Jocul literelor

Discuție în 'Off-topic' creată de aztecul, 19. Iul 2016.

Distribuie această pagină

  1. aztecul

    aztecul member

    Înscris:
    13. Iun 2007
    Mesaje:
    755
    Imi amintesc ca pe vremuri exista un topic in care fiecare putea scrie la nivel de incepator propria literatura. Am tot cautat si nu-l mai gasesc. Probabil ca nu facea un trafic chiar rezonabil.
    Cu ingaduinta domnilor moderatori redeschid un forum dedicat pasionatilor de literatura la nivel de amator.
    Cred ca principala regula ar trebui sa fie ca textul sa-ti apartina.
    Sa fie inteligibil ar putea fi o conditie :) , dar tin sa precizez ca imi propun sa promovam imaginatia, si pentru asta ar trebuii sa fim ingaduitori cu orice fel de text.
    Nu stiu daca aceasta initiativa va prinde. A prinde pokemoni prin parc este mai cool decat sa visezi si sa scri.
    Dar pentru ca stiu ca sunt multi adolescenti pe acest forum, mi-ar place sa vad din cand in cand si un text care sa ma faca sa-mi zboare gandurile aiurea.
    Am sa rog moderatorii daca in 30 de zile aceasta initiativa nu va prinde, sa stearga acest forum.
    Pana atunci promit ca voi intra zilnic sa citesc incercarile reusite sau nereusite de a posta cateva randuri, a oricui va incerca.
    Pentru ca asa este firesc, voi incepe eu sa postez un text propriu cu precizarea ca nu am nazuinte literare, textele sunt scrise pe fuga pe telefon in metrou, obisnuiesc a face greseli destul de dese de exprimare sau gramaticale, dar privit in asamblu sunt doar niste vise.

    Adan.

    O picatura rebela de transpiratie ii tranversa fruntea aspra, plina de praf.
    Capul acoperit de shamagh, impletit cu cordonul de agal, rezista cu greu caldurii infioratoare. Pasii deveneau din ce in ce mai greoi prin nisipul fin ce-l inconjura de mai bine de 30 de ore. Se impacase de ceva timp cu ideea ca este posibil sa nu reziste pana la destinatie.
    Inca doi pasi si se prabusi epuizat in nisipul fierbinte.
    Imagini se derulau in mintea lui cu repeziciune, ca intr-un film vechi cu pelicula scapata de sub control. Un film straniu, cu multiple chipuri dar acelasi personaj..

