DeletedUser
ma gandesc daca n-ar trebui schimbat numele topicului...ca nu mai e concurs demult
DeletedUser12196
eram de ceva vreme voluntar si impreuna cu trupa de teatru din care faceam parte mergeam prin spitale unde dadeam reprezentatii pentru copii si batrani.
asa am cunoscut-o pe ea...
dupa o reprezentatie ,s-a apropriat de mine si mi-a cerut un nas.i-am zambit si i-am dat nasul meu.
asistenta sefa mi-a spus ca trebuie sa revenim pentru ca-i facem fericiti pe copii iar anabela ,caci asa o chema pe fata ,nu mai zambise de mult.avea doar 17 ani si suferea de o boala crunta.
am revenit la o saptamana pentru ca nu puteam uita ochii aceia albastri viorii unici.era tot acolo.ca si data trecuta ,dupa reprezentatie a venit la mine si am vorbit mult.asa am aflat ca isi doreste sa devina medic si sa salveze copiii bolnavi pentru ca uraste moartea.nu spunea nimic despre boala ei.
am hotarat sa fac tot posibilul sa o salvez.isi facea atatea griji pentru ceilalti copii si deloc pentru ea.m-a condus prin toate saloanele si mi-a spus povestile tuturor copiilor de acolo.
discutand cu membri fundatiei am hotarat sa "adoptam cazul" si ne-am pus pe treaba.
incepusem din nou sa pictez icoane pe sticla dupa o pauza considerabila.impreuna cu colegii mei mergeam in aeroport si "vanam" avioanele cu straini unde le vindeam. nu era o vanzare directa.cei ce le luau primeau un numar de cont in care sa faca o donatie fara a li se impune suma.
spre surpriza noastra banii au inceput sa se adune si cam la 3 luni de la declansarea campaniei aveam intreaga suma pentru transplant.
am mers la spital pentru a-i spune .a fost foarte fericita.incepuse sa-si faca vise.mai ramanea doar ca formalitatile sa fie indeplinite.
nu intelegeam tristetea asistentei dar inainte sa plec mi-a spus ca anabel "nu mai are timp".
trebuie sa aiba,i-am raspuns furioasa, fa naibi ceva.pune-i pe medici la munca.nu vezi ca e un copil?
stiu,draga mea dar nu suntem Dumnezeu.
timpul era marele nostru dusman.corespondenta intre spitale era greoaie.actele cu aprobari,comisii ,evaluari etc. ne puneau in situatii aberante.
in fine,totul s-a rezolvat.puteam sa-i dau vestea cea buna.urma sa fie operata (operata e doar un fel de a spune).ne-am dus la spital cu tort,sampanie pentru copii si multe cadouri dar ea nu era printre copii veniti sa ne intampine.
dupa reprezentatie am mers in salonul ei.
privirea i s-a luminat.m-a chemat langa ea si m-a rugat sa o tin strans in brate.spunea ca acum nu-i mai e teama sa moara.am stranso in brate si i-am spus ca nu o voi lasa sa moara iar ea mi-a spus ca o doare prea rau si ca stie ca va muri, ca simte asta dar ca nu putea pleca fara sa ma vada.
plangeam si o strangeam in brate .
la un moment dat am crezut ca adormise si am asezat-o pe perna...dar ea plecase pentru totdeauna dintre noi cu un zambet cald pe chip.
multa vreme am fost revoltata,mi-am urlat durerea si neputinta in fata Domnului ,ori de cate ori intram in catedrala pentru a-mi intalni duhovnicul.el ma invatase sa procedez astfel.imi spunea,ary ,spune-i Domnului ce te doare,vorbeste-i si El te va asculta.
si asa a fost.cu banii stransi am salvat alti doi copii de la moarte dar eu am intiparit in minte chipul frumos al anabelei si ochii aceia unici.
asa am cunoscut-o pe ea...
dupa o reprezentatie ,s-a apropriat de mine si mi-a cerut un nas.i-am zambit si i-am dat nasul meu.
asistenta sefa mi-a spus ca trebuie sa revenim pentru ca-i facem fericiti pe copii iar anabela ,caci asa o chema pe fata ,nu mai zambise de mult.avea doar 17 ani si suferea de o boala crunta.
am revenit la o saptamana pentru ca nu puteam uita ochii aceia albastri viorii unici.era tot acolo.ca si data trecuta ,dupa reprezentatie a venit la mine si am vorbit mult.asa am aflat ca isi doreste sa devina medic si sa salveze copiii bolnavi pentru ca uraste moartea.nu spunea nimic despre boala ei.
am hotarat sa fac tot posibilul sa o salvez.isi facea atatea griji pentru ceilalti copii si deloc pentru ea.m-a condus prin toate saloanele si mi-a spus povestile tuturor copiilor de acolo.
discutand cu membri fundatiei am hotarat sa "adoptam cazul" si ne-am pus pe treaba.
incepusem din nou sa pictez icoane pe sticla dupa o pauza considerabila.impreuna cu colegii mei mergeam in aeroport si "vanam" avioanele cu straini unde le vindeam. nu era o vanzare directa.cei ce le luau primeau un numar de cont in care sa faca o donatie fara a li se impune suma.
spre surpriza noastra banii au inceput sa se adune si cam la 3 luni de la declansarea campaniei aveam intreaga suma pentru transplant.
am mers la spital pentru a-i spune .a fost foarte fericita.incepuse sa-si faca vise.mai ramanea doar ca formalitatile sa fie indeplinite.
nu intelegeam tristetea asistentei dar inainte sa plec mi-a spus ca anabel "nu mai are timp".
trebuie sa aiba,i-am raspuns furioasa, fa naibi ceva.pune-i pe medici la munca.nu vezi ca e un copil?
stiu,draga mea dar nu suntem Dumnezeu.
timpul era marele nostru dusman.corespondenta intre spitale era greoaie.actele cu aprobari,comisii ,evaluari etc. ne puneau in situatii aberante.
in fine,totul s-a rezolvat.puteam sa-i dau vestea cea buna.urma sa fie operata (operata e doar un fel de a spune).ne-am dus la spital cu tort,sampanie pentru copii si multe cadouri dar ea nu era printre copii veniti sa ne intampine.
dupa reprezentatie am mers in salonul ei.
privirea i s-a luminat.m-a chemat langa ea si m-a rugat sa o tin strans in brate.spunea ca acum nu-i mai e teama sa moara.am stranso in brate si i-am spus ca nu o voi lasa sa moara iar ea mi-a spus ca o doare prea rau si ca stie ca va muri, ca simte asta dar ca nu putea pleca fara sa ma vada.
plangeam si o strangeam in brate .
la un moment dat am crezut ca adormise si am asezat-o pe perna...dar ea plecase pentru totdeauna dintre noi cu un zambet cald pe chip.
multa vreme am fost revoltata,mi-am urlat durerea si neputinta in fata Domnului ,ori de cate ori intram in catedrala pentru a-mi intalni duhovnicul.el ma invatase sa procedez astfel.imi spunea,ary ,spune-i Domnului ce te doare,vorbeste-i si El te va asculta.
si asa a fost.cu banii stransi am salvat alti doi copii de la moarte dar eu am intiparit in minte chipul frumos al anabelei si ochii aceia unici.
