Ganduri pentru eternitate

DeletedUser

Am citit atatea cuvinte frumoase ,, atatea povesti triste ,, ganduri ascunse ,, vise ,, am hotarat sa va spun si eu o poveste trista

A inceput totul intr-o seara de aprilie , o seara sfanta , invierea lui Isus si inceputul unei relatii . O voce dulce emitea la un post de radio , o voce care la facut pe El sa uite de multe , o voce care il tinea legat . Ea nu banuia ca acea emisie va fi inceputul unui vis , un vis sau o iubire poate nerealizabila . Au fost cateva ore in care un El si o Ea isi traiau clipa si isi impartaseau gandurile cu ajutorul muzicii ....
Au urmat zile in care cei doi au devenit dependenti unul de celalat , se cautau si totusi se evitau , un pleonasm poate , insa tinand cont de situatiile lor era normal . Intr-o zii unul din cei doi a propus un pariu , un pariu care le-a influentat 8 luni din viatza , un pariu pe care sunt sigura nici unul dintre ei nu il va uita vreo data . Cei doi si-au dat seama ca fiecare reprezinta pentru celalat acel ideal la care toata lumea spera , la care toata lumea viseaza , erau uniti sufleteste si li se parea ca nimic nu ii mai poate despartii , totusi viatza nu este usoara si le-a pus tot felul de piedici . Cei doi aveau un motto comun " Din suflet pentru un suflet " asta fiind si tema emisiilor ei la acel radio . Au urmat luni pline de greutati peste care au reusit sa treaca , se iubeau , sperau si visau , nimic nu ii putea atinge , nimic nu le putea destrama acel vis frumos . Si totusi ,,,,, de cele mai multe ori visele nu se realizeaza , nici chiar o iubire nu poate invinge timpul si distanta . Pe cei doi ii unea chiar si un joc , un joc numit "triburile" , aveau in putinul timp petrecut impreuna aceleasi ocupatii si nu se plictiseau niciodata , era frumos ,, era prea perfect pentru a putea fi adevarat ,, si inevitabilul s-a produs . Au aparut discutii minore , care au luat amploare , din acea pereche perfecta a ramas o amintire , o amintire pe care el si ea o poarta in suflet ..... Incet incet raceala si-a facut loc intre ei , au pierdut interesele comune , distanta reala sa amplificat datorita celei sentimentale ,,, au incetat sa mai comunice ,, au incetat sa mai spere , ramasese doar un vis care probabil nu il vor realiza . Isi spuneau TE IUBESC iar cuvintele astea nu mai aveau nici un sens pentru ei ,,,, era un gol imens in care se afundau tot mai mult ..
Incheierea acestei povesti nu are un Happy End , din contra , cei doi au devenit straini , ea a ales sa isi traiasca viatza si sa nu mai creada in vise , el desii o iubeste prefera sa viseze ......


E primul meu post pe acest forum si ultimul , am plans ieri citind anumite mesaje care au sunat frumos si impresionant de asta nici nu am copiat pe nimeni si nici nu am ales cuvintele , povestea mea este reala poate chiar mai reala decat iubirea dintre cele doua personaje , nu am folosit nume pentru ca sigur cei doi isi doresc sa ramana anonimi , insa ce am vrut sa transmit aici prin postul meu este ,,, visatorilor nu mai pierdeti timpul visand , pentru ca pierdeti esenta lucrurilor , daca nu lupti nu poti avea ce iti doresti , a plange ca nu ai , e mai usor decat a face ceva ... suna incalcit pentru unii insa destul de clar pentru altii .

Sago
 

DeletedUser

Zidul plangerii

...Am întâlnit câþiva oameni cu rãni majore pe suflet provocate de iubiri eºuate, ratate, neîmplinite...oameni care, datoritã suferinþei, au ales ca într-o relaþie sã se închidã în ei, sã nu se mai exteriorizeze, sã nu mai simtã, chiar...Sunt oameni cu sufletul trist, care refuzã sã primeascã, ridicând un zid înaintea celorlalþi, de teamã sã nu sufere din nou...oameni cãrora le e teamã sã-ºi conºtientizeze sentimentele, sã le exprime, sã ofere încredere celor din jurul lor...Sunt oameni care au ales sã-ºi pedepseascã prezentele iubiri pentru dezamagirile primite din partea iubirilor trecute...au ales sã rãsfrângã consecinþele unor lacrimi din trecut asupra zâmbetelor pe care le primesc în prezent...au jurat, metaforic vorbind, sã-ºi saboteze viitorul din cauza trecutului...

Fiecare persoanã e diferitã ºi fiecare mod de a iubi e diferit, aºa cã, sincer, nu meritã sã pierzi nimic din asta, doar pentru cã ai avut nenorocul sã întâlneºti o iubire nepotrivitã...Dã-þi timp pentru ca rãnile sã se cicatrizeze, dar mergi mai departe, pãstreazã-þi sufletul ºi ochii deschiºi ori ce ar fi...

Chiar dacã, acum putin timp, am avut un ºoc când am întâlnit un suflet aproape închis, ascuns în spatele unui zid ce pãrea de nedoborât, el m-a fãcut, în cele din urmã, sã înþeleg un lucru: dacã oferi afecþiune, chiar ºi atunci când simþi cã o oferi în van, reuºeºti, pânã la urmã, sã spargi lacãtele închise ale unui suflet rãnit ºi sã îi redai încrederea...

Asta am înþeles eu din suferinþele altora ºi numai aºa, privind prin ochii celorlalþi, realizez cã e posibil sã fi rãnit ºi eu, sã fi închis un suflet...E posibil sã fiu ºi eu motivul unei dezamãgiri în dragoste pe care o are cineva, motivul gustului amar al iubiri eºuate pe care-l are în suflet, motivul pentru care cineva se va priva de iubire în viitor, pentru cã ºi-a jurat cã n-o sã mai iubeascã pe nimeni aºa cum m-a iubit pe mine...



P.S. Pentru acel cineva: Îmi pare rãu...Te rog, nu face asta...
 

DeletedUser

Trecut si viitor

Dezamagirea
La inceput te simti binecuvantat/a pentru ca te-ai indragostit. Traiesti cu convingerea ca ai gasit persoana ideala pentru tine. Treptat insa, o noua idee ti se furiseaza in minte: persoana pe care o iubesti are cateva defecte. Iti poti spune ca e prea egoista, ca e prea cicalitoare, ca flirteaza cu alte persoane pentru a-si ascunde anxietatile legate de sex, ca acorda mult mai multa atentie copiilor decat partenerului, etc. Toate problemele legate de aceste sentimente trebuie rezolvate pentru ca relatia sa nu intre in dificultate.

Erodarea
Dezamagirile si descoperirea defectelor reduc sentimentul de iubire si atractia pe care o simti pentru celalalt. Este posibil sa nu iti dai seama foarte clar de ce nu mai esti asa indragostit/a, de ce devii stresat/a. Este esential in aceasta etapa sa incerci sa discuti sincer cu partenera/ul ta/u. Altfel vei incerca sa iti impui tot timpul punctul de vedere, iti vei planifica viitorul cu mai putina grija, vei descoperi noi interese, iti vei privi partenera/ul foarte critic, iti vei pierde increderea in el/ea si apetitul sexual.

