Dezbatere Economica

[DeletedUser]

Ei bine m-am gandit ca forumul asta are nevoie de o tema pe probleme economice ,nu am de gand sa discut care sistem economic ar fi mai bun, voi aduce doar date despre ce se intampla in economia romaneasca si globala pt ca aceste lucruri ne intereseaza pe toti ,bineinteles pot avea loc si discutii despre orice subiect care va fi postat .
Consider ca aceasta tema este foarte folositoare mai ales ca multi dintre romani traiesc asa intr-o stare de dolce far niente in care nu stiu mai nimic despre economia Romaniei ,ce datorii are tara noastra ,care sunt gaurile negre ale economiei romanesti s.a ,tema asta va fi mult mai utila decat cealalta tema de dezbatere politica ,comunitatea romaneasca de triburile a scazut foarte mult dar sunt sigur ca aceasta tema va avea multi cititori .

 

[DeletedUser]

Situatia economica pt cine nu a urmarit-o este problematica in Europa si nu se simte mai bine nici in restul lumii .
Datoriile publice ale tarilor europene sunt mari ,economia este in recesiune deci nu vor fi bani pt reducerea datoriilor ,din contra se pare ca datoriile tot cresc .

Criza economică, departe a se fi încheiat, ameninţă să se transforme într-o criză a datoriilor publice. Ţările îşi datorează reciproc mulţi bani. La nivelul Uniunii Europene, datoriile publice ale statelor membre ajung la 8.600 de miliarde de euro. Agenţia de evaluare financiară Moody's a publicat un material în care atrage atenţia asupra posibilei extinderi a crizei datoriilor publice asupra sistemelor lor bancare, ceea ce ar fi un dezastru.

Un top al datoriilor bancare ale tuturor ţărilor europene a fost realizat de Hotnews, utilizând ca sursă Eurostat şi băncile centrale. În cazul ţărilor care au altă monedă decât euro, se da valoarea datoriei în monedă locală.


Vezi mai jos datoria publică a fiecărui stat european, exprimată atât ca procent din PIB, cât şi ca sumă nominală.


1. Italia 115,8 % (1.795 miliarde de euro)
2. Grecia 115,1 % (300 miliarde de euro)
3. Belgia 96,7 % (326,6 miliarde euro)
4. Ungaria 78,3 % (75 de miliarde de euro)
5. Franţa 77,6 % (1.489,025 de miliarde euro)
6. Portugalia 76,8 % (125 miliarde de euro)
7. Germania 73,2 % (1.700 mld. Euro)
8. Malta 69,1 % (3,948 miliarde de euro)
9. Marea Britanie 68,1 % (950,3 miliarde lire)
10. Austria 66,5 % (184,1 miliarde de euro)
11. Irlanda 64 % (104,6 miliarde eur)
12. Olanda 60,9 % (347 miliarde euro)
13. Cipru 56,2 % (9,5 miliarde euro)
14. Spania 53,2 % (559,65 miliarde eur)
15. Polonia 51 % (684,3 mld PLN)
16. Finlanda 44 % (75 miliarde eur)
17. Suedia 42,3 % (1.293,753 miliarde SEK)
18. Danemarca 41,6 % (689,036 miliarde Dkk)
19. Letonia 36,1 % (4,7 miliarde LVL)
20. Slovenia 35,9 % (12,5 miliarde euro)
21. Slovacia 35,7 % (22,5 mld eur)
22. Cehia 35,4 % (1.282,29 miliarde coroane cehe)
23. Lituania 29,3 % (27,1 miliarde LTL)
24. România 23,7 % (116,526 miliarde lei)
25. Bulgaria 14,8 % (9,79 miliarde de leva)
26. Luxemburg 14,5 % (5,4 miliarde euro)
27. Estonia 7,2 % (15,5 miliarde EEK)

 

[DeletedUser]

Dupa cum ati auzit si in Romania se fac presiuni pt inceperea exploatarii gazelor de sist fara a se explica metodele de extragere si fara a se face studii despre efectele asupra mediului ,se folosesc cantitati foarte mari de apa si peste 500 de substante chimice pt eliberarea gazelor din roca ,companiile asigura ca nu este nici un pericol , ca substantele chimice introduse in sol nu vor afecta panza freatica ceea ce este foarte greu de crezut ,oamenii ii cheama la ei acasa pe oficialii statului american pt a investiga incidentele petrecute din cauza acestui tip de exploatare si asigura populatia ca apa este buna de baut dar cand li s-a oferit un pahar cu apa au refuzat sa o consume

Aici aveti un clip despre efectele avute de exploatarea gazelor de sist prin fracturare care a inceput de ceva timp in SUA , in acest clip se vad o parte din efectele acestui tip de exploatare dar sunt numai cele vizibile nu stim ce se intampla la adancime in sol .

[YOUTUBE]cl02_faq1_o&[/YOUTUBE]

--------------
Aici se gaseste in intregime doc Gasland .
[YOUTUBE]9OGu2ylErNk[/YOUTUBE]
--------------------------

[YOUTUBE]8_axZpB0wZI[/YOUTUBE]

 

[DeletedUser]

Goi-puşcă şi cu mâinile amputate. Aşa va trebui să ne plătim împrumuturile!

14 martie 2012




- Să presupunem că sunteţi un cap de familie. Să admitem că sunteţi şomer şi că vi se rupe în paişpe de orice slujbă pe care v-aţi putea-o lua ca să marcaţi banul cel aducător de-ale gurii şi plătitor de alte marafeturi precum impozite şi taxe, chirie dacă e cazul, utilităţi, haine, cărţi, ieşiri în oraş, spectacole de teatru… Ei, dar m-am dus prea departe, scuzaţi… Să zicem, de dragul discuţiei, că cineva vă tot împrumută, cu dobândă rezonabilă şi chiar cu o perioadă de graţie destul de mare. Se termină banii? Luăm alţii cu împrumut, bineînţeles. Şi, azi aşa, mâine aşa, devine obişnuinţă. Şi chiar trăiţi pe picior mare, căci aveţi de unde, nu-i aşa?



Banul vine ca pe tobogan, n-aveţi griji şi nici nevoi, deşi ştiţi foarte bine că la un moment dat va veni o scadenţă şi va trebui să începeţi să plătiţi. Dar nu vă interesează, să aveţi de unde. Nici nu vă pasă că, pe lângă ratele pe care va trebui să le plătiţi, va trebui să vă puteţi întreţine şi că nu vă veţi mai putea împrumuta.

Cu oarece vreme înainte de a veni scadenţa, îi trimiteţi pe ăi mici la cerşit sau la munci mai puţin intense şi prost plătite, pe măsura lor. Pentru că nu sunt bine organizaţi, ei se întorc mai mult cu mâinile goale, zilnic. Rar de tot aduc oarece sume mai răsărite. Dar tot nu vreţi să vă puneţi pe treabă. Continuaţi cu acelaşi stil de viaţă.

Şi vine scadenţa. Şi începeţi plăţile. Din ce? Păi, din bani împrumutaţi de prin alte părţi, că doar n-aveţi venituri care să poată susţine traiul şi plata datoriilor. Din împrumuturi mai consistente, ca să puteţi şi plăti ratele la datoriile iniţiale, dar să şi mâncaţi şi să cheltuiţi la fel ca înainte.

Apoi începeţi să nu mai faceţi faţă. Nu vă mai dă nimeni un leu, aşa că traiul bun s-a terminat brusc. Creditorii vă bat zilnic la uşă, ameninţându-vă că vă scot în drum dacă nu le daţi banii. Şi, în final, acest lucru chiar se întâmplă, căci aceştia vin cu executorul judecătoresc şi cu poliţia.

Casa şi bunurile vă sunt vândute pe te miri ce, pentru colectarea cât mai grabnică a sumelor ce trebuie să stingă datoriile. Rămâneţi în drum, gol puşcă, la fel şi consoarta şi cu cei mici, care plâng de mama focului. Îi priviţi tâmp şi le spuneţi că aşa-i viaţa, că v-aţi străduit şi că n-a ieşit nimic. Îi sfătuiţi să încerce să se descurce singuri, poate vor avea mai mult noroc.

Zdruncinaţi de ce vi se întâmplă şi hăituiţi de frumoasele amintiri ale traiului fără griji, cu toţii sunteţi murdari, bolnavi, nişte triste arătări…

Cum putem califica un astfel de om? E un cretin? Poate. Un neisprăvit? Nu neapărat. Un iresponsabil? Da. Un om bolnav la cap? Cel mai probabil! Nu cred că, în vremurile acestea, cineva sănătos la mansardă poate face aşa ceva familiei lui. Trebuie să fii serios afectat la organul gândirii, e necesar ca simţul realităţii să-ţi fie pur şi simplu ca şi inexistent ca să poţi fi în stare de asemenea evoluţii.

Atenţie! Cele de mai sus nu sunt inspirate din Tess D’Uberville, nici din Oliver Twist. E realitatea care ne face cu ochiul! E ceea ce ne coc guvernele postdecembriste nouă, românilor, de mai bine de douăzeci de ani.

Poate nu ştiaţi, dar anul acesta România va avea de plătit o rată de 14 miliarde de euro, din care nu mai puţin de 2 miliarde reprezintă doar comisioane şi dobânzi.

Ei bine, drăgălăşenia cea mai mare e faptul că nu putem plăti aceste sume, numai din bugetul de stat. De altfel, bugetul naţional pe 2012 nu include plata acestei rate a datoriei publice, cel puţin nu în totalitate.

Datoria României se apropie de 40% din produsul intern brut, fiind acum de trei ori mai mare decât cea din 2008, adică 193,25 miliarde de lei. Datoria a crescut şi va continua să crească pentru că statul nu poate produce venituri pe măsura cheltuielilor şi – cum altfel? – nici nu catadicseşte să reducă cheltuielile.

Ba încă, an electoral fiind, guvernanţii mai promit şi reîntregirea salariilor bugetarilor! Pentru anul acesta, analiştii economici estimează că ţara va trebui să se împrumute suplimentar cu încă 16 miliarde de euro, din care 13,3 miliarde reprezintă rostogolirea datoriilor preexistente. Statistici şi fapte. Concrete!

De fapt, crima săvârşită de guvernanţii cei ca loviţi de dambla în aceste două decenii şi ceva e cu mult mai gravă. Nu numai că acum nu au cum să plătească, dar au adus ţara în situaţia în care să nu mai poată obţine singură aceste sume.

Pentru că industria pe care ne-a lăsat-o Ceauşescu, bună, rea, aşa cum era ea, a fost făcută praf şi pulbere sub bagheta malefică a acestei adunături de ciocoi. Aici trebuie să-i mulţumim în special “deschizătorului de drumuri”, întâiul premier de după 1989, fiul cominternistului evreu Ernő Neuländer, transformat în Walter Roman.

