Singur, cu stelele

DeletedUser

Într-o noapte caldã de varã

Adânc, foarte adânc...
Când ciripitul păsărilor moare
Stau, privesc şi plâng
În viaţa mea nu mai e soare

Când ziua fuge
Şi lumina se ascunde
Când luna pe cer curge
Şi se vãd stele mãrunte

Sufletul imi este gol
Rãul nu îl pãtrunde
Şi imi este mai uşor
A înțelege, taina iubirii pierdute

Cãci s-a lăsat searã
Şi e liniște
Se aude doar intr-o pustie moarã
Vântul cum adie

Apa e limpede
Servește ca oglindã a lunii
Si neliniștea frunzelor
Îmi cântă alunii

E caldã noaptea
Sufocantã chiar
Ţin în mânã cartea
Ce-mi lasă un sentiment amar

Caci noaptea, cu o carte de iubire
Stând sã o citesc
Îmi aduc aminte de acele zile...
Doamne!... cât am putut sa greșesc.
 

DeletedUser

Amor

Intru pe ușă
Numai sã rămân șocat
Când te văd păpușă
Stând întinsă în pat

Din priviri amețitoare
Ce mã loveai cu ele
Din patul moale
De sub plapuma de lalele

Mã chemi în astă noapte
Sã vin lângă tine
Nu sã păcătuim din fapte
Ci sã o facem din iubire

Şi cum mã apropii
Simt un fior
În tăcerea nopții
Se aude o melodie de dor

Îți desfaci ușor cordonul
Sã te pot admira
Îți dau jos puloverul
Pe gât a te săruta

Te strâng în brațe
De parcã nu ar mai exista
Alte femei frumoase...
Nu existã!...Tu ești frumoasa mea!

Te mângâi pe spate
Pielea de catifea
Îți sãrut buzele
Petale de lalea

Sânii tãi
Fructe ale pasiunii
Îi sãrut și pe ei
Şi cobor încet spre izvorul minunii

Îți ofer plăcerea
Şi te ascult cum gemi
Ești dulce ca mierea
Sus spre tine mă chemi

Să te cuprind
Cu corpul meu fierbinte
Să te alint
Cu atingeri și cuvinte

În aste momente de extaz
Răbdarea e un lux nepermis
Nu mai putem acorda răgaz
Nimic nu e interzis

Te aud cum urlii
În brațele mele
Şi vad cum strângi pumnii
Arzi de plăcere

Doar de la lumânare e lumina
Spectacolului deja început
E timpul să tragem cortina
Să ne ascundem în așternut...

 

DeletedUser

Un inceput...

Un început...

