DeletedUser
@ john : tu le compui ? ..daca da sincere felicitari
Eu le compun. Nu prea imi vin idei despre ce sa scriu, as mai scrie.
Multumesc frumos.
Ultima editare de un moderator:
Eu le compun. Nu prea imi vin idei despre ce sa scriu, as mai scrie.
Multumesc frumos.
DeletedUser
Sunt foarte frumoase ...
DeletedUser18063
Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei,......cata dreptate avea Ion Creanga cand sia scris amintirile din copilarie,si cum daca nu lear fi scris el puteam sa o facem noi,fiecare dintre noi.Ce parca noi nu am fost la scalda,sau la furat de cirese sau alte fructe ispititoare si care ne faceau cu ochiul de peste gardul vecinului,findca a lor(a vecinilor) intotdeauna erau mai bune si mai coapte si aratau mai fain..
Ca toti voi ceilati am avut si eu o copilarie destul de zbuciumata in evenimente care ar fi pus pe ras si pe cel mai serios Membru al Garzii Regale Engleze.
Mam nascut la Timisoara,exact in ziua(nu conteaza data) in care mult iubita mea mama si tatal meu,la fel de iubit, au fost la control,ca sa se intereseze de venirea mea pe lume,iar doctorul lea spus sa stea linistiti inca doua saptamani,asta fara sa ma intrebe si pe mine daca mai vreau sa stau sau nu....,deci venirea mea pe lume sa produs in aceasi seara,iar moasa mia fost TATA,pot sa spun ca dupa jumatate de ora de la nastere mam specializat si in prima meserie,ajutor de sofer la salvare......
Oricum sa trecem peste toata venirea mea pe lume si sa ajungem la frageda varsta de 3 luni cand ai mei mau proptit acasa la bunici(Dumnezeu sa ii ierte acolo unde sunt)care mau crescut ca pe pruncul lor cu lapte de bivolita facand din mine un adevarat geamantan...
Bunicii erau de loc din Remeti,localitate ce e cam ultima inainte de a urca inspre Stana de Vale,venind de la Vadu Crisului nu dinspre Beius.....cam acolo pot sa spun ca miam petrecut majoritatea anilor mei din copilarie,un loc de o frumusete iesita din comun si cu niste locuri salbatice pe care nu cred ca le voi mai vedea acum,cu toata idea asta preconceputa de turism rural....
Bun, sa trecem totusi mai departe si sa ne aducem aminte cu totii de curiozitatea copilariei noastre,cand acel mic si cu cornite ne impingea de la spate sa facem vrute si nevrute,nu va intreb care dintre voi ati avut membre superioare sau inferioare rupte,nici nu va doresc asta,dar dupa spusele alor mei,am fost un fel de recordmen la asa ceva(in primul rand din cauza nazbatiilor din copilarie,a sportului si dupa a schiatului).
Primadata miam rupt mana(dreapta) pe la frageda varsta de 6 ani(ai mei au fost ferm hotarati sa ma dea la scoala de la 7 ani)incercad sa aflu cu alti prieteni de copilarie daca pisica stie sa inoate...
Mai detailat??Bunicii mei dupa cum spuneam stateau in Remeti cum vi dinspre Vadu Crisului,inainte de podul care trece peste paraul Ghisor,ce se varsa in Valea Iadului,prima casa pe dreapta....,frumoasa locuinta a copilariei mele,in fata casei,pe langa marginea podului ne strangeam toti pezevenghii de varste apropiate din partea aia a satului,iar curiozitatea bato'strechea nea impins si in ziua aia sa aflam daca mata stie sa inoate,si cum cel mai apropiat de apa,pod si casa era subsemnatul,am fost delegat sa merg acasa sa sutesc pisica bunicami si sa vin cu ea sa o incercam de o baie sa vedem daca stie sau nu sa inoate.
Hotarat nevoie mare de mic,mam dus chitit si cu cea mai mare seriozitate acasa sa insfac mata sa o aduc la prieteni sa pornim experimentul.Am prinso in debara(ca deobicei)si mam przentat la prieteni,pe pod.Atat ca pana la pod pe scurtul drum mau apucat remuscarile,daca saraca mata nu stie sa inoate?Ce fac?Cum ma mai duc eu acasa sa ii spun la bunica,"VEZI CA TIAM INECAT MATA!!"
Si frica de bunica si frica sa nu inecam mata mau facut atunci cand am ajuns pe pod sa le spun amicilor de joaca sa renunte ca eu nu mai arunc nici o mata in apa,Scandal in floare,"arunca mata!","nu,nu o arunc"si tot asa.Pana sau suparat baietii si mau luat cu tot cu mata si mau aruncat de pe pod in prea vijeliosul nostru Ghisor(paraul).Eu miam rupt mana iar mata a inotat fain frumos la mal sa scuturat si dusa a fost in toata viteza,cred ca inapoi in debara.....in timp ce eu imi plangeam de mila si cu mana rupta in apa .....
Asta a fost prima mea data cand miam rupt mana,au mai urmat si altele,culesul de alune,musuroiul de furnici si salt mortal de pe transformator.....
Amintiri din copilarie?Da,acum rad cand imi aduc aminte de ele,si imi place sa le povestesc si la altii sa ii fac sa rada si sa isi aduca si ei aminte de toate nazbatiile pe care leau pus in practica atunci cand ia strafulgerat o idee nemaipomenita....
Poate data viitoare am sa va povestesc,asta daca nu vam plictisit deja cu povestirea mea,cum am aruncat o buda in aer......
PS: alta amintire din copilarie,of Creanga de ce ai scris tu cartea si nu neai lasat pe noi ?sau macar sa nu ii fi facut incheierea sa fi lasat cate un capitol pentru ca fiecare dintre noi sa isi expuna cate o amintire mai iesita din comun....
Cu scuzele de rigoare...ralf36
Ca toti voi ceilati am avut si eu o copilarie destul de zbuciumata in evenimente care ar fi pus pe ras si pe cel mai serios Membru al Garzii Regale Engleze.
Mam nascut la Timisoara,exact in ziua(nu conteaza data) in care mult iubita mea mama si tatal meu,la fel de iubit, au fost la control,ca sa se intereseze de venirea mea pe lume,iar doctorul lea spus sa stea linistiti inca doua saptamani,asta fara sa ma intrebe si pe mine daca mai vreau sa stau sau nu....,deci venirea mea pe lume sa produs in aceasi seara,iar moasa mia fost TATA,pot sa spun ca dupa jumatate de ora de la nastere mam specializat si in prima meserie,ajutor de sofer la salvare......
Oricum sa trecem peste toata venirea mea pe lume si sa ajungem la frageda varsta de 3 luni cand ai mei mau proptit acasa la bunici(Dumnezeu sa ii ierte acolo unde sunt)care mau crescut ca pe pruncul lor cu lapte de bivolita facand din mine un adevarat geamantan...
Bunicii erau de loc din Remeti,localitate ce e cam ultima inainte de a urca inspre Stana de Vale,venind de la Vadu Crisului nu dinspre Beius.....cam acolo pot sa spun ca miam petrecut majoritatea anilor mei din copilarie,un loc de o frumusete iesita din comun si cu niste locuri salbatice pe care nu cred ca le voi mai vedea acum,cu toata idea asta preconceputa de turism rural....
Bun, sa trecem totusi mai departe si sa ne aducem aminte cu totii de curiozitatea copilariei noastre,cand acel mic si cu cornite ne impingea de la spate sa facem vrute si nevrute,nu va intreb care dintre voi ati avut membre superioare sau inferioare rupte,nici nu va doresc asta,dar dupa spusele alor mei,am fost un fel de recordmen la asa ceva(in primul rand din cauza nazbatiilor din copilarie,a sportului si dupa a schiatului).
Primadata miam rupt mana(dreapta) pe la frageda varsta de 6 ani(ai mei au fost ferm hotarati sa ma dea la scoala de la 7 ani)incercad sa aflu cu alti prieteni de copilarie daca pisica stie sa inoate...
Mai detailat??Bunicii mei dupa cum spuneam stateau in Remeti cum vi dinspre Vadu Crisului,inainte de podul care trece peste paraul Ghisor,ce se varsa in Valea Iadului,prima casa pe dreapta....,frumoasa locuinta a copilariei mele,in fata casei,pe langa marginea podului ne strangeam toti pezevenghii de varste apropiate din partea aia a satului,iar curiozitatea bato'strechea nea impins si in ziua aia sa aflam daca mata stie sa inoate,si cum cel mai apropiat de apa,pod si casa era subsemnatul,am fost delegat sa merg acasa sa sutesc pisica bunicami si sa vin cu ea sa o incercam de o baie sa vedem daca stie sau nu sa inoate.
Hotarat nevoie mare de mic,mam dus chitit si cu cea mai mare seriozitate acasa sa insfac mata sa o aduc la prieteni sa pornim experimentul.Am prinso in debara(ca deobicei)si mam przentat la prieteni,pe pod.Atat ca pana la pod pe scurtul drum mau apucat remuscarile,daca saraca mata nu stie sa inoate?Ce fac?Cum ma mai duc eu acasa sa ii spun la bunica,"VEZI CA TIAM INECAT MATA!!"
Si frica de bunica si frica sa nu inecam mata mau facut atunci cand am ajuns pe pod sa le spun amicilor de joaca sa renunte ca eu nu mai arunc nici o mata in apa,Scandal in floare,"arunca mata!","nu,nu o arunc"si tot asa.Pana sau suparat baietii si mau luat cu tot cu mata si mau aruncat de pe pod in prea vijeliosul nostru Ghisor(paraul).Eu miam rupt mana iar mata a inotat fain frumos la mal sa scuturat si dusa a fost in toata viteza,cred ca inapoi in debara.....in timp ce eu imi plangeam de mila si cu mana rupta in apa .....
Asta a fost prima mea data cand miam rupt mana,au mai urmat si altele,culesul de alune,musuroiul de furnici si salt mortal de pe transformator.....
Amintiri din copilarie?Da,acum rad cand imi aduc aminte de ele,si imi place sa le povestesc si la altii sa ii fac sa rada si sa isi aduca si ei aminte de toate nazbatiile pe care leau pus in practica atunci cand ia strafulgerat o idee nemaipomenita....
Poate data viitoare am sa va povestesc,asta daca nu vam plictisit deja cu povestirea mea,cum am aruncat o buda in aer......
PS: alta amintire din copilarie,of Creanga de ce ai scris tu cartea si nu neai lasat pe noi ?sau macar sa nu ii fi facut incheierea sa fi lasat cate un capitol pentru ca fiecare dintre noi sa isi expuna cate o amintire mai iesita din comun....