Pentru că Petre Roman este cel care a creat, numai prin sintagma “industria României este un morman de fiare vechi”, premisele distrugerii unui număr înspăimântător de mare de întreprinderi, cu devalizarea mijloacelor de producţie şi a averilor acestora. Numai nişte bolnavi mintal pot fi atât de iresponsabili şi de nepăsători.

Cât despre iresponsabilitatea celor ce ne guvernează, ea este nu numai pur descriptivă, dar şi legală – a se vedea imunităţile acestor netrebnici.

Mă întreb, pentru ce ai nevoie de imunitate în faţa legii, dacă te ştii un individ onest şi bine pregătit? A, nu te ştii astfel? Atunci pentru ce te-ai cocoţat într-o astfel de funcţie? Cine e responsabil pentru ascensiunea ta într-o astfel de zonă în care, altfel, ar trebui să urce numai cei mai buni dintre cei mai buni? Chiar nimeni să nu răspundă de ceea ce ni se întâmplă?

Statul, a cărui funcţionare trebuie să conducă la o conjugare a eforturilor unei naţiuni, nu mai e ce ar trebui să fie. Din nefericire, el tinde să devină exact opusul celui ce-a fost. Mecanismele sale zac răşchirate ca nişte membre inutile, de la care nu mai sosesc decât impulsuri senzitive către un creier bolnav. Triumful răului pare a fi complet, din nefericire. El va duce la rezultate comparabile, păstrând proporţiile, cu cel descris în povestea familiei nevolnice. E bine să vă ţineţi mâinile pavăză: nebunii încep deja să ne dea cu bâta-n cap.

http://www.financiarul.ro/2012/03/1...ate-asa-va-trebui-sa-ne-platim-imprumuturile/

 

[DeletedUser]

Un scurt reportaj despre mineritul aurului in Noua Zeelanda si de ce nu ar trebui sa fim de acord cu exploatarea de la Rosia Montana ,marea majoritate a locuitorilor nu s-au ales cu nici un avantaj de pe urma exploatarii ,au fost angajati muncitori calificati din alte parti care sa foloseasca utilajele ,compania exploatatoare a luat profitul si o sa lase in urma zeci de milioane de steril pt care probabil tot guvernul o sa trebuiasca sa dea bani pt ecologizare .

[YOUTUBE]0qErPU3wql0[/YOUTUBE]

 

[DeletedUser]

La sfarsitul anului 2004, datoria externa a Romaniei era de 21,5 miliarde euro , sau echivalentul a 38% din PIB. In anul respectiv, datoria publica si public garantata era de 10,1 mld. euro, iar datoria privata ajungea la 8,2 mld. euro, suma din care 35% reprezenta datoria externa a bancilor. La aceste cifre se mai adauga si o datorie externa pe termen scurt in valoare de 3,2 mld. euro, din care jumatate apartinea sistemului bancar

In septembrie 2010, datoria externa totala a Romaniei ajungea la 89,3 miliarde euro sau 75% din PIB, suma impartita in felul urmator:

- 17,3 miliarde euro datorie publica si public garantata, aici fiind inclusi si banii de la FMI si UE intrati in conturile Ministerului de Finante. Suma este in crestere cu 70% fata de 2004;

Spoiler: Datoria 2010

Cum a ajuns Romania la o datorie externa de 89,3 miliarde euro
de Cristian Orgonas
Luni, 29 noiembrie 2010, 10:33

La sfarsitul anului 2004, datoria externa a Romaniei era de 21,5 miliarde euro sau echivalentul a 38% din PIB. In anul respectiv, datoria publica si public garantata era de 10,1 mld. euro, iar datoria privata ajungea la 8,2 mld. euro, suma din care 35% reprezenta datoria externa a bancilor. La aceste cifre se mai adauga si o datorie externa pe termen scurt in valoare de 3,2 mld. euro, din care jumatate apartinea sistemului bancar, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

In septembrie 2010, datoria externa totala a Romaniei ajungea la 89,3 miliarde euro sau 75% din PIB, suma impartita in felul urmator:

- 17,3 miliarde euro datorie publica si public garantata, aici fiind inclusi si banii de la FMI si UE intrati in conturile Ministerului de Finante. Suma este in crestere cu 70% fata de 2004;

- 37,7 miliarde euro datorie privata, cifra in crestere cu 380% fata de 2004, insa in scadere cu 4,2% fata de sfarsitul anului 2009. Din aceasta suma, 15 miliarde euro reprezinta datoria externa a bancilor.

- 7,7 miliarde euro reprezentand depozitele nerezidentilor, in crestere de 20 de ori fata de 2004. O parte din crestere se datoreaza insa si transformarii in 2009 a unei parti din datoria externa pe termen scurt, in depozite pe termen lung;

- 17,6 miliarde euro reprezentand datoria pe termen scurt, suma in crestere de 5,5 ori fata de 2004, insa in scadere fata de maximul din 2008. Datoria pe termen scurt a bancilor este de 6,4 miliarde euro;

- 9 miliarde de euro reprezentand banii de FMI care au intrat in conturile BNR.

Aici se poate observa evolutia anuala a datoriei externe pe sectoare.

De asemenea, in graficul de aici se poate vedea evolutia datoriei externe pe termen scurt si mediu-lung aferente bancilor. Astfel, dupa ce a atins un maxim de 24,8 miliarde euro in 2008 (34% din datoria externa totala), a scazut in prezent la 21,4 miliarde, adica 24% din datoria externa totala.

In acest moment, din datoria externa de 89,3 miliarde, statul si BNR sunt responsabili pentru aproximativ 27,5 miliarde (31%, aici intrand si transele primite pana acum de la FMI, UE si BM), iar companiile private pentru restul de 61,8 miliarde, dintre care 21,5 mld. euro este suma aferenta bancilor.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-8080570-cum-ajuns-romania-datorie-externa-89-3-miliarde-euro.htm

------------------------------------------
2011

Datoria externa a Romaniei se apropie de 100 miliarde euro. Cine ne-a imprumutat si cu cat?
La sfarsitul lunii septembrie, datoria externa totala a Romaniei era de 97,9 miliarde euro, in crestere cu 8,6 miliarde euro comparativ cu septembrie 2010, iar daca ritmul actual de crestere se va pastra, cel tarziu in ianuarie 2012 vom depasi pragul psihologic de 100 miliarde euro, moment care in mod sigur va genera din nou intrebari de genul “unde s-au dus banii?”

Spoiler: Datoria 2011

Marţi, 13 decembrie 2011, 14:17

Datoria externa totala

Din datoria externa in valoare de 97,9 mld. euro, datoria pe termen mediu si lung insumeaza 75,3 mld. euro, in crestere cu 3,6 mld. euro in ultimele 12 luni, iar datoria pe termen scurt 22.6 miliarde euro, cu 5 mld. euro peste cea din septembrie 2010.

Din datoria pe termen mediu si lung, 20,3 miliarde euro reprezinta datoria publica si public garantata, in crestere cu 2,9 miliarde euro in ultimul an.

Mai departe, datoria negarantata public – respectiv datoriile companiilor – insumeaza 36,9 miliarde euro, in scadere cu 0,8 miliarde euro fata de septembrie 2010, in timp ce depozitele nerezidentilor au crescut cu 0,5 miliarde euro si au ajuns la 8,2 mld. euro. La aceste sume se mai adauga cele aproape 10 miliarde euro care au venit de la FMI si au intrat direct in conturile BNR.

Datoria publica externa

Insumeaza 18,7 miliarde euro, cel mai mare creditor fiind Uniunea Europeana cu 5 miliarde euro – acesti bani au fost virati ca parte a acordului cu FMI. La aceste 5 miliarde se adauga inca 2,2 miliarde euro virati de FMI direct in conturile Ministerului de Finante.

Mai datoram 6 miliarde euro altor institutii multilaterale de tipul BIRD, BEI sau BERD, in timp ce emisiunile de obligatiuni insumeaza 4,3 miliarde euro, cei mai mari creditori fiind Deutsche Bank si Erste cu 1,4 mld. euro, respectiv 1,1 mld. euro. Practic, 70% din datoria publica externa a Romaniei este catre organismele financiare internationale, situatie care are atat avantaje (dobanzi mai mici) cat si dezvantaje (constrangerile impuse de FMI & co).

Datoria externa garantata public

Insumeaza 1,54 miliarde euro, principalii creditori fiind si in acest caz institutiile multilaterale cu 56% din total (datoram BEI 0,32 mld. euro, BIRD 0,18 mld. euro, BERD 0,1 mld. euro), investitorii privati detinand restul de 44%.

In acest tip de datorie intra in principal imprumuturile pe care companiile le fac cu garantia statului, cel mai des fiind vorba despre companii de stat care fara aceste garantii ori nu s-ar putea imprumuta, ori dobanzile ar fi prea mari. Totusi, statul poate garanta si imprumuturile companiilor private – spre exemplu, Ford a luat de la BEI 0,4 miliarde euro cu garantii guvernamentale, banii urmand a fi investiti in fabrica de la Craiova.

Datoria externa negarantata public

Totalizeaza 36,9 miliarde euro, suma din care 3,2 miliarde euro au venit de la institutiile multilaterale (BERD 1,8 mld. euro, BEI 0,94 mld. euro), iar restul de la creditori privati.

Practic, aici intra imprumuturile externe contractate de companii inclusiv banci, iar daca analizam evolutia istorica observam ca cea mai mare crestere anuala a avut loc in 2007 si 2008, ani in care datoria negarantata public a crescut cu 8,5 mld. euro, respectiv 10,4 mld. euro. Pentru comparatie, in ultimii trei ani, acest tip de datorie a crescut cu doar 1,4 mld. euro.

Datoria pe termen scurt

Reprezinta datoria externa a carei scadenta nu depaseste un an, insa BNR nu prezinta date in ce priveste structura acestei datorii.

Dupa cum se poate observa in graficul alaturat, datoria pe termen scurt a crescut cu 20 miliarde euro intre 2005 si 2008, a urmat o scadere semnificativa in 2009, apoi o noua crestere de peste 8 miliarde euro in 2010 si 2011.

Datoria externa pe termen scurt este formata atat din capitaluri speculative (bani fierbinti), cat si din imprumuturile pe termen scurt – de regula un an – pe care companiile (banci si multinationale in special) le-au primit din strainatate, iar in momentul in care situatia economica se inrautateste, capitalurile speculative sunt primele care ies din tara, evolutie care pune presiune pe cursul valutar. Prin urmare, cu cat nivelul datoriei pe termen scurt este mai mare, cu atat mai vulnerabila este moneda unei tari.

Sursa tuturor datelor de mai sus este BNR.
http://economie.hotnews.ro/stiri-fi...pie-100-miliarde-euro-cine-imprumutat-cat.htm

--------------------------------------

2004

21,5 miliarde euro Datorie externa totala publica si privata( datoriile bancilor din Romania catre bancile mama din tarile lor ,datoriile companiilor din romania ,datoria populatiei la banci ,etc)

2011
97,9 mld. euro Datorie externa totala publica(a statului) + privata

2004--2011 = 76 miliarde euro crestere a datoriei externe in 7 ani ,oare se vad efecte benefice in urma acestei cresteri ?