___Copilăria,... poate că momentele cele mai frumoase ale vieții. O etapa la care cu greu se mai poate revenii. Să te uiți în jur să vezi cum copii își căută maturitatea, iar cei maturi îşi căută copilăria. Este etapa vieții în care ești ajutat, ești răsfăţat, nu ai griji dar ai cele mai mari nevoi. Să nu uităm că privirea unui copil fericit este ceea ce ne aduce bucurie, cu atât mai mult, să fie propriul copil, ne aduce împlinire. Este o responsabilitate, care, mulți se feresc să si-o asume. Şi de ce?! Refuză să trăiască bucuria de a avea un copil... de teamă? Frică de responsabilitate? Sau ură? Un copil nu este ceva care să urăști. El oferă nenumărate motive de iubire. Un copil în viața cuiva, schimbă acea persoană. Îi oferă noi perspective asupra vieții. "Copilăria este locul de refugiu al problemelor insolubile" [Marin Preda]. Fără o copilărie trăită, împlinită, nu poți spune că ai trăit. Fără a avea un copil, o mică parte din trupul şi sufletul tău, la fel, nu poți spune că ai trăit. Copilăria face parte din viața noastră cu un scop, nu trebuie neglijată. Şi, părinții, au cele mai multe de învăţat de la copii.
___Totul a început, ca în multe poveşti, când doi tineri, un băiat şi o fată s-au îndrăgostit. Iubirea... voi revenii mai târziu asupra acestui subiect. Dragostea lor, era pură. Fără conflicte şi fără infidelitate. Astfel acea fată şi-a găsit primul bărbat. Primul bărbat cu care a împărțit patul. Acesta a fost primul care i-a oferit experiența vieții, cea la care mulți râvnesc fără ca măcar să o înțeleagă. Au fost momente pure de iubire. Nu nevoia de a parcurge aceste momente, nu teama ca e o vârstă la care ar fi trebuit să treacă prin această experiența. S-a întâmplat... Așa a fost să fie, atunci...în acele momente, cu acel bărbat. El nu a neglijat faptul că fata i s-a oferit pentru prima oară. A fost un motiv de iubire mult mai mare. Si de aici...s-a continuat iubirea... Cu clipe de fericire, de dragoste, si-au trăit tinerețea.
___Până într-o zi, când iubirea lor a făcut ca un moment petrecut sub cearceaf, să fie un moment de glorie. Căci atunci s-a plantat sămânţa unui copil. Fără voia lor, fără planificare... Nu au dorit să se întâmple asta ca să treacă la o nouă etapă a vieții. Nu au dorit să se întâmple asta din responsabilitatea de a avea un copil. S-a întâmplat... din dragoste, din pură iubire. Responsabilitatea s-a simțit doar atunci când au decis să se căsătorească, de dragul copilului încă nenăscut. Au vrut ca acel copil să facă parte dintr-o familie. Au vrut să fie toți trei o familie. Şi astfel, s-a trecut şi prin minunatele momente ale unei nunţi. Au vrut ca acel copil să aibă cele necesare. Astfel, bărbatul muncea neîncetat pentru a asigura un trai necesar copilului ce urma să se nască. Nici viitoarea mama nu era mai prejos, șapte luni de sarcină, a bătut străzile spre locul de muncă şi înapoi spre casă. Au realizat ce responsabilitate au. Au realizat că viața lor nu va mai fi la fel.
___Şi cum venea iarna, şi urma aniversarea zilei de naștere a viitoarei mame, într-un miez de noapte, într-un spital din București, se naște pruncul mult dorit. Mare bucurie pe chipurile proaspeților părinți. S-a dat zvonul la rude şi prieteni, şi toți veniră să vadă "minunea". Astfel, la trei zile de la naștere, noua mămică, de ziua dânsei, ținea în brațe cel mai frumos cadou. S-a aprins o viață, ce încă îşi avea drumul necunoscut...
___Fiind pe vremea comunismului, multe posibilități cunoscute în ziua de azi nu erau posibile, sau cel puțin nu erau acceptate fără pedeapsa de rigoare. Noul tătic vroia să asigure un trai mai mult decât decent fiului său. Vroia să aibă lucruri de care alți copii nu aveau șansa să se bucure. Şi așa a decis el să riște, deșii legile nu îl favorizau, să facă o mica "afacere" pentru profitul necesar. Invidia lumii nu a fost niciodată de neglijat, căci atunci când vecinii au văzut modul de trai al acestei familii, invidia nu a putut să nu îi împingă să răspândească un zvon în această privință. Şi aşa, într-o noapte când copilașul se zvârcolea în pătuțul său, ei s-au trezit la ușă cu miliția economică ce dorea să caute dovezi care să adeverească zvonurile. Pură a fost mintea tatălui şi imaginea copilului ce se uita gingaș din patul său, căci acele dovezi au fost ascunse sub pătura pruncului. Joasă a fost gândirea miliției să nu deranjeze acel copil şi astfel dovezile au rămas negăsite. Așa pericolul a trecut si familia şi-a trăit viața mai frumos.
___Până într-o zi, pe când copilul făcuse un an, şi când mama îl legăna căci era obosit de la exercițiile de mers, natura se pregătea să se dezlănțuie. Căci un tunet a fost de ajuns să o facă pe mamă să tresară, scăpând copilul din brațe. Copilul a căzut lovindu-se de caloriferul ce aburea geamul. Impactul căpșorului acestuia, cu metalul dur, a zdruncinat sufletele celor prezenți. El nu mai respira... a fost dus la spital necunoscându-se șansele acestuia de supraviețuire. Viața lui era în mâna doctorilor şi în mâna lui Dumnezeu...

[se va continua...]
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

Protejat?..sau blestemat?

Protejat? ...sau blestemat?

