DeletedUser
Se accepta si cantece frumoase aici ?
Imi place sa ascult cantecul facut dupa poezia pusa de dfa !
Invata de la toate !
Imi place sa ascult cantecul facut dupa poezia pusa de dfa !
Invata de la toate !
DeletedUser
Edgar Allan Poe
THE RAVEN CORBUL
Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore,
While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.
“'Tis some visiter, I muttered, tapping at my chamber door,
Only this and nothing more”.
Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."
Ah, distinctly I remember, it was in the bleak December,
And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.
Eagerly I wished the morrow; vainly I had sought to borrow
From myabooksasurcease of sorrow, sorrow for the lost Lenore,
For the rare and radiant maiden whom the angels name Lenore,
Nameless here for evermore.
O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.
And the silken sad uncertain rustling of each purple curtain
Thrilled me, filled me with fantastic terrors never felt before;
So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating
"'Tis some visiter, entreating entrance at my chamber door,
Some late visiter entreating entrance at my chamber door;
This it is and nothing more.
În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."
Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer,
"Sir," said I, "or Madam, truly your forgiveness I implore;
But the fact is I was napping, and so gently you came rapping,
And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door,
That I scarce was sure I heard you", here I opened wide the door,
Darkness there and nothing more.
Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.
Deep into that darkness peering, long I stood there wondering, fearing,
Doubting, dreaming dreams no mortals ever dared to dream before;
But the silence was unbroken, and the stillness gave no token,
And the only word there spoken was the whispered word, "Lenore!"
This I whispered, and an echo murmured back the word, "Lenore!",
Merely this and nothing more.
Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.
Back into the chamber turning, all my soul within me burning,
Soon again I heard a tapping something louder than before.
"Surely," said I, "surely that is something at my window lattice;
Let me see, then, what thereat is and this mystery explore,
Let my heart be still a moment and this mystery explore”;
'Tis the wind and nothing more.
Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.
Open here I flung the shutter, when, with many a flirt and flutter,
In there stepped a stately Raven of the saintly days of yore.
Not the least obeisance made he; not a minute stopped or stayed he,
But, with mien of lord or lady, perched above my chamber door,
Perched upon a bust of Pallas just above my chamber door,
Perched, and sat, and nothing more.
Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.
Then the ebony bird beguiling my sad fancy into smiling,
By the grave and stern decorum of the countenance it wore,
"Though thy crest be shorn and shaven, thou," I said, "art sure no craven,
Ghastly grim and ancient Raven wandering from the Nightly shore,
Tell me what thy lordly name is on the Night's Plutonian shore?"
Quoth the Raven: "Nevermore."
Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore.''
Much I marvelled this ungainly fowl to hear discourse so plainly,
Though its answer little meaning, little relevancy bore;
For we cannot help agreeing that no living human being
Ever yet was blessed with seeing bird above his chamber door,
Bird or beast upon the sculptured bust above his chamber door,
With such name as "Nevermore."
Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n
zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.
But the Raven, sitting lonely on that placid bust, spoke only
That one word, as if its soul in that one word he did outpour
Nothing farther then he uttered; not a feather then he fluttered,
Till I scarcely more than muttered: "Other friends have flown before,
On the morrow he will leave me, as my Hopes have flown before."
Then the bird said "Nevermore."
Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Startled at the stillness broken by reply so aptly spoken,
"Doubtless," said I, "what it utters is its only stock and store,
Caught from some unhappy master whom unmerciful Disaster
Followed fast and followed faster till his songs one burden bore,
Till the dirges of his Hope that melancholy burden bore
Of 'Never, nevermore.'"
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.
But the Raven still beguiling all my sad soul into smiling,
Straight I wheeled a cushioned seat in front of bird and bust and door;
Then, upon the velvet sinking, I betook myself to linking
Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore,
What this grim, ungainly, ghastly, gaunt, and ominous bird of yore
Meant in croaking "Nevermore."
Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba "Never – Nevermore"
This I sat engaged in guessing, but no syllable expressing
To the fowl whose fiery eyes now burned into my bosom's core;
This and more I sat divining, with my head at ease reclining
On the cushion's velvet lining that the lamp-light gloated o'er,
But whose velvet violet lining with the lamp-light gloating o'er
She shall press, ah, nevermore!
Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore!
Then, methought, the air grew denser, perfumed from an unseen censer
Swung by Seraphim whose foot-falls tinkled on the tufted floor.
