Eseuri

DeletedUser28078

u v-am mai povestit nimicN de mult timp asa ca iata:Intr-un an ne hotarim noi ( eu cu sotul meu) sa mergem in sfirsit la finul nostru care de vre-o 5 ani tragea de noi: veniti la "ruga" la mine la tara ca sa facem o petrecere de pomina. Ruga pentru necunoscatori cum am fost eu pina m-am dus acolo, este hramul sau sarbatoarea bisericii.
Ne-a spus sa nu venim singuri sa mai aducem cu noi ceva rude sau prieteni. Asa ca mi-am urcat ceilalti fini din Constanta in masina ( si astia mai ciudati...pe el l-am botezat inainte sa-l cunun ca era musulman iar ea este din Moldova noastra) si am plecat la Timisoara ...de acolo am mai luat o nepoata care facea medicina veterinara acolo si l-am luat si pe prietenul ei.
Cu totii am ajuns la Denta locul unde urma sa se petreaca dezmatul.
In prima seara a fost totul ok....oraseni fiind i-am cotropit gradina de legume gospodarului care a facut gresala sa ne gazduiasca, ne-am suit intr-un par si am cules toate pere chiar daca nu erau coapte si...din gresala am rupt si o creanga , ne-am batut pina ne-am rupt hainele de noi "cine se da in leagan mai mult" iar cind am ajuns la indoparea ciinelui si fezandarea curcanului, gospodarul nostru care era nimeni altul decit tatal finului meu, nu a mai rezistat si ne-a spus ca ar fi cazul sa ne culcam. Ceea ce am si facut ca doar a doua zi trebuia sa mergem la ruga.
Ne trezim de dimineta , foiala mare prin toate camerele ...zbierete ..."da-mi aia!" , "unde e aia?", "ti-am zis sa iei si ailalta!",...."numai tu esti de vina!"..."m-ai innebunit!".... "nu te mai iau in viata mea!". Printre toate aceste soapte suave numai ce o aud pe nepoata-mea :" iti iei rochia de seara?" si raspunsul meu prompt: "daaaaaaa sigur, aia cu decolteul pina la coccis!"
Spre sperietura noastra totala am fost gata toti deodata si am iesit in curte de-a valma si am inceput sa ridem ca nebunii...eram imbracati ca pentru bal mascat.
Fina mea din Moldova era imbracata ca de biserica ...o rochie cuminte de gospodina ( nici nu credeam ca are asa ceva...ca doar lucreaza la vama) si o basma pusa pe cap...sotul ei tot un tergal si pe cap... inlocuise sapca cumparata la ultimul circuit de F1 cu palaria de paie pe care o poarta de obicei la pescuit, cel care ne invitase era normal imbracat dar nevasta lui avea o rocie care semana al naibii de mult cu un sari indian ...lunga pina in pamint si cu bordura aurie ...era 10 dimineata ....nepoata-mea....nepoata-mea era o adevarata poezie ....era in rochie de seara !!!!!!!! cu pantofi de lac negri in picioare si de unde flutura isteric cravata prietenului ei in mina si vroia sa-l conving eu sa si-o puna , cind ne-a vazut i-au inghetat cuvintele pe buze. Sotul meu era imbracat cu cei mai scurti pantaloni scurti pe care ii avea si cu un tricou alb ...era tocmai bun de mers pe terenul de tenis....eu eram imbracata cu tricoul care imi sta bine dimineata si cu o pereche de pantaloni capri de o culoare sterpezitoare .... putea popa sa ma vada si daca ar fi avut perdelele trase in altar. Era tirziu, foarte tirziu si toti in sinea noastra erau convinsi ca noi suntem imbracati cel mai bine pentru eveniment....asa ca am luat drumul bisericii desi ai fi zis ca in acel sat existau locasurile tuturor religiilor din lume de la hindusi pina la Ba-hai trecind prin voo-doo.
