DeletedUser
Crestinismul recunoaste ca este in continuitatea iudaismului (veterotestamentar). Primele carti ale Vechiului Testament (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul) apar exact ca si in Tora.
Mare parte din traditie este comuna cu cea iudaica. Iudaismul este izvorul crestinismului si legatura este evidenta (revelatia pe care D-zeu a facut-o prin intermediul poporului evreu, toti profetii pana la Isus, protoparintii sunt comuni, descendenta regeasca a lui Isus este de la regii evrei, apostolii sunt evrei, etc).
Poti sa-mi explici ce ascunde Biblia? Daca nu scrie asta inseamna, dupa logica ta, ca ascunde?
Care document FBI? Cel despre extraterestrii?
Fii atent la exprimare si la exemple. Biserica Catolica admite ca EXISTA POSIBILITATEA vietii si pe alte planete. ATAT.
Inchizitia a fost creata pentru combaterea ereziilor ce au inceput in Orient (acolo unde s-au dat si primele condamnari de erezie chiar in conciliile ecumenice) si s-au extins pana in Occident.
Inchizitia a fost cel mai avansat tribunal al vremii din punct de vedere al procedurii. Nu putini au fost cei care au preferat sa fie judecati de catre Inchizitie si nu de catre tribunalele laice in fata carora, daca ajungeai, erai gata condamnat... vezi Galilei.
mai scade
Cam vast subiectul... Am scris eu pe un alt forum o scurta istorie a formarii canonului biblic.
Ia sa vedem:
Se stie ca izvoarele Vechiului Testament alcatuit in perioada robiei babiloniene s-au pierdut si nu au fost gasite nici pana astazi. Primele scrieri ale Vechiul Testament au fost niste imnuri de multumire cum ar fi cel din "Iesirea" in care se vorbeste despre minunea facuta de Dumnezeu poporului sau atunci cand, traversand Marea Rosie, i-a scapat din mana faraonului. Probabil ca acest imn a fost scris in jurul anului 1250 i.Cr.
Urmatorul pas in scrierea Bibliei a fost in perioada lui David si Solomon. Scriitorii de curte ce locuiau in Ierusalim alaturi de David si Solomon, au inceput sa culeaga faptele regilor si sa le faca un portret. Vazand ca anumite fapte nu prea corespundeau cu faima lor, au inceput sa dea in scris o justificare a actiunilor lor, aratand ca ei erau cei predestinati sa devina conducatori ai regatului impotriva altor pretendenti (David asupra lui Saul; Solomon asupra lui Adonia). Cu timpul, scriitorii si-au extins povestirile lor, de la istoria mai recenta la cea mai indepartata. Astfel au inceput sa scrie despre perioada Exodului, apoi despre Patriarhi si in cele din urma despre inceputul lumii.
Scriind despre Patriarhi, ei au utilizat si legende despre sanctuarele care se aflau in tara. Scriind despre inceputul lumii au utilizat si mituri preluate de la canaeni si din Babilonia pentru a se informa despre timpurile stravechi (insa, aveau grija sa schimbe atitudinea politeista din aceste mituri). Deoarece acesti scriitori au folosit termenul de "Jahwe" atunci cand se refereau la Dumnezeu, scriitorii sunt cunoscuti astazi sub numele de "Jahwisti". Data de radactare a textelor acestei scoli este stabilita in jurul anului 950 i.Cr.
Divizarea regatului de dupa moartea lui Solomon, a dat nastere unei alte traditii ce se formeza in regatul de nord. Pentru ca membrii acestei scoli au folosit termenul de "Elohim" atunci cand vorbeau de Dumnezeu, scriitorii poarta numele de "Elohisti". Cum in nord regii erau de cele mai multe ori pacatosi si nesupusi vointei lui Dumnezeu (deci nu se putea sa fie vazuta vointa lui Dumnezeu in ei), elohistii au un alt punct de vedere asupra lui Dumnezeu si asupra modului cum El ii cheama pe oameni. Eroii acestei scoli erau Profetii (Elizeu, Ilie, etc.) care au pronuntat judecata lui Dumnezeu impotriva acestor regi. De obicei, ei foloseau povestirile si legendele deja tratate de scoala precedenta (cea a Jahwistilor), dar le prezentau din punctul lor de vedere si adesea schimbau denumirile (Horeb in loc Sinai, numele Amorei in loc de Cananei). Data aproximativa a acestei scoli este stabilita pe la anul 850 i.Cr.