Cu scuzele de rigoare...ralf36
DeletedUser
Poza
Orasul era o ruina. Lunile de lupte isi pusesera amprenta asupra lui. Rar se mai putea vedea o cladire neatinsa de focul armelor. Din cand in cand cate un avion strabatea cerul si isi lansa incarcatura aducatoare de moarte. Fiecare casa, fiecare colt de strada, groapa din oras era un posibil aducator de moarte pentru combatanti. Lunetisti din ambele tabere asteptau clipa prielnica pentru a-si face simtita prezenta cu un foc de arma aducator de moarte.
La periferia orasului, in fosta vila a guvernatorului regiunii un soldat al Imperiului zacea sprijinit de un zid. Era singurul supravietuitor din plutonul trimis sa apere acest punct strategic. Momentan era liniste, inamicul se retrasese. Sosirea noptii va insemna probabil un nou atac, ultimul pentru el.
Uniforma lui de soldat imperial impecabila odinioara era acum plina de pete rosii care marcau ranile sale. Rana din stomac era cea mai sacaitoare. Ce ar fi vrut sa fumeze o tigara acum. Se uita in jur si zarii o parte din plutonul sau. Erau morti. Acesti oameni odata plini de viata alaturi de care luptase 3 ani pana acum stateau de parca ar fi dormit. Ar fi vrut sa se duca la ei, sa ii trezeasca ... pe uriasul Grin cel serios, pe batranul Albis cel ca un tata pentru toti, pe micul Joel pus mereu pe glume. Dorea sa ii trezeasca pe ei si pe restul. Erau prietenii sai.
Gandurile sale se indreptasera spre iubita lui. Nu o va mai lua niciodata in brate , nu ii va mai simte pielea fina, gustul buzelor ei. Ii va lipsi vocea ei lina la al carui auz mereu simtea ca zboara precum un inger. Duse mana la piept , deschise buzunarul si scoase de acolo o poza. Era iubita lui. O privi, apoi o saruta. O tinu strans la pieptul lui. Era cea mai de pret comoara a lui in aceste momente.
Intunericul se lasa treptat aducand cu el un nou val de de soldati care se indreptau spre vila. Sunetul armelor il trezira pe soldatul imperial. Ciudat, nu il mai durea nicio rana, nu se putea misca, dar disparuse durerea cu totul. Se simtea de parca ar pluti. Intr-un colt al camerei zari o lumina alba. Lumina se aproprie de el, era cineva in ea... Nu putea vedea prea bine cine era. "Vino cu mine" spuse femeia din lumina. Vocea asta era atat de cunoscuta... era vocea iubitei sale. Il chema la ea. Era linistit acum, nu se mai gandea la nimic, dorea doar sa fie cu ea, sa se indrepte spre lumina.
Vila a fost cucerita fara a se intampina rezistenta. Soldatii Aliantei gasira doar trupurile neinsufletite ale soldatilor care o aparasera. Intr-un camera, printre alte cadavre, un soldat statea sprijinit de zid. Tinea la piept poza unei femei. Parea atat de impacat cu sine.
2009 (3)
Orasul era o ruina. Lunile de lupte isi pusesera amprenta asupra lui. Rar se mai putea vedea o cladire neatinsa de focul armelor. Din cand in cand cate un avion strabatea cerul si isi lansa incarcatura aducatoare de moarte. Fiecare casa, fiecare colt de strada, groapa din oras era un posibil aducator de moarte pentru combatanti. Lunetisti din ambele tabere asteptau clipa prielnica pentru a-si face simtita prezenta cu un foc de arma aducator de moarte.
La periferia orasului, in fosta vila a guvernatorului regiunii un soldat al Imperiului zacea sprijinit de un zid. Era singurul supravietuitor din plutonul trimis sa apere acest punct strategic. Momentan era liniste, inamicul se retrasese. Sosirea noptii va insemna probabil un nou atac, ultimul pentru el.
Uniforma lui de soldat imperial impecabila odinioara era acum plina de pete rosii care marcau ranile sale. Rana din stomac era cea mai sacaitoare. Ce ar fi vrut sa fumeze o tigara acum. Se uita in jur si zarii o parte din plutonul sau. Erau morti. Acesti oameni odata plini de viata alaturi de care luptase 3 ani pana acum stateau de parca ar fi dormit. Ar fi vrut sa se duca la ei, sa ii trezeasca ... pe uriasul Grin cel serios, pe batranul Albis cel ca un tata pentru toti, pe micul Joel pus mereu pe glume. Dorea sa ii trezeasca pe ei si pe restul. Erau prietenii sai.
Gandurile sale se indreptasera spre iubita lui. Nu o va mai lua niciodata in brate , nu ii va mai simte pielea fina, gustul buzelor ei. Ii va lipsi vocea ei lina la al carui auz mereu simtea ca zboara precum un inger. Duse mana la piept , deschise buzunarul si scoase de acolo o poza. Era iubita lui. O privi, apoi o saruta. O tinu strans la pieptul lui. Era cea mai de pret comoara a lui in aceste momente.
Intunericul se lasa treptat aducand cu el un nou val de de soldati care se indreptau spre vila. Sunetul armelor il trezira pe soldatul imperial. Ciudat, nu il mai durea nicio rana, nu se putea misca, dar disparuse durerea cu totul. Se simtea de parca ar pluti. Intr-un colt al camerei zari o lumina alba. Lumina se aproprie de el, era cineva in ea... Nu putea vedea prea bine cine era. "Vino cu mine" spuse femeia din lumina. Vocea asta era atat de cunoscuta... era vocea iubitei sale. Il chema la ea. Era linistit acum, nu se mai gandea la nimic, dorea doar sa fie cu ea, sa se indrepte spre lumina.
Vila a fost cucerita fara a se intampina rezistenta. Soldatii Aliantei gasira doar trupurile neinsufletite ale soldatilor care o aparasera. Intr-un camera, printre alte cadavre, un soldat statea sprijinit de zid. Tinea la piept poza unei femei. Parea atat de impacat cu sine.
2009 (3)
Ultima editare de un moderator:
DeletedUser28078
continuarea la ce am scris in pagina 15 )) scuze am fost plecata
Dupa masa ...cu burtile pline ,copiii cazusera din copacii pe paturici si unii dintre ei asa...ca supliciu suprem ne-au pus pe noi adultii sa jucam volei, lucru care ne-a indepartat si mai mult de masina in care Janis Joplin isi continua cintarea. Nici nu facusem noi febra musculara bine, ca dintre boscheti( doar nu credeati ca padurea era seculara) vin doi adoratori ai naturii sot si sotie, ea parca era in capot de casa si striga dind din manute spasmodic : lasa-ma draga, eu le spun! iar el alergind dupa ea ; potoleste, draga nu e frumos si dadea s-o prida dar ea ...sfirleaza nu alta ii tot scapa . Ajunge linga noi si zice cu voce stinsa: va rog, nu vreti sa inchideti casetofonul din masina , ca nu mai pot, ascult aceiasi muzica de 5 ore, va rog! In privirea ei am citit imediat ca nu stia ce e ala Woodstock desi capotul ei se integra in miscare flower-power. Toti ca la un semnal am facut ochii mari, am tuguiat buzele dupa care le-am bagat cu grija intre dinti, strins, stiiiins dar degeaba narile ne frematau iar falcile noastre s-au umflat si am inceput sa ridem ca nebunii. Marian impaciuitor a luat-o la fuga spre masina, a oprit casetofonul si a motivat ca auto -reversul e de vina dar zau nu stiu cum a motivat volumul la maximum ?! Multumiti ca am completat cultura muzicala unora ne-m asezat pe paturici si pentru ca toata lumea, cu mic cu mare dorea sa faca ceva, iar copii biziiau in jurul nostru ca mustele , Marian a gasit solutia salvatoare, a infascat un lucru care acum nu mai exista dar fara de care la vremea respectiva nu putea fi conceputa nici o betie , adica un sifon, si a inceput sa stropeasca copiii, tati sau simtit datori sa-i apere iar sotiile au avut un imbold miraculos sa-si aprovizioneze sotii cu munitie. Asa ca inarmati cu sifoane de diferite capacitati din sticla, plastic sau metal s-au udat ca chiorii pina a secat arsenalul. Eu eram singura uscata pentru ca imortalizam pentru posteritate nebunia. Cu vre-o 10 luni in urma gasesc caseta si ce imi trece prin capsor...hai sa o fac DVD. Succes monstru ! Dau o copie unora dintre participanti care o vad acasa si care suna adunarea, de m-am pomenit intr-o seara de iarna cu toti pe capul meu inclusiv cu copiii care acum sunt la facultate. Pentru ca unii dintre ei nu stiau ce cauta la mine ptc ii invitase altcineva nu eu, le-am satisfacut curiozitate repede, i-am inghesuit pe canapele , i-am stivuit pe jos si am dat drumul la "proiectie". Si stupoare...ceea ce trebuia sa fie o distractie s-a transformat intr-o mirare generala 'ia uite cum aratam? ia uite cit par aveam? vai ce slaba eram? am fost eu blonda? care s-a incheiat cu plinsete generale ...ca timpul trece iar Janis Joplin asigura soundtrack-ul.
)) scuze am fost plecataDupa masa ...cu burtile pline ,copiii cazusera din copacii pe paturici si unii dintre ei asa...ca supliciu suprem ne-au pus pe noi adultii sa jucam volei, lucru care ne-a indepartat si mai mult de masina in care Janis Joplin isi continua cintarea. Nici nu facusem noi febra musculara bine, ca dintre boscheti( doar nu credeati ca padurea era seculara) vin doi adoratori ai naturii sot si sotie, ea parca era in capot de casa si striga dind din manute spasmodic : lasa-ma draga, eu le spun! iar el alergind dupa ea ; potoleste, draga nu e frumos si dadea s-o prida dar ea ...sfirleaza nu alta ii tot scapa . Ajunge linga noi si zice cu voce stinsa: va rog, nu vreti sa inchideti casetofonul din masina , ca nu mai pot, ascult aceiasi muzica de 5 ore, va rog! In privirea ei am citit imediat ca nu stia ce e ala Woodstock desi capotul ei se integra in miscare flower-power. Toti ca la un semnal am facut ochii mari, am tuguiat buzele dupa care le-am bagat cu grija intre dinti, strins, stiiiins dar degeaba narile ne frematau iar falcile noastre s-au umflat si am inceput sa ridem ca nebunii. Marian impaciuitor a luat-o la fuga spre masina, a oprit casetofonul si a motivat ca auto -reversul e de vina dar zau nu stiu cum a motivat volumul la maximum ?! Multumiti ca am completat cultura muzicala unora ne-m asezat pe paturici si pentru ca toata lumea, cu mic cu mare dorea sa faca ceva, iar copii biziiau in jurul nostru ca mustele , Marian a gasit solutia salvatoare, a infascat un lucru care acum nu mai exista dar fara de care la vremea respectiva nu putea fi conceputa nici o betie , adica un sifon, si a inceput sa stropeasca copiii, tati sau simtit datori sa-i apere iar sotiile au avut un imbold miraculos sa-si aprovizioneze sotii cu munitie. Asa ca inarmati cu sifoane de diferite capacitati din sticla, plastic sau metal s-au udat ca chiorii pina a secat arsenalul. Eu eram singura uscata pentru ca imortalizam pentru posteritate nebunia. Cu vre-o 10 luni in urma gasesc caseta si ce imi trece prin capsor...hai sa o fac DVD. Succes monstru ! Dau o copie unora dintre participanti care o vad acasa si care suna adunarea, de m-am pomenit intr-o seara de iarna cu toti pe capul meu inclusiv cu copiii care acum sunt la facultate. Pentru ca unii dintre ei nu stiau ce cauta la mine ptc ii invitase altcineva nu eu, le-am satisfacut curiozitate repede, i-am inghesuit pe canapele , i-am stivuit pe jos si am dat drumul la "proiectie". Si stupoare...ceea ce trebuia sa fie o distractie s-a transformat intr-o mirare generala 'ia uite cum aratam? ia uite cit par aveam? vai ce slaba eram? am fost eu blonda? care s-a incheiat cu plinsete generale ...ca timpul trece iar Janis Joplin asigura soundtrack-ul.