 

[DeletedUser]

Industria auto europeană, gata sa renunte la 500.000 de angajaţi
2 August 2012
Industria auto din zona euro este pe cale să efectueze un val de disponibilizări, în cel de-al cincilea an consecutiv de contracţie a pieţei, potrivit unei analize Bloomberg. Angajaţii fără contracte permanente, în număr de 1,5 milioane, sunt cel mai uşor de concediat şi vor avea probabil cel mai mult de suferit, comentează Lars Holmqvist, fostul preşedinte al asociaţiei producătorilor europeni de piese auto , care a precizat că în industrie lucrează în total 7 milioane de persoane.

Industria auto a "tăiat" în ultimii cinci ani aproximativ 800.000 de locuri de muncă. Şomajul din zona euro a ajuns în iunie la 11,2%, un nou record, iar cererea pentru automobile scade odată cu creşterea numărului de persoane fără un loc de muncă. Zona euro are 17,8 milioane de şomeri.
"Devine tot mai clar că producţia şi numărul angajaţilor sunt, la unii producători, cu mult peste capacitatea necesară ţinând cont de scăderea vânzărilor de autovehicule din zona euro. Excesul de capacitate de producţie este principala problemă. Vânzările scăzute omoară aceste companii", spune Ian Fletcher, analist la IHS Automotive, Londra.
http://www.incomemagazine.ro/artico...a-gata-sa-renunte-la-500-000-de-angajati.html

 

[DeletedUser]

Dezastru la Bruxelles: operația a reușit, pacientul e mort
Franța si Germania: “e de bine”. Bine pentru cine?

De acum înainte, statele din zona euro care întrec măsura la cheltuieli si depășesc deficitul de 3% vor fi pedepsite automat. Nu va mai fi nevoie sa se voteze pedepsirea lor in Parlamentul European.

Pe scurt, asta s-a decis la Bruxelles. O decizie excelenta! Excelenta…pentru anul 2005! Pentru ca o asemenea decizie e foarte eficienta in prevenirea crizelor viitoare. Dar n-are nici o treaba cu criza care deja face ravagii acum, in Uniunea Europeana. Statele UE deja sunt îngropate in datorii pana peste cap: problema lor nu este in viitor, ci cum vor ieși din rahat acum, in următoarele luni!

Daca un asemenea mecanism de “stabilitate” ar fi fost introdus acum 6 ani, probabil ca dezastrul economic ar fi fost ceva mai mic acum. Dar sa-l introduci acum, in 2011, e ridicol!

E ca si când medicul ar veni la un bolnav de pneumonie in ultimul stadiu si i-ar spune…sa nu mai bea apa rece când e transpirat! Doctore, ești nebun? Pai asta moare-n doua ore: când sa mai transpire si când sa mai bea?

Singura măsura cu efect imediat e o gluma proasta!

Tarile din zona euro vor acorda FMI încă 200 de miliarde de euro pentru ajutorarea tarilor aflate in dificultate:
Adică FMI a rămas lefter…iar tu ii dai bani lui, fără dobânda…ca sa-ti dea el banii ție înapoi, cu dobânda? Hahaha!
Adică, după ce abia ai certat tarile falimentare ca s-au împrumutat prea mult si ai inventat un “Mecanism de Stabilitate”, le mai dai alți bani sa toace in continuare! Pai ești chior? n-ai văzut ca toate împrumuturile sunt bani aruncați pe fereastra?

Exemplul Greciei sau al României ar trebui sa fie clar: au tocat zeci de miliarde de euro pe pensii si salarii si rezultatul e ZERO! Economia e in plina prăbușire, iar sectorul privat e in coma. Pentru ca n-au avut sânge-n ele sa dea afara trei sferturi din bugetari si sa declare falimentul sistemului de pensii: ca alta soluție evident nu mai este! Așa ca după ce au tocat banii, acum au nevoie de alții. Si de alții. Si de alții. Pai nu e o tâmpenie sa le tot dai?

Oricum, ăștia 200 de miliarde care merg la grămada pentru toți, sunt evident ultimul efort pe care îl mai poate face Uniunea Europeana pentru membrii ei. Gata, alți bani nu mai sunt. Nici FMI nu mai are. Plăcinta comuna s-a terminat. Slavă Domnului!

De acum încolo, o sa mâncați…capitalism pe pâine! Ca alta soluție nu mai aveți!

Marea Britanie: la revedere UE si succes in viața!

David Cameron, premierul britanic:

“Daca nu poți obține siguranța in interiorul tratatului, este mai bine sa ramai in afara. […] Ce a ieșit nu este in interesul Marii Britanii, prin urmare nu am acceptat”.

“Succes zonei euro in a-si rezolva problemele”.

Comentariile sunt inutile.

“Cumpărați arme si mâncare si fugiți in munți!”

Nu eu zic asta. Ci economistul sef al UBS, cea mai mare banca elvețiana. In ultimul sau raport către conducerea băncii, Larry Hatheway scrie ca sfârșitul zonei euro va avea va rezultat “sfârșitul lumii” si scăderi cu 20% a PIB-ului pentru state creditoare (ca Germania) si cu 40% pentru datornici (ca Grecia sau România).

La fel spune si Jim Reid, credit strategist la Deutsche Bank: dacă Angela Merkel nu va permite Băncii Centrale Europene să împrumute tarile in situație de faliment, atunci singurul sfat de investiții pe care îl poate da este să săpați o groapă în pământ și să vă ascundeți.

Iar Angela Merkel nu a permis noi împrumuturi. Si de ce ar fi permis? Ce ar fi rezolvat încă un împrumut?

Socialiștii sunt si vor rămâne orbi. Pana in clipa morții!

Politicienii actuali si economiștii lor, au fost crescuți in ideea socialista ca “consumul creste economia”. O prostie, desigur: depinde ce fel de consum! Si ce fel de economie! Pe banii cui? Daca patronii ajung sa vândă pe bani luați cu forța tot de la ei, prin taxe aberante, înseamnă ca-si dau marfa pe gratis!

http://capitalismpepaine.wordpress....bruxelles-operatia-a-reusit-pacientul-e-mort/

O sa dispara moneda EURO ? da o sa dispara , toate tarile din Europa sunt indatorate ,singura tara din Europa care chiar daca are datorii inca au o economie care produce este Germania dar si Germania o sa se duca pe tobogan cand se va prabusi Euro si probabil si Uniunea Europeana o sa se desfiinteze in scurta vreme si automat ce o sa scada consumul in celelalte tari si in Germania va fi jale dar nu cum va fi in Romania

De urmarit discursurile lui Nigel farage parlamentar britanic in parlamentul european din pacate sunt in limba engleza .

[YOUTUBE]2-Hz-mrplKU[/YOUTUBE]
[YOUTUBE]5DlVFKBwbuU[/YOUTUBE]

 

[DeletedUser]

Datoria externă a României

Iul 6th, 2011

<<Daca este adevarat-asa se pare-, atunci cine va raspunde pentru distrugerea poporului roman? Nu mai pot sa tip pentru ca in tara mea nu am unde sa ma ascund! De rusine..Plang si ma intorc cu fata la Dumnezeu si la trimisul lui Dumnezeu pe Pamant. O data s-a numit Zamolxis si apoi a venit IISUS

Subject: Opt ani de foame, pentru plata datoriei externe .


Practic, Jaful a inceput de pe acolo, de la periferii, pentru ca sa se termine in zona buzunarului cetateanului de rand. Se rade tot, sa nu ne mai ramana nimic!

În decembrie ’89, România era într-o situaţie paradoxală. Pe de-o parte, populaţia răbda de foame – pe de altă parte, Republica Socialistă România avea în conturi două miliarde de dolari cash (bani care vor dispărea în anii ’90). Mai mult, în afară de aceşti bani, România avea investiţii şi datorii de recuperat în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari. Şi, ca paradoxul să fie total, România nu mai avea datorii externe.


Nota personala t cei care nu a au prins cum era inainte de 89 cand alimentele se dadeau pe cartela ,motivul era pt ca Ceausescu a vrut sa plateasca datoria externa si nu pt ca ar fi vrut sa chinuie poporul roman tinandu-l in foame si frig ,practic ce producea agricultura mare parte din productie era exportata pt valuta si de asta nu mai ramanea destula mancare in tare ,romanii nu au inteles asta .


Povestea începe în anii ’70, când statul român se împrumută masiv pentru industrializarea forţată a ţării dar şi pentru investiţii externe megalomanice. Dorinţa lui Ceauşescu era ca România să devină o putere politică şi economică importantă, iar el – un lider mondial.

La început, totul părea să meargă bine, dar în urma unor tranzacţii speculative cu grâu şi petrol, ţara intră în blocaj financiar şi încetare de plăţi. În septembrie 1981, România lui Ceauşescu atingea vârful datoriei externe: 10,17 miliarde de dolari. Ştefan Andrei, vice-prim ministru cu probleme de comerţ exterior la acea vreme, îşi aminteşte foarte clar momentul. Statul comunist nu mai avea bani nici pentru cele mai elementare plăţi. “Atunci ne găseam în situaţia în care şi piloţii primeau bani în servietă, ca să plătească aterizarea şi decolarea de pe aeroporturile străine”, spune fostul ministru.

România ajunsese la mâna celor mai mari state creditoare adunate în Clubul de la Paris şi Fondul Monetar Internaţional. Negocierile au fost foarte dure. Sub presiune, Nicolae Ceauşescu ia o hotărâre pe care unii o consideră eroică, alţii criminală: plata tuturor datoriilor externe înainte de termen. Ştefan Andrei povesteşte că, deşi FMI-ul cerea penalizări pentru plăţi anticipate, Ceauşescu, împins şi de Elena Ceauşescu, au hotărât să plătim chiar dacă pierdem.

Pentru plata datoriei, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării ia calea exportului. Coada la mâncare devine un obicei. Se instituie raţionalizarea produselor de bază, iar benzina şi alimente ca pâinea, uleiul, zahărul şi făina încep să fie distribuite pe cartele. Despre portocale sau măsline, românii auzeau la sărbători. “El, acolo la Scorniceşti, nu mânca măsline. Puteam să dăm tractoare şi să luăm măsline din Grecia, dar el a spus «Nu, dragă, lasă. Ai noştri nu mănâncă măsline»”, îşi aminteşte Andrei.
------------------------------------------------

În paralel cu plata datoriilor externe prin eforturi inumane din partea populaţiei, se continuă şi investiţiile în alte ţări. Şi cei din anturajul dictatorului erau îngrijoraţi. Ion Coman era secretarul Comitetului Central al PCR , responsabil de gospodaria de partid. “În discuţia pe care am avut-o eu cu el în octombrie 1989, în urma unei situaţii mai deosebite a temperaturii, spunându-i «Există un pic de nemulţumire, daţi un pic de căldură, pentru că e frig, în special pentru cei mici», răspunsul lui a fost: «Mai răbdăm încă puţin, avem două miliarde de dolari în bancă, avem creanţe de 5-6-7 miliarde de dolari, facem noi o bancă şi dăm noi cu dobândă mică ţărilor în curs de dezvoltare»”.

