Fără ambiţii, visător, îndrăgostit de natură, scria necontenit versuri. În şcoală, un coleg îi împuiase capul cu frumuseţile peisagiului dunărean, măreţia amurgurilor de topaz topit, curgînd pe pieptul lat al Istrului, sălbăticia exotică a ostroavelor pline de flori şi păsări nemaivăzute, minunile pescuitului, bălţile înstelate cu nuferi şi înnorate de lebede, jungla de sălcii şi răchite adăpostitoare de stupii albinelor sălbatice, aşa că uneori cînd tai un trunchi te pomeneşti cu mierea neagră, curgînd ca din vrană...