Detasarea
Fiecare dezamagire in parte va fi foarte dureroasa. Vei incerca sa te retragi pentru a evita durerea si tristetea. Daca izolarea persista va fi greu sa te intorci la sentimentele de afectiune pentru celalalt. Uneori doar unul dintre parteneri a ajuns in acest stadiu al detasarii - dar asta este suficient pentru a distruge relatia. In acest stadiu comunicarea este redusa, partenerii sustin ca nu le pasa ce se intampla, chiar daca se simt raniti. Ei nu se pot insa decide daca sa intrerupa sau nu relatia. Adesea sfarsitul are loc intr-un impuls de manie de moment.

Separarea fizica

Separarea este un semn sigur ca relatia a esuat. Oamenii au multe reactii in momentul separarii. Uneori este dureroasa si viata pare lipsita de sens, alteori este posibil sa o fi dorit de mult timp si sa te simti usurat. Aproape intotdeauna insa te simti singur, ai sentimente de frica, de esec. Sunt multe schimbari pe care trebuie sa le faci � mergi in noi locuri, iti creezi noi tabieturi, trebuie sa cunosti noi oameni.

Jelirea si uitarea

Suferim cand pierdem un partener chiar si daca acesta ne-a cauzat multa suferinta. Treptat scapam de fantomele trecutului, renuntam la speranta intr-o impacare si realizam ca iubirea s-a stins pentru totdeauna. Ne simtim in acelasi timp furiosi, suparati, vinovati, speriati si plini de speranta. Ne petrecem o mare parte a timpului retraind vechea relatie - cat de cumplit s-a purtat partenerul nostru, cum ar fi trebuit sa se poarte, a cui a fost vina. Este uman sa retraiesti aceste vechi emotii. In cele din urma te vei decide insa sa renunti si te vei gandi la viitor mai mult decat la trecut.

O noua viata
Atentia se muta de la trecut la viitor. Uneori importanta acordata a tot ceea ce este nou devine obsesiva - vrei sa iti iei noi haine, sa te comporti diferit, sa mergi la petreceri si in excursii, iti planifici o noua cariera. Unii sunt nerabdatori sa se indragosteasca din nou, altii urasc sexul opus sau sunt speriati de orice implicare emotionala. Este ca si cum ai fi din nou un adolescent.

Cu totii am trecut prin astfel de stadii. Principalul este ca dintr-o relatie destramata sa iesim mai intelepti, mai puternici. Putem incerca sa gasim cativa prieteni apropiati si sa ne facem planuri realiste in ceea ce priveste viitorul nostru. Acum nu mai traiesti un permanent stres, nu mai esti atat de ingrijorat incat sa nu poti dormi noaptea, desi viata este dura esti gata sa incerci sa obtii ceva mai bun.


Kessler
 

DeletedUser

Buna dimineata Soare !!!

As fi dorit sa-ti pot spune… BUNA DIMINEATA SOARE!… dar simteam un gol imens in mine… si m-am gandit ca chiar daca atunci cand deschizi ochii si intunericul norilor domina cerul chiar si atunci cand e inca un ger cumplit afara, chiar si atunci cand nu stii ce iti mai poate aduce inca o zi dar te bucuri si sufletul este linistit langa cea mai draga persoana din lume… o blanda fericire iti poate inunda sufletul si viata alaturi de un omul care iti aduce atatea bucurii inimii care stie sa te inteleaga prin intelepciunea inimii si a unui mare, mare suflet…

Mi-am adus aminte de gustul amar al clipelor de singuratate… acea singuratate de care nu doream sa ma despart si de clipele cand nu aveam cui sa ma impart atunci cand timpul ma inconjura doar cu tacere si ramaneam trist mereu pe strada si acasa vazand perechi si ca un trandafir ma uscam de dorul inimii… Au fost momente cand sufletul meu a dorit sa simta un alt suflet alaturi si care sa primeasca tot de la mine… cu care sa impart si greul si bucuriile… cu rabdare si intelegere si cu credinta ca Dumnezeu iti da tot ce-i ceri si tot ce meriti… dar s-a intamplat sa apari Tu… si ti-am deschis usa sufletului meu… lasandu-te sa pasesti de mana cu Iubirea…

Am sentimentul ca nu ne-am vazut de multa vreme si eu ma tot gandesc la Tine. Vreau sa iti spun mai sincer ca niciodata ca mi-e foarte, tare dor de Tine… as vrea sa fii cu mine o vesnicie, sa nu ma parasesti nici chiar in vis… cand sunt cu tine ma simt atat de implinit si fericit incat mi se pare ca lumea toata e a mea… as vrea sa te strang mereu la piept… incerc sa cred… sa sper ca nu vei inceta vreodata sa ma iubesti… pentru ca atunci toata natura se va ofili si pasarile nu vor mai canta, caci toate vor fi ca intr-un mare doliu… nu-ti cer decat un coltisor din inima ta unde sa ma cuibaresc o clipa… nu-ti cer decat sa ma lasi pierdut in tacere… sa te fac fericita… nu am putere sa-ti zambesc si asta pentru ca mi-ai redus la tacere cuvintele… si totusi pot sa iti spun acum ca TE IUBESC… sunt plin de dor… as vrea sa fiu al tau, as vrea sa fii a mea si inima-mi bate-asteptand in speranta… cersesc un semn de la Tine venind… iubirea e crunta si amarnic ma doare… obrazul ti-l vad in somn… si inima-mi bate in disperare… ce este iubirea???… nu am un nici un raspuns… poate un cantec… sau poate o floare... o floare pentru un zambet… clipe traite intre aievea si vis… intre speranta si disperare… te vad in parc… ma simt ca niciodata… esti singura si mergi nu stiu la ce gandind… iar eu vin langa tine sa iti spun un vis de-al meu si te observ zambind… bine-ai venit in viata mea iubito… eu te doresc acum mai mult decat oricand… saruta-ma… sa ne iubim aici ca doi nebuni… ca doua vise-n vant iar primii zori de zi sa ne gaseasca asa cum eu as vrea mereu sa fie… lumina cand va vrea sa ne trezeasca… acoperiti sa fim de fericire…
 

DeletedUser

ce este iubirea???… nu am un nici un raspuns… poate un cantec… sau poate o floare... o floare pentru un zambet… clipe traite intre aievea si vis… intre speranta si disperare…

Bine spus ,,, ce este iubirea ? in nici un caz un vis ... sunt multi care o simt ,, insa pierd sentimentul sau il confunda cu normalul , un normal plafonat de rutina de zii cu zii ,,, Ce este iubirea ? putin cunosc cu adevarat aceasta senzatie , multi isi imchipuie ca iubesc , folosesc aceste doua cuvinte magice mult prea des si mult prea inoportun ca sa aiba un efect asupra partenerului . Pacat ca este descrisa asa de frumos iubirea ,,,,insa ,,, ramane uratul de cele mai multe ori .
 