    Se nascuse cu aproape doua sute de ani in urma, intr-un cort de piei de capra, fiind fiul unui sheik extrem de curajos. Sheikul era cel mai batran si mai intelept barbat provenind dintr-o familie nobila, conform ierarhiei nomanzilor beduini,conducand triburile pierdute prin imensitatea desertului.
    Primise numele de Adan, dupa numele bunicului din partea mamei, un erou in comunitatea lor, datorita eroismului cu care luptase impotriva trupelor britanice.
    Crescuse printre capre, oi si camile invatand sa iubeasca libertatea, sa vaneze, dar in acelasi timp, sa scrie poeme ca nimeni altul. Beduinii, desi putini cunosc asta, sunt renumiţi pentru cultura de care dau dovada, pentru muzica şi pentru poezia lor, fiind adevăraţi poeţi şi compozitori.
    Calatoreau mult, erau aproape tot timpul in miscare pentru ca putine locuri in desert pot sustine viata chiar si pe perioade scurte. Asta a facut ca o buna parte din copilaria si adolescenta lui Adan sa fie un lung periplu prin imensitatea desertului.
    Imbracat in thawb, o camasa lunga din bumbac si abaya, un fel de haine legata cu centura ce venea peste camasa, pustiul reusise sa iasa intotdeauna in evidenta printre ceilalti adolescenti ai tribului cu inteligenta dar si incapatanarea lui.
    Uneori fura calul tatalui si gonea in noapte prin desert, prin frigul noptii, cu temperatura ajungand uneori aproape de limita inghetului, sorbind insetat lumina stelelor.
    Ii placea sa viseze si o facea cautand cea mai inalta duna de nisip, apoi culcat pe spate imbratisa cerul visand la lucruripe care nici el nu le intelegea pe deplin.
    Intr-una din astfel de nopti o cunoscuse pe Fathia, o copila din tribul Qurays. Stia de la tatal lui ca este mai bine sa se fereasca de cei din acest trib, dar atunci cand a intalnit-o, ratacita prin desert dupa lasarea intunericului, nu stia exact cine este.
    Se grabea, trebuia sa duca calul tatalui inapoi dar a vazut o mogaldeata cum se tara pierduta prin nisipul ucigator. S-a apropiat de ea, dar era atat de speriata incat a inceput sa fuga. A ajuns-o usor din urma si a sarit direct din sa, pravalindu-se peste ea.
    Adan nu dorea sa-i faca rau, dimpotriva, incerca sa o ajute, dar in modul primitiv in care crescuse.
    -Hei, ce cauti in noapte?
    Ascuns dupa o burga, Adan nu putea decat sa banuiasca chipul copilei.
    O inteba din nou, de data aceasta mult mai apasat:
    -Hei, nu vreau sa-ti fac rau; de unde esti? ce este cu tine?
    De sub rochia lunga si pantaloni largi, Adan zari o pata mica alba. Isi aminti ca atunci cand era copil, intr-unul din momentele rare cand bunicul sau l-a dus intr-un oras se intalnise acolo cu seful tribului rival care era insotit la randul lui de o fetita de 3-4 ani.
    Nu retinuse prea multe despre ea, stia doar ca vazuse undeva pe piciorul ei o pata alba, un semn care in lumea lor insemna ca esti insemnat de Dumnezeu.
    A realizat imediat ca era vorba de fetita pe care a vazut-o cu ani in urma.
    -Hei, stai linistita, te duc la ai tai.
    Atunci cand venise, in drum spre duna inalta, trecuse pe langa o oaza unde a vazut cativa din cei din Qurays. Ii ocolise, dorea sa evite belele dar acum stia unde sa o duca pe fata.
    - Fathia. Ma cheama Fathia, auzii, soptind o voce de sub valul de matase
    O prinse de mana si o urca fulgerator pe cal. Ii simti corpul cum se lipi de al lui. Sanii adolescentieni se presara de spatele lui creandu-i un fior necunoscut, o stare pe care nu o mai simtise niciodata.
    Se furisa pana in apropierea oazei si o lasa usor pe Fathia.
    Ea se indeparta, facu cativa pasi, se opri brusc si-l intreba.
    -Maine noapte vei fi tot la duna aceea?
    Adan ramase putin surprins de intrebarea Fathiei si ingaima balbait:
    - Da, de ce?
    -Nu conteaza, raspunse Fathia fugind grabita spre tribul ei.