DeletedUser28078
Vaaaai am si eu una despre copilarie
Cind eram mica , nu ca acum as fi prea mare, eram cel mai slab copil pe care vi-l puteti imagina. Reporterii de la tvr puteau da o fuga pina in Constanta si puteau pretinde linistiti ca au fost in Biafra si au filmat un copil malnutrit de acolo. Toate incercarile mamei mele dadeau gres...si credeti-ma era foarte inventiva....am fost copilul care la 2 ani stia sa numere pina la 100 pentru ca dupa 100 de hitiituri in hamac luam si eu un dumicat de mincare, pe la 3 ani am invatat temeinic organizarea armatei romane si inghiteam in sila soldatei caporali, sergenti...la generali nu am ajuns niciodata ca pina atunci eram satula iar mama obosita de atitea rugaminti. Pe la 4 ani am descoperit pisica si am inceput sa am pretentii, cum ca daca maninca cu mine la masa ...as cam minca si eu!?! O chema Montina si sigur daca ar mai trai ar intra in cartea recordurilor ca fiind pisica cu cele mai multe ciorbite mincate la activ ...Ea minca , eu nu. Cavit am mincat o tona...trebuia! Am baut un hectolitru de vin tonic, gama globuluina imi dadea fiori ....si nimic ...slaba tir cu coastele la vedere...tocmai buna sa inveti sistemul osos servindu-ti drept material didactic.
Si....a venit o frumoasa zi de primavara cind mama si-a imbracat rochia de matase care fosnea dumnezeieste si care prevestea o zi speciala. Mi-a pus in picioare ghetele de vara pe care l-am purtat pina in clasa a 4-a ( nu aceleasi ...ca m-am incapatinat sa cresc...totusi) dar fara de care era posibil sa-mi scrintesc gleznele, mi-a dat in mina poseta alba cu bareta rosie din lac si mi-a spus : Dana , mergem la cimitir! Si am mers ....in ditamai excursia pentru ca era foarte departe....
O poarta mare...mare si copaci mari, multi si aliniati frumos....si niste banci mari de a trebuit sa ma cocot pe ele. Dana nu mai da din picioare, tu esti fetita cuminte! Si lume multa....multa....si toata lumea aia avea acelasi fix, sa ma ciupeasca de obraz si sa-i spuna mamei: frumoasa nepotica aveti! Nu asta ma deranja remarca nu era noua pentru mine mama ma facuse la 42 de ani si stiam deja sa joc rolul nepoatei admirabil dar nu intelegeam de ce era necesar sa-mi invineteasca obrajii. Dar s-au intimplat si lucruri bune acolo...toti indesau in poseta mea preferata cite un ou rosu si o bucata de colac. Cind n-au mai incaput s-au revarsat pe rochia mea alba cu buline rosii... ceea ce mamei i s-a parut cam mult pentru o singura zi si m-a luat de mina si m-a urcat pe o alta banca de data asta pe o alee nu atit de circulata.
Soare...mirosea a salcim, nu stiam eu pe vremea aia a ce miroase dar am aflat intre timp si imi place si acum...este parfumul copilariei mele....
-Dana ( Danuta era rezervat doar pentru tata)nu vrei sa maninci un ou? m-a intrebat mama plina de speranta. Ba da am zis eu ( si sa nu credeti ca am uitat sa pun conditii) : il curat eu si fara...piine. Bine, a zis mama fara sa stie ce o asteapta. Am luat oul si am inceput sa-l decojesc cu cele mai subtiri degete pe care vi-le puteti imagina, care aveau si unghiile mincate pina la carne....si pentru ca nu aveam pe ce sa ma sterg o faceam pe rochita cu buline. Am molfait oul fara tragere de inima dar fara leganaturi si fara privirile unui regiment atintite spre mine....de pisici ...nici vorba. Mama era in extaz iar eu ca porcul de murdara dar inca bicolora...rosu cu alb. M-a mai pupat de inca 20 de ori ca sa completeze cele 20000 de pupaturi pe care mi-le administra zilnic si m-a dus acasa. Vestea s-a raspindit in cartier cu repeziciune...au aflat vecinii, asistenta medicala care imi facea injectii, fetele de la "Alimentara"...macelarul si turcul care ne vindea peste. Intr-un tirziu a aflat si tata care a zis intelept:ia-o si mai du-o in cimitir! Si asa a facut mama ....ca vreme de vre-o doi ani mincam singura numai in ciminir si numai oua fierte de acasa dar vopsite chiar daca era octombrie. Asa ca mie imi plac cimitirele si apoi as fi dorit sa fi durat mai mult dejunurile de acolo...pentru ca intre timp mama a mai descoperit o metoda de tortura pentru mine....ma trimetea la o matusa careia eu ii spuneam "bunica" ( aia adevarata murise in 1945) si ma uita acolo simbata si duminica la matusa care ce s-a gindit ca daca tot am inceput sa maninc macar sa o fac cu furculita si cutitul, stind dreapta la masa si cu coatele pe linga corp si daca nu o faceam ma si altoia. Mama nu suporta sa ma vada cu acele obiecte in mina si nici nu o lasa inima sa ma tina in pozitia aceea ciudata asa ca m-a dat la disciplinat. Spuneti si voi acum , sa nu regret eu cimitirul si ouale mincate cu mina?
Cind eram mica , nu ca acum as fi prea mare, eram cel mai slab copil pe care vi-l puteti imagina. Reporterii de la tvr puteau da o fuga pina in Constanta si puteau pretinde linistiti ca au fost in Biafra si au filmat un copil malnutrit de acolo. Toate incercarile mamei mele dadeau gres...si credeti-ma era foarte inventiva....am fost copilul care la 2 ani stia sa numere pina la 100 pentru ca dupa 100 de hitiituri in hamac luam si eu un dumicat de mincare, pe la 3 ani am invatat temeinic organizarea armatei romane si inghiteam in sila soldatei caporali, sergenti...la generali nu am ajuns niciodata ca pina atunci eram satula iar mama obosita de atitea rugaminti. Pe la 4 ani am descoperit pisica si am inceput sa am pretentii, cum ca daca maninca cu mine la masa ...as cam minca si eu!?! O chema Montina si sigur daca ar mai trai ar intra in cartea recordurilor ca fiind pisica cu cele mai multe ciorbite mincate la activ ...Ea minca , eu nu. Cavit am mincat o tona...trebuia! Am baut un hectolitru de vin tonic, gama globuluina imi dadea fiori ....si nimic ...slaba tir cu coastele la vedere...tocmai buna sa inveti sistemul osos servindu-ti drept material didactic.
Si....a venit o frumoasa zi de primavara cind mama si-a imbracat rochia de matase care fosnea dumnezeieste si care prevestea o zi speciala. Mi-a pus in picioare ghetele de vara pe care l-am purtat pina in clasa a 4-a ( nu aceleasi ...ca m-am incapatinat sa cresc...totusi) dar fara de care era posibil sa-mi scrintesc gleznele, mi-a dat in mina poseta alba cu bareta rosie din lac si mi-a spus : Dana , mergem la cimitir! Si am mers ....in ditamai excursia pentru ca era foarte departe....
O poarta mare...mare si copaci mari, multi si aliniati frumos....si niste banci mari de a trebuit sa ma cocot pe ele. Dana nu mai da din picioare, tu esti fetita cuminte! Si lume multa....multa....si toata lumea aia avea acelasi fix, sa ma ciupeasca de obraz si sa-i spuna mamei: frumoasa nepotica aveti! Nu asta ma deranja remarca nu era noua pentru mine mama ma facuse la 42 de ani si stiam deja sa joc rolul nepoatei admirabil dar nu intelegeam de ce era necesar sa-mi invineteasca obrajii. Dar s-au intimplat si lucruri bune acolo...toti indesau in poseta mea preferata cite un ou rosu si o bucata de colac. Cind n-au mai incaput s-au revarsat pe rochia mea alba cu buline rosii... ceea ce mamei i s-a parut cam mult pentru o singura zi si m-a luat de mina si m-a urcat pe o alta banca de data asta pe o alee nu atit de circulata.
Soare...mirosea a salcim, nu stiam eu pe vremea aia a ce miroase dar am aflat intre timp si imi place si acum...este parfumul copilariei mele....
-Dana ( Danuta era rezervat doar pentru tata)nu vrei sa maninci un ou? m-a intrebat mama plina de speranta. Ba da am zis eu ( si sa nu credeti ca am uitat sa pun conditii) : il curat eu si fara...piine. Bine, a zis mama fara sa stie ce o asteapta. Am luat oul si am inceput sa-l decojesc cu cele mai subtiri degete pe care vi-le puteti imagina, care aveau si unghiile mincate pina la carne....si pentru ca nu aveam pe ce sa ma sterg o faceam pe rochita cu buline. Am molfait oul fara tragere de inima dar fara leganaturi si fara privirile unui regiment atintite spre mine....de pisici ...nici vorba. Mama era in extaz iar eu ca porcul de murdara dar inca bicolora...rosu cu alb. M-a mai pupat de inca 20 de ori ca sa completeze cele 20000 de pupaturi pe care mi-le administra zilnic si m-a dus acasa. Vestea s-a raspindit in cartier cu repeziciune...au aflat vecinii, asistenta medicala care imi facea injectii, fetele de la "Alimentara"...macelarul si turcul care ne vindea peste. Intr-un tirziu a aflat si tata care a zis intelept:ia-o si mai du-o in cimitir! Si asa a facut mama ....ca vreme de vre-o doi ani mincam singura numai in ciminir si numai oua fierte de acasa dar vopsite chiar daca era octombrie. Asa ca mie imi plac cimitirele si apoi as fi dorit sa fi durat mai mult dejunurile de acolo...pentru ca intre timp mama a mai descoperit o metoda de tortura pentru mine....ma trimetea la o matusa careia eu ii spuneam "bunica" ( aia adevarata murise in 1945) si ma uita acolo simbata si duminica la matusa care ce s-a gindit ca daca tot am inceput sa maninc macar sa o fac cu furculita si cutitul, stind dreapta la masa si cu coatele pe linga corp si daca nu o faceam ma si altoia. Mama nu suporta sa ma vada cu acele obiecte in mina si nici nu o lasa inima sa ma tina in pozitia aceea ciudata asa ca m-a dat la disciplinat. Spuneti si voi acum , sa nu regret eu cimitirul si ouale mincate cu mina?
