Eseuri

DeletedUser23722

Ea,sta in picioare in fata oglinzii si incearca sa-si citeasca propiul suflet. E confuza si nu stie pe ce cale sa o ia,pierduta in propiile ei ganduri si cazuta in abisul propiului intuneric.Incearca de luni intregi sa se inteleaga si sa aleaga o cale mai buna,se gandeste ca e singura in lume si ca nu are pe nimeni care sa ii alunge durerea din suflet.Tanjeste dupa o dragoste pierduta.A crezut ca are acel ‘’ceva special’’ alaturi de el,dar dupa ceva timp,a aflat ca traia doar intr-o minciuna,ca tot ce credea despre acea persoana,era doar o parte din ce vroia el sa credea.Il cunostea doar la suprafata,ba chiar deloc.A facut tot posibilul ca sa le fie bine, sa fie unu langa altul.Gasea solutii,dar el de fiecare data ii spulbera iluziile,sperantele,spunandu-i ca un are rost.
A trecut timp,s-a vindecat de suferinta,dar se simtea goala pe dinauntru.Nu mai putea gandi,nu mai putea visa si fiecare zi ,era monotona.Pana in ziua in care,a avut curaj sa se priveasca in oglinda,sa isi vada sufletul trist si sa incerce sa faca ceva pentru ea,pentru viata ei. S-a privit doar 5 minute in oglinda, inainte de a pleca la munca.Stia ca nimic nu va fi diferit in ziua respectiva,va fi o zi ca toate celelalte.Inainte de a se indrepta spre usa,isi puse ochelarii de soare pe ochi,se mai uita odata in oglinda si zambi.
Indreptandu-se spre metrou,se gandea la ce o sa faca la servici si atunci cand o sa ajunga acasa.In ultimul timp nu avea mintea ocupata si se intrista ca avea prea mult timp de gandire.Urcandu-se in metrou,se aseza langa un barbat.Lunadu-si cartea din geanta,nu ii dadea atentie persoanei de langa ea.Concentrata la carte,se simtea privita insistent.Nu avea curajul sa ridice capul si sa vada daca se inseala,sau nu. Mintindu-se ca doar i se pare isi continua lectura. Nu dupa mult timp,ridica privirea din carte si intalni ochi barbatului de langa ea. Acei ochi de un verde inchis o facusera sa se inroseasca si sa isi piarda orice gand.Incercand sa isi revina si sa se concentrzei,inchise cartea si se uita la vecinul din fata ei.Privind pe geamul fumuriu,vedea fata barbatului de langa ea..Nu era frumos,dar se gandea ,ca avea ceva care il facea special.Incerca sa nu zambeasca, si sa revina din nou la lectura ei.
Inainte de a cobora din metrou,barbatul de langa ea, o intreba daca stie cat era ceasul.Era prima lui zi de munca si nu vroia se intarzie.Uitandu-se fix in ochi lui verzi,se pierdu din nou.Nu intelegea ce i se intampla,era ceva nou ,mai ales cu un strain.Cu o voce calma raspunse’’Este 08:10 minute’’ si zambi.Se gandea ca trebuia sa mai spuna ceva,sa ii completeze fraza,ca el sa ii raspunda si sa ii mai auda odata vocea.Dar tacura amandoi….
Cu speranta de a mai spune el ceva,se dadu jos din metrou si se indrepta sper locul de munca.Isi alunga gandurile de la strain si se concentra pe sedinta care o avea azi…Vroia sa fie director sef pe departamentul ei de specialitate.Demult avea acea dorinta si acum nimic nu ii va sta in cale.Doar la asta se gandi pana la servici.Ajunsa acolo,isi lasa geanta in birou si se pregati sa se indrepte spre sala de sedinta,cu dosarele necesare in mana.Avea o gramada de emotii si multe indoieli.Toata viata ei fusese o fricoasa.Ii era frica de intuneric,de moarte,de singuratate si fugea de suferinta..Dar daduse peste toate astea si incerca sa isi invinga in fiecare zi fricile.Era o luptatoare.Da! Ea era o luptatoare carea putea sa reuseasca tot ce isi propunea.
