Ganduri pentru eternitate

[DeletedUser]

Sunt deschise multe topicuri amuzante....si le citesc si eu cu placere...doar ca suntem oameni, cu trairi si sentimente...asa ca dati-mi voie sa deschis un topic mai putin obisnuit...un topic cu ganduri si sentimente..un topic al celor care viseaza..pentru cei care macar odata in viata au simtit ca un fior ciudat le strabate corpul....Rog din respect pt aceste sentimente unice, daca vor exista alte postari, sa nu existe postari aberante..iar daca va fi considerat ca fiind un topic inoportun, rog sa fie sters.Va multumesc.

Ma uit pe geam..si ploaia care cade in randuri prelungi si dese imi aduce aminte de lacrimile unui copil pierdut in intuneric...Singur...fara cineva sa-i intinda o mana...plange...Lumea trece pe langa el rece si ignoranta...uita ca si el e un suflet..un suflet vinovat doar ca s-a nascut in aceasta lume...Un fulger sfasie cerul inghetand pentru o fractiune de secunda totul..pana si frunzele si-au oprit freamatul...acel murmur nesfarsit si neinteles...In strafulgerarea incadescenta am zarit un chip.E el. E copilul care plange...neinteles de nimeni.Si instantaneu..il recunosc.Sunt eu.EU.E copilul din mine...cel care striga dupa iubire...cel care plange si nimeni, nu-l aude...copilul care striga si nimeni nu-l aude...e sufletul meu....sunt EU.
Dar oare cine sunt eu? O farama in acest univers nemarginit...o fir de nisip intr-un desert..Si ma intreb...eu..de fapt, exista? Sau exista atata timp cat exista noi ?
Ploaia cade in continuare...rece si nepasatoare...fulgerele devin din ce in ce mai dese..facandu-ma sa retraiesc ca intr-un film mut toata viata mea de pana acuma...primile amintiri...mama...tata...prima zi de scoala..primul sarut..prima dragoste..primul copil... Intotdeauna ce e primul e mai important...intotdeauna ce e nou e important...Dar oare nu uitam ca si ceilalti sunt la fel? Doar pt ca e ceva nou, nu inseamna ca nu e la fel...A doua zi de scoala.. al doilea sarut... al doilea copil...si totusi..;ramane prima dragoste. Unica. Ceva ce nu uiti o viata intreaga.
Prima dragoste....un fior ciudat ce-mi provoaca un o senzatie de frig..dar care totusi ma face sa rosesc ...oare ce se intampla cu mine? De ce nu mai am somn? De ce tot timpul in gandul meu e doar ea? de ce atunci cand imi surprinde privirea ma rusinez..si ma ascund ?
Azi mi-a spus ca ma iubeste !!! Doamne, cat sunt de fericit! Dar oare ce e iubirea? Oare ce e fericirea?
Plutesc....mi-a spus ca e a mea toata viata... ca ma va iubi la nesfarsit! Si totusi, ce e nesfarsitul????
Azi mi-a spus ca nu ma mai iubeste...ca totul s-a sfarsit... Atunci..inseamna ca viata e sfarsita; A cui viata? Ea rade, e vesela..e in bratele altuia....
Deci viata mea. Sunt mort. Inima mea e rece. Si tousi traiesc. Oare asta sa fie nesfarsitul? O vad cum rade..e fericita..cu altul. Si doare. Ma uit in oglinda...nu vad nimic ciudat la mine...si totusi doare. Si realizez...e inima. E o durere ciudata...ceva ce nu am mai simtit niciodata....o parere de rau pt trecut..pt viitor...Ma uit in oglinda...cel din fata mea plange. As rade de el (esti barbat, sau ce esti? de ce plangi? barbatii nu plang, nu stii?) gandesc...si dau sa rad de el...dar gura imi ramane crispata..pentru ca imi aduc aminte...cel din oglinda sunt eu. Acelasi EU.
Si plang... Si simt cum inima incepe sa planga....un plans de singuratate...de tristete...ca un copil pierdut in intuneric...singur...
Si ploaia cade, rece si nepasatoare...

 

[DeletedUser]

