Pastila albastra

  • Autor subiect DeletedUser1079
  • Data de început

DeletedUser

...hmmmm...intr-un fel sau altul...


n-am uitat ce ti-am promis...l-am scris (eseul), dar am depasit termenul...o sa ti-l trimit pe privat in momentul in care o sa gasesc un pic de timp liber sa-l tastez (eu is mai old fashion asa...inca mai folosesc pixul si hartia), just 4 fun , n-am pretentia sa particip la concurs :D.

peseu : mentionez ca orice asemanare cu personaje sus puse din textul de deasupra e...pur intamplatoare.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser1079

Draga mea

Incet dar sigur te departezi de mine. Incet dar sigur pui obstacole intre noi doi si nu sunt sigur ca voi putea trece peste ele. Credeam ca dragostea iti da aripi, credeam ca dragostea ma va ajuta sa mut muntii din loc, credeam ca iubirea noastra ma va face un supererou capabil de orice, insa acum nu cred ca pot lupta cu destinul. Pleci si cu tine pleaca o parte din viata mea. Spuneai ca te voi uita si ca asa este normal si bine, insa eu nu vreau sa te uit. Nu vreau sa uit cum imi dadeai viata la fiecare apropiere. Nu vreau sa uit nimic din ce a fost, iar gandul ca poate aveai dreptate ma sperie. Nu vreau sa uit nimic pentru ca uitand voi muri.

Al tau
 

DeletedUser1079

Cred cu tarie ca Dumnezeu, in imensa lui intelepciune si bunatate, ne-a creat perechi, ca o solutie simpla de a nu te plictisi sau poate ca o complexa alaturare avand ca scop crearea perfectiunii. De la momentul de slabiciune al Evei ( expresie metaforica clara a unui moment zero in care partea slaba a intregului a gresit) a inceput eterna goana spre fericire, a cautarii jumatatii pierdute. Problema este ca intr-o viata nu ai suficient timp si probabil ca avem la dispozitie mai multe vieti in care sa tot cautam. In viata asta mor eu, in cealalta moare ea, doua vieti la rand iar mor eu, ca intr-un final, zece vieti mai apoi, sa o gasesc. E momentul care naste universuri. E dragostea care ramane in istorie, e mai mult decat asa zisa dragoste pe care o mai traim ca surogat in lipsa adevaratei si supremei iubiri dupa care am alergat cateva vieti la rand. Spor la cautat! :)
P.S. O fi lumea virtuala un mijloc de cautare revolutionar care sa scurteze cautarea? ;)
 

DeletedUser1079

Ma simt dator cu o continuare a povestii postasului care se recomanda de vita nobila. :) Cum sunt convins ca ati pierdut firul narativ va recomand sa faceti ca mine si sa dati cateva pagini inapoi pentru o scurta reamintire. :p


Convins fiind ca in viata asta eu ar fi trebuit sa fiu cel putin conte ma complaceam in noua mea postura de stapan, de persoana influenta insarcinat cu treburi importante. Pierre asta pare afectat ca mi-a aplicat o lovitura norocoasa si sunt convins ca ma va multumi serviciile lui. Hmmm! Ar fi cazul sa mai poposim si noi la un han de trei cocosi sau in ce drac se masoara calitatea acum. M-am saturat de atata alergatura.
- Auzi, Pierre? Hai sa ne miscam fizicu' ca treburile mele nu suporta intarzieri.
- Am inteles, stapane! Pot insa intreba ce treburi aveti? Asa, de curiozitate, sa stiu si eu cu ce se ocupa un om ca dumneavoastra.
- Poti intreba, lighioana, insa nu ai intelege. E vorba de chestiuni politice la nivel de imperii, state, republici si putina religie fiind implicat si Papa. mint eu fara sa clipesc insa bomband usor pieptul mandru ca poate chiar am dreptate.
Dupa cateva clipe Pierre a pregatit caii si eram din nou in miscare pentru a-mi putea indeplinii misiunea.
 

