DeletedUser
Aveti mai jos creatiile, spor la votat 
concurent 1
Să zic şi eu o povestioară despre o anumită întâmplare petrecută într-un cămin cu studenţi teologi din care am făcut si eu parte până acum un an când am absolvit.
Întâmplarea pe care urmează să vi-o prezint este una reală, ea face parte din rândul "botezelor bobocilor". Aceasta a început prin ideea unui coleg din anul III de a se îmbrăca în reverendă ("sutană" cum i se mai spune) iar din baie a luat o ustensilă de curăţenie, un mop pe care l-a întors, cam la fel cu cel din imagina de mai jos, prima variantă.
Colegul respectiv avea o mască foarte ciudată care părea destul de reală ceva de genu,
El mai avea o lanternă în cealaltă mână.
Felul cum arăta, poate va puteţi imagina, oricum arăta groaznic. Pot să vă zic că şi colegi mai mari s-au speriat.
Fiind si un ambient religios, unde se discuta despre demoni şi îngeri, vrăjitoare, exorcisme şi tot tacâmul, scena se potrivea de minune.
Vizita a început undeva pe la ora 24:00, cand "Moartea"-cum i-a ramas porecla a început vizita prin camerele bobocilor şi nu numai. O spaimă ce au avut băieţii, păcat că întâmplarea nu a fost filmată. Să vedeţi băieţi panicaţi, speriaţi, nu mai ştiau ce să facă, ba unii rămâneau blocaţi alţii au început chiar să plângă. Oricum la miezul nopţii să primeşti vizita unui astfel de personaj care dă buzna în cameră îmbrăcat într-o haină neagră lungă cu un mop şi o lantenă care ţi-o pune în ochi şi îţi spune să vi cu el ca ţi-a sosit ceasul, nu e prea plăcută.
Dacă doriţi să speriaţi pe cineva, metoda merită încercată. În cazul de faţă, un cămin unde datorită ambientului a făcut ca întâmplarea să fie şi mai palpitantă.
Felul cum arăta, poate va puteţi imagina, oricum arăta groaznic. Pot să vă zic că şi colegi mai mari s-au speriat.
Fiind si un ambient religios, unde se discuta despre demoni şi îngeri, vrăjitoare, exorcisme şi tot tacâmul, scena se potrivea de minune.
Vizita a început undeva pe la ora 24:00, cand "Moartea"-cum i-a ramas porecla a început vizita prin camerele bobocilor şi nu numai. O spaimă ce au avut băieţii, păcat că întâmplarea nu a fost filmată. Să vedeţi băieţi panicaţi, speriaţi, nu mai ştiau ce să facă, ba unii rămâneau blocaţi alţii au început chiar să plângă. Oricum la miezul nopţii să primeşti vizita unui astfel de personaj care dă buzna în cameră îmbrăcat într-o haină neagră lungă cu un mop şi o lantenă care ţi-o pune în ochi şi îţi spune să vi cu el ca ţi-a sosit ceasul, nu e prea plăcută.
Dacă doriţi să speriaţi pe cineva, metoda merită încercată. În cazul de faţă, un cămin unde datorită ambientului a făcut ca întâmplarea să fie şi mai palpitantă.
concurent 2
Zombie turmentat, suspectat mort
Pe 31 octombrie 2007, în apropiere de Hamburg, pasagerii unui tren s-au trezit în compartiment cu un bărbat deghizat de Halloween.
Costumat în zombie şi mânjit de sânge, tânărul de 24 de ani se întoarcea de la petrecerea de Halloween. În stare de ebrietate, acesta a adormit în trenul ce-l ducea în Bad Segeberg, iar oamenii l-au crezut mort.
A fost primul caz când poliţiştii criminalişti au acordat primul ajutor unui zombie turmentat.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Muzică live de Beethoven
Aflat în vizită în Viena, un turist pe nume Chris Cross (fără nicio legătură cu artistul american) s-a gândit că nu ar fi bine să rateze de pe lista obiectivelor turistice cimitirul central Zentralfriedhof, unde se odihnesc personalităţi precum Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven sau cei doi Johann Strauss.
Ajuns aici în chiar noaptea de Halloween, acesta a început să audă muzică dinspre mormântul lui Ludwig van Beethoven, numai că celebrele simfonii ale compozitorului erau cântate în ordine inversă, de la 9 la 5.
Convinşi că au sunt martorii unei miununi, cei doi au fost luminaţi de către îngrijitorul cimitirului, care i-a asigurat că nu este de fapt nimic ieşit din comun. "Casetofonul s-a deteriorat, iar compozitorul tocmai se descompune".
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Nunţi cu vampiri şi scoprioni
Cum nunţile tematice sunt în plin avânt, din peisajul sărbătorii de Halloween nu avea cum să lipsească tocmai mirii costumaţi. În Thailanda tot mai multe cupluri preferă nunta desprinsă din basmele de Halloween, iar vestimentaţia nu este nicidecum o problemă, mai ales când poţi opta pentru accesorii cum sunt scorpioni adevăraţi.
Doar că pentru astfel de cocarde ar trebui să găseşti o domnişoară de onoare care să nu sufere de arahnofobie.
________________________
O serie de imagini:
Pe 31 octombrie 2007, în apropiere de Hamburg, pasagerii unui tren s-au trezit în compartiment cu un bărbat deghizat de Halloween.
Costumat în zombie şi mânjit de sânge, tânărul de 24 de ani se întoarcea de la petrecerea de Halloween. În stare de ebrietate, acesta a adormit în trenul ce-l ducea în Bad Segeberg, iar oamenii l-au crezut mort.
A fost primul caz când poliţiştii criminalişti au acordat primul ajutor unui zombie turmentat.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Muzică live de Beethoven
Aflat în vizită în Viena, un turist pe nume Chris Cross (fără nicio legătură cu artistul american) s-a gândit că nu ar fi bine să rateze de pe lista obiectivelor turistice cimitirul central Zentralfriedhof, unde se odihnesc personalităţi precum Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven sau cei doi Johann Strauss.
Ajuns aici în chiar noaptea de Halloween, acesta a început să audă muzică dinspre mormântul lui Ludwig van Beethoven, numai că celebrele simfonii ale compozitorului erau cântate în ordine inversă, de la 9 la 5.
Convinşi că au sunt martorii unei miununi, cei doi au fost luminaţi de către îngrijitorul cimitirului, care i-a asigurat că nu este de fapt nimic ieşit din comun. "Casetofonul s-a deteriorat, iar compozitorul tocmai se descompune".
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Nunţi cu vampiri şi scoprioni
Cum nunţile tematice sunt în plin avânt, din peisajul sărbătorii de Halloween nu avea cum să lipsească tocmai mirii costumaţi. În Thailanda tot mai multe cupluri preferă nunta desprinsă din basmele de Halloween, iar vestimentaţia nu este nicidecum o problemă, mai ales când poţi opta pentru accesorii cum sunt scorpioni adevăraţi.
Doar că pentru astfel de cocarde ar trebui să găseşti o domnişoară de onoare care să nu sufere de arahnofobie.