DeletedUser
Modern Talking '70
MODERN TALKING '70
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele...nu reuşesc să vizualizez nimic. Pentru că se pare că, fiind prea mic în acel moment, nu am fost deosebit de interesat să memorez date topografice. Tot ce ştiu e că m-am născut undeva într-o maternitate prin mahalaua Bucureştilor, într-o zi oarecare ce îşi aştepta de fix 1973 de ani rândul să intre în istorie. Noroc cu mine...
Povestea următoare e localizată aşadar într-o casă care nu mai există, într-un sat care există încă, undeva prin NV judeţului Giurgiu, iar cele mai multe amintiri din primii mei 6 ani de viaţă sunt suprapuse peste fotografia acelui loc. "La ţară"... Puţine cuvinte îmi cuprind în ele atât de multe câte îmi cuprind astea două.
Nu aş putea preciza data la care s-a petrecut scena de mai jos. E posibil că ea să nici nu se fi petrecut în realitate. În orice caz, daca s-a petrecut, ar trebui să fi fost undeva în a doua parte a anilor 70, adică atunci când eram suficient de mare cât să o reţin dar nu suficient cât să o înţeleg.
Spre sfârşitul unei zile de vară, în curtea părinţilor unuia din părinţi, atmosferă tipică, nu v-o descriu că o ştiţi, care n-o ştiţi imaginaţi-v-o. Care nu aveţi cum sa v-o imaginati din lipsa unei baze de date...aveţi destule jocuri de inteligenta pe net. Cu acces liber indiferent de nota luată la teza aia în care v-au picat subiectele Moromeţii, Viaţa la ţară, Ion şi celelalte 800 din care ar fi trebuit sa va formati acea baza de date.
O zi ca oricare alta, în care eu îmi vedeam de lucru ca de obicei prin curte, probabil îmi updatam arcul cu sfoară nouă, din aia de înşirat tutun. Sau poate încercam un crack pentru noul model Nintendo de cărucior din lemn, de-ala cu doua roti, de vindeau ţiganii pe drum pe post de Need for Speed la playstation...Nevermind, nu eu sunt eroul principal al poveştii ci mamaia şi tataia.
Aş adăuga, pt a fi trendi, şi un "d-zeu să-i ierte", dar e inutil, mă îndoiesc că ar avea de ce să nu îi ierte... Ca să nu zic că mă îndoiesc şi că are cine să îi ierte...In fine, banuiesc ca unii din voi cred ca acolo sus sta un fel de creatura care are asa ceva in fisa postului.Sa-i ierte pe unii si pe altii...
Deci mamaia şi tataia. Nu, nu "bunicu' " şi "bunica", ci taman aşa cum vă spusei! Mamaia si tataia. Pentru acurateţea imaginii, dacă vreţi. ca asa le-am spus intotdeauna.
Dupa nume, Dumitru şi Maria sau Mitu şi Mariea, că aşa era trecută pe buletin, aspect pe care ea îl ingnora cu toată suveranitatea celor zero clase avute, dar motiv de trolling permanent pt tataia, care avea masterul facut, adica toate cele 4 clase pe care le putuse suporta.
Asadar:
Tataia ieşind din casă, spre seară, probabil că-şi încheiase somnul de frumuseţe cu vreun vis urât, că a ieşit cam cu capsa pusă...Şi, având de ales între a-şi vărsa nervii pe Haiduc (din rasă mioritic de bărăgan, adică o cotarlă pur-sânge) sau a-i deversa pe mamaia, ca un gentleman ce era, a ales cainele ca target.
Care target stătea pe burtă la umbră meditând probabil la şansele de a mai apucă vremurile când se va inventa aerul condiţionat portabil pentru câinii imobili sau când va lovi următorul meteorit Pământul, să dispară şi pisicile precum dinozaurii, gasi-le-ar dracii de nesimtite inutile...
-Marş d-aci, putoare, nu mai aveai unde să te-ntinzi în toată curtea asta, hai, get lost! i-a trântit-o al' bătrân, cu gândul că poate câinele îl va asculta în sfârşit şi pe el o dată in viata. Ceea ce i-ar fi adus batranului un minim 3 puncte de self-esteem.
Doar că Haiduc n-a marşat deloc, singura dovadă că e viu fiind mişcarea peste cap a ochilor. Care pe lângă plictiseală mai spuneau cât se poate de citeţ, in limba caineasca : "auzi? tu n-ai de cin' te lua şi mă găsişi pe mine mai fraier? Ori oi fi tu vrednicia întruchipată de mă faci pe mine putoare, sau oi fi vrând să torni asfalt in curte şi începi exact de unde stau eu!?" a gandit patrupedul.
-C'moooon! a răspuns insa de răspuns Haiduc, sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. Poate că doar căsca?
Şi descifrând după poziţia norilor că e rost de niscai show în curte, m-am dat mai aproape ca să nu pierd nici-o literă, prefăcându-mă că am cine ştie ce treabă, poate ca îmi caut ţigările sau poate ca îmi ascut ultimul cutit cu buton primit cadou de la mama de ziua mea, nu mai ţin minte...
Observând că în ziua aia sunt puţine şanse să ia puncte de istim de la Haiduc, tataia a dat un F5 şi s-a orientat spre mamaia, care nu se vedea dar se auzea de undeva de prin bucătăria de vară, mormăind ceva la adresa tuturor bărbaţilor din lume sau cel puţin a celor ce aveau obiceiul să se trezească cu chef de shootere la 7 seara.
-Mari-**! încerca tataia Neajlovu' cu degetul, eşti acasă, fă?
-mmm...yep, răspunde mamaia după vreo 10-15 secunde de delay dinandins.
-Şi ce, nu ştiai sigur daca esti , de te-ai gândit atât? capătă curaj Mitu'. Ia pun-te pe vizibil, right now!
-Eeeeh, mă! răspunde mamaia iesind agale din starea de stealth, cu tupeul caracteristic uneia care îi văzuse deja de mii de ori lui tataia toate avatarele astea de şmecher.
-Ce e? Ce-ai, ai prins viteza de metropolitana? Tot tu ai chef de flame? Ori crezi ca am uitat în ce hal de fragmentare ai venit azi noapte de la bufet, păcat că nu ţi-am făcut un print screen? nu pierdu ea prilejul să-i crească warnul pentru flame şi să-l apropie de zona de suspend, totodata stergandu-si agresiv mainile de sortul negru pe care il purta in fata. Gata oricand sa si-l transforme in cagula si sa ia pozitia de atac invatata de la filmele cu Spartacus.
Văzând că discuţia riscă să devină offtopic încă de la începutul topicului, tataia, care jucase World of Warcraft în variantă originală atat pe frontul rusesc cat şi pe cel nemţesc, şi-a pus imediat în Personal Statement "Buey, acilea io sunt moderatorul" şi a atacat din flanc, pe principiul strămoşesc "o fi ea proastă, da' nici eu nu mă las mai prejos":
-Ţie-ţi place, fă Mario, cum arată interfaţa la curtea asta a noastra?
Curtea nu arata nicicum, adica na, arăta ca întotdeauna,nici mai bine nici mai rau, cel puţin atât cât îmi puteam da eu seama, treabă pe care mamaia în mod sigur o cunoştea mai bine decât mine, replica ei dovedind dealtfel exact asta:
-De ce, ai de gând să o redecorezi în stil neo-clasic? Ori te-a apucat fengshui-ul azi noapte pe alea 7 cărări pe care te-ai întors în curte, vânăt la emoticon şi cu opţiunea de Voice Chat inactivă? Btw, să ştii că poarta era tot acolo unde o lăsasei la plecarea spre bufet, n-o mutase nimeni şi nici n-o micşorase! Asta contrar opiniilor tale exprimate indescifrabil la 2 noaptea, de era să-l faci până şi pe THaiduc să latre prima dată în viaţă ... îi aplica procedeu după procedeu mamaia Maria fără să clipească. Ceea ce îi blocă pentru vreo 5-10 secunde lui tataia atât butonul de fast reply cât şi pe ăla de quote. Lăsându-i în mod parşiv doar posibilitatea să se delogheze din peisaj. Si sa clipeasca nauc precum Chuck Norris cand ii spunea regizorul ca trebuie sa mai ia doi pumni in gura de la Bruce Lee si ca trebuie sa se prefaca indurerat, desi stia tot platoul de filmare ca daca ii dadea o flegma in cap chinezului, ii facea parul blond si cret.
-Ce e dom'le, continua mamaia să secere la foc automat, de la sold, aşa cum avea să o imite Rambo peste câţiva ani salvând onoarea Americii, cumva ti-a aparut virtual memory too low? Vrei un copy/paste sau un link către Google Translator? Vrei sa iti fac un Restore IT Profesional?
-Nuuu, făi... binee, gaata... se resemnă tataia, decizând că n-are rost nici azi să se pună cu aia bătrână care, ca de obicei, când deschidea atât de năprasnic partida insemna ca avea în mână cel puţin o pereche de aşi. Doar ziceam şi eu că poate mai aranjezi şi tu IMVironmentul, ca prea-s toate vraişte prin curte de zici că e camera cu jucarii ale lu' nepota-tu'! Care crede că dacă nu e available, nu-l văd că e în reţea, dupa sopron adica, încerca tataia să mai salveze măcar o minima aparenţă de autoritate, îndreptându-şi atenţia si directia cuvintelor spre mine care tocmai gasisem un loc perfect de unde puteam sa-i scanez pe amandoi fara sa fiu vazut.
Atacul lui mă făcu să-mi sheruiesc în sfârşit my picture-ul cu el, punându-mi însă direct din logare în priviri un link http://gluga de coceni.hai/tataie.fă-mă al dracului/poate.te.dau.în.gât/
Cu directă referire la locaţia unde-şi ţinea el ascuns laptopul. De pe care accesa siteurile de dating cu cooperatistele de pe alte LAN-uri, când era mamaia plecată la sală ori la mall-ul şanţului, la clic cu "fetele" de pe uliţă.
