Vot concurs -"Valentin"

Cine câştigă?

  • Concurent 1

    Voturi: 14 14,1%
  • Concurent 2

    Voturi: 1 1,0%
  • Concurent 3

    Voturi: 7 7,1%
  • Concurent 4

    Voturi: 18 18,2%
  • Concurent 5

    Voturi: 10 10,1%
  • Concurent 6

    Voturi: 28 28,3%
  • Concurent 7

    Voturi: 1 1,0%
  • Concurent 8

    Voturi: 15 15,2%
  • Concurent 9

    Voturi: 5 5,1%

  • Total votanți
    99
  • Sondaj închis .

quz0r

member
Scor reacție
144
paper_239255_640.jpg



Regulament de votare:
1. Sunt acceptate numai voturile UNICE.
2. NU sunt acceptate voturile de pe PROXY.
3. Sunt acceptate voturile numai de pe conturi existente la momentul începerii concursului (vechimea contului de pe forum să fie de minim o lună).
4. Fiecare utilizator are dreptul la un singur vot (voturi la vedere)
5. Votarea propriei creaţii duce la excluderea din concurs.
6. În cazul descoperirii ulterioare ( după începerea concursului ) a anumitor nereguli ( drept de autor, etc ) ca urmare a unor sesizări venite din partea userilor sau din partea unor terţe persoane, Team-ul poate exclude din concurs pe cel găsit în neregulă cu obligaţia de a face publice motivele. ( Descalificările se fac după încheierea perioadei de votare).


---2.1.4 În cadrul concursurilor oficiale organizate pe forum, auto-propaganda este strict interzisă.

seperator.gif


Premii :
Locul I - 600pp
Locul II - 400pp
Locul III - 200pp


Perioada de votare: 14 februarie - 16 februarie 2014

seperator.gif

Ne-am gândit să vă oferim ocazia unei relatări inedite! Un război între armata Dvs şi armata lui Aureliano, care vrea să-l decapiteze pe Valentin.Dvs. sunteţi adeptul dreptăţii şi apăraţi prin sabie această tradiţie a iubirii, tradiţia şi povestea acestei lupte fiind amintită şi în zilele noastre.Schimbaţi în scris istoria acestei sărbători!
Povestirea micului război în versiunea Dvs, dar cât mai detaliat cu putinţă. Vă puteţi folosi de termeni precum "barbari", "sate", "nobili", etc. Imaginaţia trebuie să-şi dea interesul..
Nu se admit povestiri reale ale războaielor din acea perioadă, găsite pe Wiki. Singurele raportări la realitate vor fi cele despre perioada istorică, armele folosite în acea perioadă (cele din jocul nostru), numele conducătorilor şi/sau tipul de strategie (defensiv sau ofensiv).Creaţia literară trebuie să fie pură ficţiune, dar, fără teleportări, săbii ninja, nave spaţiale şi ponei fermecaţi.


seperator.gif


Concurent 1 -
Decapitarea lui Valentin

Romani, cu sabii scurte-n teaca,
Cu ochii goi, cu piept de fier,
Cu frunti crestate adanc sub coifuri,
Cicatrizati in batalii
purtate pentru a Romei glorii,
Venit-au la Citta de Terni
Sa ia capul lui Valentin!

Invesmantati in fier si otel,
Legionari caliti in foc,
Stau gata sa atace orasul
Cel pustiit, fara noroc!

Berbeci si catapulte-n zare,
Si nobili se arata in frunte!
Armata Romei cea mai mare
Venit-a dragostea sa-nfrunte!
Venit-a sa supuna Omul,
Si sufletul sa i-l goleasca
De acea simtire fara seaman:
Iubirea pura, omeneasca!

Rasuna un corn in neagra vale,
Si Roma-n cale se opreste...
Inspre cetate curg agale
armate fara nicio veste...

In scari se-nalta Paladinul
Si dupa ce scruteaza zarea
Umil, isi anunta stapanul:
SH-ul a primit chemarea!
Si pe chelbosu ))) l-au trimis
Sa ne opreasca-naintarea!”

In cumpana se opri imparatul,
Atotputernic peste lume,
Chema la sine un spion
Si-n taina-i spuse-ncet, anume:
„Asculti la mine: in tabara la ei sa mergi
Si pe chelbosu daca-l prinzi
Cu sapte lanturi sa mi-l legi
Sa mi-l aduci aici in chingi!”

Pleca spionul, sovaind,
Caci el stia ce e SH-ul,
Si-l cunoastea si pe chelbosu )))
Supranumit si Ucigasul!

Trecu o ora, doua, trei
Si timpul se scurgea alene,
In cortul lui, ferit de soare,
Imparatul parca geme!
Nelinistit ca n-are stiri,
Pe cal se arunca fara veste
Si spre osteni el da porunca:
Porniti in valuri catre creste!

Vuiau crestinele altare,
Si tremura in 'nalturi Cerul!,
Cadeau ostirile romane
Invinse de nebunul Chelu’!


Fugeau sa scape nobilimea
Si arcasi si lanci si spadasini,
Se inecau in sange caii,
Veniti sa-l ia pe Valentin!
Si din acea mareata zi,
Cand Dragostea invinse otelul,
Iubirea are capitala...
Vivat! SH si Vivat! Chelu’!

Concurent 2 -
Chiar în ziua când împlinea suta, "il Vescovo di Terni" a fost chemat la Roma la capatâiul fiului celebrului orator si filozof atenian Cratone, care suferea de o boala cumplita, unde acesta foarte natural îl face bine pe bolnav dupa o noapte de rugaciune. Când fiul lui Cratone apare în fata familiei complet vindecat, toti membrii acesteia dar si toti discipolii se convertesc la Crestinism. Sunt botezati de Valentin. Faptul asta face ca în casa romana a lui Valentino sa navaleasca tot felul de bolnavi, într-un numar însemnat de convertiti si prozeliti. Printre cei ce s-au convertit la Crestinism se afla si fiul prefectului de Roma. Om important în senat. Tatal acestuia din urma îl aresteaza pe Valentino, iar în tribunal îl invita sa se sacrifice zeilor,Valentino refuza categoric. Acestia vrand sa il omoare noaptea, pentru a se evita rascoala populatiei, fac unele greseli grabindu-se , spunand din greseala ,ca vor urma sa il omoare pe Valentino si unor spioni ai unui nobil dintr-un sat vecin, prieten cu acesta.
In timpul noptii, nobilul isi trimite ostenii ,foarte viteji, in salvarea lui Valentino. O armata numeroasa de cateva mii de luptori antrenati in manuirea topoarelor ,si o infanterie de cavalerie usoara pentru a se misca rapid pe scurtaturi.
Oastea nobilului,ajunsa la satul unde se afla Valentino pentru a fi omorat, descopera ca acel sat este bine aparat de o armata alcatuita din lancieri ,spadasini si arcasi iscusiti care oricand ar putea sa inlature o groaza de ostasi dusmani. Profitand de lucrul ca totul se intampla pe timp de noapte, luptatori cu topor se catara pe zidurile inalte ale satului, si dau deschid drumul cavalerilor usori , pentru a nu face prea mult zgomot distrugand zidurile. Lancierii si spadasini prefectului, luati prin surprindere isi pun in valoare armele ascutite si incep sa lupte impotriva vitejilor luptatori cu topor. Arcasii, care pazeau cladirea principala unde urma sa fie omorat Valentino incep sa traga numeroase sageti impotriva cavaleriei,dar nimeni nu se lasa usor. Dupa o lupta crancena in care toata lumea s-a trezit, prefectul decide decapitarea mai rapida a lui Valentino,dar acesta este intrerupt in ultimul moment, aparand dintre ostasi chiar, insusi nobilul viteaz. Inauntrul cladiri se duce o lupta aproape la fel de crancena ca si in afara cladiri, nobilul incercand sa isi salveze prietenul din mana prefectului. Nobilul un foarte bun manuitor de sabie reuseste sa il invinga pe prefect , pe care il omoara. Valentino este salvat exact la timp de catre prietenul lui si pornesc inapoi catre satul nobilului, insa nu inainte ca nobilul sa proclame satul acela sub numele de "Orasul sfantului Valentin".

Concurent 3 -
Un arheolog din anul 1576 a gasit niste inscriptii foarte bine pastrate pe o panza ce semana cu papirusul. Dupa traducere inscriptiile ne descriu despre cum a fost salvat Sfantul Valentin:

Jurnal de razboi

Data: 1 februarie 271

"La portile cetatilor mele bate un om, un martir care imi cere disperat ajutorul. Nu stiam ce sa fac, putea fi o capcana, putea fi un spion, insa ceva sau cineva mi-a spus sa il primesc si sa ii ascult povestea.
Le-am ordonat arcasilor sa fie pe pozitii, iar Lancierii si Spadasinii sa fie echipati si pregatiti in caz ca urmeaza ceva neprevazut. In timp ce ostasii erau pregatiti de razboi, l-am primit pe martir in Cladirea Principala, iar acesta mi-a spus povestea lui si de ce eu i-am iesit in cale: "Respecte marite conducator, am venit la tine pentru ca asa mi-a poruncit Dumnezeu. Numele meu este Valentin din Terni si am venit la tine pentru ca am avut un vis, in care tu si tribul tau Time, ma puteti proteja de imparatul Aurelian si tribul H.v care imi vor capul."
La aceasta marturisire, am ramas stana de piatra, pentru ca nu stiam exact de ce a venit la mine. Auzisem inainte de Valentin din Terni, legenda spunea ca el ar fi un sfant pentru ca a reusit sa vindece boli si pentru ca avea grija de tinerii indragostiti. Dar de ce a ajuns tocmai la portile cetatii mele?
Vroiam sa aflu mai multe si l-am intrebat pentru ce a fost invinuit. Tin foarte bine minte si acum vorbele lui: "Tinere, am vrut ca iubirea care o purtau doi tineri indragostiti, sa se intample. Eu am cununat un centurion roman indragostit de o crestina, acest lucru este interzis, insa am vazut ca ei se iubesc cu adevarat si am trecut peste aceasta porunca. Vestile au circulat foarte repede, pana au ajuns la urechile imparatului, care imi vrea capul acum. Cat despre venirea mea la tine... Cu 2 zile inainte de a da ordin pentru a fi prins, am avut un vis in care mi s-a aratat regiunea ta, cu satele grupate, dar si cu ce va urma sa mi se intample daca nu voi parasi Roma in cel mai scurt timp."
Dupa ascultarea acestor marturisiri, am discutat cu nobilii din satele mele care erau convinsi ca merita izbucnirea unui razboi pentru a-l apara pe Valentin din Terni.

Data: 3 februarie 271
La 2 zile dupa ce l-am adapostit pe Sf. Valentin intr-una din cele mai indepartate cetati ale mele, si mi-am anuntat tribul despre initiativa mea, au fost mobilizate peste 500.000 de trupe pentru a apara cetatile din granita cu H.V.
Tot in aceasta perioada, datorita retragerii lui Aurelian din Dacia, am apelat la locuitorii autohtoni ramasi in Dacia pe care i-am convins sa imi fie alaturi impotriva H.V-ului, oferindu-le suport de trupe si resurse pentru recrutarea de noi trupe.
Sf. Valentin era din ce in ce mai ingrijorat, insa l-am asigurat ca va fi posibil sa pierd doar cateva sate, insa nu va ajunge la el in niciun caz. El a continuat sa se roage in continuare.

Data: 6 februarie 271
Deja Imparatul Aurelian si cei din H.v au inceput sa atace satele mele. S-au inregistrat pierderi uriase pentru cei din H.v, iar imparatul era mai furios pe zi ce trece din cauza ca atacurile lor nu au reusit sa cucereasca cetatile, iar eu eram mandru pentru ca soldatii mei au fost curajosi si si-au facut treaba.
Am descoperit in mine o alta latura, care imi placea foarte mult. Am inceput sa apar prin sabie iubirea. O data cu aceasta latura mi-a fost deschisa mintea spre ceva nou. Dupa ce am vorbit cu conducatorii fostelor legiuni si colonisti din Dacia, tin minte printre picaturi ca in discutiile noastre se vorbea despre iubire. Despre iubirea dintre soldatii care au fost siliti sa paraseasca Dacia si jumatatea lor, care a ramas in Dacia. Atunci mi-a tresarit in minte o idee, care ar fi atras multi soldati de partea mea. Am luat legatura si am trimis cate o solie catre toti cei retrasi din Dacia sperand sa imi raspunda pozitiv la propunerea mea si a tribului meu deoarece la origine suntem la fel ca ei.

