Tot un calendar popular si nu numai

  • Autor subiect DeletedUser12196
  • Data de început
Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.

DeletedUser12196

putem vedea cu usurinta cat de repede pot fi distruse libertatea de exprimare si iubire, privind copiii.
imaginati-va un copilas de 2/3 ani care alearga si se joaca prin parc.mama il supravegheaza pe micut dar se teme sa nu cada si sa se loveasca.la un moment dat ea doreste sa-l opreasca, dar copilul crezand ca mama se joaca cu el alearga mai repede. pe strada din apropriere sunt masini si mama se teme sa nu iasa din parc ceea ce nu intarzie sa se intample.mama se sperie si mai mult si alearga mai repede reusind sa-l prinda pe micut.copilul rade si se asteapta ca mama sa se joace cu el dar ea il loveste la fund. imagimati-va socul prin care trece copilul.fericirea copilului era expresia iubirii care se manifesta prin joc dar nu poate intelege ce s-a intamplat cu fiinta care l-a protejat mereu.in timp aceste socuri duc la subminarea iubirii pana aproape de disparitie.
desi nu inteleg inca cuvintele copilul se intreaba mental "de ce".el nu facuse altceva decat sa se joace.
nu ar fi fost mai simplu ca sa il i-a in brate ,sa rada cu el si sa se bucure ca a reusit sa-l salveze exprimandu-si astfel iubirea neconditionata ,apoi sa-i spuna sa nu mai iasa din parc pentru ca mama plange?
copilul ar fi inteles ca ea ar suferi.
priviti un copil a carui mama mimeaza tristetea.vine imediat la ea ii i-a mainile de pe ochi si o saruta apunandu-i "gata mani ,trece".daca acest joc continua el se va intrista si va plange pentru ca durerea pe care ea o mimeaza il intristeaza.el o iubeste neconditionat si o include in jocul lui exprimandu-si astfel iubirea.
exista si asa zisii copii pacifisti care nu suporta dizarmonia din casa si care ,prin dragalasenie ii aduce pe cei doi unul langa altul si ii determina sa se sarute nerenuntand la acest joc pana nu-si ating scopul final,armonia si iubirea in care isi doresc sa traiasca.dar aici vorbim de copiii mici ,pana in 3 ani.
ceilalti au inceput procesul de imblanzire si au invatat sa se teama.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser12196

imaginati-va ca aveti 3/4 ani si ca va jucati in sufragerie cu tot ce gasiti in jur. nu aveti nici o intentia sa faceti ceva rau sau sa lezeti vreo persoana.
printre lucrurile cu care va jucati se afla si chitara tatalui.va place sa o atingeti si va plac sunetele scoase de aceasta.
dar tatal dvs se intoarce acasa . are una din acele zile in care nimic nu i-a iesit bine.va vede si se infurie.incepe sa va bata.
din punctul dvs de vedere aceasta e o injustitie.aveati incredere in el caci va era tata si va protejase mereu, va incurajase sa va jucati si sa fiti dvs.
dintr-o data ceva nu mai era la fel ca inainte.nu atat durerea fizica va doare cat injustitia. acest simt al injustitiei produce o rana emotionala. ati invatat ca nu puteti avea incredere in tatal dvs. pentru ca episodul agresiv se va putea repeta. reactia normala pe care o aveti este plansul, mania si teama.
asa se instaleaza in viata dvs aceasta otrava care va macina apoi continuu.
 

