Pagina 8 din 13 PrimaPrima ... 567891011 ... UltimaUltima
Rezultate 141 la 160 din 254
  1. #141
    Member Avatarul lui Atlant
    Data înscrierii
    April 24, 2008
    Locaţie
    Romania, Bucharest
    Postări
    172

    Implicit

    Despre Dacia, Geţia, triburile Davilor sau din istoria Românilor

    Voi evidenţia câteva articole ale unei persoane în care îşi exprimă opiniile cu privire la "identitatea" românească, dar care este şi partizan al "refacerii" Daciei ... dar cam exagerat, după cum puteţi vedea... Iar de a ne fi numiţi în zilele din prezent la aşa cum erau denumiţi strămoşii noştri, ar declanşa probleme serioase, de orice natură, pornind de la profanarea amintirii sacre a străbunilor noştri geto-daci care aveau o moralitate cu mult mai mare şi curată decât noi urmaşii lor, până la adevărate "bazaconii" internaţionale... Cum poţi fi sigur că nu au mai intrat şi alte "valuri" de "încuscrire" cu alte neamuri? Oare poţi fi sigur tu că în toată genealogia familiei tale în 2.000 de ani s-a păstrat "puritatea" rasială şi nu a intervenit vreun cuman sau francez ori aşa numit roman? Au fost mulţi invadatori şi stăpâniri străine asupra "daco-românilor", însă din tradiţie s-au păstrat multe (portul ţărănesc - diferenţiat însă prin regiune).
    Vreau să vă atrag atenţia că uneori, poate de cele mai multe ori, dacologii şi latinologii români, precum în secolele anterioare, tind la extreme cu propriile opinii, de aceea vă rog să fiţi atenţi la cele pe care le citiţi. Însă, deşi exită "dispute" între aceste 2 "mişcări" asupra originii româneşti, sunt multe aspecte care se leagă. Cine este deştept, descoperă adevăratele aspecte, chiar dacă aceste "adevăruri" se mai găsesc printre unele "stratageme" ideologice sau ... altele. Nu merg până la a spune că ar putea fi şi aberaţii, fiecare are părerea lui, iar ca să cunoaştem într-adevăr istoria veche, nu trebuie să fim "străpunşi" de vreo "ideologie" sau formă politică, ori de altă natură, deoarece un istoric / arheolog trebuie să fie concis, cinstit şi bazat pe adevăr.
    Limba getă/rumuna
    Acest domeniu ca argument unic şi de necontestat al latriniştilor privind dispariţia limbii vorbită de rumuni/geţi după măcelul romanilor este trăsnaia unor indivizi năimiţi, smintiţi sau smoniţi. Pentru desluşirea textelor de pe tăbliţele de plumb descoperite la Sinaia, am folosit Dicţionarul de arhaisme şi regionalisme realizat de Gh. Bulgăre şi Gh. Constantinescu-Dobridor apărut în anul 2000 şi care are cca. 35000 cuvinte. Peste 95% din cuvintele folosite în scrierea acestor tăbliţe se găsesc în formă identică sau apropiată în această lucrare. În anul 1966 a apărut la Editura Ştiinţifică un Dicţionar latin-român care are 7350 cuvinte. Dacă povestea latinităţii neamului român ar fi adevărată, atunci mare parte din aceste cuvinte ar trebui să se găsească în formă identică sau foarte apropiată în arhaismele şi regionalismele româneşti din dicţionarul amintit mai sus. Aceste două dicţionare au un singur cuvînt comun în formă identică – ursa, şi aproximativ 100 în formă apropiată! Minciuna este mai mult decît evidentă şi pentru a o masca, atunci cînd se discută despre latinitate, lichelele scot la atac limba română contemporană care are multe cuvinte cu sonoritate latină, dar intrate în fondul lingvistic în secolele XlX şi XX din cultura franceză. Iar cînd nici această şmecherie nu ajută la marea plăsmuire, se scoate din pălărie limba latină populară, o invenţie şugubeaţă pe care nu a văzut-o sau auzit-o nimeni dar maeştrii în minciuni o pot inchipui de cîte ori doresc să găsească ouăle de aur a latinităţii răsăritene! Am să aduc lumină şi în direcţia întunericului şi a întunecaţilor. Homer ne spune în Iliada că Troia avea trupe de mercenari misi care au luptat alături de troieni împotriva aheilor. Dar troienii sînt strămoşii romanilor. În vestul Troadei pe la mijlocul mileniului ll î.e.n. s-au aşezat misii, populaţie getă de pe malul drept al Istrului, care şi-au numit ţara tot Misia în amintirea celei părăsite. Au trăit în înţelegere cu troienii şi i-au ajutat la mare necaz, dovedind că aceste populaţii se cunoşteau cu mult înaintea cotropirii Geţiei de către romani. După distrugerea Troiei, populaţia a plecat în bejenie către alte meleaguri, unii pe mare alţii pe uscat pînă s-au întregit iar în Italia. Pe drum s-au însoţit cu sabelii populaţie din neamul sabinilor care s-au aşezat în nord-estul Romei, ţinutul Apeninilor.
    Dar sabelii sînt sabeii, neam scitic sau getic amintit şi la Istru iar Pliniu în secolul l spune despre neamul sacilor din Persia că se numeau aramei după limba greacă şi aramani după limba latină. "Persae illos(Scytharum populos) Sacas in universum appellavere a proxima gente, antiqui Aramaeos" În egipteană cuvîntul saba are sensul de înţelept, învăţat sau dascăl, iar o ramură a lor s-a stabilit în peninsula Arabia, formînd regatul sabeilor cu capitala în oraşul Saba. În regiunea munţilor Apenini exista oraşul Ariminum iar Jupiter purta în vechea religiei a populaţiei locale epitetul de armunos sau armunis. Geţii aveau ca divinitate a naşterii vieţii din lumină şi a binelui pe Sabelio/Zabelio iar strămoşul lor ancestral era Moş Ariminus sau Arumunus. Herodot pe la mijlocul secolului V î.e.n., scrie în Istorii că tracii erau de acelaşi neam cu geţii şi în altă parte că: "geţii şi dacii sînt un singur popor dar numiţi diferit după ţinutul în care locuiesc", iar Strabon(64 î.e.n. – 23 e.n.) scrie în Geografia sa că: "Există şi o altă împărţire a ţării, o împărţire mai veche, astfel că unii se numesc daci alţii geţi. Geţi se numesc cei din Răsărit care sînt la Mare iar numele de daci se dă populaţiilor de la Apus, cele care trăiesc lîngă germani. Dacii/Davii vorbesc aceeaşi limbă ca şi geţii. Dacă noi grecii îi cunoaştem mai bine pe geţi, cauza e că aceştia şi-au schimbat necontenit aşezările şi au trecut de pe un mal pe altul al Istrului, amestecîndu-se cu tracii şi cu misienii iar limba tracilor era identică cu a geţilor". Este o neghiobie să-l acuzăm pe istoricul roman că era beat cînd a scris asemenea informaţii pe la începutul secolului l al erei noastre despre limba noastră cea străbună. Şi tot el spune despre gali pe care grecii îi numesc galati că sînt fraţii romanilor! Cu ceva timp mai devreme, Diodor din Sicilia în scrierea Biblioteca istorică, apărută pe la anii 30 î.e.n. spune despre Galia în cartea XV: "Galia este locuită de numeroase popoare, unele mai mari, altele mai mici. Cele mai mari numără vreo două sute de mii de bărbaţi, iar cel mai puţin numeroase, vreo cincizeci de mii; printre ele se află un neam înrudit şi aliat cu romanii – din timpuri străvechi – iar prietenia lor dăinuieşte pînă în zilele noastre".
    Adica adio latinitate!
    În poemul Tristele al lui Ovidiu (43 î.e.n. – 17 e.n.), geţii şi sarmaţii sau sciţii ne apar ca două popoare vecine şi înrudite. Tot el face o afirmaţie năucitoare cu privire la grecii din Dobrogea: "Limba greacă sună aici mai mult a getică, fiind amestecată cu multe getisme (Grajaque quod getico mixta loquela sono)". Dacă pînă şi grecii cei ţîfnoşi şi-au "getizat" limba este o neghiobie şi o crimă împotriva adevărului, susţinerea latiniştilor că strămoşii noştri şi-au pierdut limba luptîndu-se cu romanii. Aceeaşi afirmaţie o face şi Vulcanius dar după 1600 de ani! Marţial, cîntăreţul lui Domiţian, îl critică pe palavragiul Philomuses, colportor de zvonuri pe la toate porticurile Romei, care spune numai minciuni şi ştie tot; ştie ce s-a hotărît la curtea regelui parţilor Pacorus, pe cîtă oaste se bizuiau cei de pe Rin şi din Sarmaţia, desface ordinele aşternute pe pergament de căpetenia dacilor (Verba ducis Daci chartis mandata resignas) şi vede laurii victoriei înainte ca ea să se ivit. Adică atunci cînd Gezina şi Diogio se luptau cu armatele romane ale lui Domiţian pentru glia străbună, geţii scriau şi pe pergament nu numai pe tăbliţele de plumb şi asta o spune un roman fără să clipească. Plesni-le-ar ochii specialiştilor noştri pentru îndobitocirea în care ne-au adus! Arrianus(95-175) din Nicomedia, un grec instruit care a ajuns guvernatorul Capadociei în anul 134, scrie către sfîrşitul vieţii lucrarea Arta tacticii militare, unde vorbeşte de călăreţii sciţi adică veniţi din stînga Istrului, ţinut numit şi Sciţia dar care era baştina geţilor, ce luptau în armata romană însă cu steagurile şi armele lor, adică getice. Spune despre instrucţia primită de oşteni că: "învaţă strigătele de luptă strămoşeşti ale fiecărui neam, strigătele celţilor pentru celţi, strigătele geţilor pentru geţi şi strigătele retice pentru reţi". Dacă în armata romană, soldaţii geţi foloseau propria limbă pentru a se îndemna în luptă aşa cum scrie un funcţionar roman pe la anii 160–170 al erei noastre, întreb leprele lat(r)iniste unde văd sau aud ele latinizare? Stîrpiturilor, pe unde ar trebui să vă bag otrava voastră drăcească numită latinitate? Continuînd ideea lui Arrianus, aş putea zice despre voi că strigaţi prostii în limba prostească şi trădări de neam şi ţară în limba trădaria. Symmachus scrie pe la anul 500 lucrarea Vita Maximini, unde, în cartea a V a despre Maximin Tracul, găsim informaţii privitoare la limba strămoşească a geţilor: "Se relatează că Maximinus… provenea dintr-un sat trac născut din părinţi barbari dintre care tatăl era din Gothia/Dacia şi mama era născută din neamul alanilor...A fost foarte iubit de geţi ca şi cum ar fi fost cetăţean de-al lor...Şi chiar din fragedă copilărie a fost păstor...în ziua de naştere a fiului mai mic a unui get, împăratul Severus oferea jocuri militare propunînd ca răsplată arginţi; acesta deşi tînăr, cu puf pe barbă şi pe atunci neştiutor de latină, i-a cerut împăratului în mod public aproape în grai tracic să-i dea permisiunea de a se măsura cu aceia care deja se luptau la nivel mai avansat". Specialiştii noştri în plăsmuiri sînt în stare să spună că Maximin i-a vorbit împăratului roman în limba tătară, chineză sau amneză numai în getă/tracă/rumună nu, chiar dacă Strabon a scris că limba getă şi limba tracă sînt una, pentru ei însă, este nici una! Textul ne mai spune că la începutul secolului lll, exista poporul get care l-a iubit pe Maximin, dar românii "români" şi patrioţi "de serviciu" au ajuns să iubească numai minciuna şi trădarea, falsificîndu-se în totalitate istoria şi cultura strămoşească, îndobitocindu-ne în mîlul otrăvitor al latrinităţii! Iordanes scria în Getica pe la anii 550, despre aceleaşi fapte amintite de Symmachus, la paragraful 84, unde ne lămureşte ce "latină" vorbeau neamurile arimine pe la anii 200: "Acesta într-o zi pe cînd domnea împăratul Severus care tocmai serba ziua de naştere a fiului său, a venit la armată ca tînăr recrut, după ce îşi petrecuse anii ca păstor la ţară. Împăratul tocmai dăduse nişte jocuri militare, iar Maximin cînd le-a văzut, deşi adolescent semibarbar, fiindcă se puseseră premii, în limba părinţilor săi, a cerut împăratului permisiunea de a lupta cu militarii pregătiţi pentru concurs". Textele scrise la mijlocul secolului Vl al erei noastre le dau rău în bot latriniştilor cu snoava lor urduroasă şi otrăvitoare! Dacă Strabon ne-a lăsat informaţia că limba tracă şi limba getă sînt una şi aceeaşi, iar Symmachus şi Iordanes spun despre tracul Maximin "pe atunci neştiutor de latină", că s-a adresat împăratului roman de neam get/trac Septimius Severus pe la anul 195 "în limba părinţilor săi". Intreb leprele trădătoare unde se zbenguie veseloasa latinitate prin limba neamurilor arimine? Să le luăm la desluşit şi pieptănat pe îndelete, astfel să nu mai înghiţim gogoşi cu plete şi să ne ploconim în faţa maimuţelor cu ţilindru. Maximin Tracul s-a născut în anul 173, iar fapta la care fac referire cei doi autori se petrece în primii ani de domnie ai împăratului roman Septimius Severus(193-211) pe care senatorii de neam romanic îl batjocoreau cu expresia "micul trac". Regatul Traciei a fost transformat în provincie romană în anul 46 al erei noastre şi deci după 150 de ani de ocupaţie a romanilor, canci latinizare printre traci!!! Rău aţi deocheat istoria, întunecaţilor! Dacă tracii nici după 150 de ani de ocupaţie romană nu cunoşteau latina, iar soldaţii geţi încorporaţi în armata imperială, cam în aceeaşi perioadă se îndemnau la luptă cu strigătele strămoşeşti, adică limba getă cum am arătat mai sus, este o crimă şi o infamie la adresa adevărului să susţii că geţii, în acelaşi număr de ani şi-au pierdut complet limba, însuşindu-şi latina populară, pe care Arrianus o numeşte fără ezitare "limba getă".
    Aceste informaţii dovedesc faptul că istoricii şi limbiştii români au organizat o mare conspiraţie împotriva istoriei, culturii şi identităţii geţilor ca strămoşi ai românilor, pentru a-şi sluji cu mare supuşenie stăpînii ce îi plăteau; şărpăria romanică de la Vatican sub controlul iezuiţilor şi şărpăria iahvistă sub controlul mafiei sioniste.
    Pe la anii 396, Paulinus din Nola îşi vizitează prietenul Nicetas care era episcop de Remesiana, la sud de Dunăre şi spune că-i avea sub îndrumarea sa pe geţi şi daci, de pe ambele maluri ale fluviului. "Marele istoric al românilor" V. Pîrvan în Getica sa are o străfulgerare genială şi spune că prin "geţi şi daci" trebuie înţeleşi "goţii" de pe ambele maluri ale Dunării iar prin "sciţii",potrivit limbii literare a vremii nu sînt decît "locuitorii vechii Dacii dintre Tisa şi Nistru care pot fi goţi sau daci". Iar aceasta este una dintre sclipitoarele tîmpenii cu care se făleşte cu neruşinare cultura română.
    Mai găsim în Getica lui Iordanes o informaţie interesantă pentru neamul nostru la paragraful 176 "Căci îi tulburase o mînă de goţi federaţi, care cu contele Gaina, prădaseră Constantinopolul. Aşadar patriciul Aetius, pe atunci şeful armatei, născut în cetatea Durostor, din neamul vitejilor moesieni, prin imense pierderi omeneşti silise trufaşa barbarie a suevilor şi francilor să-şi pună ceafa sub jugul imperiului roman". Faptele se petrec pe la anul 439 dar nu este vorbă că aceşti geţi/goţi federaţi în frunte cu o Găină, au palit rău faimoasa armie a romeilor formată toată numai din cocoşi de soi. Nu numai că existau ca popor vînjos şi năvalnic la nord de Istru, numit geţi sau goţi, ce primeau bani de la bizantini în calitate de federaţi, dar se încumetau să prade capitala Constantinopol, fioroşii geţi ai contelui Gaina îndrăznînd a pătrunde prin acţiuni militare pînă în inima imperiului roman. Nu se leagă deloc latrinitatea voastră mincinoasă cu adevărul istoric relatat de atîtea ori de izvoarele epigrafice.
    Un alt înscris vechi care îi pomeneşte pe geţi sau valahi pe la mijlocul secolului V, este "Historia delle azione d’Attila cognominato flagello di Dio" apărută la anul 1710, care scrie, că la năvălirea hunilor conduşi de Attila asupra oraşului Aquilea din anul 452, au participat şi corpuri de oştire ale valahilor şi cumanilor.
    Şi în scrierile timpurii ale germanilor Nibelungenlied găsim informaţii despre "ducele Rumunc din ţara Valahă" care a venit la curtea lui Atilla împreună cu 700 de oşteni. Această informaţie arată că baştina neamului nostru străbun nu a fost părăsită de geţi sau daci aşa cum minte cu neruşinare Pîrvan, iar dacă Rumunc era duce înseamnă că exista o structură statală ce se subordona hunilor dar aveau propria organizare şi armată! Adevărul arătat mai sus este confirmat de mai multe ori de Getica lui Iordanes.
    Dar limba şi cultura geţilor, cu tot holocaustul pornit de Militia Cristi împotriva lor, a supravieţuit în unele regiuni unde aceste hoarde criminale nu şi-au putut face de cap ca la Roma şi Bizanţ. În anul 1597 apare la Bruxelles, scrierea latină "Despre literele şi limba Geţilor sau Goţilor", avîndu-l ca autor pe Bonaventura Vulcanius. El ne spune în lucrare despre literele getice care au fost chiar înaintea celor greceşti şi latine şi despre o literatură getică scrisă în limba geţilor din care el a văzut "nişte file rupte din bibliotecile belgice publice, ca nişte rămăşiţe dintr-un naufragiu". Criminalii acestui naufragiu provocat sînt căpeteniile iudeo-satanismului impus prin foc şi sabie în anul 380 ca religie oficială în imperiul roman. Sigur există şi alte informaţii dar specialiştii noştri în plăsmuiri lucrează numai după plan sau "indicaţii preţioase".
    O altă sursă a dovedirii existenţei limbii strămoşeşti şi după ocuparea parţială a Geţiei din anul 106, sînt inscripţiile cultului mitraic. În număr de cîteva mii, aceste inscripţii figurează la capitolul "cultura elenistică" o născocire a culturnicilor occidentali de pe la mijlocul secolului XlX, cînd descoperind o mulţime de texte care nu puteau fi citite nici în latină dar nici în greacă, au tras ei concluzia, că această limbă o vorbea oştirea lui Alexandru Macedon. Citirea acestor texte "elenistice" este toată falsă şi intră în acea amplă acţiune de manipulare şi falsificare a istoriei şi culturii Europei din secolul XlX, cînd unii nu mai aveau loc de alţii iar mintea le clocotea ca un vulcan în erupţie.
    Mitraismul în imperiu roman a început să se răspîndească de la Dunărea de Jos, adică provinciile Mesia şi Dacia, iar pe începutul secolului 3, geţii formau baza oştirii romane cum sînt faptele consemnate în atîtea scrieri antice. Scriitorul latin Firmicus Maternus care a scris între anii 346-350 lucrarea De errore profanarum religionum, spune că limba de cult în mitraism nu era nici greaca nici latina ci limba lui originală, şi ne cam lasă cu ochii în soare despre obîrşia acestei limbi, dar o putem afla foarte uşor dacă vrem. Mitraismul a ajuns în Roma pe la mijlocul secolului l al erei noastre şi începînd cu anul 181, a devenit cultul oficial al împăraţilor pînă în anul 378 cînd a murit ultimul împărat get Valens, care conducea imperiul roman. Ori acest cult era practicat în special de armată şi funcţionărimea imperială, iar oştirea era formată în mare parte din neamurile arimine ale geţilor, tracilor şi mesilor, dar şi soldaţii altor neamuri din armata romană practicau acest cult. Limba de slujire a mitraismului, era limba getă aşa cum ne spune Arrianus despre soldăţimea getă din armată imperială care îşi folosea propria limbă în treburile militare. Cum originea mitraismului este dovedită arheologic în lumea geţilor din Mesia şi Getia, limba cultică a fost limba getă/rumuna, informaţie venită chiar din lumea latină care nu-i prea înghitea pe geţi cu mare iubire.
    Wulfila (311 - 381), cărturar got spun ei, dar mai sigur capadocian născut şi crescut în Geţia, le-a scris goţilor din nordul Istrului către sfîrşitul vieţii o tălmăcire după Tora, într-un alfabet luat tot din tolba neamului arimin. În tălmăcirea lui Wulfila există cîteva sute de cuvinte româneşti, şi asta cu 1000 de ani înainte de pretinsa formare a limbii române! Goţii au format împreună cu geţii din estul Carpaţilor după anul 106 imperiul Amal care a dăinuit pînă ce l-au distrus hunii în anul 376. Dacă cuvintele româneşti existau în limba gotă cînd Wulfila a scris cartea, înseamnă că limba getă/rumună era deja formată cu un lexic bogat din care se înfruptau şi alţii! Mai rămîne să spuneţi tovarăşi specialişti că neamul get a venit de pe lună sau ai ieşit de sub pământ, la puhoiul de fărădelegi făcut în dauna strămoşilor mei – voi pretindeţi că aveţi alte rădăcini – una în plus nu mai poate distruge prea mult!
    Generalul bizantin Belizarie, după ce a învins în anul 553 regatul "ostrogot" creat de Teodoric cel Mare în Italia, şi-a luat numele de GETICUS MAXIMUS pentru a arăta istoriei pe cine a cucerit. Ori nu ştia el cu cine a purtat luptele în Italia, ori istoria este atît de falsificată, încît o rescriere a ei, ar produce un adevărat dezastru la unele bordeie de jeguri alese şi feţe cu educaţie de tîlhari! Dacă tot avem "specialişti" în născociri, propun ca regatul ostrogot să se numească "piticot", iar generalul bizantin se va numi piticoticus maximus, de nu se va supăra răposatul, sau poate că s-a luptat cu un popor de năluci, aşa cum s-au luptat romanii după anul 106, cînd îi tot atacau nălucile geţilor morţi în luptele din anii 101-102 şi 105-106! Dar mai există în literatura anitcă o altă denumire a limbii geţilor, menţionată sub numele de ausona. Ovidiu, nefericitul roman care a fost mazîlit la Tomis pentru că avea venin pe limbă împotriva lui Octavian, scrie înainte de anul 17, anul morţii sale pe pămînturi geţice, în Pontice I,2, 83-84 despre luptătorii geţi următoarele: "Maxima pars hominum nec te, pulcherinna, curant/ Roma, nec Ausonii militis arma tinent". Versurile tălmăcite pe limba noastră zic aşa: "În cel mai înalt grad grupul omenesc al luptătorilor ausoni îşi zăngăne armele şi nu tu frumoasă şi îngrijită Romă, nu tu!".
    Adică geţilor nu le tremura freza de faima Romei cum ne este de mărturie scrierea lui Ovidiu, aşa cum se întîmplă astăzi cu conducătorii românilor care ajunşi în fruntea mesei, în loc să-şi apere neamul şi glia de răi şi rele, îi pradă şi îi vînd ca pe o turmă de vite.
    Prelatul hispanic Paulus Orosius scrie în lucrarea Istorii terminată în anul 417 despre aseni care erau sufletele geţilor ce au murit în luptă şi se bucurau de cinstirea tuturor ca mari eroi iar într-un sens mai larg erau acei oameni pătrunşi de o adîncă înţelepciune a cărţilor sfinte ce te duceau la nemurire. În anul 448 împăratul Teodosiu ll al Bizanţului trimite la Atila o solie ca să trateze despre birul pretins de huni ca să nu le calce graniţele romeilor. Din delegaţie a făcut parte şi istoricul Priscus care ne-a lăsat informaţia că apropiindu-se de reşedinţa hunilor ce era undeva în Banat a stat de vorbă cu o persoană care a spus că este de neam auson şi băştinaş. La masa dată în cinstea soliei bizantine de către căpetenia hunilor, grecul a stat tot lîngă un auson care vorbea cu ceilalţi în limba ausonă dar mesenii mai vorbeau în hună şi gotă: "..apropiindu-se cineva pe care după haina lui scitică eu îl luasem drept barbar, m-a salutat în limba elină zicîndu-mi: Gaire! Aşa că eu fireşte m-am mirat că unul dintre sciţi vorbeşte elineşte, căci, amestecătură de neamuri ei se mulţumesc cu propria limbă barbară a fiecăruia, fie cea a hunilor, fie cea a goţilor, ba fie cea a ausonilor, aceia care sînt mai amestecaţi cu romanii şi nu uşor le vine lor a vorbi elineşte, afară numai doară a celor robiţi din Tracia sau de pe coastele Iliriei". În pasajul al doilea Priscus aminteşte că la masa lui Attila apare un măscărici numit Zercon, care făcea pe toţi să rîdă împleticind talmeş-balmeş la un loc vorbe luate din cele trei limbi ale ţării, anume limba ausonilor, hunilor şi goţilor. În al treilea pasaj, Priscus ne spune că la acelaşi prînz, un barbar care şedea la masă lîngă dînsul şi care cunoştea limba ausonilor, i-a vorbit în această limbă şi Priscus l-a şi înţeles, - ceea ce nu se putea întîmpla dacă ausonii nu ar fi avut un grai apropiat de latină cea vorbită de pe atunci pe care o cunoştea solul grec. În textul lui Suidas din secolul X în care este reprodus Priscus este făcută precizarea "iar ausoni însemnează regi".
    Bizantinul Ioan Cinnamus scrie o Historiae şi la Vl/3 îi aminteşte pe vitejii ausoni: "Iar lui Leon, i-a dat ordin să năvălească cu o armată din altă parte, mai ales cu o nenumărată mulţime de valahi despre care se spune că au fost colonii de odinioară ai italicilor, să atace Ungaria din locurile vecine cu Pontul Euxin, pe unde nimeni pînă acum, din primele veacuri nu i-a atacat...şi invadînd Ungaria au ajuns în mai multe sate populate şi fac o mare pradă. Ucid mulţi oameni şi pe foarte mulţi îi iau prizonieri şi cînd s-au gîndit să plece de acolo, fac o troiţă de metal pe care o aşază acolo cu următoarea inscripţie: în vreme cînd la Roma stăpînirea o avea divul Manuel (1143-1175), cea mai de seamă glorie a augustei dinastii a Comnenilor". Deci la mijlocul secolului Xll, dar sigur şi mult mai înainte, chiar înainte de secolul l al erei noastre, poporul ales de Sîntu, adică neamul geţilor scoborîtor din zei, mai era numit, ausoni, aseni sau eseni.
    După căpăţînile istoricilor noştri, geţii pot fi numiţi şi huni, turci sau tătari pentru că tot nu mai interesează pe nimeni istoria românilor de astăzi. În anexa lucrării "Fasti Getici o Gotici" o adăugire la "Storia d’Italia del Medio Evo", istoricul italian Carlo Troya, referindu-se la războaiele purtate de Domiţian cu geţii conduşi de mato Gezina în anul 86, citîndu-l pe Orosius scrie: "Tacitus spune că nu îndrăzneşte să arate numărul romanilor ucişi, relatează Paulus Orosius care ar fi citit această afirmaţie în cărţile lui Tacitus atunci încă existente, astăzi dispărute. Geţii care s-au distins în această luptă au fost numiţi auseni sau aseni – eroi – pe care Zamolxe îi iubeşte cel mai mult şi autorul lor învăţat crede că au plecat cu Odin în Scandinavia". Astăzi, urmaşii faimoşilor geţi iubitori de Zamolxe, au ajuns un popor de balamuc care urăsc şi trădează glia străbună ca pe o curvă de margine de drum.
    Identificarea ausonei cu limba getă sau valahă cum au fost numiţi mai tîrziu strămoşii noştri, este făcută şi de către prelatul ungur Otrokocis în lucrarea Origines hungarice, tipărită în anul 1693, care scrie la cap. lV despre vizita lui Priscus la curtea hunilor: "N-a neglijat acest Priscus să ne consemneze care ar fi fost limbile folosite în jurul lui Atila...Presupune în acestea că unii dintre huni chiar, datorită legăturilor cu romanii, îşi dădeau silinţa să vorbească limba gotă (care este înrudită cu alana) şi ausona. Unde prin limba ausonă înţeleg valaha, leită latina coruptă".
    Dar limba getă apare amintită în unele texte din secolele lV-Vll ale erei creştine sub numele de limba besă, nume, care limbiştilor şi istoricilor români nu le spune nimic pentru că ei nu fac cercetare, ci execută nişte ordine criminale ale altora sau îşi consideră propriile nebunii drept revelaţii şi adevăruri absolute!
    Ioan Chrysostomul (349-407), zis şi Gură de Aur, a fost unul dintre cei mai luminaţi prelaţi ai bisericii creştine şi, datorită culturii sale şi modului de viaţă foarte simplu, a fost impus ca patriarh al Constantinopolului în anul 397 de către împăratul Arcadios, apoi depus şi exilat în Armenia în anul 404 pentru atitudinea lui împotriva abuzurilor clerului şi a inechităţilor sociale grave pe care le promova noua religie în imperiu. În scrierile lui teologice aminteşte de mai multe ori că tracii şi besii aveau în limba lor ca texte sacre o carte numită Biblia. Dacă era făcătura satanistă a iudeilor – Tora sau/şi Talmud – prelatul grec trebuia să scrie Pentateuh, Sfînta Scriptură sau Scrierile Sfinte, pentru că aşa numeau ei în acele timpuri scrierile mozaicilor. Biblia era scrierea sacră a neamurilor arimine amintită chiar de greci, încă din secolul V î.e.n. cînd pe hornurile ivriţilor nu se vedeau fumegaţii de revelaţii şi alte născociri sataniste. Iar Strabon scrie că limba tracă este una cu limba getă, dar nu pun punct discuţiei pentru că mai sînt şi alte informaţii de lămurit.
    La British Library din Londra există o carte foarte veche pe care englezii o numesc Biblia Bessica fiind scrisă într-un alfabet care foloseşte semne asemănătoare cu cel grec şi semne asemănătoare cu cele din alfabetul chirilic, dar cu mult timp înaintea apariţiei "alfabetului chirilic"!
    Din lucrarea Vieţile Sfînţilor, aflăm că sfîntul Teodosie a întemeiat o mănăstirea pe la 465 la răsărit de Bethleem, adică în regiunea unde esenii veniţi din Carpaţi erau "acasă" la ei de cîteva sute de ani iar pe la sfîrşitul secolului lV, li s-a alăturat sfîntul Ieronim şi tot în acele vremi şi prin acele locuri existau patru biserici: una ce slujea de bolniţă bolnavilor mintal, alta în care ţinea slujba în greacă, alta unde "neamul besilor înălţa în limba lor rugăciunile Stăpînului comun" şi o alta, care era a armenilor/siriecilor sau caldeenilor. Este de reţinut că autorul spune că besii înălţau rugăciuni în limba lor "Stăpînului comun", prin această precizare el dorea să arate că neamul lor în baştina din Balcani, Dobrogea şi sudul Moldovei mai practica un cult – adevărata religie a crucii, adică religia strămoşilor geţi – foarte apropiat de făcătura iudeilor numită creştinism. Slujbele le ţineau în limba besă cum spune autorul, adică limba lor din baştina carpatină. Mai mulţi scriitori din acele vremuri amintesc de mănăstirile besilor din Palestina precum şi de cea pe care o aveau la anul 553 în Constantinopol.
    În anul 570 A. D. Antonius Placentius scrie în Hierosolymitanum că a ajuns în valea dintre munţii Horeb şi Sina: "Cum am intrat mai jos în mănăstirea de origine şi unde, de asemenea sînt trei abaţii, slujite cu pricepere în limbile greacă, latină, siriacă, egipteană şi besă". Autorul scrie despre două limbi distincte: latina şi besa, excluzîndu-se orice confuzie dacă nu ai în cap ceva infuzie de prostie şi golănie trădătoare. Ioan Moscu, ne lasă informaţii că în acele vremuri din secolul Vl în Palestina exista o mănăstire unde se slujea în limba besă şi una în limba siriacă iar în Viaţa sfîntului Sava se vorbeşte de mai multe mănăstiri din Palestina unde se slujea în limba besă. Besii au fost geţii cei plimbăreţi care treceau Istrul din nord spre sud, iar izvoarele istorice îi aminteşte pe un teritoriu ce este în prezent cuprins la graniţele dintre Bulgariei, Serbiei - Cosovo, Macedoniei şi Greciei, obîrşia lor fiind se pare în sudul Moldovei. Lingvistic, timpul ne-a păstrat un indiciu în această direcţie: partea sudică a Moldovei dintre Siret şi Nistru, apare cu numele de Bessarabia pe o hartă de pe la anii 1200. Cuvîntul este compus din numele populaţiei care stăpînea acest teritoriu, neamul bes şi cuvîntul sarabi cu sensul de preoţi sau înţelepţi, adică exact ce ne transmit mai multe izvoare scrise din secolele lV-Vl.
    După atîta ură, venin şi munci îndrăcite ale întunecaţilor ivriţi, greci şi latini iar în epoca modernă chiar românii s-au întrecut, străduindu-se să-şi mutileze în totalitate propria identitate lingvistică, istorică şi culturală: din limba besă a rămas chiar o besă!
    Cam aşa stăteau adevărurile în capetele unor străini cînd istoria mai încerca să aibă legătură cu adevărul. Odată cu eruperea noilor "revelaţii mozaice" de la mijlocul secolului XlX – comunismul, semitismul şi falsificarea prin semitizare a culturii europene şi sionismul – şi românii au avut "privilegiul" de a se bucura de asemenea atenţii din partea leprelor cazare. Le-a fost dat mioriticilor carpatini să audă de la această adunătură de urdori ale istoriei, că ei nu sînt băştinaşi ci venetici, pentru că mult timp înaintea lor, a trăit aici un popor semit venit din Palestina, plecînd mai spre est după un popas de cîteva sute de ani să vadă ce este prin alte luni, şi după ce s-a sătura de pribegit prin cîmpiile Rusiei, vrea să vină acasă în Carpaţi, iar românii să-şi caute alt loc sub soare! Au scris secăturile o "bogată literatură istorică" prin care urmăreau să se "înrădăcineze" în jurul Carpaţilor dar mai ales în partea de est, unde era grosul lor. În acele vremuri, spre deosebire de cele de astăzi, au fost români care le-au dat peste bot urlătorilor de profesie, scriind cu mult curaj adevărul atît de supărător în mutrele născocitorilor.
    În studiul Originea românilor şi fonologia dacică, publicat în Timpul nr. 9 din 13 ianuarie 1878, M. Eminescu combate trăsnăile ilustrului istoric austriac Fligier, cazar şi mare iubitor al lui Iahwe, care a ţinut mai multe conferinţe în anii 1876 şi 1877 privind originea românilor iar sinteza a fost făcută în articolul Die Abstammung der Rumänen, apărut în publicaţia Fremden Blatt din 5 ianuarie 1878. El susţinea că românii nu se trag din soldaţii coloni italici, cum apăruse o molimă prin Europa care s-a scurs şi pe meleagurile mioritice, pentru că datorită războaielor civile, Italia a fost secătuită de bărbaţi chiar înaintea lui Traian. Trupele romane care au cucerit Dacia şi apoi au participat la însămînţarea femeilor dace şi deci formarea neamului românilor, ar fi fost formate din semiţi din Asia Mică, Siria şi Palestina iar pentru românii de astăzi este o mare ruşine că nu se taie împrejur ca strămoşii lor!
    În articolul menţionat, Eminescu scrie: "Limba română e unică în Europa care n-are proprie-vorbind dialecte. Pe-o întindere de pământ atît de mare, despărţiţi prin munţi şi fluvii, românii vorbesc o singură limbă. Prin urmare elementele din cari s-au zămislit poporul românesc, n-au putut să fie decît numai două. În orice caz, însă semiţii d-lui Fligier ar fi lăsat o urmă cît de slabă, care însă nu se găseşte deloc. Să presupunem că toate cuvintele semitice au dispărut, n-ar fi dispărut însă gîtlejul, cerul gurii şi părătuşul lor, deci am găsi urme de fonologie semitică în limba română, caz care asemenea nu se întîmplă. Am trebui azi să avem o limbă latină pronunţată jidoveşte. Toţi ştiu că jidanii moderni de exemplu, chiar de o sută de ani să fie în ţară, nu sînt în stare să pronunţe româneşte. Nu ştim cum e istoric constatat că coloniştii ar fi fost semiţi. Ex toto orbio Romano a lui Eutropius (singurul loc ce vorbeşte despre colonizare), nu poate fi interpretat prin Siria, Asia mică ş.a".
    Coborîrea din traci o negăm pur şi simplu. Afirmati obstat probatio. Dacă n-ar exista această regulă salutară a logicei elementare, ne-am bălăbăni vecinic cu sute de mii de păreri. Poate c-am ieşi la urmă şi chinezi şi turcomani şi tot ce ar pofti cineva. Prin simplă afirmare nu se dovedeşte nimic. Mozaicii au păstrat în mare taină adevărul că în ebraica veche există sute de cuvinte care sînt identice sau asemănătoare cu limba română veche pentru că atunci lucrurile s-ar fi discutat altfel şi primatul semitismului în lume cu care ei făceau atîta tărăboi prin Europa, s-ar fi dus dracului, dispărînd şi miracolul revelaţiilor Torei, iar iudeo-***** ar fi descoperit că totul este o făcătură oribilă.
    Ne mai spune Marele Român, că aceste născociri despre originea neamului nostru, îi poate da dreptul oricărui netrebnic să spună orice despre identitatea românilor fără a fi obligat să arate cu dovezi istorice şi lingvistice ce susţine. Astăzi nişte lepre, chiar mioritice, ne fac traci migraţi din sudul Dunării. Ce să le faci acestor scapeţi, şi ţeapa ar fi o cinste prea mare! Dacă noi am luat mulţimi de cuvinte de la bulgari, slavi, greci şi turci, înseamnă că ne-am format ca popor după ei, dar în sudul Dunării iar Roesller are dreptate în totalitate, la fel şi cazarii care spun că ei au fost primii locuitori în Carpaţi potrivit planului Poexoto. Slavii sud-dunăreni spun că atunci cînd au luat ei în stăpînire aceste ţinuturi nu mirosea nicăieri a opincă mioritică, deci patria noastră este pe nicăieri!
    Iorga spunea despre istoricii români din vremea sa, că sînt scribii oficiali ai partidelor politice care au făcut numai rău adevărului istoric, dar ce te faci cu tîrîturile care au ajuns "istorici de serviciu" în solda duşmanilor românilor. În Istoria literaturii române contemporane, considera cunoştinţele lui Tocilescu în domeniul istoriei "o erudiţie de paradă" iar istoricul Theohari Antonescu spunea despre acelaşi personaj că este un amator cu pretenţii de profesor. Mai scria Iorga despre aceşti istorici că sînt "mediocrităţi convenabile" care au otrăvit minţile multor generaţii de studenţi şi elevi, iar nivelul lor de cunoaştere a fost totdeauna foarte departe de vanitatea pretenţiilor. În Istoria poporului român, lucrare apărută în limba română în anul 1985, fiind tradusă după Geschichte des Rümänischen Volkes in Rahmenseiner Staatsbildungen apărută la Gotha în anul 1905, marele om de cultură scrie la p. 13: "Ură şi exagerare de sine au îndrumat pînă acum pana celor mai mulţi dintre scriitorii istoriei românilor şi ce a rezultat de aici nu e greu de ghicit; numai păreri sucite, opuse adevărului, pe care neştiutorii şi le-au însuşit şi răspîndit cu o grabă uimitoare".
    Programul acesta drăcesc de falsificare a istoriei noastre de către "specialiştii" în istorie şi istorii plăsmuite şi îndobitocire a românilor, a fost observat prima dată de Mihai Eminescu, care prin articolele sale a încercat să combată acţiunea criminală. Dar ei au lucrat în continuare în şărpăria întunecaţilor cu mult spor, iar revolta lui Iorga a fost încă un puternic strigăt de groază la ceea ce li se pregătea urmaşilor geţilor.
    Unul dintre cei mai perfizi uneltitori împotriva adevărului, a fost V. Pîrvan cu Getica lui, o adevărată evanghelie a minciunilor antiromâneşti.
    Astăzi avem chiar "patrioţi de serviciu" care fac circ în public cu negarea pretinsului holocaust din România, dar refuză să probeze cu dovezi aceste alegaţii, deşi ele stau la îndemînă şi sînt cu miile sau sutele de mii! Ba încă se mai laudă cu neruşinare aceşti "patrioţi de serviciu" că defilează la toartă cu rabinii iubitori de români. Halal gând de visare la o Românie Mare! La dovezile zdrobitoare venite de la scriitorii antici prezentate mai sus, istoricii şi limbiştii români răspund cam aşa: ei şi, îi priveşte ce au scris şi de ce au scris! Noi avem de îndeplinit nişte planuri cu indicaţii preţioase şi nu ne vom abate de la ele cu nimic!
    Ec. Constantin Olariu Arimin
    *preluat de pe *** ariminia ro
    Publicat de Corneliu DAC/GET mandru la 11:05
    __________

    Imperiul get
    Strabon (63 î.e.n. – 26 e.n.) scrie în Geografia la Vll, despre geţi şi conducătorii săi că: "Boerobista, get de naţionalitate, după ce a luat asupra sa, puterea peste poporul său, s-a apucat să-l refacă în urma deselor nenorociri. Şi, prin muncă necontenită prin cumpătare şi disciplină a făcut ca în scurt timp să întemeieze un imperiu mare şi să supună geţilor toate popoarele din vecinătate. Ba chiar romanii încep să se neliniştească, cînd l-au văzut trecînd cu îndrăzneală peste Istru şi să devasteze Tracia pînă în Macedonia şi Iliria, să pustiască pe celţii amestecaţi cu tracii şi cu ilirii, să nimicească chiar pe boienii lui Cristasir şi poporul tauriscilor". După 1900 de ani nişte secături române născocesc "tracismul" ca o negare directă a continuităţii de neam dintre vechii geţi şi românii de astăzi, şi se obrăznicesc peste tot că vajnicul boero Bisto a fost trac şi toţi cei de la nordul Istrului erau traci şi punct. Şi eu aş vrea să vă trag în cap o ploaie de pumni pînă veţi pune punct acestei sminteli. Poetul Ovidiu care era mazîlit la Tomis peste 70 de ani mai tîrziu, confirmă acest statut politic al statului get în Pontice ll/9, trimiţînd o scrisoare lui Cotiso al geţilor pe la anii 15 al erei noastre unde spune "că eu mă găsesc surghiunit în vecinătatea imperiului tău"; să le spunem şi acelora cu moaca strîmbă şi mintea şuie că sintagma "imperiul tău" nu înseamnă stîna ta, coteţul tău, sălaşul tău sau tribul tău. O informaţie indirectă a puterii geţilor din acea vreme este propunerea de căsătorie a fiicei împăratului Octavianus Augustus cu fiul acestui conducător al geţilor şi care avea ca scop politic să controleze un adversar puternic ce făcea Romei îngrijorări serioase. Suetoniu spune că tîrgul mariajului îl viza chiar pe Cotiso. Dar acest imperiu arimin format din geţi şi traci a fost ciopîrţit metodic de către romani timp de peste 100 de ani. În anii 12-9 î.e.n. romanii cotropesc Panonia iar în anul 9 geţii pornesc o mare răscoală ajutaţi de cei din est dar sînt înfrînţi. În anul 29 Mesia, teritoriul de la sudul Istrului care despărţea Geţia de Tracia este cotropită de către romani şi transformată în provincie. Pe la anii 46, regatul clientelar al Traciei este transformat în provincie romană astfel că imperiul get rămîne numai la nord de Istru. După războaiele purtate de împăratul Traian, partea de vest a imperiului get este ocupată şi transformată în provincia romană Dacia, nume care nu a existat înainte de această nenorocire pentru strămoşii noştri. O parte dintre preoţii ajunşi sub stăpînirea romană împreună cu unii nobili şi oameni de rînd s-au retras la est de Carpaţi şi au continuat statalitatea imperiului get dar şi lupta împotriva cotropitorului roman. Istoricul italian Carlo Troya scrie Fasti Getici o Gotici, appendice al Storia d’Italia del Medio Evo în cinci volume în anii 1839-1841, o parte din acest text fiind preluat şi completat de către J. F. Neigebaur care a publicat la Breslau în anul 1859 o carte despre descrierea Moldovei şi a Valahiei. Nici în prezent aceste texte nu sînt traduse în limba română pentru că nu prinde bine plăsmuirea lat(r)inităţii şi ar da posibilitatea românilor să guste şi altceva decît zoaia făcută de "doctorii ardeleni" la 20 de ani după apariţia scrierii lui Troya. Nu există în istoria lumii o monstruozitate asemănătoare, străinii ne recunosc merite în istoria Europei iar noi le negăm în totalitate ca să fim un neam de tîrîturi. Informaţiile istoricului italian sînt luate din Getica lui Iordanes dar şi din alte numeroase izvoare. Cîtîndu-l pe Ptolomeus, spune că romanii s-au înstăpînit pe teritoriul geţilor cuprins între Tisa pînă la Grath/Siret? "De acolo pînă la Nistru, marele imperiu rămase neatins şi se extindea de la Marea Azovului, peste Basarabia, Bucovina, în Maramureş şi Galiţia pînă la Pădurea Herciniană". Este uimitor că tocmai aceste teritorii care nu a fost niciodată sub stăpînire romană, cazarii mozaici/jidanii de pe Volga în partea a doua a secolului XlX prin planul Poexotto îl revendicau ca patrie a lor pentru că l-ar fi cucerit ei pe cînd erau soldăţoi ai imperiului roman! Ori cei ce spun că au venit ca trupe romane erau semiţi din Palestina iar cazarii sînt de neam germanic şi au trecut la mozaism în partea a doua a secolul Vlll. Dar mai este un adevăr cu care trebuie să le dăm în cap acestor lifte; iudeii nu serveau milităria pentru că se descurcau mult mai bine în cămătărie şi samsarlîc. Să continui cu Troya care spune: "Daco-geţii pierduseră numai o treime din ţara lor şi au continuat războiul împotriva romanilor, dar numele geţilor apare transformat de obicei în cel al goţilor...". Aşa vorbeşte un urmaş direct al romanilor spre cinstea lui, însă liftele mancurtizate şi năimite ce şi-au luat titlu de "doctori", sigur ai întunecaţilor, ne-au falsificat istoria de nu-i mai dai de socoteală. Informaţiile prezente ne ajută să stabilim graniţa estică a imperiului geto-got dincolo de Volga în est iar în nord se urca pe marginea munţilor Urali pînă în ţinutul balţilor. După căpăţînile istoricilor noştri, geţii pot fi numiţi şi huni, turci sau tătari pentru că tot nu interesează istoria românilor de astăzi. În anexa lucrării, Troya, referindu-se la războaiele purtate de Domiţian cu geţii conduşi de mato Gezina în anul 86, citîndu-l pe Orosius scrie: "Tacitus spune că nu îndrăzneşte să arate numărul romanilor ucişi", relatează Paulus Orosius care ar fi citit această afirmaţie în cărţile lui Tacitus atunci încă existente, astăzi dispărute. Geţii care s-au distins în această luptă au fost numiţi auseni sau aseni – eroi – pe care Zamolxe îi iubeşte cel mai mult şi autorul lor învăţat crede că "au plecat cu Odin în Scandinavia". Tăbliţa 74 spune cum comandanţii oştirii geţilor, Duro Radu şi Duro Cozen au plecat în primăvara anului 106 la iazigii/goţii Umo şi Gerentea din nordul Mării Negre să le ceară ajutor pentru războiul pe care îl purtau cu romanii. Ambii conducători iazigi au luat parte la războiul geţilor, fapt ce dovedeşte că între aceste popoare exista o legătură statornică de ceva vreme. Mulţi au murit şi s-au dus în lumea asenilor sau tărîmul lui Zamolxe cum se spune în tăbliţa 5. Să revin la Troya: "Printre aceşti aseni se găsea Captus, strămoşul dinastiei regale de mai tîrziu a ostrogoţilor, fiul său a fost Almar, al cărui fiu Augi, a fost tatăl lui Amal, strămoşul gintei de eroi al Amalilor. În anul 134, Amal fiul lui Captus, îi pregăteşte pe geto-dacii săi să se răzbune împotriva romanilor şi aceştia fac urmaşilor lui Hadrian mult necaz...În anul 161 Augi stăpîneşte peste daco-geţi sau goţi, pe care Ptolomeus îi mută în marea cîmpie situată între Carpaţi şi Marea Baltică şi care era numită Sarmaţia Europeană. Din anul 174 Amal domneşte peste daco-geţi şi este întemeietorul Amalilor. "...în imperiul Amalilor migrează alte hoarde şi barbari, de asemenea şi o parte a burgunzilor care sînt primiţi ca aliaţi". În limba română veche cuvîntul captă înseamnă a aduna, a atrage, a izbuti, a atrage pe cineva printr-un mijloc, adică rolul pe care l-a avut asenul Captus. Bine că o spun barem străinii pentru că noi nu avem urechi să auzim asemenea adevăruri. De aceea am ajuns ca fel de fel de lepădături să vină, să se urce pe masa noastră lăsîndu-şi scîrna iar noi nu îndrăznim nici să-i deranjăm cu o vorbă pentru astfel de impietate! Cazarii spun că familia regală care le-a condus destinele mai multe secole pe cînd erau şi ei tari şi mari prin tărîmul fără margini a cîmpiei dintre Marea Neagră şi pustiul Gobi cu centrul de putere pe Volga, venea din neamul de semizei numiţi Asena. Crăpa-v-ar rînza în voi întunecaţilor! Vreţi să-l faceţi şi pe Zamolxe semit şi tăiat împrejur? Iordanes în Getica vorbind despre ocuparea regatului ostrogoţilor/geţilor din Italia de către armatele împăratului bizantin spune la 315 "Aceasta a fost, pînă acum, originea geţilor şi nobleţea de neam a amalilor, ca şi faptele bărbaţilor viteji. Acest neam demn de laudă a cedat unui principe şi mai lăudabil şi s-a supus unui conducător mai viteaz, a cărui faimă nu va înceta în nici un veac şi la nici o vîrstă, iar victoriosul şi triumfătorul împărat Justinian, precum şi consulul Belizariu, vor căpăta numele de Vandalicul, Africanul şi Geticul". Troya spune că din secolul 3 al erei noastre numele goţi şi geţi au devenit comune şi se confundau cum mai tîrziu cel de sciţi desemna popoarele de la est de Panonia pînă la Marea Caspică. Dacă nu ştim fiecare năvălire către sud şi vest ce structură etnică avea, sub aspect istoric trebuie să precizăm că în imperiul get de răsărit în secolul l al erei noastre au venit popoarele din Scandinavia, goţii din Gotia, vandalii din Vinlandia/Vandalia şi alţii care după secolul 3 au ajuns forţa conducătoare iar geţii în frunte cu clanul lor conducător al Amalilor sînt recunoscuţi de aceştia drept regi. Getica lui Iordanes spune spre luminarea noastră la c. 42 ". În al treilea popas la marea Pontică devenind mai umani şi mai înţelepţi, cum am spus mai sus, şi popoarele fiindu-le împărţite pe familii, vizigoţii erau supuşi balţilor, iar ostrogoţii, de asemenea, erau în serviciul străluciţilor amali". Tot pe aceste teritorii în partea de est mai erau sciţii sau sarmaţii, populaţie înrudită cu geţii. Să mai vedem ce spune Iordanes despre goţii veniţi din Goţia la 28: "Dar fără să zăbovească mult, au ajuns la neamul spalilor cu care s-au încleştat în luptă, cîştigînd biruinţa. De aici au înaintat victorioşi pînă la marginea Sciţiei, care este vecină cu Marea Pontului". Sciţia începe de la hotarele Germaniei, de unde izvorăşte fluviul Istru, sau de la lacul Morsianus şi se întinde pînă la fluviile Tiras/Nistru, Danastru şi Vagosola/Volga, ca şi Danapru /Nipru şi muntele Taurus, nu cel din Asia, ci cel propriu, adică scitic. Îşi continuă cuprinsul pe toată Meotida (lacul Meotic este Marea de Azov) şi peste Meotida prin strîmtoarea Bosforului, pînă la muntele Caucaz şi pînă la rîul Araxis. Apoi întorcîndu-se spre partea stîngă pînă dincolo de Marea Caspică şi de ţinuturile îndepărtate ale Asiei pînă la oceanul euroborean, este ca o ciupercă, mai întîi mică, dar mai departe foarte lată şi rotundă pînă la huni, albani şi serii. Această patrie, spun adică Sciţia, întinzîndu-se şi deschizîndu-se în lung şi-n lat, se învecinează spre răsărit cu serii care încep de la ţărmul mării Caspice, la apus cu germanii şi cu fluviul Vistula, spre ţinutul arctic, adică în partea septentrională, este înconjurată de Ocean, iar la sud se găseşte Persia, Albania, Hiberia, Pontul şi albia Istrului, "care se numeşte Dunărea de la gură pînă la izvor". Această uniune de triburi condusă de geţi şi goţi care erau popoarele cele mai numeroase au năvălit în jaf de multe ori asupra teritoriilor controlate de romani. În anul 214 împăratul Caracalla poartă război cu geţii şi goţii la Istru iar după încheierea păcii îşi face o gardă personală din geţi şi goţi numiţi "leii scitici". Pentru că a reuşit să încheie pace cu aceşti neostoiţi prădători, împăratul îşi mai adaugă cognomenele de Geticus Maximus şi Quasi Gothicus adică popoarele care formau noua forţă de temut pentru Roma. Numai nemernicii, iar dintre aceştia sînt destui printre noi, se vor înversuna să spună că geţi şi goţi sînt una iar împăratul roman i-a făcut doi! Isarca din neamul Amalilor după anul 242 încheie alianţe cu mai multe popoare din imperiul său şi se pregătesc de o mare invazie dar împăratul Filip Arabul (244-249) îi îmbunează cu aur ca să le liniştească zelul belicos. În primii ani ai domniei reuşeşte să-i întoarne din pornirile lor prădalnice pe veniţii de peste Istru şi ia numele de Carpicus pentru că ştia cu cine luptase, cu geţii din estul Carpaţilor care conduceau regatul Amalilor. În anul 249, Ostrogotha, fiul lui Isarca, năvăleşte în Tracia unde face mare prăpăd. În anul 250 regele Ostrogotha distruge oraşul Apulensis – Alba Iulia – şi provincia Dacia nu mai poate fi controlată de romani. Împăratul Gallus (251-253) pentru a potoli pohtele prădătorilor geţi şi goţi care se buluceau peste Istru ca ursul la miere, umblă la teşcherea şi îşi cumpără liniştea. În anul 255, goţii, carpii/geţii şi burgunzii pe care Zosimus îi numeşte popoare scitice – pentru că vin din Sciţia – năvălesc la sudul Istrului, devastează Tracia, Macedonia şi Iliria ajungînd pînă în Italia dar sînt luaţi cu sabia de către generalul Aurelian şi se retrag la nordul fluviului. Împăratul Gallienus (253-268) luptă din greu cu dacii liberi din nordul provinciei Dacia şi ia numele de Dacicus Maximus. În anul 258 geţii şi goţii năvălesc în Tracia şi Grecia pe care le devastează fără cruţare, apoi trec în Asia Mică, iernează acolo după care se întorc în anul următor plini ochi de pradă. La acea dată provincia Dacia nu mai este controlată de romani, fostul imperiu get de pe timpul lui boero Bisto fiind refăcut parţial dar cu o componentă etnică şi mai ales militară de neam germanic venită din Scandia care se adaugă la cea getică. Dar informaţiile istorice ne mai arată un fapt uluitor, geţii şi goţii nu mai atacă imperiul roman; după 150 de ani testamentul lui Diogio amintit de Pliniu cel Tînăr a fost îndeplinit prin alungarea romanilor din glia străbună! Nici cei care erau împăraţi ai imperiului roman de multă vreme nu mai erau romani ci geţi, traci şi iliri, adică tot neam arimin. Începînd cu domnia lui Diocleţian (284-305) imperiul geto-got al Amalilor are relaţii paşnice cu imperiul roman de naţiune arimină avînd statutul de federaţi şi Galeriu (305-311) – Ler împărat – îşi avea curtea particulară la Romula pe malul stîng al Istrului în apropiere de Caracal iar Constantin inaugurează în anul 328 podul de la Sucidava Oescus. Tot acest împărat dorea să stabilească capitala imperiului la Serdica/Sofia în mijlocul geţilor, neam din care se trăgea şi el, aceste informaţii dovedind că geţii care conduceau atunci imperiul roman s-au unit cu cei din nordul Istrului. Imperiul geto-got de la nord de Istru, amintit de istorici doar în şoaptă sub numele de "regatul ostrogot din nordul Mării Negre" a fost distrus de urdiile hunilor în anul 376.
    _________

    CODEX ARGENTEUS - CEL MAI VECHI DOCUMENT SCRIS PREPONDERENT ÎN GETÃ (DOVEDIT, ÎN SPECIAL PRIN LEXIC)
    Pentru moment voi supune cititorului, spre dreapta lui judecatã, un text bine cunoscut tuturor din Biblia zisã a lui Ulfila si anume rugãciunea Tãtãl nostru dupã Evanghelia lui Matei VI. 6-12: RATTA UN SAR THU IN HIMINAIRWEIHNAI NAMO THEIN, VIMAIRTHIU DINASSUS THEINS, WRAIRTHAI WILGA THEINS SVE INRHIMINA GAl ANA AIRTHAI. HLAIFRUNSAR ANA THANA SINTEINAIRGIF UNS HlMMA DAGA. GAHRAFLET UNS THATEl SKULANRBIGAIMA SV A SVE, GAl WEISRTHAI SKULAM UNSARAIM GAlRNI BRIGGAIS UNS INRFRAINSTUBN GAH AK LAUSEIRUNS AF THAMMA UBILIN [UNTERTHEINA IST TIUDANGARDI, GAHRMACHS, GAH WULTAUS INRAIWINS AMEN] [cãci a Ta este împãrãtia si puterea si mãrirea în vecii vecilor amin].
    Acest text este transliterat în C.A. din limba goticã. [Unui vorbitor de.limba germanã îi va fi lesne sã înteleagã textul, cãci germana, prin geticã, este nepoata de fiicã a limbii gete, asa cum foarte limpede au clarificat savantii nordici, idee la care eu am aderat].
    În rugãciunea Tatãl nostrum avem 65 de cuvinte din care mai mult de jumãtate (toate cele subliniate) le-am putut recunoaste, chiar la prima vedere, cã sunt getice si hitite.
    Pentru cuvântul ATTA = tatã, vã rog sã vedeti/revedeti atent STUDII de Dacologie II cu subtitlul Fals tratat de geto-dacã (recomandat mie de cãtre Dl. Professor Dr. Florin. Rotaru, Directorul Editurii Biblioteca.Bucurestilor, unde am publicat cartea în 2003) Lectia a 2-a. p.26-27, precum si Culegere de micro studii (Arvin Print, 2004) p. 81-82, unde tratez despre limba hititã si unde, printre multe alte cuvinte, semnalate de cãtre Carolus Lundius ca fiind pur getice, în cartea Zamolxis primus Getarum legislator, se regãseste identic si în hititã, ba chiar si în huritã, limbã înruditã cu hitita, cãci mai multã
    vreme au avut si un regat comun.
    Substantivul ATTA a fost însusit apoi, de elinã, latinã, persanã, arabã, turcã (vezi si ATTA TURK = tatã al turcilor, cognomen cãpãtat de Mustafa Kemal ca unul ce pusese bazele statului turc modern). Deci, cum subliniazã cãrturarul suedez CAROLUS LUNDIUS, este unul din cele mai vechi cuvinte getice (vezi si LEX ATTINIS) si la aproape doua secole si jumãtate dupã aceea, sustinut si de hititã. Geticul ATTA a mai devenit în elinã si latinã si ADONIS (= tânãrul frumos de care se îndrãgosteste Afrodita); în românã avem floarea gingasã, DEDETEL, anemonã în care Afrodita l-ar fi prefãcut, dupã moarte, pe ADONIS, dupã traditia autohtonã, regãsit si în ebraicã, în formula de invocare ADONAI (de origine frigianã) pe care o rostesc rabinii în ceremonialul de înmormântare, însemnând DOAMNE! STÃPÂNE! Aceasta pentru cã JEHOV AlJAHVE = Dumnezeu, era interzis sã se pronunte; în afarã de ADONAI, ei mai rosteau si numele de ELOHIM, cum foarte correct semnala si Dl. Teleoacã în conferinta sa prezentatã la GETICA, la finele anului 2004.
    În mitologia nordicã, acest tãtuc (ATTIN/ATTA) a devenit WODAN/WOTAN - ODIN. Trebuie sã mentionãm faptul cã prima inscriptie hititã a fost descifratã în anul 1917 deci, la 6 ani dupã moartea savantului român N. Densusianu, asa cã nu avea cum sã fie cuprins acest ATTA - getic/hitit - despre care eu am tratat si tratez si acum – în lucrarea sa Dacia preistoricã, publicatã la doi ani dupã disparitia autorului, cum eronat a afirmat Domnisoara Antigona Grecu la sedinta din 5 ianuarie 2005 a Academiei Daco-Române, (când eu am prezentat ~ aceeasi schitã).
    Meritã sã scoatem în evidentã faptul cã savantul Belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis, în al sãu extrem de pretios tratat De litteris et lingua Getarum sive Gothorum, 1597, unde, ca al 2-lea autor, a publicat si alfabetul getic, [primul fusese Joannes Magnus Gothus, care îl copiase de pe o rocã uriasã], subliniazã in aceasta cã Episcopul Ulfila, în traducerea Pentateuhului (primele cinci cãrti din V.T.) s-a folosit de alfabetul getic, de scrierea geticã, aducând simplificãri unor litere - oricine poate constata aceasta comparând alfabetele. Vulcanius mai relateazã cã el s-a aflat în posesia unor foi deteriorate care ar fi fost exact aceleasi care s-ar fi pierdut din CODEX ARGENTEUS (Existã cercetãtori asidui ai acestui.monument literar, printre care si Friedrich Fuld (Ulfilas Gotische Bibelubersetzung Die alteste germanische Urkunde - Leipzig, 1805) care vorbesc despre Moeso&otischen Buchstaben de care s-a slujit efectiv Ulfila în C.A Episcopul Ulfila (313 - 383) a trait si activat ca prelat pe pãmânt getic - doar bunicii lui se refugiaserã din Capadocia în Moesia/Getia din cauza persecutãrilor împotriva crestinilor. Dupã cum am stabilit de peste cinci ani pe baze pur rationale, etnosul GOT este totuna cu cel GET. GETII s-au numit, dupã sec. al IV-lea, preponderent GOTI, dar în Peninsula Scandinavã, dupã cum o sustin toti cãrturarii nordici, ei s-au numit Getae din vremuri imemoriale pânã în Evul Mediu târziu iar Episcopul Ulfila - subliniazã nordicii - a creat asa zisul alphabet gotic din cel genuin getic si cã el a scris esentialmente în geticã, în calitate de autor (partial) al lui C.A., considerat cel mai vechi document de limbã germanã si care este, în opinia noastrã si cel mai vechi Document de limbã getã.
    Asadar, Episcopul Ulfila a trades “Pentateuhul” (inclus în C.A), din greacã în goticã/geticã, adicã în limba vorbitã pe teritoriul unde el a trait si a activat, timp de 40 de ani, ca episcop, iar noi credeam cã acolo s-a si nãscut, cãci majoritatea biografilor lui vorbesc cã bunicii lui ar fi fost refugiati din Capadocia în Moesia. Literele/parte din ele, de care Ulfila se foloseste, sunt cele getice, inclusiv runele - dupã cum spun unii autori, da, spun eu, dar nu cele pur germanice, ci cele pur getice, deoarece runele s-au folosit pe teritoriul strãmosilor nostri pânã în secolul al 12-lea; în bogata prefatã la CODEX ARGENTEUS UPSALIENSIS, se subliniazã faptul cã forma runelor era diferitã de la un teritoriu la altul si cã pe însusi acelasi teritoriu s-au folosit rune diferite. Foarte interesant de semnalat este ceea ce subliniazã si Ancient Scripts.Com: Gothic este (citez): Gotii au vorbit o limbã germanicã unicã în felul ei si legat nu numai de conceptul de cel mai vechi idiom germanic, dovedit ca atare, dar mai ales prin aceea cã este un idiom cu totul aparte din familia limbilor germanice fãrã vreo legãturã lingvisticã cu vreo altã limbã germanicã care a supravietuit, la aceasta eu as mai vrea sã adaug: lucrurile stau altfel pentru cã este vorba de idiomul getic, în opinia mea, idee sustinutã si de limba hititã în care am aflat o multime de cuvinte identice cu cele din getã. Lucrurile stau astfel si pentru cã punctul de plecare a fost limba getã, ca matcã a tuturor celorlalte limbi zis indo-europene/mai curând indo-germanice: de subliniat, cel dintâi, cunoscut mie, a spus-o cãrturarul suedez CAROLUS LUNDIUS.
    prof. Maria Crisan
    *articol preluat din DACIA MAGAZIN, nr. 33, iunie 2006
    Publicat de Corneliu DAC/GET mandru la 11:17
    Florin Croitoru spunea...
    Codex Argenteus, aflat la Upsala în Suedia ieste scris în germană, nu în getă sau altceva.
    Nu poate fi o biblie alui Ulfila,Wulfila,Vulpilă, sau a altcuiva din sec 3 en.Codexul a fost jefuit din Germania îmn perioada 1618-1648 (războiul zis în istorie de 30 de ani). Limba în care ieste scris ieste clar de tot limba germană, mai precis un dialect.
    Maria Crişan bate cîmpii.Codexul nu ieste scris cu rune. În codex nu ieste un idiom aparte germanic. Un neamţ de azi înţelege foarte bine cele mai multe cuvinte iar rugăciune Tatăl Nostru din codex este cel mai aproape de cea în germană.
    Acest codex nu are de a face cu ţara noastră.
    Corneliu DAC/GET mandru spunea...
    De pe wikipedia:
    The Codex Argenteus (or "Silver Bible") is a 6th century manuscript, originally containing bishop Ulfilas's 4th century translation of the Bible into the Gothic language. Of the original 336 folia, 188 (including the Speyer fragment discovered in 1970) have been preserved, containing the translation of the greater part of the four gospels. A part of it is on permanent display at the Carolina Rediviva library in Uppsala, Sweden.
    ...........................................
    The tribes we consider Gothic were nominally Arians during the period of time when Ulfilas translated the Christian bible into Gothic, meaning that they followed the teachings of Arius about the person and nature of Jesus Christ. The "Silver Bible" was probably written for the Ostrogothic King Theodoric the Great, either at his royal seat in Ravenna, or in the Po valley or at Brescia. It was made as a special and impressive book written with gold and silver ink on high-quality thin vellum stained a regal purple, with an ornate binding. After Theodoric's death in 526 the Silver Bible is not mentioned in inventories or book lists for a thousand years.
    Si goti = geti (a se vedea multitudinea de studii in sprijinul acestei idei)...
    Nu mai postez din opiniile lui, pentru că merge pe alte căi...
    ________

    Capacitatea de a lamuri propria istorie constituie pentru fiecare popor piatra de încercare a maturitatii sale" - (Alexander von Humboldt)

    Un sat numit Tartaria

    Dupa ce parasesti Sebesul, pe soseaua spre Orastie, la 6-7 km, printre colnicele dulci ale Podisului Transilvan, în depresiunea râului Strei, un drum secundar, spre stânga, te duce într-o localitate cu nume ciudat, desprins din legenda si mit, Tartaria (com. Saliste).

    O bruma de case nu foarte aratoase, de-a lungul ulitei principale, si alte câteva raspândite printre lanuri de porumb si fânete, strajuite de pomi fructiferi, nu spun mai nimic în plus despre aceasta asezare, satul Tartaria fiind asemenea altor sute de localitati rurale românesti. "Satul nost, asta pe care îl vedeti, este vatra mai noua, vechea Tartarie - dupa cum povesteau mosii - aflându-se dincolo de sosea si de calea ferata, unde e santierul arheologic" - ne spune, cu voce calda si plina de miere, Ioan Lupu, un batrân la 80 de ani, drept ca bradul si mândru ca stejarul în costumu-i taranesc dominat de alb si negru, asa cum sta bine vârstei si omului cumpanit. "Pe-acolo, prin vale, si pâna aici, unde începi sa urci dealul, era o mândrete de asezare, care - zice-se - colcaia de viata, mosii si stramosii nostri, Dumnezeu stie pâna la ce vita, poate pâna la Adam, ocupându-se cu olaritul si cu fieraritul... Asa spuneam mosii, care stiau de la mosii lor, ca aici erau multe cuptoare si ateliere pentru ars pamântul si pentru topit si prelucrat metalele, si era asa o caldura în hangaralele alea ca gândeai ca te afli în Iad, în Tartar, de unde ar veni si numele satului nost... Sigur, ocupatia asta cu lucrul fierului si a teracotelor era a bastinasilor, la noi în sat nefiind niciodata tigani, decât de-astia, cu cersitul"...


    Dromihete writes "

    "Capacitatea de a lamuri propria istorie constituie pentru fiecare popor piatra de încercare a maturitatii sale" - (Alexander von Humboldt)

    Un sat numit Tartaria

    Dupa ce parasesti Sebesul, pe soseaua spre Orastie, la 6-7 km, printre colnicele dulci ale Podisului Transilvan, în depresiunea râului Strei, un drum secundar, spre stânga, te duce într-o localitate cu nume ciudat, desprins din legenda si mit, Tartaria (com. Saliste).

    O bruma de case nu foarte aratoase, de-a lungul ulitei principale, si alte câteva raspândite printre lanuri de porumb si fânete, strajuite de pomi fructiferi, nu spun mai nimic în plus despre aceasta asezare, satul Tartaria fiind asemenea altor sute de localitati rurale românesti. "Satul nost, asta pe care îl vedeti, este vatra mai noua, vechea Tartarie - dupa cum povesteau mosii - aflându-se dincolo de sosea si de calea ferata, unde e santierul arheologic" - ne spune, cu voce calda si plina de miere, Ioan Lupu, un batrân la 80 de ani, drept ca bradul si mândru ca stejarul în costumu-i taranesc dominat de alb si negru, asa cum sta bine vârstei si omului cumpanit. "Pe-acolo, prin vale, si pâna aici, unde începi sa urci dealul, era o mândrete de asezare, care - zice-se - colcaia de viata, mosii si stramosii nostri, Dumnezeu stie pâna la ce vita, poate pâna la Adam, ocupându-se cu olaritul si cu fieraritul... Asa spuneam mosii, care stiau de la mosii lor, ca aici erau multe cuptoare si ateliere pentru ars pamântul si pentru topit si prelucrat metalele, si era asa o caldura în hangaralele alea ca gândeai ca te afli în Iad, în Tartar, de unde ar veni si numele satului nost... Sigur, ocupatia asta cu lucrul fierului si a teracotelor era a bastinasilor, la noi în sat nefiind niciodata tigani, decât de-astia, cu cersitul"...

    Ca Tartaria este o asezare straveche, cu radacini preistorice, o demonstreaza si descoperirile arheologului Nicolae Vlassa, care atesta o continuitate de locuire, aici, databila între anii 4500-200 î.d.H., si o cultura puternica, de tip Turdas.

    O descoperire senzationala

    Poate, niciodata, Tartaria n-ar fi atras atentia asupra ei, eventual prin interesul iscat de numele atât de straniu, invitând la fel de fel de speculatii lingvistice, daca...

    Da, exista un mare daca în istoria acestei localitati!

    În anul 1961, în ultima zi a cercetarilor sale arheologice în aceasta asezare (începute în 1942), Nicolae Vlassa face o descoperire care avea sa produca senzatie în lumea stiintifica. El scoate la lumina un mare complex de cult si un depozit unitar de resturi ale unor schelete omenesti, între care si trei tablite de lut, de mici dimensiuni, din vatra culturala neolitica Vincea-Turdas (sec. VII-VI î.d.H.), pe care, doi ani mai târziu, le reproduce si le comenteaza într-o revista de specialitate, care aparea în mai multe limbi straine, fapt ce, indubitabil, salveaza de la "înmormântare" senzationala descoperire, pentru care vor arata un interes de-a dreptul surprinzator specialisti din Ungaria, fosta Iugoslavie, Bulgaria, SUA si fosta URSS, care au încercat descifrarea si datarea lor, pe baza ultimelor cuceriri stiintifice în domeniu (Carbon 14 etc.). Modestele tablite (teracota) neolitice de la Tartaria fac sa treaca în plan secund "o teza si o carte care facusera înconjurul lumii: Civilizatia începe la Sumer"! Academicianul bulgar Vladimir I. Gheorghiev afirma ca "tablitele de la Tartaria sunt (...) mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene" si ca "scrierea, sub forma pictogramelor, a aparut în sud-estul Europei si nu în Mesopotamia, cum se credea pâna atunci, desenele si semnele de pe cele trei tablite reprezentând "cea mai veche scriere din lume", mai ales ca scrierea sumeriana, din sec. IV î.d.H., "a aparut cu totul pe neasteptate si într-o forma dezvoltata", ceea ce înseamna ca ea a fost ori adusa acolo, ori a fost ameliorata în scriere cuneiforma. La fel, orientalistul si poetul din Leningrad, Andrei Nadirov, se entuziasma în fata minunii de pe tablitele de la Tartaria, care transmiteau, peste vremuri, "solia fratilor pre-daci", pentru ca Marija Gimbutas, o eminenta cercetatoare americana, sa încadreze scrierea acestor tablite într-o straveche scriere sacra, venind înca din paleolitic, cu manifestari mai bogate în neolitic, si apartinând civilizatiei Vechii Europe. Cam la aceleasi concluzii ajung si investigatiile unor cercetatori maghiari (Makkay Janos, Erzen Nustupny), iugoslavi (Jovan Todorovici), americani (S. Hood, David Whipp), sovietici (T.S. Passek, V. Titov, Boris Perlov) etc.

    Daca nu sunt respinse ca falsuri sau pur si simplu ignorate, tablitele de la Tartaria nu trezesc aproape deloc interesul cercetatatorilor (istorici, arheologi, lingvisti) români, cu exceptia lingvistului Ariton Vraciu si a etnologului Romulus Vulcanescu, o uitare suspecta asternându-se peste ele si peste discutiile cercetatorilor straini, situatia ramânând aceeasi si dupa 1989, chiar daca, pentru prima data, tratatul de Istoria Românilor (Ed. Enciclopedica, 2001) consacra aproape 2 (doua) pagini Tartariei, discutabile si acestea prin concluziile cel putin nefericite pe care le propune. Deh, "complotul bubei" nu se stinge!...

    A ramas pe umerii altor cercetatori, unii "nespecialisti", abordarea fenomenului, ca si formularea celor mai îndraznete întrebari pentru elucidarea lui, în vederea alcatuirii unui corpus al textelor stravechi pastrate pe stânci, morminte, statui, vase de cult etc.

    "Oare nu credeti ca a sosit timpul sa ne respectam patria, istoria, neamul?"

    În perioada 23-29 octombrie 2000, la Milano, are loc simpozionul stiintific international ORIGINILE SCRIERII, în cadrul caruia cercetatorul Haral Harmann, de la Research Centre on Multilingualism din Bruxelles, reia, pe noi baze documentare, aparitia inciziilor scrieriforme pe diferitele obiecte descoperite în arealul carpato-balcanic. Concluzia dizertatiei sale este aceea ca tablitele de la Tartaria sunt primele semne de scriere incizata, care preced pictogramele mesopotamiene (3500-3300 î.d.H.), hieroglifele egiptene (3200-3000 î.d.H.), pictogramele cu inscriptii de pe Valea Indului (2500 î.d.H.) sau pe cele din China (1500-1200 î.d.H.), ca si enigmaticele mesaje ale zapotecilor mexicani (600 î.d.H.), ceea ce-l va determina pe Marco Merlini, câtiva ani mai târziu, sa rasuceasca teorema clasica "Ex Oriente Lux" în "Ex Occidente Lux". Este vorba aici, în fond, despre statuarea teoriei, rezultata din cercetarile arheologice, potrivit careia spatiul carpato-danubiano-pontic avea, în neolitic, cea mai densa populatie, care a generat culturile Cris-Starcevo, Vincea-Turdas, Petresti, Pre-Cucuteni, Cucuteni, Boian, Gumelnita etc.

    În fata acestor realitati, istoricii si oficialitatile române ramân oarbe, surde si mute. Se trezeste, însa, un american de origine româna, dr. Napoleon Savescu, care arunca - din dragoste pentru neamul sau si dintr-o pasiune devoranta pentru cercetarea preistorica si istorica - "manusa": "Oare nu credeti ca a sosit timpul sa ne respectam patria, istoria, neamul?" Domnia-sa înfiinteaza fundatia "Reînvierea Daciei", publicatia "Dacia Magazin", "Dacia TV", la New York, si, la Bucuresti, congresele de Dacologie: Sarmizegetusa-2000, Burebista-2001, N. Densusianu-2002 si Tartaria-2003. Pe un ton polemic, cu argumente de o simplitate si adâncime dezarmante, interventiile publice ale domniei-sale, inclusiv volumul Noi nu suntem urmasii Romei, încearca sa implementeze tezele potrivit carora "noi, dacii, nu am pierit", ca "poporul carpato-pontico-danubian constituie poporul-matca al Europei", ca acest popor "poarta în el cele mai vechi vestigii ale existentei si activitatii omului în Europa, indicând apartanenta lui la marea arie a antropogenezei".

    "Cum, ei, pre-dacii, sa scrie înaintea tuturor? Cum sa scrie daca nu stiau sa citeasca?"

    "Nu putem trece prin viata mergând cu ochii închisi si astupându-ne urechile la un adevar evident - spune dr. Napoleon Savescu. Nu putem sa refuzam sa auzim comentariile celor ce refuza sa accepte dogma: crede si nu cerceta, eu sunt profesorul, pe mine trebuie sa ma asculti! Nu putem accepta faptul ca pâna în anul 106 d.Hr. n-am existat, pentru ca asa învatam la scoala sau la facultate. Nu putem accepta faptul ca legiunile romane au patruns în Dacia, au cucerit 14% din teritoriul ei pentru o perioada istorica de neglijat, 165 de ani, si, peste noapte, toata populatia Daciei, ocupata sau neocupata de romani, a început sa vorbeasca o alta limba, romanica (fara ca în 86% din teritoriul Daciei sa fi calcat picior de soldat roman)... Ce or fi avut dacii atât de special ca romanii sa-i învete numai pe ei limba latina, în 165 de ani, si "au refuzat" sa-i învete pe maltezi în 1088 de ani, pe greci în 641 de ani, pe egipteni în 425 de ani, pe britanici în 450 de ani sau pe evrei în 325 de ani?"... "Rasfoind publicatiile lumii, îl gasim pe sumerologul american John A. Halloran întrebându-se: Cum se poate explica faptul ca într-o regiune din vestul României, înconjurata cu nume sumeriene ca: URASTIE, SIMERIA, KUGIR, s-au gasit trei tablite din lut local cu pictograme sumeriene, dar mai vechi cu 1.000 de ani decât cele din Mesopotamia?! (...) "Asumându-ne o origine triviala, recenta, romana, sigur ca acestea nu ne mai apartin"...

    Si, totusi, lectiile arheologiei, chiar daca nu sunt asumate oficial, ramân si, mai devreme sau mai târziu, triumfa. Descoperirile arheologice de la Turdas, realizate de cercetatoarea arheolog Sofia Turma (Sophia Torma), în a doua jumatate a sec. XIX, desi neglijate si "date uitarii", atesta, cu peste 1500 de ani înaintea semnelor pictografice de pe tablitele de la Tartaria, semne ideografice devenite litere si cifre cu caracter latin (C mare, D mare si d mic, I, L, O, S, T, U, V, X, precum si cifrele III, V, VI, X), printre acestea fiind descoperite si semnul crucii si cel al zvasticii.

    Ca traco-geto-dacii cunosteau scrisul, o confirma si autorii antici: Aristofan (450-385 î.d.H.) mentioneaza ca "tracii cunosteau scrisul", iar Cato cel Batrân (234-149 î.d.H.), în Originile Romei, apreciaza ca "Getii, cu mult înainte de întemeierea Romei, au proslavit în Ode scrise faptele de vitejie ale eroilor lor, acompaniati de flaut, ceea ce la romani, acest lucru a avut loc mult mai târziu"; Berosus (sec. III î.d.H.) spune ca si-a adunat Istoriile din cartile caldeenilor si ale celtilor (tracilor), pentru ca Ovidiu, exilat la Tomis, sa declare ca "am învatat sa vorbesc limba getica si sarmatica", ca "am scris o cartulie în limba getica", ca fiul si mostenitorul tronului trac, Cotys, i-a citit poeme scrise în limba geta etc.

    Cum sa acrediteze, atunci, circumspectii istorici români, tablitele de la Tartaria altfel decât un fals? Precis, "niste negustori sumerieni au trecut pe la noi si le-au pierdut (asta, înainte cu 1000 de ani ca Sumerul sa existe)! Cum, adica, ei, pre-dacii, sa scrie înaintea tuturor? Cum sa scrie daca nu stiau sa citeasca?"

    "Vom întelege importanta acestei zile doar peste câtiva ani"

    Incet, dar sigur, aceste pamânturi îsi recupereaza istoria, continuitatea de locuire, fondul uman. Demnitatea si locul între popoarele si neamurile lumii. Dupa secole si secole de agresiune. Cu rare sclipiri. Dar auguste. Cu uriase rezerve de potentialitate.

    Un moment, în aceste recuperari, îl reprezinta si ziua de 22 iunie 2003, zi în care, prin eforturile dr.-ului Napoleon Savescu si ale prietenilor sai, între care si marele arheolog si cercetator Gh. Lazarovici, satul Tartaria intra si în constiinta româneasca, dupa ce a facut înconjurul lumii! Un monument impresionant, din granit de Baia Mare, care marcheaza primul mesaj scris, cunoscut pâna acum, din istoria omenirii, a fost dezvelit - pentru eterna aducere-aminte si pentru un mereu recurs la vechime, la faptele celor dinaintea noastra, atunci când sufletul, mintea si mâinile noastre rostuiesc si faptuiesc.

    Ceremonialul de la Tartaria, programat pentru ora 11, a adunat circa 2000 de poporeni, de la taranii locuitori ai celebrei asezari, pâna la oameni politici, istorici, ziaristi si scriitori, ca si pe participantii la cel de-al 4-lea Congres International de Dacologie, care au fost sufletul si motorul acestei extraordinare manifestari. Cuvântul scurt, marcând evenimentul si cursul festivitatilor, rostit de primarul comunei Saliste de Alba, Ioan Scutaru, sfintirea monumentului de catre un sobor de preoti si diaconi au prefatat adevaratele comunicari stiintifice prezentate multimii de dr. Napoleon Savescu si Marco Merlini (Italia), dar si de prefectul de Alba, Ioan Rus, si de presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, dr. Mihail Rudeanu. Au fost momente emotionante, traite plenar de participanti, între care si vreo 10-15 bihoreni atrasi de magia cuvântului scris, ale caror suflet si gând sunt în consonanta cu ideile consacrate de N. Densusianu.

    Ce s-ar putea spune mai mult despre esenta acestei manifestari, decât cuvintele lui N. Savescu? "Le place, nu le place unora dintre noi, despre Tartaria se vorbeste în lume din 1961 si pâna azi, continuu. Nu exista o întâlnire stiintifica internationala în care sa se aminteasca despre scris, despre civilizatie, si cuvântul Tartaria sa nu apara"... Sau ale italianului Marco Merlini: "Domnilor, peste tot în lume se stie ca romanii au plecat de aicea, si nu invers" (...) Vom întelege importranta acestei zile doar peste câtiva ani. Veti putea spune ca ati participat la un eveniment nu important numai pentru acest loc, nu numai important pentru România, ci pentru întreaga Europa. Pentru ca recunoasterea unui scris vechi de 7.000 de ani înseamna recunoasterea ca aici nu traiau oameni primitivi, preocupati numai de existenta, de supravietuire (...) Scrierea din Tartaria nu este rezultatul unei singure persoane, geniale, ci al unei întregi culturi. Vreau sa va spun, apoi, ca alaturi de cultura egipteana, mesopotamiana, era si cultura danubiana, si din multe puncte de vedere se poate spune ca aceasta cultura danubiana este cea dintâi... În acesti urmatori ani, România va intra în Uniunea Europeana. Eu cred ca este important ca România sa faca o buna prezenta culturala si politica, pentru ca toata Europa sa recunoasca cultura danubiana, una dintre mamele identitatii Europei"...

    Pentru un Muzeu al Scrierii Europene

    Înaltat pe un soclu de beton si marmura, monumentul de la Tartaria, închinat primei scrieri atestate din lume, a fost realizat de sculptorul Ioan Seu si ridicat, dupa cum retine si placa de pe partea nordica, cu sprijinul Dr. Napoleon Savescu, presedintele Fundatiei "Dacia Reviav International", av. Ioan Rus, ec. Eugen Popa, dr. Mihail Nicolae Rudeanu, Dr. Nick Stoian, prof. Dumitru Malin, preot dr. Ioan Rudeanu, av. Lazar Cutus, Vladimir Brilinsky, si cu un aport material remarcabil al lui George Constantin Paunescu.

    Pentru noi, bihorenii, prezenta eminentului avocat oradean, dl Lazar Cutus, pe "placa nemuritorilor", este prilej de reala bucurie si mândrie. Si, ca fapt divers, trebuie spus ca domnia-sa este socrul Dr.-ului Napoleon Savescu si omul care, în ultimul moment, a adus granitul de Baia Mare, dupa ce andezitul initial pentru realizarea monumentului cazuse din ghearele unei macarale si se sparsese.

    Nu putem încheia aceasta sumara prezentare a unei manifestari de o importanta capitala si speciala pentru istoria si cultura acestor pamânturi fara a pleda, alaturi de Marco Merlini: "Cred ca acest loc minunat de la Tartaria, un loc unic în lume, ar trebui sa posede si un muzeu, un muzeu al scrierii europene, un muzeu unic în toata România. Si daca dumneavoastra decideti sa construiti acest muzeu, veti gasi un sprijin deosebit la universitatile din Roma, din Londra, din New York, chiar si din Australia, de unde veti dobândi si prieteni de o inestimabila valoare stiintifica si sufleteasca"...

    Cateva milenii transformate in piese din aur greu, inconjurate de legende. Fruntile regilor care le-au purtat s-au transformat de mult in pulbere, iar urmele lor au fost risipite in lume de vantul timpului. Galbenul stins al aurului nu are amintiri, insa enigma traieste... Sala Tezaurului Romaniei de la Muzeul National de Istorie.

    Cinci-sase trepte de marmura, un coridor scaldat in lumina rosiatica, flancat de doua grilaje uriase, camere de luat vederi si raze infrarosii intretaiate desupra covorului gros, care inabusa orice zgomot. Inauntrul salii, o explozie de aur scanteind langa peretii imbracati in catifea violet. Aici se afla expuse doar o parte din comorile romanesti. Restul se afla in depozite secrete. Obiecte unice in lume prin incredibila lor frumusete, dar si prin vechimea lor. Bijuterii din aur datate 1200 inainte de Hristos, vase si figuri stilizate ciocanite in foaie de aur, rithoni, grifoni, coroane si sceptre batute in nestemate... Cateva vitrine luminate de reflectoare, ascunse aici, intr-un subsol blindat, sub metri intregi de beton, pastreaza unul dintre cele mai ascunse mistere ale istoriei romanesti. O poveste pornita de la cateva vorbe, care ar putea dezvalui realitatea unei civilizatii complexe, aproape necunoscuta lumii de azi. Un neam imbracat in sclipirile aurului, cunoscator al unei arte comaparabile cu a Egiptului faraonic. Uluitoarea civilizatie traca Legenda spune ca atunci, la inceputurile istoriei, regii traci, stapanitorii Lanii de Aur din cantecele orbului Homer, domnitori si peste lumea dunareana, erau uniti intre ei de un juramant tainic. O lege a tacerii invelea acest juramant pentru ca dusmanii sa nu stie ca ei isi aparau impreuna pamanturile si comorile. Vorbele vechi spun ca, de fapt, triburile tracice de pe teritoriul Romaniei erau intr-un fel unite prin infratirea regala a conducatorilor, cu mult inainte de marele Burebista. Cei alesi, initiatii in "Taina Juramantului Traci purtau ca semn de recunoastere coifuri de aur sau de argint gravate cu semne anume, numai de ei intelese si stiute. Dar asta ar insemna o rasturnare aproape totala a ceea ce se cunoaste! Sa fi fost spatiul romanesc leaganul unei culturi extraordinare, si asta cu 3.000 de ani inainte de Hristos? O civilizatie avansata, uluitoare, despre care nu se stie inca nimic? Marii regi traci, cu nume uitate prin locurile in care s-a nascut istoria, sa fi fost uniti si prin legaturi de sange? Sa fi existat, poate, o dinastie traco-geta al carei mister nu s-a gandit inca nimeni sa-l dezlege? Iar coifurile din aur sa fi fost intr-adevar semnul primei regalitati din arcul carpato-danubiano-pontic? Cat e legenda aici si cat e adevar? Sa existe oare, ca si in cazul uluitoarei povesti a Troiei lui Schillemann, un sambure de adevar? Am enumerat doar cateva dintre teoriile si intrebarile care nu exista in niciun manual de istorie. Putini stiu insa ca, in Romania, au fost aduse la luimina cateva tezaure ce ar putea contine un raspuns. Au fost descoperite, pe rand, nu mai putin de cinci coifuri tracice, lucrate integral din aur sau argint, care contin, absolut straniu, aceleasi motive si au aproape aceleasi insemne incrustate pe ele. Coifurile din aur au fost gasite la sute de kilometri distanta unul de altul, in locuri diferite, dar toate dateaza din aceasi epoca predacica si au asemanari uluitoare. Primul, cel mai cunoscut dintre ele, coiful de la Peretu, apoi cel din mormantul de la Cotofenesti, inca unul descoperit la Cucuteni, langa Iasi, cel de la Agighiol, dezgropat tot dintr-un mormant regal si ultimul, cel mai enigmatic dintre toate, coiful gasit nu se stie exact cum, pe malul Dunarii, langa Portile de Fier. Acesta a si disparut in mod misterios din tara, pentru a reaparea tocmai peste Ocean, intr-unul dintre cele mai mari muzee ale lumii. Cinci coifuri din metal nobil care seamana ca si cum ar fi fost faurite de aceeasi mana, desi acest lucru este imposibil. Sa fie ele semne ale legaturilor unei civilizatii uluitoare si asupra careia nimeni nu s-a straduit sa se aplece cu destul de multa osardie, exact cum par sa fie si misterioasele cranii din cristal descoperite in sapte parti ale Terrei? Coifuri cu priviri hipnotice Fixate pe harta, locurile in care au fost descoperite coifurile din aur formeaza exact un arc de cerc intre Carpati si Dunare, care incepe din capatul sud-estic, de la Iasi, trece prin Tulcea, prin Prahova, apoi Mehedinti si se inchide in coltul sud-vestic al tarii, langa punctul de intrare a Dunarii in Romania, la Cazane. "Existenta unei legaturi stranse intre conducatorii triburilor tracice aflate la nord de Dunare sau chiar si cu cei de pe malul sudic, din Bulgaria de azi, ar putea parea, la prima vedere, speculativai, explica marele arheolog roman, profesorul Vasile Boroneant, cel care a dezgropat tezaurul din aur de la Hinova si al carui elev, Emil Moscalu, supranumit "aventurierul arheologiei romanestii a adus la lumina coifurile din mormintele de la Peretu si Agighiol si a urmarit primul "teoria Juramantului Traci. "Eu cred ca civilizatia traco-getica din zona dunareana existenta aici in urma cu 3.000 de ani era nebanuit de dezvoltata. Atinsese o amplitudine deosebita de ritual specific, religios si razboinic, era stratificata chiar institutional, sunt dovezi uimitoare ca aveau sisteme de comunicare paleoalfabetice, nedescifrate inca, si puteau fara discutie sa fabrice propriile obiecte de podoaba necesare acestor ritualuri. Chiar obiecte absolut deosebite, unicat, cum sunt coifurile si chiar marele tezaur , despre care eu cred ca era de productie autohtona, fiind pradat ulterior de populatiile migratoare care au trecut pe aici, si nu fabricat de acestia, asa cum se crede acum. Dovada complexitatii nebanuite a lumii tracice este existenta obiectelor uimitor de importante si de complexe descoperite in necropolele din acea perioada, cum sunt chiar coifurile din aur si alte piese de tezaur mari, dar si marea asemanare stilistica a motivelor de pe coifuri, mai cu seama ca ele se regasesc intr-un spatiu atat de intins, din Moldova pana in Banatul de azi, pe toata curbura arcului carpatic. Lumea traca avea fara indoiala legaturi cu lumea exterioara, dar existau si legaturi intre conducatorii triburilor, legaturi de ajutor reciproc si de apararei. Uluitorul coif dezgropat la Peretu este inconfundabil. Imaginea lui o cunosc si copiii de scoala. Aproape 800 de grame de argint aurit masiv, impodobite cu motive ciudate. Simboluri de animale gravate pe aparatorile obrajilor si pe partea din spate, iar fruntea lata, prelungita de doi ochi mari, fascinanti, si incruntati a neinduplecare. Simboluri a caror semnificatie nu a putut fi inca descifrata. Dar, straniu, aceeasi privire hipnotica data de ochii supradimensionati se repeta identic pe coiful de la Cotofenesti, din Prahova. Un kilogram de aur pur de 24 de karate, parca lucrat de aceeasi mana si folosind aceleasi simboluri. Al treilea coif este tot din aur si are, ca si celelalte, taieturi identice in zona urechilor, aceleasi reprezentari de animale fantastice si, cu toate ca-i lipseste partea din fata, se ghiceste acolo inceputul ochilor uriasi, fabulosi. Acesta a fost dezgropat aproape de capatul nordic al tarii, la Cucuteni. "Eu inca nu cred ca aceste coifuri sunt legate intre ele, cu toate ca, in privinta lor, exista inca teribil de multe necunoscute. Intai ca ele sunt facute din acelasi tip de aur: mai galben, mai deschis la culoare decat aurul transilvan, care era unul roscat, scos din adancul minelor. Acesta e aur de suprafata, din nispuri aurifere, exploatate pe vaile marilor rauri ce coborau dinspre nord si care are similaritati clare cu aurul din marile tezaure dezgropate in Bulgaria, la Varna si Nisipurile de Aur. Eu nu cred ca aria extinderii coifurilor din aur urca de la Dunare catre Moldova, ci dimpotriva, coboara de la munte catre campiei, mai spune profesorul Boroneant. Stranii ritualuri de inmormantare Trei dintre cele cinci coifuri (Iasi, Prahova si Teleorman) au fost descoperite intamplator de tarani. La Peretu, Emil Moscalu a dezgropat un mormant traco-getic, vechi de aproximativ 2.500 de ani, care avea doua camere funerare. Intr-una se afla scheletul unui nobil trac de rang inalt si, surprinzator, in cealalta camera, Moscalu a descoperit ca razboinicul nu fusese dus singur pe ultimul sau drum. Il insoteau doi cai si doi caini, precum si mai multe zeci de obiecte din argint placat cu aur, printre care si marele coif. Inmormantare ciudata, cu influente egiptene, nemaiintalnita pana atunci in zona romaneasca si care nu se repeta decat in cazul siturilor din care au fost explorate coifurile. "E clar ca nu erau coifuri de lupta, ci de parada. Nu faci un coif din aur sau din argint ca sa te apere, materialul e prea moale, deci aveau o alta semnificatie decat stricta referire la ispravile de lupta. Iar razboincii ingropati aveau ranguri inalte, erau nobili, poate chiar regi, caci au fost ingropati cu onoruri, ca niste eroii. Emil Moscalu, "arheologul fara odihnai, a descoperit acelasi mod straniu de inmormantare si in cazul coifului pe care l-a adus la lumina prin 1930, la Agighiol, in Tulcea. Regele trac de la gurile Dunarii a fost ingropat avand alaturi coiful sacru, semn, poate, al legaturii secrete cu cei de neamul sau pe care a dus-o in moarte, apoi caii, carul de lupta si sotia. "Cel mai putin se stie despre coiful de aur descoperit la Portile de Fier, prin 1913. Se zice ca un marinar naufragiat l-ar fi gasit, dupa retragerea apelor, pe undeva, prin zona insulei Simiani. Apoi coiful a disparut misterios, in mod sigur scos din tara cu un vas de cursa pe Dunare, si abia jumatate de secol mai tarziu a fost publicata prima fotografie cu el. Ajunsese la Viena, in colectia Trau, si acum se afla in galeriile Muzeului Metropolitan din New York. "Da, Moscalu a urmarit o teorie a unei legaturi clare intre conducatori, plecand de la legendele ce vorbeau despre juramantul regilor traci. Teoria unei uniuni tribale, chiar extinsa, este foarte posibila si chiar Herodot afirma ca tracii se purtau cu cruzime intre ei, dar erau puternic uniti, in mod ciudat, in fata unor dusmani comuni. Eu sunt convins ca ar putea fi sustinuta arheologic, fiindca pamantul acesta mai are inca multe enigme de scos la lumina. Vedeti, tracii aveau constiinta originii lor comune si pe cea a unitatii lor ca popor. Comunicau intre ei si aveau o arta complexa, dezvoltata dintr-o mitologie puternica, si e clar ca o civilizatie cladita pe un astfel de nucleu nu putea sa migreze, sa plece din teritoriul comun traditionali, adauga profesorul Boroneant. O moarte misterioasa Soarta lui Emil Moscalu, arheologul atins de febra descifrarii Legamantului Trac a avut un final la fel de enigmatic, parca desprins din povestile despre blestemul faraonilor. Dupa o cariera stralucita, dupa ce a cautat zadarnic secretul "aurului sarbilori, a plecat undeva, pe aproape de Peretu, locul descoperirii marelui coif, unde se spunea ca apar noaptea flacari ale tezaurelor ingropate. Se zice ca, dupa luni de munca, tot ce a descoperit acolo a fost un schelet cu oase rosiatice, parand ca arse in cuptor. Iar cateva saptamani mai tarziu si-a pierdut mintile. Devenise obsedat de hoti si purta tot timpul cu el un rucsac in care toti colegii lui stiau ca ascundea un obiect pretios. Rucsacul misterios i-a disparut intr-un incendiu izbucnit fara explicatie pe santierul unde lucra si astfel nimeni n-a aflat ce continea de fapt. Iar celebrul arheolog a murit in spitalul de psihiatrie, fara sa-si mai fi revenit vreodata... Galbenul aurului inchis intre peretii de sticla ai Tezaurului nu are amintiri, enigmele sunt inca vii. Enigma unui juramant secret, pierdut in negura mileniilor, a unui arheolog care si-a sfarsit viata in ospiciu, cu mintile arse de fantasme nebune, si mai ales enigma semnului ascuns in coifurile stralucitoare ale regilor traci.

    Cu 1.600 de ani în urmã, istoricul Dio Cassius a notat: "Se gãsirã si comorile lui Decebal, cu toate cã erau ascunse sub apa râului Sargetia... Cãci Decebal, prin mijlocul captivilor lui, abãtu râul, sãpã albia lui si punând întrânsa mult aur si argint, precum si alte lucruri de mare pret si care puteau suferi umezeala, puse peste ele pietre si grãmãdi pãmânt; dupã aceea aduse din nou râul în albia lui, iar în pesteri, tot cu ajutorul acelor captivi, ascunse vesmintele si alte lucruri de felul acesta. Dupã ce fãcu acestea, el ucise pe captivi, ca sã nu spunã nimãnui nimic. Dar Bicilis, un sot de-al lui, care stia ce se lucrase, fu prins si dãdu pe fatã toate acestea..."


    Cu 1.600 de ani în urmã, istoricul Dio Cassius a notat: "Se gãsirã si comorile lui Decebal, cu toate cã erau ascunse sub apa râului Sargetia... Cãci Decebal, prin mijlocul captivilor lui, abãtu râul, sãpã albia lui si punând întrânsa mult aur si argint, precum si alte lucruri de mare pret si care puteau suferi umezeala, puse peste ele pietre si grãmãdi pãmânt; dupã aceea aduse din nou râul în albia lui, iar în pesteri, tot cu ajutorul acelor captivi, ascunse vesmintele si alte lucruri de felul acesta. Dupã ce fãcu acestea, el ucise pe captivi, ca sã nu spunã nimãnui nimic. Dar Bicilis, un sot de-al lui, care stia ce se lucrase, fu prins si dãdu pe fatã toate acestea..."

    Cele de mai sus erau scrise la 200 de ani dupã cel de-al doilea rãzboi daco-roman. Nu se stie dacã ele reprezintã adevãrul istoric, dar o realitate a rãmas: Dupã acel rãzboi, imperiul si-a refãcut finantele, un an romanii au fost scutiti de impozit, Traian a organizat timp de 123 de zile sãrbãtori la Roma si a construit o serie de edificii mãrete. Cercetãtorii au evaluat la 165 de tone aur si 330 tone argint prada luatã de Traian din Dacia, dar oare acesta era tot aurul strãmosilor nostri? Unii oameni de stiintã, evaluând productia de aur din Muntii Apuseni la 15-20 tone/an (exploatarea era intensã si strãveche, sã nu uitãm cã aur din minele de lângã Brad s-au gãsit si în tezaurele antice din piramidele egiptene, fapt demonstrat prin analize chimice), au estimat stocul de metal galben acumulat de daci la circa 1.000 tone! Atunci unde este restul? Cu sigurantã cã Decebal nu a ascuns tot tezaurul în acelasi loc. În plus, în mod sigur, fiecare tarabostes avea averea lui. Sã nu uitãm nici stocurile de la exploatãrile miniere, care erau nu numai în Apuseni, ci si în Banat, în zona Ocna de Fier. Unde poate fi acel aur? Din când în când, aurul dacic a trimis câte un "semnal", cele mai semnificative fiind: - În secolul XVI, la vãrsarea Streiului în Mures, un pescar a scos de pe fundul apei câteva monede de aur. Mai sus, într-o boltã ziditã, a gãsit 40.000 galbeni si bucãti de aur nativ. Unul dintre beneficiarii comorii a încercat sã vândã câte ceva la Alba Iulia, dar a aflat cardinalul Martinuzzi, care, prin mijloace "specifice" a recuperat totul, în urma unor cercetãri intense în apa râului el rotunjindu-si tezaurul. Cardinalul a început sã cheltuie fãrã socotealã, construind un castel la Vintu de Jos si cumpãrând cu nemiluita cai, bijuterii si alte obiecte de lux, atrãgând astfel atentia asupra lui. Drept urmare, împãratul Ferdinand de Habsburg l-a trimis în zonã pe generalul Castaldo, care l-a lichidat pe Martinuzzi, dar nu a mai gãsit decât 2.000 de monede de aur. Un cronicar povestea cã la Gherla, un alt domeniu al lui Martinuzzi, s-au gãsit 1.600 kg. aur nativ si 250.000 florini. - Cronicile vorbesc de niste butoaie cu monede vechi de aur aflate în posesia domnitorului Petru Rares al Moldovei. - La 1716, un clujean pe nume Pavel Varga, îmbogãtit brusc, lãsa un testament în care pomenea de o mare comoarã din care luase ceva, restul, care ar fi putut îmbogãti toatã populatia Transilvaniei, rãmânând ascuns. - Pe la 1800, copilul unui tãran a gãsit 264 monede de aur pe Dealul Aninesului. - În 1804, un preot din Vâlcele a descoperit la rãdãcina unui fag bãtrân 400 de monede dacice tip "koson". Ulterior, în aceeasi varã, s-au mai gãsit 35, respectiv 987 monede de acelasi tip. - În 1970, un lucrãtor a gãsit o monedã tip "koson" (nume care se presupune a proveni de la regele Cotiso, ceea ce ar confirma vechimea si acumulãrile din tezaurul dac) în zona sanctuarelor de la Sarmisegetuza. Enigmele rãmân. Dacã evaluarea la 1.000 tone a tezaurului dacilor este mãcar aproximativ realã, înseamnã cã romanii au mai fost pãcãliti o datã de înteleptul Decebal, chiar si dupã moarte, Bicilis jucând, probabil, rolul de "pion otrãvit". Chiar dacã o parte din aur a fost îngropatã în albia Streiului, restul poate fi oriunde în arealul fostului regat dacic, zona cetãtilor de lângã Orãstie fiind cea mai "fierbinte", dar sã nu uitãm cã toatã zona montanã dintre Olt si Tara Hategului, probabil chiar si Masivul Godeanu, era un spatiu strategic, cu drumuri de culme si cu cetãti la gura vãilor. Dacã mai adãugãm si zona asezãrilor si a exploatãrilor aurifere din Munti Apuseni si Munceii Dognecei, aria de cãutare se mãreste, la fel si sansele de a se mai gãsi ceva si doar norocul sau eroziunea naturalã pot aduce ceva nou.

    Dacã dupã N. Densuºianu pelasgii au construit cel mai mare ºi mai puternic imperiu în Europa preistoricã, întinzându-se din pustiurile Saharei pânã în munþii Norvegiei, din pãcate nu au lãsat nimic scris care sã le dovedeascã trecutul mãreþ în afarã de pietre ºi ruine cu "zmângãlituri" ciudate, despre care nimeni nu s-a gândit cã ar putea reprezenta ceva.

    Alergând pe întinsurile Europei, rãspândindu-ºi cultura ºi limba, arienii, pelasgii, tracii au generat "cultura latinã". Întotdeauna în spatele unei culturi mari se gãseºte o alta, neobservatã, uitatã, neglijatã, ignoratã... ªi care a fost cultura, civilizaþia în spatele celei greceºti, latine?
    Departe în lume, foarte departe, pe întinsurile Asiei, tocmai în India, o civilizaþie Ariana i-a "invadat", în urma cu 4-5000 de ani, provocând o adevãratã "explozie", nu numai culturalã, dar ºi socialã. Indienii îºi amintesc ºi azi de acei arieni, populaþie albã, care s-a suprapus populaþiei locale negroide ºi, din dorinþa "rasistã" de a nu se amesteca fizic cu populaþia localã au creat "castele", ei reprezentând-o pe cea a "ramanilor" (brahmanilor). Cultura Vedicã, consideratã pânã azi cea mai veche din lume, din care îºi trag originea cele caldeianã, egipteanã, iudaicã ºi creºtinã, care stã la baza întregii civilizaþii a lumii, este consideratã ca pornind din spaþiul Carpato-Dunãrean... (ºi nu de cãtre români, ci de cei de la Cambridge - Anglia, precum ºi de cãtre americani ºi asta nu de 5 sau 10 ani, ci de mai mult de o sutã de ani!). Când ni s-a spus nouã în istoria "noastrã" de posibilitatea originii Culturii Vedice de la noi... câþi dintre români au auzit despre ea?!
    De multe ori trebuie sã ne uitam la istorie "privind ca în oglinda retrovizoare a automobilului" (privind în ea în spate te ajutã de fapt sã mergi înainte!), observând efectele unei civilizaþii asupra altora ºi descompunând-o cu privirea. Este foarte greu de imaginat cãutarea urmelor acelei imense civilizaþii pelasgice în... centrul Asiei, dintr-o perioadã preistoricã fãrã literaturã scrisã (cel puþin negãsitã încã), fãrã anale ºi cronici, ci numai cu ce a rãmas în "literatura vorbitã" ...vedicã.
    Când, nu de mult, vorbeam cu un prieten, R. Cristian, despre relaþia dintre traci ºi sanscriþi, el mi-a replicat imediat: "...cu ani în urmã mã aflam în Tibet, într-unul din templele hinduse, acomodându-mã religiei locale, am fost surprins de asemãnarea cuvintelor acestora cu cele româneºti... nimeni în lume, nici un popor nu are cuvântul OM ". Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891) în DOCTRINA SECRETÃ - o sintezã a ºtiinþei, religiei ºi filozofiei, aminteºte despre acei "pur arieni", ale cãror urme se gãsesc peste tot în Europa, urme pe care Dr. Schliemann le scoate la ivealã din ruinele Troiei, semne ºi simboluri gravate pe pietre, vase ºi obiecte, de neînþeles ºi ignorate ca atare ori considerate simple ornamente, dar cãrora ancestorii noºtri le dãdeau înþelesuri mistice (legate de acel Arhitect al Universului) pe care le mai gãsim încã în culturi izolate, uitate în lume.
    Când în vara anului 1995 cãlãtoream în Orient, m-am oprit ºi în insula Bali din Arhipeleagul Indoneziei, a cãrei populaþie hindusã trãia într-o epocã uitatã de sute de ani, închinându-se la zei ºi zeiþe luate dintr-o lume de poveºti, construind "în disperare" temple ciudat ornamentate ºi colorate, cu zvastici desenate pe pietre de hotare ºi care, cu superstiþii necunoscute nouã, trãieºte într-o lume spiritualã amintindu-mi de cea a noastrã, tracicã, unde un simplu cerc desenat sau sãpat în lemn avea o anumitã însemnãtate, iar dacã-i adãugau un punct, o linie ori o cruce în mijloc îºi schimba cu totul înþelesul.
    În acest univers difuz de religii uitate, pierdute sau actuale, în care lumea preistoricã ne invadeazã prezentul prin simboluri ciudate, în care-i descoperim pe strãbunii noºtri pelasgii arieni rãspândindu-se spre vestul Europei dând naºtere la italieni, spanioli, portughezi ºi francezi - ori rãspândindu-se în Asia împrãºtiind cultura vedicã ce renaºte acolo departe ori cutreierând drumurile Asiei Mici, trecând peste Egipt pânã în Caldeea, creând sacrul ºi ocultul în Babilon... uneori ai impresia unui chibrit aprins într-o magazie de praf de puºcã, veche ºi uitatã, dar care încã poate exploda.
    Cine au fost aceºti arieni, pelasgi, traci... în ce colturi uitate ale lumii ori... ale þãrii noastre vor descoperi arheologii într-o zi trecutul lor simbolistic - spiritual pe care azi îl vedem doar ca reflexii ale unor imagini din oglinzile istorice ale altor popoare, cu care au venit în contact!



    SIMBOLISTICA LA PELASGII - ARIENI
    Cercul simplu - pe care-l gãsim ºi azi sculptat pe poarta de la intrarea ogrãzii þãranului român ori pe sub corniºele caselor, desenat ºi multiplicat... Ce o fi însemnând? V-aþi gândit cã acum 5-6 milenii avea o însemnãtate? Cercul este o unitate divinã, de unde totul porneºte ºi se... reîntoarce. Este universul fãrã limite, este energia emanatã de zeul suprem, Gebeleizis; circumferinþa lui este uneori interpretatã ca liniºtea mentalã a fiinþei umane. Când faþa discului este albã, fundul negru ar reprezenta marea respiraþie, miºcarea continuã a universului în sens nelimitat.
    Cercul cu un punct în mijloc - în credinþa arienilor din Rig-Veda reprezintã prima diferenþiere a manifestãrilor periodice ºi eterne în naturã, asexuale ºi... infinite.



    Aºa îl considerau strãmoºii noºtri acum mai bine de cinci milenii.
    Ce uºor le-a fost "filozofilor" greci ai antichitãþii sã-i "transfere" aceasta culturã ºi s-o traducã în... greceºte! Cercul cu punctul în mijloc mai reprezintã în cultura Arienilor ºi spaþiul potenþial în contact cu spaþiul abstract. Tot el înseamnã ºi redeºteptarea naturii, trezirea universului, fiind un semn Universal pe care-l gãsim ºi în KABALA. Când acesta a cãzut în mâinile creºtinilor neºtiutori ai simbolismului universal, aceºtia l-au confundat cu "MUNDANE CROSS" (CRUCEA LUMII).
    Ce spuneþi stimaþi cititori, sã ne continuam cãlãtoria în lumea simbolisticã generatã de ai noºtri strãmoºi?



    Cercul în care punctul central se transforma extinzându-se într-un diametru simbolizeazã, se pare, DIVINA IMACULATA, MAMA NATURÃ. Este considerat uneori ca o umbrã, o aluzie la procreaþie.



    Când linia este verticalã, cercul simbolizeazã separarea sexelor (sã fi cunoscut acest simbol ºi sculptorul Brâncuºi?... cine ºtie?). Este un semn mai mult feminin, omul îºi cunoaºte mai bine mama decât tatãl (natura ºi pânã la o anumitã limitã, chiar unele Spirite, sunt considerate de sex feminin.)



    Lucrurile încep sã se complice când punctul central se extinde în patru puncte cardinale dând naºtere la aºa numita ºi controversata CRUCE A LUMII - MUNDANE CROSS.
    La acest moment se considerã cã lumea a atins nivelul celei de-a treia rase ºi este "semnalul începerii vieþii oamenilor" (sã fie ºi un simbol Lemurian?); simbolizeazã purul PANTEISM, doctrinã care considera Zeul Suprem nimic altceva decât forþele ºi legile Universului, fiind mai mult o "credinþã" ateistã din acest punct de vedere. Sã fie aceasta oare o simbolisticã veche de milenii? Nici nu ne vine a crede! ªi azi bunicile noastre la þarã îl deseneazã pe colaci ºi cozonaci, având însã un înþeles schimbat; la creºtinii mistici este simbolul "unirii dintre spini ºi cruce", coroana din spini de trandafiri uscaþi pusã pe capul Domnului Isus Cristos: "The Union of the Rose and Cross" ori "Roºi Cruciaþi" ("Rose Cross").

    Când cercul dispare simbolul îºi schimba ºi el sensul: lumea se schimbã - unii, tilutenii, îl considerã simbol al apariþiei celei de-a patra rase... Dar crucea, necircumscrisã, devine uneori simbol "phallic". Târziu în istorie când va apare creºtinismul, ea va deveni un simbol reprezentativ acestuia.

    Dar, surprizã, punctul central uneori se rãspândeºte numai în trei puncte cardinale, însemnând "TAU". Când Biblia ne povesteºte de Noe ºi de Potop nu credem cã se va descoperi aceeaºi istorie la Caldeeni, de aceastã datã cu câteva sute de ani înaintea creºtinismului, avându-l ca erou pe XISUTHRUS... Dar iatã cã ºi ei, caldeenii, au luat aceastã poveste de la arieni; în alegoria lui VAIVA SWATA MANU se vorbeºte despre Potop ºi aventurile eroului principal. Cum sã nu-i credem acum pe Fenicieni, care-i acuzau pe Caldeeni, pe Egipteni ºi pe Israeliþi, cã-ºi construiau cultura pe cea a misterioºilor pelasgi?



    Când TAU coboarã ajungând tangent la polul sudic al cercului regãsim Emblema Vieþii, cum de altfel o vom gãsi mai târziu la vechii egipteni.


    Crucea Lumii, Mundane Cross, coborând parþial în afara cercului o va simboliza pe Venus (Isis) la vechii greci.



    Ciocanul lui Thor (Thor's hammer) sau Crucea Jaina sau simplu Zvastica într-un cerc... Crucea Hermetica. Când este separatã de cerc are ºi un înþeles "phallic": reprezintã cea mai filozoficã ºtiinþã a simbolurilor, fiind cea mai complexã formã a muncii de creaþie ºi evoluþie, a renaºterii, fiind ascunsã în religiile oricãrei vechi civilizaþii. La Caldeeni (civilizaþie nãscutã între cele douã fluvii Tigru ºi Eufrat - în zona Irakului de azi, cu oraºul Babilon dominând lumea anticã) în "Cartea Numerelor" cât ºi în "Cartea Misterelor Ascunse" se vorbeºte despre ciocanul lui Thor ca despre o armã magicã folositã de pitici în lupta împotriva giganþilor ori împotriva forþelor Titanice pre-Cosmice ale Naturii. Ciocan al Creaþiei, cu cele patru braþe îndoite în unghiuri drepte, sugerând miºcarea continuã, revoluþia Cosmosului invizibil ºi el forþelor lui; cele douã linii din mijloc reprezintã spiritul ºi materia în timp ce braþele îndoite (unul în sus - reprezentând Cosmosul, iar altul în jos - Pãmântul) ºi sunt legate între ele prin Spirit ºi Materie.
    Semnul zvasticii, nãscut în concepþia misticã a Arienilor timpurii (pelasgilor), dupã Blavatsky (vol. 2, pag. 99) ºi de ei plasat ca semn al Eternitãþii îl gãsim pe capul lui Ananta, este Alpha ºi Omega al forþelor creative ale Universului, de la forþa purã Spiritualã la cea Materialã, este cheia ciclului ªtiinþific, Divin ºi Uman. Ea va fi preluatã ºi de Marii Maeºtri ai lojilor Masonice.
    Când Schliemann, sãpând în ruinele vechii Troia, a scos la luminã obiecte cu ornamente ciudate ºi "fãrã sens", el de fapt scotea la luminã, reînviind tradiþia pelasgicã a celor mai vechi Arieni, simboluri vechi de peste 50 de secole, despre care ºi N. Densuºianu aminteºte în 1884 în a sa "Dacia Preistoricã", menþionând Pãsarea Phoenix care venea din nordul Egiptului sã moarã în Munþii Cernei, pentru a renaºte din propria-i cenuºa. Ea purta în cioc acest semn al vieþii veºnice ºi al eternitãþii.



    Este un semn sacru care în preistorie simboliza pe al 7-lea Constructor al "Universului de mai jos", al "Universului fizic".
    El îi reprezintã pe cei ºapte constructori ai lumii avându-l în centru pe conducãtorul lor, pe DAKSHA, reprezentând ºi cele 7 perioade ale creaþiei. ªi nu ne mirã când autorul lui Qabbalah remarca cã cu sute de ani înaintea Creºtinismului, lumea era dominatã de religia NOASTRÃ, RELIGIA ÎNÞELEPCIUNII, religie pe care ei Vedicii, Carpato-Dunãrenii, au purtat-o prin Asia Centralã, Persia, India ºi Mesopotamia, de la Uhr ºi Haran pânã în Palestina.
    Fii ALEªI AI MARELUI ZEU DAKSHA, dacii, carpato-dunãreni ºi-au revãrsat cultura nu numai asupra Egiptului, dar ºi a Chinei ºi în special a Indiei.
    Când cu multe mii de ani mai târziu se nãºtea creºtinismul, el Isus Cristos în cei 17 ani ai dispariþiei lui, nu a fãcut altceva decât sã cãlãtoreascã pe urmele noastre a vedicilor. ªi ca un bun elev sã se îndoctrineze cu aceasta religie a înþelepciunii ºi ca un adevãrat vedic, nãscut de douã ori, sã se întoarcã ºi sã o propovãduiascã (dupã cum Elizabeth Clare Prophey în cartea "The Lost Years Of Jesus" încearcã sã ne convingã, prezentându-ne evidente documentare despre aceastã cãlãtorie.)
    Unul dintre cele mai vechi simboluri este cel ce era tatuat pe capul marelui zeu al creaþiei, al Genezei lumii, a celui ce ºi-a aºezat pe primii 10.000 de fii - "pe poporul ales" - pe cele mai frumoase plaiuri ale lumii. Acest semn se gãseºte pe capul zeului "DACIA" (DAKSHA) - fiind ºi un simbol al apei, al potopului ºi al materiei. Îl gãsim ºi astãzi peste tot cuprinsul vechii Dacii - þara pe care EL marele zeu al genezei lumii a iubit-o aºa de mult "Þara Zeilor".
    Dar nu numai la noi ci ºi peste tot în lume, îl vom gãsi mai târziu, ca în vechiul alfabet hieroglific egiptean având înþeles de apã. El apare persistent pe portalurile caselor þãranilor daci, ori pe covoare, ori pe fote ºi þesãturi, arãtând cã respectivii sunt aleºii fii ai lui DAKSHA a lui Dacia - pe care chiar dacã aparent ei l-au uitat, EL încã continua sã-i protejeze pe ei, pe noi, fii lui iubiþi, primii fii ai genezei lumii.