Intrase cu gandul asta in sala,dar ramase brusc blocata,cand vazu o fata cunoscuta.Era din nou strainul cu ochi verzi. Barbatul care se asezase langa ea, care o privea si care ii pusese o simpla intrebare la care ea raspunse sec. Ii venea sa intre in pamant de rusine,poate se si inrosi la fata,gandi ea,dar ,cu toate astea,era bucuroasa ca il vede din nou,dar nu intelegea ce cauta el acolo.Pe parcursul sedintei,aflase ca era noul ei coleg de munca,care il inlocuia pe incompetentul pe care nu il suporta…
Reusind ceea ce isi propuse,la sfarsitul sedintei iesi din sala,dar barbatul cu ochi verzi se indrepta spre ea.’’Te cunosc! Ne-am intalnit azi in metrou si pareai aroganta.Sper sa imi schimb ideea asta despre tine,doar o sa fim colegi,nu? Spuse toate astea cu un zambet pe buze.Un zambet care ii place,care o facea si pe e asa zambeasca.’’Se spune ca aparentele inseala mereu’’Asta a fost replica ei,dar fara nici un zambet.Il privi in ochi si pleca spre noul ei birou fara a intoarce capul inapoi.
Pe parcusul zilelor,totul decurgea normal.Aceleasi zile monotone si lipsite de emotii.Incetase demult sa mai zambeasca ,dar saptamana aceea era prea grea pentru ea .Avea momente in care ii venea sa planga fara nici un motiv.Pur si simplu nu mai suporta singuratatea! Vroia sa fie doar tinuta in brate,sa se simta in siguranta la pieptul barbatului iubit.Dar gandul ca nu iubea pe nimeni,o intrista si mai tare.Dusa cu gandurile departe,nu observase ca strainul cu ochi verzi,intra in biroul ei.Nu il vedea de cateva zile. Nu avusese timp, desi isi dorea sa ii mai vada zambetul..’’Inca mai esti aici? Ma gandeam ca doar eu am ramas’’ avea vocea ragusita si ochii obositi.’’Un adept al muncii,la fel ca mine’’Gandi ea si zambi.’’ Mai aveam doar cate ceva de facut,inainte sa inceapa week-end-ul si vroiam sa fie totul gata’’. Se gandea ca o sa plece si nu o sa mai zica nimic.O fi parand aroganta,chiar asa cum a zis? ‘’Spuneai ca aparentele inseala si nu stiu ce sa fac.Sa te cred sau nu?!Dar am sa iti dau o sansa,sa vad daca m-am inselat.Te invit la o plimbare prin parc.Asa pot sa te cunosc in afara serviciului’’…O plimbare in parc? Nu mai facuse o plimbare de luni intregi.Adora sa se plimbe,chiar fara stire,dar nu ii facea placere singura.Pentru asta accepta si invitatia lui.Doar nu avea nimic de pierdut!
In drum spre parc,de abia vorbira.Ea era timida de fel.Nu incepea niciodata o discutie,din frica.Dar el? De ce nu vorbea? Oare astepta sa inceapa ea? Lasand toata timiditatea la o parte il intreba doar cum a fost prima lui zi de munca,chiar daca de atunci trecuse ceva timp.De aici sigur incepeau sa vorbeasca,gandi ea si avu dreptate.In timp ce vorbeau ajunsesera la o cafenea.El o invitase inauntru,ca sa nu o lase singura afara. Ea isi lua o cafea cu lapte,cu 2 pliculete de zahar,el, o cafea fara zahar.Isi luasera cafelele cu ei si incepusera sa se plimbe.Pe cer se imbina soarele cu luna si adia doar un pic vantul,fara a misca prea mult crengile copacilor, se miscau doar frunzele iar acel sunet o relaxa complet.Vocea lui se sincroniza cu vantul.Vorbea despre el,iar ea il asculta fara sa se gandeasca la nimic altceva.Apoi incepusera sa isi povesteasca viata unul altuia si fara sa isi dea seama,s-au cunoscut intr-o singura noapte.Au ramas de vorba ore in sir,fara sa-si doreasca unul din ei sa plece acasa.Vroiau doar sa ramana acolo,nemiscati,sa profite de prezenta unui altuia si sa se cunoasca mai mult.La despartie el ii spuse incet la ureche’’ Aveai dreptate,aparentele mereu inseala.Ma bucur ca mi-ai demonstrat lucrul asta si as vrea sa mai am ocazia sa te mai vad intre patru ochi,macar odata’’ Zambi si ii dadu un mic pupic pe frunte.Zambi si ea,trista ca trebuia sa se duca acasa,dar bucuroasa ca a avut o intalnire mai ciudata si ca acel barbat ,o facuse sa se simta bine.