    Toata ziua Adan s-a gandit doar la noaptea care trecuse. Tatal sau era plecat cu ceilalti barbati din trib cu o caravana de camile asa ca nimeni nu a obsevat lipsa calului si disparitia sa, astfel incat scapa nepedepsit.
    Imediat ce simtii ca luna se scalda in nisipul desertului, Adan se furisa usor din cort, disparand in noapte. Statea culcat pe spate privind fascinat stelele,atunci cand simti pasi ce se apropiau prin nisipul rece.
    A recunoscut-o imediat. Era Fathia.
    Se intinse pe spate langa el, privind impreuna cerul. Isi desfacu usor burga lasand sa se vada un chip frumos de adolescenta, dar acoperit de mici pete albe…
    -Uite, lumina aceea atat de puternica, mi-ar place sa zbor pana acolo, ii spuse ea naiva
    - Este o stea, ii raspunse el. Uite acela este carul mare.
    Intreaga noapte Adan ii arata cerul. Bunicul lui il invatase din tainele oceanului nesfarsit care-i insotea noaptea.
    Prezenta ei ii datea o stare ciudata de bine.
    Sub mantia intunecata a noptii cei doi au continuat sa se vada.
    Atunci cand tribul ei se muta prin imensitatea desertului, Adan o cauta saptamani, uneori chiar luni, pana o gasea si petreceau cateva nopti impreuna. Apoi iar dispararea si cautarea reincepea.
    Intr-una din acele nopti reci cand Fathia era langa el in noapte, Adan simti ca ceva nu este in regula. Tacerea ei il punea pe ganduri. Ii atinse usor mana si-o intreba :
    -Ce este cu tine Fathia, esti foarte tacuta ?
    -Nimic
    -Fathia, te rog.
    -Adan, nu stiu cat mai putem sa ne vedem… Parintii mei m-au promis unui sef de trib cu care tata face negot. Ma voi casatori curand. In prima noapte cu luna plina.
    Incepu sa planga inabusit.
    -El o prinse usor de mana si sopti:
    -Nu am sa-i lasa sa ne faca asta. Si o stranse puternic in brate. Era prima data cand o facea in toti acei ani de cand se vedeau pe ascuns. Ea se lipi de el, desi stia ca femeile musulmane nu au voie sa faca asta.
    Dar in acele momente nici religia, nici regulile stricte in care au crescut numai contau.
    O tinea atat de strans in brate de parca intreg universul ar fi depins de acea imbratisare.
    -Adan, nu vreau sa ma marit cu barbatul acela. Vreau sa fiu a ta, vreau sa calatorim pe steaua aceea, sa zburam pe luna. Adan, nu ma lasa singura.
    -Fathia, vei fi a mea pentru totdeauna. Iti promit asta.
    Imbratisati adormira asa, doi copii, inlantuiti de sentimentele ce nu se supuneau regulilor si dogmelor in care traiau.
    Teava pusti apasata de obrazul lui il trezi pe Adan din somn. Fathia tipa, iar un grup de barbati din tribul ei ii luara pe amandoi si-i duse in tabara lor.
    Era o nebunie. Totul era o nebunie. Dragostea lor, felul in care au fost prinsi, faptul ca ea avea angajamente, iar originea lui, tribul din care provenea, era de neaceptat.
    Adan era culcat in fata cortului in nisipul fierbinte. Statea acolo de cateva ore, cat timp batranii tribului judecau in cort cum puteau sa spele rusinea ce se abatuse asupra lor.
    Il vazu pe tatal Fathiei cum iesii plin de transpiratie cu capul lasat in jos. Nu era deloc un semn bun. Pedeapsa in lumea musulmana pentru astfel de lucruri era extrem de dura.
    Se apropie de Fathia si o trase violent, fara mila. Era inconjurat de trei barbati inarmati. Fathia a incercat sa se opuna dar tatal ei o lovi puternic. O pata rosie pe burga lasa sa se inteleaga ca lovitura ii sparsese probabil buza.
    Adan nu mai rezista si se repezi nebun spre tatal Fathiei. Sari in spatele lui cu toata ura de care era capabil. Un zgomot puternic, o arma care se descarca se auzi langa el. Simtii o caldura puternica in piept, o arsura care-i taie respiratia si se prabusi. Tipete nebune, o vazu pe Fathia care se apleca asupra lui, urland :
    Nu Adan, nu...apoi nimic.