Am ajuns...lume puhoi. Marea majoritate a femeilor erau imbracate in rochii de seara , barbatii aveau costume inchise la culoare si cravata la git...pe fundal se auzea un glas plingacios: "te rog , pune-o!" era nepoata-mea care tinea mortis sa-si sugrume prietenul. Afara erau 42 de grade.
Cind s-a terminat slujba am iesit afara si perechea cea mai impopotonata a inceput sa ne imparta cite o sticla cu bere calda baietilor si cite un pahar de plastic plin cu lichior femeilor. Mie, nici azi nu stiu din ce motiv, mi-au dat o sticla , o sticla intreaga cu afinata si un pahar cu coliva.
Cind m-am trezit asa avuta le-am zis fetelor s-o dovedim dar nu asa in vazul lumii ci la umbra ...putin mai incolo sub un copac.
Acum incercati sa ma imaginati cum poate sa arate Ana Karenina cu Mama India cu Thelma fara Louise si cu Sarapova bind o sticla de afinata sub un salcim si fumind ca niste turcoaice. De la o distanta apreciabila se uitau la noi admirativ , sorbind din berea calda si visind ca beau Guiness James Bond, Zinedine Zidane, Indiana Jones si Hugh Hefner si ei ca si noi aveau un paharel cu coliva din care mai luau din cind in cind cu lingurita de plastic.
De la biserica finu' a mai luat vre-o 4 perechi de rude care trebuiau cinstite acasa.
Pe drum am inceput sa cintam usurel ..... dupa supa cintam mai tare iar cind am ajuns la friptura a venit FORMATIA si am avut muzica live. Erau sirbi ca si finul meu ....asa ca nu stiu ce cintau acolo dar le ziceau bine.
La desert in loc de digestive sau cognac am descoperit tuica.
Ca orice esenta pretioasa am inceput sa o bem in paharele mici iar ca tehnica am folosit-o pe cea de la tequila , 2 batai cu paharelul in masa si vup....o dadeam pe git.... Am dat noi pe git de nenumrate ori si dintr-odata se trezeste o gagica care pina atunci nu bause si nici nu stiam de ce e in stare, ca vrea si ea. Noi i-am dat....si i-am dat si ea a tot baut si la un moment dat s-a sculat in picioare dar a disparut foarte repede si desi eram cu totii liga ea nu a apucat nimeni sa o prinda in timp util , a cazut ca un par. Dupa ce am extras-o din trandafiri si am cules din ea citiva spini am lasat-o sa doarma linistita in baie. Avea acolo un prieten alb , maruntel, de care se tinea cu diprerare chit ca era cam rece.
Scapasem de neprofesioniste asa ca ne-am vazut mai departe de treaba , deja eram in faza in care stiam cu toti sirbeste si cintam odata cu diseuza...ba pentru ca noi stiam mai bine decit ea (aiurea) chiar o acopeream cu vocile noastre.
Prin gard vecini se uitam la noi...si eram multi iar spectacolul era de abia la inceput.
Cind formatia s-a asezat la masa, cu totii am tinut mortis sa ne etalam talentele vocale....dupa ce am urlat "trandafir de la Moldova" ne-am dat seama ca in Dobrogea folclorul e foarte sarac asa ca am inceput sa cintam "Albastru ce cerul si marea" ( nu stiti? nici nu e de mirare e ceva ....intre cintec partiotic si mars funerbru)
Satui, muzicanti s-au sculat de la masa si au atacat o sirba sirbeasca, (oare asta e un pleonasm ?) iar noi am intrat in ultima faza a bunei dispozitii cea in care ne-am crezut si mai talentati si ne-am repezit nebuneste sa ne invirtim....era tot ce ne lipsea.
Vecinii spectatori pina atunci cind au vazut ca se lasa si cu dans si cind au vazut ca nici nu le avem cu sirba au navalit sa ne invete....sirba a inceput sa degenereze in ciardas ( oare asa se scrie) asa ca am cerut insistent o "moartea lebedei" si gratios m-am dus la culcare.
A doua zi la auzul cuvintului tuica ma apucau ametelile....si surpriza nu numai pe mine.
 