Harta inainte de a accepta:
3wm9.jpg

Data: 8 februarie 271
Desi in principiu strategia mea a fost doar apararea Sf. Valentin, astazi am primit raspunsul de la propunerea mea adresata fostilor soldati ce au fost nevoiti sa paraseasca Dacia. Spre uimirea mea, raspunsul a fost cat se poate de pozitiv, acestia dorind sa adere la tribul meu si sa lupte alaturi de noi impotriva lui Aurelian si celor din H.v.
Nu a trecut mult, iar harta deja s-a schimbat in bine pentru cetatile mele si pentru Sfantul Valentin, care mi-a multumit pentru ospitalitate si pentru ca am acceptat sa il apar de o moarte sigura. Acesta va ramane in continuare alaturi de noi pentru a ne duce spre noi realizari. Deja avem programat asa numitul "Mars asupra Romei" unde eu impreuna cu noii adepti ai tribului Time vom merge la lupta pentru eliminarea tribului H.V si pentru implinirea destinului nostru."
Harta dupa ce au aderat:
zxgg.jpg

Concurent 4 -

Era o noapte rece de iarnă. Râurile parcă îngheţaseră, pe drum nu se vedea "nici măcar o ţipenie de om", cerul şi luna erau atât de roşii încât puteai zice că războaiele şi luptele vremurilor acelea, ar fi dus la moartea tuturor. Eram singur, mergeam încet, încet pe drum când la un moment dat observ o siluetă, o umbră, ceva parcă strălucea în lumina lunii, ceva micuţ..mă aproprii, văd un bătrânel, scrijelit, bătut parcă de timpurile grele, friguroase şi sângerii aşa cum ne obişnuiserăm aproape toţi pe vremea împăratului Aureliano.
Mă aproprii, încet, incet, nu cumva să-l sperii, şi-l întreb dacă îl pot ajuta cu ceva, la care îmi răspunde pe o voce calmă, caldă "tinere, să facem focul şi vorbim".
Ne aşezăm într-un colţ al pădurii, bătrânul îşi dă jos gluga, când mă trăsneşte ideea şi-mi vine-n gând speranţa că ceea ce am căutat, am găsit în sfârşit sau l-am găsit în sfârşit, pe el, pe Valentin. Dă din cap, parcă să murmure ceva, îl întrerup şi îi spun ceea ce-mi doream de când îl căutam.
..Între noi fie vorba dragă cititorule, eu fiind de viţă nobilă să mă îndrăgostesc tocmai de ea, de o fată simplă din popor, dar cu ochii albaştri ca cerul, cu părul balai, o fata care ar fi meritat tot binele din lume şi tot ce ar fi mai scump la vremea asta plină, numai şi numai de răutăţi, crime, violuri..pline de multă răutate, o vreme care ar putea fi îndreptată uşor prin moartea împaratului...
Ea, fata de care mă îndrăgostisem este o fată sărăcăcioasă, însă cu un suflet mare, iar pentru mine era o prinţesă cu care voiam să-mi petrec eternitatea, pentru care eram dispus să renunţ la viaţa pe care o aveam, la viaţa de nobil, sânge nobil din sângele nobil, însă singura problemă era că ea fusese luată de lângă mine.
Acum ceva timp plecase cu alţi câţiva ţărani la târg, pentru a face comerţ cu diverse lucruri, când Placid împreună cu o parte din armata sa atacasera târgul, o luaseră prizonieră, omoraseră aproape tot.. un singur copil scăpase de o moarte crudă..

Începusem să-i spun gândurile care mă măcinau, care nu mă lăsau să trăiesc, amintirile pe care le aveam în gând, cu ea...mă prezint, îi spun cine sunt şi-l rog să mă ajute..dă din cap.Bănuiesc că o va face... după un timp adormim.
Mă trezesc dimineaţa, mă uit buimac în jur, bătranelul disparuse, toată speranţa mea parcă pierise când din departare aud caii nechezând şi multe "ţipete"...era Placid, îl luase prizonier.Îl ţinea ca pe un sclav, legat, aşteptându-l parcă pe stăpânul său împăratul, aproape.
Stăteam ascuns şi priveam, împaratul se aproprie de bătrânel, scoate sabia şi zicându-i că dacă nu va face cum va spune îl va omorî..priveam neputincios clipele de coşmar, fiind singur, singurel nu mă puteam arunca în "braţele" împăratului că urma să am aceeaşi soartă ca a bătrânelului şi a iubitei mele.
Am plecat spre casă, să-mi adun oaste, armată şi să-l dau jos pe împărat, să-l ajut pe Valentin şi să-mi salvez iubita de la o soartă crudă, soartă ce îi aştepta pe amandoi.
După o vreme de mers care trecuse parcă la fel ca şi anii, ajung acasă slăbit, înfometat, bătut de vremea şi soarta la care fusesem parcă silit să iau parte..Încercam să mă odihnesc, insa amintirile proaspete nu-mi dădeau pace, îi vedeam pe amândoi în lanţuri, biciuiţi, batjocoriţi şi într-un final omorâţi..

Am adunat armata şi am luat cele mai bune arme, dar când să plecăm la drum, undeva în spate văd un omuleţ micuţ, într-o mână cu o furcă, în alta cu un scut, vrea şi el să vină să-şi salveze mama din "ghearele bestiei".
Trimit mesaj către împărat cu "doresc pace şi am intenţii bune", însa nimic, înapoi primesc mesaj că pe deal.. până la asfinţit se va tine bătălia şi care va câştiga, va avea tot.
Pornim la drum cu gândul că vom câştiga.Aveam armată destul de multă, soldaţi şi ţărani înarmaţi "până-n dinţi" cu topoare, furci, lancii, spade, scuturi, arcuri...ajung, parcă mai repede decât am plecat, îl văd pe împărat.E sus pe deal, ţine biciul in mână, dă in ei..îmi vine să-l omor...de pe după copaci, suntem înconjuraţi..strig cât pot de tare "la drum! călcaţi pe ei! libertate! moarte împăratului!"
Avansam şi vedeam cum câte un soldat cade, cad toţi pe rând, privesc neputincios în faţa sorţii cum ne împuţinăm...calul mi-e înjunghiat şi cădem amândoi la pământ..
Scot spada din teacă, iau un topor de jos şi încep să dau într-o parte şi-n alta, încerc să-mi croiesc drum...mă simt înconjurat, simt o lovitură puternică, parcă ceva îmi străpunge armura...o săgeata ma lovise..cad, leşin preţ de câteva secunde..nu mă pot mişca, dar văd că din departare vine multă armată, sunt fericit..vom izbuti.

M-am ridicat chinuit şi mi-am făcut loc până la Aureliano prin duşmani, dar am fost înjunghiat.Spada lui mi-a pătruns armura încă o dată şi parcă m-a spintecat de tot, am simţit o arsură, am simţit cum puterile mă părăsesc, m-am uitat la cer şi m-am rugat să prind putere..am continuat să lupt deşi eram prea moale ca să înving...Dar am învins! Aveam un secret: Sabia mea celtică, deţinută numai de nobili. Această sabie era singura armă potrivită în lupta cu romanii..am folosit armele duşmanilor noştri ca să-mi înving împăratul.Printr-o lovitură dată în plin a trecut prin coif şi l-a rănit mortal.
Am ajuns la ei şi i-am dezlegat..mi-au mulţumit, eu însă am căzut.Durerea era din ce în ce mai sfâşietoare, simţeam cum fiecare oscior din corp tremură, sângele era rece şi simţeam cum venea sfârşitul, trecerea-n eternitate se apropria din ce în ce mai repede. Eram atât de aproape însa, atât de departe de ea.. nu-mi puteam crede ochilor că toate eforturile de a o salva pe ea, m-au adus la capătul "morţii" şi că nu voi apuca clipa fericirii.
Căutam cu privirea pe bătrânel, dar nu-l zăream.Începusem să cred că orice speranţă s-a dus...înainte să închid ochii l-am văzut.Era în genunchi, se ruga, iar eu nu mai înţelegeam nimic..vedeam clipele trăite de-a lungul vieţii mele mizerabile..
Ea mă luase în braţe, vedeam cum lacrimile îi cădeau pe obrazul fin şi catifelat, simţeam cum mă strânge în braţe, la pieptul ei, declarându-mi dragoste eternă.

Am adormit, oare am murit?..m-am trezit într-o colibă cu ea lângă mine, oare eram în rai sau doar visam ca să-mi alin durerea din suflet? ..nu, nu visam, l-am văzut pe bătrânel langa mine, era adevarat, chiar era o minune.

Concurent 5 -

Eh dragii mei , în această seară am să vă povestesc despre cea mai mare bătălie purtată de mine . Aduceți mai multe lemne la foc să ardă bine că gerul nu ne lasă să ne bem vinul liniștiți.
Totul a început acum 30 de ani , pe vremea când mi se spunea "Zăpadă" când eram atât de rău și mă războiam cu toată lumea . Conduceam o armată numeroasă de soldați pregătiți să își dea și ultima suflare alături de mine , cu ajutorul cărora am rămas în istorie ca cei care l-au salvat pe Valentin.Ulterior a devenit și Sfânt , cred că a dat șpagă pe undeva că eu nu am primit procent ... Dar asta este altă poveste .
Toți cei din Imperiul Roman se temeau de puterea mea , spunând că ”Zăpada munților unde stau, este atât de albă încât nu te poți uita la ea„ așa s-a și creat termenul de High-Definition .
Lăsând aceste amănunte la o parte am să trec direct la acțiune . Într-o iarnă geroasă de decembrie , când soldații mei se pregăteau de concediu , am primit o scrisoare de la un prieten bun din Unitedus în care mi se cerea să mă alătur armatei lor , în încercarea de a-l salva pe Valentinus . - Dacă nu știți cine este Valentinus căutați pe Wiki ...
Unitedus era un trib destul de numeros, agricultori în mare parte, dar cu tendinţe de nobilitate. Nişte ţărani cu pretenţii, mai direct.
Am fost de acord cu această propunere de ajutor neștiind ce o să mă aștepte . Am adunat toți soldații , mai puțin pe Danielus care era aproape în comă alcoolică , nevasta lui născuse 2 perechi de gemeni , numai fete , dar fără el eram în formație completă .
Am strâns provizii și am plecat la drum spre Terni . Gerul și viscolul Munților din Nord-ul Italiei era așa de cald încât am renunțat la pieile de urs . După 3 săptămâni de drum am ajuns la cei care ne ceruseră ajutorul , la frații noștrii din Unitedus. Am încins un grătar , am făcut un berbecuț la rotisor și ne-am pregătit de asalt .
După un plan serios de atac asupra Imperiului Roman am căzut de acord ca noi să fim primii care încep asediul , ei urmând să ne susțină din spate . Numărul soldaților romani era extrem de mare , iar armata mea nu putea să le facă față într-un conflict direct . De aceea am pus la cale o tactică de atac pe baza căreia și astăzi se ghidează novicii .
Cei din Unitedus au folosit scuturile noastre lustruite cu grăsime de berberiță pe post de oglinzi , îndreptate spre satul romanilor , unde era Valentinus ținut . Au înconjurat satul , astfel noi am putut înainta ușor dar sigur , știind că nu o să fim văzuți .
Soarele era atât de puternic încât bocancii soldaților mei se topeau , apa se evapora , iar săbiile ardeau teribil . După aproximativ 1000 de metri catapultele au început să lanseze pietre uriașe în flăcări , arcașii au făcut cerul să se întunece , iar călăreții au pornit la galop spre trupele romane care erau derutate , având impresia că sunt atacați din toate părțile . Încrederea soldaților era peste măsură , iar asta a dus la o victorie mare . Toți soldații romani au platit cu viața pentru ceea ce aveau de gând să facă , iar Valentin a fost salvat de la moarte . Cu acea ocazie , am hotărât să mă cunun cu Maddisson a mea , având binecuvântarea lui Valentin .
Când credeam că tot ce a fost greu a trecut , primim un raport din partea stăjerilor: Suntem încojuraţi. Pe capul lui Valentin era pus un preţ foarte mare din partea Grecilor. Astfel , proaspăt însurat , cu trei sferturi de armată în picioare , ne-am baricadat în cetatea cucerită , așteptându-i să ne atace . Ca să nu fiți confuzi , prietenii noştri din Unitedus trebuiau să ne ajute până la ultima suflare, dar au stat și s-au uitat, ba chiar i-au ajutat pe greci să intre în cetate . Cât de ieftini..
Ne-am mobilizat rapid pentru că aveam de partea mea cei mai curajoşi şi mai bine făcuţi gladiatori slavi, daci şi zamolxieni , n-a fost uşor, dar în cele din urmă am reușit să ieșim victorioși și din acea luptă .
Am pierdut aproape toată armata , prieteni și camarazi , toate acestea din prea multă încredere în prietenii noştri ţărani și în cuvântul lor . Dar istoria știe că , acea bătălie a fost dusă la capăt și că cel drept şi cu sânge adevărat de nobil a învins .
Astăzi dragii mei , datorită acelei bătălii , fiecare dintre voi sărbătoriți pe marele Valentin , cel care unește sufletele îndrăgostite . Din dragoste și înțelegere s-au făcut și o să se facă multe ! Așa că , mâncați , beți în cinstea acelei mari victorii și spuneți la toți că acel ”Zăpadă„ a reușit să salveze dragostea pentru oameni .