___Prin geamul spitalului bătea o rază de soare. Bătea atât de intens şi parcă cu o direcție precisă, căci bătea spre pătuţul în care încă mai respira micul bebeluș. Doctorii au făcut o treabă bună. Căci el a trăit în continuare. Dumnezeu încă mai avea planuri pentru el. Era o perioadă în care bucura pe toţi cei din jur când se chinuia să meargă cu piciorușele lui neastâmpărate. Nu se putea să nu aducă zâmbetul pe buzele celor mai triste persoane atunci când îi ieșeau pe gurița mici gemete în încercarea lui de comunicare. O splendoare de copil, lumea se oprea în parc lângă căruciorul său să îi admire gingășia.
___Pe parcursul exercițiilor lui de locomoție şi comunicare, înainta şi în vârstă, căci ajunsese la vârsta de doi anișori. O vârstă la care mergea singurel, dar ținut de mânuță, la care îşi striga mama, care îi tresărea inima de bucurie când îl auzea, la care îi spunea tatălui pe nume când acesta îl ținea cu dor în brațe. O vârstă la care înțelegea imaginile, observa, învăța... Mulți au zis că e prea mult pentru vârsta lui, că nu se grăbește nicăieri şi că este timp pentru toate. Dar nimeni nu l-a forțat să ajungă aici, așa a fost să fie...
___Şi astfel, micuțul nostru începea să se integreze în comunitatea umană. Mai trece un an din mulți ce vor urma, şi se anunțau clipe negre. Revoluția urma să înceapă. Decembrie '89... O lună neagra pentru mulți români. Părinţii fiind cu mici afaceri prin Bacău, copilul a fost lăsat în grija bunicului. Şi cum "Curiozitatea îi împinge pe unii să descopere America şi pe alții să asculte la ușă" [Jose Maria Eca de Queiroz], așa curiozitatea l-a împins pe bunic să vadă cu proprii ochi ce se petrece în faţă la Televiziunea Română. Ce se petrecea? Se trăgeau focuri de armă, în toate direcțiile, era haos. Bunicul, cu cel mic de mână, au fost prinși într-un schimb de focuri. Vag înțelegea micul copilaș ce se petrece în jurul lui. În fuga lor spre casă, mare le-a fost greșeala când au trecut exact prin bătaia puştii unui soldat. Arma a fost descărcată, focul a fost tras de la pământ, la altitudine joasă, nu mai mare decât înălțimea copilașului nostru. Astfel... glonțul era în drum spre micuț...
___De ce unii prețuiesc atât de mult viața, în timp ce alții sunt dispuși să renunțe la ea într-o clipire? Să fie adevărat că viața nu acordă șanse egale tuturor? Ce putem spune de micile creaturi, niște copii care nu au apucat să înțeleagă nimic din viață, nu au apucat să ia nici o decizie, şi totuși nu le este menit să trăiască? De ce s-au mai născut? Ei să fie greșeala naturii? Sau să fie o învățătură pentru cei ce trăiesc? Prea multe întrebări şi prea puține răspunsuri... "Viața este ca un joc de cârti în care-ţi licitezi anii, mizând pe niște atuuri şi cel puțin o strigare. Dar până la urmă totul depinde numai de cel care face cărțile." [Ionuţ Caragea] Astfel micului nostru copil, i-au fost împărțite cărțile...

[se va continua...]
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser13067

Nu sunt decât un simplu om
iar de-am crezut vre-odată
că pot mai mult
decât umila-mi carne poate,
n-a fost decât stupidă vanitate.

Nu pot nimic mai mult
şi nici mai bine
ci poate mai puţin
mult mai puţin decât
credeam că se cuvine.

Şi dintr-un univers
ajung să fiu doar un atom
pierdut într-un imens ocean
descoperind într-un final
că sunt doar om
 

DeletedUser

O mică speranţă...