________________________
O serie de imagini:
concurentul 3:
Era o zi de vara.Un soldat a facut un "pact" cu "o lume" de interlopi.Era vorba despre niste arme foarte periculoase.
El ajunge acasa dupa un drum foarte lung.A fost in marina.De la acei interlopi a primit o arma AK-47
ce trebuia sa o ascunda si cand i-o cere acel "sef"sa io dea.El este de acord.A ascuns arma la
o casa parasita.El ajunsese acasa si maica-sa la intrebat daca ii face cartofi piure cu chiftele ,acela era felul
preferat de mancare al lui.Maica-sa s-a dus sa verifice daca are carne ,cartofi, etc. Ea avea de toate
numai cartofi nu avea.A trimis-o pe sora acestuia sa cumpere cartofi.Intre timp niste copii
se jucau pe afara si inspectau case parasite.Ei nu aveau frica de nimic.Deodata se dusese la casa aceia cu arma si o gasi.
Ei se jucau cu ea nestiind ce face.Deodata soldatul isi aminti de arma.Merge la casa unde a lasat-o si nu o gaseste.Copii o ascundese
in toaleta.Soldatul a cautat-o peste tot si incepune sa inebuneasca pentru
ca nu gasise arma si interlopul ii spusese sa tina arma la el pana i-o cere el,ca daca nu il omoara.
A cautat arma peste tot si pana la urma a gasito in toaleta.A scormonit dupa ea in excremente.A
ajuns acasa, si-a impuscat mama,tatal.Atunci sora lui a ajuns acasa si si-a vazut ambii parinti
culcati pe jos cu creierii zburati.Ea vroia sa fuga dar soldatul a prins-o si pe ea si-a impuscat-o.
A impuscat chiar si catelul.Apoi l-a cautat pe bunicul sau dar nu la gasit.Negasinu-l soldatul s-a impuscat .
Bunicul era la niste vecini si lucra.Cand a ajuns acasa a ramas uluit de imaginea ca in filme
horror pe care a vazut-o.
Cand politistii au ajuns in acea casa au ramas uluiti.Era sange peste tot.Casa a fost renovata si pusa la vanzare.
Dar si acum este la vanzare si nimeni nu a cumparat-o stiind cele intamplate in ea.
PS:Acea casa sta cu 2-3 strazi mai departe de mine.
PSS:sa stii ca e reala
El ajunge acasa dupa un drum foarte lung.A fost in marina.De la acei interlopi a primit o arma AK-47
ce trebuia sa o ascunda si cand i-o cere acel "sef"sa io dea.El este de acord.A ascuns arma la
o casa parasita.El ajunsese acasa si maica-sa la intrebat daca ii face cartofi piure cu chiftele ,acela era felul
preferat de mancare al lui.Maica-sa s-a dus sa verifice daca are carne ,cartofi, etc. Ea avea de toate
numai cartofi nu avea.A trimis-o pe sora acestuia sa cumpere cartofi.Intre timp niste copii
se jucau pe afara si inspectau case parasite.Ei nu aveau frica de nimic.Deodata se dusese la casa aceia cu arma si o gasi.
Ei se jucau cu ea nestiind ce face.Deodata soldatul isi aminti de arma.Merge la casa unde a lasat-o si nu o gaseste.Copii o ascundese
in toaleta.Soldatul a cautat-o peste tot si incepune sa inebuneasca pentru
ca nu gasise arma si interlopul ii spusese sa tina arma la el pana i-o cere el,ca daca nu il omoara.
A cautat arma peste tot si pana la urma a gasito in toaleta.A scormonit dupa ea in excremente.A
ajuns acasa, si-a impuscat mama,tatal.Atunci sora lui a ajuns acasa si si-a vazut ambii parinti
culcati pe jos cu creierii zburati.Ea vroia sa fuga dar soldatul a prins-o si pe ea si-a impuscat-o.
A impuscat chiar si catelul.Apoi l-a cautat pe bunicul sau dar nu la gasit.Negasinu-l soldatul s-a impuscat .
Bunicul era la niste vecini si lucra.Cand a ajuns acasa a ramas uluit de imaginea ca in filme
horror pe care a vazut-o.
Cand politistii au ajuns in acea casa au ramas uluiti.Era sange peste tot.Casa a fost renovata si pusa la vanzare.
Dar si acum este la vanzare si nimeni nu a cumparat-o stiind cele intamplate in ea.
PS:Acea casa sta cu 2-3 strazi mai departe de mine.
PSS:sa stii ca e reala
concurentul 4:
Se intampla pe timpul lui nenea ceausescu cand se vizionau filme video in garajele oamenilor ce aveau un video Aveam 14-16 ani doar . Intr-o zi se aude ca nenea Silviu da video . Wow , hop m-am infiintat si eu Nu puteam rata ocazia . Rulau 3 filme , 1 cu Bruce Lee , 1 de actiune si 1 .... de groaza . Glontul de argint se numea . Bineinteles ca filmele au inceput dupa lasarea intunericului Primul film cel de actiune . AL 2 lea ... cel cu Bruce Lee . Si in final cireasa din varful tortului ... Glontul de argint . Nu mai vazusem in viata mea film de groaza deci trebuia sa-l vad neaparat Zis si facut , stau si la filmul asta ( intre timp imi adusese tatal meu un scaun de acasa ca sa am si eu pe ce sta ) . Buuuun , incepe filmul . Bleah imi zic , ce mare lucru . Mare lucru pana a inceput filmul cu adevarat de ziceai ca se intampla chiar in fata ta nu la un televizor . Si a inceput inima sa-mi bata in piept de ziceam ca vrea sa faca o gaura in el Si nu tinea filmul decat vreo 2 ore iar eu eram singur singurel , fara vreun parinte ori vecin macar Au fost cele mai lungi 2 ore din viata mea . Nu are sens sa mai spun cum ma uitam printre degete si cum scrutam cu privirea fiecare coltisor intunecat al garajului in care se dadeau filmele . Intr-un final se termina filmul bineinteles cu moartea monstrului , un final in care arata cum monstrul impuscat un gura cu ultimul glont pe care il mai aveau eroii se transforma usor usor iarasi in om si astfel se descopera ca monstrul era ... popa Trebuia sa plecam acasa acum ... noapte , nici un bec aprins pe strada ( celebra economie de pe vreme aia ) singur singurel si mai aveam si norocul sa stau cel mai departe de locul unde au rulat filmele . Mergeam doar pe mijlocul strazii , tremuram din toate incheieturile in intuneric cu scaunul in mana . Intr-un final dupa ce tot drumul mi s-au invartit ochii in cap ca girofarul si aveam in cap doar gandul ca daca apare ceva ii dau cu scaunul in cap am ajuns si acasa . Acasa ... am lasat toate becurile aprinse ca sa pot adormi . Cum inchideam ochii vedeam numai monstri Dupa aceea usor usor m-am obisnuit cu filmele de groaza , urmatorul film a fost 'Noaptea cadavrelor vii' .