    SPIRALA DACICÃ este poate cel mai caracteristic, dar ºi cel mai ermetic simbol al poporului nostru:



    - simplã, dublã ºi în special triplã, ea probabil reprezintã viaþa veºnicã ce ne-a hãrãzit-o EL, DAKSHA zeul suprem ºi zãmislitor - creator al poporului DAC.
    Este semnul nemuririi naþiei noastre, al rãspândirii noastre în spiralã, spre infinit, fãrã a ne uita niciodatã, originea dacã, este semn al poporului ales de el DAKSHA zeu al genezei care sã-l reprezinte aici pe pãmânt, este semnul nemuririi fiilor lui; este ºi cu sens de blestem, pentru cei ce-ºi uita limba, neamul.



    PENTAGRAMA MAGICà Dacicã dupã Prof. Dumitru Bãlaºa, face parte din tezaurul de culturã dacicã fiind identificatã în Peºtera de la Chindia, din jud. Mehedinþi, de Vasile Boroneant fiind prezentatã ºi în revista "Arhitectura", de Silvia Pãun, ca un însemn dacic vechi cu mii de ani înainte de Pitagora; acesta o va studia mai târziu împreunã cu alþi ucenici greci în universitatea Zamolxianã, ducând acest semn pânã în Atena ºi fãcându-l cunoscut sub numele de "Diagrama lui Pitagora". Despre aceasta pentagramã magicã gãsitã ºi pe o cãrãmidã la biserica fostei mãnãstiri Stãneºti de lângã Drãgãºani, arhitectul Andrei Panoiu vorbeºte în "Arhitectura ... Gorjului", Bucureºti, 1982, P.118: "semn de mare meºter".
    Acest semn, amulet, dupã credinþa daco-geþilor era aºezat în faþa templului Zamolxian pentru a împiedica intrarea strigoiului sau a oricãrui duh malefic. El se va transforma în decursul timpului într-un simbol esoteric, cel a lui Kali Yugo, steaua în cinci puncte inversatã; este un semn magic de folosire a puterii primitã de la un spirit rãu în bine. Când cele douã picioare de sus sunt îndreptate spre rai - este ºi un semn ocult folosit de multe ori în ceremonii magice.
    Majoritatea simbolurilor pe care vi le-am descris le întâlnim ºi astãzi peste tot în România, sculptate pe porþile caselor, aºezate cuminþi ºi tãcute sub corniºele caselor, pe vase ºi pe covoare, înþelesul lor fiindu-ne de cele mai multe ori necunoscut. Vor rãmâne ele în continuare niºte taine?... Sau NOI le vom cãuta ºi interpreta acum?! Ele nu mai sunt "floricele ornamentale", ele sunt simboluri ale culturii noastre spirituale de peste 50 de secole. Sã le cãutãm... Sã le înþelegem... Sã le respectãm...

    INCEPUTURILE POPORULUI PELASG

    1. VECHIMEA RASEI PELASGE

    Inca înaintea de imigratiunea grecilor, celtilor si a germanilor în tinuturile Europei, cea mai mare parte a acestui continent era ocupata de o rasa de oameni veniti din Asia, pe cari autorii grecesti îi numeau, în general, pelasgi si turseni.

    Acesti pelasgi formase, în timpurile anteelene, cel mai intins, mai puternic si rnai remarcabil popor, o natiune, care din punct de vedere moral si material a schimbat fata Europei arhaice.

    Pelasgii ne apar în fruntea tuturur traditiunilor istorice, nu numai în Elada si în Italia, dar si în regiunile din nordul Dunarii si ale Marii Negre, în Asia Mica, în Asyria si în Egipt. E1 reprezinta tipul originar al popoarelor asa-numite arice, care a introdus în Europa cele dintîi beneficii ale civilizatiunii.

    Urmele extensiunii lor etnografice, precum si ale activitatii lor industriale, le mai aflam si astazi pe cele trei continente ale lumii vechi ; începînd din muntii Norvegiei pîna în pustiurile Saharei. de la izvoarele rîurilor Araxe si Oxus pîna la Oceanul Atlantic.

    Insa istoria lor politica si istoria civilizatiunii lor sint acoperite de întunerecul vechimii. Putinele date, ce ne-au ramas asupra pelasgilor, ne înfatiseaza pe acest mare si admirabil popor numai în ultimul period al istoriei sale, atunci cind independenta sa politica era distrusa aproape peste tot locul si cand numele sau începe sa dispara. Din nefericire insa, chiar si nceste putine date, fragmentare, ce ne-au ramas despre pelasgi, ne sînt transmise de cei cari i-au cucerit,, i-au distrus, i-au persecutat, i-au împrastiat si, în urma, i-au calumniat. Astfel ca istoria epocei lor de înflorire, de putere si extensiune teritoriala în Europa, Asia si Africa, istoria imperiilor si institutiunilor sale, a artelor si industriei lor, a ramas înmorrnantata. Cu deosebire, istoria politica a pelasgilor meridionali se incheie cu caderea Troiei. De aici încolo tot ce mai aflam despre acesti pelasgi din jurul Marii Egee sînt numai simple amintiri de resturi mici si împrastiate, silite de inimicii.lor sa emigreze din o tara în alta, spre a-si cauta o noua patrie.

    Pentru poporul grecesc, pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe pamînt. Rasa lor li se parea atît de arhaica, atît de superioara în conceptiuni, puternica în vointa si în fapte, atît de nobila în moravuri, încît traditiunile si poemele grecesti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de "divini", adeca oameni cu calitati supranaturale, asemenea zeilor, un nume, ce ei întru adevar 1-au meritat prin darurile lor fizice si morale.

    Grecii îsi perduse de mult traditiunea, cînd, curn, si de unde au venit ei în tinuturile Eladei; insa, ei aveau o traditiune câ înainte de dînsii a dornnit peste pamîntul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlastinile, a scurs lacu*rile, a dat cursuri noi rîurilor; a taiat muntii, a împreunat. marile, a arat sesurile, a întemeiat orase, sate si cetati, a avut o religiune înaltatoare, a ridicat altare si temple zeilor si ca acestia au fost pelasgii.

    Dupa vechile traditiuni grecesti, pelasgii locuise în partile Greciei inca inainte de cele doua diluvii legandare ce se varsase peste Attica, Beotia si Thessalia, unul în timpul rebelui Ogyges si altul în timpurile lui Deucalion. Ei domnise asadar peste continentul grecesc inca înainte de timpurile lui Noe.

    Un ram al poporului pelasg, arcazii, ce locuiau pe culmile si vaile din centrul Peloponesului, aveau traditiunea ca dînsii au fost pe pamînt înca Inainte de ce luna ar fi aparut pe ceriu. Cu privire la aceasta importanta traditiune, scoliastul lui Apolloniu Rhodiu se exprima astfel: „Se pare ca arcazii au existat înca înainte de luna, dupa cum scrie Eudoxus în scrierea sa. Iar Theodor scrie ca luna a aparut pe ceriu cu putin înainte de razboiul lui Hercule cu Gigantii. Tot astfel ne spun Aristo din Chios si Dionysiu din Chalcida în cartile lor despre Origini" .

    In fine, Ephor, unul din scrutatorii cei mai diligenti ai anticitatii si istoric iubitoriu de adevar, care traise în seculul al IV-lea î.e.n. scrie : „Traditiunea ne spune ca pelasgii au fost cei mai stravechi cari au domnit peste Grecia" .

    2. CIVILIZATIUNEA PREISTORICA A RASEI PELASGE

    Cînd pelasgii aparura pentru prima oara pe pamîntul Eladei, ei nu aflara aci, dupa cum ne spun traditiunile, decît o populatiune rara si salbatica, risipita prin munti si paduri, traind în caverne, fara societate, fara legi, fära religiune si fara cunostinte utile.

    Arcazii, popor pastoral si viteaz, cei mai vechi locuitori în Elada, povesteau, dupa cum ne spune Pausania, ca cel dintîi om nascut pe pamînt a fost Pelasg, un barbat, care se distingea prin marimea, prin puterea si frumsetea figurei sale si care întrecea pe toti ceilalti muritori prin facultatile spiritului sau ; ca acest Pelasg, dupa ce a început sa domneasca, a fost cel dintîi care a învatat pe oameni sa-si construiasca colibe, spre a se apara de incomoditatile frigului, ale ploilor si caldurilor; ca el a învatat pe oameni sa-si faca haine din piei de oaie, le-a interzis ca sa se nutreasca si mai departe cu frunze, cu buruieni si radacini, din cari unele erau periculoase sanatatii; ca el a învatat pe oameni ca sa nu mai mänînce tot feliul de ghinda, ci numai ghinda de fag .

    Iar vechiul poet epic Asiu scrie despre acest Pelasg ca el a fost nascut din „pamîntul cel negru", pe culmile cele înalte ale muntilor; ca sa fie începatoriu genului muritoriu .

    Un alt reprezentant al vechii civilizatiuni pelasge a fost divinul Prometheu, fiul lui Iapet, fiul Gaeei. Poetul Eschyl, în una din cele mai frumoase lucrari ale sale, ne înfatiseaza pe Prometheu expunînd singur beneficiile ce le-a adus dînsul omenimii.

    „Acesti oameni", zice Prometheu, ,,nu cunosteau nici arta cum sa construiasca case de caramizi la lumina soarelui, nici modul cum sa lucreze lemnele, ci locuiau pe sub pamînt în ascunsurile cele întunecoase ale cavernelor; întocmai ca furnicile cele agile; ei nu aveau nici un semn sigur ca sa cunoasca cind are sa fie iarna, cînd are sa soseasca primavara, anutimpul florilor, cînd are sa fie vara, anutimpul fructelor, ci duceau o viata de pe o zi pe alta, lipsiti cu desavîrsire de orice cunostinte, pîna cînd eu i-am învatat sa cunoasca rasaritul stelelor si apusul lor, lucruri de altmintrelea greu de însemnat. Afara de acestea, eu i-am învatat sistemul tuturor stiintelor utile; eu am aflat modul de scriere si cum oamenii pot sa tina în minte toate stiintele; eu cel dintîi am prins în jug animalele, ce pot servi la transporturi. Nime altul decît eu singur am inventat corabiile cu pînze, ca oamenii sa poata trece peste mare... Mai inainte, daca se întîmpla ca cineva sa se bolnaveasca, el murea din lipsa mijloacelor de vindecare, pîna cînd eu le-am aratat cum au sa compuna medicamentele si cum se pot vindeca de toate boalele; eu am introdus diferite moduri de a cunoaste viitoriul. . . si, în fine, cine poate sa afirme ca ar fi aflat mai înainte de mine lucrurile cele folositoare ascunse sub pamînt, cum sînt arama, ferul, argintul si aurul ?" .

    Pelasg si Prometheu sînt personificarea vechii culturi pelasge si tot ce ne spune traditiunile ca a inventat, ori creat spiritul lor, apartinet geniului întregului popor. De asemenea, exista în Creta o veche traditiune ca dactylii si corybantii, triburi pelasge, au fost cei dintîi în aceasta insula, cari au învatat pe oameni sa formeze turme de oi, sa domesticeasca si alte genuri de animale, porci, capre, vite, cai; ca ei au învatat pe oameni maiestria de a arunca cu lancea (arma nationala pelasga) si de a trai în societate comuna; ca ei, cu deosebire, au fost autorii bunei întelegeri, a vietii regulate si campatate.

    Datele, ce le aveau despre istoria veche a pelasgilor, corespund pe deplin cu faptele ce ni le procura arheologia din epoca neolitica.

    Pelasgii ne apar dupa vechile-traditiuni istorice ca una si aceeasi populatiune cu neoliticii, cari introduc în Europa cele dintîi elemente ale civilizatiunii, animalele domestice, cultura cerealelor si o arta industriala mai progresata. Chiar si olaria neolitica poarta semne de ornamentatiune si simboale mistice pelasge.

    Tot astfel traditiunile grecesti atribuie pelasgilor cel dintîi cult al zeilor în Europa. Cu deosebire, se spunea despre arcazi ca dînsii au fost cei dintîi cari au facut sacrificii si ceremonii religioase zeilor .

    Grecii, de alta parte, dupa cum stim, împrumutase principalele lor divinitati de la pelasgi . Joe cel vechi al romanilor purta în mîna o peatra în loc de fulgere si pe acest Jupiter Lapis, romanii faceau cele mai obligatoare si mai solemne juraminte ale lor . Chiar si în ritul juramintelor, romanii pastrara pîna tarziu uzul petrilor sfinte de silex.

    Din punct de vedere istoric asadar faptul este pozitiv: Inainte de civilizatiunea greaca si egipteana, o civilizatiune mult mai veche se revarsase asupra Europei. Aceasta a fost civilizatiunea morala si materiala a rasei pelasge si care a deschis un vast cîmp de activitate genului omenesc.

    Influentele acestei culturi pelasge au fost decisive pentru soartea muritorilor pe acest pamînt.

    Pelasgii au fost adevaratii fundatori ai starii noastre actuale.

    Beneficiind integral de savoarea ºi curiozitatea analizei realizate ºi prezentate se poate conchide cã multe, chiar foarte multe denumiri aparþin teritoriului românesc a cãrui þãrânã (torinã) a fost, credem nu întâmplãtor, sãrutatã de Papã, teritoriu denumit mai apoi, tot de cãtre Papã, Grãdina Fecioarei Maria sau Grãdina Maicii Domnului.
    Aºadar se pot formula mai multe ipoteze:
    1. tãrâmul de astãzi al României este locul de unde au plecat popoarele semitice ce au redactat într-o primã formã textele sacre,
    2. unele texte reunite în textele sacre îºi au obârºia pe aceste meleaguri.
    3. textele biblice sunt compilaþii de texte tradiþionale etc.

    O interesantã surprizã relevatã de textele biblice vechi este aceea de a adãposti în crugul atâtor nume cuprinse în rîndurile Vechiului Testament, nume strãvechi getice sau româneºti sau etnonime ale vlahilor. Limba simplã DACA sau poate mai vechea limbã a ACAD-ului prin puritatea literei devenitã concept ºi prin utilizarea unui sistem de citire în bustrofedon, ori cu radicalizare medianã, pare sã fie mama sau sora mai mare a limbilor vechiului tetament (semitice). Exemplele multiple ce pot fi prezentate într-o astfel de dorinþã de a citi sacrele texte biblice, în idioma priscã sau în limba veche a castei IO a preoþilor geþi sunt justificate ºi de unele dintre afirmatiile lui Ovidiu peste care sperãm sã nu se fi aºternut uitarea:
    „Geþii ºi sarmaþii apar ca popoare înrudite ºi vorbesc aceeaºi limbã popularã (barbarã), latinã”.
    La fel de incitante sunt ºi constatãrile lui Sextus Rufus dupa care o limbã latinã barbarã se vorbea ºi în provinciile Illyricului (inclusiv în cele douã Dacii)
    Au reprezentat geþii o castã a preoþilor printre daci, fie ei pileati sau comati ? A existat oare o veritabilã castã a preoþilor geþi ? Numele acestei caste de conducãtori sã fi fost oare acela de „IO”sau „IEHO”? Avea cumva cuvântul preoþilor geþi puterea cuvântului de început sau a întemeierilor biblice? Au fost doar simple coincidenþe ascensiunile geþilor pe bolta cerului puterii tracilor prin preoþi ca Deceneu, Comosicus sau Corillus? Un rãspuns întârziat la toate aceste întrebãri ni-l oferã chiar un reprezentant al autorilor declaraþi ai Bibliei. Istoricul evreu Flavius Iosef avea sã afle ºi sã comenteze abia în primul secol dupã Hristos, reputaþia sfinþeniei preoþilor geþi, pe care i-a comparat cu secta „esenienilor”. Cine erau totuºi preoþii geþi ?
    O detaliere tipologicã a geþilor cumpãtaþi ºi vegetarieni, a cãror hranã era alcãtuitã din brânzã, lapte ºi miere surprinde:
    -THEOSEBEII sau „cei alãturi de care din pocalul zeului vorbe ºi gânduri sã bei” (evlavioºii),
    -KTISTAII, ktiºtii ori poliºti sau „cei lângã care a ceti vorbele zeului sã stai (întemeietori, anahoreþi sau cãlugãri, cei pe care gândul însurãtorii i-a ocolit), ABIOII sau cei „fãrã de viaþã ºi am adãuga azi, mai ales, ºi fãrã de moarte”. (Strabon)Sã nu uitãm însã ºi celelalte insolite ºi ascete suflete gete, cum erau cele ale:
    -KAPNOBATAILOR sau ale „celor ce pãºesc pe fumul halucinogen al cânepii”,
    -PLEISTOILOR sau ale asceþilor geþi, denumiþi astfel datoritã bonetei ce le acoperea capul (Iordanes)
    Lãsat - au oare geþii din Munþii cei Crãpaþi ºi pânã dincolo de Hemus sau Balcanii lui Baal ºi Cain, din multele lor nume, ecouri ºi rezonanþe în limba biblicã?
    Presãrata cumva vântul poezia ºi cântul ce le-a însoþit legile sângelui lor alb sau „belagines” printre paginile considerate sacre ?
    Rãmas-au oare tocmai ei, neprihãniþi geþi liberi care sãlãºuiau de la Istru sau A Dunarea apelor ori Dunaris pânã dincolo de Nistru, trecând nodul Donului, printre paginile cele mai canonice ce fost-au scrise vreodatã ?
    Devenit-au oare eterni geþii doritori de moarte, în sfinte pagini vechi ºi noi testamentare?
    Dupã ce Zamolxe (Samolcsis) le-a rãpit frica de moarte ºi i-a eliberat de viaþa lipsitã de curaj, Deceneu a dat geþilor numele celor 344 de stele. Multe astfel de stele au rãmas ºi astãzi gravate în adânc ºi întunecime de peºterã sacrã, în aºteptarea clipei de înãlþare ºi iluminare...
    Iatã doar una dintre ele, cunoscutã ºi descrisã în biblie drept stejarul de la MAMVRI !
    Douã triunghiuri (mici piramide dacice sau crestele munþilor crãpaþi )suprapuse genereazã prin citire fragmentatã toate literele cuvântului MAMVRI...
    ARGUMENTE

    I.ORIGINEA COMUNÃ A POPOARELOR TRACE SAU DE LIMBÃ GETÃ VECHE (PRISCÃ SAU LATINÃ POPULARÃ) CU ACEEA A POPOARELOR SEMITICE

    MES = POPORUL DIN MESIA SAU MOESIA

    SEM = POPOARELE SEMITICE
    „ÎN VREMEA ACEEA ERA ÎN TOT PÃMÂNTUL O SINGURÃ LIMBÃ ªI UN SINGUR GRAI LA TOÞI„
    (FACEREA CAP 11)

    II.ARGUMENTUL SCRIERII ÎN
    BUSTROFEDONUL ANTIC
    INIMA = AMINI
    ADU – I sau ADUI - L= IADUL
    NICA=CAIN
    DORMIN =NIMROD
    NEDE E= E EDEN
    PAVEL , AVEL, ABEL=LEBA , LEV A, LEV PA
    VOI=IOV
    PAÞIM=MIÞPA
    NOMOLOS =SOLOMON
    ÞEBE =EBEÞ
    PISOI = IOSIP
    DACA = ACAD
    VALAHIA =VLAHILA
    FET AI sau FÃT AI = IAFET
    LAZU=UZAL

    III. CUVINTE CIRCUMSCRISE SAU CIRCULARE CONFORM PRINCIPIULUI BIBLIC AL STEJARULUI MAMVRI
    AVRAAM PRIMEªTE PE SFÂNTA TREIME LA STEJARUL MAMVRI
    ( FACEREA CAP 1
    AVA ANA URU TIT ONO
    IADAI POTOP AZIZA NATAN HABAH DAVID
    MARIAM MIRIAM
    N=S SATAN
    S (S) = M SODOM
    S (S) = M SEM

    IV. CUVINTE ALCÃTUITE DIN CONCEPTE SILABICE
    MA NA SE = SE MÃ NA
    IS RA EL
    IS MA EL
    IA H VE
    IEHO VA
    IO SU A
    II SUS

    V. CUVINTE COMPUSE CU PREFIX + OT
    SLOB +OT
    PRE+OT
    SAVA+OT
    TABA+OT

    VI. TOPONIME COMPUSE SIMILAR
    ARDEAL Dealul ARA LOT
    (IOSUA, CAP 5)
    LOTARAT LOT THARA

    VII. CUVINTE COMUNE DESEMNÂND ZEITÃÞI SAU ASPECTE RELIGIOASE
    SABAZIOS - SABAT
    SAB A TIOS
    (casa zeului, templu)
    SOARE +RAZE EZD RA sau RADZE
    RAZELE = ELE AZAR
    IANUS = SUNAI
    A POLOVRACI = VRACIUL APOLO
    ZAMOL = OLMAZ
    NÃMOL SAU PÃMÂNT

    VIII. CUVINTE CU RADICALIZARE MEDIANÃ SAU CU IMPLICAÞII CIFRICE DE TRANSFER
    GHE – OR – GHE
    AARON sau NORA CEA DINTÂI (A=1)
    prin dragostea purtatã de el Domnului

    IX. REGI, TRIBURI, TOPONIME
    REGII CARE AU FOST BÃTUÞI DE ISRAELIÞI
    (IOSUA CAP 12)
    REGII ÞINUTURILOR
    LACHIª ori CHIªLA
    TAANAC ori CANAT
    IARMUT
    TAPUA
    GOI M
    IOCNEAM
    DOR
    NA FAT DOR
    TÃRÞEI
    TE BOIM

    Regi daci cu rezonanþã similarã de transcriere cu dublu sens
    DURAS A sau (I) SURD
    COTISO SOCOTI
    DAPIX PDAXI Pãrinte al davilor

    X. CUVINTE CU ROL DE TRANSFER LINGVISTIC
    DIN COD LATIN ÎN COD GREC
    MESIA – M e Σ (S) ºi I e A
    OM = O-Barbat + M - Femeie
    Beneficiind integral de savoarea ºi curiozitatea analizei realizate ºi prezentate se poate conchide cã multe, chiar foarte multe
    denumiri aparþin teritoriului românesc a cãrui þãrânã (torinã) a fost, credem nu întâmplãtor, sãrutatã de Papã, teritoriu denumit mai apoi, tot de cãtre Papã, Grãdina Fecioarei Maria sau Grãdina Maicii Domnului.
    Aºadar se pot formula mai multe ipoteze:
    1. tãrâmul de astãzi al României este locul de unde au plecat popoarele semitice ce au redactat într-o primã formã textele sacre,
    2. unele texte reunite în textele sacre îºi au obârºia pe aceste meleaguri.
    3. textele biblice sunt compilaþii de texte tradiþionale etc

    Un prieten imi vorbea despre inriurirea slava asupra literaturii noastre; inchinator indirjit la altarul latinitatii - clare si masurate - el nu ingaduia nici cea mai mica alterare sau spalacire a acesteia prin "maximalismul sclav" [...]. In entuziasmul de o clipa al invierii - sint foarte multi cei ce impartasesc exclusivismului latin, care cu finetea lui Anatole France nu vede in opera lui Dostoievski decit o monstruoasa ciudatenie.



    Se exagereaza. Si nu intelegem de ce.
    Acest orgoliu al latinitatii noastre e mostenirea unor vremuri cind a trebuit sa suferim risul batjocoritor al vecinilor, care cu orice pret ne voiau subjugati. Azi e lipsit de bun simt. - Vorbim despre spiritul culturii noastre; vrem sa fim numai atit: latini - limpezi, rationali, cumpatati, iubitori de forma, clasici, - dar vrind-nevrind suntem mail mult. Insemnatul procent de singe slav si trac, ce clocoteste in fiinta noastra, constituie pretextul unei probleme, care ar trebui pusa cu mai multa indrazneala. Tineretea ne indeamna sa turburam idealul lesnicios al celor multi ingimfati, aruncindu-le in suflete o indoiala. Sa ni se ierte tineretea. Se va zice ca spunem mituri. Ei bine; numiti-le basme. Avem insa convingerea ca adevarul trebuie sa fie expresiv - si ca miturile sint prin urmare mai adevarate decit realitatea.

    Cunoastem experimentul incrucisarii unei flori albe cu o floare rosie a aceleiasi varietati. Biologii vorbesc despre asa numitele dominante. Ce inseamna cuvintul acesta? Ca in generatiile noua ce sa nasc din impreunarea celor doua flori - insurile uneia din ele sunt stapinitoare; bunaoara cele mai multe vor fi albe. S-a dovedit insa ca din cind in cind cu oarescare ciudata regularitate reapar si insusirile curate ale celeilate flori. E o izbucnire din mister, cind nici nu te astepti. Vechile insusiri le-ai crezut pierdute pentru intotdeauna, ele se afirma totusi din timp in timp in toata splendoarea lor trecuta. Intr-o indepartata analogie cu experimentul acesta biologic - atit de convingator in simplitatea sa - se poate spune, ca in spiritul rominesc e dominanta latinitatea, linistita si prin excelenta culturala. Avem insa si un bogat fond slavo-trac, exuberant si vital, care oricit ne-am impotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului rasarind puternic in constiinte. Simetria si armonia latina ne e adeseori sfirticata de furtuna care fulgera molcom in adincimile oarecum metafizice ale sufletului rominesc.

    E o revolta a fondului nostru nelatin.
    Nu e lucru nou: sintem morminte vii ale stramosilor. Intre ei sint de aceia pe care ii ocrotim si-i imbratisam cu toata caldura, din motive istorice si politice; dar avem si stramosi pe cari ii tratam ca pe niste copii vitregi ai nostri. Atitudine lipsita de intelepciune, deoarece cu cit ii tinem mai multe in friul intunericului, cu atit rascoala lor va fi mai aspra, mai tumultoasa - putind sa devina fatala "privilegiatilor" de astazi. Istoria noastra se proiecteaza mai mult in viitor decit in trecut. E bine sa ne dam seama de puterile potentiale care ne zac in suflete - vulcani in fundul marilor. De ce sa ne marginim numai la un ideal cultural latin, care nu e croit in asemanare desavirsita cu firea noastra mult mai bogata. Sa ne siluim propria natura - un aluat in care se dospesc atitea virtualitati? Sa ne ucidem corsetindu-ne intr-o formula de claritate latina, cind cuprindem in plus atitea alte posbilitati de dezvoltare? - Intrebarea va nelinisti multe inimi. Din partea noastra, ne bucura cind auzim cite un chiot ridicat din acel subconstient barbar, care nu place deloc unora. Asa cum o intelegem noi - intr-adevar nu ne-ar strica putina barbarie. Daca privim in jur sau in trecut, intilnim o aparitie simbolica: Hasdeu - misticul: un mare indemn pentru viitor.

    Cunoscutul ritm de liniste si de furtuna, de masura si de exuberanta, ce-l gasim in viata altor popoare se lamureste mai mult prin logica inerenta istoriei, prin alternarea de teze si antiteze, cum le-a determinat un Hegel bunaoara. Acelasi ritm are la noi radacini cu mult mai adinci in insusiri temeinice de rasa. Deosebirea aceasta ne ingaduie frumoase perspective istorice.

    Cei ce apartin trecutului cu pozitivismul lor sec sau neastimparat vor mormai in barba lor apostolica: e un romantic. Ca sa nu le las nici o indoiala, marturisesc: un romantic? - intr-un singur inteles, da. Si anume intrucit am convingerea ca adevarul trebuie sa fie expresiv si ca miturile sunt prin urmare mai adevarate decit realitatea.

    Anul este o personificare a Soarelui numit la solstiþiul de iarnã An Vechi, înainte de a muri la miezul nopþii de Revelion, ºi, imediat dupã renaºtere, An Nou. Sinonim cu marii zei ai omenirii, el se naºte, creºte, îmbãtrâneºte ºi moare împreunã cu timpul calendaristic pentru a renaºte dupã 365 de zile, 366 în anii bisecþi. Sfinþii Calendarului popular sunt mai tineri sau mai bãtrâni, dupã ºansa avutã de aceºtia la împãrþirea sãrbãtorilor: Sânvãsâi, celebrat în prima zi a anului, este un tânãr chefliu care stã cãlare pe butoi, iubeºte ºi petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintã zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie), Sântoaderul sunt tineri cãlãri pe cai; Sântilie (20 iulie) ºi Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi, dupã care urmeazã generaþia sfinþilor-moºi, Moº Andrei (30 noiembrie), Moº Nicolae (6 decembrie), Moº Ajun (24 decembrie) ºi Moº Crãciun (25 decembrie).

    Oricât de diferite ar pãrea vechile culturi ale lumii, acestea aveau în comun speranþa de regenerare anualã sau sezonalã a universului înconjurãtor. Anul este o personificare a Soareului numit la solstiþiul de iarnã An Vechi, înainte de miezul nopþii de Revelion, ºi An Nou, dupã miezul nopþii, sinonim cu Zeus, Saturn, Crãciun, Siva, Mitra, Iisus.
    Marea divinitate se naºte, creºte, îmbãtrâneºte ºi moare împreunã cu timpul calendaristic pentru a renaºte dupã 365 de zile, 366 în anii bisecþi. Anul a fost imaginat ca un ciclu care avea un început ºi un sfârºit. La trecerea de la ciclul vechi (anul vechi) la ciclul nou (anul nou) se desfãºura un spectacol ritual care urmãrea, în esenþã, un singur scop: renovarea simbolicã a luminii. Tãierea „sãgeþii” unidimensionale a timpului ºi obþinerea unei figuri circulare numitã an a devenit simbolul fundamental al stãpânirii timpului. Ceea ce i-a inspirat pe oameni sã-ºi mãsoare existenþa nu în zile înºirate la nesfârºit, ci în perioade repetabile ºi egale ca numãr de zile, adicã în ani, au fost ritmurile cosmice (fazele Lunii, alternanþa zilei cu noaptea, a solstiþiilor cu echinocþiile) ºi terestre (succesiunea sezoanelor secetoase cu cele ploioase, a sezoanelor cãlduroase cu cele friguroase, ciclurile vegetale ºi animale divizate în perioade caracteristice prin fertilitate sau sterilitate, apariþia ºi dispariþia animalelor ºi pãsãrilor prin migraþie sau hibernare etc).
    Înnoirea anului cuprindea ideea perfecþiunii începuturilor, a beatitudinii „vârstei de aur”, motiv pentru care oamenii tuturor timpurilor aºteptau cu mare nerãbdare sosirea noului an. Dar, îndepãrtarea de ziua care marca noul ciclu calendaristic însemna ºi pierderea treptatã a perfecþiunii iniþiale; acumularea zilelor aducea îmbãtrânire, degenerare ºi pierdere. Timpul se naºte anual, se maturizeazã în vremea coacerii recoltelor ºi apoi îmbãtrâneºte ºi moare, condiþie esenþialã pentru reînceperea unei noi perioade calendaristice. În unele legende populare, între vârsta timpului calendaristic (zilele de la 1 ianuarie la 31 decembrie) ºi vârsta sfinþilor, existã o corespondenþã uºor sesizabilã. Sfinþii repartizaþi pe zilele calendarului popular sunt tineri, maturi ºi bãtrâni, în funcþie de norocul avut de aceºtia la împãrþirea sãrbãtorilor, mai aproape sau mai departe de Anul Nou. Cei serbaþi în preajma Anului Nou sunt mai tineri, cei serbaþi la finele anului sunt bãtrâni.

    ANUL NOU CIVIL

    Anul nou este creaþia repetatã dupã fiecare perioadã de 365 sau 366 de zile. Teoretic, fiecare zi a anului-cerc putea sã devinã zi de început a anului. Data celei mai importante sãrbãtori calendaristice nu era lãsatã însã la voia întâmplãrii; aceasta se hotãra în funcþie de sosirea echinocþiilor ºi a solstiþiilor, de începutul sau sfârºitul ciclului vegetal sau de reproducþie a animalelor domestice sau sãlbatice.
    În spaþiul carpato-ponto-danubian se cunosc sau au fosr depistate, pânã în prezent, trei începuturi de an: 1 ianuarie, 1 martie ºi 1 septembrie. Calendarul popular cuprindea însã ºi alte începuturi de an. Pentru a descoperi datele calendaristice vechi de celebrare a anului nou, se va elabora un important instrument de lucru, scenariul morþii ºi renaºterii timpului dupã 365 sau 366 de zile, la care se vor raporta apoi sãrbãtorile ºi obiceiurile calendaristice. Modelul (scenariul) presupune, printre altele: existenþa unei perioade în care sã se desfãºoare un ritual complex de înnoire a timpului; sacrificiul ritual al unui animal, substitut al divinitãþii care moare ºi renaºte anual; pregãtirea unor mâncãruri rituale; stingerea ºi aprinderea ritualã a focurilor; practici ºi manifestãri orgiastice; jocuri cu mãºti; sãrbãtori nocturne ºi priveghiuri; credinþa întoarcerii morþilor printre cei vii; egalitatea supuºilor cu stãpânii; strigatul peste sat; practici de fertilizare a ogoarelor, vitelor ºi oamenilor; credinþa deschiderii cerului la miezul nopþii de An Nou; întocmirea calendarelor meteorologice; practici pentru alungarea spiritelor malefice ºi morþilor la lãcaºurile lor.

    Ciclul morþii ºi renaºterii

    Înnoirea timpului în calendarul popular se desfãºoarã dupã un ritual care, pentru a fi împlinit, necesitã mai multe „zile cosmogonice”. De pildã, moartea ºi renaºterea Anului contemporan cuprinde un ciclu de 12 zile (25 decembrie – 6 ianuarie), intersectat la mijloc de momentul culminant al „tãierii” timpului, la miezul nopþii dintre Anul Vechi ºi Anul Nou. Acesta este un timp condensat, o reducere simbolicã a anului solar de 12 luni. Un scenariu carnavalesc sugerând „familia” anului solar, format din 12 luni, a fost consemnat în zona Bucovinei. Patru perechi de boi trãgeau un car frumos împodobit, în care se gãseau cele 12 luni reprezentate prin tot atâtea pesoane de diferite vârste: luna ianuarie (anul nou) era reprezentatã printr-un copil, luna decembrie (anul vechi) printr-un moº, etc. „În urma carului, o trenã carnavalaescã alcãtuitã din copii, curioºi ºi gurã cascã, însoþesc carul, care umblã prin sat, în unele case ospitaliere. Anul Vechi improvizeazã, în versuri sau în prozã (dupã îndemânarea celui ce-l reprezintã), un fel de dare de seamã asupra activitãþii comunitare a satului: succesele ºi insuccesele în munca câmpului, în viaþa culturalã a þãrii ºi chiar în viaþa internaþionalã. Fiecare lunã completeazã analitic, la modul ironic sau satiric, lipsurile. Iar Anul Nou încheie colindul, promiþând pentru viitor un an ºi mai bun” (Vulcãnescu, 1985).
    Instabilitatea timpului care moare ºi renaºte la infinit se reflectã în caracterul ambiguu al tuturor sãrbãtorilor. Orice sãrbãtoare sezonierã era un moment negativ care marca trepte importante ale timpului, trecãtor pentru oameni, animale ºi plante, dar ºi un moment de voioasã fãgãduialã a ordinii renãscute. În gândirea popularã „orice început, fie viaþã, an, treabã, drum, cãsãtorie, moarte, adicã de trecere sau schimbare a unei stãri în alta... reprezintã o perioadã de crizã, în care lupta dintre forþele rãului ºi binelui este inevitabilã” (Herseni, 1977).
    Scenariul sãrbãtorilor de Anul Nou cuprinde douã pãrþi simetrice: perioada dintre ajunul zilei de 25 decembrie ºi miezul nopþii de Anul Nou, când spiritele malefice ale morþilor circulã printre cei vii, abundã practicile de pomenire a moºilor ºi strãmoºilor, apar elemente ale unor strãvechi practici orgiastice, ºi perioada dintre miezul nopþii de Anul Nou ºi Boboteazã, dedicatã curãþirii spaþiului de forþe malefice, alungãrii morþilor, practicilor de divinaþie, propiþiere ºi profilaxie. Împãrþirea ciclului sãrbãtorilor de iarnã în douã perioade (nefast-vechi, vechi-nou) este mai puþin evidentã astãzi din cauza amestecului practicilor tradiþionale provocat de mutarea spectaculoasã a nativitãþii (Crãciunul) din ultima zi a ciclului (6 ianuarie) în prima zi a acestuia (25 decembrie).
    Rãspândirea creºtinismului nu s-a realizat în forma sa purã; el a vehiculat numeroase practici precreºtine pe care, fãrã sã vrea ºi fãrã sã ºtie, le poartã cu el. Fãrã creºtinism multe credinþe ºi suprestiþii nu ar fi ajuns pânã în secolul XXI în cele mai variate forme combinatorii pãgâno-creºtine. Acesta este unul din motivele pentru care disocierea practicilor crºtine de cele pãgâne, pe de o parte, a practicilor precreºtine greco-romane ºi orientale de substratul autohton geto-dac, pe de altã parte, presupune un mare risc ºtiinþific. Având în vedere amestecul practicilor rituale, ritologia specificã naºterii anuale a timpului va fi urmãritã unitar, la nivelul întregului ciclu, fãrã împãrþirea acestuia în cele douã perioade amintite mai sus: nefastã ºi fastã.

    Ipoteze si interpolãri autropologice ºi arheologice. — Inainte de a trece la studiul mitologiei predace se impun doua precizari: 1) primele înjghebari magico-mitologice apar in perioada pietrei cioplite, cu precadere in neolitic, ceea ce ne face sã coborim cercetarea noastra mult in preistoria Daciei; 2) aceste injghebari magico-mitologice nu sint unitare sub raportul conceptiei si viziunii lor despre viata si lume, ceea ce inseamna ca in realitate este vorba de mai multe mitologii predace (cam atitea cite grupuri umane razlete incep sa se constituie in aceasta perioada in ginþi, clanuri ºi triburi). Noi ne-am propus sa gasim numitorul comun al tuturor acestor mitologii predace, din doua motive: intii pentru a constata ce le poate uni sub raportul conceptiei si viziunii pregmatico-mitice si apoi pentru a urmari ce preia, dezvlta si supravietuieste in mitologia dacã in faza ei de organizare plenara.

    In aceste conditii am mers pe urmele arheologilor, pina in zorile antropogenezei pe teritoriul Daciei preistorice, extinzind cercetarea noastra mitologica pina la itunecata perioada paleolitica.
    Se intelege ca incursiunea noastra in preistoria Daciei urmareste sa decopere sursele primare ale mitologiei dace ºi prin aoeasta ale mitologiei românesti. Ne dam seama ca nu ne putem bizui pe prea multe documente, si acelea incerte, probabile si obscure, pe care va trebui sa le coroboram cu ipoteze de lucru si interpolarii reclamate de logica intrinseca a lucrurilor.
    Deci prin mitolologia predaca intelegem citeva sisteme de prerituri si premituri care s-au dezvoltat pe teritoriul Daciei preistorice (incepind aproximntiv cu zece milenii i.e.n. pina in mileniul al doilea i.e.n.) in viata spiritualt a grupelor umane nedefinite etnic, insa identificate prin ,,orizonturile lor antropologice"' si ,,culturile lor arheologice".
    In aceasta lunga perioada preistorica, de la aparitia ornului pe teritoriul Daciei pina la cristalizarea comunitatilor tribale de tip etnic, se formeaza o comuniune de gindire miticã relativ unitara, in care se intrevad clar inceputurile mitologiei predace in structura ei dialecticã. Asa se explicã faptul ca le-am dat acestor mitologii un nume global datoritã fondului lor ecologic cultural ºi tendinþelor interne si externe de a se contopi intr-o viitoare mitologie daca.
    Pentru paleoliticul inferior cunoaºtem urmele unei ,,culturi de prund", pe valea Dîrjovului si a Dîmbovnicului : tehnica rudimentara a uneltelor descoperite (toporase de mina). Paleofauna si paleoflora mediului ambiant al acestor descoperiri nu ne fac sa cunoastem prea mult din viata spirituala a lui Homo sapiens, ci numai sa o presupunem, prin comparaþie cu alte culturi de prund.

    Arheologii inclina sa sustina ca in esenta ei ,,cultura de prund" se datoreste reprezentarilor speciei homo: Homo sapiens care alcatuiesc primele comunitaþi primitive, de tipul aproximativ al cetelor de neam care traiau din culesul in naturã ºi vinatoarea prin hãituire ºi capcane. In aceasta vreme este domesticit focul, incep muna, organizatã in, comun ºi limbajul rudimentar.
    Pentru paleoliticul mijlociu au fost descoperite pesteri neamenajate, cu urme de oase de urs ; aºezari de tip musterian, pesteri partial amenajate ºi rãsamenajate, care au continut urme de oase umane apartinind tipului Homo neanderthalensis. Din peºtera Ohaba-Ponor s-au degajat o vatã inaltã, unelte de silex si daltiþe. In pestera Baia de Fier s-au descoperit urme de locuire stabilã. Locuirea in pesteri eate secondata de locuirea sub stânci oblice, ce pot apãra natural de intemperii. In limbajul medieval, in Oltenia asemenea relicte adaposturi sub stinci oblice, care mai supravietuiau in secolul al XIX-lea se nurneau pietre colibate, iar in Banat (zona Portile de Fier) potcapine1. Dar sint folosite si terasele impadurite pentru locuire. Locuirea in adaposturile naturale presupune o stabilitate aproximativa a grupelor umane legata de pescuitul in apele de munte si vinatoarea in padurile montane. Pescuitul si vinatoarea au germinat superstitii ºi credinþe in fortele ce ajuta la obþinerea mai lesnicioasa a hranei.
    Pentru paleoliticul superior se descopera aºezãri temporare de tip aurignacian, de asemeni in pesteri si chiar in aer liber. In pestera de la Cioclovina (Transilvania) ºi in pestera La Adam — Tirgusor (Dobrogea) se pare a fi locuit Homo sapiens fossilis. Sapaturile arheologice releva pentru aceasta perioada preistorica prezenta mare a unor animale feroce : ursul, leul ºi hiena (de pestera), cu care omul a avut mult de luptat. Alaturi de cervidee (bourul, zimbrul, cerbul, capra) apar cabalinele (calul si asinul), pe care oamenii le vinau pentru hrana, piei ºi oase (de confecþionat instrumente de tesut, sapaligi de os, pentru scos tuberculii sau radacinile unor plante comestibile, ferastraie de os din falci de animale cu dentiþie puternica ºi ascutita). Uneltele de silex se menþin si se perfectioneaza datorita tehnicii cioplirii lor bifaciale. Tot acum se produce o disociatie intre unelte : unele ramin unelte propriu-zise, altele sint modificate in arme.
    Paralel s-au descoperit si asezari gravettiane in rasaritul teritoriului Daciei. In aceasta perioada se creeaza locuinte mici de tipul bordeiului ºi locuinte mari de tipul ºurei, cu vatra in mijloc. Locuinþele mari au fost construite probabil pentru numeroase familii matriarhale sau patriarhale.
    Tot pentru paleoliticul superior arheologii au identificat arii largi de locuire umane, urme de asezari in aer liber, de ateliere (de cutite ºi rãzuitoare, produse dupa tehnica cioplirii lamelare), ceea ce denota apariþia indeletnicirilor specializate. Acum se ivesc practici magice si de artã parietalã in unele caverne, probabil amenajate in incinte sacre.
    Sporadice manifestari de artã magico-mitologica se intrevad in peºtera Lapoº: o figurina de piatra, pictura rupestra, si mulaj aproximativ de un cal, in peºtera Cãciulaþi; semne: soare, brad, mina in peºtera Gura Chindiei ºi o gravura rupestra la Cioclovina.
    În aceasta perioada se formeaza comportamente magico-mitologice in legatura cu culesul in natura, vinatoarea, domesticirea si cresterea animalelor.
    S-au descoperit ºi caverne care au fost folosite ca locuri de refugiu in faþa intemperiilor violente si a marilor salbaticiuni sauriene. Intemperiile ºi saurienii intra inai apoi în paleofolclorul mitic dac si supravietuiesc prin acesta pina in era noastra in folclorul mitic român. Reprezentantii acestor monstri teriomorfi au capatat la romani numele generic de balauri.
    C. S. Nicolaescu-Plopsor trece in revista primele insailari ale unei vieti spirituale in paleoliticul superior. In aceasta perioada ,,gindirea incepe a se imbogati cu notiuni abstracte. Se dezvolta o viaþa spirituala, oglindita in primele manifestari de arta: desene, gravuri si picturi [rupestre], precum ºi sculpturi in os, corn si fildes si figurine modelate in lut nearse sau arse. Unele din aceste manifestãri stau in legatura cu magia vînãtoreascã; figurinele reprezentând femei documenteaza ºi ele inceputurile gintei materne. O figurina primitiva, cioplita in piatra, cunoaºtem de la Lapoº. Apar astfel primele manifestari primitive ale credintelor religioase, in care, datorita nivelului inca rudimentar al forþelor de producþie ºi al relaþiilor sociale, atit lumea externa, cit si insasi societatea omeneasca, se reflectau intr-un chip fantastic, in gindirea oamenilor, sub forma imor reprezentari magice si a convingerii cã intre diferite ginti si anumite animale sau plante ar exista legaturi de rudenie si o anumita solidaritate (totemismul). 0 practicã magicã in legatura cu procesul productiei vinatoresti s-a intilnit si la noi, in aºezarea de la Buda; acolo, pe o inaltime care dominã valea Bistritei pina la orizont, vinatorii depuneau picioarele de bour retezate si oase de ren. Într-o proporþie redusa [punctul arheologic], Buda reprezinta un loc de cult (...) poate in credinþa ca prin aceasta vinatul nu se va imputina sau animalul se va lasa prins".
    In epoca epipaleolitica sau mezolitica pe teritoriul Daciei preistorice noi orizonturi culturale releva noi forme de viaþa economica mai evoluata. Uneltele de rnunca se perfecþioneaza. Arcul si sagetile iau locul maciucilor. Apar instrumente agricole, probabil bãþul de semãnat, sigur secerile si rîºnitele de mînã. Pescuitul foloseste unelte noi. Se domesticeste ciinele si se practica in contiuuare vinatoarea prin haituiala. Viaþa de ceata depaºeste faza de promiscuitate sexuala. Incep legaturi stabile intre femei ºi barbaþi, care alcatuiesc perechi de viata. Se creeaza necropole in care se inhumeaza numai craniile, dupa rituri ce tin de un animism inca imprecis. Acest tip de inhumare continua mult timp in epoca neolitica. O intilnim si in necropola de la Cernavoda, cultura Hamangia.
    Pe o falanga dc ecvideu, descoperita la Cuina Turcului, in defileul Porþile de Fier,, se intrezareste incizata o reprezentare antropomorfã geometrizatã ce ar putea aduce cu imaginea unei fãpturi mitice primare epipaleolitice, cultura romanello-aziliana.
    Nu stim precis cind si in ce fel a inceput perioada neolitica. În orice caz modul de viata predominant a fost creºterea animalelor si cultivarea pamtntului. Arheologii si istoricii au ajuns la consensul unanim ca neoliticul incepe in Dacia preistorica din mileniul al IV-lea i.e.n. ºi culmineaza cu civlizatia gentilico-matriarhalã. Neoliticul a fost desparþit in patru etape, ultima durind pina in mileniul II i.e.n.
    Sub raport material neoliticul continua epipaleoliticul sau mezoliticul cu sedentizarea asezarilor, apariþia constructiilor stabile, ocupaþiile ºi inceputurile de meserii legate de metalurgia locala, a aramei si a aurului.
    Tehnica agrara se dezvoltã, apare un modest inventar agricol, incepe ceea ce se va numi de etnologi ,,zootehnia transhumantã".
    Societatea începe sa fie organizata ierarhic — condusa de batrini sau de capetenii militare. Acum se organizeaza ºeferia. Insemnele ei sint sceptrele de piatrã terminate cu un cap de cal. Sub raport spiritual, culturile neolitice de pe teritoriul Daciei preistorice se deosebesc suficient pentru a intrezari in ele note deosebite, simboluri magico-mitologice diferentiate. Asa reiese din analiza culturilor : Rast, Vadastra, Boian, Hamangia, Salcuþa, Gumelnita si mai ales Cucuteni (cu cele patru faze ale ei). Se creeaza amulete, talismane, altare, zei de lut, idoli feminini, steatopigiºti, tatuaþi (acefali, microcefali sau bicefali), cu corpuri ingemanate, urne antropomorfe. Arheologii mentioneaza mereu cultul fecunditatii si fertilitatii (in legatura cu complexele : Criº, al ceramicii liniare, Vinca-Turdas etc.). Înhumarile se fac cu ocru, in poziþie chircitã, cu palmele ridicate in dreptul fetei, inhumari cu un inventar funerar simplu. Unele cranii au urme de trepanaþie socotita rituala. Ritul funerar la triburile indigenilor din zona Cucuteni este ,,inhumarea magica". Nu stim concret nici pina in prezent in ce consta acest soi de inhumare! Tot in neolitic incep sa se practice scrificii pentru vinatoare, creºterea animalelor si creºterea plantelor ; intii sacrificii vegetale, apoi animate si in cele din mma chiar umane. Obiectele dc podoaba sint impresionant de frumoase (piepteni, coliere de margele de lut pictate, bratari etc.). Ceramica pictata de Cucuteni atinge morfologic ºi cromatic maximum de perfectiune posibila in acea vreme. Motivcle decorative promoveaza un simbolism inspirat din mediul ambiant (plante locale, iar dintre arbori : bradul); animale bipede ºi cvadrupede (lei, tigri, antilope etc.) ºi motive ceresti (soarele, luna ºi steaua).
    2. Premituri totemice si prerituri tabuistice. Mitologii tribale. —"Revolutia neolitica", atit de comentata, nu a fost numai una materiala, ci si una spirituala. Cultura neolitica culmineaza într-o mitologie animista in plina evolutie preritualã.
    Toate acestea pe plan spiritual indreptatesc fara reticenþe preconizarea unei extrem de variate mitologii predace, difuzã in tot atitea variante probabile cite clanuri, frãþii sau triburi indigene s-au format pe teritoriul Daciei preistorice si au dus o viaþã relativ diferentiata, de la trib la trib.
    Din sinteza critica a documentelor preistorice pe care le-am menþionat mai sus reiese ca triburile predace care au intrat mai tirziu in etnogeneza daca posedaa un sistem de premituri totemice ºi prerituri tabuistice care ne indreptatesc sa discutam despre o mitologie predacã.
    In ultima vreme conceptele de totem ºi totemism au fost combatute vehement si repudiate ca inoperante in istoria culturii. C1. Levi-Strauss le considera "speculaþii ºtiintifice", pentru ca exprima varietaþi impresionante de fapte, de relatii ºi institutii care duc uneori la confuzii de ordin semantic, logic si etnologic. Cu toata aceasta repudiere, Cl. Levi-Strauss nu s-a sfiit sa recurga la serviciile totemismului pentru a descoperi o ,,clasificare totemica" a cunostintelor oamenilor salbatici, clasificare care echivaleaza in precizie si logicitate cu o , clasificare stiinþifica".
    Ideile de totem si totemism, de tabu si tabuism sint concepte corelare care deocamdata definesc ºi explica aproximativ unele activitaþi spirituale ce nu pot fi cugetate altfel.
    Conceptele de totem ºi totemism, tabu ºi tabuism nu sint insolubile in esenta lor logica ºi epistemologica. Pentru a le inþelege ºi valorifica mitologic trebuie luate in consideratie particularitatile lor dialectice: polimorfismul, poliglotia ºi polivalenþa istorico-culturala.
    Materialele referitoare la aceste concepte au fost culese accidental. Ele nu sint aberante nici privite din perspectiva logicii formale aristotelice si epistemologiei baconiene decit, poate, raportate la prejudecaþile profesionale ale unor etnologi care le-au folosit ca elemente auxiliare in sistemele lor de gindire stiintifica. În realitate sint produsele unei logici disimulate de imaginatia difluentã ºi ale unor ecuaþii epistemologice particulare, cu mai multe necunoscute, situatie care nu poate fi rezolvata simplist, unilateral si accidental, indiferent de natura sistemului de cugetare stiinþifica care recurge la ele. Toate judecatile intransigente emise in legãtura cu totemul si totemismul nu au pornit de la premise la concluzii, ci invers. S-a definit intii totemisrnul si apoi s-a cautat sa se introduce in structura logica a definiþiei lui tocmai ceea ce trebuia definit. Astfel totemul a devenit cind o tautologie logicã, cind o emblemã simbolicã, cind o icoana formala, cind o imagerie primarã, cind un vid ideativ etc. Conceptul de totem e ceva mai mult decit fiecare definite luata in parte sau decit toate luate in ansamblu. Noi nu ne gindim la o definite conjecturalã, ci la una geneticã-evenimenþilã care nu trebuie sa scape semnificaþia dialecticã a conþinutului. Totemul e o forma de cunoastere intuitiv-naiva a realitãþii concrete; o cunoastere pseudo-obiectiva de tipul fabulaþiei, din care face parte integrantã chiar ºi subiectul cunoscator. Pentru noi, totemul ºi totemismul explica interrelaþia om-naturã ºi om-comunitate materialã, comunitate spirituala gentilico-tribala. El este o paraexplicaþie, dublatã de o implicaþie, in sine ºi pentru sine. Expresia simbolicã poseda un supra-nume (epitet sacru, apelativ tabuistic) dat unui obiect, fapturi, familii, comunitati sociale ºi chiar populaþii. Cind supranumele se transforma in nume atunci totemul devine o entitate sacra, pe tema careia se brodeaza un mit si se constituie un rit.
    In aspectele lui stadial-istorice, totemul se releva deci drept o categorie gnoseologica, magico-miticã, de tipul premitului si al preritului.
    Faptul ca totemul este indisolubil legat de cosmogeografia locului, de speciile vegetale si animale (considerate utile sau inutile), nu infirma protosacralitatea lui, ipoteza esentei lui gnoseologice ºi axiologice. Iar totemismul nu este o simpla teorie functionala a unui sistem de totemuri ci ceva mai mult, o cunoaºtere antropologica globala, proprie gintei, clanului, fratriei, tribului.
    În totem si totemism se stravad deci concepþia ºi viziunea despre viata si lume proprii mitologiei animiste, pe care din aceste motive o numim: mitologie totemica. Materialele ºi interpretarile multiple despre totemismul predac ne dezvaluie, direct sau indirect, unele totemuri incipiente, altele excipiente; unele incomplete, altele dezagregate; unele estompate ºi altele bine conturate. In aceste conditii mitologia totemicã predacã se bizuie atit pe referinte generale sau parþiale, cit si pe interpolari rezultate din efectul ipotezelor de lucru, care la rindul lor avanseaza rezultatele unor analize semiotic-contextuale ale materialelor de teren, muzeu si arhiva.
    In structura societatii promovate de populaþiile indigene din Dacia preistorica proprii epocilor neolitica, a bronzului ºi fierului, socotim ca intrã, conform analizei comparativ-istorice, unitatile sociale cunoscute de altfel si in Europa sud-estica. ªi in cazul populaþilor de pe teritoriui carpatic al Daciei, ginta, clanul, fratria, tribul, in masura mai mica sau mai mare, sint purtatoarele unei premitologii indigene. Catre aceasta constatare ne duce prezenþa in inventarul arheologic local a descoperirii unor obiecte, embleme si figurari, presupuse a fi totemice. ªi, in funcþie de toate aceste presupuneri, ca un coronament al lor, descoperirea unor premituri si prerituri totemic, in parte discutabile.


    Pentru a sesiza in ansamblul lui sistemul de totemuri ce ar fi putut sta la baza concepþiei magico-mitologice predace, ne propunem : 1) sa încercam sa inlocuinm inventarul pieselor totemice deja cunoscute si al celor socotite probabile; 2) sa cautam in aceste piese de inventar sa surprindem corelatia virluala sau realã ce eventual ar alcatui o familie de totemuri; 3) sa aualizam aceasta familie de totemuri pentru a descoperi astfel structura nnui sistem de totemuri predace; si 4) sa schitam ce s-a pastrat din acest sistem de totemuri sub forma de relicte etnografice si reminiscence folclorice si de artã popularã intr-o mitologie daca ºi daco-romana si eventual în mitologia românã.
    Printre totemurile atestate direct sau indirect de sursele de documentare stiintifica mentionate, apoi de cele sugerate de ecologia culturala carpatica, ca ºi de reprezentarile mitice ale acestei ecologii, se intrevad unele totemuri susþinute de figurãri megalilice, de obiecte sacre, de figurine ºi insemne rituale, de amulete si talismane.
    3. Fitototemuri — În ordine istorica aceste atestari se refera intii la sistemul fitotemurilor, apoi la sistemul zoototemurilor ºi in cele din urnã la astrototemuri.
    Intr-o sinteza partiala de mitologie romana intitulata Coloana cerului am prezentat aspectele particulare ale ,,mitologiei botanice" pe ,,teritoriul Daciei preromane, romane si romane feudale". Cu aceasta ocazie am analizat in ce consta, totemismul botanic in general, si totemismul arboricol, in special. Am susþinut atunci ca ,,totemismul arboricol este un aspect inedit al complexului animologic relativ la cultura general umana de tip gentilic, proprie comunei primitive".
    In procesul domesticirii unor arbori salbatici, localnicii au urmarit indeosebi calitatile arboricole reale, la care au adaugat alte calitati prezumtive, deziderative sau fauteziste: de reprezentare vegetala a unor forte supranaturale, de create mitopeica, de rudenie de rang vegetal cu omul, de simbolism magico-vegetal etc. Din transgresarea calitatilor prezumtive, deziderative sau fanteziste se elaboreaza conceptele de arbore totem (integral si partial. În esenta lui, arborele totem partial se refera la elementele constitutive ale arborelui cu valente totemice partiale (trunchiuri, radacini, frunze, flori, fructe etc.).
    Pina in prezent nu posecdam suficientc documene pentru a trece in revista majoritatea totemurilor arboricole integrale sau partiale de pe teritoriul Daciei primitive, insa datorita descoperirilor arheologice bogate, provenite din sapaturi efectuate recent, putem presupune ca din fondul arboricol carpatic o buna parte din speciile locale au generat totemuri arboricole predace.
    Intre fitototemurile ce reflecta flora Daciei preistorice avem in vedere plantele salbatice, domestice si fantastice (mãtrãguna, rodul pãmintului etc.). Fitototemurile salbatice si domestice sc integreaza in mediul ambiant carpatic, cele prezumtive, deziderative sau fantastice sint inadecvate mediului, rezultatc din impacturi cu superstiþiile si credinþele analoage unor popoare migratoare din preistorie.
    Din seria arborilor totemici recrutati din flora carpatica, proveniþi din arbori sacri de origine preistorica ar putea fi considerati : bradul, stejarul, plopul, salvia, alunul deoarece acestia au pastrat in superstiþiile, datinile si traditiile poporului roman urme care le atesta un trecut memorabil.
    Ne oprim cu precadere la brad, deoarece acesta pr ilejuieste cel mai frecvent ºi mai semnificatlv totem arboricol, integral sau partial, in epoca neolitica, a bronzului si chiar a fierului.
    Totemul arboricol integral al bradului a fost redat sub variate forme artistice in materialele arheologice, in inciziile sau picturile parietale ale unor pesteri din Carpati si Dobrogea, pe figurine, in amulete sau talismane si in unele ºtampilari descoperite pe fragmente sau cioburi de vase sau piese nedefinite functional.
    Imaginea bradului ca totem la unele triburi primitive autohtone se întilneste in neolitic si tatuatã pe corpul uman reprezentat de unele figurine. Catre aceasta constatare ne duc descoperirile relativ recente ale unor ideograme premitice pe figurine ce apartin mai multor ,,culturi arheologice": cultura Hamangia, cultura Boian, cultura Gumelnita, cultura Cucuteni etc. Pentru cultura Hamangia intilnim ideograma bradului in chip de lamda pe o cupa de lut ars; pentru culturile Boian ºi Gumelnita intilnim imaginea incizatã sau desenata a bradului pe resturi ceramice, vag definite functional; pentru cultura Cucuteni A, intilnim o figurina de lut are, descoperita la Ruginoasa, cu figurarea geometrizatã a bradului intreg, pe pintece si piept etc.
    Dar totemul bradului poate fi descoperit ºi reprezentat, sub forma partiala, de o ,,ramurica de brad", ,,frunza de brad" etc. Ceramica daco-getica rituala preia aceasta reprezentare fitototemicã ºi o transsimbolizeazã in produsele ei funerare cu motivul ramuricii de brad incizate in interiorul vaselor de cult sau in exterior (al unei cãþui de lut descoperita la Cetateni — Arges). Cu ramurica de brad in mina este reprezentata, ceva rnai tirziu, in mitologia traca, zeita Bendis, care corespunde in mitologia greaca anticã tirzie zeitei Artemis.
    In imaginatia mitopeica a predacilor bradul capatã mai multe valente simbolice: de reprezentat al lumii vegetale carpatice, de expresie plastica a puterii mirifice a vegetatlei ºi mai apoi a daimonologiei vegetale; de simbol al relaþiilor ºi comuniunii omului cu lumea vegetala; de blazon al economiei domestice de grup social (ginta ºi trib); de transsimbol al exogamiei comunitare.
    Totemismul arboricol al bradului la predaci pune premisele cultului arborilor sacri ºi al dendrolatriei, care vor lua mai apoi, in perioada daca, forme plenare in concepþia si viziunea dacilor propriu-zisi. Conceptul, structura si analiza semiotica a totemismului arboricol al bradului trebuie considerate ca reflex teoretic al stadiului ,,complexului animologic" din care face parte arborele-totem.
    In structura ei primara, figurarea bradului capata in conceptia si viziunea mitopeica a dacilor fantasma arborelui cosmogonic in Carpati (asupra acestui aspect genuin preistoric al mitologiei române vom insista in capitolul consacrat cosmogoniei mitice la români), care strabate cerurile cu coroana lui plinã de astri si fapturi miraculoase; sub coroana lui protejeaza ginta sau tribul, cu eroii lor civilizatori sau salvatori ºi sub radacinile lui adaposteºte o lume subterana, a demonilor, nedefinita ca atare. Arborele cosmic, bradul, este inca din neolitic suportul ideativ al unei mitologii fitozoologice particulare in regiunea noastra istorico-culturala, sud-estul Europei.
    4. Zoototemuri. — Cea de-a doua categorie de totemuri care releva elemente ºi aspecte do mitologie totemica este de ordin zoomorf. In general zoototemurile si totemurile particulare animaliere an fost sesizate, direct sau indirect, de istorici (Istoria romdnilor, Istoria civilizatiei autohtone, Istoria culturii], in lucrari de arheologie preistorica si in lucrarile noastre de etnologie mitologica parþiala (Figurarea mîinii in ornamentica popularã românã; Mãstile populare ; Caii fantastici in medicina populara etc.).
    Deºi studiul elementelor si aspectelor zoototemismului se bucura de o literaturã mai bogata, unii din istoricii mitologiei acestei perioade combat, altii consemneaza cu prudenãl si altii atesta prezenta totemurilor zoomorfe la predaci. Din prima categorie face parte, printre altii, si Al. Nour, care susþine : ,,se pare ca aninialele-totem nu au existat niciodata in credintele religioase ale bastinasilor noºtri, intrucit ei, ca popor de conceptie uraniana, au adorat de foarte timpuriu fortele naturale care puteau sta in directa legatura cu viata lor simpla dc muncitori ai pamintului". Aceasta atitudine ipotetica este infirmata de acelasi autor intr-o alta lucrare, in care sustine posibilitatea ca ,,unele animale sa fie considerate totemuri pe care credinciosii sa le sacrifice cu scopul de a se impartaºi din divinitatea lor".
    Din categoria lucrarilor care consemneaza prezenta totemurilor zoomorfe si a supravietirilor lor ca relicte etnologice fac parte cele consacrate mastilor populare. Într-o asemenea lucrare, noi analizind structura istorica a mastilor primitive pe teritoriul Daciei am sustinut ca ,,travestirea (. . .) tinea de vechi credinte si simboluri (totemice) sau de reprezentari plastice ale unei zoolatrii locale, [ºi ca] unele jocuri sau ceremonii cu maºti presupuse arhaice au putut prefigura aspecte ºi forme dintr-un eventual totemism local".
    ªi zoototemurile, ca si fitototemurilo, pot reflecta animale salbatice, domestice ºi fantastice. Zoototemurile salbatice si domestice sint tipice in perioada preistorica, pentru ca reprezinta modalitati biotopice din fauna carpatica. În schimb, zoototemurile fantastice sint atipice, pentru ca nu sint comune întregului ev primitiv, ci se intilnesc ici ºi colo, in timpul si spaþiul carpatic: unele provenind din fantazarea asupra zoototemurilor salbatice si domestice si altele provenind din influentele, contaminarile si calculele rezultate diu impactul cu unele popoare migratoare pe teritoriul Daciei preistorice.
    In ultima sinteza asupra istoriei comunei primitive pe teritoriul României, realizata de trecerea de la consemnarea cu prudenta la atestarea prezentei unor totemuri de animale salbatice, prioritatea este acordata bovideelor.
    ,,Ca animal sacru, daco-getii aveau bourul sau zimbrul, pe care-1 gasim ca punct central pe invelisul de fier al unui scut aflat la Piatra Rosie. Bourul era un animal raspindit in padurile Daciei si Traciei ºi se bucura, ca si taurul, in general, de o specialã cinstire religioasa la daco-geþi (dintr-un vechi simbol totemic?). O ºtire pastrata in Anthologia Palatina- VI, p. 332 — ne informeazã ca un corn de bour, imbrãcat în aur, luat din tezaurele dacice, a fost inchinat de Traian lui Zeus Cassios de linga Antiochia".
    Cercetarile de arheologie ºi paleontologie zoomitologica pe teritoriul Daciei preistorice ne coufirma prezenta unor bogate seturi de figurine si amulete de bovidee, ale caror explicatii converg spre interpretarea lor ca totemuri si folosirea lor in prerituri, de cult domestic, de cult funerar sau de cult al naturii. Iar cercetarile comparativ-istorice de paleontologie ne releva folosirea figurarilor de bovidee in efigii integrate sau parþiale, in masti-costume sau mascoide, in protoane ºi anse cu motive de coarne, in scopuri evident magico-mitologice, ale caror sensuri s-au picrdut. Unele transfigurari tirzii au promovat transsimbolizãri mitice ce au supravieþuit in relicte etnografice si reminiscence folclorice pina in pragul secolului nostru.

    Consemnat ºi atestat ulterior este si totemul lupului. Interpretînd mentiunile lui Strabon asupra numelui etnic al dacilor, Mircea Eliade susþine ca acesta este numele unui trib trac din Carpati, datorita credinþei ca membrii lui se aseamana lupilor, pentru ca acþioneaza violent ca si o haita de lupi si pentru ca aveau ºi capacitatea miraculoasa de a se transforma ritual in lupi. Numele tribului a fost intarit de constituirea lui ,într-o confrerie secretã de luptãtori" (un fel de Mannerbunde) care se comporta in lupta ca o hoarda de carnasieri, posedaþi de ceea ce s-a numit mai apoi furor heroicus. Nenumarate "triburi cu nume de lupi sînt atestate si in regiuni mai indepartate (de Dacia), ca in Spania (Loukentioi si Lucenses), in Galaecia celtiberica, in Irlanda si Anglia. De altfel acest fenomen nu este limitat numai la indo-europeni".
    Insignele sau emblemele totemice ale acestei confrerii erau maciuca si stindardul în forma de balaur cu cap de lup. Se intelege ca la daci ,,lupul juca un rol important" in ritualurile sacerdotale, ca ºi in cele razboinice. Premitul totemului de lup poate fi omologat cu mitul zeilor razboiului la traci: Kandaon, Daunus etc., adica cu stramosii mitici deveniþi mai apoi zei de facturu lykomorfa.
    Totemul ursului este si el consemnat si atestat ca atare pentru rolul lui semnificativ in viaþa unor triburi trace. Din relatarile tirzii ale lui Porphyrus reiese ca Zalmoxe se tragea dintr-un trib care folosea totemul ursului. Porphyrus susþine chiar ca numele lui Zalmoxe vine de la cuvintul trac Zalmos, care inseamna piele, vesmint de piele, nebridã in termenii grecesti, cojoc in termenii actuali. Comentariile cele mai recente la aceste relatari sint in masura sã justifice premitul totemic al ursului la daci. Aceasta denumire consemnatã de Porphyrus "se acorda cu o anecdota, dupa care, la nasterea lui, o piele de urs a fost zvirlitã pe Zalmoxe". Unii oameni de stiinþa (Rhode, Deubner, Kazarow etc.) au dedus din aceasta etimologie ca Zalmoxe era la, origine un zeu-urs (Barengott, vezi Clemen, Zalmoxis). Ipoteza a fost reluata de Reys Carpenter, care aseaza pe zeul get printre alti 'sleeping bears'. Pentru aceasta Reys Carpenter fundeaza cultul mitologic al lui Zalmoxis pe cultul ursului totemic la geto-daci. Zalmo si pentru Reys Carpenter inseamna piele, iar olxis inseanma urs. In aceasta interpretare, zeul dac transsimboliza un vechi simbol totemic trac al ursului carpatic.
    Printre zoototemurile locale trebuie mentionat ºi sarpele, in forma, lui naturala sau in aceea fantastica de balaur. ªarpele in forma naturala a fost sesizat ca simbol tribal pe scuturi si vase. Iar sarpele fantastic, ca imagine exacerbata serpentimorfa, a fost considerat de arheologi, inca din Hallstatt, ,,un animal simbolic al localnicilor din Carpaþi".
    Primul dintre arheologii care a luat in consideraþie problema animalelor totemice si a tabuurilor corespunzatoare a fost Vasile Parvan. În Idei si forme istorice, Vasile Parvan prezinta totemismul si tabuismul ca fenomene complementare ale religiozitãtii primitive, iar in Getica incearca sa explice stindardul cu chip de balaur dacic ca signum de ordin totemic mostenit de daci de la antecesori.
    Totemul sarpelui supravieþuieºte in faza etnogenezei dacilor, in douã variante : una de sarpe celest, aerian, ca metamorfoza a unei divinitati meteorologice - ce reprezinta fulgerul, ºi alta de sarpe terestru, mai precis subpamintean ca figurare teriomorfa a forþei chtonice. Aºa se explica, cum vom vedea in partea consacrata mitologiei dace, ca stindardul dac mosteneºte unele trasaturi imprimate de totemul ºarpelui celest in constiinta mitologica a bastinasilor. Iar figurarea iconografica a Cavalerului trac mosteneste in reprezentarea arborelui sacru incolacit de un sarpe trasaturile imprimate de totemul sarpelui terestru. ªi chiar demonul pontic serpentiform ilustrat plastic la Tomis mosteneste aceleasi trasaturi totemice ale sarpelui fantastic predac.
    In seria presupuselor zoototemuri salbatice trebuie sa mentionam si pe cel al cerbului. S-au descoperit pe teritoriul Romaniei figurine zoomorfe care inchipuie imaginea cerbului. Dintre legendele consemnate de scriitori greci antici, poetii Pisandru ºi Pindar, istoricul Pherechidis, toti se refera la o cerboaica de aur care apara gurile Dunarii. Dupa aceasta legenda, socotita geto-scitica, nimfa Taigeta, iubita lui Zeus, inchinase zeitei Ortaisa (un fel de Artemida), in orasul Istria de la gurile Dunarii, o cerboaica cu coarnele de aur ca sa apere Delta. Cerboaica cu coarnele de aur avea calitati exceptionale, fapt care determina pe regele Teseu al Atenei sa porneasca la vinatoare. Cerboaica aceasta din descrierile mitografilor antici era probabil reprezentarea totemica a regelui Deltei stravechi.
    Peste totemul cerbului carpatic s-a suprapus mai tirziu, in epoca daca, totemul cerbului Celtic, care a intarit imagologia totemica a primului.
    Totemul calului nu trebuie uitat. Îl intilnim ca emblemã a capeteniei, a sefului de trib, in sceptrul de piatrã cu efigie de cap de cal si, probabil, in sacrificiile animale, aduse inceputurilor cultului solar.
    5. Astrototemuri. — Dintre astrototemurile indigene preistorice mentionãm cu rezerve pe cel al soarelui ºi lunei. Daca aceste astrototemuri au fost incluse in mitologia totemica predaca, atunci se explica transsimboliarea in mitologia daca a imaginii lor antropomorfice si a cultului lor în Carpaþii Daciei preistorice.
    Nu toate atestarile emblemelor totemice asupra fito-, zoo- si astro-totemurilor predace se refera la embleme totemice care ar putea sa le corespunda. Aceasta pentru ca sint totemuri fara embleme si embleme comune mai multor totemuri diferite.
    Dintre emblemele totomice considerate ca atare redam doua specii: unele figurative, care roproduc la modul naiv-realist imaginea plantei, animalului sau astrului totemizat, si altele simbolice, care reproduc la modul eidetic semnificaþia plantei, animalului si astrului de baza. Emblemele totemice simbolice sint in general geometrice, cele alegorice sint iconice.
    Din categoria emblemelor totemice figurative, cele arboricole sint mai raspindite. Acestora le urmeaza, in ordine descrescinda, emblemele totemice zoomorfe. lar din categoria emblemelor totemice astrale, mai raspindite sint cele geometrice.
    6. Tatuajul totemic. — Descoperirile arheologice de pe teritoriul Romaniei, pentru epocile neoliticã, a bronzului si a fierului ne confirma existenta unui tatuaj complex, in care predomina emblemele totemice. Toate aceste soiuri de tatuaj au fost interpretate de istorici, de geografi ºi literati ai Greciei antice si scriitori latini, pentru populatiile predace sau migratoare din Dacia preistoricã.
    Din analiza comparativ-istorica si structural-functionala a acestui tatuaj comunitar gentilic sau tribal se desprind citeva forme incipiente ale unui sistem de totemuri de clan ºi trib, deveuite mai apoi, pentru autohtoni, bunuri premitologice.
    In studiul Maºtile populare am schiþat in linii mari caracterul totemic al tatuajului folosit in travestirile prosopoforice, militare si civile. ,,Omul primitiv se tatua, integral sau partial, pentru ca sa se deghizeze magic, ca sa-ºi insemne corpul cu embleme gentilico-tribale ºi ca sa se impodobeasca din orgoliu sexual. Deghizarea lui prin tatuare se facea in special din perioada initierii pina la maturitate. Spre deosebire de barbaþi, careisi tatuau intregul corp, femeile isi tatuau numai parþile ce le scoteau in evidenta gracilitatea : pieptul, sinii, pubisul, fesele, coapsele ºi pulpele. Barbaþii îºi tatuau intregul corp, mai des fata. Tatuajul feminin era in esenta lui de ordin sexual; in substanþa lui interveneau ºi elemente de ordin artistic. Barbaþii se tatuau mai ales pentru practicarea magiei medicale si razboinice. In aceste ultime cazuri, tatuajul era atit de incarcat, incit facea sa dispara sub arabescurile lui trasaturile fizionomice. Uneori tatuajul se realiza prin inciziuni adinci in pielea feþii ºi a corpului, incepind din copilarie ºi durind pina la maturitate. Aceastã repetare an de an a tatuarii se termina printr-un fel de sculptura in piele. Fiecare însemn tatuat purta un nume ºi indeplinea in economia ornamentalã a tatuajului un anume rol ideogramic. Cine cunoºtea semnificaþia deosebita a motivelor astfel tatuate putea citi titlurile gentilico-tribale ale posesorilor, geneologia lor totemicã si preferinþele personale. Tatuajul ca procedeu de deghizare integrala a corpului sau numai facialã a fost transmis mai apoi in alcatuirea mastilor-costume, a mastilor de cap si a mastilor de faþa prin decalchierea striaturii, scarificarilor si inciziunilor pielii". Din cultura daca se pot urmaji resturi de tatuaj facial gravate pe cnemide de argint aurite, descoperite la Hagighiol, Constanta.
    Deci, in perioada primitivã tatuajul a fost un semn distinctiv intre clanuri si in cadrul triburilor, intre straturile sociale incipiente din stirpele de neam. Ca semn al stirpei de neam era efectuat in timpul ceremoniilor de iniþiere (sexuala, maritala, razboinica) pentru a indica protectia totemica. Tatuajul reprezenta, în majoritatea cazurilor, semnul profan al totemului si semnul tolemului sacralizat. În aceste doua cazuri, simbolismul tatuajului desemna un mod de integrare in si de identificare cu unitatea sociala in care se crease, printr-o scriere criptica sau o transcriere ideogramica. Era un instrument de comunicare profana sau sacra, o invocatie apotropaica sau tropeica. In toate aceste cazuri grafia tatuajului reda, la modul plastic, un continut magico-mitologic de consacrare potentiala a unui rang, a unei forte, a unui privilegiu.
    Sub raportul conþinutului, tatuajul masculin era heraldic si hieratic, cel feminin era sexual ºi artistic. ªi in privinta tehnicii tatuarii erau deosebiri intre tatuajul barbatilor si femeilor. Tatuajul in puncturã si in bumburi era preferat de femei, cel in cusatura, in curele si sculptat, de barbaþi. La barbaþi tatuajul incadra simbolul totemic, la femei imbraca unele parti ale corpului care erau tabu, care trebuiau oarecum ascunse vazului barbatilor.
    Sistemul motivelor geometrice in tatuaj permitea o figurare mai stilizata. Pentru elucidarea unor aspecte ale tatuajului sacru de tip totemic in Dacia preistorica, ne vom opri indeosebi la formele documentate arheologic, cautind sa subliniem elementele lor esentiale, care degaja structuri mitologice.
    In esenþa lui acest tatuaj totemic predac a fost formal un tatuaj simplu, pictat sau incizat, si complex, cu incizuni abundente si umplute cu culoare. Inciziunile abundente aveau un caract criptic, cifrau in ele embleme totemice. In acest sens ne referim la tatuajul realizat din motive geometrice aºezate simetric pe umeri (cercuri concentrice), pe corp (linii in zig-zag neregulat), pe abdomen (spirale), pe coapse si pulpe (liniatura inchisa in triunghiuri isoscele pentru a imita silueta sau ramura de brad) folosit in compozitia figurinelor antropomorfe de lut (bust barbatesc, statueta feminina) ce tin de cultura Vinca, de cultura Vinca-Turdas, de cultura Cucuteni A, de cultura Gumelnita A etc.
    Eugen Comsa si Octavian Raut prezinta citeva figurine apartinind culturii Vinca descoperite la Zorlentu Mare (judetul Caras-Severin), pe frunþile carora se intrevede un tatuaj geometric, liniar, care ,,dupa toate probabilitatile (...) oglindeste obiceiul oamenilor din perioada (neolitica) de a se tatua pe frunte".
    Vladimir Dumitrescu socoteste ca ornamente incizate pe statuetele culturii Cucuteni (faza A — B) ,,pot fi considerate mai degraba reprezentarea tatuajului decit indicarea costumului" si printre emblemele de tatuat considera si pe cele lasate de pecetele de lut ars, numite pintadere.
    Un aspect al tatuajului totemic nesesizat de arheologi este sublinierea gurii cu gaurele in sculpturile miniaturale de tip Gumelnita.
    "Se pare insa ca tatuajul a durat destul de mult pe teritoriul tarii noastre, deoarece intr-un mormint tumular de la Hagighiol (Dobrogea), aparþinind unui principe trac Cotys, datat in secolul al IV-lea i.e.n,, Ion Andriesescu a gasit, printre alte podoabe, un coif si doua cnemide (jambiere metalice) de argint (...). Una din cnemide figureaza, in partea ei superioara ce acopera genunchiul, chipul unui tinar luptator tatuat. In esenta lui, tatuajul geometric realizat din dungi aurite sau date cu bronz, contrastind cu tenta fierului oxidat in negru, estc cel mai splendid document [arheologic] ce il posedam in prezent. Figura tinarului luptator tatuat dispare sub liniatura regulata a insemnelor rituale ale tribului local ".
    In tatuajul facial descoperit pe statuetele de la Gumelniþa si cel de pe chipul tinarului luptator figurat pe cnemida de la Hagighiol exista similitudini de structurã ºi funcþiune. În ambele cazuri sint inciziuni orizontale ce pornesc de pe nas pe obraji. Aceasta tehnica a tatuajului denota o continuitate de ordin ritual in evoluþia unor triburi carpatice inrudite prin simbolismul lor totemic.
    7. Tatuajul heraldic. — Aceasta forma de tatuaj este menþionata pentru aceleasi epoci de opere literare ºi istorice grecesti antice referitoare la populatiile de pe teritoriul Daciei, care completeaza astfel imaginea celor relatate de arheologi. Ne referim in primul rind la tatuajul agatirºilor, getilor, tracilor ºi locuitorilor lstriei si in al doilea rind la tatuajul ilirilor .
    Pompeius Mela sustine cã ,,agatirsii isi tatueaza faþa si mãdularele, mult sau mai putin, dupã consideratia de care se bucura fiecare de pe urma stramoºilor sai ; de altfel toti au aceleasi semne ºi ele sint de asa naturã incit nu pot fi ºterse prin spãlare". Artemidor din Daldis precizeaza : ,,la traci sint tatuati copiii nobili, iar la geþi sclavii". Herodot considerã "tatuajul semnul neamului ales, cel netatuat fiind om de rind". Dupa Clearch din Solnoi "nevestele sciþilor au tatuat [punitiv] femeile trace ( . . .) Femeile trace care fusesera [astfel] batjocorite au sters [urma] nenorocirii lor intr-un fel special, gravînd desene ºi pe restul pielii, pentru ca semnul insultei ºi ruºinii ( ...) sa ºtearga ocara prin (...) podoaba". Strabon relateaza cã toate neamurile se tatueazã ; Dion Chrysostomos scrie ca in Tracia „ femeile libere [sint] pline de semne facute cu fierul roºu ºi care cu cit au mai multe semne ºi mai variate, cu atita se arata a fi mai nobile"; Plutarch cã ,,tracii (...) pina astazi isi tatueaza femeile, ca sa-1 razbune pe Orfeu"; Porphyrios foloseste o mentiune a lui Dionysophanes, ca Zalmoxis ,,a cazut in miinile hoþilor si a fost tatuat, cind s-a facut rascoala impotriva lui Pitagora, care a fugit, si si-a legat faþa din pricina tatuajului". S-ar putea însa ca Zalmoxis sa fi suferit, mai ales, un tatuaj sacerdotal in perioada iniþierii sau consacrarii lui pitagoreice in ºcoala tacerii, tehnica rituala folosita in Egipt, India pentru consacrarea in sacerdoþiu. Aristofan, la rindul lui, relateaza ca ,,locuitorii de linga Istru [Dunare] se tatueazã, si se imbraca in vesminte colorate"; ºi cã ,,atunci cind cineva mai mare la istrieni este numit 'cel alb', aeeasta i se spune in mod ironic, ca si cum ar avea fruntea curata ºi alba, ceea ce trebuie dimpotriva sa se înþeleaga ca este tatuata".
    In privinþa tatuajului punitiv la iliri, el era similar celui folosit la traci ; iar la sciþi tatuajul era aplicat la sclavi ºi numai punitiv la oamenii liberi.
    Din toate aceste indicaþii antice reiese cã tatuajul se aplica pe faþã ºi corp, intii ca semn de neam (ginta sau trib), apoi ca semn de ales (categorie sociala, capetenie etc.) ºi numai rar ca podoaba. Trecerea de la tatuajul emblematic de tip totemic la tatuajul genealogic (de castã sau categorie sociala) si de la acesta la tatuajul ornamental se face treptat.
    In corelatie cu familia de totemuri se gasesc totemurile presupuse ca atare, consemnate partial sau atestate direct sau indirect de materialele documentare de care dispunem pina in prezent? Se poate susþine ca alcatuiesc familii de totemuri, unitare si inchegate pentru fiecare trib? Se degajã din analiza unei familii de totemuri o concepþie magico-mitologicã comunã, care le dã substrat spiritual, unitate de viziune culturalã , expresie plastica si actiune coordonatã?
    Totemurilo inventariate de noi poseda o infrastructura ecologica bine determinatã in timp si spatiu de conditiile pedoclimatiee locale. Ele aparþin, prin prin conþinutul lor ideativ, morfologia si simbolul lor ecologiei culturalecarpatice. Bradl si stejarul, plopul si salcia caracterizeaza fitogenia teritoriului Daciei preistorice, precum bourul, zimbrul, lupul si ursul, cerbul si calul, sarpele si uliul caracterizeaza zoogonia aceluiasi teritoriu.
    Între fitostructura, zoostructura si astrostructura teritoriului Daciei primitive exista o corespondenta biogenetica perfecta. Speciile respective se sprijina unele pe altele si se completeaza reciproc. De aceea totemurile lor sint corespunzatoare, nu se contrazic, nu se exclud si nici nu se anulezã reciproc. Dimpotriva, se completeaza unele pe altele si alcãtuiesc o unitate organica bine inchegata, pe care o numim familia totemurilor predace. Insã aceastã familie de totemuri nu a fost incremenitã in formele ei genuine, ci a evolual, s-a dezvoltat in timp dupã legile evoluþiei oricarei forme de cultura. Dinamismul familiei de totemuri ni se dezvaluie astazi in analiza paleontologica a etapelor si stadiilor ei de dozvoltare ca embleme si insemne heraldice de ordin sacerdotal, militar, etnic.
    Modul cum indigenii au conceput si reprezentat plastic protototemurile si din acestea arhetotemurile ne face sa cugetam la conceptia magico-mitologicã unitara care le-a promovat. Totemurile inventariate de noi converg ideativ, pentru ca in preistorie sint subsumate acelorasi categorii dialectice ale gindirii mitice. ªi ceea ce este rnai semnificativ, pentru ca se menþin in interdependenta stringenta, chiar si in formele lor heraldice sau in cele ulterior sofisticate in contactul cu cultura unor popoare migratoare ce au strãbatut teritoriul Daciei preistorice. Totemurile bãºtinaºilor au eliminat sau au polarizat in jurul lor totemurile migratoritor, a caror imagine a devenit antfel compozita, dar schitata pe aceleasi elemente de ordin magico-mitologic local. Simbolismul totemurilor indigene a evoluat in parte in heraldicã si in parte in traussimbolism mitic la protodaci si chiar la daci. Evolutia a suferit perturbari si crize de dezvoltare ce privesc mai putin continutul lor spiritual si mai mult reprezentarea lor formala. Însa in acoasta evoluþie au ramas suificiente puncte de reper pentru trecerea de la forme incipiente la arhetipurile de totemuri locale, care au intrat apoi in mitologia daca drept personificari mitice.
    Paralel cu totemismul se dezvolta tot mai multe elemente de mitologie a morþii. Apar noi rituri si reprezentãri despre moarte.
    "Reprezentarile despre lume si viata ale omului neolitioc corespund si ele nivelului de dezvoltare a forþelor si relaþiilor de producþie. In legatura cu cultivarea plantelor ºi cresterea animalelor domestice, al caror rol in asigurarea hranei si a rezervelor de hrana era esenþial, se raspindesc anumite practici legate de cultul fecunditaþii ºi fertilitãtii. Se cristalizeazã din ce in ce mai clar anumite reprezentãri cu privire la viata ºi moarte. Încã din perioadele anterioare se formase reprezentarea primitiva despre existenþa dubla a fiinþei umane: corp material si umbrã. Asa se explica faptul ca in epoca neolitica apar si pe teritoriul Romaniei, alaturi de asezarile comunitatilor omenesti, adevarate cimitire, lacase ale celor morti. Un asemenea cimitir a fost descoperit in ultimii ani la Cernavoda, unde au fost sapate aproximativ 300 morminte de inhumare si un altul intr-un ostrov din lacul Boian (Varasti). Pe alocuri insa se mai intilnesc inca ºi morminte izolate, de obicei in preajma locuinþelor, sau chiar sub ele, in apropierea vetrelor sau sub podine. Cultul fecunditatii sau al femeii-mame ºi-a gasit expresia in numeroasele figurine antropomorfe feminine descoperite in toate culturile neolitice, unele avind trasaturi relative destul de pronuntate".
    8. Scrierea pietrografica de la Tartaria. — Nu putem incheia conspectul milologiei predace fara a mentiona o descoperiro exceptionala in acest domeniu, care apartine arheologiei romane : scrierea pietografica.
    In 1961 N. Vlassa a descoperit in sapaturile arheologice intreprinse în satul Tartaria (judetul Alba) trei tabliþe de lut ars (teracota) care dupa dinsul fac parte integranta din stravechea "cultura Turdas", care cu tot atit de stravechea cultura Vinca alcatuieste un complex cultural neolitic propriu sud-estului Europei. Printr-un consens arheologic unanim, s-a ajuns la concluzia ca tablitele aparþin mileniului VII — VI i.e.n.
    Au fost excavate intr-o groapa cu cenusa alaturi de citeva statuete-idoli si oase de om matur, dezmembrate si calcinate. Doua tablite sint rectangulare (din care una prevazuta cu un orificiu median) si o tablita circulara (cu orificiu lateral). Sint din lut ars, de dmensuni mici : placuþa circulara cu diametrul de 6,6 cm si cele rectangulare, cea mai mica neperforata, de 5,75 x 4,15 cm, iar cea mai mare perforata, de 6,8 x 3,7 cm. Prezinta o structure protoliterata, un inceput de scriere pictografica, anterioara sau cel mult paralela, nu identica cu structura protoliterata a placutelor sumeriene.
    Rezultatele investigatiei lui N. Vlassa an fost comentate de oamenii de stiinta straini, care au ajuns cam la aceleasi concluzii. E vorba de ciþiva cercetatori maghiari: Ianos Makkay, Ezven Nustupny, iugoslavi: Jovan Todorovic, americani: S. Hood, David Whipp, sovietici: T. S. Passek, V. Titov, Boris Perlov etc.
    Toþi comentatorii au acceptat concluzia ca placutele de la Tartaria fac parte dintr-un complex cultural ce tine atit de cultura Vinca, cit si, mai ales, de cultura Turdas.
    La inceputul secolului al XX-lea au fost descoperite in judetul Hunedoara citeva vase cu insemne pictografice care seamana cu scrierea pictografica iradiata de cultura babiloniana si caldeana.
    Concluziile trase de N. Vlassa in studiile lui de cronologie stratigrafica si de analiza a tabliþelor de lut au fost comentate de sumerologul V. Titov, care constata simililudini de structura pictografica.
    Pentru continutul lor inedit redam constatarile lui V. Titov, dupa consemnarile lui Boris Perlov: 1) ,,Tablilþele de la Tartaria sint un fragment diritr-un sistem de scriere larg raspindita, de origine locala; 2) textul unei tãblite enumara sase totemuri antice, care coincid cu manuscrisul din orasul sumerian Djemdet-Nasra si de asemena cu imprimarile ce aparþin culturii Keres; H) semnele de pe aceasta tablita trebuie citite in cerc, in sensul contrar miscarii acelor de ceasornic; 4) continutul inscriptiei (daca e citit in sumeriana) este intarit de descoperirea in aceeasi Tartarie a unui schelet dezmembrat al unui barbat, ceea ce implica existenta, la anticii tartarieni, a unui ritual antropofagic; 5) numele zeului local ªane este identic cu numele zeului sumerian Usmu. Aceasta tablita a fost tradusa astfel: In (cea de-a) patrusprezecea domnie pentru buzele (gura) zeului ªane cel mai virstnic dupa ritual (este sau a fost) ars. Acesta-i al zecilea. Atunci ce tainuiesc totusi tablitele de la Tartaria ? Un raspuns precis nu exista deocamdata. Dar este limpede ca numai studierea intregului complex al monumentelor culturale Turdas-Vinca (de care e legatã si Tartaria) poate sa ne apropie de dezlegarea tainei celor trei tablite de lut".
    Din descifrarea textelor de pe tablite rezulta urmatoarele:
    «Pe prima tabliþã dreptunghiulara e insemnata intruchiparea simbolica a doi tapi, intre dinsii e asezat un spic. Poate ca intruchiparea unor tapi si a unui spin a reprezentat simbolul bunastarii obstii, la baza careia se afla ocupatia lor cu agricultura si cresterea animalelor. Dar s-ar putea sa reprezinte si o scenã de vinatoare, dupa cum crede N. Vlassa. E interesant ca un subiect de acelasi fel se intilneste si pe tablitele sumeriene.
    A doua tablitã e impartita prin linii orizontale si verticale in sectoare nu prea mari. În fiecare sector sint zgiriate diferite imagini simbolice. Acestea nu sunt totemuri?
    Cercul totemurilor sumeriene e cunoscut. ªi daca se compara desenele de pe tablita noastra cu imaginea de pe vasul ritual, gasit in sapaturile de la Djemdet-Nasra, vom remarca din nou o coincidenþa izbitoarc. Primul semn de pe tablita sumeriana e un animal, mai mult ca sigur un ied, al doilea reprezinta un scorpion, al treilea, dupa toate probabilitatile, un cap de om sau de zeu, al patrulea simbolizeaza un peste, al cincilea o constructie, al saselea o pasare. Astfel se poate presupune ca pe tablita sint insemnate totemurile : ied, scorpion, demon, peste, ,,adinc-moarte", o pasare.
    Pe a treia tãbtiþã rotunda sint scrise urmatoarele: NUN, KA, SA, UGULA, PI, IDIM, KARA, I. ,,(De catre cele) patru conducatoare(,) pentru chipul zeului ªane (,) cel mai in virsta, (conducatorul-patriarhul-sacerdotul-preotul suprem(,) in virtu tea adincei inþelepciuni (,) a fost ars (,) unul".
    Ce inteles poate avea aceasta inscriptie? S-o comparam cu documentul Djemdet-Nasra pomenit inainte. In acela se afla lista celor mai insemnate surori-preotese, care erau in fruntea a patru grupe tribale. Poate ca tot astfel de preotese-conducatoare s-au aflat si la Tartaria. Dar mai existã ºi o altã coincidenta. In inscriptia de la Tartaria este pomenit zeul Sane; ba mai mult, numele zeului e reprezentat intocmai ca la sumerieni. Judecind dupa toate acestea, tablita tartariana contine informatii scurte asupra ritualului uciderii si arderii unii sacerdot, care ºi-a savirsit slujba intr-un anumit termen al conducerii sale.
    Ne intrebãm atunci cine au fost locuitorii stravechi ai Tartariei care seriau in sumeriana, in mileniul V i.e.n., cind despre Sumerul insusi nu se pomeneste incã?
    Se impune de la sine o concluzie : inventatorii scrierii sumeriene au fost, oricit ar fi de paradoxal, nu sumerienii, ci locuitorii Balcanilor. Intr-adevar, cum poate fi explicat altfel faptul ca eea mai veche scriere din Sumer, datata din mileniul IV i.e.n., a aparut cu totul pe neasteptate ºi intr-o forma dezvoltutã? Sumerieini (ca si babilonieriii) au fost doar elevi buni, preluind scrierea pictografica de la popoarele balcanice si apoi dezvoltind-o in scriere cuneiforma ».
    Janos Harmatta, reputat arheolog, a incercat si el sa descifreze textul tablitelor respective. «Pe bazã comparativa, fiind vorba de semne pictografice similare, el ajunge sa descifreze textul de pe tablita reclangulara, care in traducere romaneascã ar insemna : ,,A dat din fagaduinta zeului 5 vase cu unguent, 10 (mãsuri) de orz, 10 cai, orasul Unu", iar textul de pe cea de-a doua placuta ar fi : ,,Faina 60+10 (mãsuri)/ zeu1ui Palil 20 (masuri) regelui pontif ; griu 60+2 (mãsuri/zeului Usmu/zeului Samos". Textele traduse — dacã vor fi confirmate - cuprind date impresionante si anume : un nume de asezare, nume de zei, existenta unui pontif. Este de pus un semn de intrebare in legatura cu primul text, deoarece in perioada data sapaturile arheologioe de la noi au scos la iveala numeroase oase de animale, din diverse staþiuni, dar pe ansamblu oasele de cai sint extrem de putine (inca nu se ºtie dacã sint de la cai domestici sau de la cai salbatici) si de aceea este greu de admis ca intr-un astfel de text — daca este local — sa se vorbeasca despre o ofrandã de 10 cai ».
    Pentru mitologia predacã tãblitele de la Tãrtaria relevã trei aspecte mitice: 1) tabliþele perforate pot fi amulete (instrumente magico-mitice de tip apotropaic ce sc purtau atirnate la git pentru a apara de boli ºi pericole) sau talismane (instrumente magico-mitice tropaice ce reprezinta veneratia purtatorilor si faciliteaza comunicarea cu forþele supranaturale), iar tablita neperforata o scena iconicã; 2) locul in care au fost descoperite — groapa cu cenusa, cu idolii si oasele calcinate — remarca legatura lor cu ritul funerar local, ceea ce inseamna ca au fost piese de inventar funerar; 3) scrierea pictografica folosita pe ele prezinta doua tehnici grafice diferite : pe tablita rectangulara perforata o grafie figurativ-imagistica (idem pe tableta rectangularã neperforata) ºi pe tãbliþa circularã perforata o grafie liniar-afabeticã, ceea ce vrea sa insemne doua etape ale scrierii locale, care relateaza doua fapte de credinþã mitica deosebite cronologic si implicit si de continut ; 4) ceea ce provoaca unelo nedumeriri in privinta. structurii grafice este lipsa in grafia figurativ-imagistica si in aceea liniar-alfabetica a geometrismului menadrospiralic, pe fondul pe care sint proiectate aceste scrieri.
    Neolitizarea mitologiei predace impune sinteza datelor extrase din analiza culturilor proprii epocii referitoare la figurinele animaliere sau umane ca amulete, talismane sau idoli care incep sa defineasca anumite stari de credinta mitica : in riturile magico-mitologice legate de cultul paminului-muma (sacrificiile aduse pamintului : copii, barbaþi, capete de cornute, ingropate fie in incinta unei locuinte, a unei asezari sau in afara asezarii de tipul unui sat) ; in cultul mortii (prin inhumatie, in poziþii diferite, cu miinile inclinate diferit, in necropole organizate pe categorii de inhumati sau de incineraþi-inhumaþi); sau in formele incipiente ale cultului solar (orientarea mormintelor spre rãsãrit).
    La sfirsitul neoliticului, in perioada de tranzitie spre epoca bronzului, intervine patrunderea indo-europenilor pe teritoriul Daciei preistorice, in doua valuri, care sub raport mitologic aduc cu ele o zestre culturalã ce va intra in patrimoniul protodac si al etnogenezei.

    Marii pontifi asociaþi la domnie cu regii daci nu par a fi niºte preoþi simpli sau improvizaþi, ci uneori dimpotrivã. Astfel se menþioneazã despre Zalmoxis cã a fost reformator mitic, profet, mare pontif, taumaturg, rege, daimon ºi zeu, cã a frecventat marile centre religioase ale lumi antice. Deci, cã ar fi urcat întreaga scarã a consacrãrii ºi apoi a sacralizãrii. Se relateazã cã ar fi învãþat medicina psiho-empiricã ºi a propovãduit nemurirea sufletului, starea de beatitudine dupã moarte, fericirea egalitarã în împãrãþia cereascã. Pentru a iniþia pe discipolii lui, s-ar fi retras într-o subteranã din hieropola dacã Sarmisegetuza, ºi ar fi reapãrut dupã 4 ani. De asemenea cã ar fi iniþiat, dupã aceºti 4 ani, câþiva discipoli, prin aºa-zisele ospeþe ale nemuririi, un fel de simpozioane în scop mitologic asemenea celor descrise mai târziu de Platon. Ceea ce înseamnã cã Zalmoxis ar fi precursor pe continentul european al instituþiei simpotice chiar înainte de Platon, care foloseºte simpozionul în scop filozofic.



    Cu o precizare, cã la aceste ospeþe iniþiatice alãturi de Zalmoxis asistau numai cãpeteniile militare ºi sacerdoþii principatelor conferedare în regat. Apoi s-ar fi retras într-o peºterã, unde ar fi învãþat pe ucenicii lui.

    Dintre ceilalþi mari pontifi, Deceneu pare a fi fost al cãrturar, de vreme ce Iordanes îi atribuie calitãþi excepþionale, punându-le însã pe seama gotismului ºi justificând astfel un trecut de civilizaþie ºi culturã râvnit pentru acea vreme de goþi ºi multe alte popoare europene. Nu mai prejos sunt marii pontifi Cosingas ºi Vezina.

    Printre instituþiile mitologice despre care avem indicii sigure sunt congregaþiile de preoþi-militari, dintre care una este cea descrisã de Mircea Eliade, a luptãtorilor-lupi, care acþionau sub impulsul brutal al unei fiti carnasiere, ce poate fi numitã ºi furor lycantropicus. Altã congregaþie militarã pare a fi, dupã noi, ce a luptãtorilor-urºi – purtãtori de mãºti de tipul tactei galea, mascã mobilã de urs -, care însoþeau atacul cu mormãituri fioroase în amintirea ursului-totem divinizat.

    Mai erau ºi ordinele cãlugãreºti ale ctiºtilor, capnobanþilor, etc care duceau o viaþã de pustnici, în creierul munþilor, de unde coborau, din când în când, pentru a propovãdui în spiritul doctrinei lui Zalmoxis. O reminiscenþã a ordinului ctiºtilor în mitologia românã sunt, dupã Traian Herseni, solomonarii.

    Marii pontifi ºi cãpeteniile militare, în frunte cu regele, fãceau anual, la solstiþii ºi echinoxuri, procesiuni în masã pe culmile domoale ale munþilor. Erau ceea ce s-a numit mai apoi urcãrile pe munte, care aveau loc între rãsãritul ºi apusul soarelui. Reminiscenþele acestor urcãri pentru rugãciune pe munte, cât mai aproape de cer, în liniºte ºi reculegere, au supravieþuit la români pânã în epoca modernã, fiind preluate de creºtinism încã din perioada migraþiilor euroasiatice ale erei noastre si transsimbolizate magico-religios.

    […]

    Intervenþia solomonarilor în declanºarea sau oprirea ploilor prezintã un aspect mitologic mai complicat. Etimologic numele de solomonar derivã din numele înþeleptului Solomon, mare vraci ºi taumaturg, ºi înseamnã „moºtenitor al înþelepciunii” magice a acestui legendar învãþat al antichitãþii orientale. Deºi numele lui ca fãpturã miraculoasã, cu caracter de semidivinitate meteorologicã, este biblic, a înlocuit un nume mai vechi, existent înaintea erei noastre în mitologia dacã.

    Din „ciclul solomonian” sau ciclul lui Preminte Solomon, dupã I. A. Candrea fac parte motive mitice pe care le gãsim în toate producþiile literaturii noastre populare, în: basme, balade, naraþiuni, credinþe. Prin preminte (premudrîi la slavi) se înþelege preamândru ºi preaînþelept la români. Legenda îl înfãþiºeazã pe Solomon ca „poet, vizionar, proroc, moralist, parabolist, proverbist, naturalist, vrãjitor, medic”. Flavius Iosephus îl descrie în latinã ca un vrãjitor ºi vraci, care cunoºtea numele demonilor, îi izgonea din trupurile oamenilor ºi fãcea minuni cu ei. Din literatura latinã motivul lui Preminte Solomon pãtrunde mai târziu în literatura arabã. Dupã literatura arabã Solomon posedã multe obiecte magice, cu care prcaticã magia albã ºi magia neagrã: „un covor magic cu care cãlãtorea în vãzduh, opinici magice cu care mergea pe mare ca pe uscat, o cãciulã magicã, care îl fãcea nevãzut chiar dracului, un bici magic cu care când trosnea împrãºtia pe duºmanii lui, o oglindã fermecatã în care vedea tot ce se petrece în lume ºi un inel cu anagrama lui în chip de pecete, cu care ce atingea se fãcea nevãzut, obiectele sau fãpturile dinaintea lui”.

    Dintre legendele ce fac parte din ciclul Preminte Solomon ne referim numai la acelea care au legãturã directã cu solomonarii la români. Termenul solomonar se întâlneºte ºi în Bulgaria. Solomonar e tradus de Weignard prin Zauberprophet, care descrie ºi câteva legende despre legãtura balauri ºi solomonari, din care reiese demonismul acestora.

    Semidivinitãþile meteorologice sunt recrutate dintre oamenii care un numãr impar de ani au fost iniþiaþi în tainele vãzduhului, ale munþilor înaþi, ale peºterilor adânci ºi ale iezerelor ascunse. Sunt protectori ai drumurilor de munte, stãpâni peste împãrãþia de jos a negurilor, pâclelor ºi promoroacei, deþinãtori ai secretelor Vãmilor vãzduhului ºi stãpâni ai balaurilor purtãtori de vremuiri.

    Numãrul solomonarilor este relativ mic, pentru cã misiunea lor pe pãmânt cere o iniþiere îndelungatã ºi dificilã.

    La înfãþiºare solomonarii aduc a uriaºi sãlbatici. Au chica roºcovanã, „zbârlitã ºi asprã ca de porc”, ochii bulbucaþi ºi sângeroºi, trupul pãros, au „cozi de pene la subþioarã ºi noada terminatã printr-o codiþã”. Îmbrãcãmintea lor este trenþuroasã ºi murdarã. Poartã „þundre albe”, peste care atârnã traiste, în care þin unelte magice, o toporiºcã de fier descântatã, un frâu din coajã de mesteacãn, o carte de înþelepciune, un fel de pravilã de divinaþie. Sub cele ºapte pieptare pe care nu le leapãdã niciodatã, nici pe cãldura lui Cuptor, atârnã la gât o toacã micã de lemn, simbol al declanºãrii furtunilor. Când bate din toacã, toate spiritele elementare ale furtunii, Vântoasele ºi Ropotinele, încep sã foiascã în vãzduh.

    Sub aceastã înfãþiºare respingãtoare solomonarii descind din munþi, la vremuri de cumpãnã, strãbat satele, cerºesc ºi încearcã inima oamenilor. Pomana ce eventual o primesc, o zvârl pe ape, necuraþilor. Ei nu mulþumesc niciodatã celor darnici. Iar când sunt alungaþi, se rãzbunã pe sate, vremuind ploaia ºi grindina deasupra þarinilor îmbelºugate.

    În cãlãtoriile lor aeriene, în vãzduh, cãlãresc pe balauri care mânã nourii (în unele legende nourii sunt chiar balauri), pentru a declanºa ploi nãprasnice. În aceastã ipostazã de cãlãreþi ai balaurilor sunt invizibili. Numai marii vraci ºi contra-solomonarii îi pot zãri ºi nimici.

    Deºi de naturã demonicã, aceste semidivinitãþi meteorologice provin, cum am spus, din oameni. Devin solomonari copiii nãscuþi cu cãiþã pe cap. Aceºti copii predestinaþi din naºtere sunt furaþi de mici de solomonarii bãtrâni ºi duºi la „ºcoala de solomonie”, care se aflã în „crugul pãmântului”, pe Celãlalt tãrâm. Acolo li se predã ºtiinþa magicã a solomoniei pânã la vârsta de 20 de ani de arhedemonul Uniilã. Traian Gherman descrie cu lux de amãnunte ºcoala de solomonie. Din relatãrile lui reiese cã iniþierea copiilor predestinaþi a deveni solomonari era foarte grea. Copiii sunt supuºi la cele mai aspre chinuri ºi acte de curaj închipuite de vreo minte omeneascã. Numãrul celor ce trebuie sã devinã solomonari e limitat, când la 7, când la 9. Aºa cã trierea lor este extrem de riguroasã. ªcoala de solomonie este instalatã într-o vãgãunã sau peºterã inaccesibilã oamenilor de rând. Aici copiii aleºi erau iniþiaþi stând pe o piatrã de moarã, legatã de un fir de aþã de tavanul peºterii. Piatra se învârtea vertiginos la lumina unui opaiþ.

    În intervalul acestor 9 ani de solomonit între oameni, solomonarii deþineau puteri semidivine, pe care prin statornicie le întãreau ºi definitivau. Când erau nesocotiþi de oamenii de rând, pedepseau satul întreg. Atunci îºi deschideau „susãelele” (hambare pentru bucate) ºi porneau la descântatul unui balaur. Urcau culmile munþilor, ajungând la unul din iezerele tãinuite sau la un lac dintr-o gurã de vulcan, la marginea cãruia citeau din pravilã pânã asudau ºi îngheþau apa. Apoi pãºeau spre crucile gheþii, cu toporiºca de fier o spãrgeau, ajutaþi de moroi chemaþi de ei anume. Gheaþa mãruntã o azvârleau cu frâul de mesteacãn în capul balaurului care ieºea prin copcã ºi încãlecau pe balaur dându-i pinteni. Balaurul se smucea din copcã. Solomonarul, cu opincile lui de oþel, continua sã mãrunþeascã gheaþa ºi cu ajutorul moroilor o încãrca în spinarea balaurului. Dã pinteni ºi þine bine de frâul de mesteacãn, ridicã toiagul spre cer, se umple vãzduhul de nori negri. Trage de cãpãstru balaurul ce scotea fulgere pe nãri. Moroii sãreau pe balaur alãturi de solomonar. Solomonarul smucea frâul ºi ca un bolid intra în nori, mânându-l încotro dorea stãpânul lui. Când ajungeau deasupra satului socotit sã fie pedepsit, la porunca solomonarului moroii zvârleau grindina. Dacã sãtenii, vãzând furtuna cu nori negri, prindeau de veste de cumpãna ce-i aºteaptã ºi trãgeau clopotele bisericilor, solomonarul cotea balaurul spre pãdure ºi munte, unde descãrca înciudat grindina. Dacã sãtenii nu prindeau de veste, bucatele lor intrau în susãelele (hambarele) solomonarilor. Dupã ce abãteau grindina peste sat, moroii dispãreau, iar solomonarii duceau balaurul într-o þarã caldã îndepãrtatã, unde îl omorau, îl jupuiau ºi îi vindeau pielea ºi oasele, bune ca talismane refrigerente.

    Împotriva operei nefaste a solomonarilor oamenii de rând se apãrau prin descântece, rugãciuni ºi rituri magice, intermediate de vrãjitori ºi contra-solomonari.

    Descântecele erau practicate de foºtii solomonari, deveniþi contra-solomonari sau „meºteri pietrari”. Iatã cum descria Traan Gherman un asemenea descântec: „Un astfel de contra-solomonar, când vedea cã se apropie furtuna ºi zãrea balaurul, se deculþa, punea jos încãlþãmintea cu talpa-n sus ºi sta în picioare pe ele; apoi îºi întoarce pãlãria ºi aºa ºi-o pune pe cap; lua patru furcuþe, le împlânta în patru pãrþi ale lumii, fãcând semn în aer ºi zicând – „Trage-te în alte pãrþi, Simioane”, sau fãcea cruce cu un fier deasupra norilor ºi rostea: „Cu toaca te opresc/ Sã vii peste sat”.

    Rugãciunile împotriva solomonarilor se adresau Maicii Domnului ºi lui Dumnezeu. Iar ceremoniile magice se desfãºurau în curþile bisericilor, unde prin ameninþarea norilor ºi tragerea clopotelor se încerca îndepãrtarea solomonarilor.

    Din descrierile lui Traian Herseni ºi completãrile lui I. A. Candrea constatãm o confuzie de interpretare mitologicã a solomonarilor, când ca daimoni, când ca demoni. Precizarea pe care am fãcut-o intre daimon ºi demon nu þine de subtilitate de interpretare teoreticã a unor fãpturi mitice, ci de raportul aceestor fãpturi mitice cu oamenii, de prietenia sau duºmãnia pe care o manifestã spontan, organic, venind din adâncul firii lor divine, bune sau rele. Fãrã sã recurgã în mod expres la aceastã distincþie, Traian Herseni ajunge inevitabil la rezultatele implicate de distincþie. Solomonarii sunt moºtenitorii ktistai-lor sau skistai-lor, cãlugãri abstitenþi, care aveau puteri supranaturale ºi cãlãtoteau prin nori. „Solomonarii, sub forma lor inalteratã de creºtinism, nu erau consideraþi cã fraternizeazã cu diavolul, nici cã recurgeau la mijloace impuse, nici ca fiind duºmani ai spiþei umane. Ei nu urmãreau ºi nu pedepseau pe cei rãi”.

    Alterarea creºtinã a mitului solomonarului se exercitã pe douã cãi: 1. pãstrarea legendei solomonarilor ºi alterarea personajului mitic, din daimon transformându-l în demon, instrument al rãzbunãrii divine a diavolului în lume, ºi 2. transfigurarea legendei solomonarilor în legenda lui Sântilie ca purtãtor al norilor ºi ploilor, aflat în subordinea bunului Dumnezeu.

    În studiul de mitologie româneascã menþionat, Traian Herseni emite o ipotezã pe care, pe bunã dreptate, o considerã abordând o treaptã superioarã de probabilitate faþã de cele emise anterior. Traian Herseni, într-un studiu consacrat dragonului trac, descrie pe capnobanþi drespt cãligãrii daci cãlãtori prin nori, care provocau sau împiedicau ploile fertilizatoare la daci ºi supravieþuiesc transsimbolizaþi în mitul solomonarilor la români. Ipoteza se referã la viziunea evoluþionistã care se degajã din reconstituirea celor trei faze principale ale activitãþii personajelor mitologice care premerg solomonarilor: „1. o fazã arhaicã, în care balaurul (dragonul) era un demon al apelor, al apelor terestre, al lacurilor de munte (considerate fãrã fund), ca ºi al apelor atmosferice, mai ales al norilor capabili de a se ridica, a pluti ºi de a se deplasa în aer fãrã aripi, ca aburii, bruma ºi ceaþa; 2. o fazã mai înaintatã, în care balaurul sãlbatic a fost subjugat de magician, pentru a-i pune frâul, a-l cãlãri ºi pentru a stãpâni prin intermediul lui norii ºi mai ales furtunile. Acesta este cazul atestat de Strabon, al ktistai-lor sau skistai-lor geto-daci, consideraþi pentru aceasta drept cãlãtori in nori; 3. o fazã mai recentã, în care balaurul (dragonul) a fost botezat în sensul cã el a fost atribuit Sf. Ilie, singur sau ca intermediar al bunului Dumnezeu. La un moment dat, probabil în faza a doua, magicienii sau, în terminologia folcloricã românã, solomonarii au abuzat de puterea lor ºi au folosit balaurii împotriva oamenilor, de aici apariþia unei noi categorii de magie albã, aceea a anti-solomonarilor, care au stãpânit nu numai balaurii, ci de asemenea ºi pe solomonari, pentru a-i constrânge la acþiuni exclusiv favorabile oamenilor. Solomonarii ºi anti-solomonarii au persistat, ca ºi balaurii, îndelung timp în spaþiul carpato-danubian, cu toatã apariþia ºi învãþãmintele. Profund diferite, ale bisericii creºtine!”.

    Transcendenta dacica a neamului românesc

    “Niciodata adoratorii lui Zalmoxis n-au înteles sa cedeze fara lupta” afirma un istoric contemporan. Aceasta credinta în nadejdea existentei razboinice vine din adâncul unui crez deosebit de alte popoare ale timpului. Vasile Pârvan îl surprinde esential în etica – “...sufletul e nemuritor. Trupul e o împiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire: de aceea el nu are nici un pret, poftele lui nu trebuie ascultate, la razboi el trebuie judecat fara parere de rau. Omul nu poate ajunge la nemurire decât curatându-se de orice fel de patimi, carnea, vinul, femeile sunt o murdarire a sufletului. Prin ascelasi monoteism, dacii respectau precepte crestine înainte de crestinism.”

    Pentru daci, odiseea sfântului Andrei a venit în întâmpinarea ethosului zalmoxian. O viziune a modelelor exemplare confirmata de Porphirios atunci când relateaza ca pe Zalmoxis, daco-getii “îl adora ca pe Heracles”. Ni se dezvalule astfel si un alt aspect al principiului zalmoxian, care duce la existenta unui cult al eroismului “la cele mai razboinice populatii” - cum numea Pliniu cel Tânar pe stramosii nostri.

    Istoriografia a dat numeroase valente timpului: ciclic, spirala, vertical. Mircea Eliade vorbea despre un timp al oamenilor cavernelor precum si de unul al grecilor ca un timp ciclic, mitic al eternei reîntoarceri. “Din traci s-au nascut românii” spunea Mihai Eminescu intuind esenta etnica a poporului român. Românii au mostenit de la daci, ramura nordica a tracilor, tipul si trasaturile de suflet întru Zamolxis.

    Constantin Brâncusi, sculptorul român al universalitatii, a însufletit într-o binecunoscuta sculptura a sa, “Cumintenia Pamântului”, o trasatura ingenua de bun simt încarnat din spiritul neamului nostru. Popor cu adânci radacini taranesti, în spatiul mioritic, românii au cultivat bunul simt, smerenia, buna vecinatate. Peste ei, de-a lungul istoriei au trecut toate invaziile barbare din spatiul euro-asiatic. Ei au ramas aici ca o piatra din muntele Kogaionului. Aceasta trainicie telurica izvoraste din originea milenara, de la începutul vietii umane, a stramosilor neamului românesc, pe aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice. Din aceasta experienta milenara s-a nascut întelepciunea “Cumintenia Pamântului”.

    Viata pe aceste meleaguri “gura de rai” a fost supusa permanentei incursiuni barbare. Daco-românii s-au aparat, razboit, rasculat, numai atunci când “a ajuns cutitul la os”.

    O alta fateta a spiritului nostru o gasim în acel weltanschaung razboinic, haiducesc, “a se face nemuritor” (Herodot): care este sufletul zalmoxian, sub semnul lupului. Lup -”daos”- este numele de origine indo-europeana a dacilor ca temelie a “Cuminteniei Pamântului”. De la daci, românii au mostenit aceasta sinteza între “cumintenia pamântului” si spiritul trairii razboinice”. Ovidiu, exilatul do la Tomis, a intuit aceasta traire spirituala în cele doua poeme din “Tristele” si “Scrisori din Pont”. Iata versunile din “Tristele”, dacii: „au glas aspru/chip salbatic, si sunt cea mai adevarata întruchipare a lui Marte/ Parul si barba lor n-au fost tunse niciodata/ Mana lor dreapta e totdeauna gata sa înfinga cutitul / pe care îl are legat la sold orice barbar.”