DeletedUser12196

cu fiecare rana noua invatati sa va aparati dar nu asa cum faceati inainte ,doar pe moment ,dupa care reveneati la jocul dumneavoastra si uitati.
acum ca otrava s-a instalat in interiorul ranii emotionale si ca mintea s-a deprins sa se joace cu ea,incepeti sa fiti ingrijorat in privinta viitorului si nu doriti ca injustitia sa se repete.mai pastrati im minte faptul ca ati fost acceptat candva asa cum erati si ca asta crea armonie in viata dvs. va doriti dinou acea armonie dar nu stiti cum sa o recreati.si pentru ca nu puteti iesi din sfera propriilor perceptii ,tot ce se intampla in jur pere sa fie din cauza dvs.ca sa inrautateasca lucrurile mama se cearta cu tata pentru ceea ce v-a facut.
apoi ,ori de cate ori se intampla ca ei sa se mai certe, veti crede ca dvs sunteti vinovat chiar daca cearta lor nu mai are legatura cu dvs.astfel invatati ce este vina...
treptat va piedeti inocenta.incepeti sa aveti resentimente iar la un moment dat deveniti incapabil sa mai iertati.in timp ajungeti sa credeti ca nu e deloc sigur sa fiti cei care sunteti si sa vreti sa va identificati cu grupuri care va accepta si va ofera protectie.
acest mecanism de aparare e specific tuturor oamenilor si variaza doar in functie de inteligenta fiecaruia si de educatie.
daca aveti noroc,imblanzirea nu e atat de puternica si atunci aveti o sansa sa
va pastrati o urma de inocenta si curaj.dar daca imblanzirea a fost totala si ranile atat de adanci si de dureroase se poate ajunge la teama de a vorbi , de a avea curajul sa simti ceva.
asa se creeaza oamenii sfiosi.
ei cred de pilda ca se vor balbaii,ca nu vor putea dansa sau canta dar asta nu e decat o reprimare a instinctului de a se iubi pe ei insisi si de ai iubi pe ceilalti.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

nu crezi ca faci off-topic la unul deschis tocmai de tine...te misti dupa cum bate vantul?
nu cred ca isi au locul aceste postari, altfel ar iesi un talmes balmes pe acest forum.
 

DeletedUser

Putem sa postam si unele comentarii la ce anume ai scris tu acolo Lady Falcon, eu cel putin am cateva ?
@aquilla
Falcon Lady a spus:
nu intentionez sa ma cert cu nimeni.cei ce se plictisesc pot sa renunte pentru ca voi mai scrie mult.
nu trebuie sa stergi nimic.la sfarsit,daca vei avea rabdare vei intelege ca nu avem de ce sa ne certam dar putem sa discutam pe marginea celor postate.
cer doar rabdare pentru ca nu dispun de timp asa cum asi vrea si vreau totusi sa termin.
multam fain pentru intelegere.
Click pentru a extinde...

Astept sa termine ce are de spus (sper sa anunte asta), apoi voi comenta si eu. :)
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

Unii dintre noi, mare majoritate, trebuie sa simta ca apartin la ceva anume, unei grupari de oameni. Pentru a ajunge in acea grupare ei isi transforma propriile simtiri in unele care sa fie in acord cu cele ale "gastii".Resping pe cei din afara, pe cei care nu au aceleasi idealuri, conceptii ca si ei, ii considera inferiori. Seamana un pic cu o mica secta, adevarul e unul mistic, doar ei au privilegiul de al stii.


De ce aceasta transformare? Atat de mare sa fie dorinta omului de a apartine la un grup?Omul e un animal social, stim asta. Dar totusi, sa renunti la modul in care gandesti tu doar ptr a fi pe plac unui grup. Nu mai e vorba doar de a te adapta unui mediu, unui grup. E ceva mai mult. Devii un simplu element dintr-un mecanism si asta chiar iti face placere.

Simbolurile folosite. Grupurile au un simbol. Trebuie sa fie ceva sa sugereze ceva. Simbolul in sine devine o forta, devine o entitate. El este imprimat pe cladiri,tricouri poate fi tatuat chiar. Membrul grupului poarta acel simbol ptr a se prezenta in fata altora ca membru al grupului X.
Aici am putea lua exemplu gastile(bandele) americane de exemplu. Membrii lor au un anumit simbol tatuat, zona lor de actiune/ influenta e clar semnalizata prin simbolurile lor.
Partidele sunt si ele niste grupari. Unele din aceste partide au preluat simboluri vechi, care aveau un alt inteles. Atunci cand vedem acel simbol imediat asociem un anumit partid.