Concurent 6 -
250px-How_Mordred_was_Slain_by_Arthur.jpg


Înainte de a ieși din ținutul Terni, o ceață deasă si luminoasă a înconjurat întreaga oaste romană, o strălucire puternică și un strigăt sfâșietor a răspuns îndelung în ecouri…. Apollon…Valentin...
Ne aflam la hanul venerabilului cetățean Septimus Caius. Era ora când luna plină se înălța către sud, în depărtări străjerii trâmbițau ceasul de miez de noapte. Am poposit la hanul Legionarilor – așa era cunoscut de către plebe, hanul Fedelitas – cu o zi înainte, noi înșine fiind veterani ai războaielor de cucerire si expansiune sub Claudius Magnus. Timp de 30 ani am fost centurioni ai cohortelor Legiunii XIII Gemina. Statutul de veterani ne conferea o primire mai caldă și o bucată de pâine neagră gratuită. Îl cunoșteam pe Septimius Caius. Cândva i-am apărat mama împotriva unor calomnii. Mi-a rămas profund recunoscător însă nu atât mie, întrucât nu își mai amintea chipul meu, ci ostașului de peste tot… Îl cunoșteam însă doar ca pe copilul ai cărui ochi întunecați și sălbatici se îmblânziseră odată cu îmbrățișarea maternă, izvorul de unde și el a luat viață.
Hanul era plin.Mulți dintre cei prezenți acum, la această ora târzie a nopții, erau veniti la han pentru a vedea în zilele următoare perindându-se carele ce aduceau prada războiului dintre armatele Imperatorului Aureliano si vitezele suflete din orașul Interamna -care mai târziu se va numi Terni, denumire pe care o vom prelua și noi– din regiunea Umbri. Hanul era așezat la răspântia unor mari căi comerciale astfel ca era locul cel mai probabil pe unde aveau să vină prăzile de război ori cel puțin așa se zvonise. Totuși, motivul pentru care oaspeții încă nu se retrăgeau în cămările de odihnă era hangița, o femeie nici copilă nici trecută.Avea forme pline, buze cărnoase ce tăinuiau în colțul gurii un ceva nespus, misterios, atrăgător și care uneori parcă schița sarcastic nepotrivirea dintre frumusețea ei și localul cu iz de speluncă unde o purtase viața. Hangița stârnea dorința tinerilor bărbați cât și pe a bâtrânilor soldati. Era plăcută, vioaie, cumva mereu zâmbitoare, alungând prin prezența ei binefăcătoare fantomele ce bântuiau trecutul multora dintre noi.

Nimeni nu se gândea atunci că această femeie fusese cândva sortită imperatorului Aureliano, acesta însuși fiind de origini lipsite de noblețe. Tatăl său era iobag pe moșia unui senator roman. Roma însă nu era scena unde nobilitatea se impunea de la sine ci locul unde cel ce își dovedea măiestria se putea ridica de la cerșetor la prinț sau din contră putea să decadă din palatele imperiale în infectele străzi purtătoare de miasmele fetide ale locuitorilor săi.
Am fost treziți în zori de un zgomot infernal de roți. Bucuroși am alergat în stradă sperând să luăm parte și noi la festivitățile pe care ni se părea că le deslușim în larma care învăluia atmosfera rece a dimineții. Mare ne-a fost surprinderea și durerea când în locul ceremoniilor lascive, pline de cele mai stranii imagini am văzut ceva ce ne-a întors, chiar și nouă veteranilor, privirea într-o parte.
În fața noastră se perinda parcă o suită de morți. Lăncile mercenarilor și ale cetățenilor Romei erau frânte, spadele lipseau din teci, în ochii răniților sclipea rânjetul sumbru al morții. De peste tot te pătrundea un miros putred, bolnav, totul fiind un scenariu de groază în care actorii erau păpuși cu gâturi frânte, cu capete lipsite de ochi și orbite implorând vedere, cu brațele sfâșiate cu picioarele inerte ori ghemuite lângă pântece și acesta înjunghiat lăsând în priveliște mațele cu mirosuri greu de purtat. Zorii se întunecaseră înainte de vreme, pentru că deasupra cohortei de răniți și morți pluteau pâlcuri de corbi, croncănind vesele ori de câte ori rămâneau în urmă bucăți de leșuri ori chiar cadavre, devenite de acum o prelungire a morții pentru cei încă vii.
Am zărit cu colțul ochiului, chipul unui prieten înrolat odată cu mine pe când activam ca soldat si apoi centurion in legiunea XIII G. Am fugit parcă împins de la spate așa cum vântul împinge corabia prin vele. I-am luat fața în palme și l-am strigat cu toată tăria mea. Glasul nu era al meu, îmi părea că este un muget, un răget de fiară, de parcă aș fi strigat cu gura unui mut. Efectul a fost însă pe măsură. Iubitul meu prieten și camarad se deșteptase speriat de urletul groaznic ce îi pătrunsese carnea până la măduvă.
A sărit în picioare, fapt ce m-a surprins întrucât îl crezusem pe patul de moarte. Era rănit însă nu atât rănile cât oboseala îl întinse pe salteaua morbidă alcătuită din trupurile camarazilor săi.
Hangița îl zări și nu m-am putut abține să nu observ cum privirea i se luminase pentru o secundă iar acel zâmbet sarcastic și tainic se dizolvase pentru o clipă lăsând spațiu unei adevărate revărsări de lumina pe chipul acum frumos și îmbietor la dragoste precum cel al zeiței Venus, zeitatea amorului și a plăcerii pe care doar iubirea o poate naște.
L-a găzduit pe amicul meu în cea mai bună cameră și timp de trei zile acesta s-a recules după extenuarea luptei din Terni, Umbria. Se dedicase întru totul însănătoșirii lui.

morgan.jpg


A treia zi amicul meu se ridică puțin și mă chemă la el. Mi-a spus: „tu știi cine sunt, știu că vei păstra taina. Te rog să consemnezi cum s-au petrecut lucrurile la Terni, îți voi răsplăti efortul”.
Am chemat îndată pe băiatul care ajuta la bucătărie și l-am trimis să aducă la han pe scribul din oraș. I-am strecurat 3 monede de argint cu chipul lui Aureliano pe ele pe care trebuia să le dea ca plată în avans scribului.

aur3.jpg

A revenit spre seară cu un bătrân ponosit, îmbrăcat cu un veșmânt ce îi acoperea trupul de sus până jos. Pesemne călătorea mult întrucât haina era ștearsă, bătută de ploi și vânt iar gluga era vizibil cârpită de prea multe ori pentru a mai ști numărul de intervenții. Prietenul meu l-a luat de îndată și în prezența mea a început a-și depăna povestea:
„Până azi nu am crezut că voi fi capabil să relatez întâmplări ce țin de domeniul miturilor religiei noastre.
S-a întâmplat ca augustul nostru împărat Aureliano să poposească aproape de Terni. Era venit cu jumătate de legiune –undeva la 3000 de soldati – din ținutul de peste mare, din Cartagina. Era binedispus și pentru câtva timp a fost, aș zice, fericit. Nu erau semne care să prevestească cele întâmplate. Aș mai spune că soldații care îl însoțeau erau printre cei mai cruzi și mai buni din legiune. Într-una din zile, zări un cuplu tânăr care i-a plăcut. Îndeosebi tânăra i-a plăcut astfel că îi ucise soțul iar pe femeie a trimis-o la Roma pentru a o școli în artele seducției în casa Minervei. Trupul tânărului soț a rămas pe stradă de unde a fost luat de către o sectă bizară ai cărui adepți se numesc creștini.

zenobia-tiepolo2.jpg


Mare ne-a fost mirarea când am aflat că femeia nu a mai ajuns la Roma iar cei care o transportau au spus că li s-a arătat însuși Apollon în timp ce călătoreau și a răpit-o. Bineînțeles Aureliano nu i-a crezut, nesăbuiții pierzându-și viața.

A doua zi cineva i-a zărit pe cei doi împreună prezenți la adunarea creștinilor din Terni. Vestea l-a tulburat foarte tare pe Aureliano, care a pornit cu întreaga armată să ucidă fiecare creștin din cetate. Nu se aștepta să întâmpine rezistență, iar orbirea furiei l-a făcut să nu observe cât de ostile erau locurile. Nici un suflet de om nu ne-a ieșit în cale, fântânile și izvoarele păreau a fi în paragină.Cei care au băut din apa lor au devenit molateci, visători ca și cum apa le-ar fi răpit energia și dorința de luptă. Formația noastră de luptă se baza în principal pe atacurile de la distanța, catapultele - artileria de bază - și arcașii constituiau deja o forța de temut pentru orice cetate. Indiferent de cât de bine apărate ar fi fost cetățile comerciale din interiorul imperiului, nimic nu putea opri ofensiva aureliană. Aureliano cucerise întregul continent, până și pe vitejii si bravii daci îi îngenuchiase zidind în inima țării lor castre puternice. Doar o fortăreață maură sau un peisaj împădurit ca al germanilor ar fi pus în dificultate pătrunderea triumfătoare și sângeroasă a împăratului romanilor.

Ajunși în fața porților cetății Terni, ne-a cuprins un fior de neliniște. Nu era nimeni acolo, nu se auzea nici un murmur. Porțile erau deschise, podul care trecea peste râul care înconjura ocrotitor cetatea era lăsat peste mal. Niciunde nu zăream vreo ființă omenească ba mai mult nu auzeam niciun fel de sunet. S-ar fi crezut că prezența noastră alungă vietățile din jur. Cumva ne întărea și ne neliniștea peisajul. Era un confort să știi că forța armatei tale a speriat inamicul și nu mai era nevoie să se verse sânge dar eram și cuprinși de teamă pentru că nu se putea explica unde au dispărut locuitorii orașului.
Aureliano părea să nu schițeze nici o emoție. Chipul îi era întunecat, rigid, cu ochii privind spre interiorul său, scrutându-și parcă sufletul. Ai fi spus că era răpit în ceva viziune de la zei. Toți așteptau încordați primele cuvinte ce aveau să indice cursul bătăliei. Nu mică a fost mirarea când în absența oricărei previziuni s-a ordonat să ne pregătim de asediu. Urma să asediem o cetate goală, fără ca cineva să ne opună rezistență. S-a catapultat întregul zid al cetății, nu a mai rămas piatră pe piatră, casele au fost arse până la temelii. Totuși nu a fost suficient, legiunea romană a rămas în afara cetății făcând rondurile de noapte timp de 2 luni.
Era luna februarie când din cetatea pustie s-a ivit un bătrân. Era senin la chip, cutezător, a trecut de străji și s-a oprit în fața cortului lui Aureliano. Era seară și era o liniște de mormânt. Nimeni nu știa de unde și cine era bătrânul sau cum a trecut de strajă fără să fie interogat.

Cel care văzuse cuplul destrămat de pofta sălbatică a împăratului, șoptea în barbă că l-a văzut și pe bătrân la adunarea misterioasă a celor numiți creștini. Ba, mai mult, era cel care stând în genunchi a prins mâna tânărului ucis și l-a ridicat în picioare făcându-l viu.
În urma bătrânului se iviră două umbre, la început păreau diafane amestecându-și trupurile lor cu întunericul serii. Pe măsură ce se apropiau de garnizoană se conturau chipurile care mai înainte plăcuseră lui Aureliano. Groaza stăpâni deodată sufletele fiecărui soldat. O confuzie generală în care fiecare se întreba daca poate fi real ceea ce se întâmplă. Nu cumva au trecut ei înșiși fără să știe în lumea umbrelor, în lumea funebră a lui Pluto?
Vocea caldă a bătrânului însă readuse subit pacea în inima tuturor. Se prezentă umil: sunt Valentin, episcopul creștinilor din Umbria. Am venit să mă predau lui Aureliano. Rumoarea din rândurile soldaților aduse pe Aureliano afară. O grimasă cruntă i se înstăpâni pe chip. Îl întrebă pe bătrân ce cere în schimbul predării cetății Terni. Cerința păru să-i întunece mai mult chipul, smolindu-i fața încât părea să i se dizolve în vălurile negre ale nopții.
La jumătatea lunii februarie capul lui Valentin a căzut despărțindu-se de trup. Odată cu moartea lui Valentin, cetății Terni i se acorda libertatea de credință iar dragostei pure a celor doi i se îngăduia să se înfiripe și să crească. Acestea au fost condițiile capitulării, condițiile câștigate de sacrificiul gratuit al celui numit Valentin.