    Se privea in oglinda de ceva timp. Sentimente contradictorii il stapaneau, fara sa reuseasca sa le dea un sens.
    In fata lui o adolescenta slabuta, bruneta, speriata de faptul ca rememoreaza franturi dintr-o alta viata. Doar ochii pareau ca au ramas aceeasi.
    Nu-si amintea prea multe. Erau doar senzatii stranii pe care Ana, asa cum se numea acum, incerca sa le dea un sens. Simtea ca a trait intr-o alta lume, in adancul sufletului ei pastrase acel spirit libert al desertului, dar totul era atat de amestecat incat el, sau ea asa cum era acum, intelegea atat de putin.
    Cu fiecare zi care trecea, zbuciumul copilei crestea, devenea coplesitor, senzatia aceasta de prizoniera se intensifica.
    Ana simtea acea dorinta de a fugi, de a fugi in noapte fara sa stie nimeni asa cum fugea pe dunele inalte. Doar ca ea nu stia inca, sa lege totul, nu stia nimic.
    Intr-o seara disparu.
    Asa cum disparea in negura noptilor reci ale desertului, Ana disparu retregandu-se intr-un loc in care putini puteau da de ea. Avea nevoie sa-si puna ordine in ganduri, avea nevoie sa inteleaga ce se intampla cu ea, avea nevoie sa inteleaga de ce uneori avea impulsuri atat de neintelese chiar si pentru ea.
    Iubea soarele ca nimeni alta, se scalda in razele lui cu atata bucurie, o reminiscenta a vieti anterioare, incat parea putin atipic pentru oamenii din regiunea in care traia, cu o clima mult mai blanda.
    Dar sufletul lui, moartea aceea prematura, iubirea neimplinita, toate aceste poveri le carase cu el in aceasta viata. Nici ea nu intelegea de ce dar parca orice relatie, orice dragoste i se parea o tradare fata de o iubire care o avea atat de adanc in suflet.
    Nu-si amintea nimic, nu stia despre ce este vorba, simtea doar un gol, o neimplinire de parca o parte din ea apartinea altcuiva.
    Viata Anei era una normala pentru lumea in care traia.
    Se casatorise, avea doua fetite, un job si o viata aparent normala. Totusi era ceva. Ceva ce nici ea nu putea sa-l inteleaga. Simtea ca apartinea unui alt loc, unui alt spatiu, unei altfel de vieti.
    Spiritul lui liber, cel in care calarea prin praful desertului, senzatia aceea de invincibilitate pe care o simtea ca beduin, era acum franta intr-o lume conformista, plina de reguli, plina tipare. Este ca si cum ai incerca sa introduci un ocean intr-un acvariu si sa incerci sa tot incerci fara sa intelegi ca este imposibil.
    Nici ea nu intelegea prea bine asta. Nu intelegea de ce iubea atat de mult caldura, de ce era fascinata de cai, de ce iubea sa calatoreasca libera. Iar ceea ce o ucidea ce-l mai mult pe dinauntru era sentimentul acela ca-i lipseste cineva.
    Intr-o zi,in viata ei aparu un tip. Nici ea nu stia prea bine cum si de unde aparuse, dar Ana se simtea ciudat de atrasa de un strain pe care-l cunostea atat de putin. Senzatia era cu atat mai covarsitoare cu cat Ana era o sotie fidela si o femeie care parea destul de bine ancorata in dogmele societatii in care traia.
    Si totusi acest tip o atragea intr-un mod pe care nici ea nu si-l putea explica. Prezenta lui o facea sa simta din nou mirosul desertului, pentru prima data in viata aceasta se simtea altfel, iar franturile din trecutul ei o strafulgerau din ce in ce mai des.
    Allan, pentru ca asa se numea tipul, nu era deloc un barbat fermecator, sau unul care sa fascineze dupa standardele lumii lor, dar ii amintea de ceva. Avea aceeasi sete de libertate, de a fi altfel pe care nu-l intalnesti tot timpul.
    Vorbeau destul de des, ceva in ea isi dorea prezenta lui, dar niciodata nu au depasit o anumita limita.
    In seara aceea era cu sotul ei la cinematograf. Erau putine serile in care ieseau, dar in seara aceea era ziua ei si dupa multe insistente sotul a acceptat sa mearga impreuna la un film. Au intrat s-au asezat in sala, iar Ana statea pierduta, cu gandurile departe. Cumva, simtii ca este privita insistent. Se intoarse. Undeva intr-un colt, in bezna salii zarii doi ochi care nu puteau fi decat ai lui.
    O caldura interioara o cuprinse cu atata putere incat sotul ei o intreba :
    -Ana, esti bine?
    -Da sunt, scuza-ma putin, ma duc pana la baie.
    Se ridica de pe scaun, se indrepta spre usa, apoi intr-o secunda cand intunericul din sala era mai patrunzator, facu dreapta si urca inapoi prin spatele locului in care se afla sotul ei. Toata aceasta miscare ii aminti brusc de noptile cand fura calul tatalui sau si se furisa din tabara o data cu lasarea intunericului.
    Ajunse pe ultimul rand, mergand direct in coltul in care se afla el.
    -La multi ani, Ana
    -Allan, esti nebun, ce faci aici? Sunt cu sotul meu, nu esti intreg la minte.
    El o prinse de mana si o trase puternic spre el, facand-o sa se prabusaesca peste trupul lui. O saruta apasat pe buze strangand-o atat de puternic la piept incat aproape ca o sufoca..
    In momentul in care era in bratele lui, cand sarutarea lui aproape ca-i luase mintile simti cum sanii i se lipira de trupul lui.
    Si-n acel moment... simtii.
    Un fulger incredibil ii strabatu sufletul si memoria, amintindu-i de acea imbratisare pe care o simtise atunci cand o ridicase in sa.
    In intunericul salii ii zari pata de pe gat si pierduta ii sopti la ureche.
    -Fathia, tu esti Fathia….
    Allan parea ca nu intelege ce spunea ea, dar Adan intelegea. Intelegea acum totul. Tot ce-i lipsise toti acesti ani, tot ce nu intelesese pana acum, toate se legau. Isi amintea pana si impuscatura si simti o durere puternica in piept.
    Dar conta atat de putin asta acum. Ea era in bratele lui, sau el era in bratele ei :), ce mai conta.
    -Fathia ma bucur atat de tare ca te-am regasit.
    Statea pierduta in bratele lui si pentru prima data se simti completa.
    Plangea de fericire. Se simtea ciudat intr-un trup de femeie, i se parea ciudata aceasta sensibilitate specific feminina, dar bucuria ca o regasise pe ea era mai puternica decat orice alta traire.
    S-a ridicat cu greu pentru a merge la sotul ei, pentru ca stia ca lumea ei se schimbase si nimic numai putea fi la fel.
    -Allan, ce ma fac eu acum ? Cum o sa traiesc eu acum asa? Vreau sa fiu cu tine.
    -Si eu vreau asta, Ana. Si eu te doresc mai mult decat orice pe lumea asta, dar pentru binele celor doi copi ai tai nu putem face asta. Nu pot sa le rapesc bucuria familiei dintr-un egoism pervers. Fetele tale au nevoie sa creasca si alaturi de tatal lor natural. Nu avem voie, Ana sa ne punem pe noi doi mai presus de binele fetitelor. Nu acum. Te rog.
    Hai sa le lasam sa se maturizeze sa poata fi pe picioarele lor. si vom avea timp si pentru noi. Iti promit ca voi ramane al tau.