Tataia, fiind încă de pe atunci rudă cu mine şi deci de o inteligenţă "mult mai superioară" altora, a priceput şantajul ("daca ma faci, te fac") încă de la primele litere. Aşa că a adugat din mers, "pupa-l-ar taica-mare de genial", frază care insa nu m-a păcălit, ştiam deja de mult ca sunt genial şi el ştia că ştiu, dar mi-a dat de înţeles că şi-a editat singur umflarea anterioară de bicepşi in semn de undo.
Iar asta a fost de ajuns să îl iert şi să mă întorc la răsfoirea ultimului nr Playboi, cu Mihaela de la 1001 de seri în pictorial şi cu calendarul de la mijloc cu Zoe Petre.
Între timp mamaia (care de când îşi pluginase Mozzila cu Grasemonkey avea o capacitate deosebita de organizare a scripturilor utilizatorului Mitu), îi schimbă brusc backgroundul acestuia. Punându-i în faţă un coş (târnă i se zicea în sistemul de operare de pe atunci) plin de ştiuleţi de porumb, necuratati, in vederea eliminarii acestui adjectiv din fraza.
După care indepartandu-se spre puţ ca să scoată nişte apa proaspătă pentru jacuzzi-ul vacii, îi aruncă lui tataia peste umăr, dimpreună cu curăţătoarea:
-Accept sau Decline?
Tataia care în tinereţe, înainte de insuratoare, fusese campion judeţean la Taebo, stilul Targoviste, prinse din zbor curăţătoarea şi mesajul subliminal şi dadu' accept. Apreciind totuşi că mamaia, o adevărată doamnă tarancă, îi dăduse teoretic posibilitatea de a alege. Deşi doar teoretic.
Înciudat se aşeză pe fotoliul de masaj, ăla de lemn, cu trei picioare, model dacic sau chiar pelasg şi începu să cârâie la ştiuleţi, cei care aţi trăit scena asta prin alta parte, cunoaşteţi sunetul ăla scos de curăţătoare pe boabele de porumb, ritmat, egal, înnebunitor şi calmant totodată (care nu aţi trăit scena, n-aveţi cum, aşa ca...vorba ălora de la BUG Mafia "bip, bip,bip în bip, bip, că tu n-ai fost acolo!").
Dar orgoliul lui de samurai se mai revoltă o singură dată şi, întrucât harachiri cu curăţătoarea ar fi fost poate destul de dureros însă neimpresionabil pentru Maria-san, se răzbună punându-şi în status "Now I remember what soacra-mea said / Nothing to do all day but stay în bed..." , ca link catre serverul primariei care oferea gratis hosting pentru jpg.urile de nunta ale fiecaruia.
Mamaia, fostă Senior-member în echipa de multi-messenger a satului, imbatabila exact la proba de schimbat statusuri sentimentale contra timp, replicându-i aproape instantaneu cu un "Handsgrenades flying over your head...na-na-naaa/ o-o-o, you're în My Army, now" Dar apreciind cu mărinimie ca îi testase destul limitele pe ziua de azi si neriscand totusi un conflict deschis, îl schimbă imediat cu un mai moale "Maria calls: STAND UP AND FIGHT! " .
-Yeaah, şi voi fi a hero printre naibarhuzi..., mormăi tataia în barbă, neştiind că mamaia îl aude oricum pentru că avea un spyware mai bun ca antspyware-ul lui şi el era practic la cheremul ei.
-Just do it, Mitule, just do it, îi răspunse ea aproape veselă, făcându-l pe tataia să blesteme dar numai în gând toţi troienii, cheilogărurile şi în general orice putea avea o vagă legătură cu intimitatea computerului unui ţăran cinstit.
"Ah, de-ar da Domnu' să apuc vremea aia când o să pot să deschid topic pe forumuri, "Cum scap de malware-ul Maria, definitiv?" Deşi, la cât de iute se orientează asta, cred ca deja şi-a rezervat postul de moderatoare...".
A avut răbdare sa astepte până prin '94. După care văzând cât de încet se mişcă lucrurile in IT, l-a apucat Marea Lehamite Finala, a intrat în Control Panel/Add -remove programs şi a apăsat singur pe Butonul Principal de uninstall. Si s-a dezinstalat complet...
A scăpat de ea măcar vreo 10-11 ani, până prin 2005, cand s-au reintalnit.
Pesemne că dusese totuşi dorul statusurilor si replicilor mamaiei pentru că, într-o zi, după ce aceasta îi ignorase cu ambiţie add-requesturile din ultimii doi-trei ani date prin intermediul serverelor a vreo 3-4 spitale, ne-am pomenit cu ea că ni s-a şters singură din lista...
Aşa, pur şi simplu. Fără statusuri de despărţire, fără mailuri explicative. Doar un sec şi senin offline "Eu ies, copii, mă aşteaptă Mitu, avem conferinta pe Sky... N.b."
Fara brb...Fără farafastâcurile melodramatice ale pusului pe ignore practicat de mamaile moderne, aşa-zisele "bunici", cu buze subţiri şi portocalii, care şi-au crescut nepoţii pe muzică de Bach originala, ascultată în costum de doc şi ciorapei albi trei sferturi, strict de pe programe cu licenţă şi nu le-au dat niciodată posibilitatea să-şi dea singuri delete la muci cu mâneca sau direct cu antebraţul gol, pe motiv de inestetică a gestului şi a crustei protectoare ce se forma.
Aş vrea să cred că mamaia nu s-a înşelat şi că întradevăr acum îşi continuă Modern Talkingul cu tataia pe undeva pe sus, prin Sky...Pentru că asta ar însemna că toţi avem deja cont făcut acolo, ne aşteaptă doar să ne dea ADMINISTRATORUL acces.
Iar pe de altă parte ar mai însemna ceva. Anume că offlineurile pe care le mai primim uneori, sub formă de vise, de la cei care au atins limita de trafic pe lumea asta dar au acum abonament nelimitat "dincolo", nu sunt simple cookies-uri uitate în noi când au plecat. Ci sunt chiar mesaje adevărate. De la nişte nume care ni se şterg singure din liste, din pacate din ce în ce mai accelerat, fără să le dăm voie, ba chiar certându-i pentru asta.
Oare cu ce naiba optiuni îi ademeneşte Sky-ul asta, de sunt în stare să-şi lase propriii copii să aştepte şi să urle după un add request care nu va mai veni niciodată?!
Ar fi bine, cat inca ii mai avem prin liste, sa nu setam "apear offline" pentru ei. Destul "permanently offline" va fi sa fie candva. Si inca nu s-a inventat progamul care sa ii detecteze atunci cand se pun ei pe acel Absolutely Offline. Sau care sa ne lase macar sa le furam avatarul...
Vouă nu vi se întâmplă niciodată să va intre câte un "Buzz" sau un "" aşa, parca de nicăieri?
Moi aussi:
MODERN TALKING '70
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele...nu reuşesc să vizualizez nimic. Pentru că se pare că, fiind prea mic în acel moment, nu am fost deosebit de interesat să memorez date topografice. Tot ce ştiu e că m-am născut undeva într-o maternitate prin mahalaua Bucureştilor, într-o zi oarecare ce îşi aştepta de fix 1973 de ani rândul să intre în istorie. Noroc cu mine...
Povestea următoare e localizată aşadar într-o casă care nu mai există, într-un sat care există încă, undeva prin NV judeţului Giurgiu, iar cele mai multe amintiri din primii mei 6 ani de viaţă sunt suprapuse peste fotografia acelui loc. "La ţară"... Puţine cuvinte îmi cuprind în ele atât de multe câte îmi cuprind astea două.
Nu aş putea preciza data la care s-a petrecut scena de mai jos. E posibil că ea să nici nu se fi petrecut în realitate.
În orice caz, daca s-a petrecut, ar trebui să fi fost undeva în a doua parte a anilor 70, adică atunci când eram suficient de mare cât să o reţin dar nu suficient cât să o înţeleg. Spre sfârşitul unei zile de vară, în curtea părinţilor unuia din părinţi, atmosferă tipică, nu v-o descriu că o ştiţi, care n-o ştiţi imaginaţi-v-o. Care nu aveţi cum sa v-o imaginati din lipsa unei baze de date...aveţi destule jocuri de inteligenta pe net. Cu acces liber indiferent de nota luată la teza aia în care v-au picat subiectele Moromeţii, Viaţa la ţară, Ion şi celelalte 800 din care ar fi trebuit sa va formati acea baza de date.
O zi ca oricare alta, în care eu îmi vedeam de lucru ca de obicei prin curte, probabil îmi updatam arcul cu sfoară nouă, din aia de înşirat tutun. Sau poate încercam un crack pentru noul model Nintendo de cărucior din lemn, de-ala cu doua roti, de vindeau ţiganii pe drum pe post de Need for Speed la playstation...Nevermind, nu eu sunt eroul principal al poveştii ci mamaia şi tataia.
Aş adăuga, pt a fi trendi, şi un "d-zeu să-i ierte", dar e inutil, mă îndoiesc că ar avea de ce să nu îi ierte... Ca să nu zic că mă îndoiesc şi că are cine să îi ierte...In fine, banuiesc ca unii din voi cred ca acolo sus sta un fel de creatura care are asa ceva in fisa postului.Sa-i ierte pe unii si pe altii...
Deci mamaia şi tataia. Nu, nu "bunicu' " şi "bunica", ci taman aşa cum vă spusei! Mamaia si tataia. Pentru acurateţea imaginii, dacă vreţi. ca asa le-am spus intotdeauna.
Dupa nume, Dumitru şi Maria sau Mitu şi Mariea, că aşa era trecută pe buletin, aspect pe care ea îl ingnora cu toată suveranitatea celor zero clase avute, dar motiv de trolling permanent pt tataia, care avea masterul facut, adica toate cele 4 clase pe care le putuse suporta.
Asadar:
Tataia ieşind din casă, spre seară, probabil că-şi încheiase somnul de frumuseţe cu vreun vis urât, că a ieşit cam cu capsa pusă...Şi, având de ales între a-şi vărsa nervii pe Haiduc (din rasă mioritic de bărăgan, adică o cotarlă pur-sânge) sau a-i deversa pe mamaia, ca un gentleman ce era, a ales cainele ca target.
Care target stătea pe burtă la umbră meditând probabil la şansele de a mai apucă vremurile când se va inventa aerul condiţionat portabil pentru câinii imobili sau când va lovi următorul meteorit Pământul, să dispară şi pisicile precum dinozaurii, gasi-le-ar dracii de nesimtite inutile...
-Marş d-aci, putoare, nu mai aveai unde să te-ntinzi în toată curtea asta, hai, get lost! i-a trântit-o al' bătrân, cu gândul că poate câinele îl va asculta în sfârşit şi pe el o dată in viata. Ceea ce i-ar fi adus batranului un minim 3 puncte de self-esteem.