România devine o bancă pentru ţările în curs de dezvoltare. În timp ce la Timişoara începea revoluţia, Ceauşescu era în Iran. “Voia Ceauşescu, împreună cu iranienii, să facă aşa o bancă şi să-şi scoată pârleala, dacă mi se scuză expresia, să devină ei cămătarii lumii”, spune Bogdan Baltazar – fost director în Ministerul Afacerilor Externe pe zona Africa şi Orientul Mijlociu.

În aprilie 1989, Nicolae Ceauşescu anunţă rambursarea integrală a creditelor internaţionale, spre bucuria întregului popor. România scăpase de datorii şi avea investiţii uriaşe. 8 luni mai târziu, Ceauşescu moare şi, odată cu el, mor şi investiţiile. “În totalitate, după calculele pe care noi le-am făcut la vremea respectivă, imediat după decembrie 1989, erau 8,6 miliarde dolari SUA”, spune Ioan Pârgaru – fost director la Direcţia de Comerţ Exterior.

Aproape 9 miliarde de dolari s-au investit în întreaga lume. Acum, în 2011, datele oficiale vorbesc de doar 2 miliarde şi jumătate de dolari. Diferenţa nu a fost recuperată de români, ci ori a fost ştearsă, ori s-a pierdut.

Africa, Sudan. Am pornit pe urma banilor României pe cel mai sângeros tărâm din ultimii 50 de ani. Când spui Sudan, spui malarie, febra galbenă, instabilitate politică, sărăcie, războaie civile şi genocidul de la Darfur. În Sudan, România a construit fabrici, instalaţii petroliere, clădiri pentru instituţiile statului, case. În total, Sudanul ne datorează 170 de milioane de dolari.

De cum am pus piciorul în Sudan au început restricţiile. Mai peste tot îţi este interzis să filmezi, pentru a nu scoate la iveală problemele din această ţară. Singurul loc în care poţi filma liniştit este clădirea parlamentului din capitala Khartoum. Este mândria Sudanului şi a fost construită în anii ’70 de români, pe banii românilor. Arhitectura ne este familiară, semn că pe undeva mâna lungă a comunismului românesc a ajuns departe. Casa poporului din Khartoum nu seamănă cu Casa Poporului din Bucureşti, ci poate cu Palatul Pionierilor, aşa cum era pe vremuri. Oficialii sudanezi o numesc “un cadou foarte frumos” şi spun că sudanezii simpatizează românii.

Relaţiile cu Sudanul s-au poticnit înainte de căderea lui Ceauşescu. Din anii ’80, au avut loc nenumărate conflicte între nordul dominat de musulmani şi sudul populat de triburi care încercau să obţină independenţa. După un conflict care a durat aproape 20 de ani şi a făcut nenumărate victime, beligeranţii au semnat un acord. Din iulie anul acesta, Sudanul se va despărţi în două ţari, cel mai probabil Sudanul de Sud şi Sudanul de Nord. În noile condiţii, este foarte greu de spus dacă România va mai putea recupera ceva din cele 170 de milioane de dolari. Care dintre cele două noi state va plăti datoria?

Oficial, habar n-avem cine şi cât ne datorează

“Sudanul este o ţară care a refuzat negocierea datoriei şi plata datoriei de foarte mulţi ani”, spune Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi Finanţelor. Cine ar trebui să se ocupe în România de recuperarea acestor datorii? Dupa numeroase solicitari, Ministerul de Externe a dat un răspuns la întrebarea noastra: “Ceea ce vă recomand este să vă adresaţi instituţiei competente în domeniu, respectiv MEC, în calitatea sa de urmaş istoric al tuturor ministerelor cu profil industrial din epoca socialistă”, ne-a transmis Doris Mircea-Director Comunicare în MAE. La Ministerul Economiei, nimeni nu ştia nimic, aşa că am încercat la Ministerul Finanţelor. Răspuns? Personalul abilitat are agenda încărcată.

Răzvan Orăşanu, fost şef la Agenţia de Valorificare a Activelor Statului, ne lămureşte de ce acest subiect este un cartof fierbinte, pasat de la o instituţie la alta: “Statul român, şi v-o spun cu toată răspunderea, nu are în momentul de faţă un bilanţ complet al tuturor bunurilor, acţiunilor şi creanţelor pe carele deţine”. Şi mai grav este că multe ţări care ne sunt datoare nici nu mai apar în listele oficiale. Ioan Pârgaru, fost şef al Comerţului Exterior spune că lipsesc Sri Lanka, Bangladesh, Filipine, Maroc şi multe altele. Completează Ştefan Andrei: “Noi am avut active de vreo 100 de milioane convertibile cu Polonia, 60 de milioane cu Bulgaria şi vreo 100 şi ceva de milioane cu Rusia. Astea nu apar nicăieri”.

Sudanul ne recomandă soluţia indiană

În biroul lui Al Wassila Al Samani, fost ministru de extrerne şi actual ministru al resurselor umane din Sudan, aflăm şi punctul de vedere oficial. Sudanul nu se mai gândeşte să plătească datoria: “Datoriile, da, avem datorii. Dar de când provin ele, din ce an? Mai mult de 30 de ani. Şi vă dau un exemplu, avem datorii la India… Când am vorbit cu ei despre îngheţarea sau uitarea lor, datoriile au reînnoit comerţul. Datoriile Sudanului erau de 50 de milioane, acum indienii au uitat de ele, acum au investit mai mult de 7 miliarde în Sudan, şi cu siguranţă din 2002, de când au devenit foarte activi în Sudan, ei au făcut foarte mulţi bani. Asta vrem şi de la România. În perioada când am fost ministru de Externe, când am vizitat România le-am spus: lăsaţi datoriile acum şi începeţi să faceţi activităţi comerciale. Veţi face mult mai mulţi bani decât aveaţi de luat. Uitaţi de ele când veniţi să faceţi afaceri aici. Pentru că banii pe care o să-i faceţi sunt …Oh, my God! V-am spus experienţa Indiei”.

Soluţia de a recupera banii prin investiţii se pare că nu a fost luată în calcul de autorităţile de la Bucureşti. După multe insistenţe, reuşim să ne întâlnim cu un responsabil din partea Ministerului de Finanţe. “Rolul Ministerului de Finante este de a recupera creanţa. Noi avem un stoc de creanţe moştenit din ’94 pe care noi trebuie să-l recuperăm”, ne-a declarat Bogdan Drăgoi, secretar de stat care se ocupă de recuperarea datoriilor.

Reluarea afacerilor şi ideea proastă a lui Omar Hayssam

Şi totuşi au existat încercări de a recupera datoria din Sudan. Dar nu din partea statului român. La începutul anilor 2000, în Sudan a fost un boom al petrolului. Câţiva oameni de afaceri au simţit oportunitatea. Este celebră o fotografie din bazarul din Khartoum în care apar Dinu Patriciu, Omar Hayssam şi fostul consilier prezidential Dorin Marian. “Patriciu s-a dus acolo să concesioneze nişte câmpuri petrolifere. Eu aş fi fost de acord şi să preia Patriciu, căci se putea prelua de la el o parte din această creanţă. Numai că nu ştiu de ce nu s-a finalizat şi asta”, spune Ioan Pârgaru. Din surse locale am aflat că afacerea românilor în Sudan n-a mai avut loc din cauza lui Omar Hayssam, care a încercat să vândă arme rebelilor din sud. Hayssam a fost expulzat imediat”.

Săracii care produc 75 de tone de aur pe an

Sudanul este sarac doar pentru sudanezii de rând şi poate pentru români, atunci când vine vorba de datorii. Preşedintele celei mai importante companii petroliere ne-a primit cu zâmbetul pe buze. El spune că exportă 500.000 de barili/zi, adică de doua ori mai mult decât consumul zilnic al României. Mare parte din infrastructura petrolieră sudaneză este făcută de români, dar petrolul sudanez n-a ajuns niciodată la noi. “Pot să vă spun că avem resurse mari de petrol, sunt miliarde de barili, avem rezerve foarte mari de gaz natural în Marea Roşie şi avem foarte mari descoperiri. La sfârşitul acestui an cred că vom deveni ţara africană cu cel mai mare export de aur; producţia noastră anuală este de 75 de tone de aur. Avem si alte resurse minerale”, spune petrolistul sudeanez. O tonă de aur valotează acum în jur de 46 de milioane de dolari, aşa că datoria Sudanului faţă de România ar putea fi acoperită cu doar 4 tone


Cadou de două miliarde făcut în 2005 Irakului

În 2005, datoria Irakului catre Romania era de 2,6 miliarde de dolari. Relaţia privilegiată pe care Nicolae Ceauşescu a avut-o cu Sadam Hussein a făcut ca România să investească enorm în Irak. Noi le-am făcut drumuri, foraje petroliere, căi ferate, fabrici ciment şi de armament, lucrări de irigaţii. Ce s-a întâmplat cu banii din toate acestea? Clubul de la Paris, aceeaşi instanţă care în 1981 obliga România să-şi plătească datoriile, în 2005 ne-a cerut să iertă datoria statului irakian în proporţie de 80% – adică mai bine de 2 miliarde de dolari, iar restul datoriei a fost eşalonat pe 23 de ani cu 5 ani de graţie. Prin urmare, irakul işi termină de plătit datoriile abia în 2028.

“Unde a greşit România, după opinia mea, a greşit acolo unde nu a cerut o implicare mai consistentă în procesul de reconstrucţive a Irakului. Au fost ţări care au obţinut garanţii serioase în procesul de reconstrucţie, în legătură cu accesul la resursele Irakului, şi cu accesul companiilor din ţările respective la procesul de reconstrucţie, care compensau în oarecare măsură anularea sau reducerile de datorii ale Irakului”, spune Varujan Vosganian.

În 2007, chiar ministrul Vosganian a semnat un acord prin care datoria externa a Mozambicului fata de Romania era reducă cu 90%. De la 140 de milioane de dolari – ne-am mulţumit cu 14.

Un miliard îngropat la Krivoi Rog

Krivoi Rog, Ucraina. Un loc în care România a investit enorm: aproape un miliard de dolari. Acum, această investiţie nici măcar nu apare pe vreo listă oficială pentru recuperare.

