Ganduri pentru eternitate

DeletedUser

Trecutul.

Am ajuns la concluzia ca soarta isi bate joc de mine. In ultimele luni m-a tot lovit. Cu ceea ce credeam ca am lasat in urma. Femeile trecutului meu.

Si ma intreb, cine n-ar ramane cu gura cascat cand prima dragoste, din tinerete, pe care n-a mai intalnit-o de ani de zile, i-ar spune astazi ca inca il mai iubeste si ca regreta?
Si ma intreb, cine n-ar ramane surprins cand dupa ani de zile, regina noptilor trecute si-ar dezvalui sufletul deodata, cu tot ceea ce insemnau acele nopti pentru ea?

.....al naibii soarta. Sadica de-a dreptul.


*******

Cineva, recent, a citit o parte din acest thread si mi-a spuns sincer: "ce am citit e trist, dar e real." M-am mirat, pentru ca a fost singura persoana care si-a dat seama de asta; si mi-a spus (probabil multi ati presupus asta...)
Ceea ce voi posta e mai mult de atat. Sunt sentimente...fragmente de suflet, mai pure decat albul zapezii; dar mai triste decat cerul gri al toamnei...


"Scrisori catre tine - I"
5th May 1605
Paris


Mon cheri,


Scriu. Am inceput sa scriu si pe foi.. din nou.
Te saluta motanul care sta langa mine si musca stiloul. Cred ca vrea si el sa scrie.
Uf, mi-e atat de dor de tine. Cum? Cum s-a intamplat asta? Cand si ce ai facut de mi-ai furat mintile si mi-ai luat inimioara langa tine? Si cat de fericita e inimioara. Nu mai e singura si are cine s-o incalzeasca noaptea. Cine sa-i vegheze visele si.. si.. of, dar atunci.. inseamna ca am ramas fara inima?
Pe mine nu ma mai asculta. Nu mai crede ce ii spun… doar ce ii spui tu.
De ce scriu iar cuvinte fara noima pe foi ingalbenite? Le va citi oare cineva sau vor ajunge langa celelalte? Alte cuvinte fara sens, pe alte foi ingalbenite. Ascunse de ochi lumii, uitate de timp, uitate.. chiar si de mine.
Ce copil sunt. Daca m-ai vedea acum probabil ai rade de mine. Cum stau pe intuneric cu lumanari aprinse.. sa vad ce scriu si totusi.. sa nu fie lumina. O rochie de epoca, un print.. si tabloul e complet. Ah.. si pana. Cum am putut uita de pana? Dar atunci.. n-as mai scrie. Detest penele si tocurile de scris. De fapt… nu le detest, dar nu-mi place sa scriu cu ele.
Fii tu printul meu si hai langa mine. Sa-ti simt sufletul aproape de al meu si sa-ti ascult glasul. Nu cred ca m-as satura vreodata sa te ascult.
S-a spart o oglinda. Esti superstitios? Sa stiu sa-i spun timpului sa se intoarca si sa opresc oglinda sa cada de pe masa si sa se transforme in sute de cioburi minuscule.
Ma uit la flacara lumanarii cum danseaza lent. Cat de calma e! Aparent.. seamana cu mine.. sau eu cu ea. Dar inauntru, in sufletul meu, e furtuna si durere. O durere arzatoare si mistuitoare. Ma simt ca o lumanare aproape. La cea mai mica adiere a vantului, ma sting.
Daca as putea macar o clipa sa te privesc in ochi as fi cel mai fericit suflet de pe pamant. Iar in clipa aceea.. timpul.. mandrul si neobositul timp, sa se opreasca. Sa staruie mai mult inainte sa-si continue nestingheria cale printre zambete si lacrimi.
Esti.. Soarele meu.. dar eu.. eu nu sunt Luna. Iar Soarele, se stie bine, langa mandra Luna domneste. Eu sunt doar o stea micuta, plutind in deriva printre cuvintele ce vi le adresati unul altuia.
Voi fi vreodata oare, si eu Luna de pe cerul sufletului cuiva> Sau voi ramane o simpla stea, pierduta printre celelalte stele, ascunsa de mantia nesfarsitei nopti?
Cat am scris?.. Cat.. voi mai scrie? Cate lumanari triste imi vor lumina cuvintele ce le astern pe foi ingalbenite? Ma voi opri vreodata.. sa admir ploaia si trandafirii ce palesc in fata sufletului tau? Voi auzi cantecul ploii.. cantecul inimii tale?
Mai stai! Mai stai o clipa langa mine, suflet ce mi-ai adus zambetul pe buze. O clipa doar.. mai mult nu-ti cer.
Un vis sa am , pierdut si el in toamna trista si tarzie, pierdut printre lacrimile cerului instelat, pierdut printre palele de vant ce-ni spulbera dorintele. O secunda doar.. sa te privesc in ochi si sa-ti spun cat de mult insemni pentru mine. Apoi.. voi putea sa zambesc mereu gandindu-ma la tine. Fara speranta, fara tristete, cu lacrimi dulci si fericite, sa pot sa te ascult inca o data. Sa-ti mai privesc o data zambetul si sa imi spui.. sa imi spui ca n-ai sa uiti. Ca nu sunt doar o frunza moarta, cazuta din copacul vietii, purtata de furtunile reci in locuri ce nu ma primesc. Nu sunt de-a lor, nu am ce cauta acolo. Si atunci, macar in inima ta sa raman o amintire. O poza veche, stearsa, a celei care-am fost. Sa pot sa dorm eternitatea zambind. Nu am trait in zadar. Nu am cazut, desprinsa de pe creanga vietii mele, in bratele pamantului.. ci in bratele tale.
Tremur si cad, incet, cautand cu privirile-mi pierdute pamantul. Dar nu-l gasesc. Si totusi sunt fericita. Zambesc.. asa cum doar in vis am mai visat odata. Imbratisarea ta calda m-a facut sa zambesc. Atunci.. cand in cadere, m-ai prins si m-ai ridicat catre cer, sa mai vad o data stelele. As vrea sa nu-mi mai dai drumul niciodata. As vrea sa fie noapte mereu, noaptea aceasta in care te ascult uimita, te privesc de parca nu-mi vine sa cred ca esti aievea. Tu.. chiar existi? As vrea sa fie mereu.. noaptea noastra.
Mai ramai! Te rog.. doar o secunda…