    În “Scrisori din Pont” Ovidiu spunea: “...un batrân, care întâmplator se afla în acea adunare,/ raspunse vorbelor mele astfel,/ Si noi, bunule oaspe, cunoastem numele prieteniei,/ noi care locuim departe de voi, la Pont si la Istru”.

    Prin aceasta mostenire ancestrala zalmoxiana românii s-au ridicat întotdeauna la lupta, razvratire, razboi de câte ori fiinta lor a fost agresata de factori externi. Astfel, din adâncul metafizic al trairii românesti s-au nascut simboluri nationale unice, colectivitati unite în individualitate, personaje tragice prin destinul lor: Burebista, Decebal, Gelu, Mircea, Stefan, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu, Antonescu. Sunt numai suflete din sirul lung al eroilor neamului. Românii au creat propriul lor timp, cel al trairii telurice, chtonice ancestrale, metafizice - Timpul transcendentei ce leaga pe Pamânt si în Ceruri omul si neamul cu Dumnezeu într-o trinitate a vesniciei.

    Pentru neam sacrificiul eroului reprezinta mântuirea sufletului colectiv. În acest fel se explica sacriflciul individual al celui mai bun si frumos fiu al neamului, pe altarul credintei lui Zalmoxis (fapt consemnat de Herodot) pentru victoria în razboi - Fiinta Omului pentru perenitatea fiintei Neamului, într-o simbioza indestructibila. Pentru români, urmasii dacilor, mitul, credinta în Zalmoxis, în “a te face nemuritor” se substituie Vechiului Testament. Pornind de la aceasta adorare a lui Zalmoxis de catre vechii daci, putem descoperi cai nebanuite ale sufletului stramosilor nostri.

    Dacii sunt cel mai deosebit popor din spatiul european si universal. O sinteza unica de cultura si civilizatie originara. Ei sunt dupa Nicolae Densusianu obârsia panthenonului grec, scuar al zeilor. Dacii “cum îsi spun ei însisi si cum le zic si romanii” (Dio Cassius), au fost cu siguranta “cei mai viteji si mai drepti dintre traci” (Herodot). Originea lor a nascut multe controverse, dar datorita cercetarilor din ultimii ani, în special ale lui Nicolae Miulescu prin cartea “Dacia - Tara Zeilor” s-au dezvelit multe secrete despre trecutul stramosilor nostri. Nicolae Miulescu afirma ca populatia continentului nostru are la baza doua mari grupuri de europeni care, având aceleasi radacini de la omul erei glaciare, s-au diferentiat unul de celalalt pâna au format
    astfel doua mari familii înrudite. Ramura nordica, pe care o numim baltica -masuriana (...) popoarele germanice si cele slave (…) cea de-a doua ramura, ramura de sud, era formata din acea populatie care s-a dezvoltat în bazinele mai joase si a devenit ceea ce am numit noi carpato-dunarenii (carpato-istrieni)...” “Dacii s-au nascut sub semnul lupului, al razboiuIui, înca din timpuri imemorabile, legendare. “Grupul carpato-dunarean, dezvoltându-se ca un prim nucleu în tara din urul muntilor (...) de unde cele mai frumoase râuri se îndreptau spre Dunare (Istrul), care le aduna în apele ei curgatoare, dupa ce a adoptat viata de tip pastoral a început sa se simta tot mai înghesuit între dealurile natale” (Nicolae Miulescu). Asa cum grecii au prin Homer,
    legenda razboaielor Troiei, Nicolae Miulescu vine cu teoria unui razboi, un fel de Goterdamerung al dacilor sustinând o cucerire de catre stramosii nostri a subcontinentului indian, aducând pentru aceasta afirmatie dovezi de asemanare între
    limba dacasi cea sanscrita. Nicolae Miulescu aseaza epopeea razboinica din Mahabharata si Ramayana la originea spiritului razboinic al dacilor. Ion Horatiu Crisan în Civilizatia geto-dacilor vorbeste despre influenta miceniana asupra caracteristicilor armelor de lupta dace în epoca bronzului. Dar mergând pe linia teoretica care o impune Nicolae Densusianu în “Dacia preistorica” vom putea sustine ca topoarele de lupta din tezaurul de la Tufalau sau sabia de la Perisani - toate cu profunde caractere miceniene - dupa I. H. Crisan - pot fi considerate prin teoria lui Nicolae Densusianu ca originare din spatiul carpato-dunarean. Un model al mijloacelor de lupta pe care micenienii, vechi greci, il preiau de la daci. În acest mod au preluat si orfismul sau samânta filosofica a lui Pitagora.

    Dacii - în semnul lupului -dupa o ipoteza a lui I. H. Crisan îsi trag denumirea “dintr-un cuvânt -daca - ce ar fi desemnat un pumnal scurt cu lama curba, armä specifica a geto-dacilor, numai ca un asemenea cuvânt nu este atestat în texte literare sau inscriptii. Arma specifica dacilor în textele de limba latina se numeste sica.” Mai degraba exista o apropiere între denumirea dacilor cu indo-europenismul “dhaukos”, ce înseamna lup. Deci aceasta asemanare justifica apropierea pe care o face I. H. Crisan, ca “legatura între numele dacilor prin lup sugereaza originea totemica ce ar putea fi sustinutasi de stindardele în forma de cap de lup întâlnite pe Columna lui Traian sau pe ceramica”. La daci religia se interfera intr-o sinteza inseparabila cu doctrina militara.. Herodot remarca doua lucruri la daci “daca ar avea a singura conducere si s-ar întelege între ei ar fi dupa parerea mea de neînfrânt si cu mult mai puternici decât toate semintiile pamântului” si faptul ca “stapânesc mestesugul de a te face nemuritor. (...) si faptul ca ei nu mor si ca cel care piere se duce la Zalmoxis”. Numai aceasta credinta organica explica marile victorii ale dacilor în luptele cu scitii, persanii, macedonenii, celtii sau romanii.

    Sunt interesante de analizat doua texte ale unui istoric antic, Strabon, pentru a surprinde strânsa legatura între cele trei elemente de rezistenta ale neamului dac: Zalmoxis, rege, armata. Strabon face urmatoarele referiri la Burebista “...ajungând în fruntea neamului sau, care era istovit de razboaie dese, getul Burebista i-a înaltat atât de mult prin exercitii, abtinerea de la vin si ascultare fata de porunci, încât în ultimii ani s-a facut un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba înca a ajuns sa fie temut si de romani”.

    Denumirea de geti a fost data dacilor de greci, care aveau obiceiul sa dea denumiri diferite de numele pe care si-l dadeau popoarele siesi. Dupa Strabon, dacii se numeau “daoi”. Iar a traditie consemnata de Hesychios ne informeaza ca daos era numele frigian al lupului. Dupa Mircea Eliade dacii se numeau ei însisi mai demult “lupi” sau “cei care sunt asemeni lupilor, cei ce seamana cu lupii”. Tot dupa Eliade numele lor etnic deriva foarte probabil din iranianul “dahoe”, ce înseamna “lup”. Lupul în antichitate era simbolul ‘fugarului”, o ipoteza susceptibila de a explica numele dacilor scoate în evidenta capacitatea de a se transforma în lupi (...). Imitarea rituala a lupului caracterizeaza îndeosebi initierile militare si prin urmare ale celor Männerbunde, confreriile secrete de razboinici” (Mircea Eliade).

    Eliade afirma ca datorita eroismului si tenacitatii tineretului razboinic al unui trib, epitetul lor ritual “lupii” a devenit numele întregului trib! Mai departe Eliade crede ca “epitetul acestor tineri imigranti victoriosi a fost acceptat de aborigenii invinsi si supusi. Continuând putem afirma ca numele lor de daci vine de la un grup de tineri razboinici razvratiti, purtatori de sabie, care la romani sunt cunoscuti ca haiduci ce impun societatii dacice epitetul lor ritual de lupi. Conducatorul acestui grup a fost probabil un tânar cu numele de Zalmoxis care a daruit dacilor un principiu religios ascetic monoteist, monogam precum si credinta în nemurire; un principiu compatibil cu spiritul razboinic al oamenilor locului. S-a creat astfel o stare de spirit unificatoare care a dus la ivirea unei armate invincibile cu un rol hotarâtor în formarea statului dac centralizat al lui Burebista. Aceasta credinta naste tipul de rege - zeu - conducator suprem al armatei. Remarcabila este descoperirea în anii ‘50 ai secolului XX a unei inscriptii datând din jurul anului 300 înainte de Hristos, cu numele regelui dac Zalmodegekos. Aceste nume ale regelui sintetizeaza functia politicpa de rege cu cea spirituala întru Zalmoxis. Regele dac devine simbolul unui principiu spiritual si credintei în nemurire si vitejie. O data cu Burebista se produc mutatii importante privind rolul regelui în spiritualitatea dacica. Cu doua secole înainte de Burebista, dupa victoriile lui Dromichaites împotriva lui Lisimah, datorita influentelor negative ale coloniilor grecesti de la Pontul Euxin asupra moravurilor si credintei dacilor se remarca o decadere a spiritului combativ din cadrul armatei dace al razboinicilor lupi.

    Aceasta pervertire a credintei traditionale dace s-a sfârsit odata cu Burebista. Perioada o putem încadra cronologic între 290 si 80 înainte de Hristos. Înca pe vremea lui Dromichaites, cel care l-a învins pe regele macedonian. Diodor din Sicilia ne arata cum dacii i-au cinstit pe prizonierii macedoneni cu mese bogate, iar ei desi erau învingatori au pastrat atitudine rezervatasi modesta deoarece Zalmoxis nu avea nevoie de sclavi ai placerilor ci de oameni robusti, puternici, capabili sa îndure foametea si setea, sa reziste durerilor fizice si sa înfrunte moartea cu neasemuit curaj.

    Dacii, asa cum ne arata Jordanes dupa victoria asupra generalului roman Fuscus “i-au numit pe conducatorii lor semizei, adica “anzi” si nu simpli oameni..” Porphirios relateaza ca pe Zalmoxis, dacii “îl adora ca pe Heracles”.

    Odata cu Burebista are loc o renastere a credintei traditionale dace. Burebista cu ajutorul marelui preot Deceneu repune în drepturi vechea religie a lui Zalmoxis, vechile rituri traditionale, oarecum uitate si datorita razboaielor intestine între daci, precum si a influentei celtilor. În vremea lui Burebista are loc o revolutie a fondului autohton autentic. Strabon in Geografia arata ca Deceneu era “barbat vrajitor, care umblase prin Egipt si învatase oarecare semne de proorocire, lasând a se crede ca îi sunt cunoscute tainele divine. Dupa câtva timp era socotit chiar zeu (…). Ca dovada de cât îl ascultau getii, e ca s-au lasat convinsi sa-si stârpeasca viile si sa-si duca viata fara vin”. Relatarea ne dovedeste ca Zalmoxis era un principiu, o stare de spirit, ascetica, unificatoare, creatoare de religie si stat. Deducem din text cum dacii înlatura influentele orgiastice ale cultului lui Dyonisos care contribuiau la o scadere a combativitatii razboinice. În acea perioada are loc o regenerare morala prin Zalmoxis.

    Grigore Tocilescu afirma ca în Dacia ar fi existat familia poligama. Burebista si Deceneu au interzis-o tocmai pentru a feri de moleseala soldatul dac. S-a dus o lupta acuta împotriva dezintegrarii si disolutiei valorilor traditionale dace, de sorginte zalmoxiana. Pe Deceneu îl interpretam ca pe un restaurator, nu ca pe un creator de religie. Odata cu epoca lui Burebista, regele pastreaza functia politicasi militara dar pierde din prerogativele spirituale care trec în seama marelui preot Deceneu, care devine un fel de patriarh al dacilor.

    În jurul anului 80, înainte de Hristos, a avut loc o revigorare a spiritului razboinic al dacilor. Ovidiu îl surprinde în Tristele. Spirit razboinic, Zalmoxis, personaj consubstantial a daruit Daciei o religie compatibila cu sufletul razboinic al stramosilor nostri. Zamolxis precede eroii nostri nationali, Mircea, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu si bineînteles si multi altii. Acesti eroi au ceva din spiritul de sacrificiu al haiducului, din acel ceva jertfit întru nemurirea lui Zamolxis.

    Numeroase sunt reprezentarile calaretului pe placutele de argila de la Letnita. El este îmbracat în armura cu sulita în mâna atacând un urs ce sta înaintea calului. Si sub cal este reprezentat un lup. Acest personaj îl putem considera o reprezentare a lui Zalmoxis sub chip de Sfântu Gheorghe.

    Consideraþii asupra sanctuarelor Sarmisegetuzei

    I Elemente de calcul generale

    1. un an dacic conþine 52 sãptãmâni ceea ce înseamnã 364 zile(52x7=364 sau 13 luni egale a câte 28 zile fiecare 13x28=364).
    2. anul egiptenilor antici conþinea 365 zile împãrþit în 12 luni a câte 30
    zile fiecare+5 zile adãugate.
    3. anul iulian(stil vechi) cu durata de 365,25 zile.
    4. anul gregorian(stil nou) cu durata de 365,2425 zile.
    5. anul tropic, mãsurat precis în zilele noastre, cu durata de 365,2422 zile.



    II Elemente de calcul particulare desprinse din analiza numerelor ºi mãsurãtorilor cuprinse în Marele Sanctuar Circular(MSC) din Sarmizegetusa

    1. cercul exterior (1)-104 piese(13x8)
    2. cercul lipit de cel exterior (2)- 210 piese (30 cicluri a câte 7 stâlpi)
    3. cercul interior din lemn (3)- 84 piese (4 cicluri a câte 21 stâlpi)
    4. absida centralã (Templul propriu-zis dacic, închinat Zeului Unic
    nevãzut de ochii pãmântenilor,-Zalmoxe, dovada lipsa statuilor Sale,-spre deosebire de politeismul greco-roman.)

    III Elemente de calcul desprinse din celelalte sanctuare din Sarmizegetusa

    1. Micul Sanctuar Circular -114 piese(6x19, 19 reprezintã numãrul de ani solari din ciclul Meton. Ciclul Meton reprezintã perioada de 19 ani solari în care anii lunari, din calendarul ebraic, sau 235 luni sinodice, încep Anul odatã cu anul solar tropic.Luna sinodicã conþine 29,5306 zile.)
    2. Marele Sanctuar Patrulater din calcar- 4 rânduri de lespezi circulare de calcar a câte 13 lespezi fiecare(4x13=52, reprezintã anul dacic de 364 zile cu câte 4 anotimpuri egale a câte 13 sãptãmâni fiecare).7 lespezi circulare mai înalte, ca niºte mese, la mijlocul celor 4 rânduri
    (reprezintã cele 7 zile ale sãptãmânii).
    3. Soarele de andezit ajuta la stabilirea orei exacte, a meridianului locului
    având ºi rolul de teodolit.Cu el calculau unghiurile ºi înãlþimile rãsãriturilor ºi apusurilor stelelor, Soarelui, Lunii ºi planetelor la diverse date din an sau la diverse ore din zi sau noapte.
    4. cele douã Sanctuare mici, patrulatere, de andezit, aflate pe direcþia
    Soarelui de andezit erau probabil dependinþe ale preoþilor.În Sanctuarul din stânga, locuiau preoþii, iar în cel din dreapta(din care porneºte ºi canalul de drenaj, ce trece pe lângã Soarele de andezit, ocoleºte Marele Sanctuar Circular ºi se varsã la vale) era, probabil, cum am zice în limbaj mãnãstiresc, trapeza-locul unde se pregãtea ºi/sau se mânca.
    5. Sanctuarul mic patrulater de calcar, era spaþiul în care locuiau ucenicii, discipolii preoþilor.
    6. Sanctuarul Mare patrulater de andezit, aflat, pe o terasã, mai sus decât restul sanctuarelor, era locul în care erau primiþi pelerinii sau poporul ce venea la sãrbãtori, ori poate cã acolo erau primiþi preoþii din teritoriu atunci când din timp în timp veneau aici pentru a afla ce datã este, ce orã, ce schimbãri în calendar erau fãcute pentru armonizarea calendarului cu anul tropic, ce sãrbãtori ºi la ce datã, etc. apoi mergeau în teritoriu ºi comunicau poporului hotãrârile luate de Marii Preoþi.


    Dacii nu erau strãini de calculele efectuate de egipteni ºi de latini în ceea ce priveºte armonizarea calendarului cu anul tropic.Anul egiptean, de 365 zile, fiind mai scurt decât anul tropic, ajungea sã parcurgã, dupã 1508 ani, toate zilele anului tropic, avansând cu un an faþã de succesiunea anilor tropici(astfel cã la 1508 ani egipteni calendaristici erau doar 1507 ani tropici).
    Latinii observã ºi ei acest lucru, astfel cã Iulius Cezar, în anul 46 î.Hr., introduce un nou calendar(calendarul iulian-stil vechi) alcãtuit de astronomul Sosigene din Alexandria.Acest calendar iulian a fost valabil, în România, pânã în 1924.Dar ºi acest calendar, cu durata de 365,25 zile, este inexact.Fiind mai lung cu 0,0078 zile decât anul tropic, face ca dupã 384 de ani sã fie în urmã cu trei zile faþã de anul tropic.Din aceastã cauzã a fost înlocuit, în timpul Papei Grigore al XIII-lea, sec. XVI, de cãtre astronomul italian Lilius, cu un nou calendar numit calendarul gregorian(stil nou).Acest calendar a intrat în vigoare în România dupã 1924.Calendarul gregorian, fiind mai lung cu 0,0003 zile decât anul tropic, întârzie faþã de acesta cu o zi la 3300 ani.
    Aºadar, dacii au încercat ºi ei, într-un mod propriu, sã gãseascã o modalitate simplã ºi practicã în aceastã încercare de a armoniza calendarul cu anul tropic.Cum au reuºit acest lucru?
    ªtim din Marele Sanctuar patrulater de calcar, cã Anul dacic avea 364 de zile, 4 anotimpuri egale a câte 13 sãptãmâni ºi cã sãptãmâna avea ºapte zile.De asemenea erau 13 luni a câte 28 zile fiecare.În aceastã formã, la prima vedere, ar pãrea cã Anul dacic era cel mai inexact dintre calendarele vremii sale, fiind mai scurt cu 1,2422 zile decât anul tropic(ºi într-adevãr aºa este, dar vom vedea cã în realitate, tot la doi ani, dacii fãceau corecþia de 2,4844 zile, astfel cã Anul dacic ºi anul tropic începeau în aceeaºi zi).Astfel cã nu le era necesar un calendar foarte exact întrucât fãcând aceste corecþii la doi ani erau în armonie cu anul tropic.La 294 de ani anul dacic parcurgea toate zilele dintr-un an tropic, astfel cã 294 ani dacici însemnau 293 ani tropici.Dacii ºtiau asta deoarece, dacã adunãm numãrul 210(nr. stâlpilor de piatrã de pe cercul nr.2) cu 84( nr. stâlpilor de lemn din cercul nr.3) obþinem 294, numãrul de ani în care anul dacic ajunge cu un an mai mult decât succesiunea anilor tropici.Coincidenþã?
    Dar de unde ºtim cã la doi ani fãceau corecþia de 2,4844 zile?de ce nu în fiecare an sau la trei ani?
    Sã ne orientãm atenþia din nou la Marele Sanctuar Circular.Cercul exterior din piatrã este format din 104 piese.La prima vedere pare neobiºnuit acest numãr, dar dacã ne gândim cã acesta reprezintã de douã ori numãrul 52, dintr-o datã, totul capãtã sens.52 reprezintã numãrul de sãptãmâni dintr-un an, iar dacã vrem sã vedem câte zile are anul acela, înmulþim 52 cu 7 ºi avem rãspunsul,364 de zile.Aºadar, o rotaþie completã a cercului exterior de piatrã di Marele Sanctuar Circular se efectua la o datã la doi ani.Atunci, efectuau corecþiile necesare.De ce nu dupã un an?Pentru cã ar fi stricat simetria anului perfect.Toate lunile egale, cu câte 28 de zile fiecare, anotimpurile egale a câte 13 sãptãmâni fiecare(91 zile).Mãcar un an trebuia pãstratã aceastã „perfecþiune”, altfel lumea pierea în haos(asta spune multe ºi despre religia lor ºi despre psihologia ºi mentalitãþile lor).Dar de ce nu fãceau corecþia dupã trei, patru, cinci ani sau mai mulþi?Rãspunsul este simplu(dacii erau oameni simpli, cu simþ practic, înþelepþi ºi extrem de inteligenþi, contrar pãrerii istoricilor care îi considerã barbari..).Dacã treceau prea mulþi ani pânã sã se facã corecþia, decalajul între anul tropic ºi cel dacic ar fi fost prea mare(de ex. dupã 5 ani, anul dacic precede anul tropic cu 6,211 zile), ceea ce ar fi condus la probleme pentru popor dacã la fiecare 5 ani trebuiau adãugate 6 zile.Ar fi fost greu pentru sãrbãtori, pentru agriculturã, etc. sã muþi totul cu 6 zile la fiecare 5 ani.Ar fi creat un haos de nedescris.În schimb, la doi ani, 2,4844 zile sunt mai uºor de adãugat.O zi la începutul anului pe 22 decembrie ºi alta la mijlocul anului, dupã care urmãtorul an are din nou 364 de zile ºi tot aºa.
    Astfel înþelegem de ce cercul exterior(cu 104 pietre) al Marelui Sanctuar Circular numãrã doi ani ºi nu unul sau mai mulþi.
    Legat de aceste consideraþii, aº dori sã citez din cartea d-lui Vasile Ureche(membru al Uniunii Astronomice Internaþionale) „UNIVERSUL-Astronomie”- vol.I, editura DACIA, Cluj-Napoca 1982, cap. 2 „Timpul ºi mãsurarea lui”, pag. 60, urmãtorul pasaj:
    „S-au imaginat calendare solare mai precise decât cel gregorian.
    …………………………..
    S-au propus mai multe proiecte de reformare a calendarului gregorian.Un proiect simplu ºi aparent convenabil propune ca TOATE CELE PATRU TRIMESTRE ALE ANULUI SÃ FIE EGALE, AVÂND FIECARE 13 SÃPTÃMÂNI(91 DE ZILE).Prima lunã a fiecãrui trimestru ar avea 31 de zile iar urmãtoarele douã câte 30 de zile.În acest mod fiecare trimestru ºi fiecare an ar începe în aceeaºi zi a sãptãmânii.În anii simpli s-ar adãuga o zi suplimentarã(de repaus) între 30 decembrie ºi 1 ianuarie, iar în anii bisecþi douã asemenea zile(una între 30 iunie ºi 1 iulie).”
    Nu ºtim dacã d-ul Ureche a cercetat calendarul dacic (noi credem cã nu) dar varianta expusã de domnia-sa seamãnã foarte mult cu calendarul dacic.De fapt, singura diferenþã ar fi împãrþirea în luni.Anul dacic(dacã nu ne înºelãm)avea 13 luni a câte 28 zile=364 zile.Iar anul D-lui Ureche are 364 zile împãrþite în 12 luni ºi 4 trimestre egale(fiecare trimestru având o lunã de 31 zile ºi urmãtoarele douã de 30.Dar chiar ºi aºa, e mai uºor de calculat în ce zi a anului picã o datã oarecare în calendarul domniei sale decât în actualul calendar gregorian în care nu ºtim bine nici câte zile au toate lunile!).
    În rest asemãnãrile cu anul dacic, inclusiv cu cele douã zile adãugate pentru corecþie, sunt cutremurãtoare.Toate acestea fac ca Anul dacic sã fi fost nu numai pentru vremea lui dar chiar ºi pentru vremea noastrã, cel mai simplu ºi mai precis calendar, cu toatã aparenta sa imprecizie ºi singurul capabil sã înlocuiascã calendarul gregorian fãrã a produce disfuncþii în desfãºurarea acþiunilor.Vedeþi ce strãmoºi avem?

    Dar noi am observat cã în afara funcþiei calendaristice, Marele Sanctuar Circular are ºi alte funcþii.
    I -Una dintre este aceasta, calcularea Anului Lumii dacic.Cum dovedim?
    Astfel:
    -o rotaþie completã a cercului 1 exterior din piatrã(104 piese) reprezintã 2 ani.
    -o rotaþie completã a cercului 1 exterior din piatrã(104 piese)-2 ani-este numãratã de fiecare din cei 7 stâlpi(6+1) ai fiecãrui ciclu(din cele 30 totale) ai cercului nr. 2 din stâlpi de piatrã.Asta înseamnã cã cercul nr. 2(210 piese-30 cicluri a câte 7 piese), executã o rotaþie completã la fiecare 420 ani.
    -o rotaþie completã de 420 ani a cercului nr. 2 din stâlpi de piatrã(210 piese) este numãratã de fiecare din cei 84 de stâlpi de lemn ai cercului nr.3.Asta înseamnã cã cercul nr. 3 din lemn(84 piese) executã o rotaþie completã în 35.280 ani.Acesta este Anul Lumii dacic. Cercul de 84 de stâlpi de lemn este împãrþit în patru, fiecare având 21 de stâlpi.Aceastã împãrþire ne aratã Anotimpurile(egale ºi ele între ele precum anotimpurile anuale) Anului Lumii, cu douã Echinocþii ºi douã Solstiþii.Anotimpurile Lumii se schimbã o datã la 8820 de ani.Când vine Solstiþiul de Iarnã al Anului Lumii, avem o glaciaþiune iar când vine Solstiþiul de Varã al Anului Lumii avem arºiþã mare(evident, media temperaturii pe acea perioadã îndelungatã).
    Probabil, o datã la 35.280 ani Soarele va rãsãri exact pe direcþia Absidei Centrale (a Marelui Sanctuar Central) la Solstiþiul de iarnã a acelui an.
    Absida Centralã are o abatere destul de mare.Nu este perfect orientatã pe direcþia rãsãritului Soarelui la Solstiþiul de iarnã din 22 decembrie.Eroarea e prea mare(15 grade dupã Dan Oltean, în cartea „RELIGIA DACILOR” ,pg. 260-261) ca sã poatã fi pusã pe seama neºtiinþei dacilor(erorile de amplasare a sanctuarelor nu depãºesc 5 grade ºi chiar ºi aceste 5 grade s-ar putea explica ca o medie a înclinaþiei eclipticii.La pct. maxim ar fi 35 grade 23`47`` iar la pct. minim 23 grade 25`57``.Înclinaþia medie ar fi de 29 grade 25`47``.Posibil ca dacii sã fi calculat aceastã medie, ceea ce ar rezulta diferenþa de 5 grade în amplasarea sanctuarelor.Anticii ºtiau aceste lucruri aºa cã nu avem motive sã credem cã dacii nu ºtiau.)
    Spre deosebire de Dan Oltean, noi am ajuns la o altã concluzie.Abaterea de 15 grade este fãcutã cu bunã ºtiinþã în sensul cã ne aratã foarte precis cã anul dacic începe la 22 decembrie la Solstiþiul de iarnã dar neamplasarea precisã a Absidei Centrale pe direcþia Rãsãritului Soarelui la Solstiþiul de iarnã ne aratã nu o eroare de proiectare sau de construcþie sau de mãsurare, ci este o mãrturie de credinþã zalmoxianã cã dacii NU SE ÎNCHINAU SOARELUI(CREAÞIEI) CI SE ÎNCHINAU CREATORULUI, UNUI ZEU PRECUM SOARELE, DAR FÃRÃ A FI CONFUNDAT CU ACESTA.ZEUL DACILOR NU ERA REPREZENTAT PRIN STATUI SAU CHIPURI CI ERA SIMBOLIZAT PRIN SOARE.PRECUM SOARELE ESTE UNUL AªA ªI ZEUL LOR ESTE UNUL, PRECUM SOARELE DÃ CÃLDURÃ, LUMINÃ, VIAÞÃ ªI FÃRÃ EL NIMIC NU AR PUTEA SUPRAVIEÞUI, TOT AªA ªI ZEUL DACILOR, FÃRÃ EL, FÃRÃ LUMINA ªI CÃLDURA IUBIRII SALE LUMEA AR DISPARE.
    ACESTA ESTE MESAJUL PESTE MILENII AL PREOÞILOR CÃLUGÃRI ZALMOXIENI CELOR PREGÃTIÞI SÃ-L PRIMEASCÃ!!!
    Dacã geto-dacii ar fi fost politeiºti, având aceeaºi zei ca grecii ºi romanii, atunci ar fi o enigmã(dacã nu o blasfemie) de ce latinii, dupã cucerirea Daciei, au dispus distrugerea Sanctuarelor din ansamblul de Sanctuare de la Sarmizegetusa Regia.Templele închinate aceloraºi zei, cãrora latinii se închinau, ar fi fost inutil de dãrâmat întrucât cuceritorii le puteau folosi mai departe.Alta era situaþia dacã era un Zeu(sau mai mulþi) complet diferit de Panteonul greco-latin.Cum adepþii politeismului geto-dac afirmã cã strãmoºii noºtri se închinau lui Hermes(ªermeº-ªarmaº-ªarmoº-Armoº-Sarmas-Sarmis."Sarmis-e-getuza"=Hermes e Viteazul,Apãrãtorul), lui Marte, Jupiter, etc. rãmâne de admirat(ºi de explicat) curajul latinilor de a distruge Templele acestor zei,la care ei înºiºi se închinau, în loc de a le aduce ofrande drept mulþumire pentru victoria obþinutã împotriva dacilor.Ciudat mod de a rãsplãti ajutorul zeilor în rãzboi.Însã noi credem, mai curând, cã dacii erau monoteiºti(deci complet diferiþi de latinii politeiºti) iar când romanii i-au învins, au învins ºi divinitatea unicã geto-dacicã, ºi în acest caz, distrugerea Sanctuarelor era nu numai permisã, ci ºi obligatorie pentru a arãta celor rãmaºi în viaþã cã nu numai armata romanã e mai puternicã ci ºi zeii romanilor.Astfel, distrugerea Sanctuarelor capãtã sens în aceastã viziune monoteistã dacicã.


    II -O a 2-a funcþie a Marelui Sanctuar Circular ar fi cea profeticã în sensul cã numerele conþinute în stâlpi, pietre combinate între ele în diverse variante dau diferite alte numere.Noi credem cã aceste numere sunt ani, fatidici, pentru Istoria dacilor ºi a românilor.Singura problemã este cã nu am gãsit un an de referinþã sigur pentru a putea calcula anii ulteriori.
    Noi am gãsit mai mulþi ani de referinþã dar nu putem ºti care dintre ei ar fi cel adevãrat.Poate nici unul, poate altul pe care nu-l bãnuim.O cercetare pluridisciplinarã ar rezolva poate aceastã problemã.Propunem urmãtorii ani:
    -cca.84-82 î.Hr. Burebista Întemeiazã Regatul puternic geto-dac.
    -cca.44 î.Hr. Burebista asasinat
    -naºterea lui Hristos, „Soarele Dreptãþii” cum e numit în Psalmi ºi în imnologia creºtin-ortodoxã-Zeul de Aur (Hris=Aur în l. greacã ºi TOS-TEOS=Zeu, Dumnezeu).Soarele este asemãnat cu aurul(ºi invers) dupã cum Luna este asemãnatã cu argintul(ºi invers).
    -cca.88 d.Hr. venirea lui Decebal la putere
    -naºterea lui Zalmoxe, dar nu se ºtie când.
    -sau alt moment astronomic, istoric sau de altã naturã, momentan imposibil de determinat


    Metodologia calculãrii

    Am folosit urmãtoarele numere din Marele Sanctuar Circular:
    -104(cercul exterior din piatrã nr.1)
    -210(cercul din piatrã nr.2)
    -84 (cercul nr.3 din lemn)
    -34 (Absida Centralã)

    Am folosit diverse combinaþii de 2,3 sau mai multe numere, astfel:
    34+84=118
    34+104=138
    84+104=188
    104+84+34=222
    34+210=244
    210+84=294
    210+104=314
    210+84+34=328
    104+210+34=348
    104+210+84=398-34=364
    104+210+84=398
    210x2=420
    104+210+84+34=432
    328+222=550
    348+222=570
    398+222=620
    222+420=642
    432+222=654
    348+328=676
    398+328=726
    348+398=746
    432+328=760
    432+348=780
    432+398=830
    398+328+222=948
    348+398+222=968
    432+328+222=982
    348+398+328=1074
    432+348+398=1178
    348+398+328+222=1296
    432+348+328+222=1330
    432+328+222+398=1380
    432+348+398+222=1400
    432+348+398+328=1506
    432+348+398+328+222=1728

    Dacã luãm ca an de referinþã Naºterea lui Hristos, atunci ar fi urmãtorii ani:
    -118 d.Hr.(117d. Hr. a murit împãratul Traian)
    -138
    -188
    -244
    -294
    -314( 313 d.Hr. edictul de la Milano, legalizarea creºtinismului)
    -328 (325d. Hr. Sinodul Întâi Ecumenic de la Niceea)
    -348
    -364 (Iulian Apostatul reinstaureazã politeismul în dauna creºtinismului)
    -398
    -420
    -432
    -550
    -570
    -620
    -642
    -654
    -676
    -726
    -746
    -760
    -780
    -830
    -948
    -968( aprox. cucerirea Ardealului de cãtre huni, de atunci Ardealul nu a mai fost condus de domni pãmânteni daco-români-cu excepþia câtorva pãrþi-pânã la Mihai Viteazu ºi Horia).
    -982
    -1074( domnitorul Vlad ce apare în Codex Rohonczi, s-ar putea sã fie ultimul daco-român, -dupã Gelu, Glad ºi Menumorout-,care a condus Ardealul pânã la Mihai Viteazu ºi Horia).
    -1178
    -1296
    -1330( bãtãlia de la Posada când Carol Robert d`Anjou, Regele Ungariei a vrut sã cucereascã Valahia).
    -1380
    -1400
    -1506(1504 a murit ªtefan cel Mare)
    -1728 (1711 dupã bãtãlia de la Stãnileºti, Dimitrie Cantemir, ultimul domnitor daco-român pãmântean pleacã în Rusia.Din acel moment, Moldova nu va mai fi condusã niciodatã de domnitori pãmânteni daco-români, ci de fanarioþi sau masoni-inclusiv în zilele noastre.La fel se va întâmpla cu Valahia, Þara Româneascã, dupã omorârea lui Constantin Brâncoveanu ºi a fiilor sãi la 16 august 1714.Din acel moment, Valahia va fi condusã doar de masoni, fanarioþi ºi strãini de neam, limbã ºi credinþã inclusiv în zilele noastre).
    Dupã 1728 nu mai apare nici un numãr în Marele Sanctuar Circular, ceea ce înseamnã cã de la acea datã, daco-românii, încet dar sigur, vor ieºi din Istorie(cel puþin cei mai buni, restul, care vor rãmâne, nu se vor mai ridica la nivelul celor din vechime.Tot poporul daco-get era ºi dupã cucerirea Daciei de cãtre Traian, doar cã cei mai buni ori muriserã în lupte, ori migraserã cãtre vest ori au fost luaþi ca sclavi.Cei ce au rãmas nu s-au ridicat la nivelul celor dinainte astfel cã tradiþia s-a estompat cu putere.La fel s-a întâmplat ºi în zilele noastre,pe cei mai buni daco-români, cele douã rãzboaie mondiale ºi comunismul ori i-a omorât, ori i-a fãcut sã migreze ori i-a distrus, încât poporul român care e acum, nu se mai ridicã la nivelul poporului român de la începutul sec.XX!)
    Acesta a fost rolul cuceririi Daciei atunci ca ºi acum, distrugerea fondului genetic, limbii, tradiþiilor, religiei, aºa încât sã supravieþuiascã doar cei ticãloºiþi, fãrã demnitate, fãrã tradiþii, fãrã Istorie.
    Noi, epigonii de azi, ne minunãm doar de realizãrile celor din vechime incapabili de a transmite( necum sã mai ºi creãm o civilizaþie originalã) urmaºilor noºtri respectul, dragostea, mândria, demnitatea de a fi urmaºii acestor moºi ºi strãmoºi ai noºtri.Undeva, Firul a fost rupt, reînnodat, apoi iarãºi rupt, iar acum, ne chinuim o mânã de oameni sã-l reînnodãm, însã e din ce în ce mai greu, pentru cã sunt o mulþime de obstacole de tot felul ºi ce e cel mai grav, e cã nu suntem deloc uniþi.Politic, da dar în rest….Dumnezeu cu mila.Vedeþi, Þara asta minunatã, sfântã, a ajuns sã fie distrusã, murdãritã, pângãritã dar ºi plata pentru acestea nu se lasã aºteptatã cãci o vorbã din bãtrâni zice cã” Dumnezeu nu bate cu bota(bâta)”.Dar sã nãdãjduim cã asemenea versurilor din Imnul Naþional ne vom deºtepta din somnul cel de moarte ºi vom deveni ceea ce ar trebui sã fim.

    III –O a treia funcþie a Marelui Sanctuar Circular ar putea fi(deºi datele nu sunt exacte, sunt foarte apropiate de cele moderne) de planetariu.
    1.Soarele este Absida Centralã(34 piese, 21+13 stâlpi, respectã seria lui Fibonacci a numãrului de aur.De ex. 1,1,2,3,5,8,13,21,34,55,89,..etc.).Acesta este, dupã noi ºi Templul sau Sanctuarul propriu-zis închinat divinitãþii supreme Zalmoxe.Este, asemãnãtor Templului iudaic, Sfânta Sfintelor, (unde la iudei doar Marele Preot intra acolo ºi doar odatã pe an).Acest numãr 34 se divide doar cu 1, 2,17 ºi 34.Ar putea semnifica, la un an înveþi sã mergi, la doi ani înþãrcarea copilului de cãtre mamã, la 17 ani intrarea în maturitate, iar la 34 ani maturitatea deplinã sau dreptul de a intra în absidã doar a preoþilor sau ucenicilor care au minimum 34 de ani, sau orice altã explicaþie.Ar putea avea desigur ºi o explicaþie spiritualã, ar putea fi niºte trepte de iniþiere religioase.Dupã un an eºti ucenic, dupã doi ani eºti lãsat sã aplici ce ai învãþat, dupã 17 ani devii preot zalmoxian cu dreptul de a învãþa ºi pe alþii dupã 34 de ani poþi deveni Mare Preot sau/ºi Rege.
    Dar am putea considera ºi cele douã numere 21 ºi 13 ca importante, ba chiar mai importante decât cele de dinainte pentru cã Absida Centralã este formatã clar din douã grupe distincte de stâlpi de lemn.O grupã conþine 13 stâlpi iar cealaltã conþine 21 de stâlpi.Ce ar putea semnifica?la 13 ani bãieþii încep sã înveþe arta rãzboiului, fetele se pregãtesc pentru viaþa ce le aºteaptã, iar la 21 de ani se terminã perioada de învãþare ºi devin stãpâni pe propria soartã gata sã ia viaþa în piept?Cine poate ºti?
    2.Mercur este cercul nr. 3 din stâlpi de lemn în nr. de 84 de piese.Azi se ºtie cã perioada de revoluþie a lui Mercur în jurul Soarelui este 88 de zile.
    3.Venus este cercul nr. 2 din stâlpi de piatrã în nr. de 210 piese.Venus are miºcarea de revoluþie de 225 zile
    4.Terra este cercul nr.1 exterior din piatrã (104 piese).Perioada de revoluþie este de 365,2563604(anul sideral).Anul tropic 365,2422.

    IV –O a patra funcþie ar fi aceea de arãta zilele importante de peste an, legate de religie, de agriculturã, de pãstorit sau de orice altceva.Sãrbãtorile aveau ca punct de referinþã începutului anului dacic la 22 decembrie (Undrea) ºi în funcþie de aceastã datã se numãrau 104 zile, 210, 84, 34 sau combinaþii ale acestora.De asemenea, cele patru momente importante ale anului, Solstiþiile ºi echinocþiile.
    Acestea ar fi numerele dupã care am putea socoti sãrbãtorile:
    104,210,84,34 apoi 21,42,13,8,52,26,7,17,2, sau combinaþii din primele patru numere(104,210,84,34) 364,348,328,314,294,244,222,188,138,118

    V –O a cincea funcþie ar fi cea geometricã-matematicã.Ar putea conþine, diverse raporturi ºi expresii matematice pe care însã nu le putem gãsi încã.Cu siguranþã însã trebuie sã fie.Construcþia prin ea însãºi conþine toatã ºtiinþa dacilor din acea perioadã.Ei ºtiau cã latinii îi vor distruge, cãlugãrii zalmoxieni proorociserã aceasta, astfel cã au vrut sã lase în urmã Testamentul civilizaþiei lor cu toate cunoºtinþele lor, dar nu pentru oricine, ci doar pentru cei pregãtiþi sã le primeascã ºi sã nu ajungã pe mâinile celor ce nu trebuie sã cunoascã aceste lucruri.Oricum, erau foarte avansaþi pentru niºte „barbari”(!?).Rãmâne ca o cercetare pluridisciplinarã fãcutã de adevãraþi patrioþi sã aducã luminã în toate aspectele discutate pânã acum ºi sã fim mândri cu moºii ºi strãmoºii noºtri cinstindu-le memoria ºi apãrând ºi transmiþând aceste informaþii urmaºilor, prietenilor ºi cunoscuþilor noºtri.Cãci dacã nu vom face aceasta, ne vom face pãrtaºi celor ce vor sã distrugã acest neam ºi lumea întreagã ºi ne va ajunge blestemul strãmoºesc pentru cã ne-am lepãdat de moºii ºi strãmoºii noºtri!

    Iatã o întrebare al cãrei rãspuns s-a lãsat mult asteptat si a nãscut aprinse dispute între oamenii de stiintã: istorici, sociologi, arheologi etc. Nici azi rãspunsul nu poate fi detinitiv, cu atît mai mult cu cît spirite autorizate, ca Vasile Pârvan sau Constantin Daicoviciu (ca si alti multi învãtati români si strãini), au dat rezolvãri total diferite. Unii au vãzut în Zamolxe (Zamolxis, Zalmoxis) zeul suprem si unic al getilor, altii numai pe patronul lumii subpãmîntene, al împãrãtiei mortilor, iar altii l-au identificat cu Gebeleizis, zeu geto-dac al cerului si al luminii. De aici concluzia unora cu privire la monoteismul geto-dacilor, în opozitie cu opinia acelora care cred cã religia strãmosilor nostri era politeistã, ca a celor mai multe dintre popoarele antichitãtii.


    Dar sã vedem ce spun izvoarele despre Zamolxis?
    Cele mai de pret informatii sînt, evident, cele furnizate de Herodot, «pãrintele istoriei», învãtat grec nãscut la Halicarnas în jurul anului 484 î.e.n. si care, în «Istoriile» sale, cap. IV, 96, ne prezintã un succint portret al învãtatului-«zeu». Trebuie precizat însã, de la început, cã stirile oferite de acesta par sã fi circulat destul de mult printre învãtatii greci din vremea sa si mai dinainte, deoarece seamãnã destul de mult între ele, ca si cînd ar proveni din aceeasi sursã.
    În amintita lucrare, Herodot, dupã ce ne relateazã cã Darius, «înainte de-a ajunge la Istru, birui mai întîi pe geti, care se cred nemuritori», încearcã si o explicatie a acestei credinte atît de interesante si care nu-i putea rãmîne indiferentã unui spirit riguros ca al sãu, credintã care avea ca figurã centralã tocmai pe Zamolxis. Astfel, el precizeazã cã getii «cred cã nu mor si cã acel care dispare din lumea noastrã se duce la zeul Zamolxis. Unii din ei îi mai spun si Gebeleizis». Istoricul ne descrie apoi straniul ritual sãvirsit de geti, «tot la al cincilea an», de trimitere a unui sol la Zamolxis, pentru a le exprima doleantele. Interesante ni se par si raporturile dintre geti si zeul lor, acestea fiind, oricum, nu de supunere oarbã în fata unei puteri supreme, de vreme ce atunci cînd tuna sau fulgera trãgeau cu sãgetile spre cer, amenintîndu-l!
    Istoricul ne aratã apoi cã, «asa cum am aflat eu de la elenii care locuiesc pe tãrmurile Helespontului si ale Pontului Euxin, Zamolxis despre care vorbesc — fiind doar un muritor — a fost rob în Samos, si anume al lui Pitagora, care era fiul lui Mnesarchos. Dupã aceea, ajungînd liber, strînse bogãtii mari si, dupã ce se îmbogãti, se întoarse în patria lui. Aici, printre geti, dorind sã-i instruiascã si sã-i lumineze pe acestia, a clãdit o casã pentru adunãrile bãrbatilor, în care, se spune, îi primea si îi punea sã benchetuiascã pe fruntasii tãrii, învãtîndu-i cã nici el, nici oaspetii sãi si nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc unde vor trãi pururi si vor avea parte de toate bunãtãtile. Pentru a dovedi cele sustinute, a poruncit sã i se construiascã o locuintã subpãmînteanã, în care a dispãrut din mijlocul tracilor, a trãit acolo vreme de trei ani, dupã care, în al patrulea an, el a apãrut si astfel, Zamolxis fãcu vrednice de crezare învãtãturile lui.
    Cu rigurozitate caracteristicã, Herodot precizeazã cã, «în privinta lui Zamolxis si a locuintei sale subpãmîntene, nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult...»
    Fatã de aceste detalii si altele notate de Herodot, dar necuprinse aici, stirile de atunci sau de mai tîrziu nu fac altceva decît sã prezinte numai anumite aspecte. Asa, de exemplu, tot în prima jumãtate a secolului al V-lea î.e.n., istoricul grec Hellanicos, amintind de peregrinãrile lui Zamolxis în Samos si de cultul sãu la geti, afirmã cã acestia «spun cã cei morti pleacã la Zamolxis si cã se vor reîntoarce. Dintotdeauna ei au crezut cã aceste lucruri sînt adevãrate. Aduc jertfe si benchetuiesc ca si cum mortul se va reîntoarce». Cu alte cuvinte, si acest autor, ca si Herodot, credea cã particulara credintã a getilor îsi are originile în timpuri mult mai îndepãrtate si numai legenda a unit personalitatea lui Pitagora de cultul lui Zamolxis, care «a trãit cu multi ani înainte de Pitagora».
    Astfel împletite, datele — cele reale cu cele legendare —, pãstrate pînã tîrziu la geto-daci, nu mai dau posibilitatea unor desprinderi certe. Un preot atît de vestit ca Deceneu, în vremea lui Burebista, era oficiantul suprem al lui Zamolxis, iar descoperirile cu caracter religios din Muntii Orãstiei ne furnizeazã pretioase informatii despre cultul zeului respectiv. Totusi, aceasta este vremea cînd el, Zamolxis, era zeul suprem, cunoscut — dupã cum am vãzut — încã din secolul al V-lea î.e.n., dar ale cãrui origini se pot întruchipa, probabil, în persoana realã a vreunui învãtat get, apostol al credintei în nemurirea acestui neam.

    A trãit cu mai bine de o jumãtate de secol înaintea Erei Creºtine. Zeu suprem al geto-dacilor, erou naþional, învãþãtor ºi judecãtor în slujba poporului sãu, Zamolxis a fost o divinitate totalã. Unul dim marii iniþiaþi ºi civilizatori ai lumii.
    Zeu de dublã sorginte: Vasile Pârvan îl considera „Zeu ceresc”; Hadrian Daicoviciu îl socotea ca „Divinitatea htonicã” (terestrã).
    Etimologia numelui de Zamolxis ne este explicatã de cãtre istoricul Porphiros: imediat dupã naºtere, viitorul zeu a fost înfãºurat într-o piele de urs (zalmos = piele). Este aici locul sã amintim despre celebra „trecere prin piele”, proba pe care o suporta neofitul, în procesul de iniþiere, în Templul lui Osiris din Egiptul Antic, când – sub ritualul ezoteric al sacerdoþilor – profanul murea ºi renãºtea omul spiritual, capabil sã înþeleagã mersul ºi rostul lumii. Ceea ce demonstreazã încã o datã – dacã mai era nevoie- despre racordarea culturii geto-dacice la marile valori universale.

    Izvoarele cu privire la existenþa ºi opera lui Zamolxis sunt diferite, sunt foarte vechi ºi cercetate de savanþi de larg prestigiu: Strabon, Socrate, Herodot, Platon, Origenes sau Clement din Alexandria.
    Filozof prin vocaþie, constructor din pasiune, legislator prin convingere, medic prin necesitate, Zamolxis a fãcut din neamul sãu un popor de nemuritori. Este bine cunoscut, de cãtre istorici, spiritul de sacrificiu al geto-dacilor. Credinþa lor în nemurire a fost dusã – mai departe – de creºtinism. Este exact – de mii de ani – ºi credinþa masonilor. Despre Zamolxis, istoricul Strabon vorbeºte cu multã limpezime: „Un get, numit Zamolxis, a fost servul reputatului Pitagora. L-a însoþit pe ilustrul filozof în toate peregrinãrile sale prin lumea Egiptului misterios, de unde a dobândit preþioase ºi tainice informaþii despre fenomenele cereºti, despre spiritul uman, despre geometrie, filozofie ºi medicinã. Revenit în patrie – liber, iniþiat ºi bogat – Zamolxis a cãpãtat rapid respectul cârmuitorilor ºi al poporului. În cele din urmã, a izbutit sã-l convingã chiar pe regele geto-dacilor sã ºi-l facã asociat la putere, ca pe un om seuperior, dotat cu harul de a releva voinþa zeilor. La început, regele i-a încredinþat funcþia de Mare Preot al zeilor, apoi l-a proclamat zeu pe însuºi Zamolxis”.
    Un alt strãlucit istoric al antichitãþii, Herodot, vine cu alte amãnunte: „Înainte de Zamolxis, geto-dacii trãiau într-o cumplitã sãrãcie, fiind lipsiþi de învãþãturã. Întrucât trãise o vreme în preajma lui Pitagora – omul cel mai înþelept al Helladei – Zamolxis a adus poporului sãu moravuri mai înalte. La început, a cerut sã i se construiascã, dupã schiþele sale, un templu cu o salã de întrunire în mijlocul edificiului. Aici îºi primea, cu regularitate, oaspeþii de vazã, iniþiindu-i în noile cunoºtinþe ºi taine de care dispunea. La un moment dat, Zamolxis a simþit nevoia reculegerii în deplinã singurãtate. ªi a dat poruncã sã i se zideascã – tot dupã planurile sale- un mic templu subteran. Aici a coborât singur, rãmânând izolat, în adâncimea încãperilor subterane, vreme de trei ani de zile. Când a revenit la suprafaþã, în mijlocul poporului sãu, oamenii l-au aclamat ca pe un zeu”.
    Magicianul în arta filozofiei, care a fost Socrate, vorbeºte despre Zamolxis într-unul din faimoasele „Dialoguri” platoniciene, în termeni mai mult decât admirativi: „Zamolxis dovedeºte, ca zeu al geto-dacilor, cã tot aºa cum nu se cuvine sã încercãm a vindeca ochii fãrã sã fi vindecat capul, nici sã tãmãduim capul fãrã sã tratãm trupul, cu atât mai mult nu trebuie sã încercãm a vindeca trupul fãrã a cãuta sã tãmãduim sufletul”.
    Foarte interesant este ºi ceea ce spun, despre Zamolxis, doi mari erudiþi ai vremii: Origenes ºi Clement din Alexandria. De la aaceºtia aflãm cã în sala de mijloc a Templului lui Zamolxis nu se reuneau decât bãrbaþii, dupã un anumit ritual. Ei purtau un brâu lat, din piele albã de miel, sub care se aflau, la vedere, semnele pãstorului, agricultorului ºi constructorului: cuþitul, spicul de grâu ºi rigla cu 24 de gradaþii. Salonul de mijloc era un adevãrat sanctuar, unde se sãvârºeau acte iniþiatice, ezoterice, de felul celor din categoria misterelor osiriace, eleusiene sau dionisiace. Asemãnarea cu universul spiritual al Artei Regale moderne este mai mult decât evidentã.
    În încheierea acestui succint portret al unuia dintre cei mai de seamã iniþiaþi ai lumii, socotim cã trebuie sã punem chiar cuvintele celui care s-a numit Zamolxis: „Nu uita, lumina pentagramei magice este iubirea. Dar, ca sã o faci strãlucitoare, trebuie sã ajungi la esenþa pentagramei – iertarea”."

    Descoperirea procedeelor de obtinere a metalelor si apoi utilizarea acestora pentru realizarea unei game variate de unelte si arme a avut ca rezultat dezvoltarea societatilor antice si implicit a permis cresterea valorilor economice si a populatiilor. In Dacia fierul a inceput sa fie folosit masiv incepind cu a doua jumatate a secolului II ien, perioada ce nu intimplator coincide cu dezvoltarea rapida a societatii dacice si fundamentarea statului dac. Dar primele piese de fier gasit dateaza inca de la inceputul primei epoci a fierului, in Hallstatt A1 (sec XII ien). Numarul mare si varietatea pieselor realizate din fier presupune cunoasterea unor zacaminte bogate si desigur posibilitatea ca ele sa fie exploatate eficient.


    Cele mai importante minereuri prezente pe teritoriul Dacie sunt cele bogate in oxizi: magnetit, hematit, limonit, siderit si calcopirit si s-au descoperit peste 100 de astfel de locuri unde exploatarea se facea fie la suprafata fie prin galerii. Certitudinea exploatarii acestor zacaminte este data de prezenta in apropierea minelor, a cuptoarelor de redus sau a cuptoarelor de prajit minereu cit si prezenta efectiva a materialului extras.


    Varietatea pieselor descoperite arheologic, numarul mare si de asemenea greutatea mare a lupelor de fier contureaza concluzia ca volumul exploatarilor si rentabilitatea lor trebuie sa fi fost mari. Un calcul oarecare arata ca numai pentru un atelier de la Gradistea Muncelului ar fi fost necesare aproximativ 50 de tone de minereu. O cifra impresionanta pentru un stat tinar bazat pe munca oamenilor liberi.
    Fierul este un metal cu un punct de topire ridicat ce se obtinea din minereu prin reducere directa, adica prin inlaturarea—sub influenta temperaturilor inalte—a componentilor neferosi sau pamintosi din minereu. In urma acestei operatii efectuate in cuptoare speciale se obtinea o lupa (calup) de fier spongios ce putea fi prelucrata in ateliere de fierarie. Aceste reduceri ale minereurilor care contineau fier se practica in aproape toate zonele Daciei—uneori chiar in zone unde nu exista minereu—dar cu precadere in zonele montane unde zacamintele erau mai bogate. Reducerea se declansa la temperaturi de peste 1000 de grade, caldura obtinuta prin arderea mangalului (obtinut fie din esente tari---fag sau stejar---fie din rasinoase, de obicei lemn de pin). Minereul era in prealabil zdrobit, spalat si sortat apoi, inainte de a fi introdus in cuptor era prajit pentru a elimina apa si a indeparta componentii neferosi.

    Asezarea in straturi succesive de minereu si mangal, la care se adaugau uneori si bucati de calcar ( piatra de var) incheia operatiile pregatitoare si urma arderea care era intretinuta de curenti de aer antrenati cu ajutorul foalelor. In cuptoare se obtineau temperaturi intre 1300 si 1450 de grade Celsius. Puritatea lupei obtinute atingea pina la 99% fier.Lupele astfel obtinute, de regula cu o greutate de cca 10—12 kg –dar s-au gasit si lupe de 40 kg !—se indreptau catre numeroasele ateliere de faurari daci. In aceste ateliere, cu un inventar bogat de nicovale, baroase, ciocane, clesti de forme si dimensiuni diferite, dalti, dornuri, pile mesterii daci realizau o mare diversitate de unelte si arme. Piesele de fier erau lucrate prin martelare, se incalzea si apoi se intindea si se uniformiza forma obiectului ce se dorea obtinut. Cu daltile se taia piesa apoi se suda—prin batere la cald—sau se gaurea. Calitatea pieselor este dovedita de lipsa urmelor de zgura din piesele finite sau din lipsa pieselor stingaci executate. Diferite procede de calire asigurau duritatea si rezistenta obiectelor de fier prelucrate. Maiestria mestesugarilor autohtoni in ce priveste calirea este demonstrata de faptul ca toate piesele gasite sunt calite, ba mai mult, calirea nu este uniforma ci se executa diferentiat, numai asupra partilor active din piesa.
    Aceasta extraordinara activitate de prelucrare a fierului, care a dat nastere la multiple ocupatii colaterale diverse si impresionante ca amploare si maiestrie, ii determina pe foarte multi autori sa vorbeasca de o adevarata civilizatie a fierului la geto-dacii din epoca clasica a statului lor.

    Nenumãratele cercetãri fãcute, au adus contribuþii deosebite la dimensionarea civilizaþiei ºi a culturii geto-dacice, la fixarea locului pe care îl ocupã dacii în ansamblul Europei antice ºi a aportului acestora la îmbogãþirea tezaurului cultural universal. Sãpãturile arheologice efectuate în ultimii treizeci de ani, pe tot cuprinsul Daciei, printre care la loc de frunte se numãrã cele din complexul situat în munþii Sebeºului, cele de la Piatra Craivii Tiliºca, Bãniþa, Cãpîlna, Cugir, Pecica, Racoº ºi încã multe altele din spaþiul intracarpatic la care se adaugã cele de la Poiana, Rãcãtãu, Brad, Piatra Neamþ, Bãrboºi, Cîrlomãneºti etc, din Moldova sau cele de la Crãsani, Bucureºti, Popeºti, Coþofeneºti, Bîzdîna, Sprîncenata etc, din spaþiul extracarpatic au adus noi ºi importante date cu privire la metalurgia dacilor. Pe lîngã sãpãturi s-au efectuat numeroase studii cu privire la prelucrarea fierului. Toate acestea ne îngãduie astãzi definirea civilizaþiei fierului la daci cît ºi rolul metalurgiei la desãvîrºirea civilizaþiei dacice.
    Armele se pot înscrie printre elementele care pot ilusta gradul de civilizaþie al unei populaþii. Cercetãrile au dovedit cã cele mai vechi piese de fier descoperite la noi dateazã din Hallstatt A, (sec. 12 î.e.n.) existînd indicii cã reducerea ºi prelucrarea se fãceau pe loc, fapt dovedit cu certitudine pentru faza urmãtoare (Hallstatt B). O apariþie atît de timpurie a metalurgiei fierului arãta stadiul la care ajunse-se metalurgia fierului în perioada de maximã înflorire a statului dac.



    Iscusiþii meºteri geto-daci care prelucrau de multã vreme ºi cu deosebitã pricepere bronzul au învãþat ºi prelucrarea fierului ce implica o tehnologie mai complicatã. În atelierele fãurarilor, care aveau un inventar bogat de nicovale, baroase, ciocane, cleºti de forme ºi dimensiuni diferite, dãlþi, dornuri, pile, meºtºugarii daci realizau o mare diversitate de unelte si arme. Piesele de fier erau lucrate prin martelare, se încãlzea ºi apoi se întindea ºi se uniformiza forma obiectului ce se dorea obþinut. Cu dãlþile se tãia piesa apoi se suda—prin batere la cald—sau se gãurea. Calitatea pieselor este doveditã de lipsa urmelor de zgura din piesele finite sau din lipsa pieselor stîngaci executate. Diferite procedee de cãlire asigurau duritatea ºi rezistenþa obiectelor de fier prelucrate. Mãiestria meºteºugarilor autohtoni în ce priveºte cãlirea este demonstratã de faptul cã toate piesele gãsite sunt cãlite, ba mai mult, cãlirea nu este uniformã ci se executa diferenþiat, numai asupra pãrþilor active din piesã.

    În sec. 3—2 î.e.n. se constatã o considerabilã înmulþire a cuptoarelor de redus minereu rãspîndite fiind pe întreaga arie de locuire a geto-dacilor. Din fier se lucrau uneltele de bazã în agriculturã, nenumãrate unelte meºteºugãreºti ºi un impresionant arsenal militar. Atelierele de fierãrie descoperite atît în interiorul cît ºi în exteriorul arcului carpatic erau capabile sã satisfacã necesitãþile în obiecte de fier ale comunitãþilor de pe cuprinsul întregii Dacii.



    Se presupune cã secera ca atare este o invenþie nord-tracicã [1] avînd centrul în interiorul arcului carpatic, din care secerã ulterior s-a dezvoltat arma naþionalã a dacilor --FALX DACICA—sabia încovoiatã.

    Falxul este un soi de secerã mai mult sau mai puþin adusã de vîrf, ceva mai micã decît sabiile lungi ºi curbe sarmatice. Este arma tipicã de luptã a dacilor drept pentru care apare figuratã pe numeroase monumente ºi pe monede imperiale din secolele II-III en. Ilustrarea ei abundã ºi pe scenele de pe Columna lui Traian [2] de la Roma sau pe monumentul de la Adamclisi [3]. Puþinãtatea exemplarelor gãsite în site urile arheologice aratã importanþa pe care o aveau ca pradã de rãzboi, dar cu tot acest impediment s-au gãsit exemplare—sau fragmente—în aproape toate cetãþile importante cercetate. Acest lucru ne dã o dimensiune a numarului de exemplare existent in epoca de maximã înflorire a statului dac.



    Multitudinea de reprezentãri a acestei arme specifice denotã popularitatea ei în arsenalul lumii antice ºi impactul pe care aceastã armã l-a avut în bãtãliile pe care dacii le-au purtat, fie în Dacia fie acolo unde i-a însoþit pe purtãtorii ei. Un astfel de exemplu îl reprezintã o inscripþie de pe o clãdire din castrul Cohortei I Aelia Dacorum. Aceastã inscripþie cu relief reprezentînd sabia dacicã conþine ºi numele truibunului Claudius Menander care a þinut sa-ºi sublinieze descendenþa dacicã prin raportarea la sabia încovoiatã [4]. Mai mult încã una din legiunile participante la rãzboaiele dacice ºi rãmasã în zona Sarmizegetusei pentru supravegherea zonei ºi-a incrustat numele unitãþii pe un bloc de marmurã prin cioplirea literelor sub forma de sabii curbe [5]

    Este foarte probabil ca, la origine, Falx Dacica sã fi fost o simplã unealtã, folositã la recoltarea pãioaselor, ºi sã fi evoluat, datoritã dublului rol al þãranului dac, nevoit adesea sã lase muncile cîmpului ºi sã apuce armele. Acesta este ºi motivul pentru care falxul este o armã folositã îndeosebi de cãtre pedestrime. Apariþia sabiei curbe în forma ei consacratã coincide cu trecerea de la epoca bronzului la cea a fierului, metal mult mai potrivit pentru o astfel de armã-unealtã [6].

    Aceastã armã este rãspînditã în toate þinuturile geto-dacilor fiind exportatã ºi în lumea celto-germanã ºi sarmaticã. Avea lama lungã ºi îngustã, ascuþitã pe partea concavã ºi prevãzutã cu un mîner de lemn sau de os, foarte potrivitã pentru tãiere ºi spintecare ºi mai puþin pentru împungere. Unele exemplare descoperite prezintã ºanþuri de scurgere a sîngelui [7] ºi incrustaþii pe lamã. Varianta mai scurtã se numea Sica ( în limba dacã) iar cea lungã ( cu o lungime medie intre 0,60—0,70 cm) se numea FALX (în limba latinã) [8]. Falxul era curbat înspre treimea anterioarã ceea ce o facea deosebit de eficace împotriva ligamentelor picioarelor inamicilor.

    Falxul în sine este o armã înspãimîntãtoare: lama curbatã asemenea unui cosor aºezatã la capãtul unui mîner de lemn se dovedea a fi o armã mortalã în mîinile unui luptãtor bun ºi toate populaþiile care înconjurau þara dacilor au învãþat sã se teamã de ea .[9]




    Acþiunea de tãiere se fãcea printr-o miºcare de lovire ºi tragere. Tãierea era amplificatã de folosirea ambelor mîini. Cînd era folosit cum trebuie putea tãia cu uºurinþã un membru sau sa putea decapita un adversar. Deasemenea datoritã ciocului care rezulta din curburã ºi a mînerului lung putea pãtrunde prin coifuri ºi armuri, provocînd rãni grave sau producînd comoþii cerebrale în cazul loviturilor la cap.

    Luptãtorii foloseau de obicei falxul pentru a croi o cale prin unitãþile inamice compacte, dar puteau lupta la fel de bine împotriva cavaleriei uºoare datoritã lungimii falxului.. Cei înarmaþi cu falxuri, care se asemãna ca mod de folosire cu romphaia tracicã, luptau în unitãþi mici, avînd ca dispozitiv de luptã modelele scitice de triunghi cu vîrful înainte. Deoarece aveau nevoie de spaþiu pentru a-ºi folosi armele cît mai avantajos, nu foloseau decît rar scuturi cãci acestea i-ar fi incomodat. De obicei ei luptau cu pieptul gol ºi numai cu o scufie pentru protecþie.

    Falxul era o armã grea, mânuitã cu ambele braþe. În unele reprezentãri pare sa fie o lamã asemãnãtoare unei coase ataºatã la capãtul unui mâner rezistent de lemn sau alt material, iar în altele pare mai degrabã asemãnãtoare unei sãbii, luând o formã uºor curbatã. Faptul cã putea cauza rãni grave sau amputãri, a generat atâta teamã în rândul soldaþilor romani încît un grup special de legionari purtau armuri la braþe ºi picioare ºi erau oponenþi ai luptãtorilor cu falxul. În urma tot mai deselor întâlniri ale romanilor cu mânuitorii de Falx, a fãcut ca armurierii romani sã adauge douã benzi transversale de metal pe coifurile soldaþilor pentru a putea rezista loviturilor nãucitoare.

    Printre primele reprezentãri grafice care ilustreazã sabia încovoiatã poate fi socotit ºi blocul de piatrã de var descoperit la Grãdiºtea Muncelului ºi pãstrat la Muzeul din Deva. Relieful a fost gãsit în afara perimetrului cetãþii ºi este de dimensiuni modeste (h=0.83m; lat.= 0.57 cm ºi grosimea de 0.33 cm) ºi executat grosolan, conservat într-o stare precarã, reprezintã douã personaje din care unul în picioare cu o lance în mînã ºi altul aºezat pe pãmînt, avînd capul acoperit cu o bonetã. Lîngã acest personaj—fãrã îndoialã un tarabostes dac—se vede o sabie curbã, de fapt cu lama dreaptã ºi numai cãtre capãt curbatã brusc. Naþionalitatea acestui individ este precizatã de sabia curbã, figuratã în spatele lui. Genul acesta de sabie apare des pe monedele imperiale romane bãtute dupa terminarea rãzboaielor de cucerire a Daciei cît ºi pe monumentul roman din Britania (B.Mitrea, Sabie dacicã pe un monument roman din Britania, în Revista ist. Românã, IX, 1939, pag. 264—270)
    O altã reprezentare a falxului dacic este pe placa de marmurã gãsitã tot la Grãdiºtea Muncelului printre ruinele unei clãdiri ºi aflatã acum tot in custodia Muzeului din Deva. Aceastã placã de dimensiuni ceva mai mari ( 1,115 mX 0,57m) ºi în cîmpul superior, încadrate de o tabula ansata se aflã mai multe semne adîncite ºi executate sub formã de litere întruchipînd într-un fel artistic numele Legiunii a IV Flavia Felix. Cercetãtorii au stabilit ca aceastã legiune a fost cantonatã la Sarmizegetusa—probabil prin cîteva detaºamente de supraveghere dupa primul rãzboi dacic ºi sigur prin mai multe efective dupã cel de al doilea (Dio Cassius, XVIII, 9, 7). Este relevant faptul cã o legiune a ales sã îºi graveze numele sub formã de sãbii curbate pentru a înþelege faima acestui tip de armã. (M. Macrea, Sargeþia, II. 1941, pag. 133-136)

    Faptul cã aceste arme au reprezentat principalele trofee luate de catre învingãtori a fãcut ca numarul de exemplare gãsite sã fie extrem de mic. Totuºi în aproape toate cetãþile ºi localitãþile mai importante din Dacia s-au gãsit sãbii curbe, întregi sau fragmentare.

    Studiul fenomenului militar antic în spatiul românesc oferã imaginea unei gândiri militare originale, formatã în timp, ca urmare a acumulãrilor de învãtãminte practice, a vointei neclintite de libertate a comunitãtii tracilor nord-balcanici, a sprijinirii si promovãrii de cãtre societate a conducãtorilor militari capabili, cazul lui Decebal fiind în acest sens elocvent. Hotãrârea de a i se acorda demnitatea regalã, a avut o motivatie precisã, fiind luatã de regele Duras si sfatul sãu în situatia în care în anul 86 e.n. romanii se pregãteau sã mute teatrul de operatii militare pe pãmântul rãmas încã liber, nord-dunãrean, al geto-dacilor.

    În fata iminentei ofensive romane se impuneau: organizarea apãrãrii teritoriului, potrivit unei conceptii strategice realiste, lichidarea tendintelor anarhice ale cãpeteniilor locale, completarea sistemului defensiv prin mobilizarea eforturilor întregii populatii, întãrirea disciplinei si cresterea calitativã a nivelului de pregãtire a oastei, încheierea unui sistem viabil si operativ de aliante, etc. Toate acestea nu puteau fi realizate decât sub conducerea unui rege tânãr, energic, iscusit comandant de oaste si abil diplomat. Însãsi promovarea lui Decebal, asadar, în fruntea statului si ostirii geto-dacilor, oglindeste caracterul realist al gândirii politice si militare a înaintasilor nostri, în mãsurã sã analizeze obiectiv situatiile concrete, propria capacitate economicã, demograficã si militarã (efective, înzestrare cu tehnicã de luptã, instruire, eficacitatea sistemului de fortificatii, etc.) si posibilitãtile adversarului. De concretizarea acestui mod de abordare a rãzboiului, se leagã elementul de tranzitie, de continuitate, mostenit si dezvoltat de doctrina militarã româneascã: mobilizarea tuturor celor în stare sã poarte armele în situatia în care societatea se confruntã cu un pericol extrem.
    Gândirea militarã a geto-dacilor, ca si a urmasilor lor românii, poate fi caracterizatã prin suplete si capacitate de adoptare si adaptare la nou, fiind în acelasi timp, imaginativã si constructivã, în mãsurã sã creeze forme si procedee de actiune neasteptate pentru adversar. Spre exemplificare, pot fi citate:


    1. introducerea de cãtre Dromichaites a generalului Seuthes în dispozitivul inamic, în rol de trãdãtor (stratagemã la care va recurge, într-o variantã adaptatã conditiilor concrete si ªtefan cel Mare în lupta de la ªcheia - 1486), cu scopul atragerii în 292 î.e.n. a ostirii lui Lysimacos pe o directie secundarã de înaintare spre cetatea Helis, prin "locuri neprielnice", într-o zonã depopulatã si aridã, fãrã apã si mijloace de subzistentã, unde se pregãtise încercuirea macedonenilor epuizati;

    2. stratagema regelui odris Seuthes care, asediat de atenieni în Chersonesul trac, a angajat "2 000 de geti usor înarmati si le porunci în tainã sã nãvãleascã - ca si cum ar fi dusmani - sã pârjoleascã tara si sã atace pe cei de la ziduri", situatie în care atenienii "prinserã inimã si coborârã din corãbii si se apropiarã de ziduri. Seuthes iesi dinãuntrul zidurilor si-i întâmpinã pe atenieni, deoarece getii urmau sã se alãture trupelor sale. Când acestia ajunserã în spatele atenienilor, îi atacarã pe dusmani din spate si, luându-i dintr-o parte tracii, dintr-alta getii, îi nimicirã pe toti";


    3. stratagema imaginatã de Decebal în timpul primei bãtãlii de le Tapae (88 e.n.) când, coplesit de fortele lui Tettius Iulianus pentru ai sili pe romani sã se retragã "tãie arborii care primprejur si rezemã de trunchiuri arme, pentru ca romanii temându-se sã nu fie soldati sã se retragã ceea ce se si întâmplã". De altfel Decebal era vestit pentru calitatea sa de "mester a întinde curse" si a fost prin puterea geniului sãu, dupã Cassius Dio, aproape de a opri cursul rãzboiului cu Traian prin doua procedee neasteptate, vizând anihilarea comandamentului advers:

    a) trimiterea în Moesia în iulie 105 a unui grup de diversiune pe care astãzi l-am numi de "comando" cu misiunea de a-l lichida pe Traian întrucât la "acesta se putea ajunge usor", deoarece "din pricina rãzboiului el primea fãrã a alege pe cel ce voia sã vorbeascã cu dânsul. Decebal trimise, deci, în Moesia niste fugari ca sã-l omoare dar acestia n-o puturã face; unul din ei fiind bãnuit fu prins si dat chinurilor mãrturisind tot planul urzit de dânsul";

    b) invitarea la tratative în aceeasi perioadã si capturarea lui Gnaeus Pompeius Longinus, comandantul trupelor de ocupatie romane din Dacia pe care voia sã-l foloseascã drept mijloc de presiune împotriva lui Traian, cãruia-i va cere prin soli "sã-i lase tara pânã la Istru si sã-i întoarcã banii pe care-i cheltuise cu rãzboiul; numai asa îi va da drumul lui Longinus". ªi acest plan esuând prin sinuciderea captivului, Traian a trecut la declansarea "celui de-al 2-lea rãzboi dacic" pe care datã fiind "viclenia" recunoscutã a lui Decebal l-a purtat "mai mult cu pazã decât cu înfocare". Evitarea rãzboiului prin orice mijloace, urmãrindu-se salvarea populatiei si a bunurilor materiale a constituit un alt aspect caracteristic gândirii militare a geto-dacilor, intrat în tezaurul gândirii militare românesti. Burebista, Dicomes, Coson intervin în luptele dintre triumviri împotriva celor pe care-i considerau adversari ai poporului lor (Caesar si Octavianus), în ideea sprijinirii preluãrii puterii în imperiul vecin de cãtre unii potentiali aliati, cu care initiazã tratative (Pompeius, Antonius) asa cum peste secole Mircea cel Bãtrân avea sã-i sprijine în scopul îndepãrtãrii primejdiei otomane, pe Musa, Mustafa si Bedr-ed- Din, în anii 1409-1418 împotriva aliatului Bizantului, Mehmed I, mezinul lui Bayazid Ildîrîm.

    O datã rãzboiul declansat, tratativele au fost folosite în scopul câstigãrii timpului necesar organizãrii apãrãrii si protectiei bunurilor materiale si a populatiei neluptãtoare, elocventã fiind în acest sens aprecierea lui Cassius Dio cã "Decebal fu gata sã se învoiascã (în iarna 101-102 e.n.) la toate cele ce i s-ar fi poruncit, nu cã avea de gând sã se tinã de ele, ci ca sã mai rãsufle putin". Scopului permanent urmãrit al evitãrii sau diminuãrii pierderilor, i-au corespuns, în planul strategiei si tacticii, elementele specifice strategiei rãzboiului popular si tacticii luptelor de hãrtuire în vederea epuizãrii fizice si psihice a agresorului, atragerii sale în ambuscadã si nimicirii pe pãrti cu forte reduse. Atât comandantilor militari ai geto-dacilor, cât si celor ai ostirilor române mai târziu li se poate atribui remarca fãcutã pe seama lui ªtefan cel Mare cã "n-au îndrãznit sã iasã la gol" (în fata turcilor, în sesul Buceacului în 1484), ei preferând bãtãliilor în câmp deschis, atragerea inamicului în locuri strâmte, muntoase, împãdurite sau mlãstinoase pentru a nu-i permite desfãsurarea integralã a fortelor. ªi în aceasta rezidã ratiunea altor aspecte originale ale gândirii militare autohtone: permanenta utilizare a terenului ca aliat, optiunea pentru crearea unui organism militar suplu, manevrier, eficace în orice situatie, renuntarea la angajarea unor bãtãlii decisive în scopul apãrãrii cetãtilor, extinderea ariei strategice si operationale la întreg teritoriul tãrii si, pe plan superior la întreg teritoriul controlat de adversar, prin realizarea unui sistem eficace de aliante, pãstrarea unui spatiu de rezervã în cazul unei înfrângeri, pentru concentrarea rezervelor si organizarea în continuare a rezistentei, asa cum a încercat sã procedeze Decebal, dupã pãrãsirea Sarmizegetusei si retragerea spre teritoriile rãmase neocupate în interiorul arcului carpatic.

    Toate acestea conferã gândiri militare a înaintasilor nostri geto-daci, caracterul activ si dinamic, varietatea de mijloace de exprimare, mostenite si continuu îmbogãtite de gândirea militarã româneascã. Strategia si tactica În conditiile în care, în conflictele armate, evitarea pierderilor umane - populatia fiind consideratã din totdeauna la noi principala avutie a unui pãmânt - si materiale a constituit unul dintre scopurile centrale urmãrite de organizatorii apãrãrii, strategia si tactica s-au orientat în directia obtinerii cu mijloace reduse si în timp scurt a victoriei împotriva unor agresori în marea majoritate a cazurilor superiori ca efective si dotare cu tehnicã de luptã si, potrivit concluziei marelui istoric Radu Rosetti la încheierea capitolului mostenirii artei militare românesti, "este cu atât mai demn de admiratie faptul cã strategia dacilor a fost asa încât, cu mijloace materiale inferioare, cu proceduri tactice deosebite a reusit sã opunã romanilor o rezistentã care nu a putut fi înfrântã decât cu mijloace puternice si numai dupã eforturi fãcute mai multi ani de-a rândul". Ca trãsãturi definitorii ale strategiei geto-dacilor, transmise urmasilor si îmbogãtite cu noi dimensiuni de cãtre acestia, strategie subsumatã scopului primordial pentru ei al rãzboiului - apãrarea libertãtii, independentei si integritãtii teritoriului, se pot desprinde: justa proportionare si acordare a scopurilor (stãvilirea si respingerea agresiunii, rãsturnarea raportului de forte în plan strategic, etc.) cu mijloacele (propria capacitate de luptã si fortele aliate); alegerea corespunzãtoare a obiectivelor strategice (realizarea apãrãrii strategice, urmatã de contraofensivã sau ofensiva strategicã în scopul rãsturnãrii "frontului" inamic, al mutãrii teatrului de actiuni militare pe teritoriul controlat de acesta) si a formelor adecvate de actiune; câstigarea si pãstrarea initiativei, pentru a impune momentul si locul bãtãliei; concentrarea fortelor în vederea acesteia; asigurarea actiunilor strategice, prin conjugarea eforturilor proprii cu ale aliatilor; pãstrarea unui spatiu si a unor forte în rezervã în vederea rãsturnãrii unor situatii defavorabile; adaptarea la situatii impuse de teren si de starea vremii si îndeosebi impunerea unor situatii legate de aceste douã elemente prin angajarea unor campanii în conditii deosebite, pe timp de iarnã si utilizarea ca "aliat" a terenului muntos, împãdurit, mlãstinos sau arid.

    De asemenea, atât Burebista în anii 49-44 î.e.n., Cotyso (poate urmas a lui Deceneu la Sarmizegetusa, poate numai un "rege" local din Banat) si Zyraxes (rege în nordul Dobrogei, având resedinta la Genucla) în anii 31-28 î.e.n., cât si presupusul tatã a lui Decebal, Scorilo (Coryllus) sau Duras (Dorpaneus) în 69 e.n. a stiut sã exploateze cu abilitate ocazia oferitã de izbucnirea rãzboaielor civile la Roma, declansând, prima contraofensivã menitã sã-i arunce pe romani din nou în Macedonia, ceilalti - ofensivele strategice având ca scop eliberarea teritoriului getic sud-dunãrean cotropit. Pentru constituirea unui sistem de aliante eficace, apt sã contracareze prin cumul, fortele si mijloacele de luptã ale agresorului, au utilizat disensiunile dintre adversari, reusind, spre exemplu, sã facã front comun cu triburile nãvãlitoare ale scitilor împotriva lui Darius în 514 î.e.n. si a "guvernatorului" lãsat de Alexandru Macedon în Thracia, Zopyrion (326 î.e.n. sau, dupã unele opinii 334/333, 331/330); ale celtilor (109 î.e.n.), bastarnilor (29-38 e.n., 85-86 e.n.), cvadiilor si marcomanilor (88-89 e.n.), sarmatilor, îndeosebi roxolani (69 e.n., 85-86, 101-105, 117-118), burilor (101-1029, chiar cu macedonenii (171-168 î.e.n.) împotriva romanilor. Au fãcut în acelasi timp apel la interesul comun în organizarea rezistentei armate, raliindu-si celelalte triburi trace nord-balcanice (ex.: tribalii în 335 î.e.n., moesii rãsculati în anii 26,69,86 e.n.) sau coloniile grecesti (339 î.e.n. când, în fruntea coalitiei geto-histriene apare un "rex Histrianorum"; 326 î.e.n. când sunt aliatii Olbiei împotriva macedonenilor, 300-292 î.e.n., când Dromichaites dirijeazã efortul comun de apãrare împotriva pretentiilor de dominatie ale lui Lysimachos; în anii 72-71 î.e.n., 61 î.e.n. împotriva proconsulilor romani ai Macedoniei, etc.), pe Ariovist, regele suebilor (60-50 î.e.n.) sau pe Pacorus II, regele partilor (103-105 e.n.), etc.
    Un moment de logicã persuasivã l-au constituit în aceastã directie apelurile lui Decebal cãtre vecini din primãvara anului 105 când, potrivit lui Dio Cassius îi "îndemna la rãzboi" spunându-le cã dacã-l vor pãrãsi pe dânsul, si ei se vor primejdui, cã mai sigur si mai usor îsi vor pãstra libertatea luptând împreunã cu el înainte de a da nenorocirea si cã, de-i vor lãsa pe daci sã piarã, mai târziu, nemaiavând aliati, o vor pãti si ei . În apãrarea teritoriului, cãpeteniile geto-dace si-au elaborat planuri de campanie în functie de obiectivele si mijloacele agresorului, preconizând, ca primã etapã, organizarea rezistentei la fruntarii.

    Astfel, dupã datele care ne-au parvenit, în anul 514 î.e.n. în fata uriasei armate persane de invazie (cca.700 000 de luptãtori, sustinuti de flotã maritimã de 600 de corãbii) "hotãrându-se la o împotrivire îndãrãtnicã", getii i-au întâmpinat pe invadatori "înainte de a sosi la Istru".


    Cavalerie grea înzãoatã dupã model sarmatic

    Catafractarii

    În fata celor mai puternice unitãti ale timpului (falangele macedonene ale genialului strateg Alexandru) tracii nord balcanici vor decide apoi, în anul 335 î.e.n., închiderea trecãtorilor Balcanilor si zdrobirea agresorilor aici, printr-un procedeu tactic neobisnuit care, în conditiile realizãrii încercuirii într-un teren specific accidentat si genistic amenajat "Posada" - si ale declansãrii în iures a atacului concentric, trebuia sã le aducã victoria.

    "Ei - nota Arrian - aduserã cãrute (care de luptã?) si punându-le înaintea lor, le foloseau drept metereze ca sã se lupte de pe ele, dacã ar fi atacati. În acelasi timp se gândeau sã prãvãleascã cãrutele asupra falangei macedonenilor, din locul cel mai abrupt al muntelui. Ei îsi închipuiau cã, cu cât vor întâlni si vor izbi cãrutele, o falangã mai compactã cu atât o vor împrãstia mai bine prin violenta ciocnirii". Acelasi izvor mentioneazã în continuare, retragerea triballilor lui Syrmos, în permanent contact cu adversarul, pânã la Dunãre si aparitia aici, la hotarul sãu, a ostirii uniunii statale din câmpia munteanã cu 4 000 de cãlãreti si 10 000 de pedestrasi hotãrâti sã interzicã fortarea fluviului. În mod similar, ultimul mare conducãtor al rezistentei tracilor în fata expansiunii romane, dacul Decebal, avea sã organizeze ca de atâtea ori ulterior Mircea cel Bãtrân, Vlad Tepes, marele ªtefan, Ion Vodã cel Cumplit sau Mihai, domnul Unirii, acoperirea strategicã a liniei Dunãrii, încât - declara Criton - descriind ca martor ocular fortarea ei de cãtre romani în anul 101 e.n. - "încã pe când treceau fluviul si tocmai când debarcau, i-au atacat". Rezistenta la hotar era decisã acolo unde conditiile de teren constituiau un plus de dificultate (teren muntos accidentat si împãdurit, sau un râu adânc cu o lãtime care punea probleme de traversare) - în Haemus, Carpatii bãnãteni sau la Dunãre, relevante fiind sub acest aspect mãrturiile lui Florus despre dacii care "stau aninati de munti", si renuntarea proconsulului Macedoniei, C.Scribonius Curio la traversarea Dunãrii în campania din 75-74-î.e.n., "înspãimântat" fiind "de întunecimea codrilor" sau teama lui Vergilius de "dacii care coboarã de la Istrul ce conspirã împotriva noastrã".

    Dacã agresorul reusea sã depãseascã fruntariile, se trecea la executarea celei de-a doua etape prevãzutã în conceptia privind organizarea rezistentei armate - apãrarea strategicã elasticã, în lungul directiilor sale de înaintare cu organizarea taberei proprii - ca în cazul cunoscut al rãzboiul 101-102, când romanii au pãtruns prin mai multe puncte, încercând prin Transilvania întoarcerea flancului stâng al "frontului" dacic în scopul desãvârsirii încercuirii Sarmizegetusei - într-o zonã de asteptare strategicã si, atunci când initiativa strategicã era câstigatã si mentinutã, fixarea si amenajarea "genisticã" a locului bãtãliei. Se aplica în aceastã etapã tactica rãzboiului popular hãrtuirea permanentã a inamicului, ziua si noaptea, nimicirea cu ajutorul detasamentelor mobile de cãlãrime usoarã a cercetãrii sale si elementelor de sigurantã, a avangãrzii dacã putea fi izolatã de fortele principale atragerea pe directii secundare de înaintare, si "pârjolirea" pãmântului pe aceste directii, cu alte cuvinte, realizarea artificialã a "pustiului getic" în care a pierit oastea lui Zopyrion în 326 î.e.n. Satele erau arse, grânele îngropate, vitele si populatia retrase, potrivit informatiilor lui Arrian referitoare la marsul lui Alexandru Macedon prin câmpia munteanã "prin locuri singuratice".

    Tabloul deprimant oferit de armata agresoare în aceste conditii, dupã câteva sãptãmâni de mars era foarte asemãnãtor celui descris de participantii la campania lui Mehmed II Cuceritorul din 1462, împotriva lui Vlad Tepes. Seuthes, informeazã izvoarele referitor la campania lui Lysimachos din 292 î.e.n. împotriva lui Dromichaites, "îi aduse pe macedoneni în locuri neprielnice unde avurã de suferit de foame si de sete"; "armata lui Lysimachos era chinuitã de foame. Prietenii îl sfãtuiau pe rege sã scape cum a putea si sã-si mute gândul cã oastea lui l-ar putea salva. Lysimachos le rãspunse însã cã nu era drept sã-si pãrãseascã ostasii si prieteni, asigurându-si o scãpare rusinoasã". La capãtul unui astfel de rãzboi "psihologic", când adversarul nu mai putea opune rezistenta scontatã, realizându-se o adevãratã rãsturnare a raportului de forte, se trecea la cea de a treia etapã - angajarea bãtãliei cu fortele principale ale acestuia, prin realizarea surprinderii într-un teren dinainte ales si amenajat, în care propriul dispozitiv de luptã fusese deja realizat pe baza informatiilor furnizate de cercetare, care executa asigurarea de luptã. Se stie cã la triballi dispozitivul de luptã se realiza pe patru linii: în prima luptãtorii slabi, în scopul uzãrii adversarului, în cea de-a doua cei viteji, în cea de-a treia cãlãretii si apoi femeile în scopul stimulãrii vitejiei prin îndemnuri.

    Dincolo de anecdotica acestei relatãri a lui Nicolaos din Damasc se poate aprecia cã infanteria constituia prin efective si dispunere în teren "arma" de bazã, cavaleria având rolul realizãrii încercuirii prin întoarcerea flancurilor dispozitivului inamic al deschiderii al atacului decisiv sustinut de pedestrime sau al declansãrii în momente-cheie a contraatacului, când sarja în formatie unghiularã cu vârful înainte. Învins, inamicul putea fi luat prizonier cum s-a întâmplat cu oastea macedoneanã a lui Lysimachos, nimicit ca în cazul legiunii prefectului Cornelius Fuscus, învins si ucis de Decebal în 87 e.n. - dovadã cã un obiectiv central al atacurilor îl constituia comandamentul advers - sau obligat sã se retragã în derutã, situatie în care se trecea la urmãrirea strategicã pânã la alungarea agresorului peste hotar sau pânã la completa sa nimicire. Urmãrirea se realiza cu ajutorul detasamentelor de cãlãrime usoarã direct sau pe directii paralele, în aceastã ultimã variantã vizându-se depãsirea sa în scopul realizãrii încercuirii si tãierii posibilitãtilor de retragere prin blocarea locurilor de trecere (trecãtori sau vaduri). În astfel de conditii a fost complet nimicitã, pe drumul de retragere spre vadul Oblucitei, armata lui Zopyrion, pe care, încercuind-o în teren mlãstinos, în conditiile izbucnirii unei violente furtuni ce i-a distrus flota, împiedicându-i îmbarcarea, oastea formatiunii gete de la nord de gurile Dunãrii a reusit sã o "radã de pe fata pãmântului". În situatia în care inamicul nu era complet nimicit, doar alungat peste fluviu cu mari pierderi, urmãrirea se putea prelungi, dezvoltându-se din mers contraofensiva, vizând eliberarea teritoriilor sud-dunãrene ocupate de acesta. Astfel au procedat getii în anul 514 î.e.n. când, hãrtuind permanent oastea persanã pe drumul de întoarcere, au pregãtit declansarea contraofensivei geto-scite însotitã de ridicarea la luptã a triburilor balcanice supuse si a coloniilor grecesti pontice, urmãrile ei resimtindu-se pânã în Asia Micã.

    Contraofensiva strategicã a fost pregãtitã si executatã cu succes sau cu succese partiale, în situatia în care, înaintarea impetuoasã a fortelor principale ale inamicului nu a putut fi stãvilitã, urmãrindu-se deschiderea unui al doilea "front" de luptã care sã necesite o slãbire a eforturilor acestora pe directia principalã sau replierea. Potrivit unora dintre informatiile autorilor antici, ea a adus victoria decisivã a lui Decebal în anul 87. Într-adevãr, referitor la desfãsurarea ofensivei romane la nord de Dunãre sub conducerea lui Cornelius Fuscus în primãvara acestui an, datele contradictorii care ne-au parvenit, conduc la douã ipoteze complet diferite. Conform celei dintâi - bazatã pe informatii provenite de la Petrus Patricius, Tacitus, Iordanes, Juvenal, tabloul (veridic) al desfãsurãrii evenimentelor ar fi urmãtorul: iritând deliberat Senatul roman prin cererea ca pacea sã fie rãscumpãratã printr-o sumã strânsã din impunerea fiecãrui cetãtean roman la "câte doi oboli", Decebal a determinat momentul ofensivei - impunându-i declansarea - si, implicit, directia de dezvoltare. Trecând fluviul pe la est de Oescus (Ghighen) pe un pod de vase, armata de invazie comandatã de Fuscus a înaintat pe directia sud-nord, pe valea Oltului, intentionând ca, fortând trecãtoarea de la Turnu Rosu, sã execute o manevrã de învãluire, dezvoltând ofensiva pe vãile Secasului si Muresului, izolind astfel puternicul centru fortificat al dacilor din zona Muntilor Orãstiei.

    "Mester a întinde curse" însã, Decebal le-a pregãtit o ambuscadã de proportii în munti, în defileul Oltului, deschizând în arta militarã a autohtonilor o lungã traditie (glorios reeditatã de victoriile românesti ale anilor 1330 si 1395). Specialisti în organizarea rezistentei în munti si în pãduri, dacii "chiar în prima ciocnire - nota Iordanes - înving pe romani, omoarã pe generalul lor Fuscus si jefuiesc bogãtiile din tabãra soldatilor, capturând chiar si steagul legiunii a V-a Alaudae". Cea de-a doua ipotezã, sprijinitã de afirmatiile istoricului Suetonius si sugestiile poetului de curte Martial, implicã existenta unui început de campanie victorios pentru Fuscus. Pentru a-i opri înaintarea, Decebal ar fi declansat o puternicã contraofensivã în Dobrogea, urmãrind sã slãbeascã spatele "frontului" roman prin distrugerea tuturor bazelor din Moesia. Obligat sã se retragã, Fuscus ar fi intervenit cu toate fortele în sprijinul castrelor de la Dunãrea de Jos, fiind zdrobit în bãtãlia decisivã care s-ar fi desfãsurat în zona Adamclisi. Al sãu ar fi mausoleul - cenotaf ridicat aici, iar pe altar ar fi trecute numele celor peste 3 800 de soldati, pe care i-a pierdut.

    Ulterior, Traian ar fi adãugat ansamblului, trofeul, ca semn al victoriei sale definitive. Ambele ipoteze conduc însã la aceeasi concluzie: dacii au înregistrat o mare victorie, datoritã atât vitejiei luptãtorilor, cât si conceptiei strategice realiste a conducãtorului luptei de apãrare - Decebal. O a doua contraofensivã strategicã a fost declansatã într-o situatie similarã în primãvara timpurie a anului102, în conditiile întoarcerii lui Traian pe teatrul de actiuni militare din Hateg. Cu câteva luni înainte, dupã victoria din cea de-a doua bãtãlie de le Tapae (toamna 101), în timp ce principala grupare de forte romane începuse "sã se urce pe culmile muntilor", apropiindu-se - nota Dio Cassius - "de scaunul domniei dacice", cavaleria maurã comandatã de Lucius Quietus fortase pasul Vâlcan pentru ai desãvârsi încercuirea si, "atacând din altã parte mãcelãrii pe multi si pe multi încã îi prinse de vii; atunci Decebal trimise soli", evident, în scopul câstigãrii timpului necesar conceperii unei operatii care sã rãstoarne situatia. Regele dac "stiind a scãpa cu bine dintr-o înfrângere", a folosit din plin scurtul rãgaz al lunilor de iarnã. Mizând pe sprijinul getilor de la rãsãrit de munti, a traco-getilor din Moesia Inferioarã - gata sã se ridice împotriva autoritãtilor romane, pe alianta cu roxolanii, bastarnii si poate, pe intrarea în luptã a îndepãrtatului rege al partilor Pacorus II, înainte ca Dunãrea sã se dezghete complet, a declansat o puternicã contraofensivã în Moesia, menitã sã elibereze teritoriile din dreapta fluviului, sã intercepteze "comunicatiile lui Traian cu resursele Imperiului", si sã prindã armata romanã angajatã în muntii Daciei între douã "fronturi".
    Desfãsurarea evenimentelor redatã în scenele în scenele XXXI-XLIV ale Columnei, a probat realismul conceptiei sale strategice. Natura însãsi a trebuit sã intervinã, prin dezghetul timpuriu care a provocat pierderi cãlãrimii dace la fortarea fluviului permitându-i în acelasi timp lui Traian rapida îmbarcare si deplasare a unitãtilor sale de elitã în sprijinul garnizoanelor moesice asediate pentru ca, temerara încercare de întoarcere a flancului drept a "frontului" roman sã esueze pierzând peste 3 800 de luptãtori în bãtãlia decisivã desfãsuratã la nord-est de Durostorum (Silistra), si sud de Axiopolis (Cernavodã), pe locul în care va ridica, ulterior, monumentul triumfal si va fonda orasul Tropaeum Traiani (Adamclisi) Traian a reusit sã respingã atacul si sã restabileascã situatia. În marea grabã s-a îmbarcat apoi cu fortele disponibile pe navele flotei fluviale (Classis Flavia Moesica), reîntorcându-se pe teatrul principal de operatii pentru a continua asaltul muntilor fortificati ai Daciei. Noua tentativã a lui Decebal de a câstiga timp, trimitând la tratative "pe cei mai de bazã dintre pileati" a esuat. Concomitent cu grosul fortelor comandate personal de împãrat cavaleria maurã si-a reluat înaintarea asupra Sarmizegetusei, consolidându-se pozitia, prin implantarea în pãmântul dacic al bazelor (castrelor) "de pe înãltimile Jigoru Mare, Comãrnicel, si Vãrful lui Pãtru".

    Pe cele mai multe grupãri din fortele de acoperire ale Moesiei Inferioare au pãtruns în Transilvania prin pasul Bretcu pe la Bran (dupã ridicarea castrelor de la Târgsor, Mãlãiesti, Pietroasele, Drajna de Sus), si pe la Turnu Rosu în fruntea dintre ultimele douã aflându-se însusi guvernatorul Manius Laberius Maximus, care a dezvoltat apoi ofensiva spre vest . Multe dintre trãsãturile acestei contraofensive, esuatã în primul rând datoritã opozitiei elementelor naturii - asa cum peste 19 veacuri va esua în aceleasi conditii si în aceeasi zonã (la Turtucaia), o operatie similarã româneascã - , vor fi fost rezultate ale bogatei mosteniri ale artei militare lãsatã de grandioasa epocã a marilor bãrbati de stat Burebista si Deceneu. Chemat în fruntea ostilor geto-dace reunite de cãtre marele preot si rege Deceneu, regele get Burebista a declansat într-un interval de timp extrem de scurt (61-55 î.e.n.), în scopul stãvilirii agresiunii directe (prin actiunile proconsulilor macedoniei ) sau indirecte (prin aliatii care amenintau în nord-vest, vest si est fruntariile geto-dacilor) a Romei, trei campanii ofensive succesive de mari proportii ale cãror succese au esafodat marea operã a constituirii statului unic al tracilor nord-balcanici: împotriva boiilor si teuriscilor în nord-vest împotriva cetãtilor grecesti vest pontice care înclinau spre aliantã - ca o continuare a actiunii din anul 61 î.e.n. soldatã cu nimicirea legiunii lui C.Antonius Hybrida sub zidurile Histriei si împotriva scordiscilor si illirilor din zona de confluentã a Tisei cu Dunãrea.

    Ele s-au înscris pe linia actiunilor sau tentativelor de rãspuns la agresiunea continuã a Romei, hotãrâtã sã se înstãpâneascã, dupã 111 î.e.n. în spatiul traco-getic cuprins între Istru, Haemus si Pont si aveau sã fie continuate, dupã crearea provinciei Moesia (15 e.n.) si includerea în ea (46 e.n.), ca permanentã amenintare de flanc, bastionului dobrogean (Scythia Minor), de puternicele ofensive strategice declansate de statul reunificat în jurul regilor daci de la Sarmizegetusa. Ca primã actiune ofensivã initiatã de acestia (Scorilo-Corylus sau Duras), în scopul eliberãrii teritoriilor sud-dunãrene pânã la muntii Haemus, campania dacicã din anul 69 e.n. a surprins atât datoritã efectivelor geto-dace considerabile angajate, cât si angrenãrii populatiei traco-gete moesice, îndemnatã la rãscoalã, si a sarmatilor roxolani, atrasi în frontul antiroman. Pentru a preveni în viitor orice actiune ofensivã a regilor daci, din ordinul împãratului Vespasian (69-79 e.n.), Rubrius Gallus a luat mãsuri energice de reorganizare a apãrãrii noii provincii Moesia, afectându-i 4 legiuni si întãrind flota dunãreanã (Classic Flavia Moesica) ale cãrei baze de comandament erau stabilite la Aegyssus (Tulcea) si Noviodunum (Isaccea). O gravã amenintare începea din acest moment sã planeze asupra statului geto-dac nord-dunãrean. Sistemul de castre, regiunile moesice si flota romanã nu numai cã îngreunau orice încercare de eliberare a teritoriului cotropit, oferind romanilor posibilitatea întoarcerii prin Scythia Minor a "frontului" dacic dunãrean, dar le dãdeau si posibilitatea reluãrii, în conditii mult mai avantajoase a ofensivei.

    O ofensivã devenitã impetuos necesarã pentru Roma si de al cãrui rezultat - anihilarea statului regilor daci care nu se puteau împãca cu rãpirea pãrtii sudice a mostenirii lor - depindea înstãpânirea definitivã asupra marii artere naturale europene - Dunãrea, de mare importantã strategicã si economicã, prin încorsetarea sa într-o dublã centurã de castre, pe ambele maluri. În aceste conditii, când confruntarea tracilor nordici cu romanii intrase - dupã un sfert de mileniu de la prãbusirea Macedoniei în urma luptei de la Pydna (6 iunie 168 n.e.n) si înfrângerea ultimei sale tentative de redobândire a libertãtii (146 î.e.n.) - în faza decisivã, s-a produs, în împrejurimile cunoscute, ascensiunea lui Decebal în fruntea statului dac. Ca print si nepot (probabil, dacã nu fiu) al regelui Duras, Decebal si-ar fi putut face ucenicia în calitate de comandant militar în anul 82 e.n. când dacii au reluat initiativa declansând o nouã ofensivã strategicã în scopul eliberãrii pãmânturilor geto-moesice, respinsã cu mare greutate de Domitian (81-96 e.n.), cu ajutorul unitãtilor aduse din Germania. În mod cert, el a condus campania din iarna 85/86 care a fost la un pas de atingerea obiectivului principal al Sarmizegetusei Regia - refacerea statului lui Burebista. Exceptând numele personajelor si popoarelor, descrierea acestei ofensive dace, singura despre care cunoastem amãnunte, ar putea fi desprinsã - ca o dovadã a perenitãtii scopurilor si mijloacelor în gândirea politico-militarã si arta militarã româneascã - din cronica domniilor lui Mircea cel Bãtrân, Vlad Tepes, ªtefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Fortând prin surprindere, pe timp de iarnã, Dunãrea înghetatã, pe la toate punctele de trecere (la vaduri) unde se gãseau castrele romane, dacii au reusit sã nimiceascã cea mai mare parte a garnizoanelor. Ei "începurã sã devasteze malul Dunãrii, stãpânit de multã vreme de Imperiul Roman - nota istoricul got Iordanes - nimicind armatele si pe comandantii lor.

    În fruntea acestei provincii era pe atunci Oppius Sabinus, iar domnia la goti (geti) a avea Dorpaneus; "dându-se lupta, romanii au fost învinsi, lui Oppius Sabinus i-au tãiat capul". Întreg sistemul defensiv roman sud-dunãrean a fost dezorganizat, numeroase "castre si oras" au cãzut, liniile de comunicatie în adâncime au fost scurtcircuitate încât, dupã Tacitus, "erau puse în cumpãnã taberele întãrite ale legiunilor si însãsi stãpânirea noastrã". Pentru a salva situatia, Domitian a fost nevoit sã recurgã la toate resursele Imperiului. Sosit la Naissus (Nis) în vederea supravegherii personale a operatiunilor militare, el a introdus în luptã chiar si gãrzile pretoriene, numindu-l pe Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului, comandant al întregii armate de la Dunãre. Dupã respingerea cu mare greutate a ofensivei dace, în scopul întãririi capacitãtii de apãrare, el a procedat la divizarea provinciei recucerite în Moesia Superior si Inferior, afectându-le pe lângã legiunile existente noi unitãti. De aici, din aceste douã puternice baze de supraveghere si atac, Domitian intentiona sã declanseze viitoarea ofensivã împotriva statului geto-dacilor nord-dunãreni. Începea din acest moment, ultimul episod al confruntãrii tracilor nordici cu legiunile Romei, "cel mai mare rãzboi de atunci pentru romani", rãzboiul de douã decenii "împotriva dacilor", organizatorii ultimei rezistente sub conducerea "temutului" rege Decebal, un rãzboi care va fi încheiat victorios, în urma campaniilor din anii 101-102, 105-106 de marele adversar al acestuia, Marcus Ulpius Nerva Traianus (98-117 e.n.).

    În constiinta poporului român, mostenitor al virtutilor luptãtorilor lui Decebal si al însemnatelor realizãri materiale si spirituale ale celor douã civilizatii traco-dacã si romanã, îndelungata rezistentã dacicã avea sã se înscrie - potrivit plasticei expresii a lui Vasile Pârvan - ca "un imn de iubire cum rar le-a fost dat popoarelor sã-l adreseze patriei lor în primejdie". Iar în gândirea si arta militarã a oamenilor acestui pãmânt avea sã transmitã învãtãminte de valoare privind modalitãtile de desfãsurare a rãzboiului de apãrare, mobilizarea de luptã a întregului potential uman ca o conditie esentialã a succesului rezistentei în fata unui agresor superior în efective, dotare cu tehnicã de luptã si instruire, rãsturnarea raportului de forte prin uzarea fizicã si a moralului inamicului, câstigarea si pãstrarea initiativei strategice si tactice, salvarea prin evacuare a populatiei neluptãtoare si a bunurilor materiale de pe directiile principale ale agresiunii, înselarea agresorului, atragerea sa pe directia doritã de înaintare, încercuirea si lovirea sa decisivã într-un teren bine ales si amenajat genistic, o politicã realistã de aliante, etc.

    Rezultatele sãpãturilor arheologice, izvoarele scrise permit desigur, lacunele inerente, reconstituirea imagini fenomenului militar traco-geto-dac, si în acelasi timp, stabilirea unor paralele sub aspectul organicii efectivelor, dotãrii, echipãrii s.a., oastei si eficacitãtii sistemului defensiv la tracii nordici cu lumea romanã. De asemenea, reconstituirea fenomenelor militare oferã indicii sigure asupra originalitãtii gândirii militare în spatiul tracic nord-balcanic, a dezvoltãrii artei militare, ca urmare a experientei, în functie de conditiile specifice de teren si mobilizare, potrivit principiului doctrinar al datoriei de participare la lupta de apãrare a întregului potential uman si de interdependentã cu forta, experienta si mijloacele agresorului. Se constatã optiunea pentru o strategie activã pe tãrâm politico-diplomatic si în conditiile declansãrii unei agresiuni, pentru o strategie a apãrãrii active vizând asigurarea victoriei prin oprirea înaintãrii agresorului, ca urmare a aplicãrii unor procedee tactice specifice rãzboiului popular (hãrtuirea, manevra pe directii interioare si exterioare, aplicarea procedeului tactic al pârjolirii pãmântului pe directiile stabilite) si atragerii sale în adâncime pe o directie secundarã de înaintare spre centrul politic si administrativ-religios, pregãtind rãsturnarea situatiei strategice prin întoarcerea în general a flancului drept al "frontului" advers si contraofensiva pe directia principalã.


    Ofensiva strategicã temeinic pregãtitã atunci când a avut loc a avut ca scop prevenirea ocupãrii unor teritorii (cele sud-dunãrene în fata agresiunii romane), însotind în epoca lui Burebista procesul de unificare statalã, sau eliberarea lor. Comandamentele militare ale tracilor nordici au avut permanent în atentie realizarea surprinderii în câmp strategic si tactic operând în acest scop cu stratageme neasteptate si folosirea la maximum a conditiilor favorabile de teren si timp. Studiul fenomenului militar în lumea tracilor nordici conduce astfel, prin usurinta cu care se pot stabili paralele, identificând-se frecvent similitudini în arta militarã româneascã medievalã si modernã la urmãtoarele concluzii definitorii pentru societatea autohtonã în spatiul carpato-balcanic:

    1) originalitatea si gradul înalt de evolutie al civilizatiei traco-dace, comparabilã cu civilizatia romanã;
    2) autohtonia si continuitatea românilor în vatra strãmosilor traco-daci demonstrabilã si prin persistenta si evolutia unor trãsãturi specifice ale fenomenului militar;
    3) transmiterea la români a principiului doctrinar privind datoria tuturor celor în stare sã poarte armele de a lua parte la lupta de apãrare ca parte a mostenirii traco-dace.

    "Muntele care se ascunde privirilor" nu se vrea o formulare metaforicã, ci o realitate a cãrei acceptare si întelegere îl ancoreazã într-un spatiu geografic determinat în contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele Gugu (2.291 m) din Masivul Tarcu-
    Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul si Oltenia, care constituiau arealul
    spiritualitãtii si politicului geto-dacilor, dar si a ceea ce avea sã fie Dacia Felix, dupã cucerirea de catre imperiu.

    Personajul Zalmoxis (denumire datã de Herodot (484-425 î.e.n.) în "Istorii") sau
    Zamolxis (dupã Strabon (63 î.e.n.-19 e.n.) în "Geografia") pare a se regãsi sub aceastã denumire de-a lungul secolelor în formele de manifestare spiritualã la geto-daci, precum si la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunãrene, prin personaje cu
    rol de mari preoti, care s-au identificat cu zeul suprem al cãrui
    nume l-au împrumutat. Herodot, pãrintele istoriei, îl plaseazã pe
    unul din acesti Zalmoxis ca si contemporan cu Pitagora, iar pentru a-
    i da o dimensiune perenã, adaugã: "...mi se pare, însã, cã el a trãit
    cu multi ani înainte de Pitagora"(Istorii. IV.96). Personajul
    Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator,
    pentru cã el, prin învãtãturile pe care le propovãduia, a
    adus "zalmoxianismul " mai aproape de puterea de întelegere a
    poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul "vrednic de domnie",
    adicã de a conduce, a sfãtui. În baza afirmatiilor lui Herodot cu
    privire la Zalmoxis, despre care spune - legat de natura lui umanã-
    cã "fiind doar un muritor, a fost rob, în Samos, robul lui Pitagora",
    se pot formula câteva idei: - Cunoscând cã Pitagora (cca 580 - 500
    î.e.n.) a fãcut cãlãtorii de studii în Iudeea, Persia, Fenicia,
    Egipt, apoi Sparta si Creta, se pare cã l-ar fi întâlnit pe acel
    epopt în zalmoxianism în cãlãtoria din Egipt, unde, conform lui
    Strabon, deprinsese cunostinte astronomice de la initiatii (preotii)
    de acolo. Este posibil ca Pitagora si epoptul în zalmoxianism, care
    va deveni un Zamolxis, sã se fi apropiat ca dascãl-învãtãcel si nu
    neapãrat ca stãpân-sclav. Trebuie subliniat cã si la epoptii în
    zalmoxianism cãlãtoriile de studii erau relativ curente, dacã se au
    în vedere cele scrise de Lucian de Samosata în "Scitul sau
    oaspetele", unde este vorba de Toxaris - figurã legendarã- care a
    vizitat Atena în vremea lui Solon (sec VII î.e.n.), cu mult înaintea
    lui Anacharsis. - Initierea va fi durat pânã la anul 531 î.e.n., când
    Pitagora emigreazã în Italia meridionalã, la Crotona, unde fundeazã o
    comunitate religioasã si politicã, datoritã cãreia cetatea obtine
    suprematia în regiune, devenind un model, ulterior, si pentru Tarent
    si Siracuza. Aici este posibil ca epoptul în zalmoxianism, devenit
    colaborator apropiat lui Pitagora, sã se fi "îmbogãtit"(cf. Herodot.
    IV.95), ca dupã aceea "...sã se întoarcã în patria lui, unde a clãdit
    o casã pentru adunarea bãrbatilor, în care îi punea sã benchetuiascã
    pe fruntasii tãrii, învãtându-i..." (Herodot) Ceea ce pare o
    certitudine în relatia celor doi, este faptul cã getul a fost profund
    marcat de cunostiintele astronomice învãtate în Egipt si la Samos, la
    care se adaugã initierea fãcutã de Pitagora în matematicã si
    filozofie. Herodot subliniazã: "Zalmoxis avuse legãturi cu grecii si
    cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora...". Pitagora i-a
    transmis getului - ca o premierã pentru lumea sa - realitatea cã
    matematica este o stiintã demonstrativã, iar numerele, principiul,
    rãdãcina si sursa tuturor lucrurilor. Atentia s-a concentrat asupra
    numãrului 10, care apãrea sub forma unui triunghi, cu laturile
    alcãtuite din patru unitãti (tetraktys) In cosmologie, Pitagora îi va
    fi transmis cã numãrul avea un rol esential, el constituind partea
    rationalã a universului, granita lui cu infinitul. . Ceea ce s-a
    pãstrat din toate acestea, implantate de Zalmoxisul secolului VI
    î.e.n. în structura spiritualã a geto-dacilor nord-dunãreni, ca formã
    de gândire si conceptie, independent de elementele filozofice si
    stiintifice, a fost o profundã religiozitate. Trebuie mentionat cã în
    acea perioadã istoricã, când noul Zalmoxis reforma religia geto-
    dacilor, tulburãtor, în întreaga lume anticã se întâmplau lucruri
    deosebite, decisive pentru istoria umanitãtii: - La Babilon, în
    timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 î.e.n.)
    zigguratul Etemenaki, cunoscut ca "Turnul lui Babel", în mod cert si
    cu rol de observator astronomic. - Trãia si crea filozoful chinez Lao-
    Tse (604-531 î.e.n.), întemeietorul daoismului. - Trãia si crea
    Zarathustra (599-522 î.e.n.), filozof si întemeietor al religiei
    iraniene. - Trãia Sakya-muni, adicã Gauthama Buddha (555-486 î.e.n.),
    întemeietorul budismului. - Trãia filozoful si moralistul Kon -Fu -
    Tzî (551 - 479 î.e.n.), întemeietorul confucianismului. - Se scriau
    cele mai vechi pãrti ale Bibliei, parte redactate în sec. VI î.e.n. -
    În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine
    etruscã, "Lupoaica", devenitã simbolul cetãtii Eterne . O explicatie
    la aparitia aceastei incredibile liste de reformatori si reforme, ar
    putea fi cele spuse de Diodor din Sicilia (?-21 e.n.): "Într-adevãr,
    se povesteste la arieni cã Zarathustra a fãcut sã se creadã cã o
    zeitate bunã i-a dat legile întocmite de el. La asa-numitii geti,
    care se cred nemuritori, Zamolxis sustine si el cã a intrat în
    legãturi cu zeita Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea cãreia îi
    spune Iahve..."("Biblioteca istorica" 1.94.2.) Dupã întoarcerea
    acasã, ZAMOLXE avea sã construiascã amintita "casã" în care-i aduna
    pe puternicii tãrii, punându-i sã "benchetuiascã", cert fiind vorba
    de mese rituale, învãtându-i cã sunt nemuritori. Aceastã "casã"
    trebuie sã se fi aflat într-o zonã accesibilã si frecventatã. Herodot
    specificã, legat de casa în care marele preot fãcea cunoscute
    învãtãturile sale în "adunarea bãrbatilor", cã era o constructie cu
    caracter public si aminteste cã noul Zamolxis a poruncit sã i se
    construiascã apoi si o locuintã subpãmânteanâ, de uz personal, în
    care avea sã trãiascã timp de trei ani, fãcând prorociri bazate pe
    semne ceresti si primind numele de zeu, dupã care s-a
    retras, "petrecându-si viata într-o pesterã..." Între perioada de
    locuire în acel centru unde era "casa bãrbatilor" si retragere, din
    textele lui Herodot si Strabon se constatã cã a existat o perioadã de
    locuire de trei ani într-o locuintã subpãmânteanã, care a însemnat
    prorociri pe bazã de semne ceresti, ceea ce ne poate duce la
    concluzia cã acea locuintã ar fi putut fi un observator astronomic,
    construit undeva într-o zonã favorabilã observãrii mersului astrelor
    si planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zonã sacrã.
    De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în
    legãturã cu "zona sacrã" sau "muntele sacru", în mai tot lantul
    Carpatilor, cum ar fi Muntii Cãlimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N.
    Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului-
    muntele sfânt- s-au ridicat obiectii legate de faptul cã muntele în
    cauzã trebuia sã fie, neapãrat,"un munte ascuns", asa cum pretind
    vechile traditii. În legãturã cu localizarea Kogaionului (Cogaenum,
    Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit cã majoritatea istoricilor,
    urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea cã
    muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul Muncelului ( Dealul
    Grãdistei), din Muntii Orãstiei, cu complexul sãu de sanctuare.
    Istorici de seamã ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite
    cã Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe
    existenta unei pesteri situatã aproape de vârf, adusã în atentie de
    naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine
    de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru
    apa care curge în preajma lui (amintitã de Strabon) Conform vechilor
    traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sã fie aceea de a se
    ascunde privirilor, dar nu într-o banalã ceatã, care ar exclude ideea
    de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost
    descris: "...acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se
    ascunde. Dacã vii din Retezat spre apus si e senin si soarele
    strãluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învãluit în ceatã, sau
    cine stie cum si în ce, fiindcã pentru vedere apar numai cerul si
    orizontul, ca si cum muntele ar fi strãveziu. Nu se întâmplã
    totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se
    ascunde." (Victor Kernbach-"Muntele ascuns al lui Zamolxis", România
    pitoreascã nr.7/1972). Înainte de a da o explicatie acceptului de
    egalitate între "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat cã
    este vorba de un fenomen optic de totalã refractie a luminii, care se
    produce în anumite conditii meteo. El se datoreazã straturilor de
    aer, cu densitãti diferite, care se "pliazã" pe versantii estici ai
    muntilor din zonã, în conditii de calm atmosferic local. Fenomenul,
    de o deosebitã complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor
    determinant ce-l are "centrul de frig local", generat de prezenta a
    douã cãldãri glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a
    vârfului Cracul Pesterii, care modificã densitatea stratului de aer
    si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat
    acestui "centru" este cel de drenare a nebulozitãtii (ceatã, nori) de
    pe versantul estic al celor douã vârfuri sub forma unui condens în
    albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determinã
    precipitatii, care alimenteazã pârâul Izvorul Gugului. In aceste
    conditii, mai ales deasupra versantului rãsãritean, este frecvent cer
    senin. Caracteristicile mentionate conferã locului o trãsãturã
    de "sacralitate", dar mai ales versantului estic îi oferã conditii ce
    permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui
    Strabon legatã de faptul cã Zamolxis "întemeiat pe semne ceresti,
    fãcea prorociri..", se pot avansa urmãtoarele: - În perioada în care
    Zamolxis "îi învãta pe fruntasii tãrii", în sec VI î.e.n., în zona
    paralelei 45, clima Europei se rãcise considerabil (dovadã studiile
    de climatologie istoricã, pe baza miscãrilor ghetarului Fernau),
    rezultând si o nebulozitate accentuatã si de lungã duratã, ceea ce
    ridica probleme în privinta amplasãrii unui observator astronomic. -
    Zamolxis a cãutat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice,
    sã poatã observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gãsit, era "o
    locuintã subpãmânteanã", în fapt o crevasã naturalã în apropierea
    vârfului muntelui, care a fost modificatã, pentru a obtine un coridor
    din care se putea observa cerul într-o anumitã dechidere unghiularã. -
    Dupã ce lucrarea a fost terminatã, Zamolxis "dispare din mijlocul
    tracilor, coborând în locuinta lui de sub pãmânt. A trãit acolo trei
    ani. Tracii doreau mult sã- aibã, jelindu-l ca pe un mort. In al
    patrulea an, el le-a apãrut si astfel Zamolxis fãcu vrednice de
    crezare învãtãturile lui..."(Herodot.IV.95). Desi vreme de trei ani a
    lãsat sã se creadã cã este mort, ca apoi sã aparã iar în comunitate,
    se pare cã Zamolxis nu a urmãrit o "reînviere" care sã întãreascã
    învãtãturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul
    autoizolãrii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen
    ceresc, considerat de o deosebitã importantã. Locuinta subpãmânteanã,
    ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea
    urmãrirea astrelor si ziua, pentru cã, desi fântânarii se feresc sã o
    spunã, se stie cã din fundul fântânilor adânci se poate vedea si ziua
    licãrirea stelelor, datoritã reflexiei razelor de luminã sub un
    anumit unghi de incidentã în mediul dat. În plus, dacã lumina
    soarelui n-ar "estompa" în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea
    observa cum în 24 de ore constelatiile zodiacului se perindã una dupã
    alta, la o orã si jumãtate, deasupra orizontului. Terenul ales,
    un "amfiteatru" cu "amplificare" naturalã, datoritã orografiei
    locului, ar fi putut sã fi fost incinta sacrã, unde, dupã reaparitie,
    se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta îsi fãcea
    cunoscute învãtãturile si prorocirile pe baza observatiilor
    astronomice. Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de
    avansate pentru acea epocã, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al
    gotilor, atrage atentia cã geto-dacii, în timpul regelui Burebista si
    a marelui preot Deceneu, cunosteau "teoria celor douãsprezece semne
    ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de
    foc al Soarelui întrece mãsura globului pãmântesc, sub ce nume si sub
    ce semne cele treisute si patruzeci si sase de stele trec în drumul
    lor cel repede de la râsârit la apus, spre a se apropia sau depãrta
    de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile
    prestabilite ale astrelor care se grãbesc sã atingã regiunea
    orientalã si sunt duse înapoi în regiunea occidentalã". Este ceva,
    nu? Amplasarea "observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru
    prima datã de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor",Publicatiile
    Institutului Social Banat-Crisana,Timisoara, 1942), permite
    observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de
    la NE la S. În situatia datã, în perioada solstitiului de iarnã se
    putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineazã
    deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de varã
    permitea observarea culminatiei Constelatiei Sãgetãtorului, tot
    deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasã dintre
    toate constelatiile zodiacului. Între orbitele celor douã
    constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale.
    Vârful Cracul Gugului cu "observatorul astronomic" îsi primeste
    astfel încã o legitimitate. Trebuie subliniat cã la o încercare,
    astãzi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar apãrea
    probleme majore, datoritã procesiei echinoctiilor în timpul celor
    peste 2.500 de ani trecuti, în care punctul vernal si semnele
    zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fatã
    de constelatiile zodiacale. In ce priveste "observatorul", acesta
    este o crevasã amenajatã în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind:
    lungime 10m, lãtime 2 m, înãltime 2-3 m, coordonatele geografice
    fiind 45 16' 54'' latitudine nordicã si 22 42' 44'' longitudine
    esticã, altitudinea fiind de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil,
    muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est,
    unde se gãsesc si astãzi stânele, care acum douã milenii si
    jumãtate "asigurau" probabil pe cel de la "observator". Acolo se
    poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt
    semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei.
    Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Pesterii - este alcãtuit
    din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul
    rocilor dizlocate si prãvãlite de climatul aspru de altitudine, fiind
    spectaculos. Cu toatã inaccesibilitatea muntelui si duritatea
    rocilor, "pestera" sugereazã o muncã titanicã de amenajare, intrarea
    amintind de o poartã megaliticã. realizarea constructiei subpãmântene
    a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea
    decât o motivatie - o credintã intensã, capabilã sã mobilizeze
    energii spirituale si materiale la un înalt nivel.. În afarã de
    acel "confort astronomic" necesar, locul trebuia sã mai continã si
    unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic
    format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulatie pentru
    mãsurãtori ceresti.