Doar că Haiduc n-a marşat deloc, singura dovadă că e viu fiind mişcarea peste cap a ochilor. Care pe lângă plictiseală mai spuneau cât se poate de citeţ, in limba caineasca : "auzi? tu n-ai de cin' te lua şi mă găsişi pe mine mai fraier? Ori oi fi tu vrednicia întruchipată de mă faci pe mine putoare, sau oi fi vrând să torni asfalt in curte şi începi exact de unde stau eu!?" a gandit patrupedul.
-C'moooon! a răspuns insa de răspuns Haiduc, sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. Poate că doar căsca?
Şi descifrând după poziţia norilor că e rost de niscai show în curte, m-am dat mai aproape ca să nu pierd nici-o literă, prefăcându-mă că am cine ştie ce treabă, poate ca îmi caut ţigările sau poate ca îmi ascut ultimul cutit cu buton primit cadou de la mama de ziua mea, nu mai ţin minte...
Observând că în ziua aia sunt puţine şanse să ia puncte de istim de la Haiduc, tataia a dat un F5 şi s-a orientat spre mamaia, care nu se vedea dar se auzea de undeva de prin bucătăria de vară, mormăind ceva la adresa tuturor bărbaţilor din lume sau cel puţin a celor ce aveau obiceiul să se trezească cu chef de shootere la 7 seara.
-Mari-**! încerca tataia Neajlovu' cu degetul, eşti acasă, fă?
-mmm...yep, răspunde mamaia după vreo 10-15 secunde de delay dinandins.
-Şi ce, nu ştiai sigur daca esti , de te-ai gândit atât? capătă curaj Mitu'. Ia pun-te pe vizibil, right now!
-Eeeeh, mă! răspunde mamaia iesind agale din starea de stealth, cu tupeul caracteristic uneia care îi văzuse deja de mii de ori lui tataia toate avatarele astea de şmecher.
-Ce e? Ce-ai, ai prins viteza de metropolitana? Tot tu ai chef de flame? Ori crezi ca am uitat în ce hal de fragmentare ai venit azi noapte de la bufet, păcat că nu ţi-am făcut un print screen? nu pierdu ea prilejul să-i crească warnul pentru flame şi să-l apropie de zona de suspend, totodata stergandu-si agresiv mainile de sortul negru pe care il purta in fata. Gata oricand sa si-l transforme in cagula si sa ia pozitia de atac invatata de la filmele cu Spartacus.
Văzând că discuţia riscă să devină offtopic încă de la începutul topicului, tataia, care jucase World of Warcraft în variantă originală atat pe frontul rusesc cat şi pe cel nemţesc, şi-a pus imediat în Personal Statement "Buey, acilea io sunt moderatorul" şi a atacat din flanc, pe principiul strămoşesc "o fi ea proastă, da' nici eu nu mă las mai prejos":
-Ţie-ţi place, fă Mario, cum arată interfaţa la curtea asta a noastra?
Curtea nu arata nicicum, adica na, arăta ca întotdeauna,nici mai bine nici mai rau, cel puţin atât cât îmi puteam da eu seama, treabă pe care mamaia în mod sigur o cunoştea mai bine decât mine, replica ei dovedind dealtfel exact asta:
-De ce, ai de gând să o redecorezi în stil neo-clasic? Ori te-a apucat fengshui-ul azi noapte pe alea 7 cărări pe care te-ai întors în curte, vânăt la emoticon şi cu opţiunea de Voice Chat inactivă? Btw, să ştii că poarta era tot acolo unde o lăsasei la plecarea spre bufet, n-o mutase nimeni şi nici n-o micşorase! Asta contrar opiniilor tale exprimate indescifrabil la 2 noaptea, de era să-l faci până şi pe THaiduc să latre prima dată în viaţă ... îi aplica procedeu după procedeu mamaia Maria fără să clipească. Ceea ce îi blocă pentru vreo 5-10 secunde lui tataia atât butonul de fast reply cât şi pe ăla de quote. Lăsându-i în mod parşiv doar posibilitatea să se delogheze din peisaj. Si sa clipeasca nauc precum Chuck Norris cand ii spunea regizorul ca trebuie sa mai ia doi pumni in gura de la Bruce Lee si ca trebuie sa se prefaca indurerat, desi stia tot platoul de filmare ca daca ii dadea o flegma in cap chinezului, ii facea parul blond si cret.
-Ce e dom'le, continua mamaia să secere la foc automat, de la sold, aşa cum avea să o imite Rambo peste câţiva ani salvând onoarea Americii, cumva ti-a aparut virtual memory too low? Vrei un copy/paste sau un link către Google Translator? Vrei sa iti fac un Restore IT Profesional?
-Nuuu, făi... binee, gaata... se resemnă tataia, decizând că n-are rost nici azi să se pună cu aia bătrână care, ca de obicei, când deschidea atât de năprasnic partida insemna ca avea în mână cel puţin o pereche de aşi. Doar ziceam şi eu că poate mai aranjezi şi tu IMVironmentul, ca prea-s toate vraişte prin curte de zici că e camera cu jucarii ale lu' nepota-tu'! Care crede că dacă nu e available, nu-l văd că e în reţea, dupa sopron adica, încerca tataia să mai salveze măcar o minima aparenţă de autoritate, îndreptându-şi atenţia si directia cuvintelor spre mine care tocmai gasisem un loc perfect de unde puteam sa-i scanez pe amandoi fara sa fiu vazut.
Atacul lui mă făcu să-mi sheruiesc în sfârşit my picture-ul cu el, punându-mi însă direct din logare în priviri un link http://gluga de coceni.hai/tataie.fă-mă al dracului/poate.te.dau.în.gât/
Cu directă referire la locaţia unde-şi ţinea el ascuns laptopul. De pe care accesa siteurile de dating cu cooperatistele de pe alte LAN-uri, când era mamaia plecată la sală ori la mall-ul şanţului, la clic cu "fetele" de pe uliţă.
Tataia, fiind încă de pe atunci rudă cu mine şi deci de o inteligenţă "mult mai superioară" altora, a priceput şantajul ("daca ma faci, te fac") încă de la primele litere. Aşa că a adugat din mers, "pupa-l-ar taica-mare de genial", frază care insa nu m-a păcălit, ştiam deja de mult ca sunt genial şi el ştia că ştiu, dar mi-a dat de înţeles că şi-a editat singur umflarea anterioară de bicepşi in semn de undo.
Iar asta a fost de ajuns să îl iert şi să mă întorc la răsfoirea ultimului nr Playboi, cu Mihaela de la 1001 de seri în pictorial şi cu calendarul de la mijloc cu Zoe Petre.
Între timp mamaia (care de când îşi pluginase Mozzila cu Grasemonkey avea o capacitate deosebita de organizare a scripturilor utilizatorului Mitu), îi schimbă brusc backgroundul acestuia. Punându-i în faţă un coş (târnă i se zicea în sistemul de operare de pe atunci) plin de ştiuleţi de porumb, necuratati, in vederea eliminarii acestui adjectiv din fraza.
După care indepartandu-se spre puţ ca să scoată nişte apa proaspătă pentru jacuzzi-ul vacii, îi aruncă lui tataia peste umăr, dimpreună cu curăţătoarea:
-Accept sau Decline?
Tataia care în tinereţe, înainte de insuratoare, fusese campion judeţean la Taebo, stilul Targoviste, prinse din zbor curăţătoarea şi mesajul subliminal şi dadu' accept. Apreciind totuşi că mamaia, o adevărată doamnă tarancă, îi dăduse teoretic posibilitatea de a alege. Deşi doar teoretic.
Înciudat se aşeză pe fotoliul de masaj, ăla de lemn, cu trei picioare, model dacic sau chiar pelasg şi începu să cârâie la ştiuleţi, cei care aţi trăit scena asta prin alta parte, cunoaşteţi sunetul ăla scos de curăţătoare pe boabele de porumb, ritmat, egal, înnebunitor şi calmant totodată (care nu aţi trăit scena, n-aveţi cum, aşa ca...vorba ălora de la BUG Mafia "bip, bip,bip în bip, bip, că tu n-ai fost acolo!").
Dar orgoliul lui de samurai se mai revoltă o singură dată şi, întrucât harachiri cu curăţătoarea ar fi fost poate destul de dureros însă neimpresionabil pentru Maria-san, se răzbună punându-şi în status "Now I remember what soacra-mea said / Nothing to do all day but stay în bed..." , ca link catre serverul primariei care oferea gratis hosting pentru jpg.urile de nunta ale fiecaruia.
Mamaia, fostă Senior-member în echipa de multi-messenger a satului, imbatabila exact la proba de schimbat statusuri sentimentale contra timp, replicându-i aproape instantaneu cu un "Handsgrenades flying over your head...na-na-naaa/ o-o-o, you're în My Army, now" Dar apreciind cu mărinimie ca îi testase destul limitele pe ziua de azi si neriscand totusi un conflict deschis, îl schimbă imediat cu un mai moale "Maria calls: STAND UP AND FIGHT! " .
-Yeaah, şi voi fi a hero printre naibarhuzi..., mormăi tataia în barbă, neştiind că mamaia îl aude oricum pentru că avea un spyware mai bun ca antspyware-ul lui şi el era practic la cheremul ei.
-Just do it, Mitule, just do it, îi răspunse ea aproape veselă, făcându-l pe tataia să blesteme dar numai în gând toţi troienii, cheilogărurile şi în general orice putea avea o vagă legătură cu intimitatea computerului unui ţăran cinstit.
"Ah, de-ar da Domnu' să apuc vremea aia când o să pot să deschid topic pe forumuri, "Cum scap de malware-ul Maria, definitiv?" Deşi, la cât de iute se orientează asta, cred ca deja şi-a rezervat postul de moderatoare...".
A avut răbdare sa astepte până prin '94. După care văzând cât de încet se mişcă lucrurile in IT, l-a apucat Marea Lehamite Finala, a intrat în Control Panel/Add -remove programs şi a apăsat singur pe Butonul Principal de uninstall. Si s-a dezinstalat complet...
A scăpat de ea măcar vreo 10-11 ani, până prin 2005, cand s-au reintalnit.
Pesemne că dusese totuşi dorul statusurilor si replicilor mamaiei pentru că, într-o zi, după ce aceasta îi ignorase cu ambiţie add-requesturile din ultimii doi-trei ani date prin intermediul serverelor a vreo 3-4 spitale, ne-am pomenit cu ea că ni s-a şters singură din lista...
Aşa, pur şi simplu. Fără statusuri de despărţire, fără mailuri explicative. Doar un sec şi senin offline "Eu ies, copii, mă aşteaptă Mitu, avem conferinta pe Sky... N.b."