In scrierile Jahwistilor si Elohistilor, revelatia era vazuta in istorie si in mister, Dumnezeu este acela care se reveleaza fie pe norii cerului, fie pe muntele Sinai. Insa, evreii au inteles ca Dumnezeu se poate revela si in evenimentele de zi cu zi. Astfel a aparut cea de-a treia forma de revelatie in timpul acestor prime scoli ale istoriei lui Israel. Cei care au scris de aceste revelatii sunt autorii traditiei chemate "sapientiale". Pentru acestia, intelepciunea inseamna a cunoaste modul de a trai o viata lunga, dar in acelasi timp, sa nu-l ofensezi pe Dumnezeu. La inceputul acestei traditii, intelepciunea se gasea in proverbe ce aveau o incidenta directa asupra vietii de zi cu zi. Aceasta scoala a fost influentata de scoala sapientiala din Egipt, mergand pana la copierea catorva proverbe din traditia egipteana.
O alta forma de intelepciune este forma literara, cunoscuta sub numele de "Psalmi". Este posibil ca David sa fi scris cativa psalmi care astazi sunt atribuiti lui, dar in acelasi timp nu trebuie atribuiti lui toti psalmii. Psalmii au inceput sa fie scrisi intre anii domniei lui Davi si au continuat sa fie scrisi pana in ultimele secole inainte de Cristos. Probabil, cativa psalmi sunt anteriori domniei lui David, de exemplu Psalmul 29, care este de fapt un psalm cananeu care a fost ebraizat de un autor evreu.
In scoala sapientiala se mai poate vorbi de cateva pasaje care la prima vedere ar avea putine tangente cu Dumnezeu, dar care mai tarziu au fost spiritualizate. Exemplul cel mai elocvent este "Cantarea Cantarilor".
Perioada marilor profeti a durat din aproximativ 750 i.Cr. pana la 500 i.Cr. Profetiile lor sunt strans legate de situatia istorica si, in particular, de cea politica in care au trait. Aceasta legatura se poate vedea foarte bine daca se face o panorama asupra istoriei lui Israel.
Pe la sfarsitul sec 7 i.Cr., regele Regatului din Iuda, Iozia, a declarat ca din acel moment regatul lui va fi mereu fidel lui Dumnezeu. Primul pas pe care urma sa-l faca era curatirea Templului, care se gasea in parasire si in mizerie. Templul se gasea in aceasta situatie datorita bunicului sau Manase, care se considerase un vasal al imperiului Asirian si asa a pus el statui pagane in Templu. In timpul curatirii Templului, s-a gasit un pergament pe care era scrisa legea lui Dumnezeu. Cu aceasta ocazie, regele a declarat o reforma generala a cultului din Israel. Aceasta lege se gaseste astazi in cartea Deuteronomului (numele de Deuteronom inseamna "a doua lege").
Nu se stie cand a fost scrisa aceasta lege. Probabil ca a fost scrisa in timpul regatului bunicului lui Iozia, regele Manase, care era cel mai rau rege din toata istoria lui Iuda. Daca a fost scrisa in timpul acela, a fost o tentativa de a raspunde sacrilegiilor infaptuite de acest rege rau. Insa cum acest rege era asa de puternic, aceasta noua lege a fost probabil ascunsa in Templu si gasita in timpul reformei regelui Iozia. Exista insa si o alta posibilitate, si anume ca Deuteronomul sa fi fost scris chiar in timpul lui Iozia si istoria sau povestea descoperirii sa fie o inventie a preotilor, pentru a "inmuia" inimile auditoriului. Aspectul cel mai important al acestei reforme a fost acela de centralizare a cultului. Inainte de aceasta reforma se putea adora Jahwe (Dumnezeu) pe aproape orice deal sau munte din Israel: erau foarte multe sanctuare inchinate lui Jahwe pe inaltimile dealurilor. Problema principala era aceea ca aceste inaltimi erau folosite si ca sanctuare ale divinitatilor pagane, ale zeitatilor straine. Deseori era un altar al lui Dumnezeu, Jahwe, si alaturi erau altare dedicate zeilor cananei, Ba'al. Mai mult, numeroase dintre obiceiurile evreilor pe care le cunoastem astazi au fost inventate in acel moment si puse in gura lui Moise in mod anacronic.