    Undeva, pe cel mai înalt deal dintre Ceahlãu si Urali, se gãsea pânã nu demult singura cetate acoperitã din lume. Pornindu-se de la importanta constructiei, s-a ajuns la concluzia cã, în vremuri îndepãrtate, dealul Cãtãlina, apartinând judetului Iasi, îndeplinea, pe lângã rolul de apãrare în fata nãvãlitorilor, si unul initiatic, fiind un perimetru sacerdotal important. Având o vechime de peste 3000 de ani, cetatea era apãratã de un acoperis care se ridica la o înãltime de aproximativ 30 de metri.

    Dar dacã motivatia construirii zidurilor a fost una de ordin strategic si militar, pentru existenta acoperisului nu s-a gãsit, deocamdatã, nici o explicatie logicã. Într-o vreme când prin aer zburau doar pãsãrile, de ce au avut nevoie strãmosii nostri de o cetate acoperita? Si în lipsa unei logici sustinute de dovezi arheologice, împãtimitii de istorie au emis o ipotezã tulburatoare. Acoperisul a fost construit pentru a-i proteja pe luptãtorii din cetate de atacuri...aeriene. Dar cine sã atace din aer acum 3000 de ani? Se spune cã triburile care locuiau în zonã l-au construit de teama zeilor care îi pedepseau pe supusi ori de câte ori acestia nu-si aduceau prinosul pe altarele lor. Si totusi, cine erau acesti zei, acesti luptãtori care se puteau deplasa prin aer si atacau cetãtile de demult? Arheologii care s-au ocupat în urmã cu 22 de ani de studierea rãmãsitelor cetãtii au constatat cã, pe o razã de aproximativ 600 de metri fatã de locul constructiei, pãmântul nu era deloc fertil, iar la o adâncime de aproximativ 80 de centimetri exista o peliculã de pãmânt carbonizat cu o grosime de circa 25 de centimetri. Ce armã putea sã ardã pãmântul în urmã cu 3000 de ani si ce s-a întâmplat cu apãrãtorii cetãtii? Pentru cã, se pare, cetatea nu a fost distrusã de foc. A fost distrusã de nepãsarea oamenilor care au demontat-o bucatã cu bucatã pentru a folosi piatra la constructiile lor. În felul acesta, în aproape toate casele din zonã existã câte o micã parte din ceea ce a fost singura cetate acoperitã din lume. Uneori ne întrebãm ce soartã meritã un popor ignorant, un popor care nu-si cunoaste identitatea istoricã, valoarea spiritualã si rãdãcinile. "

    SUB CASELE SI GRAJDURILE TÃRANILOR DIN MUNTII ORÃSTIEI SE ASCUNDE O CIVILIZATIE VECHE DE 10.000 DE ANI
    Despre civilizatiile egipteanã, mayasã, incasã sau aztecã a auzit toatã lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizãri tehnice si stiintifice care ne mirã si astãzi. Crezi cã dacã ai ajunge în Egipt sau în Peru ai întelege cum au fost construite piramidele sau ai reusi sã descifrezi în laborator compozitia stâlpilor si a sferelor din fier care nu ruginesc de mii de ani, desi se aflã la discretia vântului si a ploilor. Cine crede cã are solutia acestor enigme nu trebuie sã parcurgã mii de kilometri pentru a-si verifica teoriile. Muntii Orãstiei sunt mult mai aproape si acolo, desi pare incredibil sau exagerat, se aflã vestigiile unei civilizatii la fel de fascinante: civilizatia dacicã.


    DACII ÎSI ZIDEAU MUNTII


    Când spui daci, spui Sarmisegetuza. Iar când spui Sarmisegetuza, te gândesti la Ulpia Traiana Sarmisegetuza, cetãtile Blidaru sau Costesti. Se vorbeste mai putin despre adevãrata capitalã a Daciei, Sarmisegetuza Regia (aflatã la doar 40 km de Ulpia), creatã în totalitate de populatia trãitoare pe aceste meleaguri. Dacii nu au fost numai "cei mai viteji si mai drepti dintre traci". Ei au fost în primul rând constructori desãvârsiti, astronomi, siderurgisti, experti în strategie militarã. Sarmisegetuza Regia nu este o singurã cetate, ci un colos, alcãtuit din sute de cetãti, rãspândite pe 5000 de kilometri pãtrati. Pânã la o altitudine de 2050 m, interventia umanã este prezentã în mod compact. Una dintre mãrturiile istorice spune cã dacii îsi zideau muntii. Poate cã aceastã afirmatie a stârnit zâmbete sau a fost consideratã, în cel mai bun caz, un eufemism. Arheologii si geodezii care fac cercetãri în Muntii Orãstiei au gãsit însã dovezi care confirmã vechile scrieri. "Toti muntii din jurul Sarmisegetuzei sunt terasati, iar versantii sunt ziditi. Pe toate crestele, vãile, versantii au fost descoperite pietre fasonate, cu o greutate de aproximativ 3 tone. Cetãtile sunt apãrate de ziduri circulare, de sus pânã jos. Dacã în cazul piramidelor egiptene s-a ajuns la concluzia cã pietrele erau transportate cu ajutorul unor sisteme de bile si ridicate cu scripeti, pentru daci teoria nu este valabilã. Ramâne un mister transportarea blocurilor imense de piatrã pânã în vârful muntilor, cantitatea de materiale fiind superioarã celei folosite la piramidele egiptene", spune ing. gral. div. (r) Vasile Dragomir, vechi cercetãtor al zonei.



    CALENDARUL DACIC RIVALIZEAZÃ CU CEL DE LA STONEHENGE


    Urmele de activitate industrialã dovedesc cã dacii erau si foarte buni prelucrãtori de metale. De pe toate culmile au fost scoase la luminã lingouri, forje, clesti pentru manipularea fierului în foc, furnale, lentile de fier. Putini stiu cã Muntele Bãtrâna este cel mai înalt vârf din România, nu din punct de vedere geografic, ci geofizic. Mãsurãtorile gravitationale au arãtat cã datoritã nucleului extrem de dur, constituit din minereuri de fier, acest munte este cel mai înalt de pe teritoriul tãrii noastre. Sã fie o întâmplare cã aici aveau dacii cea mai mare minã de fier si cele mai importante depozite de minereuri? Dacii erau si astronomi foarte priceputi. Ei au fãcut mãsuratori pe stele, utilizind coordonate orare, si nu coordonate orizontale, aproape de nivelul mãrii, asa cum se proceda în mod obisnuit, de exemplu la egipteni. Exista si un calendar dacic, poate nu la fel de impunãtor ca si cel construit la Stonehenge, dar incredibil de precis. Precizia lui demonstreazã, în egalã masurã, cunostintele deosebite de matematicã, astronomie si în special de geometrie pe care le aveau dacii. Dacii au conceput Sarmisegetuza ca pe un centru vital, destinat unei rezistente totale. Nu îmbini perfect constructiile civile cu cele militare, nu zidesti muntii, nu construiesti drumuri, sisteme de alimentare cu apã si de drenare a zonei, ca sã le pãrãsesti la primul atac. Modelul dacic de apãrare completã, utilizarea avantajelor oferite de teren, rãzboiul de uzurã, toate au contribuit la încetinirea înaintãrii romanilor. Marelui Imperiu Roman, care se întindea pe trei continente, i-au trebuit 5 ani ca sã treacã de "sãlbaticii" din Carpati.



    O CIVILIZATIE UNICÃ, VECHE DE 10.000 DE ANI


    Poate cã dacii au fost ajutati de Zalmoxe, cãruia i-au ridicat numeroase sanctuare, dreptunghiulare, circulare, mai mari si mai impunãtoare decât cele construite de alte civilizatii pentru zeii lor. Adânc îngropate de timp, încep sã iasã la suprafatã, luându-i prin surprindere astãzi pe tãranii care si-au construit deasupra lor case sau grajduri. Poate i-au ajutat si uriasii despre care povestile pãstrate pânã la noi relateazã cã ar fi trãit pe aceste teritorii. "Nu sunt arheolog sau istoric, ci geodez. Totusi am curajul sã afirm, dupã cercetãrile fãcute în Muntii Orãstiei cã civilizatia existentã pe teritoriile noastre, veche de aproximativ 10.000 de ani, este cu adevãrat unicã. Vestigii ale civilizatiei romane se aflã si în alte tãri, deci nu pe acestea trebuie sã le punem în valoare. Pãcat cã nu se acordã atentia necesarã Sarmisegetuzei Regia, care este cu adevãrat numai a noastrã", afirma Vasile Dragomir. Sarmisegetuza Regia asteaptã sã fie redescoperitã.
    "Poate ar trebui sã studiem mai atent legendele care spun cã unele civilizatii megalitice îsi au originea pe pãmânturile noastre. Germanii, de exemplu, au fãcut cercetãri si spun cã strãmosii lor ar fi venit din Dacia", este de pãrere Vasile Dragomir. Acolo, în Muntii Orãstiei, unde satele sunt rãsfirate, cu case "atârnate" de versanti, Sarmisegetuza asteaptã sã o redescoperim. Asteaptã sã se facã si despre ea filme, sã-si etaleze enigmele, sã fie vizitatã si admiratã. Ne asteaptã sã ne descifrãm originile, sã fim mândri de ea si de noi.

    O descoperire arheologicã ineditã fãcutã pe teritoriul tãrii noastre, alãturi de alte surse reînviate din negura vremurilor, au condus câtiva cercetãtori la o concluzie uimitoare: geto-dacii foloseau scrisul cu mult înaintea altor popoare. Nimeni nu stie cu exactitate când si unde a apãrut scrierea „pentru întâia datã" în istoria omenirii începuturile civilizatiei umane au fost, de-a lungul timpului, învãluite în mister. Cel mai ades, savantii îsi ascund divergentele de opinii sau inerenta lipsã de informare în aceastã problemã sub formula nu lipsitã de... gratie poeticã „Originile scrisului se pierd în negura timpurilor".

    Misterul scrisului a fost subiectul unor ambitioase cercetãri, dar si al unor încrâncenate controverse stiintifice. Cu toate acestea, descoperirile senzationale nu lipsesc, întregind mozaicul desperecheat al cunoasterii. Astfel, în 1961, cercetãtorul clujean Nicolae Vlasa descoperea trei tãblite de lut în micuta asezare Tãrtãria, de pe Muresul transilvan. Tablitele, acoperite cu semne grafice asemãnãtoare într-un mod uimitor scrierii pictografice sumeriene de la sfârsitul mileniului IV. î.e.n., s-au dovedit a fi, în urma cercetãrilor, cu 1000 de ani mai vechi decât primele mãrturii ale scrierii sumeriene! Ele datând, deci, de acum aproape 7000 de ani! Rezultatele cercetãrilor mai multor savanti din diverse tãri au avansat o teorie senzationalã: primul alfabet si prima scriere apartin strãmosilor nostri geto-daci. În 1961, Nicolae Vlasa descoperea primele tãblite de la Tartaria, despre care se afirma initial cã ar fi fost "importate" din Sumer. Mult timp s-a considerat cã istoria omenirii începe la Sumer, dat fiind faptul cã civilizatiile asiriene babiloniene, carpaticã, ducând cu ei o scriere deja cunoscutã". În sprijinul afirmatiilor sale aduce argumente imbatabile. Primul calendar mesopotamian nu corespunde latitudinii Sumerului, ci zonei din nordul egiptene, ebraice, grecesti sunt mult mai noi decât aceasta. Dupã ce tablitele au fost verificate si datate la Moscova, concluziile au fost senzationale. Tãblitele de la Tãrtãria sunt mai vechi cu cel putin 1000 de ani decât cele sumeriene. Tãblite de acelasi tip au mai fost descoperite ulterior celor de la Tãrtãria în zona Portilor de Fier, la Lepenskii Vir, pe malul drept al Dunãrii. Istoricul rus N.Jirov declara în revista Znanie Sila (1971) faptul cã sumerienii au migrat din zona peninsulei balcanice (Geto-Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar, însã acesta nu se mai potrivea la marimea zilelor si noptilor de pe latitudinea lor, fapt pentru care a fost schimbat. Acelasi argument a fost folosit si de cãtre astronomul polonez Ludwig Zaidler în cartea "Istoria ceasurilor" pentru a demonstra migratia sumerianã din zona carpaticã. Savantul sovietic mai sublinia faptul cã limba sumerianã era total diferitã de ale vecinilor semiti, iar scrierile lor plasau originea strãmosilor într-o tarã montanã sau submontanã. Datãrile cu carbon radioactiv realizate de savantul american Marija Gimbutas (C 14) au stabilit cã tãblitele carpatice sunt mai vechi cu un mileniu decât cele din Sumer, iar scrisul de pe tãblitele de la Tãrtãria este mult mai vechi decât cel descoperit pe plãcutele din Sumer. Acest aspect a fost confirmat în anul 1972 si de academicianul bulgar Vladimir I.Georgiev. Savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis analizeazã în cartea sa „Despre literele si limba getilor sau a gotilor", publicatã în 1957 la Lyon, mai multe alfabete zis gotice prin comparatie cu cel getic primitiv. El mãrturiseste cã s-a inspirat din lucrarea altui savant si anume, a arhiepiscopului de Uppsala, Joannes Magniis Gothus, intitulatã „Istoria tuturor regilor goti si finlandezi", ce a fost publicatã la Roma în 1554 si în care se prezenta pentru prima datã alfabetul getic, în aceastã lucrare se demonstreazã cã episcopul Wulfila (303-383 d. H.) a inventat alfabetul gotic inspirându-se din cel getic, în acest alfabet, considerat a fi cel mai nou din acea vreme, Wulfila a tradus Biblia, cunoscutã sub numele de Codex Argenteus. Atât Vulcanius Brugensis, cât si Joannes Magnus au avut la dispozitie surse antice si medievale foarte rare si de o valoare inestimabilã, care astãzi nu mai sunt disponibile. Printre acestea se numãrã si discursurile lui Cato cel Bãtrân (234-149 i. H.), din care citeazã: „.. faptele de vitejie ale getilor fuseserã cântate de poetii lor, acompaniati la flaut, cu mult înainte de întemeierea Romei...". Si nu numai Cato cel Bãtrân, ci si poetul erudit Publius Ovidius Naso (43 i. H. -17d. H) este un martor autentic. Timp de 10 ani a trãit exilat printre getii din nordul Imperiului Roman, le-a învãtat limba, ba chiar a scris în limba getã si sarmatã mai multe poeme, din care ne-a parvenit unul pãstrat în Pontica, în rezumat în mod surprinzãtor, cei care au sustinut cel mai mult ideea cã Tãblitele de la Tãrtãria reprezintã primul alfabet nu au fost oamenii de stiintã români, ci strãini. La Tãrtãria nu s-au mai fãcut sãpãturi din anul descoperirii enigmaticelor plãcute. Acestea sunt depozitate la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Peste semnificatia lor istoricã si stiintificã s-a asternut în toti acesti ani un misterios val de tãcere. Din fericire, în ultimii ani, câtiva cercetãtori încearcã din nou sã readucã la luminã adevãrul despre trecut, repurtând în discutie valoarea inestimabilã a Tãblitelor de la Tãrtãria. În imaginea alãturatã se poate observa asemãnarea dintre semnele inscriptionate pe tãblitele de la Tãrtãria si scrierile apãrute ulterior în alte pãrti ale lumii. Concluzia logicã ar fi cã toate aceste scrieri primitive au avut ca origine scrierea folositã pe teritoriul tãrii noastre cu multã vreme înainte. Cum ar fi arãtat omenirea în absenta scrisului, geniala inventie care întrece cu mult, prin însemnãtate, tot ce a inventat omul de-a lungul întregii lui existente... Mai mult ca sigur cã nu foarte diferit de felul cum arãta în prezent triburile de vânãtori care mai sãlãsluiesc în sãlbãticia junglei amazoniene, în pãdurile Africii ecuatoriale ori în tinuturile desertice ale aborigenilor australieni.. Dacã pentru toate celelalte inventii ale mintii omenesti a existat, existã si va exista mereu un principiu din rândul legitãtilor Universului pe care am reusit sã îl cunoastem si sã îl stãpânim, scrierea nu are nici un corespondent în naturã, chiar dacã „limbaje" existã! Fãrã scriere, însãsi istoria ar fi avut, poate, si azi aura de mit si legendã pe care i-o sortise odinioarã oralitatea». Sã reprezinte oare teritoriul Geto-Daciei locul în care a apãrut pentru prima oarã scrisul, dupã care el s-a rãspândit pe tot globul? Existã destule argumente care sustin aceastã ipotezã.

    "Timp de cîteva zile am vizitat frumoasa vale a Hategului, unde odinioarã a fost Sarmizegetusa; am umblat din sat în sat în munca de cercetare. Am trecut si prin frumoasa si bine întretinuta cetate Maros, de lîngã Vetel, aproape, de Deva, unde, în împrejurimi, am gãsit împrãstiate pietre cu inscriptii vechi, pe care le-am adunat".


    Astfel consemna marele istoric al lumii romane Theodor Mommsen (1817-1903), în Raportul prezentat Academiei de stiinte din Berlin, la 28 octombrie 1857, rezultatul cãlãtoriei sale de studii efectuate cu o lunã mai înainte pe locurile strãvechii capitale a Daciei, Sarmizegetusa. Savantul german întreprinsese aceastã cãlãtorie cu sprijinul Academiei din Berlin, în vederea strîngerii de material stiintific despre antichitãtile romane de la noi, necesar alcãtuirii corpusului de inscriptii latine, cu a cãrui editare fusese însãrcinat de forul academic berlinez. Prezenta sa în Transilvania se înscrie, astfel, ca un moment deosebit de semnificativ pe firul traditiilor legãturilor dintre oamenii de stiintã români si strãini, marcînd interesul pe care istoricii occidentali îl purtau istoriei poporului român, strãvechii sale culturi si civilizatii.
    În acel an, 1857, cînd Th.Mommsen "vizita Transilvania si vestigiile sale care evocau istoria de început a daco-romanilor, savantul era în plinã afirmate. Apãruserã primele trei volume, între 1854 si 1856, din monumentala sa sintezã Istoria romanã, lucrare care deschisese noi orizonturi în studierea si întelegerea evolutiei istoriei romanilor. „Epigrafist, cunoscãtor al institutiilor romane, mai ales cele de drept, politic, lingvist, numismat, Mommsen era, fãrã îndoialã, pregãtit ca sã scrie istoria poporului roman — nota profesorul universitar Teohari Antonescu (1866-1910), în prezentarea consacratã învãtatului german în volumul III al Enciclopediei române (Sibiu, 1904). În adevãr, istoria sa romanã a stîrnit de la început o admiratie generalã si a fost tradusã în mai toate limbile popoarelor culte ale Europei".
    Istoricul german se fãcuse cunoscut în cercurile stiiritifice si prin studiile sale de epigrafie, pentru care fusese stimulat si de profesorul sãu de la Universitatea din Kiel, Otto Jahn. În 1844, cu o bursã din partea guvernului danez, a întreprins o cãlãtorie de studii în Franta si Italia. La Roma, ca oaspete al Institutului prusian de arheologie, a luat contact cu unii dintre cei mai buni cunoscãtori ai inscriptiilor antice latine, încurajat de marele epigrafist Bartolomeo Borghesi (1781-1860), pe care îl va considera permanent maestrul sãu, Mommsen a plãnuit publicarea unei vaste culegeri de inscriptii latine, Corpus Inscriptionum Latinarum, al cãrei prim volum a apãrut în 1863. Lucrarea, realizatã de Th. Mommsen cu colaborarea unor prestigiosi istorici ai vremii sale, a apãrut în 20 tomuri în timpul vietii savantului, cuprinzînd peste 200.000 inscriptii din toatã aria lumii romane. Profesorul I.I.Russu (1911-1984) sublinia cã „este prima realizare stiintificã valabilã si durabilã pînã azi si va rãmîne în viitor... pentru epigrafia tuturor zonelor Imperiului roman, fiind temelia monumentalã a documentãrii cu privire la toate problemele istorice ale provinciilor [romane]". Acest corpus, de inscriptii a fost consultat si de marele nostru poet Mihai Eminescu, care si-a extras din el informatii referitoare la strãmosii nostri daco-romani.
    Opera si activitatea lui Mommsen au fost cunoscute si pretuite de timpuriu în România. Printre colaboratorii sãi s-a aflat, de altfel, si Grigore Tocilescu (1850-1909), consemnat în repetate rînduri în volumul III din Corpus Inscriptionum Latinarum, consacrat inscriptiilor din Dacia anticã, în prezentarea amintitã, Teohari Antonescu sublinia cã timp de 10 ani, „de la 1850 la 1860, [Mommsen] scoate la luminã opere de valoare nepretuitã, care prin metoda cercetãrilor si prin importanta rezultatelor dobîndite au rãmas si astãzi [zorii, secolului XX] încã neîntrecute".
    Recent, Editura stiintificã si enciclopedicã a început publicarea traducerii integrale a Istoriei romane, din care a apãrut volumul I (cuvînt înainte de acad. Emil Condurachi, traducere Joachim Nicolaus). Relevînd contributia istoricului german la dezvoltarea studiilor romane, acad. Emil Condurachi (1912-1987) arãta în cuvîntul înainte al traducerii românesti: „Istoria romanã a lui Mommsen... a fost si continuã si astãzi sã fie consideratã drept un adevãrat monu*ment al istoriografiei moderne asupra Romei antice realizat în secolul trecut". Lucrarea, subliniazã regretatul istoric român, „rãmîne un model de severitate stiintificã si de sobrietate în expresie, calitãti ce meritã a fi scoase în evidentã si date drept exemplu".
    Istoria romanã a lui Mommsen ne retine atentia si datoritã opiniilor pe care le avanseazã asupra strãvechilor locuitori ai pãmînturilor românesti, geto-dacii. Astfel, potrivit manierei sale de a înfãtisa nu numai comunitãtile romane, ci si pe cele ale vecinãtãtilor, Mommsen se opreste si la societatea geto-dacã contemporanã cu personalitatea cea mai mult agreatã de el, Cezar. În subcapitolul Noul regat al dacilor, savantul german subliniazã cã, spre mijlocul secolului I î.e.n., „pe vastele cîmpii ale Daciei se organiza politic un popor care era destinat sã joace un alt rol în istorie decît besii si dantheletii" (triburi care hãrtuiau unitãtile militare romane din Balcani, fãrã a constitui un pericol serios pentru ansamblul puterii Romei). Dupã ce evocã pe Zamolxis, în care vede o fiintã umanã si o divinitate, si înrîurirea cultului lui asupra edificiului social si statal geto-dacic, Mommsen scoate în relief personalitatea regelui Burebista, care, „cu multimile sale disciplinate prin tenacitate si entuziaste, a fondat în timp scurt un regat puternic care se întindea pe ambele maluri ale Dunãrii... Nu existase încã nici un contact direct cu romanii si nimeni nu putea sã spunã ce va deveni acest regat, ale cãrui începuturi amintesc pe cele ale Italiei; nu era însã nevoie sã fii profet ca sã-ti dai seama cã niste proconsuli ca Antonius si Piso1 nu erau fãcuti sã se lupte cu zeii", adicã cu conducãtorii geto-dacilor, regele si marele preot, care erau asemuiti cu zeii.
    Cãlãtoria de studii a lui Mommsen în Transilvania se înscrie cu o semnificatie deosebitã în cadrul activitãtii stiintifice a savantului. Ea ilustreazã interesul deosebit pe care istoricul îl acorda antichitãtilor romane de la noi, a cãror studiere si publicare erau menite sã contribuie la mai buna cunoastere a istoriei latinitãtii orientale din primele secole ale mileniului întîi al erei noastre.
    Desi activitatea sa de cercetare si munca de la catedrã îl absorbeau, Mommsen a luat hotãrîrea de a vizita Transilvania în toamna anului 1857. La 30 iunie, el îi scria, între altele, cãrturarului Fr.Müller, din Sighisoara: „Actiunile si cercetãrile pe care le întreprind sînt — atît pentru patria dv. cît si în sinea lor — actiuni de importantã nationalã si în folosul tuturor".
    Dupã minutioase pregãtiri "între care consultarea unor publicatii transilvãnene, informarea despre principalele colectii si colectionari de antichitãti, despre obiectivele si localitãtile de vizitat" la 12 septembrie 1857, Mommsen îl anunta pe acelasi Fr.Müller cã era gata de drum. „Mîine dimineatã — scria el — pãrãsesc Viena... pentru a ajunge la Cluj... Fie ca timpul sã fie prielnic pentru a-mi dezvãlui cu toatã splendoarea tara d-voastrã pretioasã". Tot în vederea facilitãrii cercetãrilor sale, Mommsen a luat legãtura si cu istoricul sas Georg Daniel Teutsch (1817-1893), din Sibiu, care i-a recomandat o serie de istorici si cãrturari transilvãneni, care puteau sã-i fie de folos în cercetãrile sale.
    Dupã cum aflãm din acelasi Raport prezentat Academiei de stiinte din Berlin, Mommsen si-a început investigatiile la Ilisua, lîngã Dej, localitate din apropierea fostei granite de nord a Imperiului roman. De aici, s-a deplasat la Cluj, prezenta sa fiind consemnatã, la 24 septembrie 1857, în paginile unui ziar al vremii, care înregistra minutiozitatea cu care istoricul german a cercetat piesele aflate într-o colectie particularã (busturi, coloane de piatrã, pietre de mormînt etc.). Si-a continuat cãlãtoria la Turda, Grind (Luncani), Aiud, Sebes, examinînd si copiind alte inscriptii aflate în diferite colectii.
    La 1 octombrie 1857, Th.Mommsen a ajuns la Blaj, unde a fost oaspetele renumitului filolog Timotei Cipariu (1805-1887). S-au întretinut, desigur, pe îndelete, despre mãrturiile daco-romane, vechimea poporului român, Cipariu împãrtãsindu-i din preocupãrile sale privind studierea istoriei limbii române. În 1854, Cipariu publicase Elemente de limba românã dupã dialecte si monumente vechi si, în 1857, pregãtea Crestomatia, sau analecte literare din cãrtile mai vechi si noue românesti, tipãrite si manuscrise, începînd de la seclul XVI pînã la al XIX cu notitã literarã, care urma sã aparã în 1858. Savantul german va fi admirat si cercetat, de asemenea, faimoasa bibliotecã a lui Cipariu, cea mai mare bibliotecã romaneascã particularã din Transilvania acelei vremi, cu valoroase tipãrituri si manuscrise în limbile latinã, greacã, ebraicã, persanã, arabã, turcã, spaniolã, sirianã s.a.
    Din Blaj, istoricul german s-a îndreptat spre Sibiu, unde a luat legãtura cu naturalistul Eduard Albert Bielz (1827-1898) si cu istoricul si publicistul Michael Johann Ackner (1782-1862).
    "Mommsen a ajuns în seara zilei de 2 octombrie [1857] la Sibiu — avea sã relateze într-o scrisoare, un an mai tîrziu, Ackner... M-a surprins la Gusterita, în dimineata zilei de 3 octombrie, însotit de [Eduard] Albert Bielz. Dupã salutul de bun venit si unele schimburi de cuvinte, m-a rugat sã-l însotesc, pînã la Orãstie, de acolo pe valea Hategului si înapoi, pînã la Deva si M[aros] Nemeti (Mintia)".
    În zilele de 3 si 4 octombrie 1857, istoricul german a vizitat Sibiul si împrejurimile, a studiat piesele epigrafice de la Muzeul Brukenthal si din colectia lui Ackner, a fost primit de primarul orasului si s-a întîlnit cu presedintele Asociatiei istoricilor sibieni. În dupã-amiaza zilei de 4 octombrie, a fãcut o plimbare în împrejurimile Sibiului. „Mommsen — scria Ackner — era încîntat de privelistea lantului de munti înalti si a minunatei vãi a Cibinului". În seara aceleiasi zile, savantul si-a continuat investigatiile la Muzeul Brukenthal. “Dupã ce am vãzut si admirat la luminã de lumînare, pînã noaptea tîrziu, o mare parte a monedelor de la Brukenthal si cameele formidabile, pietrele antice, adînc si în relief tãiate, (cãtre 200 piese), ne-am despãrtit de Mommsen", relateazã Ackner. Tinta cãlãtoriei era însã regiunea Sarmizegetusei, strãvechea capitalã a Daciei, tinut bogat în mãrturii ale unui glorios trecut. La 5 octombrie, savantul german a plecat la Alba Iulia, continuîndu-si apoi investigatiile la Zlatna, Abrud, Rosia Montanã. La 6 octombrie, a cercetat vestigiile de la Orãstie, Simeria, Sãcele, Bretea Românã, Hateg, Sîntãmãria Orlea, Totesti, Pîclisa, Ostrov. În 7 octombrie, s-a deplasat la Rîu de Mori, la Clopotiva, Ulpia Traianã (Grãdistea), Densus, Fãrcãdin, iar de aici, în 8 octombrie, la Hunedoara si Deva. În 9 octombrie a fost la Vetel (Mintia), Brãnisca si Zam. A descoperit cu acest prilej noi inscriptii la Pîclîsa si Deva, fapt consemnat, de ziarul sibian Telegraful român la 17 octombrie 1857. Deosebit de rodnicã, cãlãtoria de studii a lui Mommsen în Transilvania s-a soldat cu o bogatã recoltã stiintificã. Rezultatele cercetãrilor le-a valorificat în tomul III, al corpusului de inscriptii, publicat în 1873. Sînt cîteva sute de inscriptii, diplome, table cerate din Alburnus-Rosia, însotite de un bogat material, ilustrativ. Multã vreme acest corpus a rãmas una dintre cele mai importante surse epigrafice pentru cunoasterea Daciei romane, cu toate lacunele si inexactitãtile sale. O editie criticã a mãrturiilor epigrafice din Dacia romanã a fost initiatã abia în anii din urmã cînd, sub egida Academiei de stiinte sociale si politice, a început publicarea corpusului Inscriptiile antice din Dacia si Scythia Minor, a cãrui primã serie cuprinde Inscriptiile Daciei romane (vol. I — 1975, II - 1977, III1 - 1977, III2 - 1980).
    În urmã cu 130 ani, Theodor Mommsen — asemeni altor istorici, oameni de culturã, artisti, de-a lungul secolelor —, convins de însemnãtatea pe care o prezenta cunoasterea trecutului poporului român pentru studierea istoriei generale a continentului, a venit sã batã cu pasii lui pãmîntul românesc al Transilvaniei. O cãlãtorie în care bucuria de a întîlni oameni si locuri minunate s-a însotit permanent cu satisfactia intelectuaiã de a lua contact cu noi si noi mãrturii ale unei bogate si îndelungate istorii.

    Monedele geto-dacice reprezinta cele mai autentice monumente de arta dacica.
    CONST. MOISIL

    Apãrute în jurul anilor 300 î.e.n., monedele geto-dacice înceteazã curînd a mai fi simple imitatii dupã monedele greco-macedonene. Se poate urmãri, treptat, disparitia simbolului lingvistic, precum si a simbolurilor secundare grecesti si înlocuirea lor cu simboluri locale originale1, care exprimã mai adecvat spiritualitatea geto-dacicã.


    Chiar de la introducerea imitatiilor dupã monedele de tip Filip II, geto-dacii au vrut sã redea pe avers imaginea conducãtorului rege-zeu, iar pe revers, cuplul potentializat-eroic, cal si cãlãret. Dacã pãrãsim domeniul restrîns al numismaticii descriptive si facem apel la alte stiinte, la mãrturiile istorice antice, la arheologie si, îndeosebi, la hermeneuticã (stiinta interpretãrii simbolurilor vechilor imagini), moneda dacicã apare într-o luminã nouã si complexã.
    Astfel, dupã pãrerea mea, geto-dacii au adaptat si cultivat, pe moneda proprie, imaginea zeilor traditionali, de origine tracicã îndepãrtatã, de care vorbeste Herodot si altii: cuplul divin al celor doi frati gemeni Apollo Hyperboreul si Artemis-Diana-Bendis; Ares-Marte-Kandaon; Dionysos Heracles. Toti acesti zei apar pe moneda dacicã înconjurati de „universul" lor de simboluri secundare. Astfel, „filipeii” care ne prezintã pe avers figura lui Apollo si pe reveres calul si cãlãretul, au fost „imitati" de cãtre geto-daci în asa zisele tipuri „cu cap uman imberb"; pe reversul monedelor de tip Tulghes-Criciova, afarã de cal si cãlãret, apare simbolul: „brãdut-pom-ramurã", iar pe tipul „Tulghes-Copãceni" simbolul Soarelui: „rozeta, cerc de globule". Încã din antichitate, la greci, se fãcuse identificarea lui Apollo cu Hellos — Soarele. La rîndul lor, în simbolul Soarelui, dacii vedeau apropierea cu „paradisul terestru" al lui Apollo Hyperboreul unde — potrivit traditiei — oamenii puteau fi transportati fizic, fãrã a muri. Si Zamolxis promitea adeptilor sãi acelasi „paradis terestru". Consider aceste simboluri secundare pur dacice; ele caracterizeazã, dupã pãrerea mea, moneda din aceastã fazã tribalã. De remarcat cã celtii de est imitã si ei un „Apollo" cu spirala pe obraz si un altul avînd pe revers asa zisele „cifre romane". La celtii de vest existã deja Apollo-Hellos-Borvon.
    Spre sfîrsitul sec. III î.e.n., în Oltenia apare o monedã originalã, zisã de tip „Larissa-Apollo-Amphipolls" care prezintã pe avers, din fatã, fie o figurã masculinã imberbã de tip „Apollo", fie figura femininã de tip „Artemis-Bendis".
    Si în acest caz, importantã mi se pare nu atît originea modelului imitat, ci, în primul rînd, semnificatia acestei figuri umane, masculinã sau femininã. Semnificatia nu poate fi alta decît reprezentarea cuplului divin: Apollo si Artemis-Bendis, zei traditionali de oricine tracicã îndepãrtatã care apar pe moneda Daciei, dupã „modelul" grec, prin transimbolizare. De precizat cã Mihai Gramatopol a întrezãrit partial adevãrul, sugerînd cã pe aversul monedelor respective ar fi redat numai capul zeitei „dacice Bendis". În aceeasl ordine de idei, B.Dimitriu si O.Iliescu au sustinut cã modelul lor I-au constituit, probabil, numai monedele de tip „Apollo-Amphipolis". Sã retinem, totodatã, cã pe reversul acestui tip monetar apar calul si cãlãretul traditional, simbolurile fiind „brãdutul-pomul-ramuri" sau „rozeta-Soarele" sau amîndouã, ceea ce demonstreazã caracterul pur dacic al monedelor, chiar dacã la elaborarea tiparului Ior pare a fi contribuit si un artist monetar celt.
    Semnificatia acestor imitatii de tip „Apollo" si „Artemis-Bendis" depãseste modelele anterioare, nu atît din punct de vedere tehnic — figurile sînt destul de primitiv redate —, cît mal ales prin ideea reunirii, în cadrul aceluiasi tip monetar, a cuplului divin: fratii gemeni „Apollo si Artemis-Bendis", care nu o datã apar împreunã si pe monedele grecesti.
    Halttenstin, sub influenta aportului masiv de tetradrahme emise din provincia Macedonia Prima (cu imaginea zeitei Artemis) sau din Insula Thasos (cu imaginea lui Dionysos/Heracles), moneda dacicã îsi schimbã aspectul. Modulul monetar devine mai mare, forma este în cea mai mare parte schitatã (bombatã). Pe aceste monede (de tip Hunedoara, Aiud-Cugir, etc.) apare figura lui Heracles. Rãspîndirea acestor monede nu este întîmplãtoare: numele acestui erou era foarte rãspîndit în Dacia. Cultul cuplului divin „Apollo si Artemis-Bendis" era, de asemenea, frecvent; el ni s-a transmis si în sãrbãtorile traditionale ale primãverii (1 Mal - ARMINDENI), cînd portile se împodobesc cu crengi de fag, mesteacãn, tei sau salcie. Apollo si Artemis-Bendis fiind si patronii vînãtorllor. În sfîrsit, cultul lui Dionysos era si el foarte cunoscut în spatiul tracic. Cercetãtorii englezi Rhode, Outhrie si altii ne explicã un fenomen spiritual deosebit în Dacia: geto-dacii apropiau cultul lui Zamolxis de cel al lui Dionysos. Outhrie afirma chiar cã Zamolxis devine un „brothergod" (frate-zeu) al lui Dionysos. Cum arãta M.Macrea, în Dacia romanã, cultul lui Dionysos se va transforma, partial, în cultul lui Sabazios. Mlrcea Eliade, la rîndul sãu, arãta cã autorii vechi, ca si anumiti savanti moderni, l-au solidarizat pe Zamolxis cu Dionysos si Orfeu.
    În ceea ce priveste reprezentarea lui Zamolxis, existã o moneda dacicã extraordinarã, asa-numita moneda „ianiforma", în care, sintetizînd afirmatiile unor autori mal vechi si mai noi, credem cã trebuie sã vedem mai curînd — pe aversul monedei —, o imagine divini poll-thoos, un trismegistos (de trei ori mare): lanus-Cronos-Zamolxis.
    Diferitele interpretãri date acestui tip de monedã de la sfîrsitul secolului trecut si pînã azi, fac din ea cea mai comentatã si mai controversatã monedã din numismatica dacicã. Faptul cã la origine, aceastã monedã are drept model pe cele de tip „Zeus-Fillp II" (care au un revers comun cu moneda ianiformã), nu exclude reprezentarea zeului lanus pe avers. Cum rezulta însã dlntr-un pasaj al istoricului loannes Lydos, anticii nu asociau pe lanus cu zeul Cronos. Aceastã asociere între lanus (patronul Anului nou calendaristic) si Cronos (timpul infinit) este, dealtfel, logicã, pînã în antichitate s-a fãcut confuzia între zeul Kronos si Cronos (timpul ca atare). De unde însã legãtura dintre Cronos si Zamolxis (Cum reiese dintr-un pasaj al Istoricului antic Diogenes Laertios, dacii venerau pe Zamolxis si vedeau în el pe Cronos si invers — cum arãta Mnaseas din Patara — getii adorau pe Cronos, numindu-l Zamolxis.
    latã-ne, asadar, în fata unei divinitãti politheos (concomitent lanus, Chronos, Zamolxis) care ne aminteste informatia Iui Herodot cã „getii se cred nemuritori". Desi stim din diversi autori antici cã geto-dacii au cultivat si zeii traditionali de origine tracicã îndepartatã (Dionysos, Artemls-Bendis etc.) zei care apar, dealtfel, pe moneda dacicã, totusi chintesenta religiei dacilor ramîne figura centralã a lui Zamolxis.
    Pe zeul lanus (un „Cronos partial"), dacii l-au imitat si mai tîrziu, pe moneda daciei de tip roman, asa cum aratã Maria Chiteson, luînd ca model denarul republican cu reprezentarea lui lanus. În acest caz însã nu cred cã mai putem vedea în aceste imitatii o divinitate complexã de tip lanus-Cronos-Zamolxis. Nu mai sîntem în fata creatiei monetare a epocii tribale din jurul anilor 250-280 î.e.n.
    Pe monedele dacice care imitã denarul republican roman apar cu predilectie reprezentãrile „Diana-Bendis" (ce figureazã si pe medalionul de lut ars gãsit într-unul din sanctuarele Sarmlzegetusei). Dealtfel, Vaslie Pârvan presupunea cã Diana daco-romanã (Diana Sancta) era aceeasi divinitate cu Artemis-Bendis a tracilor. Mai tîrziu, la poporul român, aceastã Diana Sancta a devenit Sînziana, Sântana, Diana — figuri centrale ale folclorului românesc.
    Tot pe imitatiile monetare dacice de tip roman apar nenumãratele reprezentãri ale zeului Marte-Kandaon, avînd pe revers „berbecul" sau „carele de luptã". Pe moneda tribalã de pînã atunci nu apar reprezentãri coerente ale zeului Ares-Kandaon. Existã, în schimb, o serie de simboluri secundare care ne sugereazã rãzboiul: cap uman tub cal — capul dusmanului învins, taur sau lup urcat în spatele cãlãretului etc. Ne gîndim dacã nu cumva varianta monedei getice de tip „Adîncita-Mãnãstirea", avînd pe aven un profil feminin, stilizat sumar, nu ar reprezenta mai curînd pe zeita Bendis în Cîmpia geticã, decît — asa cum s-a presupus — „Capul Romei"! Spunem aceasta mai cu seamã avînd în vedere faptul cã în reprezentãri „Capul Romei" apare întotdeauna cu casca de luptã ceea ce nu se întîmplã si la tipul de monedã „Adîncita-Mãnãstirea".
    „Capul Romei" va apãrea pe moneda dacicã de tip roman mai tîrziu, în perioada regelui Bureblsta, pe splendidele imitatii de denari republicani romani, avînd pe revers Faimoasele care de luptã de la bisa (cu doi cal) la quintisa (cu cinci cal — inovatie dacicã).
    Tot pe imitatiile dacice ale denarilor republicani gãsim si variante reprezentãri ale zeului Soarelui, Apollo. La cultul iul Apollo, în Dacia romanã, mai tîrziu, vor fi asociati - asa cum a subliniat M.Macrea — Olana, precum si Hygela. Or, cum rezulta dlntr-un dialog al lui Platon (Charmides), geto-dacii vedeau în Zamolxis un zeu tãmãduitor (zeu latros). Emitînd monede eu efigia lui Apollo, credem cã dacii au avut în vedere si aceastã acceptie a lui Zamolxls de zeu tãmãduitor. Asertiunea meritã luatã în consideratie, cu atît mal mult cu cît însusi Apollo Salutari» descoperit pe un basorelief la Apulum trebuie considerat cu reprezentînd pe vechiul Apollo latros, zeul Soarelui fiind — cum se stie — un zeu vindecãtor.
    În concluzie, considerãm cã pe moneda dacicã, afarã de reprezentarea figurii conducãtorului rege-zeu apare, de asemenea, reprezentarea zeilor traditionali: Apollo-Hyperboreni si Artemis-Diana-Bendis; Ares-Marte-Kandaon; Dionysos-Heracles si în sflrslt în Jurul figurii centrale lui Zamolxls - zeitatea politneos: lanus-Cronos-Zamolxis.
    Moneda dacicã apare astfel ca o monedã deosebit de originalã, încã de la primele emisiuni fãcute dupã modelul greco-macedonean de tip Filip II, dacii tribali au creat modele originale care nu mai au decît vagi asemãnãri cu „modelul" grec initial. De aceea, etichetarea acestor tipuri monetare create între 850-150 î.e.n. cu denumirea improprie si depãsitã de „imitatii" de tip Filip II, Apollo etc. nu corespunde realitãtii. Majoritatea lor reproduc figura „conducãtorului-rege" cum au afirmat mai multi istorici, dar reprezentarea zeilor tracici traditionali caracterizeazã în egalã mãsurã monedele din aceastã epocã.
    Spiritualitatea dacã apare evidentã prin adaptarea unor „modele" grecesti (Apollo, Artemls, Dionysos) la reprezentãrile zeilor daci traditionali prin fenomenul cunoscut sub numele de transsimbolizare. Asa, de pildã, cuplul divin Apollo-Artemis-Bendis apare la triburile dacice din Banat si Transilvania, vãzut din profil, la triburile dacice din Oltenia - din fatã si, în sfîrsit, la buridavensii din Oltenia, el apare în jurul reprezentãrii centrale a lui Zamolxis, sub imaginea unei zeitãti politheos.
    Cã aceste monede nu sînt simple imitatii o dovedesc simbolurile pur dacice care apar pe reversul aproape al tuturor tipurilor monetãrei: brãdutul, pomul, ramura precum si rozeta, roata (Soarele), în faza a doua de dezvoltare monetarã a uniunilor tribale dacice, dupã ocuparea Macedoniei de cãtre romani, modelul tetradrahmelor macedonene de tip Artemis — (Macedonia Prima) si a monedelor thasiene (cu imaginea lui Dionysos/Heracles) joacã un rol covîrsitor. Aparitia imaginii lui Heracles pe numeorase tipuri de monede geto-dacice demonstreazã suficient amploarea „cultului eroului" în Dacia, iar reaparitia monedelor cu reprezentarea din profil a zeitei Artemis-Bendis în Transilvania denotã cultul permanent ai unicei zeitãti feminine reprodusã pe monedã dacicã.
    Dupã rezolvarea crizei argintului în Dacia1, noile monede de tip „Artemis-Bendis" si Dionysos/Heracles se concretizeazã într-o mare multime de „imitatii" artistice locale, care mai amintesc doar vag de modelul initial si care constituie, putem afirma, adevãrata monedã dacicã. În sfîrsit, imitînd denarul republican roman, dacii reproduc cu predilectie tot zeitãtile traditionale: Diana-Bendis, Apollo si Marte-Kandaon, atît înainte, cît si în perioada regelui Bureblsta. Dupã disparitia marelui Bureblsta va apare, în sfîrsit, moneda de aur a dacilor, „Cosoni", cea mai autenticã monedã dacicã, cum se exprima odinioarã marele nostru istoric Nicolae lorga.

    1 Ocupînd Macedonia (168 î.e.n.), romanii au tãiat dacilor posibilitatea aprovizionãrii cu argint din minele sud-dunãrene, Dacia fiind o provincie bogatã în aur, dar relativ sãracã în argint (Magazin istoric, nr.7/1980), o bunã bucatã de vreme lipsa argintului s-a caracterizat prin reducerea acestuia în continutul monedelor, criza fiind rezolvatã abia în primele douã decenii ale sec. Il.e.n. În timpul conflictului dintre Roma si regatul Pontului.

    Unul dintre cele mai pasionante capitole ale vietii de stat din timpul lui Burebista, ”cel dintâi si cel mai mare dintre toti regii din Tracia”, se referã, fãrã îndoialã, la religia si cultura spiritualã a geto-dacilor. În acest sens, izvoarele scrise mentioneazã, uneori egalându-i personalitatea cu cea a marelui rege, pe marele preot Deceneu. Acesta, un întelept al neamului sãu, pânã la înãltarea lui Burebista, a trãit retras într-un tinut greu accesibil, probabil pe muntele sfânt al geto-dacilor, Kogaionon (amintit de Strabo, identificat ipotetic cu Dealul Grãdistii, pe care se aflau ruinele sanctuarelor de la Sarmizegetusa), ca un adevãrat sihastru, slujitor al zeului suprem Zamolxis. Când si-a început opera sa reformatoare, ”Burebista, bãrbat get”, dându-si seama de ajutoul imens pe care-l poate primi în înfãptuirea actiunilor sale, ”i-a dat o putere aproape regalã” (Iordanes, ”Getica”, XI, 67-72).


    Aproape unanim, scriitorii antici care s-au referit la raporturile dintre cei doi mari conducãtori ai dacilor, Burebista si Deceneu, subliniazã conlucrarea perfectã dintre ei în clãdirea celui dintâi si celui mai mare regat al Daciei, arãtând cã meritul exceptional al marelui preot a constat, în primul rând, în faptul cã a fãcut din învãtãtura sa, pe care unii o atribuie, desigur eronat, contactului sãu cu lumea egipteanã si greacã, un instrument ideologic unificator al întregului neam geto-dacic. Pentru a exemplifica, vom cita un pasaj din cartea a VI-a, 3, 11 a ”Geografiei” lui Strabo, geograf si istoric grec, originar din Pont, contemporan cu evenimentele, pe care le descrie cu o mare probitate: ”Lãsând la o parte trecutul îndepãrtat al getilor, întâmplãrile din vremea noastrã sunt urmãtoarele: Boerebistas, bãrbat get, luând conducerea neamului sãu, a ridicat pe oamenii acestia, ticãlositi la nesfârsitele rãzboaie (dintre ei - n. n.), si i-a îndreptat prin abstinentã si ascultare la porunci (legi - n. n.), astfel încât în câtiva ani a creat o mare stãpânire si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine; ba a ajuns sã fie temut chiar si de romani... Pentru a-si convinge poporul, el si-a luat ca ajutor pe Deceneu, un barbar vrãjitor, care umblase multã vreme prin Egipt, învãtând acolo unele semne de prorocire, multumitã cãrora sustinea cã tãlmãceste vointa zeilor. Dupã câtva timp fusese socotit chiar zeu... Ca dovadã de cât îl ascultau (getii - n. n.) este si faptul cã ei s-au lãsat convinsi sã-si stãpâneascã viile si sã-si ducã viata fãrã vin”.
    Acelasi Deceneu, ne spune mai târziu Iordanes în amintita lucrare, ”a desfãsurat o intensã activitate de masã, la proportiile întregului neam, sã-i învete pe geti întelepciunea. De aceea, getii au rãmas întotdeauna superiori în filosofie tuturor barbarilor si aproape asemãnãtori grecilor, dupã cum relateazã Dion Chrysostomos, care a compus istoria analelor lor în forma greacã” (carte pierdutã din antichitate - n. n.).
    Tot Iordanes este acela care lãrgeste explicatia referitoare la rolul exceptional al lui Deceneu în istoria geto-dacilor: ”Ceea ce le era getilor prielnic, ce le era lesnicios, ce le era de dorit era sã aducã la îndeplinire ceea ce sfãtuitorul lor Deceneus (Dicineus) îi învãtase sã urmãreascã în toate chipurile, judecând cã le este de folos. Iar el, observând cã în sufletele lor sunt gata sã-l asculte în toate si cã au o inteligentã naturalã, i-a initiat aproape în filosofie, cãci era în aceastã privintã un maestru priceput. Învãtându-i etica, i-a înfrânat de la moravurile lor barbare; transmitându-le fizica, i-a fãcut sã trãiascã potrivit cu legile însesi ale naturii...; instruindu-i în logica mintii, i-a fãcut mai iscusiti decât alte neamuri; arãtându-le practica, i-a îndemnat sã-si ducã traiul în fapte bune; demonstrându-le teoria, i-a îndemnat sã contemple cele douãsprezece semne zodiacale si prin ele cursul planetelor si toatã astronomia, i-a lãmurit si în ce mod discul lunar creste sau descreste, le-a arãtat si cât de mult globul de foc al Soarelui întrece în mãsurã rotunjimea Pamântului... Acestea si multe altele predându-le Deceneus getilor din stiinta sa, le-a apãrut ca o fiintã extraordinarã, încât nu numai pe oamenii mai de mijloc îi conducea, dar pânã si pe regi”.
    Acest din urmã fapt este pe deplin confirmat nu numai de rolul deosebit pe care l-a avut pe lângã Burebista, si pe care-l cunoastem din izvoare, ci si de evenimentele care au urmat dupã moartea marelui rege. Se stie, astfel, cã dupã acest eveniment tragic marele preot preia conducerea regatului geto-dac, pe care-l cârmuieste cu deosebitã pricepere, reusind, mãcar pentru un timp, sã frâneze tendintele centrifuge ale unor conducãtori locali puternici, pe care impunãtoarea personalitate a lui Burebista îi tinuse sub ascultare circa 38 de ani.
    Graiul nu poate reda mãretia acestor vremuri si fapte; ele adeveresc si vor adeveri peste veacuri vitalitatea si întelepciunea românilor care, trecând prin grele încercãri, au rãmas neclintiti si au prins de fiecare datã noi puteri, ridicându-se, asemenea stejarului dupã furtunã, si mai mândru spre soare.

    Ovidiu, am vãzut, spunea, referindu-se la Dacia: "Aºadar mi-a fost sortit sã vãd Sciþia ºi þinuturile care se gãsesc sub axa lui Lykaon". Lykaon a fost primul rege al Arcadiei, tatãl ursoaicei Kallisto, ºi numele sãu se referã la lup (gr. lykos). "Axa lui Lykaon" desemneazã Axis Mundi, Axa polarã, fiind o "amintire" a tãrâmului hiperborean, ºi gãsim aici o indicaþie cã, alãturi de mistreþ ºi ursoaicã, lupul participã la guvernarea lumii primordiale; faptul cã Lykaon este "tatãl" ursoaicei sugereazã cã lupul ar trebui plasat între mistreþ ºi urs.

    Din punct de vedere tradiþional, funcþia de Împãrat al Lumii conþine în unitatea sa, ca ºi orice alt element sacru, o dualitate în faºã, din care se dezvoltã cele douã funcþii, autoritatea spiritualã (Preot) ºi puterea temporalã (Rege). Dacã mistreþul simbolizeazã pe Împãratul Lumii, fiind lumina supremã a lumii noastre ("Ciclul Mistreþului Alb"), iar ursul este sigla puterii temporale ce, prin uzurpare, va ajunge sã ia locul mistreþului, în mod necesar mai trebuie sã existe o emblemã care sã defineascã autoritatea spiritualã: aceastã emblemã este lupul. Chiar ºi lingvistic, lupul apare înrudit cu celelalte douã animale hiperboreene. Cuvântul "lup" provine din sanscr. vrka, cuvânt derivat din aceeaºi rãd. var, ca ºi "mistreþ" sau "urs". Nu este hazardat sã presupunem cã "þara mistreþului" a ajuns la un moment dat "þara lupului", un tãrâm hiperborean definit de "axa lui Lykaon", ºi Dacia s-ar putea sã fi fost mai degrabã "þara lupului" decât "þara ursului". La greci, cele douã funcþii laterale au fost reprezentate de Apollo Lykos ("lupul") ºi Artemis ursoaica, gemeni "de aur" provenind din acelaºi trunchi, ºi consideraþi de origine pur hiberboreanã; în tradiþia germanã/scandinavã, Odin, zeul înþelepciunii ºi al iniþierii, era însoþit de doi lupi; iar peste veacuri, la români, ªtefan cel Mare este descris într-o legendã ca umblând prin pãdure, copil fiind, însoþit de doi lupi. Cu alte cuvinte, lupul, înainte de a decãdea, ajungând doar o fiarã rãzboinicã (ca urmare a "revoltei" kºatriya), a fost simbolul spiritualitãþii ºi emblema sacerdoþiului, iar constelaþia polarã înainte de a se fi numit "Ursa" este posibil sã se fi chemat "Lupul", de unde amintirea despre "axa lui Lykaon".

    Multe eforturi au fost cheltuite pentru a lega pe daci de lupi. Dupã Strabon (VII.3.12), dacii se numiserã mai întâi daoi ºi Hesychius, pãstrând informaþia cã în frigianã daos înseamnã "lup", permite formularea opiniei cã dacii sunt de fapt "lupii". Existã numeroase exemple de popoare ce ºi-au legat originile ºi existenþa de lup, cazul Romei fiind cel mai cunoscut, dar urmele lupului se întâlnesc peste tot în Asia Micã, în zona tracã gãsindu-se þinuturile Lykia ºi Lykaonia, þãri ale lupului; iar grecii, am vãzut, asimilaserã pe lup cu Apollo, zeul Soarelui spiritual ºi al iniþierii. Deci nu ar pãrea aºa de neobiºnuit ca dacii sã aibe ºi ei o "genealogie lupeascã", argumentul forte ºi irefutabil fiind, desigur, stindardul dacic ce prezintã un cap de lup. Din punct de vedere tradiþional, stindardul avea o semnificaþie cu mult mai profundã decât cea actualã. Dacã în lumea modernã steagul, element important al unei þãri, are conotaþii mai ales de ordin sentimental ºi moral, într-o societate tradiþionalã stindardul avea o esenþã operativã, simbolizând efectiv "puterea", "chintesenþa" ei divinã. De pildã, când spaniolii au invadat pe azteci, deºi aceºtia din urmã erau de mii de ori mai numeroºi, ei s-au predat când spaniolii, ºireþi, le-au capturat stindardul. Pentru "omul tradiþional" stindardul nu era numai o insignã, o "etichetã", ci definea Spiritul respectivului popor, fapt pentru care elementele stindardului purtau o încãrcãturã simbolicã profundã ºi efectivã. De aceea, am putea chiar presupune cã dacii au fost la început, nu un trib, ci o castã sacerdotalã, având lupul ca simbol al spiritualitãþii, abia cu cãderea lumii ºi rotirea ciclului, când multe din datele spirituale au fost pierdute, ei apãrând ca trib iar lupul ca emblemã rãzboinicã.

    Ni se completeazã astfel imaginea tulburãtoare din capitolul precedent: "alesul" dac, "omul drept", se prezintã ca o perfectã oglindire a Omului Universal, ca o desãvârºitã proiecþie în planul dacic a Împãratului Lumii; purtând sabia curbã, cãciula ºi stindardul, el îmbinã cele trei funcþii principiale, mistreþ - lup - urs. Pentru mentalitatea omului profan, aceastã defilare de animale, zugrãvitã aici, este o "copilãrie"; în cel mai bun caz, animalele reprezintã "genii" ale naturii sau vegetaþiei, legate de anotimpuri, de viaþã ºi de moarte, ori totemuri cu funcþii "magice" pe care oamenii primitivi, atât de ignoranþi ºi de sperioºi, le-au folosit sã-ºi învingã "teroarea" în care supravieþuiau. Din punct de vedere tradiþional însã, toate elementele lumii, deoarece au fost produse de Principiul unic, sunt imagini ale acestuia ºi deci pot fi utilizate ca suporturi simbolice întru aflarea tainelor divine. Ca urmare, animalele-simbol nu numai cã nu sunt niºte vulgare insigne morale, sentimentale sau magice, creaþii ale imaginaþiei individuale, ci au un caracter spiritual accentuat, reflectând Lumina supremã, ºi de aceea, adesea, numele lor poartã înþelesul de luminã sau strãlucire celestã.

    La greci, Apollo Lykos, zeul hiperborean ce desemneazã Soarele spiritual ºi Iniþiatorul, se referã nu numai la lup dar ºi la luminã (gr. lykos = "lup", lyke = "luminã"); locuinþa lui Apollo este "insula fericiþilor", Thule hiperboreanã, sau Syria (sanscr. surya, "soare"), sau Ogygia, dar ºi Leuke, "insula albã", albul indicând spiritualitatea, lumina, ºi caracterizând centrul spiritual. Dar nu numai lupul conþine noima de luminã, ci ºi ursul; în sanscritã ruch înseamnã "a strãluci", iar riksha are ºi semnificaþia generalã de stea (Guénon, Simb., p. 167). Sanscr. go (de unde engl. cow), "viteluse", conþine de asemenea înþelesul de luminã, înþeles susþinut ºi de simbolismul cirezii de vaci furate de zmeii din tradiþia hindusã, gest echivalent cu furtul soarelui, lunei ºi stelelor de cãtre zmeii tradiþiei româneºti, ºi referindu-se la "sfârºitul lumii" când lumina se ascunde înapoi în tenebre. Într-o epocã în care lupul ºi-a pierdut "luminozitatea", funcþia spiritualã fiindu-i uitatã, ºi rãmânând numai cea "rãzboinicã" (sau mai bine zise "zmeiascã"), el a fost înlocuit de cerb; simbolismul cerbului încã se referã la o perioadã arhaicã, dar evident mai recentã, cãci dacã în cazul lupului nu era nevoie de vreo explicitare pentru a înþelege aspectul luminos ºi spiritual, cerbul, prin coarnele ce le poartã, permite minþii umane sã recunoascã mai uºor "razele solare". Este o situaþie ce derivã din descendenþa ciclului, din trecerea de la sacru la profan, când, datoritã obnubilãrii intelectuale tot mai accentuate, Cuvântul trebuie înlocuit de cuvinte ºi de vorbe tot mai multe, simbolurile trebuie explicate ºi comentate, ºi apoi comentariile comentate la rândul lor, scripturile sintetice dezvoltate ºi interpretate. De aceea, cerbul cu coarnele sale devine, în locul lupului, simbol al Soarelui spiritual, al puterii sacerdotale, aºa cum apare clar în "Povestea lui Harap Alb" unde, încã face pereche cu ursul; mai mult, înaintând în timp, chiar simbolismul cerbului nu mai este înþeles, ºi atunci a fost nevoie sã se adauge imaginea pietrei preþioase din fruntea cerbului ºi a celorlalte nestemate de pe corpul lui, în felul acesta explicitându-se ºi mai tare noima sa simbolicã. Continuându-se rotirea ciclului, animalele cu coarne, precum taurul ºi berbecul, vor deveni preponderente, taurul luând locul ursului ca însemn al constelaþiei polare (Guénon, Simb., p. 170).

    Uitarea aspectului luminos al lupului devine atât de totalã încât el va rãmâne cunoscut ca "lupul cel rãu", "balaurul", aºa cum, de altfel, ni-l prezintã, pare-se, ºi basmele. În tradiþia romanilor, Saturn împarte domnia "vârstei de aur" cu Ianus, acesta fiind zeul cu "douã feþe", paznicul porþilor, celestã ºi infernalã. Prima faþã a lui Ianus corespunde lui Ianua Coeli, (în tradiþia hindusã, deva-yâna, "poarta zeilor"), poarta solstiþiului de iarnã prin care omul, ajuns la desãvârºire spiritualã, se poate elibera de condiþia individualã ºi înãlþa la ceruri, dar prin aceeaºi poartã coboarã în lume un avatâra, un mântuitor, cum a coborât Cristos de exemplu, care s-a nãscut exact la solstiþiul de iarnã. Cealaltã faþã se referã la Ianua Inferni (în tradiþia hindusã, pitri-yâna, "poarta oamenilor"), poarta solstiþiului de varã prin care omul (deobicei profanul, ignorantul) revine în lume, fiind prins de vârtelniþa naºtere-moarte-naºtere, de turbionul elicei Existenþei. Prima faþã este deci Poarta Eliberãrii, a nemuririi; a doua este Poarta Morþii, a muririi. Fãlcile balaurului ("din cer pânã în pãmânt") sunt un alt simbol al aceste porþi duble, falca superioarã, fixã, desemnând Cerul, iar falca inferioarã, mobilã, Pãmântul. Când "alesul", cãlãtor pe drumul realizãrii spirituale, gãseºte Eliberarea, gura reprezintã Ianua Coeli, poarta supernalã, "gura de rai", deschisã spre nemurire, spre beatitudinea absolutã, spre NeFiinþã. Se realizeazã Identitatea Supremã, Sinele fiind reunit cu Principiul. Aceeaºi gurã este Ianua Inferni, "gura morþii" pentru ignorant (în sens tradiþional), pentru profan, gurã deschisã spre Pãmânt ºi iad. Ignorantul va reveni în Lume, prins de laþul existenþial. Din aceastã cauzã, Balaurul este ceva înspãimântãtor ºi teribil pentru cei profani; pentru ei Balaurul este Moartea, pentru ei Balaurul este o bestie infernalã, Talpa Iadului, o fiinþã maleficã, pentru ei poarta este "gura lupului", adicã primejdie totalã. Pentru înþelept, Balaurul este salvarea, este Soarele spiritual; a fi înghiþit de gura Balaurului înseamnã Eliberarea, ºi în scrierile sacre, inclusiv basmele ºi baladele româneºti, neofitul, dupã ce a fost devorat de balaur, va fi "vomitat" afarã, ceea ce simbolizeazã învierea întru nemurire.

    "Lupul cel rãu" este Balaurul, având toate atributele acestuia. Lupul este, ca ºi orice balaur, masca Principiului. El este "lup rãu" numai pentru ignorant, pentru care reprezintã Moartea, bestia teribilã, ºi odatã cu pierderea sacrului, lupul ºi-a pierdut, ca ºi Saturn sau mistreþul, atributele benefice, rãmânând în memoria lumii în special ca un simbol malefic. De fapt, lupul este un fel de Ianus Bifrons, fiind atât Ianua Coeli, cât ºi Ianua Inferni. În consecinþã, "lupul cel rãu" este "rãu" numai pentru cei rãtãciþi în "tenebrele exterioare". Pentru o societate sacrã, lupul este "tatãl spiritual", faþa Principiului suprem; pentru neofit, lupul este Iniþiatorul, Balaurul ce devoreazã agregatul psihico-fizic ("eul", individualitate, Corpus ºi Anima, fraþii-iezii mai mari din basme), eliberând Sinele, Spiritus (iedul cel mic); lupul este teribil numai pentru ego, care va fi omorât pentru a dezvãlui la luminã Sinele nemuritor. Stindardul dacilor reprezintã un balaur cu cap de lup. O imagine mai clarã nici cã se poate. Evident, aºa cum am mai spus, este imposibil de gândit cã un popor tradiþional va avea ca semn esenþial un simbol malefic ºi infernal; este limpede cã balaurul dacic simbolizeazã Balaurul suprem, Principiul a cãrui gurã de lup este Poarta solarã conducând spre nemurire. Aºa cum lupoaica romanã, mama gemenilor Romulus ºi Remus, deci Mama Imperiului Roman, nu poate fi "lupul cel rãu", carnivorul feroce, tot aºa balaurul cu cap de lup al dacilor nu este o emblemã a iadului. Balaurul cu cap de lup este o perfectã reprezentare a unui simbolism gãsit în toate tradiþiile; el este Moartea numai pentru ignorant ºi forþele "tenebrelor exterioare" (incluzând desigur duºmanii dacilor), pentru dacii înºiºi fiind însã Principiul supraluminos ºi mântuitor.

    Balaurul dacic prezintã o caracteristicã importantã: el este zburãtor. Purtat în vãzduh, balaurul cu cap de lup zboarã, dezvãluind o trãsãturã fundamentalã, provenitã din Tradiþia primordialã. "ªarpele zburãtor" este un simbol universal ºi primordial, el este balaurul tradiþiei chineze (Khien , Principiul supernal din I Ching), este Quetzalquatl, "ªarpele cu pene" al aztecilor ºi toltecilor, unificând forþele terestre (ºarpele, uneori peºtele) ºi forþele celeste (pasãrea), cei doi curenþi cosmici, ascendent ºi descendent, murirea ºi nemurirea, în tradiþia creºtinã aceastã sintezã aflându-se în povaþa: "Fiþi înþelepþi ca ºerpii ºi fãrã rãutate ca porumbeii" (Matei 10:16). Deobicei "ªarpele zburãtor" are ca emblemã fizicã lebãda a cãrei formã când zboarã seamãnã mult cu un ºarpe; lebãda (hamºa) este în tradiþia hindusã sigla oamenilor primordiali, a hiperboreenilor, ea este, de asemenea, pasãrea lui Apollo Hiperboreanul. Alãturi de lebãdã, barza (care a rãmas în amintirea lumii ca aducãtoare de noi-nãscuþi, deci ca Principiu generator), cocorul (pasãrea sacrã a taoiºtilor), bâtlanul (pasãrea sfântã a aztecilor), au aceeaºi noimã, forma corpului lor în zbor ilustrând exact "ªarpele zburãtor".

    În fine, trebuie sã remarcãm o altã caracteristicã, la fel de importantã, a stindardului dacic: el nu este un simplu balaur zburãtor, ci unul cu un cap schimbat, cu cap de lup. Decapitarea ºi înlocuirea capului este un rit sacru întâlnit în varii tradiþii. La nordici, uriaºul zeu asen Mimir a fost decapitat de zeii vani, iar Odin a preluat capul, acesta fiind izvorul înþelepciunii, strãjuind chiar izvorul ºtiinþei de la rãdãcina Frasinului Lumii; la fel, capul tracului Orfeu este descris plutind pe apele fluviului Hebrus, fiind un cap vorbitor ("cap profetic"). În tradiþia hindusã, zeul înþelepciunii ºi simbol al autoritãþii spirituale, Ganeºa, are capul înlocuit cu un cap de elefant; în Satapatha Brâhmana (XIV.I) se povesteºte despre înþeleptul (rshi) Dadhyac cã era ameninþat de Indra cu decapitarea dacã va transmite învãþãtura meliferã (madhu-vidya), de aceea Aºvinii (gemenii cãlãreþi, fiii Soarelui ºi ai Iepei, aceeaºi Iapã din I Ching ºi din basme) vor înlocui capul brahmanului cu un cap de cal ºi acest cap de cal le va transmite învãþãtura; Indra îl va decapita pe Dadhyac ºi gemenii Aºvini îi vor pune la loc capul originar. Columna lui Traian dezvãluie obiceiul de a înfige în pari capetele duºmanilor, ori aceste capete ce au dobândit un nou "corp", sunt proiecþiile "capului sacrificiului", parul fiind Axis Mundi; ºi dovada cã, de fapt, este vorba despre o noimã profund spiritualã ºi chiar beneficã o gãsim tot la stindardul dacic unde capul de lup apare tras în þeapã. În "Povestea lui Harap Alb" regãsim acelaºi scenariu: Spânu îl decapiteazã pe Harap Alb, iar fata împãratului Roº va repune capul sacrificiului. Capul de lup al dacilor se înscrie în acest tablou iniþiatic ºi spiritual. Indiferent de cât de conºtienþi mai erau dacii lui Decebal despre aceste noime sacre ale capului, simbolismul sãu rãmâne veºnic ºi imuabil. Balaurul cu cap de lup este, prin urmare, nu numai "ªarpele zburãtor", emblemã a Principiului suprem, a Balaurului supraluminos, dar ºi "capul" înþelepciunii divine, gura de lup fiind cu adevãrat "gura de rai" sau "gura de aur".

    nota red: cartea dlui profesor Mircea Tamas (Canada) "Cu moartea pe moarte calcind", editata in Romania, la Timsoara, incearca un lucru aproape imposibil: sa armonizeze ortodoxia cu zalmoxismul si spiritualitatea vedica. Daca aceasta armonizare s-ar fi incercat de pe fundamentul traditiilor spirituale ortodoxe sau vedice (mai bine cunoscute, cea zalmoxiana fiind doar punctata de moderni, lipsa fiind chiar corpul scris al aestei spiritualitati misterioase) lucrarea ar fi avut de parcurs abisuri metodologice aproape imposibil de strabatut. Dl Tamas a pornit in temerara sa navigare din alta parte: de la traditia primordiala, de la inceputul lui homo sapiens sapiens si, in opinia noastra, a reusit. Nu vom analiza aici caretea aceasa scrisa tornadic capitol dupa capitol, nu vom impinge sintaxa cercetarii dlui Tamas in cea academica, de la Bucuresti sau Toronto, sau in cea brahmanica, din codrii Gangelui sau Himalaiei, nici in cea a pustiului arabic unde s-au manifestat patriarhii evrei. Nu vom reusi, in acest caz, nici macar sa vedem daca ingerii sint cu fata sau sexul (bizantin) spre noi. Nu vom merge nici dupa "Harap Alb", iubit cu pasiune de autor, nici dupa casnonul ortodox care, cum bine sa stie, are putine tangente "ecumenice" cu cel dacic si vedic. Dar pasiunea de cercetator al autorului este atit de inalta, verba cu care isi demonstreaza teorema, atit de coplesitoare, dragosteapentru stramosii ostri mitici (care-s si stramosii intregii lumi) atit de uriasa, ca volens-nonlens ridicam ochii de pe cotidianul nostru pragmatic si zice-mi "Bun venit pe aripile cercetarii" acestei carti de visare rom^neasca pe tarmuri canadiene.

    Undeva, departe, in inima Europei Centrale, tocmai prin tinuturile unde legendele spun ca "Baba Dochia" (Mama Mare, Cybele ori Doamna Neaga, cum ii mai zic localnicii) obisnuia a calari pe un Leu feroce, avandu-l la dreapta ei pe falnicul Caloian (Attis, fiul lui Calaus), exact in zona unde Arcul Carpatic tinde a se recurba catre miazanoapte, se inalta mandru si enigmatic, Muntele Istrita (din Judetul Buzau), in timp ce pe un mic platou aflat la poalele sale, un ochi atent va descoperi comuna Pietroasele.

    Din vremuri stravechi aceasta pozitie a Muntelui Istrita, prezentand evident avantaj strategic, avea sa fie folosita drept punct de observatie de catre intreaga populatie Carpato-Dunareana (fie ea Ariana, Pelasgica, Tracica sau Dacica, in speta urmasii aceleiasi natiuni, a poporului botezat "Roman" in modernitate). Reputatul istoric si cercetator in sfera timpurie a devenirii neamului nostru, profesorul Nicolae Densusianu, arata, printre altele, ca, prin anul 1847 inca se mai putea zari pe cel mai inalt si semet pisc al amintitului masiv muntos un soi de val circular avind diametrul de 6,32 m si care purta straniul nume "Sura de Aur". Totodata, o alta stanca aflata pe acelasi munte prezinta simbolica forma a unui armasar, facandu-i pe localnici a denumi locul "Piscul Calului Alb". Fie sculptata de maini omenesti ori rezultat al eroziunilor naturale, stanca respectiva este considerata de prof. Densusianu drept un monument votiv consacrat vechii Divinitati supreme Solare, Uraniene. In fapt, cercetand mitologia antica romaneasca, este vorba aici despre o noua dovada a Cultului Zeului Solar trac Gebeleizis sau poate al vreunei si mai vechi Divinitati Vedice. In plus, alte doua stanci prezente pe Muntele Istrita, infruntand veacurile, poarta denumirea de "Piatra Soimului", si nu departe de acestea se inalta, semet, piscul botezat "Cuibul Corbului", din care tasneste apa limpede precum clestarul a unui izvor zis "Fantina Vulturului". Apele sale se aduna intr-o imediata apropiere formand, la randul lor, "Lacul Vulturului".
    Dupa cum se vede, nici unul din reperele acestor locuri "bantuite" de Legenda nu poarta vreo banala denumire de... gaina, pui sau closca (desi indepartatul Maramures, din nordul Transilvaniei, se mindreste cu-al sau Munte Gaina, locul unde se desfasoara, anual, "Simbra Oilor", populara sarbatoare a ciobanilor din regiune). Si totusi aici, in anul de gratie 1837, doi tarani din comuna Pietroasele, Ion Lemnaru si socrul acestuia, Stan Avram, aveau a face o descoperire senzationala si totodata de un interes arheologic primordial. Lucrand pe coastele amintitului Munte Istrita, spre a extrage pietrele necesare constructiei unui pod, acestia descopera, sub un bolovan aflat la mica adancime, o impresionanta colectie de podoabe din aur, insumand nu mai putin de 22 de obiecte, vase si ornamente. Firi simple, "pragmatice", taranii s-au grabit sa ascunda insa tezaurul ivit la lumina din negurile Istoriei noastre pentru a planui ulterioara si pripita sa comercializare, pe un pret "de nimic" unui albanez numit Anastase Verussi. Negustorul respectiv se va dovedi si mai "inventiv" decat descoperitorii comorii, apucandu-se sa sparga o mare parte din nepretuitele obiecte cu dalta si ciocanul, sperand intru evitarea hoteasca, in acest fel, a intrarii tezaurului sub jurisdictia legilor specifice ale Tarii. Si-a trebuit sa mai treaca, astfel, un an intreg pina cind, in 1838, Guvernul Tarii Romanesti sa capete ceva informatii despre existenta acestei comori (la propriu si la figurat) si sa incerce a salva ceea ce mai putea fi salvat. Ca urmare, pe la sfirsitul anului 1842 sunt depuse la Muzeul National din Bucuresti un numar de 12 piese apartinind tezaurului de la Pietroasa, urmand a fi ulterior cunoscute sub numele impropriu de "Closca cu puii de aur".

    In realitate, Antichitatea nu a produs nici o valoare artistica (statuie, tablou, bijuterie etc.) care sa nu reprezinte, in acelasi timp, si-un simbol metafizic, iar daca unele voci autorizate considera azi ca pasarile de aur ar reprezenta, in fapt, simboluri ale vechilor Divinitati tracice ori geto-dacice (carora li se mai spunea si "Bukolion", sau "Vukalan"), poate ca nu se inseala de fel. Comoara despre care vorbim a fost gasita in vecinatatea acelui ansamblu natural ce include "Piatra Soimului", "Cuibul Corbului", "Fantina" si "Lacul Vulturului". Se naste intrebarea: de unde, oare, se va fi nascut ideea acordarii denumirii de "Closca"?!

    Aplecandu-ne asupra stravechilor legende si traditii, vom constata ca suprema si totodata cea mai nobila si fenomenala zburatoare mentionata in cadrul acestora a fost asa-numita "Pasare Phoenix". Conform Teologiei antice, aceasta ar fi fost un unicat pe intregul mapamond (cu alte cuvinte singura "Semper Avis"). Ea constituia o Zeitate Solara consacrata Astrului Zilei care traia perpetuu in cicluri vitale estimate, dupa unii la 700 de ani, iar dupa altii la "doar" 509. Periodic, la apropierea sfarsitului unui ciclu al lungii sale vieti, aceasta isi construia un fel de cuib din ramuri alese si plante frumos mirositoare, in care isi incheia astfel existenta. Ulterior, "cuibul" se metamorfoza intr-un ou, simbol al Genezei primordiale si continand cenusa Pasarii Phoenix, din care aceasta avea a renaste de-a pururi.

    Dar sa comparam acum descrierile "Pasarii" in viziunea anticilor cu aspectul asa-numitei "Closte" din Tezaurul de la Pietroasa. Vom incepe cu randurile ce i le-a dedicat celebrul historic grec Herodot: "Este o pasare cu unele pene de culoare aurie si altele rosie, iar dupa forma si marime asemanatoare cu acvila. Ea pleaca din Arabia, transportand in gheare un ou din smirna, pentru a se duce in Templul Soarelui si a renaste". Dupa Pliniu cel Batran, "...cea mai nobila pasare o reprezinta Phoenixul originar din Arabia, avand marimea unei acvile si gatul ca aurul, parte a corpului rosie iar coada albastra, insa si aceasta intretesuta cu pene rosii. Phoenixul isi transporta cuibul din Arabia tocmai pana in apropiere de Panchea, in orasul Soarelui". Si, conform cercetarilor geografului Mela, "Panchea" se afla tocmai in apropierea Muntilor Ceraunici, adica Muntii "Cernei" de astazi. Textele marelui poet roman exilat Ovidiu considerau ca Phoenixul ar fi vietuit pe o colina apartinand celor mai frumoase meleaguri ale Elizeului, de fapt una si aceeasi regiune geografica a timpurilor preistorice cu Valea Jalesului din Romania moderna, care incepe din sus de Arcani. Ar rezulta, asadar, ca cea mai faimoasa inaripata a Religiei pre-Crestine poate fi localizata concret intr-o legendara regiune a Emisferei Nordice, aflata sub orizontul cel pur si senin al Istrului (fluviu numit ulterior "Dunare"), din apropierea susnumitilor Muntilor Ceraunici.

    Iata, prin comparatie, cum se prezinta "Closca" noastra de la Pietroasa: fibula reprezinta imaginea unei pasari sacre, cam de marimea unui soim; intreaga suprafata a acestei zburatoare, modelata in aur masiv, fusese initial decorata cu felurite pietre pretioase ori semipretioase rosii, verzi, albastre si galbene. Deasupra, in crestet, "Closca" prezenta un imens granat rosu, tot din pietre rosii fiindu-i si ochii, in timp ce coada i se termina in nenumarate lantisoare suspendate, din aurul cel mai fin.

    Scriitorul roman Alexandru Odobescu, cel care avea a-si insuma anii dedicati studierii pasionate a respectivului tezaur intr-o monumentala lucrare publicata la Paris, "Le Tresor de Petrosa", "uita" insa a o mai numi "Closca" pentru a se referi, in schimb, pe parcursul paginilor 663-671, la "gatul Vulturului", care ii aparea incadrat cu granate avind forma unor inimioare cu virful in jos (personal, in fotografii, eu le-am vazut totusi cu virful in sus!). Si tot el, Odobescu, vorbeste in detaliu despre "ciocul si ceafa Vulturulu", de asemenea ornate cu granate de o marime apreciabila. Si intrucit la stravechiul popor Carpato-Dunarean (pelasgic-tracic), cu deosebire in cadrul cultului religios, toate isi aveau formele si canoanele lor tipice, se poate sintetiza, afirmind in consecinta, ca avem de-a face cu figura celebrei Pasari, careia un artist anonim ii va fi dat "viata" dupa un model strict traditional! De altfel, atunci cind, in anul 1885, prof. N. Densusianu lucra la a sa "Dacie Preistorica", el nu uita sa mentioneze "Octoihul Slavonesc" tiparit la 1575, in care Pasarea Phoenix este descrisa printr-un detaliu suplimentar, acela de a tine in cioc o Cruce incirligata de forma vechii zvastici pelasgice, un foarte vechi simbol al Soarelui "renascut" odata cu aparitia Primaverii. Si tot astfel apare Ea si in "Psaltirea Slavo-Romaneasca" din 1577 (Bianu & Hodos, Bibliografia rom., tom I, p. 61-1.575 si 67-1577).

    Mai tarziu vom gasi Phoenixul ca Pasare Heraldica in emblemele Tarii Romanesti, fiind reprezentata exact in momentul depunerii cuibului deasupra unor flacari regeneratoare, avand deasupra-i Soarele, Luna si Ursa Mare (constelatia "Carul Mare" de azi, compusa din 7 stele), deci in total 9 astri "veghetori" ai Eterniatii sale, iar in cioc tinand acum traditionala Cruce crestina ce avea a inlocui primordiala zvastica (vezi "Pravila" tiparita la Govora in 1640). Dar si "istoricii" ceva mai nechemati in domeniu au un drept al opiniei personale, iar acestia, fara a cerceta prea mult covarsitoarea semnificatie din substratul acestei descoperiri, s-au grabit in a cataloga prima reprezentare mondiala autentica a legendarei Pasari Phoenix drept o "amarata" de "Closca cu pui"! Cand, de fapt, "puii" sugereaza simbolic tocmai eterna renastere a Phoenixului din propria-i cenusa, ca mici duplicate menite a reface, iarasi si iarasi, Divinitatea originara! Dar asa-zisii "istorici" ai nostri de ieri si de azi nu se opresc aici. Foarte recent vede lumina tiparului la Bucuresti volumul "Heraldica Romaniei" scris si redactat de o anume doamna Maria Dogaru, care mi-a placut pe alocuri dar mi-a lasat pe ansamblu un gust pe care doar cu indulgenta il pot numi "amar", vazind cum sunt, deliberat, omise ori trecute "pe linie moarta" nenumarate informatii si rationamente considerate, probabil, "inconfortabile politic"...

    Dar, asa cum comorile Faraonilor egipteni si-au dovedit malefica influenta asupra tuturor descoperitorilor lacomi, cit si a profitorilor ce le-au rivnit ulterior, putem spune si dezvolta, in premiera mondiala, in ce constau manifestarile unui similar blestem invaluind Tezaurul descoperit la Pietroasa, blestem menit a-i afecta letal, la propriu si la figurat, pe toti acei ce i-au incercat sau ii vor incerca instrainarea de urmasii vechilor pelasgi, stapanitorii sai eterni de fapt si de drept. Straniu este ca nu doar atat Lemnaru, Avram si Verussi aveau sa moara la scurt timp dupa ilegalitatile comise asupra tezaurului dat la lumina, dar si tainuitorii obiectelor ce n-au mai putut fi recuperate de Guvern urmau a o sfarsi la fel de repede si straniu, de obicei in mod violent. In iarna anului 1875, comoara este furata din Muzeu, pe o noapte cu viscol grozav, de catre un fost seminarist pe nume Pantazescu. Iute prins si inchis, acesta va fi impuscat intr-o impulsiva incercare de evadare. Insusi scriitorul Alexandru Odobescu, autorul celebrului "Pseudo-Kynegheticos" ("Fals Tratat de Vanatoare") se sinucide in mod bizar, la scurt timp dupa ce "indrazneste" a publica "Le Tresor de Petrosa" tocmai la Paris, deci nu in Romania, tara sa de origine. La inceputul veacului nostru, "inteligentul" Guvern roman din timpul Primului Razboi mondial face o greseala istorica: evacueaza tezaurul Tarii, inclusiv "Closca cu puii de aur", la Moscova spre a-l salva de armatele Puterilor Centrale, "uitand", probabil, vechea zicala dupa care... ce ia muscalul, e "bun luat"! Insa, de indata ce Phoenixul pelasgic "se trezeste" retinut abuziv la Kremlin, pe cuprinsul uriasei Rusii incep sa se petreaca uriase nenorociri (vezi si "Dacia Secreta", de Adrian Bucurescu): are loc o lovitura de Stat bolsevica ce instaureaza un sistem social negand existenta oricarei Divinitati (iar "Pasarea" noastra reprezinta, totusi, puterea si deci mania unui Zeu, acela al Soarelui, exact precum in blestematele comori ale Faraonilor), intreaga Familie Imperiala a Tarului Nicolae al II-lea Romanov, autoritate suprema in momentul acelei "preluari" a Tezaurului o sfarseste violent - fiind executata si are loc razboiul civil. Mai tarziu, milioane de rusi pier atunci cind Germania ataca U.R.S.S., si inca si mai multi din cauza genocidului ordonat de Stalin, din pricina ororilor sistemului comunist in general. In plus, mai toti conducatorii Romaniei care fie n-au reusit (cazul lui Antonescu), fie nici macar n-au dorit recuperarea "Pasarii Phoenix" din locurile straine "cuibului" Ei (cazurile Dej si Ceausescu) urmau sa sfarseasca de moarte nenaturala, deseori intocmai lui Pantazescu, Odobescu sau Tarului Nicolae al II-lea!!

    Tezaurul de la Pietroasa poarta intr-adevar un teribil blestem, incrustat intr-o veriga iar sensurile sale se dezvaluie doar ochiului atent si mintii cultivate: de la stanga la dreapta, inscriptia tracica infatiseaza trinitatea HUTEN IAREN EIVEN, in traducere: "Casa (Neamul) in pace sa-ti fie", dar, citita pe dos, cuvintele devin NEVIEN ERAI NETUH, adica: "Blestemat sa fie raufacatorul (hotul)".

    Poate ca ar fi mai bine sa le spunem si rusilor adevarul, nu de alta dar poate vor si ei, de-acum, ceva mai multa liniste in tara... Dupa cum locul "Inelului Nibelungului" nu poate fi decat in apele Rinului, "Casa" Pasarii Phoenix trebuie sa redevina, cat mai curand, Romania.

    Urmãtorul articol se bazeazã pe lucrarea „Noi nu suntem latini sau latinii sunt noi”, semnatã în anul 2000 de Petre Morar.



    LIMBA SANSCRITÃ ªI POPORUL ARIAN
    Argumentele lingvistice ignorate care demonstreazã legãtura directã dintre limba vechilor arieni ºi limba vorbitã astãzi în spaþiile româneºti


    Pentru a înþelege singuri argumentele ce vor fi aduse mai jos cu scopul de a demonstra legãtura directã dintre poporul/limba arianã ºi poporul/limba românã, precum ºi pentru a accepta consecinþele a ceea ce veþi descoperi, nu aveþi nevoie decât de un dicþionar sanscrit-englez, sau cel puþin de textele capitolelor III-VII din celebra „Rig Veda”, de cunoºtinþe minime privind cultura arianã (sau cultura Ceramicii Cordate – nume folosit de istorici pentru a evita mult disputatul termen „arian”) ºi de o gândire ºi culturã personalã deschise cãtre acceptarea argumentelor raþionale într-o problemã în care au predominat argumente de ordin emoþional, contextual ºi politic.

    Este unanim acceptat cã limba arianã este limba religiei politeiste din India de acum 4000 de ani ºi cã texte scrise pe hârtie, în aceastã limbã, au apãrut în jurul anului 500 î.e.n. În dicþionarele sanscrite moderne apar o serie întreagã de cuvinte adãugate artificial, deoarece, dupã Germania ºi Persia, a venit rândul Indiei de a încerca sã-ºi asume titulatura de „popor arian”. Astfel, pentru a pãstra obiectivitatea celor afirmate, vom avea în vedere mai ales textele scrise în limba arianã veche, ce se regãseºte în textele vedice.
    Precizãm cã limba arianã, ajunsã în India dupã lungi peregrinãri ºi devenitã limbã de cult, a avut o anumitã evoluþie religioasã în India ºi a fost denumitã mult mai târziu de cãtre lingviºtii indieni drept limbã sanscritã, cu sensul de limba „scrisã” sau limba „cultã”, ca ºi opoziþie faþã de limba în circulaþie curentã, denumitã prakrita sau limba „practicã”, „vorbitã”. De aceea, trebuie fãcutã distincþia între limba arianã, pe care o folosim când ne referim la poporul arian, ca ºi creator ºi vorbitor al acesteia, ºi limba sanscritã care reprezintã ceea ce a devenit limba arianã în India, dupã ce ºi-a pierdut caracterul ocult.
    Este de asemenea atestat de cercetãrile arheologice cã poporul arian era rãspândit, în jurul anului 2000 î.e.n. pe Dunãre în sus, Rin ºi Sena cãtre Europa de Vest, Galia ºi Iberia, cãtre nordul Europei pânã în zona balticã ºi zona stepelor, cãtre sud spre Macedonia pânã la Mediterana, apoi cãtre est spre Anatolia, Persia ºi India. Cunoºtinþele lingvistice ºi culturale despre poporul arian ne provin din zona egeeanã, Asia Micã, Iran ºi India, unde acesta a ajuns în expansiunea sa dupã 1700 î.e.n., lãsând în urmã focare de limbã ºi culturã. Poporul arian a cucerit ºi stãpânit Mesopotamia Babilonului, Iranul ºi India prin mijloacele sale moderne ºi prin puterea de neînvins a culturii sale vedice, a „Celui ce Vede Adevãrul”. Ajunsã în Iran ºi India, cultura Veda, a Vãzãtorului, a fost transmisã oral din generaþie în generaþie pentru 1000 de ani, dupã care a fost scrisã pe hârtie în jur de 500 î.e.n., concretizatã în ceea ce azi cunoaºtem drept biblia Rig Veda, respectiv biblia Avesta (varianta persanã – puþin cunoscutã, sau ignoratã – a imnurilor vedice).
    Poate fi ºocant, dar încã nu existã un consens despre originea ºi devenirea poporului arian. Germanii susþin gratuit cã ei ar fi arieni, dar noi ºtim cã arienii nu provin din zona Balticã unde s-au format teutonii, ci arienii au cucerit zona Balticã, la fel cum au cucerit zona egeeanã, Asia Micã, Iranul ºi India. Este posibil ca cel mai mare popor antic (nu o spunem noi, o spune Herodot) sã nu aibã un loc de origine? Este posibil ca din cel mai mare popor antic sã nu fi rãmas nimic la origine? Este oare doar o coincidenþã cã dacii erau cel mai mare popor european la început de erã? Este doar o coincidenþã cã atât arienii cât ºi dacii de mai târziu „au dispãrut” fãrã nici o urmã?
    Este posibil ca din limba arianã ajunsã Sfântã, sã nu mai fi rãmas chiar nimic în ziua de azi? Noi vom începe sã demonstrãm cã poporul ºi limba arianã provin din spaþiul carpato-dunãrean, leagãnul poporului arian dintotdeauna. Observaþi cã astfel noi nu susþinem aici o altã teorie, printre multe altele existente, ci demonstrãm, de data aceasta lingvistic, originea carpatinã a arienilor. Pentru a accepta demonstraþia care urmeazã, ar fi indicat sã nu vã lãsaþi influenþaþi de ceea ce aþi citit în enciclopedia Britanica (unde ori de câte ori vine vorba de originea arienilor – care nici nu sunt numiþi astfel, nicãieri – se fac diverse aluzii la bazinul Dunãrii, la sudul Ucrainei sau nordul Bulgariei de astãzi, orice, doar pentru a nu pomeni numele þãrii noastre), nici de ceea ce puteþi citi în DEX la etimologiile cuvintelor româneºti (conform cãrora limba românã este un adevãrat „ghiveci” lingvistic, format în doar câteva sute de ani – deºi se ºtie cã schimbarea structurii gramaticale ºi a fondului de bazã al unei limbi necesitã mii de ani, pentru cã sunt intrinsec legate de fiinþa poporului care o vorbeºte), ca sã nu mai vorbim de cuvintele strãvechi, aflate încã în circulaþie pe la Cluj ºi pe care DEX-ul a uitat sã le mai înregistreze în ediþia din 1998, invocând uneori ca argument faptul cã unele pot fi folosite în contexte vulgare, deºi nu reprezintã decât denumiri strãvechi ale unor pãrþi anatomice ale corpului uman.
    Demonstraþia poartã numele de „Demonstraþia Morar” (dupã numele clujeanului Petre Morar, care a elaborat-o pentru prima datã în anul 2000 e.n.), este cât se poate de simplã ºi se bazeazã pe câteva principii, pe care un lingvist le învaþã în primii ani de facultate (dar uitã sã le aplice!).
    Primul principiu spune cã „Un nume propriu provine din limba ºi cultura în care are o semnificaþie ca ºi substantiv comun, adjectiv sau verb”. Demonstrãm, pe baza acestui principiu, cã întreaga bazã de nume proprii a Culturii Veda este formatã din substantive comune, adjective ºi verbe din limba românã contemporanã, deci nu a putu fi creatã decât în spaþiul carpato-dunãrean unde se vorbeºte limba românã pânã în ziua de azi. Iatã câteva exemple, ordonate alfabetic, în acest sens, cu referire la cuvinte ce aparþin fondului de infrastructurã culturalã al unei limbi:
    APA = APA. [RV:3.23.4.a-c]: „ni tua dadhe vara a prithivya ilayas pade sudinatue ahnam drisadvatyam manusa apayayam sarasvatyam revad agne didihi” sau în traducere literarã „…Igna strãluceºte opulent … în Drishadwati,în Apaya ºi în Saraswati”. Pe zeul vedic al apelor îl cheamã nici mai mult nici mai puþin decât „apa”! având sufixul „ya”, folosit în limba arianã la derivarea formei lungi, cum ar fi perechea „zeu-zeitate”. Mai mult, pe la Cluj, se foloseºte cuvântul „apãraie, apãraia”, cu sensul de „apã multã”. Astfel, dacã uiþi robinetul deschis, se va face peste tot o „apãraie”, expresie folositã ºi pentru inundaþii, etc. Observaþi acum ºi mai clar forma ancestralã „apa-ia” ºi forma contemporanã „apã-ra-ia”. Substantivul comun „apa” existã în douã limbi pe Tera: limba arianã strãveche ºi limba românã de azi, deci poporul român de azi este poporul arian din vechime. Nici o altã limbã din lume nu a putu crea numele „apaya”, cu sensul de „apãraia”. Latinii nu au putut crea numele „Apa” din moment ce ei foloseau forma derivatã „aqua”.
    ARIAN = A ARA, ARIA. Însuºi numele poporului arian are semnificaþie comunã în limba românã. [RV:1.59.2a] „murdha divo nabhir agnih prithivya athabhavad arati rodasiyoh tam tua devaso janayanta devam vaisvanara jyotir id ariyaya” sau „…zeii te-au creat ca zeu ca sã fii lumina (noastrã, a) arienilor”. În limba românã existã verbul „a ara, arare” ºi existã substantivul „arie” (cf. DEX: „loc special amenajat unde se treierã cerealele…” sau „mãsurã a unei suprafeþe”), de unde rezultã ºi forma derivatã „arian”, cu sensul de „cel ce are o arie” sau „stãpânul ariei”. Se impune astfel reconsiderarea etimologiei substantivului „arie” ºi verbului „a ara” din limba românã, mult mai vechi decât „area, arare” din latinã.
    BHAGO = A BÃGA. [RV: 5.16.2.a-c]: „sa hi dyubhir janAnaM hotA dakSasya bAhuvoH vi havyam agnir Anusag bhago na vAram RNvati” sau „ca ºi Bhaga cu plãcerea, Agni ne dã bunãtãþile pe care le dorim”. Zeul vedic Bhaga este asociat cu dragostea, cãsãtoria, familia, afecþiunea, frumuseþea, dar ºi cu sexul în sine, copulaþia, obsesiile, himenismul, bolile venerice, etc. Cuvântul arian „Bhaga” apare în expresii multiple cum ar fi „bhaga-dAraNa” tradusã drept „o anumitã boalã”, în expresia „bhaga-deva” tradusã drept „a te închina la organul sexual feminin” sau, literal, „Zeul Bãgãrii”. Cuvântul „Bhaga” în sine mai înseamnã, similar cu limba românã, „a-i bãga o parte de”, „a te bãga în haine”, „a-l bãga în serviciul cuiva”, „a-i bãga parte”, „a bãga” cu sensul sexual de „a avea cunoºtinþe carnale”. Mai apare în expresia „bhaga-sama”, care nu înseamnã altceva decât „a bãga în seamã”. Din aceste exemple rezultã cã numele vedic „bhaga” corespunde verbului românesc „a bãga, bãgare”, cu toate sensurile lui multiple, în particular cu sensul sexual de copulaþie. Dacã veþi spune cã poate sã fie o simplã coincidenþã, voi râde ºi vã voi spune cã un cuvânt românesc care seamãnã (este „de o samã”), nu numai sintactic ci ºi semantic, cu un cuvânt vedic (apare în expresii identice, are o întreagã familie de cuvinte – „bãgare”, „bãgãcios”, „bãgãreþ”, „bãgãtor” – care îi atestã vechimea) ºi nu mai apare în alte limbi pe Tera, nu poate fi considerat, cum este în DEX, ca având origine „necunoscutã”.
    IAD = IAD. [RV: 1.36.18.a]: „agnina turvasam yadum paravata ugradevam havamahe agnir nayan navavastvam brihadratham turvitim dasyave sahah” sau, în traducere literarã, „Prin Agni chemãm pe… Yad din împãrãþia de sus”. În cultura vedicã, Yad este zeul domnitor peste unul din locurile în care sufletul merge dupã moarte. În limba românã avem substantivul neutru „iad”, deci poporul care vorbeºte limba românã a creat numele de „Iad”.
    IAMA = IAMA. În Panteonul vedic avem o clasã inferioarã de zei, din neamul lui Adityas. Aditias au fost clasa conducãtoare, dar Indra s-a rãzvrãtit împotriva lor ºi i-a învins, acum Aditias fiind pe locul doi. Unul dintre zeii grupului Aditias, asemenea lui Mitra ºi Varuna, este zeul Yama. Zeul vedic Yama este zeul morþii. El þine în mâna stângã un laþ cu care prinde sufletul celui mort ºi îl duce în împãrãþia morþilor. Gãsim în limba românã cuvântul „iama”, explicat de DEX drept „a da nãvalã”, „a se repezi” sau „a distruge”. Cuvântul românesc „iama” este asociat cu moartea pânã în zilele noastre, în expresii de genul „lupul a dat iama în oi” sau „ai noºtri au dat iama în duºmani” etc. Acest cuvânt este strãvechi ºi îl foloseau ºi strãmoºii noºtri arieni-carpatini. Nu existã nici o altã limbã europeanã, în afara limbii române, care sã conþinã cuvântul „iama”.
    AGNI = A IGNI, IGNAT. [RV: 1.12.1.a-c]: „agnim dutam vrinimahe hataram visvavedasam asya yajnasya sukratum” sau „Îl alegem pe Agni, cel ce hotãrãºte, zeu a toate ºtiutor, mesagerul care sã primeascã acest sacrificiu”. Zeul Agni este punctul central al Rig Vedei, el este Zeul Foc, cel ce încãlzeºte trupul ºi lumineazã mintea. În românã avem substantivul ignat care înseamnã, conform DEX, „nume dat zilei de 20 Decembrie în care þãranii obiºnuiesc sã-ºi taie porcii”. Pe la Cluj, la tãiatul porcului se face „bobotaie” sau „pãlãlaie”, cu sensul de „foc”, de la paiele cu care se arde porcul. De aici rezultã o legãturã semanticã între „ignat” ºi „foc”. DEX-ul nu s-a deranjat însã sã înregistreze un alt cuvânt românesc strãvechi, încã în circulaþie pe la Cluj, verbul „a igni”, cu sensul de „a aprinde”, care se foloseºte în contextul „nu pot igni focul” sau „focul nu igneºte” etc. Existã alte limbi europene în care „a igni” s-a rãspândit cu sensul de „a aprinde”, cum ar fi în englezã cuvântul „to ignite, ignition” pentru „a aprinde”. Observãm de asemenea, dacã mai era cazul, apropierea mult mai clarã a românescului „ignat” de limba vedicã, în comparaþie cu slavonul „ignatije” din care DEX-ul susþine cã provine.
    OM = OM, A OMENI, silaba ocultã. Însãºi silaba ocultã „om”, declaratã „intraductibilã”, are o semnificaþie comunã, esenþialã ºi cu o vastã familie de cuvinte ºi sensuri, în limba românã. În limba arianã, deºi „om” ºi-a pierdut sensul iniþial, ceea ce e firesc pentru o limbã izolatã de izvorul iniþial carpatin, acest cuvânt are o largã familie de cuvinte chiar în limba arianã, ce a fost însã ignoratã din motive stranii. Dãm un singur exemplu: „oman”, care are sensul de „ajutor”, „protecþie”, „favoare”, „amabilitate” sau pur ºi simplu adjectivul românesc „uman”.
    PITAR = PITAR. Zeul zeilor vedici este Diaus Pitar, tatãl Cerurilor, a cãrui soþie este mama Tara. Pitar este tatãl lui Indra, regele zeilor vedici. În perioada romanã, Diaus Pitar va deveni marele Jupiter (Ju-piter), iar în Grecia va deveni Cronos, care analog lui Pitar este deposedat de cãtre propriul sãu fiu, în cazul vedic Indra, care l-a prins pe Pitar de picior ºi l-a tras jos din Ceruri. În limba românã cuvântul „pitar” este explicat (DEX): „titlu dat boierului care se ocupã cu aprovizionarea cu pâine…”. Cuvântul românesc „pitar” este asociat cu pita, exact cum era ºi în vechime, unde era folosit ca titlu de familie, dat bãrbatului care era responsabil cu câºtigarea pitei. Menþionãm cã în zona Transilvaniei, se foloseºte ºi astãzi cuvântul „pitã” pentru pâine.
    RIG VEDA = RIGA + A VEDEA. Însãºi numele culturii vedice are o semnificaþie comunã în limba românã! „Rig Veda” este tradus în toate limbile lumii drept „Regele care Vede” sau „Regele Înþelept” sau „Regele Clarvãzãtor”. Sã analizãm structura numelui propriu „Rig Veda”. Existã în limba românã substantivul comun arhaic „riga”, cu sensul de „rege” (vezi titlul poeziei lui Ion Barbu, „Riga Cripto ºi lapona Enigel”). Avem de asemenea în limba românã verbul „a vedea” cu sensul direct de „vedere” ºi cel figurat de „vãzãtor” sau „vizionar”. Iatã cum numele celebru de „Rig Veda” este compus dintr-un substantiv comun ºi un verb din limba românã. Forma de azi s-ar scrie „Rig Veda” sau „Regele Vede”. Avem în acest caz o potrivire sintacticã ºi semanticã absolutã cu însãºi numele culturii vedice.
    RITA = RIT. În religia Veda, Rta este un termen care desemneazã ordinea cosmicã a universului. Este Rta prin care soarele rãsare ºi apune, este Rta prin care râurile curg la vale, copacii cresc ºi animalele se nasc. Rta este de asemenea roata cu douãsprezece spiþe ale ciclului anual. Rta este calea pe care cineva o urmeazã cãtre þelul urmãrit. Orice fel de acþiune trebuie efectuatã prin respectarea lui Rta, încât sã se desfãºoare armonios. Rta nu este un zeu în sine, ci regula sau legea dupã care se conduc zeii ºi întregul univers. În scrierea cu alfabetul sanscrit, vocalele sunt uneori implicite, ca într-o scriere prescurtatã în care se sare peste vocale, dacã nu sunt explicit necesare. Avem de exemplu Rig Veda scris „Rg Veda”, pentru cã vocala dintre „r” ºi „g” este implicitã. Analog, cuvântul Rta trebuie considerat ca având o vocalã implicitã între „r” ºi „t”, care devine cuvântul „rita”. Sã observãm cã avem în limba românã substantivul „rit”, cu sensul din DEX de „ritual”, „rânduialã” sau „tipic”. Dintr-o datã cuvântul arian „rita” începe sã aibã sens în limba românã de azi, fiind „rânduiala cosmicã”, „ritualul vedic” sau „tipicul naturii”.
    SUDRA = A ASUDA, SUDOARE. [RV, 1.94.15.a-c]: „yasmai tuvam sudravino dadaso anagastvam adite sarvatata yam bhadrena savasa codayasi prajavata radhasa te siyama”. Arienii care au ajuns în expansiunea lor pânã în India, au creat aici o societate stratificatã, bazatã pe patru nivele sociale, ca sã-ºi pãstreze privilegiile ºi ca sã se diferenþieze de populaþia localã negroidã. Cel mai de sus nivel este rezervat arienilor, iar cel mai de jos nivel al societãþii a fost numit „sudra”, cu sensul de „cei ce muncesc” sau „cei ce asudã” sau „sudoare”.
    TARA = ÞARA. Zeiþa Mamã Universalã din cultura Veda este Tara, personificare a Pãmântului întreg, cea care dã naºtere la tot ce este viu sub soare. Avem în limba românã substantivul „þara” cu sensul din DEX de „teritoriu locuit de un popor organizat…”, deci se leagã de Pãmânt. Existã multe alte sensuri ºi contexte în care se foloseºte substantivul „þara”, dar accepþiunea comunã este de „tot pãmântul românesc”. Existã o familie extrem de largã de cuvinte derivate din acest substantiv, din care amintim doar „þãrânã”, „þarinã”, „þãrm” etc., toate cu sensul direct sau indirect de Pãmânt, ca susþinãtor al vieþii. Alte explicaþii sunt de prisos.
    VARUNA = VARA. [RV, 4.13.2.a-c]: „urdhvam bhanum savita deva asred drapsam davidhvad gaviso na satva anu vratma varuno yanti mitro yat suriyam divi arohayanti” sau „Divinul creator Soarele a atins mijlocul cerului… Este Varuna ºi Mitra care fac Soarele sã urce cãtre Rai, potrivit legii”. Existã nenumãrate referiri în Rig Veda la Varuna, asociatã întotdeauna cu lumina, cãldura, plenitudinea ºi adevãrul. Pasajul de mai sus descrie pur ºi simplu anotimpul vara, la vremea solstiþiului, când Soarele este la înãlþime maximã, ridicat acolo de … Varuna!
    VASUS = VASUL. Panteonul vedic cuprinde o mulþime de zeitãþi principale ºi secundare, o stratificare a societãþii zeilor înºiºi. Astfel, zeiþa Apa, este sprijinitã de opt slujitoare, numite Vasus. Vasus sunt zeitãþi inferioare, dar fãrã ele evident cã slujirea este imposibilã, mai ales când te cheamã Apa! Deºi sunt mai puþin conturate, zeiþele Vasus slujesc numai împreunã cu Apa, deci le putem înþelege semnificaþia: ele sunt Vasele prin care Apa îºi face slujirea cãtre Indra.

    În concluzie, întreaga bazã de nume proprii a Culturii Veda este formatã din substantive comune, adjective ºi verbe din limba românã contemporanã. Aceasta demonstreazã, în mod irefutabil, cã singurul popor din lume care a putut crea numele vedice este poporul român în a cãrui limbã existã cuvintele comune potrivite semantic cu numele vedice.

    Exemplificarea (dacã mai este necesarã…!) a altor principii lingvistice unanim acceptate de specialiºti, precum ºi implicaþiile de ordin istoric ale concluziilor acestei demonstraþii, vor fi prezentate într-un articol viitor.

    Privita pâna nu de mult ca un muzeu intunecat de stupiditate si superstitie menite a pieri sub "lumina stiintei" prin infruntarea dramatica - adesea tragica - dintre materialismul si ateismul cel mai vulgar, asa numita fenomenologie paranormala s-a dovedit a face parte dintr-un proces la care participa intreaga umanitate plina de interes si respect pentru tezaurul de credinte si idei religioase ale omenirii.


    In acest proces se inscriu si cercetarile intreprinse in scopul stabilirii locului (zonei) si a perioadei in care au aparut cele mai vechi idei de religiozitate vag consemnate in mitologie si panteonul unei religii politeiste existenta la toate popoarele, cu un fond comun, cel primordial fiind considerat - pâna acum - panteonul sumerian.

    Printre remarcabilii scriitori din antichitate cu astfel de preocupari, la un loc de cinste se inscrie si istoricul Diodor din Sicilia (80-21 i.H.) care ne informeaza:

    "Atlantii, care locuiesc in regiuni roditoare pe tarmurile Oceanului (Okeanos) intreceau cu mult - pare-se - pe vecinii lor prin evlavie si prin ospitalitate. Ei pretind ca leaganul zeilor este tara lor." (III.LVI.2)

    ceea ce este corect, in conditiile când, in acea perioada (7500 - 6500 i.H.) - dupa parerea noastra - la sumerieni existau "Zeii fundamentali": AN = "Zeul Cerului", ENKI = "Zeul Intelepciunii", ENLIL = "Stapânul Cerului" sau "Marele Munte", fiii lui NAMMU - Marea Primordiala - "Mama care a zamislit cerul si pamântul, stramoasa care a nascut toti zeii" cu atribute identice celor ale "Râului Okeanos" (Iliada,XIV.240-241).

    De lânga "Râul Okeanos" - pe care l-am identificat cu actualul curs al fluviului Dunarea intre Belgrad - Moldova Veche - au plecat acele grupuri mici (50-100) de oameni, in mai multe etape, ajungând pâna in Mesopotamia, India, Asia si in cele mai indepartate locuri de pe Terra, inclusiv in partile Americii unde au intemeiat asezarile care in urma rebotezarii, sunt numite Sacramento (in Brazilia, Mexic si SUA la: California, Kentucky, New-Mexico, Pensylvania) sau Santa Fe (Argentina - Columbia, SUA - la New Mexico), acestia din urma mentionati si sub numele de atlanti, sositi in acele locuri incepând de prin mileniul V-IV i.H. Ei sunt cei care au adus "Amprentele zeilor in America" dupa modelul eroului civilizator mitic cu aspect de acvanaut, Oannes, care anterior Potopului primordial, a adus civilizatia in partile Mesopotamiei, venind din Golful Persic.

    Dupa Potopul universal (4000 i.H.), in America de Sud este atestat Viracocha (Huiracocha) zeu demiurgic, preincas si incas, din epoca arhaica peruana. Considerat de populatia andina a marilor altitudini ca un zeu antropologic, in vremuri stravechi, Viracocha, era un zeu solar coborât in piscul de la Condor Koto (lânga Lima) unde a depus cele cinci oua din care s-au nascut zeii. Dupa un mit preincas, zeul este numit Kon-Tiki ("Omul Soare"), figurat ca "un barbos, cu pielea alba care a sosit in timpuri intunecate, dupa un mare potop, aducând cu el darurile civilizatiei". In marele templu-sanctuar din Tiahuanaco (la sud de lacul Titicaca - Bolivia) - oras intemeiat in mileniul II i.H. - figura principala sculptata in piatra il infatiseaza pe zeu ca om in picioare cu fata inconjurata de raze solare.

    Cam in caeeasi perioada - mil.II i.H. - in Golful Mexic (denumit astfel de azteci care se autonumeau Mexica, de la zeul lor suprem - pâna in sec.X d.H. - Mexi, o posibila preluare din sanscritul Moksa-Ka = "Cel care este fiinta in veci nepieritoare, viata fara de moarte, eliberarea, salvarea"), au ajuns oamenii condusi de Quetzalcoatl (="Sarpele cu pene"), zeu aztec de prima importanta culturala, de origine tolteca, adorat ca zeu mesianic, benefic, mântuitor, adesea antropogonic, sapiental si artizan, de asemeni ca divinitate a luminii. Uneori considerat fiu al zeitei Coatlicue (maica gliei, nascatoarea, mama a zeului solar Huizilopechtli) sau având ca obârsie si loc de intoarcere (casa cereasca) Steaua Diminetii (planeta Venus, Luceafarul; vezi Ishtar), in acest sens era zeul rasaritului, simbol al vietii, la gemenilor, al stralucirii, uneori numit si Noapte-Vânt.

    Potrivit unei legende, omul Quetzalcoatl (despre care, pâna acum stiam ca era un zeu) venise din "tinutul de la Soare-rasare", purta barba si o roba lunga, alba. El dadu invataturi poporului despre stiinte, bunele obiceiuri si legile intelepte... Dar, dintr-un motiv oarecare, a fost nevoit sa paraseasca tara. El aduna legile, scrierile, imnurile sale si pleca pe drumul pe care venise. Se opri la Cholula (Mexic-Puebla) unde predica buna invatatura. Apoi cobori pe plaja, incepu sa plânga si isi dadu foc trupului... Inima lui deveni luceafarul de ziua (v. Sirius). Altii spun ca s-ar fi urcat in corabia lui ("o barca fara vâsle, cu un sistem propriu de deplasare / cu care venise / dupa un mare potop") si s-ar fi intors in tara de unde venise. Legendele insa sunt de acord asupra unui singur punct: acela ca a promis ca se intoarce.

    Retine atentia si aceea ca, potrivit legendei, Quetzalcoatl purta barba, atribut cu totul extraordinar la acest popor de imberbi, asa cum inlocuirea vestmântului alb cu pielea alba, constituie elemente care vin sa confirme teza lui E.H. Thompson (1885), aceea ca, intemeietorii Vechiului Imperiu Maya ar fi fost atlanti.

    Este cunoscut ca in ciuda tuturor sapaturilor facute, arheologii n-au descoperit in America Centrala o civilizatie mai veche decât 2000 i.H. De unde legenda cu Potopul? Raspunsul il avem de la mitografii care au consemnat cele doua potopuri din mil.II i.H.: al lui Ogyges (1757 i.H.) si al lui Deucalion (1526 i.H.).

    Potrivit Titanomahiei, Ogyges a fost conducatorul Titanilor care, timp de zece ani, s-au luptat cu olimpienii condusi de Zeus; el locuia in insula Ogygia care, mai târziu, sec.XIII-XII i.H., avea sa fie stapânita de craiasa Kalypso (sscr.KALI/a/PSU = "Fiinta cea neagra", fiica avanului Atlas), atât la trecerea argonautilor (1225 i.H.) când era numita Nymphaia, cât si a lui Ulise (1182-1175 i.H.) când se numea Ogygia si a disparut sub apele Dunarii in octombrie 1970 (Ada-Kaleh).

    Desi s-a spus ca a invins Zeus, in realitate victoria a fost de partea lui Ogyges care i-a urmarit pe olimpieni (egipteni) pâna in sudul continentului unde au produs mari distrugeri in Insula Creta si s-a stabilit ca rege in Beotia. O incercare de revenire a olimpienilor avea sa fie respinsa din nou (v. Potopul lui Deucalion). De aceasta data, olimpienii sunt izgoniti definitiv din "Olimpul nins" de la nordul fluviului Istru, in "Olimpul insorit" din sudul continentului, stramutare si perioada de altfel confirmata prin datarea (sec.XV i.H.) ridicarii templului zeitei Demeter (Deo) din Eleusis.

    Odata cu zeii s-au stramutat si doi dintre principalii lor aliati hecatonheirii Briareus (Aigaion) si Cottus - monstri cu 50 de capete si 100 de brate identificati cu muntii (vârfurile) si apele lor - fiii lui Uranos si Gaea, "mormintele" acestor monstri fiind vazute de catre argonauti in partile Frigiei. Fratele lor, Gyges (Gyes) care a luptat alaturi de Titani a ramas pe loc. Dupa A.J. Widenkens (1957), etimologia numelui Gyges este apropiat de lituanianul GUG - "colina, pomet", un derivat din pelasgicul GUG - "colina, munte, vârf", radicalul Gyges fiind prezent in toponimele Gyeseong (Coreea de Nord), Gye sur Seine (Franta). Dupa N. Densusianu, hecatonheirii apartineau familiei gigantilor din muntele Pregleda (comuna Iaverna, judetul Mehedinti), printre acestia fiind si Gyges identificat cu regele Gog din tara Magog, pe care Sf. Augustin ii considera a fi getii si mesagetii. In oracolele Sybiline Gog si Magog sunt localizati in nordul Traciei (III.V.508-513), in acele locuri sunt mentionati si in legendele epice despre Alexandru cel Mare, legendarii Gog si Magog fiind citati si de profetii Ieremia (4-6) si Iezechiel (v. Testament: 38.2;39.1; Noul Testament, Apocalipsa 20.7-9).