"Wretch," I cried, "thy God hath lent thee, by these angels he hath sent thee
Respite, respite and nepenthe from thy memories of Lenore!
Quaff, oh quaff this kind nepenthe and forget this lost Lenore!"
Quoth the Raven: "Nevermore."
Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.
“Prophet!” said I, "thing of evil! prophet still, if bird or devil!,
Whether Tempter sent, or whether tempest tossed thee here ashore,
Desolate, yet all undaunted, on this desert land enchanted,
On this home by Horror haunted, tell me truly, I implore,
Is there, is there balm in Gilead?, tell me, tell me, I implore!"
Quoth the Raven: "Nevermore!"
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''
"Prophet!" said I, "thing of evil! prophet still, if bird or devil!
By that Heaven that bends above us, by that God we both adore,
Tell this soul with sorrow laden if, within the distant Aidenn,
It shall clasp a sainted maiden whom the angels name Lenore,
Clasp a rare and radiant maiden whom the angels name Lenore?"
Quoth the Raven: "Nevermore!"
,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''
"Be that our sign of parting, bird or fiend!" I shrieked, upstarting,
"Get thee back into the tempest and the Night's Plutonian shore!
Leave no black plume as a token of that lie thy soul has spoken!
Leave my loneliness unbroken! quit the bust above my door!
Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!"
Quoth the Raven: "Nevermore!"
,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''
And the Raven, never flitting, still is sitting, still is sitting,
On the pallid bust of Pallas, just above my chamber door;
And his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming,
And the lamp-light o'er him streaming throws his shadows on the floor;
And my soul from out that shadow that lies floating on the floor
Shall be lifted - NEVERMORE!
Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – NEVERMORE!.
THE RAVEN CORBUL
Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore,
While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.
“'Tis some visiter, I muttered, tapping at my chamber door,
Only this and nothing more”.
Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."
Ah, distinctly I remember, it was in the bleak December,
And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.
Eagerly I wished the morrow; vainly I had sought to borrow
From myabooksasurcease of sorrow, sorrow for the lost Lenore,
For the rare and radiant maiden whom the angels name Lenore,
Nameless here for evermore.
O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.
And the silken sad uncertain rustling of each purple curtain
Thrilled me, filled me with fantastic terrors never felt before;
So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating
"'Tis some visiter, entreating entrance at my chamber door,
Some late visiter entreating entrance at my chamber door;
This it is and nothing more.
În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."
Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer,
"Sir," said I, "or Madam, truly your forgiveness I implore;
But the fact is I was napping, and so gently you came rapping,
And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door,
That I scarce was sure I heard you", here I opened wide the door,
Darkness there and nothing more.
Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.
Deep into that darkness peering, long I stood there wondering, fearing,
Doubting, dreaming dreams no mortals ever dared to dream before;
But the silence was unbroken, and the stillness gave no token,
And the only word there spoken was the whispered word, "Lenore!"
This I whispered, and an echo murmured back the word, "Lenore!",
Merely this and nothing more.
Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.
Back into the chamber turning, all my soul within me burning,
Soon again I heard a tapping something louder than before.
"Surely," said I, "surely that is something at my window lattice;
Let me see, then, what thereat is and this mystery explore,
Let my heart be still a moment and this mystery explore”;
'Tis the wind and nothing more.
Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.
Open here I flung the shutter, when, with many a flirt and flutter,
In there stepped a stately Raven of the saintly days of yore.
Not the least obeisance made he; not a minute stopped or stayed he,
But, with mien of lord or lady, perched above my chamber door,
Perched upon a bust of Pallas just above my chamber door,
Perched, and sat, and nothing more.
Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.
Then the ebony bird beguiling my sad fancy into smiling,
By the grave and stern decorum of the countenance it wore,
"Though thy crest be shorn and shaven, thou," I said, "art sure no craven,
Ghastly grim and ancient Raven wandering from the Nightly shore,
Tell me what thy lordly name is on the Night's Plutonian shore?"
Quoth the Raven: "Nevermore."
Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore.''
Much I marvelled this ungainly fowl to hear discourse so plainly,
Though its answer little meaning, little relevancy bore;
For we cannot help agreeing that no living human being
Ever yet was blessed with seeing bird above his chamber door,
Bird or beast upon the sculptured bust above his chamber door,
With such name as "Nevermore."
Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n
zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.
But the Raven, sitting lonely on that placid bust, spoke only
That one word, as if its soul in that one word he did outpour
Nothing farther then he uttered; not a feather then he fluttered,
Till I scarcely more than muttered: "Other friends have flown before,
On the morrow he will leave me, as my Hopes have flown before."
Then the bird said "Nevermore."
Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Startled at the stillness broken by reply so aptly spoken,
"Doubtless," said I, "what it utters is its only stock and store,
Caught from some unhappy master whom unmerciful Disaster
Followed fast and followed faster till his songs one burden bore,
Till the dirges of his Hope that melancholy burden bore
Of 'Never, nevermore.'"
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.
But the Raven still beguiling all my sad soul into smiling,
Straight I wheeled a cushioned seat in front of bird and bust and door;
Then, upon the velvet sinking, I betook myself to linking
Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore,
What this grim, ungainly, ghastly, gaunt, and ominous bird of yore
Meant in croaking "Nevermore."
Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba "Never – Nevermore"
This I sat engaged in guessing, but no syllable expressing
To the fowl whose fiery eyes now burned into my bosom's core;
This and more I sat divining, with my head at ease reclining
On the cushion's velvet lining that the lamp-light gloated o'er,
But whose velvet violet lining with the lamp-light gloating o'er
She shall press, ah, nevermore!
Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore!
Then, methought, the air grew denser, perfumed from an unseen censer
Swung by Seraphim whose foot-falls tinkled on the tufted floor.
"Wretch," I cried, "thy God hath lent thee, by these angels he hath sent thee
Respite, respite and nepenthe from thy memories of Lenore!
Quaff, oh quaff this kind nepenthe and forget this lost Lenore!"
Quoth the Raven: "Nevermore."
Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.
“Prophet!” said I, "thing of evil! prophet still, if bird or devil!,
Whether Tempter sent, or whether tempest tossed thee here ashore,
Desolate, yet all undaunted, on this desert land enchanted,
On this home by Horror haunted, tell me truly, I implore,
Is there, is there balm in Gilead?, tell me, tell me, I implore!"
Quoth the Raven: "Nevermore!"
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''
"Prophet!" said I, "thing of evil! prophet still, if bird or devil!
By that Heaven that bends above us, by that God we both adore,
Tell this soul with sorrow laden if, within the distant Aidenn,
It shall clasp a sainted maiden whom the angels name Lenore,
Clasp a rare and radiant maiden whom the angels name Lenore?"
Quoth the Raven: "Nevermore!"
,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''
"Be that our sign of parting, bird or fiend!" I shrieked, upstarting,
"Get thee back into the tempest and the Night's Plutonian shore!
Leave no black plume as a token of that lie thy soul has spoken!
Leave my loneliness unbroken! quit the bust above my door!
Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!"
Quoth the Raven: "Nevermore!"
,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''
And the Raven, never flitting, still is sitting, still is sitting,
On the pallid bust of Pallas, just above my chamber door;
And his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming,
And the lamp-light o'er him streaming throws his shadows on the floor;
And my soul from out that shadow that lies floating on the floor
Shall be lifted - NEVERMORE!
Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – NEVERMORE!.
DeletedUser13067
Ehe....mie imi place un vers de-al lui Laurebtiu Duta ... Sunt doar un om...ce te iubeste enorm...
DeletedUser
W. Shakespeare, Julius Caesar, act II
secule, mai existi?
Apropo de The Raven, fragment din The Sleeper:
DeletedUser
preferata mea
Nichita Stănescu
Emotie de toamnă
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
Nichita Stănescu
Emotie de toamnă
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
DeletedUser
Daca tot e Poe sa fie pana la capat:
A Dream Within A Dream
"Take this kiss upon the brow!
And, in parting from you now,
Thus much let me avow-
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet if hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it therefore the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.
I stand amid the roar
Of a surf-tormented shore,
And I hold within my hand
Grains of the golden sand-
How few! yet how they creep
Through my fingers to the deep,
While I weep- while I weep!
O God! can I not grasp
Them with a tighter clasp?
O God! can I not save
One from the pitiless wave?
Is all that we see or seem
But a dream within a dream? "
Si una din preferatele mele, doar o strofa :
"Traiesc, ma sting; ard toata si ma-nec.