Zilele treceau iar ei doi se vedeau zilnic.Erau mereu impreuna si aveau senzatia ca se cunosteau de o viata intreaga.Ea,incepea sa zambeasca si isi zicea ca nu mereu lucrurile merg rau.Era alta.Datorita lui incepuse sa iubeasca si sa se intelega mai bine.Stia ca fiecare persoana are un suflet al sau pereche,doar ca toata lumea e disperata sa il aibe cat mai repede si din cauza asta multi il pierd.Nu erau constienti,ca mereu aveau ceea ce isi doreau langa ei,doar ca nu vroiau sa vada adevaraul,nu il infruntau si mai presus de toate nu il acceptau.
Ea,cea care s-a uitat in oglina si si-a vazut sufletul gol,a acceptat adevarul si l-a infruntat.Si cand s-a asteptat mai putin,acel suflet gol i-a fost umplut .Si pentru asta,mereu o sa incerce sa vada ce are langa ea,pentru a nu da cu piciorul,fericirii
 

DeletedUser12196

El, pur si simplu, nu intelegea.De ce tocmai el? De ce tocmai ea? De ce ei?
Revedea totul in minte. O cunoscuse la munte. Inconjurata de copii si zapada.Rasete, zbenguiala, tipete de bucurie.Uitase de frig si ramasese privind-o ca hipnotizat minute in sir.Se dezmeticise intr-un tarziu, mult dupa ce ea plecase.Intors la hotel, nu putuse uita scena minunata la care asistase si, pentru prima data in viata, el, cel care nu-si dorea copii, visa sa fie inconjurat de copii iar ea sa vina si sa li se alature inbratisandu-l si spunandu-i cat de mult ii iubeste.Apoi o cautase ...
Nu-si putea scoate din minte chipul ei . Era furios si trist. Ea disparuse ca o naluca. Nimeni nu-i putuse spune nimic. Era de negasit. Cine era? De unde venea? Mii de intrebari...nici un raspuns.
Apoi, cand isi pierduse orice speranta de a o gasi, miracolul se produse.
Schia si cineva trecu pe langa el intr-o alunecare rapida. Nu-si putea da seama de ce dar pleca in urmarirea acelei persoane simtind ca trebuie sa o faca. Inima ii batea din ce in ce mai repede.Un val de caldura ii inunda tot corpul. Incerca zadarnic sa faca apel la ratiune. Bataile inimii il impiedicau sa gandeasca.
Ajuns la baza partiei o vazu.Isi scosese ochelarii si caciula lasand un par negru si des sa-i inunde spatele. Radea. Cineva ii spunea ca a scos un timp bun. Apoi se intorsese spre el. Simtise cum i se taie respiratia. Ea era raspunsul tuturor viselor lui desi nu era o frunusete rapitoare. Nu asa cum se obijnuise el sa caute. Nu. Ea era ca un copil. Avea ochii mari si verzi, parul lung si negru si un ras cristalin.
-Doriti ceva, domnule?
-Ce? A...nu, nimic...totusi ar fi ceva...imi puteti spune cum va numiti?
-Arina.Va simtiti bine?il intreba dintr-o data ingrijorata.
-Da...