Pana a ajunge intr-o anumita gasca/secta trebuie sa treci printr-o anumita initiere. Trebuie sa le dovedesti ca esti vrednic de asta. Testul difera in functie de caracterul grupului din care vrei sa faci parte. Daca vrei sa fii intr-o banda atunci va trebui sa faci ceva ilegal.


Cum e posibil ca persoane al caror nivel de inteligenta nu poate fi contestat sa adere la cauze uneori atat de distructive?
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser12196

oamenii se folosesc de teama pentru a-i imblanzi pe ceilalti iar teama noastra creste cu fiecare experiment al injustitiei.simtul nedreptatii este cutitul care taie rani pe corpul nostru emotional.otrava emotionala este creata de reactia noastra la ceea ce consideram o nedreptate.unele rani se vor vindeca in uitare dar altele raman si acumuleaza otrava.atunci cand nivelul otravii a crest prea
mult (emotii si ganduri negative),noi simtim nevoia sa ne eliberam de ea,trimitand-o altei persoane. cum? prin captarea atentiei respectivei persoane.
sa luam de exemplu un cuplu obisnuit.
dintr-un motiv sau altul ,sotia este suparata.ea a acumulat foarte multa otrava emotionala din cauza unei nedreptati comise de sotul ei.sotul nu este acasa dar ea isi aminteste nedreptatea comisa iar furia creste in interiorul ei. de idata ce sotul se intoarce ,primul lucru pe care ea il face este sa-i capteze atentia pentru ca furia acumulata o impiedica sa gandeasca, iar otrava acumulata a atins un nivel extrem de ridicat si simte nevoia sa se elibereze descarcandu-se.
ii spune ca e rau,prost,nedrept si tot cortegiul de jigniri pentru ca nu se mai poate cenzura dar in felul acesta nu face decat sa transfere otrava asupra lui. la randul lui sotul reactioneaza enervandu-se pentru ca acum otrava curge prin el si simte nevoia sa se razbune.de data asta el ii capteaza atentia ei ,cu diferenta ca de data asta ,nu mai e vorba doar de otrava transferata de ea ci si de propria lui otrava emotionala.
se produce o noua injustitie din punctul ei de vedere dar doar o eliberare, o pedepsire, o punere la punct din punctul lui de vedere.acum el s-a eliberat dar...
daca veti examina cu atentie acest tablou, veti constata ca cei doi isi ating reciproc ranile emotionale si joaca un adevarat ping-pong cu otrava emotionala.
acesta este felul in care comunica majoritatea oamenilor.
prin captarea atentiei, energia trece de la o fiinta la alta.atentia este un instrument deosebit de puternic al mintii umane. toti ne straduim sa captam atentia altor fiinte.in acest fel ne cream canale de comunicare. visul se transfera astfel de la unul la altul, la fel si puterea dar si otrava emotionala.
de regula noi eliberam otrava emotionala doar asupra persoanelor pe care le credem vinovate de nedreptatea comisa asupra noastra dar daca aceasta e prea puternica si nu ne putem descarca asupra ei, suntem dispusi sa ne descarcam asupra orcarei persoane pentru a ne elibera.de multe ori o trimitem asupra copiilor care sunt prea lipsiti de aparare in fata noastra si astfel se nasc relatiile abuzive.
oameniii mai puternici abuzeaza de cei mai slabi, care au mai putina putere caci simt nevoia sa se elibereze de otrava lor emotionala. toti oamenii simt nevoia sa scape de aceasta otrava si nu mai sunt capabili sa caute dreptatea, tot ce doresc este doar o eliberare.
asa se explica de ce ne dorim puterea.cu cat suntem mai puternici cu atat mai usor ne va fi sa ne elibera in defavoarea celor multi si slabi de care nu ne pasa si care nu se pot apara.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser12196

singurul lucru pe care trebuie sa-l facem este acela de a deveni constiemti de faptul ca suntem bolnavi emotional si sa incercam sa ne vindecam oprind astfel cercul nesfarsit al suferintei in care traim.fara constientizare nu putem face nimic altceva decat sa suferim din interactiunea cu alte persoane sau chiar cu noi insine deoarece uneori ne atingem ranile emotionale chiar noi ,pentru a ne pedepsi.
 