DeletedUser431
Masina opreste la semafor. Nerabdator sa ajung unde am nevoie, intorc capul in stanga si-n dreapta. Pe trotuarul din dreapta o vad pe ea. Claxonez si ii fac cu mana. Cu ea mai erau inca 3 fete. Ea ma vede, incepe sa zambeasca, imi face cu mana si fuge spre masina. Deschide usa si se urca:
- Ce bine ca te-am gasit. Abia asteptam sa scap de ele. Ce faci, unde te duci?
Eu incep sa rad. Semaforul se face verde si plec. Le fac cu mana la celelalte fete, si ea la fel.
- Ma duc pana "acolo". Tu ce faci? Ce s-a intamplat de te-au iritat in halul asta?
- Eeh, treburi de fete, si incepe sa rada.
Eu zambesc si iau de volan stanga. Intru pe o straduta, fac dreapta si ma trezesc in fata blocului ei.
- Ce faci? N-am chef sa merg acasa acum. Nu pot sa merg cu tine? Esti chiar atat de ocupat?
- Pai nu stiu sigur cat stau pe acolo. Si nu stiu nici daca pot sa te iau cu mine.
Ea se preface suparata. Se afunda in scaun cu barbia in piept.
Incep sa rad si pornesc iar. Ies de pe straduta si ies in dreptul parcului. Acolo dau peste altcineva. Claxonez, fac cu mana si trag pe dreapta.
- Salut!
- Salut! Ce faci ma? De cand ai zis ca ma scoti la o bere... acum te plimbi cu fostele colege? si incepe sa rada.
Fost coleg de liceu, si ea la fel, acum am uitat complet unde trebuia sa ma duc. Oricum nu prea ma incanta faptul ca trebuie sa merg "acolo".
- Ai treaba? Hai sa bem berea aia.
- Nu am... poate il sunam si pe "cutare". Si ala zicea ca vrea sa mai bea o bere. De "cutare" ai mai auzit ceva? Ai mai vorbit cu el?
Toate intrebarile astea cadeau ca niste picaturi de apa in timp ce ii faceam loc sa urce in masina. Ma uitam la ea si ii vedeam fata luminandu-se. Nu stiam daca este din cauza ca l-a intalnit pe el sau din cauza ca mi-am schimbat eu planurile.
- Il sunam, n-am mai vorbit nici cu ala. Poate reusim sa dam de el azi.
Apoi ma intorc spre ea, zambind:
- Tu pe cine mai vrei sa vezi? Da si tu niste telefoane.
- Imediat, unde le spun ca ne intalnim?
- Pai unde mergem?
- Hai la "terasa". vine raspunsul din spate.
- Acolo mergem atunci. Pana cand e deschisa?
- Toata noaptea, si eu si loc linistit. Preturi bune.
- E perfect atunci.
Pornesc si ma indrept spre terasa. Pe drum telefoanele mergeau intruna. Am reusit sa adunam toti baietii din fosta clasa si inca 4 fete. Culmea, toti baietii eram 5. Am ajuns la terasa. 2 fete ne asteptau deja. Am coborat din masina si ne-am apropiat de masa. Am observat ca masa era prea mica pentru cate persoane eram, cu tot cu cei care urmau sa vina. Am chemat un baiat, am dat comanda si i-am spus ca mai avem nevoie de o masa. Am mai tras una si ne-am asezat. Dupa inca o jumatate de ora eram toti cei care vorbisem la telefon.
Timpul a trecut, berile veneau, una dupa alta. Din 10 oameni, am devenit 21. Reusisem in 4 ore sa adunam toata clasa. Dupa ce mi-am schimbat locul de vreo 7 ori, am ajuns, in sfarsit, la locul meu. Am reusit sa vorbesc cu toti fostii mei colegi, sa aflu ce-au mai facut si ce planuri au pe viitor. Am evitat sa vorbesc cu ea pentru ca planuiam ca ea sa ramana ultima. Vroiam sa am tot timpul ca sa pot sa vorbesc si cu ea.
M-am asezat pe scaun, si m-am intors spre ea.
- Acum e randul tau. Ce-ai mai facut?
Tot timpul cat am vorbit cu ceilalti, o simteam pe ea cum ma urmarea cu privirea. Stiam ca vorbeste si cu ceilalti dar de cateva ori privirile ni s-au intalnit. De 2 ori mi-a zambit si o data a scuturat din cap fastacita.
Ea mi-a zambit si a oftat.
- Nu cine stie ce. Dupa cum se pare, tu ai avut o perioada mai plina decat mine.
- Nu pot sa zic asta.... de plina, o fi fost mai plina, dar cu siguranta nu a fost productiva.
- De ce spui asta? Conduci o masina inscrisa pe numele tau, stai prin terase timp de 6 ore. Cum poti sa spui ca nu esti productiv?
Incep sa rad. Ea ma priveste fascinata.
- Niciodata, in anii de scoala nu ai ras cu atata pofta cu cata ai ras astazi.
- Pai ziua mea a inceput prost dar mi-a fost inseninata. Si cand te gandesti ca toate au inceput cu tine, zambesc
- Adica a inceput prost cu mine si pe urma ti-a fost inseninata? ma priveste putin suparata, trantindu-se in scaunul de rachita, cu barbia in piept.
Incep sa rad din nou, de data asta cu si mai multa pofta. Toti cei de la masa isi indreapta privirea spre mine, apoi spre ea. Un zambet cu subinteles apare pe buzele tuturor. Ea ii privea la inceput cu manie, apoi fata i s-a inseninat si un zambet a aparut in coltul gurii. Era rosie ca racul, s-a ridicat de la masa si s-a scuzat pe motiv ca merge la toaleta. Dupa ea s-au dus inca 2 colege.
- Ce i-ai facut ma? ma intreaba cel pe care il intalnisem prima oara.
- I-am spus ca ziua mea a inceput prost si pe urma mi-a fost inseninata. i-am raspuns neputand inca sa ma abtin din ras.
- Pai si din cauza asta s-a suparat? il bufnea si pe el rasul.
- A crezut ca a inceput prost cand am intalnit-o pe ea.
A inceput si el sa rada si inca 2 persoane care ma ascultau.
Dupa ce ele s-au intors de la toaleta, ea a incercat sa se aseze in alta parte. Eu i-am facut semn cu degetul sa revina la locul ei.
- Nu ne-am terminat discutia, ii spun zambind.
Supusa, s-a ridicat de pe scaun si a venit langa mine.
- Imi cer scuze pentru ca am ras. Dar nu ma asteptam la o astfel de replica.
- Si mie imi pare rau pentru ca am exagerat.
Eu incerc un zambet. Zambeste si ea.