___Știți cum se aude un Kawasaki ZZR 1400 trecând pe lângă voi cu 360 Km/H? Cam așa s-a auzit şi glonțul pe lângă urechea copilului, ce începuse să plângă şi să ceară acasă. Au fugit repejor în sanctuarul oferit de curtea unde locuiau. Încă se auzeau focuri de armă. Părinţii erau departe prin ţară, cel mic plângea în patul bunicului său. Nu trecuse mult şi "teroarea" se sfârșise. Părinţii au ajuns cu bine acasă şi au luat în brațe feblețea care au avut-o în minte şi la inimă de când au plecat. Pentru el plecaseră. Să aibă parte de sărbători de iarnă ca în poveşti. Nu multe înțelegea cel mic, dar sărbătorile ce le-a trăit atunci parcă au fost desprinse din cartea de poveşti a bunicii.
___O să încep să dau nume personajelor. Îmi va fi mai simplu să povestesc şi vouă ca să vă imaginați. Bunicii cu care a rămas cel mic, Nea' Vasile şi Tanti Maria, erau părinţii tatălui, Adrian. Dar ei nu erau singurii care vroiau să se bucure de gingășia copilului. Tanti Veta, bunica celui mic, mama Alexandrei, dorea să îl ţină în gazdă în scurtele perioade în care părinţii erau plecați. Ea locuia totuși în celalalt capăt al Bucureștiului, tot la curte. Bărbatul ei murise şi era singură, cu cei trei copii, două fete şi băiatul care era mai mic. Mai puțin Alexandra care îşi avea copilul în grijă acum.
___Bunicii îi era destul de greu, deșii fiica cea mare, Doiniţa muncea, îl avea pe fiul cel mic de care trebuia să aibă grijă. Era greu având în vedere că, bunicul care a murit era principalul susținător al familiei. Totuși dorea să aibă plăcerea să petreacă timp cu nepoțelul ei. Şi asta nu era o sarcină ușoară. Cel mic nu era deloc astâmpărat.
___Călătorind de la o ruda la alta, el mai ajunge să fie găzduit şi de mătuşa lui, sora lui Adrian, care era de asemenea şi naşa celui mic. Acolo avea parte de o viața la bloc. Cei drept, avea mai mulți copii cu care să se joace. Începuse să îşi facă prieteni. Chiar dacă ei nu prea aveau habar ce înseamnă noțiunea de prietenie, ei asta simțeau, nevoia de a se distra îi aducea împreună. Bineînțeles şi distracția avea consecințe atunci când micuțul, împins de curiozitate, s-a gândit să vadă ce are vecina de șaisprezece ani din bloc, sub fustă. Evident că nu a apucat să vadă decât stelele după impactul cu palma ce a primit-o. Deșii totuși tind să cred că era cam mic să i se fi aplicat o astfel de "pedeapsă". Nu cred că putem spune ca ştia ce face.
___De la mătuşă, ajungând iar la bunica, aceasta se hotărăşte să facă o mică excursie cu cel mic pe la ţară. Astfel Tanti Veta îi face bagajul şi fuge cu el spre gară. Acum urma ca el să descopere o nouă lume. Animale, case, locuri total stranii pentru el. Totuși nu a avut nici o reținere să se bage sub ugerul vacii să se alăpteze precum un vițel mic ce era. Aş dorii să spun că acest fragment va avea un final fericit, dar aş minţii în povestirea lui dacă aş face asta. Neastâmpărat cum era, curios de fel, a luat o cutie de chibrituri şi s-a pus după căpiţa de fân din curte să facă şi el un mic foc așa cum văzuse la cei mari. De unde să știe el că focul e atât de periculos? Nu avea de unde, cum nici nu avea de unde să știe că va lua foc căpiţa de fan ce era chiar lângă casă şi lângă un copac. Şi iar se afla în faţa primejdiei, sau mai bine zis în mijlocul focului deja extins ce avansa spre el...
___Există un proverb care spune: "Cine nu știe nimic stă liniștit. Cine știe puțin moare de curiozitate." Dacă oamenii nu ar fi fost curioși, probabil nu am avea acum toate facilitățile de care dispunem. Curiozitatea se naște din nevoia de a cunoaște. "Oamenii dobândesc cunoștințe proporțional cu curiozitatea lor." [Stendhal] Cei drept, este că pe mulți curiozitatea i-a făcut să piardă că să nu spunem de cazurile mai grave, pe când alții din curiozitate au câștigat enorm. Dar nu putem compara curiozitatea științifica sau cea a unui om matur cu cea a unui copil. E bine ca un copil să fie curios, învață din propriile greșeli. Numai că, trebuie mereu să fie cineva care să se asigure că acele greșeli nu sunt fatale.

[se va continua...]
 
Ultima editare de un moderator:
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a răspunde aici.
Sus