(Despre codul Bushido)
Maestrul spadasin este la fel de dezinvolt ca şi spadasinul începător. Dar spre deosebire de acesta, el rămâne mereu rezervat, calm şi modest, fără cea mai mică dorinţă de a-şi arăta meritele. Între stadiul de învăţăcel şi maestru se întind ani lungi şi plini de practică neîncetată.
Spadasinul evită lupta cu un adversar lipsit de respect faţă de spadă, care vrea doar să-şi arate puterea proprie. El acceptă cu indiferenţă zâmbitoare să fie făcut laş. Va lupta totuşi cu un adversar mai slab, din respect faţă de acesta, chiar dacă lupta nu va aduce decât o moarte onorabilă acestuia.
Spadasinul învaţă să accepte înfrângerea, să accepte şi nu să simuleze că nu s-a întâmplat nimic. El trebuie să depăşească rezistenţa pe care o are în el însuşi, este un fel de umilinţă faţă de forţele care-l depăşesc. În timpul luptei adversarul îl aruncă de pe cal, iar sabia îi zboară departe. Învingătorul coboară de pe cal şi în loc să-l ucidă, el îşi depărtează picioarele şi îi porunceşte celui învins să treacă pe dedesubt ca gest de umilinţă extremă. Învinsul acceptă şi face acest gest. Atunci învingătorul îi ridică sabia de la pământ, i-o întinde şi îl ajută să se ridice, zicându-i: “Tu eşti cel care a câştigat lupta”.
Aceasta este atitudinea care-l guvernează pe samuraiul spadasin pe “calea cavalerismului” cunoscut ca şi codul Bushido. Spadasinul trăieşte mulţumit în lume, dar gata oricând să o părăsească fără cea mai mică umbră de regret. De aceea simbolul samuraiului care urmează codul Bushido este floarea fragilă de cireş. Ca o petală desprinsă în lumina dimineţii şi plutind cu serenitate spre pământ, la fel de fără grijă se detaşează el de viaţă, tăcut şi de neclintit în interior.
Samuraiul este sensibil, vulnerabil, deschis complet vieţii. El nu are nici cea mai mică intenţie să moară şi totuşi când se apropie momentul o acceptă total. Moartea pentru el nu este un eroism. Floarea de cireş nu face nici-un efort ca să miroasă bine. Totodată nimic n-o va opri să înflorească, chiar dacă peste o clipă vântul o scutură.
Să nu-ţi mai fie teamă este o măiestrie şi este realizat doar de puţini. În cartea Hagakure, În umbra frunzelor, care este ghidul practic şi spiritual al samuraiului din sec. XVII, se vorbeşte de Yagyu Tajima−no−kami, un mare spadasin, învăţător al Shogunului, Tokugawa Iyemitsu.
Unul dintre gardienii palatului şi gardă personală a Shogunului a venit într-o zi la Yagyu pentru a-l ruga să-l primească ca învăţăcel. Maestrul îi spuse:
- După cum observ, îmi pari educat într-una dintre şcolile de arte marţiale. Te rog spune-mi cărei şcoli îi aparţii, înainte de a-mi fi învăţăcel.
- Sunt jenat să o spun, dar nu am învăţat niciodată niciuna din artele marţiale.
- Îndrăzneşti să-ţi râzi de mine? Te crezi cumva învăţătorul Shogunului?
- Mi-e ruşine să vă pătez onoarea, dar eu chiar că nu ştiu nimic din această artă.
Această negare hotărâtă a vizitatorului îl făcu pe Maestrul spadasin să cugete pentru o clipă şi să spună:
- Dacă este aşa precum spui, aşa să fie. Dar totuşi sunt sigur că ai o convingere şi o înţelegere profundă în ceva, dar nu ştiu în ce.
- Dacă insistaţi vă voi spune. Când încă eram doar un copil, am devenit brusc conştient că e necesar ca unui samurai, în nici-o circumstanţă, să nu-i fie frică de moarte. Deoarece am crescut-o în inima mea ani în şir, aceasta a devenit o convingere profundă şi în final problema morţii a încetat să mă mai preocupe. S-ar putea ca la asta să vă referiţi?
Maestrul Yagyu a fost profund impresionat şi a exclamat:
- Exact! Îmi pare bine că judecata mea s-a dovedit corectă. Căci secretul cel mai profund al artei spadei de unde începe adevărata cale se găseşte în această convingere. Am antrenat sute de învăţăcei în această artă, dar deocamdată nici-unul dintre ei nu trăieşte cu această înţelegere profundă. Tu nu mai ai nevoie să te antrenezi cu spada de lemn. Te voi iniţia chiar acum
Este o vorbă din bătrâni care spune: “Fă un pas dincolo de streaşina palatului şi eşti un om mort. Părăseşte poarta şi inamicul te aşteaptă”. Asta nu se referă la a fi vigilent. Ci la a fii mort încă înainte de a muri.