Discutii in contradictoriu

DeletedUser

Ala care da in cap pentru un portofel cu 50 lei face 25 ani de inchisoare.

Astia care ne fura miliarde, care fura o tara intreaga nu patesc nimic.

Cred ca ar trebui incercam sa cautam motivele. De ce oare X a dat in cap cuiva pentru 50 lei?

Raspunsul e simplu : Pentru ca Y i-a taiat salariul sau mai rau, l-au lasat fara loc de munca.

Pe vremea lui tovarasu' nu iti dadea nimeni in cap ... de ce? Pentru ca toti aveau servici, toti aveau cu ce sa-si intretina familiile.

Nu te grabi sa condamni la moarte ;) X cel care a dat in cap pentru 50 lei, este un produs al "sistemului" condus de Y .
 

DeletedUser

eu nu sunt de acord. la fel ca si mine, si acest X, a urmat aceleasi scoli, a avut aceeasi educatie si atunci de ce el da in cap pentru 50 de lei, primeste 25 ani de inchisoare, face 3-4 si apoi este din nou liber?

Nu discut despre cei care fura miliarde. Pentru mine e la fel de hot cel care fura miliarde ca cel care fura un ou.
 

DeletedUser

"Atunci i-am condamnat pe toti la moarte"

Unii vad moartea ca pe o usurare.
Parerea mea este ca inchisoarea pe viata e "mai buna" decat pedeapsa cu moartea. Inchizand pe cineva pe viata, ii tai toate mijloacele sa mai traiasca liber, independent, ii iei totul, il tii in viata doar ca sa-si aminteasca de greseala pe care a facut-o. E ingrozitor sa te imaginezi in pielea unei persoane ca aceea. Imagineaza-ti sa te trezesti in fiecare zi si sa-ti amintesti ca nu vei putea iesi din "celula" niciodata. Ai fi ca un vierme care se taraste si asteapta sa fie strivit. Oferindu-i moartea, nu faci altceva decat sa-l scutesti de orice pedeapsa, sa-i faci cel mai mare favor.
 

DeletedUser6558

in al doilea rand serveste ca exemplu. Data viitoare cand cineva se hotaraste sa dea in cap cuiva pentru un portofel cu 50 lei, poate se va gandi mai bine!

"Daca e adevarat ca teama de moarte este neindoielnica, e la fel de adevarat ca, oricat de mare ar fi, n-a fost niciodata suficienta pentru a descuraja pasiunile omenesti. Bacon are dreptate cand afirma ca nu exista pasiune atat de lipsita de forta incat sa nu poata infrunta si infrange frica de moarte. Razbunarea, dragostea, onoarea, durerea sau o alta teama ies invingatoare. Acolo unde reusesc dragostea pentru o fiinta sau pentru o tara, nebunia libertatii, de ce n-ar reusi setea de castig, ura, gelozia? De secole, pedeapsa cu moartea, deseori insotita de crude rafinamente, incearca sa tina piept crimei; cu toate acestea, crima se incapataneaza. De ce? Pentru ca instinctele care se lupta in om nu sunt forte invariabile si aflate in stare de echilibru, asa cum vrea legea.[...] Pentru ca pedeapsa capitala sa fie cu adevarat o sperietoare, ar trebui ca natura umana sa fie alta, mai exact la fel de stabila si calma precum legea insasi. In acest caz, ar fi insa natura moarta."

Albert Camus.
 

DeletedUser6558

Unii vad moartea ca pe o usurare.
Parerea mea este ca inchisoarea pe viata e "mai buna" decat pedeapsa cu moartea. Inchizand pe cineva pe viata, ii tai toate mijloacele sa mai traiasca liber, independent, ii iei totul, il tii in viata doar ca sa-si aminteasca de greseala pe care a facut-o. E ingrozitor sa te imaginezi in pielea unei persoane ca aceea. Imagineaza-ti sa te trezesti in fiecare zi si sa-ti amintesti ca nu vei putea iesi din "celula" niciodata. Ai fi ca un vierme care se taraste si asteapta sa fie strivit. Oferindu-i moartea, nu faci altceva decat sa-l scutesti de orice pedeapsa, sa-i faci cel mai mare favor.


This is not my own fantastical opinion—many people have thought the same; but I feel it so deeply that I’ll tell you what I think. I believe that to execute a man for murder is to punish him immeasurably more dreadfully than is equivalent to his crime. A murder by sentence is far more dreadful than a murder committed by a criminal. The man who is attacked by robbers at night, in a dark wood, or anywhere, undoubtedly hopes and hopes that he may yet escape until the very moment of his death. There are plenty of instances of a man running away, or
imploring for mercy—at all events hoping on in some degree—even after his throat was cut. But in the case of an execution, that last hope—having which it is so immeasurably less dreadful to die,—is taken away from the wretch and CERTAINTY substituted in its place! There is his sentence, and with it that terrible certainty that he cannot possibly escape death—which, I consider, must be the most dreadful anguish in the world. You may place a soldier before a cannon’s mouth in battle, and fire upon him—and he will still hope. But read to that same soldier his death-sentence, and he will either go mad or burst into tears. Who dares to say that any man can suffer this without going mad? No, no! it is an abuse, a shame, it is unnecessary — why should such a thing exist? Doubtless there may be men who have been sentenced, who have suffered this mental anguish for a while and then have been reprieved; perhaps such men may have been able to relate their feelings afterwards. Our Lord Christ spoke of this anguish and dread. No! no! no! No man should be treated so, no man, no man!”