DeletedUser1079

Din nou la drum. Miscarea ma face sa ma simt viu. Parca imi demonstrez ca sunt inca in viata, ca inca misc. Simturile imi sunt rasfatate de vant, mirosuri de umed, de culori spalate de picaturile de apa. Transpiratia calului imi umplea pieptul cu un miros intepator, deloc deranjant, masculin.
In goana calului, gandurile mi-au fost alungate de un tipat. Instinctiv am strunit calul oprindu-ma pentru a asculta mai atent ce se intampla. Pierre se opri langa mine ciulind si el urechile.
- Ajutor! se auzi din nou mai clar din desisul padurii de langa drum.
Fara o vorba daduram pinteni cailor manati de instinct mai mult decat cu intentia vadita de a ajuta.
In padure primul lucru remarcat era o trasura cu usile deschise si cu birjarul ucis. Mai departe patru indivizi inconjurasera o doamna.
" Haha! Iata o ocazie sa-mi arat spiritul cavaleresc!" Din goana cailor doboraram doi netrebnici iar pe ceilalti doi ii altoiram cu sabiile in crestet lasandu-i fara suflare. Am descalecat si fara remuscari am strapuns inimile haine si marsave ale celorlalti doi. Totul fusese scurt fara a-mi lasa ragaz sa arunc macar o privire doamnei. Acum, odata primejdia trecuta, am gasit de cuviinta sa linistesc sarmana faptura.
- Totul este bine acum, doamna. am spus apucand-o gentil de umeri. Privirile ni s-au intalnit. Era de o frumusete rapitoare, aristocratica, cu niste ochi mari, umezi, de smarald. A izbucnit in lacrimi cuibarindu-se la pieptul meu, nepatand sa zica nimic de emotie printre hohotele de plans. Senzatia pe care o aveam era de nedescris. Ma simteam cu adevarat un salvator, un pion al providentei care m-a adus aici, acum, special pentru minunata faptura care se cuibarea in bratele mele.
- Eram in drum spre castel cand am fost atacati de talhari. Nu stiu ce s-ar fi ales de viata mea daca nu apareati, nobil gentilom! ingana ea incercand sa se linisteasca.
- Cat mai este pana la castel? intrebai hotarat sa-mi duc fapta buna pana la capat.
- Cale de un ceas, nu mai e mult.
- Hai, Pierre, sa ducem doamna acasa! Urcate la fraiele trasurii si sa mergem.
 

DeletedUser28078

Maestre, nu ai mai albastrit nimic de mult timp...... eu astept cu interes si sigur nu sunt singura.
 

DeletedUser1079

De ce te iubesc

Te iubesc pentru ca îmi eşti reazăm în momente grele, pentru ca eşti aerul pe care-l respir, pentru ca eşti drum spre pierzanie, pentru ca şti să mă faci să-mi pierd raţiunea, pentru că mă trezeşti din visare, pentru că mă cobori pe pământ, pentru că mă aduci la realitate, pentru că doar tu şti să mă faci să visez, pentru că mă omori cu zile, pentru că mă scapi de la pieire, pentru că mă faci să mă simt viu, pentru că mă arunci în valuri, pentru că între ape numai tu eşti pământ, pentru că alungi duhurile rele, pentru că goneşti îngerii, păcătoaso, pentru că m-ai scăpat de păcat, pentru că m-ai facut om, pentru că alături de tine timpul se opreşte, pentru că nu-mi mai pasă de eternitate când am clipa, pentru că ai transformat un sceptic într-un credincios, pentru că-mi dai motive să fiu în viaţă, pentru că zilnic îmi vine să mă omor, pentru că doar tu şti să mă faci să-mi fie dor să ne certăm, pentru că împăcările sunt dese şi ale dracului de perverse, pentru că scoţi starul porno din mine, pentru că şti că sunt timid, pentru că îmi şti secretele, pentru că mă cunoşti mai bine decât mă cunosc eu însumi, pentru că eşti plină de virtuţi, pentru că eşti plină de defecte, pentru că eşti unică, pentru că eşti blondă deşi îmi plac brunetele, pentru că vei fi mama copiilor mei, pentru că ai sărit în valuri pentru mine, la propriu, pentru că îţi faci griji când altora nu le pasă, pentru că îmi ţii de cald noaptea, pentru că mă înveleşti, pentru că mă săruţi şi când dorm, pentru că ai grijă de mine când sunt bolnav, pentru că şti să mă înveseleşti, pantru că fără tine sunt nimic.
 

DeletedUser1079

Suntem invizibili


Dacă mâine nu ai mai fi, ce ai lasa în urmă? O mână de persoane îndurerate? Un gol limens în viaţa celor din jur? Te amăgeşti. În nici o săptămână parfumul tău care răscolea toată fiinţa celui de lângă tine dispare. Într-o lună lucrurile tale sunt aruncate în colţuri mai puţin vizibile. În câteva luni se mai gândesc la tine ocazional. Într-un an lumea preferă să-şi vadă de viaţă decât să mai sufere, doar morţii se duc ireversibil pe când cei vii rămân să-şi continue lupta cotidiană, nu? În doi ani le vine greu să-şi amintească chipul tău, noroc că mai sunt poze. În cinci ani … Dar asta e firea lucrurilor. Mai grav este că zilnic ne lovim de ignoranţă deşi suntem în viaţă. Iubitul/iubita, soţul/soţia, fraţii, prietenii, toţi sunt absorbiţi de lupta cu problemele cotidiene în aşa măsură încât nu mai observă că exişti. Nimeni nu vede că te-ai vopsit, nimeni nu vede zâmbetul tău, nimeni nu vede că azi eşti abătut şi că ai avea nevoie de o vorbă bună, nimeni nu vede că tânjeşti după un “te iubesc” de atâta timp. Nimeni nu vede ca ţi-e de ajuns un zâmbet să te bucuri că eşti in viaţă.
 