Noaptea a venit. Ora 23.00 si multi se pregatesc de plecare.
- Maine e o zi lunga pentru mine, trebuie sa ma trezesc de dimineata, spune unul din colegii mei.
- Adevarat, vine un raspuns din partea cealalta a mesei.
- Tradatorilor, exclam eu, fugiti repede cand vine vorba de nota de plata, si incep sa rad.
Un ras general s-a starnit la masa noastra, dar si mesele care mai erau ocupate in jurul nostru. Stingherit, incerc sa zambesc si la ceilalti.
Dupa ce nota de plata a venit si a fost platita, iesim toti din terasa si ne indreptam, ba spre masini, ba spre mijoacele de transport, ba spre casa. Multi stateau in apropiere.
Dau sa ma indrept spre masina, iar in spatele meu se aud pasi. Intorc capul si o vad pe ea.
- Ma iei si pe mine?
Stiam ca sta cat de cat aproape de mine, dar nu prea voiam sa ma indrept acum spre casa.
- Sigur! Urca.
Masina porneste, ies in strada, intru pe o alta straduta, mai fac de cateva ori stanga si dreapta si ajung iar in fata blocului ei.
- A fost o experienta placuta, cand o mai repetam? intreaba ea.
- Cand mai fac si restul rost de bani, si cand sunt si restul dispusi sa o repete.
- Sau cand ziua ta incepe prost si trebuie inseninata, spune ea incruntandu-se
Eu incep sa rad iar, de data asta insa mai rezervat. Riscam sa o fac de oaie de tot.
- Atunci cand te mai intalnesti cu fetele alea? Sa vin iar sa te salvez. zambesc
Ea incepe sa rada si pricepe aluzia.
- Nu stiu inca dar te instiintez de indata ce aflu. zambeste
Acel zambet m-a dat peste cap. Era singurul zambet pe care nu l-am priceput toata ziua. Si nu cred ca am ratat vreunul de-al ei. Acum nu mai stiam ce sa fac. Am tacut.
Ea a observat nelamurirea mea si a tacut. Amandoi am petrecut cateva minute in tacere. Eu incercam sa nu ma gandesc la situatia prezenta ci la ce voi face a doua zi. Ea... nu stiu la ce se gandea ea.
- E tarziu, trebuie sa plec. Ne mai intalnim? intreaba ea, deschizand portiera.
- Depinde de circumstante. zambesc
Nu m-am dat jos din masina, stiam ca merg pe gheata subtire si chiar nu voiam sa fac vreun pas gresit. Stiam ca daca gresesc cu ceva, m-ar putea costa scump.
- Pa!
- Noapte buna!
Ea face cu mana, in timp ce eu pornesc si ma indepartez. Ma indrept spre casa, stiam ca mai devreme nu voiam sa ajung acasa, dar acum nu mai sunt bun de nimic.
Am nevoie doar de un somn bun si timp de gandire.
Putin cam lunga, stiu, dar este o intamplare reala.
- Ce bine ca te-am gasit. Abia asteptam sa scap de ele. Ce faci, unde te duci?
Eu incep sa rad. Semaforul se face verde si plec. Le fac cu mana la celelalte fete, si ea la fel.
- Ma duc pana "acolo". Tu ce faci? Ce s-a intamplat de te-au iritat in halul asta?
- Eeh, treburi de fete, si incepe sa rada.
Eu zambesc si iau de volan stanga. Intru pe o straduta, fac dreapta si ma trezesc in fata blocului ei.
- Ce faci? N-am chef sa merg acasa acum. Nu pot sa merg cu tine? Esti chiar atat de ocupat?
- Pai nu stiu sigur cat stau pe acolo. Si nu stiu nici daca pot sa te iau cu mine.
Ea se preface suparata. Se afunda in scaun cu barbia in piept.
Incep sa rad si pornesc iar. Ies de pe straduta si ies in dreptul parcului. Acolo dau peste altcineva. Claxonez, fac cu mana si trag pe dreapta.
- Salut!
- Salut! Ce faci ma? De cand ai zis ca ma scoti la o bere... acum te plimbi cu fostele colege? si incepe sa rada.
Fost coleg de liceu, si ea la fel, acum am uitat complet unde trebuia sa ma duc. Oricum nu prea ma incanta faptul ca trebuie sa merg "acolo".
- Ai treaba? Hai sa bem berea aia.
- Nu am... poate il sunam si pe "cutare". Si ala zicea ca vrea sa mai bea o bere. De "cutare" ai mai auzit ceva? Ai mai vorbit cu el?
Toate intrebarile astea cadeau ca niste picaturi de apa in timp ce ii faceam loc sa urce in masina. Ma uitam la ea si ii vedeam fata luminandu-se. Nu stiam daca este din cauza ca l-a intalnit pe el sau din cauza ca mi-am schimbat eu planurile.
- Il sunam, n-am mai vorbit nici cu ala. Poate reusim sa dam de el azi.
Apoi ma intorc spre ea, zambind:
- Tu pe cine mai vrei sa vezi? Da si tu niste telefoane.
- Imediat, unde le spun ca ne intalnim?
- Pai unde mergem?
- Hai la "terasa". vine raspunsul din spate.
- Acolo mergem atunci. Pana cand e deschisa?
- Toata noaptea, si eu si loc linistit. Preturi bune.
- E perfect atunci.
Pornesc si ma indrept spre terasa. Pe drum telefoanele mergeau intruna. Am reusit sa adunam toti baietii din fosta clasa si inca 4 fete. Culmea, toti baietii eram 5. Am ajuns la terasa. 2 fete ne asteptau deja. Am coborat din masina si ne-am apropiat de masa. Am observat ca masa era prea mica pentru cate persoane eram, cu tot cu cei care urmau sa vina. Am chemat un baiat, am dat comanda si i-am spus ca mai avem nevoie de o masa. Am mai tras una si ne-am asezat. Dupa inca o jumatate de ora eram toti cei care vorbisem la telefon.
Timpul a trecut, berile veneau, una dupa alta. Din 10 oameni, am devenit 21. Reusisem in 4 ore sa adunam toata clasa. Dupa ce mi-am schimbat locul de vreo 7 ori, am ajuns, in sfarsit, la locul meu. Am reusit sa vorbesc cu toti fostii mei colegi, sa aflu ce-au mai facut si ce planuri au pe viitor. Am evitat sa vorbesc cu ea pentru ca planuiam ca ea sa ramana ultima. Vroiam sa am tot timpul ca sa pot sa vorbesc si cu ea.
M-am asezat pe scaun, si m-am intors spre ea.
- Acum e randul tau. Ce-ai mai facut?
Tot timpul cat am vorbit cu ceilalti, o simteam pe ea cum ma urmarea cu privirea. Stiam ca vorbeste si cu ceilalti dar de cateva ori privirile ni s-au intalnit. De 2 ori mi-a zambit si o data a scuturat din cap fastacita.
Ea mi-a zambit si a oftat.