DeletedUser12196

inca din copilarie ,in mintea noastra se produce o diviziune.o anumita parte a mintii devine judecatorul nostru interior care judeca tot ceea ce facem sau nu, tot ceea ce spunem sau nu si tot ceea ce gandim. noi ne judecam singuri in permanenta , la fel cum ii judecam si pe ceilalti, in functie de ceea ce credem noi si de simtul dreptatii sau al nedreptatii format in copilarie. evident,uneori ne consideram vinovati si vrem sa ne autopedepsim.cealalta parte a mintii noastre, cea care primeste judecata si simte nevoia de a fi pedepsita este victima. ea spune: "bietul de mine.nu sunt s uficient de bun. nu sunt suficient de puternic. nu sunt suficient de inteligent. eu nu pot sa fac asta.eu nu sunt iubit. de ce sa mai incerc?"
judecatorul si victima au la baza toate acele credinte false pe care nu le-am ales singuri ci ne-au fost inoculate pe vremea cand eram prea inocenti pentru a le putea respinge. toltecii numesc acest sistem de inoculare parazitul.
mintea umana este bolmava din cauza acestui parazit care ii fura energia vitala si ii rapeste bucuria de a trai. parazitul reprezinta toate acele convingeri care ne fac sa suferim. aceste convingeri sunt atat de puternice,incat chiar ani mai tarziu, cand invatam noi concepte si vrem sa luam propriile noastre decizii, constatam ca ele inca ne mai guverneaza viata.
uneori, copilul mic care continua sa existe in interiorul nostru iese la lumina; el este eul nostru real,care a ramas la varsta magica a jocului si iubirii. traim atunci clipe magice pentru ca traim clipa prezenta si ne distram si ne jucam dinou si suntem fericiti, dar ceva din interiorul nostru ne trage inapoi nu ne lasa sa fim fericiti pentru ca nu se simte vrednic sa fie fericit. o voce interioare ne spune ca aceasta stare de fericire este prea frumoasa ca sa fie adevarata, ca nu este bine sa fi fericit pentru ca vei plati scump fericirea prezenta. toata vinovatia si otrava din corpul nostru emotional iese la iveala incercamd sa ne traga inapoi in lumea intunecata a dramei personale pentru ca parazitul se hraneste cu teama noastra.
dupa ce toate aceste reziduri ale lumii exterioare au patruns in mintea noastre ducand la pierderea inocentei,noi uitam ce este fericirea adevarata. invatam rapid sa fim judecatorii celorlalti crezand ca numai noi avem dreptate si incercand sa demonstram ca ceilalti au gresit.
darinta de a avea dreptate este rezultatul luptei de a impune o imagine a noastra.noi ne luptam sa impunem felul nostru de a gandi asupra tuturor celor din jur ca si asupra propriei noastre fiinte.
constientizarea ne ajuta sa intelegem cu usurinta de ce nu merg relatiile noastre cu parintii ,copiii ,prietenii si partenerul de viata sau chiar cu noi insine.de ce oare suntem in conflict chiar si cu noi insine?
raspunsul este simplu: pentru ca am creacut in minte cu o imagine a perfectiunii care ,de fapt nu exista .
atunci cand ne respingem singuri,cand ne judecam si ne gasim vinovati recurgand la o autopedepsire indepartam de noi puterea iubirii si ne comvingem ca nu exista ca nu exista decat disciplina si lege, judecata si pedeapsa. unii oameni sunt adanc scufundati in propriul lor iad in timp ce alti
au doar un contact sporadic cu el.exista relatii extrem de abuzive, si relatii aproape lipsite de abuz.
ca adult,daca aveti o relatie abuziva,acest lucru se datoreaza faptului ca acceptati abuzul, ca sunteti convins ca nu va puteti opune sau si mai rau,ca il meritati. exista o limita a cantitatii de abuz pe care sunteti dispus sa o acceptati, dar nimeni nu poate abuza mai mult de dvs. decat o faceti chiar voi insiva. daca cineva abuzeaza mai mult de voi decat o faceti voi insiva, veti pleca, veti fugi, veti incerca sa scapati.daca cineva abuzeaza mai putin dacat o faceti singur atunci veti ramane alaturi de el. dar sunt si persoane care nu accepta abuzul pentru ca se iubesc suficient de mult si au constientizat ca nu au nevoie de pedeapsa pentru vina de a se fi nascut in acest iad uman.aceste persoane pot darui iubire si pot face ca aceasta sa se raspandeasca ca un leac magic in jurul lor.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser12196