DeletedUser12196

El era doar ultimul dintr-un lung şir vise.El era la fel de efemer precum un surâs înflorit pe buzele ei, la fel de fragil si timid, la fel de trecător precum timpul.Dar înainte de orice el era aici şi nu avea să mai plece niciunde şi nu avea să o mai lase să uite sau să fugă pentru că ostenise cale lungă şi mii de ani rătăcise căutând-o.Suspină uşor privind-o cum doarme,cum îşi întinde prin somn mâna delicată căutândul.Ea era răspunsul tuturor rugilor lui,copilul pierdut,iubita perfectă...
 

DeletedUser26904

0.jpg

OAMENI SI FIARE

Traind in acelasi univers si impartind acelasi teritoriu era imposibil sa nu se intalneasca , sa nu intre in conflicte si sa nu existe invingatori si invinsi . (maine ii fac si-o continuare...acum nani)
 

DeletedUser

El era doar ultimul dintr-un lung şir vise.El era la fel de efemer precum un surâs înflorit pe buzele ei, la fel de fragil si timid, la fel de trecător precum timpul.Dar înainte de orice el era aici şi nu avea să mai plece niciunde şi nu avea să o mai lase să uite sau să fugă pentru că ostenise cale lungă şi mii de ani rătăcise căutând-o.Suspină uşor privind-o cum doarme,cum îşi întinde prin somn mâna delicată căutândul.Ea era răspunsul tuturor rugilor lui,copilul pierdut,iubita perfectă...

Fain...superb...tineo tot asa..mia placut
 

DeletedUser431

Stăteam şi mă uitam la sortimentele de caşcaval (îmi place caşcavalul). Simt o bătaie pe umăr, mă întorc şi în faţa mea stătea ea. Fosta.. Mă simţeam ca în reclama de la CocaCola. Mai ales că în spatele ei se afla şi actualul.
- Bună, mă salută ea cu zâmbetul pe buze. Un zâmbet pervers, parcă îmi făcea în ciudă, îmi arăta că acum e fericită.
Cât timp am fost împreună îmi spunea că nu este fericită, şi când ne-am despărţit la fel mi-a spus, că nu am făcut-o fericită.
- Bună, arunc o privire fugară către ea şi apoi mă uit la el, salut!
Mă îndrept spre el, care stătea la câţiva paşi în spate. Întind mâna:
- Ionuţ.
Se uită el cam ciudat la mine, nu prea îi venea să creadă că sunt aşa de sociabil.
- Lucian, şi întinde şi el mâna.
Ne strângem mîna şi începem să discutăm. Discuţii mici, neimportante. Am petrecut jumătate de oră la raionul cu lactate, timp în care el mi-a recomandat 4 tipuri de caşcaval. I-am ascultat sfatul şi am luat un sortiment. Apoi mă străfulgeră un gând şi am văzut-o.
- Nu mai veneai odată?, începe să mă muştruluiască de cum se apropie de noi.
- Iartă-mă prinţeso, m-am întâlnit cu Lucian şi Maria., zâmbesc şi îi prezint. Ea este Delia.
Se prezintă, se salută şi Maria fierbea.
- Ce-aţi zice dacă diseară veniţi la noi?, aruncă Delia o întrebare. Avem paste. O seară italienească. Voi aduceţi vinul. Bun, ne-am stabilit., şi începe să râdă
Încep şi restul să râdă.
- Bine, atunci ne vedem diseară, spune Lucian întorcându-se spre Maria, ştii unde să ajungi?
Maria era roşie. Nimic nu se petrecuse cum şi-a dorit.
- Cred, spuse cu o voce gâtuită. La tine?, mă întreabă.
- Da, răspund şi zâmbesc.
De data aceasta eu eram cel care avea acel zâmbet pervers. Eu eram cel care făcea în ciudă. Şi, Doamne, ce fericit eram acum.
- Atunci ne vedem diseară, spune Lucian fericit.
Ne salutăm şi ne vedem, mai departe, de cumpărături.

Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare.
 

DeletedUser23722

Il vad precum un copil mare, sensibil, visator, pasional, fragil.

El spune ca, inca, o iubeste pe ea. E o distanta fizica intre ei, distanta care desparte intotdeauna daca nu esti indeajuns de puternic sa lupti. Nici unul dintre ei nu vrea sa uite si "se hartuiesc" reciproc cautandu-se, prelungindu-si agonia cu speranta ca ceva se va schimba. Neputinta si frustarea il aduce intr-o stare de nedumerire copilareasca si enervat vrea, uneori, sa nu mai simta nimic. E derutat. Are momente in care vrea pe altcineva, vrea sa uite de ea, de tot. Si alte momente in care viseaza la o
viata cu ea, o viata pe care o stie imposibila. Ma cauta zilnic. Imi vorbeste de ea, euforic, fericit, alteori furios, deprimat. Euforia lui ma face cruda, rautacioasa si-i arunc pe jumatate glumeata, pe jumatate serioasa primul gand ce-mi vine in minte: "Esti un copil atat de pierdut!". Si rad...
Il privesc atenta, ii observ chipul placut framantat, gesturile cuminti, aproape ca-i ating incordarea. El ma urmareste, asteptand... Vrea sa stie cum il vad pe el, cum o vad pe ea. E atat de serios in asteptarea raspunsurilor mele incat devin si mai ironica, aproape sarcastica. Nu ma recunosc in sarcasmul asta si nu-mi inteleg reactiile oarecum brutale si dorinta de a-l soca. Ma intriga impresia de libertate si putere pe care mi-o da prezenta sa. Toata atitudinea lui ma provoaca sa fiu in nenumarate feluri: cand altruista, blanda, calma, cand agitata, nerabdatoare, cruda. Tristetea care i se citeste pe chip, dorinta de a mi se deschide si a-mi arata ce simte, imi trezesc o afectiune ciudata si nevoia de a-l alinta si mangaia. Si imi regasesc caldura, devin optimista, incerc sa fiu prietena cu un copil pierdut. Sunt inconsecventa. Ii vorbesc despre lupta pentru iubirea lui masochista, despre o posibila fericire a lor sau dimpotriva ii sugerez sa caute iubirea in altcineva, sa renunte la iluzii si fantezii, ii vorbesc despre o noua iubire, mai putin apasatoare. Ma asculta atent, imi da explicatii aiurite care ma fac sa zambesc. Nu am intotdeauna rabdare sa-i ascult povestea si-i arunc cuvinte grele, il fac si mai constient de neputinta lui. Il previn ca sunt rautacioasa si ca ma joc, dar insista, vrea sa stie ce gandesc, ce simt. Rabdarea asta a lui infinita ma calmeaza si atunci timpul petrecut impreuna devine placut. Ascultam muzica, bem vin, vorbim despre prietenia noastra, despre noi. In momente ca acestea isi doreste uitarea, linistea.
O intrebare verosimila se naste: ce vreau eu de la el? Uneori am senzatia ca stiu.

Vreau si am nevoie sa fiu eu, sa am o libertate a mea. Vreau pe cineva puternic care infrunta viata si o iubeste cu pasiune. Vreau furtuna si liniste, pasiune si singuratate. Toata gama de trairi adunate la un loc. El imi poate oferi toate astea?!
 