Dolinska. Un oraş ucrainean cu 20.000 de locuitori, la 700 de kilometri de România. Pentru cei mai mulţi dintre noi, numele nu înseamnă nimic. Oraşul este construit de români. Noi le-am făcut spitalul, noi şcoala, primăria, blocurile şi drumurile. Lângă oraş se întinde combinatul, un colos pe 1.300 de hectare. Povestea eşecului de la Krivoi Rog începe în 1986, când cinci ţări socialiste au început lucrările la acest obiectiv imens. În ’97, ucrainienii au oprit lucrările şi acolo totul s-a transformat într-o ţintă pentru hoţi. Statul român încă mai plăteşte două milioane de dolari pe an pentru paza şi conservarea mamutului industrial.

O afacere comunistă din 1997

Şi în ţara lui Fidel Castro România a investit enorm. De la armament – la tractoare sau camioane. Pe vremuri, primeam tutun sau zahăr cubanez. Acum, nu mai primim nimic. O datorie care depăşeşte un miliar de dolari.

Unul dintre cele mai importante obiective făcute de români acolo este uzina de crom-nichel Las Camariocas. Partea română a livrat utilaje pentru acest combinat. Iar plata pentru produsele livrate acolo trebuia să se facă în produse de nichel şi cobalt, începând cu anul 1997. Cubanezii au îngheţat relaţiile cu noi şi, deşi recunosc datoria istorică, încearcă s-o uite.

Exportatorii lui Ceauşescu – primii superpatroni

Neglijată de autorităţile noastre din incompetenţă sau interes, recuperarea datoriilor externe a devenit mană cerească pentru mai multe companii private. Fostele firme de comerţ exterior, multe dintre ele – anexe ale securităţii, au intrat în acest joc sau, mai bine zis, n-au ieşit. Aşa se face că, după revoluţie, aceste firmele ale statului s-au privatizat şi au recuperat datoriile României diect în conturile lor, iar statul nu a mai primit mare lucru.

În regimul Ceauşescu, toate contractele treceau prin intreprinderile de comerţ exterior. După 22 decembrie ’89, când deja aveau contractele pentru 1990, au luat legătura cu partenerii: “Mon cher, la noi aici e libertate deplină, aşa că eu mă ocup să se achite, întreprinderile să facă produse şi dumneata îmi dai mie banii” – face reconstituirea un responsabil din Finanţe. “În această situaţie, cel mai bine e sa creezi haos. Ca să poţi să lucrezi. A dispărut arhiva ministerului comerţului exterior.”

Cazul Siriei este relevant. România a făcut acolo rafinării, fabrici de ciment, combinate chimice, irigaţii pe mii de hectare. Investiţiile s-au derulat prin Industrial Export – o companie a statului. În 1990, datoria Siriei se ridica la 100 de milioane de dolari. După revoluţie, Industrial Export a recuperat în conturile proprii 36 de milioane de dolari. Statul român plătise totul: utilajul făcut de Grivita Rosie, transportul, oamenii care au lucrat acolo.

Cum am scăpat de comoara de la Murzuk

Libia. Relaţia deosebită a lui Ceauşescu cu colonelul Gaddafi a fost fructificată în nenumărate contracte comerciale. Noi am făcut în Libia drumuri, zeci de şcoli, sute de blocuri, am exportat arme. Libienii au fost mărinimoşi: au permis românilor să concesioneze un câmp petrolifer, Murzuk, pe 20 de ani, cu posibilitate de prelungire. Până în 1993, statul român a investit acolo peste 50 de milioane de dolari. Guvernul Văcăroiu vinde apoi concesiunea unor spanioli. Tranzacţia se derulează prin Rompetrol, companie a statului. O parta din plată se face la încheierea tranzacţiei, restul de bani – 85 de milioane de dolari – urmând să fie plătit în timp. Rompetrol se privatizează, iar cele 85 de milioane nu ajung la stat, ci în conturile companiei.

“Cea de-a doua tranşă nu a mai intrat în contul statului, motiv pentru care statul român este parte în procesul cu Rompetrol – de data asta societate privată – pentru recuperarea sumei de 88 de milioane de dolari plus 200 de milioane de lei, care de fapt reprezintă stoc şi dobânzi”, Bogdan Dragoi, secretarul de stat de la Finanţe.

Reprezentanţii companiei petroliere sunt cât se poate de fermi: nu au de gând să dea statului nici un ban: “În principiu, societatea se privatizează cu drepturile şi obligaţiile pe care le avea înainte de privatizare. Singura diferenţă poate fi atunci când statul român, cel care vinde, îşi rezervă un anume drept sau obligaţie, ceea ce nu s-a întâmplat”. Aşa că, incompetenţa sau interesul celor de la Finante adaugă noi sume pe lista banilor pierduţi de România. Mai trebuie precizat doar că, din zăcămintele din Marzuk, s-a scos doar anul trecut petrol de peste 1 miliard şi jumatate de dolari.

Răspunsul năucitor al lui Ghaddafi, în anii ’90: “Nu discut decât cu Ceauşescu”

În plus, din Libia au mai rămas de recuperat şi alte câteva zeci de milioane de dolari pentru drumurile făcute de romani. Dupa ’90, răspunsul lui Gaddafi a fost năucitor: voia să discute doar cu Ceauşescu. Povesteşte Ştefan Andrei: “Când s-au dus acolo să discute problema cu libienii, ştii care a fost răspunsul lor? Preşedintele Ghaddafi a zis că are nişte înţelegerie special cu Ceauşescu – vine Ceauşescu aici sau vine el la Bucureşti, la întâlnirea cu Ceauşescu. Ce să mai discute…”

Egiptul ne datora, în ’89, 470 de milioane de dolari. Acum, datoria a dispărut.

“Cel puţin în perioada în care eram ministru de Externe, a fost o astfel de înţelegere cu Egiptul care şi-a reglementat datoria faţă de România prin exporturi”, spune Teodor Melescanu. Înainte de 1989, România construise în Egipt fabrici de ciment şi de produse chimice, a construit linii electrice de înaltă tensiune, conducte de alimentare cu apă pe zeci de kilometri. În schimbul acestor investiţii costisitoare, am primit în anii ’90… detergenţi de tip Jax şi Smash, sau insecticide.

Fostul deputat PSD Iosif Armaş este unul dintre numeroşii afacerişti care au profitat de pe urma datoriilor pe care le avem de încasat. Numele lui Armaş este asociat printre altele cu distrugerea staţiunii Băile Herculane, pe care a cumparat-o în condiţii dubioase în 2001. Cu doi ani înainte, în timpul guvernului Isărescu, s-a prezentat la Ministerul de Finanţe şi şi-a oferit expertiza pentru recuperarea datoriei de 72 de milioane de ruble, echivalentul a 72 de milioane de dolari din Vietnam. “Eu am lucrat cu un coleg străin care făcea aşa ceva şi atunci am zis hai să încerc şi eu. Şi normal că am depus o cerere la Ministerul de Finanţe, am primit creanţa din Vietnam care a fost dolar pe dolar”, ne-a declarat omul de afaceri Iosif Armas. Rezultatul: din 72 de milioane, noi ne-am ales cu orez în valoare de 18 milioane de dolari pe care l-a vândut Armaş.

Recuperarea creanţelor româneşti cu o firmă care nu există

Investiţiile lui Nicolae Ceauşescu se regăsesc şi pe malurile Tamisei. Şi asta pentru că în Londra sunt multe firme care au încercat să cumpere creanţe pe care le avea România. Unele chiar au reuşit. Este foarte interesant cum datoria Angolei, estimată la aproape 20 de milioane de dolari, s-a plimbat la mai multe companii, în mai multe ţări. În 1998, în timpul guvernului Radu Vasile, se cesionează datoria Angolei către Cobbham International Investements. În anul 2000, aceeaşi datorie este dată firmei Argirom, condusă de Iosif Armaş, care se obliga să plătească 15 la sută din valoarea iniţială, adică în jur de 2,7 milioane dolari. În 2003, guvernul Năstase cesionează datoria firmei Maxima Grup. Undeva, firul se rupe…

Am căutat la Londra o firmă care se cheamă Maxima Grup PLC. În registrul companiilor din Marea Britanie, nu există nicio firmă cu datele acestea. Datele apar însă în hotărârea guvernului român. Maxima Grup nici nu-şi putea găsi un sediu mai bun decât aproape de noul Scotland Yard. E oarecum normal, deoarece în firmă se pare că sunt băgaţi şi nişte foşti poliţişti. Administratorii clădirii nu au auzit în viaţa lor de această firmă: “N-a fost niciodata firma asta aici”, ne-au declarat telefonic. Atunci, se pune întrebarea cui a vândut România datoria pe care o avea în Angola: unei firme fantomă, unei firme care a dat o adresă greşită? Sau cineva din guvernul României a trecut pe hotărârea de guvern o adresă greşită… Sunt întrebări la care, normal, răspunsul trebuie să fie tot în România.

Gheorghe Piperea, avocat specializat în drept comercial, explică: “Există pe plan internaţional două sau trei locuri unde chiar există burse ale acestor creanţe. Unde se circularizează, se vând aceste creanţe. Nu s-a făcut acest lucru pentru că probabil sunt foarte multe lucruri de ocultat în privinţa acestor creanţe”. Problema e că pe bursă nu se mai pot da şi lua comisioane.

Guvernanţii Romaniei au vândut creanţe într-o totală lipsă de transparenţă. Pe ascuns, fără licitatii. Banii munciti de români înainte de 1989 s-au scurs în buzunarele speculanţilor.

Datoria Zambiei către România şi scandalul londonez

În lume sunt companii care s-au specializat tocmai pe cumpararea datoriilor de la ţări aflate în imposibilitatea de a se apăra. Aceste companii – un fel de fonduri de investiţii în datorii – au fost numite Fondurile Vulturului. Tim Jones lucrează pentru o organizaţie non-guvernamentală britanică înfiinţată pentru a lupta împotriva acestor fonduri. Un scandal imens, care a avut în centru România şi Zambia, a fost declanşat acum câţiva ani la Londra. Pe malurile Dâmboviţei nu s-a auzit însă nimic.

Când datoriile Zambiei au început să fie şterse de anumite guverne, câteva companii private au cumpărat datoriile pentru bani foarte puţini. Una dintre ele a fost Donegal International, care a cumpărat datoria către România. Zambia datora României aproape 30 de milioane de dolari. Guvernul Radu Vasile a vândut, pe ascuns, către “Donegal”, o companie cu sediul în Insulele Virgine, datoria Zambiei la un preţ cu puţin peste 3 milioane de dolari. Adică 10 la sută din valoarea datoriei.

Donegal International a dat în judecată Zambia şi a cerut să îi fie plătite 55 de milioane de dolari în contul datoriilor pe care le răscumpărase de la România. “Ei au cumpărat de la România pentru 4 milioane de dolari şi apoi au dat în judecată în Tribunalul britanic guvernul din Zambia. Până la urmă au reuşit să câştige 15 milioane de dolari”, spune Tim Jones. Un profit de 12 milioane de dolari pentru Donegal. Pentru România? Un minus de 27 de milioane.