Enjoy all . Sper ca v-au placut si filmuletele
Aveam 14-16 ani doar . Intr-o zi se aude ca nenea Silviu da video . Wow , hop m-am infiintat si eu Nu puteam rata ocazia . Rulau 3 filme , 1 cu Bruce Lee , 1 de actiune si 1 .... de groaza . Glontul de argint se numea . Bineinteles ca filmele au inceput dupa lasarea intunericului Primul film cel de actiune . AL 2 lea ... cel cu Bruce Lee . Si in final cireasa din varful tortului ... Glontul de argint . Nu mai vazusem in viata mea film de groaza deci trebuia sa-l vad neaparat Zis si facut , stau si la filmul asta ( intre timp imi adusese tatal meu un scaun de acasa ca sa am si eu pe ce sta ) . Buuuun , incepe filmul . Bleah imi zic , ce mare lucru . Mare lucru pana a inceput filmul cu adevarat de ziceai ca se intampla chiar in fata ta nu la un televizor . Si a inceput inima sa-mi bata in piept de ziceam ca vrea sa faca o gaura in el Si nu tinea filmul decat vreo 2 ore iar eu eram singur singurel , fara vreun parinte ori vecin macar Au fost cele mai lungi 2 ore din viata mea . Nu are sens sa mai spun cum ma uitam printre degete si cum scrutam cu privirea fiecare coltisor intunecat al garajului in care se dadeau filmele . Intr-un final se termina filmul bineinteles cu moartea monstrului , un final in care arata cum monstrul impuscat un gura cu ultimul glont pe care il mai aveau eroii se transforma usor usor iarasi in om si astfel se descopera ca monstrul era ... popa Trebuia sa plecam acasa acum ... noapte , nici un bec aprins pe strada ( celebra economie de pe vreme aia ) singur singurel si mai aveam si norocul sa stau cel mai departe de locul unde au rulat filmele . Mergeam doar pe mijlocul strazii , tremuram din toate incheieturile in intuneric cu scaunul in mana . Intr-un final dupa ce tot drumul mi s-au invartit ochii in cap ca girofarul si aveam in cap doar gandul ca daca apare ceva ii dau cu scaunul in cap am ajuns si acasa . Acasa ... am lasat toate becurile aprinse ca sa pot adormi . Cum inchideam ochii vedeam numai monstri Dupa aceea usor usor m-am obisnuit cu filmele de groaza , urmatorul film a fost 'Noaptea cadavrelor vii' . Enjoy all . Sper ca v-au placut si filmuletele concurentul 5
concurentul 6
concurentul 7
Intr-o zi de tomna sau cum sar zice nopate “sfintilor”.
Pe 31 octombrie la ora 00:00 noi o adunatura de tanci ne-am dus in cimitir acolo am spart un cavou,o incampere unde se tin costugele.
Deodata pe toti ne striga cineva pe nume ,noi am crezut ca un priten de al nostrum care face msito de noi dar deodata sa spart geamul de la intrarea in cavou,atunci au inceput sa se auda lanturi noi speriati.
Am inceput sa cantam si sa iesim usor din acel cavou dar sunetele din cimitir ne infiorau pe toti.
O muzica a inceput deodata sa se auda ceva gen o orga si voci sinister si lumina luni batea spre noi.
O voce dubiosa ne-a rugat sa spune o intrebare orie intrebare noi pana sa terminam intrebarea de spus acea voce ne raspundea imediat .
Noi aveam o farfurie si o lanterna acea farfurie sa spart in patru si lantern sa stin oare din cauza bateriilor.
Cand sa iesim din cimitir pe toti ne strangea ceva de gat si vedeam numai lumini negrecu rosu in fata nostra dar si un cuvant “SatanSatsha”
Aceea voce se auzea din nou si spunea venti cu mine veniti si muzica de orga continua,deodata mi-a venit o idea sa tipam in gura mare DUMNEZEU e cu noi si a mers dar pe cat strigam mai tare cu atat era mai bine iar vocea si muzica disparea si tot odata cu ele si sufocarea nostra.
Va sfatuiesc sa lasati prostiile acestea cu spiritele aveti girja
31.10.2010 The EnD
Pe 31 octombrie la ora 00:00 noi o adunatura de tanci ne-am dus in cimitir acolo am spart un cavou,o incampere unde se tin costugele.
Deodata pe toti ne striga cineva pe nume ,noi am crezut ca un priten de al nostrum care face msito de noi dar deodata sa spart geamul de la intrarea in cavou,atunci au inceput sa se auda lanturi noi speriati.
Am inceput sa cantam si sa iesim usor din acel cavou dar sunetele din cimitir ne infiorau pe toti.
O muzica a inceput deodata sa se auda ceva gen o orga si voci sinister si lumina luni batea spre noi.
O voce dubiosa ne-a rugat sa spune o intrebare orie intrebare noi pana sa terminam intrebarea de spus acea voce ne raspundea imediat .
Noi aveam o farfurie si o lanterna acea farfurie sa spart in patru si lantern sa stin oare din cauza bateriilor.
Cand sa iesim din cimitir pe toti ne strangea ceva de gat si vedeam numai lumini negrecu rosu in fata nostra dar si un cuvant “SatanSatsha”
Aceea voce se auzea din nou si spunea venti cu mine veniti si muzica de orga continua,deodata mi-a venit o idea sa tipam in gura mare DUMNEZEU e cu noi si a mers dar pe cat strigam mai tare cu atat era mai bine iar vocea si muzica disparea si tot odata cu ele si sufocarea nostra.
Va sfatuiesc sa lasati prostiile acestea cu spiritele aveti girja
31.10.2010 The EnD
concurentul 8
Eu am ales sa trimit 3 intamplari "inventate" de mine... cei drept mamm chinuit putin si sper sa fie bune de ceva!
1:Intr-o seara de vara, eu cu prietenii mei ne plictiseam de moarte, noi stateam foarte aproape de cimitir si ne-am hotarat sa spunem povesti de groaza, dar nu oriunde ci in cimitir. Fiind intuneric afara si luminile stinse pe strada era si mai misto, pt k in felul asta ne speriam unii pe altii mai rau.
Am Inceput sa povestim..........dupa un timp se sparge grupul, mai ramaseseram numai 15 copii din 30, fiinca nu mai stiam nici o poveste ne-am gandit sa jucam ascunselea, deodata o prietena vede in spatele meu niste maini infioratoare albe, va dati seama k toti au zis k e nebuna si nimeni nu a crezut-o. Noi linistiti am inceput sa ne jucam dar ni se facuse frica, pe la ora 1 ne-am hotarat sa mergem acasa eu am ramas la verisioara mea peste noapte. Deodata ea se uita inspre cimitir si imi spune k a vazut ceva deasupra bancii unde am stat si am povestit.
Era o creatura alba imbracata foarte elegant, ca si cum s-ar fi dus la o nunta, noi intoarcem capul neinteresati dar cand ne uitam a doua oara nu mai era, atunci am inceput sa ne speriem, verisoara mea isi aminteste ceea ce a vazut in spatele meu. Mainile acelei creaturi semanau cu ale omului din cimitir.