Indur inghet cand flacari ma framanta;
Mi-e si prea dulce viata si prea crunta;
Prin bucurie, chinuri se petrec." (Louise Labe - Sonetul VIII )
A Dream Within A Dream
"Take this kiss upon the brow!
And, in parting from you now,
Thus much let me avow-
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet if hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it therefore the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.
I stand amid the roar
Of a surf-tormented shore,
And I hold within my hand
Grains of the golden sand-
How few! yet how they creep
Through my fingers to the deep,
While I weep- while I weep!
O God! can I not grasp
Them with a tighter clasp?
O God! can I not save
One from the pitiless wave?
Is all that we see or seem
But a dream within a dream? "
Si una din preferatele mele, doar o strofa :
"Traiesc, ma sting; ard toata si ma-nec.
Indur inghet cand flacari ma framanta;
Mi-e si prea dulce viata si prea crunta;
Prin bucurie, chinuri se petrec." (Louise Labe - Sonetul VIII )
DeletedUser
CRY TO ME, A RIVER...
(Betrayal Of Knjaz Volodymir)
Cry To Me, River,
Tell Me About The Days Of Ancient Times,
About What Thou Saw Long Time Ago-
Tell By The Whispering Of Thy Drops
Bring By The Waves To Nothingness
Resounds Of Battles Where One Raised His Sword
Against His Brother
In Murmur Of Tide Voices Are Heard:
“betrayal!”
Who Dishonored His Ancestors Names?
Who Destroyed Our Ancient Faith?
Who Gave The Slavonic Land
Into Enemies’ Clutch?
“volodymir!”
“miserable Descendant Of The Great Knjaz,
Worthless Son Of Svjatoslav,-
Fratricide, Apostate Of Faith,
Named “saint” For His Betrayal!”
Who Built The Churches
Upon Our Sacral Ground?-
That Herd Trembled Of Fear,
When Knjaz Svjatoslav Nailed His Shield
To The Constantinopolis Gates!
(Betrayal Of Knjaz Volodymir)
Cry To Me, River,
Tell Me About The Days Of Ancient Times,
About What Thou Saw Long Time Ago-
Tell By The Whispering Of Thy Drops
Bring By The Waves To Nothingness
Resounds Of Battles Where One Raised His Sword
Against His Brother
In Murmur Of Tide Voices Are Heard:
“betrayal!”
Who Dishonored His Ancestors Names?
Who Destroyed Our Ancient Faith?
Who Gave The Slavonic Land
Into Enemies’ Clutch?
“volodymir!”
“miserable Descendant Of The Great Knjaz,
Worthless Son Of Svjatoslav,-
Fratricide, Apostate Of Faith,
Named “saint” For His Betrayal!”
Who Built The Churches
Upon Our Sacral Ground?-
That Herd Trembled Of Fear,
When Knjaz Svjatoslav Nailed His Shield
To The Constantinopolis Gates!
DeletedUser3366
partea de suflet pt mine din "Luceafarul"
"Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Traind în cercul vostru strâmt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece."
iar aici...un citat:
"It's only with the heart that one can see clearly. What's essential, is invisible to the eye."
— Antoine de Saint-Exupéry
"Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Traind în cercul vostru strâmt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece."
iar aici...un citat:
"It's only with the heart that one can see clearly. What's essential, is invisible to the eye."
— Antoine de Saint-Exupéry
DeletedUser184
Mihai Eminescu - Si daca
Si daca ramuri bat în geam
Si se cutremur plopii,
E ca în minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.
Si daca stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Inseninându-mi gândul.
Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeuna.
Si daca ramuri bat în geam
Si se cutremur plopii,
E ca în minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.
Si daca stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Inseninându-mi gândul.
Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeuna.
DeletedUser13067
Ion Minulescu
A XI-a poruncă
Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...
A XI-a poruncă
Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...
DeletedUser13067
Pluteste drept înainte, si daca pamantul pe care-l cauti nu exista, fii sigur ca Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ti rasplati îndrasneala.
Regina Izabela catre Cristofor Columb
Regina Izabela catre Cristofor Columb
DeletedUser13067
Ion Minulescu
Romanţă negativă
N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...
Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!
Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...
Romanţă negativă
N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...
Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!
Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...
DeletedUser
George Bacovia Cuptor
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet, cadavrele se descompun.
Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.
Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Si-ncet, cadavrele se descompun...