DeletedUser

De Ce ???

Un geniu a cazut din rai in iadul cald al suferintelor si se zbate in zadar! Sufletul mi-e rece si un dor ma cuprinde, un dor de iubire … un dor de patima … un dor de abandon total.

E toamna tarzie … iarna timpurie, primul fulg de nea mi-a atins inima si mi-a inghetat sangele-n vene. Am devenit un sloi de gheata, care aluneca pe poteca vietii fara a iubi, fara a simti sau a cunoaste adevarata viata.
Am trait gustul succesului, implinirea, bucuria si fericirea … dar cu ce pret? Am pierdut tot ce era mai de valoare, ce era mai scump in viata, mi-am pierdut zambetul de pe buze, am pierdut speranta, mi-am vadut sufletul si in final m-am pierdut pe mine!
Ma uit in oglinda si ma intreb unde-i fetita de altadata … fetita care zambea mereu … fetita care tresarea la fiecare adiere de vant … cea care credea ca poate adduce raiul pe pamant? Nu vad decat o umbra care se pierde in ceata deasa fara urme.

Si ma indrept catre Dumnezeu sa-L intreb dece ma pune la atatea incercari, de ce nu pot fi eu, de ce trebuie sa ma sacrifice … dece nu pot cunoste adevarata iubire … adevarata pasiune.

De ce m-am temut cel mai mult s-a adeverit … sunt singura pe drum … nu-i nimeni cine sa vada sau sa inteleaga ce simt acum. Poate Cracinul, poate apropierea unui an nou sau pur si simplu vremea de afara, soarele care se mai arata din cand in cand, ma face sa sper, sa sper ca EL va apare si va pasi in viata mea, in sufletul meu. Si exista Dumnezeu, exista minuni pentru ca EL exista cu adevarat, si a aparut in viata mea!

Ca o atingere calda a unei ploi de vara, EL a topit sloiul de gheata, mi-a atins sufletul si a readus fetita, ce eram, la viata. A conturat umbra, care a inceput sa paseasca cu pasi repezi si vioi, cu zambetul pe buze si cu inima curata.

Viata e ciudata, plina de surprise si mereu imi face cate o farsa. Niciodata n-am crezut ca voi mai iubi, ca-L voi intalni si ca am sa ma pot darui. Am batut o cale lunga sa devin ceea ce eram, de teama de a nu fi ranita si parasita, iar intr-un final am realizat ca totul era in zadar … a suferit si m-am zbatut in zadar!

La fiecare atingere, trupul imi tresare, la fiecare privire, ochii-mi lacrimeaza, la fiecare sarut, buzele-mi fierb si inima-mi bate mai tare! Poate nu-i EL alesul, poate m-am inselat, dar niciodata n-am sa uit ce mi-a daruit si cat de fericita m-a facut!

Si totusi... DE CE ???


Copyright by a special friend...
 

DeletedUser

Tristete..vise faramitate in mii de cristale stralucitoare..lacrimi si durere...Suflete singure, priviri intrebatoare...

Te Iubesc....

Te-am Iubit....

Cuvinte...care iti fac sufletul sa se alature ingerilor...si il arunca in cea mai adanca prapastie a deznadejdei...caci cuvintele dor..dor mai mult decat am dori sau ne-am imagina...si mai presus de toate...dorul ucide...amintirile sfasie sufletul...

Sincer… n-ai pierdut nimic, Doar ca suntem prea orbi ca sa vedem ce avem in fata de fapt. Asa se intampla tot timpul. Vreau sa spun doar ca nu traim clipa… apropo de clipa, cineva mi-a spus o fraza pe care atunci orbit de ceea ce pierdusem nu i-am dat importantza si suna cam asa: “viata este compusa din amintiri, clipe si vise, visele se realizeaza si devin clipe, clipele trec si devin amintiri….”

Hai sa lasam amintirile, doar pentru nepotii nostrii, suntem prea tineri, sa stam si sa mestecam aceleasi lucruri, frumoase cei drept, hai sa ne facem amintiri noi, mai frumoase, sa le uitam pe cele vechi, asta inseamna sa lasi totul deoparte sa vi aici unde sunt si eu, in prezent, sa simtim fiecare centimetru din clipa de acum…fiecare raza de soare...fiecare strop de ploaie...

Viata trece fara sa iti dai seama pe langa tine, iar tu stai legata… ancorata, prinsa… de o amintire. Merita? Nu stiu… raspunde-mi tu.

Am citit un status zilele astea care era ceva in genu': “de ce sa incerci din nou cand oricum stii ca se va termina, si ai sa suferi mai mult sau mai putzin”… in prima faza ii dai dreptate dar… sa va intreb si eu ceva acum: “de ce sa bei un pahar de cola pentru ca oricum se va termina si are sa iti faca rau mai mult sau mai putzin”

Pentru ca iti place, da, il savurezi, il bei de atata vreme… si totusi de fiecare data e altfel… te satisface… si apoi s-a terminat, regreti? Da, pentru ca nu-l mai ai, dar esti fericit ca ti-ai potolit setea.
Nu stiu daca ati inteles alegoria de mai sus… poate cand o sa mai creshtetzi o sa pricepeti. Cam acelasi lucru se intampla si intr-o relatie, bucura-te de ea/el, iar cand se termina, incearca sa nu regreti prea mult, mergi mai departe… potoleshte-ti setea… pune mana pe tot ce poti, viata e scurta oricat ar fi de lunga…
 

DeletedUser

Un geniu a cazut din rai in iadul cald al suferintelor si se zbate in zadar! Sufletul mi-e rece si un dor ma cuprinde, un dor de iubire … un dor de patima … un dor de abandon total.

...

La fiecare atingere, trupul imi tresare, la fiecare privire, ochii-mi lacrimeaza, la fiecare sarut, buzele-mi fierb si inima-mi bate mai tare! Poate nu-i EL alesul, poate m-am inselat, dar niciodata n-am sa uit ce mi-a daruit si cat de fericita m-a facut!

Si totusi... DE CE ???


Copyright by a special friend...

Sa spun eu de ce ? Mi-e greu dar totusi incerc, si nu stiu de ce fac asta,... dar simt ca aici pot sa-mi destainui cela mai ascunse secrete, fara sa-mi pese de consecinte,...
Pentru ca si eu trec prin aceleasi momente, dar in oglinda, blestemata oglinda, dar, din pacate,... cea pe care o simteam tot timpul aproape, cea care era sufletul meu, incet, incet, s-a departatat de mine din acelasi motiv, succesul,..
A reusit sa-si castige un statut in "lumea buna", sa spun asa si din acel moment viata noastra nu a mai fost la fel,...
Dragostea mea, cea pentru care-mi dadeam viata, s-a indepartat, si oare pentru ce ?
Pentru magia banilor, si pentru magia puterii.
Culmea este ca la ora actuala pot oricand sa-i spun ca daca-mi ramanea aproape, putem sa-i ofer ce are acum, si in plus, dar,.. cred ca e prea tarziu.