A doua zi ii spunem bunicii noastre ceea ce am vazut in cimitir si in spatele meu si a spus k pe banca pe care am stat si am povestit noi a fost omorat un om care urma in acea seara sa se insoare dar venise la mama lui la mormant care murise in urma cu doi ani.
2sst...
Am sa va spun o scurta poveste. Poate de groaza pentru unii, poate banala pentru altii.
Va pot insa garanta nu numai ca este reala, dar ca am trait-o pe pielea mea.
Ce ati spune de o scurta plimbare prin cimitir? Daca v-ar propune cineva cum ati reactiona? Ati fi incantati? Emotionati? Speriati? Ati merge din teribilism sau curiozitate?
Am primit si eu o propunere similara acum trei ani si pot spune sigur ca nu din teribilism am mers ci din pura curiozitate. Intotdeauna am fost fascinata de lumea din spatele lumii.
Asa ca am mers seara, in afara orasului, intr-un cimitir micutz si retras. Panorama iti taia respiratia. Numai ca vizita nu s-a limitat numai la admirat orasul. Era o seara calduroasa si stateam in masina cu trei prieteni, cu portierele deschise larg si ascultam Pink Floyd - The Divission Bell. Numai ca dintr-o data a inceput sa fie frig. Imi ieseau aburi pe gura si am inceput sa simt ca mai era ceva acolo.
Prietenii mei mancau chipsuri si intr-un final s-au decis sa plecam acasa. Radeau, glumeau si erau nepasatori. Recunosc ca m-am simtit usurata ca am plecat. Am iesit din cimitir cu masina si am pornit pe drumul plin de gropi si de damburi. Mergeam incet si am trecut pe langa zidul unei case. Tin minte ca farurile au luminat un coltz izolat si nu era nimic acolo. Numai ca imediat ce am trecut pe langa casa m-am simtit privita. Simteam ca este ceva in spate. M-am intors si in locul ala pustiu pe langa care trecusem cu numai cateva secunde in urma erau doua siluete. Transparente si de un albastru inchis, aproape negru. Erau siluetele a doi barbati, unul scund si plinutz si unul intalt si atletic. Si la aceasta ora sunt sigura ca acolo nu era nimic in momentul in care am trecut cand am pornit spre casa.
Si fara sa imi dau seama am simtit, am auzit inauntrul meu, ce au gandit, ce au simtit umbrele. S-au intrebat ce cautam acolo la acea ora. Iar silueta inalta a spus ca sintem doar in vizita asa ca ne-au facut urari de bine. Am intors capul si cand m-am uitat din nou nu mai era nimic.
3:Sa va povestesc ce mi s-a intamplat mie cand aveam vreo 6-7 ani...eram la bunica mea.
Ne-am adunat acolo neamurile pt ca trebuia sa o dezgroape pe strabunica mea care era moarta de 7 ani si trebuia sa-i faca popa slujba (sau ceva de genu). Dupa ce a dezgropat-o si a facut tot ce trebuia ne-am dus acasa si s-a tinut pomana.
In noaptea aia am dormit cu sora mea intr-un pat mare si langa pat era un scaun. Nu stiu cum am facut ca peste noapte m-am trezit si am vazut ca statea cineva pe scaunul de langa pat si se uita insistent la mine. Tin minte ca avea o esharfa in cap si un pulover in dungi albe cu negru iar in jurul ei era o lumina foarte stralucitoare.
Am incercat sa o trezesc pe sora mea, dar nu ma baga in seama. M-am uitat cam 1 minut la ea. Apoi am inchis ochii si cand i-am deschis nu mai era nimeni in camera. Nici nu am mai dormit in noaptea aia si in urmatoarele zile nu am mai intrat singur in camera aia si nici nu am mai dormit acolo de atunci. Eu cred ca era strabunica mea...
1:Intr-o seara de vara, eu cu prietenii mei ne plictiseam de moarte, noi stateam foarte aproape de cimitir si ne-am hotarat sa spunem povesti de groaza, dar nu oriunde ci in cimitir. Fiind intuneric afara si luminile stinse pe strada era si mai misto, pt k in felul asta ne speriam unii pe altii mai rau.
Am Inceput sa povestim..........dupa un timp se sparge grupul, mai ramaseseram numai 15 copii din 30, fiinca nu mai stiam nici o poveste ne-am gandit sa jucam ascunselea, deodata o prietena vede in spatele meu niste maini infioratoare albe, va dati seama k toti au zis k e nebuna si nimeni nu a crezut-o. Noi linistiti am inceput sa ne jucam dar ni se facuse frica, pe la ora 1 ne-am hotarat sa mergem acasa eu am ramas la verisioara mea peste noapte. Deodata ea se uita inspre cimitir si imi spune k a vazut ceva deasupra bancii unde am stat si am povestit.
Era o creatura alba imbracata foarte elegant, ca si cum s-ar fi dus la o nunta, noi intoarcem capul neinteresati dar cand ne uitam a doua oara nu mai era, atunci am inceput sa ne speriem, verisoara mea isi aminteste ceea ce a vazut in spatele meu. Mainile acelei creaturi semanau cu ale omului din cimitir.
A doua zi ii spunem bunicii noastre ceea ce am vazut in cimitir si in spatele meu si a spus k pe banca pe care am stat si am povestit noi a fost omorat un om care urma in acea seara sa se insoare dar venise la mama lui la mormant care murise in urma cu doi ani.
2
sst...Am sa va spun o scurta poveste. Poate de groaza pentru unii, poate banala pentru altii.
Va pot insa garanta nu numai ca este reala, dar ca am trait-o pe pielea mea.
Ce ati spune de o scurta plimbare prin cimitir? Daca v-ar propune cineva cum ati reactiona? Ati fi incantati? Emotionati? Speriati? Ati merge din teribilism sau curiozitate?
Am primit si eu o propunere similara acum trei ani si pot spune sigur ca nu din teribilism am mers ci din pura curiozitate. Intotdeauna am fost fascinata de lumea din spatele lumii.
Asa ca am mers seara, in afara orasului, intr-un cimitir micutz si retras. Panorama iti taia respiratia. Numai ca vizita nu s-a limitat numai la admirat orasul. Era o seara calduroasa si stateam in masina cu trei prieteni, cu portierele deschise larg si ascultam Pink Floyd - The Divission Bell. Numai ca dintr-o data a inceput sa fie frig. Imi ieseau aburi pe gura si am inceput sa simt ca mai era ceva acolo.
Prietenii mei mancau chipsuri si intr-un final s-au decis sa plecam acasa. Radeau, glumeau si erau nepasatori. Recunosc ca m-am simtit usurata ca am plecat. Am iesit din cimitir cu masina si am pornit pe drumul plin de gropi si de damburi. Mergeam incet si am trecut pe langa zidul unei case. Tin minte ca farurile au luminat un coltz izolat si nu era nimic acolo. Numai ca imediat ce am trecut pe langa casa m-am simtit privita. Simteam ca este ceva in spate. M-am intors si in locul ala pustiu pe langa care trecusem cu numai cateva secunde in urma erau doua siluete. Transparente si de un albastru inchis, aproape negru. Erau siluetele a doi barbati, unul scund si plinutz si unul intalt si atletic. Si la aceasta ora sunt sigura ca acolo nu era nimic in momentul in care am trecut cand am pornit spre casa.