Din departari, de la un suflet mic de frunza ratacita,
cu toata dragostea ce-o port in suflet pentru tine, te sarut…

Mereu o amintire, intotdeauna a ta, Regina lacrimilor de toamna.

Queen of Rain
 

DeletedUser

"Scrisori catre tine - II"

Mon cheri,



Din nou aceleasi lumanari ard aici langa mine, dansand lenes, cercetand cuvintele ce rasar pe foile acestea.
As vrea sa pot sa-mi uit visele din copilarie, si in acelasi timp, nu as vrea. Daca le uit, nu va mai durea sa stiu ca nu vor deveni niciodata reale, daca nu le uit, parca de fiecare data cand mi le amintesc, o parte din mine se desprinde si fuge inapoi in timp, fuge catre copilul ce-am fost. Imi dau seama cat de stupi e sunt mutle ditre ele, cat de infantile si totusi, inca mi-as dori sa devina realitate.
Acum am si un motiv in plus. Uitasem pentru o vreme ce-am visat in trecut. Dar.. mi-ai readus visele langa mine. Chiar si pe cele pierdute.
O lacrima vrea sa cada… dar n-am s-o las pentru ca ti-am promis ca n-am sa plang. Pentru ca te simt langa mine si stiu, ca daca ea va cadea din ochii mei si tu vei stii si o vei simti. Si nu vreau sa simti si tu tristetea lacrimii mele.
Sa fie oare egoism.. sau iubire? Mi-ai spus ca vrei sa impart cu tine si tristetea.. si chiar de, poate, ar fi bine si pentru mine, nu pot sa fac asta. Nu pot sa te ranesc cu amintirile mele. Poate, cand vor inceta a ma rani pe mine, voi lasa amintirile sa iasa la iveala sa le cunosti si tu.
O clipa m-am oprit din scris si m-am gandit la tine.. deja zambesc si nu ma pot opri. Ma gandeam cum ai reusit sa-mi opresti lacrimile inainte ca ele sa cada. Pentru ca le-ai oprit. Mi-e dor de tine si simt ca as incepe sa plang pentru ca nu pot sa-ti vorbesc, si nu o fac. Ochii mei refuza sa planga. Nu mi s-a ma intamplat sa vreau sa plang, si din acelasi motiv, sa nu o fac, in schimb.. sa zambesc.
Ma intreb cu de reusesti sa ma intelegi, cand nici macar eu nu pot sa ma inteleg pe mine?
Desi nu pot sa stiu ce simti, cu fiecare cuvant pe care-l rostesti parca totusi simt si eu ce simti tu. Doar parca, pentru ca nu am de unde sa stiu la ce te gandesti. E atat de ciudat pentru mine, si in acelasi timp, ma bucur. Ma bucur atunci cand simt un zambet in cuvintele tale, cand iti simt sufletul fericit. Chiar si pentru o clipa. Si doar, chiar doare, cand cuvintele tale ascund tristete si lacrimi amare. Poate sunt eu prea sentimentala. Poate am devenit asa.. in incercarea mea de a fi cat mai indiferenta, sa obtin contrariul.
Spune-mi, ca nu inteleg. Se poate asa ceva? Se poate sa simt.. un cuvant? E doar.. un cuvant.. litere impreunate, dungi de cerneala pe o foaie sau.. pixeli pe un monitor. Se poate, prin simplitatea cu care e creat, sa vad in sufletul celui care l-a scris?
Mi-am pus fundita albastra in par. Cred ca arat tare haios.