Cazul a fost extrem de controversat. Însuşi primierul britanic de atunci, Gordon Brown, a luat atitudine împotriva practicilor prin care speculanţii de creanţe se îmbogăţesc: “Condamnăm perversitatea cu care Fondurile vulturului (“Vulture funds”) cumpără datorii la preţuri reduse şi fac profit dând în judecată ţara debitoare pentru a obţine un câştig ieşit din comun şi imoral. Este revoltător!”

La presiunea mass-media şi a organizaţiilor non-guvernamentale, legislaţia a fost schimbată . De anul trecut, nicio companie britanică nu mai poate cumpăra datorii în contul ţărilor africane sau al celor din lumea a treia.

Măsura luată de britanici a avut ecou şi în România. Ministerul de Finanţe refuză acum să mai negocieze cedarea creanţelor. Nu mai cedează creanţe, dar nici nu face mare lucru pentru recuperarea datoriilor. Miliarde de dolari. Multe din ţările care au datorii către noi au posibilitatea să plătească. Dar nu o fac pentru că la noi nici măcar nu se ştie bine cine ar trebui să se ocupe de acestă problemă. Aşa că nu ne recuperăm banii, dar ne împrumutăm. România datorează altora mai bine de 90 de miliarde de euro. >>

http://www.indraznim.ro/?p=2944

 

[DeletedUser]

Din curiozitate si pt a face o comparatie am cautat sa vad cum a fost marea criza din anii 1929-1933 si am gasit cateva articole interesante .

Criza din 1929‑ 1933

De la Joia neagră (24 octombrie 1929), când a pornit avalanşa crizei, până când efectele ei au început să se resimtă la noi şi până când s‑au luat primele măsuri („curbele de sacrificiu”) a trecut mai bine de un an.

Guvernul ţărănist dintre 1928 şi 1930 a dus o politică de deschidere a pieţelor româneşti – a desfiinţat protecţionismul, a permis capitalului străin să intre mai uşor în ţară, a concesionat diverse monopoluri unor investitori străini.

Prima „curbă de sacrificiu” e impusă la 1 ianuarie 1931 de guvernul naţional‑ţărănist – salariile funcţionarilor publici scădeau cu un coeficient între 10 şi 25%.

Proiectul legii de conversiune presupunea o reducere cu 25% a datoriilor avute de ţărani către bănci. În loc să se voteze Legea conversiunii, la mijlocul lui decembrie 1931 se votează Legea suspendării executării datoriilor agricole.[1] Legea finală din 1932 prevedea însă o reducere a datoriilor şi a dobânzilor neplătite acumulate cu 50% (pentru proprietarii a mai puţin de 10 hectare) şi un termen de rambursare de maximum 30 ani pentru ceea ce mai rămânea de achitat, cu o dobândă de 4% pe an. Odată cu schimbarea guvernului Iorga, Legea conversiunii e declarată neconstituţională de Curtea de Casaţie. Legea conversiunii votate în octombrie 1932, în timpul guvernului Maniu, prevedea ca debitorii şi creditorii să ajungă la o înţelegere în privinţa sumei rămase de achitat, într‑un termen de un an şi jumătate. Însă conversiunea nu putea da rezultate atât timp cât nu se găsea o soluţie ca ţăranii să poată lua din nou credit pentru a se înzestra cu material agricol.

Deficitul bugetar cumulat pentru anii 1924 şi 1925 a fost de 3,5 miliarde de lei, căci balanţa s‑a făcut în fiecare an înainte de data de 30 iunie a anului următor, când a reieşit un excedent, căci nu fuseseră incluse în calcule toate cheltuielile. Acest excedent a fost apoi repartizat înainte de 30 septembrie, adică înainte să se fi scurs cele trei luni lăsate ca marjă de legislator. Astfel, deficitul se tot adâncea, acoperit fiind de calcule incomplete ce arătau un excedent.

Din bugetul statului de 32 de miliarde, cel al pensiilor era de 5,6 miliarde în 1931, din care 2,2 erau contribuţiile statului. Adică aproape 7% din buget mergeau spre pensionari.

În 1927, bugetul ţării fusese de 35 de miliarde, iar deficitul de un miliard. În 1928, bugetul creşte cu un miliard, iar deficitul ajunge la 5,5 miliarde. În 1929, bugetul rămâne de 38 de miliarde, iar deficitul e de 2 miliarde. În 1930, bugetul scade cu un miliard, iar deficitul e cu un miliard mai mare. În 1931, bugetul scade până la 35 de miliarde (Iorga va tăia 4 miliarde din buget în vara lui 1931, iar toamna se va mai tăia încă unul). În 1932, bugetul ajunge la doar 24 de miliarde.[2]

În 1929, leul redevenise după 12 ani convertibil în aur, moneda fiind devalorizată – un leu era convertibil în 0,10 g aur, nu 0,332, cum fusese până în 1917. Convertibilitatea leului a fost menţinută în anii următori, mulţumită împrumuturilor realizate. Primul împrumut (16 miliarde, în devize, pentru stabilizare) s‑a făcut în 1929 de la francezi, un consilier străin fiind impus pe lângă Banca Naţională. Nae Ionescu considera că acest împrumut a fost o eroare gravă făcută de Maniu, căci ne lega prea mult de piaţa financiară franceză. Acordarea celei de‑a doua tranşe era legată de anumite înlesniri la obţinerea unor concesiuni. Pe lângă prim‑ministrul de atunci, G. Mironescu, tratativele au fost purtate şi de ministrul de Finanţe, Mihai Popovici, care a rămas la Paris timp de cinci săptămâni în acest scop. Acest al doilea împrumut a fost semnat la începutul lui martie 1931. Şi această decizie a fost, în opinia lui Nae Ionescu, una greşită, mai bine fiind să se cedeze unele din drepturile de monopol pe care le avea pe vremea aceea statul. În plus, tratativele purtate de Popovici nu au făcut decât să înăsprească condiţiile generale pe care le discutase primul ministru: în loc de un împrumut de 5 miliarde cu o anuitate de 6,1 miliarde, el aducea 3,85 miliarde cu o anuitate de 8 miliarde.[3] Casa Autonomă a Monopolurilor se împrumută şi ea, în februarie 1932, la un grup de bănci franceze, iar în decembrie ia un împrumut în franci francezi şi olandezi. În august 1932, statul se mai împrumută şi la bănci elveţiene.

În 1931 salariile preoţilor ortodocşi au fost diminuate prima dată cu 12%, apoi cu 10‑23%, odată cu aplicarea curbelor de sacrificiu, iar cele ale altor categorii de funcţionari ai bisericii cu până la 60%. Preoţilor uniţi însă nu li s‑au tăiat decât 1,5‑3%. Numărul protopopilor ortodocşi fusese redus la 73, în timp ce cel al uniţilor era de 80. Preoţi întreţinuţi de stat sunt 1 la 1739 pentru ortodocşi, 1 la 1507 pentru catolici, 1 la 914 pentru luterani, 1 la 889 pentru uniţi, 1 la 751 pentru reformaţi, 1 la 630 pentru unitari.[4]

Anglia e prima ţară care renunţă la etalonul aur, în septembrie 1931. Din decembrie 1932, Franţa nu‑şi mai plăteşte datoriile de război şi refuză plata scadentă către America.[5] România renunţă la etalonul aur în mai 1932, iar în august 1933 suspendă plata datoriei externe, pe care o va relua însă un an mai târziu. Leul va fi devalorizat în toamna lui 1936.[6]

Cea de‑a doua „curbă de sacrificiu” e impusă în ianuarie 1932 de guvernul de uniune naţională al lui Iorga. În acel an, salariile funcţionarilor publici erau plătite cu o întârziere de două până la patru luni.

Cea de‑a treia „curbă de sacrificiu” va fi impusă la 1 ianuarie 1933. Prin ea s-au redus salariile şi pensiile cu 10‑12%.

La începutul lui 1933, guvernul Vaida‑Voevod semnează nefericitul Plan de la Geneva, prin care „experţii Genevei” ne impuneau măsuri bugetare. Cum starea economică devenise catastrofală, România se va eschiva de la prevederile acordului, la care va şi renunţa un an şi ceva mai târziu, şi va reveni la politica protecţionistă.

Datoria externă a României, de 2,9 miliarde de lei în 1921, a ajuns la un maxim de 141 miliarde în 1938, scăzând la 63 de miliarde în 1941, când s‑a şi încetat plata lor.[7]

În 1932, datoriile externe ale României erau de 3 feluri: datorii de război, „aranjamente de datorii” (împrumuturi foarte scumpe) şi cele „două împrumuturi de stabilizare şi înzestrare” (cu o dobândă efectivă de 11%). Nae Ionescu e de părere că diplomaţia ar putea obţine ştergerea datoriilor de război, căci chiar şi Anglia a sistat plata lor, şi reducerea celorlalte datorii.[8]

În 1931 au căzut Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Bercowitz, Banca Blank. În 1919, existau 486 de bănci, numărul lor crescând până la 1.122 în 1928 şi scăzând uşor odată cu începerea crizei economice.[9] Când Banca Marmorosch Blank era pe punctul de a‑şi înceta activitatea, Banca Naţională îi răscumpără „un portofoliu bancar de 2.000.000.000 de lei”[10], constrânsă fiind de guvernul Iorga‑Argetoianu, căci numeroşi oameni politici aveau de recuperat sume importante de la această bancă. De la căderea Băncii Blank până în februarie 1932, statul a mai dat băncilor trei miliarde de lei.[11]

Soluţiile profesorului la problemele pe care le avea ţara erau: în primul rând, restructurarea statului, astfel încât el să se potrivească realităţilor româneşti; instaurarea unui sistem economic autarhic, cu ruperea legăturilor cu Europa; renunţarea la sistemul economic capitalist; un guvern de „gospodari”; acceptarea unui deficit bugetar dacă acesta înseamnă mai multe investiţii; mai puţini funcţionari, dar plătiţi corect; stoparea plăţii datoriilor externe ale statului, crearea de monopoluri de stat, activarea economiei naţionale prin crearea unei bănci de stat, colaborarea cu ţările din sud‑estul Europei[17] etc.