    Cronologic, personaje cu numele Gyges sunt mentionate: 1757 i.H. - hecatonheirul Gyges; 1185 i.H. - Gyges troianul, ucis de Turnus (mentionat de Vergiliu); 680-632 i.H. Gyges spatar, ajuns rege al Lidiei (Herodot I.7-15); 427-347 i.H. - Gyges - pastor regal, este mentionat de Platon. Sub numele de Gyas apare la Horatiu (65-8 i.H.), sub cel de Gyges sau Hygis la Ovidiu (43 i.H. - 17 d.H.) si a fost preluat in onomastica româneasca prin antroponimul Guiul (B.P. Hasdeu in "Cuvinte..." I.131; 14 iunie 1603).

    In aceste conditii este firesc sa se realizeze o localizare a celui care, potrivit mitologiei, a fost hecatonheirul (muntele) Gyges care a ramas in locul sau de bastina, continuând sa-i apere pe urmasii Titanilor, Gigantilor numiti si Uriasi, Jidovi sau Novaci.

    Dupa parerea noastra acest munte, Gyges, este reprezentat prin cele trei masive muntoase: Godeanu-Retezat-Tarcu, cuprins intre actualele vai: Cerna-Bistra-Strei-Jiu care il desparte de fratii sai mai mici, mijlociul Cottus (Muntii Sureanu) si mezinul Briareus (Muntii Poiana Rusca).

    S-a spus ca depresiunea Carpatilor Meridionali - intre 450 - 460 lat.N / 230-260 long.E, unde apar lumini ciudate in miez de noapte, este numit "zona crepusculara a Europei".

    Noi ne vom referi la aceeasi latitudine nordica insa la o longitudine estica de 220-230 , acolo unde, de fapt, este sursa de lumina, incluzând - ca principale zone de emisie - grupul de munti Godeanu - Retezat (despartite de valea adânca de 800 de metri a râului Lapusnicul Mare)- Tarcu (despartit de râurile: Hideg-Sesu Mare-Râu Mare) si muntii din jurul lor, Sureanu-Poiana Rusca.

    In acest scop vom mentiona masivele si câteva dintre vârfurile din incinta lor, in ordine alfabetica, cu date privind: oronimul cu omonimele sale - din incinta, din tara noastra si din alte tari; etimologia oronimului, cu evolutia fonetica, pastrând semantismul de baza; distantele in linie dreapta si orientarea acestora fata de Vf. Gugu considerat reprezentativ in aceasta zona.

    GODEANU Masivul muntos considerat nodul orohidrografic al muntilor Retezat si Tarcu, situat intre 44055'-45017' lat.N/22027'-22051' long.E cu o suprafata de 450 km2, are o forma aproape dreptunghiulara orientata sud-vest-nord-est, al carui centru il constituie Vf. Scarisoara si include vârfurile:

    Balmeju (Balmosu); Vf. Balmeju (1456 m) 10 km S-E; anal.topon. Balme (Franta, Italia); sum. "Locul de acces spre barbatul care cunoaste si proclama legile"; sscr. "Locul care produce o imensa placere celui puternic"; lat. "Locul unde este muntele inalt al celui puternic".

    Borascu. Vf. Borascu Mare (2157 m); pârâu, lac - 5 km N-E; Vf. Borascu Mic (2116 m) - 8 km N-E; topon. Borascu (Gorj), dealul Borascului (331 m, la Covrigi) si D. Borascului (la Ciresu) jud. Mehedinti, anal.topon. Borao (Italia); sum. "Locul unde este ogorul preotilor vazatori de la munte" sau "Locul unde este ogorul slujitorului zeitei aurorei Bau de la munte"; sscr. "Locul unde este sustinut vântul acela puternic" sau "Locul unde este lacasul remarcabilelor zori"; mitologicul BOREAS = "Personificarea divina a vântului de nord, fiul lui Eos - zeita zorilor"; lat. "Locul unde este culcusul vântului"; portugheza, spaniola, BOREASCA="Furtuna, vijelie".

    Bran Vf. Bran (2031 m), vale, pârâu - 3 km N; depres. Bran (jud. Gorj si MUntii Bucegi), topon. Bran (Brasov, Iasi), anal. topon. Brany (Ucraina); sum. "Locul unde este ogorul zeului Cerului"; sscr. "Locul unde este o frântura a muntelui"; lat. "Locul frânt", pentru ca in acest loc se afla valea adânca care desparte Vf. Bran de Vf. Gugu.

    Acesta este muntele unde a plasta Jules Verne (1828-1905) actiunea romanului "Castelul din Carpati" fara ca sa fi vizitat vreodata tara noastra. Noi l-am identificat in acel "CER" din epopeea Ghilgames.

    Galbena (varr. Galbina, Galbenii); Vf. Galbena Mare (2194 m) - 7 km - E, Galbena Mica (2134 m) - 8 km N-E, pâraiele Galbena din masivul Godeanu si Tara Hategului; Vf. Galbenele (1888 m) din masivul Retezat, Vf. Galbenele (2456 m) din masivul Fagaras, topon. Galbena (Alba), Galbeni (Bacau, Botosani, Vrancea), Galbenu (Braila), Galbina (Hunedoara); sum. "Locul unde este casa in care sta culcat preotul bocitor"; sscr. "Locul unde traieste cel care te purifica cântând". Noi l-am identificat si in tema Libanul, cel care se cutremura atunci când poruncea (erupea ?) uriasul Humbaba, din epopeea Ghilgames.

    Gârdomanul Vf. Gârdomanul (1700 m), plai, râu - 8 km E-S; sum. "Locul unde propovaduieste entuziatul sustinator al marelui zeu Anu"; sscr. "Locul unde este cel stralucit, entuziast care tinde consecutiv catre ceva, cineva"; lat. "Locul unde este capetenia cu multe subtilitati". Noi l-am identificat si cu Hermonul din epopeea lui Ghilgames, aflat in aceeasi situatie ca si Libanul (Galbena).

    Godeanu Vf. Godeanu (2230 m), pârâu, lac - 5 km S-V; Vf. Godeanu (1656 m), pârâu, din M-tii Sureanu; topon. Godeanu (2 sate) din jud. Mehedinti, topon. Godeni (Arges, Dolj), anal.topon. Goddu s.a. (India), Gode (Etiopia), Godean (Indonezia); sum. "Locul unde este preotul care unge cu miruri si unsori bine mirositoare statuile zeilor din templul zeului cel tânar, parintele zeilor, creator al vânturilor, Anu"; sscr. "Locul unde este acum preotul zeului stralucitor al Cerului, tatal zeilor"; lat. "Locul de adunare al zeilor din vechime", pe care l-am identificat cu Kogaionon, muntele sacru-sfânt al dacilor".

    Gugu Vf. Gugu (2290 m), lac, pârâu, din masivul Godeanu; Vf. Gagul Mare (1604 m), Vf. Gagul Mic (1594 m), Piciorul Gagului, Vf. Gogu Noaghie (1669 m), Muntele si Vf. Clabucetul Taurului (1520 m) din M-tii Bucegi; topon. Goga (Prahova), Gogan (Mures), Gogeasca (Prahova), Gogoiu (Vrancea), Guga (Cluj), Gugesti (Vaslui, Vrancea), Guguianca (Vâlcea); anal.topon. Gug (Danemarca), Guga (Nigeria), Gugai, Gugudu s.a. (India), Gugi (Coreea), Guguletu (Africa de Sud), Guguian (Malaezia); sum. "Locul unde sunt taurii" sau "Muntele taurului"; sscr. "Locul unde se aude mugetul boului"; lat. "Locul de unde se raspândeste ceva"; intr-adevar, Culmea Gugu-Moraru este locul de raspântie al Plaiurilor dinspre Oltenia-Banat-Ardeal, tot aici fiind raspândite acele "explozii" mentionate de presa.

    Din epopeea lui Ghilgames, eroul despre care se spune ca "forma trupului ii dezvaluie firea / este asemeni unui taur", aflam ca zeul Anu a creat "Taurul Ceresc, care sa-l omoare pe Ghilgames" la rugamintea fiicei sale, zeita Ishtar, pentru a-l pedepsi pe erou, pentru ca acesta refuzase dragostea puternicei zeite.

    In mitologia vedica, Soarele este zeul Indra, un taur extrem de puternic numit "Taurul taurilor", imnurile din Rig-Veda numindu-l "Taurul cu mii de coarne", alteori "Taurul napraznic care scoate flacari si traznete din coarne când si le ascute" (I.55).

    Referindu-se la aceasta zona, Gligor Hasa mentioneaza: "Muntele Gugu - sau al Uriasilor - inchipuind un uriesesc cap de bour" aflat in apropierea "Batrânului Boreas" si a muntelui "cu vârful retezat, ca o vatra de foc, unde cei vechi isi aveau marele altar de sacrificii si comunicare cu marele Zalmoxis", locul unde se afla "tarabostele Duras, ajuns la batrânete ducele triburilor ce-si aveau resedinta in Muntele Gugu", locul unde "intr-o seara de popas au iesit flacari din pamânt".

    Cunoscut de turisti si sub denumirea de Culmea Moraru-Gugu, cea mai importanta culme secundara din masivul Godeanu, nu numai prin inaltimea si lungimea ei, ci si prin pajistile alpine, al perspectivelor care le ofera, culmea este individualizata, fiind marginita de vaile adânci ale râului Ses si râul Branului, dintre care cea mai importanta este Caldarea Gugului, pe fundul careia se gaseste un lac.

    La semnalarea turistilor despre existenta unor energii stranii absolut inexplicabile in zona Vârfului Gugu care, in anumite ore din noapte "dispare" cu desavârsire, un numar de 7 specialisti s-au deplasat in acea zona, stabilindu-si tabara - in noaptea de 4 august 1991 - in apropiere de Vf.Gugu. Cu acea ocazie, membrii comisiei au consemnat aparitia unei "explozii luminoase" care parea ca iese chiar din munte, in apropierea cabanei si lacului Bucura din Muntii Retezat. Culmea este ca "explozia luminoasa" care a tâsnit spre cer, a luat cu ea Vârful Gugu ! Intreaga noapte, membrii comisiei nu au putut atipi din pricina unor "apasari atmosferice", care le provocau o acuta surescitare.

    Dupa "pulverizarea" avionului IL-14 care se indrepta in directia Vf.Gugu - noaptea de 13-14 august 1991 - in Curmatura Bucurii (Retezat), in aceeasi zona, la poalele Vf. Gugu, s-a deplasat cea de-a doua comisie constituita din 10 specialisti care, in cele doua zile de observatii 17-18 august 1991, au consemnat spaime fara motiv, acute senzatii de sufocare, in special noaptea, asociate exploziilor luminoase, linistea unui peisaj devenit brusc "martian" si impresia ca sunt supravegheati de "ceva", "cineva" cu staruinta.

    Potrivit legendei prezentata de Platon, acel personaj Gyges are un pastor regal, care a intrat intr-o pestera unde, gasind un mort, i-a luat inelul din deget. Dar apoi punându-si-l, a observat ca daca il rasucea pe degetul sau, devenea el insusi invizibil. Interesant este ca, intorsi la Bucuresti, membrii comisiei din 17-18 august 1991, aveau sa constate ca pelicula si camera nu inregistrasera nici o imagine dintre cele fotografiate si filmele din câteva zeci de unghiuri fata de Vf.Gugu despre care Victor Kernbach afirma (in "Enigmele miturilor astrale") ca este centrul unuia dintre "punctele energetice esentiale" ale Planetei.

    Micusa Vf. Micusa-I (2126 m)-5 km E-S, Vf. Micusa-II (1824 m) - 8 km E-N; anal.topon. Mikura (Japonia), Mikuszewo (Polonia); sum. "Muntele renumitului zeu al intelepciunii"; sscr. "Muntele cu iarba folosita la ceremoniile religioase"; lat. "Muntele unde este fiinta remarcabila". Noi l-am identificat si cu Logodnica (muntele) care, impreuna cu Aia au vegheat asupra lui Ghilgames in timpul luptei cu Humbaba.

    Moraru Vf. Moraru (2284 m), lac, pârâu - 2 km S; Muntele Moraru, Coltii Morarului, Fata Morarului, Vf. Morarului (1194 m) din masivul Bucegi, topon. Morareni (Harghita, Mures, Vaslui), Moraresti (Alba, Arges, Vrancea); anal.topon. Morar, Murar (India); sum. "Locul unde este renumitul creator"; sscr. "Muntele unde este generosul zeu al furtunii si al fulgerelor"; lat. "Muntele unde se mentine cel care te opreste de la ceva", asa cum pare sa fi fost si in cazul avionului "pulverizat". Noi l-am identificat si cu AIA, cel care, impreuna cu Logodnica au asigurat protectia lui Ghilgames.

    Oslea Vf. Oslea, numit si Sarda (1946 m), crac, pârâu - 17 km E-S; Vf. Calea Româneasca (1781 m), plai - 11 km S-V, din masivul Godeanu; anal.topon. Oslae (India), Oslany (Cehia), Osli (Ungaria), Oslo (Norvegia, SUA); sum. "Locul unde este cel ce poarta puterea in brat"; sscr. "Locul râvnit de divinii dusmani ai zeilor (Gigantii)"; lat. "Locul unde este capetenia celor puternici si curajosi"; anal.topon. Sarda s.a. (India), Sardacht (Iran), Sardagna (Italia), Sardagne (Franta); sum. "Locul unde este regele cel puternic"; sscr. "Locul unde este puterea"; lat. "Locul unde este cel dur" (v. legendele lui Iorgovan, Ghilgames).

    Scurtu Vf. Scurtu (1572 m) - deal, pârâu - 9 km E-S; topon. Scurtu (Bacau, Gorj, Mures, Teleorman); anal.topon. Scurtak (Italia); sum. "Muntele micut din launtru"; sscr. "Muntele cu vârful mic al Soarelui"; lat. "Muntele, dealul retezat, scurt".

    Sturu Vf.Sturu (2149 m) - 10 km E; topon. Sturu (Alba); anal.topon. Sturi (Letonia), Sturry C. (Anglia); sum. "Muntele unde este patul zeului Soarelui"; sscr. "Muntele unde poposeste zeul Soarele Colindator"; lat. "Muntele aflat sub stapânirea zeitei Cybele".

    Tucila Vf. Tucila (1990 m) - 7 km S-V; topon. Tocileni (Botosani, Buzau), anal.topon. Tugela (Africa de Sud); sum. "Muntele unde traieste zeita Gula" (principiul feminin al zeului An - marea vracita, doamna care reda viata, zeita patroana a medicinei si tamaduitoarea capetelor negre - v. etipopieni, brygieni, gugulyni cu centrul la Caransebes, statiunea Baile Herculane din apropiere); sscr. "Muntele celui care trateaza boala"; lat. "Muntele unde se ingrijeste boala prin spalare".

    Zana Vf. Zana (2041 m) - 6 km S-V; anal.topon. Zana (Algeria, Gruzia, Peru, Tunisia); sum. "Muntele zeului Lunii (stapânul care cunoaste)"; sscr. "Muntele unde este cel mai mare dintre preoti"; lat. "Muntele este cel sobru".

    RETEZAT , masivul muntos situat la 45007'-45026' lat.N / 22006'-23014' lg.E, cu o suprafata de 750-800 km2, este remarcat si prin aceea ca are cea mai ridicata altitudine medie din intregul lant al Carpatilor românesti, de-a lungul crestelor sale insirându-se peste 60 de piscuri ce depasesc 2200 m altitudine, iar in gavanele modelate de ghetari se mentin 82 de lacuri alpine, cele mai frumoase din tara.

    Si in cadrul acestui masiv, ne vom referi la câteva vârfuri (munti) dupa aceleasi reguli si cu indicarea distantelor fata de Vf. Gugu din masivul Godeanu.

    Bucura Vf. Bucura (2433 m) - 17 km N-E, Curmatura Bucurei, Lacul Bucura (10,9 ha), pârâul Bucura, topicul Gura Bucurei, Poarta Bucurei din masivul Retezat; Vf. Bucura (2503 m) din masivul Bucegi; Bucura (pârâu, sat.topic) din jud. Mehedinti, anal.topon. Bukura (Kenya), Bucuriia (Moldova), Bukuru (Nigeria), este un termen autohton; sum. "Ogorul din muntele cu apa"; sscr. "Marele munte acoperit cu zapada" sau "Muntele unde te inhata cel rau"; lat. "Muntele unde sunt taurasii stralucitori".

    Etimologia este sustinuta si de evenimentele semnalate in aceasta zona; exploziile luminoase in apropierea cabanei si a lacului Bucura (17-18 aug. 1991), "pulverizarea" avionului in Curmatura Bucurei (13-14 aug. 1991).

    Interesant este ca astfel de fenomene sunt semnalate si in Muntii Californiei unde au ajuns "atlantii" din primele serii de dupa Potop (poate si mai inainte). Acolo sunt obsevate din când in când sclipiri luminoase orbitoare, asemanatoare flash-ului unui aparat fotografic, lumini despre care se afirma ca ar fi produse de niste oameni misteriosi. Tot acolo, in muntele Shasta (sscr. "Muntele acela care strânge in jurul sau pe cei noi veniti") de la poalele caruia izvoraste fluviul Sacramento (lat. "Fluviul ce este un mister religios"), lung de 640 km si trecând pe lânga orasul Sacramento se varsa in Oceanul Pacific la San Francisco. In incinta acestui munte, greu accesibil, cu o altitudine de 4317 m, sunt semnalati oameni ciudati; ei sunt inalti, agili, au o tinuta eleganta si fruntea foarte mare, poarta o coafura speciala, o mesa cazând pe coama nasului proeminent. Incercarile localnicilor sau a turistilor de a se apropia de focurile uriase aprinse din când in când in padure au ocazia, aparent, a unor misterioase ceremonii, sunt tinuti la distanta de un fel de vibratii care ii imobilizeaza, o situatie posibil similara fiind si in cazul avionului "pulverizat" in Retezat.

    Custura Vf. Custura-I (2457 m) - 21 km N-E; Vf.Custura-II (2083 m) - 9 km N, oron. Custura Retezatului, Custura Papusii, Saua fereastra Custurii, taurile Custurii din masivul Retezat; Custura (deal, topic) in jud. Mehedinti; topon. Custura (Braila, Cluj), nal.topon. Kustora, Kustour (India) este un termen autohton; sum. "Muntele aflat sub protectia Marei Preotese"; sscr. "Muntele unde este iarba folosita la ceremoniile religioase pentru indepartarea demoniilor"; lat. "Muntele unde se asigura protectia de cel rau".

    Gruniu Vf. Gruniu (2294 m)-23 km N-E; Culmea Gruniului, pârâul Gruniu, stâna Gruniu din masivul Retezat; Gruniu (deal, poiana, vale) din jud. Mehedinti; topon. Gruni (Caras, Timis) este un termen autohton, sinonim macedo-român Gruniu, preroman si nu este la albanezi; sum. "Muntele unde se afla ostasi"; sscr. "Muntele unde este o tabara"; lat. "Muntele unde este construita o masina de razboi folosita la darâmarea zidurilor". Localizam in acest munte batalia dintre Ghilgames si Enkidu cu "Taurul Ceresc", la suflarea caruia "se deschisese o crapatura / si o suta de oameni din Uruk cazura inauntru ..." (VI/2).

    Lolaia Vf. Lolaia (2180 m) - 19 km N-E; din masivul Godeanu; Vf. Lolaia (1870 m) din Masivul Tarcu; Cascada si Muchia Lolaia din masivul Retezat; topon. Lolaiasa (Prahova), posibil si Lelese (Hunedoara); anal.topon. Lola (Angola, Guineea, India, SUA), Lola-lai (Argentina); sum. "Muntele sustinut de tata";hittit "Muntele unde este cel care conduce";sscr. "Muntele celui dorit, rasfatat"; lat. "Muntele unde a ispasit curtezana". Identificam acest munte cu locul unde, zeul Anu "...când auzi aceste vorbe, / ii dadu lui Ishtar capastrul taurului / si Ishtar il duse pe pamânt / când ajunse in tara Urukului, / Taurul prefacu pasunile in pustiu ..." (V/1).

    Papusa Vf. Papusa (2508 m)-21 km N-E, Custura Papusii din masivul Retezat, Muntele Papusa (2291 m), Spintecatura Papusii din masivul Fagaras; sum. "Muntele unde este printul din cetatea zeului intelepciunii"; sscr. "Muntele aflat sub protectia zeului Indra, Tiitorul" sau "Muntele unde este carul ceresc autopropulsat al zeului Indra, (vehicul spatial având guri care scuipa foc arzator, producând in zbor un zgomot aidoma unei uriase furtuni)"; lat. "Muntele batrânului (bunicului, stramosului)".

    Peleaga Vf. Peleaga (2509 m)-20 km N-E; Coltii si Saua Pelegii, pârâul si stâna Peleaga, taul Peleaga, pârâul si taul Peleguta din masivul Retzat; anal.topon. Pelequen (Chile), Pelegovo (Rusia); sum. "Muntele unde este casa printului, om voinic supus al lui Ensi - Domnul care pune temelii"; sscr. "Muntele unde este protectorul comunitatii gentilice"; lat. "Muntele unde este tara pelasgilor", cunoscând ca: "Tara cea neagra nascut pe Pelasg, cel asemenea zeilor pe muntii cei cu culmile inalte, ca sa fie incepatorul geniului omenesc, iar cel dintâi rege al pelasgilor de lânga Muntele Atlas (v. râul Atlas, azi Pek, afluent al Istrului) a fost Uran - Munteanul numit Pelasgos, cel care se deosebea de ceilalti semeni ai lui prin statura, prin forta fizica si prin frumusete, si ii intrece pe ceilalti in intelepciune".

    Radesu Mare Vf. Radesu Mare (2093 m)-14 km N-E; Cioaca Radesului, Culmea Radesu Mare, stâna Rades, taurile Radesului, din masivul Retezat, topon. Radila (Prahova), anal.topon. Rades (Tunisia), Radesinska (Cehia); sum. "Muntele unde este casa in care creeaza si proclama legi conducatorul"; sscr. "Muntele unde merge barbatul ucigas"; lat. "Muntele cu raze mari". Identificam acest munte cu locul unde a avut loc lupta dintre Ghilgames si Enkidu impotriva uriasului Humbaba si pentru aceea ca, in timpul luptei: "Ghilgames ii spuse lui Enkidu: Daca punem mâna pe el pe neasteptate, scânteierea razelor sale va pieri in invalmaseala, razele lui vor pieri, stralucirea sa se va intuneca" (V/3). Insa, cei doi prieteni au actionat rapid, l-au ucis si decapitat pe urias si, de atunci, in aceasta zona se asista la un spectacol de lumini si sunet in plina zi. Din descrierile turistilor aflam ca, in plina zi - pe la orele 11 - din luna iulie 1994, in zona lacului Stevia - Poiana Gemenilor (5-6 km N-E de Vf.Radesu Mare), a tâsnit dintr-o data din spatele unui perete stâncos destul de abrupt, nenumarate raze de lumini de diferite culori, care se invârteau precum spitele unei roti (30 de minute), timp in care un vuiet ca acela produs de furtuna rasuna in intreaga vale (vezi Vf. Papusa, situat la 4 km S-E). Doua luni mai târziu, turistii care si-au asezat cortul in Poiana Gemenilor, in timp ce mâncau de prânz, au fost infasurati intr-o perdea de raze colorate. Se spune ca in Retezat pluteste o atmosfera stranie; toti locuitorii se prefac nestiutori, dar privirile ii tradeaza - se tem.

    Situatii similare sunt semnalate si in America Centrala, astfel: la Chitchen Itza se afla templul lui Quetzalcoatl, având forma unui zigurat perfect, atât d comun in Mesopotamia si intr-o anumita perioada in Egipt. In fiecare an, in timpul echinoctiului de primavara si toamna, un joc de lumini si umbre triunghiulare dau impresia unui sarpe urias, ondulându-se timp de 3 ore si 22 de minute pe treptele fetei nordice a templului. In aceeasi perioada (20 martie si 22 septembrie) la Teotihuacan - 30 de mile nord de mexico - se afla "Piramida Soarelui" pe a carei fatada vestica se formeaza un manunchi de raze ce "matura" timp de 66,6 secunde, de la sud la nord.

    Retezat Vf.Retezat (2482 m)-18 km N-E; Custura si Saua Retezat, oronimul Retezatu Mic, constituit din vârfurile: Albele, Dragasanu, Piatra Iorgovanului, Piule, Plesa, Scorota si Stanuletii, din masivul Retezat, topon. Retezatu (Ialomita); sum. "Locul unde traieste conducatorul din munte"; sscr. "Muntele unde este ogorul zeitei voluptatii (Parvati - "Cea din munte", sotia lui Shiva si fiica a Muntelui Hymalaia, cu atributele lui Ishtar)"; lat. "Muntele unde se pune la cale ceva pentru a satisface dragostea".

    Muntele Retezat este un monolit de proportii gigantice cu infatisarea unui trunchi de piramida, al carui crestet a fost retezat cu restelul unui plug aruncat la mânie de unul din uriasii ce salasluiau cândva prin partea locului.

    Noi l-am identificat cu Muntele Cedrilor unde, potrivit epopeei lui Ghilgames, eroul, impreuna cu Enkidu, l-au omorât pe "Paznicul padurii", Humbaba, dupa care "... dinaintea Marii Porti a Urukului / Ghilgames trase in teapa capul lui Humbaba" (V/3), eveniment ce implica decapitarea ucigasului. Este posibil ca acest cap sa fie reprezentat prin Retezatul Mic, mai ales ca acest mini-masiv include si Piatra Iorgovanului, eroul care inainte de a ucide balaurul cu 9 ochi din jurul muntelui Oslea (Sarda)" a ascutit sabia sa si ca sa fie convins ca este bine ascutita a taiat cu ea o stânca de piatra in patru parti, care pâna si astazi se vad si poarta numele de Pietrele Taiate".

    Dar "Muntele Cedrilor" era "lacasul divin, piedestalul lui Ishtar (Irnini)", ale carei multiple atribute o prezinta: zeita virila; zeita bataliilor, motiv pentru care renumitul rege al Babilonului, Hamurabi (1728-1656 i.H.) o numea "Doamna bataliilor" de unde, posibil si oronimele: Vf. Doamnei (2402 m) din masivul Bucegi; Vf. Piscu Doamnei (2087 m), Strunga Doamnei, Vf. Saua Doamnei (2294 m) si Râul Doamnei din masivul Fagaras; oron. Pietrele Doamnei (1634 m) sau cele 3 "Turnuri gotice" din masivul Rarau; zeita sapientala (simboliza atotputernicia intelepciunii); zeita astrala (identificata mai târziu cu planeta Venus si Luceafarul de seara) si facea parte din triada solara care, la hittiti, o constituia impreuna cu zeul Soarelui (Samas) si zeul Lunii (Sin).

    In plus, am avut in vedere ca, in incinta acestui munte exista un sanctuar tracic al Soarelui, la cetatea din Pietris - la est de Hateg - unde, in imediata apropiere de fosta poarta a cetatii se afla un grup de patru stânci naturale, ce constituia complexul astronomic si religios care "dupa trei milenii" apare ca marturie certa a conceptiilor si credintelor calauzite din vechime de oamenii acestor locuri si nu intâmplator le-au numit "Piatra Jidovului" (principala stânca cu forma unui zimbru, un sfinx, cu dimensiunile 5 x 4 x 2 m).

    Slaveiu Vf. Slaveiu (2437 m)-16 km N-E; Coada, Cracu (1937 m), Taul Slaveiului, pârâul, stâna Slaveiu din masivul Retezat, antropon. Slaveiu (n.fam.), topon.Slaveni (Olt), Slavesti (Teleorman), Slavitesti (Vâlcea), Slavuta (Gorj), anal.topon. Slavej (Macedonia), Slaveikovo (Bulgaria), Slave Island (Sri-Lanka); sum. "Muntele care sustine casa"; sscr. "Muntele stâncos unde este lacasul zeului vântului"; lat. "Muntele unde este cântul care izbucneste furios". Etimologia este sustinuta si prin plasarea acestui oronim fata de "Platforma Borascu".

    Podul de piatra de peste Dunare a fost una din creatiile ingenioase ale antichitatii pe care Romanii o prezinta ca fiind o realizare a lui Apollodor din Damasc. Unii cercetatori pun insa la indoiala "paternitatea" podului, aducând chiar si unele argumente.
    Dânsii afirma ca ar ilogic ca o armata care poseda teritoriul doar de pe un mal al fluviului Istru (Dunarea) sa reuseasca construirea unui pod de piatra, al carui al doilea capat se afla pe teritoriul inamic.
    Astazi, cu toata tehnica moderna de care dispunem, un pod de piatra peste Dunare se poate construi intr-o perioada de aproximativ 5-7 ani, ori unii istorici sustin ca Traian l-a construit la inceputul celui de al doilea razboi cu dacii in numai doi ani !

    Se considera,
    pe de alta parte, imposibila construirea intr-o perioada atât de
    scurta, de numai doi ani, a unui pod de piatra peste Dunare, in
    special când Traian se gasea in plina campanie militara,
    contraatacurile lui Decebal provocând mari pierderi invadatorilor
    romani. Este ciudat ca nici un intinerariu antic si nici un text
    epigrafic nu vorbesc de "Podul lui Traian" si nu a fost gasit
    niciodata vreun text care sa vorbeasca de tehnica constructiei lui.
    Deoarece comentariile "De Bello Dacico" ale lui Traian sunt pierdute,
    avem la dispozitie numai Columna lui Traian, unde se vede ca in anul
    101 d.C, Romanii treceau Dunarea pe un ponton de vase. De ce
    arhitectul Apollodor din Damasc, caruia i se atribuie constructia
    Podului peste Dunare si a Columnei lui Traian, a uitat sa
    imortalizeze pe Columna lui Traian o asemenea mare realizare tehnica,
    un pod de piatra peste Dunare, care era chiar opera sa ? Oare nu este
    posibil ca podul de peste Dunare sa fi fost construit deja de poporul
    dac, care stapânea ambele maluri ale fluviului ? Luat prin
    surprindere de invazia Romanilor, Decebal, incearca sa opreasca
    inaintarea Romanilor, demolând partea de lemn carosabila a
    podului,
    restul fiind incendiat, dupa cum arata bârnele arse de la fata
    locului. Din acest motiv, Traian si-ar fi trecut trupele in Dacia nu
    pe un pod de piatra, ci pe un pod plutitor de vase, dupa cum
    Apollodor din Damasc arata pe Columna lui Traian. Mai târziu,
    armata
    romana ar fi refacut vechiul pod de piatra a lui Burebista pentru a
    transporta prada luata de la populatia dacica, dar caramizile cu
    stampila legiunilor romane gasite pe acest loc nu dovedesc ca ei au
    ar fi construit podul. In sec.3 d.C, imparatul roman Constantin cel
    Mare reconstruieste podul peste Dunare de la Drobeta (Turnu-Severin),
    adaugând un castru cu patru turnuri si un edificiu cu numeroase
    incaperi. Enigma istorica sau pura speculatie ?
    Mulţumiri lui Cristi B care a postat pe un forum aceste informaţii.
    Lovit şi n-am renunţat! Prăbuşit, dar am renăscut
    Ad hunc locum Curia advisari vult. Lege, quaeso!
    Ελληνική Δημοκρατία Ελευθερία και ευτυχία

  2. #142
    Member Avatarul lui Atlant
    Data înscrierii
    April 24, 2008
    Locaţie
    Romania, Bucharest
    Postări
    172

    Post

    nassim haramein – teoria unificării câmpului
    despre nassim haramein – noul einstein? Aici
    de curand am urmarit cele doua parti ale conferintei tinute de fiziceanul nasim haramein, despre descoperirea adevarulaui despre geometria sacra, pământul gol în interior, calendarul mayas, faimoasele cercuri din lanurile de grau numite “crop circles”, fii lui dumnezeu, isus, francmasoneria (in special despre knights of templar”).
    Cateva explicatii a celor mai importante subiecte abordate in film, pentru cei care poate nu doresc sa se uite sau cei care nu au rabdare sa priveasca pana la capat :

    steaua lui david in interiorul uniu cerc = un cerc cu dubla polaritate in interiorul acesteia.
    Ce este infinitul ? Aveti posibilitatea sa impartiti infinitul in limita unui cerc. Fiecare dintre celulele noastre au un potential nelimitat si sunt conectate cu totlul. Totul contine 99,9999% spatiu, inclusiv noi insine, obiectele de mobilier, planetele, etc. Acest lucru se datoreaza faptului ca un atom contine 99,9999% spatiu. Cu alte cuvinte, universul este conectat printr-o forta nevazuta.
    Cele doua infinitati din fizica :
    1) infinitatea unor cantitati mici [ infinit mai mica]
    2) infinitatea mare [ infinit mai mare]
    daca totul vibreaza in vid, rezulta vidul nu poate sa fie gol…!?
    Noi creem propriul nostru camp gravitational, atunci cand forta gravitationala si spatiu-timp tind spre singularitate.
    Templul mayas din chichen–iza
    calcule complexe au fost utilizate pentru a construi acest templu. Majoritatea piramidelor sunt aliniate in functie de diferite evenimente astrologice. Legendele spun ca rocile folosite la constructie au fost taiate cu unelte din cupru, fiind transportate pe busteni de copaci (prin rulare pe acestia), acestia fiind transportati asa peste munti si distante lungi, pentru ca pe urma sa fie folosite la constructia templului.
    De ce geometria constructiilor din piramide este peste tot aceeasi ? Acestia stiau ceva despre structura fundamentala a vidului.
    Cand a citit “misterele piramidelor din mexic”, nasim a observat imaginea unui tetraedru intr-o sfera, gandind ca aceasta reprezinta adevarata geometrie, cea a realitatii .
    Piramida este situata la 19,47122064 grd latitudine.
    In mexico city, toate templele sunt asezate in asa fel incat descriu orbitele sistemului solar, inclusiv pluto si neptun. Pluto nu a fost descoperit, decat la inceputul anilor 1900.
    cum au stiut ei acest lucru ? Aceeasi matematica (calcule) este folosita in toate masuratorile, cu o sfera si un tetraedru inclus in aceasta
    vectorul tropic – atunci cand spatiul negativ este luat in calcul in interiorul unui tetraedru, se formeaza un octoedru, despre care nasim a crezut ca reprezinta genomul farmarii universului, dar acesta nefiind polarizat si-a dat seama ca trebuie sa existe 2 conditii care sa fie cuprinse in ecuatie. Atunci cand a inclus totul intr-o sfera si apasat inspre interior, s-a format steaua lui david in interiorul unui cerc.
    Echilibrul vectorial este atunci cand toate punctele sunt la distante egale unul fata de celalalt, precum si fata de centru. Un tetraedru are 12 vectori din centrul sau de echilibru si 24 in total. Numerele 12 si 24 se gasesc in majoritatea textelor antice.
    “crop circles”: Ce trebuie sa stim ?

    unul dintre primele astfel de cercuri a fost format din tetraedre, in forma de fulg de nea ( deaspra dealului din silbury, avebury, wiltschire anglia 23-07-1977). Cateva saptamani mai tarziu s-a observat un alt cerc, doua figuri formate din tetraedre, in forma de fulg de zapada, cuprinse unul in celalalt.


    cel mai important “crop circle” vazut vreodata ( mai sus de winterbourne basset, wiltshire anglia 1995) : Reprezentarea 2d a unu vector de echilibru 3d. Adunate impreuna, semnifica genomul vietii.
    Adn : O celula de adn contine aproape 1,8 m de informatie, conform genome project. Daca punem toate celulele noastre una langa alta, am putea sa inconjuram pamantul de 5 milioane de ori.
    Codul binar: Am fost contactati.

    cercul de mai sus a facut inconjurul lumii la stirile de la ora 5, pentru ca a fost facut in mijlocul unei furtuni. A fost cel mai mare cerc vazut vreadata.
    In 1972, carl seagen a creat transmitatorul de cod binar, care a fost directionat sa emita in spatiu. Acest cod spunea ca suntem facuti din carbon, acesta este tabelul elementelor noastre, acesta este adn-ul nostru si ca suntem a 3-a planeta de la soare.

    doua cercuri au fost raspunsul la mesajul lui sagen, care spuneau: ” suntem din carbon si silicon, avem cap mare si corp mic, suntem de pe a 3-a planeta din sistemul nostru solar si avem “4 luni” (asstre ceresti), acesta este adn-ul nostru. Celalalt cerc avea desenata o fata de extraterestru.


    aceste cercuri au fost facute chiar vis-a-vis de transmitator. Motivul pentru care acestia nu au raspuns verbal la semnalul lui sagen, este peantru ca au vrut sa arate o dovada tangibila a comunicarii cu noi, pentru ca agentiile guvernamentale sa nu poata sa musamalizeze totul.
    Cu un an inainte acolo a fost vazut un tetraedru fractal. Exact un an mai tarziu a aparut un cerc care infatisa un extraterestru care tine in mana un cd inscriptionat in cod binar. Codul binar continea mesajul: “ aveti grija la cei care fac promisiuni de cadouri false si promisiunile lor incalcate. Multa durere dar inca mai este timp. Credeti. Exista dumnezeu. Ne opunem deceptiei. Incheierea conduitei, ( sunet de clopot) “.

    cand mori, nici un atom nu va disparea vreodata, acestia fiind de cele mai multe ori niste “gauri negre”. Lipoproteinele tin unite celulele noastre. Celulele noastre vibreaza cu o viteza de 10-11 hz si genereaza foarte multa energie.
    Noi suntem granita dintre “infinit mai mic” si “infinit mai mare”. Noi suntem o extindere a spatiului, care priveste inapoi la el insusi.
    Exista doua forte in univers : Forta de gravitatie si cea electromagnetica.
    Fizica propagarii undelor:
    Soarele se deplaseaza cu o viteza de 200km pe ora, fiind urmat de planete, care formeaza in urma un vortex urias. Fiecare moment reprezinta un alt moment, deoarece ne deplasam prin geometria spatiu-timp si fiecare miscare prin fiecare punct al acelei spirale se gaseste intr-o alta relatie fata de mediu inconjurator. Fiecare punct pe care il parasim, ramane imprimat ca o urma si reprezinta o coordonata in spatiu-timp.
    O unda este un vortex 3 d.
    Galaxiile si uraganele, ambele au o singularitate; un punct de echilibru. Totul este centrat in jurul singularitatii. Toate planetele etc. , au o “gaura neagra”.
    Meditata:
    Singularitatea inimii: Inima degaja cel mai mare camp electromagnetic din organism. Aici se gaseste “chakra inimi”.
    Templul osirian:
    Acest templu are imagini care nu sunt gravate sau sculptate. Acestea au fost facute cu laserul, direct in stanca, acestea datand de peste 5000 de ani. Noi nu detinem astfel de tehnologie nici in prezent, pentru a putea sa le reproducem. Datarea acestora indica o provenienta de 9000 – 10000 de ani vechime.
    Despre piramide se spune ca au fost construite in aproximativ 20 de ani. Daca s-ar lucra 7 zile pe saptamana, 365 de zile pe an, timp de 20 de ai, fiecare piatre ar fi asezata odata la 2 minute. Deoarece egiptenii lucrau doar 3 luni pe an, datorita conditiilor climaterice, aceasta inseamna o piatra la 2 secunde .

    in interiorul piramidelor pe ziduri este descrisa toata viata lor, dar nu exista nici o piramida care sa mentioneze ceva despre cum a fost construita. Bunul simt ne face sa credem ca ele erau deja construite. Arheologii sustin ca piramidele su fost construite ca morminte pentru faraoni. In nici o piramida nu a fost vreodata descoperita vreo mumie. Majoritatea mumiilor faraonilor au fost descoperite in valea regilor, departe de piramide.
    Piramidele nu sunt morminte ale faraonilor si nu au fost construite de egipteni. Nici un text egiptean nu sustine ca piramidele ar fi fost construite de egipteni. Acestea au fost construite de “fii soarelui”(fii lui dumnezeu).
    Sun gods:
    Fii soarelui stiau cum se construieste, scrierea, etc….
    Majoritatea oamenilor cred ca sfinxul a fost construit. Acesta a fost sculptat intr-o stanca de pe platoul ghiza. Inainte capul acestuia reprezenta un leu, acuma este un cap de faraon.

    cine sunt acesti fii ai soarelui ? Aveau acestia posibilitatea sa se deplaseze in intreaga lume ?
    Exista piramide descoperite sub apa, in japonia, la 19,47 latitudine. In general acestea nu se pot data, dar exista posibilitatea sa datezi carbonul de pe coralii crescuti pe ele. Acestea sunt de cel putin 10000 de ani, data care corespunde cu topirea ghetarilor din vremea ultimei ere de gheata.


    probe ale existentei “fiilor soarelui”
    in america de sud au fost descoperite cranii, pe care nassim le-a numit “conehead”. In conformitate cu scrierile antice, unii faraoni, ca de exemplu tutankhamon, au incercat sa isi alungeasca scheletul capului pentru a deveni ei insisi ‘fii ai soarelui”.

    craniul unui “conehead” are de 2 ori volumul unui craniu normal de om. Acestia, se presupune ca aveau 3,5–4,5 metrii inaltime si erau considerati gigantii de pe pamant. Nu exista datari cu carbon care sa le ateste vechimea, cel putin pana in prezent. Craniile descoperite in mexic au un volum mai mare decat a celor “conehead”, avand niste orbite foarte largi, care indica ochi foarte mari.

    In conformitate cu relatarile antice, “fii soarelui” au avut copii cu femei de pa pamant, facand astfel copii jumatate zei si jumatate oameni. Acesti oameni deveneau faraoni, deoarece posedau tot felul de puteri si capacitati mult mai mari decat ale oamenilor.

    Petele solare:

    Petele solare apar atunci cand soarele prezinta o activitate ridicata. Nissam a descoperit ca mai multe pete solare intotdeauna apar in polaritate opusa. Cand exista un vortex care se deplaseaza intr-o directie, datorita efectului coriolis va fi un altul care se va deplasa in directie opusa primului. Acestea genereaza o legatura la mijloc, aceasta insemnand singularitatea. Petele solare sunt vortexuri uriase care se deplaseaza spre interiorul singularitatii, spre centrul gaurii negre. De aceea se observa ca flacarile sunt trase inspre interior.

    Cele mai multe telescoape care sunt pozitionate pentru a urmarii evolutia soarelui, sunt detinute de vatican. A existat un filmulet, care arata un obiect la fel de mare ca pamantul, gata sa se ciocneasca cu soarele. Filmuletul s-a numit “sun gazing comet hits the sun”. Astro-fizicienii au cerut lamuriri din partea lui nasa, despre asazisa cometa, deoarece aceasta nu prezenta nici un fel de coada, specifica oricarei comete. Acestia au dorit sa stie ce a fost acel obiect cu adevarat. Nasa a retras filmuletul de pe internet, iar mai tarziu cand a reaparut, filmuletul prezenta acea “coada” specifica cometelor. Daca se analizeaza cu atentie filmul, se observa un obiect care intra in soare, sub un unghi de 90 de grade. Singura cometa care poate face acest lucru, “are geamuri si cineva face cu mana de la ele ) “. “cometa” intra in soare la 19,47 grade latitudine, in urma acesteia rabufnind plasma provenita de la intrarea acesteia in soare. O naveta spatiala, mai mare decat pamantul, trebuie sa intre intr-o gaura neagra mai mare decat dimensiunea navetei, in cazul de fata soarele. Navetele mai mici pot veni prin petele solare de pe pamant, cum ar fi vulcanii.

    http://www.youtube.com/watch?v=bhufziqujhe

    vulcanii ar putea sa nu fie ceea ce credem noi ca sunt. La 19,47 grd latitudine, exista o serie de vulcani din hawai, cu cea mai mare activitate de pe pamant. In mexico, la 19,47 grd. Latitudine, guvernul mexican si-a antrenat pilotii sa evite aceste rute in mexico city, de pe langa vulcani.

    Cel mai mare vulcan din sistemul nostru solar, este pe marte.

    O cometa, aproape de 2x cat jupiter ( cea mai mare planeta din sistemul nostru solar), a trecut recent prin sistemul nostru solar, nefiind semnalizata in vreun fel publicului, deoarece oamenii de stiinta credeau ca suntem pierduti. Aceasta cometa, despre care nassim crede ca a fost nibiru, trebuia sa distruga sistemul nostru solar datorita gravitatiei sale si a masei ei. Planeta mercur ar fi trebuit sa fie proiectata in soare, in timp ce pamantul ar fi trebuit sa resimta unde puternice pe intreaga sa suprafata. Cometa trebuia sa intre in soare, dar o puternica emisie de plasma din soare i-a schimbat cursul, astfel aceasta a trecut pe langa soare si a iesit din sistemul nostru solar. Acest lucru a fost vizibil de pe coasta de vest, dimineta devreme in luna februarie 2002.

    http://www.youtube.com/watch?v=0unwjthqfto

    avand in vedere forta gravitationala si masa acestor obiecte, ” noi nu ar mai trebui sa fim aici. Ni s-a dat o a doua sansa. Ne aflam in gratiile “cuiva”, care incearca sa aibe grija de noi. In cateva zile nibiru era in afara sistemului nostru solar”. Cu o cometa de o asemenea dimensiune, forta gravitationala exercitata a fost uriasa.

    Soarele are un ciclu, in care acesta isi inverseaza polii la fiecare 11 ani. Cand are loc acest lucru, soarele genereaza emisii foarte mari de raze-x, din cauza materiei atrase in gaura neagra. Soarele nostru se apropie de maximul sau, care va avea loc in 2012. Petele solare ar trebui sa devina mai putine, in timpul celei de-a doua jumatati a precedentului maxim solar, dar la data acestei filmari (2003), exista mai multe pete solare ca niciodata, in unele zile chiar peste 200 astfel de pete s-au produs. Inca de pe vremea lui galileo nu s-a mai observat nimic asemanator.

    Sfarsitul calendarului maias este in data de 21-12-2012. Ne apropiem de perioada pe care maiasii au numit-o ” cel de-al 6-lea soare”. Soarele a inceput sa emita pulsatii electromagnetice uriase, de ioni negativi.

    Aceasta nu este rezultatul incalzirii globale, aurora borealis este rezultatul plasmei care, aruncata de pe soare este captata de campul magnetic al pamantului, si apoi canalizata catre polul s si n al pamantului.

    Suprafata planetei jupiter a inceput sa se inroseasca. In timpul celui de-al 6-lea soare, in traditia maiasa este mentionat faptul ca la urmatoarea etapa de evolutie vor exista doua corpuri ceresti numite soare.

    Constiinta:

    Activitatea solara afecteaza constiinta umana, nu exista dubiu in priviinta aceasta. Nassim spune: “nu va faceti griji daca ceea ce spuneti este inteles gresit; nu va faceti griji daca cineva tipa la dumneavoastra; incercati sa nu bagati de seama, lasati sa treaca pe langa voi acest lucru. Totul se va gasi in stare de flux”.

    “daca sunteti constienti de aceste schimbari care au loc in sistemul solar, puteti sa incepeti sa va sincronizati cu modelul dvs de rezonanta. Aceasta poate sa sune foarte ezoteric, dar eu cred ca ezista ceva adevar in faptul ca permiteti sa aibe loc schimbari in corpul dvs, pentru a putea sa va adaptati la schimbarile care vor aparea in mediul inconjurator”.

    Adn

    ” cred ca aceste informatii…aceste energii vor scimba adn-ul nostru foarte repede, iar noi trebuie sa fim constienti de aceasta si sa permitem sa se intample acest lucru. Daca incercam sa ne opunem, exista sansa sa ne simtim foarte rau”.

    ” fiecare dintre noi are misiunea lui. Fiecare este aici, in aceste timpuri, pentru ca sa faca ceva foarte specific, sa ajute la aceasta schimbare prin care trecem. Pentru mine, este de a aduce o viziune unificata asupra universului si sa aduc tehnologia necesara care ne va ajuta sa tranzitam prin aceste modificari. Pentru dvs si multi altii, poate sa fie total diferit, incercand sa va sustineti reciproc. Dar, in esenta, este sa priviti in (charka) ineriorul dvs., pentru a gasi misiunea…pentru ca sa aflati ce trebuie sa faceti. Exista ceva pentru care sunteti aici, ceva cu care sa ajutati lumea. Dedicati-va acestui lucru, oricare ar fi el, deoarece a mai ramas foarte putin timp la dispozitie”.

    Biblia:

    “am avut o aversiune ( fata de biblie) de cand eram inca copil. Am avut o teribila experienta cu biserica catolica. Era ca la scoala. Chiar nu ma interesa deloc. Am fost determinat sa studiez toate celelalte religii inainte”.

    “am trecut pe la biserica, in apropierea unde locuiesc si am “imprumutat” biblia. Ma gandeam: “oare ce rost are ?”. Am inceput sa o studiez tot mai profund. Am ramas uimit sa aflu ca newton a petrecut aproape 20 de ani studiind traditiile esoterice cabalistice, cu mult timp inainte de a scrie ceva despre fizica”.

    “exista o carte despre memoriile sale, care spune ca tot ce a scris despre fizica a extras direct din studiul traditiei cabalistice. Multi oameni nu cunosc acest lucru. A facut chiar o harta cu planul etajului inferior al templului lui solomon, deoarece credea ca daca intelegem cum a fost construit acest templu, vom intelege cum a fost construit universul. El era convins, ca in adincul traditiei cabalistice, …in traditia antica evreiasca, exista cheia pentru a intelege creatia. Astfel a cercetat ani de-a randul, extrapoland in acest timp toate legile fizicii, din aceste scrieri. In mod evident, el nu a inteles unele din fundamentele traditiei cabalistice, care eliminau posibilitatea existentei unui sistem inchis”.
    “cand am inceput cercetarea mea, am ramas surprins sa aflu ca dumnezeu, in traditia iudaica nu este descris ca un batran cu barba ce sta pe un tron, ci de fapt ca un tron cu un tetraedru pe el. M-am gandit: “aceasta este cu totul diferit”.

    “si acolo erau 7 ingeri care radiau in interiorul tetraedrului. Mi-a devenit clar ca daca intelegi structura vidului….structura fundamentala a creatiei…o poti reproduce prin tehnologie care creaza un model rezonant intre geometria spatiului ( geometria vidului) si tehnologia insasi. Daca ati putea stabili o legatura directa cu soarele, atunci a-ti putea descarca o cantitate imensa de energie”.

    “se poate construi o mini-gaura neagra. Pentru a construi o astfel de mini-gaura neagra, sunt necesare cristale, care taiate corespunzator si care sa fie intr-o rezonanta corespunzatoare, ar fi singurul material cu care ai putea sa stabilesti acea legatura, molecula de cristal fiind de natura tetraedrica”.

    Atlantis:
    “prina persoana care a vorbit despre atlantida a fost platon. Platon este, si a fost extrem de respectat. Am folosit cele mai multe dintre creatiile sale, mai putin 3 carti pe care le-a publicat despre atlantida. Cand a scris aceste carti, in toate a mentionat ca acestea nu sunt lucruri inventate de el. El spune ca a fost sfatuit de marii preoti din egipt”.

    “el descrie o civilizatie foarte avansata, care are o sursa mare de putere, pe care o numeau “cristalul de putere extrema”. Cred ca acesta este cristalul care poate sa fie construit, pentru a putea sa stabilesti acea legatura cu geometria spatiului”.

    Ozn-uri si dumnezeu:

    “povestea lui ezekiel si enoch, care nu face parte din biblie…cartea lui enoch a fost gasita in etiopia, nefiind reeditata niciodata. A fost tradusa direct din textul original. In ambele povestiri, este descrisa un fel de nava care se arata intr-un nor mare, apoi ei au vazut o usa care s-a deschis si dumnezeu m-a chemat pe “barca’ sa. Inauntru este descris tronul lui dumnezeu, sub forma de cristale inconjurate de lumini sub forma de curcubeu. Cred ca el descrie energia, puterea care pune in miscare nava respectiva”.

    “in timp ce citeam biblia, am observat un lucru pe care nu l-am vazut inainte. Marea majoritate a bibliei, vechiul testament, descrie ceva foarte ciudat. Cand in vechiul testament se vorbeste despre dumnezeu, nu se rosteste “si dumnezeu”, ci se spune ” in arka lui dumnezeu”.

    Se dovedeste ca vechiul testament descrie plecarea si sosirea arcilor conventiei, exceptand geneza, unde este descris inceputul.

    “mi-am dat seama ca templul lui solomon a fost construit cu un singur scop, si anume sa gazduiasca arca”.

    “in geneza, se vorbeste despre pomul cunoasterii, adam si eva si mar. Interesant, daca taiati un mar pe jumatate, veti obtine un profil dublu cu o samanta in mijloc, care contine posibilitatea creeri unui nou pom.singularitatea, care contine mere, si iara singularitatea si mere si singularitatea si mere…si asa mai departe”.

    “geneza 4:24 : Cand omul a inceput sa se inmulteasca pe pamant”.

    “aceasta descrie pe fii lui dumnezeu, care au coborat pe pamant, deci acestia nu erau de pe pamant si nu au avut copii cu femeile de pe pamant. Am inceput sa ma gandesc ” oare acest sistem planetar a fost insemintat ?”.

    In antropologie, lipseste o legatura intre omul de neanderthal si asa mai departe, si omul modern homo sapiens. Aceasta legatura care lipseste se largeste tot mai tare, cu noile descoperiri pe care le facem.

    Moise:

    Exodus 13:22

    “moise se indeparta si deodata faraonul isi schimba parerea ( si se duce dupa moise). Cand faraonul nu vroia sa-l lase pe moise sa plece, a existat o batalie a manifestarilor, intre moise si toti ceilalti inalti preoti din egipt. Cel care reusea sa se manifeste cel mai nebuneste, sa faca cele mai ciudate lucruri urma sa castige. Au facut sa ploua cu broaste din cer, el si-a aruncat toiagul pe jos , iar acesta s-a transformat in sarpe, a facut sa curca un izvor de sange prin oras si altfel de lucruri. Dar el (moise), a fost cel care a castigat concursul”.

    arca este chiar…?

    “arca, asa cum se numeste in biblie, arca lui dumnezeu, seamana cu o cutie, fiind din aur la exterior, lemn si aur in interior. Ei bine, acesta este un condensator. Condensatorul este un obiect care inmagazineaza energie cand este incarcat. Asemenea unei baterii, cu exceptia ca bateria poate sa elimine energia foarte lent, in timp ce condensatorul poate sa descarce energia instantaneu”.

    “acesta era cu adevarat un condensator de inalta tensiune si extrem de greu. Mi-am dat seama de marimea acestuia in urma cutiilor descoperite in mormantul lui tutankhamon. Aceste cutii se potriveau perfect sa fie introduse in interiorul sarcofagului, in interiorul marii piramide de pe platoul ghiza”.

    “dimensiunile exterioare ale sarcofagului sunt de doua ori volumul dimensiunii interioare. Reprezinta o octava perfecta. Daca masuram arca descrisa in biblie, aceasta este de doua ori mai mica decat dimensiunea interioara a sarcofagului. M-am gandit ca trebuie sa fie o sursa de energie extrem de puternica in interiorul acelui condensator”.

    La ce se refereau ei, cand spuneau dumnezeu ?

    “uitati-va in prefata bibliei. Cuvantul este tradus din tetragrammaton. Tetra inseamna 4 si “grammaton” isi are radacinile in cuvantul gramatica. Acest lucru inseamna yahweh, dar am cautat mai in profunzime. Aceasta inseamna, de fapt, grav, sau in terminologia actuala gravitatie”.


    “dumnezeu = “structura unui tetraedru care creaza un camp gravitational”

    isus:

    Numele lui isus, a fost de fapt emanuel si a a fost gandit sa fie “arca umana” (arca vie). Se crede ca el s-a nascut din arca si ca a avut o structura adn foarte avansata. Este sugerat, de asemenea, ca a fost reinviat cu ajutorul arcii.

    Manuscrisele de la marea moarta:

    “s-au gasit 3000 de manuscrise, 100 fiind facute publice. Unul a fost scris in cupru, care s-a constatat a fi cel mai pur cupru descoperit vreodata pe pamant”.

    se creda ca au fost scrise asa, pentru a se pastra de-a lungul timpului.

    Inceputurile organizatiilor secrete:

    “vechiul testament a aratat tehnologia avansata si puterea fiilor soarelui, impreuna cu atlantida. Noul testament este despre arca vie. Trebuie sa ai inima pura si sa doresti sa fi cu arca. Este un sistem de siguranta si nu poate fi folosit in scopuri destructive. Daca o faci ( o folosesti in scop destructiv), vei muri. Multi au incercat sa foloseasca arca pentru a face rau si au murit din cauza unor tumori severe”.

    Cavalerii templieri:

    “knights of templar (kot) erau simbolizati prin 2 cavaleri pe un cal, deoarece acestia erau foarte saraci. Acestia erau condusi de un preot, pentru a cauta arca, despre care se credea ca este in ierusalim. Au convins franta sa ocupe ierusalimul, astfel incepand cruciadele. Original s-a numit “holy grail”, in prima editie, pe urma fiind numita “crystal stone”, reprezentata ca si o cupa cu doua vortexuri in partile laterale”.

    “au ocupat ierusalimul, si timp de 7 ani au sapat tuneluri, cautant arca ingropata. Aceste tuneluri exista inca si astazi. Acestia, insa nu au gasit ceea ce cautau”.

    “in timp ce erau in ierusalim, regele etiopiei se afla si el acolo exilat. Acesta le-a spus ca arca se afla in etiopia”.

    “in etiopia, exista o populatie numeroasa de religie evreiasca. Arca se credea ca este pe insula elephantine, din nil. Arca a fost adusa in zion, in etiopia si a fost foarte bine pazita de catre armata etiopiana”.

    “kot trebuiau sa vorbeasca despre arca, ca despre ceva magic, altfel vaticanul s-ar fi suparat foarte tare stiind ca acestia o cauta. In acest timp, s-au publicat multe carti despre “magie”, kot devenind bogati si puternici in urma vanzarii acestora”.

    “papa era ingrijorat ca arca ar putea sa devina cunoscuta publicului larg, asa ca s-a intalnit cu regele frantei si cu o delegatie etiopiana la vatican, pentru a discuta despre implicarea kot in cautarea arcii. Aceasta era in jurul secolului al 13-lea”.

    Intr-o vineri, in data de 13, kot au fost declarati ilegali de catre papa.

    Cunostiintele francmasonilor si celor de la kot, provin din egiptul antic. Al 32-lea nivel este cel mai inalt rang, al 33-lea fiind un nivel de initieri complementare.

    cel mai inalt nivel kot = 32

    cel mai inalt nivel francmason = 32

    32 + 32 = 64

    “francmasonii, mai tarziu au descoperit sua, simbolismul acestora gasindu-se in structuri, cum ar fi : Monumentul de la washington si pentagon, care este un tetraedru stea. Bancnota de 1 $ are o piramida cu un ochi in varf, si deasemenea, arata un tetraedru stea impreuna cu 13 stele”.



    sursa : Http: Fymaaa blogspot com/
    vedeţi cele două părţi de câte 4 ore ale conferinţelor aici:
    cifra magică "7"

    ziua de sâmbătă, 07.07.07, este considerată de foarte mulţi a fi o zi norocoasă. Se estimează că în această zi, pe întreg mapamondul, se vor oficia peste 38.000 de căsătorii şi vor avea loc circa 45.000 de ceremonii de inaugurare a unor societăţi, aniversări etc.
    Această "febră" ce se înregistrează pe plan mondial este generată de cifra magică şapte, ce a intrat pentru prima oară în atenţie pe timpul imperiului roman, împăratul cezar fiind unul dintre fanii acestei cifre, care aduce belşug, bucurie şi victorii. Interesant este că zilele favorabile, norocoase, zilele de belşug erau cu totul altele, fiind legate de calende, de altă măsurătoare a timpului astronomic, acestea coincideau cu cifra "777" de acum.
    Combinaţia "777" este considerată a fi norocoasă şi de către amatorii de jocuri de noroc, fapt pentru care puţine sunt "maşinile mecanice de poker" care nu au drept câştigătoare această cifră. Cifra "7" şi combinaţiile cu această cifră au fost speculate comercial. De pildă, după apariţia unui inspirat articol într-un ziar din california în care se făcea elogiul cifrei "7", s-au lansat pe piaţă tricouri şi şepci inscripţionate cu "777", în numai o lună fiind vândute aproape un milion de seturi. în japonia, cu mare fast, a fost lansată o reţea de cluburi "777", iar în ungaria se află în curs de apariţie o revistă "777". în românia, cifra magică este utilizată în special la organizarea nunţilor. De pildă, o firmă bucureşteană specializată în organizarea de nunţi a lansat nunta cu şapte domnişoare de onoare, şapte feluri de flori, şapte feluri de mâncare, tort cu şapte etaje, şapte voaluri pentru mireasă...
    O editură din londra va lansa chiar astăzi, 07.07.07, o carte în care prezintă persoane care s-au născut într-o zi de 7 iulie, dar în urmă cu o sută de ani. Autorul a făcut, pentru această carte, portretul doamnei veturia pătrăşcanu, care s-a născut în ziua de şapte iulie 1907 la o moşie de lângă botoşani şi care, în prezent, vieţuieşte la budapesta unde s-a stabilit unul dintre nepoţii săi. A avut o viaţă interesantă care a fost marcată de cifra şapte - a avut şapte copii, s-a căsătorit în ziua de şapte iulie 1930, a obţinut licenţa în drept la paris în luna iulie. Tot într-o zi de 07.07 a cumpărat celebra moşie suzana de lângă odobeşti, iar în acest an în ziua de 07/07/07, va avea parte de o mică ceremonie cu care prilej va fi sărbătorită pentru împlinirea a 100 de ani de la naştere, precum şi împlinirea a 75 de ani de la absolvirea facultăţii.
    în românia, în ultimul an, cifra "7" este mult uzitată în industria suvenirurilor. începutul l-au făcut doi studenţi la arte plastice din cluj care au lansat pe piaţă autocolante "777" care se aplică foarte uşor pe materiale textile. Au urmat o gamă largă de brelocuri ce pot fi găsite cu uşurinţă în staţiunile turistice din transilvania, precum şi pulovere din lână cu modelul "777".
    cifră
    de la wikipedia, enciclopedia liberă
    salt la: Navigare, căutare
    clasificare
    după cultură
    cifre indiene
    cifre arabice
    cifre romane
    cifre babiloniene
    cifre chinezeşti
    cifre greceşti
    cifre ebraice
    cifre armene
    cifre maia
    cifre thai
    cifre egiptene
    cifre slave
    cifre japoneze

    prin termenul cifră se înţelege fiecare din caracterele grafice ce servesc la reprezentarea în scris a numerelor. Impropriu, termenul cifră este folosit destul de des ca sinonim pentru număr.

    Cuprins [ascunde]
    1 cifră, numeral şi număr
    2 clasificarea cifrelor
    3 valoarea unei cifre
    4 etimologia şi istoria termenilor „cifră” şi „zero”
    5 o altă seminficaţie a cuvântului „cifră”
    6 note
    7 vezi şi
    8 legături externe


    [modifică] cifră, numeral şi număr
    diferenţa dintre cifră, numeral şi număr:

    Cifrele sunt semnele sau simbolurile grafice cu care se scriu numerele, sunt reprezentarea grafică a acestuia. Din punctul de vedere al semioticii, cifra este un semnificant, iar numărul este un semnificat. Trecerea de la semnificant la semnificat presupune totdeauna o acţiune de decodare, un algoritm. Exemplu: Cele 10 cifre de la 0 la 9.
    Numeralele sunt etichete (mărci) scrise, orale sau gestuale, care reprezintă un număr. Cele scrise se formează cu ajutorul cifrelor. Exemplu: Numerele 1.000.000, 6 (acest număr se scrie cu o singură cifră), 2009.
    Numărul este un concept abstract (ca formă şi culoare) ce caracterizează o proprietate particulară a unei colecţii de obiecte sau a unei mulţimi. Numerele sunt formate din cifre (44, 3,14, 13.880 etc.), dar şi fiecare din cele 10 cifre poate reprezenta un număr. Alte exemple: Numărul de zile dintr-o lună (numărul este bine definit, chiar dacă depinde de luna aleasă), numărul frunzelor dintr-o pădure (acesta se poate doar aproxima), numărul planetelor cu viaţă din galaxia noastră (acest numărul există, dar nu e cunoscut), numărul punctelor de pe un segment de dreaptă (este infinit).
    Astfel, numărul „10” se reprezintă în scris cu ajutorul cifrelor „1” şi „0”, cu numeralul scris „zece”, dar şi cu cuvântul (rostit) „zece”. Prin gesturi, el se poate reprezenta prin arătarea degetelor de la ambele mâini.

    înţelegerea şi folosirea cifrelor presupune un grad de abstractizare ridicat. Astfel, la 6 ani, un sfert din copii încă mai scriu în mod greşit 0 + 0 + 0 = 3, iar la vârsta de 8 ani o jumătate din copii mai scriu (tot în mod greşit) 0 × 5 = 5.

    Există mai multe seturi de cifre formate din una sau mai multe caractere grafice, fiecare set fiind asociat unui sistem de numeraţie. în sistemele de numeraţie poziţionale, setul de cifre este alcătuit din minim două caractere (din care unul este de obicei cifra „0”) şi formează baza sistemului de numeraţie, iar numărul cifrelor determină şi numele sub care sunt cunoscute aceste cifre (cifre zecimale, binare, etc.).

    [modifică] clasificarea cifrelor
    clasificare
    după bază
    unare (1)
    binare (2)
    ternare (3)
    cuaternare (4)
    senare (6)
    septenare (7)
    octale (8)
    zecimale (10)
    hexazecimale (16)
    duodecimale (20)
    sexazecimale (60)

    cifrele se clasifică după civilizaţia (cultura) în care au apărut şi s-au dezvoltat (cifre indiene, arabe, romane, etc.) iar cele asociate sistemelor de numeraţie poziţionale se clasifică şi după baza de numeraţie (cifre binare, zecimale, hexazecimale, etc.).

    Astăzi, cele mai cunoscute şi folosite sunt cifrele zecimale, cunoscute şi sub numele de cifre „indo–arabe” sau „arabe” (0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9), cifrele romane ( i, v, x, l, c, d, m), cifrele binare (0, 1) şi cifrele hexazecimale (0 ... 9, a, b, c, d, e şi f).

    [modifică] valoarea unei cifre
    în sistemele de numeraţie ce folosesc parţial sau total cifrele „arabe”, o cifră (sau un număr) pot avea reprezentări diferite şi valori egale (de ex. 32(10) = 20(16) = 10(32)), sau valori diferite şi aceeaşi reprezentare (de ex. Reprezentarea "11" poate avea următoarele valori: 11(2) = 3, 11(8) = 9, 11(16) = 17, 11(32) = 33).

    în sistemele poziţionale, o cifră are valori diferite după poziţia pe care o ocupă în număr (fiecare din cifrele 7 din numărul 777(10) are altă valoare: 7x100, 7x10 şi 7x1). în orice sistem de numeraţie în care există, cifra „0” indică acelaşi lucru: Absenţa unei valori.

    [modifică] etimologia şi istoria termenilor „cifră” şi „zero”
    originea acestor cuvinte este legată de sistemul de numeraţie poziţional zecimal şi setul de cifre aşa-zise „arabe” (0, 1, ..., 9), folosite azi în aproape toată lumea pentru a reprezenta în scris numerele. în realitate ele sunt originare din india, unde conceptul şi semnele pentru 0 şi celelalte 9 cifre erau cunoscute şi folosite încă de la începutul sec. Al vi-lea. Arabii le-au preluat de la indieni în sec. Al ix-lea. Europenii le-au preluat de la arabi abia în sec. Xii, şi au trebuit să mai treacă încă 300 de ani pentru ca aceste cifre şi folosirea lor să se generalizeze. Arabii au preluat de la indieni atât simbolul pentru cifra „0” cât şi cuvântul care-l desemna, śūnya. în sanscrită (limba savantă indiană) śūnya are semnificaţia de loc gol, neocupat, liber, vacant, lacună, vid, deşert, nimic, zero. în transcrierea arabă śūnya a devenit as-sifr sau sifr (cu pronunţia aproximativă sifrone) şi capătă, în afara semnificaţiei originale din sanscrită (loc gol, vid, zero), şi pe aceea de semn de numeraţie, de nume comun desemnând toate cele zece cifre, nu numai pe zero. Acest etimon arab sifr stă la originea cuvintelor româneşti „cifră” şi „zero”.

    La începutul sec. Al xiii-lea sifr este introdus în latina medievală cu semnificaţia de „zero” de către italianul leonardo pisano fibonacci, care-l foloseşte în tratatul său editat în 1202 „liber abaci”. în transcripţia acestuia, sifr a generat zefirum care a devenit mai târziu zephirus (italienii pronunţau sifr ca zephiro, iar cuvântul inventat de fibonacci este foarte asemănător cu pronunţia cuvântului arab). Mai târziu zephirus a trecut în italiana medievală unde a fost utilizat - sub această formă şi cu semnificaţia de "zero" - până în sec. Al xv-lea. După câteva modificări, acesta a devenit zefiro, care a dat prin contracţie (1491) forma actuală "zero". De fapt, din acelaşi sifr a derivat în latină şi cuvântul cifra (cu semnificaţia de cifră), de unde a fost preluat mai întâi în italiană şi de aici şi în alte limbi europene, printre care şi în limba română. (conform dex '98, termenul „cifră” este preluat din italianul cifra, în latină tot cifra, în franceză chiffre.)

    istoria apariţiei, evoluţiei şi răspândirii cifrelor nu se poate separa de cea a sistemelor de numeraţie, şi este strâns legată de câteva invenţii primordiale cum sunt scrisul, abacul şi tiparul. Inventarea cifrelor este la fel de importantă pentru omenire ca şi inventarea alfabetului.

    Din familia de cuvinte a cuvântului "cifră": Cifru, cifrare, descifrare.

    [modifică] o altă seminficaţie a cuvântului „cifră”
    o cifră mai poate fi de fapt şi un număr care indică valoarea unei mărimi caracteristice a unei substanţe, a unui fenomen:

    Cifră octanică (co) - număr care măsoară rezistenţa unei benzine la detonaţie (autoaprindere), în comparaţie cu un etalon. Cifra octanică reprezintă procentul, în volume de izooctan, dintr-un amestec de izooctan şi pentan ce detonează la fel ca benzina cercetată, în aceleaşi condiţii de încercare. Cu cât este mai mare cifra octanică, cu atât mai mică este probabilitatea unei detonaţii. O cifră octanică mare (peste 91) este utilă doar dacă producătorul maşinii o recomandă în mod expres. Octanul este de fapt o hidrocarbură (c8h18).[1]
    cifră cetanică (cc) - număr care exprimă procentul de cetan, în volum, dintr-un amestec de cetan şi α-metil-naftalen, care se autoaprinde în aceleaşi condiţii cu un anumit combustibil de studiat. Valoarea cifrei cetanice caracterizează calitatea de aprindere a motorinelor în motoarele cu aprindere prin comprimare). Pentru a se aprinde cu siguranţă, motoarele cu aprindere prin comprimare folosesc actual motorine cu o cifra cetanică de 50. Valoarea 0 corespunde α-metil-naftalenului (combustibilului ce se aprinde cel mai greu).[2]
    cifră (sau indice) de saponificare: Mărime caracteristică pentru uleiurile şi unsorile minerale, egală cu numărul de miligrame de hidroxid de potasiu, necesar pentru a neutraliza acizii liberi şi a saponifica esterii şi lactonele dintr-un gram de produs.
    Cifră de afaceri („dever”): Valoarea vânzărilor (de bunuri şi servicii) cumulate între două bilanţuri succesive.
    Cifra populaţiei: Numărul reprezentând populaţia existentă la o anumită dată pe glob, într-o zonă a acestuia, pe un continent sau într-o unitate teritorial administrativă (sat, comună, cartier, oraş, judeţ, ţară), rezultat în urma unui recensământ sau extrapolării unor date statistice existente.
    [modifică] note
    ^ berthold grünwald teoria, calculul şi construcţia motoarelor pentru autovehicule rutiere, ediţia a ii-a, bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1980, p. 156
    ^ berthold grünwald teoria, calculul şi construcţia motoarelor pentru autovehicule rutiere, ediţia a ii-a, bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1980, p. 159
    cifrul spiritual al cifrelor
    adaugat la data 2005-07-26 15:47:42

    este indeobste cunoscut ca unele din limbile vechi, ca de exemplu ebraica si latina, folosesc aceleasi semne atat pentru litere cat si pentru cifre. In felul acesta, fiecare cuvant are, pe langa semnificatia literara si o valoare numerica data de suma tuturor semnelor care-l compun. Stiinta care se ocupa cu interpretarea spirituala a valorilor numerice a cuvintelor se numeste "gematrie" .

    Cititorul atent al bibliei a observat deja ca anumite numere si cuvinte se repeta in pasaje cu semnificatii asemanatoare. In afara mult discutatului "666" ca semn al lui antichrist, celelalte numere si semnificatiile lor spirituale nu sunt prea bine cunoscute crestinilor de astazi. Iata mai jos o scurta enumerare a semnificatiilor spirituale inscrise in numerele bibliei:

    Unu. Poarta in el semnificatia unitatii si a originii. Ca regula generala, prima aparitie in textul scripturii defineste semnificatia unui anumit termen si-i reglementeaza interpretarile ulterioare. Cifra unu apare in contextul creatiei primordiale. In cea dintai zi, dumnezeu a facut lumina. Primele cuvinte ale bibliei sunt: "la inceput, dumnezeu... " cifra unu este asociata cu divinitatea, ca sursa, suport si scop unic al intregii creatii.

    Doi. Este sinonim cu notiunea de "diferenta". Teritoriul lui "doi" incepe acolo unde se sfarseste limita unitatii. Cifra doi inseamna conflict, opozitie, dezbinare. In cea de a doua zi a creatiei, dumnezeu a "despartit apele". In domeniul lui "doi", similaritatile sunt exceptionale si trebuiesc tratate cu tot respectul. De exemplu, la tribunal sau la judecata, cand doua entitati diferite au o pozitie comuna, marturia lor este suficienta pentru un verdict, pentru o decizie. Tot asa, avem doua urechi, doi ochi, etc.

    Trei. Defineste echilibrul si suficienta. Trei puncte sunt minimul suficient pentru definirea unui plan geometric sau pentru a face un scaun stabil. Cifra 3 a imbracat foarte repede semnificatia "perfectiunii divine" si a desavarsirii. In cea de a treia zi a creatiei, dumnezeu a facut sa apara lucruri, care impreuna cu celelalte lucrari din primele doua zile, au completat elementele strict necesare vietii. De fapt, zilele creatiei merg in serii paralele de cate trei. Ziua a patra, a cincea si a sasea, complecteaza simetric lucrarea lui dumnezeu din cea dintai, cea de a doua si cea de a treia zi (in domeniul luminii apar "luminatorii"; in spatiul cerului apar vietuitoarele si din pamant apar animalele terestre). Cifra trei este asociata si cu invierea, caci in cea de a treia zi a iesit la iveala pamantul de sub acoperisul de ape si a dat nastere la belsugul de vegetatie, ca un prim salt de la materia moarta la cea vie.

    Patru. Poarta semnificatia infaptuirilor creatoare (3 1) si este intotdeauna asociata cu contextul realizarilor din lumea materiala, a realitatii "de sub soare". Exista 4 evanghelii care redau viata terestra a domnului isus. Sunt patru puncte cardinale (nord, sud, est, vest). Intreaga aventura a vietii umane a fost asezata de dumnezeu intr-un univers cu patru dimensiuni: Lungime, latime, inaltime si timp.

    Cinci. Este cifra harului (4 1). Este realitatea pamantescului in care apare contributia factorului divin. Dumnezeu adauga de la sine ceea ce lipseste performantelor si stradaniilor noastre omenesti. In limba ebraica, "ha'ret" (pamantul) este un multiplu de patru, in timp ce "hasamaim" (cerul) este un multiplu de cinci. Cifra 5 este unul din factorii care apar pretutindeni in structura si masuratorile cortului legamantului.

    Sase. Este cifra omului. Omul a fost creat in cea de a sasea zi. Numarul sase este cifra caderii, a nedesavarsirii, a uzurparii (7-1). Dumnezeu i-a poruncit omului sa lucreze sase zile din saptamana. Numarul orelor din zi si numarul lunilor din an sunt si ele multiplii ai lui sase. Atalia a uzurpat tronul lui iuda timp de sase ani. Tiranii care s-au semetit si i s-au impotrivit lui dumnezeu in istorie au nume cu valoare numerica din familia lui sase: Goliat, nebucadnetar, antichrist).

    Sapte. Defineste superlativul divin in toata splendoarea si desavarsirea. El este un sigiliu al lucrarii duhului sfant. Ca autor divin al scripturilor, duhul sfant si-a lasat imprimat filigramul cifrei sapte in paginile bibliei, tot asa cum fabricantul de hartie isi pune emblema in structura foii de celuloza. Dumnezeu este izvorul si datatorul vietii si tot ce tine de gestatie, incubatie, in insecte, pasari, animale si om este reglementat de cifre cu factorul sapte. In creatie, cea de a saptea zi i-a apartinut in intregime lui dumnezeu. El s-a odihnit in ea, preocupandu-se in intregime de sine. Lumina alba, care ne inlesneste perceptia realitatii incon-juratoare, si care este simbol al dumnezeirii, este compusa, asa cum ne arata si curcubeul, din sapte culori, (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet). Este semnificativ ca, in aproape toate limbile natiunilor, cifrele care ne vin cel mai rapid in minte sunt cifrele divinitatii: Unu, trei si sapte.

    Opt. Urmand dupa desavarsitul sapte, cifra opt arata un nou inceput (7 1). Ea poate fi asociata deci cu invierea si regenerarea. De fapt, socotind in baza 7, cifra 8 este un nou 1. Aceasta structura se vede din realitatile creatiei divine: Ziua a viii-a este de fapt cea dintai zi a unei noi saptamani; a opta nota muzicala este repetitia celei dintai (octava). Domnul isus a inviat in ziua a viii-a, daruindu-ne un nou inceput. De fapt, in gematrie, valoarea numelui isus este 888 (777 111).

    Noua. Este cifra asociata cu judecata si cu deznodamantul. Descompusa fragmentar, cifra 9 este 3x3 sau produsul perfectiunii divine. Valorile lui noua si ale multiplilor lui apar in biblie acolo unde este vorba despre judecata.

    Zece. Aceasta cifra este asociata cu ordinea perfecta. Ea apare dupa ce a avut loc judecata (9 1). Dupa judecare si deznodamant, ea da ocazia reasezarii unei noi ordini. Toate sunt bune, atata timp cat stam in teritoriul lui zece; avem zece degete la maini si tot zece degete la picioare; ni s-a dat pe sinai o ordine divina a lumii guvernata de zece porunci.

    Sigur ca dincolo de semnificatia primelor zece cifre exista semnificatii si pentru altele: 11 este sinonim cu dezordinea(12-1); 12 este asociat cu guvernarea perfecta (12 luni in anul administrativ, 12 semintii ale lui israel, 12 ucenici, etc.); 13 este cifra rascoalei, a apostaziei, a dezintegrarii (prima ei aparitie in textul sacru ilustreaza acest lucru (gen. 14:4) si cea de a doua o confirma (gen. 17:25). 13 este al 6-lea numar prim); 40 este cifra ordinii in incercarile sau intreprinderile umane (40 de ani in pustie, 40 de zile de post si rugaciune, etc).

    Din enumerarea de mai sus se vede clar ca exista cinci numere perfecte: 1,3,7,10,12. Produsul lor (1x3x7x10x12) ne duce la numarul 2.520 care este cel mai mic multiplu comun al cifrelor de la unu la zece si ilustreaza perfectiunea cronologica (7x360).

    Unul din marile merite ale gematriei este acela ca certifica inspiratia divina a textului scris. Nu haosul hazardului, nici mintea muritorilor, ci doar desavarsirea divina putea produce o asemenea armonie a numerelor.
    trebuie să cădem puţin în ocultism pentru a putea înţelege aceste numere.. Iar pentru asta va trebui să studiem mai întâi numerele 1,2,3,..10 şi altele.. E un subiect dificil şi foarte stufos..
    Va trebui să studiem cercul, ce figuri geometrice înscriu numerele 1,2,3,4,5 în cerc şi apoi să facem nişte legături.. Ok?
    De ex. 1 este reprezentat printr-un cerc, pentru 2 se trasează diametrul cercului (cercul se divide în 2 părţi egale), 3 înscrie în cerc un triunghi echilateral, 4 un pătrat, 5 un pentagon, dacă se trasează diagonalele pentagonului se obţine o pentagramă - o figură geometrică extrem de interesantă.. şi tot aşa.. E mult de vorbit..
    De ce anticii au ales cercul ca simbol pentru a simboliza unitatea? Cercul spre deosebire de linie nu are început şi sfârşit.. De oriunde îl începi ajungi în acelaşi loc.. Cercul e simbolul infinitului.. Va trebui să vorbim şi de nişte baze de numeraţie..

    888 corespunzător numelui lui christos înseamnă 8 ori 111. 8 este un număr special, atribuit de cei din vechime cu puteri de vindecare, iar 111 reprezintă sfânta treime adică 1 1 1
    "hitler a fost un orator genial. Să faci atât de mulţi oameni să-şi schimbe convingerile total, să urască, trebuie să fii un showman desăvârşit şi asta a fost", îi spunea jacko prietenului său, rabinul shmuley boteach pe înregistrare.

    şocat de cele spuse de michael, rabinul l-a întrebat pe star: "crezi că dacă ai fi avut şansa să stai o oră cu hitler, ai fi reuşit să-l mişti cu ceva?". Jackson i-a răspuns pe nerăsuflate: "absolut. ştiu clar că aş fi putut face asta. Trebuie să ajuţi astfel de oameni, să le oferi terapie, să-i înveţi că undeva, ceva s-a întâmplat greşit în viaţa lor".

    Rabinul boteach susţine că posedă peste 30 de ore de înregistrări cu discuţii pe asemenea teme cu cel care a fost supranumit "regele muzicii pop"
    cat de veche este numerologia?

    Numerologia a existat dintotdeauna, nu este o descoperire de ultima ora. Sau daca vreti este o redescoperire, o stiinta scoasa la lumina dar care inca nu a fost repusa cu totul in drepturile ei. S-au descoperit simboluri numerologice vechi de peste 6000 de ani care nu pot fi contestate nici macar de cel mai carcotas istoric.
    Acele tezaure arata ca omul primitiv, asa cum il numim noi astazi, stapanea perfect calculele numerologice si era capabil de niste notiuni fantastice de ezoterie. La poduri, in judetul bacau, s-au descoperit 21 de statuete de zeite si 21 de zei. Ori orice initiat stie ca cifra 21 este unul din simbolurile divinitatii – am vorbit ceva mai devreme de asta. De unde cunosteau acei preistorici cifra divina? Si daca unii ar spune ca e doar o coincidenta, atunci ce mai spun de tezaurul de la sabatinovska, in ucraina, unde s-au descoperit aceleasi reprezentari numerice sau tezaurul de la iisaia unde cele 21 de zeite si cei 21 de zei s-au lasat descoperiti de arheologi?
    E clar ca anticii stapaneau perfect stiinta numerelor si o si foloseau. Si sa va mai spun ceva. Zeita mama descoperita la iisaia are un tron pe care e sculptata o spirala perfecta si care se desfasoara invers acelor de ceasornic. De unde stiau oamenii de acum sase milenii ca spirala este matricea vietii in univers, simbolul adn-ului? Si mai sunt o gramada de astfel de exemple.
    Vreti sa spuneti ca numerele stau la baza existentei vietii si ca influenteaza omul de cand se naste si pana in fata mortii?

    Nu eu o spun ci toate cartile sfinte, din toate religiile. Sa nu uitam ca toate evenimentele din biblie sunt sub imperiul cifrelor. De fiecare data cand dumnezeu le vorbea oamenilor, le spunea sa faca un lucru de nu stiu cate ori. Lumea a fost creata in sapte zile, preotii stropeau voalul de sapte ori, iosif a vazut in visele sale sapte vaci slabe si sapte grase, cucerirea ierihonului s-a facut dupa ce orasul a fost inconjurat de sapte ori, marele templu din ierusalim a fost construit in sapte ani, daniel a fost aruncat intr-o groapa cu sapte lei.

    Nu trebuie decat sa luati biblia si veti vedea ca acolo totul este guvernat de cifre. Iar cifra sapte o regasim in viata noastra cotidiana - sapte zile ale saptaminii, sapte culori de baza, sapte chacre, sapte note muzicale s.a.

    Exista vreun parinte al numerologiei, ca sa spunem asa?

    Primul care a pus numele oamenilor in ecuatii matematice si le-a aratat acestora ce secrete se ascund in spatele numelor lor, a fost pitagora cel care a fost initiat de un preot al vechilor pelasgi. Nu e adevarat cum ca el l-ar fi invatat pe sclavul sau, zamolxis, secretele numerelor si ca apoi acesta, venit in dacia, i-a uimit atit de tare pe toti cu ce stia, incat l-au facut cel mai mare zeu al dacilor. E o aberatie nascuta din invidia grecilor care nu puteau sa-si accepte radacinile adevarate.

    Trei dintre cei mai mari “specialisti” in numerologie au fost alexandru cel mare cezar si napoleon bonaparte. Toate luptele acestora au fost puse in ecuatii matematice fascinante. Despre alexandru se spune ca ar fi purtat toate bataliile folosind niste tablite vechi, despre care se spunea ca ar fi scrise de insusi zeus pentru fiii sai nascuti din muritoare.

    Datorita acelor tablite a cistigat alexandru toate razboaiele si a reusit sa cucereasca cel mai mare imperiu din toate timpurile. Inaintea mortii tablitele au fost ascunse, intrucat marele cuceritor considera ca nu exista nimeni in jurul lui demn de a intra in posesia lor. De atunci nenumarati aventurieri au cautat tablitele misterioase dar nimeni nu le-a mai descoperit vreodata.

    Adica eu, daca sunt un mare matematician, as putea ajunge, totodata si un mare cuceritor?

    Ma bucur ca ati pus aceasta intrebare pentru ca este foarte important sa lamurim un aspect: Numerologia este diferita de orice alta stiinta care foloseste numerele. Spre exemplu, matematica este o stiinta foarte rigida. Intotdeauna in matematica, 777 va fi diferit de 3, lucru care nu se intimpla in numerologie. Pentru ca 777 este, de fapt, de trei ori sapte. Apoi de trei ori sapte inseamna 21, iar 21 este unul dintre simbolurile cifrei 3.

    Iata asadar cum o cifra care in matematica este de ordinul sutelor, in numerologie este egala cu cifra 3. In ziua de astazi toata lumea stie considera ca stie sa-si calculeze numerele destinului. Poate ca au dreptatae, dar sunt unul la un milion care stiu sa si interpreteze simbolistica numerelor. De exemplu, putini dintre cei care cred ca se pricep la numerologie stiu ca cifrele 11 si 22 nu se aduna ci sunt interpretate ca atare, avind o valoare speciala.

    Din pacate, daca aceasta valoare este folosita in perioade nefaste, atunci si raul pricinuit e pe masura. Asa ca nimeni nu trebuie sa se multumeasca cu ceea ce cateste in carti sau reviste, pentru ca interpretarea numerologica este personala. Oamenii nu inteleg un lucru si nici macar nu vor sa il accepte, anume ca fiecare in parte este guvernat de o harta genetica, harta care, in cele din urma se reduce la cifre, la numere.

    Aceste cifre, date de data nasterii, arata care este nivelul activat din genom, pana la ora respectiva. Ca sa fiu mai concis, e ca si cum, de ziua cuiva, o persoana primeste in cadou un set de pahare unic. El devine astfel proprietarul acelui set si poate face ce vrea cu el – poate sparge paharele, le poate pune in dulap sau le poate folosi.

    Daca ii place cadoul si mai vrea pahare, se duce si cauta. Evident ca fiind unice, nu va mai gasi, dar poate cumpara altele, mai bune sau mai proaste ca primele, pe care sa le foloseasca. Aici este evolutia si involutia oamenilor. Tuturor li se da, dar de fiecare depinde sa-si sporeasca avutia spirituala sau sa piarda si ceea ce a primit. Eu ii pot ajuta sa vada ceea ce trebuie sa caute. De ei depinde daca vor cauta sau nu.

    Adica viitorul nu este batut in cuie? El se modifica de la un ciclu cosmic la altul?

    Exact! Un lucru trebuie sa fie clar pentru toata lumea. Numerele destinului nu arata ce este fiecare ci ceea ce ar trebui sa fie fiecare. Din pacate, mai bine de 95% din oameni urmeaza cai gresite sau paralele cu aptitudinile lor. Din cauza asta apar esecurile pe toate planurile, incepind de la cel profesional catre cel sentimental si ajungand chiar la cel spiritual. Si sa va mai spun un lucru. Numerologia porneste de la interpretarea numerelor date de ziua de nastere si numele oamenilor.

    Si iar aici multi gresesc, considerind ca totul este batut in cuie. Este batut in cuie, dar pe o durata de sapte ani, atit cat se desfasoara ciclurile cosmice. Apoi pot sa apara schimbari in bine sau in rau. Mai mult, fiecare ciclu cosmic de sapte ani sta sub influenta unei planete, lucru care afecteaza intreaga viata a persoanei respective, caracterul sau si perspectivele.

    Toti stiu ca de baza este numele fiecaruia, dar putini stiu ca in unele cicluri este extrem de importanta porecla pe care o poarta cineva. Pentru ca acea porecla arata nivelul pana la care a ajuns persoana in cauza si destinul care si l-a croit pana atunci.

    Credeti ca istoria ar fi aratat altfel daca oamenii ar fi acordat importanta cuvenita acestei stiinte?

    Multe evenimente ar fi putut fi evitate daca oamenii ar fi stiut de ele. De exemplu, cifra 7, de care am vorbit, a fost folosita distructiv de unele popoare. Regii angliei, de exemplu, aduceau jertfe umane pentru a atrage protectia divinitatii. Chiar si dupa ce s-au convertit la crestinism au continuat cu jertfele. Le faceau o data la sapte ani sau in perioadele in care monarhii implineau virste divizibile cu 7. Sau sa dau un exemplu mai recent.

    Moartea lui kennedy, care a fost ucis in 1963, tocmai la virsta de 46 de ani. Cifra virstei este 1, la fel cu cea a anului. Dar daca se calculeaza data evenimentului, aceasta este tocmai 7 (22.11.1963) fiind identica cu cea a nasterii (29.05.1917)

    v-ati gandit vreodata sa va deschideti cabinet? Un om ca dumneavoastra nu ar duce lipsa de clienti.

    Eu nu fac industrie din cunostintele mele, eu ii ajut pe oamenii nevoiasi. Chiar si pe vremea lui ceausescu, i-am ajutat pe oameni si m-am trezit in beciurile securitatii – nu le convenea ca cineva ii ajuta pe romani sa gandeasca singuri. Pentru toata lumea gandea partidul, iar pentru partid gandea conducatorul si conducatoarea.

    Nu va spun ce am indurat prin beciurile securitatii, dar si acolo am cunoscut oameni deschisi la minte care si-au dat seama de valoare invataturilor mele. In cele din urma mi s-a propus sa lucrez pentru o directie speciala a securitatii care racola oameni cu puteri speciale. Ce se facea acolo, nu stiu, pentru ca nu am acceptat niciodata colaborarea cu ei. Cat ii priveste pe oameni, fireste, pot ajuta pe oricine vrea sa fie ajutat.

    Evident, imi arog dreptul de a refuza. Ma credeti sau nu, m-am trezit la mine cu oameni care doreau sa stie in ce zile le pot face rau dusmanilor lor si cum. Asa ceva refuz din start. Dumnezeu nu mi-a dat cunostintele pe care le am ca sa fac rau. Cunostintele mele vor folosi doar celor care au intr-adevar nevoie si sunt la ananghie. Si v-am mai spus, oamenii trebuie sa fie decisi sa faca ceva cu viata lor, trebuie sa invete sa lupte pentru visele lor.

    Prin ce e diferita numerologia de celelalte stiinte ezoterice care pot prevedea viitorul unui om, al unei natiuni?

    Nu vreau sa fac o paralela de data asta si nici sa pun intr-o lumina mai proasta alte stiinte ezoterice. Intreg comportamentul oamenilor poate fi catit cu ajutorul numerologiei. De la capacatatile intelectuale si pana la performantele sexuale.

    In functie de ziua, luna, anul nasterii, dar si in functie de numele fiecaruia, pot sa spun cine are spirit practic, cine vointa, cine e mai sensibil si pe cine nu intereseaza ca ii raneste pe cei din jur, cine e responsabil si cine delasator, ce persoana are capacatati de comunicare si cine nu trebuie lasat sa vorbeasca, cum anume te poti apropia de o persoana sau cum sa indepartezi pe cineva de tine fara sa ai probleme. Sunt o gramada de lucruri care pot fi rezolvate cu ajutorul numerologiei si care stiute din timp, pot sa faca viata daca nu mai frumoasa, cel putin mult mai usoara.

    In ce cazuri pot apela oamenii la dumneavoastra? Cu ce i-ati putea ajuta?

    A.m.: Psihicul omului este foarte sensibil. Loviturile pe care le primesc in viata ii fac pe oameni sa nu mai aiba incredere in ei si in cei din jurul lor. Eu ii pot ajuta sa-si redescopere radacinile si sa-si trezeasca puterile pe care dumnezeu le-a pus in fiecare dintre noi. Pentru ca daca dumnezeu ne-a dat necazuri, tot el ne-a dat si puterea de a trece peste ele. Numai ca, prin necredinta, oamenii si-au cam pierdut aceste puteri.

    Eu ii pot ajuta sa le regaseasca. O mama are probleme cu fiul care nu vrea sa invete, ii pot arata calea pe care ar trebui sa-l indrume pe fiul sau. Prin numerele care-l caracterizeaza pe acesta din urma ii pot spune care sunt caracteristicile pozitive si care sunt cele negative ale fiului, cum ar putea ea sa le indrepte. Sotul sau sotia calca strimb si nu-si mai vad de casa?

    Inseamna ca in lantul lor numeric s-a creat o brsa. Pot gasi bresa respectiva. Mai mult, ii pot ajuta pe cei singuri sa-si gaseasca perechea. Oamenii nu au bani? Le pot arata o cale de a face bani, aratindu-le zilele cand ar trebui sa investeasca, zilele cand ar fi bine sa joace sau nu la jocurile de noroc, cifrele lor norocoase.
    caracterul evangheliilor



    dincolo de aparenta lor deosebire în tratarea sau aranjarea detaliilor, cele patru evanghelii se bucură de o extraordinară unitate. Din această cauză, nu puţini au fost aceia care au încercat să combine conţinutul celor patru biografii ale domnului isus într-un fel de „armonie a evangheliilor", mai scurtă ca lungime şi cu evenimentele vieţii domnului isus aranjate într-o cronologie definitivă. în ciuda strădaniilor, acea „unică" biografie s-a încăpăţînat să nu apară. Singurul lucru realizat a fost acela de a arăta că cele patru evanghelii sînt autentice prin felul în care se verifică una pe alta.



    De fapt, nu este bine şi nu este nici înţelept să căutăm să „unificăm" evangheliile. Ele nu ne-au fost date cu scopul acesta. A încerca să le combini într-o scriere unică, înseamnă a fi de acord să laşi afară tocmai acele deosebiri care le dau identitatea specifică. Cu siguranţă că duhul sfînt nu le-a inspirat pentru ca ele să fie apoi „editate" de noi. Ceea ce au scris evangheliştii nu trebuie alterat în nici un chip. Matei, marcu, luca şi ioan, am putea spune noi, au fost un soi de scriitori „impresionişti". Relatările lor nu sînt nici cronici istorice şi nici jurnale zilnice ale domnului isus. Ele sînt un fel de portrete pictate cu creionul. Intenţia celor care le-au scris nu a fost aceea de a ne lăsa fişe cu date cronologice, ci aceea de a face o descriere a vieţii aceluia care a venit din cer ca să mîntuiască pămîntul.



    A încerca să persişti în lucrarea de armonizare a evangheliilor înseamnă a-ţi risipi zadarnic ani preţioşi de studiu. Despre un astfel de „perseverent" încăpăţînat din anglia se spune că ar fi primit următoarea replică din partea unui comentator caustic: „el este cu adevărat un „soi rar de slujitor al bisericii", care îşi cheltuieşte timpul şi puterea pentru a împăca patru oameni care nu s-au certat niciodată". Totuşi, de ce găsim în noul testament patru evanghelii?



    1. Noi credem că dumnezeu ne-a dat nu una, ci patru evanghelii, pentru a ne stîrni interesul şi curiozitatea. în acest context este bine să ne amintim că noul testament este singura carte din lume în care doctrinele sînt prezentate sub forma unei înşiruiri de „scrisori". Epistolele, departe de a fi expuneri formale şi academice, sînt scrieri pline de viaţă, de intrigă şi de evenimente care sînt parcă acolo tocmai pentru a ne capta interesul şi pentru a ne face să pătrundem şi să reţinem mai uşor „tainele" vieţii creştine.



    în mod asemănător, faptele vieţii domnului isus, pe care se întemeiază întreaga credinţă creştină, sînt aduse înaintea ochilor noştri, nu prin enumerări plictisitoare, ci prin patru expuneri vii, puţin diferite una de alta, dar toate înfăţişînd aspecte fascinante din existenţa uimitoare a fiului lui dumnezeu.



    Pe lîngă aceasta, este mai bine că sînt patru evanghelii, nu numai una singură şi pentru inima îndrăgostită de cer. Ea poate astfel să-l vadă mai bine în toată frumuseţea lui pe acela care s-a coborît din slavă pentru a ne duce pe toţi acolo. Pe biroul unui prieten care îşi iubeşte foarte mult soţia, chiar în faţa ochilor lui, se găseşte un suport de fotografii în care sînt montate, nu una, ci patru fotografii ale ei. L-am întrebat de ce le-a aşezat toate în acelaşi loc. Mi-a răspuns simplu că nu a putut să se oprească la una singură dintre ele. în mod singular, fiecare dintre ele redă ceva caracteristic din figura celei iubite. Există zile cînd una dintre poze îi mîngîie mai mult inima. Alteori, o alta îi este mai dragă. Deşi mintea a încercat să facă o selecţie, inima nu a fost mulţumită decît atunci cînd toate patru au fost păstrate împreună.



    Oare inima noastră nu se află în aceiaşi postură? Ne-am mai putea lipsi astăzi de vreuna dintre cele patru evanghelii. şi dacă am vrea să le micşorăm numărul, pe care am fi gata s-o lăsăm la o parte? Dumnezeu a ştiut că avem nevoie de fiecare dintre ele.



    2. Există apoi o paralelă fascinantă între specificul celor patru evanghelii şi chipul celor patru „făpturi vii" arătate în viziunea din începutul cărţii profetului ezechiel. Cele patru „făpturi vii" sau „heruvimi" sînt descrise de ezechiel astfel:



    „cît despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau cîte o faţă de leu, la stînga lor, toate aveau cîte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau cîte o faţă de vultur" (ezechiel 1:10).



    Leul simbolizează puterea supremă, domnia; omul, inteligenţa cea mai înaltă; boul, slujirea cea mai umilă; vulturul stă pentru plutire maiestoasă pe cer, pentru taină şi pentru divinitate.



    în matei ne întîlnim cu mesia - împăratul („leul")

    în marcu dăm de robul domnului venit să slujească („boul")

    în luca îl vedem pe fiul omului („omul")

    în ioan ne ridicăm privirea la fiul lui dumnezeu („vulturul")



    avem nevoie de toate aceste patru imagini pentru a întregi adevărul. Ca suveran, domnul isus a venit să domnească. Ca rob al domnului, el a venit să slujească şi să sufere. Ca fiu al omului, el a venit să fie părtaş şi să se identifice cu noi. Ca fiu al lui dumnezeu, el a venit ca să ni-l arate pe tatăl şi ca să ne răscumpere întorcîndu-ne acasă. Cît de minunată este această întrepătrundere de caractere - suveranitate şi smerenie; umanitate şi dumnezeire!



    3. Cifra „4" este importantă şi ca semnificaţie. în limba originală în care au fost scrise cărţile bibliei, literele aveau şi semnificaţia cifrelor. Din această cauză există o corespondenţă numerică a cuvintelor. De exemplu, cifra „3" şi cifra „7" sînt reprezentative pentru persoana dumnezeirii şi pentru noţiunea de perfecţiune. Cifra „4" este în mod special reprezentativă pentru om ca şi creatură terestră, iar 6 îl reprezintă pe om ca păcătos. Punînd aceste lucruri împreună, înţelegem cum cifra de „666" din cartea apocalipsei este simbolică pentru „omul păcatului care se dă drept dumnezeu", anticristul.



    Domnul isus are ca şi corespondent numeric valoarea „111" şi el se va înfrunta cu „666" pentru a reface perfecţiunea creaţiei dumnezeieşti: „777".



    Revenind la cifra „4" ca simbol al omului aşezat în circumstanţele terestre este suficient să spunem că aproape toate sectoarele noastre de existenţă sînt condiţionate de ea:



    A. Orientarea noastră geografică este reglementată de existenţa celor 4 puncte cardinale: Est, vest, nord şi sud.



    B. Orientarea noastră în lumea înconjurătoare este reglementată de cele 4 dimensiuni: Lungime, lăţime, adîncime şi înălţime.



    C. Există 4 anotimpuri terestre: Primăvara, vara, toamna şi iarna; şi tot patru părţi în care este împărţită ziua terestră: Dimineata, după-amiaza, seara şi noaptea.



    D. Cei din vechime şi-au dat seama că trăim într-o lume compusă din patru „elemente" materiale fundamentale: Pămîntul, aerul, focul şi apa.



    E. Tot în număr de patru sînt şi membrii familiei umane: Tatăl, mama, fiul şi fiica.



    F. şi tot patru la număr sînt şi fazele lunii care reglementează procesiunea calendaristică a lunilor anului.



    G. încă de la începuturile omenirii, relatate de cartea genezei, ni se spune că organizarea societăţii umane ca grup se face după factorul numeric 4:



    "iată spiţa neamului fiilor lui noe:... Aceştia sînt fiii lui… după familiale lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor" (gen. 10:5, 20, 31)



    aceiaşi împărţire după factorul numeric „4" o găsim menţionată de şapte ori în cartea apocalipsei (apocalipsa 5:9; 7:9; 10:11; 11:9; 13:7; 14:6; 17:15). şi în geneza şi în apocalipsa, ordinea sau numirea categoriilor este uneori diferită, totuşi, întotdeauna numărul lor rămîne invariabil 4!



    Numărul „4" aşezat alături de evanghelii ne trimite cu gîndul la soluţia pe care dumnezeu o oferă pentru rezolvarea problemei omului.



    4. Cele patru evanghelii îmbrăţişează într-un mod semnificativ şi întreaga umanitate în toate compartimentările ei rasiale şi culturale.



    Matei, aşa cum vom mai avea ocazia să vedem, îşi scrie evanghelia în mod special pentru evrei.



    Marcu, însoţitor de călătorie al lui petru, îşi scrie evanghelia avîndu-i în obiectiv pe cei care raţionau potrivit cu structura romană.



    Luca, medicul personal şi însoţitorul lui pavel, îşi adaptează relatarea la gîndirea greacă.



    Ioan, a cărui scriere ocupă o poziţie unică datorită faptului că el depăşeşte poziţia istoricului trecînd la aceea a celui care explică semnificaţiile profunde ale evenimentelor vieţii lui cristos, îşi scrie evanghelia mult timp după ce celelalte trei erau în circulaţie şi se adresează prin excelenţă bisericii. Scopul lui ioan este să dea un răspuns ereziilor apărute în biserică şi să-l prezinte pe cristos în toată „maiestoasa lui dumnezeire". Fără a face deosebiri rasiale, ioan oferă întregii omeniri „harul şi adevărul" venite prin „cuvîntul care s-a făcut trup".



    încă de mult s-a făcut observaţia că cele trei popoare din vechime - iudeii, romanii şi grecii -reprezintă, mai bine ca oricare altele, trei tipuri umane care persistă să convieţuiască în întreaga istorie a omenirii. Ele simbolizează religiozitatea, cultura şi administraţia (în mod special administraţia legală şi comercială). Primele trei evenghelii au vorbit deci specific atunci şi continuă să vorbească şi astăzi, în timp ce cea de a patra le încununează mesajul oferindu-l întregii lumi pe cel ce s-a făcut cuvînt, ca o comunicare dumnezeiască dată omenirii.



    Este evident că scrierea lui matei trebuie să fie cea dintîi dintre toate cele patru şi trebuie aşezată chiar la început, întrucît evanghelia lui „leagă" conţinutul celor două testamente.



    La fel de clar este şi că ioan trebuie aşezat la urmă. Clarificările şi completările aduse de el, la o dată cînd ceilalţi evanghelişti lăsaseră deja de mult pana din mînă şi cînd istoricitatea lui cristos fusese suficient de bine înscrisă în cronici, trebuiesc citite ca o lărgire a orizontului dincolo de marginile lumii noastre înspre realităţile şi chemările lumii divine.



    Este minunat ca matei, evanghelia împăratului, să se termine cu învierea, dată ca o supremă dovadă şi încoronare a caracterului mesianic al domnului isus.



    Este minunat ca marcu, evanghelia robului smerit să se încheie cu „înălţarea celui smerit" spre locul de domnie în slavă.



    Este minunat ca luca, evanghelia omului desăvîrşit în faptă şi caracter să se termine cu promisiunea multiplicării acestei vieţii în rîndul mulţimilor de urmaşi.



    Este cu desăvîrşire minunat ca ioan, evanghelia desăvârşitului fiu al lui dumnezeu să se încheie anunţînd tuturor că domnul isus va reveni ca să-şi desăvârşească lucrarea începută.



    în numărul lor de patru, în specificul lor şi în paralelele care le aseamănă şi le contrastează, evangheliile alcătuiesc o capodoperă de diversitate în unitate. Mesajul lor către lumea noastră este complet şi inconfundabil. La ceea ce s-a scris nu mai este nevoie să se adauge nimic, şi din cele scrise nimic nu trebuie scos afară. în faţa acestei desăvârşiri, mintea noastră se pleacă cu adoraţie şi cu uimire, asemeni celui care, însetat fiind, a găsit apa proaspătă de izvor şi o soarbe cu extatică încîntare.
    as vrea sa deschid un subiect aparent trecut cu vederea de foarte multi.

    Ma refer la necesitatea stabilirii permisiunilor anumitor foldere ale versiunii noi a phpbb3. Adica 777 si 776. Adica acordarea dreptului de scriere si executare pentru world.

    Imprudenta ? Intentie ?

    Este cea mai mare greseala a seta permisiunea de scriere pentru useri pe un server.

    "instructiuni de instalare:
    Now to the folder permissions.

    /cache/
    set the permissions for this folder to 766.

    /files/
    this folder requires the same as the cache folder.

    /store/
    same as the others. Permission 766.

    /images/avatars/upload/
    set the permission to 766 and let it stay at that! It is very important that you keep it at 766!"

    yes, este foarte important sa fie 776, pentru unii ! Pentru cei care plaseaza fisiere de phishing, in special.

    Prima data cand am instalat phpbb3 am fost surprins sa vad ca apar erori de permisiune. Eu nu las niciodata permisiuni, decat pentru owner si restul de read. Am instalat module si la fel, apar erori.

    Daca asa va ramane versiunea, cu aceste permisiuni, va fi jale. Multi nu vor cunoaste ce inseamna 777 sau 664. Pentru ei sunt doar cifre. Pentru altii pot sa fie cifre, dar in buzunar.

    Sunt surprins ca nimeni nu obiecteaza in privinta acestui lucru. Unul foarte periculos pentru securitate.
    războiul troian a fost un conflict militar din antichitate, între ahei şi oraşul troia din asia minor (turcia de astăzi). Conform mitologiei greceşti, acest război a izbucnit după ce paris, prinţul troiei a răpit-o pe elena, soţia lui menelaus, regele spartei.

    într-un final, aheii reuşesc să pătrundă în cetate, prin vicleşugul calului troian. Lipsiţi de milă, ei masacrează populaţia şi profanează templele, ceea ce va atrage mânia zeilor mai târziu.

    Ai auzit vreodata de războiul troian ? De viclesugul prin care aheii au patruns in cetate intr-un cal urias de lemn ?

    Sau la scoala nu se mai invata nimic ?
    numeraţia - şiruri de numere naturale



    propunător: Inst. Petria dolia

    şc. „ duiliu zamfirescu”, focşani



    1. Scrie toate numerele naturale de trei cifre care se pot forma cu ajutorul

    cifrelor 0, 3, 6 în care fiecare cifră apare o singură dată.



    2. Care este cel mai mare număr natural care:

    A) are trei cifre;

    b) are trei cifre distincte;

    c) are două cifre pare şi una impară;

    d) are două cifre impare şi una pară.



    3. Determinaţi:

    A) cel mai mic număr par scris cu cifre consecutive;

    b) cel mai mare număr impar scris cu cifre consecutive impare.



    4. Scrie în ordine crescătoare, apoi descrescătoare numerele formate din:

    A) trei cifre pare consecutive;

    b) trei cifre impare consecutive.



    5. Completaţi şirurile următoare cu încă cinci numere:

    A) 1, 2, 4, 7, 11, ......., ......., ......., ......., .......;

    b) 1, 7, 2, 14, 3, 21, ......., ......., ......., ......., .......;

    c) 44, 40, 46, 48, ......., ......., ......., ......., ........



    6. Ce legătură există între numerele de pe primul rând şi cele de pe al doilea rând?

    A) 12, 101, 123, 303, 4214;

    21, 101, 321, 303, 4124;



    b) 111, 222, 333, 444;

    888, 777, 666, 555.



    7. Care este predecesorul numărului de trei cifre care are suma cifrelor 27?

    Dar succesorul?



    8. Găsiţi cel mai mic număr natural de forma abcd care să îndeplinească simultan condiţiile:

    A) este număr par;

    b) cifra zecilor este 9;

    c) suma cifrelor este 12.

    9. Se dau mai multe perechi de numere. între numărul mai mare şi numărul mai mic din fiecare pereche există aceeaşi legătură.

    Care este numărul mai mic din a cincea pereche?

    ( 82; 6); ( 63; 3); ( 99; 0); (85; 3); (62; ......)



    10. Aflaţi numerele naturale formate din trei cifre consecutive care adunate cu răsturnatele lor dau 888.



    11. Determinaţi numerele naturale de forma 1xy care îndeplinesc simultan condiţiile:

    A) 100 < 1xy< 140

    b) y = x + 3


    12. Scrieţi în ordine crescătoare numerele de la 1 la 20 inclusiv, iar între ele puneţi semnul „ plus”. înlocuiţi unul dintre semnele „ plus” cu „ egal” astfel încât să obţineţi o relaţie adevărată.
    mai intai, numarul este un simbol. Nu stiu cati stiu ca 777 este numarul desavarsirii (7 zile ale saptamanii, 7 biserici, 7 ingeri, 7 trambite...etc) numar atribuit dumnezeirii, iar 666 este o contrafacere, numar atribuit diavolului.
    apocalipsa 1:1 descoperirea lui isus hristos, pe care l-a dat-o dumnezeu, ca să arate robilor săi lucrurile care au să se întâmple în curând. şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând prin îngerul său la robul său ioan, -

    pe cînd de 777 nu scrie nicăieri în scriptură. Sau nu e bine ce scrie?
    numărul 666 se cere totuși socotit( calculat!!!) nu...pictat sau desenat pe pereți.
    Trebuie plecat de la ce se cunoaște și făcute analogii.

    De ex. Se știe că:

    666 = suma de la primul 144 cifre ale pi, începând după punctul zecimal [pi = 3,14159265358979323846264338327950288419716 93993751058209749445923078164062862089986280348253 42117067982148086513282306647093844609550582231725 359 ...]

    se pune aici întrebarea, de ce tocmai 144? "legat" de 144000!!!
    Sau ce legătură are 666 cu...cercul?
    Ar fi multe de discutat, dar se pare că sînt puțini dispuși să o facă.
    Aștept discuții în pm.

    Pentru ca nu e vorba despre dumnezeu, ci despre oponentul sau, am sa intru in
    speculatii. Si eu consider ca pi este un numar insemnat, cu semnificatii. Dar nu-l
    consider numarul perfectiunii, acesta dupa mine e 3 (treimea), ci al raportului
    dintre perfectiune (cerc) si limitat (diamentru). Egalitatea dintre suma celor 144
    cifre din numarul pi cu numarul fiarei, ar putea semnifica un nou raport instituit
    de el intre prefectiune si limitat, intre divinitate si om. Cum antihristul se vrea
    inlocuitor al lui dumnezeu, doreste sa-si impuna "perfectiunea" sa nu prin modul
    credintei directe (pi fiind raport, poate fi asociat credintei), ci al unei credinte
    rationale, reci, idolatrica, obtinuta prin rationamente logice si calcule.
    Doamne pazeste!
    nu am facut nici o afirmatie ca pi ar fi nustiu ce numar insemnat, inca.
    Am zis ca numarul 666 are oarecum legatura cu cercul. In care gasim si raportul numarului de aur (phi) de 20 de ori.
    Ori , pe de alta parte numarul 144 face parte si din sirul lui fibonaci!!! Sir in care regasim din nou numarul de aur.
    Este o intreaga "invirteala" de inteles. Inainte de toate trebuie inteles asta:

    Apocalipsa 13:18 aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.

    Si asta:

    Proverbele 9:10 începutul înţelepciunii este frica de domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea.

    Acum fa legatura si studiaza.
    si ce legatura au astea cu antihrist?

    Ai stiut 2/3 = 0,666...7

    ai stiut ca suma numelui imparatului roman nero = 666 ?

    Si parintii au zis ca multe nume se pot gasi cu numarul acesta , dar trebuie socotit cu intelepciune;
    daca vati adresat persoanei mele, va anunt oficial ca nu am facut afirmatii despre antihrist!!!!
    Am stiut ca 2/3 = 0,6667 nu 0,666....7 si nu inteleg ce legatura are asta cu socotirea numarului?