    Cumva Ana isi dorea sa auda altceva. Ceva in sufletul ei isi dorea mult prea mult sa fie acum langa Fathia, iar cei cativa ani de care vorbea Allan i se pareau o eternitate.
    Se furisa tacuta langa sotul ei, trista dar fericita in acelasi timp.
    Din acea zi viata Anei se schimba complet.
    Constienta de cine si ce este, Ana se transforma intr-o femeie mai puternica decat isi putea imagina ea, un luptator asa cum au fost stramosi sai.
    Invata sa-si traiasca povestea de iubire cu Fathia asa cum si-au trait-o si in desert prima data, doar ca acum era mult mai puternic, mult mai matur, era luptatorul pe care bunicul sau il vazuse intotdeauna in el.
    Viata lui Adan, sau a Anei asa cum era in aceasta lume, s-a schimbat total. Usor, usor a invatat sa-si recastige libertatea pe care ea singura uitase sa o mai perceapa. Chiar daca la inceput a intampinat o anumita rezistenta din partea sotului, intr-un final si el a acceptat ca nu o poate controla.
    Se vedeau pe ascuns, cateva minute, se imbratisau in tacere unindu-si sufletele, constienti ca iubirea lor nu este prizoniera notiunii de timp si loc, ca ea a trecut si va trece dincolo de cliseele despre viata, asa cum o cunosteau ceilalti pamanteni.
    Stiau ca ei sunt nemuritori, pentru ca iubirea lor era nemuritoare.
    Cel mai mult iubeau sa stea noaptea in parc si sa priveasca cerul. Atat cat puteau sta, cateva minute. Isi atingeau in tacere mainile si visau.
    Se hraneau cu visele lor, traind pentru a doua oara o poveste de dragoste interzisa, intr-o lume care dincolo de timp si vremuri, le era ostila.
    Una din preocuparile Anei era jobul la o fundatie care se ocupa de copii imigrantilor. Cumva se simtea apropiata de lumea aceasta musulmana prin sange, iar acest job venise ca o binecuvantare. Desi nu era extrem de bine renumerata, satisfactia era imensa pentru Ana.
    In ziua aceea Ana primise un mic grup de pusti sirieni. Venisera impreuna cu parinti si cerusera azil in Romania. Ana era extrem de atenta atunci cand trebuia sa le prezinte micutilor interiorul fundatiei. Ii placea sa spuna ca asa cum vor privi pentru prima data locul, asa le va ramane intiparit in minte.
    Intreaga zi, Ana a fost doar un zambet, fericita alaturi de cei mici. Dupa amiaza trebuia sa-l vada pe Allan si asta o facea si mai fericita.
    Cand a auzit soneria telefonului initial a vrut sa o ignore. Faptul ca pe ecran aparea numele fratelui lui Allan, a facut-o sa tresara putin. Il cunostea pe fratele lui Allan, dar nu astepta telefonul lui. Ceva nu era in regula. Clar nu era in regula.
    Raspunse la telefon cu o voce gatuita de emotie:
    -Alo?
    -Ana? sunt fratele lui Allan. Allan a avut un accident de masina. Cineva a dat peste el cu masina la o trecere de pietoni. Nu stim cine si ce s-a intamplat dar pare ca soferul a fugit.
    Vocea continua sa dea detalii dar Ana numai auzea nimic. Simtii din nou durerea aceea in piept, respiratia i se opri, un val aspru de nisip fierbinte ii matura fruntea, si simtii….
    Simtii, cum ceva s-a rupt, cum o parte din ea a murit, si apoi cum se lasa un gol. Un gol imens.
    Niciodata nu a aflat daca a fost un accident sau altceva. Dupa moartea lui Allan la cateva luni politia a clasat cazul.
    Dar Ana a murit atunci. Partea din el care era legata iremediabil de Fathia se stinsese in secunda in care a sunat telefonul. Dupa ce fetele au crescut si au plecat de acasa, Ana a refuzat sa mai comunice cu cineva. Sotul ei a facut cateva incercari de a se apropia, dar mult timp Ana l-a banuit ca nu este strain de accident. Oricum numai conta. Ea nu i-a apartinut niciodata. Ultima imagine pe care a avut-o inainte de a inchide ochii a fost sarutarea lui, din acea seara in care s-au intalnit la cinema.

