Poveste de adormit puiutul
( scrisa pentru baietelul meu )
A fost odata, ca niciodata, demult, tare demult, pe vremea cand nici tu, nici eu si nici macar bunica, puiule,
nu se nascuse, inca .
Traia acolo, intr-o casuta mica, la poalele muntilor Bucegi, o femeie frumoasa si buna ca painea calda ;
atat de buna era la suflet, incat adeseori chiar caprioarele coborau din munte ca sa manance din palma ei .
"Cum o chema, mamico?"
Avea nume de floare - Sanziana.
Parintii ii murisera din frageda pruncie si ea crescuse pe langa oamenii din sat , ingrijindu-le oile.
Le pastorea cu draga inima , caci cunostea toate cararile muntelui , le purta unde iarba era mai grasa si
izvoarele cu ape curate precum e cristalul.
Venise vremea , apoi , sa aiba oile ei, asa cum se cuvine la casa fiecarui gospodar ... Sanziana era singura ;
singura-si ducea turma la pascut, singura-si cara apa si isi taia lemnele, singura-si facea mancare si tot singura isi
spunea povesti in fiecare seara , langa focul ce se juca vioi in vatra.
Duminica, imbracata in straie de sarbatoare, ea cobora de dimineata la biserica din sat, avand totdeauna in
buzunar ceva pentru copii : fie o piatra stralucitoare ca soarele, culeasa de pe langa stancile unde colinda cu oile,
fie o floare rara , din acelea care nu cresc decat sus, in varf de munte, fie un mar rosu ca focul ori o turta de grau
curat,coapta in spuza si unsa cu miere. Caci tare ii mai placeau copiii !
Atat de mult ii iubea , si-atat de mult si-ar fi dorit un prunc, incat platise bani grei tamplarului din sat ca sa-i
construiasca un patut de lemn. Da puiule, un patut mic , cat sa incapi doar tu in el ! Avea o saltea moale, umpluta
cu puf de rata si ierburi aromate ( busuioc, odolean si levantica) , o perna mica plina de dantele si o plapumioara de
matase de culoarea viorelelor , ca ochii tai, dragul mamii !
Ce pacat insa ca patutul era gol !
Si de aceea , in fiecare duminica, Sanziana se aseza in genunchi in fata icoanei Maicii Domnului si se ruga cu
lacrimi fierbinti : "Indura-te , Stapana, roaga-L sa-mi daruiasca un copil, sa-l legan, sa-i cant, sa-i spun basme,
roaga-L, Stapana ca mult inseamna rugaciunea Maicii in fata Domnului nostru."
Si azi asa, si maine tot asa, si-ntr-o noapte , puiule, Sanziana avu un vis : se facea ca din cer a coborat o stea
alba si atat de stravezie, ca parca totul se lumina pe unde trecea ea in zbor, steaua a intrat pe fereastra , s-a invartit
putin prin odaie apoi, tusti, s-a asezat in patutul de lemn si a inceput sa astepte cuminte venirea zorilor...si crestea,si
crestea...
Iar cand s-a trezit Sanziana, ce sa vezi? , uite ca un baietel gangurea vesel pe perna plina de dantele!
L-a luat in brate , femeia, plangand de fericire, a multumit Bunului Dumnezeu pentru darul de viata si, fiindca
trebuia sa-i puna un nume ,l-a numit Fat.
"Dar, mamico, eu stiam ca Fat Frumos e fiu de rege."
Aceea e alta poveste,dragul mamii.
Dupa Sfantul Botez mama s-a pitit dupa o perdea si a inceput sa astepte venirea zanelor ursitoare cate, stii
tu , vin la copii mici cu daruri de suflet.
Satul dormea. Era liniste cand din senin se porni un vant usor, cu parfum de lacramioare - si prima ursitoare
se apropie de patul lui Fat . Avea in mana chiar o lacramioara , din acelea care cresc in gradina bunicii, si cu ea
a atins ochii , buzele si fruntea baietelului : "Sa fii bun si milostiv cu oamenii, sa-i inveti ce este binele si raul , sa
le alini durerile prin cantece si vorbe. Invata-i legea strabuna , Iubirea de Dumnezeu si de tara , iar ei te vor numi
Fat Frumos si vei ramane vesnic in sufletele lor ."
Si a plecat.
Tare mult s-a mai bucurat Sanziana auzind ca fiul ei va purta in sine Legea Lumii, pentru oameni si tara. Dar
a ramas nemiscata dupa perdea si a asteptat. Nu dormi inca ,puiule? Atunci asculta...