Drame ale vietii, drame ale sufletului, pe care nu le putem rezolva printr-o simpla postare intr-un topic, dar ne pot face sa refulam impotriva nedreptatii ce ni se intampla.
Va rog sa nu bagati in seama ce am scris acum, asta este doar pentru mine.
 

DeletedUser

Va rog sa nu bagati in seama ce am scris acum, asta este doar pentru mine.


Costin...cei care au scris aici..sau ale caror postari indirecte sunt aici..nu sunt pentru a fi criticati, sau laudati....ci sunt pt ei insisi..pt linistea lor interioara...
Iar eu personal iti multumesc ca esti unul dintre putinii care au acest curaj..de a-si scrie aici trairile interioare, fara teama...
 

DeletedUser

Viata...exercitiul uitarii


Închid ochii, imaginile îmi sunt prea puternice în minte. Aº vrea sã sting totul din mine, dar nu pot, amintirile revin iar mai puternice, tot mai puternice, ca bliþul unui aparat foto pus sã mã chinuiascã. ªi ploaia aceea care curgea peste mine… Dumnezeu voia sã mã spele de pãcate, era prea târziu. Inima, sufletul, corpul – îmi erau pustiite, goale… Îmi amintesc ºi acum cu claritate vorbele lui: “Fã cum vrei, cum crezi, dar eu spun cã nu e cazul sã mai avem un copil. Vremurile sunt grele ºi Vlad are nevoie de multe. ªi apoi cine are sã stea cu el, va trebui sã-þi iei concediu ºi cine ºtie dacã þi se va pãstra locul. Dar… faci cum vrei tu…” …ªi-apoi… ªi-apoi…Lacrimile curg singure, prea târziu. La consultaþie m-am dus singurã deºi era într-o sâmbãtã, ºtia cã trebuie sã merg, îi spusesem cu o zi înainte, dar n-a fãcut nimic, nici un gest cã ar fi vrut sã meargã cu mine. ªi nici eu…Sã fi fost asta greºeala mea? Cine ºtie? ªi mã simþeam atât de rãu, fizic, psihic, moral. Îmi era rãu de mine însãmi, de corpul meu, de gândurile mele. Diagnosticul a fost clar. Sarcinã 8 sãptãmâni, trebuia sã mã hotãrãsc cât mai repede. M-am uitat speriatã în jurul meu – nimeni care sã mã ajute. Asistenta îºi aranja ustensilele în dulap, doctorul îºi spãla tacticos, prelung mâinile. Nimeni…Nimeni nu era. ªi-atunci am spus cu un glas strãin, care pãrea cã vine de undeva din afara mea, nu ºtiu de unde, nu ºtiu cine vorbea în locul meu : “Când pot veni la dumneavoastrã?” “Luni la ora 10 fix, vã convine? Nu trebuie sã mai pierdeþi timpul.” “Da, e bine.” – ºi de fapt ce mai conta atunci dacã era luni sau marþi sau… în altã viaþã. ªi în sâmbãta aceea în care eu mi-am schimbat viaþa, soarele era infinit mai strãlucitor, albastrul cerului infinit mai albastru ºi eu, neagrã ºi pustie, tot mai pustie. Ajunsã acasã, nu m-a întrebat nimic deºi ºtia de unde vin. ªi eu iarãºi am tãcut. Poate ar fi trebuit sã þip, sã-i urlu în faþã tot ce aveam pe suflet, dar n-am putut… N-am putut… Eram mutã… N-am zis nimic ºi mi-am trãit viaþa aceea de fiecare zi… Nimeni nu trebuia sã ºtie. Nimeni nu trebuia sã ºtie ce hotãrâsem eu. ªi în luna aceea, la serviciu, totul se petrecea pãrelnic, cu încetinitorul, ºi mie mi se pãrea cã toatã lumea mã priveºte bãnuitoare, iscoditoare, cã toatã lumea ºtie, cã toatã lumea mã ºtie. ªi priveam tot mai pierdutã pe fereastrã la agitaþia strãzii, aºteptând un semn, ceva care sã mã facã sã mã rãzgândesc. Între oricare eu ºi lume fiinþând nefast un geam, germenele zidului…Dar... Nimic…Nu era nimeni, nici în mine, nici în jurul meu. Iar când Otilia, colega mea de serviciu mi-a pus mâna pe umãr spunându-mi: “Lasã, va fi bine!”, atunci am ºtiut… Nu mai era cale de întoarcere… Trebuia sã merg pânã la capãt. La capãtul meu… ªi zâmbetul mi-a fost atât de trist ºi de amar. ªi tãcerea tot mai grea. Hm! Toate trec! Aºa credeam odatã… Am plecat mai repede de la serviciu acuzând o indispoziþie, ºi de fapt aºa ºi era. Mã simþeam rãu…Atât de rãu încât aº fi vrut sã dispar din mine însãmi ºi sã mã trezesc altundeva, într-o copilãrie strãinã de mine. ªi nimic din jurul meu nu ºtia… de… Pãmântul pe care cãlcãm nu ºtie nimic de durerile noastre. ªi aº fi vrut ca cineva, nu ºtiu cine, sã fi lungit drumul pânã la clinica aceea, sã-l facã infinit, sau poate sã mã rãtãcesc, sã mã pierd pe drum printre alte plecãri, sã mi se întâmple ceva, orice…Ceva… Nimic… La clinicã totul era pregãtit… Albul era mai alb ºi mai rece… ªi inima mea neagrã, mai neagrã. Anestezia mi s-a pãrut o alinare… Voiam sã mor într-un fel. Sã adorm. Sã dorm ºi sã nu mã mai trezesc… Cãutam printre umbrele din jurul meu chipuri cunoscute… Dar nu era nimeni, nimeni… ªi pleoapele îmi erau grele, tot mai grele ºi totul a început sã se învârtã în jurul meu amintindu-mi vag, trist de un cerc, spart în mii de plecãri, despãrþiri nocturne. Am, închis ochii sperând ca totul sã se sfârºeascã acolo. Nu voiam sã mã mai trezesc, nu moartã… Nu… La ce bun? Dar, m-am trezit. O mânã rece îmi mângâia fruntea, iar eu nu voiam sã deschid ochii, mâna aceea îmi fãcea bine, voiam sã mi-o simt aproape, deºi ºtiam cã e strãinã. Glasul strãin al acelei mâini îmi ºopti: “A fost bine, a trecut, în jumãtate de orã puteþi merge acasã… puteþi merge acasã… puteþi merge acasã…puteþi merge acasã…”. Ecoul îmi fãcea rãu. La ce bun? Ce mã aºtepta acasã? O altã singurãtate ºi încã o tristeþe . Nu voiam sã mai deschid ochii, mi se pãrea un sacrilegiu sã mai pot privi lumea, oamenii ºi mai ales copiii, în ochi. Trebuia sã învãþ sã trãiesc cu vina aceasta. Trebuia! Trebuia sã învãþ asta ca sã nu înnebunesc. “Vã aºteaptã cineva? Cã nu puteþi merge singurã acasã în starea în care sunteþi”. Minciuna a ieºit singurã de pe buzele mele: “Da, bineînþeles!”… M-am îmbrãcat cuprinsã de o obosealã chinuitã, o obosealã ciudatã. Nu mã durea nimic, ciudat, nu mã durea nimic ºi eu aº fi vrut sã mã doarã… Nu ºtiu ce… Orice… Sã sufãr… Cumplit… Aºa ca o pedeapsã… ªi nu mã durea nimic. Doar oboseala aceea strãinã ºi ciudatã, grea. Poate în Durere nu mai însemna nimic faptul cã eram om… Am ieºit în aerul serii ameþitã. Mã uitam în jurul meu dezorientatã ºi mi-a trebuit ceva timp sã mã dezmeticesc, sã-mi dau seama unde sunt, sã reînvãþ sã respir… Sã-mi amintesc… ªi paºii mei ºi-au început drumul singuri . ªi nu voinþa mea îi conducea… Aveam gura uscatã, buzele arse ºi eu mã mistuiam toatã. Totul mi se pãrea un vis, un vis urât pe care îl trãisem în realitate. Am intrat în piaþa centralã ºi ochii mi-au cãzut pe un mãr mare, roºu. Mi l-am cumpãrat grãbitã. Am muºcat din el cu furie, îmi era sete. L-am mâncat doar pe jumãtate apoi l-am aruncat, îmi era greaþã… de mine, de tot. Muºcasem obrazul unui mãr otrãvit…Unde sã mã duc, ce sã fac? Din cer a început sã curgã o ploaie deasã ºi am rãmas aºa pe trotuar cu ochii larg deschiºi privind în sus…Era un semn…Dumnezeu, prelungirea mâinii reci, voia sã mã ierte. Voia sã-mi spele pãcatul cu lacrimile acelea de ploaie. Am izbucnit într-un plâns nervos ºi lacrimile mele se contopeau cu Dumnezeul apei cerului ºi nimeni, nimeni nu era lângã mine. Nu ºtiu cât am stat aºa… 5, 10, 30 de minute, nu mai ºtiu. Cineva m-a întrebat într-un rãstimp: “Vã simþiþi bine?”. L-am privit miratã neînþelegând ce spune… A repetat contrariat: “Vã simþiþi bine?”. “Aaaaa! Da… Mã simt… Bine… Bine!”. Ca sã scap de privirile iscoditoare am intrat în primul magazin din faþa mea… un magazin de bijuterii… Vânzãtoarele, elegante, m-au privit suspicioase ºi mirate… Eram udã, toatã, din cap pânã în picioare . Dar bizar, mie rãceala hainelor îmi fãcea bine. “Doriþi ceva?” – mã întrebã vânzãtoarea. Rãspunsul mã mirã ºi pe mine: “Da, o inimã!”. Voiam o inimã. Am cumpãrat bijuteria care mi s-a pãrut cea mai frumoasã – o inimã goalã – aºa cum am rãmas eu de atunci. Am ieºit ºi nu ºtiu de ce mã simþeam uºuratã… Aºa ca ºi cum aº fi îndeplinit o misiune, ceva ce TREBUIA sã fac. Ploaia stãtuse dar nu voiam sã mã întorc acasã. Nu încã, nu mã simþeam pregãtitã sã mã uit în ochii copilului meu. ªi paºii mi-au rãtãcit aºa pe strãzi ore în ºir, ore în ºir am hoinãrit pe strãzi necunoscute privind din când în când la cer, acolo de unde mã priveau ochii copilului meu nenãscut…
Când am deschis uºa Vlad, mi-a sãrit în braþe ºi-a început sã-mi povesteascã ce a fãcut la scoalã, cât de frumos a scris temele… Filip nu m-a întrebat nimic. Dacã ºi-a dat seama sau nu atunci ce s-a întâmplat, nu ºtiu, nu mã mai interesa, nu mai conta. Mi-am strâns copilul în braþe ºi…Mi-am reluat viaþa, viaþa mea comunã… de la capãt. Dar… nimic, absolut, nimic. Nu avea sã mai fie la fel ca altãdatã. Eu nu mai eram cea dinainte… Viaþa mea nu mai era…cea dinainte. Zâmbetul meu asfinþise atunci odatã cu ochii ce mi se abandonaserã sub pleoapele amintirii. ªi nu ºtiu dacã cineva ºtia asta… Nu mai conta. Eu fusesem cea care îºi schimbase viaþa… Jertfind ceva drag am devenit mai puternicã, mai puternicã sã mã apãr de mine…


