File de poveste

DeletedUser


FILE DE POVESTE

seperator.gif


Mergand pe ideea de baza a lui Madalin si a scolii noob-ilor si respectand mostenirea lasata de stramosii Atlanti ce umpleau altadata taramul acesta al triburilor cu prezenta si povestile lor, o noua generatie ne-am adunat in jurul unui foc de tabara, sa povestim ce am vazut, trait si intalnit sau ceea ce ni s-a povestit de catre altii.

Personajele despre care va vom povesti fiecare in felul nostru sunt inspirate de userii forumului.
Lumea pe care se desfasoara actiunea povestilor noastre este minunata Lume Tribala, un taram magic al vitejiei, curajului, al rasului si al durerii, al inteligentei sau.... al lipsei de inspiratie :)

Fiecare povestitor are la dispozitie o saptamana pentru a compune. Acest topic va fi inchis in timpul saptamanii pregatitoare, urmand ca in ziua postarii sa fie deschis (in urma unui mesaj catre Ingerasa) astfel incat fiecare povestitor sa-si poata pagina/edita in felul propriu creatia sau sa-i adauge ce elemente ar dori.

Pentru discutii si spam :D pe seama povestilor scrise vom face un topic separat.

De asemenea aici se vor afisa numele celor inscrisi initial, urmand ca cel ce continua povestea sa fie ales sau propus de catre cel care a postat inaintea lui. (iar persoana desemnata succesoare sa-si dea acordul, normal :D )
Lista de inscrieri ramane deschisa tot timpul si pe parcurs se vor face modificari in postul initial.

Momentan inscrierile sunt urmatoarele:

1.clarissima
2.Plesuv28
3.aquilla
4.yoandyo
5.Leif cel Fericit
6.Planeta Soarelui
7.Dr. Xavier
8.Blackdude
9.
10.
................
Lista ramane deschisa tuturor pentru inscriere . :)
 
Ultima editare de un moderator:

Rakanishu

Community Manager
Scor reacție
145
Pentru a se evita spamul nedorit voi inchide aceasta tema, urmand ca modificarile, inscrierile sa fie facute de catre unul dintre noi ( eu sau ingerasa ) dupa instiintarea prin mesaj privat.
Povestile pot fi postate personal de fiecare in parte , solicitand deschiderea temporara a temei.

Discutiile le veti purta aici !
 
Ultima editare:

DeletedUser8343

Pentru ca acest topic e o "poveste", va avea parte de acelasi tratament ca si celelate. Asta insemnand "sticky" si stergerea oricarui alt post pentru a pastra fluiditatea povestii.
Aviz celor care postati..sa nu va mirati de ce va dispar posturile.


6.1. Moderatorii si adminii au dreptul de a edita, sterge mesajele si/sau inchide topicuri.
Daca mesajul dumneavoastra a fost sters sau editat atunci inseamna ca stergerea/editarea a avut la baza un motiv intemeiat. Va rugam respectati instructiunile lor.
 

DeletedUser


CAPITOLUL 1

seperator.gif


Toamnă. Noapte de toamnă. Picăturile de ploaie cad ritmic pe covorul de frunze veştede. Un tânăr de 13 ani (tindem să credem că de puşcărie) priveşte îngândurat spre norii negri (cumolonimbus pentru cunoscători, aia-s cei mai răi nori)... Un fulger spintecă cerul. The Alphabet tresare.

Sare şi inima lui din piept. O caută printre iarbă şi frunze, o găseşte (ce-i drept, cam udă), o pune înapoi în piept, o lipeşte cu Picătura(picătura ce lipeşte nici Leif n-o dezlipeşte) şi totul revine la normal.
The Alphabet se sprijină iarăşi de un copac (nu ţinea mult la viaţa lui, nu ştia că poate să fie curentat) şi scrutează zarea cu privirea-i ageră, de nectalup(mă rog, vedea şi ziua, da' asta nu mai zicem, calităţile personajelor negative nu trebuie amintite în poveste)...În depărtare se ridică semeţ un munte, iar pe munte un castel, un înfiorător castel. Negru, cu turnuri uriaşe, ascuţite, ce ţin cerul în spate, înţepându-l, înroşindu-l şi făcându-l să plângă cu lacrimi de... de... ploaie, ce naiba?

Se ştie că acolo locuieşte Rakanishu, Lordul Suprem al Triburilor. Lui The Alphabet i se aprinde becu'(ca-n desenele cu Tom şi Jerry, adică îi vine o idee)... Ce-ar fi să refacă mitul madalinic, cel al Lumii Noobilor? Şi... cum? Cum altfel decât obligându-l pe Rakanishu să facă asta? Ştie sigur că va fi impresionat de aparenta sa candoare, inocenţă... sau... de privirea diabolică ce supune orice muritor.
Merge cu paşi siguri spre castel... Ploaia îl udă până la tatuajul cu literele alfabetului de pe spate, dar nu îi pasă. Fulgerele cad în jurul lui, dar niciunul nu-l atinge, îl protejează ca pe un zeu de 13 ani...
După un drum lung şi anevoios ajunge la castel, chiar în faţa porţii.

Bate la poartă. Bang-bang! Nimic... doar ecoul în aerul rece... Bang-bang! Nimic, trage de poartă, dar în zadar. Bang-bang! Trage iarăşi, dar degeaba... Aşteaptă puţin... Poarta se deschide parcă singură, însoţită de un scârţâit teribil (atenţie, se deschide după 6 bătăi, nu după 3, ca în basme)...The Alphabet păşeşte înăuntru... Uşa se închide cu zgomot în spatele sau. Se uită în spate - întuneric, în faţă - întuneric. Singurul lucru care animă un pic atmosfera, dar o face într-un mod sinistru este sunetul puternic de orgă ce se aude de la etaj. După ce se împiedică de câteva ori, alfabetul nostru găseşte scările în formă de spirală şi urcă... urcă şi iar urcă... sunetul se aude din ce ce puternic. Parcă o umbră neagră, de nesesizat în acel întuneric, îl conduce până la camera de unde se auzea sunetul. Ajunge în faţa uşii masive, de lemn poleit cu aur(ca la Becali la castel)...Păşeşte timid încăpere... ştia că cineva cântă la orgă în camera aceea...

- Închide uşa şi stai jos!
The Alphabet se conformează parcă hipnotizat...
Sunetul de orgă se opreşte...
- Tu ştii cine sunt eu?
The Alphabet simte fiori pe şira spinării tatuată cu alfabete... Oare în ce s-a băgat? Se uită în toate direcţiile, dar nu vede nimic. Beznă de s-o tai cu cuţitul.
- Ştii cine sunt eu?
Într-un final, alfabetul văzu de unde vine sunetul. O lumină puternică i se aprinse în ochi... (era un fel de lampă marca Triburile-Rakanishu, modelu' roşu)...o lumină roşie, sângerie (ca şi roşul din avatarul lui Raka)...The Alphabet căzu pe jos de pe scaun ca lovit de vorbele lui Chevyx. După aproape un minut îşi reveni, se puse înapoi pe scaun şi încercă să-şi focuseze atenţia asupra celui ce i-a vorbit mai devreme, deşi nu-l vedea...Lampa roşie se stinse...dar aparură doua lumini roşii, ochii lui Rakanishu. The Alphabet era disperat, era şocat, era de-a dreptul paralizat, nu putea nici să se mai mişte de pe scaun de frică.
- ŞTII CINE SUNT EU?!?
- R-a-k-a... încercă să spună alfabetul, cu o voce crispată.
- UN ADMIN!!!
Alphabet ştia asta, dar nu credea că poate spune cineva asta într-un mod atât de îngrozitor ca rakanishu... Era terifiat de vocea de mare admin.

Peste jumătate de oră The Alphabet se calmă şi îşi recăpătă forţa interioară.

The Alphabet: Am venit aici... :eek:
Rakanishu: Nu mă interesează de ce ai venit, important este dacă vei mai putea pleca!
The Alphabet: Am venit să vă propun crearea unei noi lumi... una a noobilor...şi...
Rakanishu: Destul! Tăcere! Ştii că nu aici se fac propunerile?!? Câţi ani ai, tinere? Ţii la viaţa ta tribală?
The Alphabet: Am 13 ani...:( Şi sunt prea tanar sa plec in vacanta. :(
Rakanishu: Ce cauţi la mine în castel?
The Alphabet: Asta încercam să vă zic... Vroiam să propun...
Rakanishu: Nu aici se fac propunerile, mergi pe Lumea Douăş'cinci şi treci din sat în sat şi ia-ţi oameni care să fie de acord cu propunerea ta şi atunci revino aici!
The Alphabet: Dar eu vroiam o lume de noobi, să existe o lume de noobi!
Rakanishu: În veci nu va exista aşa ceva!
The Alphabet era acum furios... vroia să sară la gâtul lui Raka, să-l omoare şi să-i ia scalpul, dar se gândea că dacă sare peste birou şi se agaţă cu mâinile de gâtul lui raka, poate se juleşte la cot de mantia de rubine, de mare admin. Ştiind că nu-l poate răpune pe Rakanishu acum, începu să tremure de nervi...
Rakanishu: Spumegă, tinere, spumegă! În veci nu se va face aşa ceva!
The Alphabet: Arghh... rwhh... argh... ham-ham... arggg...hrrr...
Rakanishu: De ce eşti încă aici? N-ai plecat? Du-te la şcoală!
The Alphabet: Nu am nevoie de şcoală, eu am şcoala tribală, pe Triburile.
Rakanishu: Şi Iisus a zis : "Bă, ridică-te şi mergi...la şcoală !"
The Alphabet se ridică de pe scaun... era şocat... acea vorbă a lui Iisus era foarte puţin cunoscută printre muritorii de rând. De-abia acum îşi dădu seama ce Rakanishu era o adevărată enciclopedie pe picioare...
Rakanishu: Încă n-ai plecat? Vrei să-ţi dau ban permanent? (şi în acel moment scoase din sertar un medalion care avea agăţat un mare ban auriu, ce lucea ca şi chelia unui chelios când o luminezi cu becu' de 200 W)
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser


CAPITOLUL 2

seperator.gif


The Alphabet înlemni pe scaunul gros, de lemn alb-cenuşiu al fagului. Nu primise niciodată ban, şi de aceea, pe cât putinţă, îşi stâpânea acum sinea lui cea întunecată pentru a nu face ceva, pentru că orice tentativă sau încercare eşuată, ducea la excluderea lui din comunitate...