Si fara sa imi dau seama am simtit, am auzit inauntrul meu, ce au gandit, ce au simtit umbrele. S-au intrebat ce cautam acolo la acea ora. Iar silueta inalta a spus ca sintem doar in vizita asa ca ne-au facut urari de bine. Am intors capul si cand m-am uitat din nou nu mai era nimic.
3:Sa va povestesc ce mi s-a intamplat mie cand aveam vreo 6-7 ani...eram la bunica mea.
Ne-am adunat acolo neamurile pt ca trebuia sa o dezgroape pe strabunica mea care era moarta de 7 ani si trebuia sa-i faca popa slujba (sau ceva de genu). Dupa ce a dezgropat-o si a facut tot ce trebuia ne-am dus acasa si s-a tinut pomana.
In noaptea aia am dormit cu sora mea intr-un pat mare si langa pat era un scaun. Nu stiu cum am facut ca peste noapte m-am trezit si am vazut ca statea cineva pe scaunul de langa pat si se uita insistent la mine. Tin minte ca avea o esharfa in cap si un pulover in dungi albe cu negru iar in jurul ei era o lumina foarte stralucitoare.
Am incercat sa o trezesc pe sora mea, dar nu ma baga in seama. M-am uitat cam 1 minut la ea. Apoi am inchis ochii si cand i-am deschis nu mai era nimeni in camera. Nici nu am mai dormit in noaptea aia si in urmatoarele zile nu am mai intrat singur in camera aia si nici nu am mai dormit acolo de atunci. Eu cred ca era strabunica mea...
concurentul 9
Era o noapte rece şi friguroasă de toamnă. Vântul sufla cu putere din toate părţile, tăindu-ţi respiraţia. Copacii, se mişcau dintr-o parte în alta de parcă erau poze SF puse în mişcare. Pe scurt, era o vreme pe care nu ţi-ai dori-o mult timp. Totuşi, ceaţa dimprejur, ascundea sub mantaua sa, urâţimea peisajului nocturn.[...]
Un ţiuit scurt de vioară opreşte vijelia. Totul era acum în tăcere ascultând acea melodie scoasă dintr-o vioară puţin probabil zisă ,,acordată”. După câteva fraze şi ritmuri imprecise, scârţâitul se opreşte. Atmosfera îşi reia obişnuita „sarcina”. Începe şi ploaia.
Din străfundul ceţii, atât de fumurii şi cristaline, apare şi chipul celui care a „cântat” mai devreme. Era un bărbat înalt, cărunt, fără pălărie şi îmbrăcat în negru. După barba ce-i inunda faţa, se vedeau câteva cicatrici mari, ce se întindeau până în jurul ochiului. Se oprise. Buzele începură să-i tremure. Amintirile îi răscoleau fiinţa. Se aşeză pe bordura trotuarului şi puse vioara la gât. Arcuşul începu şi el să tremure pe sunete palide de vioară, acompaniat de picăturile de ploaie ce se revărsau, rând pe rând, parcă doar peste durerea bietului cântăreţ.
Tună. Apoi fulgere mărunte brăzdară cerul. După ce termină de cântat, se ridică din nou. Şi o porni spre parcul, unde, acum 13 de ani, îşi pierdu cel mai bun prieten. O poartă mare cu gratii groase îi ieşi în întâmpinare. Împinse uşor poarta, iar aceasta se deschise cu un zgomot sec de rugină veche şi putrede. Era linişte. Doar în bălţile formate nu de mult, zăngănitul picăturilor rupea din imensitatea tăcerii. Păşi cu grijă pe nisipul pictat cu incolorul ploii, şi prin ceaţa ce parcă era mai deasă acum. Acelaşi peisaj nocturn şi straniu de acum 13 de ani. Acelaşi anotimp şifonat şi negălăgios. Acelaşi sentiment de rău şi degajare. Acelaşi parc... Un fulger solitar crestă văzduhul urmat de un bubuit lung. Îşi continuă mersul rar pe „alee”, calculându-şi fiecare gând, fiecare pas, fiecare pulsaţie. Când era mic, îi era frică de noapte, de sunetele şi foşnetele acelea slabe din întuneric, de moarte!... Acum, nu mai simţea nimic pentru nimeni. Totul era al lui, şi se simţea mai impunător ca niciodată, gata să răzbune oricând sângele vărsat chiar aici, sub picioarele lui. Totuşi, el nu se simţea acum singur. Ştia că mai există cineva, şi că acel cineva e chiar cel cu treburile neterminate. Îşi puse din nou vioara sub tâmple şi începu cu o notă lungă, urmat de o „pictură” de vals. Stătea pe loc, cu ochii închişi. Dar nu îşi asculta piesa; ci asculta pe cel care o asculta... Pe nesimţite, o mână rece şi groasă parcă îi umbla pe creştet, iar o alta intra şi ieşea din el înfiorându-l. Scăpă vioara şi arcuşul din mână, iar acestea se prefăcură în pulbere alături de nisipul de pe alee. Îngrozit, simţi cum intră în pământ, şi teama îl doboară. Amintirile îi treceau una câte una prin faţă şi se stingeau odată cu vremile lor, demult apuse. Începu să strige, dar parcă glasul nu mai era a lui. Se pierdea cu firea, iar ploaia îi juca feste. Îşi simţea respiraţia din ce în ce mai slabă, şi tot trupul parcă nu mai era a lui. Cade în genunchi, nu putea striga, aerul refuza să intre în plămâni, iar lacrimile refuzau să curgă. Se prăbuşi cu totul la pământ şi nu se mai ridică. Stropii continuau să cadă pestre trupul lui, şi peste vioara care acum 13 ani, nu era a lui...
Proprietarul şi-a revendicat şi sunetul morţii, şi sunetul muzicii...
Un ţiuit scurt de vioară opreşte vijelia. Totul era acum în tăcere ascultând acea melodie scoasă dintr-o vioară puţin probabil zisă ,,acordată”. După câteva fraze şi ritmuri imprecise, scârţâitul se opreşte. Atmosfera îşi reia obişnuita „sarcina”. Începe şi ploaia.
Din străfundul ceţii, atât de fumurii şi cristaline, apare şi chipul celui care a „cântat” mai devreme. Era un bărbat înalt, cărunt, fără pălărie şi îmbrăcat în negru. După barba ce-i inunda faţa, se vedeau câteva cicatrici mari, ce se întindeau până în jurul ochiului. Se oprise. Buzele începură să-i tremure. Amintirile îi răscoleau fiinţa. Se aşeză pe bordura trotuarului şi puse vioara la gât. Arcuşul începu şi el să tremure pe sunete palide de vioară, acompaniat de picăturile de ploaie ce se revărsau, rând pe rând, parcă doar peste durerea bietului cântăreţ.
