Pai hai sa stabilim niste lucrusoare legate de notiunea de reincarnare:
Sufletul care nu a putut atinge perfectiunea in timpul vietii corporale, poate sa-si termine purificarea suportand proba unei noi existente. Sufletul, purificandu-se, sufera fara indoiala o transformare, dar pentru aceasta ii este necesara proba vietii corporale. Sufletul are mai multe existente corporale. Cei care spun contrariu vor sa ne mentina in ignoranta in care se gasesc ei insisi- este dorinta lor. Sufletul, dupa ce a parasit un corp, isi ia altul; altfel spus, el se reincarneaza intr-un nou corp. Scopul reincarnarii este ispasirea, ameliorarea progresiva a umanitatii, fara de care n-ar exista dreptate. Numarul existentelor corporale ale unui spirit nu este limitat. Cu fiecare existenta noua, spiritul face un pas pe drumul progresului. Cand s-a debarasat de toate impuritatile sale, nu mai are nevoie de probele vietii corporale. Numarul reincarnarilor nu este acelasi pentru toate spiritele. Cel ce avanseaza repede este crutat de incercari. Totodata, aceste incarnari succesive sunt intotdeauna foarte numeroase, caci progresul este aproape infinit. Dupa ultima reincarnare, spiritul devine spirit preafericit - este spiritul pur.
Dogma reincarnarii este fondata pe dreptatea lui Dumnezeu si pe revelatie. Un tata bun lasa intotdeauna copiilor sai o poarta deschisa caintei, nu?. Toate spiritele tind spre perfectiune si Dumnezeu le da mijloacele prin probele vietii corporale. Dar in dreptatea sa, el le harazeste sa desavarseasca in noi existente ceea ce n-au putut face sau termina intr-o prima incercare.
Daca soarta omului era irevocabil fixata dupa moartea sa, Dumnezeu nu ar fi cantarit deloc actiunile tuturor in aceeasi balanta, si nu le-ar fi tratat deloc cu impartialitate. Pana la urma asta este esentza discutiei noastre.
Doctrina reincarnarii, care consta in a admite omului mai multe existente succesive, este singura ce raspunde ideii ca dreptatea lui Dumnezeu se face si in privinta oamenilor aflati intr-o conditie morala inferioara. Aceasta doctrina este singura care poate sa ne explice viitorul si sa indreptateasca sperantele noastre, de vreme ce ea ne arata mijlocul de a ne rascumpara greselile prin noi incercari. Ratiunea ne-o sugereaza si spiritele ne-o infatiseaza.
Omul care are constiinta inferioritatii sale capata prin doctrina reincarnarii o speranta consolatoare. Daca el crede in dreptatea lui Dumnezeu, nu poate spera sa fie pentru eternitate egalul acelor ce au facut mai mult bine decat el. Gandul ca aceasta inferioritate nu-l dezmosteneste pentru totdeauna de binele suprem, si ca il va putea cuceri prin noi eforturi, il sustine si il reanima curajul. Cine este cel care, la sfarsitul carierei sale, nu regreta ca a capatat prea tarziu o experienta de care nu mai poate profita? Aceasta experienta tardiva nu este deloc pierduta - o va folosi intr-o noua viata.
Nu putem reduce totul la Iad sau Rai.