Capetenia locuitorilor era un barbat puternic, drept si iute la manie. Avea o privire agera ca vulturul cand isi urmareste prada, folosea arcul si spada ca pe o prelungire a bratelor, iar cei ce luptau cu el nu aveau nicio sansa in a-l invinge.
Numele lui era Gabriel si de multi ani a pazit satul de toti dusmanii care au incercat sa-l cucereasca. Sotia lui, Galandrielle, era o femeie blonda de o frumusete iesita din comun, ochii ii avea verzi si blanzi - facea parte din semintia elfilor vestici de aici se explica de ce avea culoarea ochilor diferita de cea a elfilor din est. Ea era cea care-l domolea si-l incuraja in situatiile tensionate din timpul razboaielor, era mama fiului lor Legolas Frunza Verde de care Gabriel era mandru chiar daca acesta nu avea decat 2 ani.
Timpul trecea si fiul lor crestea, iar Gabriel a avut grija ca acesta sa invete tehnica si arta manuirii armelor. Dar cel mai mult pe Legolas l-a atras arcul. Cu privirea-i agera si talentul innascut in a folosi arcul isi intrecuse tatal inca de la varsta de 15 ani.
Intr-o dupa amiaza de primavara insorita, Gabriel isi chema fiul:
- Legolas!
- Da, tata! raspunse Legolas cu respect, lasand in acelasi timp sa se strecoare un zambet strengaresc in coltul drept al gurii.
- Trebuie sa mergi si tu la vanatoare, sa cunosti imprejurimile satului.
Avea 20 de ani fiul sau cand Gabriel a hotarat sa-l ia cu el la vanatoare pentru a incepe sa cunoasca lumea ce-i inconjoara. Nu-l scosese niciodata in afara satului de frica sa nu-l piarda, deoarece in vremurile acele padurile erau bantuite de tot felul de aratari, fiare salbatice si creaturi demonice.
- Cum spui tu tata, spuse zambind Legolas lasand sa se inteleaga ca abia asteapta sa-l insoteasca.
- Maine in zori vom porni spre Padurea Intunecata, sa-ti pregatesti arcul.
- Cu cea mai mare placere, tata? spuse Legolas si pleca grabit pentru a-si pregati armele.