DeletedUser23722

Ascult Vonda Shepard. Traiesc in mai multe lumi. Nu pot renunta la nici una dintre ele, imi ofera prea multe. E ciudat cat de mult inseamna lucrurile simple. Viata e construita din lucruri simple. Daca stii sa apreciezi simplitatea, atunci stii ce inseamna fericirea, fericirea unui moment simplu. Sa imparti momente simple cu persoanele pe care le iubesti. Sa bei o cafea si sa-l asculti pe cel de langa tine, sa asculti si ceea ce nu-ti spune, sa-i asculti tacerea, sa-i intelegi gesturile fara intrebari. Iubesc apropierea asta dintre suflete, afectiunea pe care o simti pentru cineva, afectiune care nu poate fi explicata si nici nu trebuie explicata. E atat de placuta comunicarea asta tacita. E atat de minunat sa stii ca undeva, cineva te iubeste neconditionat, te iubeste pentru tine, pentru ceea ce esti, pur si simplu! Cred in iubire, e sentimentul care merita totul! As vrea sa impart momente simple cu persoana pe care o iubesc, sa-mi muste umerii dimineata, sa-mi gadile talpile si sa ma intrebe: "esti a mea, si azi?"...
Sunt atatea momente de trait! Nu cred in ceva etern... Cred ca trebuie apreciate momentele care vin, care se intampla de la sine. Imi place sa fiu surprinsa.
Fiecare are drumul sau de parcurs dar nu este un drum predestinat, e un drum pe care ti-l alegi constient sau mai putin constient si cel mai important e un drum pe care poti sa ti-l schimbi. Stiu ce vreau sa fac, stiu ce mi-ar place sa fac in viitorul apropiat, am o idee despre cum as vrea sa fie viata mea. Vreau sa experimentez, sa-mi depasesc limitele, sa accept riscurile, sa incerc sa vad din mai multe perspective. Vreau mult nou, vreau ceva diferit. Vreau sa invat despre oameni si sa uit de mine prin arta, sa am momentele mele de singuratate. Nu suport banalitatea, rigiditatea, regulile. Am nevoie mereu sa fiu stimulata. Ma stimuleaza iubirea, frumosul, oamenii, suferinta, tristetea.
 

DeletedUser

Era sa mor, ba nu am murit, ba nu traiesc.
Lumea zice, ca atunci cand bei devii invizibil....
Dar cat de invizibil??????
Cu seara inainte de boboteaza, era miercuri parca, ma deplasez inspre locul de munca, eu jucandu-ma in timpul liber dea ospataru.
La locul de munca nu am baut, sunt sigur de asta. Dupa program, era inspre dimineata, senin afara, toate stelele puteau fi numarate, ma asez la volanul autovehicolului marca WV, proprietatea tatalui meu, si imi incep minunatul meu drum inspre casa. Mergand incet 60-70 din cauza fricii, intr'un moment observ cum din stanga mea un domn cu o duba marca fiat imi taie calea. Eram la 5-6. Ma sperii, apas frana si ambreaiajul cat de tare pot, trag dreapta, nu foarte tare, chiar nu vroiam sa acrosej minunatul plop din dreapta.
Zdrang....zbang...zdrang...
Imi opresc minunal autovehicol, omul din stanga isi opreste minunata duba...si ne punem de accord, dar nu inainte de a ma duce dupa minunatul plop pentru ca am fost chemat urgent de natura.
Omul isi recunoaste vina(zicea ca nu ma vazut)..lasa numar de telefon, numar de la asigurare, numar de la masina, si toate alea ce se lasa...noroc ca am invatat pentru nenorocitu asa de carnet.
Imi analizez masina observ ca de la radiator nu curge nici o lacrima...desi ochiul stang nu mai era. Zic multumesc Doamne si merg mai departe.
Trebuie sa zic ca in acea luni am fost la cheful de dupa anul nou si am fost consumat in exces diverse licori de la Bahus.
Incident rezolvat toti bine sanatosi, eu pieton, tata pieton, si masina la service.
Luni ca tot elevu silitor, cu ochii semi-inchisi, ma deplasez inspre scoala. Ochii semi-inchisi de la chefu de sambata seara...si rememorarea lui duminica(duminica mai putin ca sambata)
Imi aprind tigarea de luni dimineaza...apuc sa fumez, ma trezesc vreau sa trec strada, pe trecerea de pietoni.
Cei drept trecerea de pietoni, o evit de obicei, dar in acea luni am vrut sa o folosesc.
Cum treceam eu linistit, masina din stanga mea incetineste, cea din dreapta nu avea viteza...
Perfect!!!Azi ma resptecta lumea...o sa am o zi perfecta.
Dar doamna aflata in masina din dreapta mea incetineste, eu imi continui drumul, dar nu opreste,cei drept avea o viteza foarte mica, dar ma impinge 1 pas in lateral.
Scuze nu te'am vazut imi zise, hai la spital.
Draga doamna aici ii spitalu' azi am lucrare la matematica, si daca nu imi iese bine, atunci ma poti duce la spital...
Asa ca dupa ce am fost la "petrecut", la putine zile am fost implicat in accidente deoarece lumea nu ma vazut....