    Am stiut si despre nero, care sa sinucis inainte de a fi fost scrisa revelatia si nu are nici o legatura cu ea. Deci irelevant.
    degeaba ne chinuim noi acum sa descifram semnificatia simbolului 6 asa cum au incercat si altii de-a lungul timpului. Unii l-au asociat cu imparatul roman nero unii cu un anume papa s.a.m.d. Eu cred ca aceasta semnificatie se va descoperi usor atunci cand v-a veni antihrist adica la sfarsitul lumii. Desigur ca pana atunci trebuie sa fie,asa cum este profetit, al treilea razboi mondial, va fi pus un imparat peste toata lumea si ii vor urma altii pana la antihrist. Credeti ca primii crestini daca ar fi vrut sa afle semnificatia anumitor profetii ca de pilde: Faptul ca pe ilie si enoh ii va vedea toata lumea, ar fi reusit? Astazi noi stim ca ii poate vedea toata lumea cu ajutorul televiziunii si internetului.toate ni se vor descoperi la vremea lor.
    obiceiuri- semnificatia babelor- traditii- babele- 1- 9 martie

    intre 1 si 9 martie este perioada “babelor”.
    “babele” sunt, in credinta populara, vrajitoare care au puterea de a influenta starea vremii intr-o anumita zi din aceasta perioada.
    Fiecare “baba” are puteri magice intr-o singura zi.
    Oamenii isi aleg cu anticipatie una dintre zilele acestei perioade, hotarand ca aceea va fi “baba” lui.
    Se spune ca asa cum e vremea in ziua aleasa, asa va fi starea de suflet a celui care a ales-o pina la “babele” din anul urmator.
    In fiecare an in primele 9 zile ale lui martie ne alegem o zi care sa fie baba noastra, zi care ne va reprezenta tot anul. Daca ziua se nimereste a fi frumoasa si insorita atunci vom avea parte de noroc tot anul. Daca ziua va fi insa ploioasa si inorata atunci inseamna ca nu ne va astepta un an atat de bun.
    In functie de “babe” ne putem ghici si caracterul. Asa ca daca vom avea parte de o zi cu soare atunci cu siguranta ca vom fi mai bune la suflet si mai intelepte in acel an, iar daca vom avea parte de nori si ploaie, atunci mai bine sa se fereasca apropiatii din calea noastra ca se pare ca nu ne vom numara printre cele mai ingaduitoare si generoase fiinte.
    Cele mai multe doamne si domnisoare au o preferintã pentru zilele de 7 si 8 martie, deoarece au semnificatie deosebitã. Cifra 7 este consideratã misticã si portã noroc. Opt martie este ziua femeii si, de obicei, totul merge bine atunci, deoarece se primesc cadouri.
    “în fiecare an îmi aleg baba în 8, pentru cã atunci, indiferent cum este vremea, îmi merge bine. Mãcar o floare sau o ciocolatã tot primesc, asa cã e totul mai frumos ” , mãrturiseste andreea radulescu
    desi se stie mai putin acest lucru, “babele” tin pânã în 9 martie, când biserica ortodoxã celebrezã jerfa celor 40 de mucenici.
    . . . . . . . .
    Lovit şi n-am renunţat! Prăbuşit, dar am renăscut
    Ad hunc locum Curia advisari vult. Lege, quaeso!
    Ελληνική Δημοκρατία Ελευθερία και ευτυχία

  3. #143
    Member
    Data înscrierii
    May 12, 2010
    Postări
    19

    Implicit

    istoria este stiinta cel mai usor de mistificat. in functie de interesele politice ale fiecarui neam se scoate la lumina doar varianta (de obicei neautentica) care ii convine. nu suntem singurii care inventam continuitati, origini sau fapte razboinice. nici rusii nu recunosc de exemplu faptul ca varegii, conducatorii lor din vechime erau de origine vikinga iar ei au fost sclavii lor.
    cat priveste maretele fapte de vitejie ale poporului roman, aparut brusc in istorie pe la anul 1300, am cam "furat-o" de la vecini cam pe unde ne-au prins si nu de la armatele principale ci de obicei de la trupele de graniceri ale statelor respective.
    de-a lungul a circa 600 de ani, in istoria noastra oficiala, faptele de glorie le innumeri pe degete si din memorie le enumar pe cele mai importante (mentionez ca e un punct de vedere strict personal):
    - Basarab 1 si Posada. Se pare ca intradevar a fost o victorie a noastra intr-o ambuscada care putea sa i se intample oricui. Carol Robert de Anjou nu e singurul din istorie care a patit-o in istorie, cazul cel mai cunoscut fiind al infrangerii legendarului cavaler Roland, capitanul franc de oaste la trecerea Pirineilor.
    - Mircea cel Batran. Pe vremea lui turcii inca aveau de lucru cu taratele bulgare si cu sarbii, deci la inceput a fost oarecum mai ferit. Totusi desi ni se spune ca a invins la Rovine, imediat dupa in cronici apare ca voievod in Tara Romaneasca Vlad I cunoscut ca Uzurpatorul. Istoria invatata in scoli sare peste aceasta perioada. Nu neg faptul ca unii domnitorii mai obtineau cate o victorie, insa o victorie nu castiga un razboi. ce se intampla dupa asa zisele victorii? domnitorii se retrag spre munti, trec in Ardeal si de fapt turcii castiga razboiul. revine totusi pe tron, beneficiaza apoi de victoria mongolilor lui Timur Lenk in fata lui Baiazid, intervine in luptele dintre fiii lui Baiazid, dar pentru ca era roman, bineinteles alege mereu partea care va pierde. La sfarsitul domniei pierde Dobrogea care va ramane sub turci 550 de ani.
    - Alexandru cel Bun. cum ii spune si numele un domnitor bun, ajuns pe tron cu ajutor muntean. Nu a fost deranjat de nimeni dintre vecini deoarece cand dadeau ordin polonezii trimitea oaste sa ii ajute contra teutonilor.
    - Iancu de Hunedoara. unul din marii comandanti de oaste ai UNGARIEI. a fost trup si suflet devotat intereselor maghiare, a obtinut destule victorii impotriva turcilor insa nu ca roman, ci ca lider militar al puternicului Regat maghiar. fiul lui, Matei Corvin, a devenit rege al Ungariei si la fel ca tatal sau a fost devotat UNGARIEI, neezitand sa invandeze Moldova lui Stefan sau sa intervina mereu in Muntenia.
    - Vlad Tepes, de 3 ori dommitor al Tarii Romanesti. Prima data pentru circa o luna. in a doua domnie s-a razvratit contra turcilor, invadand Bulgaria. Bineinteles turcii s-au suparat putin, si au trecut la ofensiva. In istoria predata la scoli ni se prezinta atacul de noapte contra taberei turcesti care a produs multe victime si multa panica. ce a facut de fapt?...a atacat noaptea, cand turcii dormeau, cu ostenii imbracati in haine turcesti. probabil a creat confuzie si multe victime. rezultatul? ...la fel ca Mircea, s-a retras spre Ardeal sa astepte ajutoare, dar este arestat si bagat in temnita de unguri. revine dupa 15 ani pe tron, cu ajutor maghiar si moldovenesc, rezista 2-3 luni si e omorat de turci.
    - Stefan cel Mare, poate singurul care merita recunoasterea faptelor de lupta. a avut doar doua infrangeri in cariera. prima, despre care nu ni se spune nimic in istoria din scoli, in fata lui...?...in fata trupelor lui Vlad Tepes ...si a si meritat-o. Mai ales ca luase tronul Moldovei cu ajutorul lui Vlad ...Tara Romaneasca detinea cetatea Chiliei. In momentul cand turcii au atacat pe Vlad, Fane al nostru ce si-a zis...hai sa pun si eu mana pe cetatuia asta strategica. nu a reusit atunci ci abia dupa vreo 2 ani jumate. atunci nu a reusit decat sa fie ranit la picior ramanand si cu un mic defect la mers. a stapanit-o doar vreo 19-20 de ani cand a pierdut-o, impreuna cu Cetatea Alba si tot sudul Basarabiei in fata turcilor. L-a sfarsitul domniei devine vasal al Poloniei (pentru cine nu stie, vasal insemna supus al Regatului Polonez impreuna cu toata tara si populatia) apoi al Turciei.
    - Petru Rares, fiul din flori al lui Stefan. cum a ridicat capul, cum a pierdut domnia. S-a dus la turci, a implorat, mituit etc si a revenit pe tron. in rest liniste si pace. plus tribut la turci.
    - Ioan Voda cel Viteaz. 2 ani a rezistat pe tron. dupa ce a tulburat putin apele prin zona a fost batut de turci, prins si spintecat in 4 parti.
    - Mihai Viteazul. numit pe tron de turci, se razvrateste contra turcilor si schimba suzeranitatea otomana cu cea transilvaneana. prada prin Bulgaria. normal ca turcii se supara si contrataca dar in prima lupta, turcii pierd batalia de la Calugareni, dar nu e o infrangere decisiva (era si greu 10.000 contra 200.000...cati sa omoare din ei?...si daca omora jumate tot ramaneau destui ...). ca si precedesorii lui, se retrage spre munti de unde asteapta ajutor transilvanean. care de data asta soseste masiv iar turcii sunt aruncati peste Dunare.
    Sa revenim la suzeranitatea transilvaneana. acelasi lucru il fac si moldovenii si pentru prima data in istorie, cele trei principate romane au un singur conducator suprem: un ungur nehotarat, Sigismund Bathory . acesta ba renunta la tron, ba revine. Mihai e nemultumit de situatie deoarece astfel pierde "spatele" si se hotaraste sa CUCEREASCA din ratiuni politice si strategice celelate doua principate. aceasta unire politica nu a avut niciodata ca motivare unitatea de neam a poprului roman, ci a fost o ambitie personala a lui Mihai. aceasta actiune politica a deranjat pe absolut toata lumea: turci, habsburgi, polonezi, nobilii maghiari din Ardeal, astefel incat in cateva luni ramane fara nici una dintre cele trei tari. Pleaca pe la Viena dupa ajutor si il obtine. In Muntenia boierii Buzescu izgonesc pe polonezi. Incercand sa cucereasca impreuna cu austriecii din nou Ardealul, ii deranjeaza si pe acestia. Scurt si la obiect "aliatii" austrieci il asasineaza.
    - Dimitrie Cantemir. un an a rezistat pe tron. uneltind cu rusii contra turcilor, scapa cu viata doar fugind in Rusia.
    - Constantin Brancoveanu. deoarece a jucat la doua capete, asteptand sa vada cine invinge intre rusi si turci, a fost pedepsit de turci prin taierea capului.
    - Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor atat in Moldova cat si in Muntenia. Avand o politica de reforme a deranjat clasa politica a vremii, fiind alungat din tara dupa numai 7 ani de domnie.

    Cam astia sunt marii nostri conducatori romani.

  4. #144
    În vacanþã
    Data înscrierii
    January 13, 2010
    Postări
    25

    Implicit

    Citat Postat în original de jabelino Vezi post
    istoria este stiinta cel mai usor de mistificat. in functie de interesele politice ale fiecarui neam se scoate la lumina doar varianta (de obicei neautentica) care ii convine. nu suntem singurii care inventam continuitati, origini sau fapte razboinice. nici rusii nu recunosc de exemplu faptul ca varegii, conducatorii lor din vechime erau de origine vikinga iar ei au fost sclavii lor.
    cat priveste maretele fapte de vitejie ale poporului roman, aparut brusc in istorie pe la anul 1300, am cam "furat-o" de la vecini cam pe unde ne-au prins si nu de la armatele principale ci de obicei de la trupele de graniceri ale statelor respective.
    de-a lungul a circa 600 de ani, in istoria noastra oficiala, faptele de glorie le innumeri pe degete si din memorie le enumar pe cele mai importante (mentionez ca e un punct de vedere strict personal):
    - Basarab 1 si Posada. Se pare ca intradevar a fost o victorie a noastra intr-o ambuscada care putea sa i se intample oricui. Carol Robert de Anjou nu e singurul din istorie care a patit-o in istorie, cazul cel mai cunoscut fiind al infrangerii legendarului cavaler Roland, capitanul franc de oaste la trecerea Pirineilor.
    - Mircea cel Batran. Pe vremea lui turcii inca aveau de lucru cu taratele bulgare si cu sarbii, deci la inceput a fost oarecum mai ferit. Totusi desi ni se spune ca a invins la Rovine, imediat dupa in cronici apare ca voievod in Tara Romaneasca Vlad I cunoscut ca Uzurpatorul. Istoria invatata in scoli sare peste aceasta perioada. Nu neg faptul ca unii domnitorii mai obtineau cate o victorie, insa o victorie nu castiga un razboi. ce se intampla dupa asa zisele victorii? domnitorii se retrag spre munti, trec in Ardeal si de fapt turcii castiga razboiul. revine totusi pe tron, beneficiaza apoi de victoria mongolilor lui Timur Lenk in fata lui Baiazid, intervine in luptele dintre fiii lui Baiazid, dar pentru ca era roman, bineinteles alege mereu partea care va pierde. La sfarsitul domniei pierde Dobrogea care va ramane sub turci 550 de ani.
    - Alexandru cel Bun. cum ii spune si numele un domnitor bun, ajuns pe tron cu ajutor muntean. Nu a fost deranjat de nimeni dintre vecini deoarece cand dadeau ordin polonezii trimitea oaste sa ii ajute contra teutonilor.
    - Iancu de Hunedoara. unul din marii comandanti de oaste ai UNGARIEI. a fost trup si suflet devotat intereselor maghiare, a obtinut destule victorii impotriva turcilor insa nu ca roman, ci ca lider militar al puternicului Regat maghiar. fiul lui, Matei Corvin, a devenit rege al Ungariei si la fel ca tatal sau a fost devotat UNGARIEI, neezitand sa invandeze Moldova lui Stefan sau sa intervina mereu in Muntenia.
    - Vlad Tepes, de 3 ori dommitor al Tarii Romanesti. Prima data pentru circa o luna. in a doua domnie s-a razvratit contra turcilor, invadand Bulgaria. Bineinteles turcii s-au suparat putin, si au trecut la ofensiva. In istoria predata la scoli ni se prezinta atacul de noapte contra taberei turcesti care a produs multe victime si multa panica. ce a facut de fapt?...a atacat noaptea, cand turcii dormeau, cu ostenii imbracati in haine turcesti. probabil a creat confuzie si multe victime. rezultatul? ...la fel ca Mircea, s-a retras spre Ardeal sa astepte ajutoare, dar este arestat si bagat in temnita de unguri. revine dupa 15 ani pe tron, cu ajutor maghiar si moldovenesc, rezista 2-3 luni si e omorat de turci.
    - Stefan cel Mare, poate singurul care merita recunoasterea faptelor de lupta. a avut doar doua infrangeri in cariera. prima, despre care nu ni se spune nimic in istoria din scoli, in fata lui...?...in fata trupelor lui Vlad Tepes ...si a si meritat-o. Mai ales ca luase tronul Moldovei cu ajutorul lui Vlad ...Tara Romaneasca detinea cetatea Chiliei. In momentul cand turcii au atacat pe Vlad, Fane al nostru ce si-a zis...hai sa pun si eu mana pe cetatuia asta strategica. nu a reusit atunci ci abia dupa vreo 2 ani jumate. atunci nu a reusit decat sa fie ranit la picior ramanand si cu un mic defect la mers. a stapanit-o doar vreo 19-20 de ani cand a pierdut-o, impreuna cu Cetatea Alba si tot sudul Basarabiei in fata turcilor. L-a sfarsitul domniei devine vasal al Poloniei (pentru cine nu stie, vasal insemna supus al Regatului Polonez impreuna cu toata tara si populatia) apoi al Turciei.
    - Petru Rares, fiul din flori al lui Stefan. cum a ridicat capul, cum a pierdut domnia. S-a dus la turci, a implorat, mituit etc si a revenit pe tron. in rest liniste si pace. plus tribut la turci.
    - Ioan Voda cel Viteaz. 2 ani a rezistat pe tron. dupa ce a tulburat putin apele prin zona a fost batut de turci, prins si spintecat in 4 parti.
    - Mihai Viteazul. numit pe tron de turci, se razvrateste contra turcilor si schimba suzeranitatea otomana cu cea transilvaneana. prada prin Bulgaria. normal ca turcii se supara si contrataca dar in prima lupta, turcii pierd batalia de la Calugareni, dar nu e o infrangere decisiva (era si greu 10.000 contra 200.000...cati sa omoare din ei?...si daca omora jumate tot ramaneau destui ...). ca si precedesorii lui, se retrage spre munti de unde asteapta ajutor transilvanean. care de data asta soseste masiv iar turcii sunt aruncati peste Dunare.
    Sa revenim la suzeranitatea transilvaneana. acelasi lucru il fac si moldovenii si pentru prima data in istorie, cele trei principate romane au un singur conducator suprem: un ungur nehotarat, Sigismund Bathory . acesta ba renunta la tron, ba revine. Mihai e nemultumit de situatie deoarece astfel pierde "spatele" si se hotaraste sa CUCEREASCA din ratiuni politice si strategice celelate doua principate. aceasta unire politica nu a avut niciodata ca motivare unitatea de neam a poprului roman, ci a fost o ambitie personala a lui Mihai. aceasta actiune politica a deranjat pe absolut toata lumea: turci, habsburgi, polonezi, nobilii maghiari din Ardeal, astefel incat in cateva luni ramane fara nici una dintre cele trei tari. Pleaca pe la Viena dupa ajutor si il obtine. In Muntenia boierii Buzescu izgonesc pe polonezi. Incercand sa cucereasca impreuna cu austriecii din nou Ardealul, ii deranjeaza si pe acestia. Scurt si la obiect "aliatii" austrieci il asasineaza.
    - Dimitrie Cantemir. un an a rezistat pe tron. uneltind cu rusii contra turcilor, scapa cu viata doar fugind in Rusia.
    - Constantin Brancoveanu. deoarece a jucat la doua capete, asteptand sa vada cine invinge intre rusi si turci, a fost pedepsit de turci prin taierea capului.
    - Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor atat in Moldova cat si in Muntenia. Avand o politica de reforme a deranjat clasa politica a vremii, fiind alungat din tara dupa numai 7 ani de domnie.

    Cam astia sunt marii nostri conducatori romani.



    orice om normal ar trebui sa-ti zica ca esti prea prost pentru a putea fi catalogat "prost" pe langa faptul ca n-ai precizat pe ce se bazeaza aberatiile spuse de tine aici, imi lasi si impresia ca vrei sa dezinformezi o anume categorie de varsta..
    totusi daca tu chiar vorbesti serios..inseamna ca esti zero in conostinte de istorie si tactici de razboi, papagal vorbitor de esti.

  5. #145
    Member
    Data înscrierii
    May 12, 2010
    Postări
    19

    Implicit

    noi, romanii, cand nu putem aduce un argument logic incepem sa jignim. am scris chestia de mai sus la misto, desi jumate este adevarata. scopul?...sa vad cati fraieri apar pe forum sa jigneasca in loc sa aduca argumente contra. tu ai fost primul si destul de mare dupa parerea mea.

    p.s. de-a lungul istoriei noastre, tactica de razboi cea mai folosita de noi a fost linsul dosului mai marilor vremii. aceasta tactica este folosita si azi cu acelasi succes de mai toata elita noastra conducatoare.
    Ultima modificare făcută de jabelino; 14-08-10 la 17:55.

  6. #146
    În vacantă
    Data înscrierii
    September 7, 2009
    Postări
    648

    Implicit

    jaby nu-ti bate capul cu asta , el se oftica pentru ca habar nu are despre ce e vorba in postul tau )) l-au refuzat astia inca de la gradinita , n-a apucat sa mai faca scoala

  7. #147

    Data înscrierii
    August 14, 2010
    Postări
    0

    Implicit

    1. Romanii nu au aparut pe la 1300, ei sunt urmasii dacilor, care la randul lor sunt urmasii poporului care ne-a lasat tablitele de la Tartaria(prima scriere din istoria cunoscuta a lumii). Bineinteles, exista ceva adaosuri slave, turcice, maghiare etc. Argumente:
    - In 150 de ani de ocupatie romana a unor regiuni din Dacia nu se putea schimba radical structura etnica a populatiei din zonele asta. Structura etnica a maltezilor nu s-a schimbat considerabil in mult mai multi ani de ocupatie romana.
    - Atacurile dacilor liberi asupra romanilor nu erau fake-uri cu un berbec si 2 spioni, crede-ma.
    - Gelu, Glad si Menumorut de ce nationalitate au fost, daca romanii nu aparusera inca in vremurile lor? Si ce popor locuia in Transilvania in timpul sosirii hoardelor maghiare?

    2. Victoria lui Basarab la Posada e la fel de valoroasa ca o victorie in camp deschis. Argumente:
    - Daca Basarab ar fi infruntat in camp deschis mult mai numeroasa armata a lui C.R. de A., atunci romanii ar fi pierit ca ungurii la raul Sajo.
    - Fiindca tot ai pomenit de Roland si trecerea Pirineilor, imi zici si mie cu ce e mai prejos victoria bascilor de la Roncevaux, tot ambuscada ca si Posada(prin batalia de la Roncevaux s-au creat premisele pt. formarea unui stat independent basc, care a rezistat in jur de 700 de ani) fata de o victorie intr-o lupta deschisa. Francii lui Charlemagne au invins multe popoare: avari, saxoni, lombarzi, bavarezi etc, si au fost invinsi decisiv doar de basci. Ideea e ca unii pot, altii doar incearca.

    3. Noi ne-am furat-o mereu cel mai rau, asta zici? Eu iti zic sa mai citesti un pic. Argumente:
    - Ungurii si-au luat-o de la mongoli atat de rau, incat regele lor s-a refugiat in Croatia, in timp ce Ungaria a fost ruinata de invadatori. Apoi marea hoarda mongola s-a retras, ramanand doar tatarii(invinsi in final de croati).
    - Sarbii si bulgarii si-au luat-o de nenumarate ori de la turci.
    - Toti migratorii ce au trecut pe aici au fost invinsi si asimilati cel putin partial in final(celti, germanici, slavi, sarmati, cumani, pecenegi etc.), spre deosebire de alte zone unde ei si-au impus limba si au contribut serios la geneza popoarelor respective(Ungaria, Serbia, Bulgaria, Croatia, Slovenia, Ucraina, Turcia etc.)
    - Religia a jucat si ea un rol important. Daca eram catolici sau, si mai bine, musulmani, cu siguranta ca acum stateam mult mai bine.
    Ultima modificare făcută de Berbe Khaly; 15-08-10 la 00:24.

  8. #148
    Păsăroiul Avatarul lui aquilla
    Data înscrierii
    May 31, 2007
    Locaţie
    acvilesti
    Postări
    5.630

    Implicit

    Citat Postat în original de Berbe Khaly Vezi post
    1. Romanii nu au aparut pe la 1300, ei sunt urmasii dacilor, care la randul lor sunt urmasii poporului care ne-a lasat tablitele de la Tartaria(prima scriere din istoria cunoscuta a lumii). Bineinteles, exista ceva adaosuri slave, turcice, maghiare etc. Argumente:
    - In 150 de ani de ocupatie romana a unor regiuni din Dacia nu se putea schimba radical structura etnica a populatiei din zonele asta. Structura etnica a maltezilor nu s-a schimbat considerabil in mult mai multi ani de ocupatie romana.
    - Atacurile dacilor liberi asupra romanilor nu erau fake-uri cu un berbec si 2 spioni, crede-ma.
    - Gelu, Glad si Menumorut de ce nationalitate au fost, daca romanii nu aparusera inca in vremurile lor? Si ce popor locuia in Transilvania in timpul sosirii hoardelor maghiare?

    2. Victoria lui Basarab la Posada e la fel de valoroasa ca o victorie in camp deschis. Argumente:
    - Daca Basarab ar fi infruntat in camp deschis mult mai numeroasa armata a lui C.R. de A., atunci romanii ar fi pierit ca ungurii la raul Sajo.
    - Fiindca tot ai pomenit de Roland si trecerea Pirineilor, imi zici si mie cu ce e mai prejos victoria bascilor de la Roncevaux, tot ambuscada ca si Posada(prin batalia de la Roncevaux s-au creat premisele pt. formarea unui stat independent basc, care a rezistat in jur de 700 de ani) fata de o victorie intr-o lupta deschisa. Francii lui Charlemagne au invins multe popoare: avari, saxoni, lombarzi, bavarezi etc, si au fost invinsi decisiv doar de basci. Ideea e ca unii pot, altii doar incearca.

    3. Noi ne-am furat-o mereu cel mai rau, asta zici? Eu iti zic sa mai citesti un pic. Argumente:
    - Ungurii si-au luat-o de la mongoli atat de rau, incat regele lor s-a refugiat in Croatia, in timp ce Ungaria a fost ruinata de invadatori. Apoi marea hoarda mongola s-a retras, ramanand doar tatarii(invinsi in final de croati).
    - Sarbii si bulgarii si-au luat-o de nenumarate ori de la turci.
    - Toti migratorii ce au trecut pe aici au fost invinsi si asimilati cel putin partial in final(celti, germanici, slavi, sarmati, cumani, pecenegi etc.), spre deosebire de alte zone unde ei si-au impus limba si au contribut serios la geneza popoarelor respective(Ungaria, Serbia, Bulgaria, Croatia, Slovenia, Ucraina, Turcia etc.)
    - Religia a jucat si ea un rol important. Daca eram catolici sau, si mai bine, musulmani, cu siguranta ca acum stateam mult mai bine.
    foarte frumos explicat si as subscrie la ce ai zis mai sus. poate ca noi stam pe un teren pe care multi l-au dorit si inca il mai doresc...
    daca eram din alta zona a terrei cu siguranta ca nu eram atacati in halul asta. iar despre faza ca ne-am luat-o, pot sa zic un lucru. in viata reala nu poti sa refaci trupele din cazarma cand doresti tu sau sa fie nelimitate...ceea ce din start aduc un minus popoarelor de genul nostru. poate ca am gresit in trecut neatacand si noi asa cum au facut-o multe imperii sau poate ca nu...
    http://i1088.photobucket.com/albums/i322/sweetblondes/aquila2copy.jpg

  9. #149
    Moderator Avatarul lui adenauer
    Data înscrierii
    January 19, 2010
    Locaţie
    Tulcea
    Postări
    2.411

    Implicit

    Citat Postat în original de jabelino Vezi post
    istoria este stiinta cel mai usor de mistificat. in functie de interesele politice ale fiecarui neam se scoate la lumina doar varianta (de obicei neautentica) care ii convine. nu suntem singurii care inventam continuitati, origini sau fapte razboinice. nici rusii nu recunosc de exemplu faptul ca varegii, conducatorii lor din vechime erau de origine vikinga iar ei au fost sclavii lor.
    .................................................. ......
    - Stefan cel Mare, poate singurul care merita recunoasterea faptelor de lupta. a avut doar doua infrangeri in cariera. prima, despre care nu ni se spune nimic in istoria din scoli, in fata lui...?...in fata trupelor lui Vlad Tepes ...si a si meritat-o. Mai ales ca luase tronul Moldovei cu ajutorul lui Vlad ...Tara Romaneasca detinea cetatea Chiliei. In momentul cand turcii au atacat pe Vlad, Fane al nostru ce si-a zis...hai sa pun si eu mana pe cetatuia asta strategica. nu a reusit atunci ci abia dupa vreo 2 ani jumate. atunci nu a reusit decat sa fie ranit la picior ramanand si cu un mic defect la mers. a stapanit-o doar vreo 19-20 de ani cand a pierdut-o, impreuna cu Cetatea Alba si tot sudul Basarabiei in fata turcilor. L-a sfarsitul domniei devine vasal al Poloniei (pentru cine nu stie, vasal insemna supus al Regatului Polonez impreuna cu toata tara si populatia) apoi al Turciei.
    - Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor atat in Moldova cat si in Muntenia. Avand o politica de reforme a deranjat clasa politica a vremii, fiind alungat din tara dupa numai 7 ani de domnie.

    Cam astia sunt marii nostri conducatori romani.

    Vreau sa te informez ca in acea vreme Polonia era una din puterile principale pe continentul European...Polonia schimba pe atunci toti principii rusi, se ducea cu armata in Moscova dupa cum isi dorea, Regatul Moscoviei fiind doar o furnicuta pentru polonezi...acum, daca tu consideri ca a fi vasal unei Mari Puteri (intre noi fie vorba, Bucovina de Nord are si acum foarte multe influente arhitecturale poloneze si austriece, de mai tarziu) era un lucru rau, e gresit.
    De asemenea, am 2 intrebari pt tine...Care era numele adevarat al lui Mihai Viteazu? Si care este limba in care vorbea el?

    @scitfurios....

    Imi pot da seama ca nu ai nici cel mai mic habar de istoria ADEVARATA a romanilor...esti doar influentat de ce ai auzit, mitologia statului roman comunist, probabil ca nu ai auzit de cartea Românii supt Mihai-Voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu , sa stii ca asta este actul de nastere al poporului roman, si de aici stii tu tot ce stii...mitologie.


    PS: Romanii si statul roman, sau statele romane (dupa caz) au luat ca oricare din celelalte state decizii importante, de moment, unele dintre ele bune, altele rele...a ridica in slavi sau a critica total istoria romanilor este o aberatie si demontreaza clar o impotenta intelectuala a celui in cauza.
    Ultima modificare făcută de adenauer; 15-08-10 la 10:06.

  10. #150
    Member Avatarul lui Nisgigi
    Data înscrierii
    September 7, 2009
    Locaţie
    Timisoara
    Postări
    280

    Talking

    De asemenea, am 2 intrebari pt tine...Care era numele adevarat al lui Mihai Viteazu? Si care este limba in care vorbea el?


    din cate stiu de la lectiile de istorie adevaratul nume al lui Mihai Viteazul este Mihai Patrascu,cat despre limba banuiesc ca in acel moment vorbea romana
    Cum ziceai ca te cheama? Nu mai conteaza !

  11. #151
    Member
    Data înscrierii
    May 12, 2010
    Postări
    19

    Implicit

    @ adenauaer Unii istorici afirma faptul ca Mihai Viteazul ar fi fost fiul nelegitim al domnitorului Patrascu cel Bun. Informatiile sunt insa contradictorii deoarece in celebrul portret care apare in toate cartile de istorie si care a fost pictat in anul 1601 la Viena, pictorul Egidius Sadler noteaza faptul ca Mihai avea atunci 43 de ani ("aetatis XLIII"), ceea ce indica drept an al nasterii anul 1558.Insa Patrascu cel Bun a murit in 1557 dupa o lunga perioada de boala. Poate cu ultimele forte sa fi reusit performanta sa o lase gravida pe mama lui Mihai, Doamna Teodora Cantacuzino, o tanara si frumoasa vaduva, gre****ca de origine, sora cu Iane Cantacuzino, inalt dregator otoman la Inalta Poarta si apoi ban al Craiovei. Dar e greu de crezut. Alti cronicari indica drept tata un negustor foarte bogat de la Stambul care trecand cu treburi prin Orasul de Floci (locul nasterii lui Mihai) etc etc etc . Daca asupra tatalui planeaza incertitudini mama e insa sigura. Deci mai mult ca sigur, limba materna a lui Mihai Cantacuzino cunoscut si ca Bravul si apoi Viteazul a fost limba greaca.
    Nu am sustinut ca a fost o rusine sa fi vasalul unei mari puteri asa cum era Polonia la vremea aceea. Am sustinut faptul ca in 550 de ani de istorie (1300-1850) abia numeri pe degetele a doua maini cativa conducatori cu ceva fapte de vitejie, mult amplificate de catre istorici, ceea ce este foarte putin. ne-am remarcat in schimb prin crime odioase, fratricide, lupte interminabile pentru domnie intre zecile de mostenitori legali sau din flori, si lungi perioade in care nu am ridicat capul. totusi politica aceasta a fost cea care ni s-a potrivit si am facut ceea ce stim cel mai bine : mituit, lingusit, mers la 2 capete, dat bine cand pe langa unul, cand pe langa altul(cu cele cateva exceptii mentionate mai sus). iar chestia asta merge inca si azi foarte bine.

    @berbe khaly. 1. romanii au aparut brusc in izvoarele scrise in jurul anului 1300 nu ca au aparut ca popor. despre valahi existau si inainte destule izvoare scrise dar in general despre cei din sudul Dunarii. sa nu uitam ca nu noi ne denumeam valahi ci era denumirea data de popoarele din jur tuturor celor de limba latina. Valahii au existat in multe parti ale europei incepand cu Thesalia si terminanad cu Moravia. iar al doilea tarat bulgar a avut drept conducatori dinastia valaha a Asanestilor.
    cu teoria romanizarii asa de rapida a dacilor sunt de acord cu tine. practic e imposibil ca intr-un interval atat de scurt sa se realizeze romanizarea completa atat a dacilor cuceriti cat mai ales a majoritatii dacilor care au ramas necuceriti de romani si care au continuat lupta impotriva romanilor pana in jurul anului 300. multi imparati romani si-au adaugat in titulatura in continuare titlul de Dacicus maximus sau Carpicus Maximus (invingator al dacilor sau carpilor - un neam dacic din Moldova)
    conform "gesta hungarorum" glad, gelu si menumorut au fost conducatorii unor formatiuni statale din banat si ardeal. despre Glad ni se spune ca era liderul unei formatiuni statale din Banatul de azi. oastea lui era formata din bulgari, cumani si romani. nu se precizeaza originea lui existand doua teorii asupra numelui lui. prima dintre ele ii atribuie origini slave (radacina "glad" fiind prezenta foarte des si azi in denumirile in limbile slave din Balcani si azi). a doua teorie este despre originea latina a numelui care poate proveni din Gladius. despre Glad nu exista decat acest izvor istoric ("gesta hungarorum") si din pacate nu se spune clar originea lui. restul sunt doar supozitii.
    despre Gelu ni se spune ca era liderul unei formatiuni statale din ardeal, ca era vlah si ca supusii lui erau valahi si slavi.
    despre Menumorut ni se spune ca era conducatorul unei formatiuni statale din Ardeal, zona dintre Tisa, Mures si M-tii apuseni. locuitorii acestui stat erau "cozari". singura natie cu denumire asemanatoare au fost "khazarii" un popor migrator turcic, singurul din istorie care s-a convertit la iudaism. ni se mai spune doar faptul ca Menumorut asculta de superiorii lui bizantino-bulgari. atat... in rest nimic.
    despre acesti 3 conducatori singurul izvor scris este "gesta hungarorum" scris de Anonymus, cronicar al regelui maghiar Bela al III-lea si a fost scrisa in jurul anului 1200, deci la circa 250 de ani de la faptele respective. istoriografia oficiala maghiara o considera ca o pura fictiune. dar eu am parea mea despre istoriografia oficiala romana asa ca despre cea maghiara am rezerve si mai mari.
    probabil ca iar vor apare destui "patrioti" pe forum care vor incepe sa se bata cu pumnul in piept dar astea sunt datele pe care ne bazam iar restul sunt doar povesti frumoase cum este cea despre moartea lui gelu.
    si ca sa fac o paranteza trebuie spus ca de multe ori scriitorii romani si-au pus o amprenta negativa asupra unor domnitori romani cum ar fi de exemplu caracterizarea lui Lapusneanu de cate Costache Negruzzi in nuvela sa, sau Stefanita-Voda in drama "Viforul" scrisa de Delavrancea, lucrari pline de neadevaruri istorice crase.
    sa luam numai cazul celebru al vornicului Motoc, cel cu celebra replica din film "capul lui Motoc vrem". saracul vornic a murit decapitat dar nu in Moldova ci la Liov, decapitat de polonezi datorita faptului ca in urma comploturilor sale a murit un nobil polonez. dar asta, despre literatura istorica, e cu totul alta discutie si poate o voi relua altadata.

    2. Basarab I a dat dovada de o buna strategie atunci cand a nimicit armata maghiara in munti, aceasta victorie asigurand independenta tarii. referitor la victoria basca te contrazic, nu a fost o victorie decisiva, bascii nimicind doar ariergada armatei france, ariergada condusa de Roland, grosul armatei france fiind deja departe pe cealalta parte a Pirineilor, in Franta de azi. Se specifica in acea legenda faptul ca desi Roland a pus sa se sune din cornuri pentru a chema grosul armatei in ajutor, nu a fost auzit. Deci a fost o greseala strategica din partea francilor.

    3. Din contra, nu ne-am furat-o RAU niciodata, o furam des si usor, astfel incat sa stam linistiti in banca noastra. Rau au furat-o chiar cei mari si periculosi: Ungaria ajunsa pasalac, Polonia impartita intre rusi, austrieci si nemti. Acolo nu era loc de compromis deoarece acele tari chiar puteau redeveni pericol in caz ca isi reveneau.

    Pe vremuri gandeam si eu ca multi altii ca am facut in istorie si am dres pana cand am stat de vorba cu un amic turc venit cu afaceri prin Romania. In momentul in care ma ambalam eu si ii spuneam ce le facea Srefan cel Mare si Mihai Viteazul, turcul a zabit si mi-a zis ca in istoria lor nu aparem cu mai mult de o jumatate de pagina. Ei aveau treaba cu bizantinii, persii, austria, venetia, rusia, adversari de calibru. noi eram trecuti la categoria si altii, provincii turcesti rebele potolite de graniceri.
    Ultima modificare făcută de jabelino; 15-08-10 la 15:10.

  12. #152
    Member
    Data înscrierii
    May 12, 2010
    Postări
    19

    Implicit

    UN MOLDOVEAN PE TRONUL FRANTEI?

    In Romania exista un celebru banc in care se spune ca ultimii migratori au fost moldovenii. Dar despre faptul ca un urmas al lui Stefan cel Mare a ocupat tronul Frantei se stie foarte putin. Acest urmas s-a numit Ludovic al XVI-lea si a murit decapitat la Revolutia franceza din 1789.

    Să ne uităm puţin la descendenţii lui Ştefan cel Mare, şi să vedem cum a ajuns acest viteaz voievod român să fie străbunul celebrului rege francez decapitat.

    1. Ştefan cel Mare (1435-1504), l-a avut ca fiu pe:
    2. Petru Rareş (1486-1546), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
    3. Maria, care căsătorită cu Ion Movilă (mare logofăt al Moldovei), cei doi având ca fiu pe:
    4. Ieremia Movilă (?-1606), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
    5. Maria Movilă (1592-1638), căsătorită cu Ştefan Potocki (1568-1631, conte polonez), cei doi având ca fiică pe:
    6. Anna Potocki (1615-1690), căsătorită cu Dominic Kazanowski (1605-1648), cei doi având ca fiică pe:
    7. Maria Kazanowski (1643-1687), căsătorită cu Stanislas Iablonowski (1634-1702), cei doi au avut ca fiică pe:
    8. Ana Iablonowski (1658-1727), căsătorită cu Rafael Leszczynski (1650-1703), cei doi avându-l ca fiu pe:
    9. Stanislas Leszczynski (1677-1766), regele Poloniei, care a avut ca fiică pe:
    10.Maria Leszczynski (1703-1768), căsătorită cu Ludovic al XV-lea (1710-1774), regele Franţei, cei doi având ca fiu pe:
    11.Louis de France (1729-1765), care l-a avut ca fiu pe:
    12.Ludovic al XVI-lea (1754-1793), regele Franţei.

    Iată că nu e atât de mare distanţă între un moldovean dintr-o bucată şi un rege francez înfumurat…

  13. #153
    Member
    Data înscrierii
    May 12, 2010
    Postări
    19

    Implicit

    MIRCEA CEL BATRAN A FOST TANAR

    Cine nu ştie celebrele versuri ale lui Mihai Eminescu, din binecunoscuta poezie “Scrisoarea a III-a”?

    “La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
    Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
    - Tu eşti Mircea?
    - Da-mpărate!
    ………………………………………… …………………..
    O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
    Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
    ………………………………………… …………………..
    Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
    Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
    - De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
    Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti”.

    Minunate versuri…numai că marele nostru poet naţional a făcut o greşeală istorică. În primul rând, de ce i se spune domnitorului Mircea – “cel Bătrân”? Nu pentru că a venit la conducerea Ţării Româneşti când era bătrân, ci pentru că mai târziu, în istoria Valahiei, au existat mai mulţi domnitori cu numele de Mircea, iar cronicarii, vorbind de Mircea cel de la sfârşitul veacului 14 şi începutul veacului al 15-lea, i-au spus “cel Bătrân”. Apoi, când a avut loc bătălia de la Rovine (1394), Mircea era un domnitor tânăr, nefiind moşneagul de care aminteşte Eminescu în poezia sa.

    Mircea cel Batran s-a nascut in anul 1355 si a domnit incepand cu 1386 pana in 1418, avand o intgrerupere mai putin cunoscuta intre 1394-1397, imediat dupa batalia victorioasa de la Rovine cand domn a fost Vlad Uzurpatorul. Facand simple calcule aritmetice observam ca ajuns pe tron la 31 de ani, iar la Rovine in 1394 avea 39 de ani deci nu a fost deloc un mosneag asa cum ni-l prezinta Eminescu ci un barbat in plina putere.

  14. #154

    Data înscrierii
    August 14, 2010
    Postări
    0

    Implicit

    1. Faptul ca Gesta Hungarorum mentioneaza populatia din teritoriul regatului lui Menumorut sub numele de Cozar(probabil khazari) nu garanteaza faptul ca populatia din acele locuri era predominant khazara. Si massagetii(populatie indo-europeana) au ajuns sa fie numiti huni, dupa numele migratorilor altaici care i-au supus prin forta, de asemenea si dacii au fost numiti pecenegi in unele texte(dupa numele migratorilor ce stapaneau probabil anumite teritorii din Dacia, insa in niciun caz nu formau populatia majoritara). As mai mentiona aici si anumite confuzii facute de diversi istorici, precum cea a lui Iordanes, care ii confunda pe geti cu goti, sau a documentelor ce-i pomenesc pe pecenegi sub numele "scitii ucigasi din Dobrogea".
    De asemenea, G.H mentioneaza si existenta secuilor in zona respectiva. Nu stiu cat de unguri sunt secuii, avand in vedere ca secuiul Gheorghe Doja s-a rasculat impotriva ungurilor, deci probabil nu se considera ungur.
    Chiar daca Menumorut si Glad ar fi fost khazari, bulgari, cumani etc., asta nu schimba faptul ca in teritoriile pe care acestia le stapaneau, populatia era majoritar romana. Gelu era indubitabil roman.

    2. In legenda lui Roland nu este povestita batalia de la Roncevaux asa cum a fost in realitate, ci este romantata si prezentata ca un mare duel dintre crestini si musulmani, in care Roland moare eroic, ucis de o imensa armata de saraceni. Lucrurile n-au stat tocmai asa, n-a fost niciun duel intre musulmani si crestini, ambele tabere erau crestine, deci valoarea istorica a poemului lui Roland cam lasa de dorit. Francii au suferit pierderi grele si prin urmare autoritatea lor in zona respectiva a cazut, astfel ca in 824 revolta condusa de Eneko Aritza impotriva francilor a dus la crearea regatului Pamplona.

    3. Ungaria si Polonia erau "mari" pentru ca erau state catolice, si beneficiau de sprijinul armatelor occidentale ori de cate ori se ivea prilejul unei lupte impotriva "ereticilor", "infidelilor", "paganilor" etc.

  15. #155
    Member
    Data înscrierii
    May 12, 2010
    Postări
    19

    Implicit

    un lucru e cert: in perioda statelor lui glad, menumorut si gelu convietuiau probabil destul de pasnic o multime de natii pe teritoriul actual al Romaniei, printre care bineinteles si valahi. faptul ca istoria noastra oficiala prezinta copiilor in scoli o multime de exagerari si romanizari fortate ale unor conducatori este deranjant. documentul respectiv ("gesta hungarorum") este arhicunoscut, este public, este in limba latina deci nu ar trebui sa existe probleme de traducere.nu inteleg de ce nu se ia odata taurul de coarne si sa se prezinte in mod cinstitit lucrurile. o dovada suplimentara evidenta ca si pe teritorilu lui menumorut preponderent erau romanii este faptul ca in maramuresul istoric, zona aflata pe teritoriul fostului stat al lui menumorut elementul romanesc s-a mentiunt preponderent si autonom, voievozii Maramuresului fiind demnitari de prim rang si de incredre in Ungaria, Dragos de Maramures fiind desemnat sa organizeze Moldova ca voievodat vasal al Ungariei.

    secuii nu s-au considerat pana in secolul 21 nicodata ungurii, au avut mandria lor,traditiile lor, organizarea lor administrativa si miltara si chiar limba lor care difera de maghiara oficiala dar este asemanatoare.
    iar ceangaii din moldova cu atat mai putin. singurul lucru cert este ca toti faceau parte din aceiasi familie de triburi fino-ugrice.

    nici eu nu cred ca gotii si getii sunt acelasi lucru, insa ceva tot ma frapeaza: faptul ca la ora actuala in Europa singurele popoare care vorbesc limbi latine au fost la un momentdat sub stapanire ostrogota (Italia), vizgota (Franta apoi Pen Iberica) si Romania pe unde au trecut gotii si apoi dupa destramarea statului hun, o buna perioada au dominat zona gepizii care erau tot neam gotic.
    Ultima modificare făcută de jabelino; 15-08-10 la 17:46.

  16. #156

    Data înscrierii
    August 14, 2010
    Postări
    0

    Implicit

    @jabelino: De acord, in afara de partea cu triburile germanice. Contraexemplul e Corsica, care a fost stapanita doar pentru o foarte scurta perioada de vandali. Apoi au mai trecut si lombarzii pe acolo, dar nu pentru mult timp. Totusi corsicanii vorbesc o limba considerata latina .

  17. #157
    Member Avatarul lui Atlant
    Data înscrierii
    April 24, 2008
    Locaţie
    Romania, Bucharest
    Postări
    172

    Implicit

    În psalmul 21, versetele 17 - 21, pare a fi o revelare asupra momentului răstignirii Mântuitorului:
    18. Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele.
    19. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine.
    20. Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi.
    Deşi un psalm al lui David, pare să surprindă totodată metaforic şi coincind cu întâmplări istorice viitoare, "străpungerea" pe Cruce prin cuie a lui Iisus Hristos, cel profeţit a se naşte în casa urmaşilor lui David. Psalmii au o putere mare ca rugăciuni, mai ales citiţi de 40 de ori, având şi un înţeles ascuns.
    __________

    Tot într-un psalm putem găsi un verset care să sune cam aşa: "Între cei mari ne-ai aşezat, Doamne, că moştenirea noastră este puternică". Iar acesta ar putea fi valabil şi în cazul nostru, mulţi au venit şi au plecat, dar noi am rămas.
    __________

    Prima arma portabila pe baza de laser
    November 28th, 2005, 10:08 GMT | By Tudor Raiciu
    Se pare ca, in curand, laserul va parasi luptele galactice de pe marile ecrane si va deveni omniprezent in confruntarile armate din viata reala, cercetatorii facand progrese semnificative in a implementa tehnologia laser in tot mai multe arme.
    Dupa High Energy Laser Area Defense System (HELLADS), sistemul laser dezvoltat de catre Pentagon, ce poate fi montat pe avioanele de lupta, fiind capabil sa doboare o racheta inamica, cercetatorii Aviatiei Americane au pus la punct primul prototip al unei arme portabile bazat pe aceeasi tehnologie laser.
    Oficialii americani citati de catre Jane's Defence Weekly, au declarat ca aceasta arma non-letala le da posibilitatea fortelor de securitate sa tina multimile sub control si sa asigure paza perimetrelor.
    Cu un design futurist, Personnel Halting and Stimulation Response (PHaSR) are aceeasi greutate ca si o mitraliera M60 incarcata, aproximativ 9 kilograme, dar, in loc de gloante, foloseste raze laser care ii afecteaza agresorului vederea, nepermitandu-i sa vada sursa luminii laser. Efectul poate fi comparat cu cel al razelor solare puternice.
    "Viitorul este aici cu PHaSR", a declarat Capt. Thomas Wegner, managerul programului.
    Photo Credit: America's Air Force
    RESURSE
    Laser Fusion, a Feasible Alternative to the Classic Approach
    Aircrafts Will Be Dogfighting with Lasers
    Researchers Discover the Laser Light from Silicon
    Copyright © 2001-2010 Softpedia.
    __________

    Armata SUA vrea să creeze un computer de 1000 de ori mai eficient decât cele mai puternice existente acum
    Laboratorul tehnologic al armatei americane, DARPA (Defense Advanced research Projects Agency) îşi propune să creeze un computer de 100 sau chiar de 1000 de ori mai eficient decât cele mai puternice existente acum.
    Pentru a dezvolta computerul viitorului, agenţia americană estimează că este necesară revizuirea fundamentelor informaticii, arată Le Monde. La ora actuală, legea lui Moore, postulatul conform numărul de tranzistori pe cip, deci, puterea de procesare, se dublează o dată la doi ani, rămâne în picioare. Armata americană consideră însă că progresele nu sunt suficient de rapide pentru nevoile sale de procesare prevăzute pentru anii următori.
    Agenţia îşi propune să creeze computere extrem de performante, care să aibă nevoie de mult mai puţină energie decât cele de acum. Eficacitatea energetică permite, de exemplu, evitarea supraîncălzirii componentelor.
    DARPA consideră că, pentru a-şi îndeplini obiectivele, trebuie să "reinventeze informatica", adică să regândească atât arhitectura fizică a maşinilor cât şi modelele de programare. Agenţia va lucra împreună cu specialiştii de la Intel, constructorul de plăci video Nvidia, MIT şi Laboratorul Sandia National. Acest consorţiu speră să dezvolte o maşinărie capabilă să efectueze un miliard de miliarde de calcule pe secundă, în cel mai bun caz, adică o maşinărie de 600 de ori mai puternică decât Jaguar, cel mai puternic computer din lume la momentul actual.
    În laboratoarele armatei au fost inventate şi alte tehnologii utilizate acum pe scară largă: GPS-ul, sau strămoşul Internetului, Arpanet.
    ___________

    ZEUL OCEANELOR: SUBMARINUL
    Primele teste s-au efectuat in 1851 si in 1898. Incepand din 1906 au fost construite submarine cu propulsie pe baza de motor Diesel, destinat deplasarii la suprafata si incarcarii acumulatorilor cu ajutorul carora functionau motoarele electrice care serveau la deplasarea sub apa. Aceste submarine aveau o raza de actiune de 80 de mile marine si puteau ajunge la o adancime de 170 de m. Perioada de-a lungul careia submarinele puteau ramane sub apa era limitata de rezervele de aer si de capacitatea acumulatorilor. In 1917 au fost construite submarine-crucisator care aveau o lungime de peste 90 de metri si erau dotate cu torpile. Submarinele germane utilizeaza in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial puteau atinge adancimi de 300 de metri. Datorita echiparii cu tuburi de alimentare cu aer, in 1943 submarinele germane puteau ramane sub apa timp de 24 de ore. Cele mai mari submarine sunt cele din clasa "Taifunului Rus", cu lungimea de 172 metri si latimea de 22,8 metri, capabile sa se scufunde la 500 metri adancime si sa navigheze cu aproximativ 30 noduri - adica 55 km pe ora! Fosta Uniune Sovietica a construit cel mai rapid submarin din lume, care atingea 83 kilometri pe ora, insa a fost produs un singur exemplar de acest tip. Exista si submarine micute, care transporta doar una sau doua persoane. Cel mai mic submarin din lume a fost construit de oamenii de stiinta din Australia si are doar 40 cm lungime. Se pare ca o companie americana construieste un "submarin zburator" fara echipaj uman, care ar putea fi lansat ca o racheta, de pe un "submarin-mama", la care s-ar putea intoarce ulterior. Toate submarinele, atat cele nucleare, cat si cele Diesel-electrice, imerseaza la fel. Cand se pregateste de scufundare, un submarin isi umple cu apa tancurile de imersiune pana cand vasul devine neutru din punct de vedere al portantei. Aceasta inseamna ca densitatea medie a vasului este aceeasi cu a apei din jurul sau, adica vasul nu pluteste si nici nu se scufunda. Pentru ca submarinul sa coboare, el este ghidat in jos cu ajutorul unor suprafete de imersiune. Acestea functioneaza ca niste carme, cu deosebirea ca ele controleaza miscarea de sus-jos a vasului, si nu dintr-o parte in alta. Daca un submarin trebiue sa faca o scurta vizita la suprafata, el urca orientandu-si in sus suprafetele de imersiune. Pentru a se intoarce la suprafata pentru o perioada mai lunga, un submarin foloseste in mod normal are comprimat pentru a expulza apa din tancurile sale de imersiune. Un submarin nuclear poate ramane sub apa luni in sir, de aceea trebuie sa contina depozite mari de hrana. Este esentiala si prezenta unui sistem de climatizare. Acesta mentine aerul la o temperatura confortabila, inlatura dioxidul de carbon expirat de oameni si il inlocuieste cu oxigen. Oxigenul este produs la bord prin folosirea unui curent electric pentru a decompune apa marii in componentele sale principale - hidrogen si oxigen. Apele reziduale se depoziteaza in rezervoare, care se pompeaza in apa din cand in cand. Apa marii se distileaza pentru a asigura echipajului apa de baut. Apa sarata a marii se fierbe, aburii produsi se racesc pentru a fi transformati in apa pura, stransa apoi in alt recipient. Sarea si alte impuritati raman in boiler. Cel mai grav lucru care se poate intampla unui submarin este avarierea carcasei. Aceasta este impartita in compartimente etanse, astfel incat doar sectiunile direct avariate vor fi inundate de apa. Daca sunt inundate prea multe sectiuni, submarinul se va scufunda. Un alt pericol este izbucnirea unui incendiu in compartimentul masinilor. Aceasta s-a intamplat cu mai multe submarine rusesti. In fiecare caz, vasul a reusit sa urce la suprafata, unde echipajul trebuie sa astepte interventia echipelor de salvare. Daca un submarin defectat nu poate sa urce la suprafata, dar este etans, stabil si sta pe fundul marii la o adancime nu foarte mare, atunci echipajul poate folosi trapele de salvare. Membrii echipajelor submarinelor britanice avariate folosesc o vesta de salvare asemanatoare cu o gluga pentru a urca la suprafata. Cand intra in turnul de salvare, membrul echipajului isi umfla vesta conectand-o la un dispozitiv de alimentare cu aer. Apoi, o data inundata, camera se deschide si membrul echipajului pur si simplu urca liber la suprafata, respirand normal in interiorul vestei de salvare. Echipajul unui submarin esuat la adancimile extreme ale oceanului nu se poate retrage prin aceasta metoda, deoarece corpul uman nu rezista la presiunea mare a apei. Singura cale de scapare este prin intermediul unui submarin in miniatura numit submersibil. Flota Militara SUA si Flota Militara Regala a Marii Britanii sunt ambele dotate cu submersibile de salvare. LR5, un tip folosit de flota militara britanica, este coborat in apa de pe un vas de la suprafata si apoi ghidat spre submarinul aflat in sinistru maritim. Un cos metalic, numit liziera de transfer, se potriveste la trapa de urgenta a submarinului si asigura echipajului o cale de a trece in submersibil pentru calatoria inapoi la suprafata.
    ___________

    Yachtul care se transformă în submarin va fi gata în cinci ani
    Din interior, U-010 arată ca un penthouse al cărui proprietar are o pasiune pentru acvarii uriaşe. Nu vorbim însă de un apartament, ci de ultima inovaţie în materie de lux subacvatic – un yacht care se transformă în submarin.
    U-010 Undersea Yacht va fi prima navă care combină explorarea adâncurilor oceanelor cu tot confortul unui yacht de câteva milioane de euro. În prezent, ambarcaţiunea se află într-un avansat stadiu de design.
    „Când te gândeşti la un submarin îţi închipui un spaţiu înghesuit, militar. U-010 schimbă radical conceptul de submersibil, oferind călătorilor un confort maxim. Va avea un salon de relaxare, saună, bar, scări în spirală şi un home cinema”, spune Sebastiano Vida, designerul yachtului.
    Fără doar şi poate, yachtul pare desprins din fanteziile unor răufăcători din filmele cu James Bond, neinspirând prea multă încredere celor obişnuiţi cu explorarea subacvatică.
    Presiunea imensă din adâncuri îi obligă pe constructorii moderni de submarine să construiască numai spaţii restrânse, motiv pentru care mulţi oameni de ştiinţă se îndoiesc că proiectul U-010 ar putea fi pus în practică vreodată.
    „Poate părea fantezistă ideea de a avea astfel de spaţii largi într-un submarin, însă noile tehnologii de construcţie (materiale uşoare, extrem de rezistente) pot fi de mare ajutor. Avem semnale pozitive de la mai mulţi ingineri renumiţi şi suntem optimişti. În următorii cinci ani vom finaliza cu siguranţă proiectul”, spune Vida.
    Designeri ştiu deja de unde vor face rost de finanţare pentru acest proiect revoluţionar – multi-milionarul Tom Perkins, fost membru în CA-ul grupului Hewlett Packard.
    „Perkins a comandat yachtul Şoimul Maltez, care, la acea vreme, a fost cea mai lungă ambarcaţiune de gen din lume. Suntem siguri că va fi interesat să construiască un yacht care se transformă în submarin”, explică Vida.
    De altfel, mulţi miliardari au înclinaţii către astfel de proiecte revoluţionare, fiind dispuşi să investească milioane bune.
    La începutul anului, miliardarul britanic Richard Branson a prezentat „Necker Nymph”, un submarin „zburător”, care face ajun-ge la 40 metri adâncime şi poate face salturi în aer, ca un delfin.
    ___________

    Pentagonul vrea un submarin zburător
    Cercetătorii Pentagonului încearcă să dezvolte un vehicul militar care poate călători în apă, asemenea unui submarin, dar care să fie dotat şi cu capacitatea de a zbura.
    Agenţia pentru Proiecte de Cercetare avansată în domeniul Apărării (DARPA), departamentul armatei americane pentru ştiinţă şi departamentul de tehnologie, intenţionează să construiască o aeronavă care să poată zbura la altitudini joase, deasupra apei, până când se apropie de ţintă, urmând ca apoi să se scufunde, pentru a evita detectarea. Devenit un submarin, vehiculul va putea ulterior să atace ţinta.
    Proiectul, în curs de dezvoltare încă din 2008, a ajuns la stadiul de propunere a proiectelor, iar mai mulţi constructori interesaţi şi-au expus planurile. DARPA ar putea aloca fonduri pentru dezvoltarea acestui vehicul într-un an de zile.
    Deşi principiile hidrodinamice şi aerodinamice sunt similare, provocările tehnologice sunt profunde. O aeronavă trebuie să fie cât mai uşoară posibil, pentru a folosi energie minimă la decolare, în timp ce submarinele trebuie să fie dense, pentru a rezista presiunii apei. Aeronavele, mai grele decât aerul, se ridică datorită fluxului de aer de sub apripi, în timp ce submarinele pur şi simplu absorb sau evacuează apă pentru a se scufunda şi ridica.
    O variantă ar fi proiectarea unui submarin care să fie mai uşor decât apa, dar, asemenea unui avion, să se folosească de fluxul de aer de sub aripi pentru a zbura, , relatează Daily Telegraph.
    O altă problemă o constituie motoarele cu reacţie, care, cel mai probabil, ar exploda în urma schimbării bruşte de temperatură.
    _________

    Americanii construiesc submarinul zburator
    miercuri, 14 iulie 2010
    Beneficiind de fonduri uriase, alocate anual de la bugetul de stat, cercetarea in domeniul militar din Statele Unite este mult mai avansata decat in toate celelalte tari ale planetei. Iar rezultatele sunt pe masura asteptarilor: americanii au astazi cea mai moderna si mai bine inzestrata armata din lume. Dupa avionul invizibil, dronele-spion si robotii-soldati capabili sa faca diferenta dintre trupele proprii si inamic, urmatoarea „arma secreta” ce va intra in dotarea Pentagonului va fi, se pare, submarinul zburator...
    Agentia de Cercetari Defensive Avansate din cadrul Pentagonului (DARPA), departamentul de stiinta si tehnologie al armatei americane, lucreaza intens la fabricarea unei aeronave capabile sa zboare la mica inaltime deasupra apei, pentru a-si detecta tinta, inainte de a se scufunda sub valuri, evitand astfel sa fie depistata. Potrivit revistei New Scientist, acest proiect revolutionar, ce va permite aeronavelor sa se transforme in submarine, a fost demarat in 2008 si, pana la ora actuala s-au adoptat deja planurile teoretice de construire a ineditului vehicul, urmand ca transpunerea lor in practica sa fie facuta in cel mult un an.
    O misiune dificila, dar nu imposibila
    Desi principiile hidrodinamicii si aerodinamicii sunt similare, provocarile tehnologice carora savantii americani se vad obligati sa le faca fata nu sunt deloc usoare. Aeronava trebuie sa fie cat mai usoara cu putinta, pentru a folosi mininum de putere in vederea ridicarii in aer, in vreme ce submarinul trebuie sa fie puternic si rezistent, spre a putea rezista presiunii din adancuri. Aeronavele mai grele decat aerul reusesc sa se desprinda de sol gratie fluxului de aer produs in jurul aripilor, in vreme ce submarinele pompeaza apa in interior sau in exterior spre a-si asigura flotabilitatea sub apa sau la suprafata. Metoda de rezolvare a problemei pe care si-au imaginat-o expertii DARPA a vizat crearea unui submarin mai usor decat apa dar care, ca un aeroplan inversat, sa foloseasca impulsul generat de aripile sale pentru a se scufunda. Dupa ce a iesit la suprafata, „unghiul de atac” al aripilor s-ar fi schimbat, pentru a genera o miscare de ascensiune, permitand aparatului sa zboare.
    Graham Hawkes, proiectant de submarine, considera ca fibrele compozite de carbon, ultrausoare, ar putea fi folosite la construirea de vehicule suficient de rezistente si totodata indeajuns de usoare pentru a zbura deasupra apei si a merge pe sub apa. El a construit deja o aeronava submersibila miniaturala, numita „Super Falcon”, care apeleaza la aripi „boante” pentru a se ridica in aer, pana la o inaltime de 300 m.
    Inzestrat cu motoare mai puternice si cu aripi mai largi, aparatul imaginat de Hawkes ar putea atinge o viteza de 900 km/ora in aer si 18 km/ora sub apa. La aceste viteze, efectul aerului si apei asupra suprafetelor de control este similar. Inventatorul sugereaza ca ar putea fi copiat exemplul pasarilor marine pentru a reusi scufundarea, chiar si cu un aparat ultrausor. „Trebuie efectiv sa intri cu botul in picaj, in apa, si sa te scufunzi, asemenea pasarilor. Acest lucru poate fi facut, dar e necesara multa munca”. In plus, exista si alte probleme legate de design care trebuie depasite. Bateriile obisnuite, capabile sa asigure vehiculului o autonomie de actiune de 44 km, cantaresc mult mai mult decat restul dispozitivului, dar folosirea de combustibil conventional ar necesita o aprovizionare permanenta cu aer, prin intermediul unui tub, si ar limita adancimea de scufundare la doar cativa metri. La fel, motoarele supersonice, care functioneaza la o temperatura de cateva sute de grade Celsius, ar putea exploda instantaneu din cauza schimbarii subite de temperatura dintre aer si apa. „Apa rece, in contact cu motoarele fierbinti, ar genera un soc termic care ar arunca in aer intregul vehicul. Dar sunt convins ca vom gasi o solutie si pentru aceasta problema”, spune Hawkes.
    _______

    De-ati sti ce frumoasa-i tara mea!
    miercuri, 21 iulie 2010
    Acestea-s cuvintele lui Nicolae Grigorescu, spuse cu patima colegilor francezi de la Barbizon – celebra scoala de peisagisti francezi, de artisti in aer liber. Romanul inspirase tip de trei ani, la liziera padurii Fontainebleau, fosnetul si aromele naturii, dar pe pamanturi straine. „Natura-i frumoasa peste tot, dar parca una e tara mea”, suspina fiul de taran simplu care ajunsese „mai marele intre zugravii de biserici”. Asa a fost uriasul impresionist roman, considerat cel mai valoros pictor al Romaniei. Nascut in satul Pitaru, judetul Dambovita, in 1838, Nicolae Grigorescu (al saselea copil) descopera de timpuriu o lume rurala saraca, plina de nevoi dar si de o liniste sufleteasca izvorata din intelepciunea cu care oamenii stiau sa traiasca de pe urma pamantului.

    Acest fiu al lui Ion si al Mariei, zis Nicu, a mostenit talentul de la unchiul Ghita, primul care i-a pus carbunele in mana sa deseneze. Si, in anii scolii primare, cand s-a mai dezmeticit cu precocitatea viitorului artist al vietii de la tara, a inceput sa aduca un ban in casa realizand iconite si vanzandu-le pe la targuri. Cam ceea ce facea si Brancusi la vremea lui. Iar geniile au intotdeauna o sansa care le lumineaza destinul.

    Pentru sfiosul si delicatul „Nicu” (asa semna iconitele), norocul s-a numit tabloul istoric „Mihai scapand stindardul”, pus in vitrina unui zugrav, intr-o mahala a Bucurestiului. Si a trecut pe acolo si l-a vazut beizadeaua Mitica-Ghica. I-a placut si a ajuns cu „Nicu” la domnitorul Barbu Stirbei, care i-a dat o suta de galbeni pe el. Dar pasul pentru cariera tanarului atat de modest si talentat a fost urias. I se comanda lucrari la biserici si toti mesterii vor ca Nicu sa creeze chipurile sfintilor, ca „le face dumnezeieste”. Toti staretii il iubesc pe zugravul-minune si, dupa Caldarusani si Zamfira, ajunge la Agapia, in Moldova. Dar faima sosea inaintea lui. Pentru trei ani, Grigorescu uita de gandul Parisului (unde voise sa plece, dar fusese respins din lipsa de studii) si lucreaza frenetic la biserica Sfintii Voievozi. Minunatia operelelor murale de la Agapia ne incanta si astazi. Spre 1861, la finalul superbului capitol Agapia, i se spune „sfantul Nicu”, nu „mesterul Nicu”.

    Incantandu-l pe insusi Kogalniceanu, Grigorescu ajunge, in fine, la Paris. Avea douazeci si trei de ani si dornic sa invete si sa arate ce stie. Se afirma la un concurs de profil (cu subiectul „Pictati un arbore”) si se alatura in satul Barbizon unei pleiade entuziaste de pictori: Troyon, Rousseau, Corot, Millet, Daubigny si Courbet. Lucreaza neincetat ziua, le asculta infrigurat sfaturile seara. Se indragosteste de fiica lui Millet, dar va fi doar o adiere. In 1864 se intoarce in tara si-si pregateste prima expozitie. A fost un mare succes. Tarancile sale simple, curate, zambitoare si carele cu boi devin obsesiile sale prin care-si dedica sufletul vietii molcome taranesti. Peste saizeci de panze sunt dedicate celebrilor sai boi, aliatul neobosit al plugarului sarac, un simbol al fortei domesticite. Devine si pictor de front si „Atacul de la Smardan” impresioneaza pe toata lumea.

    In 1890 se stabileste la Campina (Prahova), desi avea deja propriul atelier la Paris. Se afirmase in capitala Frantei atat la Expozitia Universala, cat si la Salon – cu tabloul „Tanara tiganca”. Dar ii face o placere mai mare sa expuna in tara, la Ateneul Roman. Devine membru al Academiei Romane in 1899. Umbla prin tara insetat de temele sale rurale si aducand omagii eterne oamenilor simpli, portului taranesc si vietii de fiecare zi. Din opera lui razbate placerea de a fi roman si linistea sufleteasca a artistului implinit, care nu a uitat nici o clipa de unde a plecat. Fondatorul picturii romane moderne (urmat de Andreescu si Luchian) a murit in 1907, la Campina... Acolo unde „boul Ghiocel venea singur dimineata, la pozat”, cum duios ne povesteste Vlahuta despre „sfantul Nicu”.
    De ce se ascund amantii
    miercuri, 04 august 2010
    Asa cum unii maniaci simpatici jongleaza cu mingea in fel si chip, dand spectacole stradale suculente datorita abilitatilor lor, asa si maestrul belgian René Magritte indeasa crampeie de realitate intr-un joben pentru a scoate apoi la iveala surprinzatoare combinatii. Suprarealist in primul rand – caci a abordat si alte stiluri –, Magritte a fost acel artist inteligent care parca sondeaza inteligenta si imaginatia privitorului. De la un astfel de jongleur cu realitatea afli ca un perete nu poate sufoca vastitatea peisajului care se vede prin fereastra si ca deasupra unei umbrele poti pune un pahar din care sa savurezi apa de ploaie.

    Din pacate, acest om mai cerebral decat multi altii a fost un om trist, marcat toata viata de modul cum a murit mama sa. Amantii cu fetele acoperite de esarfe, celebra lucrare a lui Magritte (1898-1967) a avut un succes rasunator abia prin anii 1960, cand a explodat arta pop si cea conceptuala. De ce se ascund amantii? Dragostea lor nu are nimic condamnabil, si totusi ei prefera anonimatul. Daca privim si alte lucrari din colectiile Magritte, observam ca aceasta situatie – a fetelor acoperite – este prezenta aproape obsesiv. Explicatia este zguduitoare. Mama lui, Regina, vanzatoare de palarii, avea tendinte suicidare si tatal sau o inchidea deseori in casa. Intr-o zi, femeia a disparut si a fost gasita inecata la malul unui rau. Magritte, care avea 13 ani pe atunci, a fost de fata la gasirea trupului si a observat ca rochia acoperea fata mamei sale. Acel amanunt tragic l-a socat si a purtat trauma toata viata.

    René Magritte nu a avut deloc o viata usoara si nu a castigat din arta sa la fel de mult precum alti maestri ai suprarealismului. Dupa un insucces de tinerete, petrecut la o expozitie din Bruxelles, el pleaca la Paris si intra in cercul nonconformistilor condus de Andre Breton. Acolo descopera ca jongleria cu elementele realitatii imediate se potriveste cel mai bine cu spiritul sau ascutit si cu tendinta cronica spre pesimism. Se intretine cu greu lucrand ca grafician si realizator de afise si reclame. Inteligenta sa vie este apreciata atat in capitala Frantei, cat si la Londra, unde se stabileste temporar in casa unui magnat. Maestrul parca nu-si gaseste locul si nici pe acei admiratori care sa-i inteleaga joaca cu ideile.

    Din aceste motive, Magritte are perioade de rebeliune si se revolta intr-un mod original impotriva propriei conditii existentiale. Astfel, in perioada pe care el insusi o denumeste drept „cretina”, Magritte se ocupa cu imitarea marilor maestri ai epocii si cu vanzarea acelor reproduceri. Mai mult, vrea sa reactualizeze curentul fovist, aproape uitat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, tocmai pentru a ironiza o perioada in care cromatica preceda ideile. Din fericire, la batranete isi vede opera apreciata cum se cuvine. In 1965, cu doi ani inainte de moarte, Muzeul de arta moderna din New York ii gazduieste o retrospectiva. Lucrarile lui surprinzatoare, care-ti pun imaginatia la grea incercare, au un succes remarcabil si numele lui Magritte devine unul de referinta pentru arta secolului XX... A fost casatorit toata viata cu o prietena din copilarie, Georgette Berger, si a murit alaturi de ea, la Bruxelles.
    Un apeduct-muzeu
    marţi, 27 iulie 2010
    In nord-vestul Lisabonei intr-o vale inverzita stralucind in soare, se intinde una dintre adevaratele minuni ale tehnicii secolului al XVIII-lea. Este vorba de apeductul Aguas Livres, dovedind ca iberienii, in special constructorii, nu sunt cu nimic mai prejos decat stramosii lor din antichitate. Traversand valea Alcantara, apeductul respectiv a adus pentru prima oara apa in oras in 1748. Constructia a demarat in timpul regelui Joao al V-lea si canalul principal are o lungime de 19 kilometri. Incluzand insa ramurile adiacente totalizeaza lungimea de 58 kilometri.

    Constructia a fost proiectata si condusa de inginerul Manuel de Maia, si a fost finantata de o serie de taxe speciale pe carne, vin, ulei de masline si altele. In ochii celui care-l priveste de departe apare ca un pod de piatra urias, sustinut de arcade. Spre mandria constructorilor a supravietuit fara probleme catastrofalului cutremur din 1755, care a distrus cea mai mare parte a Lisabonei si a imprejurimilor orasului. Din nefericire, impresionanta si eleganta constructie a fost umbrita pe la mijlocul secolului al XIX-lea de o poveste tragica.

    Aici opera temutului ucigas in serie Diego Alves, care isi arunca victimele din varful arcurilor de piatra contempland cu sadism caderea acestora de la o inaltime de 65 metri. Pentru a pune capat sinistrei activitati, in 1853, chiar inainte de prinderea criminalului, autoritatile au interzis accesul pe cararea pietruita de deasupra, loc preferat de plimbare pentru locuitorii orasului. Apeductul isi umplea conductele cu apa din Mae d’Agua das Amorciras. Acesta era un rezervor din interiorul unei constructii care semana cu un castel. Cand constructia respectiva a fost definitiv terminata, in 1834, a devenit principalul centru de distributie pentru fantanile si canalele orasului. Era de asemenea un loc de intalnire foarte popular, folosit chiar de regi si iubitele lor. In interior se gaseau o cadere de apa si faimosul bazin „Arca da Agua” cu o adancime de 7 metri si o capacitate de 5500 mc.

    Cea de a treia parte a sistemului, care a furnizat apa orasului mai bine de 250 de ani (pana in 1967), era statiunea de pompare Barbadinhos, functionand cu puterea aburilor. A fost construita in 1880 si pompa apa din padurile de pin care acopereau dealurile din jurul Lisabonei. Statia a fost construita pe locul unde altadata se ridica o manastire care a dat numele locului respectiv. Astazi statia de pompare cu aburi a fost transformata in „Muzeul Apei”, aflat in apropiere de „Muzeul National de Ceramica”. Unul dintre cele patru masini cu abur ale statiei functioneaza si in zilele noastre si este pornit la cererea vizitatorilor.

    Surprinzatorul muzeu are o excelenta prezentare evocand evolutia sistemelor de alimentare cu apa din timpurile Imperiului Roman pana in zilele noastre. De aceea a fost rasplatit cu un premiu special de Consiliul European in 1990. Pe langa palatele stralucitoare, pe langa multimea statuilor, fantanilor si a parcurilor, apeductul Aguas Livres este o dovada vie a iscusintei celor care au facut din Lisabona un oras unic si puternic, in ciuda evidentelor contraste, un oras ospitalier si fascinant in acelasi timp.
    Napolitanul care a cucerit Roma
    marţi, 27 iulie 2010
    „Genialitatea lui Gianlorenzo Bernini consta in spectaculoasa sinteza a artelor vizuale sculptura, pictura si arhitectura intr-o conceptie coerenta exceptionala, neintalnita nici la Michelangelo”. Este eticheta pusa marelui maestru al barocului italian de catre criticul de arta Irving Larvin si dincolo de aceste cuvinte cu greu se mai poate spune ceva. As indrazni, totusi, sa pornesc de la ideea conform careia de fiecare personalitate a artei se leaga lucruri memorabile inregistrate in memoria afectiva a publicului. Astfel, de genialitatea napoletanului Gianlorenzo Bernini se leaga magnifice repere religioase si laice ale Romei: Piata San Pietro si colonadele sale, Marele Baldachin al Sf. Petru din interiorul Basilicii papale, Fantana Tritonului si Fantana celor patru fluvii si Elefantul cu obelisc din fata bisericii Santa Maria sopra Minerva.

    Zambim pentru ca maestrul avea simtul umorului: coada elefantului este intoarsa, semn ca este gata de defecare, iar posteriorul sau este indreptat catre oficiul parintelui Paglia, un adversar inversunat al sculptorului. Gianlorenzo Bernini (1598-1680) a mostenit talentul tatalui sau, Pietro. Tot gratie acestuia a ajuns de la Napoli (locul sau de bastina) la Roma, unde Pietro primise comenzi. Anturajul artistic l-a determinat pe adolescentul Gianlorenzo sa se afirme foarte repede ca sculptor si desenator cu o imaginatie fecunda. Si cum norocul sprijina marile spirite, sansa lui Bernini s-a numit Scipione Borghese, nepotul papei Paul V. Un mare iubitor de arta care-l avusese sub protectie pe insusi Caravaggio.

    Cardinalul Borghese reprezinta ceea ce astazi numim „nepotism la nivel inalt”, numai ca functiile dobandite prin interventiile unchiului sau pontif au fost folosite cu intelepciune pentru sprijinirea marilor artisti ai epocii. Si Bernini a fost unul dintre marii beneficiari ai patronajului lui Borghese, care a avut si tactul de a nu interveni in competitia artistica dintre maestri – caci Bernini a avut mari rivali la Roma, precum celebrii Francesco Borromini si Pietro da Crotona. Ca ilustru reprezentant al barocului, Bernini si-a depasit contemporanii prin finetea taieturii in marmura, care permitea o exploatare magnifica a luminii. Tensiunea narativa din operele sale este amplificata de abilitatea de a mangaia personajele cu toate sursele de lumina disponibile. „Rapirea Proserpinei”, „Extazul Sfintei Tereza”, „Aeneas, Anchise si Ascanius” sau „David” sunt doar cateva exemple ale geniului berninian care l-au transformat pe acesta intr-un autentic cuceritor al Romei.

    Acest neobosit artist nu numai ca a respectat comenzile pentru sculpturi monumentale in edificii oficiale, dar s-a ocupat si de reorganizarea arhitectonica a numeroase resedinte romane – palate sau vile –, carora le-a conferit aceeasi stralucire a „marmorei care vorbeste”. Un episod aparte din viata sa il constituie sejurul la Paris. Chemat de Ludovic XIV pentru a remodela o parte a Luvrului, Bernini a avut placerea sa se confrunte cu admiratia netarmurita a parisienilor. Se povesteste ca atunci cand era intalnit pe strada, trecatorii ii faceau culoar si-l aplaudau. Nici ca se putea o recunoastere mai emotionanta a meritelor sale.

    Din pacate, mediul artistic parisian ii era ostil si-n cele din urma maestrul pleaca lasand in urma doar un bust al regelui. De altfel, o alta directie in care a excelat napoletanul de geniu a fost portretistica sculpturala... Omagiu post-mortem pentru un mare truditor al artei romane a fost contributia pe care si-au adus-o rivalii sai la constructia mormantului de la basilica Santa Maria Maggiore.
    Istoria Parisului in Muzeul Carnavalet
    miercuri, 21 iulie 2010
    Purtand un nume cam enigmatic, Muzeul Carnavalet expune intreaga istorie a stralucitoarei capitale franceze din cele mai vechi timpuri, reprezentate printr-o piroga datand de circa 4600 de ani i.Hr., pana in zilele noastre, care apar sub diverse aspecte. Istoric prin excelenta, Muzeul este in acelasi timp un muzeu de arta, prezentand opere originale ale artistilor parizieni sau evocand viata orasului. Intr-un cadru arhitectural remarcabil, alcatuit din doua cladiri din vestitul cartier Marais, istoria Parisului se deruleaza in circa 100 de sali si in gradinile in care cresc mutimi de flori si de arbori.

    In decorul reconstituind atmosfera secolelor XVII-XX, vizitatorul poate admira evolutia interioarelor pariziene, intra in istoria revolutiilor si patrunde in intimitatea unor persoane ilustre ca marchiza de Sévigné, infatisata la biroul ei lacuit chinezesc, scriindu-si corespondenta, sau Marcel Proust prezentat in camera sa, intre patul de alama si masa acoperita de calimari si caiete. Apropierea operelor de arta cu personalitatile din diferite medii intelectuale, politice si artistice ale capitalei si emotia provocata de scenele istorice confera o atmosfera unica muzeului, o originalitate de netagaduit. Ideea unui muzeu consacrat istoriei Parisului a venit in timpul Celui de al Doilea Imperiu dupa ce, in timpul ultimei jumatati de veac, fusesera distruse multe dintre cladirile orasului. In 1866, la sugestia baronului Haussmann, Consiliul orasului a cumparat in scopul amintit palatul Carnavalet, care, construit in 1548 si refacut in 1654 de François Mansard, a apartinut doamnei de Sévigné din 1677 pana in 1696.

    Muzeul a fost deschis in 1880 si s-a extins de cateva ori pana in 1989 cand a ocupat si cladirea vecina, Le Peletier, construita in 1688 de Pierre Bullet. Orangeria sa, una dintre cele mai cunoscute constructii din Marais, a fost restaurata in anul 2000 si gazduieste colectiile preistorice si galo-romane. Cu cele circa 600.000 de opere Muzeul Carnavalet expune cea mai numeroasa colectie de arta legata de istoria Parisului. Sunt expuse piese arheologice, bijuterii, mobilier, vederi din oras, machete la scara redusa ale vechilor monumente, elemente decorative care au apartinut unor cladiri, tablouri reprezentand scene istorice sau anecdotice, portrete si o bogata colectie inchinata epocilor revolutionare.

    Intr-un cadru care incearca sa reproduca atmosfera locuintelor private, operele aliniate combina valoarea istorica, iconografica si inalta calitate artistica. Sunt reconstruite cateva decoruri celebre. Pe aceasta linie se inscrie camera numita „La Riviere” care fusese renovata de arhitectul François Le Vau si pictata de Charles Le Brun. Unul dintre cele mai impresionante decoruri este sala de bal Art Deco, instalata aici din 1989 provenind din Paralatul Wendel.

    Muzeul evoca cinci secole de constructie si arhitectura pariziana si in fiecare an, alte expozitii temporare aduc noi dovezi privitoare la istoria locurilor. Cele mai multe expozitii de acest fel sunt adapostite in galeria care leaga cele doua cladiri in vreme ce colectiile permanente sunt neincetat imbogatite. Gradinile care fascineaza prin eleganta si varietatea lor reprezinta la randul lor o oaza de liniste, izoland intr-un fel Parisul de odinioara de agitatia ametitoare a marelui oras modern de pe malul Senei.
    Piata Rosie
    miercuri, 14 iulie 2010
    Piata Rosie este nu doar inima Moscovei si a intregii Rusii, locul de parada si de proclamatii istorice, interferenta de civilizatii si de epoci. Este un simbol al dainuirii uneia dintre cele mai mari puteri ale lumii. Numita in ruseste „Krasnaia plosciad”, capata chiar prin acest nume semnificatii multiple. Adjectivul „krasnaia” inseamna deopotriva „frumoasa” si „rosie”, initial insistandu-se pe primul sens si apoi adoptandu-l pe cel de al doilea, poate si datorita simbolurilor politice. Cu cateva secole in urma era locul executiilor publice, principalul sediu al comerciantilor, scena unor intrigi si barfe dintre cele mai diferite.

    Asa cum se prezinta astazi, Piata este o deschidere larga, cu o lungime de 700 metri si o latime de 130. Este marginita de zidurile Kremlinului, de fatada asemanatoare cu un tort a celebrului GUM, un fel de mall impresionant prin „varsta” sa venerabila, de Muzeul de Istorie si vestita catedrala „Sfantul Vasile cel Bun” (Vasilii Blajenai) cu explozia sa de turle si culori. Piata a fost organizata initial de Tarul Ivan al III-lea, care a daramat casutele din zona transformand-o in centru comercial in care incepeau sa se desfasoare si ceremonii religioase. S-a numit initial „Piata Sfintei Treimi” dupa numele bisericii care se ridica aici. Apoi i s-a spus pur si simplu. „Piata” (Torg) pana cand un incendiu devastator a numit-o „Focul”. Abia in secolul al XVII-lea a capatat numele pe care il are si astazi.

    Intrarea in piata se face prin „Poarta Invierii” sau „Poarta Iberica”, numita astfel dupa icoana Sfintei Fecioare adusa de la Manastirea Iberica de la Muntele Athos. Facand parte din zidul Kremlinului, avea alaturi o capela mica in care, inainte de a intra in palat, tarii erau obligati sa se roage la icoana facatoare de minuni. Poarta a fost daramata de Stalin in 1931 si refacuta dupa planul original in 1996, avand in stanga icoana Sfantului Gheorghe omorand balaurul, iar in dreapta pe cea a Sfantului Sergiu (Serghei), patronul Rusiei si marcand „kilometrul 0” al tarii.

    Muzeul de istorie, fondat in 1872, este un important monument al culturii rusesti, evocand istoria tarii de la Epoca de Piatra pana in secolul al XIX-lea. In apropierea Portii Iberice se afla si Catedrala Kazan, celebra pentru icoanele sale, construita in 1636 pentru a marca victoria Tarului Mihail Romanov impotriva polonezilor. Este inchinata Sfintei Fecioare din Kazan, a carei icoana a fost purtata in lupta de printul Pozharsky. Locasul a fost si el demolat in 1936 si reconstruit fidel in 1993. Gum-ul, eleganta piata inchisa din zona, a fost construit in 1889-1893 si nationalizat in 1991. A fost si este locul in care sunt expuse cele mai de lux marfuri din comertul tarii.

    In fata acestuia se ridica Mausoleul lui Lenin, construit din granit rosu si labradorit ne-gru. Realizat in 1930 dupa desenele lui Alexei Sacinsev, dupa ce vreme de sase ani se pusese la punct tehnica de imbalsamare a conducatorului mort, a gazduit intre 1953-1961 si trupul lui Stalin. Nu departe de Catedrala Sfantul Vasile se afla o paltforma de piatra datand din 1534. Podiumul de piatra alba a fost realizat in 1786. Pe aceasta platforma, Ivan cel Groaznic si-a marturisit pacatele dupa focul din 1547, de aici sunt citite proclamatii si aici aparea, o data pe an, tarul adresandu-se poporului. Tot aici tarul isi prezenta poporului mostenitorul, cand acesta implinea 16 ani, incercand astfel sa-l fereasca de uzurpatori.

    Cel mai indragit monument al Pietii ramane insa catedrala Sfantului Vasile, ridicata de Ivan cel Groaznic pentru a sarbatori victoria impotriva tatarilor la Kazan, pe Volga, in 1552. Simbol al ortodoxiei, se pare ca a fost ridicata de arhitectii Barma si Postnik Yakovlev. Unii cercetatori sustin ca „Barma” este porecla data lui Postnik si ca, de fapt, este vorba de un singur arhitect. Legenda spune ca Ivan cel Groaznic a scos ochii constructorilor pentru a nu mai putea ridica ceva asemanator, dar desigur povestea este apocrifa. Napoleon a vrut s-o demoleze in 1812, dar soldatii sai s-au multumit s-o jefuiasca. Stalin a vrut si el s-o darame pe motiv ca impiedica circulatia.

    Biserica a inglobat-o si pe cea veche, Sfanta Treime, ca pe o capela interioara si alte capele au fost adaugate de-a lungul anilor, cum este cea din 1588, construita de Tarul Fiodor pentru ramasitele pamantesti ale Sfantului Vasile. Cu clopotnita ei uriasa, adapostind unul dintre cele mai mari clopote din lume, cu turlele, impodobite cu vestitele „cepe” colorate, cu decoratiile ei stralucitoare, catedrala infrunta vremurile ca o dovada a unei credinte de nezdruncinat.
    Fortul Rosu
    miercuri, 09 iunie 2010
    Unul dintre simbolurile capitalei Indiei si a tarii, in general, este Fortul Rosu construit de Sahul Jahan, incepand din 1638, imediat dupa urcarea lui pe tron, in 1637. Devenit parte integranta a Vechiului Delhi isi desfasoara zidurile de piatra pe o lungime de 33 metri, avand o inaltime de 18 metri. Sahul Jahan, al cincilea mogul al Indiei, a hotarat sa mute capitala de la Agra intr-un oras nou numit, Sahjahanbad (Vechiul Delhi) si a demarat constructia noii citadele in inima acestuia. Constructia a durat zece ani, dar sahul nu a reusit sa-si vada capitala terminata, fiind detronat si inchis in Fortul Agra de fiul sau Aurangzeb.

    Fortul Rosu dateaza din perioada de varf a puterii mogule. Cand imparatul trecea pe elefanti impodobiti, in fruntea alaiului de pachiderme, pe care sedeau asezati curtenii cei mai de seama, in fata celor ce priveau se desfasura un spectacol magnific, sugerand maretie si o putere de nezdruncinat. Aurangzeb a fost ultimul mare imparat mogul care a condus tara de aici. Astazi Fortul este un loc tipic indian, unde ghizii iti sar inainte, conducandu-te intr-un loc cu totul diferit de orasul agitat pe care tocmai l-ai parasit. O parte a fortului a fost distrusa de englezi in timpul si dupa revoltele populare din secolul al XIX-lea, dar constructiile ramase sugereaza perfect rafinamentul artistilor si arhitectilor care au combinat in modul cel mai fericit grandoarea cu delicatetea.

    In spatele Portii Lahore, numita astfel pentru ca fatada ii era indreptata catre orasul cu acelasi nume, aflat azi in Pakistan, se afla un intreg complex de bazaruri, arcade, locuinte si palate, printre care faimosul Rang Mahal (Palatul Pictat). Tot aici exista un serai urias, care, in timpul domniei Sahului Jahan, adapostea doua mii de femei, sotii, fiice si concubine. Multe dintre cladirile din interiorul fortului sunt construite din marmura si nu din traditionala gresie. Marmura a fost folosita de asemenea pentru fantani, cum este cea care poate fi vazuta inca in Palatul Pictat (Rang Mahal). Sahul Aurangzeb a ales aceasta piatra si pentru Moscheea Perlei, un mic loc de rugaciune, folosit numai de familia regala si cei apropiati.

    O poarta oficiala, Naqqar Khana conducea de la o curte interioara la palatul imparatului. Drumul trebuia sa fie strabatut pe jos. Chiar cei mai nobili dintre supusi erau obligati sa-si lase caii sau elefantii in curtea interioara inainte de a trece dincolo de poarta. Aici se ajungea mai intai in Sala Audientei Publice (Diwan-i-Aam) construita din gresie rosie. Aceasta acoperea o suprafata de circa 1200 mp, avea peretii acoperiti de motive aurite, o multime de stalpi bogat ornamentati si o arcada de marmura, decorata cu pietre pretioase. Ridicat pe o estrada se afla tronul imparatului avand in spate panouri florentine, impodobite cu pasari si flori. Sahul statea aici in fiecare zi, cate o ora riguros fixata, alaturi de fiii sai, in timp ce muzicienii ii incantau auzul, iar eunucii alungau mustele cu pene de paun.

    Sala Audientei Private, in care erau primiti ministrii si nobilii era construita din marmura si mai bogat decorata, dar tavanul acoperit cu argint si pietre scumpe a fost distrus in secolul al XVIII-lea si tronul Paunului a fost dus la Teheran in 1732.
    Gradinile, pline de fantani, lacuri, pavilioane si o vegetatie impresionanta, gazduiesc in zilele noastre spectacole de sunet si lumina, care fac sa reinvie stralucirea unei istorii apuse.
    Tallinn - o vedeta a Marii Baltice
    joi, 08 iulie 2010
    Aflat pe tarmul golfului cu acelasi nume, la randul sau parte a Golfului Finic, orasul Tallinn, capitala a Estoniei, domina intinderea albastra a Marii Baltice de pe dealul Toompea. Catedrala din varf poate fi vazuta chiar din Helsinki, capitala Finlandei, pentru ca cele doua orase stau fata in fata si o multime de feriboturi, circa 20 pe zi, circula intre ele. Vizitatorul este atras deopotriva de frumusetea cladirilor cat si de atmosfera plina de viata a orasului, de aerul vesel si prietenos al oamenilor. Cercetarile arheologice au demonstrat ca dealul a fost ocupat intre anii 3000-2000 i. Hr. si s-au gasit urmele unei asezari din secolul I i.Hr. Primele fortificatii de piatra dateaza din jurul anului 1050. Au fost ridicate pentru a proteja asezarea comerciala Lindanise, care avea deja o vechime de 150 de ani.

    Datorita legaturilor sale comerciale orasul a devenit repede cunoscut in lumea intreaga, atat de repede incat a fost inclus in harta lumii, realizata de cartograful arab al-Idrisi in 1154. In 1219, regele danez Waldemar al III-lea a cucerit orasul, i-a schimbat numele in Reval si a inceput, intre 1229-1233, ridicarea domului de pe deal, catedrala inchinata Sfintei Fecioare.

    In 1285 Revalul a devenit membru al Ligii Hanseatice, dar in 1346 a fost cumparat de cavalerii galdiferi, intrand astfel sub controlul total al teutonilor. In 1561 a fost preluat de suedezi si a dobandit monopolul comertului cu Estul. In 1710, Petru cel Mare a cucerit orasul care, pana in 1918, a apartinut Rusiei. In 1881 tarul Alexandru al III-lea a inceput rusificarea Estoniei. A interzis limba locului si in general tot ce nu era rusesc. A cladit pe dealul Toompea catedrala ortodoxa Alexandr Nevski, semn al protestului impotriva artistocratiei germane, care influentase puternic Estonia.

    In timpul Primului Razboi Mondial orasul a fost ocupat de trupele germane dar dupa infrangerea Germaniei si evenimentele din Rusia, in 1928, a devenit capitala statului independent, Estonia, schimbandu-si numele din Reval in Tallinn. In 1940 este ocupat din nou de trupele sovietice, apoi de cele germane, si din nou de Armata Rosie. Orasul fusese transformat in ruine si tara intreaga a fost inglobata Uniunii Sovietice, incepand o noua perioada de rusificare. In 1990 tara si-a castigat insa independenta, mentinandu-si aceeasi veche capitala. Restaurarile, facute cu grija inca de dupa razboi, au redat orasului vechea stralucire. Centrul istoric (Orasul vechi) a fost inclus in 1997 in Patrimoniul Cultural Universal.

    Piata primariei datand din secolul al XIII-lea si farmacia orasului din 1422 sunt adevarate simboluri ale dainuirii. Castelul de pe dealul Toompea este un simbol al independentei iar catedrala luterana Sfanta Maria straluceste in apropierea celei ortodoxe, Sfantul Nicolae. Casa breslelor, ridicata in 1410, palatul baroc Kadriorg din 1725, ruinele zidurilor de aparare, toate ofera un plus de stralucire orasului care in zilele noastre este un important nod feroviar, se bucura de aeroport si de activitatea portului. Centru comercial, cultural-stiintific, financiar-bancar si turistic se mandreste cu teatre, un Conservator, un Institut Politehnic si cu o deosebit de apreciata Academie de Stiinte.

    Fosta biserica Niguliste, de proportii impresionante, adaposteste intre zidurile ei albe un muzeu de arta si mestesuguri traditionale estoniene, expunand si o bogata colectie de obiecte medievale, printre care altare din secolele XV-XVI. La etajul al III-lea al turnului de paza Kiek-in-de-Kok se afla un muzeu de arta estoniana contemporana iar in parcul Ecaterina, aflat in afara zidurilor orasului, creat din ordinul lui Petru cel Mare, se inalta palatul construit intre 1718-1836 de arhitectul italian Niccoló Michetti si gazduind in zilele noastre Parlamentul tarii.
    Castelul Amalienborg
    joi, 24 iunie 2010
    Considerat de multi specialisti si iubitori de frumos cel mai reusit complex arhitectural ridicat in Danemarca in mijlocul secolului al XVIII-lea, castelul Amalienborg din Copenhaga a fost opera arhitectului danez Nils Eigtveld. Acesta avea o larga experienta europeana in arhitectura, lucrand la Dresda si la Warsovia cu Matthaeus Pöppelmann, un maestru al stilului rococo, si petrecand un timp la Roma si Paris inainte de a reveni la Copenhaga, in mijlocul anilor 1730.

    Eigtveld a fost numit arhitect de Curte in 1740, in timpul in care regele Frederik al V-lea construia in intregime un nou district numit Frederiksstad in Copenhaga, pentru a sarbatori tricentenarul ocuparii tronului Danemarcii de catre familia Oldenburg. Suveranul a acordat sume importante pentru un proiect impresionant, incluzand si patru noi case, cate una pentru fiecare dintre nobilii propusi de credinciosul sau contele Adam Gattlob Molke. Eigtveld, in calitatea sa de arhitect de Curte, a fost insarcinat cu desenarea proiectului, cele patru case constituind centrul noului Frederiksstad. Numele districtului se datora si faptului ca regina Sofia, sotia lui Frederick al III-lea avusese un palat acolo.

    Proiectul era destul de greu de realizat, deoarece trebuia ca locuintele individuale de aici sa se armonizeze cu restul orasului. Eigtveld a gasit insa o solutie stralucita. El a desenat o piata regala octogonala, suficient de larga si a plasat simetric cate o casa, de fapt un palat, pe cate o latura a octogonolui. Casele se aflau cate doua fata in fata. Din dreptul ficareia era directionata cate o strada principala.

    Fiecare palat, identic pe dinafara ca stil si dimensiuni, este ridicat in cel mai pur rococo frantuzesc, cu o colonada corintiana la primul nivel si cu ferestre dreptunghiulare sau terminate in arc. Cele patru palate sunt insa total diferite in interior. Astfel contele Molke a apelat in 1757 la serviciile decoratorului francez Nicolas-Henri Jardin pentru realizarea sufrageriei sale. Jardin a creat o impresionanta incapere alba rococo, cu ornamente aurite, cu pilastri ionieni, urne si trofee. Aceasta sala a devenit un model in dezvoltarea ulterioara a stilului neo-clasic in Europa.

    Constructia celor patru palate a inceput in 1750. Doua dintre ele au fost terminate inainte de moartea lui Eigtveld, in 1754. Celelalte doua au fost terminate in 1760. In piata se afla o statuie a lui Frederick al V-lea, sculptata de J.J. Saly si ridicata din ordinul lui Cristian al VII-lea in 1771. Amalienborg n-a ramas prea multa vreme un grup de case pentru nobili. Cand in 1794 marele palat regal Cristianborg a fost distrus de un incendiu – tragedie care se mai intamplase in trecut – familia regala a cumparat cele patru case si piata respectiva. S-a adaugat o colonada care lega palatul regelui cu cel al printului mostenitor si cateva anexe care au transformat constructiile respective intr-un ansamblu unitar, piata jucand acum rolul de curte interioara.

    Cele patru palate poarta acum numele regilor Danemarcii. Casa contelui Molke se numeste Palatul Christian al VII-lea si gazduieste activitatile oficiale ale familiei regale, receptii si banchete. Acest palat ca si acela care poarta numele lui Christian al VIII-lea sunt deschise marelui public, in vreme ce palatele celelalte si gradinile care le apartin sunt resedinte private ale familiei regale.
    Raza mortala a lui Arhimede a fost un tun cu aburi?
    marţi, 10 august 2010
    Pentru romani, cucerirea Siracuzei a fost considerata, la vremea respectiva, adica in anul 212 i. Hr., un „galop de sanatate”. Dar, potrivit cronicarilor antici, legiunile care triumfasera asupra salbaticilor gali si infransesera fiorosii elefanti ai lui Hannibal, au gasit, cand s-au indreptat, la bordul triremelor, spre portul orasului, soldati inarmati cu... oglinzi! Si n-au apucat sa se apropie prea mult de tarm, ca mandrele lor corabii au fost cuprinse de flacari, devenind astfel primele victime ale „razelor mortii’, cum aveau sa numeasca mai tarziu asemenea arme distrugatoare de la distanta.

    Aceasta naucitoare „arma” ar fi fost, s-a afirmat, pusa la punct de matematicianul si inventatorul grec Arhimede, considerat de multi drept cea mai iscusita minte a Antichitatii, omul care si-a pus cunostintele stiintifice in slujba cetatii sale, realizand masinarii de razboi inspaimanatoare, prin ravagiile provocate, pentru oamenii acelor timpuri. Sa fi fost oare adevarata aceasta poveste uimitoare, sau doar o fantezie a anticilor?

    O solutie perfect posibila

    Desi povestea incendierii si distrugerii flotei romane cu ajutorul oglinzilor a fost istorisita de un martor ocular, istoricul grec Polybius, si reluata de literatii romani Lucian si Galenus, ea a fost considerata multa vreme de catre istoricii moderni drept o „fantezie”. Nu de aceeasi parere a fost si arheologul grec Ioannis Sakas, care a realizat in 1973 o experienta memorabila, reusind sa incendieze, cu ajutorul unor oglinzi argintate, asemanatoare cu cele presupus folosite de greci, in urma cu doua milenii, o trirema romana reconstituita. Atunci cand aceasta se afla la cateva zeci de metri de mal, oglinzile fiind atintite asupra-i, panzele sale au luat foc si corabia din lemn a ars complet in numai cinci minute! Dar se pare ca nici aceasta proba n-a fost de ajuns pentru a spulbera neincrederea „academicienilor”, care au pretins ca oglinzile folosite de Arhimede nu puteau fi la fel de performante, depasind tehnologiile contemporane epocii. O teorie de ultima ora sugereaza ca temuta arma a siracuzenilor ar fi fost de fapt un tun avant la lettre, actionat de forta aburului! Astfel, potrivit calculelor ingineresti si dovezilor istorice, folosirea unor astfel de tunuri cu abur pare sa fie mai rezonabila decat utilizarea de oglinzi incendiatoare. Cesare Rossi, inginer mecanic la Universitatea Federico II din Napoli a analizat, alaturi de colegii sai, potentialul ambelor arme, ajungand la concluzia ca producerea de tunuri care sa apeleze la forta aburului ar fi fost perfect posibila in Antichitate.

    Schita lui da Vinci

    Tunurile cu aburi ar fi putut arunca la mari distante proiectile fabricate din lut ars si umplute cu un amestec incendiar de tipul „focului grecesc” – temuta arma secreta a bizantinilor de mai tarziu, despre care se spune ca putea sa arda chiar si sub apa si nu putea fi stinsa decat cu urina sau nisip. Potrivit calculelor lui Rossi, fierberea a doar cativa litri de apa, in „afetul” tunului ar fi fost suficienta pentru propulsarea ghiulelelor cu material incendiar la zeci de metri distanta. La impactul cu un corp solid, invelisul casant din argila se spargea si lichidul extrem de inflamabil din interior ar fi putut aprinde lemnul sau panzele corabiilor romane. Folosirea puterii aburului nu reprezinta, asa cum s-ar putea crede, o caracteristica a epocii moderne, desi este adevarat ca abia in secolul XVIII englezii Watt si Stevenson au fost primii care au intuit importanta ei in domeniul mijloacelor de locomotie. Anticii cunosteau puterea aburului iar mai tarziu, in epoca medievala, Leonardo da Vinci a schitat chiar un tun ce intrebuinta puterea aburului, mentionand chiar – amanunt curios – ca acesta ii fusese inspirat de Arhimede. Si alti savanti medievali se refera la un astfel de dispozitiv, atribuindu-l tot genialului invatat grec. Dar in epoca medievala era evident ca folosirea prafului de pusca era de preferat celei a aburului, fie si din simplul motiv ca puterea ei era mai mare: proiectilele tunurilor care foloseau praf de pusca aveau o raza de actiune de sute de metri si o forta colosala, in vreme ce obuzele lansate din tunuri actionate de aburi nu ajungeau la mai mult de o suta de metri si se bazau exclusiv pe efectul incendiator, fiind deci aproape inutile la asediul unor cetati sau castele din piatra.

    Oglinzile incendiatoare, o solutie „ineficienta”

    Specialistul italian Cesare Rossi a calculat ca obuzele trase de tunurile concepute de Arhimede ar fi putut cantari pana la 6 kilograme, dintre care doar un sfert era reprezentat de incarcatura incendiara. Ele ieseau din teava armei cu o viteza de circa 60 metri pe secunda si puteau atinge tinte aflate la o distanta de 100 metri. Foarte probabil, apreciaza el, tevile erau inclinate aproape la orizontala, traiectoria fiind aproape paralela cu solul, pentru ca tintirea obiectivelor vizate sa se faca mai usor. Desi Ioannis Stakas si, in 2005, un alt istoric grec, Evanghelos Stamatis, au relevat posibilitatea incendierii unor mici ambarcatiuni de lemn, stationare, prin focalizarea oglinzilor asupra panzelor lor, afirma Rossi, este indoielnic ca oglinzile ar fi putut focaliza razele solare permanent, asupra unor corabii aflate in miscare – caci sursele antice evidentiaza clar ca triremele se apropiau de tarm cand au fost incendiate. In plus, marinarii romani ar fi putut stinge rapid un incendiu declansat de razele solare la nivelul panzelor, caci acestea ar fi ars foarte lent – oricine a facut banala experienta cu lupa care aprinde o bucata de hartie isi poate da seama de acest lucru. Daca insa s-ar fi folosit tunuri cu proiectile incendiare, acestea ar fi putut face prapad la bordul corabiilor, fara ca flacarile sa mai poata fi stinse la fel de usor, mai ales daca s-ar fi folosit o compozitie similara sau apropiata temutului „foc grecesc”.

    „Turnurile cu motor” ale lui Iulius Cezar

    Alaturi de doi compatrioti, Flavio Russo si Ferruccio Russo, ambii istorici militari, Rossi a scris o carte, intitulata „Inventiile inginerilor antici”, in care, pe langa ipoteza mai sus mentionata, afirma ca anticii apelau la o multime de dispozitive ingenioase, „redescoperite” abia in epoca moderna. Flavio a reusit sa reconstruiasca arme antice de artilerie, iar Ferruccio s-a specializat in reconstituirea virtuala, in trei dimensiuni, a unor dispozitive mecanice aflate la indemana oamenilor de acum 2000 de ani. Asemenea dispozitive, ce permiteau deplasarea, ar fi putut fi plasate in interiorul turnurilor de asediu si se pare ca insusi Iulius Cezar ar fi folosit asemenea arme impotriva unui oras aparat de triburile galice. „Motoarele” care propulsau turnurile trebuie sa se fi bazat pe un ingenios sistem de contragreutati imaginat de inventatorul Heron din Atena si dirijat din interiorul turnurilor de lemn de soldati. Apropierea turnurilor care se miscau, aparent, singure, trebuie sa fi fost o priveliste inspaimantatoare pentru asediati.

    Ramane totusi un mister de ce asemenea metode de lupta nu au fost perpetuate de catre romani, cei atat de pasionati de inovatii pe plan militar. Se pare insa ca armele de tipul turnurilor autopropulsate ar fi fost abandonate odata cu invaziile barbare, cand romanii au devenit, din asediatori, asediati...
    Misterul tuburilor din muntele Baigong
    marţi, 10 august 2010
    In iunie 2002 in provincia Qinghai, din vestul Chinei, in nordul Tibetului, nu departe de izvoarele fluviului Yangtze, un grup de americani sapau dupa fosile de dinozauri, cand au dat peste o serie de resturi stranii, in principal un soi de tuburi incastrate pe jumatate in stanca si care nu pareau facute de mana omului. Au trimis mai multe note catre autoritatile din capitala provinciala Delingha, note ignorate pana ce una dintre ele a aparut si in ziarul local „Henan Dahe Bao”. La scurt timp, prin oficialitatile locale si agentia de stiri Xinhua, vestea a determinat trimiterea unei echipe formata din noua oameni de stiinta chinezi, pentru a examina relicvele despre care se presupunea ca ar fi lasate de extraterestri. Ei au fost urmati imediat de 10 experti ai asociatiei de cercetari OZN din Beijing, insotiti si de 10 jurnalisti si de o echipa de filmare de la televiziunea centrala CCTV.

    Locul misterios se afla la 40 de kilometri sud-vest de orasul Delingha, in adancul bazinului Quaidam, in coasta muntelui Baigong. La nord de acest munte se afla doua lacuri, numite „lacurile indragostite”, unul cu apa dulce, celalalt cu apa sarata. Presupusele relicve extraterestre se afla pe malul sudic al lacului sarat. Aici se gaseste o structura in forma de piramida, inalta de 50-60 metri. Pe fata piramidei, la circa 80 de metri de malul lacului, sunt trei pesteri cu deschidere triunghiulara. Cea din mijloc este cea mai mare, cu podeaua inaltata cu doi metri desupra terenului inconjurator si cu tavanul la opt metri de la sol.

    Adancimea pesterii e de sase metri. In interior se gasesc doua forme cilindrice, aparent niste conducte extrem de vechi, cu diametrul de 40 de centimetri, ingropate pe jumatate in stanca. Una trece oblic din partea de sus pana in fundul pesterii, cealalta de-a lungul solului. Deasupra pesterii se mai vad circa o duzina de alte tuburi similare, intrand aparent in adancul muntelui. Conductele au culoarea rosie, aceeasi cu a rocilor inconjuratoare. Celelalte doua pesteri, mai mici, sunt surpate si inaccesibile.

    Deasupra pesterilor, ca si pe malul lacului sarat se gasesc imprastiate o multime de resturi ruginite, tevi de diferite diametre si pietre cu forme stranii. Unele dintre tevi coboara pana in adancul apelor. Potrivit lui Qin Jianwen, seful departamentului de comunicatii al administratiei din Delingha, au fost luate mostre, care au fost trimise la laboratorul unei topitorii locale, pentru analiza. Rezultatul a aratat ca ele contin 30 la suta oxid feric, amestecat cu o cantitate mare de dioxid de siliciu si oxid de calciu. Opt la suta din compozitie nu a putut fi identificat. „Continutul mare de dioxid de siliciu si oxid de calciu este rezultatul interactiunii indelungate dintre fier si nisip, ceea ce inseamna ca tevile trebuie sa fie extrem de vechi” a declarat Liu Shaolin, inginerul care a efectuat analizele. Calciul ar putea fi de fapt calcita, care formeaza concretiuni in mod natural.

    „Acest rezultat face ca locul sa fie si mai misterios” a spus Qin Jianwen. „Natura este aspra aici. Nu sunt locuitori, ca sa nu mai vorbim de industrie, sunt doar niste pastori migratori la nord de munte”. Unii au sugerat ca locul putea fi un turn de lansare parasit de extraterestri. Datorita altitudinii, aerul este rarefiat. Este un loc ideal pentru astronomi. De altfel, la 70 de kilometri distanta se si gaseste un mare radiotelescop, al Observatorului „Muntele Purpuriu” al Academiei Chineze de Stiinte. Yang Ji, cercetator la acest observator a declarat ca ipoteza conform careia ramasitele ar fi de origine extraterestra este de inteles si merita o cercetare mai amanuntita. Dar pentru a accepta o astfel de ipoteza trebuie folosite doar metodele si argumentele stiintei.

    Intre timp au fost descoperite si alte „tuburi” pe malul lacului sau pe fundul acestuia. Unele, in diametru de 2 la 4,5 centimetri, orizontale si cu orientare est-vest, sunt vizibil goale pe dinauntru. Un alt grup de asa zise tevi, probabil verticale la origine, se ridica din apa lacului sau zac chiar sub oglinda acestuia. Desi originea tuburilor ramane discutabila, ele sunt descrise pe web ca exemple de „out-of-place artifact” (OOPArt), adica de obiecte care in mod firesc n-ar avea ce cauta acolo, nefiind nici naturale nici facute de mana omului. Autoritatile locale au descoperit potentialul turistic al locului, promovat azi cu indicatoare rutiere si ghizi dedicati.

    Aparitii de tipul tuburilor de la Baigong nu sunt totusi un unicat. Ele se intalnesc de pilda, in gresiile de Navajo si altele de acelasi tip din sud-vestul Statelor Unite, dar si din Louisiana si Florida, sub forma unor „tevi” de hematit, rezultat din precipitarea oxizilor de fier in roci sedimentare, sub forme care pot explica si celelalte obiecte ciudate gasite.
    Incaruntirea, o cauza genetica
    marţi, 10 august 2010
    „Perii albi sunt o cununa de cinste...” – spune un proverb biblic. Si, chiar daca nu cu mult timp in urma, incaruntirea era considerata un semn de intelepciune a celor ajunsi la o anumita varsta, astazi, datorita modului de viata si a multor altor cauze, albirea firului de par poate aparea surprinzator de precoce, chiar in jurul a 25-30 de ani. Putini dintre noi stiu ca incaruntirea in termeni medicali se numeste acromotrichie. Varsta aparitiei primelor fire albe si modificarea progresiei sunt determinate, sustin oamenii de stiinta, aproape in intregime genetic. Schimbarea culorii firului de par apare cand pigmentul acestuia (melanina) nu se mai produce la nivelul foliculului pilos de catre celulele care produc si depoziteaza pigmentul.

    Exista insa si boli din cauza carora se schimba culoarea parului. Este vorba despre albinism, vitiligo, malnutritie si anemii. Conform unui studiu publicat in Marea Britanie, fumatorii ar fi de 4 ori mai predispusi la incaruntirea prematura decat nefumatorii. Din pacate, chiar daca s-a facut, ani de-a randul, mediatizarea multor produse, pana acum, nu s-a demonstrat stiintific ca ar exista un remediu impotriva incaruntirii.

    Stresul nu schimba culoarea parului la femei

    Incaruntirea parului la femei este determinata mai degraba genetic si nu datorita stilului de viata cum ar fi stresul sau dietele, este concluzia pe care o sustin cercetatorii Unilever in urma unui studiu realizat pe perechi de gemeni. Ei au tinut sub observatie mai mult de 200 de perechi de gemeni de sex feminin, cu varste cuprinse intre 59 si 81 de ani si au descoperit ca la gemenii identici (cei care impart aceleasi gene), procesul de incaruntire este similar. Mult mai multe diferente au constatat in cazul gemenilor non-identici, a caror gena difera. Dr. David Gunn, coordonatorul studiului sustine ca „acest studiu ne ofera un insight in procesul de incaruntire a parului la femei si sugereaza ca factorii de mediu nu sunt atat de importanti pe cat credeam. Cercetarile au aratat ca indiferent de cat de stresanta este viata unei femei, exista alte cauze, mai importante, care pot determina albirea parului si acestea sunt de natura genetica”. Totusi, dupa cum afirma alti specialisti, exista si exceptii de la regula genetica a incaruntirii firului de par. O viata dezordonata, socurile psihice si chiar fumatul, cum spuneam mai sus, pot duce la aparitia prematura a albirii parului.

    De ce albim?

    Un grup de cercetatori americani incearca sa dea o explicatie. Se cunoaste ca primele semne ale procesului de incaruntire apar in jurul varstei de 25 de ani. Mai intai la tample apoi, ici colo cate un fir gri isi face aparitia fara sa-l luam in seama. Procesul in sine este accelerat de stilul de viata (consum de alcool, tabagism, viata nesanatoasa) dar si de factorii care blocheaza productia pigmentului. Oamenii de stiinta americani au observat ca in parul sur se gasesc niveluri ridicate de apa oxigenata si niveluri mult mai mici a trei enzime specifice, una dintre aceste enzime avand rol de reglare a nivelului apei oxigenate. Pornind de la aceste descoperiri, cercetatorii spera ca pe viitor sa fie creat un sampon care sa stopeze incaruntirea. Pana cand medicina va gasi un remediu impotriva incaruntirii, sa ne purtam cu mandrie firele albe...
    Fii prieten cu mintea ta!
    marţi, 10 august 2010
    O realitate ingrijoratoare a lumii contemporane o reprezinta si curba mereu ascendenta a imbolnavirilor psihice. Este un domeniu extrem de sensibil si din pacate abordat de multe ori in mod eronat, ceea ce confera o dimensiune sociala aparte situatiilor in care se afla pacientii, intr-un moment oarecare. Sa ne gandim doar la situatii destul de frecvente la noi, de genul urmator: o persoana depresiva – daca apropiati lipsiti de informatii corecte sau rauvoitori invoca faptul ca depresia e o afectiune psihica – poate fi catalogata drept nebuna. Adica un om cu mintile ratacite, de regula violent, iremediabil pierdut. O atitudine categoric gresita.

    Nu exista varsta privilegiata

    Poate doar sugarii sa fie mai feriti de maladiile psihice, caci in rest, orice e posibil, si in copilarie, si la adolescenta, pana la capatul vietii, mintea omului e pandita de capcane majore. La cei mici, un risc avansat il inregistreaza copiii cu parinti bolnavi psihic, cei fara familie (orfani, abandonati, fugiti de acasa) sau cu parinti adoptivi, cei institutionalizati, cei nelegitimi (asa-numitii copii „din flori”), cei cu internari prelungite pentru boli fizice, cei agresati, dar si prematurii sau copiii supradotati. O alta categorie cu risc crescut se refera la ocupatia subiectului: elevi si studenti de la nivelul de inceput sau de sfarsit al diferitelor cicluri de invatamant, persoane nou-angajate sau trimise in somaj, adultii pensionati la limita de varsta etc.

    Riscuri de imbolnavire psihica apar frecvent si in familiile bolnavilor psihic, ale alcoolicilor, ale unor persoane cu infirmitati grave sau cu boli somatice cronice, familiile descompuse prin decesul unuia dintre parteneri ori prin divort. De asemenea, in situatii stresante se afla de regula si persoanele vaduve si cele divortate (nu ne referim aici la intreaga familie), victimele unor dezastre naturale, ale accidentelor rutiere, ale altor experiente de viata traumatizante (violenta „domestica”, viol, razboi s.a.m.d.).

    Situatii „de criza”

    Exista nenumarate contexte ce pot favoriza sau provoca aparitia unor imbolnaviri mintale. Pe prima pozitie se situeaza decesul unor persoane dragi, apropiate, rude sau nu. Un factor de risc important il constituie si infirmitatile ori bolile foarte grave ale unor persoane apropiate. Aici se includ copiii cu infirmitati fizice (orb, surdo-mut, handicapat motor etc.); cu diabet, leucemie, boli de inima, hemofilie; cei oligofreni, epileptici, autisti; persoanele cu partener bolnav psihic grav, alcoolic, toxicoman; cei care au rude apropiate cu infirmitati. Situatii legate de propria persoana, potential generatoare de imbolnaviri psihice sunt: diferite infirmitati(pierderea vazului, a auzului, mutilari, amputari de membre, paralizii); accidente rutiere; boli venerice contractate sau teama de asa ceva; tumori maligne, leucemie, diabet etc.; esecurile ocupationale (repetentia, la elevi si studenti, pierderea unor examene sau concursuri; greseli scolare sau profesionale sanctionate de regulamente si legi; optiuni vocationale gresite; alegerea gresita a partenerului; greseli judiciare; situatii conflictuale in familie sau la serviciu; conditii de viata improprii (legate de locuinta, de venituri, de mediu) si multe alte asemenea contexte, unele chiar insolite, cum ar fi schimbarea locuintei ori a resedintei, navetismul, emigrarea ori schimbarile tehnologice rapide.

    Preventia, inainte de toate

    Este foarte dificil de tratat o afectiune psihica, cu sanse reale de vindecare. De aceea specialistii pun un accent deosebit pe procedurile profilactice, care au la baza ideea depistarii din timp a eventualitatii aparitiei bolilor respective. Totusi, mai intai trebuie invocat imperativul ca specialistii insisi sa fie foarte bine formati si informati, avand la dispozitie si mijloacele necesare stabilirii exacte a diagnosticului. Educatia sanitara ar trebui sa fie cea mai importanta forma de preventie, atat in scoala, cat si in cazul tinerilor inainte si dupa casatorie, al femeilor insarcinate si al viitorilor tati. Ameliorarea conditiilor de mediu deficitare sau compensarea unor lipsuri, cum ar fi de pilda iodul din anumite zone geografice, dar si eliminarea sau inlaturarea efectelor psiho-traumatice ale unor evenimente negative deosebite fac parte din strategia profilactica fata de riscul imbolnavirilor psihice.

    Un element deloc neglijabil il reprezinta, in orice situatie, inlaturarea prejudecatilor si conturarea unei imagini corecte asupra acestor maladii, atat la potentialele persoane implicate direct sau indirect in fenomen, cat si la cei perfect sanatosi, dar care traiesc in acelasi mediu cu cei afectati.
    12 august 1952 - Noaptea poetilor asasinati
    marţi, 10 august 2010
    Cu 58 de ani in urma, pe 12 august 1952, 13 intelectuali evrei de marca au fost asasinati la Moscova din ordinul direct al lui Stalin. Ei faceau parte din Comitetul Evreiesc Anti-Fascist, creat de sovietici in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pentru a face lobby pe langa guvernul american, in vederea sprijinirii lui Stalin. Doi dintre organizatorii Comitetului, Isaac Fefer si Solomon Mikhoel au facut un turneu in Statele Unite, in 1943, timp de sapte luni, bucurandu-se de o calda primire din partea liderilor americani.

    Desi s-a folosit din plin de activitatea Comitetului, dupa razboi Stalin a perceput-o ca pe o amenintare personala si n-a ezitat sa declanseze o persecutie impotriva membrilor sai, dar si a evreilor, in general. Cincisprezece intelectuali evrei au fost arestati, intre 1948 si 1949, din cauza activitatilor desfasurate in cadrul Comitetului. Arestati, ei au fost torturati cumplit, pentru a recunoaste acuzatiile aduse, apoi izolati, in temnita, timp de cativa ani. Liderul comitetului, actorul si regizorul Solomon Mikhoel, desi adunase in perioada razboiului sume importante, din donatii, pentru sustinerea efortului de razboi al URSS, a fost acuzat de inalta tradare si pactizare cu inamicul – infiintarea statului Israel si alianta sa cu puterile occidentale l-au luat prin surprindere pe Stalin, care a devenit extrem de suspicios fata de evrei.

    Sionismul a ajuns astfel inamicul public numarul 1 in URSS, alaturi de capitalismul occidental. Se pare ca intelectualii arestati ar fi fost „turnati” de Itzik Fefer, informator al politiei secrete sovietice. Dar, desi si-a dat in vileag coreligionarii, ca „dusmani ai poporului”, Fefer n-a scapat nici el de pedeapsa, fiind ucis in noaptea de 11 spre 12 august 1952 de ceilalti intelectuali evrei, in temuta inchisoare Lubianka. Solomon Mikhoel fusese ucis inca din 1948, dupa executie trupul lui fiind calcat de un camion, spre a se da impresia unui accident rutier.
    Asteroidul sfarsitului lumii
    miercuri, 04 august 2010
    Controversatele opinii privind teoriile mayase, ca si recenta productie hollywoodiana „2012”, au indus opiniei publice ideea ca sfarsitul civilizatiei umane este iminent si ca el se va produce in decembrie 2012, cand vor avea loc catastrofe planetare fara precedent. Nu toata lumea este insa de acord cu asemenea supozitii. In vreme ce unii le privesc cu detasare si chiar cu ironie, altii le iau in serios, ba mai mult, ofera chiar propriile lor argumente si date pentru „inerenta Apocalipsa”. Se pare insa ca nu de 2012, sau de un an apropiat, ar trebui sa se teama omenirea, ci de un eveniment care va avea loc mult mai tarziu, dar care ar putea cu adevarat sa aduca sfarsitul lumii...

    Denumirea de 1999 RQ36 nu ne spune, celor mai multi dintre noi, absolut nimic, dar astronomilor le provoaca deja frisoane. Pentru ca aceasta denumire apartine unui asteroid care are toate sansele sa atinga Terra, in ziua de 24 septembrie 2182, potrivit calculelor si simularilor efectuate pe computer de catre specialisti. Descoperit in 1999, asteroidul are un diametru de peste 600 metri si, daca ar atinge Pamantul, ar putea duce la disparitia a mii de specii vii si implicit a rasei umane.

    Sabia lui Damocles vine din cosmos

    In acelasi timp, specialistii spun ca orice incercare de a distruge sau devia asteroidul de la traiectoria sa ar trebui sa aiba loc cu mai mult de o suta de ani inainte de impact, spre a fi incununata de succes, pentru ca daca asteroidul nu va fi indepartat pana in 2080, ciocnirea cu Pamantul ar putea fi iminenta. Desi unii savanti sunt de parere ca riscul ca asteroidul sa atinga planeta noastra este redus, ei recunosc totusi ca acest risc este mai mare decat cel al ciocnirii cu Apophis, asteroid care are 1 din 250.000 posibilitati sa ne izbeasca in plin, in 2036. Echipa de astronomi si fizicieni de la Universitatea Valladolid din Spania, condusa de Maria Eugenia Sansaturio, care a pus in evidenta pericolul reprezentat de 1999 RQ36, a folosit modele matematice pentru a calcula riscul lovirii Pamantului de un asteroid, pana in anul 2200. Savantii spanioli au fost socati sa descopere ca nu Apophis este principala amenintare, ci 1999 RQ36: probabilitatea de impact cu acesta este de 1 din 500, adica mai ridicata decat oricare alta cunoscuta pana acum!

