[SPOILER="
Tortură-Obstfelder, Sigbjorn - ]
De ce mă ispitiţi voi, blestemate roze,
Blestemată lumină lunară, copaci blestemaţi?
De pretutindeni un surâs de femeie,
O şoaptă de femeie, o mână de femeie!
Am vagabondat prin ţinuturi fiebinţi şi prin mlaştini –
Eu sunt un zeu?
Inima mea sângera, se zbate.
Ea-şi leagănă şoldurile în falduri de mătase!
Ea - târfa!
Am plans cu fruntea pe pământul gol -
Eu sunt un zeu?
Ea - atât de frumoasă, albă, netedă, caldă;
Gâtul ei alb, între pernele albe de zăpadă,
Părul ei - castaniu în valuri bogate...
Crini - de ce tremuraţi?
Ea doarme cu braţele în jurul gâtului meu -
Blestem de moarte! Pentru ce tremuraţi?
Tortură, cea mai frumoasă dintre torturi,
Otrăvită, măcinătoare tortură!
Singur, pe un mormânt în lumină lunară,
În cimitir, printre morţi,
O umbră înfiorată:
Un om pătruns de frig.
Stele.
Voi, stele,
În drumul vostru
Ce duce atât de departe,
Ştiţi voi ce e pacea şi imacularea ?
Calm vă e drumul
Ca răsulflarea divină.
Ca şi cum stelele înseşi ar fi gândul divin.
Stelele, gândul divin...
Degete albe, voi, piepturi frumos rotunjite, ochi scânteietori,
Dar, niciodată, un suflet!
Milioane de flori mirifice cresc pe pământ,
Milioane de fluturi
Strălucesc şi pier.
Şi albul femeii piere.
Flori de sânge fără parfum,
Fără suflet, sunt visele simţurilor.
Astrele sunt suflete ce se privesc între ele,
Şi soare le e surâsul.
Căldură-a pământului, îmbrăţişarea
Între un bărbat şi-o femeie cu suflet nobil.
... Luna pieri.
Stelele – stinse.
Rozele dorm, şi crinii.
Iată – buzele roz ale zorilor depun un sărut
Pe turnul bisericii.
Zori luminate!
E oare pe lume o singură femeie
Casta ?
[/SPOILER]