La miezul noptii s-a starnit iar vantul, cu miros de rasina de brad ; cea de-a doua ursitoare s-a apropiat de patul
lui Fat Frumos si i-a atins pieptul cu o piatra mare si verde.
"Cat de verde,mamico?"
Ca iarba ,dragul meu. Si ursitoarea i-a soptit : "Sa fii puternic asemeni muntilor, sa cresti drept spre soare ca
stejarii, pe care nici securea nu-i doboara , nici furtuna nu-i indoaie. Sa lupti pentru libertate si nimeni, niciodata,
sa nu te ingenunche ! Oamenii te vor pomeni in doine si povesti si vei fi nemuritor, Fat Frumos..."
Si a plecat.
Ei, iar s-a bucurat Sanziana , caci pruncul ii va fi viteaz , credincios si plin de bunatate. Ce altceva si-ar mai
putea dori o mama pentru fiul ei? Numai ca gandindu-se la cea de-a treia ursitoare inima i se stranse putin. Vezi tu,
puiule, cea de-a treia este intotdeauna...altfel. Ea vine spre ziua , cand negura noptii este alungata de primele raze
ale soarelui, aducand cu ea miros de smirna si tamaie.
Si asa a fost.
Cand s-a apropiat de patul copilului, i-a asezat in mana o cruciulita mica de lemn , si o lacrima de argint a
picurat din ochii ei :" Razi copile, numai cand razi este pace pe pamant. Vei fi intelept ca Vremea, dar Timpul te
va supune. La soroc -ori lemn de brad ori lemn de fag.... Si sa nu fii multumit niciodata!"
Si a plecat.
Amarnic a plans Sanziana , caci oamenii mari, plini de griji, uita sa rada, uita sa mai fie copii... A luat crucea
din mana fiului ei si a asezat-o sub icoana.
Fat Frumos crestea intr-o zi cat altul in trei, se facuse mare, viteaz, intelept si milostiv ca nimeni altul.Si a
luptat in oastea lui Glad, si a lui Stefan , si a lui Mihai Viteazul, a omorat balauri si zmei, dar despre toate astea
iti voi povestii alta data. Insa oricat de mult s-ar fi luptat, oricat de bun ar fi fost, niciodata nu era multumit, mereu
isi dorea sa fie si mai viteaz,si mai bun, si mai aproape de Dumnezeu...
Iar dupa o batalie, intr-o zi cand se simtea mai batran, s-a asezat pe iarba,(sa fi fost in Caraiman?) ca sa se
odihneasca putin...si s-a prefacut intr-un brad inalt, inalt...Atunci...o samanta dintr-un con i-a fost purtata de vant
pana departe in Muntii Ceahlau - si din ea a crescut alt brad, care a "nascut" o alta samanta. Pe aceasta vantul a
purtat-o pana in Muntii Fagaras unde a rasarit din ea un alt brad. Din samanta lui s-a ivit bradul acela mic de la
Sarmisegetusa ...si tot asa ...din samanta in samanta , s-a facut lant de brazi pana sus la Portile Raiului ....sus ,
sus de tot.
"Cat de sus e Raiul , mamico?"
Atat de sus ca numai cu Credinta, Iubirea si Speranta poti ajunge ,dragul mamii.
Acolo a rasarit un brad urias. Samanta acestuia a luat-o Ingerul Vietii si a asezat-o la picioarele Lui... iar
Dumnezeu a zambit...
"Iarta , Doamne, neamul de daci, ce s-a facut scara de dor si jale pana la noi; l-au troienit legendele si l-au
imbracat necazurile. Oasele lui sunt risipite in brazi si in fagi, ce inca mor in picioare. Fa-l Doamne sa renasca iar,
si nu vei avea supusi mai credinciosi si mai viteji, mai buni si mai drepti."s-a rugat Ingerul.
" Pana atunci sa fie pace! " a spus Domnul .
Si e pace in Dacia, puiule, e pace in tara...A inchis ochii...
Dormi , copilul meu. Lasa-mi mie grija zilei de maine. Nimic nu e pierdut atata timp cat painea e pe masa,
untdelemnul in candela si steagul cu cap de lup in sufletul nostru, si vorbim limba strabunilor.
Dormi dragul mamii, iar maine seara, iti voi spune povestea despre Stefan Cel Mare.
" Cat de mare ,mamico? Pana la cer?"
Credeam ca dormi,puiule, credeam ca dormi...
Noapte buna.