Se ridică greoi de pe scaun, şi porni spre ieşire... Din spatele său, vocea groasă a adminului fulgeră încăperea:
- Să nu te mai prind pe aici!
Murmure, gemete, şi parcă, un strop de singurătate răzbătu în pieptul lui încă nedezvoltat pentru a duce o întreagă luptă...singur! Inima lui bătea acum cu putere la auzul acelor cuvinte grele rostite de mai-marele lui... Parcă îl bătea gândul să îşi creeze lumea singur... Dar era cu neputinţă, mai ales când ai în faţă un admin, şi cu el toată lumea; iar el, un copilandru de 13 ani... singur, solitar în această lume de zdrenţuroşi...
Îşi permise pentru o clipă să rostească în gând acest cuvânt, oarecum malefic pentru el. Nu îi plăcea s-o spună, dar nu avea nici-un plan de rezervă...
Străbătând, în tihnă coridoare peste coridoare, încrustate cu rubine şi alte feluri de pietre plăcute ochiului, dădu peste o uşă cu o cupolă gigantică deasupra. La prima vedere, tresări puţin, parcă atins de cineva pe umăr, dar îşi alungă gândurile de teamă repede, şi puse mâna pe clanţă... Acum îl treceau sudorile peste literele sale permanente înşirate de la gât, în jos, pe şira spinării, la văzul unui imens laborator, plin cu tot felul de poţiuni de diferite forme şi culori, animale spânzurate prin aer, de funii groase şi negre... Se piti în sinea lui pentru câteva clipe şi înghiţi în sec... El era un nimeni pe lângă rakanishu! El era acum, doar un alfabet mic, iar în micimea lui se întrezăreau doar teama şi frica; doar ceea ce el nu dorea să aibă niciodată...
Se simţi deodată aruncat în genunchi de o mână mare şi groasă care îl împinse puternic de la spate... Începu să geamă de durere şi căzu fără să vrea cu faţa la pământ...

Se trezi într-un scaun, la fel de gros, de acelaşi lemn alb-cenuşiu al fagului. Era întuneric; ce-i drept, nu aceeaşi beznă groasă de dinainte, dar nici-o sursă de lumină nu se vedea la orizont. Doar razele mângâietoare ale lunii domneau peste întreg peisajul. Se ridică rigid şi se uită împrejur; nu putea distinge mai nimic din ceea ce vedea, mai ales după o lovitură primită în spate, şi un cucui neintenţionat. Fiind cu faţa scaunului la fereastră, merse doi paşi dar se opri. Scârţâitul subţire al lemnului de sub picioarele sale îl trimitea cu mintea pe alte meleaguri. Pesemne gândurile lui înca îi jucau feste după lovitura primită. Îşi continuă drumul lent spre fereastră; o deschise încet, şi privi afară. Luna monitoriza totul în juru-i, iar cerul fără stele, îmbrăca o frumoasă mantie neagră, neagră ca abanosul... Neagră... The Alphabet tresări; iar în conştiinţa-i încă adormită, un crater îi spintecă mintea... Îşi aminti pe loc de funiile negre ce le văzu adineaori spânzurate de tavan. Pentru un moment, nu mai avu cuget...
Dar, ca o străfulgerare de culori şi lumini, se aprinse candelabrul cel mare, aflat în mijlocul acelui măreţ laborator. Se întoarse rapid pe călcâie şi văzu că vine spre el cineva... Încă nu putea distinge clar dacă e om sau fiară, însă, ca să pară în regulă, se sprijini cu palma de spătarul scaunului. Apropiindu-se, The Alphabet, văzu un om înveşmântat în straie împărăteşti, cu un chip de-o albeţe imaculată, şi-un sceptru mare în mâna dreaptă.
- Ce faci tatuatule prin laboratorul meu?
Avea o voce relativ groasă, dar cuvintele lui au fost spuse cu îndestulă blândeţe încât să nu-l sperie pe alfabet. Se simţi totuşi jignit, faţă de modul pe care îl aborda persoana din faţa sa.
-Am...Am...Eu...am...
Nu-şi putea controla bine nici cuvintele, dar măcar mintea îi era puţin limpezită acum şi putea să-l descrie în sinea lui pe cel care îl aborda atât de...
- Vorbeşte tinere!
- Am venit la rakanishu!
- Ce vânt te aduce pe-aici tinere? Tu nu ştii ce periculos poate deveni totul în jurul tău dacă nu eşti cunoscut...
- Nu am ştiut... Eu vreau doar să fie aprobată ideea mea cu o lume a noobilor... Singura speranţă...
Dar se opri... Visele i se împrăştiară şi parcă nu mai simţea că trebuie să spună ceva. Oricum, nimeni nu l-ar fi ajutat. Se întoarse din nou spre fereastă şi privi cu alţi ochi stropii reci de ploaie ce asudau acum pietrele reci ale castelului.
Se întoarse brusc şi-i privi ochii verzi, culoarea smaraldului...
- Tu nu eşti Dr. Xavier? ...
 

DeletedUser


CAPITOLUL 3

seperator.gif




După câteva minute în care îl privi în tăcere pe tânăr,bărbatul se întoarse fără să-i răspundă.The Alphabet nu îndrăzni să repete întrebarea așa că se mulțumi să-l privească cum,cu pași mărunți,acesta se îndrepta încet spre colțul cel mai întunecat al încăperii.
Tânărul simțea cum teama punea stăpânire pe el.Mâinile începuseră să îi tremure și inima să-i bată cu putere.Se temea ca nu cumva să ajungă și el precum acele animale pe care le văzuse mai devreme atârnând de tavan și care îl înfricoșaseră atât de mult .Încerca cu disperare să străpungă cu privirea întunericul care domnea în încăpere și să găsească ușa,pe care acum regreta că intrase.
Un sunet de chibrit îl smulse din adâncul gândurilor sale.Își îndreptă din nou privirile către colțul în care dispăruse doctorul și observă o luminiță.Încet luminița crescu și părea că se apropie de el.Ar fi vrut să strige dar vocea îl părăsise pt că nu reuși să scoată niciun sunet.În cele din urmă făcu o ultimă încercare disperată de a fugi dar picioarele nu îl mai ascultau,de parcă toate puterile îl părăsiseră.Singurul lucru pe care putu să-l facă a fost să închidă ochii.Pașii continuau să se audă apropiindu-se,făcând podeaua să scoată sunete înfricoșătoare .La un moment dat aceștia s-au oprit.Preț de câteva secunde a urmat o tăcere sinistră,timp în care tânărului i s-a părut că au trecut secole.

-Cine ești tu cu adevărat?

La auzul acestui glas poruncitor The Alphabet deschise involuntar ochii.În fața lui stătea un bătrânel .Lumina felinarului pe care acesta îl ținea în mână îl ajută pe tânăr să deslușească chipul bărbatului și cum liniștea se așternuse din nou îl putu studia în voie.Observă că avea părul alb și destul de lung,ca și cum nu ar mai fi ieșit de mult timp din laboratorul său,lucru care i se părea destul de ciudat lui The Alphabet .De asemenea observă fața obosită a acestuia care trăda faptul că nu dormise de ceva vreme,absorbit probabil de vreunul din experimentele sale.Acum doctorul Xavier,sau cel puțin el credea The Alphabet că este,nu i se mai părea atât de înfricoșător.Gândind acestea își îndreptă privirea spre ochii acestuia care încă îl țintuiau și care pe semne îl cercetaseră și ei cu aceeași vigurozitate.Acest lucru îl dădu fiori și îl făcu să se întrebe dacă nu cumva se grăbise să își schimbe părerea despre doctor.

-Dacă nu vrei să-mi răspunzi de bunăvoie atunci te voi face eu să vorbești! Și spunând acestea bătrânul îi întoarse spatele și se îndreptă iar spre colțul de unde venise.

Astfel,tânărul reuși să vadă întreaga încăpere,lumina felinarului dezvăluindu-i toate lucrurile care îl speriaseră cu câteva momente înainte și altele pe care nu le descifrase datorită întunericului.Dezmeticindu-se își dădu seama că se află într-o situație în care ori vorbea ori risca să ajungă un fel de trofeu al doctorului.Decise deci să își spună povestea .Însă,înainte să apuce să rostească vreun cuvânt se auzi un zgomot,ca și cum cineva ar fi alunecat.Instinctiv întoarse capul spre fereastră.I se păru că vede două umbre ciudate care la rândul lor priveau în cameră,dar în câteva secunde acestea dispăruseră,ca și cum niciodată nu ar fi fost acolo.Uimit,cu gura încă deschisă, nu reușea să își găsească cuvintele.Apoi,observând fața îngândurată a doctorului spuse:

-Ce a fost asta?
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser


CAPITOLUL 4
Misiunea Doctorului Xavier

xavier-retrocover-full-e1302403114803-300x171.jpg


seperator.gif


Vorbele răsunară gâtuit în tăcerea încăperii. Ochii verzi ai Doctorului Xavier scânteiară privindu-l.
- Sunt umbre ale nopţii. Nu le băga în seamă căci n-ai tu puterea să te lupţi cu ele. Dar îndrăzneala ta mă uimeşte, copile. De ce cauţi răspunsuri pe care nu poţi să le înţelegi?
-Nu mă pot opri, suspină The Alphabet. Mă împinge câteodată aşa un dor de ce a fost…si-aş vrea să mai fie. Şi-aş vrea să stiu…
-Copile, ce a fost nu mai poate reveni. Oricât ai căuta o cale. Acceptă ce primeşti acum şi nu mai încerca zadarnic.
-Aş vrea un prieten, scânci Alphabet.
-Un prieten?!


Hohotul de râs al doctorului răsună puternic în încăpere, învăluind totul ca o vrajă bună.
-Copile, de vrei un prieten acela îţi pot fi eu. Dar nu vei rezista Adevărului.
The Alphabet îl privi cu reproş.
-Te înşeli doctore şi îţi voi dovedi.
-Fie, zâmbi ironic doctorul. Îţi voi da o misiune. Undeva, în castelul pe unde mi te-ai tot plimbat tu hai-hui, se află ascunsă o carte. În ea putem găsi împreună o soluţie la problemele cu care se confruntă lumea asta a noastră. Pun-te de-o caută!