Ca prin miracol odată cu pacea au apărut de nicăieri locuitorii orașului. O atmosferă senină, zumzet și roit de gângănii au transformat ceea ce părea să fie pe veci sortit ruinei într-un paradis în care esența tuturor era dragostea.
Aureliano și-a retras trupele, dar a răpit precum faimosul Paris din Odiseea grecilor, femeia obiect al dorinței sale.
Înainte de a ieși din ținutul Terni, o ceață deasă si luminoasă a înconjurat întreaga oaste romană, o strălucire puternică și un strigăt sfâșietor a răspuns îndelung în ecouri…. Apollon…Valentin.”

La han, prietenul meu plângea, chipul altădată dur și întunecat părea marcat de o lumină nefirească. Ne-am retras la odihnă spre zori. Când ne-am trezit am aflat, nu fără o oarecare presimțire, ca hangița și prietenul meu lipsesc. În camera unde se odihnise prietenul meu, uitase pe măsuța modestă un inel cu inscripția imperială: „Aurelianus Restitutor Orbis - Dominus et Deus”

Concurent 7 -

Legenda spune ca era odata un mare soldat care isi pierduse mult iubita sotie intr-o ambuscada a rebelilor francezi care traiau in padurile de langa cetatea Lugdunum . Acesta a suferit enorm dupa pierderea sa si s-a jurat ca niciodata nu va omora femei si copii in lupta,dar si ca va sustine dragostea .
Dupa multi ani si multe lupte,acesta ajunge mare general peste o parte din armata romana . Ajunsese sa aiba multi galbeni si cea mai mare armata din lume in acel moment . Numele lui era Ralph,nu era prea inalt dar era un razboinic de temut. Intr-o zi ,regele Romei moare si baiatul sau Aureliano devine conducator suprem al Romei. In acea zi Valentin a fost trist pentru ca stia ca Aureliano nu suporta dragostea.
Ralph avea o stransa legatura cu acesta,dar Aureliano nu suporta termenul de dragoste ,acesta ura dragostea . El era bogat ,avea trupe putine insa fiindca barbatii nu se mai inrolau in armata ca in alte vremuri,acestia preferau sa stea acasa cu nevestele lor .
Valentin era un preot roman care credea foarte mult in dragoste,si ii sustinea pe cei care voiau sa se casatoreasca , dar se ruga mult lui Dumnezeu si era credincios,iar prin rugaciunile sale de multe ori vindeca oamenii.Acesta oficia multe casatorii ,chiar si intre cei de diferite religii .El il cunoscuse pe Ralph ,care ii sustinea cauza cu mii de galbeni,si care il ajuta .
Regele Aurelian insa avea nevoie de tot mai multi soldati pentru ca vremurile acelea erau cuprinse de lupte si revolte ,iar romanii incepeau sa le reziste din ce in ce mai greu .
Aurelian a trimis mesaj lui Valentin si in toata Roma ca oficializarea casatoriilor este interzisa,pentru ca barbatii sa se inroleze mai des in armata .
Valentin a refuzat sa ii asculte ordinele si a continuat sa uneasca oamenii in cupluri , sa vindece oameni,si sa se roage lui Dumnezeu.
Cand Aurelian a pornit cu trupele sa ucida pe cei care se casatoreau si sa il intemniteze pe Valentin,Ralph a aparaut cu trupele sale si a intrat in marele oras Maevia,unde Valentin era preot.
Aurelian s-a infuriat enorm cand a aflat ,s-a intalnit cu Ralph si i-a spus sa isi scoata trupele din cetatea lui si sa il predea pe Valentin ,dar acesta a refuzat .
Asta avea sa porneasca un mare razboi intre cetatile de langa Lugundum si cele de langa Maevia . Ralph avea de 2 ori mai putine trupe decat Aurelian ,dar avea tactici mai bune si mai mult curaj . In Roma preotii erau scosi din functii si unii erau masacrati sau torturati de soldatii regelui . Ralph a adus in Maevia cat de multe trupe a putut si cat mai rapid,dar tot erau mai putini ca ai regelui,insa erau mai puternici . Inainte de a porni razboiul , Valentin a unit 130 de cupluri , iar in acea noapte pe cer s-a vazut un nor rosu care se indrepta spre trupele regelui Aurelian .
23 de luni au durat luptele de la Maevia,cand in final Aurelian este ranit si se retrage de pe front,cu un sfert din trupe ramase in viata ; Ralph se crede castigator si porneste contraatacul spre Aurelian.
Trei sute de mii de trupe mai avea Ralph,iar Aurelian ramasase cu doua sute de mii , luand si berbecii si cavaleria dar si asasinii la socoteala .
Timp de 2 zile au fost batalii grele ,Aurelian a reusit sa ii omoare lui Ralph mare parte din trupe, astfel sa il faca sa se retraga din nou in Maevia .
Acesta pune catapultele pe oras ,iar dupa 8 zile orasul era o ruina,oameni mancau ce apucau si traiau printre cladiri daramate si cenusa .
Valentin a fost uimit de ce s-a putut intampla,si a decis sa se predea . Ralph a facut un plan,incat sa paraseasca orasul ,dar inainte de asta sa imprastie ulei in tot orasul .Cand Aurelian a intrat in oras,cu trupele sale ,a realizat ca e o capcana . S-au uitat spre cer si a vazut mii de sageti care erau in flacari si cadeau in oras.
Maevia a fost ars din temelii de Ralph in acea zi,Aurelian si toata armata sa au fost arsi de vii si au fost innecati cu fum .
In acea zi toata Roma a fost fericita deoarece toate razboaiele au fost oprite,iar Valentin putea casatori oamenii in continuare.
Ralph a dat ordin ca sa fie pus in functie 5000 de preoti si sa oficieze casatorii in Roma ,iar soldatii sa se intoarca acasa la familiile lor.
21 de ani mai tarziu,Valentin moare pe 14 februarie la o varsta foarta inaintata , in capitala impreiului roman . Din acea zi in multe tari este traditia ca pe 14 februarie sa fie sarbatorit Sfantul Valentin ,aceasta zi fiind cunoscuta ca Ziua Dragostei ,iar Valentin sa fie considerat un sfant.

Concurent 8 -
...13 Februarie, ultima seară în carcera întunecată.
In data de 14 Februarie, 273 ,Valentinio urma să dea piept în piept cu tribunalul mare din Roma. "Un tribunal care în mod cert imi va cere sacrificiul suprem în numele Romei." Acestea fiind repetatele gânduri ale lui Valentinio.
- Mâine seară vei dansa cu dragostea, iar dragostea va dansa cu tine... Da' să fii atent la coasă. Spuse gardianul de schimb care tocmai intrase în tura de noapte,în timp ce-i aruncă printre gratii un crod de pâine uscată.
- Auzi,auzi cum işi ascute coasa? Rânjind ironic aratându-şi dinţii maronii şi strâmbi. O ascute, o auzi?

În zorii dimineţii ,cinci soldaţi sunt gata pentru protocolul de escortă a unui prizonier. Acest protocol fiind o formalitate în rândul persoanelor cu "rang".
- Ce este asta?! Coborând în grabă scarile înguste din piatră.
- Protocolul de escortă, domnule.... domnule General AEMILIUS! Îi raspunse cel mai voinic dintre soldaţi.
- Şi de ce sunteţi doar 5? Unde este cel de-al şaselea?
Soldaţii si uită unu la celălalt,uimiţi,fără a scoate o vorbă.
- Domnilor, după noua alege adoptată în senat , pentru o escortă cu "rang" este obligatoriu un efectiv de şase persoane. Continuaţi. Vă voi insoţi chiar eu.

Numele Generalului este AEMILIUS "Hell" CELSUS. Fost Comandant a celui de'al şaptelea regiment Infanterie Uşoară, sub emblema lui Aureliano. El fiind retras din linia I ,trecut în rezervă datorită rănilor. " O lovitură, patru găuri" O lance i-a străpuns ambele picioare, mobilizându-l timp de şaisprezece luni. După recuperare,Aureliano ii dă vestea.
- Ai fost inlocuit, ologule.
...Fiind o zi ploioasă, drumul era tot mai anevoios. Un soldat din cele cinci escorte răcnea cu putere la caii care trag din greu caruţa prin noroiul format dupa topirea zăpezii. Doi dintre ei împingeau din când în când,atunci când roţile mari ale caruţei urmau a se înglodi în cate o groapă mai mare. AEMILIUS vede ocazia perfectă pentru a acţiona ,atunci cand noroiul işi spune cuvântul. Caruţa ramane blocată,caii sunt sleiţi de putere.
Ordonă celor trei soldaţi să strângă crengi pentru a fi puse in faţa roţilor. Au ramas doi. Unul tragea cu putere de hamurile cailor,celălalt fiind în caruţă asigurând "bunul".
- Hai, Valentinio,hai! Şi ce cei doi dispar in pădurea deasă.
S-a retras în satul de bastină, la o mănăstire situată în varful unui deal. AEMILIUS ,cunoscându-l pe Aureliano, anticipa ameninţarea invaziei şi ştia că trebuie să-i ţina piept. Dar pentru a facea asta ,AEMILIUS trebuia sa-si convingă consatenii. Trebuia sa-i convingă să schimbe resursele (fiind sat de ţarani agricultori), cu arme. Mai ştia că fără un grup de soldaţi antrenaţi, nu putea ţine piept invaziei Aureliene. Ştia că este în dezavantaj,ştia că pentru a avea o armată de de succes trebuia sa aibă bani. Iar pentru bani, singura posiilitate este aceea de a apela la mănăstirea aflată în satul său natal.
Nu era o mutare foarte bună şi risca sa fie alungat, însă Mănăstirea a aceptat propunerea în ultimul moment. AEMILIUS profită de proprietăţile mănăstiri si le foloseste pt a finaţa o armată care poate fi antrentă în scopul de a ţine piept armatei Aureliene.
AEMILIUS ordonă fortificarea oraşului şi a mănăstirii. Un gard de lemn ce înconjură satul, 12 km. Atunci a înfiinţat plutoane de 10 persoane care ,prin rotaţie, construiau in contunuu. Unu gătea,doi santinelă, iar restul ridicau gardul, însă AEMILIUS ştia că 12km de gard nu era destul. O noua problema apare. Armata Aureliana primeşte întariri şi cu numai 7 săptamâni de marş continuu, AEMILIUS trebuia sa acţioneze rapid. Ordonă construirea altui zid în interiorul celui construit deja. Un plus de apărare avea să întărească aceste ziduri. In faţa celor două ziduri s-au săpat două rânduri de şanţ. Primul,cel mai apropiat de gard fiind mai adânc,iar cel de'al doilea fiind mai putin adânc. Intre cele doua şanţuri,pamântul a fost strâns precum o movilă in scopul de a opri cavaleria. Cai sar peste primul şanţ si aterizează pe movila de pamânt afânat,instabil, cazând în primul şanţ , adânc săpat întesat cu tăpuse din lemn.
În timp ce AEMILIUS se întăreşte tot mai mult,Aureliano ,după un marş de 11 săpamâni, ajunge la marginea satului pe care-l subestimase. Aureliano nu dâduse prea multă importanţă,nu atât de mult pe cat ar fi trebuit. Nu era pregătit pentru forţa pe care o întâlnea.
O incredibilă armată era dispusă pe două coloane în faţa primului gard,asteptându-i. Timp de trei zile au stat nemişcaţi,aşteptând prima mişcare din partea armatei Aureliene. Ştiind că timpul nu este în favoarea lui, Aureliano, în cea de a 4 - a zi ordonă atacul.
Armata Aureliana năvaleşte asupra barajului format din două rânduri de spade dispuse strategic (una peste alta pt a camufla primul zid). Fiind aproape de contact, formaţia de spade se retrage in spatele primului gard. Astfel, o mare parte din armata Aureliana a fost prinsă în capcana şanţurilor cu ţepuse. Caii sar primul şanţ dar aterizează pe un pamant instabil,cazând direct în primul şanţ sau în şanţul umplut cu ţepuse de lemn,lungi de 1-2 meri. Cei ce au reuşit să treacă au fost prinşi între primul şi al 2-lea gard,acolo unde lăncierii şi arcaşii au lansat salve de săgeti si lănci, decimând şi mai mult armata Aureliana. AEMILIUS ordonă luptătorilor să atace 1 la 1 , cu topoare. Fiind în imposibilitatea de a înainta: armata Aureliană se retrage.
AEMILIUS, în scopul de a obţine victoria oficială, trimite în tabara Aureliană în spatele lineiei de bătaie, un grup de soldaţi care au reusit şa sustraga informaţii privind campania viitoare de atac. Asta i-a încurajat şi nu mai doreau doar victorie defensivă,ci doreau şi victorie ofensivă. Armata lui AEMILIUS intră în pădurea de la marginea satului, acolo unde era sediul armatei Aureliene. Deşi Aureliano a ordonat "pană la ultimul om" , în 5 zile au fost învinşi.
Anul 274, 14 Februarie, după victoria împotriva armatei Aureliene, soldaţii se convertesc la Creştinism,astfel ziua de 14 Februarie a fost declarată, ziua Valentinio,trecerea la Creştinism.... azi,Sf. Valentin.