Nu-si dadea seama ce anume o ingrijorase.De ce il privea atat de straniu. Cand se dezmetici, ea plecase din nou...
A doua zi o intalnise iar. De data aceasta isi facu mai mult curaj si o invita la restaurantul hotelului sau pentru a cina.La inceput il refuzase dar el insistase facand-o, in cele din urma, sa accepte.Se bucurase ca un copil de fiecare clipa petrecuta cu ea.
Curand au devenit de nedespartit. S-au intalnit si in Bucuresti. El era medic, ea studenta la medicina. Petreceau fiecare clipa libera impreuna. Nu simtea nevoia sa o aibe. Mintea ei il fascina. Deborda de optimism. Facea ca orice obstacol sa para un nor de fum. Gandea limpede si clar. Numai alaturi de ea se simtea un om intreg. Era ciudat, dar nu dorea sa grabeasca lucrurile. Avea impresia ca daca ar fi facuto, ar fi distrus pentru totdeauna un echilibru unic in univers. Cu cat o cunostea mai bine cu atat mai mult o dorea in viata lui. Radeau mult. Ea facea ca lumea sa para mai frumoasa, mai buna.
La doi ani dupa ce o intalnise la munte, o ceruse in casatorie si ea acceptase. Decorul era feeric.Se aflau pe malul mari.
Urmasera alti doi ani placuti, frumosi, fericiti...
In urma cu trei ore ii ceruse sa se intalneasca in fata la cinematograful Patria. Spunea ca are sa-i dea o veste. Spunea ca va face din el un om fericit.De parca nu-i daruise fericire si pana atunci...gandi el zambind.
Ajunsese mai devreme si fu luat prin surprindere de o fosta iubita. Cosmina era o femeie frumoasa si stilata dar incapabila sa ramana statornica uni gand sau unui sentiment.Acum ii spunea ca il vrea, ca nu conteaza actualul lui statut.Ea il doresta si atat timp cat sotia lui nu stie nu are ce rau sa faca.Furat de amintiri se lasa prins intr-un sarut patimas. Nici macar nu-si dadu seama ca lumea ii priveste. Apoi realiza ca isi tradeaza adevarata iubire si incerca sa o indeparteze de langa el pe tanara femeie.Tocmai se pregatea sa-i spuna ca nu poate face asta cand, intr-o strafulgerare de secunda o vazu pe Arina intorcandu-se si alergand spre trecerea de pietoni.
O strigase si alergase dupa ea dar un scrasnet de roti puse punct visului...
O privea intansa in patul alb cu parul rasfirat pe perna.Dormea.Nimeni nu putea garanta nimic. Calmantele o tineau inlantuita in somn. Luna, intrand prin fereastra, facea ca ea sa para un inger rastignit in suferinta.Se scutura cu groaza. Ei nu i-ar place sa-l stie gandind astfel...
Ii prinse mana in mainile lui.Era atat de rece. Isi lasa capul pa marginea patului hohotind.
-Esti aici, dragul meu, asa cum banuiam.
Ridica capul privind-o uimit.N-ar fi trebuit sa se trezeasca. Nu inca.Dar se bucura ca o poate auzi desi se temea ca o va face sa sufere dandu-i vestea trista.
-Iarta-ma. Eu voi pleca. Nu puteam sa o fac fara sa-ti spun ca te iubesc. Te rog sa fii fericit si sa traiesti tu pentru amandoi.Promite-mi ca vei fi un om bun...promite-mi...
-Nu Ina,vom trai si vom fi fericiti impreuna.
-Dragul meu, nu se poate.Aici se despart drumurile noastre. Nu uita sa fii un om bun . Tii minte ce ti-am spus atunci cand ne-am casatorit?
-Tin minte totul.
-Ma rastigneste viata pe un altar cu spini...murnura ea.
-Si totusi, cu iubire in fata ei ma-nchin, continua el.
Atat. Inchisese ochi si aparatele incepura sa tiuie strident.A fost indepartat.Nu era nevoie de el.
Nu mai era nevoie de el...
 
Ultima editare de un moderator:
Sus