- Nu cine stie ce. Dupa cum se pare, tu ai avut o perioada mai plina decat mine.
- Nu pot sa zic asta.... de plina, o fi fost mai plina, dar cu siguranta nu a fost productiva.
- De ce spui asta? Conduci o masina inscrisa pe numele tau, stai prin terase timp de 6 ore. Cum poti sa spui ca nu esti productiv?
Incep sa rad. Ea ma priveste fascinata.
- Niciodata, in anii de scoala nu ai ras cu atata pofta cu cata ai ras astazi.
- Pai ziua mea a inceput prost dar mi-a fost inseninata. Si cand te gandesti ca toate au inceput cu tine, zambesc
- Adica a inceput prost cu mine si pe urma ti-a fost inseninata? ma priveste putin suparata, trantindu-se in scaunul de rachita, cu barbia in piept.
Incep sa rad din nou, de data asta cu si mai multa pofta. Toti cei de la masa isi indreapta privirea spre mine, apoi spre ea. Un zambet cu subinteles apare pe buzele tuturor. Ea ii privea la inceput cu manie, apoi fata i s-a inseninat si un zambet a aparut in coltul gurii. Era rosie ca racul, s-a ridicat de la masa si s-a scuzat pe motiv ca merge la toaleta. Dupa ea s-au dus inca 2 colege.
- Ce i-ai facut ma? ma intreaba cel pe care il intalnisem prima oara.
- I-am spus ca ziua mea a inceput prost si pe urma mi-a fost inseninata. i-am raspuns neputand inca sa ma abtin din ras.
- Pai si din cauza asta s-a suparat? il bufnea si pe el rasul.
- A crezut ca a inceput prost cand am intalnit-o pe ea.
A inceput si el sa rada si inca 2 persoane care ma ascultau.
Dupa ce ele s-au intors de la toaleta, ea a incercat sa se aseze in alta parte. Eu i-am facut semn cu degetul sa revina la locul ei.
- Nu ne-am terminat discutia, ii spun zambind.
Supusa, s-a ridicat de pe scaun si a venit langa mine.
- Imi cer scuze pentru ca am ras. Dar nu ma asteptam la o astfel de replica.
- Si mie imi pare rau pentru ca am exagerat.
Eu incerc un zambet. Zambeste si ea.
Noaptea a venit. Ora 23.00 si multi se pregatesc de plecare.
- Maine e o zi lunga pentru mine, trebuie sa ma trezesc de dimineata, spune unul din colegii mei.
- Adevarat, vine un raspuns din partea cealalta a mesei.
- Tradatorilor, exclam eu, fugiti repede cand vine vorba de nota de plata, si incep sa rad.
Un ras general s-a starnit la masa noastra, dar si mesele care mai erau ocupate in jurul nostru. Stingherit, incerc sa zambesc si la ceilalti.
Dupa ce nota de plata a venit si a fost platita, iesim toti din terasa si ne indreptam, ba spre masini, ba spre mijoacele de transport, ba spre casa. Multi stateau in apropiere.
Dau sa ma indrept spre masina, iar in spatele meu se aud pasi. Intorc capul si o vad pe ea.
- Ma iei si pe mine?
Stiam ca sta cat de cat aproape de mine, dar nu prea voiam sa ma indrept acum spre casa.
- Sigur! Urca.
Masina porneste, ies in strada, intru pe o alta straduta, mai fac de cateva ori stanga si dreapta si ajung iar in fata blocului ei.
- A fost o experienta placuta, cand o mai repetam? intreaba ea.
- Cand mai fac si restul rost de bani, si cand sunt si restul dispusi sa o repete.
- Sau cand ziua ta incepe prost si trebuie inseninata, spune ea incruntandu-se
Eu incep sa rad iar, de data asta insa mai rezervat. Riscam sa o fac de oaie de tot.
- Atunci cand te mai intalnesti cu fetele alea? Sa vin iar sa te salvez. zambesc
Ea incepe sa rada si pricepe aluzia.
- Nu stiu inca dar te instiintez de indata ce aflu. zambeste
Acel zambet m-a dat peste cap. Era singurul zambet pe care nu l-am priceput toata ziua. Si nu cred ca am ratat vreunul de-al ei. Acum nu mai stiam ce sa fac. Am tacut.
Ea a observat nelamurirea mea si a tacut. Amandoi am petrecut cateva minute in tacere. Eu incercam sa nu ma gandesc la situatia prezenta ci la ce voi face a doua zi. Ea... nu stiu la ce se gandea ea.
- E tarziu, trebuie sa plec. Ne mai intalnim? intreaba ea, deschizand portiera.
- Depinde de circumstante. zambesc
Nu m-am dat jos din masina, stiam ca merg pe gheata subtire si chiar nu voiam sa fac vreun pas gresit. Stiam ca daca gresesc cu ceva, m-ar putea costa scump.
- Pa!
- Noapte buna!
Ea face cu mana, in timp ce eu pornesc si ma indepartez. Ma indrept spre casa, stiam ca mai devreme nu voiam sa ajung acasa, dar acum nu mai sunt bun de nimic.
Am nevoie doar de un somn bun si timp de gandire.
Putin cam lunga, stiu, dar este o intamplare reala.
DeletedUser28078
Personaje principale: Marian, undita si pestii.
Personaje in planul indepartat: amici de ai lui fraieri, neveste asijderea, sateni si alte animale din zonele limitrofe baltilor.
Azi Marian a fost la pescuit... o partida total atipica si ca pregatire si ca "recolta"
De obicei se intimpla asa: inainte cu 2 saptamini incep tatonarile: unde mergem? Intrebarea imediat urmatoare este : ce bem?
Ideea se naste in capul a cel mult 2 masculi care s-au intilnit la un gratar intr-o duminica.
Pina joi afla de partida de pescuit 3 din prietenii prietenului si vre-o 5 din prietenii lui Marian.
Duminica se intilnesc cu totii ca sa deguste ce urmeaza sa bea in cadrul partidei de pescuit.... stiut fiind faptul ca dupa primele trasaturi in euforia succesului concretizat intr-un ceasar ( pentru necunoscatori ceasar = caras de marimea unei palme, pina la ceas) nici nu mai conteaza.
Ca sa se afle in treaba toti vin cu propuneri ...m-ati inteles sper? adica cu sticla lor de vin de acasa si urla in gura mare ca este cea mai buna pentru stropit evenimentul. Gacicile stau retrase si fac lista cu verdeturi pentru ciorba de peste. In vreme ce ei sunt la degustari noi vedem viitorul tot mai sumbru dar intr-o lumina reala si adaugam niste mici si niste ceafa ...pentru un gratar ceva .... ca doar nu o sa murim de foame.
Fiecare se duce la casa lui si incepe sa se pregateasca ca doar au ramas doar 6 zile pina la marea migrare.