Speranta pentru o iubire

Tremur....brrr....afara e frig....si parca totusi e mai frig in sufletul meu..."t'es parti" ...."de ma vie..." versuri...cuvinte....cuvinte care te fac sa ingheti la gandul ca esti singur...ca nu mai ai alaturi pe nimeni...."Uneori muzica exprima mult mai bine ceea ce simtim"...imi spunea cineva...si e atat de adevarat...
Oare daca sufletul meu ar fi un cantec.. cum ar suna? Ar fi oare la fel de melodios ca o partitura de Strauss...sau Ceaikovski...
Oare ar suna ca "Anotimpurile" lui Vivaldi? Oare ce anotimp as fi? Inclin sa cred ca sufletul meu inghetat ar alege "Iarna"... sentimentele contradictorii care'mi rascolesc sufletul se aseamana cu notele furtunoase ale operei sale..
Si totusi...de ce nu "Toamna"? Plansul surd al inimii mele ar semana cu ploaia muzicala care o auzim atat de bine cazand in sufletele noastre...
Primavara....trezirea la viata...care viata? Se merita oare sa mai speri la o noua viata? Sa speri la un nou inceput? Cand inima iti plange..iar lacrimile ei iti ard pieptul..oare mai poti spera la un nou inceput? Cand tot ceea ce poti simti e doare nefericire...singuratate...durere....
Vara....soare....iubire...Iubire??? Oare exista cu adevarat iubirea??? Spunem de atatea ori "te iubesc"..cu toate ca uneori nici nu intelegem sensul acestor cuvinte...cuvinte care te fac sclavul dragostei..."Te iubesc draga mea"...."Te iubesc draga mea"... au devenit atat de banale...incat poti spune la fel de simplu.. "stii tu" si persoana de langa tine va stii ca o iubesti.
Dar oare o iubesti? Ce simti cand iubesti?
Oare sa fie sentimentul ca ii apartii, in ganduri si-n simtiri? Ca vrei sa fi alaturi de ea toata viata ta...ca tot ce visezi e zambetul ei..chipul ei.. ? Asta sa fie dragostea? Si atunci..de ce nu spunem asta? De ce ne limitam la banalul " te iubesc" ???
Si daca ii spui tot, ce rezolvi ? Te deschizi complet...iti deschizi inima in fata ei...vrei sa fii o carte deschisa pt ea...dar oare merita???Veti spune poate ca merita...pentru ca o iubesti.
Acelasi "te iubesc" ...
Si cand nu mai e deajuns...ce-i spui ? Cand vrei sa-i spui ce simti..si "te iubesc" nu mai este de ajuns? Cand ea reprezinta TOTUL pt tine, ce-i poti spune?
"O carte deschisa e inima mea"....inima...acest minunat dar al vietii...dar pe care o chinuim mai mult decat orice.Ne doare cand iubim...ne doare cand suferim...Oare nu e mai bine sa o protejam? Sa ne tinem sentimentele ascunse? Sau, sa le dezvaluim doar cui merita. Da, ar fi ideal...sa iubim si sa fim iubiti la fel.
Dar vedeti, dragii mei cititori..cei care cititi aici din plictiseala, placere sau curiozitate...iubiti...dar nu sperati sa vi se raspunda la fel...cei care au simtit dragostea in egala masura cu care iubesc ei, sunt fericiti..si-i invidiez...si-i invidiati si voi..Pentru ca ei au ceva ce nu multi reusesc intr-o viata. Au pe cineva alaturi, la bine si la rau, pentru ca ei imart totul in 2..bucurii, tristeti...
Deci, iubiti dragii mei cititori..iubiti ca sa fiti iubiti...iubiti daca sunteti iubiti..pentru ca iubirea e unica...pentru ca dragostea adevarata e odata in viata...desi veti fi poate raniti de nenumarate ori...si veti plange si veti suferi..nu va fie teama sa iubiti...pentru ca veti avea intotdeauna speranta.Speranta unui zambet care sa va alunge lacrimile, a unei maini intinse in ajutor..speranta unui suflet pereche...
Chiar daca deznadejdea va cuprinde inima in ghiarele ei, sfasiind-o in mii de bucati...chiar daca durerea uneori e mai mare decat ati crezut vreodata ca puteti suporta...iubiti. Si oricum ati fi, urati, frumosi, slabi, grasi, cineva va va iubi asa cum sunteti.Iar acel cineva va citi in sufletul vostru ca intr-o carte deschisa..si va intelege fara cuvinte ceea ce simtiti...Atunci cand veti intalni acea persoana, veti stii ca v-ati gasit jumatatea.Atunci cand timpul se va opri in loc...cand secunda va parea eternitate...atunci cand fiecare secunda o veti trai alaturi de el/ea ca si cum ar fi ultima...atunci veti fi cu adevarat fericiti.
Iubiti...si nu-i uitati pe cei care au uitat sa iubeasca...pe cei pe carora dragostea le-a ucis inima...aduceti-le aminte ca intotdeauna exista speranta...speranta pentru o iubire...

 

[DeletedUser]

Jurnalul unei amintiri

Tin sa precizez ca textele care vor urma, acest jurnal, nu-mi apartin..dar datorita a ceea ce transmit ele, le voi posta in cadrul acestui topic...

LUNI

Sunt singura in camera. De fapt, sunt iar singura...in viata. Pentru a cata oara? Ce rost are sa mai fac fac socoteala? Important acum e prezentul. Scaunele " tac ", nu scartaie nici unul. Cand spui "sunt doar cu mine", in interiorul tau doresti sa fi pronuntat acest cuvant pentru ultima oara. Vrei ca semnificatia, incarcatura lui s-o uiti cat mai repede. Si vin ploi...si sterg o parte din cenusiu. Iar apoi...dupa ploaie rasare soarele si purifica atmosfera. Da...dizolva semnificatia tristetii.
Mi-am scos un sandwich si mananc. Ma cauta cineva...dar nu pot sa raspund. De ce? Pentru ca azi doresc sa stau de vorba doar cu "tine", cu trecutul pe care vreau sa-l uit. Pe care faptele-l pastreaza, dar pe care l-am ascuns in mine. Si care m-a facut sa ma simt uneori atat de singura, singura...chiar cand eram inconjurata de atatia prieteni. Trecutul..."taci", as vrea sa-i raspund iritata eului meu! Si totusi el are dreptate. Ar fi fost bun de geolog. Sapaturile lui duc totdeauna la minereu. Da. In urma e o rana. "Deschisa" ? Ce importanta are? Stiu sigur ca se va inchide.
Toti ma intreaba de tot si de toate...asta ma rascoleste deseori. Asa e...dar voi uita! Sigur! Uitarea e la fel de adevarata ca tristetea. Deci?...O?"X"...daca ai mai fi tu langa mine...Dar azi, sunt singura. Ca in ziua cand....
Mi-am scos caietul acesta dintr-un sertar uitat. Simteam nevoia sa...si cand vrei sa-ti rememorezi o parte din viata, totdeauna incepi cu inceputul. Nu?
Paseam triumfatoare in lume. Triumfatoare? Chiar asa...si asta pentru ca parintii si bunicii ma tratau ca pe un bibelou de cristal...care, ca sa nu se "sparga" trebuia sa doarma pe perne moi si ca sa nu fie furat, trebuia aparat de intreaga echipa, "2+2"- adica parintii in "teren", iar bunicii "rezerve".
Cresteam...Cresteam devenind o floare. Acesta era rezultatul metamorfozei. Eram un mic trandafir, care pe zi ce trecea atragea parca mai mult soare si raspandea din ce in ce mai multa mireasma. Modestia? Eh....modestia!
"E un copil adorabil! O papusa vie! Degaja sanatate si voie buna. E asa vioaie! Ii merge capusorul! "...si tot asa prietenii, vecinii, cunostintele si chiar strainii de pe strada nu se puteau abtine sa nu spuna ceva despre mine. Nu treceam neobservata!
Parintii erau fericiti. Dupa cativa ani de casnicie, casa lor devenise caminul ideal, unde rasuna glasul dulce, melodios al meu...
Dar ce voi ajunge? Cum? Nu stii? Asta s-a hotarat de mult: "e desteapta- deci va ajunge departe, se va realiza profesional. E frumoasa- deci evident va face o casnicie minunata! "Asa ca vezi...se stia: eu voi ajunde cineva! Sigur idealul echipei "2+2". Credeam si eu asta... si cum sa nu fie asa, cand viata nu-mi luase inca nimic, ci se tot grabise sa-mi faca daruri. Deziluzia nu batuse inca la poarta mea. Intelegi ce-ti spun aici?! Eu nu invatasem inca primara semnificatie a verbului "a pierde" si nici nu tanjeam dupa "am invins ". Dar viata urma sa-si inceapa jocul de sah. Piesele trebuiau sa paraseasca adapostul cald al culiselor: 3, 2, 1, 0...Nimic?...Nici o cadere? Nici o piesa alba scoasa din joc? Nimic, inca!
Credeam ca m-am linistit recapatandu-mi zambetul, dar am cazut din nou in melancolie...si mi-e atat de somn...