Concurent 9 -

Numele meu este Lucius Carrinas și aceasta este povestea mea.
Când l-am cunoscut pe „Il Vesconi” era deja bătrân. Cred că așa a fost dintotdeauna - bătrân. În ziua când l-am adus prima oară în casa mea, avea cu el un baston din lemn de salcie în care se sprijinea de două ori la fiecare pas, câteva plante pentru durerile de oase și sandalele cu talpă învelită în pannus pentru piciorul drept, care îi șchiopăta puțin. Părea pierdut. Oriunde s-ar fi dus părea pierdut. Asta se întâmplă celor care știu multe – par de multe ori să nu știe nimic și când te privesc au ochii aproape străvezii de parcă te-ar lăsa să le citești sufletul. Dar acest bătrân avea mult prea mult suflet pentru umilul nostru cămin. Pe atunci avea puțin păr alb deasupra urechilor și o barbă sură, tunsă în vechiul stil grecesc. Azi are tâmplele goale și obrazul curat dar așa pleșuv pare mai semeț ca într-o oarecare tinerețe demult apusă. Stă încă drept în șa și își tine bastonul mai strâns ca niciodată. Vorbește din ce în ce mai puțin și tușește tot mai mult dar e bătrân. Dintotdeauna a fost bătrân.
Era la câteva zile după marea sărbătoare Ludi Florales (sărbătoarea Florilor) în Aprilie în 273. Cassius, unul din băieții mei a fost aruncat din șa în timpul jocurilor și zăcea la pat. Felix Atticus, marele medic al Romei nu a știu ce să îi facă. După două ore în cameră cu bolnavul a ieșit, m-a bătut pe umăr și mi-a spus doar atât: „Doar zeii îl mai pot salva. E blestemat”. Atunci s-a apropiat de mine Rosa, una din servitoare și mi-a spus că știe ea pe cineva priceput în blesteme. „E un preot creștin din Terni.” Creștinii nu erai bineveniți la Roma. Încă din vremea primilor împărați toți discipolii lui Iesus erau prigoniți – torturați, închiși sau uciși în cele mai crude feluri. Acesta însă era diferit. Servitorii spuneau că poate tăgădui doar rugându-se la zeii lui și că poporul, departe de a-l împrăștia cu pietre, îl aștepta cu flori.
A ajuns în Roma după doar două zile.
Mi-a bătut la poarta villei după-amiaza, mai târziu în aceeasi zi. Am trimis o litieră după el dar a venit la pas, cu bastonul de salcie, cu sandalele și cu un zâmbet larg.
-Salve! mi-a spus înainte ca măcar să deshid poarta grea din lemn pe care a dat-o laolaltă aproape fără efort. Salve! Comandantul garnizoanei? Terni e un oraș mare. Sub comanda directă a împăratului. Lucius, dacă nu mă înșel. Fiul tău, Cassius a fost trântit din șa, nu? Da... blestemat spui... da...
-De unde... am încercat să spun dar înainte să apuc să îmi închid gura, bătrânelul a continuat:
-Ehe... liniștește-te. Mi-au povestit servitorii pe drum. Nu sunt vrăjitor. Nu crede tot ce se aude. Haidem.
L-am urmat.
-De ce nu ați venit cu litiera? Păreți a avea probleme cu piciorul și dealurile astea nu sunt chiar ușor de urcat. Nu pe căldura asta.
-Am încă două picioare. Cât timp omul are picioare, omul are datoria să umble cu ele și să se teamă de ziua când nu va mai putea. Cât timp are minte să gândească și cât timp are inimă să iubească. Și oprindu-se, își propti bastonul în trunchiul unuia din merii care străjuiau cărarea. Nu! Să iubească și după ce nu mai are inimă. Să iubească, Lucius. Mai bine să iubească decât să gândească. Dragostea duce doar la bine iar gândurile... nu întotdeauna. Și ferească Domnul să le amesteci.
-Totuși, dealurile! i-am spus aratând în jur spre toate acele drumuri abrupte, nisipoase și prăfuite. Nu păreți chiar tânăr.
-Să iubească Lucius. Atunci s-a oprit. S-a întors spre mine și mi-a pus bastonul în piept. Fiul tău iubește?
-Cassius? De ce... adică...
-Da Lucius. Fiul tău. Iubește? De asta e bolnav. De asta suntem toți bolnavi. Pentru că nu iubim. Sau nu iubim atât de mult pe cât ar trebui. Sau pe cât credem că iubim. Avem toți un fel de handicap de-al nostru când vine vorba de a iubi.
Bătrânul părea destul de aiurit și când s-a oprit sub sub unul din meri și a început să lovească frunzele cu bastonul am început să am îndoieli. Dar apoi m-am gândit la Cassius și dacă acest bătrân ciudat era o șansă, atunci am să merg până la capăt. M-am apropiat de el.
-Nu mai bine mergem înăuntru?
-Desigur.
Dar nu a mișcat. A rămas acolo, el lovind frunzele, noi uitându-ne la el.
-Lucius, ce fel de pomi sunt ăștia?
-Sunt meri cu fructul roșu. Dar domnule, haideți...
-Vezi tu, eu am o problemă cu spatele. Am niște dureri teribile de spate. Mai ales la înâlțimea asta. Dealurile. Dealurile astea... Am nevoie de câteva frunze de măr pentru medicamentele mele. De spate, mă înțelegi.
-Am să pun să se taie pomul. Dar haideți să îmi vedeți fiul. E bolnav. Aiurează de nouă zile și îmi pare că nu mai are multe. Și e totuși, fiul meu.
-Fiul tău e tânăr dar spatele meu nu e. Dealurile! Dealurile Lucius. Și cred că nici nu iubește suficient. Adu-l pe flăcău aici în curte. Să-l facem bine.
-Ați spus că veniși înăuntru să îl vedeți.
-Sunt înăuntru Lucius. Adică sunt exact unde trebuie. Să vină băiatul.
-E teribil de bolnav. Dureri la încheieturi, febră, vomită – nu îl putem scoate.
-Iar eu nu pot intra.
-Domnule...
-Lucius!
L-am scos până la urmă pe Cassius afară. Era prea bolnav să își dea seama. „Il Vesconi” era pe bancă, mesteca dintr-un măr. Un măr uriaș. Era aprilie și merele nu erau încă pe ramuri. De unde avea mărul ala? Dar nu mi-am mai sfârșit gândurile pentru ca bătrânul s-a ridicat și s-a dus lângă litiera lui Cassius. L-a privit câteva minute, în liniște. I-a verificat bratele, gâtul și pieptul.
-Da. Lucius, după cum ți-am spus – e dragostea. E întotdeauna dragostea. Flăcăul e îndrăgostit.
-Are febră. Aiurează. Marii doctori din Roma mi-au spus că e blestemat.
-Pe toți îngerii! Normal că e blestemat. Nu e dragostea cel mai mare blestem dintre toate? Nu dormi, nu mănânci și când nu aiurezi, ai febră. Suferi zâmbind și zâmbești suferind. Ai vrea să mori de trei ori pe zi și învii de fiecare dată când îi auzi vocea. Teribile blestem. Și Doamne, ce dulce blestem. De-aș fi eu cel blestemat, m-aș închide într-o livada cu meri și aș muri acolo. Dar nu. Tânărul Cassius a căzut din șa. Și oare nu era și frumoasa... Claudia? Iulia? Fabiola? Nu. Fabiola e un nume idiot. Frumoasa tânărului Cassius era acolo. Și el a căzut din șa. Umilință? Desigur. Rușinat, s-a ascuns în lumea lui cu febră. Lucrius, regret dar n-ai ce-i face. Cassius iubește. E mort. Dar va trăi. Pentru că dragostea învinge totul – chiar și rușinea de-a fi căzut din șa. Auzi tinere Cassius? Până și marele Cezar, când era în Galia a căzut din șa în timp ce Vercingetorix îl privea de la douăzeci de pași distanță. Toată lumea cade din șa. Dar nimeni nu iubește așa cum ar trebui. Straniu. Nu găsești și tu straniu Lucius?
-Nimeni nu e bolnav din dragoste.
-Toți suntem bolnavi din dragoste Lucius.
-Și eu îmi iubesc soția. Și n-am avut niciodată nimic. Cassius are altceva.
-Ei bine Lucius, înseamnă că nu o iubești cum trebuie. Pe soția ta. Bătrânul făcu o pauză, se apropie de mine și îmi șopti: Am să mă rog pentru el. Dar va fi bine. Încă vreo 10 zile la pat cu o infuzie de urzică și spălați-l de două ori pe zi cu vin adus din marea Heladă. O să fie bine.
Cassius s-a făcut bine în a douăsprezecea zi.


A ajuns pe tron în anul 270. Acest Aurelian, un necunoscut care în urmă cu câțiva ani urmărea încă la pas Legiunea Germană pentru că nu își permitea un cal; acest Aurelian, născut între ostași, cu sabia în mână la vârsta la care alții nu știu ține tacâmurile; acest Aurelian, cândva un auxiliar, legionar, cavaler și împârat – acest Aurelian, împâratul Aurelian a unit în mai puțin de 3 ani un imperiu fragmentat și împârțit între zeci de nații și popoare. A desăvârșit în Galia ceea ce a început marele Cezar în urmă cu două secole iar în Est a recucerit ceea ce Odaenathus a furat în 260. I-a liniștit pe germani, pe franci, pe carpi și pe sarmați. A subjugat acolo unde înaintașii lui au eșuat și a sculptat cu sabia în piatră imperiul pe care marele Octavian doar l-a visat.
A fost adulat de soldații săi. De multe ori până la prostie. Îl iubeau până la nebunie pentru că dincolo de purpură și aur, era la fel ca ei – un ostaș. Și această dragoste s-a văzut în multe din războaiele pe care Roma le-a purtat și în care Aurelian, cu trupe puține invingea de multe ori forțe superioare. Disprețuia corupția și nu puțini au fost cei care au căzut morți sub călăii lui Aurelian. Și în anul 274 când de la Roma, împăratul află că în Terni, oficiali, funcționari, soldați și simpli cetățeni se convertesc la o religie păgână abandonând tradițiile romane la sfatul și invitația unui preot bătrân, Aurelian decide să ia măsuri.


A chemat la datorie două legiuni.
Legiunea I, Adiutrix a fost fondată în anul 60 de către împăratul Nero și lupta sub stindardul capricornului. După nenumărate lupte împotriva barbarilor (inclusiv luptele din 244 împotriva germanilor) în 274 era staționată în Panonia și la începutul primăverii, în prima zi a lui Marte, a fost chemată la Roma. Generalul Sextus Severus, după o pregătire de câteva zile a pornit spre a servi încă o dată imperiul. La 14 Aprilie a ajuns lângă Magna Trebvia, la câțiva kilometri de oraș.
Cea de-a doua legiune chemată de Aurelian era Legiunea a II-a Traiana Fortis. Lupta sub semnul semizeului grec Heracles și a fost una din legiunile recrutate de Traian pentru a cuceri Dacia. În 260 a luptat în războaiele civile din Galia și după recucerirea teritoriilor galice a fost întoarsă în Egipt de unde în Marte a pornit spre Roma. A ajuns cu câteva săptămâni mai târziu, la sfârșitul lunii Mai iar la 29 în aceeași lună, Aurelian, Sextus Severus si Marius Urban, generalul Legiunii a II-a s-au întâlnit în sala cea mare a palatului.