Copyright by Cristina Liþoiu

Nota proprie : Respect pt acea persoana care reuseste sa traiasca mai departe dupa asemenea momente...respect pt taria de a face asa ceva...respect pt dorinta ei de viata...
Numele respective pot fi sau nu reale..desi acest lucru este irelevant...
 

DeletedUser

Prietenie..

Suntem oameni... "homo sapiens sapiens" ... sau "animale sociale" in conceptia altora...
Dar oare ce am fi ajuns..daca n-ar fi existat alti oameni ? Daca n-ar fi existat cei din jur...cei cu care sa comunicam..sa socialzam ?? daca n-ar fi existat prietenii...

Cea mai veche relatie din istoria omenirii...prietenia..

Fara prieteni n-am fi noi...fara prieteni am fi singuri...caci uneori, prietenia e mai valoroasa decat iubirea...

Ce ce inseamna de fapt prietenia? Ei bine, pentru unii nimic, pentru unii doar atata timp cat au nevoie de ceva de la cineva, iar pentru unii insemna mai mult decat viata insasi. Despre aceasta ultima categorie am sa va vorbesc eu acum. Prietenia, este cateodata mai presus decat viata insasi, inseamna mai mult decat suntem noi in stare sa credem. Sunt oamenii pe care ii vezi pe strada, sunt oamenii simpli, dar au ceva in comun, sunt prietenii. Prietenia nu se castiga asa cum se spune in multe cazuri, de exemplu: prietenia e usor de realizat, dar mai greu de intretinut. Oamenii buni, nu este asa. Un prieten este mai presus de cuvinte, sta linga tine atunci cand gresesti, sta langa tine atunci cand nu ai banii, te ajuta atunci cand nici nu crezi ca are cine sa te ajute, o face de placere, nu pentru a cere ceva e schimb. Dar, se pune intrebarea normala si fireasca, exista asa ceva in ziua de azi. Eu cred ca da, conteaza de fiecare cum percepe acest lucru.

Acum am sa va povestesc o mica poveste. Un om pe care nu il cunosc are mari probleme cu greutatea, i-am citit povestea si i-am vazut putin din propria viata pe care o duce. La un moment dat, la un mic interviu se ajunge la " cum te vede lumea atunci cand iesi pe strada? Ei bine, lumea in loc sa imi inteleaga suferinta, e mai usor sa ma judece pentru faptul ca sunt obez."
Asa suntem noi oamenii pe lume, e mai usor sa judecam dupa aparente, decat sa vedem dincolo de cuvinte si faptele noastre. E mai usor sa spunem " uite-l si le ala cum arata", decat sa spunem " viata e atat de grea indiferent ca esti slab sau gras."