Noi doi ne pregatim cu totul special:
-luni ne ingrijim de bete, el le curata si imi explica pe indelete cit sunt de minunate, de lungi, de flexibile, de rezistente si bineinteles toate au fost cumparate asaaaa....chilipir nu alta..... Sunt asezate pe caprarii...astea de stiuca....astea de salau ....astea de crap...si bagate in huse. Ordine desavirsita.
- marti se sta cu pixul in mina si se face "lista mare" cu innadeli, momeli, monturi si "lista mica" cu muschi file, ceafa, mici. De fiecare data se intimpla acelasi lucru, pe lista mare se adauga bambinele, clopotei si boiles-ul iar din lista mica se taie cascavalul ,fursecurile si ciocolata.
- miercuri nu avem vorbitor , pe lista trebuie sa revina fursecurile, ciocolata si ca dovada suprema de impacare niste bomboane "Casali" cu rom.
Pentru ca problema e rezolvata se deschid liniile telefonice cu partile participante si se constata aceleasi divergente in toate familiile: cognac versus alune, butoi de bere versus apa de spalat vase, navete de vin versus ultimul numar cu integrame. Spre 12 noaptea, epuizati de atita vorba si sfaturi care au fost uitate imediat ce au fost auzite ne ducem la culcare.
- joi: zi infernala, se merge la cumparaturi...de dimineata se cumpara rimele negre, rimele rosii, viermusii, guvizii mici , geliboanele si linguritele. Se da comanda de monturi si spre seara se iau... o minunatie...facute....meserie cu fir textil .... au costat....o nimica toata....sunt prieten cu ala.
Pe la prinz se face aprovizionarea...prima data se iau dulciurile ca altfel se fac uitate si adio stare de bine. Ca intotdeauna cind trebuie sa-mi iau si eu ceva de baut, Marian se plictiseste si pleaca sa umple cosul cu alte alea. Drept urmare cei de la supraveghere cred ca se distreaza copios lunar pentru ca camerele o filmeaza pe una care topaie si se catara pe rafturi pentru ca nu ajunge la sticlele de sus. Daca trece cineva inaltut pe acolo il rog sa-mi dea si mie o sticla si dupa ce citesc eticheta am si tupeul sa-l rog sa o puna inapoi. Pina la urma rezolv problema dar creez alta , la casa, cind Marian nu isi poate explica de ce a costat cosul atit de mult. Se vine cu porbagajul plin acasa si cind sa le bagam in frigider constatam ca nu mai este loc. Cutiile cu rime si mamaligile au ocupat vre-o doua rafturi. Dam o fuga la vecini si extenuati adormim.
- vineri e ziua laudelor : sa-ti spun, eu mi-am luat de aia si sa vezi citi pesti o sa prind. Dupa fiecare telefon primit replica lui Marian este : trebuie sa-mi iau si eu....si Speedy Gonzales dispare. Exista 2 variante : 1.vine acasa si spune: nu am gasit dar in primele 10 minute petrecute pe balta arata la toata lumea ce nu a gasit el sau 2..... e nebun scula aia e pentru rechini.
Vineri se fac efectiv bagajele , se indeasa in masina tot mai putin betele care nu pot fi lasate peste noapte singure....daca le fura cineva?.....eeeeee.
Daca s-a intunecat este cazul se ne apucam sa punem mesina pe mulineta....ajuta-ma Dana ...eu amabila ma prezint la post...dar nu vad nimic... drept urmare cind ma face chioara a treia oara incurc tot si il las balta. Pe la 1 noaptea vine si descurcaretul la somn.
- simbata : mofluzi ramasi de ieri ne vorbim monosilabic si doar strictul necesar. Simbata e ziua in care prietena mea de la 3 ani ,Jana, vine sa isi vada mama care sta la 5 case de mine.
Jana e varianta mea blonda cu ochi albastri, model 1963 mica si grasuta. Daca te uiti cu atentie la ea observi ca pe alocuri este inca vinata de la bataile care i le-am administrat eu in copilarie. Recunosc, o cerea....si eu o rezolvam. Probabil i s-o fi facut dor de ele pentru ca trece pe linga noi si intreaba : unde plecati ? Marian cu gura pina la urechi zice : la pescuit! si Jana iresponsabila :BAFTA! Atit i-a trebuit lui Marian ca a si inceput sa o alerge, ea tipa ca din gura de sarpe dar nu se dadea prinsa ...dupa 50 de metri extenuata s-a oprit iar Marian a inceput sa o ciupeasca si sa ii care castane in cap si urla la ea :se spune "cacat in traista" sau daca vrei sa pari civilizata "fir intins" sau nu mai spui BAFTA ca te omor si daca nu prind nimic vin la tine sa-mi faci saramura.
De la atitea tipete....va e clar ca eu sadica faceam galerie: omoar-o Mariane, mai tare...asa , bravo , vreau sa vad un upercut, hai fenta...mai tare... vecinii au iesit la poarta iar unii dintre barbati chiar luasera startul sa o salveze pe Jana care lesinase de ris si nu le putea explica ce se intimplase. Ne-au urat ei ce nu fusese Jana in stare sa ne ureze si am plecat in tromba ca deja intirziasem.
Janei i-a placut atit de tare tratamentul incit de atunci ii spune lui Marian ca daca nu o ciupeste ii ureaza ce stie ea mai bine iar el se grabeste s-o stringa de git asa....pentru diversitate.
Daca e Delta localitatea in care Marian isi aduce aminte ca a uitat ceva este Kogalniceanu ....adica asa.... la numai 40 de km. de Constanta. El este organizat si de cele mai multe ori se uita scaunul meu nu pe al lui, ceea ce inseamna ca o sa stau pe paturica....dar de fapt si aia a fost uitata acasa ...deci nu pot decit sa sper ca am sa gasesc o buturuga sau macar un bolovan, se uita juvelnicul dar asta oricum este un accesoriu absolut inutil pentru ca ori nu se prinde nimic si deci nu are ce pune in el ori daca se prinde ceva invariabil ne uitam cum cel mai mare ciortan scapa......ptiuuuu am uitat sa-l leg la gura...... Ne intoarcem acasa sa luam umbrela fara de care nu putem trai si surpriza gasim si luam si sacosa cu leustean pt. ciorba.
Cu toti sacii in caruta mai plecam o data!
urmeaza.....
Personaje in planul indepartat: amici de ai lui fraieri, neveste asijderea, sateni si alte animale din zonele limitrofe baltilor.
Azi Marian a fost la pescuit... o partida total atipica si ca pregatire si ca "recolta"
De obicei se intimpla asa: inainte cu 2 saptamini incep tatonarile: unde mergem? Intrebarea imediat urmatoare este : ce bem?
Ideea se naste in capul a cel mult 2 masculi care s-au intilnit la un gratar intr-o duminica.
Pina joi afla de partida de pescuit 3 din prietenii prietenului si vre-o 5 din prietenii lui Marian.
Duminica se intilnesc cu totii ca sa deguste ce urmeaza sa bea in cadrul partidei de pescuit.... stiut fiind faptul ca dupa primele trasaturi in euforia succesului concretizat intr-un ceasar ( pentru necunoscatori ceasar = caras de marimea unei palme, pina la ceas) nici nu mai conteaza.
Ca sa se afle in treaba toti vin cu propuneri ...m-ati inteles sper? adica cu sticla lor de vin de acasa si urla in gura mare ca este cea mai buna pentru stropit evenimentul. Gacicile stau retrase si fac lista cu verdeturi pentru ciorba de peste. In vreme ce ei sunt la degustari noi vedem viitorul tot mai sumbru dar intr-o lumina reala si adaugam niste mici si niste ceafa ...pentru un gratar ceva .... ca doar nu o sa murim de foame.
Fiecare se duce la casa lui si incepe sa se pregateasca ca doar au ramas doar 6 zile pina la marea migrare.
Noi doi ne pregatim cu totul special:
-luni ne ingrijim de bete, el le curata si imi explica pe indelete cit sunt de minunate, de lungi, de flexibile, de rezistente si bineinteles toate au fost cumparate asaaaa....chilipir nu alta..... Sunt asezate pe caprarii...astea de stiuca....astea de salau ....astea de crap...si bagate in huse. Ordine desavirsita.
- marti se sta cu pixul in mina si se face "lista mare" cu innadeli, momeli, monturi si "lista mica" cu muschi file, ceafa, mici. De fiecare data se intimpla acelasi lucru, pe lista mare se adauga bambinele, clopotei si boiles-ul iar din lista mica se taie cascavalul ,fursecurile si ciocolata.
- miercuri nu avem vorbitor , pe lista trebuie sa revina fursecurile, ciocolata si ca dovada suprema de impacare niste bomboane "Casali" cu rom.
Pentru ca problema e rezolvata se deschid liniile telefonice cu partile participante si se constata aceleasi divergente in toate familiile: cognac versus alune, butoi de bere versus apa de spalat vase, navete de vin versus ultimul numar cu integrame. Spre 12 noaptea, epuizati de atita vorba si sfaturi care au fost uitate imediat ce au fost auzite ne ducem la culcare.
- joi: zi infernala, se merge la cumparaturi...de dimineata se cumpara rimele negre, rimele rosii, viermusii, guvizii mici , geliboanele si linguritele. Se da comanda de monturi si spre seara se iau... o minunatie...facute....meserie cu fir textil .... au costat....o nimica toata....sunt prieten cu ala.
Pe la prinz se face aprovizionarea...prima data se iau dulciurile ca altfel se fac uitate si adio stare de bine. Ca intotdeauna cind trebuie sa-mi iau si eu ceva de baut, Marian se plictiseste si pleaca sa umple cosul cu alte alea. Drept urmare cei de la supraveghere cred ca se distreaza copios lunar pentru ca camerele o filmeaza pe una care topaie si se catara pe rafturi pentru ca nu ajunge la sticlele de sus. Daca trece cineva inaltut pe acolo il rog sa-mi dea si mie o sticla si dupa ce citesc eticheta am si tupeul sa-l rog sa o puna inapoi. Pina la urma rezolv problema dar creez alta , la casa, cind Marian nu isi poate explica de ce a costat cosul atit de mult. Se vine cu porbagajul plin acasa si cind sa le bagam in frigider constatam ca nu mai este loc. Cutiile cu rime si mamaligile au ocupat vre-o doua rafturi. Dam o fuga la vecini si extenuati adormim.
- vineri e ziua laudelor : sa-ti spun, eu mi-am luat de aia si sa vezi citi pesti o sa prind. Dupa fiecare telefon primit replica lui Marian este : trebuie sa-mi iau si eu....si Speedy Gonzales dispare. Exista 2 variante : 1.vine acasa si spune: nu am gasit dar in primele 10 minute petrecute pe balta arata la toata lumea ce nu a gasit el sau 2..... e nebun scula aia e pentru rechini.
Vineri se fac efectiv bagajele , se indeasa in masina tot mai putin betele care nu pot fi lasate peste noapte singure....daca le fura cineva?.....eeeeee.
Daca s-a intunecat este cazul se ne apucam sa punem mesina pe mulineta....ajuta-ma Dana ...eu amabila ma prezint la post...dar nu vad nimic... drept urmare cind ma face chioara a treia oara incurc tot si il las balta. Pe la 1 noaptea vine si descurcaretul la somn.
- simbata : mofluzi ramasi de ieri ne vorbim monosilabic si doar strictul necesar. Simbata e ziua in care prietena mea de la 3 ani ,Jana, vine sa isi vada mama care sta la 5 case de mine.
Jana e varianta mea blonda cu ochi albastri, model 1963 mica si grasuta. Daca te uiti cu atentie la ea observi ca pe alocuri este inca vinata de la bataile care i le-am administrat eu in copilarie. Recunosc, o cerea....si eu o rezolvam. Probabil i s-o fi facut dor de ele pentru ca trece pe linga noi si intreaba : unde plecati ? Marian cu gura pina la urechi zice : la pescuit! si Jana iresponsabila :BAFTA! Atit i-a trebuit lui Marian ca a si inceput sa o alerge, ea tipa ca din gura de sarpe dar nu se dadea prinsa ...dupa 50 de metri extenuata s-a oprit iar Marian a inceput sa o ciupeasca si sa ii care castane in cap si urla la ea :se spune "cacat in traista" sau daca vrei sa pari civilizata "fir intins" sau nu mai spui BAFTA ca te omor si daca nu prind nimic vin la tine sa-mi faci saramura.
De la atitea tipete....va e clar ca eu sadica faceam galerie: omoar-o Mariane, mai tare...asa , bravo , vreau sa vad un upercut, hai fenta...mai tare... vecinii au iesit la poarta iar unii dintre barbati chiar luasera startul sa o salveze pe Jana care lesinase de ris si nu le putea explica ce se intimplase. Ne-au urat ei ce nu fusese Jana in stare sa ne ureze si am plecat in tromba ca deja intirziasem.
Janei i-a placut atit de tare tratamentul incit de atunci ii spune lui Marian ca daca nu o ciupeste ii ureaza ce stie ea mai bine iar el se grabeste s-o stringa de git asa....pentru diversitate.
Daca e Delta localitatea in care Marian isi aduce aminte ca a uitat ceva este Kogalniceanu ....adica asa.... la numai 40 de km. de Constanta. El este organizat si de cele mai multe ori se uita scaunul meu nu pe al lui, ceea ce inseamna ca o sa stau pe paturica....dar de fapt si aia a fost uitata acasa ...deci nu pot decit sa sper ca am sa gasesc o buturuga sau macar un bolovan, se uita juvelnicul dar asta oricum este un accesoriu absolut inutil pentru ca ori nu se prinde nimic si deci nu are ce pune in el ori daca se prinde ceva invariabil ne uitam cum cel mai mare ciortan scapa......ptiuuuu am uitat sa-l leg la gura...... Ne intoarcem acasa sa luam umbrela fara de care nu putem trai si surpriza gasim si luam si sacosa cu leustean pt. ciorba.