Copyright by Mony

 

[DeletedUser]

Jurnalul unei amintiri

MARTI


Ajunsesem scolarita. Timpul trecea, iar fetita cu ghiozdan se inaltase si devenise o comoara. Poate...prea draguta!
Vacanta trecuse, trecusera si anii...Prima zi de liceu a venit intr-o dimineata frumoasa. Eram convinsa ca o sa ma trezesc la ora sapte. Niciodata nu ma trezeam mai tarziu. Era un reflex format in ultima vreme. Dar in acea dimineata ma sculam somnoroasa la opt fara un sfert. Cand mi-am dat seama cat e ceasul, m-am inspaimantat. Abia la opt si jumatate deschideam, emotionata usa clasei. Intarziasem o jumatate de ora....si stateam la zece minute de scoala! Spre marea mea usurare, langa usa se afla un viitor coleg- si el un intarziat. Dar, oricum la gandul ca nu voi mai primi singura "cearta" m-am linistit.
Si acum imi vine sa rad... parca aud cuvintele disperate ale profesoarei de la catedra : "Va voi fi diriginta. Am sa va predau romana- o materie care va invata ca intarzierile costa mult..."Nu as fi indraznit sa fac o miscare nesabuita, dar colegul nu ezita sa-mi sopteasca: "Destul de dura profa! Dar ea nu stie ca persoanele cu adevarat importante se lasa asteptate?! "Atunci am izbucnit in ras. Diriginta ne privea cercetatoare. Incercam sa ma opresc, dar nu izbuteam. Si nici acum nu pot, caci amintirea acelei zile o traiesc mai intens ca niciodata!
Tacere. O liniste deplina. Nici musca nu se auzea. Colegul imi arunca o privire complice si in momentul acela am simtit cum ma prinde de mana. Se uita cateva secunde fix in ochii mei si...m-am oprit. Ca si acum de-altfel, caci acea privire mi-a furat inca de atunci ceva...
Avea o figura atat de inocenta, incat, as fi vrut iar sa rad, sa hohotesc. Dar nu puteam. Mana care ma strangea din ce in ce mai tare imi oprea orice tentativa. Simt si acum sangele oprit in varful degetelor si rasul pierdut de acea strangere...
Voiam sa-mi cer iertare de la diriginta, dar nici nu apucasem sa deschid gura, ca- frumosul meu coleg mi-o ia inainte: "Aseara am fost la un ceai...de incheierea vacantei. Am condus-o eu...cam incet ".
A dat dovada de caracter luandu-mi apararea! Nu? Tu ce crezi?!...
Diriginta mai calma de asta data, il intreaba fara retinere: "Esti indragostit, nu ?" " Da ! "- veni raspunsul colegului. " Cand terminam liceul, ne casatorim ".
Toata clasa zambea. Pana la urma a zambit si diriga.
Mai era o singura banca, in fundul clasei, asa ca prevazatoare, diriga a facut un "schimb" de piese, iar pe noi ne-a pus intr-una din primele banci. Am fost mirata ca ne-a lasat sa stam impreuna. S-o fi gandit ca noi oricum vom comunica in timpul orelor si ca astfel rezolva problema!? Da. Cred ca s-a gandit ca e spre binele "comunitatii" sa fie cat mai putine discutii in clasa.
A sunat indata clopotelul si colegul m-a cuprins pe dupa umeri si m-a strans langa el, soptindu-mi: "Trebuie sa salvam aparentele. Daca ar afla vreun coleg ca toata istoria servita dirigintei este o inventie...n-ar mai avea farmec ".
Uitandu-ma spre el, am vazut doi irisi verzi in care straluceau parca mii de sageti luminoase. Un arc mai lipsea si Cupidon! Dar poate Cupidon aparuse deja, pentru ca nu m-am grabit sa ma indepartez...
I-am spus ca e neserios, dar ca imi e simpatic si asa. Ne-am plimbat putin prin curtea liceului. Am discutat nimicuri. Cel putin am reusit sa facem cunostinta si sa ne strigam pe nume.
Cand ne-am intors in clasa, pe banca era caligrafiat cu litere mari: "PORUMBEILOR". El a izbucnit in ras, iar eu voiam sa ma ascund...
Acesta a fost inceputul meu in dragoste. Eleva silitoare din scoala generala disparuse. Ma interesau acum si alte probleme in afara invataturii.
Inca din primele zile "el" devenise un prieten adevarat. Mi-am dat seama ca se indragosteste de mine. Dar eu...nu?! Raspunde-mi, te rog...ce se intampla cu mine ??