OMUL CARE NU CREDEA IN IUBIRE
as dori sa va povestesc o poveste foarte veche despre omul care nu credea in iubire.
acesta era un om obijnuit ca noi toti dar ceea ce il facea deosebit era modul sau de gandire. nu credea ca iubirea exista.
avusese o sumedenie de experiente in incercarea de a gasi iubirea, ii observase ani de-a randul pe cei din jurul lui,a cautat iubirea in multe locuri si in multe persoane dar ceea ce putea spune cu certitudine era ca iubirea nu exista.
era un om care studiase mult cu invatatii vremii si putea vorbi fara probleme in orice piata publica pentru ca multimile il ascultau si sfarseau in mare parte prin a-i da dreptate. astfel spunea el oamenilor ce-l ascultau:iubirea nu e decat o inventie a poetilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face sa creada.iubirea nu este reala si deci nimeni niciodata nu o poate gasi.relatiile dintre indragostiti sunt ca acelea dintre un dependent de drog si vanzatorul de drog. cel care are navoie mai mare de iubire e cel dependent iar celalalt e precum vanzatorul.poate sa-i dea mai mult, mai putin sau deloc.astfel unii profita de altii si au scuza ca cei dependenti vin singuri la ei.
cel dependent de iubire traieste permanent cu teama ca nu-si va putea asigura urmatoarea doza de dragoste.el se intreaba ce va face daca va fi parasit si devine posesiv crezad ca celalalt ii apartine .devine gelos si solicitant , face greseli si sufera ,provocand suferinta si celorlalti.
ceea ce numesc oamenii "iubire" nu este altceva decat o relatie de teama care are la baza controlul.unde este respectul reciproc?unde este iubirea pe care sustin ca si-o poarta?nu exista asa ceva.am vazut cupluri care au trait impreuna 30, 40 sau chiar mai mult de 50 de ani dar daca ii intrebai despre relatia lor, spuneau ca "au supravietuit casniciei" . altfel spus,de regula unul se predase celuilalt: de regula femeia era cea care decidea sa indure suferinta dependentei de sot,copii ,familie.acesti oameni se tratau ca niste posesiuni.nu spuneau decat "ea este a mea" sau "el imi apartine".
astfel a vorbit el oamenilor si multi l-au crezut dar intr-o zi ,inteleptul nostru a intalnit o femeie nu prea frumoasa care plangea .s-a apropriat de ea si a intrebat-o de ce plange si mare i-a fost mirarea cand ea i-a raspuns ca plange pentru ca iubirea nu exista.
"uimitor si-a spus el, o femeie care crede ca iubirea nu exista".
-de ce spui ca iubirea nu exista?a intrebat-o el.
-ei,e o poveste lunga,i-a raspuns ea.m-am casatorit de foarte tanara, cu toata iubirea si toate acele iluzii, plina de speranta ca imi voi imparti viata cu acel barbat.ne-am jurat credinta, loialitate si iubire .am intemeiat o familie. dar ,in curand totul s-a schimbat.eu am fost sotia credincioasa care a ramas sa aiba grija de copii si casa in timp ce el s-a ocupat de afacerile familiei.apoi a inceput sa nu ma mai respecte, ne certam mereu.el pleca din ce in ce mai des de acasa .la un moment dat am constatat ca nu il mai iubesc dar am continuat sa raman pentru copiii nostri. el imi spunea ca nu ma mai poate iubi dar ca suntem datori fata de copii .nu-l mai puteam respecta, nu-l puteam intelege.
apoi copiii au crescut si au plecat fiecare la rostul lui.eu am ramas singura intr-o casa pustie.de aceea plang.am crezut in iubire si acum stiu ca iubirea nu axista.
el a imbratisat-o si i-a spus ca are dreptate ,iubirea nu exista.
cei doi au devenit prieteni.gandeau la fel, se respectau reciproc,petreceau timp indelungat impreuna, si nu se dezamageau pentru ca niciunul din ei nu astepta nimic de la celalalt.
erau fericiti impreuna.nu stiau ce e invidia sau gelozia,nu-si asezau poveri unul pe unerii celuilalt.ea nu suferea cand el are plecat si el nu se intrista daca o zarea vorbind cu alt barbat.nici unul nu incerca sa il controleze pe celalalt ,nu erau posesivi.erau o incantare pentru toti prieteniii lor .
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser12196