-Alerg, mărite doctor! se însufleţi Alphabet-ul cuprins de-un gâdilici pe şira-i tatuată. Şi ca un spiriduş ţâşni în picioare de pe locul vrăjit unde înţepenise până atunci.
-Stai mototolule, stai să asculţi tot ce trebuie să ştii, strigă Doctorul disperat după el.
Dar Alphabet-ul nostru însufleţit de vajnice impulsuri deja o luase la galop spre uşă. Vorbele doctorului nu-l mai ajungeau.
-Ai grijă măcar la MARELE PORTAL! ţipă în urmă-i doctorul, clătinând însă din cap. “Zevzecul ăsta o să ne piardă pe toţi dacă nu are grijă. Trebuie să-l ajut. Măcar e cinstit fraierul, o specie pe cale de dispariţie de n-avem grijă.”


Privi în jurul său. Undeva în dreapta se ghiceau în penumbră câteva rafturi fumurii din stejar lăcuit. Auzul fin al doctorului prinse dintr-acolo un zgomot vesel ca un clinchet de clopoţel.
-Mda şi eu mă gândisem la tine, zâmbi el blând. Fă-te incoa’ şi nu te mai ascunde.
Un praf ca de aur se ridică din dreapta odăii şi se risipi în valuri spre doctor însoţit de un hohot de râs vesel şi cristalin. Se învârti în jurul lui, trecându-i printre degete, mângâindu-l jucăuş pe faţă şi răsfirându-se apoi spre tavan până când încet-încet se potoli, luând formă materială.
O creatură mică şi aurie, cu aripi mari de fluture noptatec şi râs clar ca un clinchet de zurgălăi.


-Iar te ţineai de prostii Alizeea, zâmbi doctorul întinzând palma deschisă către ea. De când asculţi pitită după cărţi?
Cu un zvâcnet de steluţă zâna-fluture ţâşni spre tavan, ocolind mâna întinsă spre ea.
-Să ştii că eu nu te spionez, se strâmbă ea de sus la doctor, cu un glascior proaspăt de copil supărat. Şi dacă mai zici că fac aşa, mă supăr de tot şi plec, declară apoi bâzâind în zbor de colo până colo, supărată nevoie mare.
-Alizeea vino încoace, nu te mai fâţâi atât că m-ameţeşti, râse Doctorul. Zici că vrei să-l găseşti pe Rakanishu în odaie la mine, aşa te agiţi.
Silueta de sus bâzâi supărată dintr-un colţ în altul al încăperii.
-Pe Rakanishu să-l cauţi tu aici, că eu nu am de ce si nu vreau. Ăsta zdrăngăne-n castel la orgă cu orele şi când prinde pe câte unul dintre noi pe lângă el îl pune să asculte ce-a compus.


-Bine, bine, râse doctorul urmărind-o cum făcea tumbe. Îmi cer iertare pentru ce am zis. Vii la mine acum?
Clinchetul de clopoţel ce însoţea zborul zânei supărate se domoli niţel şi ea pluti încetişor către faţa doctorului Xavier.
-Spui drept? întrebă cu năsucul în vânt, făcând încă pe supărata.
-Drept spun, zâmbi doctorul.
-Bine atunci, facem pace.
Şi zâna zbură cuminte spre palma întinsă a doctorului, aşezându-se încetişor şi-şi strânse apoi aripile de catifea albastră peste corpu-i mititel.

-Ce-ai zice dacă te-ai duce să-l ajuţi pe Alphabet, copilul ăsta? Am impresia că i s-au urcat tatuajele la cap…. Sau i s-a mutat mintea în spinare. Caută răspunsuri şi vrea să schimbe lumea, dar nu stă să asculte sfaturi înţelepte. Şi mi-e că o să încurce lucrurile de n-o să mai avem ce salva.
-Eu mă duc după el, zise zâna-fluture alintându-se că un copil răsfăţat şi jucându-se cu una dintre aripi, dar dacă face vreo prostie mai mare decât pot eu repara?
-Pai…chemi şi tu vreun vultur sau poate-un cavaler, zâmbi doctorul. Ori vezi că mai sunt vreo doi trei ciocolatii prin preajmă, aduşi de un vâlcean….. fumează narghilele şi joacă şeptic afara la taverna "Musca bleagă". Îmi dai de ştire şi mie şi vedem. Măcar să-l aperi până atunci. Ia zii: te duci?

-Mă duc, se hotărî zâna şi zbură din palma doctorului.
-Auzi Alizeea, vezi numai să nu treacă zănaticul de PORTAL că e de rău.
-Da-da, clincheti zâna îndreptându-se spre ieşire urmărită de privirea cu sclipiri de smarald a Doctorului.
“Si acum nu ne rămâne decât să aşteptam” gândi acesta.

Pe lungile coridoare o luminiţă zbura zorit în urma Alphabetului cel tatuat, împrăştiind câte un strop de praf auriu ici şi colo pe la câte o cotitura.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

00yoandyo.jpg


Capitolul 5Misterul din spatele cartilor
seperator.gif



În liniştea castelului paşii lui The Alphabet răsunau greu, sunând în gol cu fiecare paşire . Multitudinea de întrebări ce-l frământau nu îşi găseau răspunsul în nici un colţisor al minţii sale ,dar nu a apucat să pună următorul pas că se oprii brusc . Simţii o uşoară îmbrâncitură pe la spate. Când se întoarse ,ce să vezi , o luminiţa ce începea a pride conturul unei fete ,îl privea cu o uşoară tentă de ironie.

- Ce te-ai oprit aşa , nu puteai să anunţi şi tu ?!! Ia uite acu mi-ai răvăşit părul ,offf şi cât am stat să-l aranjez ... că cică coafura rezistă!!

- Ciiii... nee..ee eşti ...tu? se descifră dintr-un bolborosit aproape în şoaptă.

- Sunt Alizeea noobule, ce nu ai mai văzut zâne? Ma trimis moşul să am grijă de tine să nu dai de necazuri... Cum ar fi acu (şopti zâna, cu răsuflarea tăiată) , dincolo de uşa la care te.ai oprit e biblioteca lui Rakanishu ,care este cea mai mare din câte au existat ,se spune că acolo sunt cărţi de mii şi mii de ani care dezvăluie secrete nebănuite. ..

- Bla bla.Deci acolo trebuie să fie Cartea !! replicând repede The Alphabet ,nelăsând-o pe zâna să termine ce avea de spus ,şi dădu să între înăuntru.

Dar zbanggggggg , iar noobul nostru se trezi pe jos ..:

The Alphabet : CE AI FĂCUT???

Alizeea: Am folosit Luceafărul lui Carol , trebuia să te opresc în vrun fel să intrii şi oricum nu e frumos să întrerupi o fată când vorbeşte. Înăuntru e Rakanishu care cântă de zori la pian ,probabil ai auzit că e mai înţelept să nu intri ,pt că o să te oprească să îţi arate ce capodopere a mai creeat [adică minunatele scârţâituri infernale cu care ne delectează pe toţi cei de aici , se aude că vrea să devină un fel de Don Gaga ,de când a câştigat la Noobi au talent
76.gif
], dar asta în cazul celor care locuiesc aici, tu în cel mai bun caz ai fi trimis într-o „vacanţa” unde vei rămâne izolat pt tot restul vieţii tale, pe motiv că l-ai deranjat.


The Alphabet :Tu chiar nu înţelegi???Eu trebuie neapărat să ajung la cartea aia, trebuie să fie o soluţie ...trebuie!

Alizeea: Mai noobule ce te agiti asa ca Noobopepsiul ,crezi că aici e Dansezi pt noobi, să se facă acte de caritate ... să vină Plesuv28 şi să îţi dea un sul din care să curgă cu monezi de aur ,să f... (dar nu mai apucă să continue că o trăzni o idee de i se făcu paru'n cap că la punkeri şi şoptii repede ceva în noobeasca veche)

Pocnituri ,lumini ,fulgere ...fum(a ba nu fără fum, că s.a stricat maşină de făcut fum) şi de odată apare un vultur din înaltul cerului ,şi cine să fie? Batman frate!!(auuuu am greşit filmu ,iertaţi-mă)

- Plesuv28 !!!!!!!!!!!! zbieră zâna ,ce dor îmi era de tineeeee.

The Alphabet : Doriţi să lăsaţi dulcegarimile şi să intrăm o data să luăm Cartea!! [
107.gif
]

Alizeea : Aaaa da, am uitat să îţi spun când te-am chemat , Plesuv28 vreau să îmi faci o favoare şi să intri în bibliotecă înaintea noastră ,ca Rakanishu să te vadă pe tine şi să fie ocupat să îţi arate „capodoperele” în timp ce noi intrăm în bibliotecă ...

Plesuv28 :Vrei să spui că va furişaţi (dar uitându-se în ochii zînei ,schimbă repede placa).Bine, bine nu contează, o să va ajut.

Plesuv28 deschide uşa şi cu paşi mărunţi păşeşte înăuntru ,dar intrarea i-a fost imediat observată..

Rakanishu :Plesuv28,ce mă bucur să te văd, treci imediat aici să îţi arăt ce am mai inventat. Acesta se aşeză supus şi avu răbdare ca melodia să înceapă .În acest timp ce cei 2 se furişară în bibliotecă .

The Alphabet : Psssttt, psst unde e Cartea?

Alizeea: Eu de unde să ştiu e misiunea ta, caut-o!şi zâna dispăru printre rafturile prăfuite.

The Alphabet neavând ce face se apucă şi caută Cartea, dar în zadar ..orele se scurgeau iute ,iar pe ploape , Moş Noobescu venea cu somnu' . Bannng!! şi se prapuşi pe jos ,dar nuuuu, nu apucă să adoarmă că simţi ceva tare sub spinare ce-l deranja. Când se uită să vadă ce e ,descoperă o carte frumos îmbrăcată în piele prinsă cu lacăt ,iar de ea era ataşată o cheie.

The Alphabet ,mormăind :Aoleuuuuuuu altă carte!! şi o aruncă. Dar nu apucă să pună capu jos că se repezii în direcţia unde aruncase cartea.

Ce noob sunt , gândi The Alphabet ,e chiar Cartea! „

Ridicând cartea de jos ,pe faţă i se schiţa un zîmbet. Se comportă de parcă avea în mâini cel mai preţios lucru ,[fără să realizeze că acesta îi poate schimba viaţa] desfăcu uşor aţa de care era legată cheia şi dădu să deschidă cartea cu ea, dar continuarea o veţi află de la alt cineva.
 