    Asteroidul care ar putea aduce Apocalipsa se afla in prezent in spatele Soarelui, dar va putea fi observat din nou in primavara lui 2011, urmand sa se apropie de Pamant la o distanta apreciabila in 2080, pentru a reveni, peste o suta de ani, pe o traiectorie riscanta pentru urmasii nostri. Acest asteroid face parte din clasa PHA (Potentially Hazardous Asteroids), deci reprezinta un potential pericol, existand posibilitatea ca traiectoria sa sa o intersecteze pe cea a Terrei. Desi orbita asteroidului este cunoscuta gratie celor aproape 300 de observatii realizate prin telescop si a celor 13 masuratori radar, exista incertitudini asupra caii pe care o va urma, din cauza asa-numitului efect Yarkovsky. Efectul, descoperit de un inginer rus in 2002, este generat de modul in care un asteroid absoarbe energia primita de la Soare si o reflecta sub forma de caldura, fapt care poate altera evolutia lui prin spatiu.

    „Chiar daca pericolul pare infim, ar fi bine ca omenii de stiinta sa incerce de pe acum gasirea unei solutii pentru a indeparta aceasta sabie a lui Damocles cosmica. Daca se va actiona din timp, n-ar fi nevoie de resurse financiare si tehnologice deosebite. Daca insa nu se va face nimic pana in 2080, doar sansa va impiedica asteroidul sa nu se ciocneasca de Terra”, considera fizicianul american David Dearbord, de la Lawrence Livermore National Laboratory, care afirma ca lansarea unor incarcaturi nucleare asupra asteroidului ar fi masura ideala pentru evitarea impactului.
    Ar mai putea fi ca soluţie contra acestui asteroid construirea unor tunuri de laser care să fragmenteze bucata celestă, dar această armă ar putea fi folosită şi în războaie cu efect distrugător.
    Revolutia biologiei sintetice
    miercuri, 04 august 2010
    Dupa ce a produs prima bacterie dotata cu un genom artificial, americanul Craig Venter a deschis o noua era in manipularea vietii. In luna mai, a.c., biologul american a anuntat in fata unui numar impresionant de jurnalisti faptul ca a creat prima celula sintetica; prima specie de bacterie, avand ca aliat de baza calculatorul. Dupa ani si ani de munca impreuna cu colaboratorii sai. „Bomba mediatica” a facut imediat inconjurul lumii.

    Marea experienta

    S-a derulat in doua etape. Mai intai a fost nevoie de sintetizarea genomului unei bacterii patogene, cu secvente foarte lungi (din genul micoplasmei) pentru a-l transplanta intr-o alta specie de bacterie. Aceasta s-a multiplicat, in mai multe cicluri, intr-o drojdie, conform instructiunilor date de noul genom, bacteriile transformate prezentand toate caracteristicile bacteriei initiale. Pentru prima oara, genomul functional al unui organism a fost recreat de om. Chiar daca cercetatorii sunt departe de a intelege cum functioneaza genomurile bacteriene si rolul proteinelor care le codeaza.

    De ce e importanta?

    De acum inainte, genomul unei bacterii poate fi programat in „laborator” apoi testat in vitro. „Pana acum nu se putea citi sau retusa decat partial genomul unei bacterii. De-acum poate fi integral recreat. Posibilitatile de a-l studia si modifica vor fi nelimitate”, a precizat unul dintre cercetatori. In viitorul apropiat se poate realiza un genom minimal pe care pot fi grefate oricate gene se va dori. Ceea ce industriasii asteapta de multa vreme. Sa dispuna de microorganisme adaptabile dupa nevoile lor, pentru a putea produce medicamente, biocarburanti etc.

    Deocamdata, nimeni nu poate rivaliza cu mijloacele lui Craig Venter, neavand posibilitatea de a crea genomuri cu secvente atat de lungi. Asta nu inseamna ca teoretic nu exista mijloace superioare in biologia sintetica. Mai multe echipe de cercetatori americani, elvetieni, francezi sau italieni, sunt preocupate de acest lucru. Cativa cercetatori francezi incearca sa creeze o „noua viata”, multiplicand mutatiile unui genom pentru a se putea obtine acizi aminati si proteine inexistente in natura. Sau, crearea de celule intru totul artificiale si nu doar a unui genom artificial.

    Daca bacteria produsa de Craig nu e deloc periculoasa, acest lucru n-ar mai fi valabil si in cazul altor bacterii care, scapate de sub controlul biologilor cu bune intentii, ar putea fi folosite in cadrul unor programe militare. Unele OMG-uri critica aceste experiente, sustinand un proiect de moratoriu international.
    Rapiri OZN in China
    miercuri, 04 august 2010
    Presupusele cazuri de rapiri OZN din China au trezit si interesul unor ufologi din alte tari. Bill Chalker din Australia a avut discutii aprofundate, de pilda, cu Shen Shituan – un binecunoscut cercetator in domeniul rachetelor – presedintele Universitatii Aerospatiale din Beijing si directorul onorific al Asociatiei de Cercetare OZN din China, dar si cu profesorul Chen Gongfu, investigatorul a numeroase cazuri de rasunet, intre care si al celui mai cunoscut caz de rapire din China, cel al lui Meng Zhao Guo.

    Zhao Guo, de 29 de ani, absolvent a doar cinci clase de scoala, era un forestier din Wuchang, langa Harbin, in provincia Heilongjiang. In iunie 1994 el lucra impreuna cu doi colegi la o exploatare de busteni. Brusc au vazut ceva neobisnuit, dupa care Meng a fost lovit de un fascicul de lumina si, dupa cum afirma, a fost rapit si supus unui act sexual cu o femeie extraterestra extrem de robusta. „Avea 3 metri si sase degete la maini, dar altfel avea o infatisare umana”. Meng spune ca a fost singura data in viata cand si-a inselat nevasta, dar, date fiind conditiile, aceasta nu a fost suparata. Meng a mai declarat ca inainte de patania sa nu auzise niciodata de OZN-uri sau ufologi.

    In septembrie 2003, Zhao Guo a fost examinat de ufologul Zhang Jingping din Beijing, secondat de psihologi si tehnicieni ai politiei. Detectorul de minciuni a indicat faptul ca victima rapirii spunea adevarul. Medicii au apreciat ca cicatricele de pe corpul sau nu pareau ramase dupa rani obisnuite sau proceduri chirurgicale. Un alt caz examinat de Chalker a fost cel al lui Cao Gong, un barbat de varsta mijlocie din Beijing, managerul unei scoli private din districtul Fangshan. In decembrie 1999, el fusese, rapit de extraterestri, care l-au dus cu nava lor pana in Qinhuangdao, un oras la circa 300 kilometri est de Beijing, pe malul unui golf al Marii Galbene. „Aratau la fel ca oamenii, doar ca aveau maini foarte mari si pielea foarte palida” a precizat Cao. El a adaugat ca la bordul vehiculului a intalnit si o alta persoana rapita, o fata chineza din Qinhuangdao, care parea de circa 13 ani.

    Investigarea cazului a fost preluata in aprilie 1999 de ufologul Zhang Jingping. Primul pas a tintit in aflarea mai multor detalii, utilizand hipnoza regresiva. Pentru a-l ajuta pe Cao sa-si reamintesca intregul incident, Zhang a invitat un faimos psiholog din orasul Suzhou, rugandu-l sa conduca sedinta de hipnoza. Apoi l-a dus pe Cao la Biroul Securitatii Publice din Beijing, unde acesta a fost supus la un test cu detectorul de minciuni. „A trecut testul cu bine” a precizat Zhang. Sub hipnoza, Cao si-a reamintit ca fata pe care a intalnit-o suferea de o boala. „Extraterestrii i-au vindecat afectiunea la bordul navei”. Zhang era curios acum daca ar putea identifica fata. In acest scop, in iunie 1999, a mers impreuna cu Cao la Biroul de Securitate Publica din Tangshan.

    Aici politistul a intocmit un portret robot al fetei, in conformitate cu descrierea si amintirile lui Cao. In noiembrie 2002, Zhang a organizat o deplasare la Qinhuangdao, conducand un grup de studenti de la Universitatea din Beijing, in speranta ca va putea identifica fata din istorisirea lui Cao. Evident, era o sansa extrem de redusa pentru a putea gasi pe cineva doar dupa un portret robot realizat pe calculator. Grupul a descins in districtul Qinglong din nordul orasului Qinhuangdao, incepand o cautare mai mult sau mai putin la intamplare, printre cei 400.000 de locuitori ai districtului. „Spre uimirea noastra, a doua zi am descoperit un indiciu. Un batran dintre localnici a recunoscut fata din imaginea pe care o aveam” povestea Zhang. Fata a fost gasita la putin timp dupa aceea. Avea 15 ani. Zhang a reusit s-o duca cu el inapoi la Beijing. Aici l-a intalnit pe Cao Gong care a recunoscut-o imediat drept fata pe care o vazuse in OZN.

    Bill Chalker se declara extraordinar de norocos intrucat, fiind in Beijing, a avut ocazia sa stea de vorba despre acest caz atat cu Zhang Jingping si cu alti cercetatori in domeniu, cat si cu Cao Gong insusi. Chalker a afirmat dupa aceasta, in repetate randuri, ca lucreaza, impreuna cu translatoarea si interpreta care il insotise, la o traducere si prezentare detaliata a acestui caz.
    Adevarul despre pasiunile erotice ale Mariei-Tereza
    miercuri, 14 februarie 2007
    Este ideea de la care a pornit istoricul german Gunther Frauberger, in articolul publicat intr-un recent numar al prestigioasei reviste franceze „L'Histoire”. Efectuand cercetari in biblioteci din Austria si Germania, Frauberger a reusit sa reconstituie viata particulara a imparatesei si in principal ultimele sale zile. Istoricul german incuviinteaza faptul ca regina iubea foarte mult caii, dar era o dragoste ce nu implica in nici un caz aspecte sexuale. „Maria-Tereza a fost mereu complexata de feminitatea ei, scrie Frauberger.

    Stapana peste unul dintre cele mai mari imperii europene, tratand de la egal la egal cu puternicii barbati de stat ai continentului, ea se simtea intrucatva inferioara acestora, dar facea tot posibilul sa-i urmeze: tragea cu pistolul, se interesa de stiinta si arta, se implica in treburile economice si comerciale, si nu in ultimul rand era o foarte buna calareata, o veritabila amazoana!”.

    „Decesul s-a datorat unei hemoragii cerebrale”

    Aceasta pasiune pentru echitatie nu i-a fost insa de bun augur, insisi servitorii de la numeroasele castele imperiale de pe cuprinsul Austro-Ungariei scornind, se pare, primele rumori referitoare la bizarul amor carnal pe care imparateasa il impartasea cu naravasii ei armasari. In privinta sfarsitului ei, despre care legendele spun ca s-ar fi petrecut pe cand Maria-Tereza, aflata in plin elan erotic cu un armasar, l-a biciuit pe acesta, fiind apoi macinata intre copitele calului, Frauberger este cat se poate de clar: nimic nu este adevarat.

    „Maria-Tereza a murit nu intr-un grajd, sub copitele vreunui armasar, ci singura, in patul ei, in seara zilei de 5 noiembrie 1780. Potrivit marturiilor, de care nu ne putem indoi, ale apropiatilor sai, in acea zi imparateasa s-a sculat dis-de-dimineata, si-a baut cafeaua si s-a tolanit inapoi in asternuturi, pregatindu-se a citi corespondenta. Dupa trei ore, sambelanul sau, nedumerit ca inca nu fusese chemat de imparateasa, ca de obicei, a intrat in camera ei si a gasit-o in pat, in stare de inconstienta.

    Stare din care, cu toate eforturile depuse de medicii personali, imparateasa nu avea sa se mai trezeasca niciodata, incetand din viata la ora 9:45 p.m., in aceeasi zi. Autopsia urma sa scoata la iveala ca decesul ei s-a datorat unei hemoragii cerebrale. Cu alte cuvinte, un sfarsit deloc spectaculos, precum cel vehiculat de amatorii de zvonuri si de glume fara perdea pe socoteala impunatoarei imparatese...
    Luna va disparea de pe bolta cereasca
    miercuri, 31 mai 2006
    Daca, privind Luna cu regularitate, aveti sentimentul ca ea pare tot mai mica, seara de seara, aflati ca acest fapt se petrece nu doar in mintea dumneavoastra, ci si in realitate! Fenomenul a fost de altfel deja confirmat de astronomii elvetieni de la Observatorul Cantonal din Zürich, care au efectuat o serie de masuratori sub conducerea dr. Alfred Zeeiman.

    "Daca in primii ani ai deceniului sapte, atunci cand au inceput proiectele americane de cucerire a Lunii, astrul noptii avea un diametru estimat la circa 3888 km, astazi, dupa aproape patru decenii, acesta nu depaseste 3700 km! Scaderea este considerabila, caci in acest ritm, in câteva sute de ani, Luna va disparea de pe bolta cereasca! Dar efectele se vor manifesta mult mai devreme, prin maree devastatoare, ce se vor transforma cu timpul in veritabile valuri tsunami! Topirea gheturilor polare va fi accentuata, ducând la cresterea alarmanta a nivelului oceanului planetar, in vreme ce succesiunea obisnuita a zilelor si a noptilor va disparea total, urmând sa existe doar o zi de sase luni si o noapte la fel de lunga, ca in regiunile polare!", a avertizat specialistul elvetian.


    Desi NASA a confirmat observatiile astronomilor din Tara Cantoanelor, nici un oficial al Agentiei Spatiale Americane nu s-a incumetat sa dea o explicatie pentru aceasta anomalie. Se vehiculeaza ideea ca expeditiile americane "Apollo" ar fi destabilizat rocile de la suprafata selenara, in Marea Linistii, iar acest fapt, coroborat cu gravitatia aproape nula de pe satelitul natural al Terrei a determinat o reactie in lant de ridicare a unor uriasi nori de praf si disiparea lor in spatiu.

    NASA a catalogat aceasta ipoteza drept "puerila", admitând ca mai curând poate fi vorba despre un impact al Lunii cu un meteorit de proportii considerabile, care a dus efectiv la "ciobirea" serioasa a astrului noptii. Interesant este faptul ca cea din urma ipoteza este impartasita chiar si de unii oameni ai Bisericii, care vad in ea o materializare a profetiilor biblice ce vorbeau despre "Luna care va cadea de pe cer, cu putin timp inainte de sfârsitul lumii!". Cat timp ne mai desparte de aceasta presupusa "apocalipsa cosmica", ramâne insa de vazut..
    Racheta care se repara singura
    marţi, 07 martie 2006
    Dupa primul zbor cosmic, intreprins de Gagarin, oamenii au cautat sa impinga tot mai departe limitele cuceririi Cosmosului. Au urmat asadar aselenizarea, primele amartizari, pentru ca ultimul deceniu sa duca la stabilirea primei baze extraplanetare permanente – Statia Spatiala Internationala.

    In acelasi timp, omenirea a fost martora unor esecuri si accidente tragice, carora le-au cazut victime cosmonautii rusi si americani, accidente datorate defectarii, imediat dupa iesirea din atmosfera terestra, a aparaturii de bord sau a deteriorarii dispozitivelor de protectie. Pe viitor, insa, ne asigura savantii, astfel de incidente nu se vor mai repeta, deoarece rachetele vor putea sa se repare singure!

    Fibrele inteligente

    Majoritatea defectiunilor survenite in Cosmos se datoreaza variatiilor bruste de temperatura, dar si micrometeoritii sau „deseurile” provenite de la precedentele misiuni spatiale pot ciocni invelisul navetei – este una dintre ipotezele vehiculate in legatura cu avaria suferita de naveta Apollo 13. In conditiile extreme existente in spatiul cosmic, repararea unor asemenea stricaciuni ar necesita pe de o parte o tehnologie avansata, pe de alta eforturi considerabile din partea astronautilor. In curand, insa, solutia va veni din partea nanotehnologiei. „Cand ne taiem la mana, organismul declanseaza propriul sistem de aparare si, indiferent ca ne bandajam sau nu, sangele se va coagula, formand un strat protector si ajutand la regenerarea pielii. Dupa acest principiu ne-am calauzit si noi, atunci cand am cautat sa cream un material capabil sa ajute naveta avariata sa-si refaca singura invelisul”, spune Christopher Semprimoschnig, inginer la European Space Technology Research Centre, din Olanda.

    Semprimoschnig s-a aflat in fruntea unui colectiv de cercetatori din mai multe tari occidentale, care au derulat, sub egida Agentiei Spatiale Europene (ESA), un program vizand punerea la punct a unui procedeu de „autovindecare a ranilor navetei”, dupa cum s-a exprimat, plastic, specialistul olandez. Savantii au inlocuit unele dintre fibrele care trec prin materialul rasinos din invelisul navetelor spatiale cu fibre de sticla umplute cu un adeziv special, capabil sa se intareasca si in lipsa oxigenului. „In cazul unui impact cu un corp strain, fibrele de sticla se sparg, dar lichidul din interior se va imprastia in jur, umpland eventualele crapaturi in bordaj si intarindu-se instantaneu”, explica Semprimoschnig.

    Spre Marte, fara riscuri

    Gratie noii tehnologii, pana la implementarea careia vor mai trece, considera specialistii, cel putin zece ani, responsabilii ESA spera sa le-o poata lua inainte americanilor, realizand misiuni cu durata mai mare decat cele actuale. Ei intentioneaza sa construiasca invelisurile de protectie ale viitoarelor rachete cosmice in conformitate cu aceste standarde de ultima ora, pentru ca respectivele invelisuri sa fie mult mai rezistente la fluctuatiile de temperatura si la socuri. Practic, fibrele cu adeziv vor impiedica producerea la bordul navetelor a unor incidente minore dar care pot avea (si istoria, din pacate, a dovedit-o) efecte catastrofale. „Daca aceasta tehnologie ar fi fost la dispozitia noastra inca de acum doua decenii, accidente precum cele ale navetelor Challenger sau Columbia nu ar mai fi avut loc. Totusi, daca solutia va fi pusa in practica, riscurile legate de eventuale calatorii spre Marte sau spre alte planete din Sistemul Solar vor fi mult mai reduse decat in prezent, iar durata de viata a unei navete spatiale va fi considerabil sporita”, spune dr. Richard Trask de la Departamentul de Inginerie Aerospatiala al Universitatii Bristol, Marea Britanie.
    Constructii in spatiu realizate cu ajutorul sunetelor
    marţi, 25 aprilie 2006
    Sunt bine cunoscute legendele despre misterioasele procedee prin care incasii si alte popoare stravechi ar fi reusit, se spune, construirea unor edificii uriase, folosind, nu buldozere sau macarale, ci... sunete! Modulate pe anumite frecvente, acestea ar fi fost capabile sa ridice in aer si sa aseze dupa bunul plac al constructorului blocuri de piatra de zeci de tone.

    Chiar daca nu vor fi prea curand capabili de asemenea performante, oamenii zilelor noastre vor insa sa demonstreze ca legenda poate deveni realitate. Cercetatorii de la laboratoarele NASA au pus la punct un dispozitiv care, prin intermediul sunetelor de joasa frecventa, poate muta obiecte de dimensiuni liliputane, fara sa le atinga! Tehnologia va fi de mare folos viitoarelor expeditii spatiale, pentru ca obiectele respective, avand o finete de filigran, erau transportate de pe Pamant cu mari dificultati, iar defectiunile, inerente transportului, erau foarte frecvente.

    Gratie noii tehnologii, pusa la punct de o echipa de specialisti in aeronautica de la „Georgia Institute of Technology”, sub conducerea lui Narayanan Komerath, un dispozitiv de forma rectangulara, avand atasate boxe si microfoane, emite sunete de joasa frecventa, dar totusi audibile pentru urechea umana. Aceste sunete transmit o anumita vibratie si pot plasa particule minuscule de material, cu deosebita precizie, in locuri prestabilite, „zidindu-le” acolo. „Am experimentat deja procedeul, folosind mici sfere de aluminiu, de grosimea unui fir de par, pe care le-am proiectat pe un panou pentru captarea energiei solare, dezvaluie Komerath. Rezultatele au fost excelente. Nu numai ca particulele s-au distribuit uniform, fara a se polariza, asa cum ne temeam noi, dar s-au si «sudat» perfect, formand o pelicula perfect plana si deosebit de rezistenta.

    Pana in prezent, cosmonautilor nostri le era foarte greu sa execute, la bordul navetelor spatiale, operatii migaloase, cum ar fi, de pilda, construirea unei pelicule protectoare, «groasa» de un milimetru, sau chiar mai putin. Acest dispozitiv ii va ajuta sa faca treaba asta ca intr-o joaca”. In mod concret, ridicarea unui „zid” de o asemenea finete va fi realizata prin proiectarea, pe o rama din aluminiu, a unei pelicule de adeziv special, numit epoxy, urmata de activarea dispozitivului cu sunete de joasa frecventa, care va „arunca”, prin vibratii, liliputanele sfere de aluminiu pe rama, distribuindu-le uniform. In numai trei minute, pelicula dorita este gata de utilizare... Dispozitivul a fost deja testat la bordul aeronavei KC-135, apartinand NASA, aeronava care poate simula starea de gravitatie scazuta, caracteristica spatiilor interplanetare.

    Dar Komerath spune ca adevaratul test va avea loc abia in anii viitori, cand un prototip al dispozitivului se va afla la dispozitia unei misiuni spatiale cu echipaj uman. „Apreciez mult acest proiect, spune Bill Wailes, presedintele «STW Composites», o companie de design aerospatial din Colorado, si sunt sigur ca, beneficiind de ajutorul unor asemenea tehnologii, vom fi capabili, in deceniile urmatoare, sa construim in spatiul extraterestru infrastructuri solide, cu niste costuri mult mai scazute decat cele care au fost necesare ridicarii Statiei Orbitale Internationale”.
    Viata in lipsa gravitatiei
    marţi, 04 aprilie 2006
    V-ar placea sa traiti in imponderabilitate? Probabil, prima tentatie ar fi sa raspundem afirmativ unei asemenea intrebari. Totusi, viata in afara zonei de atractie a Terrei, pe cat de spectaculoasa pare la televizor, pe atat de plina de capcane este in realitate. si omul se afla abia la inceputul explorarii directe a acestei zone. Pentru aceasta, este in curs de concretizare mega-proiectul international ISS, din „culisele” caruia va prezentam câteva detalii.

    Cel mai scump laborator stiintific din lume. Proiectul statiei spatiale internationale a fost lansat in 1985 de presedintele Reagan, i s-a pus prima „caramida”... cosmica in 1998 si se spera ca in 2010 constructia sa va fi incheiata. Cu un cost total de peste 100 miliarde de euro! ISS se roteste in jurul Pamântului cu 28.000 km/h si a gazduit pana in prezent 27 de astronauti, recordul de sedere in spatiu detinandu-l rusul Serghei Krikalev, cu 317 zile. In afara SUA si Rusiei, alte 14 tari participa la realizarea insolitei constructii. Misiunea de baza a acesteia, potrivit declaratiilor oficiale, este de a se face sute de experiente in absenta fortei gravitationale.


    Cum sa zidesti in vid? De fapt, nu chiar in aer, dar, oricum, in absenta acelui frecvent invocat punct de sprijin in Univers. Asa cum o casa obisnuita se ridica pe sol, caramida cu caramida, si ISS creste piesa cu piesa. In special module de locuit si de cercetare sunt folosite, aduse la baza cu ajutorul avioanelor-cargo americane si al navelor rusesti. Capacitatea de transport pentru un asemenea zbor este de circa 12 tone, aici fiind incluse atat materialele propriu-zise, cat si apa sau hrana necesare astronautilor. In total, este nevoie de circa 20 de transporturi.


    Singur, cu necuprinsul. Este aproape incredibil modul de lucru in spatiu, al celor de pe ISS. Pentru ca nu doar bratul mecanic este pus aici la treaba, ci si fiinta umana. Iata-l, de pilda, pe Stephen K. Robinson, incercând sa repare o portiune deteriorata a invelisului navetei Columbia. In combinezonul sau masiv, pare mai degraba stangaci, dar totul e conceput astfel incat viata astronautului sa fie pusa cat mai putin in pericol. Robinson lucreaza la nu mai putin de 400 km altitudine, cu picioarele bine acrosate de bratul navetei. Temperaturile oscileaza aici intre 120°C si – 150°C, dar combinezonul, care contine fibre ceramice, nu asigura protectie doar impotriva acestor conditii improprii vie]ii, ci si impotriva razelor solare de foarte inalta energie, de asemenea mortale. Insa, daca un micrometeorit ori unul dintre nenumaratele fragmente de sateliti aflate in jurul Terrei perforeaza costumul spatial, astronautul e ca si mort.Din fericire, probabilitatea unei asemenea coliziuni este de 1 la 10 milioane.


    Haltere si mancare zburatoare. Imponderabilitatea afecteaza in timp scurt atat corpul, cat si functiile organismului uman. Cel putin o ora de exercitii fizice pe zi fac astronautii de pe ISS, si cu toate acestea, la revenirea pe Pamant ei au nevoie de câteva saptamani de reeducare a muschilor ajunsi in stare flasca. Nici cu servitul mesei lucrurile nu stau mai bine, intrucat alimentele zburatoare trebuie „urmarite” prin cabina, pentru a putea fi consumate, iar apa se bea cu ajutorul unor dispozitive speciale. Pe de alta parte, ritmul biologic este si el greu incercat. Tinand cont de faptul ca statia face un tur complet al Terrei in 90 de minute, rezulta ca zilele si noptile la bord au, fiecare, cate... 45 de minute. De aceea, astronautii traiesc dupa un ritm artificial de 24 de ore si dorm cate 8 ore.


    Un Pamant prea indepartat... Intr-un spatiu facut sa gazduiasca cel mult trei „permanenti”, un mare pericol pentru astronauti este claustrofobia. De aceea, bucuria lor cea mai mare este sa contemple batrana noastra planeta, printr-un hublou special. Putem considera ca si o asemenea incercare, deloc neglijabila, face parte din pragurile inerente ale pionieratului in domeniu. Daca ISS este rodul colaborarii a 16 state, exista alte forte care se opun impresionantului proiect. Dupa tragedia navetei Columbia, pana si uraganul Katrina s-a aratat potrivnic cuceririi Cosmosului de catre om, producand mari neajunsuri uzinelor si hangarelor unde se lucreaza pentru ISS. Totusi, se spera ca 2010 va marca o mare cotitura in domeniu. In final, statia urmeaza sa aiba lungimea de 100 de metri, largimea de 120 de metri si 470 tone greutatea. Alimentarea cu electricitate se va face prin panouri fotovoltaice imense, cam cat doua terenuri de fotbal. Un vis prea frumos al pamantenilor? Sa speram ca va fi inceputul unei noi vieti, temelia – fie ea si spatiala – a unei noi mentalitati umane, (mai) sanatoasa!
    Pe Marte exista viata!
    marţi, 02 mai 2006
    Un miliard de mici fapturi extraterestre! Pamantul a „exportat” viata pe Planeta Rosie. Cum vor evolua fiintele martiene? Omul ameninta Cosmosul. Sistemul Solar numara cel putin 67 de contaminari.

    Nu mai este de multa vreme o gluma!

    Cu toate ca inca nu se stie exact daca si cand anume planeta noastra vecina va fi avut pe intinsul ei viata proprie, oamenii de stiinta au afirmat de curand un lucru tulburator: exista fiinte vii pe Marte. Nu sunt „omuleti verzi”, dar ca numar s-ar situa in jurul unui miliard. Deocamdata. Caci forta lor de supravietuire si de adaptare este impresionanta. Si poate ca acest fapt nu ar trezi – dincolo de surpriza majora si de curiozitate – mari nelinisti, daca nu s-ar fi confirmat ideea originii terestre si cea a evolutiei imprevizibile a acestor vietuitoare.

    Cine sunt ei?

    In prezent, organisme microscopice: bacterii, bacili in cea mai mare parte, toti alcatuiti dintr-un invelis permeabil pentru moleculele pe care le secreta sau le absorb; in interior, se adapostesc patrimoniul lor genetic si proteinele necesare metabolismului si reproductiei prin diviziune. In mod particular, EI pot forma spori foarte rezistenti. Exemplele sunt numeroase: bacterii care pot trai fara oxigen; bacil producator al acidului lactic; bacil patogen pentru insecte, pe Marte este capabil sa formeze un spor (forma premergatoare reproducerii sexuate, in cadrul regnului vegetal); bacterie existenta in sol, responsabila pentru unele intoxicatii alimentare si multe altele.


    Existenta „terro-martienilor” nu este pusa la indoiala, in ciuda decontaminarilor sondelor spatiale si ale robotilor care au atins solul Planetei Rosii. Pur si simplu, microorganismele respective rezista, fac fata unor conditii exterioare asupra carora niciodata omul nu va putea actiona eficace si in scop pozitiv. Asadar, ele au fost transportate prin spatiul interplanetar, ca niste astronauti cum poate pe Terra nu mai exista. Oricum, in mod sigur, nu ca fiinte macromoleculare. Totusi, acestea au calatorit circa 300 milioane de kilometri prin vidul glacial, pentru a ajunge intr-un mediu deosebit de ostil: pe Marte, temperatura medie este de -60ş C, nu exista oxigen, iar expunerea la ultravioletele solare este aproape totala. Cel mai contaminat corp ceresc din Sistemul Solar ramane, totusi, Luna. Ea a gazduit 38 de misiuni trimise de pe Pamant, fiind urmata de Venus (15 misiuni), Marte (10), apoi de Jupiter si de alte planete, comete, asteroizi. Pentru moment, s-au contabilizat 67 de contaminari certe, insa pandemia ameninta sa depaseasca granitele sistemului nostru solar, numai daca ne gandim la misiunile Voyager si Pioneer. Iar temerile sunt mai mult decat justificate, cata vreme nu se pot cunoaste sau anticipa posibilele forme de evolutie a bacteriilor raspandite in Cosmos.

    Care sunt pericolele?

    Problema este foarte complexa, intrucat nu e vorba doar despre imperativele stiintifice (concluziile legate de aparitia vietii ar suferi, categoric, denaturari majore), ci mai ales despre impactul asupra generatiilor viitoare. Nimeni nu poate spune astazi daca nu cumva, din microorganismele „exportate” de misiuni americane sau ruse in Cosmos, se vor dezvolta fiinte monstruoase, dar extrem de inteligente. Nimeni nu mai poate realiza o evaluare de necontestat asupra originii vietii (de pilda, ar fi absolut legitima intrebarea daca viata pe Terra nu a venit din alte spatii celeste). Si, poate, mai ingrijorator: amintita pandemie planetara nu a fost oare generata constient, din anumite zone ale comunitatii stiintifice pamantesti?
    Gustave Whitehead, primul aviator al lumii
    marţi, 09 mai 2006
    Cand intr-o insorita zi de iarna a anului 1903, americanii Wilbur si Orville Wright au reusit sa implineasca unul dintre cele mai vechi vise ale omenirii, acela de a zbura, lumea i-a privit plina de admiratie, cu rasuflarea taiata in fata acestei izbanzi demne de niste veritabili urmasi ai lui Icar. O noua era in istoria civilizatiei umane se deschidea, o era a avantului spre inaltimi, spre spatii siderale, o implinire parca a destinului anticului erou, ce platise cu viata indrazneala sa de a se apropia de Soare.

    Astazi, zborul a devenit un lucru banal, milioane de oameni preferand confortul si siguranta uriaselor „pasari de otel" spre a se deplasa, pretutindeni pe glob. Dar, oricat ar fi greu de crezut, nu fratilor Wright ar trebui sa le fie recunoscator calatorul ce-si desfata privirea privind prin hublou perdelele de nori diafani, ci unui imigrant german care a reusit sa infranga gravitatia, la bordul unui aparat conceput de el, cu mai bine de doi ani inainte de „istoricul" zbor de la Kitty Hawk...

    Daca vrei sa fii aviator, invata mai intai sa inoti...

    Daca unor temerari precum fratii Wright, Otto Lilienthal, Bleriot sau romanii Vuia si Vlaicu, lumea le recunoaste meritele de pionieri ai aviatiei, despre Gustave Whitehead, nimeni nu pare sa fi auzit nimic. Si totusi, judecand dupa o serie de marturii datand de la inceputul secolului trecut, acestui imigrant cvasi-necunoscut, de origine germana, i se cuvine locul de onoare in istoria zborului cu motor, lucru acceptat pana si de catre americani, altfel atat de mandri de performantele compatriotilor lor. Figura lui Whitehead, un personaj asupra caruia a inceput sa se faca lumina abia in ultimul deceniu, gratie cercetarilor intreprinse de arhivisti si istorici new-yorkezi, este totusi invaluita intr-un adanc mister. Nu se stie despre el decat ca s-a nascut in Germania si ca, impins de saracie, a emigrat in 1895 in Statele Unite, pe cand nu implinise inca 21 de ani. Harnic, ordonat si extrem de muncitor, „neamt" pana-n maduva oaselor, imigrantul s-a facut remarcat de patronii sai din orasul Bridgeport pentru ideile cu totul neobisnuite pentru un tanar de varsta lui: Gustave nu dorea altceva decat sa zboare, cu o masinarie infernala ale carei planuri li se parusera chiar si inginerilor „imposibile". Tanarul a perseverat si, neavand bani sa-si construiasca un aparat asa cum visa, a inceput sa puna cent pe cent, in speranta ca intr-o buna zi, avionul proiectat de el va deveni realitate. Spre norocul sau, un incident care ar fi putut deveni tragic, i-a scurtat asteptarea. In 1898, asadar intr-o perioada cand febra zborului cuprindea tot mai multe spirite luminate, inventatorul american Samuel Langley a incercat sa zboare, la bordul unui aparat construit din fondurile armatei federale, peste raul Potomac. Din pacate, tentativa lui s-a soldat cu o nereusita, aparatul scufundandu-se ca un bolovan dupa doar cativa metri de la propulsare... Singurul care s-a „bucurat" de acest esec a fost, pe cat se pare, Gustave Whitehead. In zilele urmatoare, el s-a scufundat de nenumarate ori in apele reci, spre a recupera piesele epavei, reusind chiar sa scoata la suprafata si osatura din otel special a aeronavei lui Langley, fapt care ii face astazi pe exegetii aventurierului german sa declare ca, daca acesta n-ar fi stiut sa inoate, n-ar fi putut nici sa zboare...

    Peste New York

    Gratie inventivitatii sale deosebite, Whitehead, care era la curent si cu planurile aeronavei puse la punct de compatriotul lui, Lilienthal, a fost capabil sa imbunatateasca aparatul „pescuit" din Potomac. Totodata, el a invatat din greselile predecesorilor, plasand motorul (care era inventat de el si functiona pe baza de... acetilena!?) in fata, cat mai aproape de elice, dotandu-l cu roti cauciucate, ce permiteau o rulare mai usoara, pe orice fel de pista. Atunci cand a fost gata, nimeni nu-si imagina insa ca veritabila struto-camila, cu aripi de liliac, lungi de peste cinci metri, si corp ca de viespe ar fi putut vreodata sa se desprinda de pamant. Si totusi, intr-o seara fierbinte de august a anului 1901, acest stramos al avionului modern s-a inaltat spre cer, zburand peste ochiul de apa ce desparte insula Long Island de restul orasului New York, la o inaltime apreciata de martorii oculari ca fiind de 60 metri!

    „Am putut zbura, asemenea unei pasari..."

    Din putinele pagini lasate de acest vizionar necunoscut si neinteles de contemporani, reiese clar ca el era convins de importanta realizarii sale. Arhivistul american Harvey Lippincot, de la United Aircraft Corp., a reusit sa intre recent in posesia catorva scrisori din arhiva personala a lui Whitehead, intr-una din acestea, tanarul notand: „M-am ridicat deasupra capetelor oamenilor intr-un obiect care pana nu cu mult timp inainte exista doar intr-un cotlon ascuns al creierului meu. Si am putut zbura, asemenea unei pasari, cum nici un om n-am mai reusit pana acum, prin propria mea forta". Din pacate, insa, zborul imigrantului german nu a fost imortalizat de pelicula fotografica, asa cum s-a intamplat in cazul fratilor Wright, deci nu exista nici o dovada concreta a lui, in afara declaratiilor martorilor oculari. Este si motivul pentru care multi istorici au refuzat sa dea credit incercarii lui Gustave Whitehead. In ciuda acestor lucruri, dovezile ca tanarul de 27 de ani a zburat, cu mult inaintea fratilor Wright, s-au tot adunat, gratie investigatiilor intreprinse de o serie de entuziasti, dornici sa fie restabilit adevarul istoric. Acestea demonstreaza ca imigrantul nu a facut doar o singura incercare de a zbura, asa cum sustin scepticii, si ca un alt aeroplan, pus la punct tot de el, s-a prabusit langa Pittsburgh, fiind cat pe-aci sa-l ucida pe copilotul lui Whitehead, respectivul scapand doar cu craniul scalpat de elice... Incidentul a fost de natura sa-l „potoleasca" pe nazdravanul Gustave astfel incat, la insistentele patronilor sai, el a lasat-o mai moale cu asemenea experiente, considerate prea periculoase. „Cu toate excentricitatile sale, Whitehead ramane un mare si autentic pionier al aviatiei", spune Michael Spezia, director executiv la New England Air Museum.

    Farsa de duzina sau realizare epocala?

    Intr-un numar recent, prestigiosul „New York Times" se intreba, sub semnatura redactorului Paul Marks, daca istoria aviatiei va trebui rescrisa, din cauza suporterilor tot mai vehementi ai lui Gustave Whitehead. „Ei aduc ca argumente scrisori ale aviatorului, precum si marturii ale celor ce au asistat la «zborul in Brooklyn», cum este cunoscuta temerara incercare a lui Whitehead. Dar toate acestea ar fi putut fi, la fel de bine, fabricate, epoca fiind recunoscuta pentru rasunatoarele «hoax»-uri (farse) de presa, gratie carora ziarele isi epuizau imediat tirajele. Ne putem pune intrebarea: nu cumva imigrantul german a fost convins ca, impreuna cu prietenii sai, sa faca parte dintr-o asemenea inscenare?". Nu de aceeasi parere este si instructorul de zbor Andrew J. Kosch, un fan declarat al lui Whitehead. „In august 1901, dupa ce Whitehead a zburat in Long Island, articole despre el au aparut in «New York Herald» si «Boston Transcript», doua publicatii extrem de serioase, care n-ar fi plecat urechea la zvonuri sau inscenari. Mai mult, aviatorul a fost felicitat personal de catre guvernatorul John Dempsey, care i-a conferit chiar titlul de «parinte al aviatiei din Connecticut». Mi-e greu sa cred ca un tanar de 27 de ani ar fi fost capabil sa joace o farsa de asemenea proportii unui ditamai guvernatorul!" Si pentru a demonstra ca germanul nu a mintit, Kosch a intrat in posesia unor copii dupa planurile acestuia si cu ajutorul unor sponsori, a reusit, in 1997, sa zboare cu o replica perfecta a «liliacului», pe o distanta de cateva sute de metri. „Whitehead a murit sarac, in 1927, incercand zadarnic sa-si convinga contemporanii ca el este autorul primului zbor cu motor, precizeaza Kosch. Dar, mai devreme sau mai tarziu, suntem convinsi ca memoria lui va fi cinstita cum se cuvine, iar realizarea lui epocala va fi apreciata la adevarata valoare".
    Ce a ascuns Charles Darwin?
    miercuri, 21 iunie 2006
    Marele naturalist englez, autorul celebrei lucrari "Evolutia speciilor pe calea selectiei naturale" - aparuta în anul 1859 -, datoreaza majoritatea covârsitoare a ideilor sale unei calatorii stiintifice. Este vorba de voiajul dedicat observatiilor stiintifice, efectuat între 1831 si 1836, la bordul vasului "Beagle". Dar doi cercetatori de la Imperial College din Londra au descoperit în manuscrisele sale o fraza care le-a atras atentia, si anume: "...daca sunt cultivate mai multe soiuri de plante în aceeasi zona, productivitatea creste". La ce se referea creatorul darwinismului?


    Multa vreme, sursa aceste idei a lui Darwin (1809-1882) a ramas necunoscuta, neexistând nici o explicatie. Dar recent, revista "Science" a publicat rezultatul surprinzator al anchetei întreprinse de cercetatorii operei sale. Astfel, s-a aflat ca la începutul secolului XIX, botanistul englez George Sinclair a amenajat o gradina speciala la Woburn Abbey, în sud-estul Angliei. Acolo existau 240 de mici parcele cultivate cu o mare varietate de plante (inclusiv bazine cu specii acvatice). Sinclair si-a publicat primele observatii în 1816, iar în 1826 a scris un studiu amplu a carui concluzie era urmatoarea: o mare comunitate de specii vegetale este mult mai avantajoasa pentru dezvoltarea plantelor decât un ecosistem sarac în diversitate"... De fapt, aceasta idee revolutionara pentru acele timpuri evidentia pentru prima oara rolul esential al biodiversitatii pentru viata în mediul natural (ecosistem) a plantelor, dar si a insectelor si a altor vietuitoare.

    Era vorba, în consecinta de primul studiu ecologic, pe care marele Darwin l-a apreciat atât de mult, însa nu a mentionat deloc numele lui George Sinclair (trebuie precizat ca termenul de "ecologie" a fost folosit pentru prima data de biologul german Ernst Haeckel, în 1866). Astazi, ideile darwiniste privind biodiversitatea si importanta ei ecosistemica sunt mai actuale decât oricând. Printre observatiile stiintifice si concluziile geniale ale lui Darwin, acea gradina speciala de la Woburn Abbey a avut un rol aparte.
    Bolile se vor auto-vindeca
    miercuri, 31 mai 2006
    Nimic nu-i mai de pret ca sanatatea, dar din pacate multi nu o pretuiesc decât dupa ce o pierd, spune o veche butada, izvorâta din dorinta oamenilor de a fi mereu sanatosi. Dorinta ce pare acum utopica, dar care, ne asigura geneticienii, va fi perfect realizabila, chiar in cursul acestui secol.

    Expertii in terapia genica au anuntat, la inceputul lunii mai, descoperirea unei modalitati prin care celulele defecte sunt "convinse" sa se repare singure. Spre deosebire de tentativele facute pâna acum, care vizau inlocuirea genelor afectate, noua metoda are in vedere punerea in valoare a propriilor mecanisme de corectie ale celulelor. Oamenii de stiinta germani au prezentat, in cadrul conferintei anuale a Societatii Europene de Genetica Umana, desfasurata la Amsterdam, un medicament ce poate influenta felul in care se comporta o gena, in organismul pacientilor cu starea de sanatate deteriorata.

    Astfel, s-a dovedit ca este posibila stimularea unei gene "inrudite" cu cea defecta, pentru reducerea simptomelor anumitor boli. Cercetarile au fost focalizate pe atrofia spinala musculara, o maladie ereditara relativ frecventa si una dintre principalele cauze ale mortalitatii infantile, afectând 1 din 6000 de nou-nascuti. Boala, provocata de degenerarea neuronilor motori din cordul spinal, determina slabirea si atrofierea muschilor de la picioare, mâini si trunchi. La pacientii cu atrofie musculara, gena care produce neuroni motorii lipseste, dar ei au in schimb "cópii" ale acesteia, insuficiente insa pentru a preveni manifestarile bolii. Specialistii de la Institutul de Genetica al Universitatii din Köln au descoperit ca medicamentul numit Valproate (deja folosit in tratarea epilepsiei) poate creste nivelul proteinei ce formeaza neuroni motori, de pâna la patru ori!

    Experimentele efectuate asupra unor pacienti cu atrofie musculara au aratat o vizibila imbunatatire a starii lor de sanatate, celulele nervoase fiind stimulate sa se "repare", prin intermediul revolutionarei terapii genice. "Acest proiect demonstreaza ca e posibil sa influentam comportamentul genelor, recurgând la medicamente. Metoda descoperita de noi va spori calitatea vietii pentru bolnavii cu atrofie musculara", spune prof. Brunhilde Wirth.
    In Peru exista un loc miraculos, unic in lume: Lacul care aduce copii
    marţi, 09 mai 2006
    „Balta fertilitatii”, unul dintre cele mai stranii locuri de pe Terra, se afla in mijlocul unui desert arid, la aproape 70 km sud-est de capitala peruana Lima. Faima sa a depasit de mult granitele micului stat andin, ajungand chiar pana in Statele Unite, astfel ca astazi, mii de pelerini vin sa atinga malul miraculos si sa se scalde in apa despre care ei cred ca ar lecui pe loc orice problema de infertilitate sau impotenta.


    Balta de la Chilca, asa este numit locul respectiv, e cunoscuta inca din timpul incasilor, existand marturii ale conchistadorilor spanioli privind ritualurile practicate aici. Se pare ca primii europeni care s-au scaldat in aceasta apa au fost doi ostasi spanioli ce dezertasera din micul detasament al lui Francisco Pizzaro. Ei au putut remarca imediat efectele „tratamentului”: casatorindu-se cu indigene, au avut o droaie de copii, reusind sa procreeze, dupa cum scrie cronicarul Rodrigo Diaz de Alcaya, „pana la 70 de ani, caci s-au scaldat in apa despre care se spune ca intinereste si pe care incasii se feresc sa o arate strainilor”. Acest secret desavarsit s-a pastrat pana in secolul XIX, cand balta a fost descoperita, intamplator, de o echipa de paleontologi americani, care nu au crezut insa nici o clipa in capacitatile sale miraculoase. Dar a fost de ajuns ca un bogat politician din New York, care incercase toate leacurile posibile pentru a scapa de impotenta, sa vina aici, sa se scalde si sa se vindece de meteahna sa, pentru ca vestea existentei „baltii virilitatii” sa se raspandeasca in toata America.


    Localnicii numesc astazi intinderea de apa, care are forma aproximativa a unui cerc cu un diametru de 250 metri, „facatorul de gemeni”, fiindca femeile care au probleme de procreere si se scalda aici sau se ung cu malul mlastinii nasc negresit gemeni.
    Intrigati de aceste „miracole”, oamenii de stiinta americani au efectuat cercetari, in anul 1960, asupra apelor baltii si a namolului de aici, dar nu au putut gasi nimic neobisnuit in compozitia lor. „Tratamentele miraculoase efectuate aici nu pot fi puse, in aceste circumstante, decat pe seama autosugestiei!”, a declarat dr. Jose Ramon Estacar, de la un spital din Lima. Multi cred insa ca aceste vindecari minunate ar avea mai degraba legatura cu fenomenul OZN. Numai in ultimele decenii, deasupra baltii Chilca a fost semnalata prezenta a zeci de OZN-uri si „lumini misterioase”, de fiecare data evoluand noaptea. Numa Rueda, primarul micii localitati din preajma mlastinii, localitate numita tot Chilca, spune ca „Batranii nostri povesteau cum veneau aceste obiecte zburatoare si aruncau o substanta lichida in balta. Poate ca aceste posibile reziduuri abandonate de farfuriile zburatoare sunt raspunzatoare pentru efectele curative deosebite ale apelor baltii!”.
    Calciul si magneziul - vitale pentru sanatate
    miercuri, 13 august 2003

    Calciul si magneziul sunt doua minerale esentiale pentru organism, carenta lor aducând grave prejudicii functiilor metabolice. Ce se întâmpla în lipsa lor?

    Calciul

    Semnele carentei de calciu: deoarece calciul este responsabil cu transmiterea influxurilor nervoase, cel mai pertinent semnal al carentei acestui mineral este aparitia unei senzatii de amorteala sau furnicaturi la nivelul membrelor, precum si contracturi musculare (asa-numitii cârcei).
    Calciul si magneziul sunt doua minerale esentiale pentru organism, carenta lor aducând grave prejudicii functiilor metabolice. Ce se întâmpla în lipsa lor?

    Calciul

    Semnele carentei de calciu: deoarece calciul este responsabil cu transmiterea influxurilor nervoase, cel mai pertinent semnal al carentei acestui mineral este aparitia unei senzatii de amorteala sau furnicaturi la nivelul membrelor, precum si contracturi musculare (asa-numitii cârcei). Formele mai avansate ale lipsei de calciu se traduc în tulburari de ciclu menstrual, dar mai ales în osteoporoza, carii dentare, unghii si par friabil, oboseala generalizata. În cazul lipsei severe de calciu apar palpitatii, o stare permanenta de iritabilitate psihica, senzatia de lipsa de aer, insomnii, lentoare în vindecarea ranilor, tulburari de dinamica sexuala la barbati si frigiditate la femei. La rândul lor, copiii au de suferit pe termen lung daca se confrunta cu lipsa de calciu deoarece aceasta carenta atrage dupa sine rahitismul si tulburari de crestere. Rezervoare naturale de calciu: laptele si derivatele sale, cerealele, galbenusul de ou, soia, fasolea, mazarea, apa minerala.
    Suplimente de calciu: În general, o alimentatie echilibrata, bogata în alimente care contin calciu, asigura necesarul organismului, însa în cazul persoanelor care deja sufera de anumite boli, suplimentele de calciu sunt obligatorii; e vorba de cei afectati de spasmofilie, astenie, nervozitate, dificultati de concentrare, dureri frecvente de cap, hemoragii prelungite, tulburari produse de menopauza. Dar, cea mai mare nevoie de calciu o au copiii si adolescentii, precum si femeile în perioada sarcinii. În farmacii exista o gama deosebit de variata de suplimente de calciu, dar orientarea catre un anumit produs si dozele de administrare e bine sa fie facute de catre medic.

    Atentie!
    Pentru a fi asimilat de organism si folosit eficient în procesul metabolic, calciul are nevoie de asocierea cu alte câteva vitamine si minerale: vitamina D - a carei sinteza se face spontan prin expunerea la soare; vitamina A - "ascunsa" în special în catina si legumele colorate în galben-portocaliu (morcovii, de exemplu); vitamina C - depozitata îndeosebi în macese, citrice, patrunjel si alte zarzavaturi verzi; magneziu.
    Exista persoane la care carenta de calciu nu are drept cauza alimentatia deficitara, ci faptul ca organismul lor nu reuseste sa asimileze acest mineral în cantitati suficiente. Totusi, cercetarile medicale au evidentiat ca persoanele care includ în alimentatia lor zilnica lapte si produse lactate, precum si legume si fructe proaspete, asimileaza mult mai bine calciul. In cazul în care organismul este "rebel" fata de asimilarea calciului, sunt necesare suplimente farmaceutice.
    Bombardarea organismului cu calciu în exces are si ea efecte negative. Riscul este legat de instalarea unei hipercalcemii, care îsi face simtita prezenta prin greata, varsaturi, lipsa poftei de mâncare, constipatie, dureri musculare si de cap, scaderea ritmului cardiac si, în timp, prin aparitia de calculi renali.
    Suplimentele de calciu (pastile) nu se iau niciodata împreuna cu cele de fier, deoarece calciul blocheaza asimilarea fierului; în schimb, calciul se asociaza cu magneziul.

    Magneziul

    Semnele carentei de magneziu: lista repercusiunilor lipsei de magneziu arata clar cât de important este acest mineral în organismul uman. Durerile de cap, lipsa poftei de mâncarea, senzatia de oboseala, ametelile, tremuraturile, furnicaturile sau amorteala membrelor, cârceii, senzatia de lipsa permanenta de aer, scaderea presiunii arteriale, palpitatiile, aritmia cardiaca, fragilitatea unghiilor, parului si a dintilor, starile de depresie sau de nervozitate, teama nejustificata - toate aceste semne anunta deficitul de magneziu. Rezervoare naturale de magneziu: cerealele integrale (porumb, grâu, ovaz, orz, secara) nucile, alunele, smochinele, migdalele, ciocolata, legumele verzi, merele, bananele, ouale, apele minerale bogate în magneziu - un remediu excelent pentru gastrita hiperacida si ulcerul gastric, având capacitatea de a neutraliza sucurile gastrice.
    Suplimente de magneziu: produsele farmaceutice pe baza de magneziu - sintetice sau semisintetice - sunt larg folosite în prezent în prevenirea sau tratamentul a numeroase boli, cum ar fi: tromboflebita, ischemia cardiaca, ateroscleroza (împotriva depunerilor de colesterol pe vasele de sânge si a formarii cheagurilor de sânge), contractura musculara, colesterol crescut, insomnii rebele, tendinta formarii depozitelor de calciu în tesuturi (de exemplu, pietre la rinichi). Prezentat sub forma de drajeuri efervescente si asociat de obicei cu calciu si, în unele produse farmaceutice, si cu zinc, magneziul poate fi suplimentat - numai atunci când medicul constata ca e nevoie - recurgând la varianta "medicamentoasa".

    Atentie!
    Suplimentele de magneziu nu sunt recomandate persoanelor care sufera de insuficienta renala deoarece creste riscul formarii calculilor.
    În cazul unui tratament cu antibiotice, suplimentele de magneziu se iau dupa trei ore de la administrarea medicamentului.
    Alimentatia bazata în special pe carne împiedica asimilarea magneziului iar consumul excesiv de alcool di-minueaza cantitatea de magneziu din organism, deoarece îl elimina prin diureza crescuta.
    Magneziul se asimileaza foarte bine în combinatie cu vitamina B6, fapt pentru care consumul zilnic de cereale integrale, bogate si în complexul vitaminelor B, este deosebit de eficient în reglarea echilibrului dintre minerale si în asimilarea lor. 1-3 linguri de tarâte de grâu pe zi sunt recomandate în special în timpul administrarii de suplimente sintetice sau semisintetice pe baza de magneziu.
    3 pozitii de relaxare
    marţi, 09 mai 2006
    De nenumarate ori, simtim ca organismul nostru nu mai da randament sub nici o forma: nici fizic, nici intelectual, nici afectiv. Devenim aproape ceea ce se numeste, metaforic (chiar daca termenul, atribuit unei fiinte umane, este dur), un fel de „legume", in sensul ca nu mai suntem in stare sa efectuam nici macar miscari automate, „robotice".

    Relaxarea este atunci prima idee care ne vine in minte si, cel mai frecvent, ne lasam cumva in voia sortii: acceptam sa ne fure somnul, cand calatorim cu trenul, de exemplu, ne prindem fruntea in palme, la birou, ne intindem picioarele, daca stam asezati pe o banca prin parc si asa mai departe. Totusi, ca semn ca relaxarea reprezinta un element foarte important pentru sanatatea noastra generala, diverse categorii de specialisti si nespecialisti s-au aplecat asupra ei cu multa seriozitate. Vom aminti doar numeroasele tehnici de relaxare, vechi de milenii, cunoscute si aplicate in Orient, intr-o bogatie de variante extraordinara, dar si cu efecte pe masura. Mai jos, va prezentam succint cele trei pozitii de relaxare recomandate de germanul J.H. Schultz, care au la baza fie un punct de vedere fiziologic, fie unul mintal. Asadar, repaus fizic si psihic - componentele indispensabile ale unei relaxari adevarate, in masura sa realizeze deopotriva diminuarea tensiunilor neuromusculare, urmata de inducerea in organism a senzatiei de odihna si de liniste.

    Pozitia 1 este si cea mai simpla: sezand pe un scaun sau pe un fotoliu. Acesta trebuie sa ofere maximum de confort, ceea ce inseamna un sprijin al coapselor suficient de solid si de natural pentru ca si coloana vertebrala sa poata fi rezemata intr-o postura de destindere deplina. Totodata, forma respectivului mobilier sa nu provoace alunecarea inainte a gambelor, iar rezematoarele pentru coate sa permita odihna bratelor, fara a le supune vreunui fel de efort, de tensiune.

    este si cea mai simpla: sezand pe un scaun sau pe un fotoliu. Acesta trebuie sa ofere maximum de confort, ceea ce inseamna un sprijin al coapselor suficient de solid si de natural pentru ca si coloana vertebrala sa poata fi rezemata intr-o postura de destindere deplina. Totodata, forma respectivului mobilier sa nu provoace alunecarea inainte a gambelor, iar rezematoarele pentru coate sa permita odihna bratelor, fara a le supune vreunui fel de efort, de tensiune.
    Pozitia 2 are si o denumire usor amuzanta, dar care spune totul despre modul de abordare: „vizitiu de birja". Sau a birjarului obosit, am zice noi. Ea se adopta (tot pe scaun sau pe fotoliu) aplecand putin bustul spre inainte si barbia se lasa in piept, astfel incat capul sa fie „tras" in jos de propria sa greutate. Mainile pot sta fie sprijinite cu coatele pe genunchi, fie atarnate pe langa scaun ori fotoliu, in orice caz, intr-o inertie totala.

    are si o denumire usor amuzanta, dar care spune totul despre modul de abordare: „vizitiu de birja". Sau a birjarului obosit, am zice noi. Ea se adopta (tot pe scaun sau pe fotoliu) aplecand putin bustul spre inainte si barbia se lasa in piept, astfel incat capul sa fie „tras" in jos de propria sa greutate. Mainile pot sta fie sprijinite cu coatele pe genunchi, fie atarnate pe langa scaun ori fotoliu, in orice caz, intr-o inertie totala.
    Pozitia 3 este ceva mai pretentioasa, in sensul ca necesita conditii putin speciale, subiectul stand culcat pe spate. Postura clasica, numita si ea destul de plastic „a cadavrului", se va aborda pe un pat obisnuit, dar nu foarte moale, sau pe alta suprafata plana care sa permita destinderea. Ideea de baza este aceeasi ca in pozitiile descrise mai sus si anume lasarea muschilor sa atarne, efectiv, intr-o inertie totala. Picioarele sunt usor desfacute, la fel si bratele, intinse pe langa corp, putin departate. Exista si o a doua varianta a pozitiei 3, considerata ca situandu-se intre cea de „cadavru" si cea „a birjarului". Subiectul sta tot culcat pe spate, dar de data aceasta picioarele vor fi indoite (tot in relaxare) si bratele inerte, indoite in dreptul capului, exact in felul in care dorm pe spate copiii mici. De remarcat ca astfel de pozitii nu sunt doar propice relaxarii, ci ajuta mult si organismul persoanelor care sufera de diferite afectiuni, in special la nivelul sistemului locomotor. De pilda, ultima pozitie descrisa le este recomandata suferinzilor de lombosciatica, mai cu seama dupa ce au trecut printr-o criza de lumbago. Trebuie subliniata insa necesitatea ca tehnicile de relaxare sa nu le abordam doar atunci cand am atins o limita a suportabilitatii problemelor, de orice natura ar fi ele, ci si cand (aparent) totul e in regula; aceasta, fireste, tocmai pentru a preveni situatiile de criza.

    este ceva mai pretentioasa, in sensul ca necesita conditii putin speciale, subiectul stand culcat pe spate. Postura clasica, numita si ea destul de plastic „a cadavrului", se va aborda pe un pat obisnuit, dar nu foarte moale, sau pe alta suprafata plana care sa permita destinderea. Ideea de baza este aceeasi ca in pozitiile descrise mai sus si anume lasarea muschilor sa atarne, efectiv, intr-o inertie totala. Picioarele sunt usor desfacute, la fel si bratele, intinse pe langa corp, putin departate. Exista si o a doua varianta a pozitiei 3, considerata ca situandu-se intre cea de „cadavru" si cea „a birjarului". Subiectul sta tot culcat pe spate, dar de data aceasta picioarele vor fi indoite (tot in relaxare) si bratele inerte, indoite in dreptul capului, exact in felul in care dorm pe spate copiii mici. De remarcat ca astfel de pozitii nu sunt doar propice relaxarii, ci ajuta mult si organismul persoanelor care sufera de diferite afectiuni, in special la nivelul sistemului locomotor. De pilda, ultima pozitie descrisa le este recomandata suferinzilor de lombosciatica, mai cu seama dupa ce au trecut printr-o criza de lumbago. Trebuie subliniata insa necesitatea ca tehnicile de relaxare sa nu le abordam doar atunci cand am atins o limita a suportabilitatii problemelor, de orice natura ar fi ele, ci si cand (aparent) totul e in regula; aceasta, fireste, tocmai pentru a preveni situatiile de criza.

    este ceva mai pretentioasa, in sensul ca necesita conditii putin speciale, subiectul stand culcat pe spate. Postura clasica, numita si ea destul de plastic „a cadavrului", se va aborda pe un pat obisnuit, dar nu foarte moale, sau pe alta suprafata plana care sa permita destinderea. Ideea de baza este aceeasi ca in pozitiile descrise mai sus si anume lasarea muschilor sa atarne, efectiv, intr-o inertie totala. Picioarele sunt usor desfacute, la fel si bratele, intinse pe langa corp, putin departate. Exista si o a doua varianta a pozitiei 3, considerata ca situandu-se intre cea de „cadavru" si cea „a birjarului". Subiectul sta tot culcat pe spate, dar de data aceasta picioarele vor fi indoite (tot in relaxare) si bratele inerte, indoite in dreptul capului, exact in felul in care dorm pe spate copiii mici. De remarcat ca astfel de pozitii nu sunt doar propice relaxarii, ci ajuta mult si organismul persoanelor care sufera de diferite afectiuni, in special la nivelul sistemului locomotor. De pilda, ultima pozitie descrisa le este recomandata suferinzilor de lombosciatica, mai cu seama dupa ce au trecut printr-o criza de lumbago. Trebuie subliniata insa necesitatea ca tehnicile de relaxare sa nu le abordam doar atunci cand am atins o limita a suportabilitatii problemelor, de orice natura ar fi ele, ci si cand (aparent) totul e in regula; aceasta, fireste, tocmai pentru a preveni situatiile de criza.
    Haremul - inchisoarea femeilor favorite
    vineri, 26 mai 2006
    Chiar daca este cel mai adesea asociat societatilor medievale arabe, care i-au dat de altfel si denumirea („harim”, in limba araba, inseamna „locul interzis”), haremul reprezinta un fenomen social larg raspandit in Asia, marturii despre existenta unor asemenea palate ale placerilor provenind din China si India antica. In India, ele se numeau purdah sau zenana, in vechea Persie, andarun. Se spune ca regele hindus Tamba din Banaras (secolul VI i. Chr.) ar fi avut un harem cu 16.000 de femei – o cifra desigur exagerata, dar care ne da o idee despre importanta acordata acestei institutii. Peste aceasta armata de femei era stapana favorita regelui, frumoasa Sussondi, care il cucerise pe acesta, spune legenda, prin talentul ei la aruncatul zarurilor... Regii persi aveau si ei haremuri cu sute de fete si devenise o traditie ca, dupa o expeditie de prada, satrapii sa trimita suveranilor cele mai frumoase femei capturate.



    Saracii eunuci bogati...

    Desigur, cele mai cunoscute haremuri au apartinut sultanilor turci, iar aceasta institutie, care de multe ori a dictat politica unui intreg imperiu, nu va dispare decat in 1909, odata cu abdicarea ultimului sultan, Abdul al-Hamid al II – lea. La ora actuala, oricat ar parea de curios, exista inca haremuri in unele tari arabe, dat fiind faptul ca religia islamica permite barbatilor sa aiba mai multe femei, functie de avere. Va imaginati, asadar, de ce „colectii” pot dispune bogatii seici petrolisti ai Arabiei... Haremul sultanilor turci adapostea sute de femei, dintre care multe nici nu ajungeau vreodata sa treaca prin patul stapanului, mucezind pana la batranete dincolo de zidurile intangibile ale palatului imperial. Toate erau sub supravegherea stricta a mamei sultanului, care alegea ea insasi favoritele pentru fiul sau, dintre cele mai frumoase si mai distinse tinere din harem, si a eunucilor. Acestia erau barbati care devenisera impotenti prin mutilarea sau indepartarea totala a organelor genitale externe. De obicei, lor li se taiau, inca din copilarie, testiculele, dar initial, in antichitate, solutia adoptata era una mult mai radicala: copiilor de sex masculin destinati sa devina eunuci nu li se mai dadea voie sa bea apa trei zile, apoi li se retezau, cu un brici ascutit, toate organele sexuale, legate cu o sfoara. Pentru a nu se infecta, rana era arsa cu fierul rosu si deasupra se presara cenusa. Timp de alte cateva zile, li se umezeau doar buzele cu apa, apoi, cand rana de sub pantece prindea coaja, li se administrau mari cantitati de apa. In cele din urma, lichidul venit pe tractul urinar reusea sa „sparga” coaja, intr-un loc, si de atunci inainte, bietii oameni urinau doar pe acolo... Putinii care rezistau acestui tratament – mortalitatea era de aproape 90% – intrau in slujba suveranilor.

    Ultimul eunuc al ultimului imparat

    Desi sunt asociati haremurilor orientale, eunucii au cunoscut gloria mai intai in societatea romana si cea bizantina (termenul eunouchos este de origine greaca si inseamna „pazitorii camerei de culcare”). Intr-adevar, in Roma imperiala, eunucii aveau ca sarcina paza imparatului si a sotiei acestuia, precum si educatia tinerelor lor odrasle. Si in China, unde eunucii au o traditie milenara, ei erau insarcinati cu supravegherea femeilor din casa imperiala. Interesant e faptul ca multi eunuci proveneau din familii nobile, care vedeau in castrarea fiilor lor o cale de a-si sluji imparatul. Privati de placerile sexuale, eunucii agoniseau averi uriase si deseori deveneau mai puternici decat stapanii lor. In secolul XVII, bunaoara, eunucul Wei Zhongxian a condus efectiv China, inchizandu-l pe imparat in harem! Un alt eunuc, Zheng He, a devenit amiral, descoperind se pare America inaintea lui Columb. Sun Yaoting, ultimul eunuc chinez a murit in 1996, la venerabila etate de 94 de ani, dupa ce-l slujise cu credinta pe ultimul imparat, Pu Yi....

    Organizare si diversificare

    Revenind la harem, sa spunem ca, in afara sotiilor si concubinelor suveranului, ori a eunucilor, el mai gazduia si fiii naturali ai sultanilor, ce nu implinisera inca varsta maturitatii. De altfel, acesta era si scopul haremului: sa ofere cat mai multi potentiali urmasi la tron, intr-o perioada cand nivelul mortalitatii infantile era foarte crescut. Organizarea era exemplara si regulile respectate cu strictete. Imparatii chinezi dispuneau de o sotie principala – care purta titlul oficial de imparateasa, trei prime-concubine, noua sotii de rang secund, 27 concubine de rangul trei si 81 de ranguri mai mici, in total 121 de femei aflate permanent la dispozitia lor. Sultanii turci aveau, de obicei, 300 de femei, iar gradele erau in ordine inversa decat la chinezi: cele de rangul unul erau doar slujnice, cele de rangul doi se culcasera o singura data cu stapanul, cele de rangul trei treceau frecvent prin patul acestuia si in sfarsit, cele de rangul patru erau considerate „favorite”, ele daruindu-i sultanului copii. Desigur, dintre acestea cea mai apreciata era cea care ii oferea suveranului primul nascut de stirpe barbateasca. Daca micutul devenea candva, la randul sau, sultan, mama lui era numita sultana „valide”, primind puteri discretionare asupra intregului harem.

    Odaliscele au inventat jocul de carti

    Spre deosebire de femeile din haremurile turcesti, care puteau fi si sclave sau prizoniere de razboi, imparatii chinezi nu acceptau decat fete de rang inalt, provenite din randurile aristocratiei si beneficiind de o educatie fara cusur. Femeile sultanilor primeau aceasta educatie abia in harem, ele avand dascali eunuci care le invatau sa scrie, sa citeasca, sa cante la instrumente muzicale, si fiind initiate in arta placerilor de catre concubinele mai experimentate, in asa fel incat sa stie cum sa trezeasca simturile sultanului. Ca o anecdota, sa adaugam ca tot femeile din harem au fost cele care au inventat jocul de carti, probabil din plictiseala... Femeile care ii daruiau fii sultanului aveau un statut social foarte ridicat. Ele primeau propriile apartamente, erau inconjurate de armate intregi de servitoare si eunuci si adunau averi fabuloase. La turci, ca si la chinezi, sultanul isi alegea partenerele nu vazandu-le direct, ci admirand tablourile acestora, pictate de artistii de la curte. Abia dupa ce parcurgea o intreaga asemenea „expozitie”, sultanul era in masura sa decida daca o femeie merita sau nu sa fie aleasa...

    Recorduri incredibile

    Printre cele mai numeroase hareme atestate ca atare un loc fruntas il ocupa cel al seicului arab Ghiyas-ud-Din Khilji, care a domnit in secolul XV. Pana la varsta de 50 de ani, cand a preluat tronul, la moartea tatalui sau, acesta se dedicase exclusiv pasiunilor sale: vanatoarea si strangerea cat mai multor femei in harem. Daca auzea despre existenta vreunei fete frumoase, Ghiyas nu se lasa pana nu o cucerea, ori cu bani, ori cu forta armelor, declansand adevarate razboaie din aceasta cauza. Regele Mongkut al Siamului (1804-1868) se putea lauda si el cu 9000 de sotii si concubine, care locuiau intr-un oras special construit pentru ele, Nang Harm (Orasul femeilor cu val). Inconjurata de ziduri puternice, asezarea nu gazduia decat femei si eunuci, orice barbat in putere care indraznea sa patrunda acolo fiind ucis pe loc. Nu-i de mirare ca, avand o asemenea „baza de reproductie”, suveranul siamez a lasat in urma 66 de copii... Un alt campion in domeniu a fost hanul mongol Kublai (1215-1294), ce dispunea de 7000 de concubine, care erau inlocuite la fiecare doi ani de alte fete, tinere si proaspete.
    Atunci când auzim cuvântul harem, imaginatia ne poarta imediat catre tarâmuri exotice, catre palate fabuloase, desprinse parca din "o mie si una de nopti", catre frumoase diafane, cu trupurile invaluite in valuri stravezii si cu chipurile ascunse privirii muritorilor de rând, lasând sa se vada doar ochii migdalati... Adevarul este insa mai putin romantic decât aceasta imagine languroasa, intrucât de-a lungul vremii haremurile au reprezentat locuri unde s-au tesut cele mai mârsave intrigi si s-au comis cele mai groaznice crime. O istorie a acestor stabilimente fascinante si in egala masura terifiante ne-am propus sa va infatisam in rândurile ce urmeaza...


    Suveranul se culca in fiecare noapte cu o fecioara

    Marele cuceritor mogul Akbar (1542-1605) a dobândit, de-a lungul domniei sale asupra Indiei, mii de sotii si concubine. Luminatul suveran nu era deloc pretentios in ceea ce priveste vârsta lor sau aspectul fizic, intrucât singurul lucru dupa care se ghida era importanta politica a acestor "achizitii". Asa se face ca in haremul sau convietuiau fetiscane abia iesite din copilarie, cu femei aproape batrâne, dar care se inrudeau cu stapânitorii regatelor invecinate, asigurându-i astfel abilului rege aliati puternici.

    Mai mult decât atât, Akbar si-a format chiar o garda personala de "amazoane" din Rusia si Abisinia, care-l aparau cu indârjire de orice tentativa de asasinat - si acestea nu au lipsit. Desi se declara un musulman fanatic, Akbar nu avea nici un fel de retinere in a incalca regulile impuse de Coran, intretinând peste 300 de neveste "cu acte in regula" cum am spune noi. Un supus al lui Akbar, nobilul Ismail Quli Khan, intretinea, la rândul sau, un harem de 1200 de femei. El era atât de gelos, incât, neincrezator in eunuci, poruncea ca ferestrele palatului unde locuiau frumoasele sale concubine sa fie sigilate, peste zi. Grija exagerata pentru femeile lui i-au atras insa ura acestora, iar Quli Khan a pierit otravit.

    Si regele Marocului, Mulai Ismail (1646-1727), manifesta o apetenta deosebita pentru sexul slab, adapostind in palatul sau aproape 4000 de tinere fete. Istoricul britanic Ockley scrie, citând surse apropiate suveranului african, ca acesta "se culca in fiecare noapte cu câte o fecioara". Haremul sau era probabil cel mai cosmopolit din câte se cunosc, caci aici se regaseau fete din Spania, Italia, Georgia, Arabia, Anglia, Franta, Rusia si din multe alte tari. Pentru a nu veni in contradictie cu preceptele musulmane, fetele erau convertite - la nevoie, prin tortura - la Islam.

    Pe "scaunul placerilor"

    Tot un conducator cu vadite deviatii de comportament si cu un apetit sexual insatiabil a fost si imparatul chinez Yang Ti, din dinastia Sui (569-618), posesor al unui harem de 3000 de femei. Printre metodele sale de a face amor se numara si asa-numitul "scaun al placerilor", inventie a mestesugarilor de la curtea sa. Indata ce o femeie se aseza pe scaunul respectiv, se trezea imobilizata de niste catuse metalice, ce ieseau din el, picioarele ii erau departate iar un mecanism ii impingea trupul in fata, expunându-l astfel poftelor imparatului. Când calatorea, acesta avea permanent la dispozitie zece fetiscane goale, plimbate in trasuri deschise, inaintea sa, gata oricând sa-l satisfaca.


    Sahul persan Firuz, ce a domnit intre 1351 si 1388, si-a neglijat total atributiile de conducator, lasând guvernarea tarii in seama vizirilor sai si dedicându-se "colectionarii" de femei. Negustorii lui strabateau lumea in lung si-n lat, selectând cele mai frumoase femei si trimitându-le stapânului, care nu se uita la bani... Trecând la islamism, el a consultat invatatii musulmani si, când a aflat ca religia ii permite sa se insoare cu 300 de femei, a facut nunta cu toate 300 intr-o singura zi. In ciuda exceselor sale sexuale, sahul a trait pâna la 80 de ani, având o sanatate de fier si o vedere excelenta, dovada certa asadar ca lipsa activitatii sexuale duce la orbire...

    Misteriosul palat Topkapi

    Revenind la sultanii turci, cei mai faimosi posesori de haremuri din lume, sa spunem ca initial, pâna la stabilirea capitalei Imperiului Otoman la Constantinopole-Istanbul, femeile nu aveau un palat special destinat, ci traiau in apartamentele sultanului ori il insoteau pe sultan in expeditiile sale razboinice, alaturi de o numeroasa suita. Abia dupa caderea Bizantului, Mehmed al II-lea va ridica palatul Topkapi, resedinta suveranilor turci pentru urmatoarele patru secole. In limba turca, Topkapi inseamna "poarta cu tunuri", trimitere la faptul ca palatul era puternic fortificat, fiind inaltat pe o colina, intre Bosfor, Cornul de Aur si tarmul Marii Marmara.

    Nu trebuie sa ne imaginam insa ca Topkapi era un palat destinat exclusiv haremului. Initial, el adapostea intreaga curte otomana, aproape patru mii de sclavi, functionari si militari, dedicati trup si suflet slujirii sultanului. Daca in aripa palatului numita "selamlik", barbatii aveau acces, caci aici sultanul isi primea oaspetii si se sfatuia cu ministrii sai, in harem nimeni, in afara eunucilor albi sau de culoare, nu putea patrunde. Cele mai apreciate odalisce proveneau din Caucaz si erau faimoasele sclave circaziene. Dar nici europencele nu erau de lepadat.

    Roxelana - o odalisca, ajunge stapâna Imperiului

    De altfel, mama lui Mehmed Fatih a fost o sclava provenita de pe coasta Adriaticii, Dobra, o fiica a doamnei Chiajna (apriga vaduva a lui Mircea Ciobanu) a fost daruita sultanului Murad al III-lea, iar Roxelana, sotia lui Soliman Magnificul, era rusoaica. Aceasta femeie apriga a condus practic destinele Imperiului Otoman in perioada lui de apogeu; dupa ce l-a convins pe Soliman sa-l numeasca pe Ibrahim-Pasa, favoritul ei, mare vizir, aceeasi Roxelana, vazând ca demnitarul nu-i mai asculta ordinele, a tesut intrigi, determinându-l pe sovaielnicul Soliman sa ordone executarea lui. Când noul vizir, Lufti-Pasa, l-a avertizat pe sultan ca niciodata in istoria Imperiului nu se mai pomenise ca femeile din harem sa dicteze decizii politice, s-a trezit si el inlaturat.

    Roxelana a manevrat in asa fel incât fiul ei preferat, Mehmed, sa fie numit succesor al sultanului, in locul lui Mustafa, cel mai vârstnic fiu al lui Soliman, un tânar sârguincios si talentat, caruia toti ii prevesteau o domnie glorioasa. Intrigile Roxelanei l-au facut insa pe Soliman sa-si piarda capul si sa porunceasca decapitarea lui Mustafa... Dar curând, si Mehmed, beizadeaua aleasa, a murit si in locul sau va domni un alt fiu al rusoaicei, Selim, poreclit, din pricina viciului sau, "cel betiv". El si-a dedicat viata placerilor, intretinând un numeros harem si schimbându-si deciziile, ca si Soliman, in functie de influenta favoritelor sale. Unul dintre sultanii cei mai ahtiati dupa placeri carnale a fost Murad al III-lea (1546-1595), care a preferat sa-si petreaca viata izolat intre zidurile haremului, in vreme ce imperiul cladit de Baiazid, Mehmed Fatih si Soliman se risipea...

    Placerea cea mai mare a acestui sultan era sa priveasca zbenguiala odaliscelor, pe când acestea se imbaiau, goale, inaintea lui. Se pare ca acest act de voyeurism avea un efect deosebit de excitant, de vreme ce sultanul a lasat in urma nu mai putin de 103 odrasle, care s-au macelarit apoi intre ele, slabind considerabil forta otomanilor. De altfel, timp de aproape sapte decenii, pâna in 1656, Imperiul va fi guvernat nu de sultani, ci de concubinele lor, aceasta perioada ramânând in istorie sub denumirea de "sultanatul femeilor".

    Cum aratau insa frumoasele de ai caror nuri se bucurau sultanii? Erau frumoase, trebuie sa o spunem, dupa standardele musulmane, caci ambasadorii straini care aveau ocazia rarisima de a le vedea le considerau "munti de grasime", din simplul motiv ca pentru musulmani frumusetea era data si de numarul kilogramelor. Ca urmare, femeile din harem nu doar ca erau epilate, parfumate si date cu henna, un fel de praf de carbune, cu care li se pictau pleoapele si partile intime, dar si supuse unui regim barbar de ingrasare, fiind indopate cu carne grasa si dulciuri!
    Miracolul lumii invizibile: Lumea dupa Nilsson
    marţi, 09 mai 2006
    83 de ani, fotograful stiintific suedez Lennart Nilsson nu se gandeste decat la prezent si viitor. Pentru ca nu are timp sa se intoarca in timp. Decat rareori, cand e provocat de ziaristi. Munceste de dimineata pana seara, contra cronometru, in cautarea lumii „invizibile”. Fotografiile sale, in special cele din viata intrauterina, au facut inconjurul lumii. Cu ajutorul aparatelor ultrasofisticate, a tenacitatii si talentului sau de exceptie, Lennart Nilson a reusit performante fotografice inegalate. A reusit, printre altele, sa fotografieze, cu o precizie incredibila, virusi precum HIV sau H5N1. Revista „Sciences et avenir” a publicat in luna aprilie a.c. un interviu cu acest subtil explorator al lumii invizibile pe care vi-l prezentam partial.


    Reporter: Ati publicat o culegere cu cele mai frumoase dintre fotografiile dv. stiintifice. Printre ele, in premiera, figureaza si cele care surprind agenti biologici mortali (virusi, celule canceroase...). De ce v-ati axat pe aceste detalii ale mortii, dupa ce ati adus atatea omagii fotografice, vietii?
    L.N.: Obiectivul meu a fost acela de a arata ceea ce nimeni nu poate vedea. Pentru mine, virusii sunt teroristi care ameninta fiinta umana. Am vrut sa explic, prin imagini, cum un astfel de agent patrunde intr-o celula, cum o obliga sa lucreze pentru el, cum ii deturneaza functiile si cum o distruge. Virusul e asemenea unui mare oras cu surprize la fiecare colt de strada.
    Reporter: Ati fotografiat virusul gripei aviare in 3D. E o premiera?
    L.N.: Exact. Am prelevat un virus din azot lichid, observandu-l apoi cu ajutorul microscopiei electronice de foarte mare rezolutie, pentru a obtine clisee 3D.
    Reporter: Cum ati reusit sa surprindeti virusi foarte contagiosi precum HIV sau H5N1?
    L.N.: Am avut in obiectiv virusi inactivati, folositi in cercetare pentru vaccinuri, de pilda, colaborand cu cei mai renumiti cercetatori.
    Reporter: Folositi cele mai sofisticate aparate foto si microscoape. Ati participat la conceperea lor?
    L.N.: Lucrez de 30 de ani cu doua societati japoneze si doua germane care imi furnizeaza aparatura de ultima generatie tinand cont de sugestiile mele.
    Reporter: In 1965 ati devenit celebru dupa ce revista „Life” a publicat pe coperta o fotografie reprezentand un fetus.
    L.N.: Am realizat primele fotografii cu embrioni in 1953. Dupa 12 ani de munca am reusit sa obtin intr-adevar fotografii cu embrioni si fetusi exceptionale. Una dintre ele a aparut pe coperta revistei „Life”, restul in interior. O „istorie” a reproducerii umane. S-au vandut, 8 milioane de exemplare in cateva zile. In 1957 am realizat primele fotografii prin endoscop echipat cu un blitz electronic. La un moment dat, a aparut fata fetusului in vizor (avea 15 saptamani) care isi sugea degetul. Am declansat blitzul dar... n-a functionat. In urmatoarea secunda a fost prea tarziu intrucat fetusul s-a miscat. Am reusit sa-i fotografiez doar picioarele, mainile... A fost nevoie de ani de zile pentru a reusi sa surprind fata unui fetus. (Multe dintre fotografii reprezentand embrioni, au fost realizate in cazul sarcinilor intrerupte.) Azi lucrez in timp real folosind ecografia 4D. Pot capta expresia faciala in direct. Calitatea cliseelor nu e insa la fel de buna ca cea a cliseelor obtinute prin alte metode. Curand tehnica ecografica va fi imbunatatita. Obiectivul nostru e sa trecem de la 10 la 24 de imagini pe secunda.
    Reporter: Sunteti de acord cu avortul?
    L.N.: Am o opinie personala in acest sens, dar oficial sunt neutru. E firesc sa ne intrebam cand devine embrionul fiinta. In primele zile? Saptamani? Dupa 3 saptamani inima bate si se formeaza primele celule cerebrale intr-o mica fiinta de cativa milimetri. E o problema extrem de delicata. As vrea insa sa subliniez faptul ca datorita fotografiilor mele, multi copii sunt azi in viata.
    Reporter: Va considerati in primul rand un om de stiinta? Sau un fotograf?
    L.N.: Sunt 100% un reporter stiintific. In 1958 am vrut sa devin medic. Am fost descurajat de un profesor care m-a indrumat spre literatura stiintifica.
    Reporter: Cum obtineti culorile?
    L.N.: Printr-un program informatic.
    Reporter: Exista vreun fotograf care ar putea deveni viitorul Lennart Nilsson?
    L.N.: Oh, da. Sunt mai multi. Exista fotografi stiintifici de mare talent. Nu sunt unicat.
    Reporter: Va ganditi la pensie?
    L.N.: N-am timp. Sunt facut din acelasi aluat ca si tatal meu, un inventator neobosit. A depus armele in momentul in care n-a avut de ales. Cand a murit, tanar!, la 96 de ani.

    Traducere si adaptare
    DORIN MARAN
    Iuda intr-un manuscris controversat
    miercuri, 07 iunie 2006
    Este vorba de un codex inedit din foi de papirus degradate despre a carui istorie recenta am scris intr-un numar anterior al revistei. Un codex incomplet, compus din 30 de pagini care ar putea "revolutiona" cunostintele noastre despre originile crestinismului. O evanghelie semnata de Iuda! Iuda Iscarioteanul, cel care l-a tradat pe Iisus in Gradina Maslinilor pentru 30 de arginti.

    Acest codex va fi publicat in engleza, germana si franceza intr-o carte ilustrata destinata specialistilor. Pâna acum au fost descifrate doar câteva fragmente, in mare parte de profesorul american Charles W. Hedrick. "In ultima parte a manuscrisului, remarca acesta, Iuda pare sa asculte glasul lui Dumnezeu care-i spune sa-l tradeze pe Iisus. E o noua versiune din care nu stim cine era Iuda in realitate ci doar cum il vedeau cei care au scris aceasta evanghelie in care Iuda apare ca un erou".

    Informatiile despre acest codex sunt putine. El se afla in Elvetia, la indemâna unor universitari care il studiaza fara a face comunicari, conform cerintelor Fundatiei Maecenas care detine manuscrisul. "Evanghelia dupa Iuda" e o povestire scrisa sub forma unei marturii asa-zis directe a unui apostol despre faptele lui Iisus. Sunt cunoscute 34 de evanghelii dar doar 4 au fost canonizate (Marcu, Matei, Luca si Ioan) celelalte fiind considerate apocrife, nefiind recunoscute de Biserica. Si cea a lui Iuda e considerata apocrifa.

    Un episcop din Lyon (Irénée) din secolul al II-lea, i-a denuntat caracterul eretic, contestând faptul ca Iuda ar fi cunoscut Adevarul indeplinind "misterul" tradarii si, prin acest act, ar fi bulversat ordinea Pamântului si a Cerului. Cei care au scris aceasta evanghelie au relatat o istorie imaginata, nicidecum reala. Este semnata cu numele Iuda dar identitatea autorilor nu e si nu va fi niciodata probabil cunoscuta.

    "Evanghelia dupa Iuda" apartine unei traditii literare egiptene din epoca romana, calificata drept "gnostica". Gnosticismul (in greaca insemnând cunoastere spirituala) era cultivat de cercuri initiatice mai mult sau mai putin confidentiale, pagâne sau crestine, ce considerau lumea, opera lui Malin. Gnosticismul dispretuia evreii si dumnezeul lor Yahve, "Demiurgul" sau "Creatorul", evreii fiind, in conceptia lor, responsabili de toate imperfectiunile si blestemele care apasau lumea. O atitudine pe care Biserica a infierat-o incepând cu secolul IV. Ideile gnosticilor au supravietuit sub diverse forme, precum maniheismul, ocultismul etc. Acreditând gândirea episcopului Irénée din Lyon, "Evanghelia dupa Iuda" ar fi opera principala a unei secte gnostice, cea a cainitilor. Instalati in Egipt si in Levant, acestia se considerau urmasii lui Cain.

    Nu se stie mai mult despre aceasta secta. In general informatiile despre numeroase alte secte si grupuri gnostice din acea epoca sunt extrem de rare. Aceasta evanghelie ofera date stupefiante. Iuda Iscarioteanul este considerat un initiat, singurul dintre cei 12 apostoli care detine o informatie capitala. Pentru cainiti, Iuda constituie un personaj esential in indeplinirea sacrificiului lui Iisus si in rascumpararea pacatelor umanitatii.

    In timp ce evanghelisti precum Ioan sau Matei considera ca motivele tradarii lui Iuda sunt posesia diabolica si avaritia acestuia. In "Evanghelia dupa Matei", Iuda, cuprins de remuscari, se spânzura inainte de a incerca sa inapoieze marelui preot cei 30 de arginti. Acest personaj este fara indoiala un indiciu important in contextul originilor crestinismului. Dupa ce se vor publica paginile traduse ale acestei evanghelii regasite, dezbaterile despre Iuda se vor relansa...
    Psoriazisul, vindecat de pesti!
    miercuri, 14 iunie 2006
    Datele oferite de Organizatia Mondiala a Sanatatii demonstreaza ca aproape o suta de milioane de oameni din intreaga lume sufera de psoriazis, o maladie nu atât grava, cât mai ales suparatoare, careia, in ciuda eforturilor depuse de cercetatori si medici, nu i s-a putut gasi un remediu suta la suta eficient. Dar se pare ca acolo unde medicina da gres, Natura are succes. Dovada cea mai elocventa? In Turcia, pentru tratarea psoriazisului bolnavii apeleaza nu la doctori, ci la... pesti!

    Poate ca pestisorii din familia Cyprinidae nu or avea cei sase ani de medicina, dar in domeniul tratarii psoriazisului si al altor boli de piele, nimeni nu e mai priceput decât ei. Si daca nu credeti si suferiti de asemenea maladii, nu aveti decât sa va luati concediu medical si sa mergeti in orasul turcesc Kangal. Situat la circa 500 km est de Ankara, orasul se afla intr-o splendida oaza, brazdata de câteva izvoare cu apa termala, a carei temperatura atinge 36 de grade. Aceasta apa constituie un mediu de viata excelent pentru pestisorii numiti de localnici "clevetitori", din pricina faptului ca obisnuiesc sa se adune cu zecile in jurul zonelor afectate de psoriazis, inghesuindu-se unii intr-altii, de parca ar purta o discutie aprinsa.

    De fapt, ei se hranesc cu scuamele provocate de boala, pe care le aspira ca niste veritabile aparate deliposuctie! Ingrijitorii bazinelor unde traiesc acesti pesti mai lacomi decât piranha au grija ca ei sa fie in permanenta flamânzi. Lipsa hranei face ca, odata ce un om suferind de psoriazis intra in apa, "clevetitorii" sa se napusteasca asupra lui si sa-i devoreze, efectiv, pielea afectata de psoriazis, fara a se atinge insa deloc de pielea sanatoasa.

    Un tratament miraculos

    Mai intâi, pestii ataca placardele de psoriazis si indeparteaza straturile groase, apoi rod straturile mai subtiri, inmuiate de apa calduta si sug pielea, eliminând orice urma a bolii. In aceasta faza, organismul lor secreta o substanta care are rolul de a coagula sângele, oprind micile hemoragii ce se pot declansa la nivelul pielii. In timpul curei, pacientii trebuie sa bea cel putin trei pahare cu apa calduta dimineata, pe stomacul gol, sa intre in bazin dupa micul dejun, stând patru ore, apoi sa intre iarasi, dupa-amiaza, pentru alte patru ore.

    Totodata, pe perioada celor 21 de zile cât dureaza tratamentul, suferinzii de psoriazis nu au voie sa consume alcool sau sa ia medicamente. Un studiu efectat in 1990 a demonstrat ca 52% dintre bolnavi se vindecasera total de psoriazis, la 48% mai aveau inca doar câteva placarde, putin intinse, pe trup, dupa o singura cura de trei saptamâni, desfasurata aici. Vestea despre acest remediu miraculos s-a raspândit in toata lumea si asa se face ca anual mii de turisti vin din Europa, Asia sau America sa se lase "ciupiti" de pestisorii-doctori.

    Iar faptul ca, dupa ce s-au reunit aici pentru un congres maraton, in 1993, zeci de somitati medicaledin Turcia si Europa au certificat eficacitatea tratamentului cu pestisori, a sporit si mai tare renumele locului, determinându-i pe doctorii de pretutindeni sa le recomande bolnavilor de psoriazis o cura la Kangal.
    Proiectul MAGNET
    miercuri, 09 iunie 2010
    In 1950, inginerul electronist Wilbert B. Smith de la Departamentul Transporturilor din Canada a cerut superiorilor sai permisiunea folosirii laboratoarelor departamenului pentru ceea ce a fost numit Project Magnet. In principiu ar fi fost vorba de cai ferate cu sustentatie magnetica. La inceput s-a mai presupus ca s-ar putea extrage energie din magnetismului pamantean, utilizand-o apoi pentru propulsia unor vehicule. Facand aluzie la cartile despre OZN-uri ale lui Frank Scully (In spatele farfuriilor zburatoare) si David Keyhoe (Farfuriile zburatoare sunt reale), aparute nu de mult, Smith a retinut presupunerea lui Scully ca guvernul SUA ar detine o farfurie zburatoare prabusita si ca cercetarile au aratat ca acesta ar functiona pe baza unor principii necunoscute ale magnetismului.

    Ca urmare, sprijinit de Ambasada Canadei la Washington, a obtinut mai multe informatii despre OZN-uri, pe care le-a sintetizat Intr-un document din 21 noiembrie 1950, azi desecretizat. Smith scria acolo ca „Cercetarile care se efectueaza la ora actuala In legatura cu farfuriile zburatoare confirma existenta unor noi tehnologii... Corelatia dintre teoriile noastre si informatiile privind farfuriile este prea buna pentru a fi o simpla coincidenta”. „Subiectul este clasificat de Guvernul Statelor Unite la cel mai Inalt nivel de secret, chiar mai sus decat bomba cu hidrogen. Farfuriile zburatoare exista. Modul lor de operare este necunoscut, dar se fac eforturi concentrate pentru a-l afla, de catre un mic grup condus de Dr. Vannevar Bush. Intreaga chestiune este considerata de autoritatile Statelor Unite ca avand o extraordinara importanta”. Trebuie mentionat ca, pe tot parcursul anilor 40, Vannevar Bush fusese directorul Oficiului pentru Cercetare Stiintifica si Dezvoltare, care in perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial coordonase 30000 de mii de oameni si proiecte pentru 200 de tipuri de armament, inclusiv faimosul proiect Manhattan.

    Drept urmare in 2 decembrie 1950 s-a aprobat in Canada demararea proiectului Magnet. Opinia ca ar fi multe de invatat din studierea OZN-urilor se pare ca o impartaseau si multi specialisti din alte departamente ale guvernului canadian, asa ca In aprilie 1952 s-a infiintat si o comisie, sponsorizata de Consiliul de Cercetare al Apararii (Defence Research Board), dedicata exclusiv rapoartelor privind „farfuriile zburatoare”. Comisia, denumita Project Second Story din care facea parte si Smith, avea drept scop sa colecteze, sa catalogheze si sa coreleze datele din rapoartele privind observatiile OZN. Comisia a intocmit in acest sens un chestionar si un ghid pentru investigatori, cu intrebarile pe care acestia trebuia sa le puna. Pe baza raspunsurilor, se atasa fiecarui raport un factor de credibilitate, masurand „probabilitatea de adevar”. De asemenea Smith spunea ca majoritatea OZN-urilor se incadreaza doua tipuri: „cele despre care stim cate ceva si cele despre care stim foarte putin”.

    In sumarul Proiectului Magnet privind rapoartele observatiilor OZN pe anul 1952, Smith nota drept caracteristici comune, semnificative, ale OZN-urilor: „Au o suta de picioare (30 metri n.n.) sau mai mult in diametru, pot calatori cu viteze de cateva mii de mile pe ora, pot atinge altitudini mult peste cele suportate de avioanele sau baloanele conventionale si par sa dispuna de multa putere si forta pentru manevrele necesare”.

    In incheierea aceluiasi document, Smith afirma: „aceste performante sunt dificil de reconciliat cu posibilitatile oferite de tehnologiile noastre si, In afara de cazul in care tehnologiile unor natiuni pamantene ar fi mult mai avansate decat se stie Indeobste, suntem obligati sa acceptam concluzia ca vehiculele sunt probabil extraterestre, in ciuda prejudecatilor noastre care sustin contrariul”. In acelasi document, Smith enumera posibilitatile de a studia tehnologiile legate de aceste vehicule, sugerand ca urmatorii pasi in proiectul Magnet vor trebui sa fie consacrati unui „efort substantial pentru a obtine cat mai mult cu putinta din aceasta tehnologie, ceea ce va fi, fara Indoiala de mare valoare pentru noi”.

    Cu aceste idei In minte, In octombrie 1952, Smith a pus la punct si un observator OZN In Shirley’s Bay, statul Ontario, nu departe de Ottawa. El era convins ca aceste vehicule emit caracteristici fizice masurabile, cum ar fi perturbari magnetice sau ale undelor radio. S-au facut si experimente, de pilda cu baloane care purtau surse de lumina, pentru a vedea daca acestea vor fi raportate drept OZN-uri. Au existat multe alte investigatii si documente, dar In 1954 proiectul Magnet a fost inchis. Smith si-a continuat insa cercetarile privind acest subiect pana la moartea sa in 1962.
    Lovit şi n-am renunţat! Prăbuşit, dar am renăscut
    Ad hunc locum Curia advisari vult. Lege, quaeso!
    Ελληνική Δημοκρατία Ελευθερία και ευτυχία

  18. #158
    Member Avatarul lui Atlant
    Data înscrierii
    April 24, 2008
    Locaţie
    Romania, Bucharest
    Postări
    172

    Implicit

    XVIII.-PRIVIND DE REZERVĂ ELXAI.

    As we have already seen that, according to Epiphanius, the Essenes, Nazorenes, Ebionites, and Sampsaeans thought very highly of a certain ancient document called the "Book of Elxai," it will be of interest to enquire further into the matter. După cum am văzut deja că, în conformitate cu Epifanie, Essenes, Nazorenes, Ebioniţii, şi Sampsaeans gândit foarte mult de un document vechi anumite numit "Cartea Elxai", acesta va fi de interes pentru a solicita informaţii suplimentare în materie.

    Hilgenfeld has argued[1] that already the apocalyptic scribe of that Early Church document the "Shepherd of Hermas," or as he prefers the redactor of the Apocalyptic Hermas (as distinguished from the Pastoral Hermas) was acquainted with this "Book of Elxai." Hilgenfeld a susţinut [1], care deja scrib apocaliptic al documentului pe care Biserica timpurie "Pastorul din Hermas", sau ca el preferă redactor al lui Herma apocaliptic (spre deosebire de Hermas pastoral) a fost familiarizat cu această "Carte de Elxai. " Whether or not this early writer was acquainted with the actual book the later Church Fathers had in mind is a matter still sub judice ; but he certainly was acquainted with some portion of the enormous cycle of apocalyptic literature and the general circle of ideas with which all the early mystic schools were more or less in touch. Indiferent dacă sunt sau nu acest scriitor timpurie a fost familiarizat cu cartea reale Biserica Părinţi mai târziu a avut în minte este o chestiune still sub judice, dar el a siguranţă, a fost familiarizat cu o parte din ciclul enorme ale literaturii apocaliptice şi cercul larg de idei cu care toţi şcoli începutul mistic au fost mai mult sau mai puţin în contact.


    The apocalyptic part of the "Shepherd" is practically one of the innumerable permutations and combinations of the Sophia-mythus. Parte apocaliptice ale "păstor" este, practic, unul dintre nenumăratele permutări şi combinaţii de Sophia Mythus. It is one of the many settings forth of the mystic lore and love of the Christ and the Sophia, or Wisdom, of the Son of God and His spouse Aceasta este una dintre multe setări mai departe de Lore mistic şi dragostea lui Hristos şi Sophia, sau Înţelepciunea, a Fiului lui Dumnezeu şi soţia sa


    [1] Hilgenfeld (A.), "Hermae Pastor" (Leipzig; 1881, 2nd ed.), Introd., pp. xxix., xxx. [1] Hilgenfeld (A.), "Hermae Pastor" (Leipzig, 1881, 2nd ed.), Introd.., Pp. XXIX., Xxx.


    366 366


    or sister, the Holy Spirit, of the King and Queen, of the Lord and the Church. In this most instructive series of visions are depicted the mystic scenes of the allegorical drama of man's inner nature—the mystery-play of all time. sau sora, Duhul Sfânt, de Regele şi Regina, a Domnului şi Bisericii. În acest instructiv serie de cele mai multe viziuni sunt reprezentate scene mistic al drama alegorică a omului interior natura-misterul-joc din toate timpurile. Most beautifully and most simply is the story told in this ancient monument of early Christendom, and it is much to be regretted that the "Shepherd" has not been included in the Canon; but perhaps it was too general, too universal for the historicizers. Cele mai frumos si cel mai simplu este povestea spusă în acest monument vechi de începutul creştinismului, şi este de mult pentru a fi regretat că "Ciobanul" nu a fost inclus în Canon, dar poate că era prea general, prea universal pentru historicizers.


    It is also of very great interest to notice the many intimate points of contact between the contents of the Apocalyptic Hermas and the teaching of the early "Shepherd of Men" tractates of the mystic school who looked to Hermes the Thrice-greatest as their inspirer, that is to say, the earliest deposit of Trismegistic literature. Este, de asemenea, de foarte mare interes să observaţi intime mai multe puncte de contact între conţinutul lui Herma apocaliptice şi de predare de la începutul anilor "Păstorul lui Men" tractates al şcolii mistice care arata la Hermes trei ori mai mare ca-inspiratorul lor, adică, mai devreme de depozit de literatură Trismegistic. But that is another story which has not yet been told. Dar asta este o altă poveste, care nu a fost încă spus.


    Like all the other extant extra-canonical documents of the Early Church, the "Shepherd of Hermas" has been submitted to the most searching analysis by modern criticism, and though its unity is still strenuously defended by some scholars, we are inclined to agree with Hilgenfeld, who detects in the present form of the Hermas document three elements, or three deposits so to say; (i) the Apocalyptic (Vis. i.-iv.); (ii) the Pastoral (Vis. v.—Sim. vii.); (iii) the Secondary, or appendix of the latest redactor (Sim. viii.—x.). Ca toate existente extra-canonice alte documente ale Bisericii de la început, "Pastorul din Hermas" a fost prezentată la căutarea analiza cele mai moderne de critici, şi deşi unitatea ei este încă apărat energic de către unii cercetători, suntem înclinaţi să fie de acord cu Hilgenfeld, care detectează în forma actuală a documentului Hermas trei elemente, sau trei depozite ca să zic aşa; (i) apocaliptic (Vis. i.-iv.), (ii) Pastorală (v. Vis.-Sim. VII;.) (iii) secundare, sau apendice a celor mai recente redactor (Sim. viii.-x.). Hermas i. and ii. Hermas I. şi II. cite nothing from any of the books of the canonical New Testament.[1] cita nimic din oricare din cărţile canonice ale Noului Testament. [1]


    It is Hermas i., moreover, which is acquainted with Este Hermas I., de altfel, care este familiarizat cu


    [1] Hilgenfeld, op. [1] Hilgenfeld, op. cit., pp. xxx,, xxxi. cit., pp.. XXX,, XXXI.


    367 367


    the most distinctive features of the cycle of ideas of which we find traces in the few fragments of the "Book of Elxai" which can be recovered from the polemical writings of the Fathers. This Apocalyptic Hermas is distinctly Anti-Pauline, and therefore cannot be expected to quote from the Letters of Paul, but what is remarkable is that neither it nor the Pastoral Hermas quote from any of our four canonical gospels. distinctiv caracteristicile cele mai ciclului de idei din care găsim urme în câteva fragmente din "Cartea Elxai", care pot fi recuperate de la scrieri polemice Sfinţilor Părinţi. Acest lucru apocaliptic lui Herma este clar anti-Pauline, şi, prin urmare nu pot fi de aşteptat pentru a cita din scrisorile lui Pavel, dar ceea ce este remarcabil este faptul că nici aceasta, nici Pastoral citat Hermas din oricare din cele patru Evanghelii canonice.


    If, then, we are inclined to accept the statement the writer of the Muratorian Fragment (c. 170 AD), that Hermas was written at Rome during the bishopric of Pius (140— c . 155 AD), this must be taken to refer to the last redactor who is held to be responsible for Hermas iii., and who seems to be acquainted with several books of the Canon, and the Apocalyptic Hermas may be pushed back to at least the beginning of the second century. Dacă, apoi, suntem înclinaţi să accepte declaraţia scriitor al Fragment Muratorian (c. 170 d. Hr.), care a fost scrisă lui Herma la Roma, în timpul Papei Pius al episcopiei (140 - C. 155 d.Hr.), acest lucru trebuie să fie luate pentru a se referi Redactor la ultima care este considerat a fi responsabil pentru III şi Hermas., care pare a fi la curent cu mai multe cărţi de Canon, şi Hermas apocaliptic poate fi impinsa inapoi la cel de la începutul secolului al doilea. We have also to remember not only that the Greek original even of our form of Hermas is lost, but that the Old Latin version has also disappeared, and that we possess only a Greek retranslation of the Latin,[1] and therefore the original Hermas may have contained more abundant traces of some things of which it would be of great service to independent students of the origins to have a more exact knowledge, but which have disappeared in translation and retranslation. Avem, de asemenea, amintesc nu numai că grec original, chiar de forma noastră din Hermas este pierdut, dar că versiunea veche latină, de asemenea, a dispărut, şi că avem doar o retroversiune grec de latină, [1] şi, prin urmare, lui Herma originală ar putea conţine urme abundente mai mult de unele lucruri din care aceasta ar fi de mare serviciu studenţi independent de originea exactă a avea o mai multe cunoştinţe, dar care au dispărut în traducere şi retroversiune.


    In any case the original form of the "Book of Elxai" is thus seen to be of an early date, and the general ideas in it are presumably still earlier. În orice caz, forma originală a "Cartea Elxai" este, aşadar, considerată a fi o dată timpurie, precum şi ideile generale în ea sunt probabil încă mai devreme. A just ap- Un doar AP-


    [1] See De Gebhardt (O.) and Harnack (A.), "Hermae Pastor," in "Patrum Apostolicorum Opera," fascic. [1] A se vedea De Gebhardt (O.) şi Harnack (A.), "Hermae Pastor," în "Patrum Apostolicorum Opera", fascic. iii. iii. (Leipzig; 1877), Prolegg. (Leipzig, 1877), Prolegg. xi. xi. n. N. 2. 2.


    368 368


    preciation of the nature of its contents, therefore, is of very great importance to the historian of Early Christianity; and as Hilgenfeld, in the appendix[1] to his admirable edition of the "Shepherd," has conveniently brought together every passage from the Fathers relating to this curious document of Christian antiquity, we will bring the evidence into court and discuss it. preciation de natura conţinutul său, prin urmare, este de o mare importanţă foarte istoric al creştinismului timpuriu; şi ca Hilgenfeld, în apendicele [1] admirabil ediţia sa de păstor "," a adus împreună în fiecare convenabil trecerea de la Părinţi cu privire la acest document curios a antichităţii creştine, vom aduce probe în instanţă şi a discuta despre ea.


    In the first place we must remember that our scanty information is derived entirely from those who have not a single good word to say for the book or for the followers of its teaching. În primul rând trebuie să ne amintim că rar noastre de informaţii este derivat în întregime de la cei care nu au un bun singur cuvânt de spus pentru carte sau pentru adepţii predării sale. We have painfully to extract what facts we can from the hurly-burly of indiscriminate denunciation, from a few sentences here or there torn out of the context for polemical purposes, only such things being quoted as appeared to the heresiologists ridiculous, extravagant or detestable. Avem dureros pentru a extrage ce fapte putem de la vacarm de denunţare fără discernământ, de la câteva propoziţii aici sau acolo rupte din contextul în scopuri polemice, numai astfel de lucruri fiind citat ca a aparut la heresiologists ridicol, extravagante sau detestabil.


    Hippolytus, Bishop of Portus, writing at Rome about 222 AD, is bitterly incensed at the book, a copy of which, he says, had been brought to the City by a certain Alcibiades, a native of Apameia in Syria[2]; but whether or not Hippolytus always quotes from the book itself or from the teachings of Alcibiades, who made use of the authority of what he considered to be a very ancient document in support of a more lenient view of the forgiveness of sins, a question which was then strongly agitating the Church of Rome, and on which Hippolytus himself held a far stricter view, is by no means clear. Ipolit, Episcop de Portus, scris la Roma, aproximativ 222 AD, este amarnic înfuriat la carte, o copie a, care, spune el, a fost adus la City de către o anumită Alcibiades, originar din Apameia în Siria [2], dar dacă este sau nu Ipolit întotdeauna citate din cartea în sine sau din învăţăturile Alcibiades, care a făcut uz de autoritatea de ceea ce el considera a fi un document foarte vechi în sprijinul unui îngăduitor vedere mai multe iertarea păcatelor, o întrebare care a fost apoi agita puternic Biserica Romei, şi Ipolit pe care el însuşi a organizat o vedere mult mai stricte, nu este deloc clară.


    [1] "Elxai Fragmenta Collecta, Digesta, Dijudicata." [1] "Elxai fragmentarea Collecta, Digesta, Dijudicata."


    [2] The original "Book of Elxai" was presumably in H«brew, and was subsequently translated into Greek. [2] originală "Cartea Elxai" a fost probabil în H BREW ", şi a fost ulterior traduse în limba greacă.


    369 369


    Basing themselves apparently on Hippolytus, all scholars[1] confidently assert that according to the book itself, it was written in the third year of Trajan, that is 101 AD; whereas, as a matter of fact, Hippolytus does not say so. Bazându-se aparent pe Ipolit, toţi cercetători [1] afirma cu încredere că, în conformitate cu cartea în sine, aceasta a fost scrisă în al treilea an de Traian, care este de 101 AD; întrucât, ca o chestiune de fapt, Ipolit nu spune acest lucru. It is true that Hippolytus states ("Philos.," ix. 13) that Alcibiades declared that the gospel of a new remission of sins was preached in the third year of Trajan; but did Alcibiades make such an assertion himself, or did Hippolytus deduce this from a passage which he elsewhere professes to quote from the book itself? Este adevărat că statele Ipolit ("Philos.", IX). 13, că Alcibiades a declarat că Evanghelia a unui nou iertarea păcatelor a fost predicat în al treilea an al lui Traian, dar a făcut Alcibiades a face o astfel de afirmaţie, el însuşi sau a deduce Ipolit asta de la un pasaj pe care le în altă parte susţine că a citat din cartea în sine?
    What the full text of this passage may have been originally we can by no means be certain, since in the only surviving copy of Hippolytus' "Refutation" some words are utterly corrupt. Ce textul integral al acestui pasaj ar fi fost iniţial putem în nici un caz anumit, deoarece, în copie supravieţuit doar Ipolit "Respingerea" unele cuvinte sunt extrem de corupt. It must be remembered that we have only the single copy of the text of the "Philosophumena," or "Refutatio Omnium Haeresium" of Hippolytus, which was discovered in one of the monasteries on Mount Athos, and brought to Paris by Minoides Mynas in 1842. Nu trebuie să uităm că avem doar singură copie a textului Philosophumena "," sau "Refutatio refulsit Haeresium" de Ipolit, care a fost descoperit într-una din manastirile de pe Muntele Athos, şi a adus la Paris de către Minoides Mynas în 1842 .


    This passage from the "Book of Elxai" is a reference to a famous prophecy of the time, and runs as follows: "When three years of Trajan Caesar are fulfilled, from the time when he subdued . . . the Parthians (when three years have been fulfilled),[2] the war between the angels of unrighteousness of the North is stirred up,[3] Acest pasaj din "Cartea Elxai" este o trimitere la o profeţie celebre ale timpului, şi se execută după cum urmează: "Când trei ani de la Traian Cezar sunt îndeplinite, din momentul în care a supus... Parţilor (atunci când trei ani au fost îndeplinite) [2], războiul dintre îngerii nelegiuri a stârnit de Nord este, [3]


    [1] So also even Hilgenfeld, op. [1] Deci, de asemenea, chiar Hilgenfeld, op. cit. , p. cit., p. 233. 233.


    [2] Probably a gloss. [2] Probabil un luciu.


    [3] aggizetai , a very rare word, not found at all in Liddell and Scott, while in Sophocles' Lexicon (New York; 1887) the only references are to our passage and to Symm. [] Aggizetai, un cuvânt foarte, rare, nu 3 găsite la toate în Liddell şi Scott, în timp ce în "Dicţionar Sofocle (New York; 1887) sunt singurele referiri la trecerea noastre şi pentru a Symm. Prov. Prov. xv. XV. 18. 18. Sophocles gives the meaning as "to irritate, excite," while Duncker and Schneidewin translate " exardescit ." Sofocle dă sensul ca "pentru a irita, excita", în timp ce Duncker şi Schneidewin traduce "exardescit."


    370 370


    owing to which all kingdoms of unrighteousness are thrown into confusion" ("Philos.," ix. 16).[1] pornind de la care toate regatele de nelegiuire sunt aruncate în confuzie "(" Philos.. ", ix 16) [1].
    Whatever may be the exact meaning of the passage, it seems not illegitimate to conclude that the "third year of Trajan" date originated in this "prophecy," which, for all we know, may have belonged to the general Elxai circle of ideas, or literature (for this was certainly not confined to one document), and originally formed no part of the Book, though it may have subsequently been appended to the original apocalyptic document, for it apparently came at the end of the copy known to Hippolytus, and not at the beginning, as some have carelessly supposed. Oricare ar fi semnificaţia exactă a pasajului, se pare că nu ilegitim să se concluzioneze că al treilea an "lui Traian" data originea în această profeţie "," care, din cate stim noi, poate au aparţinut Elxai cerc larg de idei, sau literatura de specialitate (pentru aceasta a fost cu siguranţă nu se limitează la un document), şi a format iniţial nici o parte a cartii, desi poate au fost ulterior anexată la documentul original apocaliptice, pentru că se pare că a venit la sfârşitul copie cunoscuta a Ipolit, şi nu la început, ca unii au presupus neglijent.


    In this connection it is of interest to recall to mind that Trajan began the Parthian campaign in 114 AD, and that three years afterwards the fierce and bloody revolt of the Jews of Cyrene and Egypt, in which no less than a million Hebrews are said to have perished, was suppressed. În această privinţă, este de interes să se amintească de faptul că Traian a început campania part în 114 d.Hr., şi că, trei ani după aceea şi sângeroase revolta aprigă a evreilor din Cirena şi Egipt, în care nu mai puţin de un milion de Evrei se spune au pierit, a fost suprimată. In 117 Trajan died, and in 118 Hadrian set out for Maesia (the modern Bulgaria), one of the most northern provinces of the Empire, to fight against the Sarmatians. In 117 Traian a murit, şi în 118 Hadrian stabilite pentru Maesia (Bulgariei moderne), una dintre cele mai nordice provincii ale Imperiului, pentru a lupta împotriva sarmaţii. If this is the fact alluded to, then we have a date of a similar nature to so many in the prophetical and apocalyptic literature of the times and of earlier years, and we may place the terminus a quo of this particular element of the Elxai literature at 118 AD But are the mystic visions and christology of our Dacă aceasta este de fapt a făcut aluzie la, atunci avem o dată de o natură similară atât de multe în literatura profetică şi apocaliptică de ori şi în anii anteriori, şi le pot plasa un terminus a quo-ului, acest element special a literaturii Elxai la 118 AD Dar sunt viziunile mistic şi Hristologia nostru


    [1] I use the latest text and critical notes of Duncker (L.) and Schneidewin (FG), "S. Hippol. . . . Refutationis Omnium Haeresium quae supersunt" (Göttingen; 1859), and regard the emendation given by Hilgenfeld, in his "Ketzergeschichte des Urchristenthums" (Leipzig; 1884), p. [1] Eu folosesc cele mai recente text şi note critice de Duncker (L.) şi Schneidewin (FG), "S. Hippol... Refulsit. Refutationis Haeresium supersunt quae" (Göttingen, 1859), şi având în amendament dat de Hilgenfeld , în a sa "Ketzergeschichte des Urchristenthums" (Leipzig, 1884), p. 435 n. 435 N. 757, as too arbitrary. 757, ca fiind prea arbitrară.


    371 371


    book to be so dated? carte pentru a fi atât de datată? For our part we consider them to be far earlier. Din partea noastră le considerăm a fi cu mult mai devreme.


    On the other hand, supposing that the date of the third year of Trajan (101 AD) is taken as Hippolytus gives it, then, seeing that this "prophecy" did not come true—(unless the fact that the first Dacian War broke out in the third year of Trajan, Dacia being the most northern province on the other side of the Danube, be held vaguely to explain the "prophecy")—as Hilgenfeld acutely remarks, the Book must have been written prior to this date, for who fabricates a prophecy which he knows already to be false ?[1] Pe de altă parte, presupunând că data de al treilea an al lui Traian (101 AD) este luată ca Ipolit le oferă, apoi, văzând că această profeţie "nu a devenit realitate-(cu excepţia cazului în faptul că primul război daco-roman a izbucnit în al treilea an de Traian, Dacia fiind cea mai nordică provincie pe partea cealaltă a Dunării, pot fi deţinute vag să explice profeţia ")-ca Hilgenfeld acut observaţii, cartea trebuie să fi fost scrisă înainte de această dată, pentru cine fabricates o profeţie care ştie deja să fie fals? [1]


    But even so I do not think that it can be asserted categorically that the "Book of Elxai" itself was written in 101 AD It may very well be that the fierce suppression of the frantic effort to regain their independence made by the Jews of Cyrene and Egypt, where apocalyptic ideas were specially rife, may have been a psychological moment when the mystic teaching of repentance could be preached with the greatest effect, even as had been the case some fifty years before when Jerusalem fell; it may very well have been that the Essene-Nazarene-Sampsaean circles used this opportunity of making known the saving mysteries of their traditions for the benefit of their disheartened countrymen; but those mysteries were not newly invented. Dar chiar şi aşa nu cred că se poate afirma categoric că "Cartea Elxai" în sine a fost scrisă în 101 d.Hr. Se poate foarte bine să fie că suprimarea aprigă a efortului de frenetice să-şi recâştige independenţa lor efectuate de către evreii din Cirene şi Egipt, unde idei apocaliptice au fost special să fie o realitate, poate să fi fost un moment psihologic atunci când predarea mistic al pocăinţei ar putea fi predicat cu cel mai mare efect, chiar dacă a fost cazul în care anumite cincizeci de ani înainte de momentul în Ierusalim a căzut; ar putea foarte bine că au fost Essene-Nazarineanul-Sampsaean cercurile folosit această oportunitate de a face cunoscute misterele de economisire a tradiţiilor lor în beneficiul descurajata concetăţenii lor, dar aceste mistere nu au fost recent inventate.


    Who, then, was Elxai? Cine, atunci, a fost Elxai? What does the name mean? Ce nume? The name is evidently Semitic; Hebrew, Aramaic, or Old Arabic, it matters not. Numele este în mod evident antisemite, ebraica, aramaica, sau veche arabă, nu contează. Hippolytus gives it as Elchasai, Origen as Helkesai, Epiphanius as Elxai or Elkessai, Epiphanius further informs us (" Haer.," xix. Ipolit le oferă ca Elchasai, Origen ca Helkesai, Epifanie ca Elxai Elkessai sau, Epifanie ne informează în continuare ("Haer.", XIX.


    [1] Op. [1] Op. cit ., p. cit., p. xxx. xxx.


    372 372


    2) that the name meant the "Hidden Power." 2) că numele a însemnat "ascunse de putere." Some scholars accept this,[1] others reject it,[2] though no sufficient reason for this rejection is given. In my opinion, this scrap of information dropped by Epiphanius —the significance of which he was totally unable to appreciate, and which he only reproduces to serve as the occasion of a sneer, as in so many other cases—puts us on the right track out of this labyrinth of misunderstanding. Unii cercetători acceptă acest lucru, [1], alţii îl respinge, [2], deşi nici un motiv suficient pentru această respingere este dat. În opinia mea, această resturi de informaţii a scăzut cu Epifanie-semnificaţia pe care el a fost total în imposibilitatea de a aprecia, şi care el reproduce doar pentru a servi ca, cu ocazia unei insinuare, ca în atâtea alte cazuri, ne pune pe drumul cel bun din acest labirint de neînţelegere. Elxai was the name of no man, even as Ebion, the founder of Ebionism as imagined by the haeresiologists, was no man, and just as Colarbasus and Epiphanes were imagined heretics, and even to some extent Simon Magus. Elxai a fost numele de nici un om, chiar ca Ebion, fondatorul Ebionism ca imaginat de haeresiologists, a fost nici un om, şi la fel de Colarbasus şi Epifanes au fost imaginat eretici, şi chiar o anumită măsură, Simon Magul.