Mama cat de invizibil te face alcoolu', dar, mama mama cat dureaza efectu....
 

DeletedUser23722

Am nevoie sa stiu ca intre doua persoane ramane mai mult decat fascinatia inceputului, decat vraja cu care il descoperi pentru prima data pe celalalt, ca nu e totul doar o forma de egoism in doi pe o anumita perioada de timp sau doar obisnuinta de a fi cu "el" sau "ea" pentru ca e mai comod si, sigur, pentru ca e mai putin complicat.
Toate inceputurile sunt magice si au acea stangacie plina de farmec. Ratiunea nu-si are locul in iubire. Amestecul si incoerenta aproape hilara de sentimente, ce compun iubirea, nu au de-a face cu rationalitatea. In asteptarea "lui", treci de la starea de bucurie la cea de timiditate, nervozitate, falsa nepasare, frustare, dorinta, tristete si, din nou, bucurie. In ce consta atractia asta fatala, de te-a tulburat in asemenea masura?! Cuvintele. Cuvintele au o forta a lor care nu trebuie subestimata. Fiecare dintre noi ne lasam vrajiti de cuvinte, de poezia si sentimentele pe care le ascund sau le mascheaza. E un "joc" de descoperire reciproca, de incantatoare tatonare. Comunicarea creaza acea complicitate jucausa, nedefinita si nevoia de a stii despre el, de a-i dezvalui misterul. Se adauga, evident, o atractie fizica care poate fi imediata sau o descoperi in timp si creste dorinta de a-l vedea cat mai des, de a-ti petrece mai mult timp cu el, de a impartasi, de a-i privi ochii, zambetul. Si se intampla acel ceva, acea bataie de inima mai puternica pe care o ai cand ii intalnesti privirea. Te surprinzi urmarindu-i absorbita gesturile, miscarile. Il vrei in preajma ta si pentru tine. Cine a iubit sau crede ca a iubit, trebuie sa fi trait acele momente de inceput, "penibil-amuzante", cand in prezenta persoanei dorite, emotia te invadeaza si iti rastoarna toata fiinta, toate gesturile, cuvintele. Emotia te incordeaza si ti-e teama ca o sa explodezi, nu te mai recunosti si devii brusc neindemanatica, stangace si zapacita. Incerci sa-ti controlezi miscarile involuntare, aiurite ale trupului si ti-e ciuda pe tine pentru lipsa asta de control, cam neasteptata. Ai impresia ca pana si obiectele din jurul tau se transforma in obstacole, menite sa te incurce si sa te puna in situatii dintre cele mai stanjenitoare. Si tot ce-ti doresti e sa fii tu insati, el sa nu-ti observe incordarea si stangaciile, lucrurile sa se intample normal, firesc. Dar totul te da de gol: tonul si tremurul vocii, transpiratia palmelor, roseata care-ti coloreaza obrajii, gesturile precipitate, mana care nu te mai asculta si varsa cafeaua pe masa, scuzele care accentueaza si mai mult ridicolul situatiei, cuvintele nepotrivite care dintr-odata capata o individualitate a lor, un cu totul alt inteles decat cel dorit de tine. Esti constienta de toate astea, iti impui sa fii mai rationala, mai relaxata, mai detasata. Incet, reusesti sa te desprinzi de incercarea de a-ti controla nervozitatea si observi cu o deosebita placere ca stangaciile tale sunt si ale lui. E o zapaceala reciproca, el simte la fel...
Mi-e dor de un inceput... vreau continuare!
 