Copyright by Mony

 

[DeletedUser]

Jurnalul unei amintiri

MIERCURI


Imi rasfoiesc caietul, vad ca am scris binisor...Curaj, fetito! Ingrijeste-te putin de acest talent si vei ajunge o scriitoare cunoscuta! Dar, nu! In spatele acestei incercari, nu e nimic artificial, caci, tu jurnalul meu, ma ajuti sa vad mai clar in mine, sa-mi limpezesc gandurile si sentimentele...sa inlatur ce e urat.
.....Si astfel primul an de liceu s-a terminat. Peste cateva zile am plecat cu parintii la mare. Urma ca peste vreo saptamana sa vina si "el" cu un prieten, ceea ce s-a si intamplat. Am stat in acelasi hotel. Faceam plaja impreuna. Tot timpul parintii erau langa noi. Nu stiu exact ce gandeau, dar aveam impresia ca tin la "el".
Seara hoinaream, insa, singura cu el, iar apoi intram la discoteca. Nu stateam mult. Cand incepea sa se aglomereze plecam. De cele mai multe ori ne refugiam pe dig. Era placuta plimbarea. Imi placea sa privesc farul, marea luminata de el. Admiram valurile...care nu se dadeau batute! Acum as vrea sa fiu si eu ca ele: puternice si de neinvins...
Uneori ne asezam pe dig si gandurile ne zburau la prima zi de liceu, la felul cum ne-am cunoscut. Atunci imi venea sa imbratisez viata....eram fericita gandindu-ma ce buna poate fi.
Era o seara mai racoroasa ca de-obicei. Tin minte ca ne-am dus la hotel si am luat ceva pe noi. Am alergat apoi pe dig?In acea zi ne-am promis ca nu vom lasa pe nimeni sa ne desparta si ca toata povestea noastra se va sfarsi ca in povesti: cu o nunta mare! Si totusi acei ochi verzi parca plangeau...
Ultimele trei saptamani le-am petrecut la bunici, la munte, departe de el. Inainte mi-ar fi placut sa stau in acele locuri frumoase de munte, dar simteam ca pentru mine nu mai poate fi "splendid" decat acolo unde e si el...
Ma gandeam cu atata pasiune la el, incat il simteam langa mine tot timpul. Numai ca el nu era...si asta ma nelinistea mereu.
Ce frumos! Am impresia ca sunt pe calea de a ma preda! O fi un rest al adolescentei care zacea in adancul inimii mele paralizate? De ce acesta melancolie??

Copyright by Mony

 

[DeletedUser]

Jurnalul unei amintiri

JOI


Ma intorceam acasa. L-am revazut abia cu o zi inainte de reinceperea scolii. L-am recunoscut de departe...dupa mers. Zambea...un zambet in coltul gurii. Paralel totusi cu zbuciumul ochilor...Ii simt si acum dorinta aceea arzatoare de viata. Prea mult foc in ochii aceia verzi: patrundea lumea si ardea impreuna cu ea?
Mi se parea slabit si trist...M-a luat de mana si ne-am plimbat. N-am prea vorbit, mai mult am tacut. La un moment dat insa, pe o banca, m-a sarutat pe obraz si mi-a spus ca ma iubeste.
A doua zi dimineata, scoala a inceput. Toti au observat o schimbare...Insa nimeni nu stia ce se petrece cu noi. Poate ca nici eu...nu am avut destul timp sa-mi dau seama...
Prima luna de scoala am petrecut-o la maxim. Nu crezusem ca dragoste lui mai putea creste. Si totusi...simteam ca ma iubeste din ce in ce mai mult.
In fiecare dimineata venea sa ma ia de acasa, iar apoi mergeam impreuna la liceu. Lucrurile intrasera in normal.
Intr-o dimineata insa nu a venit. Nu-mi daduse nici un telefon prin care sa ma previna. L-am asteptat mult...Tin minte ca faceam haz, zicand ca "a uitat sa se trezeasca", ca atunci cu un an si ceva in urma. Apoi am inceput sa-mi fac griji. Acasa nu raspundea nimeni! Toata ziua la scoala am fost o umbra...Stateam tacuta, intrebarile curgeau pa langa mine. Toti ma priveau. Isi dadeau seama c-a intervenit ceva si se agitau la ideea ca poate ne...vom desparti. Fusesem impreuna sub ochii lor, mai bine de un an. Si nu numai atat. Credeau ca si inainte, o perioada destul de lunga, am fost un cuplu ideal. Deci nu conta ce se patrecuse de fapt. Important era ca intervenise ceva si ochii mei devenisera atat de nesiguri, de intrebatori...Ce sa fie?
Aflasem in cele din urma ca e internat la un spital, pentru operatie. Cand am ajuns acolo, nu mi s-a permis sa stau cu el decat doua minute. Zambea...si era linistit. Credeam ca e ceva trecator si ca se va face in curand bine...Asta imi spusese si el...dar...
A doua zi trebuia sa-l gasesc intr-o noua rezerva. Cand am cerut sa-l vad...el...nu mai era. Voiam sa-l mai vad macar o data...si am izbucnit in plans.
Peste putin timp au venit si parintii mei. Mama avea ochii rosii si dadea impresia ca tremura...
Spune-mi "tu" ce ai fi facut ? Cum ai fi procedat cand sub ochii tai dispareau toate visele, sperantele, dragostea...

