Ah, voi sanii, sanii!
Ah, voi sanii, sanii! Si voi cai, voi cai!
Numai dracul va scornit, miselul!
Peste stepa-n goana cu alai,
Rîde pîn' la lacrimi clopotelul.
Pretutindeni, prin pustiuri reci
Luna nu-i, nici glas de cîini, nici ceata.
Înca n-am îmbatrînit pe veci,
Hai, da-ti suflet, viata mea-ndrazneata.
Cînta-n spargul noptii, vizitiu,
Te-nsotesc de vrei, dar cu tristete,
Despre ochii umezi care-i stiu
Si despre voioasa-mi tinerete.
Palaria mi-o pleosteam ades,
Puneam calul între hlube late,
M-asezam pe-un brat de fîn ales,
Si pe urma, tine-te, mai frate!
Cum ma mai împaunam, zburînd!
Si-n tacerea noptilor stufoase,
Guresa-mi harmonica oricînd
Sucea capul fetelor frumoase.
...Totu-i dus. Fugarul a pierit.
S-a schimbat si parul meu si glasul.
De prea mult voios palavragit
Si-a pierdut harmonica mea glasul.
Sufletul mi-i totusi plin de rost,
Gerul si zapada-mi salta telul,
Fiindca peste toate cîte-au fost
Rîde pîn' la lacrimi clopotelul.
Serghei Esenin
******************************************
Ceata, vînt, zapada si tacere
Ceata, vînt, zapada si tacere,
Raza lunii fîlfîie tacut.
Inima c-o molcoma durere
Îsi aduce-aminte de trecut.
Spulberat, omatul se despica.
Pe-asa luna, eu, pe-ascuns iesit.
Îndesîndu-mi cusma de pisica,
Casa parinteasca-am parasit.
Iarasi sunt în locurile mele.
M-au uitat? Sau minte ma mai tin?
Stau mîhnit, ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul meu camin.
Cusma mi-o framînt fara cuvinte,
Sufletul prin gînduri mi-l desir.
De bunicii mei mi-aduc aminte
Si de-nzapezitul cimitir.
Toti vom fi acolo... Poti sa sameni
Viata ta cu rîs sau cu tumult...
Pentru asta trag asa spre oameni
Si-i iubesc pe toti atît de mult.
Pentru asta inima mi-i moarta
Cînd privesc al anilor prapad...
Vechea casa c-un dulau la poarta,
Parca stiu ca n-am s-o mai revad.
Serghei Esenin
*************************************
Focul Vânăt
Focul vânat e gonit de vânt,
Zarile-au uitat sa ma mai doara...
De iubire-ntâia oara cânt,
La scandal renunt întâia oara.
Am fost crâng paraginit pe loc,
La femei si vodca dam navala.
Nu-mi mai place azi sa beau, sa joc,
Sa-mi pierd viata fara socoteala.
E de-ajuns sa te privesc tacut,
Sa-ti vad ochii plini de tot înaltul,
Ca uitand întregul tau trecut,
Tu sa nu mai poti pleca la altul
Tu - mers gingas, tu, surâsul meu,
Dac-ai sti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cât poate de supus sa-ti fie.
Cârciumile le-as uita pe veci,
N-as mai sti nici versul ce înseamna,
De-as atinge aceste brate reci
Si-al tau par ca floarea cea de toamna.
Vesnic te-as urma pe-acest pamânt,
Departarea mi-ar parea usoara...
De iubire-ntâia oara cânt,
La scandal renunt întâia oara.
Nu regret, nu ma jelesc, nu strig.
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânar niciodata.
N-ai sa mai zvâcnesti ca pân-acum
Inima racita prea devreme.
S-o pornesc descult din nou la drum,
Stamba luncii n-o sa ma mai cheme.
Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii.
O! Pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simtirii!
În dorinti încep zgârcit sa fiu,
Te-am trait sau te-am visat doar, viata?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.
Toti suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele desarte...
Binecuvântat sa fie deci
Ca traiesc si sa ma duc spre moarte.
Serghei Esenin