Tună. Apoi fulgere mărunte brăzdară cerul. După ce termină de cântat, se ridică din nou. Şi o porni spre parcul, unde, acum 13 de ani, îşi pierdu cel mai bun prieten. O poartă mare cu gratii groase îi ieşi în întâmpinare. Împinse uşor poarta, iar aceasta se deschise cu un zgomot sec de rugină veche şi putrede. Era linişte. Doar în bălţile formate nu de mult, zăngănitul picăturilor rupea din imensitatea tăcerii. Păşi cu grijă pe nisipul pictat cu incolorul ploii, şi prin ceaţa ce parcă era mai deasă acum. Acelaşi peisaj nocturn şi straniu de acum 13 de ani. Acelaşi anotimp şifonat şi negălăgios. Acelaşi sentiment de rău şi degajare. Acelaşi parc... Un fulger solitar crestă văzduhul urmat de un bubuit lung. Îşi continuă mersul rar pe „alee”, calculându-şi fiecare gând, fiecare pas, fiecare pulsaţie. Când era mic, îi era frică de noapte, de sunetele şi foşnetele acelea slabe din întuneric, de moarte!... Acum, nu mai simţea nimic pentru nimeni. Totul era al lui, şi se simţea mai impunător ca niciodată, gata să răzbune oricând sângele vărsat chiar aici, sub picioarele lui. Totuşi, el nu se simţea acum singur. Ştia că mai există cineva, şi că acel cineva e chiar cel cu treburile neterminate. Îşi puse din nou vioara sub tâmple şi începu cu o notă lungă, urmat de o „pictură” de vals. Stătea pe loc, cu ochii închişi. Dar nu îşi asculta piesa; ci asculta pe cel care o asculta... Pe nesimţite, o mână rece şi groasă parcă îi umbla pe creştet, iar o alta intra şi ieşea din el înfiorându-l. Scăpă vioara şi arcuşul din mână, iar acestea se prefăcură în pulbere alături de nisipul de pe alee. Îngrozit, simţi cum intră în pământ, şi teama îl doboară. Amintirile îi treceau una câte una prin faţă şi se stingeau odată cu vremile lor, demult apuse. Începu să strige, dar parcă glasul nu mai era a lui. Se pierdea cu firea, iar ploaia îi juca feste. Îşi simţea respiraţia din ce în ce mai slabă, şi tot trupul parcă nu mai era a lui. Cade în genunchi, nu putea striga, aerul refuza să intre în plămâni, iar lacrimile refuzau să curgă. Se prăbuşi cu totul la pământ şi nu se mai ridică. Stropii continuau să cadă pestre trupul lui, şi peste vioara care acum 13 ani, nu era a lui...
Proprietarul şi-a revendicat şi sunetul morţii, şi sunetul muzicii...
concurentul 10
concurentul 11
Crucea de piatră
Străduţa pe care locuiam era plină de copilaşi îmbujoraţi care cereau în gura mare dulciuri. „Ne daţi, ori nu ne daţi?” Cine putea să-i refuze chiar acum, de Halloween? Îi aşteptam şi la uşa mea. M-am gândit la iubita mea. Era singura făptură care m-a făcut s-o doresc lângă mine în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut. Era atât de frumoasă, de bună, blândă. Era imposibil să n-o îndrăgească cineva. Avea întotdeauna un cuvânt bun pentru oricine. În secolul vitezei nu mai credeai că poţi găsi o astfel de minune. Şi asta tocmai eu! I-am pregătit inelul cu care astăzi voiam s-o cer de nevastă...
Fereastra s-a făcut ţăndări cât ai clipi şi toată camera era plină de cioburi. Deodată o văd, îngrozită, privindu-mă implorator s-o salvez. Atunci am realizat, abia, că tigve albe, fumegând, aproape o muşcau de faţa ei perfectă. Făpturi fără nume, fără chip şi fără formă, ce ţipau înfundat vorbe de neînţeles, o înconjurau şi încercau s-o târască după ele. Disperată, Ana încerca să se smulgă din îmbrăţişarea lor, dar fâşiile de pânză sfârşiate, ce le acopereau goliciunea, se întindeau peste tot în jurul ei. Pe fiecare fâşie se dezvăluiau imagini în care Cei fără Nume smugeau inimile din pieptul fetelor. Încă bătând, ele erau aruncate în găurile ce le ţinea loc de guri. Aproape imediat, fiecare devenea mai mare, mai puternic. Îşi schimbau înfăţişarea în tineri frumoşi care opreau pe străzi alte femei şi apoi, trasformaţi, le luau vieţile. Puterea lor avea să fie fără de egal. Au smucit-o şi au luat-o pe sus. Nu m-am mai gândit la nimic. Trebuia s-o salvez cu orice chip şi nu ştiam de ce nu vede nimeni cum o chinuie. Degetele lor, scabroase, o atingeau şi nu doreau decât să-i sfâşie hainele, bluza şi să ajungă la inima ei pe care credeam că mi-o dăruise mie. Fugeam ca un dement după ei şi strigam îngrozit celor din jur să ii oprească. Şi nu vedeam decât chipuri mirate care mă priveau ciudat, dar care îşi vedeau mai departe de grupul de copii care le bătea la poartă. „Ne daţi ori nu ne daţi?” Cine se mai gândeşte la Sărbătoarea tuturor sfinţilor când ea, iubita mea, nu mai avea glas să strige, nu mai avea culoare în obraji? Murmura către mine aceleaşi cuvinte: „Du-te înapoi, salvează-te măcar tu. Rămâi în lumea ta!” Şi iar, şi iar...
Traversasem jumătate de oraş şi am ajuns la cimitirul cel mare din buza dealului. Mare, plin şi înfricoşător. Alergam fără să văd pe ce calc, pe pietre funerare, coroane, lumânări. O urmăream pe Ana mea, înconjurată de creaturile care nu-şi luau mâinile de pe ea. Acum era despuiată deja complet de haine şi-l vedeam pe cel mai mare dintre Cei fără Nume cum îşi întinde mâna către pieptul ei şi-i prinde în degetele lui descarnate inima. În găvanele goale s-au aprins lumini. Am văzut cum îi smulge inima din piept şi o înghite. Am urlat cât mă ţineau rărunchii: „Ana! Ana mea! Nu mi-o luaţi! E fiinţa perfectă! N-a greşit în viaţa ei cu nimic!” M-am oprit din mer s şi hohoteam. O lumină ireală parcă s-a aprins şi forma lui hâdă a crescut. Îşi înzecise forţele. Mă oprisem lângă o cruce veche, de piatră. Într-o poziţie nefirească, pe placa mormântului zăcea Ana mea. Trupul ei dormea somnul de veci. Cel fără Nume i-a aruncat trupul imaterial peste mormânt. Atunci am înţeles că ea murise deja şi că monştrii nepământeni mi-au arătat drumul către ea. Distrus, m-am aşezat alături şi am început să-i mângâi trupul rece. A fost tot ce mi-am dorit în viaţă. Femeia perfectă, cea despre care doar citisem şi nu credeam că poate exista aievea. Şi n-o mai aveam. Oare fiecare avem şansa să găsim perechea perfectă în viaţă? O durere surdă m-a cuprins. Mi-am pus mâna la inimă. Era tot mai puternică. Am înţeles de ce-mi spunea Ana să rămân în lumea mea. Urma să mor.