Nae Ionescu insistă asupra necesităţii de a proteja economia prin măsuri autarhice[18], printr‑un „regim autarhic, de structură agrară”.[19]

„Adoptarea unui regim de economie lăuntrică” ar fi trebuit să fie o soluţie tranzitorie, care ne‑ar fi putut permite „să ne smulgem din cercul de fier al capitalismului apusean (să ne recăpătăm, deci, independenţa)” căci dacă „vom vinde în bucăţi toate bunurile noastre, toate izvoarele mai mult sau mai puţin sigure de încasări, ne vom pomeni într‑o bună zi aşezaţi într‑un regim colonial; cu un fel de relativă independenţă naţională, dar sub completă stăpânire politică şi economică.”[20]

În perioada crizei din anii ’30, când oamenii politici îşi îndreptau speranţele spre occident, Nae Ionescu afirma în mod constant că Europa nu numai că nu ne ajută, ci chiar ne poate înrăutăţi situaţia dacă continuăm să păstrăm legături economice. „Europa nu ne poate ajuta cu nimic […] a venit în sfârşit vremea să ne ferim de ajutorul Europei”.[21]

Nae Ionescu era de părere că „întregul regim capitalist e azi în destrămare” şi mai cu seamă „capitalismul bancar”[26], căci porneşte de la ban, care „nu e o realitate, ci o ficţiune”.[27] De aceea, jurnalistul îl admira pe Grigore Iunian, „potrivnicul economiei banului – adică singurul om cu o politică financiară ţărănistă”. Acesta punea pe primul loc debitorul, nu creditorul, vrând să asigure celui dintâi posibilitatea de a‑şi continua munca, iar nu câştigul celui de‑al doilea care „în generalitatea lui e mai degrabă parazitar”.[28] În renunţarea la capitalism Nae Ionescu vede şi scăparea de oamenii de afaceri care „ne guvernează de la începutul războiului european. Ei închid şi deschid graniţele. Ei ne controlează importul şi exportul. Ei ne impun compensaţiile pe care să le primim şi sacrificiile pe care să le facem. Ei sunt adevăratul guvern”, căci partidele erau nepregătite pentru rezolvarea problemelor iscate de război, iar oamenii de afaceri erau gata să‑şi ofere serviciile.[29] Ceea ce trebuia deci ţării pentru a ieşi din sistemul capitalist era „un guvern de gospodari cinstiţi, oameni practici, străini de orice ideologie, […] apţi a înţelege situaţiile şi în bucăţi, nu numai în sistem, apţi a deosebi realitatea normală de realitatea patologică.”[30]

Acest guvern de gospodari trebuia să rezolve problema deficitului bugetar datorită căreia România „a recurs permanent la sistemul împrumuturilor; de consumaţie – nu de investiţie.” Totuşi, statul român nu era unul „risipitor” – „nu‑şi înzestrează armata, nu‑şi întreţine drumurile ş.a.m.d.”, anii cu bugete excedentare datorându‑se unor cheltuieli prea reduse, nu unor venituri crescute, ceea ce a făcut ca „România să nu aibă niciodată şosele bune, localuri de şcoală suficiente, armată bine înzestrată etc.”[31] În perioada crizei, statul a ales varianta micşorării cheltuielilor. Bugetul a tot fost micşorat, dar nimic bun nu a rezultat, ba mai mult, s‑a observat diminuarea veniturilor: „am avut un buget de 38 de miliarde, şi am încasat 33; am coborât bugetul la 33 de miliarde – am încasat 24. Îl reducem acum la 25.”[32] Nae Ionescu se întreabă dacă ţara va avea soarta măgarului lui Nastratin – când în sfârşit va învăţa să se descurce şi fără fân (fără buget, în cazul statului), va muri. Deci scăderea la nesfârşit a cheltuielilor nu e o soluţie; rezolvarea problemelor vine din adaptarea cheltuielilor la necesităţi. „Dacă eu, funcţionar de stat, care am de făcut două drumuri pe zi, de acasă la slujbă şi de la slujbă acasă, îmi cumpăr un automobil, – asta e risipă; dacă eu, medic, care am douăzeci sau treizeci de curse zilnic de făcut, îmi cumpăr un automobil, – asta nu mai e risipă.”[33] În opinia lui Nae Ionescu, eforturile de a face economie cu orice chip ne aduseseră „în situaţia unei ţări excepţional de bogate, în care oamenii încep să moară de foame.”[34]

http://mirunalepus.ro/nae-ionescu-sau-implinirea-prin-tineri/

Tot pe aceeasi tema

http://www.frontpress.ro/2009/04/marea-criza-din-perioada-interbelica-a-durat-4-ani.html

http://businessday.ro/03/2010/romania-in-criza-1929-1933-versus-2009/

 

[DeletedUser40739]

TANNO1 pentru cine scrii omule ?
Atlant barem are fani dar tu vad ca n-ai un comentariu pe aici [ inafara de comentariul meu :d ]

 

[DeletedUser]

Eu nu scriu ca sa-mi fac fani

Daca cineva doreste sa comenteze e liber sa o faca dar prea multe nu cred ca sunt de zis ,cifrele sunt reci .

Si de citit este ,numarul de vederi a crescut ,isi mai arunca unu si altu ochii si pe aici .

 

[DeletedUser]

Taipei e interesant ce scrie el aici.
Sper sa mai posteze.

 

[DeletedUser40960]

TANNO1 pentru cine scrii omule ?
Atlant barem are fani dar tu vad ca n-ai un comentariu pe aici [ inafara de comentariul meu :d ]

Sincer ,mie mi se pare interesant si citesc ,e neparat sa las si comentariu?

 

[DeletedUser]

Un articol din 2007 dar este interesant .

Capitala ipotecheaza Romania

22 august 2007, 0:00







O cifra desprinsa din statisticile oficiale romanesti i-a naucit pur si simplu pe cei, ramasi poate nu prea multi, care nu si-au pierdut bunul simt si ierarhia valorilor: pentru 70% din deficitul comercial enorm al tarii sunt responsabile Capitala si imprejurimile ei reunite in judetul Ilfov.

Peste 10 din cele 15 miliarde de euro ale depasirii exporturilor de catre importuri anul trecut sunt contabilizate in contul zonei Bucuresti, unde nu traieste decat vreo 10% din populatia tarii.

Pe de-o parte, cifra, care aparent pune in lumina o realitate "teritoriala", este de natura a evidentia de fapt care este originea structurala a deficitului comercial, respectiv ce sectoare si segmente economico-sociale genereaza aiuritorul dezechilibru din schimburile comerciale externe ale Romaniei, maturand practic orice controverse in aceasta privinta care mai dainuiau la adapostul

interpretarilor diferite permise de cifrele oficiale, nu indeajuns de fine pentru a fi pe deplin explicite.

Pe de alta parte, cifra spulbera pur si simplu miturile, mistificarile sau balivernele vehiculate in legatura cu pretinsele meniri benefice ale dezechilibrelor comerciale actuale, in frunte cu rolul asa-numitelor "importuri de dezvoltare", dezvaluind adevarul gol-golut al schimburilor externe si alterarea realitatilor pe care o incearca amintitele mituri, mistificari sau baliverne.

Zona Bucuresti produce 70% din deficitul comercial al tarii, pentru ca in aceasta zona se concentreaza de departe cele mai importante surse de deficit.

Aici isi au sediul multinationalele care si-au relocat din strainatate diferite afaceri, derulate cu aducerea din afara nu numai a echipamentului necesar, dar si a intregii retele de aprovizionare, generand astfel, din punctul de vedere al Romaniei in care se instaleaza, mult mai multe importuri decat exporturile pe care eventual le fac.

Tot in aceasta zona are loc grosul afacerilor imobiliare, desfasurate de romani sau de straini, care implica masive importuri de materiale de constructii sau de finisari scumpe si care nu au absolut nici un efect in directia inversa a exporturilor.

Aici are loc cel mai dramatic jaf din banul public, cu o componenta masiva de consum din import.

Indiferent in ce parte a tarii are loc consumul, in aceasta zona se aglomereaza firmele-client, romanesti sau straine, care sunt abonate (evident, contra comisioane grase) la contractele din banul public pentru autostrazi, sosele, echipamente industriale, material rulant, mijloace de transport, medicamente, birotica.

Nici aglomeratia nu este intamplatoare, pentru ca aici se afla ministerele si alti organizatori de licitatii, iar "apropierea" de acestia este esentiala.

In aceasta zona traiesc cei mai multi si cei mai "eficienti" dintre imbogatitii tranzitiei, iar opulenta si huzurul lor sunt asigurate de consumuri masive din import: masini de lux, finisari costisitoare pentru vile de lux, barci cu motor, iahturi, avioane etc.

Incredibila politica oficiala, atat a Guvernului, cat si a Bancii Nationale, de a sprijini, prin curs sau prin mentinerea artificiala a unei cereri excedentare, importurile, si nu exporturile, a facut ca aproape toti imbogatitii tranzitiei sa fie importatori, si majoritatea acestora se afla in zona Bucuresti.

Vazand ce radiografie naucitoare constituie repartizarea "teritoriala" a deficitului comercial si simtind ce incriminari cu adresa pot veni de la aceasta, oficiali romani s-au grabit sa arunce in joc o ultima mistificare: repartizarea teritoriala a deficitului comercial ar fi o oglinda a dezvoltarii tarii in profil teritorial.

Vezi Doamne, zona Bucuresti ar avea cel mai mare deficit comercial pentru ca este cea mai dezvoltata zona a tarii! si, vezi Doamne, Capitala ar fi urmata in clasament, ca generatoare de deficit comercial, de judete de asemenea mai dezvoltate ale tarii: Arges, Bihor, Brasov, Cluj, Constanta, Dolj, Mures, Prahova, Sibiu si Timisoara, fiecare cu deficit comerciale de peste 100 de milioane de euro.

Din pacate pentru sustinatorii acestei teze - care hiperbolizeaza rolul uneia dintre explicatii pentru a o escamota pe cea principala (capitalismul clientelar adus la paroxism in Bucuresti) -, cele zece judete, cu o populatie dubla fata de cea din Capitala, abia daca sunt responsabile de o patrime din deficitul comercial de care este responsabila zona Bucuresti.

Ce sa mai vorbim de cele 20 de judete care inregistreaza excedente comerciale?! Nivelul mai redus de dezvoltare sa fie explicatia?! Cam cum vine asta?! Oamenii care nu se intind peste cat le permite plapuma sunt subdezvoltati?! De unde si pana unde amintita "corelatie" pur fortata?!

Ce, Germania sau Japonia, cand s-au dezvoltat, au facut-o pe baza vreunui deficit extern?! Ce, China, Cehia sau Turcia se dezvolta acum pe baza unui deficit extern?! Succesele lor pe linia dezvoltarii sunt, dimpotriva, legate tocmai de echilibrul sau chiar excedentele in conturile externe.
integral in Romania Libera

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1037927-capitala-ipotecheaza-romania.htm

--------------------------------------------------------

MOARTE ECONOMICĂ: Țara în care șomajul crește CU 1% în fiecare LUNĂ!

07 Septembrie 2012



Graficul de mai jos nu mai are nevoie de niciun comentariu, având în vedere datele pe care le reprezintă.

În mai, șomajul în Grecia era undeva pe la 23,5%, iar în iunie, rata șomajului, conform ultimelor cifre publicate ieri era de 24,4%.

Mai mult, dacă ne uităm și mai în urmă, modul galopant în care șomajul a crescut este și mai surprinzător: în mai anul trecut, șomajul era 16,8%!

Potrivit Elstat, Grecia avea în iunie 1,2 milioane de şomeri, în creştere cu 42% faţă de iunie 2011, într-o ţară cu o populaţie de 11 milioane de locuitori. Numărul angajaţilor a scăzut la 3,81 milioane.