intr-o zi ,pe cand era plecat din oras,eroului nostru i-a trecut un gand cidat prin cap:'dar daca ceea ce simt eu pentru ea aste iubire? stiu,e o senzarie diferita de ceea ce am simtit vreodata inainte.nu seamama cu ceea ce descriu poetii sau ne spun in temple.eu nu ma simt responsabil pentru ea,nu-i cer nimic si nu vreau sa ma ingrijasca,nu immi vine sa-mi vars furia pe ea cand sunt suparat iar ea simte si stie intotdeauna ce sa spuna pentru a-mi insenina amarul.ea face ca esecurile si frustrarile mele sa treaca de parca au fost doar un fum.nu simt invidie daca are succes si ma bucur cand sunt cu ea.daca aceasta este adevarata iubire pe care nu credeam ca o voi afla vreodata?
deabia astepta sa ajunga acasa pentru a-i spune ce descoperise.
ea l-a intampinat ca de fiecare data si cand a inceput sa vorbeasca i-a zambit pentru ca si ea simtea la fel dar tacuse pentru ca stia ce crede el despre iubire.
cei doi s-au decis sa devina amanti si sa traiasca impreuna si au ramas uimiti sa constate cat de bine le este.iubirea dintre ei era din ce in ce mai mare .se sprijineau reciproc ,se respectau si imparteau toate bucuriile si necazurile fara sa-si fie povara unul altuia.erau fericiti.
 

DeletedUser12196

inima barbatului era plina de iubirea pe care o simtea si intr-o seara s-a podus un miracol.o stea incredibil de frumoasa a coborat in palma sa iar sufletul lui cuprins de iubire si fericire a fuzionat cu steaua.
a alergat la iubita lui si i-a pus in palme darul iubirii lui dar ea ,coplesita de greutatea acelor sentimente ,a scapat steaua care s-a transformat in mii de cioburi.
si uite asa ,am ajuns iarasi la un batran intelept care colinda lumea si tine discursuri cum ca iubirea nu ar exista si la o femeie inca draguta care asteapta in zadar intoarcerea iubitului ei pe care l-a pierdut pentru o clipa de indoiala.
cine a comis oare gresala?puteti ghici?
 
Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.
Sus