CAPITOLUL 4Misiunea Doctorului Xavier
Vorbele răsunară gâtuit în tăcerea încăperii. Ochii verzi ai
Doctorului Xavier scânteiară privindu-l.
- Sunt umbre ale nopţii. Nu le băga în seamă căci n-ai tu puterea să te lupţi cu ele. Dar îndrăzneala ta mă uimeşte, copile. De ce cauţi răspunsuri pe care nu poţi să le înţelegi?
-Nu mă pot opri, suspină
The Alphabet. Mă împinge câteodată aşa un dor de ce a fost…si-aş vrea să mai fie. Şi-aş vrea să stiu…
-Copile, ce a fost nu mai poate reveni. Oricât ai căuta o cale. Acceptă ce primeşti acum şi nu mai încerca zadarnic.
-Aş vrea un prieten, scânci
Alphabet.
-Un prieten?!
Hohotul de râs al doctorului răsună puternic în încăpere, învăluind totul ca o vrajă bună.
-Copile, de vrei un prieten acela îţi pot fi eu. Dar nu vei rezista Adevărului.
The Alphabet îl privi cu reproş.
-Te înşeli doctore şi îţi voi dovedi.
-Fie, zâmbi ironic doctorul. Îţi voi da o misiune. Undeva, în castelul pe unde mi te-ai tot plimbat tu hai-hui, se află ascunsă o carte. În ea putem găsi împreună o soluţie la problemele cu care se confruntă lumea asta a noastră. Pun-te de-o caută!
-Alerg, mărite doctor! se însufleţi
Alphabet-ul cuprins de-un gâdilici pe şira-i tatuată. Şi ca un spiriduş ţâşni în picioare de pe locul vrăjit unde înţepenise până atunci.
-Stai mototolule, stai să asculţi tot ce trebuie să ştii, strigă Doctorul disperat după el.
Dar
Alphabet-ul nostru însufleţit de vajnice impulsuri deja o luase la galop spre uşă. Vorbele doctorului nu-l mai ajungeau.
-Ai grijă măcar la
MARELE PORTAL! ţipă în urmă-i doctorul, clătinând însă din cap. “Zevzecul ăsta o să ne piardă pe toţi dacă nu are grijă. Trebuie să-l ajut. Măcar e cinstit fraierul, o specie pe cale de dispariţie de n-avem grijă.”
Privi în jurul său. Undeva în dreapta se ghiceau în penumbră câteva rafturi fumurii din stejar lăcuit. Auzul fin al doctorului prinse dintr-acolo un zgomot vesel ca un clinchet de clopoţel.
-Mda şi eu mă gândisem la tine, zâmbi el blând. Fă-te incoa’ şi nu te mai ascunde.
Un praf ca de aur se ridică din dreapta odăii şi se risipi în valuri spre doctor însoţit de un hohot de râs vesel şi cristalin. Se învârti în jurul lui, trecându-i printre degete, mângâindu-l jucăuş pe faţă şi răsfirându-se apoi spre tavan până când încet-încet se potoli, luând formă materială.
O creatură mică şi aurie, cu aripi mari de fluture noptatec şi râs clar ca un clinchet de zurgălăi.
-Iar te ţineai de prostii
Alizeea, zâmbi doctorul întinzând palma deschisă către ea. De când asculţi pitită după cărţi?
Cu un zvâcnet de steluţă zâna-fluture ţâşni spre tavan, ocolind mâna întinsă spre ea.
-Să ştii că eu nu te spionez, se strâmbă ea de sus la doctor, cu un glascior proaspăt de copil supărat. Şi dacă mai zici că fac aşa, mă supăr de tot şi plec, declară apoi bâzâind în zbor de colo până colo, supărată nevoie mare.
-
Alizeea vino încoace, nu te mai fâţâi atât că m-ameţeşti, râse Doctorul. Zici că vrei să-l găseşti pe
Rakanishu în odaie la mine, aşa te agiţi.
Silueta de sus bâzâi supărată dintr-un colţ în altul al încăperii.
-Pe
Rakanishu să-l cauţi tu aici, că eu nu am de ce si nu vreau. Ăsta zdrăngăne-n castel la orgă cu orele şi când prinde pe câte unul dintre noi pe lângă el îl pune să asculte ce-a compus.
-Bine, bine, râse doctorul urmărind-o cum făcea tumbe. Îmi cer iertare pentru ce am zis. Vii la mine acum?
Clinchetul de clopoţel ce însoţea zborul zânei supărate se domoli niţel şi ea pluti încetişor către faţa doctorului Xavier.
-Spui drept? întrebă cu năsucul în vânt, făcând încă pe supărata.
-Drept spun, zâmbi doctorul.
-Bine atunci, facem pace.
Şi zâna zbură cuminte spre palma întinsă a doctorului, aşezându-se încetişor şi-şi strânse apoi aripile de catifea albastră peste corpu-i mititel.
-Ce-ai zice dacă te-ai duce să-l ajuţi pe
Alphabet, copilul ăsta? Am impresia că i s-au urcat tatuajele la cap…. Sau i s-a mutat mintea în spinare. Caută răspunsuri şi vrea să schimbe lumea, dar nu stă să asculte sfaturi înţelepte. Şi mi-e că o să încurce lucrurile de n-o să mai avem ce salva.
-Eu mă duc după el, zise zâna-fluture alintându-se că un copil răsfăţat şi jucându-se cu una dintre aripi, dar dacă face vreo prostie mai mare decât pot eu repara?
-Pai…chemi şi tu vreun vultur sau poate-un cavaler, zâmbi doctorul. Ori vezi că mai sunt vreo doi trei ciocolatii prin preajmă, aduşi de un vâlcean….. fumează narghilele şi joacă şeptic afara la taverna "Musca bleagă". Îmi dai de ştire şi mie şi vedem. Măcar să-l aperi până atunci. Ia zii: te duci?
-Mă duc, se hotărî zâna şi zbură din palma doctorului.
-Auzi
Alizeea, vezi numai să nu treacă zănaticul de
PORTAL că e de rău.
-Da-da, clincheti zâna îndreptându-se spre ieşire urmărită de privirea cu sclipiri de smarald a Doctorului.
“Si acum nu ne rămâne decât să aşteptam” gândi acesta.
Pe lungile coridoare o luminiţă zbura zorit în urma
Alphabetului cel tatuat, împrăştiind câte un strop de praf auriu ici şi colo pe la câte o cotitura.