Unii au nevoie de prieteni, alti au nevoie de cuvinte simple, chiar daca in inima noastra nu gandim asa. DAR, OARE CE AVEM DE PIERDUT DACA NU SPUNEM CU VOCE TARE CEEA CE GANDIM DESPRE ASTFEL DE CAZURI??? AVEM OARE CEVA DE PIERDUT, DACA PUTEM SA AJUTAM ASTFEL DE OAMENII??? Ei bine asta trebuie sa judecat fiecare, dar niciodata sa nu uitati ca PAREREA TA CONTEAZA MAI MULT DECAT O MIE DE CUVINTE, de aceea se numeste...

PRIETENIE

Oferiti prietenilor vostrii o imbratisare atunci cand au nevoie...o incurajare...un umar pe care sa planga...nu doar cand o cer..ci atunci cand simtiti voi ca sunt singuri...
Uitati pentru o clipa de problemele voastre si oferiti un zambet ...va conta mai mult decat orice...Nu va costa nimic...dar faceti fericit un om...un prieten...

Pentru toti cei care la un moment dat au facut asta pentru mine.. va multumesc din inima, dragi prieteni.
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

Umbre si maree

Exista un moment la marginea noptii cand barbatul, tocit si neras, ca o corabie cu catargele frante, renunta brusc la a mai fi un amant dezlantuit, pentru a deveni, cu ea cuibarita la pieptul lui, un sfant protector. Ca si cum tristetea ei ar surprinde in instantanee de lumina, obscuritatea trecutului sau. O priveste… Si-si aduce aminte de prima senzatie pe care femeia asta, altfel, i-a creat-o. Avea un nimb ocrotitor, ca si cum toti licuricii lumii ar fi zburat in jurul ei. Zambeste incet amintindu-si ca , paradoxal, cand a privit-o pentru prima data, a simtit ca in loc sa se prezinte, mai bine ar fi sarutat-o.

Cateodata se pierdea in Ea. Ca un copil surprins de cine stie ce paznic, cu mai multe flori de magnolie in san. Adevarul e ca niciodata n-a inteles de ce simte nevoia asta organica de a fura magnolii. Sau sarutarile ei. “E o chestiune de magnetism, alchimie”, ii soptea ea, printre zambete. Probabil… Oricum pentru el, ea ramane un soi de magnolie. Nu de alta dar a adus prematur primavara, in lumea lui in care totul gravita in jurul proiectarii de seminee pentru case imaginare.

Sete si ploaie. Pana atunci doar nevoia de mare ii crease senzatia aia de sete in suflet. Doar atingerea usoara a valurilor si gustul apei sarate puteau sa-i aduca, pentru cateva clipe ce-i drept linistea. Apoi ea. Buzele ei. Aceeasi sete, care facea marea sa devina doar o amintire frumoasa dintr-un trecut obscur. A fost prima femeie cu care si-a inselat marea. Marea lui, pierduta, nascuta si abandonata in leaganul ala de mari orfane, in care intr-o zi, dupa un rasarit plicticos, a gasit-o. Tot la mare s-a gandit si prima data cand ea si-a incolacit bratele in jurul gatului lui, pe nu stiu ce pod uitat de lume. Ce-i drept era intrigat de faptul ca buzele ei aveau gustul ala sarat al valurilor.

Da, probabil ca ea nici macar nu l-a cautat. A iesit in lume sa-l gaseasca, nu sa-l caute. Probabil ca si ea, in felul ei, a fost intrigata de modul patrunzator in care a privit-o in seara aia. Tipul ala cu ochi albastri, care sfida lumea ei, proaspat aranjata dupa o mutare lunga si dureroasa. O privea cu impertinenta unui copil, dar cu siguranta unui barbat.

Ce-i drept a existat un moment in care amandoi au inceput sa-si puna intrebari. Probabil ca senzatia aia de paradis nedefinit, fara urma de urzica, incepea sa duca totul catre alte lumi. Aproape ireale. Onirice. “Esti tot ceea ce mi-am dorit”… i-a soptit intr-o noapte. El a privit-o zambind aproape malitios, aproape subtil. “Nu sunt, ce stii tu…”.

N-a vrut-o atat de aproape. Nici ea pe el, ce-i drept. Dar, la urma urmei, viata ori cine stie ce divinitate locala, a facut ca si el, si ea, sa-si soarba incet penitenta printr-o fericire pe care o pusesera, pe-un raft si-o lasasera acolo in voia prafului si personajelor din cine stie ce carti, citite la miez de noapte. La urma urmei, nu putea fi altfel. Barbatul asta caruia ii placeau cioburile si nucile si femeia asta, trista si vesela totodata, altfel, mereu altfel, n-aveau cum sa se evite. Liniile bine tusate din palmele lor au facut ca, la un anumit moment dat, printre vise si taceri, sa se gaseasca.

Ce-i drept o enerva. Constant. Ca si cum, prin el, toata spita urmasilor lui Adam se decisese sa-i rupa temporar aripile unei fericiri de care reusise sa se agate prin uitare. O facea sa uite, pentru ca apoi, sa o aduca inapoi. O renastea, pentru ca apoi sa o forteze prin gesturi si cuvinte sa reintre in uterul matern, scrasnind din dinti si muscand din amintiri. Nu ale ei. Ale lui. Nu putea sa nu se gandeasca atunci, la trecutul lui de calator perpetuu prin paturi si conturi bancare.

N-a stiut de ce a aparut in viata ei. Pur si simplu i-a zarit mana intinsa, mana care avea sa o scoata din mansarda ei de tristeti si lacrimi, de zambete si iubiri tacute si parca undeva, apuse. L-a dus acolo aproape din prima. De fapt, nici ea nu a inteles prea bine de ce, dar era prea pierduta in vertijul unui vis din care tot astepta sa se trezeasca.

De fapt, dupa un inceput furtunos si dureros de placut, tot astepta schimbarea. Nu o oboseau noptile de pasiune, de tandrete, de salbaticie in care-si dorea sa ajunga la paroxism in bratele lui, ci pur si simplu asteptarea momentului in care el, asa cum aparuse, sa dispara din viata ei. Ca intr-un vis. Erau zile cand se incapatana sa creada, ca e real. Incercase ce-i drept sa-i cotrobaie prin lucruri, sa vada daca altor femei le spusese acelasi cuvinte pe care i le soptise ei printre sarutari lungi sau rarefiate, pa maluri de mare sau pe ziduri, aflate intamplator in drumul lor. Femeia asta care putea avea orice barbat, care privea sfidator sau pierdut, in functie de tactica abordata, devenise brusc nesigura. Pe ea, pe el, pe toata lumea. De fapt, nici macar nu mai era sigura unde incepe si unde se termina lumea ei. Sau a lui. A lor.

