Continuarea Povestii:
Nu vreau sa fiu cel mai bun,nu vreau sa am cel mai tare trib,un singur lucru vreau...sau cel putin vroiam,sa imi fac prieteni aici cu care sa pot depasi orice,prieteni care daca eu as fi innobilat sa dea inceput nou si sa spere ca o sa pice langa mine.
Poate va asteptati sa fie un fel de final fericit,sa gasesc asemenea prieteni,ei bine nu sa intamplat asa.
Totul a inceput pe l13,era cea mai noua lumea si mam inscris pe ea.Am dat sa fiu pus oriunde,nu ma interesa unde pic,si am ajuns pe k73.Nu stiam pe nimeni nici nu mai stiam sa mai joc,da am inceput oricum.Imediat miam facut trib,am strans 5 membrii si am facut fuziune,eu ramanand intemeietor.Noul trib se numea Royal Army si am avut un mare noroc deoarece colegul meu intemeietor sa tretras la scurt timp dupa fuziune si am putut face tot ce am vrut.
Eeeeee...uite a venit si razboiul.Cateva zile am fost in razb cu un trib mult mai tare decat al meu din toate punctele de vedere,credeam ca deja mia venit timpul,insa nu a fost asa,eu unul nu ma suparam daca eram innobilat,insa nu suportam sa imi fie innobilati oamenii,asa ca am reusit sa fac o pace,iar imediat dupa aia mam uitat la clasament si iam intrebat pe cei de pe locul 3 pe k daca vor fuziune noi la ei(eu intemeietor).
Am avut un asa mare noroc inca au acceptat,si uite asa am ajuns in LW,un trib de veterani.
Am invatat multe de la ei,am us ceva razboaie,insa ceva nu era bine.
Stiti cum mari regi si imparati ajungeau sa creada la un moment dat ca sunt invincibili,iubiti de toti etc.
Asa am crezut si eu,si am spus conducerii fratilor eu ies din trib,imi dau demisia.
De ce am zis asta?nici pana in ziua de astazi nu stiu ce a fost in capul meu.
Am vrut sa fac un trib in care doar eu sa conduc,sa aiba numele si descrierea cum vreau eu,si credeam ca sunt atat de iubit si respectat incat toti din LW vor veni cu mine.
Dar nu sa intamplat asa,cineva nui dau numele a facut propaganda impotriva mea,a spus cas tradator,si ia pus pe fostii mei colegi sa ma atace,pur si simplu numi venea sa cred ca sunt atacat de cei pe care iam crescut si aparat,pe cei care iam invatat acest joc.
Am vazut cat de mare e nerusinea si perversiatea chiar si-n joc.
Acum chiar credeam ca mia venit sfarsitul,am calculat zi si noapte cum sa fenetz atacuri iam atacat,a fost un fel de macel,vroiam sa ma rtreag de pe aceea lume,fiindca am fost tradat de toti si nu mai aveam prieteni.
Insa cineva ma ajutat,2 oameni mau facut sa nu ma retrag sa joc si sa nu ma las,2 prieteni adevarati.
Si cu morarul 100% mam pus pe treaba si am luptat atat de mult au fost atatea pierderi de ambele tabere incat am ajuns la pace cu tradatorii de ma atacau.
Apoi am intrat intrun trib nu prea bun,fiindca nici singur nu puteam sta,si incet,incet planuiesc,si astept,povestea mea inca nu sa terminat,nu inca,dar stiu ceva,am ajuns in cel mai greu punct al povestii,in care am nevoie cel mai mult de prietenii mei.
Deci nu uitati fratilor si surorilor,in jocul asta indiferent de cate puncte si armata ai avea,daca nu ai prieteni care sa te sustina,(nu neeaparat cu armata dpar sati spuna sa rezisti) atunci joci degeaba,fiindca jocul nu mai are farmec asa.
Cam asta e povestea mea pe moment,cam dramatica,si cred ca ati desprins morala.