Dostoievski / Idiotul.

(informatii de prima mina)

n-am la indemina textul in romana, scuze pentru engleza. Argumentatia lui, daca se poate numi argumentatie, e mai buna decit orice as putea produce eu. E greu sa gasesti un psiholog mai bun decit Dostoievski; in plus, el a fost condamnat la moarte...
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

This is not my own fantastical opinion—many people have thought the same; but I feel it so deeply that I’ll tell you what I think. I believe that to execute a man for murder is to punish him immeasurably more dreadfully than is equivalent to his crime. A murder by sentence is far more dreadful than a murder committed by a criminal. The man who is attacked by robbers at night, in a dark wood, or anywhere, undoubtedly hopes and hopes that he may yet escape until the very moment of his death. There are plenty of instances of a man running away, or
imploring for mercy—at all events hoping on in some degree—even after his throat was cut. But in the case of an execution, that last hope—having which it is so immeasurably less dreadful to die,—is taken away from the wretch and CERTAINTY substituted in its place! There is his sentence, and with it that terrible certainty that he cannot possibly escape death—which, I consider, must be the most dreadful anguish in the world. You may place a soldier before a cannon’s mouth in battle, and fire upon him—and he will still hope. But read to that same soldier his death-sentence, and he will either go mad or burst into tears. Who dares to say that any man can suffer this without going mad? No, no! it is an abuse, a shame, it is unnecessary — why should such a thing exist? Doubtless there may be men who have been sentenced, who have suffered this mental anguish for a while and then have been reprieved; perhaps such men may have been able to relate their feelings afterwards. Our Lord Christ spoke of this anguish and dread. No! no! no! No man should be treated so, no man, no man!”

Dostoievski / Idiotul.

(informatii de prima mina)

n-am la indemina textul in romana, scuze pentru engleza. Argumentatia lui, daca se poate numi argumentatie, e mai buna decit orice as putea produce eu. E greu sa gasesti un psiholog mai bun decit Dostoievski; in plus, el a fost condamnat la moarte...


imi permit sa ofer eu traducerea textului, sper sa surprind esenta lui:

"Nu e opinia mea fantastica - multe persoane sunt de acord, dar eu o simt asa de adanc incat va voi spune ce simt. Eu cred ca a executa un om pentru crima e sa il pedepsesti cu mult mai infricosator decat echivalentul faptei sale. O pedepasa cu moaptea este mult mai cumplita decat o crima facuta de un criminal. Omul care e atacat de hoti noaptea, intr-o padure intunecata, sau oriunde, fara indoiala ca spera si spera pana in momentul mortii sale ca va scapa. Sunt multe cazuri cu persoane care au scapat, sau implorand mila - in orice caz, sperand intr-o anumita masura , chiar dupa ce i-a fost taiat gatul. Dar in cazul unei executii, acea ultima speranta - pe care daca o ai e incomensurabil mai usor sa mori - ii este luata nenorocitului iar in locul ei este instituita CERTITUDINEA. Aceasta este pedeapsa lui si impreuna cu ea, acea teribila certitudine ca nu poate scapa de moarte, care cred ca este cel mai cumplit chin din lume. in lupta, poti sa pui un soldat inaintea gurii unui tun si sa tragi in el, iar el va continua sa spere. dar citeste-i aceluiasi soldat condamnarea lui la moarte si va innebuni sau va izbucni in plans. Cine poate zice ca vreun om poate suporta asta fara sa innebuneasca? Nu, nu! E un abuz, o rusine, nu e necesar, de ce trebuie sa existe un astfel de lucru? Fara indoiala ca exista oameni care au fost condamnati, au trecut prin acest chin sufletesc si apoi au fost gratiati. Poate acesti oameni ar fi trebuit sa faca ulterior referire la sentimentele lor. Domnul nostru IIsus Hristos a vorbit despre aceasta suferinta si groaza. Nu! Nu! Nu! Nici un om nu ar trebui tratat astfel, nici un om, nici un om!"


@Carrhae...sunt de acord cu tine. Imi pot doar inchipui ce inseamna pierderea sperantei. Nu sunt nici eu de acord cu pedeapsa cu moartea, ci cu pedepse cat mai aspre.
 

DeletedUser

Este, categoric, cel mai potrivit exemplu pentru discutie. Sunt total de acord. Felicitari Carrhae!
Am citit "Idiotul" iar secventa in care Dostoievski povesteste experienta prin care a trecut este intru-totul copleitoare si traumatizanta, dar, totodata, plina insemnatate, de profunzime si justete. Acea experienta i-a schimbat total cursul vietii si nu cunosc pe cineva care sa fie neafectat intr-un fel de ceea ce a scris.
 
Sus