Fara brb...Fără farafastâcurile melodramatice ale pusului pe ignore practicat de mamaile moderne, aşa-zisele "bunici", cu buze subţiri şi portocalii, care şi-au crescut nepoţii pe muzică de Bach originala, ascultată în costum de doc şi ciorapei albi trei sferturi, strict de pe programe cu licenţă şi nu le-au dat niciodată posibilitatea să-şi dea singuri delete la muci cu mâneca sau direct cu antebraţul gol, pe motiv de inestetică a gestului şi a crustei protectoare ce se forma.
Aş vrea să cred că mamaia nu s-a înşelat şi că întradevăr acum îşi continuă Modern Talkingul cu tataia pe undeva pe sus, prin Sky...Pentru că asta ar însemna că toţi avem deja cont făcut acolo, ne aşteaptă doar să ne dea ADMINISTRATORUL acces.
Iar pe de altă parte ar mai însemna ceva. Anume că offlineurile pe care le mai primim uneori, sub formă de vise, de la cei care au atins limita de trafic pe lumea asta dar au acum abonament nelimitat "dincolo", nu sunt simple cookies-uri uitate în noi când au plecat. Ci sunt chiar mesaje adevărate. De la nişte nume care ni se şterg singure din liste, din pacate din ce în ce mai accelerat, fără să le dăm voie, ba chiar certându-i pentru asta.
Oare cu ce naiba optiuni îi ademeneşte Sky-ul asta, de sunt în stare să-şi lase propriii copii să aştepte şi să urle după un add request care nu va mai veni niciodată?!
Ar fi bine, cat inca ii mai avem prin liste, sa nu setam "apear offline" pentru ei. Destul "permanently offline" va fi sa fie candva. Si inca nu s-a inventat progamul care sa ii detecteze atunci cand se pun ei pe acel Absolutely Offline. Sau care sa ne lase macar sa le furam avatarul...
Vouă nu vi se întâmplă niciodată să va intre câte un "Buzz" sau un "
" aşa, parca de nicăieri?
Ultima editare de un moderator:
DeletedUser28078
Demential Valmontzel......
DeletedUser18063
Asa cum am promis acum cateva zile am sa incerc sa imi bag din nou mainile intre amintirile mele si sa o scot la iveala pe cea care se numeste "Cu bomba la cirese"Vam povestit ca bunicii mei erau de loc din partea Ardealului,mai exact din Remeti,Stana de Vale.
Cea mai mare parte a copilariei mele miam petrecuto acolo,hoinarind pe toate coclaurile,de uneori ajungeam atat de tarziu acasa de credeau sarmanii bunici ca neau mancat ursii sau lupii(care umblau pe vremea aia fregvent prin acea zona).
Oricum,nu uit ca eram intro vacanta de vara pe la inceputul anilor '80(deci deja eram aproape flacau,sau asa imi placea mie sa cred)Deja nu ne mai indeletniceam cu aruncatul matelor in apa sau caratul unui stup de viespii si aruncatul lui in serele lui nea Stefan(cu speranta ca il vom prinde acolo si ne vom razbuna si noi pentru urecheala meritata ce neo tragea de fiecare data cand ne prindea la el in livada)Nu in vacanta asta de vara am invatat sa facem BOMBE.Cum am invatat sa facem bombe?Pai sa spun mai exact,la cativa kilomerti buni inspre Vadu Crisului erau exploatari cu carbid(kilometri care pentru noi erau o nimica toata atunci cand ne tuna ceva capul si credeam noi ca e foarte interasant)
Adevarul e ca interesantul asta ni la bagat in cap un var de al meu de la Oradea,ceva mai mare ca noi si cu mai multa "experienta".El a venit la noi si nea scos din monotonia razboaielor cu pusti si pistoale de lemn(ala care avea pistol cu capse era mai dihai ca John Wayne)
Cand am ajuns eu in vacanta de vara la Remeti,barajul de acumulare de la Lesu era aproape golit si barajul in reamenajare. Il amenajau niste muncitori din Maramures,care erau cazati la scoala din sat..sau in alte locuri..dar aveau amenajate...7 "toalete ecologice",stiti voi dinalea cu groapa,la marginea satului,iar langa cele 7 "toalete" era un cires mare cu cirese dinalea mari de Iunie,care la noi fiind munte se coceau pe la mijlocul lui Iulie...(sa nu uitati ciresul findca e foarte important)
La baraj lucra ca si inginer coordonator tata unui prieten de al meu,unul dintre cei mai buni prieteni ai copilariei mele.Totodata,bunicii aceluiasi prieten pe vremea Austro-Ungarilor au avut in sat,chiar in casa in care locuiau,o pensiune,al carei pod era pentru noi un izvor nesecat de descoperiri ......de acolo neam facut rost si de cea mai mare sticla pentru bomba.
Adevarul e ca pana cand am gasit noi sticla respectiva,Ovidiu(varul meu) ne-a invatat sa facem bombele,iei sticla pui carbid,bagi apa,scuturi si cand sticla incepe sa faca pac-pac....o arunci....si mama ce al op'spelea razboi mondial sa lasat in Muntii Apuseni,numai noi stim,o saptamana pana a plecat Ovidiu au bubuit muntii si vaile de sa auzit pana la Ialta.
Deci dupa plecarea lui Ovidiu,am ramas doar eu cu prietenul meu si cam dupa doua zile de plictiseala ne a venit idea cu bomba,idee venita dupa o expeditie in podul casei bunicilor lui,acolo unde am gasit o sticla verde inchis ondulata de 2 ori si cu un cap de mort pe ea(cred ca era predestinata)
Am luat sticla si cred ca pe amandoi nea lovit michiduta direct in moalele capului cu idea bestiala de a face bomba.
Si am purces sa o facem bomba,baga carbid,baga apa si scutura......scutura eu .....,scutura el....nimic,nici un pac-pac,nici un fas-fas...nimic...
Copii fiind,a urmat rapida plictiseala si neam hotarat sa aruncam sticla.Unde sa o aruncam?Copii cuminti am inceput sa ne gandim bine unde sa o aruncam,unu dintre noi a venit cu idea sa o aruncam in apa,in Ghisor,NU!!!! nu e bine ca mai merg femeile si mai spala la apa si daca explodeaza...(deci vedeti ca eram si prevazatori)..pai hai sa o aruncam in porumb...nu a fost buna nici idea respectiva findca pe langa porumb trecea drumul mare.....
Si atunci a aparut ideea bestiala..."Hai sa o aruncam in buda" ,stiti voi 7 "toalete ecologice cu groapa" si am aruncato,iar dupa fuga in ciresul de la 20 de metri de locul aruncarii,suiete si baga cirese la burdihan.
Sincer nici in ziua de azi nu stiu cat a durat,10 minute,30 de minute,dar stiu ca eu era sa pic din cires cand am auzit bubuitura iar prietenul meu era sa pice de doua ori,mai ales a doua oara a vrut sa se arunce singur dupa ce a auzit urletul ce a urmat bubuiturii iar din buda a aparut tatal lui cu pantalonii in vine si plin de toate cele din cap pana in picioare.....
Problema e ca din seara aia eu nu am sa uit cureaua din piele de porc a lui bunicu,pe care isi ascutea el briciul si pe care a incercato pe mine atunci seara.Dar cred ca nici tatal prietenului meu nu va uita cum a stat el toata noaptea la spitalul din sat sa ii se scoata toate cioburile din partea dorsala...
Acum rad....dar daca ati sti voi ce am plans atunci...Doamne,Doamne
Cea mai mare parte a copilariei mele miam petrecuto acolo,hoinarind pe toate coclaurile,de uneori ajungeam atat de tarziu acasa de credeau sarmanii bunici ca neau mancat ursii sau lupii(care umblau pe vremea aia fregvent prin acea zona).
Oricum,nu uit ca eram intro vacanta de vara pe la inceputul anilor '80(deci deja eram aproape flacau,sau asa imi placea mie sa cred)Deja nu ne mai indeletniceam cu aruncatul matelor in apa sau caratul unui stup de viespii si aruncatul lui in serele lui nea Stefan(cu speranta ca il vom prinde acolo si ne vom razbuna si noi pentru urecheala meritata ce neo tragea de fiecare data cand ne prindea la el in livada)Nu in vacanta asta de vara am invatat sa facem BOMBE.Cum am invatat sa facem bombe?Pai sa spun mai exact,la cativa kilomerti buni inspre Vadu Crisului erau exploatari cu carbid(kilometri care pentru noi erau o nimica toata atunci cand ne tuna ceva capul si credeam noi ca e foarte interasant)
Adevarul e ca interesantul asta ni la bagat in cap un var de al meu de la Oradea,ceva mai mare ca noi si cu mai multa "experienta".El a venit la noi si nea scos din monotonia razboaielor cu pusti si pistoale de lemn(ala care avea pistol cu capse era mai dihai ca John Wayne)
Cand am ajuns eu in vacanta de vara la Remeti,barajul de acumulare de la Lesu era aproape golit si barajul in reamenajare. Il amenajau niste muncitori din Maramures,care erau cazati la scoala din sat..sau in alte locuri..dar aveau amenajate...7 "toalete ecologice",stiti voi dinalea cu groapa,la marginea satului,iar langa cele 7 "toalete" era un cires mare cu cirese dinalea mari de Iunie,care la noi fiind munte se coceau pe la mijlocul lui Iulie...(sa nu uitati ciresul findca e foarte important)
La baraj lucra ca si inginer coordonator tata unui prieten de al meu,unul dintre cei mai buni prieteni ai copilariei mele.Totodata,bunicii aceluiasi prieten pe vremea Austro-Ungarilor au avut in sat,chiar in casa in care locuiau,o pensiune,al carei pod era pentru noi un izvor nesecat de descoperiri ......de acolo neam facut rost si de cea mai mare sticla pentru bomba.
Adevarul e ca pana cand am gasit noi sticla respectiva,Ovidiu(varul meu) ne-a invatat sa facem bombele,iei sticla pui carbid,bagi apa,scuturi si cand sticla incepe sa faca pac-pac....o arunci....si mama ce al op'spelea razboi mondial sa lasat in Muntii Apuseni,numai noi stim,o saptamana pana a plecat Ovidiu au bubuit muntii si vaile de sa auzit pana la Ialta.
Deci dupa plecarea lui Ovidiu,am ramas doar eu cu prietenul meu si cam dupa doua zile de plictiseala ne a venit idea cu bomba,idee venita dupa o expeditie in podul casei bunicilor lui,acolo unde am gasit o sticla verde inchis ondulata de 2 ori si cu un cap de mort pe ea(cred ca era predestinata)
Am luat sticla si cred ca pe amandoi nea lovit michiduta direct in moalele capului cu idea bestiala de a face bomba.
Si am purces sa o facem bomba,baga carbid,baga apa si scutura......scutura eu .....,scutura el....nimic,nici un pac-pac,nici un fas-fas...nimic...