DeletedUser

Wallpaper%203D%20Poza%20Ceas%20Vechi%203D%20Imagini%20in%20Timp.jpg


Capitolul 6 - Amintirea


seperator.gif


- NU! se auzi vocea suavă dar disperată a zânei. Nu face asta!
The Alphabet se sperie inițial, dar, realizând că ceea ce făcea el era greșit, legă cheia înapoi la carte şi răsuflă ușurat.
- Slavă Domnului! Nu știi ce pericol te păștea dacă deschideai cartea fără ca Dr. Xavier să fie cu tine. Să mergem, melodia lui rakanishu e pe cale să se termine.
Pe chipul lui The Alphabet se putea citi un amestec de încredere, dar, totodată o teamă a viitoarelor piedici ce puteau face ca visul sau să nu fie decât o iluzie copilărească.
Cei doi pășeau încet; zgomotul bocancilor grei ai lui The Alphabet era acoperit de melodia, care acum avea niște tonalități grave, sumbre, ca de clopot. Trecu de ultimul raft de lângă uşă, când, melodia se opri.
- Du-te şi vezi ce e lângă raftul XXXII - Antice, răcni rakanishu.
- plesuv28 se ridică grăbit; picioarele îi tremurau, inimă îi bătea cu putere iar pe faţă se citea groază.
Merse cu paşi mici şi apăsați până ajunse la raftul indicat. Trecu mai departe şi îi zări pe cei doi. Le putea simţi imensa teamă de nu fi prinși. Le vorbi cât de încet putea şi cu gesticulații semnificative.
- O să încerc să-l distrag, iar atunci voi să dispăreți de aici!
Imediat apoi, plesuv28, se prefăcu că rescoleste ceva prin raft , apoi, cu aceiaşi paşi mici, reveni la rakanishu.
- A fost doar...doar vântul! Când am intrat, am uitat geamul de pe culoar deschis!
- Fie. Aşează-te şi ascultă! zise rakanishu, privindu-l cu ciste ochi aprigi.
Melodia reîncepu.
- Lord rakanishu! murmura plesuv28.
- Cum îndrăznești să mă întrerupi? Vrei să te trimit marginea hărtii (regatului)!
- Nu, nu. Ascultă-mă! E o zi perfectă pentru cântat în grădină! Soarele este acoperit de nori negri, că de plumb, vântul bate puternic, iar planeta ta preferata, Planeta Soarelui, aruncă văpăi de culoare violet prin ținut.
- Hmmmm! Urmează-mă!
rakanishu se ridică şi porni cu paşi repezi pe uşa maronie din latura de vest a bibliotecii. Pe spatele robei era înscris blazonul adminilor, un demon, alături de cuvintele: DIABLO II. plesuv28 îl urmă


The Alphabet şi Alizeea așteaptă până pleacă cei doi şi o porni pe uşa din est ușurați.
- Ascultă, șopti Alizeea! Eu trebuie să plec acum. Mi-am amintit că trebuie să ajung la o întâlnire a zânelor. Vei afla mai multe când ne vom întâlni. Să nu faci zgomot; creaturi înspăimântătoare pot apărea.
Şi plecă, lăsând în spate o urmă de lumina.

- Cum poate exista o zâna în castelul asta blestemat? se întreba The Alphabet...

*

Dar uită repede această observaţie. Gânduri măreţe îi starbateau simţirea. Se vedea împăratul noii lumi: lumea noobilor. Sute de mii de trupe îi stăteau la picioare. Transformase curtea nobilă într-un castel-fortăreața, imposibil de distrus. Deţinea toate armele paladinului.
Deodată, o umbră imaterială îi sări în față. Căzu pe podeaua rece și adormi.
Amintiri din trecut îi treceau prin minte că într-un film vechi.
Îşi revăzu părinții. Tatăl sau, de statură medie, stătea în fața uşii colibei în care The Alphabet a crescut. Era îmbrăcat cu nişte haine vechi și ponosite și purta pe cap o pălărie neagră prăfuită, pe care se citea: Armata a III-a: Cavaleria ușoară.
Mama sa, stătea întinsă pe pat. Părea stinsă, viața se scurgea din ea. The Alphabet era la căpătâiul ei, îi ţinea mâna și lacrimi disperate i se prelingeau pe obraz lăsând o dâra neagră în spate.
- The Alphabet, zise mama sa cu o voce frântă! Să nu renunţi niciodată la visele tale. Nu lasa pe nimeni să-ți spună că nu poţi să faci un lucru. Tu poţi, eşti special. Ai o voință imensă, că tatăl tău. Eu acum nu mai pot, blestemul lordului cel rău îmi absoarbe viața. Moartea e aproape. Nu te teme, te voi vegea de sus!


*

O altă amintire la fel de puternică îi apăru lui The Alphabet înaintea ochilor.

Era într-o mulţime. Părea a fi piața centrală. Zeci de soldați făceau o zarvă strașnică. Trecu mai în față până când zări un bărbat ce încerca să liniştească mulţimea.
- Tăceți! Ascultaţi-mă! strigă bărbatul îmbrăcat cu un costum de culoare roșie, nu prea curat, dar care totuşi îi conferea autoritate.
Mulţimea se calmă, în special cei din față.
Bărbatul continuă!
- Am aici un ordin de la Earl Diamondback, regele nostru drag.
Avea în mână o bucată de hârtie împăturită de multe ori. O desfăcu si începu citească:

Ordin către satul 39.
Armatele lui rakanishu au lovit tabăra militară 6 din zona de nord. Toate satele, începând cu al vostru până la marginea ţării să trimită sprijin către bazele 7,10 şi 13, fiind cele care cel mai probabil vor fi atacate în continuare.
Luptaţi, bravi soldaţi, luptaţi până la ultima picătură de sânge! Nu vă lăsaţi familia să moară. Terceti prin foc şi sabie duşmanul!


Amintirea se spulberă la fel de repede cum apăruse.
The Alphabet se trezi brusc. Luă Cartea şi dădu să se ridice, dar, deodată, vocea gravă a lui rakanishu se auzi în apropiere.
În clipa următoare, The Alphabet ţâşni de pe podea şi se năpusti spre capătul coridorului în căutarea doctorului.
 
Ultima editare de un moderator:

Simonica

member
Scor reacție
0
The Alphabet nu nimeri uşa doctorului, dar apucă să se ascundă dupa statuia unui Paladin, aruncată într-un colţ.
Rakanishu trecu pe langa el, mormăind supărat:
-Parcă am auzit un zgomot ciudat. Ia să vad eu ce or fi mai făcând Adminii ăştia ai mei? Sper că nu au lasat-o moale cu treaba, că iarăşi tai şi spânzur...
Zicând acestea, coti la dreapta, pe un coridor mai îngust. The Alphabet, cu cartea subţioară, se strecură în urma lui, fiind foarte curios să vadă cum arată temuţii Admini. Auzise despre ei că ar avea 3 capete, sau chiar 7, şi că scuipau cuvinte de foc. Nimeni nu văzuse însă cum arată unul în realitate. Atent să nu facă zgomot, şi ajunse la o mică fereastră, murdară şi plină de pânze de păianjeni, prin care urmări scena următoare.
Fereastra dădea spre o cămăruţă întunecoasă, unde, la lumina unor imitaţii ieftine după Flama lui Aletheia, lucrau Adminii. Ghemuiţi, palizi la faţă, încercănaţi, cu ochelari de fund de borcan fără protecţie pentru monitor, stăteau fiecare în faţa unui laptop din vremea bunicii. Când Rakanishu intră, câţiva se uitară spre el speriaţi, după care îşi continuară treaba la butoane cu şi mai multa strădanie, doar, doar vor fi recompensaţi cu o vorba bună.
-Merge treaba? tună Rakanishu.
-Pai, sefu', ştii, începu timid, dar cu zâmbetul pe buze unul dintre ei, eu am terminat calculele cu privire la scripturile alea folosite mai nou de sătenii care ne atacă, şi sigur banez doi-trei până diseară. The Alphabet îl recunoscuse pe TDC12.
-Mda, bine, bine. Continuă ce ai început! tună Rakanishu.
-Şefule, şi eu, să ştii că am dat un răspuns complet unui întemeietor de trib care ne-a scris, cu tot felul de întrebări. De azi-dimineaţă scriu, dar nu reuşesc să scurtez răspunsul ca să încapă în pagina de tickete. Mai am de trecut lista cu bibliografia... Era clar, The Alphabet ştia că vorbise Congres.
-Vreau să dăm numai răspunsuri complete, să nu mai văd altceva! strigă Rakanishu.
Adminii se făcură parca şi mai mici.
-Şefu', eu până diseară o să trimit toate răspunsurile care sunt deja gata. Şi... o să am grijă... de data asta... să nu mai încurc destinatarii, şopti cu sfială Simonica.
-Ai văzut pe forum câte bancuri s-au făcut pe treaba asta. Data viitoare, rămâi fără resurse pe l25 daca mai greşeşti! Şi îşi banez şi toţi colegii de trib! o ameninţă Rakanishu. Iar voi, cei mai noi, continuaţi-vă treaba!
Zicând acestea, Rakanishu ieşi în trombă din camera întunecată, lăsându-i pe Admini în beznă totală, pentru că, din cauza curentului iscat, tocmai stinsese făcliile. Şi nici nu aveau nicio brichetă la ei. Iar The Alphabet de-abia avu timp să se ascundă după Paladin.

Când nu se mai auziră zgomote, ieşi de după statuie, gândindu-se la ceea ce vazuse mai devreme. "Se pare ca, totuşi, adminii sunt şi ei oameni..." îşi zise, şi îşi continuă drumul, cu cartea în mana, căutând laboratorul Doctorului Xavier.
Deodata, auzi un alt zgomot care îl puse în gardă.
 