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet, cadavrele se descompun.
Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.
Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Si-ncet, cadavrele se descompun...
DeletedUser13067
DOINA
(varianta necenzurata)
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pâna ‘n Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.
Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca
Sarac în tara saraca!
Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te ‘nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!
[cenzurat]
Cine tine cu strainii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia
2.1. Orice post cu continut politic, etnic sau rasist extrem , pornografic, ilegal, care face referire la consumul de droguri sau neagreabil in orice fel este complet interzis. In cazuri extreme se poate ajunge la ban definitiv.
---2.1.1. Fiecare utilizator al forumului este responsabil pentru intregul continut al mesajului sau. In cazul citarii mesajelor care incalca regulamentul, veti fi sanctionati in concordanta cu gravitatea abaterii savarsite.
(varianta necenzurata)
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pâna ‘n Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.
Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca
Sarac în tara saraca!
Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te ‘nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!
[cenzurat]
Cine tine cu strainii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia
2.1. Orice post cu continut politic, etnic sau rasist extrem , pornografic, ilegal, care face referire la consumul de droguri sau neagreabil in orice fel este complet interzis. In cazuri extreme se poate ajunge la ban definitiv.
---2.1.1. Fiecare utilizator al forumului este responsabil pentru intregul continut al mesajului sau. In cazul citarii mesajelor care incalca regulamentul, veti fi sanctionati in concordanta cu gravitatea abaterii savarsite.
Ultima editare de un moderator:
DeletedUser
Ana Blandiana Ochiul închis
Nu îndrăznesc să-nchid o clipă ochii
de teamă
să nu zdrobesc între pleoape lumea,
să n-o aud sfărmându-se cu zgomot
ca o alună între dinţi.
Cât timp voi mai putea fura din somn?
Cât timp o voi mai ţine-n viaţă?
Privesc cu disperare
şi mi-e câineşte milă
de universul fără apărare
ce va pieri în ochiul meu închis.
Nu îndrăznesc să-nchid o clipă ochii
de teamă
să nu zdrobesc între pleoape lumea,
să n-o aud sfărmându-se cu zgomot
ca o alună între dinţi.
Cât timp voi mai putea fura din somn?
Cât timp o voi mai ţine-n viaţă?
Privesc cu disperare
şi mi-e câineşte milă
de universul fără apărare
ce va pieri în ochiul meu închis.
DeletedUser13067
BASARABIE CU JALE - Grigore Vieru (Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!)
In mine a lovit strainul
De Pasti sau Denii.
Dar incoltitu-m-au bezmetici
Si moldovenii.
Ca nu suntem romani strainul
Pe-a lui o tine.
Si-ai mei mai tare-l cred pe dansul
Decat pe mine.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal si de pe vale,
Basarabie!
„Incalcita-ti este viata“,
Basarabie!
„Ca graul ce-l bate gheata“,
Basarabie!
In mine-au dat si moldovenii
Necrestineste.
Ci-s fericit ca-n ei romanul
Tot mai traieste.
Ei spun ca nu-s romani, ci lacrimi
In piept framanta
Cand un Farcas sau Vicoveanca
Sau Gheorghe canta.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal si de pe vale,
Basarabie!
„Incalcita-ti este viata“,
Basarabie,
„Ca graul ce-l bate gheata“,
Basarabie!
In mine a lovit strainul
De Pasti sau Denii.
Dar incoltitu-m-au bezmetici
Si moldovenii.
Ca nu suntem romani strainul
Pe-a lui o tine.
Si-ai mei mai tare-l cred pe dansul
Decat pe mine.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal si de pe vale,
Basarabie!
„Incalcita-ti este viata“,
Basarabie!
„Ca graul ce-l bate gheata“,
Basarabie!
In mine-au dat si moldovenii
Necrestineste.
Ci-s fericit ca-n ei romanul
Tot mai traieste.
Ei spun ca nu-s romani, ci lacrimi
In piept framanta
Cand un Farcas sau Vicoveanca
Sau Gheorghe canta.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal si de pe vale,
Basarabie!
„Incalcita-ti este viata“,
Basarabie,
„Ca graul ce-l bate gheata“,
Basarabie!