Cea mai ridicată rată a şomajului se înregistrează la categoria de vârstă 15-24 de ani, de 55%, faţă de 20% în 2008.

Reducerile bugetare impuse de UE şi FMI în schimbul salvării Greciei au cauzat un val de falimente şi închideri ale companiilor elene, ceea ce a dus la un nivel record al şomajului.

Rata şomajului în Grecia este mult mai ridicată decât media zonei euro, care în mai a fost de 11,1% şi a urcat la 1,2% în iunie.

Produsul Intern Brut al Greciei a înregistrat o contracţie anuală de 6,5% în primul trimestru al acestui an, după un recul de 6,9% în 2011.

http://www.capital.ro/detalii-artic...-care-somajul-creste-cu-1-pe-luna-171348.html

 

[DeletedUser]

Un discurs care era adevarat atunci si este adevarat si acum
A nu se intelege gresit, Ceausescu a fost un criminal dar asta nu inseamna ca nu a avut dreptate .

[YOUTUBE]iNfuyTPPgEE[/YOUTUBE]

 

[DeletedUser]

Eu nu scriu ca sa-mi fac fani

Daca doresti sa faci o dezbatere, fa-o asa cum trebuie! Nu da copy-paste de pe nu stiu ce site-uri!
Pune-te fata in fata cu un om, neavand internetul fara de care nu poti sa respiri, apoi vei avea fani!
Ca intri tu pe nu stiu ce site si copiezi 10 pagini si le pui aici, cu ce ma incalzeste pe mine?

Nu am nimic cu tine! O spun in general!

 

[DeletedUser]

Daca doresti sa faci o dezbatere, fa-o asa cum trebuie! Nu da copy-paste de pe nu stiu ce site-uri!
Pune-te fata in fata cu un om, neavand internetul fara de care nu poti sa respiri, apoi vei avea fani!
Ca intri tu pe nu stiu ce site si copiezi 10 pagini si le pui aici, cu ce ma incalzeste pe mine?

Nu am nimic cu tine! O spun in general!

Am deschis tema asta mai mult ca sa aduc diferite informatii despre economia mondidala si romaneasca dupa cum am si spus in primul post pe care ar fi trebuit sa-l citesti intai

Ei bine m-am gandit ca forumul asta are nevoie de o tema pe probleme economice ,nu am de gand sa discut care sistem economic ar fi mai bun, voi aduce doar date despre ce se intampla in economia romaneasca si globala pt ca aceste lucruri ne intereseaza pe toti ,bineinteles pot avea loc si discutii despre orice subiect care va fi postat .

.
1.Poate ca titlul dezbatere economica nu este nimerit dar nici gresit pt ca pot avea loc si discutii
2.Nu stiu ce tot aveti unii cu fanii ,nu am deschis tema ca sa-mi fac fani ci pt a informa, pt ca sunt sigur ca foarte multi oameni nu sunt interesati de economie in general si este nevoie de a avea cunostinta de cateva lucruri minime .
3. avand ca scop informarea bineinteles ca dau copy paste de pe site-uri si postez aici doar nu o sa ma apuc eu sa fac teorie economica si sa ma dau eu in stamba pe aici ,cel putin sunt scrise de persoane care sunt competente si mai mult ca sigur acum cand le-am postat eu au fost citite prima data .

Ai citit macar ceva din oricare dintre postari ?

 

[DeletedUser]

PRIMA BANCĂ trasă la răspundere pentru criza financiară

02 Octombrie 2012

O divizie a procuraturii SUA, înfiinţată în 2012, pentru anchetarea implicării marilor bănci în criza financiară din 2008 a intentat primul proces, acesta vizând banca JPMorgan Chase & Co, una dintre cele mai vechi instituţii financiare din lume, transmite Reuters.

Procurorul general al statului New York, Eric Schneiderman, a trimis luni seara prima plângere la Curtea Supremă a acestui stat american.

Anchetatorii au considerat că JPMorgan este responsabilă de numeroase cazuri de fraudă cu obligaţiuni ipotecare. Aceste încălcări au fost comise în special de banca Bear Stearns, cumpărată de JPMorgan în 2008. Investitorii care au cumpărat obligaţiuni de la Bear Stearns între 2006 şi 2007 au pierdut în total circa 22,5 miliarde de dolari, întrucât banca le-a oferit informaţii neconcordante cu realitatea despre creditele care asigurau aceste titluri de valoare.

Reprezentantul oficial al JPMorgan, Joe Evangelisti, a declarat că banca sa intenţionează să conteste toate aceste acuzaţii, exprimându-şi regretul că acţiunea guvernului reia în linii generale acuzaţiile depuse deja împotriva băncii de reclamanţi particulari, precum şi faptul că procurorul nu a permis băncii să-şi prezinte propriile contraargumente.

De asemenea, el a mai spus că Bear Stearns avea probleme cu mult timp înainte de a ajunge în posesia JPMorgan.

Eric Schneiderman este copreşedinte al Comisiei de urmărire penală, înfiinţată în ianuarie 2012 printr-un ordin al preşedintelui Barack Obama. Obiectivul acestei comisii este anchetarea abuzului comis de bancheri, ceea ce a condus în cele din urmă la criza financiară din 2008. Din componenţa sa fac parte reprezentanţi ai diferitelor departamente de investigare şi de reglementare, între care FBI şi Comisia pentru Bursă şi Titluri de Valoare (Securities and Exchange Commission).

SURSA: Agerpres

http://www.capital.ro/detalii-artic...aspundere-pentru-criza-financiara-172405.html

 

[DeletedUser]

O alta gaura a economiei romanesti in afara de oltchim este CFR.SA care a strans datorii de aproape 1 miliard euro datorii care au fost sterse de guvern .

-----------------------------------------------------------------------
Guvernul a şters datoriile CFR SA şi le-a transformat în acţiuni
3 Aprilie 2012



Guvernul a adoptat marţi, prin ordonanţă de urgenţă, conversia în acţiuni a datoriei Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA în valoare de 3,9 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro), pe care o înregistrează la bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale şi la bugetele fondurilor speciale. Ministerul Transporturilor va deţine aceste acţiuni.

Ordonanţă de Urgenţă privind conversia în acţiuni a datoriei de 3,9 miliarde lei respectă prevederile Legii 31/1990 şi prevede conversia în acţiuni, a creanţelor principale şi a accesorilor aferente, inclusiv accesoriile aferente celor stinse cu întârziere, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, individualizate în titluri de creanţă, emise până la data de 29 februarie 2012, datorate de CFR SA.
C.F.R. SA a înregistrat datorii în valoare de 3,9 miliarde lei, din care 2,06 miliarde lei reprezentau penalităţi şi majorări calculate pentru neplata sau plata cu întârziere a obligaţiilor companiei, către bugetul general consolidat al statului.

Măsura de conversie în acţiuni a unor sume datorate statului de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA face parte dintr-un plan complet de măsuri care vizează: redresarea economico-financiară a companiei care gestionează infrastructura feroviară publică, prevenirea acumulării de noi datorii către bugetul general consolidat al statului, precum şi evitarea executării silite a bunurilor deţinute de companie, procedură care ar fi influenţat negativ buna desfăşurare a activităţii CFR SA şi, implicit, a activităţii operatorilor de transport feroviar public de călători şi mărfuri.


Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, gestionar al infrastructurii feroviare publice, nu este inclusă în programul de privatizare a companiilor de stat, ci în programul de optimizare a activităţii şi eficientizare economică, agreat de FMI, CE, MFP şi MTI, iar prin raportările de monitorizare (inclusiv EUROSTAT) deficitul lunar şi anual al exerciţiului financiar al companiei se reflecă în deficitul general al ţării.

La 31 decembrie 2011, compania prelimina datorii către bugete şi Fondul de risc de 3,99 miliarde lei, din care 2,06 miliarde lei reprezintă penalităţi şi majorări pentru neplată sau plata cu întârziere.
Având în vedere că CFR SA este singura companie din România care administrează infrastructura feroviară, Guvernul consideră că acordarea unui sprijin financiar nu reprezintă ajutor de stat.
CFR SA se află pe lista companiilor monitorizate de Fondul Monetar Internaţional, iar neadoptarea acestei măsuri în regim de urgenţă ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite în acordul cu instituţia financiară internaţională, se menţionează în proiect.
Un proiect similar a fost lansat la mijlocul lunii ianuarie, prin care urmau să fie şterse în acelaşi mod datoriile CFR SA, care însumau însă atunci 4,5 miliarde lei.
http://www.romanialibera.ro/bani-af...sa-si-le-a-transformat-in-actiuni-259560.html
-----------------------------------------
------------------------------------------
Morisca datoriilor: CFR ia 174 mil. euro de la BERD pentru a achita o datorie catre stat

10 Sep 2012

CFR SA va primi de la BERD un imprumut de 174 milioane euro, garantat de Guvern, prin care va rambursa un credit punte acordat in primul semestru de stat pentru plata obligatiilor restante inregistrate la 31 martie catre furnizorii de electricitate, potrivit reprezentantilor Ministerului Finantelor.


Guvernul a decis, in luna iunie, prin ordonanta de urgenta, sa acorde companiei CFR S.A. un imprumut pentru achitarea datoriilor fata de furnizorii de energie electrica, masura convenita cu Fondul Monetar International, relateaza Mediafax.

Conform actului normativ, CFR a primit un imprumut de aproape 770 milioane lei, cu scadenta la 30 noiembrie 2012, pentru plata obligatiilor restante inregistrate la 31 martie fata de furnizorii de energie electrica. Datoriile vor fi achitate catre EON (9,7 milioane lei), Enel (347 milioane lei), CEZ (167,4 milioane lei), Electrica Muntenia Nord (11,1 milioane lei) si Electrica Furnizare (234,7 milioane lei).

Imprumutul punte are scadenta la sfarsitul lunii noiembrie si urma sa fie rambursat din alte surse.

Masura a fost convenita cu FMI si este cuprinsa in scrisoarea precedenta de intentie transmisa de Guvern, cat si in memorandumul tehnic anexat actualei intelegeri.

Finantarea a primit aprobarea preliminara a board-ului BERD, iar avizul final va fi discutat in sedinta din 30 octombrie.

Imprumutul de 174 milioane euro va fi garantat de statul roman si va fi distribuit in doua transe, conditionate de anumite masuri de restructurare. Suma reprezinta aproximativ 778 milioane lei, la cursul de referinta anuntat vineri de BNR, de 4,4741 lei pentru un euro.

http://www.wall-street.ro/articol/E...erd-pentru-a-achita-o-datorie-catre-stat.html

-------------------------------------------------

Ca sa-l parafrazez pe Nigel Farage europarlamentarul britanic

Titanicul economiei romanesti se apropie de aisberg si din pacate nu sunt destule barci de salvare pt toti