DeletedUser

Se uită The Alphabet în direcția de unde venea zgomotul și îl văzu pe poștaș trântindu-și, obosit, geanta pe podea.
- Corespondența! strigă acesta, din toți plămânii.
- Unde trebuie să semnez, întrebă Raka, ridicând o sprânceană, nemulțumit de urletele poștașului?
- Aici, spuse poștașul, întinzându-i o foaie de hârtie.
- Unde e corespondența?
Poștașul deschise ușa și trase în încăpere doi saci imenși, plini cu scrisori.
- Ce e asta, omule?
- Corespondența de azi, spuse poștașul, candid. Data viitoare, să aveți grijă să vină careva să care sacii, că eu nu-s plătit destul ca să-mi distrug sănatatea.
Rakanishu și The Alphabet rămaseră interziși. Nu băgară de seamă că, în spatele poștașului se strecurară 5 spioni, unul din ei apropiindu-se de Paladin și înarmându-l cu Telescopul lui Khalid. Aceștia se împrăștiară nevăzuți și nebăgați în seamă.
The Alphabet era buimac. Părea să fie din ce în ce mai rău. Unde intrase? În ce se băgase? Ce căuta el, aici? Curat balamuc!
Raka se uita lung, la mormanul de scrisori și nu știa de unde să înceapă. Băgă două degete în gură și fluieră lung și ascuțit. Ușa de la cămăruța adminilor se dădu de perete, cu zgomot iar aceștia ieșiră în fugă, să vadă ce vrea Raka de la ei.
- Aveți 3 ore, din acest moment, să sortați scrisorile și să răspundeti la ele, tună Rakanishu! Ce e pentru mine, lăsați deoparte, mă ocup mai târziu de ele.
După care, se răsuci pe călcâie și plecă tropăind.
The Alphabet se repezi după Rakanishu, să nu-l piardă.
- Bre, Raka, unde fugi așa? Întrebă The Alphabet, abia trăgându-și sufletul.
- Mă duc să văd ce fac serverele alea că iar au luat-o razna. Și poate dau si de musiu doctorul, să-i spun vreo două, de dulce, spuse Rakanishu, negru la fața de supărare și izbind toate ușile întâlnite în cale. App, ce carte ai în mână?
The Alphabet îngheță! Să-i spună, să nu-i spună? Cum să-i spună?
- Știi, începu timid The Alphabet, e o carte pentru noobi. E prima ediție a Abecedarului Triburilor și ultimul exemplar care mai există în lume.
- Ultimul?!?! Și ce caută la tine, întrebă Raka, amenințător?
- Păi, începu The Alphabet cu vocea în lacrimi, vreau s-o reeditez, s-o completez și s-o public iar, pentru cei care au nevoie.
- Și mie când aveai de gând să-mi spui?
Fără să aștepte răspuns, Raka urlă:
- Jack!!!
Dintr-o încăpere alăturată ieși jackass20, care îl întrebă, calm, pe Raka:
- Ce vrei de la mine?
- Uite, ai cartea asta, îl ai și pe The Alphabet, vezi ce vrea, ce poți să faci, din ce vrea el, după care mă cauți să discutăm să vedem ce putem face.
The Alphabet rămase mut: "Vezi ce vrea", "...mă cauți să discutăm să vedem ce putem face". Ce s-a întâmplat cu Raka??? Să fie primul semn de deschidere? Sau e doar primul pe care îl văd eu, gândi The Alphabet? Îi explică lui Jack ce vrea și îl lăsă să "rumege", după care o luă la fugă după Raka. Acesta intrase în camera serverelor, unde a dat peste spioni.
(continuarea rămâne pe seama altora)
 

DeletedUser39627

CAPITOLUL 9: SURPRIZA NEPLACUTA





Rakanishu: Ce faceti mai aici! Ia venti aici sa va spintec pana dati la capre! Carmi! striga raka.
Carmi: Da raka?
Rakanishu: Explicam si mie cum au intrat tolomacii astia aici? (Garzile intra si aresteaza spionii)
Carmi: Nu stiu, dar cred ca The Alphabet e si el implicat in asta...
Rakanishu: CEEEEEEEE???? Adu-l incoace!
Carmi: Stai linistit ca Doctor Xavier mi-a spus ca i-a dat o misiune si... Dar Carmi nici nu apuca sa spuna ce are de spus ca se si aude un "buff". The Alphabet se impiedicase de o carte ratacita si a cazut, cu cartea sub burta. "Mama, esti multumita acum, ca am pus burta pe carte?" Radea Alphabet in gand.
Raka: CE FACI IMBECILULE AICI?
Alphabet: Lecturam si eu... sefule.
Raka: IN BIBLIOTECA MEA PERSONALA?
Alphabet: Nu stiam... Eram... Si... aaa...(gandeste...) da. Lecturam si eu ca nu mai sunt carti in biblioteca publica.
Raka:Sa nu te mai prind ca te trag in teapa!
Alphabet: S... s s scu.. scu... scuzele me. mele sefu..fule (lui Alphabet i se incurca limba)
Norocul lui Alphabet era ca aterizase pe carte, iar Rakanishu nu vazuse cartea. Pe coridorul ce ducea spre cabinetul doctorului, The Alphabet se intalneste cu Leif Cel Fericit.
Leif Cel Fericit: Ce cauti p-aici? N-ai auzit ca ne spanzura Adminii daca ne prind p-aici?
Alphabet: Da, da ma rog, pa, ma grabesc sa ajung la Xav...(alt "buff")
Dupa ce s-a impiedicat, Alphabet constata ca Alizeea ii pusese piedica.
Alizeea: Hai odata nu mai sta in loc ca te asteapta doctorul! acestea fiind spuse Alphabet nici nu apuca sa-l salute pe Leif, ca este tarat cu capu-n jos de zana, care luase forma de fluture.
Alizeea: Mama dar greu mai esti!
Alphabet: Naaah, neaga Alphabet ca un copil razgaiat, tu esti de vina ca ai luat forma asta pitica. Alizeea se transforma intr-o iapa alba ca neaua, il suie pe sa si o ia in galop ignorand de orice persoana care le statea in cale. Ajunsera la doctor:
Alphabet: Doctore doctore! Am adus cartea!
Dr. Xavier: Hmm, (rasfoind cartea) da... pagina....84
Alphabet: ???(curios)
Dr. Xavier: Asa... pag 84, "Cum sa iti stapanesti nervii". Pastreaza cartea ca o sa-ti foloseasca, chiar si acum! (Alphabet spumega si scoate fum 3 ore fara sa se opreasca) Citeste-o chiar in momentul asta, ca te ia iar cu nervi.
Acum inteleg cum "o sa gasim amandoi o solutie... (murmura Alphabet) Data viitoare o sa fac totul singur...

continuarea de la colegi...
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser



Capitolul 10-Un prieten vechi



Între timp în camera serverelor:

-Gaarziii!! se auzi vocea poruncitoare a lui Rakanishu.

Imediat își făcură apariția 2 lăncieri.

-Dublați paza și nu lăsați pe nimeni să între în castel fără să aibă un motiv întemeiat!La orice mișcare suspectă mă anunțați.Dacă faceți vreo greșeală vă dau pe toți afară s-a înțeles?!
-Da să trăiți!
-A și pauza se scurtează la o jumătate de oră.Acum plecați!

După ce se îndepărtară puțin cei doi oșteni începură să bombăne:

-Iar e în toane rele....ce l-o mai fi apucat și pe Rakanishu ăsta?
-Pauză de jumătate de oră?Asta e tiranie! :mad:

Îngândurat Rakanishu încuie ușa și se îndreptă spre biroul său.După câteva momente de cugetare acesta îl chemă pe Plesuv28.

-Se pare că o să ne revedem vechi prieten.spuse acesta si un surâs îi apăru pe buze.

Se aud câteva bătăi la ușă.Apoi cineva bagă capul pe ușă.

-M-ați chemat?
-Da.Intră și închide ușa.

După ce se plimbă de câteva ori de la un capăt la altul al camerei spuse:

-Îți voi încredința o misiune destul de dificil€ă....(după un moment de ezitare) Va trebui să-l găsești pe Nihilius.
-Așadar Nihilius există cu adevărat?Nu e doar o legendă? spuse acesta uimit.

Un surâs care părea să ascundă multe amintiri îi lumină fața lui Rakanishu.

-E tot atât de real ca și mine.(Și îi aruncă o privire pătrunzătoare lui Plesuv28.)Acum treci la treabă în 2 zile să mi-l aduci.

Plesuv28 plecă oarecum năucit la auzul acestei ultime fraze.Cum să-l găsească atât de repede?Nici măcar nu știa de unde să înceapă căutările.Mergând așa îngândurat îi veni o idee.O să meargă să-l întrebe pe doctor,el trebuie să știe ceva.

-Nihilius ai spus?! răspunse surprins și totodată încruntându-și sprâncenele doctorul Xavier. Ce treabă ai tu cu el?
-M-a trimis Rakanishu să îl caut.
-Hmm....inseamna că e grav...ultima dată când am auzit ceva despre el era într-un sătuc aproape de Pădurea Viselor dar se știe că nu stă prea mult în acelas loc.

Și Plesuv28 plecă imediat la drum.Întrebând aici și acolo și folosindu-și privirea ageră ajunse după o zi în sat.Aici alfă că Nihilius plecase cu câteva zile înainte să ajungă el acolo dar că nu știau încotro se îndreptă.Într-un târziu reuși să-i dea de urmă.Îl găsi mergând singur pe un drum.

-Scuză-mă tu ești Nihilius?

Bărbatul se prefăcu că nu îl auzi și își continuă drumul.Plesuv28 repetă întrebarea.De această dată acesta se opri,dar fără să se întoarcă și îl privi cu coada ochiului.

-Răspunde-mi te rog.
-Nu,nu sunt eu.spuse acesta și își continuă drumul.

Plesuv28 rămase deznădăjduit în mijlocul drumului.Se întreba cum putea să se înșele.Decise să mai facă o încercare,căci auzise că Nihilius nu era chiar prietenos și poate că încerca să-l evite.

-Măcar îl cunoști?Spune-mi te rog am nevoie de ajutorul lui.
-Da…..cred că am auzit de el.Dar ce treabă ai cu el?spuse acesta nepăsător și fără să se oprească din mers.
-Vin din partea lui Rakanishu.

“Măi să fie,marele Raka are nevoie de mie?!” își spuse acesta in gand,apoi cu voce tare:Cum așa?

Încurcat Plesuv28 spuse că nu știe prea multe detalii dar că dacă el este Nihilius și dacă va dori să-l însotească îi va spune chiar Rakanishu motivul.

După un moment de gândire Nihilius spuse:

-În fine nu am nimic de pierdut….și apoi sunt tare curios ce vrea.și izbucni într-un hohot de râs.