DeletedUser
Una najpa rau
Stele stralucesc in noapte
E liniste.Nu se aud nici soapte
Si copacii au adormit
Se vede.Noaptea a venit
Doar raul suspina
Noaptea durerea i-o alina
Stele stralucesc in noapte
E liniste.Nu se aud nici soapte
Si copacii au adormit
Se vede.Noaptea a venit
Doar raul suspina
Noaptea durerea i-o alina
DeletedUser
Trandafirul Negru
Am adormit,
şi-n somn m-am ratăcit.
nu te văd,dar te aud cum plângi,
la căpătâiul meu şi-ţi simt
mâna caldă pe un obraz rece...
ceva-mi apasa sufletul înfiorător,
dar nu simt nevoia să respir;
sufletu-mi s-a micsorat de tot,
dar e încă luminos.
nu simt durere,dar sunt singură,
de atâta amar de vreme,
că am uitat şi ca am existat vreodată...
un trandafir şi-a infipt rădăcina-n inima mea
ţasnind lacrimi ale unor vise,
ale unor speranţe şi ale unei singure iubiri,
calde, fierbinţi chiar,pierzându-se-n neantul existential,
departe de mine de acum...din nou,
nu simt durere,nu simt nimic,
dar stiu ca plângi...
rădăcinile trandafirului negru ma apasă
şi mă strâng tot mai mult egoiste,
am devenit una cu el...
sufletul meu s-a stins,
acum e doar un fum,
dar el există incă ,orbecăie singur si mut,
mereu în cautarea ta.
acum ma doare că s-a pierdut de mine,
şi nu te mai simt nici pe tine
acum...ma doare.
mi-am amintit ceva...
mai aud uneori soapte ce seamănă
cu vocile noastre,ce-ngâna cuvinte duioase
ce probabil ni le-am spus cândva.
m-am pierdut acum in durere.
nu-mi mai amintesc decat de tine
şi-as nega şi propria existenţă inconştientă.
nu mi-a mai rămas decât trandafirul negru,
care mă cuprinde,căci acum am devenit unul
şi când cineva-mi va rupe floarea,
din ea sa şiroiască lacrimi pe care eu ,
nu le am putut vărsa in timpul vieţii
iar sufletul meu,când îşi va fi dat ultima suflare ,
lângă tine, să te-nvăluie cu parfum de trandafir,
ca să-ţi aminteşti de mine,
căci un trandafir negru sunt,
şi visul meu s-a-ndeplinit,
şi tu vei ştii...
Am adormit,
şi-n somn m-am ratăcit.
nu te văd,dar te aud cum plângi,
la căpătâiul meu şi-ţi simt
mâna caldă pe un obraz rece...
ceva-mi apasa sufletul înfiorător,
dar nu simt nevoia să respir;
sufletu-mi s-a micsorat de tot,
dar e încă luminos.
nu simt durere,dar sunt singură,
de atâta amar de vreme,
că am uitat şi ca am existat vreodată...
un trandafir şi-a infipt rădăcina-n inima mea
ţasnind lacrimi ale unor vise,
ale unor speranţe şi ale unei singure iubiri,
calde, fierbinţi chiar,pierzându-se-n neantul existential,
departe de mine de acum...din nou,
nu simt durere,nu simt nimic,
dar stiu ca plângi...
rădăcinile trandafirului negru ma apasă
şi mă strâng tot mai mult egoiste,
am devenit una cu el...
sufletul meu s-a stins,
acum e doar un fum,
dar el există incă ,orbecăie singur si mut,
mereu în cautarea ta.
acum ma doare că s-a pierdut de mine,
şi nu te mai simt nici pe tine
acum...ma doare.
mi-am amintit ceva...
mai aud uneori soapte ce seamănă
cu vocile noastre,ce-ngâna cuvinte duioase
ce probabil ni le-am spus cândva.
m-am pierdut acum in durere.
nu-mi mai amintesc decat de tine
şi-as nega şi propria existenţă inconştientă.
nu mi-a mai rămas decât trandafirul negru,
care mă cuprinde,căci acum am devenit unul
şi când cineva-mi va rupe floarea,
din ea sa şiroiască lacrimi pe care eu ,
nu le am putut vărsa in timpul vieţii
iar sufletul meu,când îşi va fi dat ultima suflare ,
lângă tine, să te-nvăluie cu parfum de trandafir,
ca să-ţi aminteşti de mine,
căci un trandafir negru sunt,
şi visul meu s-a-ndeplinit,
şi tu vei ştii...