    As to the mythic Colarbasus, in Hebrew Chol-arba means literally the "All-four,'' that is, the sacred Tetrad or Tetractys, which in the system of Marcus, for instance, is figured as the Feminine Power, the Greatness, who in the form of a woman, the Divine Sophia, was the revealer of the mysteries as set forth in the apocalyptic scripture in which Mark expounded the general ideas of his tradition; for, as he says, the world could not bear the power or effulgence of the Masculine Greatness or Potency, the Christ.[3] Epiphanes in like manner can be equated with the "Newly Appearing One," the "waxing moon," the Moon being also a glyph of the Sophia.[4] Simon and Helen again are the Sun and Moon, the Christ and the Sophia; but of this later on. În ceea ce priveşte mitice Colarbasus, în ebraică Chol-Arba înseamnă literalmente "All-patru,''care este, Tetrad sacre sau Tetractys, care, în sistemul de Marcus, de exemplu, este gândit ca putere feminină, măreţie, care, în formă de femeie, Sophia Divin, a fost descoperitorul tainelor aşa cum se stipulează în Scriptură apocaliptică în care Mark expus idei generale de tradiţie lui, căci, după cum spune el, lumea nu ar putea suporta de putere sau splendoare de Măreţie masculin sau Potenţa, Hristos [3]. Epifanes în mod asemănător poate fi asimilat cu "nou Appearing One", ceara luna "," Luna fiind, de asemenea, un simbol al Sophia [4]. Simon şi Helen din nou sunt Soarele şi Luna, lui Cristos şi Sofia, dar de această informaţie mai târziu.


    [1] See Salmon's article "Elkesai" in Smith and Wace's "Dictionary of Christian Biography" (London; 1880). [1] A se vedea de somon, pentru articolul "Elkesai" în Smith şi Wace lui "Dictionar de Christian Biografie" (Londra, 1880).


    [2] See Hilgenfeld, op. [2] A se vedea Hilgenfeld, op. cit., p. cit., p. 230. 230.


    [3] See "The Number-System of Marcus" in my "Fragments of a Faith Forgotten" (London; 1900), pp. 358-382. [3] A se vedea "Număr-Sistemul de Marcus" în mea "fragmente dintr-un Credinţă uitate" (Londra, 1900), pp.. 358-382.


    [4] Op. [4] Op. cit. , p. cit., p. 234. 234.


    373 373


    I, therefore, conclude with no rash confidence, that Elxai, the Hidden Power, was in reality one of the many names of the Sophia or Wisdom, the Holy Ghost, the mystic sister or spouse (the Shakti as Brahmanical mysticism calls it) of the Masculine One, the Christ. Am, prin urmare, să încheie cu neincredere erupţii cutanate, că Elxai, puterea ascunsa, a fost, în realitate, unul din numeroasele nume ale Sophia sau Înţelepciunea, Duhul Sfânt, sora mistic sau a soţului (Shakti ca brahmanic misticism apeluri el) Unul masculine, Hristos. And this is borne out by the main apocalyptic fragment of the Book which has survived among the few quotations made by Hippolytus and Epiphanius, and which is in the form of a vision of the Christ and Sophia as of two immense beings, reaching from earth to highest heaven, of which the mystic dimensions are given, just as in the diagram of the Heavenly Man, as portrayed in the apocalypse of Marcus. Şi acest lucru este suportat de către fragment apocaliptice principal al cărţii, care a supravieţuit printre cotaţiile câteva făcute de Ipolit şi Epifanie, şi care este în formă de o viziune a lui Hristos şi Sophia ca a doua fiinte imens, ajungand de la pământ pentru a cel mai înalt cer, din care dimensiunile sunt date mistic, la fel ca în diagrama din Omul Ceresc, portretizată în apocalipsa lui Marcus.


    But we have not yet done with the matter, for Epiphanius tells us that Elxai, who, as we have seen, he takes for a man, and a dangerous and blasphemous heretic to boot, had a brother called Iexaios ("Haer.," xix. 1), and in another place ("Haer.," liii. 1), he further informs us that the Sampsaeans said they possessed another book, which they regarded with very great reverence, namely, the "Book of Iexai," the brother of Elxai. Dar noi încă nu au făcut cu această chestiune, pentru Epifanie ne spune că Elxai, care, aşa cum am văzut, el ia pentru un om, şi un eretic şi hulitor periculoase pentru boot, a avut un frate numit Iexaios ("Haer." XIX). 1, şi într-un alt loc ("Haer.", LIII. 1), el ne informează că în continuare Sampsaeans au declarat că posedat o altă carte, care au privit cu foarte mare respect, şi anume, "Cartea Iexai," fratele lui Elxai. Remembering, then, that the Marcosians declared that the world was not able to bear the effulgence of the "Masculine Greatness," it is legitimate to speculate that this "Book of Iexai" was purposely kept back from general circulation; it was a true apocryphon. Amintindu, apoi, că Marcosians a declarat că lumea nu a fost capabil să suporte splendoare de "masculin Măreţie", este legitim de a specula că acest "Cartea Iexai" a fost intenţionat ţinute înapoi de la circulaţie în general, că a fost un adevărat apocryphon . It was presumably a book containing the higher mysteries or more recondite mystic teachings of this tradition; it may even have been the book which contained what was thought to be the real name and teaching of the one called Jesus among men, which name, as Marcus declares, was held to be a substitute for a far more ancient and sacred title. A fost probabil o carte care conţine misterele mai mare mistic sau ascuns învăţăturile mai mult din această tradiţie; se poate chiar au fost cartea care conţinea ceea ce a fost gândit să fie numele real şi predarea o Isus a chemat în rândul bărbaţilor, care numele, ca Marcus declară, a avut loc să fie un substitut pentru un mai vechi şi sacru titlu departe.


    374 374


    In brief Iexai was the Christ, the King, the spouse of Elxai, the Hidden Power, or Holy Ghost, or Sophia; He was perhaps the concealed Divine Triad of the Holy Four of Marcus, the "Triple Man" of other systems. Pe scurt Iexai a fost Hristos, regele, soţul Elxai, puterea ascunsa, sau Duhul Sfânt, sau Sophia; El a fost, probabil, ascunse Divin Triad celor patru Sfinte lui Marcus, Triple Man "de alte sisteme. In this connection it is interesting to notice that Iexai is explained by some scholars as meaning in Hebrew the "Hidden Lord." În acest sens, este interesant de observat că Iexai este explicat de unii savanţi în sensul în ebraică "Hidden Domnul." Can it then be possible that there is some connection between the name Iexai (or Jessai) and the Iessaians or Jessaeans to whom Epiphanius refers, as Hilgenfeld supposes? Poate fi apoi posibil că există o legătură între numele Iexai (sau Jessai) şi Iessaians sau Jessaeans Epifanie la care se referă, aşa cum Hilgenfeld presupune? And if so, what conflation or syncretism is there between the general term Iexai or Jexai (Hidden Lord) and the Jesus of history? Şi dacă da, ce contopirea sau sincretism există între termenul Iexai generale sau Jexai (Ascuns Domnului) şi Isus din istorie? For "Jesus," says Marcus, is only the sound of the name down here and not the power of the name; "Jesus," he declares, is really a substitute for a very ancient name, and its power is known to the "elect" alone of the Christians. Pentru "Isus", spune Marcus, este doar sunetul numele aici jos, şi nu puterea din denumirea sa; "Isus", declară el, este de fapt un substitut pentru un nume foarte vechi, iar puterea sa este cunoscut " alege "singur a creştinilor. Was this mystery name, then, Iexai? Acest nume a fost mister, atunci, Iexai?


    But even so we have not yet done with names in this connection. Dar chiar şi aşa nu am făcut-o încă cu nume în acest sens. Hippolytus ("Philos.," ix. 13) will have it that the "Book of Elxai" was said to have been revealed to Elxai, whom he regards as a man, and that this Elchasaï, as he spells the name, handed it on to a certain Sobiaï. Ipolit ("Philos.", IX). 13 va avea că "Cartea Elxai" a fost declarat a fi fost descoperit Elxai, pe care el în ceea ce priveşte un om, şi că această Elchasaï, ca el vrăji numele, este predat pe o anumită Sobiaï. Now as we have already seen that in every probability the teaching of the Book was set forth in the form of an apocalyptic vision, as revealed by Elxai or the Sophia or Wisdom, and that the man Elxai is a fiction of the imagination begotten by patristic misunderstanding, so also it may be that Sobiaï is also an apocalyptic personification historicized by the same class of mind which historicized and materialized so much else that was purely mystic and spiritual. Acum, după cum am văzut deja că în fiecare probabilitate de predare a Cartea a fost stabilite sub forma unei viziuni apocaliptice, după cum a arătat de Elxai sau Sophia sau înţelepciune, şi că omul Elxai este o ficţiune a imaginaţiei născut de patristică neînţelegere, deci, de asemenea, este posibil ca Sobiaï este, de asemenea, o personificare apocaliptic historicized de aceeaşi clasă de spirit care historicized şi materializat atat de mult altceva, care a fost pur mistică şi spirituală. In fact I would suggest that Sobiaï is nothing else than a De fapt, mi-ar sugera că Sobiaï nu este altceva decât o


    375 375


    transformation of Sophia, for as Epiphanius himself says, though with a sneer, the Book purported to be written prophetically, or, as it were, by the inspiration of Wisdom (Sophia). transformarea Sophia, pentru ca Epifanie însuşi spune, deşi cu o insinuare, Rezervaţi pretinse a fi scrise profetic, sau, aşa cum au fost, de inspiraţie de înţelepciune (Sophia).


    Yet again more names are brought forward by Epiphanius in this connection, and he has somewhat to tell us of two sisters called Marthus and Marthana (or Marthina), who, he avers, were regarded with great reverence by the adherents of the tradition of this early Gnosis; they were, he says, worshipped as goddesses. Totuşi, mai multe nume din nou să se formuleze de Epifanie, în acest sens, iar el are ceva să ne spună de două surori numit Marthus şi Marthana (sau Marthina), care, el Avers, au fost privite cu mare respect de către adepţii tradiţiei acestui Gnoza timpurie; au fost, spune el, venerat ca zeite. Our great inquisitor of heresy, however, will have it that they were actual women living in his own times. mare inchizitor noastra de erezie, cu toate acestea, va fi că ele au fost femei reale care trăiesc în propriul său ori. Moreover, and in this he lets more escape him than he would have done had he understood, they were of the "race of Elxai" ("Haer.," xix. 1, and li. 1).[1] În plus, şi în această a permite mai mult l scape decât el ar fi făcut dacă ar fi înţeles, au fost de rasă "de Elxai" ("Haer..", XIX 1, şi Li. 1) [1].


    Now it is of service in this connection to remember that Martha in Aramaic means simply "Mistress" or "Lady"; Martha is the feminine of Mar ("Lord").[2] Can it then be possible that here also we are face to face with some more scraps of the scattered débris of the once most elaborate Christos-Sophia-mythus? Acum este de serviciu în acest sens, să ne amintim că Martha în aramaică înseamnă pur şi simplu "amanta", sau "Lady", Martha este femininul de Mar ("Domnul")]. [2 Poate fi apoi posibil ca aici, de asemenea, suntem fata să se confrunte cu unele resturi mai multe dintre resturile împrăştiate din cele mai elabora o dată Christos-Sophia Mythus?


    Nay, this is not altogether a so wild speculation as the general reader may suppose, for do we not find in the Syriac Hymns of the Gnostic Bardaisan (155-233 AD), that the Holy Spirit, the Mother, the Sophia, Nu, acest lucru nu este întru totul un sălbatic speculaţii, astfel încât cititorul poate presupune în general, pentru a nu ne găsi în imnurile siriacă a Bardaisan gnostice (155 - 233 d.Hr.), că Duhul Sfânt, Mama, Sophia,


    [1] In this connection we may pertinently ask the question: Who are the Gnostics whose tenets Origen ("C. Celsum," v. 62) tells us were known to Celsus, that is to say, at least as early as 175 AD, and who were known as "those of Martha"? [1] În acest sens, putem solicita de pertinent la întrebarea: Cine sunt gnosticii ale căror dogmele lui Origen ("C. Celsum", v. 62) ne spune erau cunoscute de Celsus, adică, cel puţin cât mai curând 175 AD , şi care au fost cunoscute sub numele de "cele ale Martha"?


    [2] One bold scholar has even suggested that Mar being in Syriac a general title of distinction, Epiphanius has mistaken the names of two bishops of unorthodox views for the names of women, and so developed his romance, [2] Un savant aldine chiar a sugerat că Mar fiind în siriacă un titlu de distincţie generală, Epifanie a confundat numele a doi episcopi de opinii neortodoxe pentru nume de femei, şi sa dezvoltat atât de romantism,


    376 376


    has two daughters, whose birth the orthodox Ephraem, the most bitter opponent of the Bardesanian Gnosis, writing more than a century later, declines to explain, and who were, in the poetical nomenclature of Bardaisan, called respectively "Shame of the Dry" and "Image of the Water."[1] The Mother Sophia thus addresses the elder of them: are două fiice, ale căror naştere ortodoxe Ephraem, adversarul cel mai amar al Gnozei Bardesanian, scris mai mult de un secol mai târziu, refuză să explice, şi care au fost, în nomenclatorul de poetică Bardaisan, respectiv, numit "Ruşine de uscat" şi "Imaginile din apă." [1] Sophia Mama adrese astfel mai mare dintre ele:


    "Let her who comes after thee "Las-o sa care vine după tine
    To me be a daughter, Pentru mine este o fiica,
    A sister to thee." O soră la tine. "


    Ephraem makes a great to-do about the mystery of their conception, which he says he is ashamed to relate. Ephraem face o mare de-a face cu privire la misterul conceptia lor, pe care el spune ca este ruşine să se refere. It appears, however, to have been nothing more than the conception of the Mother first without her Syzygy or Divine Consort, and subsequently with Him; the bringing forth of the "Abortion" and of the "Perfect Æon "—the fruit of the "impure womb" above when the mother disobeyed the "law of pairing" of the Pleroma, and desired to imitate the Father over all and create without a Syzygy, and the child of the "virgin womb," in the spiritual economy of the world process; all of which is set forth with much elaboration in several forms of the Sophia-mythus which have come down to us in the quotations of the haeresiological Fathers. Se pare, totuşi, să fi fost nimic mai mult decât concepţia primul Mama ei sau fără Syzygy consort Divin şi, ulterior, cu El; aducând a avortului "şi" Perfect Aeon "-rodul" uter impure "de mai sus atunci când mama nu a ascultat de" legea asociere "a pleroma, şi au dorit să imite Tatăl asupra tuturor şi de a crea fără Syzygy, iar copilul a virgin uter", "în economia spirituală a procesului de lume , toate din care sunt prezentate mai mult cu elaborarea în mai multe forme de Sophia Mythus care au ajuns la noi în cotaţiile de Părinţi haeresiological. In the microcosm of man, these daughters are presumably two aspects of the human soul, the Sophia below, or sorrowing one; tending downward she is regarded as the "lustful one" (Prunicus), the harlot; tending upward she becomes the spouse of the Christos. În microcosmos al omului, aceste fete sunt probabil două aspecte ale sufletului uman, Sophia de mai jos, sau o întristaţi; tendinţa descendentă ea este considerată ca fiind "senzual una" (Prunicus), prostituata; tendinţa ascendentă ea devine soţul Christos.


    [1] See Hilgenfeld (A.)," Bardesanes der letzte Gnostiker "(Leipzig; 1864), pp. [1] A se vedea Hilgenfeld (A.), "der letzte Bardesanes Gnostiker" (Leipzig, 1864), pp.. 40, 41; and Lipsius (RA), "Die apokryphen Apostelgesohichten" (Braunschweig; 1883), i. 40, 41, precum şi Lipsius (RA), "Die apokryphen Apostelgesohichten" (Braunschweig, 1883), I. pp. 310, 311. pp. 310,. 311.


    377 377


    Again in the Greek Acts of Thomas, which still contain many early Gnostic traces in spite of Catholic redaction, we read: Din nou în Actele grec al lui Thomas, care conţin încă multe urme gnostice timpurii, în ciuda redactia catolice, citim:


    " Come . . . Thou Holy Dove who art mother of twin young ones; come Hidden Mother!" "Vino.. Sfânt. Tu Dove care mama arta de tineri cele înfrăţite; veni Ascuns Mamă!"


    Have we here, then, our Marthus and Marthana? Avem aici, apoi, Marthus si Marthana? Are the "sisters" of Epiphanius, then, simply misunderstood forms of the Sophia in one of her many transformations? Sunt surori "de Epifanie, apoi, pur şi simplu greşit înţelese forme de Sophia in unul dintre numeroasele transformări ei? Will the dire straits into which relentless historical criticism is forcing the defenders of an unyielding conservatism, permit us to believe that there may have been a mystery-teaching behind the beautiful historicized story of the sisters Mary and Martha and of Lazarus, their brother, who was "raised from the dead" after being "three days" in the grave? Was not Lazarus raised as a "mummy," swathed in grave clothes ?[1] What has this to do with the mystery-tradition of Egypt? Va Dire Straits istorice în care critica neobosit este forţând apărători ai un conservatorism neînduplecat, ne permit să credem că ar fi putut exista un mister-predare în spatele historicized frumoasa poveste de surorile Maria şi Marta şi Lazăr, fratele lor, care a fost "înviat din morţi" după ce a fost "trei zile" în mormânt? Nu a fost Lazăr crescut ca o mumie "," învăluite în haine mormânt? [1] Ce are a face cu acest mister, traditie din Egipt? Is not the Mary of Lazarus thought by many to have been the Magdalene, the courtesan, out of whom He had cast seven devils? Nu este Maria Lazăr crezut de mulţi au fost Magdalena, curtezana, din care El a avut exprimate şapte demoni? Was not the Sophia below called the "lustful one," the "harlot," the "shame of the dry"? Nu a fost Sophia de mai jos numit "un senzual," prostituata "," ruşine "a" uscat? Was not the Helen of Simon also called the harlot? Nu a fost Elena a lui Simon, de asemenea, numit prostituata? Was not even Jesus, according to the Jews, the son of a harlot? Nu a fost chiar pe Isus, în funcţie de evrei, fiul unei curve? Can it possibly be that in this vulgar material controversy of things physical between Christian and Jew, Poate fi, eventual, că, în această controversă material vulgar de lucruri fizice între creştin şi evreu,


    [1] It is somewhat strange to find Tertullian ("De Corona," viii.; Oehler, i. 436) referring to the "linen cloth" with which Jesus girt himself, mentioned in John xiii. [1] Este oarecum ciudat pentru a găsi Tertulian ("De Corona", VIII.; Oehler, i. 436) referindu-se la pânză ", cu care Isus însuşi încins, menţionate în al XIII-lea, John. 4, 5, as the "proper garment of Osiris." 4, 5, ca articol de îmbrăcăminte "buna lui Osiris." The "proper garment of Osiris," of course, consisted of the linen-wrappings of the mummy. Îmbrăcăminte adecvată "al lui Osiris," desigur, a constat în lenjerie-învelişurile de mumie. Tertullian thus appears to have picked up a phrase he did not quite understand, and used it inappropriately. Tertulian, astfel pare să fi luat o fraza el nu a inteles destul de, şi a folosit-o necorespunzător.


    378 378


    there may be, in spite of the controversialists on either side, still some grain of mystic truth almost miraculously preserved? pot exista, în ciuda controversialists pe fiecare parte, încă unele cereale de adevăr mistic aproape miraculos conservate? Why, again, had Mary the better part, though Martha was the more laborious and virtuous? De ce, din nou, Maria a avut parte mai bine, deşi Martha a fost mai laborioasă şi virtuos? Has orthodox exegesis a satisfactory answer to this "dark saying"? A exegeza ortodoxă un răspuns satisfăcător la această întuneric spune "? Is not its exact parallel to be found in the mystery-parable of the prodigal and his elder brother? Nu este exactă în paralel pentru a fi găsite în misterul-parabola fiului risipitor şi fratele său mai mare?
    Such are a few of the questions which rush in upon the mind of a student of the ancient Christian Gnosis, and make it not illegitimate to speculate as to whether under the names Marthus and Marthana may not be concealed a key to unlock the under-meaning of the beautiful Gospel story of Mary and Martha. Acestea sunt câteva dintre întrebările care în goana după mintea unui student al Gnozei creştine vechi, şi să nu ilegitim să speculeze asupra faptului dacă sub numele Marthus Marthana şi nu pot fi mascate o cheie pentru a debloca sub-sensul din poveste frumoasa Evanghelia Maria si Marta.


    Finally we have seen that Epiphanius gives Marthina as a variant of Marthana. Now it is remarkable that Epiphanius also tells us of some heretics whom he calls Merinthiani ("Haer.," xxix. 8). În cele din urmă am văzut că dă Epifanie Marthina ca o variantă a Marthana. Acum este remarcabil faptul că Epifanie ne spune, de asemenea, unor eretici pe care îl solicită Merinthiani ("Haer..", XXIX 8). Of the origin or meaning of this name he admits he knows nothing, and can only suggest that they are derived from a certain Merinthus, who he suggests is identical with the famous early Gnostic Cerinthus; however, he confesses that this is a pure guess on his part. De origine sau sensul prezentei numele pe care îl recunoaşte că nu ştie nimic, şi pot doar să sugereze că acestea sunt derivate dintr-o anumită Merinthus, care sugerează el este identic cu celebrul începutul Cerinthus gnostice; cu toate acestea, el mărturiseşte că aceasta este o presupunere pur pe lui parte. Can it, then, be by any means possible that the name Merinthiani is a transformation of Marthiani? Pot să-l, apoi, să fie prin orice mijloc posibil ca numele Merinthiani este o transformare a Marthiani? No one but Epiphanius knows of these Merinthians. Did he invent the name? Nimeni nu ştie, dar Epifanie a acestor Merinthians. Te-a inventat numele? If not, and there really was a circle or line of tradition bearing some such name, can it be that our famous heresy-hunter heard wrongly, and remembered vaguely that it was some name like Cerinthus, only beginning with M. Hinc illae lacrimae! Dacă nu, şi nu într-adevăr a fost un cerc sau o linie de traditie care poartă numele unor astfel, se poate ca faimosul nostru erezie-vânător auzit în mod eronat, şi a amintit că a fost vag unele nume ca Cerinthus, doar începând cu M. lacrimae illae Hinc!


    The question, however, which is of greatest import- Cauză, mai mare cu toate acestea, care este de import-


    379 379


    ance for us, is to discover what were the views concerning the Christ held by those who used the Apocalypse of Elxai as one of their scriptures. tate pentru noi, este de a descoperi ceea ce au fost punctele de vedere cu privire la Hristos deţinute de cei care au folosit Apocalipsa Elxai ca unul din scripturile lor.


    As we have seen, the main apocalyptic element of this book was a vision or two great beings standing side by side—the Christus ("Haer.," xix. 1) and Sophia above ("Haer.," xxx. 3, 17), the male-female Heavenly Man in separation; the male potency was also called the Son of God, the female the Holy Spirit (Hipp., "Philos.," ix. 13). Aşa cum am văzut, apocaliptic elementul principal al acestei cărţi a fost o viziune sau două fiinţe mari în picioare alături de-Christus ("Haer..", XIX. 1) şi Sophia de mai sus ("Haer", xxx. 3, 17 ), bărbat-femeie Omul Ceresc în separare; potenţei masculine a fost, de asemenea, numit Fiul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt de sex feminin (Hipp., "Philos.", IX. 13).


    In the human economy, however, "Christus" was apparently, according to Epiphanius ("Haer.," liii. 1), not considered as absolutely identical with deity; this was in its microcosmic sense apparently the spiritual Self in man. This Self had been first clothed with the paradisiacal "Body of Adam," but had put it off and left it behind in Paradise, the super-celestial garment left in the "last limit" till the glorious day of the revestiture of the Conqueror, according to the so-called Pistis-Sophia document, or the "robe of glory "of the beautiful hymn of Bardaisan,[1]—He had put it off when He descended through the spheres, clothing Himself in each in the "garb of a servant," but at the last He shall resume it again in triumph. În economia uman, cu toate acestea, "Christus", a fost se pare, în conformitate cu Epifanie ("Haer.", LIII. 1), nu, considerate ca fiind absolut identice cu zeitate; acest lucru a fost microcosmic, în sensul său aparent sinele spiritual în om. Acest auto a fost primul îmbrăcat cu paradisiaca "Corpul lui Adam", dar le-a pus off şi le-a lăsat în urmă în Paradis, super-celeste îmbrăcăminte stânga în ultima limită "până în ziua glorioasa a revestiture de Cuceritorul, în conformitate cu aşa-numita-Pistis Sophia documentul, sau haina "de glorie" a imnului frumoasa Bardaisan, [1] El a pus-l atunci când a coborât prin sfere, îmbrăcăminte El Însuşi, în fiecare în straiele "de un servitor ", dar la ultima el trebuie să reia din nou în triumf.


    Of this Christus the Sophia, or human soul, was the sister or spouse; He was called the Great King ("Haer.," xix. 3). Din această Christus Sophia, sau sufletul omului, a fost sora sau soţul / soţia; El a fost numit Regele Mare ("Haer..", XIX 3). But Epiphanius can find nothing in the teaching of these early mystics to confirm his own later orthodox views concerning "Jesus Christ," and is naturally very puzzled at the unhistorical nature of their Dar Epifanie pot găsi nimic în predarea acestor mistici devreme pentru a confirma propria sa ortodoxe vizualizari mai târziu cu privire la "Isus Hristos," şi este natural foarte nedumerit la natura unhistorical lor


    [1] See the "Hymn of the Robe of Glory" in my "Fragments," pp. 406-414, and also my translation of Pistis-Sophia (London; 1896), pp. 9 ff. [1] A se vedea Imnul "de Robe of Glory", în mea "Fragmente", pp.,. 406-414 şi de asemenea meu traducere de Pistis Sophia-(Londra, 1896), pp.. 9 şi urm.


    380 380


    universal transcendentalism. universale transcendentalismul. Hippolytus ("Philos.," ix. 14), however, tells us that their teaching concerning the Christ of the general Christians—that is, concerning Jesus—was that he was born as are all other men; they denied that the Christ of their mysteries had been now for the first time born of a virgin; the mystery Christ had been born before, nay, had again and again been born, and was being born, and had been and was being manifested, changing His births and passing from body to body. Ipolit ("Philos.", IX). 14, cu toate acestea, ne spune că învăţătura lor cu privire la Hristos a general-creştini, care este, în ceea ce priveşte Isus-a fost că el a fost născut ca sunt toţi ceilalţi oameni; acestea au negat că Hristos a misterele lor au fost acum pentru prima dată născut de o fecioară; misterul lui Hristos a fost născut înainte, ba, a avut din nou şi din nou sa născut, şi era născut, şi a fost şi a fost manifestat fiind, schimbarea Naşteri Lui şi trecerea de la corp la corp.


    Theodoret, writing in the fifth century, gives us some further confused information when treating of the Elcesaeans.[1] As to this mystery of the Christ, they said that He was not one-—.that is to say, apparently He was not simply Jesus the Nazarene, as the general Christians believed. Teodoret, scris în secolul al cincilea, ne oferă câteva informaţii suplimentare confuz atunci când se tratează de Elcesaeans Hristos. [1] În ceea ce priveşte acest mister al, au spus că El nu a fost una - .that este de a spune, se pare că El nu a fost pur şi simplu Iisus din Nazaret, ca creştini generale crezut. There was, they held, a Christ above, and a Christ below; the former had of old indwelt in many, and had subsequently descended, that is, presumably, found full expression. Nu a fost, au avut loc, un Hristos mai sus, şi un Hristos de mai jos; fosta avut de indwelt vechi în multe, şi care, ulterior coborât, că este, probabil, a găsit o expresie completă.


    Theodoret imagines that this means descended into Jesus, or had come down to earth; but even so he cannot understand the doctrine and gets hopelessly confused over what they say concerning Jesus. Teodoret imaginează că aceasta înseamnă a coborât în Iisus, sau a venit jos la pământ, dar chiar şi aşa el nu poate înţelege doctrina şi devine iremediabil confuz asupra a ceea ce spun ei cu privire la Isus. For sometimes, he says, they state that He is a spirit, sometimes that He had a virgin for mother, while in other writings they say that this was not so, but that he was born as other men; further they teach that Jesus (or rather the Christ in Jesus) reincarnates again and again and goes into other bodies, and at each birth appears differently. Pentru uneori, spune el, aceştia afirmă că El este un spirit, uneori, că El a avut un virgin pentru mamă, în timp ce în alte scrieri spun că acest lucru nu a fost aşa, dar că el a fost născut ca alţi bărbaţi; suplimentare pe care le predau ca Isus ( sau mai degrabă în Isus Hristos) reîncarnează din nou şi din nou şi merge în alte organisme, şi la fiecare naştere pare diferit.


    All of this, though apparently a hopeless confusion to the ordinary mind, is quite clear to the mystic, and it is Toate acestea, deşi se pare că o confuzie fără speranţă pentru mintea obişnuită, este destul de clar pentru mistic, şi este


    [1] "De Elcesaeis," in his "Hereticarum Fabularum Compendium." [1] "De Elcesaeis", în lucrarea sa "Compendiu Hereticarum Fabularum."


    381 381


    strange that with all their marvellous industry scholars have not been able to disinter the main conceptions of this all-illuminating idea from the polemical writings of the Church Fathers; all the more so as it is clearly stated in other early writings which have fortunately escaped out of the general destruction, as we shall show elsewhere. ciudat că, cu toate minunatele lor industria savanţii nu au fost în măsură să dezgropa principal al acestei concepţii-idee luminoase toate din scrieri polemice ale Părinţilor Bisericii, toate cu atât mai mult, deoarece este clar, la începutul anului alte scrieri care au scăpat din fericire distrugerii generale, după cum vom arăta în altă parte. But with regard to our present special subject of research, we cannot leave it without giving what seems to be as good a proof as can be expected in early Christian literature, that the Elxai teaching went back to a very early date; for even the few scattered quotations which we are enabled to extract from Patristic polemical literature show this very clearly. Dar cu privire la our obiectul special actual al cercetărilor, nu o putem leave, fără a da ce pare a fi ca good o dovada ca se preconizează, literatura crestina early, că predarea Elxai dus înapoi la o timpurie data very; chiar şi pentru few cotaţiile împrăştiate care ne sunt activate pentru a extrage din literatura patristica polemică demonstra acest lucru foarte clar.


    It is well known that the Essenes and allied communities, even while they remained on the ground of Judaism, were strongly opposed to the blood sacrifices and burnt offerings of the Temple. Este bine cunoscut faptul că Essenes şi aliate comunităţi, chiar în timp ce acestea au rămas pe teren a iudaismului, au fost puternic spre deosebire de jertfele de sânge şi arderile de tot ale Templului. When, then, we find a quotation from the "Book of Elxai" which distinctly refers to these sacrifices, we cannot be accused of rashness in concluding that this document, or at any rate part of it, existed in days when the Temple sacrifices were still kept up, that is to say, prior to 70 AD, when the Temple was destroyed and the sacrifices, which could only be performed in it, ceased. Atunci când, atunci, vom găsi un citat din "Cartea Elxai", care evident se referă la aceste sacrificii, nu putem fi acuzat de aroganţă în a concluziona că acest document, sau la orice parte rata de acesta, a existat în zilele când sacrificii Templului au fost încă actualizate, adică, înainte de 70 dC, când Templul a fost distrus şi sacrificii, care ar putea fi efectuată doar în ea, a încetat.


    Referring to this very condemnation of the Temple blood sacrifices at Jerusalem, Epiphanius ("Haer.," xix. 3) quotes from the "Book of Elxai" as follows: Referindu-se la această condamnare extrem de sacrificiile de sânge Templul de la Ierusalim, Epifanie ("Haer.", XIX). 3 citate din "Cartea Elxai", după cum urmează:


    "My sons, go not to the image of the fire, for ye err; for this image is error. Thou seest it [the fire], he says, very near, yet is it from afar. Go not to its image; but go rather to the voice of the water!" "Fiii mei, nu mergeţi la imaginea de incendiu, pentru voi greşi; pentru aceasta imagine este eroare. Seest Tu l [] foc, spune el, foarte aproape, dar este de departe;. Du-te, nu sa imagine, dar du-te mai degrabă la voce de apă! "
    This is evidently an instruction not to visit the Aceasta este evident o instrucţiune nu pentru a vizita


    382 382


    Temple at Jerusalem. Templul de la Ierusalim. The reason is given in a quotation apparently from a still more ancient writing, for the number is changed from "ye" to "thou," and the written sign of quotation "he says" is introduced. Motivul este dat într-un citat dintr-un aparent mai vechi scris în continuare, pentru numărul este schimbat de la "voi" la "tu", iar semnul scris de cotaţie ", spune el" este introdus. Now we know that these mystics worshipped the spiritual Sun, as the masculine potency of the Logos, the real "Fire" of the "Simonian" Gnosis. Acum ştim că aceste mistici închinat spirituală Soarelui, ca potenta masculina a Logos, reale "Foc" al "Simonian" Gnoza. The expression "voice of the water" appears at first sight to be exceedingly strange; when, however, we recollect that those Gnostics regarded "Water" as the "source of all things," not of course the physical element, the "image" of the Water, but the "Water of Life," the Life (Sophia) being the spouse of the Light (Christos),— she who was the Mother of all,—the "voice of the water" may very well be taken as a mystic expression for the "voice" of the Holy Spirit, in brief the "voice of conscience," as may be seen from many verses of the later penitential psalms, in which the physical sacrifices are set aside and the doctrine of the truly spiritual sacrifice of the heart inculcated. Expresia "voce a apei" la prima vedere pare a fi extrem de ciudat, atunci când, cu toate acestea, ne amintesc că aceste gnostici considerate "Apa", ca "sursă de toate lucrurile," desigur, nu elementul fizic, "imaginea" de apă, dar "apa vieţii," Life (Sophia) fiind soţul Lumina (Christos), - ea, care a fost mama tuturor,-"vocea de apă" poate foarte bine să fie luate în o expresie mistic pentru "vocea" a Duhului Sfânt, pe scurt, "vocea de conştiinţă", după cum se poate vedea din multe versete din psalmi penitenţială mai târziu, în care sacrificii fizice sunt retrase din circuitul agricol şi doctrina cu adevărat spirituală sacrificiu a inimii întipărite. What else can this "voice" be than the Bath-kol,[1] the "heavenly voice" to which the prophets gave ear, according to these same mystics and later Talmudism? Ce altceva poate această voce "," să fie decât Baie-KOL, [1] ceresc "vocea" la care a dat profeţilor ureche, în funcţie de aceste mistici şi aceeaşi talmudism mai târziu?


    This water, then, was the Sea of Life, and much might be said concerning it. It is by the shore of this Sea that is the Mountain on which "after the resurrection" Jesus, the Living One, assembles His Taxis, or Order of Twelve, and shows them the mysteries of the inner spaces, taking them within with Himself as described in one of the treatises of the Codex Brucianus. Aceasta apa, apoi, a fost Marea Vieţii, şi mult s-ar putea fi spus cu privire la aceasta. Este de malul Mării că aceasta este muntele pe care "după învierea" lui Iisus, One, asamblează viaţă Taxiurile Lui, sau Ordine celor Doisprezece, si le arata misterele a spaţiilor interioare, luându-le în cu el însuşi aşa cum este descris într-unul din tratatele de Brucianus Codex. It will, however, for the moment suffice to remind our readers Aceasta va, cu toate acestea, pentru moment este suficient pentru a reaminti cititorilor noştri


    [1] Lit. [1] Lit. "Daughter of the Voice." "Fiica voce."


    383 383


    that the "fish" ( ichthus ) was one of the earliest symbols of the Christ. că peştii "(ichthus) a fost unul dintre primele simboluri ale lui Hristos. Not only so, but the early Christian neophytes were called "little fishes," and even at the end of the second century Tertullian is found writing: "We little fishes ( pisciculi ), according to our Fish { Ichthus ), are born in water." Nu numai atat, dar neofiţi creştine timpurii au fost numite "pesti mici", şi chiar la sfârşitul secolului al doilea Tertulian se găseşte scris: "Noi peşti mici (pisciculi), în conformitate cu peşte nostru (Ichthus), se nasc în apă . " It would take us too long to follow up this interesting trace, but the idea will not be so difficult to grasp if we quote part of the famous Autun sepulchral inscription, discovered in 1839, the date of which early monument is hotly disputed, the battle ranging over dates from the second to the sixth century. Aceasta ne-ar lua prea mult timp pentru a urmări acest urmă interesant, dar ideea nu va fi atât de dificil de înţeles în cazul în care vom cita o parte din Autun sepulcral inscripţia celebre, descoperit în 1839, data la care monument timpurie este aprig contestat, bătălia variind de peste dateaza din a doua din secolul al saselea. Marriott translates this precious relic of the past as follows: Marriott traduce această relicvă valoroasă a trecutului, după cum urmează:


    " Offspring of the Heavenly Ichthus (Fish), see that a heart of holy reverence be thine, now that from divine waters thou hast received, while yet among mortals, a fount of life that is to immortality. Quicken thy soul, beloved one, with the ever-flowing waters of wealth-giving Wisdom [Sophia], and receive the honey-sweet food of the Saviour of the saints. Eat with a longing hunger holding Ichthus in thy hands." "Offspring de Ichthus Ceresc (peşte), a se vedea că o inimă de respect sfânt fi a Ta, acum că, de la divin apele tu ai primit, în timp ce încă printre muritori, un izvor de viaţă, care este la nemurirea sufletului tău Iute., Iubita, cu-apelor curgatoare vreodată de avere, oferindu-Înţelepciunea [Sophia], şi de a primi dulce-alimentare miere de Mântuitorul sfinţilor. Mănâncă cu o participaţie foame Ichthus dor în mâinile tale ". [1] [1]


    There is a curious analogy between these ideas and some of those of which we have a few traces in the inscriptions found on golden tablets in graves at Thurii in what was once Magna Graecia, and elsewhere. Există o analogie între curios aceste idei, iar unele dintre cele de care avem câteva urme în inscripţiile găsite pe tablete de aur în mormintele de la Thurii în ceea ce a fost odată Magna Graecia, şi în altă parte. It is supposed that there was a sort of Orphic or Pythagorean Book of the Dead, "The Passing into Hades" or "The Descent into Hades," from which some of these inscriptions quote. Se presupune că a existat un fel de Orphic sau Rezervă lui Pitagora din Dead, "Pase în Hades" sau "The Descent în Hades", din care unele din aceste inscripţii citat. These tablets were evidently placed in Aceste tablete au fost plasate în mod evident


    [1] See art. [1] A se vedea art. "Ichthus," in Smith and Cheetham's "Dictionary of Christian Antiquities" (London; 1875). "Ichthus," în Smith şi Cheetham lui "Dicţionar de antichităţi creştine" (Londra, 1875).


    384 384


    the graves of ancient Orphic or Pythagorean initiates, and on one of them we read: mormintele antice Orphic sau initiaza lui Pitagora, şi pe una dintre ele am citit:
    "In the mansions of Hades, upon the left, a spring wilt thou find, and near it a white cypress standing; this spring thou shouldst not approach. But there [to the right] wilt thou come on another, from Memory's lake a fresh flowing water. Before it are watchers: To them shalt thou say: ' Of Earth and starry Heaven child am I, my race is of the heavens. But this ye must know of yourselves. With thirst I parch, I perish; quick, give me to drink of the water fresh flowing from Memory's lake! Then will they give thee to drink of the spring of the gods, and then shalt thou reign with the rest of the heroes."[1] "În conacele a lui Hades, la stânga, o vei primavara vei găsi, şi lângă ea o capacitate chiparos alb; acest shouldst primavara tu nu abordare lac. Dar [la dreapta vei] ai venit pe alta, de memorie de la un proaspăt apă curgătoare:. Înainte de a se urmăresc Pentru a le vei spune: "de pământ şi cer înstelat copil sunt eu, rasa mea este cerului voi. Dar asta voi trebuie să ştiu. Cu sete am coace, am pieri; rapid, da mi să beau din apa care curge proaspătă din lacul de memorie,! Apoi, va dau ţie să bea din primăvara anului zeilor si apoi vei domni cu restul de eroi. "[1]
    Moreover the connection between this wonderful symbolism of the "living water" of these early Christian mystic schools and the beautiful gospel story of the woman of Samaria and the Christ, and with the many fish figures introduced elsewhere in the gospel narratives, must strike even the least observant. Mai mult, legătura dintre acest simbolism minunat de apă vie "din aceste şcoli mistice creştine timpurii şi evanghelia frumoasă poveste de femeie din Samaria şi Hristos, şi cu peşte multe figuri introduse în altă parte în naraţiunile Evangheliei, trebuie să lovească chiar cel puţin atent.


    It is also to be noticed that the "fish" played some important part in one of the variants of the eucharistic rite (the five loaves and two fishes) of early Christianity, and it is also of great interest to remember the very simple form of the covenant meal of the earliest Essene-Christians of whom we are treating was bread Este, de asemenea, să fie observat că peştele "a jucat o parte importantă într-una din variantele de rit euharistice (cele cinci pâini şi doi peşti) al creştinismului timpuriu, şi este, de asemenea, de mare interes sa-si aminteasca foarte simpla forma de masă legământul dintre primele Essene-creştini de care ne tratează a fost pâine


    [1] "Inscr. Gr. Siciliae et Italiae," 638. [1] "Inscr Gr... Siciliae et Italiae," 638. See also Foucart (P.), "Recherches sur 1'Origine et la Nature des Mystères d'Eleusis." A se vedea, de asemenea, Foucart (p.), "Cercetărilor sur 1'Origine et la Natura des Mystères d'Eleusis". "Extr. des Mem. de 1'Acad. des Ins. et Belles-Lettres" (Paris; 1895), tom, xxxv., 2d partie, pp. 68 ff; and also my articles "Notes on the Eleusinian Mysteries" in the "Theosophical Review" (London; 1898), vol. "Extr.. Des Mem de 1'Acad. Des de completare. Et Belles-Lettres" (Paris, 1895), Tom, XXXV., Partie 2d, pp.. 68 şi urm; şi, de asemenea, articolele mele "Note privind Misterele eleusine", în teosofică Review "(Londra, 1898), vol.. xxii., pp. 145 ff., 232 ff., 312 ff., 317 ff. XXII., pp. 145 şi urm.., 232 şi urm., 312 şi urm., 317 şi urm.


    385 385


    and salt, or bread and water, the fruit of the Sun and Sea, for they eschewed wine. şi sare, sau pâine şi apă, fructe de soare şi de mare, pentru că ele vin de evitat.


    The "Book of Elxai," then, in one of its deposits at any rate, for it was doubtless edited and re-edited as were so many other of these early documents, apparently went back to as early as at least 70 AD, while even in that deposit we find an earlier scripture quoted. "Cartea Elxai", apoi, într-unul din depozitele sale în orice caz, pentru ca aceasta a fost fără îndoială editat şi re-editate ca au fost atât de multe dintre aceste documente timpurii, se pare că sa întors la cât mai devreme de cel puţin 70 AD, în timp ce chiar şi în acest depozit vom găsi o scriptura citat mai devreme. Moreover, all that is told us of these early "Christians," for they looked to the mystic Christ as the ideal of all their aspiration, is of a very primitive stamp, and in closest contact with much that we learn concerning the Essenes and Therapeuts. În plus, tot ce este ne-a spus acestor timpurii "creştini", pentru că ei priveau spre mistic Hristos ca ideal al tuturor lor aspiraţie, este de un timbru foarte primitiv, şi în cel mai apropiat contact cu mult că am învăţat cu privire la Essenes şi Therapeuts . I am, therefore, persuaded that we are here in touch with a body of ideas that for all we know may have been Pre-Pauline, and that we are not far from discovering one of the most mysterious factors in the genesis of the great religion of the Western world. Sunt, prin urmare, convins că suntem aici în contact cu un corp de idei care pentru toate ştim să fi fost pre-Pauline, şi că nu suntem departe de a descoperi unul dintre factorii cei mai misterios în geneza religiei mare a lumii occidentale.


    Before, however, closing this chapter on the mysterious "Elxai," who, as we have seen, never existed, and yet always is, there is to be mentioned a scrap of information which may throw some further light on this earliest and most widespread "heresy" of Christendom. Înainte de toate acestea, închiderea acestui capitol privind misterios "Elxai", care, aşa cum am văzut niciodată, a existat, şi totuşi mereu, acolo trebuie să fie menţionată o însemnare de informaţii care pot arunca o lumină mai mult asupra acestei mai devreme şi cele mai răspândite "erezie" al creştinătăţii.


    We have already seen that some remnants of these early teachings are preserved even to-day by the Mandaïtes, or so-called Christians of St. John. Am văzut deja că unele rămăşiţe ale acestor invataturi timpurii sunt conservate, chiar cu zi de Mandaïtes, sau aşa-numitele creştini Sf. Ioan. It is, therefore, of interest to learn that "Elcasaeans," distinctly so named, were still in existence in the tenth century. Este, prin urmare, de interes pentru a afla că "Elcasaeans", distinct numit astfel, se aflau încă în existenţa în secolul al zecelea. Mahammed ben Is'haq en-Nedim, in his "Fihrist" (written in 987-988 AD) tells us concerning the Mogtasilah, or Baptists, that they were then very numerous in the marsh districts between the Arabian Mahammed Ben Is'haq en-Nedim, în a sa "Fihrist" (scrisă în 987-988 d. Hr.), ne spune cu privire la Mogtasilah, sau baptisti, că acestea au fost apoi foarte numeroase în raioanele de mlaştină dintre Arabiei


    386 386


    desert and the Tigris and Euphrates. deşert şi Tigru şi Eufrat. Their head, he says, was called el'Hasai'h (Elchasai), and he was the original founder of their confession. This el'Hasai'h had a disciple called Schimun.[1] capul lor, spune el, a fost numit el'Hasai'h (Elchasai), şi el a fost fondatorul originală a mărturisirii lor 1. el'Hasai'h Acest lucru a avut un ucenic numit Schimun. []
    Hilgenfeld[2] thinks that Schimun may be Sobiaï, but in my opinion Schimun (Shimeon or Simon), if he were ever a mortal, is more likely to have been Simon Magus, and this would confirm the early date of the Elxai teaching. Hilgenfeld [2] consideră că Schimun poate fi Sobiaï, dar în opinia mea Schimun (Simeon sau Simon), dacă el ar fi fost vreodată o muritoare, este mult mai probabil să fi fost Simon Magul, şi acest lucru ar confirma data de început a Elxai predare. Or if this is thought to be too precise, then the Schimun of Elxai, the Holy Spirit, may have originally had some connection with Shemesh, the spiritual Sun of the Sampsaeans and Simonians, the Spouse of the Spirit or Water, Helena (Selene) or Luna, the Moon, and the irresponsibility of legend has "deranged the epitaphs." Sau, dacă acest lucru este considerat a fi prea precise, atunci Schimun de Elxai, Duhul Sfânt, să fi avut iniţial o legătură cu Şemeş, spirituale Soarele Sampsaeans şi Simonians, soţul Duhului sau apă, Helena (Selene) sau Luna, Luna, şi iresponsabilitate de legenda "a deranjat epitafuri."


    Finally we must remember that the prophet Nahum, a name meaning "rich in comfort" or the "comforter," is called the Elkoshite ("Nah.," i. 1), a name given in the Greek translation of the so-called Seventy as Elkesaios.[3] Moreover Jerome and Epiphanius (or pseudo-Epiph.) tell us that this prophet was born at a village in Galilee called Elkesei.[4] It is, further, to be remembered that Cephar-naum means the village or town of Nahum, and here it was that Jesus began his ministry, and where he specially laboured. În cele din urmă trebuie să ne amintim că profetul Naum, un nume care înseamnă "bogat în confort" sau fular "," se numeşte Elkoshite ("Nu.", I. 1), un nume dat în traducerea greacă a aşa-numitelor Şaptezeci ca Elkesaios 3.] [Mai mult Ieronim şi Epifanie (sau pseudo-Epiph.) ne spun că acest profet sa născut într-un sat din Galileea numit Elkesei. [4] Este, de asemenea, trebuie amintit că Cephar-Naum înseamnă sat sau oraş de Naum, şi de aici a fost că Isus a început lucrarea lui, şi unde a muncit special. Moreover we read in the narrative of the first evangelist (Matt. Mai mult am citit în narativă a evanghelist prima (Matei


    [1] See Chwolsohn, "Die Ssabier und der Ssabismus" (St. Petersburg; 1856), ii. pp. [1] A se vedea Chwolsohn, "Die Ssabier und der Ssabismus" (Sankt Petersburg, 1856), ii. PP. 543. 543. ff. ff.


    [2] Op. [2] Op. cit. , p. cit., p. 232. 232.


    [3] See Budde's art. [3] A se vedea art Budde lui. "Elkoshite" in the "Encyclopaedia Biblica." "Elkoshite" în Biblica "Enciclopedia".


    [4] Hieron., "Comm. in Naum," praefat., Opp., vi. [4] Hieron. "COMM în Naum,". Praefat., Opp., VI. 535; Epiph., "De Vitis Prophetarum," c. 535; Epiph. "De Prophetarum Vitis," C. 18. 18. See Hilgenfeld, op. A se vedea Hilgenfeld, op. sup. sup. cit ., p. cit., p. 231 231

    . .
    387 387

    ix. ix. 1): "And he entered into a ship, and passed over (the Lake of Galilee), and carne into his own city "— which the parallel passage in Mark (ii. 1) gives as Capernaum. 1): "Şi a intrat într-o corabie, şi a trecut peste (lacul Galileii), Carne şi în propriul său oraş" - care pasajul paralel în Marcu (II. 1) oferă în Capernaum. What curious coincidences for a lover of Talmudic and allied riddles! Ce curios coincidenţe pentru un iubitor al talmudice şi aliate ghicitori!
    Hows PREZENTA pentru un sondaj ....... Islam, la cea mai gravă.

    Anxiety May Be at Root of Religious Extremism, Researchers Find Anxietate mai fi la rădăcină de extremism religios, cercetătorii să găsească
    ScienceDaily (July 6, 2010) — ScienceDaily (2010-07-06) -

    Anxiety and uncertainty can cause us to become more idealistic and more radical in our religious beliefs, according to new findings by York University researchers, published in this month's issue of the Journal of Personality and Social Psychology. Anxietate şi incertitudine poate să ne facă să devină mai idealist şi mai radicală în credinţele noastre religioase, în conformitate cu noile descoperiri de Cercetatorii de la Universitatea York, publicat in aceasta luna a Jurnalului de Psihologie Socială şi de personalitate.

    In a series of studies, more than 600 participants were placed in anxiety-provoking or neutral situations and then asked to describe their personal goals and rate their degree of conviction for their religious ideals. Într-o serie de studii, mai mult de 600 de participanţi au fost plasate în situaţii de anxietate provocatoare sau neutru şi apoi rugaţi să descrie obiectivele lor personale şi rata de gradul lor de condamnare pentru idealurile lor religioase. This included asking participants whether they would give their lives for their faith or support a war in its defence. Aceasta a inclus solicită participanţilor dacă ar da viaţa pentru credinţa lor de sprijin sau un război în apărarea sa.
    Across all studies, anxious conditions caused participants to become more eagerly engaged in their ideals and extreme in their religious convictions. În toate studiile, condiţiile de anxietate cauzate de participanţi pentru a deveni mai implicat cu pasiune în idealurile lor şi extreme în convingerile lor religioase. In one study, mulling over a personal dilemma caused a general surge toward more idealistic personal goals. Într-un studiu, preocupat într-o dilemă personală a determinat o creştere generală faţă de obiective mai idealist personale. In another, struggling with a confusing mathematical passage caused a spike in radical religious extremes. Intr-o alta, luptîndu-se cu un pasaj matematice confuz provocat o explozie în extremele religioase radicale. In yet another, reflecting on relationship uncertainties caused the same religious zeal reaction.Researchers found that religious zeal reactions were most pronounced among participants with bold personalities (defined as having high self-esteem and being action-oriented, eager and tenacious), who were already vulnerable to anxiety, and felt most hopeless about their daily goals in life.A basic motivational process called Reactive Approach Motivation (RAM) is responsible, according to lead researcher Ian McGregor, Associate Professor in York's Department of Psychology, Faculty of Health. Într-o altă, reflectând asupra relaţiei incertitudinile provocate reaction.Researchers acelaşi zel religios constatat că reacţiile zelul religios au fost cele mai pronunţate între participanţi cu personalităţi aldine (definit ca fiind de mare stima de sine şi de a fi orientate către acţiune, dornici şi tenace), care au fost deja vulnerabile la anxietate, si a simtit cel mai fără speranţă despre scopurile lor de zi cu zi în procesul de life.A motivaţionale de bază numit reactive Abordarea Motivare (RAM) este responsabil, în conformitate cu cercetatorul Ian McGregor, profesor asociat la Departamentul York de Psihologie, Facultatea de Sănătate. Approach motivation is a tenacious state in which people become locked and loaded on whatever goal or ideal they are promoting. Abordarea motivaţia este o stare tenace în care oamenii devin blocate şi încărcate pe orice obiectiv sau ideale sunt promovarea. They feel powerful, and thoughts and feelings related to other issues recede,he says. Ei simt puternic, şi gândurile şi sentimentele legate de alte probleme se depărta, spune el.

    RAM is usually an adaptive goal regulation process that can re-orient people toward alternative avenues for effective goal pursuit when they hit a snag. RAM este de obicei o adaptare regulament proces obiectiv, care pot oamenii-şi reorienteze spre căi alternative pentru realizarea obiectivului eficace atunci când a lovit o buturugă. Our research shows that humans can sometimes co-opt RAM for short term relief from anxiety, however. Spectacolele noastre de cercetare care, uneori, oamenii pot coopta RAM pentru ameliorarea pe termen scurt de anxietate, cu toate acestea. By simply promoting ideals and convictions in their own minds, people can activate approach motivation, narrow their motivational focus away from anxious problems, and feel serene as a result, says McGregor.Researchers also measured participants' superstitious beliefs and deference toward a controlling God in order to distinguish religious zeal from meeker forms of devotion. Prin promovarea idealurilor pur şi simplu şi prin condamnări în mintea lor, oamenii pot activa motivaţia abordare îngustă, se concentreze lor motivaţionale departe de problemele de anxietate, si sa se simta senin, ca urmare, spune McGregor.Researchers măsurată, de asemenea, convingerile participanţilor superstiţios şi deferenţă faţă de un control pe Dumnezeu în Pentru a putea distinge zel religios de la forme Meeker de devotament. Anxiety-provoking threats sometimes also cause people to become paranoid and more submissive to externally-controlling forces, so we wanted to rule out that interpretation for our results, he says. Anxietate ameninţări provocatoare, uneori, de asemenea, cauza de oameni pentru a deveni paranoic şi mai supus la forţele extern de control, aşa că am vrut să se pronunţe cu faptul că pentru interpretarea rezultatelor noastre, spune el. Anxious uncertainty had no effect on either superstition or religious submission.Findings published last year in the journal Psychological Science by the same authors and collaborators at the University of Toronto found that strong religious beliefs are associated with low activity in the anterior cingulate cortex, the part of the brain that becomes active in anxious predicaments. Dornic de incertitudine a avut nici un efect asupra fie superstiţie sau submission.Findings religioase publicat anul trecut în revista Psychological Science de către aceiaşi autori şi colaboratori de la Universitatea din Toronto au descoperit ca convingeri religioase puternice sunt asociate cu activitate scăzută în cortexul cingulat anterior, partea a creierului care devine activă în predicaments nerăbdător.

    Taken together, the results of this research program suggest that bold but vulnerable people gravitate to idealistic and religious extremes for relief from anxiety,McGregor says. Luate împreună, rezultatele acestui program de cercetare sugerează că oamenii îndrăzneţ, dar vulnerabile graviteze la extreme idealiste şi religioase pentru scutirea de la anxietate, spune McGregor.

    HUMANITY IN TURMOL LAST CHANCE TO REPENT Umanităţii în TURMOL Ultima şansă să se pocăiască
    http://www.youtube.com/watch?v=ekSG0...layer_embedded http://www.youtube.com/watch?v=ekSG0...layer_embedded
    http://www.youtube.com/watch?v=6-GE2...layer_embedded http://www.youtube.com/watch?v=6-GE2...layer_embedded
    http://www.youtube.com/watch?v=iTcOR...layer_embedded http://www.youtube.com/watch?v=iTcOR...layer_embedded
    http://www.youtube.com/watch?v=Fz--C...layer_embedded http://www.youtube.com/watch?v=Fz--C...layer_embedded

    ALEX JONES WEEKLY SHOWS-TODAY TO 1 WEEK SUNDAY AFTER 4PM EACH DAY Alex Jones WEEKLY spectacole de astăzi pentru a Duminica săptămână 1 DUPA 16 FIECARE ZI
    http://rss.nfowars.net/20100709_Fri_Alex.mp3 http://rss.nfowars.net/20100709_Fri_Alex.mp3
    http://rss.nfowars.net/20100711_Sun_Alex.mp3 http://rss.nfowars.net/20100711_Sun_Alex.mp3
    http://rss.nfowars.net/20100712_Mon_Alex.mp3 http://rss.nfowars.net/20100712_Mon_Alex.mp3
    http://rss.nfowars.net/20100713_Tue_Alex.mp3 http://rss.nfowars.net/20100713_Tue_Alex.mp3
    http://rss.nfowars.net/20100714_Wed_Alex.mp3 http://rss.nfowars.net/20100714_Wed_Alex.mp3
    http://rss.nfowars.net/20100715_Thu_Alex.mp3 http://rss.nfowars.net/20100715_Thu_Alex.mp3
    http://rss.nfowars.net/20100716_Fri_Alex.mp3 http://rss.nfowars.net/20100716_Fri_Alex.mp3
    http://rss.nfowars.net/20100718_Sun_Alex.mp3 http://rss.nfowars.net/20100718_Sun_Alex.mp3

    FALSE FLAGS (SET UP OR STAGED BY SOMEONE) Steaguri FALSE (înfiinţate sau organizate de cineva)
    http://www.god.tv/video/play?video=1219 http://www.god.tv/video/play?video=1219
    http://www.god.tv/video/play?video=1227 http://www.god.tv/video/play?video=1227

    Nearly Half a Million Dollars Pledged by Americans to Fight DOJ Lawsuit Against Arizona Kurt Nimmo Infowars.com July 9, 2010 Aproape o jumătate de milion de dolari promis de americani pentru Combaterea DOJ proces împotriva Nimmo Infowars.com Kurt Arizona 9.07.2010

    Americans from around the country are sending donations to Arizona in an effort to fend off a looming federal lawsuit against the state's recently passed immigration law.The Arizona Star reported yesterday that a legal defense fund for SB 1070 has collected almost $500,000 as of Thursday morning, more than 60 percent of it coming in during the 48 hours after the Justice Department sued to invalidate the law. Americanii din întreaga ţară sunt trimiterea donaţii în Arizona într-un efort de a se îngriji de off un proces profilează federale împotriva statului a trecut recent de imigrare law.The Arizona Star a raportat ieri că un fond de protecţie juridică pentru SB 1070 a adunat aproape 500.000 dolari din joi dimineaţă, mai mult de 60 la sută din acesta venind în cursul celor 48 de ore de la Departamentul de Justiţie dat in judecata pentru a invalida legea. Money came from more than 9,000 contributors spread from coast to coast and border to border.Eighty-eight percent of the donations came via the internet and a majority of the donations were between $10 and $100.The federal lawsuit duplicates an earlier one filed by the ACLU and supported by the Mexican government. Banii au venit de la mai mult de 9.000 de contribuabili răspândi de la coasta la coasta de frontieră şi a border.Eighty şi opt la sută din donaţii au venit prin intermediul internetului şi o majoritate din donaţii au fost între $ 10 şi $ 100.The proces federal duplicate mai devreme un depusă de către ACLU şi susţinută de guvernul mexican. The Mexican government has provided support for lawsuits filed by US organizations opposed to the law.Earlier in the week the Mexican Foreign Ministry issued a statement stating that it has an obligation to protect the rights and dignity of its citizens who are arrested for illegally entering the United States. Guvernul mexican a acordat sprijin pentru procese depuse de către organizaţiile din SUA spre deosebire de law.Earlier în săptămâna mexican Ministerul de Externe a emis o declaraţie care să ateste că acesta are obligaţia de a proteja drepturile şi demnitatea cetăţenilor săi care sunt arestaţi pentru a intra ilegal Statele Unite ale Americii. In April, the Mexican government said it would provide consular protection and legal advice and assistance to illegal Mexican immigrants in Arizona through its five consulates in the state.A Gallup poll released today indicates most Americans oppose the federal lawsuit. In aprilie, guvernul mexican a declarat că ar oferi protecţia consulară şi consultanţă juridică şi asistenţă pentru imigranţii ilegali mexicani în Arizona, prin cele cinci consulate în sondajul Gallup state.A lansat astăzi indică majoritatea americanilor se opun proces federal. Americans' initial reactions to the US Justice Department lawsuit against Arizona's new illegal immigration law are more negative than positive, by a 50% to 33% margin, reports the polling organization. Reacţiile americanilor iniţială a Departamentului american al Justiţiei proces împotriva Arizona noua lege a imigraţiei ilegale sunt mai negative decât pozitive, de către un 50% la 33% marja, rapoartele organizaţiei de votare. The fact that Americans are more likely to oppose than favor the federal government's lawsuit against Arizona's controversial immigration law is in line with previous polling showing that Americans generally favor the Arizona bill. Faptul că americanii sunt mai multe şanse de a se opune decât favoarea procesul intentat de guvernul federal împotriva legii Arizona imigraţie controversată este în conformitate cu sondaje anterioare arată că americanii favoarea proiectului de lege, în general, Arizona. This means the Obama administration is sailing against the tide of public opinion in its efforts to block the law, although members of Obama's own party certainly support the administration.A Rasmussen poll released on Thursday reveals that voters by a two-to-one margin oppose the Justice Department's decision to challenge the legality of Arizona's new immigration law in federal court. Aceasta înseamnă că administraţia Obama este navighează împotriva curentului opiniei publice în eforturile sale de a bloca legea, cu toate că membrii partidului lui Obama proprii de sprijin, cu siguranţă, administration.A sondaj Rasmussen, a lansat, joi, relevă faptul că alegătorii cu o marjă doi-la-unu se opună Departamentul de Justiţie al deciziei de a contesta legalitatea legii Arizona imigraţiei nou în tribunal federal. “Sixty-one percent (61%), in fact, favor passage of a law like Arizona's in their own state, up six points from two months ago,” reports Rasmussen. "Şaizeci şi unu la sută (61%), în fapt, trecerea favoarea unei legi cum ar fi Arizona în propriul stat, sase puncte de la două luni în urmă," rapoarte de Rasmussen.

    Support for Arizona's law is not divided along racial lines as the corporate media often claims. Sprijin pentru legea Arizona nu este împărţit de-a lungul liniilor rasiale ca mass-media corporative adesea cereri de despăgubire. In Colorado, a recent Denver Post poll said 62 percent of Colorado Hispanics favor a law like Arizona's. Din Colorado, Denver unui recent sondaj Post a spus 62 la sută din hispanici Colorado favoarea unei legi ca Arizona. But Democratic gubernatorial candidate John Hickenlooper, the mayor of Denver, opposes it, putting himself at odds with those Colorado Latinos,notes Fox News.On immigration, the GOP accuses Democrats of ignoring a border crisis and selling out national security to cynically court Latino votes.Meanwhile, the state of Utah is pushing ahead with its own immigration law.I actually think the more states that pass legislation and get involved in the lawsuit, the better it's going to be for defraying costs and fighting the federal government,Rep. Dar Democrat guvernator candidatul John Hickenlooper, primarul din Denver, se opune, punându-se în contradicţie cu cele Latine Colorado, note de imigrare Fox News.On, GOP-Democrat acuză de ignorarea unei crize de frontieră şi de vânzare în securitatea naţională la instanţa de cinism voturi Latino . Între timp, starea de Utah este împinge înainte cu law.I sale de imigrare proprii de fapt cred că mai multe state care trec legislaţie şi să se implice în proces, cu atât mai bine va fi pentru combaterii costurilor şi lupta împotriva guvernului federal, Rep Stephen Sandstrom told The Salt Lake Tribune. Stephen Sandström spus Salt Lake Tribune. Sandstrom has introduced a Utah version of the Arizona law.Lawmakers and political candidates in as many as 18 states say they want to push similar measures when their legislative sessions start in 2011, according to the Star-Telegram. Sandström a introdus o versiune Utah de law.Lawmakers Arizona şi candidaţi politici, în cât mai multe 18 state spun ca isi doresc pentru a împinge măsuri similare atunci când sesiunile lor legislative, începe în 2011, în conformitate cu Star-Telegramă. Legislation may pass in Oklahoma and gubernatorial candidates in Florida and Minnesota are discussing introducing laws in their states. Legislaţia ar putea trece în Oklahoma şi candidaţii guvernator din Florida şi Minnesota se discuta introducerea legislaţiei în statele lor. Bills similar to the Arizona law have been introduced in Pennsylvania, Rhode Island, Minnesota, South Carolina and Michigan. Proiectele de legi similare la legea din Arizona au fost introduse în Pennsylvania, Rhode Island, Minnesota, Carolina de Sud şi Michigan.

    Mexican drug cartels have threatened to assassinate an Arizona law-enforcement officer who is outspoken about his support for the state's legislation. cartelurilor de droguri mexicane au ameninţat să-l asasineze un Arizona ofiţer de aplicare a legii, care este sincere, despre sprijinul său pentru legislaţia statului. Pinal County Sheriff Paul Babeu has received threats from the Mexican mafia and drug cartel members. Pinal County Sheriff Pavel Babeu a primit ameninţări de la mafia şi membrii cartelului mexican de droguri. Outside law enforcement teams brought in to investigate the threats found them credible, Fox News reported on July 6. În afara echipelor de aplicare a legii a adus pentru a investiga ameninţările le-a gasit credibile, Fox News a raportat pe 6 iulie. I understand this threat, yet I will not run in fear or change my support for SB1070 and my demands for President Obama to secure our border with 3,000 armed soldiers in Arizona and start building the fence again,Babeu said. Am înţeles această ameninţare, dar eu nu va rula in frica sau modifica sprijinul meu pentru SB1070 şi cererile mele pentru Preşedintele Obama pentru a asigura graniţa noastră cu 3.000 de soldaţi înarmaţi, în Arizona şi începe construirea gard nou, Babeu spus.
    http://www.youtube.com/watch?v=HX63N...layer_embedded http://www.youtube.com/watch?v=HX63N...layer_embedded
    http://www.youtube.com/watch?v=pCGas...layer_embedded http://www.youtube.com/watch?v=pCGas...layer_embedded

    Mark Of The Beast Rears Its Head In Pennsylvania Semnul Fiarei ridicǎ capul în Pennsylvania
    Paul Joseph Watson Prison Planet.com Friday, July 9, 2010 Paul Joseph Watson Planet.com Prison vineri 9-07-2010

    Since the scum public can't be trusted to control themselves after drinking a glass of wine, the state government of Pennsylvania has begun trials for a system that could eventually be rolled out in grocery stores across the region, where consumers are forced to scan their ID, perform a breathalyzer test, and stare into a surveillance camera before a government employee approves their purchase.A customer chooses a wine on a touch-screen display, swipes an ID, blows into an alcohol sensor (no contact with the machine is required) and looks into a surveillance camera. Având în vedere că publicul gunoi nu poate fi de încredere pentru a se controla dupa ce au baut un pahar de vin, guvernul de stat din Pennsylvania a început studiile pentru un sistem care ar putea fi în cele din urmă lansat în magazinele alimentare din regiune, în cazul în care consumatorii sunt forţaţi să scaneze lor ID-ul, să efectueze un test breathalyzer, şi privi într-o cameră de supraveghere în faţa unui angajat al guvernului aprobă clientul lor purchase.A alege un vin pe un display cu touch-screen, swipes un act de identitate, lovituri într-un senzor de alcool (nici un contact cu masina este necesară ) şi se uită într-o camera de supraveghere. A state employee in Harrisburg remotely approves the sale after verifying the buyer isn't drunk and matches the photo ID, reports the Associated Press.The zombie public, completely unaware of how having to prove that they are a good citizen before obtaining government permission to buy something has no place in a free country and is a slippery slope to draconian measures of control over the individual, expressed their approval at this new level of serfdom.This is just convenient one-stop shopping, said Darby Golec, 28, of Enola. Un angajat al statului în Harrisburg aprobă vânzarea la distanţă, după verificarea cumpărător nu este beat şi se potriveşte de fotografie de identitate, rapoarte publice asociate Press.The zombi, complet cunoştinţă de modul în care au de a dovedi că acestea sunt un bun cetăţean înainte de a obţine permisiunea guvernului de a cumpere ceva nu are loc într-o ţară liberă şi este o panta alunecoasa la măsuri draconice de control asupra individului, exprimat aprobarea lor la acest nou nivel de serfdom.This este doar convenabil one-stop shopping, a spus Darby Golec, 28, de Enola . It'll be nice to have it all in one area.Others called the system Big Brother and pointed out that it creates a dangerous imbalance between the state and the citizen.The process is cumbersome and assumes the worst in Pennsylvania's wine consumers — that we are a bunch of conniving underage drunks, said Keith Wallace, president and founder of The Wine School of Philadelphia.For decades, those who feared the mark of the beast were derided as Christian nutjobs when they warned of a system being introduced that would mandate people to prove they were a loyal citizen before being allowed to purchase anything. Va fi frumos să aibă totul într-un singur area.Others numeste sistemul Big Brother şi a subliniat că acesta creează un dezechilibru periculos între stat şi procesul de citizen.The este greoaie şi îşi asumă cele mai grave în rândul consumatorilor de vin Pennsylvania - pe care le sunt o grămadă de beţivi conniving minori, a declarat Keith Wallace, preşedinte şi fondator al Şcolii Vin din Philadelphia.For decenii, cei care se temeau semnul fiarei au fost ridiculizat ca nutjobs creştine atunci când a avertizat de un sistem care ar fi introdus mandat de oameni pentru a dovedi că au fost un cetăţean loial înainte de a li se permite să cumpere nimic. Citing the Book of Revelation 13:17-18, the following passage has often been brought up in the context of government moves to regulate how people make purchases.And that no man might buy or sell, save he that had the mark, or the name of the beast, or the number of his name. Citând Apocalipsa 13:17-18, următorul pasaj a fost adesea adus în contextul mută guvernului să reglementeze modul în care oamenii fac purchases.And nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, cu excepţia că el a marca, sau numele fiarei, sau numărul numelui ei. Here is wisdom. Aici e înţelepciunea. Let him that hath understanding count the number of the beast: for it is the number of a man; and his number is Six hundred threescore and six. Lasă-l că are pricepere să socotească numărul fiarei: căci este număr de om; şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.

    While for the moment, the ID necessary to make a purchase in Pennsylvania remains a drivers license, in five or ten years it could well be the implantable microchip. În timp ce pentru moment, ID-ul necesar pentru a face o achiziţie în Pennsylvania rămâne un permis de conducere, în cinci sau zece ani ar putea fi foarte bine microcip implantabile. Indeed, as we highlighted several years ago now, trendy nightclubs in places like Barcelona require patrons wishing to access the VIP area of the club to receive a Verichip implant which is also used to keep a database of their drinks purchases. Într-adevăr, aşa cum am subliniat de mai mulţi ani în urmă acum, cluburi de noapte la modă în locuri precum Barcelona, patronii care doresc să solicite acces la zona VIP a clubului pentru a primi un implant Verichip, care este, de asemenea, folosite pentru a menţine o bază de date de achiziţiile lor băuturi.
    Similarly, in 2004, Mexico's attorney general and 160 of his office staff were implanted with tracker chips to control access to to secure areas of their headquarters.When Alex Jones interviewed Baja Beach Club owner Conrad Chase, he related a story of how Verichip CEO Dr. Keith Bolton had told him that the Verichip was destined to become the global implantable identity system.The objective of this technology is to bring an ID system to a global level that will destroy the need to carry ID documents and credit cards,Chase said during a 2002 conference.In 2008, we learned that the Bilderberg Group, the quasi-secret organization of global power brokers that meets annually to plot the course of world affairs, had called for humans to be microchipped en masse in the name of weeding out terrorists. În mod similar, în 2004, Procurorul general din Mexic şi 160 din personalul biroul său s-au implantat cipuri cu tractor pentru a controla accesul la zone pentru a asigura lor headquarters.When Alex Jones intervievaţi Baja Beach Club proprietarul Conrad Chase, el a relatat o poveste despre cum Verichip CEO Dr Keith Bolton. l-au spus că Verichip a fost destinat să devină globală implantabile system.The obiectivul de identitate al acestei tehnologii este de a introduce un sistem de ID-ul la un nivel global, care va distruge necesitatea de a transporta documente de identitate şi carduri de credit, Chase a declarat în timpul o conference.In 2002 2008, am aflat că Grupul Bilderberg, organizarea cvasi-secrete de brokeri de putere la nivel mondial care se întruneşte anual la complot cursul afacerile mondiale, au cerut pentru oameni să fie microchipped en masse în numele prăşitură afară terorişti .

    Investigative journalist Jim Tucker's source told him that Bilderberg discussed introducing the system under the pretext of fighting terrorism whereby the good guys would be allowed to travel freely from airports so long as their microchip could be scanned and the information stored in a database.Similarly, before his death Hollywood director and documentary filmmaker Aaron Russo told Alex Jones that Nick Rockefeller had who personally told him that the elite's ultimate goal was to create a microchipped population.During one conversation, Rockefeller asked Russo if he was interested in joining the Council on Foreign Relations (CFR) but Russo rejected the invitation, saying he had no interest in enslaving the people to which Rockefeller coldly questioned why he cared about the serfs.I used to say to him what's the point of all this,said Russo,you have all the money in the world you need, you have all the power you need, what's the point, what's the end goal? sursa de jurnalistul de investigatii Jim Tucker lui ia spus că Bilderberg discutat introducerea sistemului, sub pretextul luptei împotriva terorismului, prin care băieţii buni s-ar fi permis să se deplaseze liber de la aeroporturi, atât timp cât microcip lor ar putea fi scanate şi informaţiile stocate într-un database.Similarly, înainte de director de moartea sa la Hollywood şi filme documentare Aaron Russo a spus Alex Jones, care a avut Nick Rockefeller care ia spus personal că scopul elitei final a fost de a crea un population.During microchipped o conversaţie, Rockefeller ruso întrebat dacă el a fost interesat de aderarea la Consiliul pentru Relaţii Externe (CFR), dar Russo a respins invitaţia, spunând că nu are niciun interes înrobitoare oamenii la care Rockefeller rece întrebat de ce el a păsat serfs.I folosite să-i spună ceea ce este punctul de toate acestea, a spus Russo, aveţi toate banii din lume care aveţi nevoie, aveţi toate puterea de care aveţi nevoie, ce punct, ceea ce este scopul final? to which Rockefeller replied (paraphrasing), The end goal is to get everybody chipped, to control the whole society, to have the bankers and the elite people control the world.So presumably those who refuse to take the mark or the microchip will eventually be ostracized from society and be forced to live on the fringes of existence.But for the rest of the general public, transfixed by the behavior of Lindsay Lohan and LeBron James as their freedoms crash and burn around them, the convenience of scanning their ID chip for every conceivable purpose will represent just another facet of their meaningless, prozac-hazed, slavish lives. la care Rockefeller a răspuns (parafrazând), scopul final este de a obtine cioplit toată lumea, de a controla întreaga societate, să aibă bancherii şi oamenii de elita de control world.So probabil, cei care refuză să ia marca sau microcip va fi în cele din urmă ostracizat de societate şi să fie forţaţi să trăiască la marginea existence.But pentru restul publicului larg, transfixed de comportamentul Lindsay Lohan şi James LeBron ca crash lor libertăţile şi arde în jurul lor, de confortul de scanare a cip ID-ul lor pentru toate scopurile imaginabile va reprezenta doar o altă faţetă a lor lipsite de sens, Prozac-incetosate, viaţa servilă.

    Banksters are Coming for Your Retirement Next Eric Blair Banksters provin de Pensii dvs. Eric Blair următoare
    Activist Post July 9, 2010 Activist Post 09/07/2010

    As we near the End Game, the banksters and their government accomplices are coming for the last of your wealth — your retirement money. Măsură ce ne apropiem End Game, banksters şi complicii lor guvern vin pentru ultima averile tale - banii de pensionare. First, the banksters hoodwinked an angry public into bailing out their collateralized-debt obligations and derivative Ponzi scheme to the tune of what may turn out to be over $600 Trillion dollars. În primul rând, banksters hoodwinked unui public furios în salvarea obligaţiilor lor colateralizat datoriei şi derivate schema Ponzi la tonul a ceea ce se poate dovedi a fi de peste 600 dolari trilioane de dolari. Derivatives are nothing more than bets on other bets, on other bets, that are all completely worthless. Instrumentele financiare derivate sunt nimic mai mult decât pe celelalte pariuri pariuri, pariuri pe altă parte, că toate sunt complet lipsite de valoare. So, we can assume that the taxpayer will be victimized for at least that amount for derivatives alone. Deci, putem presupune că contribuabilul va fi victime timp de cel puţin această sumă pentru derivatele singur. That's about $2 million dollars for every man, woman, and child in America, or $100,000 for every person in the world. Asta e aproximativ $ 2 milioane de dolari pentru fiecare barbat, femeie si copil din America, sau 100.000 dolari pentru fiecare persoana din lume.

    They bet big with your investment money, got fat, then lost thousands of times more than everything real on Earth combined. Ei mare pariu cu bani de investiţii dumneavoastră, am grasime, apoi a pierdut mii de ori mai mult decât totul real pe Pamant combinate. Then, representatives of the people bailed gave them out (including bonuses) while they laughed all the way to their respective banks. Apoi, reprezentanţi ai poporului salvata le-a dat afară (inclusiv bonusuri), în timp ce au ras tot drumul la băncile lor. Since government officials are doing their best to reject transparency, we can also only assume this number is much, much larger.Sadly, their derivative Ponzi scheme is the least of the public's current problems regarding the banks. Din moment ce oficialii guvernamentali fac tot posibilul pentru a respinge transparenţei, putem doar presupune, de asemenea, acest număr este mult, mult larger.Sadly, lor asupra instrumentelor derivate schema Ponzi este cel de probleme publicului actual cu privire la bănci. The international banks' economic hit men have successfully enslaved-by-debt everything from nations, entire industries, state and local governments (who will need their bailout soon), and nearly every person on the planet. Băncilor internaţionale "bărbaţi economice au lovit cu succes sclavi-cu-datoriei totul, de la naţiuni, industrii întregi, guvernele statale şi locale (care avea nevoie de bailout lor de curând), şi aproape fiecare persoană de pe planetă. Even if an individual doesn't have any bank financing or credit cards, they still pay the private Federal Reserve through inflation. Chiar dacă un individ nu are nici o finanţare bancară sau cărţi de credit, aceştia plătesc în continuare privat, Federal Reserve, prin intermediul inflaţiei. As author of Confessions of an Economic Hit Man, John Perkins, would say: the time has come for the banks to collect their pound of flesh from average citizens by way of your pensions. Ca autor al Confesiunile unui om Economice rezultat, John Perkins, ar spune: a venit timpul pentru băncile să colecteze jumătate de kilogram de carne de la cetăţeni în medie, cu titlu de pensii dumneavoastră. For an enlightening explanation of how economic hit men enslave entire countries please watch the video below: Pentru o explicaţie a modului în care bărbaţii edificator economică a lovit subjuga tari intregi vă rugăm să urmăriţi video de mai jos:
    http://www.youtube.com/watch?v=37Dvt...layer_embedded http://www.youtube.com/watch?v=37Dvt...layer_embedded

    Today, the word austerity is becoming commonplace in European countries, and America may indeed be next on the chopping block. Astăzi, de austeritate cuvântul este de a deveni un lucru obişnuit în ţările europene, şi America pot fi într-adevăr, pe lângă blocul de tocat. The IMF is pushing economically-weak European countries into austerity measures that target average citizens for debts their government owes to banks, including slashing and looting pension guarantees. FMI este împingerea ţări punct de vedere economic slab europene în măsuri de austeritate care vizează cetăţenii medie pentru datoriile guvernului lor se datorează bănci, inclusiv aspră şi jafuri garanţii de pensii. Incidentally, the US national debt, plus unfunded liabilities and personal and private debt, puts America in far worse shape than all European countries combined. De altfel, datoria naţională din SUA, plus datorii nefinanţate şi datoriilor personale şi private, pune în America de forma mult mai rău decât toate ţările europene combinate.
    As we near the End Game, the banksters and their government accomplices are coming for the last of your wealth — your retirement money. Măsură ce ne apropiem End Game, banksters şi complicii lor guvern vin pentru ultima averile tale - banii de pensionare. Recent headlines about the IMF pressing the USto reduce its debt is the first sign of things to come. titluri recente despre FMI apăsând USto reduce datoria sa este primul semn de lucruri să vină. They have already methodically gutted the assets of most public pension funds by knowingly investing those funds in toxic junk. Ei au deja eviscerat, metodic activele fondurilor de pensii din cele mai publice prin investirea acestor fonduri cu bună ştiinţă în junk toxice. In late 2009, Mark Brenner wrote an excellent article titled Pensions: The Next Casualty for Wall Street which gave a breakdown of the dismal state of pensions:Nearly $4 trillion worth of retirement savings were wiped out in the first weeks of the 2008 financial freefall. La sfârşitul anului 2009, Mark Brenner a scris un excelent articol intitulat Pensii: accidentele următoare de pe Wall Street care a dat o defalcare a stat sumbru de pensii: Aproape 4000 miliarde dolari în valoare de economiile de pensii s-au şters în primele săptămâni de cădere liberă financiar 2008. Half of the drop was concentrated in traditional pension plans, also known as defined-benefit plans. Jumătate din scăderea a fost concentrat în planurile de pensii tradiţionale, de asemenea, cunoscut sub numele de planuri de beneficii definite. While most workers in these plans haven't had their monthly benefits cut, unlike the 46 million people riding the stock market with 401(k) defined-contribution plans, the storm clouds are gathering.Furthermore, we've also seen the captains of private industry pump their bottom line for years with their worker's pension contributions (much like the federal government has done with Social Security receivables). În timp ce majoritatea lucrătorilor din aceste planuri nu au avut lor de beneficii lunare tăiate, spre deosebire de cele 46 de milioane de oameni de echitatie, bursa de valori, cu 401 (k) planuri de cotizaţii definite, sunt nori furtuna gathering.Furthermore, am văzut, de asemenea, căpitanii de privat industria pompa linia lor de fund de ani de zile cu contribuţiile de pensii lucrător lor (la fel ca guvernul federal a făcut cu Social creanţe de securitate). When it comes time to pay the pensions they dump the obligation onto the taxpayer through the Pension Benefit Guarantee Corporation which was reported to be $12.9 in the red for 2009. Când vine vorba de timp pentru a plăti pensii au obligaţia de dump pe contribuabil prin Beneficiaţi de pensii de Garantare Corporation, care a fost raportat a fi 12.9 dolari în roşu pentru anul 2009. Once again, the taxpayers are funding their own servitude while the ownership class pillages on the way up and on the way down.I can't help but be reminded that warnings of this day went unheard. Încă o dată, contribuabilii sunt de finanţare servitute, în timp ce propriile lor de proprietate pillages clasă, pe drumul până şi pe down.I mod care nu poate ajuta, dar trebuie reamintit faptul că avertismentele de această zi a fost nemaipomenit. This George Carlin clip below sternly warned that the owners of this country will ultimately come for your retirement — but, hey, who was listening to a comedian? Acest clip George Carlin de mai jos cu asprime a avertizat că proprietarii de această ţară va veni în cele din urmă pentru pensionare - dar, hei, care asculta la un actor de comedie?
    http://www.youtube.com/watch?v=hYIC0...layer_embedded http://www.youtube.com/watch?v=hYIC0...layer_embedded
    That's right, the day is rapidly approaching where they'll come for your retirement. Asta-i drept, a doua zi este rapid se apropie de unde vor veni pentru pensionare dumneavoastră. Screw your guarantees you thought you worked your whole life for. Şurubul dumneavoastră vă garantează crezut ca ai lucrat toata viata ta. Apparently, contractual law does not apply to the servant class. Aparent, dreptul contractual nu se aplică la clasa slujitor. However, we all remember Hank Paulson and Tim Geithner arguing that the reason they must use taxpayer money to pay 100-cents-on-the-dollar for AIG's rancid obligations was because it would be wrong to break contractual laws. Cu toate acestea, ne amintim cu toţii Hank Paulson si Tim Geithner argumentând că motivul pentru care trebuie să folosească banii contribuabililor pentru a plăti 100 de centi-on-the-dolar pentru obligaţiile de rânced AIG a fost, pentru că ar fi greşit să rupă legile contractuale. I guess we shouldn't be surprised that they only respect contractual law when they are taking from the poor and giving to their rich partners in crime. Cred că nu ar trebui să fie surprins de faptul că ele respectă numai dreptului contractual atunci când sunt luaţi de la cei săraci şi dând la partenerii lor bogat in crime.

    DANIEL 7:23-24 DANIEL 7:23-24
    23 Thus he said, The fourth beast(THE EU,REVIVED ROME) shall be the fourth kingdom upon earth,(7TH WORLD EMPIRE) which shall be diverse from all kingdoms, and shall devour the whole earth, and shall tread it down, and break it in pieces.(TRADE BLOCKS) 23 Astfel, a spus el, oa patra fiară (UE, reînviat Roma) se patra împărăţie pe pământ, (7 WORLD Empire), care se va deosebi de toate regatele, şi va sfîşia tot pămîntul, şi îi călca în picioare, şi rupe în bucăţi. (blocuri TRADE)
    24 And the ten horns out of this kingdom are ten kings that shall arise10 NATIONS) and another shall rise after them;(#11 SPAIN) and he shall be diverse from the first, and he shall subdue three kings.(BE HEAD OF 3 KINGS OR NATIONS). 24, precum şi zece coarne din acest regat sunt zece împăraţi, care va apărea: (10 naţiuni) şi altul se va scula după ei; (# 11 Spania) şi el se va deosebi de prima, şi va doborî trei împăraţi (BE. CAP DE 3 regi sau Naţiunilor).

    Parliament sets out demands on CAP reform Parlamentul stabileşte cerinţe privind reformei PAC
    ANDREW WILLIS 08.07.2010 @ 17:31 CET ANDREW WILLIS 08.07.2010 @ 17:31 CET

    EUOBSERVER / BRUSSELS - MEPs have set out their list of demands regarding the future shape of the EU's common agricultural policy (CAP), insisting that EU farm payments should not be reduced. EUObserver / BRUXELLES - Deputaţii europeni au stabilit lista lor de cerinţe în ceea ce priveşte forma viitoare a UE politicii agricole comune (PAC), insistând asupra faptului că UE plăţile agricole nu ar trebui să fie redusă. In adopting the non-legislative resolution in Strasbourg on Thursday (8 July), the euro deputies also rejected the idea of a partial re-nationalisation' of the CAP, under which national governments would co-finance farmers, together with the EU budget. Prin adoptarea rezoluţiei fără caracter legislativ de la Strasbourg joi (8 iulie), deputaţii euro, a respins, de asemenea, ideea unei re-naţionalizare parţială "a PAC, în care guvernele naţionale ar agricultorilor de co-finanţare, împreună cu bugetul UE. Farming contributes a fraction to the EU's GDP, but provides jobs in many less-developed regions (Photo: European Commission) Agricultura contribuie la o fracţiune PIB-ul UE, dar oferă locuri de muncă în multe regiuni mai puţin dezvoltate (Foto: Comisia Europeană)

    The result allies the parliament with countries opposing a radicle reform of the CAP, such as France, but pits it against some in the European Commission and other member states, primarily the UK, which argue the money could be better spent elsewhere.Agricultural payments make up roughly 40 percent of the EU's €120 billion annual budget, with the current farming policy set to expire at the end of 2013. Aliaţii rezultat Parlamentului cu ţările opuse radicelă o reformă a PAC, cum ar fi Franţa, dar aceasta împotriva unor gropi în Comisia Europeană şi celelalte state membre, în primul rând, Marea Britanie, care susţin puteau fi cheltuiţi banii mai bine elsewhere.Agricultural face plăţi până aproximativ 40 la sută din UE € 120 miliarde de buget anual, cu politica agricolă actuală să expire la sfârşitul anului 2013. Since the CAP will have to confront many challenges and pursue broader objectives after 2013, it is essential that the budget ... Având în vedere că PAC va trebui să se confrunte cu multe provocări şi să urmărească obiective mai largi, după 2013, este esenţial ca bugetul ... is at least maintained at current levels,MEPs stressed in the resolution drawn up by British Liberal MEP George Lyon. este de cel puţin menţinută la nivelul actual, deputaţii europeni au subliniat în rezoluţia întocmită de deputatul liberal britanic George Lyon.

    As a result of the Lisbon Treaty, the euro parliamentarians now have an equal say over CAP reform and the creation of the bloc's multi-annual budget for first time in the EU's history, adding greater importance to Thursday's statement of intent. Ca urmare a Tratatului de la Lisabona, parlamentarii euro au acum un egal spun peste reformei PAC, precum şi crearea bugetului blocului multianual pentru prima dată în istoria UE, adăugând o importanţă mai mare la declaraţia de joi de intenţie. EU agriculture commissioner Dacian Ciolos welcomed the result of the vote, saying the suggestions were a useful input into the commission's communication on the post-2013 CAP, expected this November.This own-initiative report raises important issues about the need to ensure a better balance at the heart of the CAP between food security and the efficient management of natural resources, said the Romanian commissioner, whose appointment was supported by French President Nicolas Sarkozy.Following the communication, the commission will come forward with legislative proposals by next June, roughly the same time it will make suggestions on the shape and size of the EU's overall budget for 2014-2020.Amongst other measures included in parliament's resolution, MEPs called for an EU funded top-up payment for farmers who reduce their carbon emissions and adopt methods that increase the level of CO2 stored in soil. UE, comisarul pentru agricultură, Dacian Cioloş a salutat rezultatul votului, spunând sugestii au fost o contribuţie utilă în comunicarea Comisiei privind cadrul post-2013 PAC, aşteaptă acest raport din proprie iniţiativă November.This ridică probleme importante cu privire la necesitatea de a asigura un echilibru mai bun la inima PAC între securitatea alimentară şi gestionarea eficientă a resurselor naturale, a declarat comisarul român, a cărui numire a fost sprijinită de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.Following comunicare, Comisia va înainta propuneri legislative prin luna iunie, aproximativ acelaşi timp, aceasta va face sugestii cu privire la forma şi dimensiunea bugetului general al UE pentru măsuri 2014-2020.Amongst alte incluse în rezoluţia Parlamentului, deputaţii europeni au solicitat pentru un finanţate de UE de plată de top-up pentru agricultorii care reduce emisiile de carbon şi să adopte metode care creşterea nivelului de CO2 stocat în sol.

    They also said the gap between farm payments to 'new' and 'old' member states should be reduced, with farmers in countries that that joined in 2004 or later currently receiving lower levels of direct support. Ei au declarat de asemenea că diferenţa dintre plata subvenţiilor agricole pentru "noi" şi "vechile state membre" ar trebui să fie redus, cu fermierilor din ţările în care care au aderat în 2004 sau mai târziu primeşte în prezent niveluri mai mici de sprijin direct. The MEPs said the CAP's two pillars - direct payments to farmers and funding for rural development - should stay put. Deputaţii europeni a declarat că doi piloni ai PAC - plăţile directe către agricultori şi finanţarea pentru dezvoltare rurală - ar trebui să stea pus.

    Mercosur Mercosur

    The debate on the future of the CAP comes at the same time as the European Commission is restarting talks with the South American trade bloc Mercosur, an agri-power, causing alarm in EU states with large farming sectors, and causing several MEPs to voice strong criticism on Thursday.A deal with Mercosur while we debate the future of the CAP would be a disaster,Irish centre-right MEP Mairead McGuinness said.This will be extremely severe with job losses and a reduction in EU agriculture output with negative consequences for large parts of the EU.Spanish MEPs and those from business-orientated constituencies tend to support the reopening of the talks however, as they are likely to lead to a lowering of industrial trade barriers. Dezbaterea privind viitorul PAC vine în acelaşi timp ca şi Comisia Europeană este reluarea discuţiilor cu Mercosur, America de Sud bloc comercial, o agro-alimentare, cauzând alarmă în statele UE, cu sectoare agricole mari, iar deputaţii care cauzează mai multe voce puternică critica pe Deal Thursday.A cu Mercosur în timp ce noi dezbatere viitorul PAC ar fi un dezastru, irlandez de centru-dreapta deputat Mairead McGuinness said.This va fi extrem de severe, cu pierderi de locuri de muncă şi o reducere a producţiei agricole a UE, cu consecinţe negative pentru mari părţi ale deputaţilor EU.Spanish şi cele de la circumscripţiile de afaceri, orientată spre tind să sprijine redeschiderea negocierilor cu toate acestea, deoarece acestea sunt de natură să conducă la o reducere a barierelor comerciale industriale. Spanish firms are well represented in the area. firmele spaniole sunt bine reprezentate în zona.

    DOCTOR DOCTORIAN FROM ANGEL OF GOD DOCTORIAN doctor din înger al lui Dumnezeu
    then the angel said, Financial crisis will come to Asia. Îngerul a spus, criza financiară va veni în Asia. I will shake the world. Eu va cutremura lumea.

    JAMES 5:1-3 JAMES 5:1-3
    1 Go to now, ye rich men, weep and howl for your miseries that shall come upon you. 1 Du-te la acum, bărbaţi voi bogatilor, plangeti si va tanguiti de necazurile tale care va veni asupra voastră.
    2 Your riches are corrupted, and your garments are motheaten. 2 dvs. bogăţiile au putrezit, şi hainele voastre sunt motheaten.
    3 Your gold and silver is cankered; and the rust of them shall be a witness against you, and shall eat your flesh as it were fire. 3 Aurul şi argintul vostru este cankered; şi rugina lor va fi un martor impotriva voastra, si va mistui trupurile voastre ca ar fi fost un incendiu. Ye have heaped treasure together for the last days. Voi avea întotdeauna pline de comori împreună pentru ultimele zile.

    REVELATION 18:10,17,19 REVELATIE 18:10,17,19
    10 Standing afar off for the fear of her torment, saying, Alas, alas that great city Babylon, that mighty city! 10 departe permanent off pentru frica de ei chinuri, zicând: Vai, vai cetatea cea mare Babilonul, cetatea cea tare! for in one hour is thy judgment come. la o oră este judecata ta veni.
    17 For in one hour so great riches is come to nought. 17 Pentru o oră în bogăţiile atât de mare a venit la zero. And every shipmaster, and all the company in ships, and sailors, and as many as trade by sea, stood afar off, Si in fiecare căpitan, şi toate companie în nave şi marinari, şi cât mai multe comerţul maritim, a fost departe,
    19 And they cast dust on their heads, and cried, weeping and wailing, saying, Alas, alas that great city, wherein were made rich all that had ships in the sea by reason of her costliness! 19 Şi au aruncat praf pe capetele lor, şi a strigat, plângând şi plânsul, zicând: Vai, vai cetatea cea mare, în care s-au făcut bogat toate navele care au avut în mare ca urmare a scumpete ei! for in one hour is she made desolate. la o oră este ea a făcut pustiu.

    EZEKIEL 7:19 Ezechiel 07:19
    19 They shall cast their silver in the streets, and their gold shall be removed: their silver and their gold shall not be able to deliver them in the day of the wrath of the LORD: they shall not satisfy their souls, neither fill their bowels: because it is the stumblingblock of their iniquity. 19 Acestea sunt exprimate argint lor pe străzi, şi aurul lor se elimină: argint şi aurul lor nu vor putea să le livreze în ziua de mânia Domnului: ei nu trebuie să îndeplinească sufletele lor, nici umple intestinele lor : pentru că este stumblingblock de nelegiuirea lor.

    REVELATION 13:16-18 REVELATIE 13:16-18
    16 And he(FALSE POPE) causeth all,(WORLD SOCIALISM) both small and great, rich and poor, free and bond, to receive a mark in their right hand, or in their foreheadsCHIP IMPLANT) 16 Şi el (FALSE Papa) făcea de toate, (SOCIALISMUL lume), atât mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mîna dreaptă sau pe frunte: (CHIP implantului)
    17 And that no man might buy or sell, save he that had the mark, or the name of the beast, or the number of his name. 17 Şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, cu excepţia că el a marca, sau numele fiarei, sau numărul numelui ei.
    18 Here is wisdom. 18 Aici e înţelepciunea. Let him that hath understanding count the number of the beast: for it is the number of a man; and his number is Six hundred threescore and six.(6-6-6) A NUMBER SYSTEM Lasă-l că are pricepere să socotească numărul fiarei: căci este număr de om; şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase. (6-6-6) un sistem NUMĂRUL

    WORLD MARKET RESULTS Pe piaţa mondială REZULTATE
    http://money.cnn.com/data/world_markets/ http://money.cnn.com/data/world_markets/
    CNBC VIDEOS CNBC VIDEO
    http://www.cnbc.com/id/15839263/site...abheader=false http://www.cnbc.com/id/15839263/site...abheader=false

    HALF HOUR DOW RESULTS FRI JULY 09,2010 Jumatate de ora REZULTATE Fri iulie 09,2010 DOW

    09:30 AM -1.07 09:30 -1.07
    10:00 AM +7.99 10:00 7.99
    10:30 AM +19.79 10:30 19.79
    11:00 AM +19.08 11:00 19.08
    11:30 AM -2.42 11:30 -2.42
    12:00 PM +14.23 12:00 14.23
    12:30 PM +11.58 12 jumate 11.58
    01:00 PM +5.53 Una 00 noaptea 5.53
    01:30 PM +5.94 Un 30 noaptea 5.94
    02:00 PM +14.31 2:00 14.31
    02:30 PM +8.48 Două şi jumătate noaptea 8.48
    03:00 PM +41.10 03:00 41.10
    03:30 PM +28.84 03:30 28.84
    04:00 PM +58.73 10,197.72 16:00 58.73 10,197.72

    S&P 500 1077.93 +7.68 S & P 500 1,077.93 7.68

    NASDAQ 2196.45 +21.05 NASDAQ 2196.45 21.05

    GOLD 1,209.90 +13.80 GOLD 1,209.90 13.80

    OIL 76.25 +0.81 OIL 76.25 0.81

    TSE 300 11,570.57 +137.10 EST 300 11,570.57 137.10

    CDNX 1369.45 +16.54 CDNX 1369.45 16.54

    S&P/TSX/60 679.09 +8.34 S & P/TSX/60 679.09 8.34

    MORNING,NEWS,STATS Dimineata, NOUTATI, Statistici

    YEAR TO DATE PERFORMANCE An la DATA DE PERFORMANŢĂ
    Dow -15 points at 4 minutes of trading today. Dow -15 puncte la 4 minute de tranzacţionare de astăzi.
    Dow -19 points at low today. Dow -19 puncte la astăzi scăzute.
    Dow +46 points at high today so far. Dow 46 de puncte astăzi la mare până acum.
    GOLD opens at $1,209.70.OIL opens at $75.33 today. GOLD se deschide de la $ 1,209.70. OIL se deschide astăzi, la 75.33 dolari.

    AFTERNOON,NEWS,STATS După-amiază, NOUTATI, Statistici
    Dow -19 points at low today so far. Dow -19 puncte de la astăzi scăzute până în prezent.
    Dow +46 points at high today so far. Dow 46 de puncte astăzi la mare până acum.

    WRAPUP,NEWS,STATS Wrapup, NOUTATI, Statistici
    Dow -19 points at low today. Dow -19 puncte la astăzi scăzute.
    Dow +46 points at high today. Dow 46 puncte la mare azi.

    GOLD ALLTIME HIGH $1,260.90 (NOT AT CLOSE) GOLD Alltime HIGH $ 1,260.90 (nu la INCHIDE)

    Whatever happened to our right to privacy??? Ce sa întâmplat cu dreptul nostru la viaţă privată?? By Laurie Roth JULY 8,10 Prin Roth Laurie iulie 8,10

    The control wagons continue to circle has many in the US masses are distracted by the empathy words, crises responses, and manipulated national security and environmental needs.We see several deceitful and manipulated techniques, designed to direct what we do and know what we do.First of all we see the radical and progressive agenda as revealed in the push of smart grid. Vagoane de control continuă să cerc are multe în masele SUA sunt distras de cuvinte empatie, răspunsurile crize, manipulate şi securitatea naţională şi de mediu needs.We vedea mai multe înşelătoare şi tehnici de manipulat, destinate să directe ceea ce facem şi ştiu ceea ce facem. În primul rând vom vedea radicală şi progresivă ordinea de zi aşa cum reiese din simpla apăsare a reţelei inteligente.

    What is smart grid? Care este grila de inteligent?

    It is a broad term that involves control of our electrical power, including gas and water usage. Acesta este un termen larg care implică controlul puterii noastre electrice, inclusiv gaze şi apă de utilizare. The Department of Energy has been charged with developing this whole system, naturally due to the ageing power system we have. Departamentul Energiei a fost acuzat de dezvoltarea acestei întregului sistem, natural datorita sistemului de putere îmbătrânirii avem. This whole scheme of Government and environmental intrusion would involve sensors stuffed on in home products, at central locations, inter relating with each other. Acest sistem întreg de guvern şi intruziune de mediu ar implica senzori umplute cu privire la produsele acasă, la locatii centrale, altele legate de ele. Our use of power and energy, whether in our private homes or businesses would be evaluated, controlled, regulated, taxed and possibly turned off if the powers on high thought we had exceeded a limit and needed to pay much more.The Smart Grid, as revealed by Pat Wood of www.augustreview.com masterfully shreds our 4th amendment rights and will attempt to lead our daily, lifestyle choices around by the nose. utilizarea noastră de putere şi energie, dacă în casele noastre private sau întreprinderi vor fi evaluate, controlate, reglementate, impozitate şi, eventual, oprit în cazul în care competenţele pe mare am crezut că şi-a depăşit o limită şi trebuiau să plătească mult more.The Smart Grid, ca dezvăluit de Pat din lemn de www.augustreview.com fărâme cu maiestrie drepturile noastre patrulea amendament şi va încerca să ducă alegerile noastre de zi cu zi, stilul de viaţă în jurul de nas.

    Health ID Card Sănătate ID Card

    Another control scheme, hiding behind health of course is the forced national Health ID card coming with the Obama care plan. Un alt sistem de control, ascunde în spatele sănătate, desigur, este forţat naţionale de sănătate carte de identitate vine cu planul de îngrijire Obama. It says plainly, right in the body of the bill that we will all be issued a national health identification card. Se spune clar, chiar în corpul proiect de lege care toţi vom fi emis o carte de identitate naţional de sănătate. It talks about this on page 62 and says that the operating rules, effective not later than January 1, 2013 will use a machine readable identification card. Se vorbeşte despre acest lucru pe pagina 62 şi spune că normele de operare, eficace nu mai târziu de o ianuarie 2013 va utiliza o maşină de carte de identitate poate fi citit. So much for privacy with your health.I predict if this UN American and unaffordable health plan is not unfounded and trashed, all kinds of lifestyle information will be linked with health issues and tracked with regulations, taxation and draconian rules. Atât de mult pentru intimitate cu health.I dvs. prezică dacă această american ONU şi inaccesibile plan de sănătate nu este neîntemeiată şi aruncată la coş, toate tipurile de informaţii stil de viaţă vor fi legate de problemele de sănătate şi urmărite cu reglementările, impunere şi normele draconice. Gun usage and mental health background will be linked to health care and costs. Gun de utilizare şi de fond de sănătate mintală vor fi legate la asistenţă medicală şi cheltuielile de judecată. Accounts and payments will be tracked by the IRS who has been assigned to run this inspiring program. Conturi şi plăţile vor fi urmărite de către IRS, care a fost atribuit pentru a rula acest program de inspiraţie. Imagine, your accounts being seized if your health payment was behind or being disputed. Imaginaţi-vă, conturile dvs. fiind puse sub sechestru, dacă plata dvs. de sănătate a fost in spatele sau de a fi contestat. Could this kind of intrusion and no doubt linking everything to health and additional expense, be the final dictatorial control over the people? Ar putea acest tip de intruziune şi fără îndoială leagă totul pentru sănătatea şi cheltuieli suplimentare, să fie final de control dictatorial asupra poporului? There is more.So, we hide the handcuffs and intrusions behind, the environmental needs and health care needs so far. Există more.So, ne-am ascunde în spatele cătuşe şi intruziuni, nevoile de mediu şi de sănătate are nevoie de până acum. Naturally, we must also hide behind the hackers and business security issues. Bineînţeles, trebuie să ne ascundem în spatele, de asemenea, hackerii şi problemele de securitate de afaceri. Now our Government has plans for a Cyber Shield for utilities and companies. Acum, guvernul nostru are planuri pentru un scut Cyber pentru utilitati si companii. Due to all the hackers and danger to critical infrastructure, a new plan is a foot called the Perfect Citizen program. Având în vedere toate hackerii şi pericolul de a infrastructurilor critice, un nou plan este un picior numit Perfect Cetăţean programului. I think most of us already know that the Internet is glorious for communication and business but also a horror show for criminals and hackers. Cred ca majoritatea dintre noi deja ştim că Internetul este glorios de comunicare şi de afaceri, dar, de asemenea, un spectacol de groază pentru criminali şi hackeri. However, now, with this program they are talking about multibillions of dollars developing and placing sensors to try and stop Cyber security breaches. Cu toate acestea, acum, cu acest program se vorbeşte despre multibillions de dolari în curs de dezvoltare şi introducerea senzori pentru a încerca să oprească Cyber încălcări ale securităţii. The goal as presented is to close the glaring holes with the cyber threat to our infrastructure. Scopul aşa cum sunt prezentate este de a închide orificiile izbitoare cu ameninţarea cibernetice a infrastructurii noastre. A recent Wall street Journal article by Siobhan Gorman talks about this aggressive push and the possibility of using all this information from intrusive sensors placed all over, other interesting ways. Un recent articol Wall Street Journal de Siobhan Gorman vorbeşte despre acest împinge agresiv şi posibilitatea de a utiliza toate aceste informaţii de la senzorii de intruziune plasate peste tot, alte moduri interesante. Won't that help stop the bad guys and criminals…..or will it just create more crime against our privacy rights and constitution? Nu va ajuta la stoparea că cei răi şi criminali ... .. sau va crea mai multe infracţiuni împotriva drepturilor noastre de confidenţialitate şi constituţia?

    Gee, with the President's new Internet kill switch powers for alleged emergencies, that he of course will define, one wonders if the Perfect Citizen program will be used to compliment this intrusion as well.We must stand for all our 4th amendment rights and not allow our Government and federal structures to hide behind environment, health, security, emergencies and needs to steal and shred our constitutional rights and freedoms. Gee, cu Internet nou preşedintelui ucide comuta puteri pentru situaţii de urgenţă a afirmat că el, desigur, va defini, o întreabă dacă Perfect Cetăţean program vor fi folosite pentru a compliment această intruziune ca well.We trebuie să stea pentru toate drepturile noastre patrulea amendament şi să nu permită Guvernul nostru şi structurile federale să se ascundă în spatele mediu, sănătate, securitate, situaţiile de urgenţă şi trebuie să fure şi rupeţi drepturile noastre şi libertăţile constituţionale. Stand against the insanity! Stand împotriva nebunie! Stand for our freedom. Stand pentru libertatea noastră.

    1st Amendment and a body bag By Laurie Roth JULY 6,10 Amendamentul primul şi o pungă de organism prin Laurie Roth iulie 6,10

    One of the most critical and preserving freedoms we have lies within the treasure of our 1st Amendment and freedom of speech yet it is viciously under attack by progressive liberals.Shockingly many don't even have a real clue what this actually means and what freedoms this covers.McCormick Tribune Freedom Museum found that only 1% of adults who filled out a national poll had a clue about the 5 freedoms the 1st Amendment represents, freedom of speech,press, religion, assembly and right to petition our government. Una dintre cele mai critice si conservarea libertăţilor care le-am afla în comoara Amendamentul nostru prima şi a libertăţii de exprimare, dar este atacat brutal de către progresivă liberals.Shockingly mulţi nu au nici măcar un indiciu real, ceea ce înseamnă de fapt acest lucru şi ce libertăţilor acest covers.McCormick Ziarul Libertatea Muzeul constatat că doar 1% dintre adulţi care au completat un sondaj naţional a avut o idee despre cele 5 libertăţilor Amendamentul prima reprezintă, libertatea de exprimare, presa, religie, asamblarea şi dreptul la petiţie guvernul nostru. Most Americans can tell who the contestants are for American Idol, follow the details and gossip of the NFL stars and other absurd dribble. According to the McCormick survey, 52% of the responders could name several characters on the Simpson's.Absurdly,21% thought this Amendment had to do with right to own a pet. Gee, do you think our priorities and knowledge is a tinge out of wack? How can we defend what we don't even know we have??? We are seeing several dimensions of attack

    Disclose act was narrowly passed in the House

    This act is a Democrat/Progressive tantrum to counter the Supreme Court's decision, back in January that said all kinds of groups, from Tea Party to Union groups could express themselves with their funds clear up to the November elections. Now, with the Disclose act, conservative groups will be buried in paperwork, receive demands for lists of members, and other regulations which will render them practically neutered with controls.The hope and plan by the progressives is that this will silence and slow down the growth of the Tea Party groups, Gun owners groups and other conservative, groups that have mega lists and influence, nationally. Shamefully, the NRA was offered exemption from the Disclose act for their promised support and agreement not to fight it. As a long standing NRA member, I am ashamed! This is not leadership, THIS IS SELL OUT! They need to stand for our 1st amendment rights, that includes the rights for other gun organizations such as Gun Owners of America and the 2nd Amendment foundation, not just their own backside!

    Other assaults on speech

    With all the gulf madness and lack of leadership with this emergency, now see reporters and photographers are not allowed any closer than 65 feet of any boom, response vessel or even on the beaches. I guess they might actually take a real photo and document what is really going on, the good, bad and ugly. Naturally, the Government strangle structures put in place hide behind safety needs. Most folks with only 10% of their brain working understand that this has nothing at all to do with safety but rather total media manipulation, editing and censoring. Especially, since this administration has been completely incompetent in handling it.Finally, we see the Transportation Security Administration (TSA) blocking certain websites from being seen at their agency's computers. These naughty categories include: Chat/Messaging, Criminal activity, gaming, extreme violence and gruesome content, then the mother load of danger…….controversial opinion. I can certainly understand limiting your employees with games, extreme violence and criminal activity, but opinion controversial opinion??? Does that mean conservative journals, nasty articles and commentaries about our constitution, freedoms and concerns of this administration? I must be the anti Christ to TSA officials.It is time to stand for ALL our 1st amendment rights, not just the progressives when it suits them.

    World's leaders accept the demise of the global warming Agenda
    By Jim Campbell Wednesday, July 7, 2010

    Al Gore's Church of Climatology has been abandoned by world leaders in their quest to maintain power and political position.Lawrence Solomon recently reported that G20 leaders in Toronto tried to avoid the fate of colleagues felled by warming advocacy by turning their backs on global warming legislation. Will the mainstream media in the US report these findings? Not likely! Last week's G8 and G20 meetings in Toronto and its environs confirmed that the world's leaders accept the demise of global-warming alarmism. One year ago, the G8 talked tough about cutting global temperatures by two degrees. In Toronto, they neutered that tough talk, replacing it with a nebulous commitment to do their best on climate change.Not trying to outdo each other, the global-warming commitments of the G20, which now carries more clout than the G8, went from nebulous to non-existent: The G20's draft promise going into the meetings of investing in green technologies faded into a mere commitment to a green economy and to sustainable global growth.These leaders' collective decisions in Toronto reflect their individual experiences at home, and a desire to avoid the fate that met their true-believing colleagues, all of whom have been hurt by the economic and political consequences of their global-warming advocacy.

    Kevin Rudd, Australia's gung-ho global-warming prime minister, lost his job the day before he was set to fly to the G20 meetings; just months earlier Australia's conservative opposition leader, also a major proponent of global warming legislation, lost his job in an anti-global-warming backbencher revolt.The Church of The Church of Climatology's choir director, on global warming Gordon Brown, of the UK likewise lost his job.France's President Nicolas Sarkozy, who had vowed to save the human race from climate change by introducing a carbon tax by the time of the G8 and G20, was a changed man by the time the meetings occurred. He cancelled his carbon tax in March, two days after a crushing defeat in regional elections that saw his Gaullist party lose just about every region of France. He got the message: Two-thirds of the French public opposed carbon taxes.Spain? Days before the G20 meetings, Prime Minister José Luis Rodríguez Zapatero, his popularity and that of global warming in tatters, decided to gut his country's renewable industry by unilaterally rescinding the government guarantees enshrined in legislation, knowing the rescinding would put most of his country's 600 photovoltaic manufacturers out of business.Italy's Prime Minister Silvio Berlusconi similarly scrapped government guarantees for its solar and wind companies prior to the G8 and G20, putting them into default, too.

    The UK may be making the biggest global-warming cuts of all, with an emergency budget that came down the week of the G20 meetings. The two government departments responsible for climate-change policies, previously immune to cuts, must now contract by an extraordinary 25%.Other UK departments are also ditching climate-change programs, the casualties include manufacturers of electric cars, the Low Carbon Buildings Program, and, as the minister in charge put it, every commitment made by the last government on renewable energy is under review.Some areas of UK's economy not only survived but expanded, though: The government announced record offshore oil development in the North Sea, when it granted a record 356 exploration licenses in its most recent round.Support for global-warming programs is also in tatters in the US, where polls show as in Europe, that the vast majority of Americans reject the global-warming agenda. Americans resent repeated attempts to pass cap and trade legislation over their objections, contributing to the fall in popularity of President Barack Obama and Congress.Will progressive ideologues in the US Congress change their tune quickly to save their jobs? Not likely, ignorance and stubbornness are frequently a fatal combination. In anticipation that cap and trade legislation would be stalled in the senate, the current administration tasked the Environmental Protection Agency with capping carbon emissions.Public opinion surveys now predict that this November's elections will see sweeping change in the United States, with legislators who have signed on to the global warming hypothesis being replaced by those who don't buy it.One country, Canada and one leader, Prime Minister Stephen Harper have stood out for avoiding the worst excesses associated with climate change. Called the Colossal Fossil three years running by some 500 environmental groups around the world, Canada and Stephen Harper are reviled among climate-change campaigners for failing to fall into line.Not coincidentally, Canada has also stood out for having best withstood the financial crisis that beset the world. Fittingly, Canada and its leader played host to the meetings.Random thoughts while observing the ongoing international charade, I'm JC

    Climategate Investigations Are Arrogant Insults
    By Dr. Tim Ball Thursday, July 8, 2010

    There were two British investigations into the behavior of scientists at the Climatic Research Unit (CRU) of the University of East Anglia (UEA) exposed in leaked emails. Both reports provide no answers, no explanations and are only telling for what they did not ask or do and how they were manipulated. The blatant level of cover up is frightening. These are acts by people who believe they are unaccountable because they have carried out the greatest scam in history with impunity. The degree of cover up in both cases is an arrogant in-your-face statement that we are the power and are not answerable to anyone. Their cover up almost belittles the ones they are investigating.Lord Oxburgh, a member of the House of Lords, chaired the first investigation. His bias and self-interest is barefaced and makes his appointment shameless in its temerity.He is chairman of the Carbon Capture and Storage Association, which believes carbon capture is potentially a trillion dollar industry. As James Delingpole reports Oxburgh has paid directorships of two renewable energy companies, and is a paid advisor to Climate Change Capital, the Low Carbon Initiative, Evo-Electric, Fujitsu, and an environmental advisor to Deutsche Bank. Last month we revealed that Oxburgh had failed to declare his directorship of GLOBE, an international network of legislators with ties to the Club of Rome.It's as if they said who stands to gain the most by whitewashing what happened. The Club of Rome connection is most telling, because I have documented their role in initiating, identifying, and pursuing CO2 as the basis of capitalist destruction of the planet.

    Oxburgh was appointed by UEA whose Pro-Vice Chancellor Professor Trevor Davies said he believed he would lead the investigation in an utterly objective way.We now know this means the objectivity was to ensure the false science claiming CO2 was causing global warming would be objectively maintained. UEA consulted the Royal Society in selecting Oxburgh. They blithely ignored the fact he is a Fellow of the Society and that it had a track record heavily biased to supporting the false science of the CRU and the Intergovernmental Panel on Climate Change. (IPCC). The Society also recommended the eleven academic papers to be considered. When Steve McIntyre, who was instrumental in exposing some of the major scientific falsehoods and deceptions exposed by the emails, asked Oxburgh,a few simple questions about the terms of reference and documentation of this inquiry he received remarkable answers that he summarized as follows; The net result, as you will see, is that Oxburgh says that they have no documents evidencing the terms of reference of the inquiry or the selection of the eleven papers, no notes, transcripts or other documentation of the interviews with CRU employees and Oxburgh refused consent for panelists to directly provide me with any notes that they might have taken.

    Brazenness of the entire exercise
    Oxburgh brushes off the entire set of problems and in doing so exposes the brazenness of the entire exercise. Given the seriousness of the allegations they wanted our inquiry to be completed as quickly as possible both for the benefit of the individuals concerned and for the University's internal concerns as well as for their wider concerns about the science. The intention was to supplement the wider and more formal Muir Russell review that was already underway and which I believe will report later this year.His report was simply to stanch the bleeding while the larger whitewash was underway. Bob Ward, policy and communications director at the Grantham Research Institute on Climate Change and the Environment at London School of Economics, expressed the concern about the projected spring 2010 publication date. This is probably necessary to allow a thorough investigation, but it does mean that those who are using climategate as a propaganda tool for their own political ends might be able to enjoy many more weeks of mischief-making.Yes, they might start asking questions and putting doubt in the public's mind.It might jeopardize the entire global climate scam that is designed to undermine capitalism and replace it with one-world government and total control over everyone in the world.Sir Muir Russell was chosen chief investigator of the second committee because as a career bureaucrat he had established a reputation of finding what was required. True, he had no connection to the university or the climate science community, but all that meant was he was easily manipulated and controlled. Evidence of his naiveté appeared quickly with the first people chosen to help the investigation? One was the editor of the journal Nature with disturbing connections to CRU and Climategate who sensibly withdrew. The other was Geoffrey Boulton who failed to disclose connections to the UEA. Despite this, Russell kept him on the committee. As Bishop Hill reports, Boulton said, in effect, that he had tricked poor Muir Russell. While Russell may have intended to select Team members on the basis they have no prejudicial interest in climate change and climate science, Boulton had a different idea.

    It is no surprise the final report is a complete whitewash. As McIntyre notes,They adopted a unique inquiry process in which they interviewed only one side – CRU. As a result, the report is heavily weighted towards CRU apologia – a not unexpected result given that the writing team came from Geoffrey Boulton's Royal Society of Edinburgh.There's that Royal Society connection again. The report exploits lack of knowledge or understanding of climate science just like the CRU and IPCC. They couldn't allow involvement of experts who knew the science and how it was manipulated.But the omissions are more basic and ones everyone can understand. For example, why didn't they trace the source of the leaks? Why were only some of the emails leaked? Russell's report chastises CRU for failing to provide data on request and for being secretive or refusing Freedom of Information (FOI) requests. What drove them to do this with information obtained and produced by public funding? It doesn't m