“Chiar că e ciudat….se potrivește de minune cu Rakanishu” își spuse Plesuv28.Apoi porniră amândoi spre castel.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser39696

Capitolul 11 –Noi oameni la castel

seperator.gif



Plesuv28 si Nihilius au plecat spre castel .

In drum spre castel … Nihidus tot incerca sa afle despre ce era vorba si ce avea de gand Raka cu el (daca ar fi

fost ceva dificil sa stie din timp .. ca sa poata fugii) , insa cum Raka nu ii spuse nimic el habar nu avea despre ce era vorba

In acest timp la castel The Alphabet cu cartea in mana se intalneste cu ovidiu11, si dupa cum e obiceiul lui

ovidiu11 ii pune niste intrebari lui The Alphabet

ovidiu11
:Asta nu cumva e o carte din biblioteca personala a lui Raka ?

The alphabet :ceee caaa…rtee ? aaa? Ass…ssta?Nu … e o cartea Noob-ilor , ultimul exemplar

ovidiu11 :ce?(un hohot de ras).Nu exista asa ceva…!!

The Alphabet :ba da exista !! si imi trebuie

ovidiu11 studiind-o mai atent …. Si putin mirat intreaba :

La ce iti foloseste?

Pai stii ca eu vreau sa creez o lume a noobilor

Deodata se aude un zgomot din spate

The alphabet cu un instinct de a ascude cartea intreaba in soapta :

Cine este ?

ovidiu11 : este Leif cel Fericit

Leif cel Fericit:Ce se intampla aici ?Se voteaza legea invatamantului?


ovidiu11
:Nu , doar The Alphabet si ideile lui de copil de 11 ani

Leif cel Fericit:ce ? ti-a zis si tie de lumea noob-ilor?(si incepe sa rada)

The Alphabet :Nu e o prostie … o sa va arat ca o sa existe si pe voi si pe ceilalti care ati ras de mine nu o sa va las

sa intrati !

Leif cel Fericit: (putin ironic, ca de obicei)adica nu o sa lasi pe nimeni? , ovidiu11 incepe sa bufneasca in ras

iar The Alphabet nu intelege de ce …..

…..Dupa 10-20 de secunde insa se prinde….

The Aphabet :Bine … bine ….. uitati ce e cu ,cartea este din biblioteca lui Raka

Leif cel Fericit si ovidiu11 sunt inghetati putin la auzul cuvantului Raka … dar Leif cel Fericit replica :

-Daca afla Raka … ai un sejur la un hotel de 5* in Dubai timp de 2 saptamani ..

Deodata Plesuv28 si Nihilius intra la Raka

Ovidiu11
:Cine este cu Plesuv 28 ?

Leif :Nu sunt sigur dar cred ca este Nihilius…..

The Alphabet :Ce tari se cred …. Nici ei nu au voie in lumea noobilor !!

Usa de la Raka se inchide … iar The Alphabet se apropie spre usa sperand sa auda discutia celor 3.

Deodata Chevyx apare si se apropie de The Alphabet si ii pune mana pe umar , cu gandul de al atentiona ca daca este prins e vai de el

The Alphabetscapa cartea din mana . Deodata in camera celor 3 se face liniste ,insa dupa cateva secude se aude

vocea lui Raka : Ati auzit ceva?

De pe chipul lui Leif cel Fericit si lui ovidiu11 care stateau rezemati de zid le dispare zambetul.

Acum continuarea o aveti de la altcineva ....
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser39627

CAPITOLUL 12 - PRINSI


Multimea (Plesuv28, Nihilius si Raka) iese din birou si il vede pe The Alphabet.
Raka: Mai, iar te prind? Pana la urma ce ascunzi tu in cartea aia?
The Alphabet este nevoit a recunoasca: Dotorul Xavier mi-a zis sa o caut si sa i-o duc, dar tot ce vroia el sa citesc era "cum sa-mi stapanesc nervii"!
Leif si ovidiu11 se arata si spun in cor: Da, are dreptate!
Raka: Bine, va iert. XAAAAAAAAVIEEEEEEER!!!!
Xavier era inca in cabinetul sau. Deindata ce auzi strigatul, se gandi ca singurul motiv pt care ar fi strigat de Raka in momentul asta ar fi ca Alphabet a fost prins. Xavier arunca o potiune pe un zid, care se dizolva, si se arunca prin gaura, fara sa bage in seama faptul ca el este teoretic la acelasi nivel al castelului cat Empire State Building (Adica sare de la peeeste 1000 de metri).
In timp ce Xavier cade in gol:
Raka: Ce face Xavier de nu mai vine? Gaaarzi!
Un arcas catre Raka: Sire, Xavier s-a aruncat din varful castelului, si acum cade in gol!
Raka: Lasa-l sa-si implineasca soarta! Liber, soldat!
ovidiu11: Deci... noi... putem pleca?
Raka:Bine bine dar... (intrerupt de Alphabet)
Alphabet: Nene Rakanishu, cine-i tipu' ala ciudat cu palaria de gainat? (referitor la Nihilius, care purta pe cap o palarie pestrita)
Nihilius: BAI PICIULE VEZI CE ZICI!!
Chevyx: (intrand in treaba): E UN PICI RAZGAIAT. FI-MEA E MAI DESTEAPTA DECAT EL!!!
Multimea: :D:D:D (rade) Ha ha!
Alphabet: Taceti mai din gura ca aia-i de doua ori mai mica decat mine! Nu are cum! Legea fizicii, nooormal...(vorbind ca un vagabond)
Chevyx: Felicitari ca ai invatat ceva nou! Vezi ca se poate?
Alphabet scoate o sabie veche de-a tatalui sau din rucsacul din spate, si ii taie umarul lui Chevyx. Acestia se iau la bataie, iar ceilalti intervin si ei. Partile arata cam asa:The Alphabet;Leif si ovidiu11 VS Chevyx;Plesuv28 si Nihilius. Batalia este foooooarte lunga, iar paralel, Xavier inca mai cade in gol, si tipa ca o fetita. Se pare ca mai are 3.454m de cazut.

continuarea... de la colegi
 

DeletedUser


Capitolul XIII

Punct si de la capat.

castillo.jpg

seperator.gif





-------------------------------------------------------------------------------------
În încăierarea devenită generală, sorţii izbânzii înclinau domol când spre una când spre cealaltă dintre părţile beligerante.

Cu o râvnă demnă de admirat, Chevyx repezi un pumn în direcţia micului Alphabet. Acesta, cuprins de o idee năstruşnica şi amintindu-şi jocurile din curtea şcolii, fentă lupta şi se puse capră.

Teroare! Boxeur amator şi fără ştate vechi de practică, deprins mai mult cu arcul decât cu arta pugilistică, Chevyx vine de-a berbeleacul peste capră şi nimereşte cu elan în vajnicul nas al lui Leif cel fericit. Fericirea resimţită brusc de acesta din urmă este desigur monumentală. Lovit mai adânc în amorul propriu decât în mândra-i podoabă faciala, acesta răsuflă aprig şi curpins de cucernice furnicături îşi înfipse mâna în chica -de altfel destul de stufoasă- a lui Chevyx, reuşind într-un timp scurt să-i uşureze acestuia din urmă nevoia destul de presantă de a face o vizită la frizeria “Suvita-n vant”, frizerie ce oricum se închisese în urma penuriei de clienţi cauzată de praful renovatiilor ce se efectuau la statuia Paladinului situată vis-a-vis.

Văzând dezastrul defrişării capilare şi simţind dintr-o dată o puternică iubire faţă de aproapele său, Chevyx îl strânse în braţe pe Leif şi mânat -desigur- de griji nobile cu privire la sănătatea acestuia din urmă, începu a-l palpa gingaş cu pumnul pe la ficat, temându-se ca nu cumva tocăniţa cu usturoi servită mai devreme în popota din cazarmă să-I fi căzut acestuia mai greu.

Neapreciindu-i grija evidentă, Leif căută a se feri, punând fără să vrea o piedică lui Nihilius, stăvilindu-i acestuia elanul cu care pornise în despărţirea părţilor beligerante şi făcând să-i zboare minunata pălărie culoarea gri perlat, generatoare de întrebări şi incidente neplăcute.

Socotindu-se desigur dezavantajat, acesta se retrase.

Puţin mai la o parte, Rakanishu privea scena calm, cu un zâmbet ironic în colţul buzelor. În spatele său, doi lăncieri din garda palatului erau gata să intervină. Întorcăndu-se spre una dintre gărzi Rakanishu şopti: “Trimite Pasărea Phoenix să-l scoată pe Xavier din belea şi să-l aducă aici întreg şi nevatamat” Soldatul se înclină adânc şi ieşi.

Socotind apoi că petrecerea a durat destul, Rakanishu scoase din buzunarul robei roşii MARELE BAN atârnat de un lănţişor de aur. La vederea sclipirilor de aur sângeriu aruncate de acesta, cearta se potoli ca prin farmec.

-Nu vă e ruşine! tună Rakanishu. Vă purtaţi ca o ceată de bezmetici. Câţi ani aveţi? Şi câtă minte? Ce aşteptam eu de la voi şi în ce aţi transformat sala asta, palatul şi tot ce ne-nconjoară?

Vocea sa puternică făcu să tremure geamurile ferestrelor şi zăngănitul aspru al cercevelelor se rostogoli lugubru pe coridoare până departe. Cu toţii se făcură mici. Simţeau că are dreptate.

-Şi toate astea pentru ce? se inegura şi mai tare Raka. Vă bateţi, vă tăiaţi, vă aruncaţi din turn când vă strig de trebuie să găsesc soluţii să vă salvez ? Să vă potolesc? Pentru ce? Pentru că n-aveţi minte? Pentru că nu ştiţi ce să faceţi de acum înainte? Bag seamă v-aţi înfierbântat şi v-aţi uitat fiecare locul! Am să folosesc MARELE BAN şi am să vă ajut să vă racoriti puţin prin temniţe. Ce ziceţi două săptămâni v-ajunge?

Vorbele cădeau grele şi aspre în tăcerea căscata brusc. Pe coridoare, în încăperi, în temniţele subpământene toţi tăceau înfioraţi. În încăpere aerul devenise parcă metalic, vibrând la orice sunet. Până şi răsuflările-ngheţară.