Stii.. uneori ma intreb daca nu cumva m-am nascut in secolul gresit. Parca m-as fi simtit mai vie intr-o alta perioada. Sau poate.. poate am citit prea multe basme si am visat cu ochii deschisi prea mult timp.
Ce e cu mine de nu reusesc sa ma integrez in lumea reala de astazi? De ce ma simt mereu in plus oriunde m-as duce? O ciudatica doar, o.. chestie micuta cu doi ochi mari, intrebatori. Sunt.. hmm.. o fata melc. Parca incerc sa ajung undeva, parca incerc sa alerg uneori intr-acolo, insa drumul pare din ce in ce mai lung. Unde.. unde vreau sa ajung? Voi ajunge vreodata.. sau voi rataci mereu pe drumuri anevoiase, uitandu-ma intrebatoare in jur, simtind ca n-am ce cauta acolo?
Mi-a spus nu de mult, una din profesoare, ca negrul, in imbracaminte, semnifica.. siguranta, cunoastere. Ca cel sau cea imbracat in negru stie ce vrea. Si totusi sunt atatea clipe in care nu stiu ce vreau si ma trezesc incapabila sa iau vreo decizie.. cat de mica ar fi ea.
Si-atunci ma intreb, amintindu-mi cuvintele profesoarei, eu oare.. stiu ce vreau? Tu stii?
Ce tot vorbesc? De unde sa stii ce vreau eu cand nici eu nu stiu?
E ciudat. Pentru prima data scriu scrisori pe care, desi nu vor fi expediate, le va citi cel caruia ii sunt adresate. Oare e bine sa le citesti? Oare e bine sa le scriu?
Tocmai ti-am auzit vocea si cred ca deja sunt rosie toata. Sau poate e de la lumanari. Tremur.. asa ca nu mai scriu. Scriu si asa destul de urat si indescifrabil.
Asa ca-ti spun Noapte Buna si somnic dulce, de aici de departe. Un suflet mic se gandeste la tine cu dor.



Te sarut dulce si trimit ingerii sa-ti aduca sarutul, pana voi putea face asta fara ajutorul lor.
Cu toata dragostea, de aici de departe, intotdeauna a ta…

Queen of Rain
 

DeletedUser

"Scrisori catre tine - III

Mon cheri,

Ploua… si oricat de trista ar parea ploaia in seara asta, cantecul ei e fericit. Stropii reci de ploaie sunt fericiti. In sfarsit au gasit caldura din bratele pamantului care-i asteapta, si-au gasit linistea, si, cu toate ca viata lor se va sfarsi, sunt fericiti pentru ca vor petrece o eternitate alaturi de inima pamantului.
Geamurile se aburesc oprindu-ma sa privesc dansul ploii. Si totusi imi zambesc… Poate stropii de ploaie nu vor sa-i privesc in dansul lor de iubire. Poate cred ca inteleg soaptele de amor pe care si le rostesc unul altuia… Dar ei nu stiu ca eu de fapt, imi caut steaua pe cerul inourat. Printre lacrimile cupolei de catifea privesc in nestire, sperand sa o zaresc. O caut ore in sir dar ea nu se arata nicaieri. Insa o simt aproape, langa sufletul meu, incalzindu-l, trimitandu-mi un gand de departe… un gand frumos.
Mesagerul meu, mesagerul sufletelor noastre, un singur gand purtat pe calea prafului de stele.
Te astept sa apari printre nourii grei de ploaie, sa-mi soptesti cuvinte neintelese de nimeni, fara cuvinte sa-mi sopteasca inima ta… iar a mea, sa o asculte. O va asculta, dar tu… tu vei veni?