Copii fiind,a urmat rapida plictiseala si neam hotarat sa aruncam sticla.Unde sa o aruncam?Copii cuminti am inceput sa ne gandim bine unde sa o aruncam,unu dintre noi a venit cu idea sa o aruncam in apa,in Ghisor,NU!!!! nu e bine ca mai merg femeile si mai spala la apa si daca explodeaza...(deci vedeti ca eram si prevazatori)..pai hai sa o aruncam in porumb...nu a fost buna nici idea respectiva findca pe langa porumb trecea drumul mare.....
Si atunci a aparut ideea bestiala..."Hai sa o aruncam in buda" ,stiti voi 7 "toalete ecologice cu groapa" si am aruncato,iar dupa fuga in ciresul de la 20 de metri de locul aruncarii,suiete si baga cirese la burdihan.
Sincer nici in ziua de azi nu stiu cat a durat,10 minute,30 de minute,dar stiu ca eu era sa pic din cires cand am auzit bubuitura iar prietenul meu era sa pice de doua ori,mai ales a doua oara a vrut sa se arunce singur dupa ce a auzit urletul ce a urmat bubuiturii iar din buda a aparut tatal lui cu pantalonii in vine si plin de toate cele din cap pana in picioare.....
Problema e ca din seara aia eu nu am sa uit cureaua din piele de porc a lui bunicu,pe care isi ascutea el briciul si pe care a incercato pe mine atunci seara.Dar cred ca nici tatal prietenului meu nu va uita cum a stat el toata noaptea la spitalul din sat sa ii se scoata toate cioburile din partea dorsala...
Acum rad....dar daca ati sti voi ce am plans atunci...Doamne,Doamne
Ultima editare de un moderator:
DeletedUser14000
Haideti sa pastram tema curata, e frumoasa si e pacat!
DeletedUser
Mda...Se pare ca e musai sa zic sub forma de eseu ceea ce am de zis.
...ma intreb, ce ramane in final dupa toate astea? Am pe pielea virtuala urmele multor asemenea colti infipti prin alte locuri pe unde am luat parte la asemnea fight-uri, probabil ca o sa mai urmeze si altele. Nu imi amintesc sa fi invins vreodata. Si nici sa fi fost vreodata invins. E drept, in ceea ce ma priveste, in marea majoritate a ocaziilor m-am tavalit in acele arene nu atat din dorinta de a-i rupe jugulara adversarului cat mai ales pentru amuzamentul meu propriu sau a unui cerc foarte restrans. De multe ori stiam ca nu am dreptate, dar ce conta?
Vanitate? Nu stiu. Pe vremuri am practicat anumite sporturi care presupuneau sa iti lovesti adversarul. Si erau momente cand as fi muscat din el, ca Tyson din urechea aluia (doar cine n-a urcat intr-un ring sau nu a pasit pe un tatami s-a grabit sa rada de el). Si e adevarat ca de multe ori ma prefaceam ca gresesc si il altoiam nepermis.
La sfarsit, regulamentul sau ritualul cerea sa ne salutam.
Si o faceam. Dupa care ma gandeam, ce valoare mai are salutul asta, dupa ce "din greseala" l-am lovit in "oua" de l-am incapacitat pe jumatate pe tot restul partidei, iar el stie ca a fost intentionat, pentru ca si el la randul lui mi-a facut acelasi lucru la meciul trecut sau mi-l va face la meciul anterior...
As fi ipocrit, oarecum asa cum eram si atunci cand ma inclinam spre el la sfarsitul meciului, daca as spune ca gustul victoriei nu mi se mai parea la fel de misto. Loviturile nepermise faceau parte deja din regulamentul nescris al oricarui meci. Iar victoria era victorie.
Revenind. E greu pe un forum sa pui pe cineva la pamant. Nu sunt arbitri care sa conduca lupta, cel mult o opresc. Nu sunt lovituri care sa taie respiratia, cel mult sunt suturi in gura, cu varful bocancului. Nu se arunca proasoape, se da log out, dar se revine maine, sau peste o ora. Nu sunt medalii sau cupe catre care sa tragi cu coada ochiului in timp ce adversarul te sugruma din spate sau te tintuieste la pamant si care sa te faca sa iti regasesti o ultima resursa de putere sa il arunci din spate.
Nu sunt nici macar cronici sportive care sa mentioneze numele castigatorului.
A, da, nu sunt nici macar castigatori...Desi fiecare crede ca el e.
Mais...a la guerre comme a la guerre. Vive le popcorn, vive Coca Cola, show musai sa must go on din cate banuiesc, asa ca nu putem decat sa ne lasam mai bine in fotoliu si sa urmarim ce se intampla.
Allez, les bleu!
...ma intreb, ce ramane in final dupa toate astea? Am pe pielea virtuala urmele multor asemenea colti infipti prin alte locuri pe unde am luat parte la asemnea fight-uri, probabil ca o sa mai urmeze si altele. Nu imi amintesc sa fi invins vreodata. Si nici sa fi fost vreodata invins. E drept, in ceea ce ma priveste, in marea majoritate a ocaziilor m-am tavalit in acele arene nu atat din dorinta de a-i rupe jugulara adversarului cat mai ales pentru amuzamentul meu propriu sau a unui cerc foarte restrans. De multe ori stiam ca nu am dreptate, dar ce conta?
Vanitate? Nu stiu. Pe vremuri am practicat anumite sporturi care presupuneau sa iti lovesti adversarul. Si erau momente cand as fi muscat din el, ca Tyson din urechea aluia (doar cine n-a urcat intr-un ring sau nu a pasit pe un tatami s-a grabit sa rada de el). Si e adevarat ca de multe ori ma prefaceam ca gresesc si il altoiam nepermis.
La sfarsit, regulamentul sau ritualul cerea sa ne salutam.
Si o faceam. Dupa care ma gandeam, ce valoare mai are salutul asta, dupa ce "din greseala" l-am lovit in "oua" de l-am incapacitat pe jumatate pe tot restul partidei, iar el stie ca a fost intentionat, pentru ca si el la randul lui mi-a facut acelasi lucru la meciul trecut sau mi-l va face la meciul anterior...
As fi ipocrit, oarecum asa cum eram si atunci cand ma inclinam spre el la sfarsitul meciului, daca as spune ca gustul victoriei nu mi se mai parea la fel de misto. Loviturile nepermise faceau parte deja din regulamentul nescris al oricarui meci. Iar victoria era victorie.
Revenind. E greu pe un forum sa pui pe cineva la pamant. Nu sunt arbitri care sa conduca lupta, cel mult o opresc. Nu sunt lovituri care sa taie respiratia, cel mult sunt suturi in gura, cu varful bocancului. Nu se arunca proasoape, se da log out, dar se revine maine, sau peste o ora. Nu sunt medalii sau cupe catre care sa tragi cu coada ochiului in timp ce adversarul te sugruma din spate sau te tintuieste la pamant si care sa te faca sa iti regasesti o ultima resursa de putere sa il arunci din spate.
Nu sunt nici macar cronici sportive care sa mentioneze numele castigatorului.
A, da, nu sunt nici macar castigatori...Desi fiecare crede ca el e.
Mais...a la guerre comme a la guerre. Vive le popcorn, vive Coca Cola, show musai sa must go on din cate banuiesc, asa ca nu putem decat sa ne lasam mai bine in fotoliu si sa urmarim ce se intampla.
Allez, les bleu!
DeletedUser28078
Nu inteleg si nici macar nu imi bat capul....
Mi-au fost sterse 2 posturi care contineau 2 interbari . Prima oara am crezut ca mi s-a parut , a doua oara am avut o certitudine...curiozitatea omoara pisica , a treia oara nu vreau sa mai existe.
Va las cu cenzura nejustificata si ....scuza-ti de deranj!
Mi-au fost sterse 2 posturi care contineau 2 interbari . Prima oara am crezut ca mi s-a parut , a doua oara am avut o certitudine...curiozitatea omoara pisica , a treia oara nu vreau sa mai existe.
Va las cu cenzura nejustificata si ....scuza-ti de deranj!
DeletedUser28078
Ce pot face nervii din om scuzati de deranj Acum e corect!
scuzati de deranj Acum e corect! DeletedUser
)))) Tanti Dana [sunt mai tanar ..si cred ca pot spune asa] ) lasatii in pace pe acesti moderatori care sterg posturi ..si nu bagati in seama criticile negative ...si incantatine pe noi cei care citim aici cu alte povesti din parte d-voastra ...cu tot felul de nazbatii ) DeletedUser
Nah .fara inspiratie ? ...
Propun eu o tema IARNA....,ca tot ne bate la usa
Propun eu o tema IARNA....,ca tot ne bate la usa
DeletedUser
Nu-s bun la teme de genul asta. Posteaza tu ceva sa avem sursa de inspiratie
DeletedUser25856
Sau si mai bine Iarna din sufletul nostru
DeletedUser
bingo ...
@ johny ...nu sunt "eseist" ...vroiam sa citesc ceva frumos
ca m-am saturat sa citesc acealeasi pagini ) ca deja stiu pe derost unele compuneriDeletedUser431
Iarna din sufletul tău..
Aţi propus tema, aşa că îndrăznesc eu să fiu primul care postează un mic text.
Pustiu, un vânt necruţător bate dinspre soare, atât de rece încât ai impresia că oasele tale sunt de gheaţă. Singur pe stradă, te îndrepţi spre necunoscut, spre soare, cu vântul în faţă. Cauţi un sprijin, scrutezi orizontul cu privirea şi încerci să-l atingi. Îţi continui plimbarea singuratică, sperând să descoperi ceva, să găseşti ceva care te va încălzi. După ce eternitatea s-a sfârşit, ajungi la destinaţie, o cutie goală, de lemn, căptuşită. Înăuntru, căldură. O căldură nefirească, care te cuprinde şi-ţi dizolvă oasele. În timp ce tu te pierzi, găseşti tăria să strigi: "L-Am găsit(-o)!"
Şi viaţa ta se încheie fericită.
Aţi propus tema, aşa că îndrăznesc eu să fiu primul care postează un mic text.
Pustiu, un vânt necruţător bate dinspre soare, atât de rece încât ai impresia că oasele tale sunt de gheaţă. Singur pe stradă, te îndrepţi spre necunoscut, spre soare, cu vântul în faţă. Cauţi un sprijin, scrutezi orizontul cu privirea şi încerci să-l atingi. Îţi continui plimbarea singuratică, sperând să descoperi ceva, să găseşti ceva care te va încălzi. După ce eternitatea s-a sfârşit, ajungi la destinaţie, o cutie goală, de lemn, căptuşită. Înăuntru, căldură. O căldură nefirească, care te cuprinde şi-ţi dizolvă oasele. În timp ce tu te pierzi, găseşti tăria să strigi: "L-Am găsit(-o)!"
Şi viaţa ta se încheie fericită.
DeletedUser
frumos ..mai asteptam eseuri ca vad ca aveti talent
ca vad ca aveti talent