Un ţipat prelung răzbi dinspre fereastră. Privirile se-ntoarseră automat, atrase ca de un magnet. În cadrul ce se desfăcea adânc asupra zărilor albastre se zări Pasărea Phoenix, aducând strâns între ghearele-I puternice corpul Doctorului Xavier.
La un semn al lui Rakanishu, aripile ferestrelor se dădură larg în lături. În zbor lin, Pasărea Phoenix depuse uşurel corpul Doctorului Xavier în mijlocul încăperii. Zguduit încă de cele întâmplate acesta evită privirea Adminului si ramase calm înfăşurându-se într-o tăcere de nepătruns.

-Ovidiu11, cu ce drept ai intrat în această încăpere? Se întoarse Rakanishu către el?
Şi doar tăcerea îi răspunse.
-Te du la treburile tale! tună Adminul. Şi Ovidiu ieşi încetişor prin uşa mascată de o draperie roşie.

-Chevyx şi Leif…as zice să-l urmaţi. Arcaşii nu mai sunt antrenaţi încă de ieri. Am programat o inspecţie a taberei militare pentru diseară. Ferit-a Sfântul să nu fiu mulţumit!
Respectând codul Paladinilor, Chevyx se înclină respectuos deşi puţin mai greu din cauza umărului zdrobit apoi ieşi din încăpere cu ochi grei. Lângă el, prietenul Leif îşi pipăia mergând un cucui ce-i rămăsese mărturie zăpăcelii create mai devreme.

-Nihilius şi tu Pleşuv, se întoarse Rakanishu către ei. Avem o vorba împreună. Cu voi şi cu Doctorul aici de faţă. Să nu părăsiţi camera. M-am săturat de bazaconiile astea cu lumea noobilor. Am să ard cartea magică cu Flama lui Aletheia.

Privirea de smarlad a Doctorului Xavier îl fulgeră pe Admin la auzul cuvintelor. Se stăpâni însă cu greu, lăsând tăcerea să persiste.

-Că mi-am adus aminte, urma Rakanishu. Aduceţi Flama din Castel, porunci el gărzilor din spatele său. Şi tu copile...se întoarse către locul unde-l ştia pe Alphabet. Însă cuvintele îi îngheţară pe buze.

-Unde e? tună Adminul. Cum ieşit? Căci profitând de plecarea lui Chevyx şi de faptul nimeni nu-i dădea vreo atenţie , The Alphabet se strecurase încetişor pe uşa mascată cu draperia roşie şi ieşise tiptil din camera îngheţată, fugind apoi pe coridoarele castelului cu tot cu Cartea Magică.
-Să mi-l găsiţi şi să mi-l aduceţi, că de nu pe următoarea lume nu veţi mai sluji ca lăncieri ci că băieţi de altar în Biserică! Tună Rakanishu către gărzi.
Acestea ieşiră zorite să-i împlinească vrerea.
Adminul se întoarse către cei din încăpere.
-Poftim de mai înţelege ceva. Uite ce balamuc s-a iscat. Na, acum să-mi spuneţi ce e de făcut să rostuim toate la loc aşa cum trebuie.....

Pleşuv, Nihilius şi Doctorul se priviră îngânduraţi. De când le cere Rakanishu ajutorul?





Pe coridoarele arămii, pe sub panoplii de arme, The Alphabet gonea de zor ţinând strâns la piept Cartea Magică. În cap îi răsuna un singur gând:să se ascundă şi s-o cerceteze. Băgase de seamă când Doctorul o deschisese că pe prima foaie literele de aur arzând se aranjau de fiecare dată altfel. Parcă ar fi clădit nişte răspunsuri la gândurile sau întrebările celui ce avea Cartea în mâini. Vroia să găsească un loc liniştit, unde să testeze dacă într-adevăr a zărit bine.
O strânse mai tare la piept şi-şi înteţi fuga.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser


CAPITOLUL 14

Remuşcări

alte_tablouri_oarcea_simona_castel_in_noapte.jpg


seperator.gif



Noaptea începea să domnească acum peste satele răsfirate, urcând încetişor luna pe boltă, şi aprinzând uşor căuşul cerului, pentru a lumina steluţele de culoarea argintului arămiu.
În toată împărăţia nu se auzea nici-un sunet, aici, în lumea celor care ziua petrec până nu mai pot, noaptea le conferă ceea ce nu le-ar putea da nimeni altcineva vreodată – odihna şi timpul suficient în care orice oştean şi om de rând îşi poate aduna gândurile, dându-le aripi să zboare şi să viseze la cât mai sus, la cât mai bine...

În castel, liniştea apăsa simţămintele minţilor puse la muncă din pricina adminului. Chiar dacă nu era o muncă prea istovitoare, Pleşuv, Nihilius şi Xavier stăteau într-un colţişor al laboratorului de unde începuse toată povestea, schiţând planuri şi oarecum ficţiuni în capul lor plin acum de mâhniri şi apăsare. Era atât de trist să vezi cum toate dorurile şi munca lor depusă până acum aici, e pe cale să se dărâme şi chiar să dea impresia că nu ar fi făcut-o niciodată. Acest nou fenomen, această nouă idee adusă pe „bâjbâite” în lăuntrul lor şi nu numai al celui care i se spune The Alphabet, născocea acum în ei diferite idei, teoreme şi practici care, cu oricâtă strădanie, nu putea fi duse niciodată la îndeplinire. Băiatul dispăruse în imensitatea clădirii, rakanishu era supărat pe ei, deşi încerca totuşi să le ceară ajutorul, iar ei, se simţeau de parcă toată lumea era împotriva lor pentru tot ceea ce făcuseră până acum...
Xavier se dezlipi tiptil şi îngândurat de colegii lui şi se îndreptă spre uşa cea mare a laboratorului. Se simţea şi el un amărât acum, în micimea fiinţei lui, era pentru prima dată când nu mai zâmbea când ceilalţi spuneau ceva, şi dădea sfaturi şi idei oricăruia venea să-i spună câte ceva; nu-i stătea în fire, însă, cu fruntea aplecată în pământ continua drumul lui parcă lung şi anevoios către ieşire. Ajuns în faţa uşii celei mari, se opri şi privi în sus spre cupola cea mare şi lucioasă, care, acum parcă de-abia mai „pălpâia” frumuseţea în ea. Oftă adânc şi apăsă cu mult tact pe clanţă.
Ieşind afară din laborator, un miros de răşină veche îi gâdilă nasul, şi un sunet de scârţâit metalic îi palpită urechile. Privi înspre stânga sa, şi îşi aminti că rakanishu, cât timp e supărat, îşi face singur de lucru, construind prin castel. Puse din nou ochii în pământ şi îşi continuă drumul lui spre nicăieri. Toate gândurile şi ideile lui îşi faceau acum adunare generală la el în cap, nelăsându-l să se liniştească. Totuşi, parcă ceva îl trăgea înspre camera adminului spre a schimba câteva vorbe cu el, însă parcă altceva, îi spunea că mai bine nu. Dădu din umeri şi coborî nişte scări frumos sculptate în granit care duceau jos, spre camera de oaspeţi. Într-adevăr, exista şi o cameră de oaspeţi, însă nimeni nu ştia de ce şi pentru ce! Nimeni nu văzuse pe cineva străin în castel decât pe... The Alphabet! Toate drumurile gândurilor lui duceau spre copil. De ce? Era acum o întrebare fără răspuns, care, altădată îşi găsea repede rezolvare în spusele doctorului. Oricum, The Alphabet nu a poposit în camera de oaspeţi, deci tot degeaba! îşi spuse în sinea lui cu speranţă de a atrage vre-un zâmbet lăuntric. Dar nu reuşi, şi oftă din nou, parcă mai dureros ca data trecută.
Ajunse jos, şi cu un glas subţire, de nerecunoscut strigă garda!
- Deschideţi porţile centrale, vreau să iau o gură de aer! spuse el lăncii apărute ca din senin.
- Imediat doctore!
Porţile se deschiseră, iar doctorul ieşi fără a saluta santinelele de afară şi chiar fără a privi înapoi. Doar un sutaş îl ajunse din urmă întrebând:
- Unde mergeţi doctore?
Doctorul, în loc de răspuns, căută prin buzunarele halatului său alb ca varul ceva, şi scoase de acolo doi taleri galbeni, ca „ochii soarelui”, înmânându-i slugii.
- Să nu mă aşteptaţi! Şi să nu spuneţi nimănui că am plecat! Ai înţeles?
- Da domnule! Adică, doctore!
Se retrase fugind înapoi spre castel. Xavier îşi continuă drumul său în sens opus, spre cine ştie unde!... Deabia în depărtare se opri puţin pe iarba încă fragedă a grădinii regale, cu gând de a-şi trage sufletul puţin. Dar parcă din din spatele său auzise un foşnet. Se răsuci repede şi privirea lui ageră se încruntă spre a încerca să desluşească ceva în tufiş. Şi chiar aşa fusese, instinctul nu îl înşelase. Din tufă se auzi uşor, un glas de copil:
- Doctore!...
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

Capitolul 15



Între timp, Nihilius care stătuse cuminte până atunci își spuse:”bun,am studiat suficient” și se ridică de la masă.Cu pași mărunți străbătu camera și ajunse la ușă.Rupt din gândurile sale Plesuv28 observă asta și ghicind încotro se îndreaptă și voind să-l însoțească se ridică și el.Însă părând că nu-l observă,Nihilius închise ușa după el și grăbi pasul pentru a nu fi prins din urmă.

Rămas în picioare în mijlocul camerei Plesuv28 își spuse că poate voia să discute singur cu Rakanishu și de aceea nu-l asteptase…..si totuși nu se putu stăpâni să nu-și spună în gând:”ce om misterios.de când l-am întâlnit nu am reușit să-l înțeleg deloc.” :confused:

Ajuns în fața biroului lui Rakanishu,Nihilius intră fără să bată la ușă.Adâncit în gânduri,cum auzi ușa deschizându-se Rakanishu își ridică capul ,ochii lui aruncând fulgere.Însă când îl zări în fața lui pe fostul său prieten se mai liniști.
Nihilius îl privii cu un aer întrebător,deși știa bine care era problema.

-S-a întâmplat ceva dragă prietene?întrebă acesta.
-Nu,nu s-a inamplat nimic.răspunse Rakanishu stăpânindu-și cu greu iritarea.