Primul luă cuvântul Sextus Severus, un om scund dar solid, cu un început de chelie și ochii mereu încruntați:
-Terni este un oraș mic. De ce nu se ocupă garnizoana de problema asta, împărate? Lăsăm două granițe de izbeliște pentru nimicuri!
-Terni este un oraș mic. Chiar tu ai spus-o. Iar acest... Aurelian aruncă privirea pe o bucată de pergament și continuă; Valentin i-a câștigat aproape pe toți. Garnizoana dacă chiar ar mai dori să facă ceva, ar fi depășită și toată gălăgia ar ajunge la comunele învecinate. Trebuie să arâtăm că Imperiul încă are controlul între granițe. Șă înăbușim de pe acum orice... tentativă.
-Garnizoana din Terni și-a schimbat de tot loialitățile?
-Lucius e vândut preotului de când i-a vindecat băiatul. O să fie ucis iar soldații care opun rezistență, executați. Să dăm un exemplu, Sextus.
-Va trebui să asediem orașul? Propriul nostru oraș?
-Terni nu e fortificat.
Din colțul celălalt al camerei, tânărul Marius nu zise încă nimic. Dar făcu câțiva pași până lângă fereastra ce străjuia tronul unde se opri și spuse:
-Dacă acest Valentin este atât de problematic, de ce nu îl asasinăm pur și simplu?
-Oamenii s-ar revolta doar de dragul revoltei. Și-ar vedea zeul căzut și ar pune mâna pe arme fără să gândească prea mult. Și o revoltă creștină ar crește și prea mult și prea repede. Și am cădea iar într-un război civil.
-Și nu e totuna dacă mergem și îl luăm pe preot cu armata?
-Ba da. E totuna. Doar că atunci am avea armata cu noi, nu? Am curăța repede orice insurecție și ceilați și-ar pierde tot curajul. Mai stați câteva luni în Terni și în primăvara viitoare vă întoarceți. Poporul își uită repede idolii când au o legiune lângă ei care să le amintească unde e adevărata putere.
-Primăvara viitoare? Barbarii vor ataca granița din Dalmația toată iarna și soldații mei ar trebui să fie acolo încă din Noiembrie. Quintus Roman și cele trei legiuni nu vor rezista.
-Pe toți zeii! Vor învăța să reziste. Am nevoie de tine Sextus aici. Și de tine Marius. Cel mai mare dușman al Romei este iar, Roma și doar romanii adevărați vor știi să o salveze. Cum stați cu trupele? Marius?
-6000 de legionari, 1000 de cavaleri, 1000 de arcași, un corp de ingineri și câteva regimente de sclavi africani. Nu mai mult de 600 de negri însă. Majoritatea sunt tineri dar au experiența Galiei și vor face față țăranilor din Turin.
-1000 de călăreți? Legiunile romane au cel puțin 2000 și un corp auxiliar de arcași călare.
-Caii noștri nu rezistă în Alexandria. Se îmbolnăvesc prea des iar călăreții, despărțiți de lighionalele lor uită destul de repede arta echitației.
-Pe barba lui Vulcan. 1000 de călăreți Marius. Până și vechii mercenari sarmați aveau mai multă cavalerie. Du-te la garnizoana din Roma și la Legiunea Macedonă. Adună încă 1000 de cai, ia provizii de la questorul orașului și ne vedem peste două săptămâmi de zile la Reate, lângă Terni. Să fii acolo.
-Da împărate! Spuse tânărul general și se retrage, destul de grăbit și destul de apăsat.
-Pare destul de impulsiv, acest general. Împărate, sunteți sigur de el?
-Eu nu, dar sunt alții. Și sunt sigur de ei. Tu cum stai?
-Am legiunea intactă. Am făcut recrutări înainte să primesc mesajul vostru. Doar provizii ne trebuiesc pentru cele două săptămâni.
-Te duci la questor și ceri de acolo. Peste două săptămâni, la Reate. Ai înțeles Sextus?
-Da auguste. Am înțeles.
Sextus Severus ieși. Aurelian rămase singur și ridicându-se de pe tron, se plimbă de câteva ori în jurul sălii.
-Să vină Flaviu.
Unul din gardieni deschise ușa, strigă mai departe mesajul și în mai puțin de cîteva minute, un tânăr înalt, frumos și zvelt intră. Se apropie de împărat, făcu o plecăciune și se așeză la masa din colțul opus al camerei. Aurelian se urcă pe prima treaptă a tronului unde se și opri, fără să se așeze.
-Scrie! Către Cornelius Egidius, secretarul armatei, Terni. Căpitane. Adună toți oamenii rămași încă loiali Imperiului. Ascunde-i în oraș și așteaptă la Reate. Aurelian merse lângă tânărul scribd, semnă scrisoare și o dădu unuia din străjerii palatului.


În toată această vreme eu eram la Terni alături de Valentin. M-am convertit la creștinism iar după mine s-a convertit toată garnizoana și în scurt timp ne-au urmat o grămadă de cetățeni pe care preotul îi vindecase, îi căsătorise, îi împăcase sau pur și simplu îi convinse prin bunătatea și înțelepciunea lui. Spunea încă, de două ori pe zi că nu iubim suficient de mult și că nu iubim așa cum trebuie. Credea în scrierile sale, în Dumnezeul lui, în oamenii tineri, în frunzele de măr și în acea poțiune cu care se freca pe spate la fiecare apus.
De la Roma se auzeau, cum era firesc zgomote. Erau nemulțumiți de noua noastră religie și fiinda unul din orașele vecine Romei s-a convertit la creștinism. Dar n-aș fi crezut că o să facă ceva în legătura cu asta. Nu cu atât de multe pericole ce loveau Imperiul în fiecare zi. Revolte, barbari, raiduri, invazii, trădări...


Era prima săptămâna din Iunie. Vremea era frumoasă, așa cum a fost în Peninsulă de pe vremea marelui Romulus. Eram într-una din barăci împreună cu un grup de Triari, lăncieri romani. Erau câteva probleme cu umezeala care intra prin pereți și amenința să surpe cazarmele soldaților și încercam să găsim soluții. Atunci a intrat Cassius, fiul meu cel mare peste mine. Era obosit și se vedea pe el că alergase.
-Tată. Vești de la Roma. Haide!
-Ce e Cassius? l-am întrebat
-Vor veni după Valentin. Haide. Marcus ne așteaptă lângă villa.
-Cine să vină după Valentin?
-Haide odată tată. Primele trupe sunt deja la Reate. Haide.
L-am urmat în cea mai mare grabă. Oarecum știam că se va întâmpla și asta pentru că Imperiul nu suportă să fie sfidat. Și acolo unde Imperiul ar fi închis ochii, Aurelian i-ar fi deschis cu fierul înroșit. Aurelian... mereu Aurelian.
Marcus era secundul meu. Mă aștepta la poarta casei mele împreună cu Cornelius Egidius secretarul garnizoanei.
-Ce spui acolo Marcus? Vor veni după preot? am strigat de cum am intrat pe stradă iar Marcus nu mi-a răspuns nimic până nu am ajuns lângă ei.
-Da domnule. Aurelian a trimis două legiuni la Reate și va veni și el mai târziu, urmat de garda praetoriană. Administrația vrea să înnăbușe revoltele și răspândirea creștinismului mai jos de Terni și îl vor duce pe Valentin la Roma, pentru judecată.
-Ce revolte Marcus? N-a fost nicio revoltă aici. Și ce judecată Marcus? Îl vor executa înainte să intre pe Via Flaminia. Știm amândoi cum lucrează Aurelian. La dracu. Să-l ia dracu pe Aurelian. Ce facem?
-Am putea să îl pre... încercă Cornelius să spună înălțându-și puțin bărbia.
-Nu-l predau pe Valentin! i-am răspuns înfuriat. Nu-l predăm pe Valentin. A făcut prea mult bine acestui oraș. Și dacă împăratul vrea să împiedice revolte creștine, provocarea lor nu-i o soluție.
-Tată, nu ne putem revolta împotriva Imperiului.
-N-am fi singuri care ar face-o. Am auzit că la Capua creștinii l-au aruncat pe guvernator peste ziduri. Fie ne revoltăm noi, fie se revoltă orașul. Orice ai face, nu se va termina bine.
-Nu avem cu ce să lupăm împotriva lui Aurelian, completă Cornelius. Garnizoana este prea mică și Terni nu are fortificații. Iar o luptă în câmp deschis cu legionarii...
Toți aveau dreptate. Nu puteam lupta, nu ne puteam preda, nu îl puteam preda.
-Am putea să îl scoatem pe bătrân din oraș!
-Aurelian și-a cumpărat deja oameni și l-ar prinde după câteva ore. Iar o escortă ar atrage prea multă atenție, mi-a spus Marcus în timp ce îl privea pe Cornelius, părea că își notează pe un pergament ceva.
-Comandante, spuse Cornelius – predați-l pe Valentin și apoi vă alăturați lui Aurelian. Revolta unor țărani e ușor de calmat iar pierderea unui preot nu-i o catastrofă.
-Nu Cornelius. Îi sunt dator acestui preot. De fiecare dată când mă uit la Cassius îmi aduc aminte că îi sunt dator. Eu îl iubesc, poporul îl adoră. Imperiul a avut războaie pentru motive mult mai idioate. Caligula a împuns marea cu sulițele și noi nu vom lupta pentru lucrurile pe care le iubim? Valentin este unul de-al nostru. Marcus, adună garnizoana în centrul orașului. Inspectează-i, echipează-i și dublează-le antrenamentele. Cassius, tu ia-ți fratele și pleacă de adună oameni. Începi sus, de la stânele din Feris până la comuna Tiberica Forte. Ar trebui să aduni ușor vreo 2000 de oameni. Tu Cornelius adună arme. Ordonă spade, sulițe și arcuri. Să înarmăm măcar încă 4000 de soldați.
-Da comandante. Am să mă duc la Reate. Fierarul e unul priceput. Și comandante... asta este o idee proastă.


Nu am adunat prea multă armată. Garnizoana avea 800 de soldați. Am recrutat 6000 de cetățeni (mai mult de trei sferturi din toți bărbații apți de luptă) iar Cassius a sosit, 5 zile mai târziu cu încă 1700 de oameni. În total aveam 7500. Fără experiență. Fără fortifcații. Aveam abia 400 de cai dar eram cu toți hotărâți să luptăm. Mai puțin unul singur. Era legat de calul său de unde striga, protesta, se agita și încerca în toate felurile să ne strice ziua. Era Valentin.
-Lucius, te conjur pe noul tău Dumnezeu să mă dezlegi. Lasă-mă. N-a murit nimeni pentru mine de când mă știu și nu o să vă las să faceți asta acum. Lasă-mă Lucius. O să te otrăvesc. Promit! Lasă-mă Lucius! Cassius, haide băiete și dezleagă-mă!
-O să ne strice tot cheful, îmi șopti Marcus apropiindu-se.
-Știu. Dacă mai urlă mult, o să demoralizeze oamenii. Cassius! am strigat.
-Da tată?
-Ia-l pe Valentin de aici. Ascunde-l în oraș și lasă câțiva oameni cu el.
Cassius porni și când ajunse lângă bătrân, am mai apucat să îi strig „Să nu îl dezlegi” iar apoi a intrat în oraș.
1000 de oameni au rămas în oraș. Restul erau alături de mine, între oraș și pădure, în locul unde aveam să îl înfruntăm pe Aurelian. Aveam pădurea în flancul drept, orașul în stânga și eram pe un deal de unde, cu arcașii puteam bloca accesul în oraș. În dimineața aceleași zile unul dintre ciobanii din zonă mi-a spus că cele doua legiuni, împăratul și garda praetoriană erau la ieșirea din Reate și vor ajunge lângă noi în mai puțin de patru ore. La ora opt trupele mele, garnizoana, voluntarii și puținii mercenari Sarmați pe care ni i-am permis erau așezați pe câmp.
Ca să fiu sincer, nu știam ce vom face. Eram depășiți numeric și niciunul nu voia să înfrunte o legiune romană în câmp deschis. Și nici nu aveam curajul să pomenim de garda praetoriană.
Eram așezați în trei linii. Prima era garnizoana, cei 800 de soldați. Jumătate erau princeps, înarmați cu spada iar restul erau lăncieri. Din provincie am aduc câteva sute de vânători, toți înarmati cu arcuri care erau linia a doua. Iar în spate era grosul armatei – cetățeni, voluntari, oieri, fierari, pădurari, muncitori, sclavi – tot ce găseai apt de luptă într-un oraș. În turnul vechi, de la margine am urcat câteva zeci de arcași sarmați și capuleți iar la baza lui erau cei 200 de mercenari. În celălalt flanc era fiul meu, Cassius cu cavaleria iar ceva mai în spate l-am trimis pe Marcus cu o rezervă de 400 de soldați.
Eram sigur că Aurelian nu va apela la tactici simandicoase. Avea cei mai buni soldați ai Imperiului în mână iar noi eram o mână de revoltați. De începători. Aduși la război de sub coada vacilor. Va intra în noi, prin noi, dincolo de noi. Asta va fi o zi frumoasă.
Au apărut la baza orizontului la ora prânzului. Eu, Cassius, Marcus – eram la poziții.