DeletedUser23722

am mai zis si o mai zic.
eu nu scriu.nu am talent la asa ceva.
am citit-o pe net si am pus-o aici.oricum,e cam ceea ce simt eu,scrisa de alta persoana:)
ciudat!:)
 

DeletedUser29573

Totul este posibil. Pentru mine de ce nu?

Sunt adolescent. Am aripi. Nu le folosesc tot timpul. Fii sigur ca nu ma vei vedea zburand in jurul geamului tau. Si mai sunt sigur ca voi, cei care nu vedeti in interiorul sufletului meu , nu le vedeti.
Le folosesc atunci cand vreau sa zbor, este logic asta. Si porumbeii fac acelasi lucru. Eu insa zbor in gand, evadand din lumea asta, intr-o alta. Zbor cautand noi intelesuri sinelui, renascand din propria simtire. Credinta si natura se impletesc intr-un cantec nou, iar miezul cald al cuvintelor palpita la mangaierea gandului celui innobilat cu har, caci ce altceva este Sufletul daca nu un mod inefabil de a descoperi sensurile ascunse ale Universului?
“Totul este posibil”. Cuvintele rasuna prelung ca susurul unui izvor in mintea mea. Spre intelesurile ascunse sub aceste cuvinte voi zbura de data aceasta.
Si noaptea, din gand, ma retrag in copilarie. Si acolo, cerul imi vorbeste, raul, si mai ales crucile nevorbitoare din cimitirul mic al bisericutei din sat. Inserarea vine ca o zana nevazuta, carabusii alearga prin cer, iar eu vreau sa fac rost de aripi ca ale lor.
Linistea devenea apoi stapana, iar stelele isi reiau locul lor de fiecare seara.
Imi amintesc cazul unui copil: paralizat in urma unui accident. Nu avea mai mult de doisprezece anisori. La varsta la care viata are un farmec puieril, incununat de o salbatica splendoare, atunci cand seva vietii ar trebui sa umple venele copilului frumos, lui ii este curmata orice urma de implinire a visurilor. Ar putea spune ca, pentru el, Cutia Pandorei s-a deschis, ramanand doar cu Speranta.
El insa vrea sa descopere lumea, vrea sa descopere lucrurile frumoase de a caror existenta nu are habar. Vrea sa afle taine, sa prinda aripi, sa se desprinda de corpul acesta aproape inert, sa zboare catre cer, sa atinga norii, sa se contopeasca cu ei, sa aiba soarta lor: sa se topeasca picatura cu picatura, sa fie perpetua existenta a vietii.
Si din aceasta dorinta se naste vointa “copilului frumos”, cum ar zice Dan Puric. Desi durerea il chinuie, ii provoaca cele mai crude simtiri pe care trupul lui plapand de copil nu ar trebui sa aiba parte, el continua sa scrasneasca din dinti, sa stranga mana mamei cat poate de tare , sa se sufoce sub privirea ei plina de dragoste si compasiune sis a continue exercitiile. Pentru ca scopul lui este unul, si nimic nu-l poate impiedica: vrea sa mearga. Desi medicii i-au dat putine sanse, dupa un an, el merge aproape ca un om normal.
Si daca el a fost capabil de un asemenea efort supraomenesc, as zice eu, de ce nu as putea sa-mi indeplinesc visurile? Eu vad, desi se intampla sa fiu oarba, eu merg, desi poate in directia gresita. Eu miros, desi poate o floare atragatoare dar cu miros otravitor. Si simt. Poate tu nu simti. Poate nu te bucuri de soarele care dezmiarda oceanul de ninsoare, adierea calda a vantului sau randunica ce isi spune povestea, grabita, la fereastra.
Ma simt naufragiat in ziua de azi, o lume plina de prejudecati care impiedica existenta unui copil frumos. Si toti copiii sunt frumosi pana la interventia oamenilor mari.
Viata nu e nici buna, nici rea! Este asa cum o simtim!
Eu stiu ca pot! Si am dovedit-o de atatea ori. Dar pot mai mult! De ce nu as putea deveni o prezentatoare tv de success sau de ce nu as putea locui la New York?
Am invatat sa privesc viata ca pe un simbol al desavarsirii, ca o lupta pe care o duc pe doua fronturi: intern si extern.
In interior, in inima visului sunt singura. Ramas fara nicio garantie, despuiat de artificiile limbajului, de protectiile sociale, de idologiile linistitoare, ma regasesc in izolarea totala a fapturii in fata lumii. Din mine nu mai ramane decat faptura si soarta ei inexplicabila si puternica ei soarta, influentata de vointa – cuvantul cheie.
Descopar uluit ca eu sunt in aceasta viata nesfarsita o fiinta ale carei origini sunt dincolo de tot ceea ce pot cunoaste, a carui soarta depaseste orizonturile unde-mi ajunge privirea. In strafundurile singuratatii, dupa ce am avut curajul sa accept conditia, nu regasesc tristetea. Nu trebuie sa ne pierdem speranta in tot ce ne ofera lumea, nu ar trebui sa ajungem la dezolare. Nu trebuie sa ne pierdem bucuria data de lucrurile simple din viata cotidiana.
Faptura ma aflu cu celelalte fapturi in comunitatea cea mai profunda, care nu exista decat in centrul sufeltului.
Din vis, ma intorc cu aceas putere de a ului viata, de a iubi oamenii si lucrurile si faptele, putere pe care o uitasem si de care ma dezvatasem parasind paradisul copilariei.
 