Copyright by Mony

 

[DeletedUser]

Jurnalul unei amintiri

VINERI


M-am plimbat singura si am admirat inca o data frumusetea naturii. Totul ma tulbura: un apus frumos de soare, cerul senin, furtuna, dar mai ales intinsul viu al marii...Am visat mult in pat. Apoi m-am sculat ca sa scriu. Nu pot sa dorm. Ma gandesc la lucruri urate, nu e vina mea...e ceva mai tare decat mine. Si acei irisi verzi...ma urmaresc....
Da...ma simt singura si cred ca nimeni nu m-ar putea intelege. As vrea sa spun cuiva, dar nu pot fi sincera...pe cand cu "tine"...nu am nici o retinere. Ma intelegi, nu?!
Rad de iubirea mea. Mi-am facut atatea iluzii...Cum voi trai fara el? Sunt ravasita, am plans toata seara...si acum m-am sculat ca sa scriu aceste randuri. Fara el, viata nu mai are nici un farmec.
Cum sa comsumi atata energie si gand curat intr-o atat de frivola si de inselatoare preocupare ?! Dragostea este idealul celor fara ideal. Un drum pe care patrunsesem atat de entuziasmata, se dovedeste acum, a fi doar o fundatura?o caraghioasa ratacire! Poate ca m-am lasat inselata de o fluturatica iluzie! Categoric. Iubirea?! Castigand-o pierzi, pierzand-o castigi ! Duca-se! Nu merita! Cere prea mult timp, rabdare, zbucium?Cel mai trist e ca nu trebuie sa gresesti pentru a pierde. Te trezesti intr-o zi ca vine si-ti spune fara un cuvant: adio, am gasit pe altcineva sau pur si simplu moare?Si ramai naucit in mijlocul drumului : "gata, inapoi, pe aici nu mai gasesti nimic de iubit, e pustiu si?trebuie sa cauti in alta parte! "
O acuta senzatie de gol si zadarnicie?S-a dus! Nu mai este ! A pierit si pentru mine sansa acelei iubiri mari, unice, frumoase, depline si definitive, cu care viata se ambitioneaza sa ramana mai tuturor restanta?
Ce trebuie sa pretinzi si ce trebuie sa refuzi? Ce iti este permis sa ravnesti si ce nu-ti este ingaduit sa strivesti? De ce nu poti iubi pe cineva, din simplul si esentialul motiv ca te iubeste??Mi-am dat seama ca drumul este mai greu si mai anevoios decat imi inchipuisem. Nu-mi ramane, acum, decat sa astept. Rabdare, rabdare, rabdare, rabdare?incredere, incredere, incredere?SPERANTA!
De ce fetele sunt atat de sensibile si eu mai mult decat celelealte? Adun numai suferinta. Nimeni nu ma intelege, nimeni nu ma iubeste asa cum iubesc eu.
Noapte buna steaua mea! Ajuta-ma sa dorm ca sa-mi treaca durerea. As vrea sa dorm mai mult pentru a scapa de aceasta atmosfera care ma apasa, de vocile soptite, de acest sentiment de neputinta in fata acestor fapte pe care nu le pot evita. Stiu ca sunt lasa...dar ce sa fac?!
Am ochii grei...si gandurile mele zboara atat de departe...Cred ca-ti voi mai scrie maine..

Copyright by Mony

 

[DeletedUser]

Jurnalul unei amintiri

SAMBATA


Am o lene grozava. Nu ma pot gandi la nimic. Mai mult, recitindu-mi jurnalul am observat ca m-am schimbat foarte mult. Eram mai vesela, imi placea sa rad, sa fac taraboi, acum sunt plictisita. Nu mai am chef de nimic. Imi vine sa fac tot felul de prostii: nu conteaza ce...Nu mai suport sa-mi vad colegele care vin mereu sa-mi povesteasca toate idioteniile! Sunt prea banale ca sa le ascult, iar eu sufar din cauza lor. Ori de cate ori au ceva care nu le merge bine, se reped la mine. E ridicol...n-am timp nici macar de persoana mea. E o nebunie! Imi traiesc viata fara sa o cunosc.
Hei, ingerasule! Ma auzi? Ajuta-ma: vreau sa dorm!
Nu m-am culcat. M-am dus la fereastra si am privit stelele. Imi era prea cald. M-am gandit la el. Speram sa-mi revin mai repede, dar sunt inca marcata.
Totusi regret putin trecutul...mi-ar fi placut sa fie altfel...E mai dur asa, fiindca si vointa trebuie sa intre in joc. Cred ca nu mai sunt adolescenta. Am iesit din forma de viata traita mai mult cu inima decat cu sufletul, viata mea e mai mult pentru altii. Dar nu trebuie sa uit tot ce a fost frumos acum ceva timp in urma...entuziasmul unor momente...acea iluzie care ma face sa ajung la visare, fara sa ma tem de lovituri grele.
Pe de alta parte, am descoperit ca lumea din jurul meu nu este totdeauna frumoasa, asa cum credeam eu. Uneori e trista...
As vrea sa fiu aceea care in prezent si in viitor, angajata in lume, sa aduca iubirea. As vrea sa ma uit pe mine cat mai mult posibil si sa daruiesc. Oamenii au nevoie de iubire...asa cum am si eu nevoie de "el".
Poate ca aceasta trista poveste mi-a dat o lectie de viata: am devenit mai realista. In fata acestui ideal nu trebuie sa visez chestii extraordinare ca sa accept sa iubesc din ce in ce mai mult. Sa fiu atenta cu parintii, sa nu-mi reped prietenii, sa fiu deschisa fata de colegele de liceu, gata sa ascult toate povestile lor. Stiu ca actionand astfel, voi da celorlalti caldura ce-mi lipseste mie acum...si lumina pe care am cautat-o atatea nopti. Stiu ca asa si-ar fi dorit si el sa fiu....
E trecut de miezul noptii...Ma ridic de la birou. Ochi-mi sunt obositi. Simt asta mai ales acum, dupa ce am stins lampa. Noroc ca maine e...o alta zi! Fir-ar sa fie!! De data asta ma culc!