Cu toti sacii in caruta mai plecam o data!
urmeaza.....
DeletedUser
vreau partea a 2a 
(
de cand nu am mai citit ceva scris de Lady
..vai ce vremuri...
...cand vine si partea a doua??????
(de cand nu am mai citit ceva scris de Lady
..vai ce vremuri......cand vine si partea a doua??????
DeletedUser431
Liceul, un sut un fund, un pas inainte..
Vara, cald, soare stralucitor. Din plictiseala, m-am apucat sa imi fac ordine prin toate prostiile adunate din timpul liceului, si nu numai. Gasesc un album (de poze). Deschid si incep sa-l rasfoiesc. Pozele erau vechi dar cunosteam ipostazele si situatiile ca si cum ar fi fost ieri. In liceu, chiulisem de la ora de chimie (bleah..) si ne plimbam prin Moghioros. In alta poza, eram prin mall, in Plaza, la un biliard. Eram 5 baieti in toata clasa, 21 de suflete.
Inchid albumul si imi indrept privirea spre raza de lumina care cadea pe cuvertura patului. Deocamdata stateam in umbra. Incep sa ma gandesc la colegi, la colege, la colege... Imi aduc aminte de ziua in care vin cu o dracaena in brate, traversez curtea liceului cu toate privirile atintite asupra mea, si trebuie sa ma ascund in toaleta ca sa nu ma vada diriga`. Nu de alta dar era cadoul de ziua ei . Imi aduc aminte cand a trebuit sa mintim, timp de o luna intreaga, ca un coleg este bolnav cand, de fapt, el isi pierdea timpul intr-un Internet Cafe.
Raza de lumina a ajuns la genunchiul piciorului pe care il tin sub mine. Simt caldura soarelui, inchid ochii si ma intind in lumina, cu fata in sus. Las soarele sa ma incalzeasca si sa ma adoarma.
A venit si vremea noastra, a venit si timpul in care noi putem spune povesti iar altii sa ne asculte.
Acum putem spune si noi: "Tu sa nu faci ca mine!".
Vara, cald, soare stralucitor. Din plictiseala, m-am apucat sa imi fac ordine prin toate prostiile adunate din timpul liceului, si nu numai. Gasesc un album (de poze). Deschid si incep sa-l rasfoiesc. Pozele erau vechi dar cunosteam ipostazele si situatiile ca si cum ar fi fost ieri. In liceu, chiulisem de la ora de chimie (bleah..) si ne plimbam prin Moghioros. In alta poza, eram prin mall, in Plaza, la un biliard
. Eram 5 baieti in toata clasa, 21 de suflete. Inchid albumul si imi indrept privirea spre raza de lumina care cadea pe cuvertura patului. Deocamdata stateam in umbra. Incep sa ma gandesc la colegi, la colege, la colege..
. Imi aduc aminte de ziua in care vin cu o dracaena in brate, traversez curtea liceului cu toate privirile atintite asupra mea, si trebuie sa ma ascund in toaleta ca sa nu ma vada diriga`. Nu de alta dar era cadoul de ziua ei . Imi aduc aminte cand a trebuit sa mintim, timp de o luna intreaga, ca un coleg este bolnav cand, de fapt, el isi pierdea timpul intr-un Internet Cafe. Raza de lumina a ajuns la genunchiul piciorului pe care il tin sub mine. Simt caldura soarelui, inchid ochii si ma intind in lumina, cu fata in sus. Las soarele sa ma incalzeasca si sa ma adoarma.
A venit si vremea noastra, a venit si timpul in care noi putem spune povesti iar altii sa ne asculte.
Acum putem spune si noi: "Tu sa nu faci ca mine!".
DeletedUser26904
kspr, mi-aduci aminte de cate ori citesc, de liceul meu..o cladire fara personalitate, un cub alb ca un spital , holuri late si ...noi in el.
mi-aduci aminte de tombola la popcorn ..se dadea o bicicleta si-a castigat-o "prostul clasei" de la A(nu stiu cat era de prost...dar asta ii era porecla), mi-aduci aminte de Leo(colegul de banca) versurile si chitara lui...o bolnav,nu se simte bine....si el se auzea pe hol cantand.eram o clasa "unita"..cum venea ora de fizica sau biologie adunam toate bancile spre mijloc..fara locurile acelea de trecere...in rest vorba copiilor "fetele cu fetele, baietii cu baietii"desi odata ne-am intalnit intamplator eu , iulia , cosmin si stef si am intrat la un film.....film indian.....am ras cu lacrimi. pe atunci jucam MIMA in pauze si...si mi-as dori ca cei ce vin sa faca cate faceam noi, sa invete cat invatam noi, poate si sa chiuleasca sau copieze cat am chiulit noi(un pic de rebeliune impotriva oricarui sistem face minuni pentru stima de sine, parerea mea(dar doar un pic))
mi-aduci aminte de tombola la popcorn ..se dadea o bicicleta si-a castigat-o "prostul clasei" de la A(nu stiu cat era de prost...dar asta ii era porecla), mi-aduci aminte de Leo(colegul de banca) versurile si chitara lui...o bolnav,nu se simte bine....si el se auzea pe hol cantand.eram o clasa "unita"..cum venea ora de fizica sau biologie adunam toate bancile spre mijloc..fara locurile acelea de trecere...in rest vorba copiilor "fetele cu fetele, baietii cu baietii"desi odata ne-am intalnit intamplator eu , iulia , cosmin si stef si am intrat la un film.....film indian.....am ras cu lacrimi. pe atunci jucam MIMA in pauze si...si mi-as dori ca cei ce vin sa faca cate faceam noi, sa invete cat invatam noi, poate si sa chiuleasca sau copieze cat am chiulit noi(un pic de rebeliune impotriva oricarui sistem face minuni pentru stima de sine, parerea mea(dar doar un pic))
DeletedUser431
Noi nu aveam treaba cu fetele. Pe noi nu ne interesau absentele. Eram 5 baieti, se stia cand lipseam toti ca ori nu am trecut de loc pe la scoala ori ora nu era interesanta pentru noi. Dar, la noi era si chestia ca invatam. Profesorul/profesoara ne puneau absente, a doua oara, eram prezenti toti 5 la ora ei si ascultati, insa ne stiam lectia sau eram cu temele facute. Jocuri nu jucam, nimeni nu stia sa piarda, de la noi din clasa. Doar baietii, jucam carti in pauze. Septica, whist, rent... restul mancau (si culmea, restul erau fetele ).
Mi-aduc aminte odata, la ora de romana, profesoara, la vreo 23-24 ani, ne dicta un eseu. La un moment dat se ajunge la cuvantul "sugereaza". Una din colege, cu chef de caterinca, lanseaza intrebarea: "Suge... ce?". Profesoara, pe faza: "Suge... tu si taci din gura!". Isterie generala in toata clasa, eram pe jos de ras. Profa' de romana stia sa ne destinda, abia iesita si ea din facultate, stia ca un dictator pe zi este de ajuns. Se putea rade cu ea. Jucam carti cu ea in parc, dupa ore. Ajunsesem sa jucam si in Plaza (era vant afara).