DeletedUser1079

Jurnal de călătorie-Orşova

Am ajuns în micuţa gară pe la 02.30. M-am urcat în taxi şi nu m-am oprit decat acasă. Intenţionat mi-am ţinut privire departe de prima dragoste. Îmi era teamă să nu fiu dezamagit. Era atât de întuneric... Am pastrat ce era mai bun pentru zori. De dimineaţă eram acolo, la întălnire. Inima îmi bătea nebuneşte. Doar când am văzut-o mi-am dat seama cât mi-a lipsit. E vorba despre Dunăre dacă nu v-aţi prins. Nimic nu mă atrage mai puternic decât apa asta minunată. Nici marea nu are asupra mea o aşa putere. Marea pare mai dominatoare, imensitatea ei te copleşeşte. Dunărea îţi lasă impresia că e blândă, docilă, însă e la fel de periculoasă, se aseamănă cu o femeie, liniştită şi supusă în aparenţă, însă necruţătoare când o subestimezi.
Vremea a fost rece, înnorată. În ton cu cerul şi Dunărea era cenuşie. Cu nimic mai prejos decât ea în zilele însorite. Poate sunt puţin subiectiv, însă aşa sunt bărbaţii care iubesc, le găsesc frumoase indiferent dacă sunt pregătite de bal sau ciufulite de dimineaţă. Deci poate era urâtă, dar mie mi se parea fermecătoare. :) Stand la o bere la Damiro am privit-o îndelung. Vibra uşor ca o iubită adulteră bucuroasă că ai revenit în păcat. În depărtare câteva barje înaintau greu. Un pescar într-o barcă stătea parcă suspendat în timp. Câteva schifuri s-au lansat dinspre bază. Alunecau atât de elegant... Am zăbovit mult. Am dat ture pe faleză până târziu când iubita devenise de smoală.
 

DeletedUser1079

Jurnal de călătorie-Turnu Severin

Poate nu am ajuns eu într-un moment fericit. Poate vremea mohorâtă accentua impresia mea. Poate aşteptările mari au contribuit la decepţia generală. Nu ăsta e oraşul pe care l-am lăsat în urmă. Severinul meu clocotea de viaţă. Era plin de tineri, parcurile acum goale erau neîncăpătoare pentru oameni de toate vârstele. Băruleţe altădată pline şi în trend acum închise. Am coborât pâna la cetate. M-a străbătut un fior la amintirea primei întâlniri cu ruinele. Eram emoţionat. Parcă apăsat de povara moştenirii lăsate de atâţia înaintaşi, începând cu romanii vechii Drobete, continuând cu turcii veniţi din sud şi puşi pe jaf până spre Schitu Topolniţei.Mi-am amintit de poveştile lui nea Traian, unchiul tatei, luptător pe frontul de est pană la cotul Donului, care spunea despre legenda aurului îngropat în Cioaca Turcului. Mi-am amintit de povestea Jidoştiţei a treia localitate atestată documentar în Tara Românească tocmai din secolul XIV. Atâta lume a trăit pe meleagurile astea şi acum, în loc să văd continuitate vad tristeţe, văd o viaţă cenuşie. Am văzut că s-a început amenajarea unei plaje pe malul Dunării. Am văzut că se continuă construcţia gării. Am văzut noua Piaţă Mircea. Este speranţă pentru un oraş minunat.
 

DeletedUser1079

Un calduros "La Multi Ani" de la batranul Balieca pentru toti cei care inca mai cred in frumos, adevar, iubire, camaraderie, adica in adevaratele valori. Dumnezeu sa va aduca un an nou plin de dragoste si sanatate!
 

DeletedUser28078

Multumim de urari!!!! Si tu sa ai parte de muuuuulta imaginatie si dorinta de a scrie aici !
 

DeletedUser7583

DRUMUL SPRE UITARE

Nu urasc ceva mai mult pe lumea asta decat uitarea. Desi se zice ca ar fi principala calitate a memoriei nimic nu ma doare mai mult decat lasitatea de a infrunta realitatea, incercarea disperata de a uita cat mai repede in incercarea de a ne proteja pe noi insine. Trecem prin viata ca o stea cazatoare pe cerul noptii si mult prea devreme suntem uitati. raman in urma cateva amintiri si o groaza de oameni care vor zice cel mult un sec "a fost un om bun". Nu vreau sa uit. Vreau sa ma doara in fiecare zi. Vreau cel mult sa ma prefac ca uit zilnic. Eu nu o sa te uit tata.

Draga prietene, multumesc!!!

Cu stima!
 