-Marius, Sextus, opriți-vă. Sunteți gata?
-Pentru Roma, oricând împărate, răspunse Sextus. Marius nu răspunse nimic ci doar mormăi câteva cuvinte.
-Două legiuni, mutate pentru o bandă de țărani.
Aurelian se prefăcu că nu îl aude.
-Generale Marius, tu vei merge în oraș. Îl ocolești, intri prin Vest și îl cauți pe preot. Răscolești case, hambare, cârciumi, barăcile, templele. Iar tu Severus, mă urmezi. Îi lovim central. Fără pregătiri, fără să gândim. Suntem mai mulți, mai puternici, mai odihniți. Suntem Roma.
-Și ei ce sunt? întrebă Marius, ridicându-și privirea spre împărat. Părea sfidător. Împăratul nu zise nimic.
-Voi trimite Garda praetoriană în pădure de unde vor ataca în cel mai critic moment. Cavaleria ta Sextus va rămâne în spate și îi va urmări pe răzvrătiți.
-Veți trimite garda în luptă? Nu se obișnuiește să luptăm cu Garda Prateoriană.
-Nu se obișnuiește să trimiți Garda în luptă deloc. Dar dacă îi lovim așa cum trebuie, când trebuie ne ușurăm munca de mai târziu.
-Rebelii au arcași.
-Iar noi avem scuturi. Fă-ți treaba generale Sextus și te așteaptă recompense. Clachează, și vei fi executat.


Atunci l-am văzut întâia oară pe împărat. Purta o mantie purpurie peste o armură subtire de bronz. Nu avea aur, coroane, brățări iar calul său nu era unul arab așa cum se obșnuiește. Împăratul Aurelian era încă un soldat. Dar avea o adevărată voce de Împărat.
-Lucius Carrinas, comandant al garnizoanei Terni! Ești oficial acuzat de trădare, răzvrătire, proastă guvernare, dezertare, incitare la răzvrătire. Predă-ni-l pe preot și vei fi suferi o moarte ușoară.
-Valentin e un om bun și serviciile aduse Romei...
-Preotul creștin Valentin e un păgân care împinge cetățenii onești ai Romei la a-i urma religia păgână și a abandona tradițiile pe care strămoșii nostri le-au urmat. Predă-l pe preot Lucius! Cei ca el nu sunt tolerați în Imperiu.
-Nu fi prost Lucius, strigă generalul Sextus Severus în timp ce în spatele său, legionarii se așezau în linie de luptă.
Marcus se apropie de mine.
-Lucius, aici e doar o legiune. Cea a generalului Marius, nu e pe câmp. Unde e? Poate vor să ne flancheze.
-Avem în dreapta pădurea unde e Cassius iar în stânga e orașul. Ca să ocolească orașul le-ar trebui prea mult.
-Și atunci? Ce vor să facă?
-Poate legiunea a II-a e în rezervă. Pentru moment avem suficienți inamici aici. Pleacă la postul tău Marcus și așteaptă ordine. După ce ne atacă, o să ne retragem în pădure și o să în întoarcem cu spatele la oraș. Trupele tale o să îi lovească din flanc iar oamenii noștri din oraș din spate.
-Lucius, vom rezista suficient să îi putem întoarce?
-Nu prea avem altă soluție.
-Și Cassius?
-Cassius? E în pădure. După ce întoarcem legiune, o să îl asmut asupra împăratului și a gărzii.
-Lucius! Pentru ultima dată – predă-te, mi-a strigat Împăratul. Știam că nu mai avem mult.
-Pleacă Marcus. Stai cu oamenii tăi și roagă-te.


-Vă blestem pe toți! Vă blestem pe toți!
Urletele preotului se auzeau în tot orașul. Femeile și copiii, speriați se lipeau de ferestre de unde îl priveau pe Valentin, tras cu funiile prin oraș, cu Cassius în frunte.
-Nu ați înțeles nimic. Dragostea Cassius. Credeam că te-am învățat. A fi creștin, a fi tânăr, a iubi – toate astea nu au nicio legătură cu moartea. Cu războiul. Vor muri oameni pentru că voi nu ați învățat nimic. Vor muri oameni pentru că sunteți încăpățânați.
-Vor muri oameni oricum, bătrâne. Dar măcar să moară pentru o cauză dreaptă.
-Nu Cassius. Nu există nicio cauză dreaptă când este vorba despre moarte. Există doar moartea.
-Te vom duce la o femeie acasă. E o văduvă. Bărbatul ei a fost soldat în Galia. O să te ascundă până se vor termina luptele. Apoi... apoi nu știu.
-Cassius – înțelege-mă. Predă-mă. Salvează-te.
-Nu Valentin. Ești de-al nostru. Prietenii nu se abandonează. Și apoi, cred că tata m-ar omorî. Rămâi aici! și zicând acestea, Cassius opri în fața unei case mici, înghesuite, cu un singur geam de unde o bătrânică ieși la strigătul unui soldat. Ne vedem Valentin. Ai grijă. Mă duc.


Cassius ajunse la oamenii săi, în pădure tocmai când legionarii ajunseră în bătaia arcurilor. Prima salvă fu groaznică. Sânge, urlete, lacrimi, rugăciuni la toate zeitățile, durere, moarte. Cubias, unul din eroii din 260 de la Limesul dacic, fusese lovit in ochi. Felix Tibrus legionarul care i-a salvat pe romani la asediul din Magna Iulia încasase o săgeată în tibie. Cei doi frați Glaukos, din Grecia fuseseră doborâți.
Fiind vânători, arcașii lui Lucius știau folosi arcurile iar primele câteva salve lăsaseră destule victime în rândurile lui Sextus Severus, care de pe calul său, cu o săgeată în coapsă își încurajă oamenii.
-Soldați! Încă o dată! Încă o dată! Ați fost de atâtea ori bravi! Azi, încă o dată! Fortuna adiuvat fortis! Înainte! Zdrobiți-i cu metalul pe cei care azi aruncă cu săgeți în voi. Pedepsiți urzurpatorii Romei! Ardeți cu tăișul spadei aceată boală și arătați încă o dată lumii – ROMA INVICTA! Alannus, amintește-ți de barbarii din Dalmația și mai fă odată ce ai făcut atunci! Petrus, tăișul spadei ți-a luat un ochi – răzbună-te! Înainte Legiune! Nici un pas înapoi. Nemurirea este a celor care au curajul să moară. Pe cele trei capete ale lui Cerberus! Înainte soldați. Scuturile sus, lăncile înainte și despicați pământul cu acvila pe umeri!

Aurelian era mult în spate de unde privea săgețiile căzând încontinuu asupra legiunii. Cu toate acestea, legiunea era suficient de mare și pierderile erau repede acoperite și curând aveau să fie față în față cu rebelii.
-Eugen! Eugen! Înaintează. Grabiți-va spre pădure și asteptați. Când vezi că rebelii cedează sub presiunea lui Sextus, ataci. Apoi te oprești și cavaleria îi va urmări. Totul clar?
-Da Împărate!
Și în câteva momente, Garda Praetoriană, soldați cu ani de experiență porniră. Arâtau superb. Aveau armurile încurstate cu aur, sandalele îmbrăcate în purpură iar hainele amestecate cu catifea roșie, din Egipt. Erau superbi. Și tocmai atunci, când peste capetele legiunii Garda s-a pus în mișcare, s-a spart iadul.


Mi-am scos sabia!
Ciocnirea a fost groaznică.
Ai lor, ca și ai noștri, urlau. Înjurau. Mușcau și apoi loveau unde mușcau. Scrâșnetul metalului, prin metal, era asurzitor. Spadele, ciobite unele într-altele erau groanzice. Am dat frâie calului și am ajuns în prima linie. Doi soldați erau încleștați, unul într-altul, pierduți parcă într-o luptă titanică. Fără să mai zăbovesc, am descălecat și am lovit. Primul soldat, înjunghiat în umăr căzu mort. Mai urmară alții doi. Următorul îmi ținti piciorul și pe când a atacat, i-am întors sabia peste cap și i-am despicat gâtul. O luptă scurtă și a mai căzut unul. Loveam, oriunde și orice. Am retezat mâna unui băiat care aruncă spre mine un cuțit. Înjunghiere. Încă unul mort. Sunt deja plin de sânge. La dracu! Să vină toate legiunile Romei. În spate, generaul Severus se auzea urlând „Roma Invicta”. Să îl ia naiba. Următorul – un bărbat la fel de bătrân ca mine. Ridic spada. Parează. Lovesc spre șold, pareaza, se întoarce fulgerator și aproape îmi taie gâtul. Mă plec, lovesc în sus – are sabia departe de corp. Lovesc. E mort. Mai departe Lucius. Mai departe. De la sângele uscat, încep să pierd controlul spadei. Concentrează-te Lucius, îmi spun. Parez un atac venit parcă de nicăieri. Sunt singur. Doi pași în spate Lucius. Le strig „Păstrați linia!”. Trebuie să îi intoarcem.
-Adam! Adam! Adu-mi aici a treia linie. Să lovească puternic în dreapta și stânga să se retragă, puțin câte puțin. Trebuie să îi întoarcem cu spatele la oraș!
M-a auzit. Mă mai retrag puțin. Viața e o luptă. Și orice luptă se sfârșește în moarte. Următorul Lucius! Rezistă. Insistă! Valentin e deja bătrân. Dar e un bătrân de treabă.


-Comandante Cassius! Se mișcă ceva!
-Ce e Hector? Ce vezi?
-Se mișcă ceva în spatele copacilor. Acolo.
-Fir-ar. Hector. Fugi la tata și spune-i că suntem flancați. Au trimis soldați în pădure! Restul să mă urmeze. Trebuie să îi ducem cât mai departe de corpul principal. Cavaleri Valentini! Străjeri din Terni! Urmați-mă!


-Soțul meu a fost în legiunea din Galia. Tot sub împăratul Aurelian a luptat și el.
-Eliberează-mă femeie.
-Știi bine părinte că nu am să o fac. Te iubim și nimeni din oraș nu te vrea acolo. Aurelian a venit să te ucidă și doar un nebun s-ar duce de bunăvoie la Aurelian.
-Mor oameni acolo. Pentru mine. Am deja o sută de ani. Ce vor de la mine?
-Vor ură, părinte. Imperiul s-a clădit pe ură și când administrația aude de oameni care umblă ca nebunii și vorbesc despre dragoste, se panichează. Așa au făcut și cu evreul Iesus. Vor lumea și nu poți cuceri lumea decât prin ură.
-Poți subjuga lumea prin ură. Dar de cucerit, doar prin dragoste. Dezleagă-mă. Trebuie să mă duc acolo.
-Vrei ceva de-ale gurii părinte?
-Pe aripile lui Lucifer văduvo! Lasă-mă să plec.
Deodată se auziră câteva bătăi în ușa, de altfel încuiată.
-Deschideți! Deschideți!
Era o voce bărbătească. Părea hotărâtă și nervoasă. Izbea repetat în ușă.
-Mergi mai departe Accius. Casa aia e goală.
-Pe Marte, am auzit voci. Deschideți ușa odată. Reprezentăm Roma. E ultimul avertisment înainte să ardem casa!
-Ei bine părinte, spuse văduva înăuntru, cred că avem o problemă.
-Nu zău, văduvă nebună. Trebuia să mă lași să plec. Acum...
-Am 100 de ani. Ce pot să îmi facă părinte? Să mă omoare? N-ar putea de riduri, mai zise femeia înainte să izbucnească într-un râs șoptit.
Izbiturile în ușa nu mai conteneau.
-Bagă-te părinte sub cuptor și după ce deschid și mă întorc, bagă-te sub fusta mea.
-Ce? Sunt om bătrân, femeie.
-Și eu sunt bătrână. Și apoi nu ne ziceai tu tot timpul că dragostea salvează vieți? Sub cuptor părinte și acoperă-te cu cârpa asta veche până mă întorc.
Dar până să ajungă la ușă tânărul soldat o sparse și împreună cu furia sa nebună intră în mica cămăruță.
-Ce ți-a luat atât de mult femeie? Esti surdă sau ești proastă?
-Știi că ți-ar putea fi mamă, soldate? spuse o voce groasă din pragul ușii. Femeia asta ne-ar putea fi bunică tuturor. Părinții nu te-au învățat nimic acasă. Scuzați-l doamnă. Soldații...
-Generale. Iertare.
-Pleacă. Adună toată legiunea în piața centrală. Aștepați-mă acolo.
-Ave!
Și soldatul ieși. Generalul Marius rămase în cameră singur cu văduva și cu preotul care era ascuns după o cârpă sub cuptor. Prima care luă cuvântul fu bătrâna.
-Ce dorești domnule?
-Eu? Pe preotul care se ascunde colo, sub cuptor. Bătrâne, te-am văzut pe geam. Cred că poți să ieși de acolo.