După un moment de tăcere Nihilius continuă:

-Ai trimis să mă caute,a spus că e ceva urgent dar văd că nu e chiar asa….
-Ba da dar…..cu toate astea nu am avut timp…
-Nu crezi că am așteptat suficient?

Cunoscându-l destul de bine ca să știe că dacă nu ar fi primit un răspuns satisfăcător ar fi plecat,Raka se grăbi să răspundă.

-Știi bine că dacă nu ar fi fost ceva important nu te-aș fi deranjat.

Un surâs răutăcios se strecură pe chipul lui Nihilius,pe care însă nu puteai citi nimic altceva.

-Unde e doctorul?
-A ieșit.
-Ce?și unde s-a dus?

Mustrandu-l parcă din priviri Nihilius își întoarse capul în altă parte”Cine crede că sunt eu supusul lui?!”

Prefăcându-se că nu înțelege Rakanishu îl întrebă cu un fel de naivitate în glas:

-Dar Plesuv28?i-am spus să aibă grijă de tine.

“Să aibă grijă de mine?! Asta e prea de tot!”.Apoi aruncând fulgere din priviri se întoarse și spuse : A rămas în laborator,pot să-mi port și singur de grija nu trebuie să-ți faci griji pentru mine.

Abia stăpânindu-se Raka spuse:

-Bine.Motivul pentru care te-am chemat este că am prins niște spioni în camera serverelora…(după o mică ezitare) dar care au scapat……

Nihilius izbucni într-un hohot de râs.

-Cum? Marele Raka e spionat și apoi nu e în stare să îi păzească pe spioni?!Mă dezamăgești sincer… și privindu-l cu o oarecare superioritate aștepta reacția acestuia.
-Hei!cum îndrăznești?spuse Rakanishu și ridicându-se de pe scaun cu pumnii încleștați de abia își stăpânea furia.

Nihilius îi întoarse spatele și se îndreptă spre ușă.

-Stai!nu pleca…..te rog!spuse Rakanishu călcându-și pe mândrie.

Un zâmbet de triumf se așternu pe chipul interlocutorului său.După un moment de tăcere acesta spuse:

-Și?te-ai gândit la ceva?
-Am câteva idei dar nu sunt sigur…..
- Dar să știi că asta o să te coste ceva….

Raka se încruntă.Știa că Nihilius e o persoană pretențioasă și mândră și că nu avea să-i fie deloc ușor să coopereze cu el.De asemenea știa că o să-l coste destul de scump ajutorul primit din partea acestuia.

-Asta o să discutăm mai târziu.și un zâmbet amar i se așternu pe buze.
- Bine.Ne întâlnim mâine tot aici.și spunând acesta ieși pe ușă.

Obosit de atâta luptă cu el însuși Rakanishu se trânti în scaunul său.

După 5 minute cineva ciocăni la ușă.

-Intră!

De după ușă se ivi un lăncier care îl privea întrebător și totodată mirat.

-Mă scuzați am venit să vă întreb dacă este adevărat că domul Nihilius o să rămână aici pentru ceva timp?
-Da.de ce?s-a întâmplat ceva?
-Domnul i-a adunat pe toți ostașii și a spus că de acum el este al doilea stăpân aici și trebuie să-l ascultăm .

“Cum a îndrăznit?!” își spuse acesta în gând și voind să meargă să îi ceară socoteală pentru asta se ridică,dar își aminti că orice imprudență poate spulbera tot efortul de până atunci.Stăpânindu-și cu greu uimirea și furia răspunse:

-Da,așa este…

Rămas singur acesta se adânci iar în gânduri.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

Capitolul 16​



Aducându-şi aminte de doctor Rakanishu îl chemă pe căpitanul gărzilor.

-Cum a ieșit doctorul din castel?
-Pai….pai…...să vedeti…...că….nu ştiu…...
-Cum nu știi?!Ce v-am spus eu să fiți atenți la cine intră şi cine iese?Până mâine să mi-l găseşti altfel ești un om mort!S-a înțeles?!
-Da…. să traiti…..răspunse speriat căpitanul….(după ce ieși din birou) Ce mă fac acum?Care dintre netoții ăştia l-or fi lăsat să iasă?Unde să îl găsesc oare?

*

“A plecat când aveam mai multă nevoie de prezenţa lui……o să vadă el când îl voi găsi!”(își spunea Rakanishu).

*

Puţin mai târziu acelas căpitan adună toate garzile……

-Nu știu care a fost netotul care i-a dat drumul doctorului Xavier dar dacă nu-l găsiți până mâine zburați toți din castel !Şi dacă cineva nu își face treaba așa cum trebuie o să aibă de-a face cu sabia mea!Treceți la treabă!

După câteva ore 5 osteni se prezentară în faţa căpitanului cu doctorul.

-Bine doctore dar tu știi ce emoții ne-ai dat?spuse căpitanul cu un oarecare dispreț şi totuși cu o ușurare în glas.Unde l-aţi găsit?
-La câțiva kilometrii de castel.
-Era singur?
-Nu,era cu impiedicatul acela de băiat…..The Alphabet parcă……
-Şi băiatul unde este?
-Păi în timp ce îi alergam s-a împiedicat de ceva şi a căzut într-o groapă.(mare împiedicat după cum ziceam)
-Şi de ce nu l-aţi scos de acolo?
-Am încercat dar era prea adâncă groapa ,oricum dacă nu a murit în cădere o să moară de sete în curand…...
-Bun…..haideți să-l ducem lui Rakanishu.

*
-Cine mă deranjează la ora asta?
-Mă scuzați dar l-am găsit pe Doctorul Xavier.
-Să intre…..asa deci dragul meu doctor…..ce ţi-a venit să fugi ?ţi s-a urât cu binele cumva?
-Eu…..doar aveam nevoie să-mi limpezesc gandurile…..atat….
-Şi nu puteai face asta şi în laborator?
-Mi se luase să stau între cei 4 pereti…..în plus aveam nevoie să fiu singur…..
-Şi la ce anume te gândeai tu?
-Domnule am şi eu gândurile mele…...dar să ştiţi că am observant ceva suspect cât m-am plimbat.
-Ce anume?
-Mi s-a părut că văd niște umbre în apropierea castelului…...şi asta e a doua oară când le văd…..
-Şi de ce nu mi-ai spus când le-ai văzut prima oară?tună Raka.
-Pai....am crezut că sunt “umbrele noptii”…..
-Neferi…..(dar apoi se întrerupse brusc) duceți-l în laborator şi supravegeati-l .Să nu mai faci vreo prostie doctore căci data viitoare nu vei mai avea parte de acelaş tratament!

A doua zi în acelaş birou…..

-Deci?Ai mai aflat ceva?întrebă Nihilius.
-Da……se pare că eram “supravegheat” de mult timp…..
-Ceva duşmani?

Rakanishu surâse.

-Așa cum sunt mulţi care se tem de mine asa sunt şi mulţi care ma urăsc.
-Vezi dacă erai mai amabil cu lumea poate nu ajungeai în situația asta.spuse ironic Nihilius şi izbucni într-un hohot de râs.
 

DeletedUser

Capitolul 17-Se face lumină





Undeva,departe de palatul lui Rakanishu…..

Pe singura cărare ce ducea spre pădurea impunătoare care se ridica semeaţă în faţa ochilor,doi oameni îmbrăcaţi în pelerine negre înaintau cu mare grabă.

-Cine e acolo?Opreşte-te sau vei muri! Şi cineva se arată după un copac.
-Prieteni!răspunse unul dintre cei doi bărbaţi misterioşi.
-Parola.spuse interlocutorul cercetându-i din priviri.

Acelaş bărbat spuse un cuvânt într-o limbă veche,pe care foarte puţini o mai ştiu.

-Urmaţi-mă.

Şi cei trei se afundară în pădure,urmând o cărare ascunsă.Pădurea se îndesea pe măsură ce înaintau,astfel că ajunseră într-un loc unde copacii erau atât de deşi că lumina aporape că nu mai pătrundea deloc.Aici nu îţi puteai da bine seama când e zi sau noapte pentru că tot timpul locul părea lafel.Brusc paznicul se opri şi spuse:

-De aici puteţi să mergeţi şi singuri.(apoi dispăru,ca şi cum niciodată nu ar fi fost acolo).

Totul părea pustiu aici,iar liniştea era totală căci vântul nu avea suficientă putere să străpungă acel “zid” ce înconjura locul.Cei doi oameni cu pelerine se îndreptară spre ceea ce părea a fi o movilă de pământ.Cel de-al doilea dintre ei,care până atunci nu scosese niciun cuvânt,începu să fluiere un cântec ciudat.Imediat în faţa lor apăru un om.

-Îl căutăm pe Domnul.

Bărbatul îi privi cercetător.Văzând că nu are nicio reacţie cei doi lăsară pt un moment ca cele câteva raze care pătrundeau acolo să le lumineze chipurile.

-A,voi eraţi.Domnul vă aştepta.Urmaţi-mă!

Şi se intreptară către un pom bătrân aflat la câţiva paşi de ei.Ca prin minune aceştia trecură prin el,ca şi cum totul ar fi fost o iluzie.Un palat mare se înalta acum în faţa lor.Odată intraţi pe poarta acestuia pătrunseră pe un culoar lung şi slab luminat de cele câteva torţe puse din loc în loc pe pereţi.Ajunseră la o uşă,care la prima vedere nu se deosebea de perete.Bărbatul bătu de 3 ori şi aşteptă.

-Da,ce doreşti?se auzi o voce gravă.

Deschizând puţin uşa acesta răspunse:

-Au venit.
-Să intre! răsună aceeaşi voce.



*


Între timp în biroul lui Rakanishu acesta îşi continua discuta cu Nihilius.

După ce se potoli Nihilius redeveni serios şi spuse:

-Vom afla în curând cine e misteriosul nostru “prieten”.

Rakanishu
îl privi mirat şi totodată neîncrezător.

-Hai,mă dezamageşti…(Raka se încruntă) bine o să-ţi spun…am pus pe cineva se le ia urma “umbrelor”.A plecat cu puţin timp după ce le-a văzut doctorul.
-Ce?Dar cum ai aflat că doctorul a văzut ”umbrele”?! răspunse acesta uluit.
-Mai contează?Zău că eşti culmea îl loc să mă interoghezi atât mai bine mi-ai mulţumi pentru eficienţa….
 
Sus