Dintr-un colt indepartat, un suflet…
al meu…
Queen of Rain
 

DeletedUser23722

m-ai lasat fara cuvinte!
nick-ul ti se potriveste,ptr ca postezi,e fascinant :)
 

DeletedUser

"Scrisori catre tine - IV"

Belle… c’est un mot qu’on dirai invente pour elle…

Ploua, ca in fiecare seara de cateva saptamani incoace. Era calda ploaia inainte… acum insa fiecare strop de ploaie imi arde sufletul. E rece ca gheata sau arde ca o flacara mereu aprinsa. Parca tot ce atinge distruge. Acele sageti de gheata sfasie pielea parca incercand sa ajunga in acel loc inca incalzit de suflul vietii, parca incearca sa patrunda pana in inima mea si sa o sfasie si pe ea in mii de bucatele, asemeni frunzelor zdrentuite de atingerea lor cruda.

Strazile sunt mai pustii fara ea. Felinarele parca palpaie trist, gata sa se stinga. Linistea e mult prea pronuntata si simt cum imi invaluie simturile, parca razand de suferinta mea. E prea liniste fara ea. Cerul nu mai are stele, Luna.. chiar si luna refuza sa mai apara in serile senine. A plecat si ea de langa mine, a lasat loc doar stropilor de ploaie sa-mi acopere tristetile.

In amintire dainuie imaginea ta. Clipa in care usa apartamentului s-a inchis in urma ta, lasand un loc gol in sufletul meu. Nu-ti mai simt trupul cald langa mine cand zorii zilei patrund prin perdeaua dantelata. Scaunul e gol. Sunt zile cand uit ca ai plecat. Uit ca ochii tai nu ma vor mai privi, uit ca glasul tau nu va mai rasuna in micuta bucatarie ce mereu era invaluita in mirosul cafelei de dimineata. Sunt zile..acele zile crude ce-mi macina sufletul ca un cutit inrosit in flacarile iadului infipt in singurul lucru pe care l-ai lasat in urma.. inima mea… acele zile ma gasesc pregatind doua cesti de cafea. Prea tarziu imi dau seama ca a doua ceasca va ramane aburind in coltul acela al mesei de unde obisnuiai sa ma privesti sfidator in ultimele dimineti petrecute langa mine. Aburii se risipesc.. ca si parfumul tau ce inca nu a disparut din casa..dar e din ce in ce mai fad. Il simt mereu dimineata cand ma trezesc, de cate ori ajung langa usa.. il simt de parca l-ai tintuit acolo in clipa in care ai plecat.

Zgomotul orasului rasuna ca un ecou.. lumea traieste. Dar sunetul ei imi raneste auzul. Ma sfideaza. Viata intreaga.. cerul senin de primavara.. fiecare floare ce pare ca zambeste.. toate ma sfideeaza. Imi aduc aminte de tine, de rasul tau suav cand prindeai acea farama din timp si-l opreai pentru tine. Cand lumea intreaga era la picioarele tale. Oh!.. cat te-am adorat. Ca o regina .. erai sufletul meu, soarele meu in zilele innorate, stelele.. luna.. erai viata mea.. si tu.. tu ai plecat lasand in urma o inima sfasiata de amintiri si lacrimi fierbinti. Gandul ca acum esti soarele altui suflet naiv ma sfasie… si cu un zambet sarcastic intiparit pe chip sper.. ca un inger alungat in lacasul diavolilor rai, rad..stiind ca acel suflet naiv va deveni ceea ce eu sunt acum. Tu nu poti iubi.. poti creea vise si-apoi tot tu sa le trantesti de podea si sa le frangi in sute de cioburi.. tu.. poti alunga cosmarurile si-apoi sa le chemi inapoi parca mai rautacioase ca inainte. Tu.. tu.. un suflet impovarat de un trecut misterios. Nu te cunosc. Nu te-am cunoscut niciodata. Nu m-ai lasat sa privesc dincolo de luciul din ochii tai albastri. Nu m-ai primit in sufletul tau..doar m-ai facut sa cred ca sunt viata insasi. Apoi.. apoi ai transformat totul in praf.. un praf innecacios si rece. Cu ultimele tale cuvinte.. poate mai bine nu le rosteai. Poate mai bine plecai fara sa-mi spui tot ceea ce mi-ai zis. Fara sa mai critici pentru ultima data felul in care te strang la pieptul meu.. felul in care imi inchei nasturii de la camasa… ca un copil stangaci.. asa ai spus . Sunt un copil. Un copil orfan de cand ai plecat. Un copil trist, la marginea unei strazi pustii asteptand sa apara dimineata cu florile ei si sa-mi caut drumul spre casa. Ai stiut asta de la inceput. Ai vazut in sufletul meu totul. Nici un cuvant nu a ramas ascuns, nici o amintire, nici un gand n-a ramas nedescoperiti de ochii tai ageri. Si-ai plecat razand de naivitatea din mine. Stiai ca plecarea ta va cauza toate astea. Stiai.. si nu ai simtit nici cea mai mica remuscare ca tu.. regina sufletului meu.. vei destrama un suflet ce te-a adorat si te-a iubit cu atata ardoare.