...Încă un zvâcnet şi trupul lui se prăbuşi peste cel al Anei. Infarct, au spus legiştii...
Undeva în zare, doi tineri ţinându-se de mână, râzând fericiţi, păşeau spre depărtări. Îşi trăiau primele clipe împreună. Eram eu şi Ana. Era Halloween, ziua noastră magică. În loc de verighete, ne pusesem colăcei din care primeau astăzi copiii. Urma să ne petrecem o eternitate împreună. Lumea reală nici nu mai există.
Străduţa pe care locuiam era plină de copilaşi îmbujoraţi care cereau în gura mare dulciuri. „Ne daţi, ori nu ne daţi?” Cine putea să-i refuze chiar acum, de Halloween? Îi aşteptam şi la uşa mea. M-am gândit la iubita mea. Era singura făptură care m-a făcut s-o doresc lângă mine în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut. Era atât de frumoasă, de bună, blândă. Era imposibil să n-o îndrăgească cineva. Avea întotdeauna un cuvânt bun pentru oricine. În secolul vitezei nu mai credeai că poţi găsi o astfel de minune. Şi asta tocmai eu! I-am pregătit inelul cu care astăzi voiam s-o cer de nevastă...
Fereastra s-a făcut ţăndări cât ai clipi şi toată camera era plină de cioburi. Deodată o văd, îngrozită, privindu-mă implorator s-o salvez. Atunci am realizat, abia, că tigve albe, fumegând, aproape o muşcau de faţa ei perfectă. Făpturi fără nume, fără chip şi fără formă, ce ţipau înfundat vorbe de neînţeles, o înconjurau şi încercau s-o târască după ele. Disperată, Ana încerca să se smulgă din îmbrăţişarea lor, dar fâşiile de pânză sfârşiate, ce le acopereau goliciunea, se întindeau peste tot în jurul ei. Pe fiecare fâşie se dezvăluiau imagini în care Cei fără Nume smugeau inimile din pieptul fetelor. Încă bătând, ele erau aruncate în găurile ce le ţinea loc de guri. Aproape imediat, fiecare devenea mai mare, mai puternic. Îşi schimbau înfăţişarea în tineri frumoşi care opreau pe străzi alte femei şi apoi, trasformaţi, le luau vieţile. Puterea lor avea să fie fără de egal. Au smucit-o şi au luat-o pe sus. Nu m-am mai gândit la nimic. Trebuia s-o salvez cu orice chip şi nu ştiam de ce nu vede nimeni cum o chinuie. Degetele lor, scabroase, o atingeau şi nu doreau decât să-i sfâşie hainele, bluza şi să ajungă la inima ei pe care credeam că mi-o dăruise mie. Fugeam ca un dement după ei şi strigam îngrozit celor din jur să ii oprească. Şi nu vedeam decât chipuri mirate care mă priveau ciudat, dar care îşi vedeau mai departe de grupul de copii care le bătea la poartă. „Ne daţi ori nu ne daţi?” Cine se mai gândeşte la Sărbătoarea tuturor sfinţilor când ea, iubita mea, nu mai avea glas să strige, nu mai avea culoare în obraji? Murmura către mine aceleaşi cuvinte: „Du-te înapoi, salvează-te măcar tu. Rămâi în lumea ta!” Şi iar, şi iar...
Traversasem jumătate de oraş şi am ajuns la cimitirul cel mare din buza dealului. Mare, plin şi înfricoşător. Alergam fără să văd pe ce calc, pe pietre funerare, coroane, lumânări. O urmăream pe Ana mea, înconjurată de creaturile care nu-şi luau mâinile de pe ea. Acum era despuiată deja complet de haine şi-l vedeam pe cel mai mare dintre Cei fără Nume cum îşi întinde mâna către pieptul ei şi-i prinde în degetele lui descarnate inima. În găvanele goale s-au aprins lumini. Am văzut cum îi smulge inima din piept şi o înghite. Am urlat cât mă ţineau rărunchii: „Ana! Ana mea! Nu mi-o luaţi! E fiinţa perfectă! N-a greşit în viaţa ei cu nimic!” M-am oprit din mer s şi hohoteam. O lumină ireală parcă s-a aprins şi forma lui hâdă a crescut. Îşi înzecise forţele. Mă oprisem lângă o cruce veche, de piatră. Într-o poziţie nefirească, pe placa mormântului zăcea Ana mea. Trupul ei dormea somnul de veci. Cel fără Nume i-a aruncat trupul imaterial peste mormânt. Atunci am înţeles că ea murise deja şi că monştrii nepământeni mi-au arătat drumul către ea. Distrus, m-am aşezat alături şi am început să-i mângâi trupul rece. A fost tot ce mi-am dorit în viaţă. Femeia perfectă, cea despre care doar citisem şi nu credeam că poate exista aievea. Şi n-o mai aveam. Oare fiecare avem şansa să găsim perechea perfectă în viaţă? O durere surdă m-a cuprins. Mi-am pus mâna la inimă. Era tot mai puternică. Am înţeles de ce-mi spunea Ana să rămân în lumea mea. Urma să mor.
...Încă un zvâcnet şi trupul lui se prăbuşi peste cel al Anei. Infarct, au spus legiştii...
Undeva în zare, doi tineri ţinându-se de mână, râzând fericiţi, păşeau spre depărtări. Îşi trăiau primele clipe împreună. Eram eu şi Ana. Era Halloween, ziua noastră magică. În loc de verighete, ne pusesem colăcei din care primeau astăzi copiii. Urma să ne petrecem o eternitate împreună. Lumea reală nici nu mai există.
concrentul 12
N-ai sa ma uiti niciodata!
A fost odata un baietel cu parul balai ca si de papusa si cu ochii verzi..singurul sau defect era ca vorbea singur de acum 7 ani cand ii murisera parintii intr-un accident tragic de masina (se afla cu parintii in masina se duceau la munte, si deodata le-a sarit ceva mare si negru, cu ochii mari si ghiare in fata..tatal a pierdut controlul iar masina s-a rasturnat de 4 ori, scapand prin urechile acului, doar cu cateva zgarieturi doar fiul..)
Anii au trecut si baietelul a implinit 9 ani..mutat de la un orfelinat la altul, considerat nebun, avand o copilarie traumatizata, intr-un final a fost adoptat.
Anii treceau greu, copilul se faceea tot mai mare si mai frumos...implinind varsta de 14 ani parintii s-au gandit sa-l trimita la scoala.