Scuturile, și nu spadele sunt cele care au schimbat de atâtea ori soarta lumii. Am obosit. Din trei lovituri, două se opresc în scuturi. Suntem tot acolo. Stânga s-a retras dar în dreapta nu reușim să îi împingem. Am nevoie de încă un atac. De undeva. Trupele din oraș? Nu. Nu sunt suficiente și trebuie să le păstrez pentru când vom reuși să îi întoracem. Cassius? Ar durea prea mult. Marcus e departe. Mercenarii sunt prea puțini.
Aud o voce. Parcă mă strigă.
Tu ești moarte? Ai venit într-un final. Dulce moarte...
-Lucius! Comandante Lucius!
Vino moarte. Vino...
-Comandante? Cassius a intrat în luptă. Aurelian a trimis trupe în pădure, prin flancul tău drept.
Atunci m-am trezit. Aurelian a trimis trupe. Să fie legiunea lui Marius? Trupe auxiliare? Cassius are doar cavalerie și deloc multă. Dacă sunt lăncieri? Dacă e Garda? La dracu Aurelian.
-Ascultă-ma, i-am urlat. Spune-i lui Marcus să ia toate rezervele și să îl ajute pe Cassius. Să facă tot ce se poate dar să nu ne trezim cu trupe în flanc.
-Comandante, nu poți lupta fără rezerve.
-Dar nici nu pot lupta cu un flanc depășit. Du-te!


Alergăm. Suntem abia 400 și luptăm cu tot destinul. Alergăm.
Briza fierbinte de vară ne sufocă. Soarele ne orbește. Caii înspumați tremură sub noi! Pământul uscat vibrează la fiecare mișcare. Săbiile noastre alunecă din mâinile transpirate. Dar alergăm. Sunt atât de multe care depind de noi încât nu ne permitem să ne oprim.
Mi-am dat seama mult prea târziu ce se întâmplă. Cei 200 de Praetorieni ai lui Aurelian. Plini de cicatrice, cu ochii roșii, cu părul ars, cu degete lipsă, cu dinții sparți. Demoni îmbrăcați în purpură, câinii de pază ai lui Aurelian erau la câțiva pași de noi.
PENTRU TERNI! Am strigat.
Dar înainte să mai pot spune ceva calul meu, înjunghiat a căzut la pământ și eu am fost trântit peste capetele a doi soldați. M-am ridicat și mi-am dat seama că încă țin în mână sabia. Printr-o singură lovitură, mi-a fost smulsă. Cei doi prieteni ai mei, erau la picioarele mele, morți. Cei câțiva care încă luptau, tremurau și unul câte unul au fost prinși și gâturile le-au fost despicate. Sângele roșu umplea poiana și soarele care se strecura prin frunzișul des dădea întregului peisaj o tentă sinistră.
Atunci l-am văzut. S-a apropiat de mine în timp ce un altul m-a apucat de la spate. Zâmbeau amândoi. Primul avea spada ridicată și picături subțiri de sânge i se scurgeau pe armura aurită.
Îmi pare rău bătrâne.


Marcus, împreună cu puținele întăriri ajunse prea târziu. Eugen, căpitanul gărzii tocmai smulsese sabia din ultimul cavaler al lui Cassius.
Pădurea era plină de cai și caii... plini de sânge.
-Lotharius. Dă fuga la Lucius și spune-i că pădurea e pierdută. Trebuie să se retragă în oraș. Du-te!
-Îi spun despre...
-Despre Cassius? Nu. Nu-i spune nimic. Spune-i doar că am pierdut pădurea. O să fie flancat dacă nu se retrage în oraș. Spune-i că ne întâlnim în piața mare din Terni. Ne apărăm acolo, împreună cu trupele din oraș și mercenarii.
-Da domnule.
Și Lotharius plecă. Marcus la fel.


-În oraș? Preotul e în oraș. Dacă ducem acolo soldații lui Aurelian, de ce ne mai chinuim să îl apărăm?
-Soldații vor intra in Terni dacă pierdem. Am pierdut pădurea. Garda Praetoriană e la doua mii de pași de aici. Vor ajunge în jumătate de ceas.
-Am pierdut pădurea? Cassius unde e?
Lotharius zăbovi puțin dar continuă, la fel de liniștit.
-Intră în Terni pe poarta Nordică.
-Asta o să îi ia două ceasuri! Fir-ar el să fie. Asta e trădare.
-N-a avut ce face, Lucius. Comandante, trebuie să intri în oraș! Marcus o să vină și el. Ne apărăm cu trupele din oraș și... fie ce-o fi. Aici nu o să îi poți întoarce. Oamenii tăi dau înapoi acolo unde ar trebui să înainteze.
Știam că are dreptate. Dar preotul e ascuns în oraș. O luptă pe străzile orașului... Femei, copii. Bătrâni.
-Retragerea! Spre oraș! Crasus! Adu-ți oamenii în oraș. Spre piață. Retragerea cu fața la inamic. Arcașii primii. Haide Terni!


-Împărate! Generalul Sextus vă transmite că rebelii se retrag în oraș. Iar căpitanul Eugen raportează că pădurea este curată. Și... generalul Marius l-a capturat pe preot.
-Desigur. E totul parcă prea perfect. Spune-i lui Sextus să aștepte venirea Gărzii și apoi să intre în oraș, după rebeli. Lui Eugen, normal, spune-i să se întâlnească cu Sextus. Iar lui Marius am să îi spun eu personal. Frumoasă zi, nu-i așa?
Împâratul zâmbi și porni la pas, alături de servitori către oraș.


Abia când am ajuns în oraș mi-am dat seama. Aici era a doua legiune. Oamenii lui Cornelius, nu m-au anunțat despre ea. Am căzut fără să știm într-o capcană. În piața centrală între Marele Templu și casa prefecturii era așezată o întreagă legiune. Pe podium, un bătrân, cu ochii legați, cu gura acoperită, cu capul plecat.
S-a terminat. Totul s-a terminat. Am încercat și am pierdut. Dar am luptat și oarecum știam că asta e tot ce contează. Adevărata înfrângere este renunțarea.
-Lucius... Lucius... Lucius... de ce ai renunța la totul de dragul unui preot de o sută de ani care nu face decât să vorbească despre iubire și să tușească?
-Împărate...
-El însuși Lucius. Ce-ai să faci acum?
-E... probabil am să mor. Căci ce altceva aș putea face. Doar sunt un rebel.
-Desigur. Ai să mori, asta e inevitabil. Dar de ce pentru un bătrân de 100 de ani?
-Acest bătrân de 100 de ani care tușește și se plânge de spate... ete bătrânul nostru de 100 de ani. A venit la noi când copiii noștri mureau de plăgi și ciume. A fost aici când o epidemie ciudată a ucis peste 200 de copii din Terni. A fost lângă mamele lăcrimânde, lângă tații furioși, lângă frații care nu înțelegeau nimic. A fost aici când marele Imperiu risipea 200 de vieți pe zi la granițe și a ținut loc de preot, împărat sau guvernator. Când ne certam la porțile orașului pentru cutare pricină a venit și a făcut dreptate în timp ce judecătorii Imperiului aruncau cu galbeni în târfele ieftine venite de la Roma. Pe fermieri i-a învățat să cultive recolte cât pentru două orașe și tot ce am avut în plus, am trimis la Roma, la săraci sau la cazarmele unde soldații sunt hrăniți cu orz muiat în apă. În Terni nu există copil care să nu știe citi și să nu se știe iscăli. A liniștit cu vorbe frumoase femeile bătute și a calmat bărbații care le băteau. A vindecat acolo unde marii învățați ai imperiului nu făceau altceva decât sa agite sticle cu apă și sare. Toți care am murit azi murim ca Imperiul pe care l-ai creat tu, Aurelian, să știe cât de mult valorează preoți bătrâni de 100 de ani care vorbesc puțin și tușesc mult. Omoară-mă, mărite Împărat dar ascultă-mă! Și ascultă-mă bine – pământul udat cu sânge, nu poate fi spălat apoi cu apă!
-Da. Lucius... îmi pare rău. Dura lex, sed lex. Ucideți-i pe toți. Apoi ardeți orașul. Și cu asta... să sfârșim.
Puținele trupe rămase fură repede ucise de cele două legiuni ale lui Aurelian. Iar bătrânul de pe podium, fu decapitat.


Eu sunt Lucius Carrinas și aceasta e povestea morții mele. Sper să fi contat. Undeva... pentru cineva.


În Iunie Via Flaminia e un drum uscat. Foarte uscat. La fiecare pas, trecătorul stârnește fără să vrea un nor gros de praf. Și prin acel praf gros, în seara aceleiași zile, se vedeau două siluete. Mergeau la pas iar una dintre ele se sprijinea la fiecare pas într-un baston din lemn de salcie și deși tușea foarte des, povestea ceva.
-Pe Marius îl știu de când era copil. Familia Urban m-a chemat într-o seară rece de iarnă pentru că băiatul nu se mai oprea din plâns. M-am rugat pentru el. M-am rugat vreme de două nopți și s-a făcut bine. Dumnezeu... Dumnezeu e mereu la post.
Cei doi continuară să meargă încă o bucată de drum în liniște. Silueta cu baston a rupt tăcerea din nou.
-Totuși, cine a fost bătrânul de l-au dus în locul meu?
-El maestre? Cornelius... și încă cumva. Generalului Urban nu îi plac trădătorii și acest Cornelius a fost unul.
-Da... sper doar că Lucius e bine. Și Cassius. Ce n-aș da să știu cum s-a terminat totul... O să îmi lipsească Terni. Oamenii de acolo nu prea știu să iubească. Și între noi fie vorba... nici să gândească nu prea știu. Și Doamne... zău că s-a lăsat răcoarea.
 
Ultima editare:

quz0r

member
Scor reacție
144
2 zile de vot, începând de acum!

Am lungit perioada de vot, până pe 16.02 din motive evidente. Lucrările sunt lungi şi necesită atenţie + interes.Mulţumim participanţilor şi cititorilor pentru răbdare şi curaj, eu personal am citit nişte lucrări inspirate şi originale.
 
Ultima editare:

quz0r

member
Scor reacție
144
Votează tu, în sondaj. Am lăsat topicul deschis doar pentru opinii şi discuţii libere pe baza subiectului. Voturile sunt individuale.
 

DeletedUser44200

Nu imi place sa fiu rau dar nu ma pot abtine sa nu atrag atentia asupra acestui pasaj (lucrarea 2):

si o infanterie de cavalerie usoara pentru a se misca rapid pe scurtaturi.

Poi decide-te dom'le! Ori e la picior, ori e cu calul.
 

DeletedUser42709

numarul 1 , mi se pare destul de originala....si nu prea pare sa aibe influente......
 

quz0r

member
Scor reacție
144
Vot închis.
Mulţumim pentru participare şi vot, câştigătorii sunt :

Concurentul 6 - Locul 1
Concurentul 4 - Locul 2
Concurentul 1 - Locul 3


(concurentul nr 8 care trebuia să fie pe 3, s-a retras din concurs)

Premiile vor fi acordate în cel mult 24 de ore.


Repetăm ideea concursului de creaţie? V-a plăcut? Eu aş mai avea câteva idei de concursuri, nu neapărat de tema "război".
Aşteptăm feedback-ul vostru.
 

DeletedUser

Felicitările mele tuturor participanţilor,iniţiatorilor.
Ideea de repetare este binevenită,insa mai trebuie lucrat puţin la modul de filtrare a lucrarilor şi sistemul de votare.
 
Sus