DeletedUser1198
O poezie compusa de prietena mea, pentru noi :X
Oda inimii noastre
Atatia oameni au cantat natura;
In mii si mii de versuri e iubirea;
In aer,apa,foc-singuratatea;
In oricare din noi se-ascunde rautatea.
Am cautat oricunde,pana si in stele,
Si am sperat ca o sa-mi spuna ele
Daca exista,data spre uitare,
Ceva ce sa aduca… oda inimii tale!
Am cautat cu gandu-asemuire,
Ceva ce te orbeste de sclipire..
Ceva nemaivazut..sau poate ireal..
Dar cautarea…- in zadar!
Atunci.. am incetat sa caut,
Si am privit in jur;
Si am vazut,invaluita-n fum,
O floare mica,mica,frumos colorata,
Ce incerca sa-mi cante parca-
Am ridicat-o sus la piept….
Canta un cantec prea frumos.. prea lent…
Atunci am inteles din versurile-i calde:
Nu trebuia sa caut prea departe-
Caci ea,micuta,buna,
Cu zambet in petale,
Caci ea, asa firava,
Canta „oda inimii tale”!
Am luat-o-atunci cu mine,
Sa o pastrez de-a pururi,
Sa-mi cante despre tine,
Sa-mi cante-n mii de feluri!
Stateam si ascultam..caci glasul ei e sfant
Si-atunci m-am intrebat: „exista pe pamant,
Ceva ce poate-aduce..-oda inimii mele?-„
Si iar am cautat..si iar pana la stele..
Dar..m-am intors tot goala….
Si ca odinioara,iar m-am uitat in jur..
Un fluture albastru-ce rece culoare!-
Statea nemiscat,cantand ca il doare!
Canta printre lacrimi,topindu-se-n ele..
Canta oda inimii mele
am luat fluturasul,l-am pus langa floare,
si-atunci,ca prin vis, - el prinde culoare!!
Si mii de culori se zareau…
Pe aripi odata albastre;
Un fluturas si o floare cantau
Oda inimii noastre
Cum sa nu o iubesc?
:X
Oda inimii noastre
Atatia oameni au cantat natura;
In mii si mii de versuri e iubirea;
In aer,apa,foc-singuratatea;
In oricare din noi se-ascunde rautatea.
Am cautat oricunde,pana si in stele,
Si am sperat ca o sa-mi spuna ele
Daca exista,data spre uitare,
Ceva ce sa aduca… oda inimii tale!
Am cautat cu gandu-asemuire,
Ceva ce te orbeste de sclipire..
Ceva nemaivazut..sau poate ireal..
Dar cautarea…- in zadar!
Atunci.. am incetat sa caut,
Si am privit in jur;
Si am vazut,invaluita-n fum,
O floare mica,mica,frumos colorata,
Ce incerca sa-mi cante parca-
Am ridicat-o sus la piept….
Canta un cantec prea frumos.. prea lent…
Atunci am inteles din versurile-i calde:
Nu trebuia sa caut prea departe-
Caci ea,micuta,buna,
Cu zambet in petale,
Caci ea, asa firava,
Canta „oda inimii tale”!
Am luat-o-atunci cu mine,
Sa o pastrez de-a pururi,
Sa-mi cante despre tine,
Sa-mi cante-n mii de feluri!
Stateam si ascultam..caci glasul ei e sfant
Si-atunci m-am intrebat: „exista pe pamant,
Ceva ce poate-aduce..-oda inimii mele?-„
Si iar am cautat..si iar pana la stele..
Dar..m-am intors tot goala….
Si ca odinioara,iar m-am uitat in jur..
Un fluture albastru-ce rece culoare!-
Statea nemiscat,cantand ca il doare!
Canta printre lacrimi,topindu-se-n ele..
Canta oda inimii mele
am luat fluturasul,l-am pus langa floare,
si-atunci,ca prin vis, - el prinde culoare!!
Si mii de culori se zareau…
Pe aripi odata albastre;
Un fluturas si o floare cantau
Oda inimii noastre
Cum sa nu o iubesc?
:XDeletedUser13799
Prietenie
`A avea un prieten este mai vital decat a avea un inger. - Nichita Stanescu
`Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi. - Antoine de Saint Exupery
`A avea un prieten este mai vital decat a avea un inger. - Nichita Stanescu
`Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi. - Antoine de Saint Exupery