Te-am vazut azi.. am auzit de departe cum pantofii tai sfideaza chiar si asfaltul pe care calci. Camasa aceea rosie pe care mi-o aduc aminte atat de bine... Parul tau lasand adierea vantului sa-l ravaseasca..fara sa-ti pese ca nu va mai arata bine. Stii si tu la fel de bine ca toti cei ce te-au vazut macar o data ca asta e imposibil. Tu.. fantasma unei amintiri.. tu n-ai sa te schimbi niciodata. Vei fi mereu frumoasa ca o floare de crin, un tablou pe peretele sufletului poetilor, muza fericirii.. si pentru mine.. cel mai frumos trandafir ce mi-a fost dat sa-l privesc.. un trandafir.. regele florilor.. iar tu..regina mea.. chiar daca acum imi e dat sa simt doar ghimpii ce-mi zgarie inima, ii las sa ma raneasca. L-as lasa sa ma raneasca o eternitate daca asa as sti ca te voi mai vedea o data. O singura data. Sa-ti soptesc aceleasi cuvinte ce ti le-am spus de mii de ori si de fiecare data simteam in ochii tai aceasi sinceritate cu care erau rostite… sa-ti spun inca o data ca te iubesc… ca-n prima zi cand te-am vazut. Si te urasc in acelasi timp. Nu pentru ca ai plecat.. ci pentru ca te vad si simt ca nu-ti pasa. Ca inca zambesti.. de parca nu s-ar fi intamplat nimic. De parca anii petrecuti langa mine nu au existat. Inca zambesti si pentru asta te urasc.. si te ador si ma bucur…sunt, in adancul sufletului meu, fericit.. ca nu suferi. Oftez mereu cand imi aduc aminte de tine. Lacrimile nu renunta sa-mi arda obrajii si sufar.. dar nu-mi mai pasa… nu are rost. Pentru ce? Tu vei ramane regina sufletului meu… dar asta o voi sti doar eu de-acum inainte…
 

DeletedUser

"Scrisori catre tine - V"

“D’avoir mis son ame dans tes mains…”


Acum, ploaia din sufletul tau e rece si trista. Nu mai sunt regina ploilor de vara. E toamna tarzie, mohorata si inghetata, asemeni unui fulg de nea cazut pe pamantul murdar devenind o pata de noroi in negura timpului.

Lumina felinarelor, desi extrem de fada, imi raneste ochii de parca as privi soarele in grandoarea lui. Privirile-mi sunt indreptate catre pamantul rece pe care calc, dar lumina.. poate e durerea si tristetea cea care-mi orbeste simturile si-mi incetoseaza gandurile. Imi inchid pleoapele instinctiv desi mi-e frica sa le tin prea mult inchise. Vreau sa raman blocata in cruda realitate altfel risc sa ma ratacesc printre vise..sau cosmaruri… ce vor parea atat de reale incat nu-mi voi dori sa ma trezesc.

“Je ne veut pas mourir.. avant d’avoir aime.. comme la nuit aime la jour…”

Poate tu ai uitat sa privesti florile cum cresc, poate ai uitat sa zambesti fara motiv, poate ai uitat.. sa traiesti.. dar eu.. acest cuvant din cartea vietii tale, n-a uitat de tine. N-a uitat sa te trimita in fiecar dimineata o sarutare pe aripi de vant pentru a te trezi. N-a uitat sa-ti vegheze somnul incercand sa alunge visele rele, n-a uitat.. sa iubeasca un suflet trist. Nu va uita niciodata, chiar daca tu vei vrea sa uiti.

Chiar daca tu vei uita si vei pleca, departe de ochii mei, sufletul meu iti va fi mereu aproape...
 
Sus