O privea, ghemuita in bratele lui, ca un copil ce se ascunde in bratele mamei, in timpul furtunii. O simtea respirand sacadat, aproape convulsiv, si o strangea atunci la piept si mai tare. Simtea nevoia sa-i faca o fotografie. Probabil ca ar fi fost perfecta pentru coperta unei carti de povesti. Adormita, aproape vesela, aproape pierduta in mrejele cine stie caror vise, pe care, culmea, nici macar nu si le amintea dimineata. “Eu nu visez!” i-a spus intr-o zi, ca si cum era un soi de sacrilegiu faptul ca el amintise, intr-o doara de vise.

O strangea la piept… din nou. Si zambea. In lumina obscura o vedea, la randu-i zambind. Probabil ca, intr-un fel sau altul, era si ea la fel de fericita ca barbatul care, din cand in cand o adormea in casa lui din centrul unui oras de campie, dar deasupra careia, dimineata, zburau invariabil pescarusi…


Copyright by rudy
 

DeletedUser

Traim intr-o lume ciudata si plina de nepravazut. Daca azi avem ceva, maine poate ca v-a disparea fara urma. Nimic nu e sigur.

Nu te poti baza decat pe tine insuti… pe sentimentele si instinctele tale. Nu trebuie sa asculti de nimeni, doar tu esti cel ce conteaza si atat. Poate te gandesti ca persoana iubita merita toata increderea ta...

Dar te-ai gandit vreodata daca ea iti ofera acelasi lucru? Tu poti darui atat de mult, dar ce primesti in schimb? Poate putina dragoste? Sau afectiune sau poate tradare?

Nu ai de unde sa stii... trebuie sa risti. Dar mereu gandeste-te: Merita sa risc? E greu sa te decizi, nu-i asa?

Si totusi, unde ar fi fi farmecul necunoscutului daca nu ai risca? Daca stim totul, devine banal...nu? Dar, daca nu stim nimic, poate deveni infricosator...

Si atunci ?

Misterul...sau cunoasterea ?

Armonia...sau haosul ?

Ce e increderea? Ce simti, cand ai incredere in cineva? Poti avea incredere deplina in cineva? Atata timp cat pe lume inca exista inselaciunea, tradarea...?

Persoana iubita...incredere....despartire...De ce e atat de repetitiv? Si de ce nu ne invatam minte niciodata ?

De fapt....pentru ca suntem oameni...doar niste oameni....

Oameni....care mint....care inseala...care tradeaza...si totusi iubesc....Pentru ca a iubi e insasi fiinta noastra...a iubi e telul nostru in viata...

Iubim, si acceptam cu lacrimi de recunostinta orice iubire pierduta...orice iubire noua care ne face sa zambim iar...o noua dezamagire...o noua iubire...

...un sir de iluzii...de sentimente iluzorii care ne fac sa simtim ca traim. Radem, plangem, credem, ne temem, uram...iubim...

...suntem oameni...
 

DeletedUser

vreau sa cresc mic ...

nu stiu daca aici e locul cel mai potrivit in care sa postez,dar am gasit ceva interesant si m-am gandit ca poate si voua o sa va placa .
tin sa subliniez faptul ca gandurile urmatoare nu imi apartin(defapt impartasesc o parte din aceste ganduri,dar nu sunt eu cel care le-a scris)

Subsemnatul, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a
demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag
si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si
indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.
Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma
interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat
banii, pentru ca le poti manca.
Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada
in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu
uimire de ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla.
Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.
Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri
stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.
Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie
gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am
trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si
purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi,
droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.
Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care
isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai
rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur
este fericita deoarece eu eram fericit!
Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din
ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de
facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu
intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe
Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si
caderi de avioane.
Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica,
gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si
respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati.

Eu vreau sa cresc MIC!
 
Ultima editare de un moderator:

DeletedUser

ce rost are viatza dak nu o traiesti cum simti k trebuie?ce rost are viatza fara dragoste?ce rost are viatza fara visuri?
cineva mi-a zis k nu poti iubi o iluzie , pt ca iluziile se destrama.... dar cine imi poate spune mie ce sa iubesc, cum sa iubesc?
dragoastea cand apare nu iti spune si motivele, pur si simplu o simti e acolo e enervanta cateodata dar ce mai conteaza cand sentimentul e atat de sublim incat te inalta la ceruri...ce mai conteaza cand fara ea nu poti sa traiesti...dak cineva poate sa traiasca fara dragoste acela e un nefericit, pt k pierde tot farmecul vietii pierde tot ce e mai bun in viatza ....merita sa iubesti chiar si fara sa primesti aceeasi dragoste inapoi, pt dragostea este nobila si nu asteapta nimic in schimb... asa k lasa-ma sa te iubesc nu te mai impotrivi... nu are nici un rost si mai tare sufar cand imi zici k nu e dragoste ceea ce simt decat as suferi dak m-ai lasa sa te iubesc in tacere... lasa-ma sa te iubesc neconditionat lasa-ma sa te iubesc pt k stiu k existi pt ca stiu k tu esti ceea ce imi trebuie, pt k stiu k eu sunt pt tine si tu pt mine lasa-ma sa te iubesc pt k asa vreau eu.... si chiar dak te impotrivesti dragostea nu dispare, va fi acolo pt noi....
cine esti tu?cine sunt eu? doar doua fiinte care tanjesc dupa o dragoste adevarata, una k a noastra dar suntem atat de orbiti de esecuri incat nu vedem ceea ce avem, nu ne vedem unul pe celalalt


Copyright ....cineva.
 

DeletedUser

Fac o plecaciune pentru toti cei care au avut si vor avea curajul sa-si scrie gandurile pe aceasta pagina de forum.Singuri sau prin intermediul altora.
Sincere felicitari.



Mi-as fi scos si palaria,dar nu am asemenea extraoptiuni :) :rolleyes:
 

DeletedUser

Totul se misca prea repede... timpul nu mai e la fel ca la inceputul secolului 20 ... scade vazand cu ochii.De ce ieri eram un copil la gradinita si ma jucam power puff girls si acum zambetul inocent a fost inlocuit subit de un zambet pervers/satanic/sadic iar jocurile copilariei au fost inlocuite de jocuri sadice , masochiste?? de ce ? de ce? cum? cand? prea multe intrebari pentru mine... ...waaaw si cand ma gandesc ca unii traiesc si 100 de ani.. la ce o sa ma gandesc atunci.. ce jocuri o sa imi placa?oare o sa suport sa fiu altfel decat copil? inocenta...puritate... copilarie.. papa.... ne spunem adio... acum urmeaza iubire...barfe.... falsitate... prietenie...sex... droguri...multe lucruri pe care un copil nu le stie si poate nu vrea sa le afle:(pff... totul se schimba asa repede :( si acestea sunt pur si simplu GANDURI... prea multe poate ...totul se rezuma la maine si niciodata la azi sau la ieri...traitul in prezent deja e o raritate.. tuturor le e frica de ziua de maine cea care ieri era azi dar azi ma gandesc la azi-ul de maine... nu e corect... vreau sa traiesc in prezent... prea multe ganduri ravasite si amestecate in fel si chip imi bantuie si cele mai ascunse parti ale scoartei cerebrale ...le-as asterne pe toate pe "hartie" dar mi-ar lua o eternitate...iar cand voi termina totul ar disparea in eter fiindca deja i-a trecut timpul:(
I hate Time:(
 

DeletedUser

adevarat

In universul adolescentin de astazi sa fii "cool" inseamna sa fii pe trend. Sa asculti drum'n'bass si indie. Sa arati ca o fata daca esti baiat si ca un clovn daca esti fata. Sa ai parul colorat strident si capete de morti pe haine. Sa fii complet innebunit dupa arta in general, dar mai ales dupa fotografie. Sa fii pe Hi5. Sa fii pe Hi5 in grupul "Darama-s-ar scolile". Sa stai toata ziua pe la TNB, pe TNB preferabil. Sa ai hainele pline de buline sau dungi orizontale. Sa ai poze cu tine pupand o sticla de bere. Sa mergi in Vama. Sa ai skate shoes. Sa ai cat mai multe perechi de conversi. Sa ai cercei cu frunze de marijuana pe tine dar sa nu fi tras niciun fum de absolut nimic in viata ta. Sa ai un jurnal in care povestesti cum ai vrut sa iti tai venele. Sa ai mereu cinci straturi de haine suprapuse pe tine. Sa zici ca nu esti emo, uitandu-te trist de dupa ochelarii patrati cu rama groasa si neagra. Sau poate insemna sa fii pe trend. Sa fii minimalist. Sa iti indrepti parul cu placa in pauze, la scoala, baiat fiind. Sa ai haine scumpe si glam. Sa fii lasat manelele pentru minimal. Sa ai blugi stramti cu sclipici si fluturasi facuti din strasuri. Sa mergi in Gossip si in Studio Martin. Sa ai hainele pline de cranii sau stelute. Sa bagi pill made in Ferentari in fiecare weekend, la Pagal. Sa fii pe trend ca ei, cei multi. Sa te imbraci cum se imbraca toata lumea, sa asculti ce asculta toata lumea, sa iti schimbi complet personalitatea din sase in sase luni. Sa fii atat de complexat incat sa crezi ca daca nu esti ca toata lumea vei fi singur si nefericit. Sa consideri pe oricine care nu intra in acest tipar clar definit lame.



Copyright by Deea


ps:noi ,pustii,"generatia x", nu prea ne gandim la lucruri asa complexe cum e iubirea(tema cel mai des discutata in acest topic)....muzica,haine,moda intr-un cuvant...life is easy when your young (and restless):rolleyes:
 

DeletedUser

Ma uit pe geam cu o privire pierduta...astept sa vii,sa te vad,sa-ti simt trupul aproape de al meu...TE IUBESC,MI-E DOR DE TINE...
Astept cu nerabdare sa-ti vad ochii,sa te ating,sa petrecem impreuna clipe de neuitat.Acum mi-au ramas decat amintirile, momente frumoase in care noi daruiam unul altuia iubire...tot ce aveam.
Stii,privelistea de afara nu e una adecvata pentru a ne face sa speram,e urat,iarba verde a naturii e inundata de lacrimile cerului.Inima mea e inundata de lacrimi,insa de ale mele,de durere si tristete pentru ca NU esti LANGA MINE...
M-ai facut sa vad ca intr-adevar exista IUBIREA ADEVARATA, iubirea pentru care daruiesti fara sa astepti nimic in schimb.Zambetul,privirea ta s-au intiparit in mintea mea si nu fac altceva decat sa cara prezenta ta.
IUBIRE...???!!!E greu sa rostesti cuvantul,de teama sau cine stie...Mie nu...TE IUBESC...
Zilele si noptile petrecute departe de tine sunt chinuitore.Cat este de cumplit sa astepti sa treaca timpul ca sa poti avea langa tine iubirea vietii tale,nu???!!!
Acum am doar chipul tau intr-o fotografie,care este imbibata de prezenta ta...O privesc si pot sa-mi dau seama cat de importanta e prezenta ta in viata mea.Ma indoiesc ca voi mai putea iubii vreodata cu aceeasi intensitate asa cum TE IUBESC pe TINE.
In fiecare zii doresc necontenit sa-ti simt caldura mainii, buzelor si a glasului pau suav.
Chiar daca vei vrea sa scoti din mintea si inima ta,persoana mea,nu vei reusi,nu ma vei uita pentru ca ai cules de pe buzele mele otrava IUBIRILOR CE NU SE UITA!!!


Copyright by Ioana

P.S.
gabi23 a spus:
ps:noi ,pustii,"generatia x", nu prea ne gandim la lucruri asa complexe cum e iubirea(tema cel mai des discutata in acest topic)
Ioana - adolescenta de 18 ani
 

DeletedUser

Nul. A fi nul. Un sentiment ciudat...de neinteles pentru unii poate.

Trecatori prin viata...preocupati de grijile marunte...de grija zilei de maine...de locul de munca...de...de....uitam uneori sa traim.Zambim din instinct...mai mult o grimasa decat un zambet...Radem fara traire...un ras apatic....

O banala plimbare...un banal gand...."oare ce priviri au oamenii?" ....m-a facut sa descopar sentimente contradictorii...; falsitate, ura, durere..iubire...Priviri care spun multe...dar aceeasi preocupare comuna...ziua de maine...

Unde a disparut "clipa" ? Cand a disparut ea? Clipa vine si trece...e aproape insesizabila...
Oare cate clipe au trecut de cand scriu aceste randuri? Oare cate lucruri bune as fi putut face in aceste clipe?

Niciunul....invariabil raspuns...

Niciunul..pentru ca am uitat sa traiesc....sa traiesc clipa...

sa zambesc din suflet...

sa rad din inima...

am uitat sa privesc florile cum cresc...pasarile cum zboara...copacii cum se leagana in bataia vantului...norii cum se plimba tacuti in inaltul cerului...

Am uitat atatea lucruri frumoase care candva imi umpleau sufletul de bucurie...
Unde au fugit ele? Sau au ramas in urma? In copilarie? "Unde esti copilarie, cu padurea ta cu tot?" Clipe vesele....fara griji...zambete sincere....

Inlocuite de griji...mici sau mari..au disparut...s-au indepartat, devenind doar amintiri....amintiri ai unor clipe frumoase...amintiri ale vremurilor cand traiam

Viata e facuta sa o traim, nu ? Si atunci de ce uitam asta? de ce uitam sa traim? Sau poate....fiecare isi alege cum sa traiasca? Dar oare isi alege cineva? Sau exista un destin predestinat pentru fiecare?Un drum crud, care nu permite nici o abatere, nici o greseala.

Intrebari....intrebari fara raspuns...

Ganduri aruncate in vant...printre sarutari purtate pe aripi de ingeri...printre chemari...soapte...cuvinte mute si ochi tristi...
 
Ultima editare de un moderator:
Sus