    In linistea infioratoarea a desertului toate aceste amintiri se perindau prin mintea lui Adan, in orele de cand se prabusise, inert in nisipul fierbinte.
    Nu stia de cand zacea acolo, de mult prea mult timp oricum, si doar modul aspru in care a fost calit de mic, l-a ajutat sa ramana viu.
    Pentru cateva clipe prin fata ochilor i se perinda chipul lui Fathia si acelor doi copii pe care-i aveau impreuna in viata aceasta si realiza ca va trebuii sa lupte pana la ultima farama de energie pentru a ajunge la ei.
    O reintalnise pe Fathia in urma cu 12 ani. Atunci a inteles ca viata reuseste sa aduca aceleasi suflete in aceleasi locuri oricate vieti ar traii. Ea era studenta la o facultate din Belgia si venise impreuna cu o caravana umanitara la Cairo.
    El traia acolo, Se nascuse intr-o familie modesta din Chad, reusise sa se ridice singur si sa studieze la Cairo. Pentru a-si castiga banii de studii, lucra ca ghid la una din agentiile locale de turism care organiza excursii in desert.
    Asa a reintalnit-o pe Fathia. Echipa ei avea nevoie de un ghid iar cei de la agentie l-au trimis pe el.
    A recunoscut-o din secunda in care a vazut-o.Ceva de dincolo de timp de viata si de moarte ii lega si pentru asta nu aveau nevoie de dovezi pentru a sti ca ei sunt.
    De data aceasta povestea lor a fost altfel. Iubirea lor a prins contur. S-au casatorit, aveau o fetita si un baiat, Adan reusise sa-si deschida propria agentie iar Fathia isi impartea timpul intre cei doi copii si alte cateva mii de copii , pentru ca Fathia si-a dorit mult sa lucreze in continuare pentru agentia umanitara.
    Pentru prima data povestea lor rodea.
    Apoi a venit aceasta furtuna blestemata. Adan se intorcea singur, lasa-se grupul intr-un loc si se intorcea spre Cairo. Atunci l-a surprins furtuna. O furtuna de o intensitate pe care Adan nu o mai intalnise niciodata. Masina a ramas impotmolita intr-o duna de nisip, astfel ca Adan a trebuit sa o ia pe jos.
    Se ratacise.
    Nici macar vechile lui instincte de beduin nu-l mai ajutau.
    Acum se tara cu ultimele puteri, in patru labe, prin nisipul ucigator, stiind ca este posibil sa numai ajunga niciodata la Fathia.
    Nu, nu putea sa o piarda din nou. Atatea vieti irosite pentru o singura iubire.
    In fata lui parea ca se vede o masina. Dar nu era prima data cand vedea asta. Sleit de puteri, mintea lui se juca cu el si diferenta dintre realitate si iluzie era atat de mica.
    Pierdut, epuizat, Adan se prabusi. Ultimul lui gand a fost ca indiferent cate vieti va trebuii sa mai traiasca o va cauta si o va iubi cu aceeasi putere pe femeia vietii lui.
    Adan, Adan....trezeste-te

    Daca doriti sa cititi mai mult va invit pe blogul meu :

    https://albertaiconty.wordpress.com/
     
    Ultima editare: 19. Iul 2016
  2. Falcon Lady

    Falcon Lady member

    Înscris:
    16. Aug 2008
    Mesaje:
    1.348
    Au fost cateva topic-uri interesante pe aici si imi amintesc cu placere de ele. Asta m-a atras in primul rand pe forumul extern.
    O sa postez si eu ceva dar nu in seara aceasta. Inca nu m-am decis ce anume. Poate ceva vechi sau poate ceva nou ce n-am mai postat nicaieri. Voi vedea...
     
  3. aztecul

    aztecul member

    Înscris:
    13. Iun 2007
    Mesaje:
    755