Ajuns la scoala, era el printre ceilalti, singur, nefericit si suparat...toti copii cand il vedeau il strigau "Uite ciudatul, vorbeste singur" in spatele clasei,dar de fapt nimeni nu stia drama prin care trecuse si motivul pentru care vorbea singur.
Intr-o zi iesind de la scoala, tanarul nostru cu parul balai si ochii verzui, dadu cu ochii de-o fata cu parul negru si lung, care-i era colega de clasa. se aproprie de ea, si o privii cu ochi lungi si innocenti, timp de cateva clipe..la care fata se aproprie de el si-i zise: "La ce te uiti ciudatule?..Pleaca de langa mine!"...la care tanarul pleca.
Urmatoarea zi, cei doi se intalnira iar, la care fata ii dadu un biletel si-l ruga sa-l citeasca doar cand ajunge acasa pentru ca nu vrea sa fie numita si ea o ciudata. Ajuns acasa, tanarul scoase usor biletelul, parfumat, si se apuca sa-l citeasca..crezu' ca era mare, insa erau scrise doar 2 randuri : "Eu te plac, caci chipul tau il vad in luna, si-n stele".
In ziua urmatoarea cei 2 se intalnira iara', cand deodata tanarul facu' un pas ce poate avea sa-l regrete toata viata: o saruta pe obraz (brusc, simtea cum tot sangele ce-i curgea in vene parca nu mai era..dupa multi ani se simtea implinit), insa, brusc fata il impinse, si-i sopti la ureche: " nu vreau ca ei sa ma considere o ciudata ca tine, mai bine ne intalnim la noapte, si-am sa te duc intr-un loc magic de care n-ai sa uiti in veci"..baiatul o aproba si pleca spre casa.
In seara aceea ei se intalnira unde vorbisera si dupa ce o saruta, el ii sopti: "As vrea sa te duc intr-un loc placut, unde o sa-ti placa"...zis si facut, fata-l urma...insa, din locul placut unde spera ea ca o va duce, vedea doar intuneric si frig, umezeala si spaima..locul placut unde era pentru tanar se afla la marginea orasului, intr-un cimitir vechi si uitat de lume in care iedera se raspandise ca o plapuma pe mormintele roase de vreme , si copacii schimonositi isi inaltasera boltele de verdeata imprastiind umbre pe micul regat al mortilor.
Fata se gandea - daca asta e un loc placut.... - plina de frica, si inghetata aproape merse mai departe, gandidu-se ca nimic rau nu i se putea intampla.
Isi petrecura seara impreuna asezati pe o bancuta ruginita, mangaindu-se bland si sarutandu-se dulce in lumina lunii pline:"Sa Imi promiti ca ai sa-mi fi alaturi, sa-mi promiti ca ai sa ma iubesti,ca n-ai sa uiti de mine niciodata."
Apoi el incepu sa sopteasca din nou, sub privirile incremenite ale fetei uitandu-se neincetat spre luna,clipind cu ochii lui mari si limpezi."De ce vorbesti singur?",o intreba ea intr-un tarziu,si el raspunse:"Eu pot vorbi cu demonii,ei imi spun lucruri frumoase si ii aud de ani intregi".
In dimineata urmatoare fata le povesti colegilor sai ce patise in seara precedenta si acestia incepura sa o ia peste picior,razand de baiatul cu bucle blonde.Dupa scoala acesta il opri si ii spuse:"Imi pare rau,dar nu putem fi impreuna, esti prea ciudat pentru mine."
Din ochii lui incepura sa curga siroaie de lacrimi si aceasta ii raspunse:"Nu ai sa uiti de mine." Apoi ii intoarse spatele si pleca,insotita de injuraturile si cuvintele de batjocura ale celorlalti colegi.
In ziua ce urma copiii aflara ca baiatul cu parul bucalat a fost gasit spanzurat de un copac batran, in cimitirul vechi de la marginea orasului.Se pare ca aceasta nu lasase nici un semn prin care sa-si fi motivat fapta, insa fata simti un nod in gat recunoscandu-si vinovatia:"Era nebun",ii spuneau unii prieteni ,batandu-o cu palma pe umar.
In noptile ce urmara cosmaruri negre incepura sa bantuie somnul fetei. Il visa pe gingasul baiat spanzurat de copac cu fata scaldata intr-o paloare cadaverica cei ingheta sangele in vine, el ii soptea necontenit,cu ochii innecati in lacrimi:"N-ai sa uiti de mine niciodata!"
Incepuse sa-i fie groaza sa mai doarma,scrasnind din dinti de fiecare data cand trebuia sa stinga lumina.Intr-o noapte,trezita din acelasi cosmar ce il scaldase in sudori fierbinti, fata privi spre fereastra. Fiori reci de groaza ii cuprinsera sira spinarii cand vazu o silueta intunecata ,care se lasa usor la podea ca in lumina lunii sa-i recunoasca fata.In ochii ei mari se citea haosul ,ura si disperarea:"N-ai sa uiti de mine niciodata!".Ea inchise ochii si se ghemuii sub plapuma insa nu vedea nimic,soaptele nu-i dadura pace pana in zorii zilei. Incepuse sa dispere, auzind mereu, mereu aceleasi vorbe,mintea sa nu se mai putea concentra la nimic,astfel ca intr-un tarziu incepu sa-si sopteasca de una singura ,vorbe ciudate nestiute,neintelese de nimeni. Cand ajungea acasa il vedea in oglinzi si il auzea soptind rar.Alteori simtea o mana pe umar si cateodata simtea niste buze reci atingandu-le pe ale sale.Parintii incepusera sa-si faca griji pentru ea,vorbea adesea singura, si acum nu mai avea nici un prieten fiindca toti o considerau o ciudata.
Intr-o noapte, incepu sa auda zgarieturi pe pereti si cand aprinse lumina, gasi un mesaj scris pe perete:"Acum ma topesc in flacarile iadului pe vecie, din vina ta,n-ai sa ma uiti niciodata!"
Ea incepu sa piarda notiunea timpului, si intr-o zi un cetatean descoperi o fata spanzurata de un copac batran,din cimitirul vechi de la marginea orasului.Pe mana sa era incrustat cu un cui:"N-am sa te uit niciodata!".
Uneori,pe o bancuta ruginita din vechiul cimitir stau doi copii sarutandu-se sub lumina lunii.
Regulament de votare:
1. Sunt acceptate numai voturile UNICE.
2. NU sunt acceptate voturile de pe PROXY.
3. Sunt acceptate voturile numai de pe conturi existente la momentul inceperii concursului (vechimea contului de pe forum sa fie de minim o luna).
4. Fiecare utilizator are dreptul la un singur vot (voturi la vedere)
5. In cazul descoperirii ulterioare ( dupa inceperea concursului ) a anumitor nereguli ( drept de autor, etc ) ca urmare a unor sesizari venite din partea userilor sau din partea unor terte persoane, Team-ul poate exclude din concurs pe cel gasit in neregula cu obligatia de a face publice motivele. ( Descalificarile se fac dupa incheierea perioadei de votare).
Ultima editare de un moderator:
