Eseuri

[DeletedUser26904]

Sau si mai bine Iarna din sufletul nostru

nu ninge, este soare si frig. merg singura pe strada. parul rosu, paltonul rosu, rujul rosu.revad scene cu ochii mintii. scene din copilarie cand alergam cu ina si alina, cand ne suiam in par sau in cires, cum ne jucam si radeam , anuntul ca alina pleaca, bucataria mamei, miros de scortisoara si scrisori lungi de despartire, intoarcerea alinei, zilele la fel de lungi de vara in care pozam pentru proiectele ei, sau timpurile de nazbatii cu mada...s-acum acum stau de vorba pe mess. doar in batran din celalata parte a tarii pare sa ma aprecieze, dar pare numai , am aflat asta mai tarziu...acum adicam azi...asta-i motivul pentru care ma plimb pe strazi cu capul gol. urechile-mi sunt rosii si trosnesc , dar eu ma uit in pamant la cizmulitele albe..mi-s dragi, dar straine, viata intreaga imi pare straina, am sot si familie si copii si par departe cu totii, mi-e mila de copii mei ca au o astfel de mama, mi-e mila de sot ca-i sunt sotie, vad oameni in jur ca-ntr-un tablou...se uita la mine stramb parca. si eu vad in custi mai mici sau mai mari, asezate frumos una peste alta sau una langa alta cu-un pic de spatiu intre. in ele unii se cearta, altii cred ca au toata lumea la picioare, unii ar vrea o cusca mai mare , mai frumos decorata si altii citesc incercand sa evadeze asa.Unii fac copii si apoi ii ingrijesc, altii ii lasa ca buruienile sa -si urmeze calea, care-o fi ea.Mi-a atras atentia o garsoniera cu patul pe tavan si-un crocodil ascuns sub el.stapanului ii place sa fie in alerta si se antreneaza permanent cu micul canibal si crocodilul. in bucatarie un coala mic sta atarnat de perdea, pe bufet e o sticla albastra si-o palnie-n ea.
stiai tu ca din cusca aceea vin povestile ce coloreaza lumea? de acolo vin visele si caldura din suflet? de acolo a renascut si vapaia din mine ce arde in universul mecanic al lui urmuz si cel valurit si invaluitor al lui bufnila.
pentru toti cei ce nu-nteleg e la revedere, pentru ceilati e doar un indemn ...stiti unde sa ma aflati. am plecat sa-l caut pe cel ce scrie povesti si creaza vise.

 

[DeletedUser12196]

-Cine esti? strig peste intinderea alba dar ea se ascunde chicotind dupa un copac.
-Cine esti...esti ...esti ...esti, imi raspunde ecoul facandu-mi sufletul sa se stranga.
Asi vrea sa renunt si sa ma intorc in comfortul casei dar o forta mai puternica decat mine ma-nlantuie cu fire nevazute de fantomatica necunoscuta.Si pornesc in cautarea ei.
Oare unde s-a ascuns.Acum cateva clipe era aici, dupa acest copac.Imi scot manusa si ating copacul apoi simt nevoia sa-l imbratisez.Ma cuprinde o stare de bine,ca in copilarie.
-Totul va fi bine.
Ma-ntorc dar nu e nimeni. Sunt doar eu, iarna si padurea...
-Nu vrei sa sti cine sunt? o aud soptindu-mi in par si ii simt respiratia fierbinte pe obrazul stang.
Ba da, vreau sa-i raspund, dar ca si intaia data ea isi ascunde chipul si fuge razand.
Rad si eu pentru ca rasul ei trece in mine umplandu-ma de o stranie si necunoscuta fericire.
-De ce gandesti astfel, imi striga continuand sa alerge, fericirea face parte din tine numai ca i-ai ratacit intelesul si i-ai pierdut sensul.
-Stai, alergi prea repede...spune-mi cine esti?
Dar ea nu sta, alearga din ce in ce mai repede pierzandu-se dupa copacii inzapeziti.
Acum nu mai sunt singura.Iam simtit instinctiv inainte de a-i vedea.Asoc si Aisha sunt cu mine.Unul in dreapta si celalalt in stanga mea asa cum ii stiam . E si Edward. Apoi ,de dupa copaci apar zambitori Sabin, Andrada, Otto, Mariuca si toti ceilalti pe rand.Ne rostogolim prin zapada, desemam cu trupurile noastre ingeri...
Cu obrajii imbujorati alergam bezmetic prin padure razand, urmarindu-ne unii pe altii.Timpul nu mai exista.Traim intens bucuria jocului care ne-a adus impreuna.
-Nu vrei sa sti cine sunt? o aud soptindu-mi.
Ma-ntorc.Ea lasa mantia sa-i cada. Asoc maraie nervos in timp se Aisha imi linge mana incercand sa ma faca sa uit de ...mine.
Totul dispare.Prietenii mei, padurea, lupii mei dragi.Sunt doar eu si ea, necunoscuta, si plang pentru ca ea sunt eu si nu mai stiu de ce dintr-o data e frig...e iarna.

 

[DeletedUser431]

Un subiect abordat de foarte multe ori, insa niciodata epuizabil (ma refer la intalnirea dintre tine si... tine, cea din copilarie). Foarte frumos, Falcon Lady!

Miss Piggy, textul este inedit, as vrea sa-l intalnesc si eu pe acest creator de vise, poate reuseste sa-mi deseneze si mie visele. Foarte frumos.

Mai asteptam si alte texte, curaj , prieteni.

 

[DeletedUser431]

Urmărit de trei fantome, încerc acum să-mi răscumpăr greşelile.
- Prea târziu, strigă fantoma trecutului, ai avut şansa ta!
- Încă nu este timpul pierdut, grăbeşte-te! strigă fantoma prezentului.
- Vei avea destul timp, termină-ţi treaba, mă linişteşte fantoma viitorului.

Obosit, mă opresc din această cursă nebună şi mă aşez jos, în zăpadă. Fulgi mari de nea mă acoperă şi gândurile mele zboară undeva, departe. Mă gândesc la trecut, la ce am avut şi ce am pierdut. Mă gândesc la prezent, la ce am şi la ce mă străduiesc să păstrez. Mă gândesc la viitor... Şi atunci, mă trezesc.

O palmă mi-a înfierbântat obrazul. Un sărut şterge roşeaţa ce a urmat. Şi, atunci, îmi dau seama: orice ar fi, înapoi nu mă pot întoarce, pot doar privi. Cuprind palma care m-a lovit, cu ambele mâini şi o sărut cu ardoare:
- Hai să ne creem prezentul!

Viitorul mai poate aştepta!


Uită ce ai făcut ieri, gândeşte-te la ce vei face azi şi nu lua în seamă ziua de mâine.

 

[DeletedUser431]

L-aţi întâlnit vreodată pe Nimeni?
Cum? Nu ştiţi cine e? Nu ştiţi cine e Nimeni cel de Nicăieri? Care lucrează la Nimic?
Păi atunci să vă spun istoria lui. Acest Nimeni s-a născut Niciodată şi până la vârsta de N/A ani a stat în Nicăieri. Până la urmă a decis să se mute Niciunde şi a început să lucreze la Nimic. Acest Nimic la care lucra el a avut atâta succes încât el s-a îmbogăţit peste noapte. De atunci el lucrează încontinuu la acest Nimic şi toată lumea încearcă să-l copieze, să-i fure averea. Toată lumea pe care o întreb spune că face Nimic. Dar nu le reuşeşte niciodată.

Am avut şi eu onoarea să-l întâlnesc pe acest Nimeni odată. Contrar succesului pe care l-a avut, este un om simplu care nu iese cu nimic în evidenţă. Arată ca mine şi ca tine, ca orice alt om obişnuit. Şi felul în care se poartă, şi felul în care vorbeşte, nimic nu-i atît de special.

Deci, dragi cititori, când cineva vă spune că face Nimic, fiţi siguri că nu-i va reuşi.
Şi dacă cineva vă spune că sunteţi un Nimeni, fiţi mândri!

Aaa, şi încă un lucru, Nicăieri a dispărut, aşa că nu mai minţiţi când spuneţi că vă duceţi acolo.

 

[DeletedUser6558]

Ioan Es. Pop are o poezie faină despre nimic. Nu ştiu dacă e pe net, dar puteţi să o căutaţi. Scrie fain.

merci, kspr

 

[DeletedUser431]

Ascuns în comoditatea fotoliului pe care stau, privesc înspăimântat la obiectul din faţa mea. Albul acela macabru şi ochii roşii fac ca fiori reci să treacă prin şira spinării. Ridic picioarele sub mine. Mie teamă să nu iasă o mână de sub fotoliu să mă apuce de glezne. Păpuşa mă priveşte în continuare. Simt ochii reci prin întuneric, urmărindu-mi orice mişcare.

Dar camera se luminează. Variaţia bruscă mă fac să închid pentru moment ochii. Păpuşa a dispărut de pe masă. Mă ridic din fotoliu şă mă îndrept spre uşă. Lumina se stinge şi în faţa mea apare iar păpuşa. Încremenesc. Ochii erau, de data asta, închişi. Acest lucru mă linişteşte oarecum.

Încerc să mă strecor pe lângă ea, neauzit. Păpuşa deschide ochii şi mă apucă de mână. Ochii roşii mă ţintuiesc şi mâna rece mă strânge. Închid ochii, strâng pumnul şi lovesc. Se aude o bubuitură şi cioburi pe podea. Strânsoarea se slăbeşte şi ochii se închid la loc. Oglinda din dreapta mea era bucăţi, păpuşa dispare de lângă mine.

Lumina se aprinde, uşa se deschide. Sunt liber să ies din cameră. Mă uit la cioburile de oglindă de lângă picioarele mele, apoi la păpuşa de pe fotoliu. Închid uşa şi sting lumina.

E rândul meu să stau pe masă.

Textele sunt trecute şi pe tentativa mea de blog. Uhmm... lectură plăcută?!

 

[DeletedUser26904]

asta putea sa stea la povesti de groaza...

 

[DeletedUser431]

asta putea sa stea la povesti de groaza...

Cam devreme pentru poveşti de groază. :smile:

 

[DeletedUser23722]

Au fost odata doi oameni.Un el si-o ea.Un tu si eu.S-au intalnit,s-au placut si-au inceput sa construiasca: casute mici,blocuri,vile,castele,palate-visuri,sperante.Credeau ca sunt trainice.Dar au facut o greseala - le-au construit din nisip.Si apoi inca o grseala - le-au construit pe malul marii.
O vreme totul a fost asa cum au vrut ei -liniste,frumos,cald.Apoi a inceput sa bata vantul si primul val inspumat al marii le-ai destramat tot ce-au construit.Visele,sperantele,s-au spulberat.Nu au ramas decat suferinte,amintiri si regrete.Nu mai aveau nimic impreuna.Erau straini unu fata de altul.Marea le-a inghitit si dragostea, si increderea, si sperantele.Totul era pierdut.
Dintr-un el si o ea nu a mai ramas decat trecutul si durerea.Si-au mai ramas pe malul marii ruinele castelului -inceput de vis si de speranta pentru un alt el si pentru o alta ea.

 

[DeletedUser431]

Văd oameni minţind în fiecare zi. Îmi dau seama din tonul vocii, din ochii lor, din buzele lor, mişcându-se.
Stau şi ascult, şi mă gândesc: "Oare chiar este necesară această minciună?". Mă gândesc ce beneficii le-ar aduce, ce ar câştiga prin acea minciună.
Stau şi privesc acea persoană şi îmi imaginez cum ar arăta acel Minciunel de care vorbesc toţi. Acel Minciunel care se măreşte cu fiecare minciună spusă. Acel Minciunel care ocupă loc pe "hard-ul" conştiinţei. Care, atunci când atinge limita maximă, face ca "hard-ul" să se reseteze.

Minciunelul meu are 1,76 metri. Al tău cât are?

P.S.: Te provoc să răspunzi!

Nu răspundeţi aici (dacă aveţi intenţia). Puteţi răspunde, sub protecţia anonimatului, aici.

 

[DeletedUser26904]

ai intalnit vreodata pe cineva cu atata durere in suflet incat sa-ti fie frica sa-l atingi sa nu cumva sa se ia durerea? nu? nici nu-ti doresc vreodata. as vrea sa-i pot mangaia, insa pare sa fie o gaura neagra ce absoarbe orice lumina, ramane intuneric, durere si-un tipat mut.Ma simt vinovata si recunoascatoare ca sunt, ma simt vinovata si recunoascatoare pentru ceea ce sunt, iar voi feriti-va de ochii goi.

 

[DeletedUser431]

Păreri, idei, sugestii...

M-am săturat de toate astea. Toată lumea ştie ce ar trebui să faci. Toată lumea vrea să faci ca ea.
Aş vrea să arunc tot, să urlu, să ies din cameră şi din casă şi să pornesc pe stradă, fără o destinaţie anume. Să nu-mi pese de nimeni, să nu-mi pese de nimic. Să pot doar să fiu acel om de pe stradă care nici nu ţi-a luat seama.

M-am săturat să observ tot, să văd tot şi să ţin minte tot. M-am săturat să ţin cont şi de părerile altora. M-am săturat să încerc să le fac pe plac, să fiu băiatul bun care-i ajută. Aş vrea doar să pot să spun: "Nu-mi pasă, nu mă interesează.". Şi apoi să mă întorc cu spatele, să mă îndepărtez.

Vreau, cel puţin odată, să pot să susţin o idee a mea, fără ca lumea să creadă că susţin pe cineva. Vreau să pot "să fiu original", fără să mi se spună: "Pe asta ai auzit-o de la mine.". M-am săturat de voi, de mine, de tot. Vreau să stau în fotoliu, să urmăresc lumea şi să zâmbesc. Vreau să citesc o carte, cu un ceai cald lângă mine. Vreau să dorm şi să visez frumos. Vreau să mă trezesc şi să zic "Bună dimineaţa!", persoanei pe care o plac şi o admir.

Vreau să ies din casă iar lumea să mă salute, eu să le răspund la salut şi să-i întreb cum se mai simt în dimineaţa respectivă. Vreau să mă urc pe o bicicletă şi să mă plimb toată ziua, să mă opresc într-un parc, să mănânc un sandviş şi să iau o gură de apă, admirând o fântâniţă care aruncă jeturi de apă. Vreau să mă aşez în iarbă, să las soarele să mă încălzească şi să mă cuprindă acea amorţeală plăcută. Să aţipesc şi să aud păsărele cântând şi copii alergând în jurul meu. Copiii mei. Vreau să simt o mână gingaşă pe obrazul meu.

Vreau să stea timpul în loc.

 

[DeletedUser23722]

Am fost in intuneric,si tu mi-ai deschis ochii spre a te iubi pe tine,un suflet innocent,sa ma schimbi,sa-mi schimbi felul de a fi,de a ma exprima!Ma iubesti?Stiu si o simt in fiecare zi!Tot mai adanc incearca dragostea sa prinda radacini in sufletul meu si va fi grea despartirea…..chiar foarte grea!Va trebui sa o iau de la capat,dar…m-am obisnuit cu tine,cu parfumul tau,cu mangaierile tale,cu saruturile tale,cu buzele tale!Ametesc atunci cand pielea ta atinge pielea mea!

Stiu ca suntem diferiti,tu intr-un capat eu in altul!Te privesc din intuneric pentru ca mi-e frica sa ies la lumina..s-ar putea sa ma distruga!Esti tot ce am visat..totul pentru mine!eu sunt un demon …..tu…un inger trimis de sus sa ma scoata din infern!Am cerut sa ma schimb ca sa pot ajunge la tine…dar…e mult prea complicat!Am o inima neagra dar tu mi-ai facut-o alba ca zapada!am buze negre dar tu mi le-ai inrosit!

Am aripi negre dar acum sunt albe si pot zbura la tine!vreau sa te ating..sa devenim una..dar imi dau seama ca e doar un vis tulburator si straniu!Asta ma face sa-mi doresc si mai mult sa ajung la tine sa fiu imparateasa inimii tale!Oare voi reusi?’’

Ce-as putea sa-ti spun?O clipa mi-a ajuns sa te vad si inima mea tresalta atunci cand te vede.Nu as putea vreodata sa te mint pentru ca m-as minti si pe mine,nu? Am suferit mult,chiar foarte mult din cauza iubirii,dar sa stii ca a fost foarte frumos sa iubesc!In viata trebuie sa iei partile bune de la un lucru!Sa iubesti…e singura cale pe acest pamant sa mai existi!Sa iubesti ….ce lucru implinitor!

Sa nu uiti niciodata ca DRAGOSTEA iti da aripi dar asta depinde de tine daca stii sa zbori!daca ierti,crezi,uiti totul,atunci poti spune ca dragostea ce o porti pentru persoana iubita e adevarata!

DRAGOSTEA este un joc ciudat:nu il intelegi dar intri in el!Este un lucru de nepretuit!Oricat ai da:toata averea taentru dragoste si nu ai avea decat dispret!Nimic nu poate stinge sau distruge dragostea,nici macar apele cele mari,focul cel mai puternic sau orice altceva!Nu,nu poti omori dragostea!

 

[DeletedUser431]

De ce plângi? Plângi din cauza mea? Din cauză că am plecat?
De ce m-ai alungat? Am făcut ceva rău? Te-am rănit?
De ce nu vorbeşti cu mine?

Te întreb ce-ai păţit dar nu vrei să-mi răspunzi. Insist, spui că nu am pic de suflet. Renunţ, mă faci nesimţit, că nu mă interesează. Ieşi din cameră trântind uşa. Vin după tine, te iau în braţe şi ne aşezăm pe canapea. Spune-mi ce ai. Ce te-a supărat. Ştii că, pentru tine, m-aş arunca în spinarea ursului. Taci şi mă priveşti. Ochii tăi mari sunt plini de lacrimi. Însă taci. Încep să cred că sunt eu de vină. Îţi dau drumul şi mă ridic de pe canapea, mă aşez pe scaun. Un scaun tare, de lemn, fără tapiţerie. Continuăm să ne privim reciproc, tu cu ochii înlăcrimaţi, eu cu nelinişte. Ce-am făcut, ce-am zis? Liniştea cuprinde camera. Mă ridic şi ies. Îmi iau haina, mă încalţ şi ies de tot. Ies din casă, ies din viaţa ta.

Vina şi teama că am să te rănesc din nou, mă fac să vreau să plec. Să nu mă uit înapoi.

Iar tu mă suni peste câteva zile şi îmi spui că nu am fost eu de vină.
Atunci cine?

 

[DeletedUser12196]

ai intalnit vreodata pe cineva cu atata durere in suflet incat sa-ti fie frica sa-l atingi sa nu cumva sa se ia durerea? nu? nici nu-ti doresc vreodata. as vrea sa-i pot mangaia, insa pare sa fie o gaura neagra ce absoarbe orice lumina, ramane intuneric, durere si-un tipat mut.Ma simt vinovata si recunoascatoare ca sunt, ma simt vinovata si recunoascatoare pentru ceea ce sunt, iar voi feriti-va de ochii goi.

am intalnit oameni robiti de durere si nu am putut sta departe .am ingenunchiat alaturi de ei si am plans.apoi le-am intins mama ajutandu-i sa faca primul pas.apoi inca unul...
am fost acolo cand au cazut dinou si i-am ajutat sa se ridice chiar daca pretul platit de mine a fost imens.nu pot face altfel.candva, eu insami am fost un om robit de durere dar alaturi mi-au stat oameni care m-au invatat sa ma ridic si sa merg mai departe...
durerea poate fi infranta de iubire.de aceea as vrea sa iubiti din tot sufletul,fara egoism si fara sa asteptati masura iubirii voastre.
m-am intrebat ce sa-mi doresc pentru voi la acest sfarsit de an.multumesc oana ca m-ai luminat.
va doreac sa iubiti sincer si curat si la randul vostru sa fiti iubiti pentru a da din preaplinul iubirii voastre celor ce stau in intunericul tristetii pentru ca nu e prea tarziu sa recladim lumea dupa invataturile LUI.
Cinstiti-l asa cum se cuvine!
sarbatori fericite, pace si iubite voua tuturor.
:smile::smile::smile::smile::smile:

 

[DeletedUser]

Utilaje de dezăpezire bat drumul în lung şi-n lat urcând pe vene până la inimă şi dându-şi drumul lin la vale pe artere în întregul corp murdar şi slinos dar care în curând va fi curat şi gata de pus în vitrină. Circulaţia blocată, sentimentele au început să se înjure şi simţirile s-au amestecat în trafic. Ninge şi fulgii trec prin pielea mea. Covoare de zăpadă în trupul meu, covoare albe şi pufoase pe care vânzătorii ambulanţi au şi început să le vândă. "Covoare din Instambul! covoare turceşti! Haideţi,Doamnă, ieftin, dom'le, ieftin!" Curăţenia a început. Mai întâi maţele mi-au fost golite şi spălate bine, bine cu detergent Dero, pe care-l folosea şi Nero ca să-şi spele ştim noi ce. După, periile de sârmă au atacat inima murdară de sânge. Au muncit din greu şi într-un final au făcut-o albă. (luminează ca o proastă albul din corpul meu) Iar apoi cei de la salubritate mi-au spălat creierii.
Acum mă simt mai bine şi parcă zbor. M-am rătăcit printre fulgii de ovăz căzuţi din cer. Ce ating oare? Zăpadă sau pe mine? Eu calc pe mine, căci eu am devenit zăpadă.


Sper că v-a plăcut eseul, deşi nu prea are ce să vă placă la el.
Sărbători fericite!:smile:

 

[DeletedUser29872]

De ce plângi? Plângi din cauza mea? Din cauză că am plecat?
De ce m-ai alungat? Am făcut ceva rău? Te-am rănit?
De ce nu vorbeşti cu mine?

Te întreb ce-ai păţit dar nu vrei să-mi răspunzi. Insist, spui că nu am pic de suflet. Renunţ, mă faci nesimţit, că nu mă interesează. Ieşi din cameră trântind uşa. Vin după tine, te iau în braţe şi ne aşezăm pe canapea. Spune-mi ce ai. Ce te-a supărat. Ştii că, pentru tine, m-aş arunca în spinarea ursului. Taci şi mă priveşti. Ochii tăi mari sunt plini de lacrimi. Însă taci. Încep să cred că sunt eu de vină. Îţi dau drumul şi mă ridic de pe canapea, mă aşez pe scaun. Un scaun tare, de lemn, fără tapiţerie. Continuăm să ne privim reciproc, tu cu ochii înlăcrimaţi, eu cu nelinişte. Ce-am făcut, ce-am zis? Liniştea cuprinde camera. Mă ridic şi ies. Îmi iau haina, mă încalţ şi ies de tot. Ies din casă, ies din viaţa ta.

Vina şi teama că am să te rănesc din nou, mă fac să vreau să plec. Să nu mă uit înapoi.

Iar tu mă suni peste câteva zile şi îmi spui că nu am fost eu de vină.
Atunci cine?

foarte frumos

 

[DeletedUser23722]

stiu ca nu e chiar un eseu,dar mi-a placut asa de mult!:X
sper sa ma ierte kspr


Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri.Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incediate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabit, sunt frunza pe care o tii ingandurat intre degete.Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand…Iubitul meu, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca.Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau…sfarsitul unei lumi si nasterea alteia.Iubitul meu esti vis si … durere.Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta.O clipa sa ma privesti, sa imi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti.Te mai astept o viata…Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa iti calauzeasca pasii zi de zi.!!!

 

[DeletedUser431]

Nu am de ce să te iert. Toată lumea postează şi îndemn toată lumea să posteze aici. Foarte frumos Bubule