DeletedUser23722

m-am trezit de dimineata fara chef de nimic.am ajuns din nou in camera mica si intunecata.nu imi e frica,doar am mai fost pe aici.pare diferit sau...eu sunt cea diferita.
incerc sa ma dau jos din pat si sa ies din ea.ma impiedic,cad si incerc sa ma ridic.dar ceva ma tine de picior si imi spune ''STAI!'' incerc sa ma indepartez de ea si sa fug.cad din nou,dar de data asta nu ma mai poate ajunge.am deschis iar usa si am dat de lumina...
ies speriata si ii vad pe cei dragi mie.nu sunt multi,dar sunt persoanele cele mai importante din viata mea.cu ochii larg deschis,te caut pe tine.vreau sa ma strangi in brate..am atat de multa nevoie de atingerea ta si de vorbele tale...
cu tristete,vad ca nu esti acolo.....si nu inteleg de ce.incerc sa zambesc si sa ma gandesc doar la ce am trait impreuna.au fost clipele cele mai frumoase din viata mea.dar...zambesc din nou si ma indrept spre persoanele cu adevarat importante in viata mea si realizez ca si tu odata ai facut parte din ea
 

DeletedUser

Cine sunt? Cine esti? Cine suntem?
Oare cum? Oare cand? De ce ? Cine? Unde? Intrebari pe care ni le punem toti dar la care nu suntem toti in stare sa raspundem... sau poate doar nu suntem in masura sa o facem. Totul se rezuma la Noi... oamenii in general... sau pur si simplu doar noi doi. Perechea perfecta, sufletele pereche, dragostea nemarginita. Dar daca acestea nu exista si sunt simple iluzii care doar ne tin in viata si ne ajuta sa continuam chiar daca am cazut? Si daca e adevarat? Ce avem de pierdut daca credem? Ce avem de pierdut daca iubim? Raspunsul e simplu. NIMIC.. nu avem nimic de pierdut...
 

DeletedUser

e scris de mine in ianuarie anul asta... m-am gandit sa-l postez si aici:)
 
Sus