In sfarsit! s-a lasat noaptea peste muntii nostri si cade in falduri grele peste palat si peste satul din vale. O muzica dulce se inalta dinspre colibele si casele din Triburillos si sunetele ei se risipesc ca visul in zorii scaldati de roua. Da, e Balieca...si ca altadata al nostru Orfeu, pare ca farmeca si jivinele codrului, si caii nostri inspumati dupa lupta, si brazii nostri falnici...da, si fetele, care seara cauta orice pretext ca sa iasa sa il asculte, fie si pentru o clipa...Pacat ca nu vorbim, si asta de cand unchiul lui s-a facut traficante...l-am vazut o data, cand era mic, si venea pe la palat cu mama lui, care spala rufe pentru femeile familiei...Tin minte ca aveam un fluier de argint, dat de unchiul Aquilla, si intr-o zi l-am vazut la el. Nu, nu am spus nimanui ca il furase, in mainile lui fluierul inflorise si ziua a fost mai frumoasa dupa ce el a cantat...L-o mai avea?...acum e mariachi, cine stie...
Ma striga Maphy, baia e gata, trebuie sa dau jos armura asta si sa spal praful si sangele inainte sa merg la templu. Da, unchiul meu a facut bine ca m-a crescut ca pe cei 10 baieti ai lui. Dar de ce insista acum sa il iau pe unul dintre ei? Sunt voinici, dar ca piatra din munti...Bendis, ajuta-ma, doar acum la moda e feminismul, cine isi mai bate capul cu razboinicii nostri cand si noi putem cuceri sate ca si ei...
Cantecul din vale se inalta odata cu fumul...Ma intreb la ce se gandeste Balieca acum...