DeletedUser1079

Teoria relativităţii în dragoste

A iubeşte pe B. B iubeşte pe C. C este indiferent faţă de B. Pe A nici nu îl cunoaşte. A îl ştie pe C pentru că îl crede responsabil de atitudinea lui B faţă de A. Luând ca punct de rerinţă pe A iubirea e tangibilă dacă nu ar fi C. Din punctul de vedere al lui B iubirea e nedreaptă dacă ne referim la C şi inexistentă dacă ne referim la A. Din perspectiva lui C iubirea este pentru cei cu capul în nori (gen B ). Concluzie: Unde dracu' bântuie D, E şi F, sufletele pereche ale lui A,B şi C?
 

DeletedUser35749

Asta e primu topic care m-a facut sa nu ma pot opri din citit, am citit de la pagina 1 pana la... nu mai stiu exact, oricum destul de mult si am ramas uimit de micutele tale povestioare foarte frumoase, poate o sa continuii sa ne incanti cu ele :)
 

DeletedUser1079

Nici măcar bătrânii nu mai ştiau de la ce a pornit totul. Doar în vechile cântece pline de dor şi melancolie se mai zicea de vremurile când oamenii erau buni şi se mulţumeau cu ce oferea pământul bogat. Probabil a fost o vreme când glasuri de copii răsunau vesel prin păduri, când bărbaţii osteniţi de truda doborârii copacilor soseau acasă şi înainte de rugăciunea rostită la masă mai găseau putere să zâmbească femeilor care se roteau ca sfârlezele doar să-i mulţumească. Probabil a fost o vreme când principala grijă a feciorilor era să se premenească pentru hora din sat, dulce prilej de întâlnire cu fetele rumene în obraji şi piele de piersică. Probabil a fost o vreme când bătrânii mureau împăcaţi că până şi nepoţii erau gospodari la casele lor. Vremurile astea nu le putem decât presupune. Acum nu sunt mai mulţi de doi-trei bătrâni în fiecare sat şi oricare dacă povesteşte ceva din trecut te cutremură. Ieri pe cerul albastru se ridicase fum negru prevestitor de prăpăd. Se zvoneşte că marele trib de la răsărit a ajuns lângă noi. Ard casele vecinilor şi probabil că toţi sunt pământ. Bărbaţii din satul nostru sunt plecaţi de zile bune la război şi nu avem veşti de la ei. Ce bine ar fi fost să fie aici. Lăncile lor, săbiile lor, săgeţile lor ne-ar fi redat speranţa. Am avea nevoie de fratele meu mai mare care niciodată nu ştia ce-i frica. Unchiul care de la înălţimea calului său negru ar fi râs de se zguduia zidul ne-ar fi liniştit. Dar ei nu sunt aici. Dacă vin duşmanii la noapte? Moşul de la noi de pe uliţă zice că ei nu vin niciodată noaptea. Veneau la început însă acum, dacă vin, vor veni când se crapă de ziuă. Sper ca până dimineaţă să se întoarcă ai noştri.
 

DeletedUser1079

Oare pe ce criterii împarte Dumnezeu fericirea? O fi o cantitate limitată de fericire şi alege aleator un anume număr de persoane? Sunt unii care merită mai mult decât alţii? Oricât am analizat nu am găsit o logică. Vreau transparenţă. Vreau încă un profet care să ne transmită exact ce ni se cere. Sau măcar unde să dau şi eu mită să prind un gram de fericire până nu se epuizează stocul…
 

DeletedUser1079

Parfum de femeie

Azi te-am văzut din nou. Nu-mi propusesem să te văd azi, dar, dacă tot ai trecut, m-am bucurat. Purtai un paltonaş gri care-ţi punea în evidenţă talia. Deşi sub umbrelă, aveai cârlionţii uzi. Tocurile-ţi băteau sarabanda pe caldarâm, iar mersul ţi-l purtai cu o graţie de balerină. Mă oprisem în faţa shaormăriei de pe colţ să-mi aprind o ţigară ca un dependent ce sunt. Te-am văzut şi m-am bucurat. Probabil am afişat un zâmbet tâmp de băiat ieşit aiurea prin cartier. Priveai cu ochii ăia de diavoliţă undeva în gol. Ai trecut la nici un pas. Ţi-am simţit parfumul. Ţi se potrivea. Am privit în urma ta trăgând cu sete din ţigară. Aş putea să te abordez într-o zi, dar nu o voi face. Nu pentru că e urât să o faci pe stradă, nu pentru că nu aş putea să-ţi smulg un zâmbet, nu pentru că nu aş da orice pentru un cuvânt... Nu o să o fac pentru că te doresc misterioasă în continuare. Inaccesibilă. Te vreau fără de defecte. Şi mă vreau gelos pe un posibil bărbat căruia îi laşi parfumul şi pe pernă...
 
Sus