Dupa publicarea acestei noi legi, o scoala de gandire a fost fondata pentru a comenta istoria lui Israel. Redactorii acestei traditii sunt autorii atator documente din istorie, pe care noi le avem si astazi. Istoria este mereu scrisa prin prisma acestei scoli si din punctul de vedere al acestei scoli. De exemplu, cand au scris despre cucerirea pamantului promis lui Israel, cel de dupa Exod, scriu ceea ce trebuia sa se intample, (Cartea lui Iosua, unde toti cananeii sunt omorati), in loc de ceea ce s-a intamplat cu adevarat (se poate vedea foarte bine in cartile Judecatorilor). Atatea din cartile profetilor erau studiate si schimbate pentru a reflecta gustul scolii deuteronomiste.
In cele din urma, printre şcolile care au contribuit la formarea lui Torah, se gaseste si şcoala traditiei "Sacerdotale". Aceasta scoala a avut inceputul si si-a lasat amprenta scripturistica in timpul exilului in Babilonia (587-539 i.Cr.). Pentru aceasta scoala accentul cade pe lege. Ei au tinut foarte mult sa studieze legea, in particular ceea ce legea vorbeste despre cult. Scrierile lor sunt foarte exacte, cu numere precise, numele persoanelor si functiile lor, etc. Se vede foarte bine cum apara legea mozaică (Sambata, Gen 1; circumciderea, Gen 17, etc).
In timpul ultimilor ani de exil, sau imediat dupa reintoarcerea in Palestina, numeroase carti au gasit redactarea lor finala. Torah, la sfarsitul exilului, era aproape in întregime terminata. In 444 i.Cr. preotul Esdra, cu ajutorul guvernatorului Neemia, proclama in mod solemn legea lui Dumnezeu (cu ideea ca aceasta lege va fi de acum incolo legea poporului israelit). Din acest moment Vechiul Testament este deja scris! Cateva pasaje din profeti s-au scris si dupa aceasta data, insa majoritatea Cartilor erau deja in forma lor finala. Se vede aceasta din faptul ca samaritenii, care s-au rupt definitiv de evrei imediat dupa exil, au mai mult sau mai putin acelasi Pentateuh. De aici ne dam seama ca Pentateuhul s-a format ai a gasit forma finala inainte de aceasta ruptura.
In 331 i.Cr. Alexandru cel Mare a cucerit Israelul. Din acel moment in continuare religia israelitilor este influentata de cea a grecilor. Mai inainte, primii scriitori ai Sfintei Scripturi au vorbit de Dumnezeu intr-un mod mai antropomorfic. Deja scoala Elohista a inceput sa vorbeasca de Dumnezeu in mod mai misterios, adica acest Dumnezeu este unul misterios, un Dumnezeu grandios. Numele de Jahwe, care era folosit in exclusivitate de scoala Jahwista, a devenit un nume sacru, pronuntat doar o singura data pe an. Cu venirea grecilor, aceasta tendinta de a accentua transcendentalul lui Dumnezeu se multiplica simtitor. Gandirea platonica si neo-platonica vorbeste de un Dumnezeu care este creator necreat. Acest Dumnezeu este asa de transcendental, ca nu are nimic de a face cu lumea creata. Cartile scrise catre sfarsitul perioadei Vechiului Testament au bine imprimata aceasta idee despre Dumnezeu (asa se explica de ce parea straniu ca Isus il chema pe Dumnezeu Tata; in timpul sau, sub influenta greaca, era de neconceput sa se foloseasca termeni asa de familiari in raport cu dumnezeirea, cu Dumnezeu). Insa, in acelasi timp, scriitorii evrei din aceasta perioada nu puteau sa creada ca Dumnezeu nu avea nimic de a face cu poporul lui Israel. In loc de a vorbi de o interventie directa din partea lui Dumnezeu, au inceput sa vorbeasca de mesageri ai sai. Acesti mesageri sunt cateodata spirituali (ingerii, care implinesc un rol foarte important in aceste Carti, de exemplu in Cartea lui Tobia); alteori, acesti mesageri sunt atribute ale lui Dumnezeu insusi, avand un caracter aproape personal (hypostasis); exemplul cel mai bun este "Femeia Intelepciune". In literaturile sapientiale scrise in acest timp, o mare importanta este acordata intelepciunii ezoterice. "Femeia Intelepciune", care este intr-adevar intelepciunea lui Dumnezeu prezentata ca persoana, este aceea care comunică aceasta intelepciune discipolilor sai. Se gaseste aceasta idee in Cartea Intelepciunii, in Cartea Proverbelor 1-9, in Cartea lui Ben Sirah, etc.
O alta schimbare de gandire in mentalitatea evreilor a fost faptul ca pentru prima data Cartile evreilor n-au mai fost scrise doar in ebraica si aramaica. In sec 3 i.Cr, Biblia ebraica a fost tradusa in greaca. Aceasta traducere se cheama, dupa cum spuneam, Septuaginta. Cateva din aceste Carti sapientiale erau adaugate la aceasta Biblie in limba greaca, fara sa fie traduse in ebraica. Acest fapt s-a petrecut pentru ca in acel moment al istoriei poporului evreu erau mai multi evrei care traiau in afara Palestinei (prin Babilonia, Egipt, Grecia, Asia Mica, etc) decat cei care traiau in tara. In timpul lui Isus erau 8 milioane de evrei in lume din care doar, 1 milion traiau in Palestina si cum majoritatea evreilor traiau in afara granitelor lui Israel si limba franca din acel timp era greaca, (datorita cuceririlor lui Alexandru cel Mare), se parea ca este permis ca anumite Carti sacre sa fie lasate scrise in greaca. Aceste Carti nu erau in totalitate acceptate de evreii care traiau in Palestina. De fapt, unii dintre acestia, Saducheii, accepta Torah, doar Torah ca normă de viata, iar toate celelalte carti ale Bibliei sunt pentru ei doar lecturi spirituale personale.
Urmatorul moment important anul 70 d.Cr. In acest an Templul din Ierusalim este distrus. Inainte de a fi distrus Templul, definitia in termeni largi, a notiunii de evreu era foarte vasta: puteai să fii un saducheu, un fariseu, un esen, un zelot sau un nazarinean. Dupa distrugerea Templului, rabinii au decis ca era foarte important sa defineasca ce inseamna ebraismul. Rabinii s-au intalnit la o scoala unde se preda legea mozaica, care se gasea la Jamnia (de multe ori aceasta scoala se cheama "Conciliul de la Jamnia" dar nu era un Conciliu in adevaratul inteles al cuvantului, dar era mai degraba un centru de discutie asupra semnificatului legii mozaice). Una dintre deciziile luate a fost si aceea de a exclude pe crestini din sinagogile lor. O alta decizie a fost aceea de a limita Cartile acceptate in canonul lor, si anume: au fost acceptate doar Cartile scrise in limba ebraica sau aramaica. Aceasta decizie a fost mai degraba una polemica, deoarece apologetii crestini au folosit Cartile sapientiale, mai tarziu, foarte des pentru a demonstra ca Vechiul Testament vorbea de venirea lui Isus ca Mesia. In acest fel, evreii au exclus aceste Carti din canonul lor pentru ca aveau o prea mare valoare pentru crestini. Apoi evreii au decis sa nu mai accepte traducerea Bibliei din ebraica in greaca, care se cheama Septuaginta. Ei au cerut sa se faca alte traduceri de acest fel. Si aceasta este o decizie polemica, pentru ca Biserica crestina folosea Septuaginta foarte des si lua din ea probe ca Isus este Mesia.
Biblia folosita de Biserica primara era cea scrisa in greaca. Biserica a acceptat definirea canonului Bibliei facut de Septuaginta. Erau unii doctori ai Bisericii care aveau dubii asupra canonicitatii acestor Carti, de exemplu Sfantul Ieronim si Sfantul Ciril din Ierusalim, insa altii nu opuneau nici o rezistenta parerii Bisericii privind canonicitatea Bibliei. De fapt Vulgata, traducerea Bibliei in latina facuta de Sfantul Ieronim, a avut mereu in componenta sa toate Cartile din limba greaca.
Si mai sunt multe de zis....