Copyright by Mony

 

[DeletedUser]

Jurnalul unei amintiri

DUMINICA


Ma plictisesc, ma plictisesc. Am incercat sa ma distrez, dar n-am reusit. Ar trebui sa invat, dar n-am chef. De ce oare imi vin mereu ganduri triste?
Am ramas mult timp la fereastra, visand, incercand sa alung plictiseala, dar chiar si visele mele sunt triste. Am un chef nebun sa iubesc!
Alaturi bazaie un radio. Ma deranjeaza! As vrea sa nu mai fie soare, nici cer albastru, nici pasari, nici flori?As vrea ca pamantul sa fie o gaura neagra unde sa-mi ascund necazurile!
El imi lipseste?m-a parasit! Sunt dezmagita. Nu mai pot deci, conta decat pe tine?jurnalul meu!
Sunt o proasta, ma enervez, nu ma pot stapani si ma framant mai mult constatand asta. Luciditatea ma face tot mai nelinistita. Stiu bine ca sub pretextul acestei pierderi?incerc sa ma ascund de viata. Si ce e rau in asta? Spune-mi! Da stiu?nu e corect, e prea mult?Ar trebui sa fiu calma, intelegatoare iar eu sunt nelinistita si nervoasa.
Nu faptul ca inca-l mai iubesc e rau, dar ca-l iubesc in mod gresit...poate egoist. Acum "el" e doar o amintire...o parte din sufletul meu.
Mi-e somn, dar m-am asezat din nou la fereastra pentru a privi luna intre nori. Cand e descoperita, ma fascineaza. Azi e luna plina? La dreapta, deasupra a aparut o stea stralucitoare, mai luminoasa decat toate. Am descoperit-o eu...si simt ca e steaua mea. Acum sunt mai calma, linistita, fara emotii dezordonate. Stiu ca "el" a fost dragostea mea? Stiu ca va fi mereu langa mine si ma va veghea.
Sunt fericita... Tristetea mea se risipeste ca prin minune. Stiu ca mai tarziu voi fi si eu o stea!...

Copyright by Mony

--== SFARSIT ==--

 

[DeletedUser]

Recitind acest "jurnal" nu pot sa nu ma intreb cum de intotdeauna iubirea si tristetea sunt atat de strans legate una de alta...Despartiri, regrete...pareri de rau... si totusi, de fiecare data gasim puterea sa trecem peste ele...
Oare de unde atata putere in noi? Oare cine ne da acest impuls, aceasta forta necesara pentru a trece peste o durere uneori covarsitoare? Cand simti ca totul s-a sfarsit...iar lacrimile ti se par dureroase, cand nu mai ai lacrimi sa plangi...exista intotdeauna ceva, sau cineva care ne face sa depasim aceste momente...
Nopti albe, rauri de lacrimi...lacrimi de cristal care strang in ele toata suferinta unui biet suflet chinuit...fericititi cei ce pot sa planga...fericititi cei ce isi elibereaza ploaia din sufletul lor prin ceva atat de pur, de superb, lacrima..
Ochiul e imaginea sufletului...iar daca e asa, lacrima e copia fidela a sentimentelor din suflet. Lacrimi de bucurie, de tristete, de dor, de fericire... fericiti cei ce au lacrimi...
Lacrimi de iubire....dar, tu, femeie..
Iubesti? Daca da, sa nu indraznesti vreodata sa te intrebi de justetea a ceea ce simti pt. ca deja ti-ai pangarit darul cel mai de pret pe care mintea si trupul tau il pot oferi unui barbat. Stii care-i? D-A-R-U-I-R-E-A !!!!!!
.......inchide ochii...il mai vezi inca?...
daca da...atunci il iubesti.

 

[DeletedUser]

Am auzit pe multi, "mi-am cunoscut iubitul/iubita pe internet"...Dar exista oare iubire pe internet???
Si daca exista....atunci....cu ce e diferita fata de cea reala?
Este? E diferita? Ca forma sau constitutiv? Si una si alta. Dar...si-a pus cineva vreodata intrebarea daca fulgii de zapada ar fi toti asemeni unuia luat la intamplare dintre ei ca si forma sau constitutie, daca zapada ar fi la fel?
Spuneam...la fel cum zapada este zapada prin cumulul de elemente ce-i definesc existenta, la fel dragostea e realitate, indiferent de proximitatea clipei sau indepartarea ei.
Dar..., pentru ca toate au un dar, dragostea ca sa se implineasca trebuie sa se materializeze...intr-o atingere, intr-un suras, intr-o privire, intr-un sarut.
Nu poti comunica la infinit prin scrisori sau mailuri. Ajungi la un moment dat sa te intrebi daca e real sau pur si simplu traiesti ceva...ce nu va fi niciodata?!
Totul devine un fel de fantasma care doare ucigator de mult, un fel de atingere-neatingere la capatul unei visari!
Si totusi..pentru cei ce nu cred...dati-mi va rog motivatie pt.a ma lipsi de 10 de minute de butonat keyboard-ul meu in speranta ca acolo undeva, intr-o alta tara, o femeie isi refuza dreptul de a-si mai justifica sentimentele si...si le traieste !!!

 

[DeletedUser]

Se pare ca am intristat multa lume cu "Jurnalul unei amintiri".. tot ce va pot spune, e ca acel jurnal este pura fictiune...nu realitate...dar mesajul transmis e ceea ce conteaza...
speranta..
Stiu ca mai tarziu voi fi si eu o stea!...

 

[DeletedUser]

Dar despre iubire, stapane ?

Kahlil Gibran este autorul cartii "Profetul". Poemul "Dar despre iubire, stapane?" este extras din aceasta carte si mi s-a parut a fi cea mai complexa definitie a iubirii. Iata-l.

Dar despre iubire, stapane?

Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,
Si cand vraja paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneti-va misterului ei,
Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o
simtiti profunda si divina, dati-i crezare,
Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile himerice,
asemenea vantului din miaza-noapte care va pustieste gradinile.

Fiindca, precum iubirea va incununa,
adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice.
Precum va face sa cresteti mult mai repede si imbatati de fericire,
Tot ea trebuie sa va si reteze si uscaciunile
si sa va distruga cat mai repede rautatile si egoismul.

Precum ea va ridica imbatati de bucurie,
pana la inaltimea voastra ideala,
alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie
ramurile cele mai fragile care freamata
in lumina soarelui infinit al iubirii,
Tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa
forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre,
zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.

Asemeni snopilor de grau, ea va secera, niciodata intamplator.
Va treiera pentru a va decoji.
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii voastre.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi, divini si puri.
Ca apoi sa va harazeasca focului sau
si sa puteti deveni painea cea sfanta
a nemuririi la ospatul divin.

Toate aceste si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,
pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii
si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne
din care izvoraste nesfarsita IUBIREA.

Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,
suspiciune sau de teama,
veti cauta doar tihna si placerea dragostei
care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
unde veti plange
dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii.

Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica,
divina si misterioasa decat de la sine.
Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita
de cel sau cea caruia i se daruie;
Fiindca iubirii adevarate ii este de-ajunsa iubirea infinita,
sublima si transfiguratoare.

Cand iubiti nu trebuie sa spuneti "Creatorul e in inima mea",
ci mai degraba "eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului",
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,
fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati,
va va arata cu siguranta drumul ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta
decat aceea de a se implini prin totala iubire.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte,
fie ca ele acestea sa fie:

Sa te topesti de iubire in tot si
sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti adesea durere prea marii duiosii;
Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;
Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita,
iar pe buze sa ai un cantec de lauda.

 

[DeletedUser523]

Apropo de definitia iubirii, mie aceasta mi se pare cea mai buna caracterizare a iubirii:
"Dragostea este indelung rabdatoare,este plina de bunatate;dragostea nu este invidioasa;dragostea nu se lauda,nu se umfla de mandrie,nu se poarta necuviincios,nu cauta folosul sau,nu se aprinde de manie,nu se gandeste la rau."1Corinteni 13:4,5 -Biblia-

 

[DeletedUser]

Apropo de definitia iubirii, mie aceasta mi se pare cea mai buna caracterizare a iubirii:
"Dragostea este indelung rabdatoare,este plina de bunatate;dragostea nu este invidioasa;dragostea nu se lauda,nu se umfla de mandrie,nu se poarta necuviincios,nu cauta folosul sau,nu se aprinde de manie,nu se gandeste la rau."1Corinteni 13:4,5 -Biblia-

Atunci cand simti nevoia sa le spui tuturor iubesc si sunt iubit e mandrie? e lauda? Si atunci cand in dragoste intervine erotismul, caci fara el dragostea nu ar fi niciodata completa, " e necuviincios" ? Dragul meu interlocutor, te rog ca data viitoare cand o femeie/fata se va apropia de tine cu iubire, si cu dorinta de a deveni una cu tine, spiritual si fizic.. sa o refuzi..pentru a nu fi "necuviincios".. si totusi, nu uita..da-i Cezarului ce-i al Cezarului, si lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu"
Dragostea e egoista, dar egoism nu pt tine, ci pt cel fata de care ai aceste sentimente...Oare nu toti ne dorim ce e mai bun pt el/ea ? Oare nu toti suferim alaturi de el cand se intampla ceva?
Si in magia dragostei, exista ceva mai pur decat absolut orice, dar murdarit de multi.. amorul erotic, pentru ca atunci iubirea e completa...Pentru ca fiecare a avut macar odata in viata fantasmele sale, desi multi neaga asta...ce e rau in a te recunoaste slab in fata iubirii? Imperii intregi au disparut din cauza unei iubiri...Pt ca noi, ca oameni, atunci cand vine vorba de iubire, suntem sclavii ei.Pentru iubire si in numele iubirii se intampla multe...
iar daca eu spun "o iubesc, si ea ma iubeste" e pt ca sunt mandru ca sunt iubit de cineva ca ea.Pentru ca ea, e o persoana speciala..
EA...doua litere banale..dar care inseamna atat de mult...pentru ca tot ce fac, ce visez, instinctiv sau constient, sunt pentru EA.

 

[DeletedUser]

"Am o senzatie de frig, de raceala a sufletului meu si iar ma cuprinde tristetea. Ascult obsesiv cum ploua, si imi mor incet toate simturile. Parca ma desfac in bucatele, parca in fiecare zi mai pierd ceva...ceva din ce? Au fost 'ele' vreodata un tot? Nu. M-am saturat sa astept. Trebuie sa se termine odata toate inceputurile, trebuie sa respir odata si aerul meu.
........At the end of truth, at the end of light, at the end of love, at the end.......
Mi s-a facut dor de un anume ceva pe care il vad in fiecare zi, de altfel. Cateodata, imi sare in fata si ma face sa rad, altadata ma enerveaza insistenta cu care ma urmareste. Uneori, trebuie sa-mi inchid ochii si sa-mi fortez memoria sa-l aduca inapoi. Un scurt inceput si un interminabil sfarsit...un strop de realitate si un prea-des-intrerupt-vis...
..........will you send me angel? .......
Ploua...si nici nu stiu de unde sa-mi incep vreun gand. Sunt trist si daca ar avea vreo semnificatie cuvintele, probabil nici n-ar trebui sa mai continuu sa detaliez. Mi-e dor...mi-e cumplit de dor si nici macar nu e vina spatiului, ci a timpului ce se tot intinde. Sunt satul de atatea lacrimi sarate, sunt satul de atatea cuvinte inghitite...sunt satul de oameni care uita si de tot ce se macina zi de zi in sufletele lor. Sunt satul de atata limitare si ingustime in gandire...sunt satul de lipsa de vointa, de dorinta.
......Opriti lumea, vreau sa cobor... .........
Cateodata, ma mai caut. Ma gasesc in cate-o frantura ce pare a fi muzica, in cate-un colt verde al vreunui parc ce pare a fi un paradis, in ochii cate unui om ce pare a-mi fi prieten, intr-un zambet ce pare a fi iubire, in niste cuvinte ce par a-mi fi ganduri.
Fiecare cauta cate ceva in viata, au un tel ce capata valoare de absolut si in momentele grele se contureaza ca cea mai acuta lipsa. Eu imi doresc intelegere. Intelegere in sensul de cunoastere si intelegere din partea celorlalti a sufletului meu. Cunosc surprinzator de multi oameni care cred in suflete pereche. Eu nu pot. Nu cred in destin...mi-ar fi imposibil sa accept existenta unei predestinari in dragoste. Cred in dragostea pe care-o vezi prin prisma unei sume de momente...suma care, uneori, este egala cu durata vietii tale. Si ciudat, dincolo de logica, cred intr-un fel de ordine a vietii, un fel de 'roata de invarte'; cred ca in viata, platesti totul si esti rasplatit cumva pentru tot. Nu inteleg de ce, dar cred in asta.
Cred in libertate. Daca ar fi sa folosesc cuvinte mari, as spune ca e valoarea fundamentala a personalitatii mele. Cred in fericire...in aceea care se disipa usor dupa o clipa de maxima intensitate.
Cred in vise, in zambete, in puterea oamenilor de a nu se lasa schimbati...cred in atat de multe uneori incat parca inca mai am 15 ani...si totusi...uneori, naivitatea asta ma ajuta sa trec peste multe. Uneori, mi-e mai usor sa fiu copil...
........Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?......"

 

[DeletedUser]

Eu cred in tine - Din amintirile unui inger trist

Stau pe o margine si te privesc. Nu ma vezi. Nici macar nu crezi ca exist. Eu cred insa in tine.... Cum as putea sa fiu ingerul tau altfel?
Nu pot sa-ti sterg lacrimile, nu pot sa-ti aduc zambetul inapoi, nu pot nici macar sa-ti vorbesc.
Mi-as dori sa pot sa-ti raspund la intrebari dar am doar privilegiul sa te privesc. N-am voie sa te judec dar voi fi alaturi de tine cand altcineva o va face.
De multe ori ti-as fi dat aripile mele dar mi le-am pierdut. Am vrut sa alung lacrimile cuiva ca tine dar aripile au fost atat de moi si eu atat de slab incat ne-am prabusit amandoi. Atunci mi-au luat aripile si mi-au spus ca le voi capata inapoi doar cand nimeni nu va mai plange.
Cu timpul m-am resemnat. Merg alaturi de tine si te privesc cum iti tarasti pasii, incercand sa gasesti drumul pe care odata il stiai atat de bine. Cum as putea sa te ajut cand nici pe mine nu m-am putut salva?
Ce simplu ar fi fost sa-ti spun “nu exista ratare” dar ingerii nu pot minti. In schimb, au credinta. Pentru toate clipele tale de indoiala, eu m-am tarat in genunchi pana la capatul lumii, pentru fiecare lacrima de-a ta, eu am implorat cerul sa-ti mai dea o sansa si atunci cand tu ti-ai plecat privirea, eu am tinut speranta in brate ca sa nu se piarda.

Copyright unknown

 

[DeletedUser]

Si pentru ca nu stiu daca voi mai putea posta pe acest forum, vreau doar sa multumesc celor care au citit...partial sau complet...Pentru mine a fost o surprinza imensa numarul de accesari al acestui thread.
Nu caut laude, nu caut critici..pentru mine a fost doar un mod de a exterioriza ceea ce simteam in anumite momente..Dar va multumesc pentru cuvintele frumoase care mi le-ati trimis...
Sper ca nu am jignit pe nimeni cu vreun "gand"..si imi cer mii de scuze fata de cei pe care i-am intristat cu "Jurnalul unei amintiri"...
Pentru voi, dragii mei cititori, va las un ultim gand..un gand pentru eternitate...
.... mai trist este zambetul celui care sufera, decat lacrima celui care plange......

P.S. Rog moderatorii sa nu inchida acest topic...dar sa stearga tot ce este oftopic.. (balieca, raspunsul meu catre el, timonieru).

 

[DeletedUser]

Frumos. Sper ca nu te opresti aici...

 

[DeletedUser]

Imi fac tipografie si scot o carte cu Slim si Bloom.

Sper ca nu aveti pretentii pt drept de autor baieti