Profesorul de matematica era genul de om la care nu cracneai la ore. Dar nu de frica ci din respect. Dedica o ora pe luna pentru a ne asculta, si a ne impartasi cate putin din intelepciunea lui. Era genul de om care pentru tot ceea ce se intampla gasea un raspuns in Dumnezeu. Ultima ora de matematica din clasa a XII-a, a fost un val de plansete. Din pacate eu nu am ajuns la acea ora din cauza unor probleme de familie.
In clasa a 9-a, toti eram paf la fizica, inafara de un singur baiat caruia ii placea fizica si matematica. Profesoara de fizica a spus ca, primul elev care va lua 10 la ora ei, inafara de acel baiat, ea va bea un pahar de sampanie in cinstea lui. Culmea, primul elev care l-a luat am fost eu. I-am spus profesoarei sa-mi pastreze si mie un pahar, si eu trebuia sa sarbatoresc pentru ca era primul 10 la fizica dintotdeauna.
In clasa a 10-a, un coleg s-a certat atat de rau cu profa' de engleza ca nu i-a mai vorbit pana intr-a 12-a. Nu voia sa iasa la tabla, nu voia sa fie ascultat, insa profa' il trecea mereu. Baiatul stia engleza, dar luase un 4 pentru ca vorbise in timpul orei si profesoara era nervoasa. La sfarsitul clasei a 12-a, baiatul a inceput sa planga si i-a cerut scuze profesoarei (si ea era tinerica, tot pe la 23-24 ani). Eram doar baietii prin preajma, si la sfarsit am vazut ca si profesoara era cu lacrimi in ochi.
Toti profesorii aveau ceva bun in ei. Am schimbat 2 diriginte si un diriginte (2 femei si un barbat, ca sa ma intelegeti). Asta ne-a facut sa fim si mai uniti decat de obicei. Insa ultima diriginta (cea din clasa a 12-a) a fost cea la care am tinut cu totii.
Cand a fost treaba cu dracaena (o puteti citi in postul anterior), ca sa o chemam in clasa (nu aveam ora cu ea in ziua aceea) a trebuit sa inventam ceva. Si ce ne-a dat noua prin cap (minte de copii nebuni): "s-au batut doi colegi si au spart tabla (tabla era din sticla). Unul s-a taiat si unul are capul spart!". Bineinteles, intr-un minut, diriga era in clasa, floarea pe catedra si ea cerceta tabla. Tabla intreaga, ea se intoarce spre noi (care asteptam cuminti in banci) si incepe sa ne mustruluiasca: "Pai bine ma, voua va arde de glume cu inspectia in ceafa (am uitat sa precizez, comisia de inspectia era pe coridor, dar ne-a ocolit in ziua aceea)?" Apoi a vazut floarea si si-a dat seama de scenariu. Ne-a trimis pe mine si pe un coleg sa luam suc si covrigei, ziua aceea nu ne-am mai facut orele.
Doresc tuturor celor care incep liceul anul acesta, aceiasi profesori pe care i-am avut si eu. Si fiti uniti! Asta conteaza in liceu, amintirile pe care le vei avea va vor ramane toata viata!
). Mi-aduc aminte odata, la ora de romana, profesoara, la vreo 23-24 ani, ne dicta un eseu. La un moment dat se ajunge la cuvantul "sugereaza". Una din colege, cu chef de caterinca, lanseaza intrebarea: "Suge... ce?". Profesoara, pe faza: "Suge... tu si taci din gura!". Isterie generala in toata clasa, eram pe jos de ras. Profa' de romana stia sa ne destinda, abia iesita si ea din facultate, stia ca un dictator pe zi este de ajuns. Se putea rade cu ea. Jucam carti cu ea in parc, dupa ore. Ajunsesem sa jucam si in Plaza (era vant afara
).Profesorul de matematica era genul de om la care nu cracneai la ore. Dar nu de frica ci din respect. Dedica o ora pe luna pentru a ne asculta, si a ne impartasi cate putin din intelepciunea lui. Era genul de om care pentru tot ceea ce se intampla gasea un raspuns in Dumnezeu. Ultima ora de matematica din clasa a XII-a, a fost un val de plansete. Din pacate eu nu am ajuns la acea ora din cauza unor probleme de familie
. In clasa a 9-a, toti eram paf la fizica, inafara de un singur baiat caruia ii placea fizica si matematica. Profesoara de fizica a spus ca, primul elev care va lua 10 la ora ei, inafara de acel baiat, ea va bea un pahar de sampanie in cinstea lui. Culmea, primul elev care l-a luat am fost eu
. I-am spus profesoarei sa-mi pastreze si mie un pahar, si eu trebuia sa sarbatoresc pentru ca era primul 10 la fizica dintotdeauna.In clasa a 10-a, un coleg s-a certat atat de rau cu profa' de engleza ca nu i-a mai vorbit pana intr-a 12-a. Nu voia sa iasa la tabla, nu voia sa fie ascultat, insa profa' il trecea mereu. Baiatul stia engleza, dar luase un 4 pentru ca vorbise in timpul orei si profesoara era nervoasa. La sfarsitul clasei a 12-a, baiatul a inceput sa planga si i-a cerut scuze profesoarei (si ea era tinerica, tot pe la 23-24 ani). Eram doar baietii prin preajma, si la sfarsit am vazut ca si profesoara era cu lacrimi in ochi.
Toti profesorii aveau ceva bun in ei. Am schimbat 2 diriginte si un diriginte (2 femei si un barbat, ca sa ma intelegeti). Asta ne-a facut sa fim si mai uniti decat de obicei. Insa ultima diriginta (cea din clasa a 12-a) a fost cea la care am tinut cu totii.
Cand a fost treaba cu dracaena (o puteti citi in postul anterior), ca sa o chemam in clasa (nu aveam ora cu ea in ziua aceea) a trebuit sa inventam ceva. Si ce ne-a dat noua prin cap (minte de copii nebuni): "s-au batut doi colegi si au spart tabla (tabla era din sticla). Unul s-a taiat si unul are capul spart!". Bineinteles, intr-un minut, diriga era in clasa, floarea pe catedra si ea cerceta tabla. Tabla intreaga, ea se intoarce spre noi (care asteptam cuminti in banci
) si incepe sa ne mustruluiasca: "Pai bine ma, voua va arde de glume cu inspectia in ceafa (am uitat sa precizez, comisia de inspectia era pe coridor, dar ne-a ocolit in ziua aceea)?" Apoi a vazut floarea si si-a dat seama de scenariu. Ne-a trimis pe mine si pe un coleg sa luam suc si covrigei, ziua aceea nu ne-am mai facut orele.Doresc tuturor celor care incep liceul anul acesta, aceiasi profesori pe care i-am avut si eu. Si fiti uniti! Asta conteaza in liceu, amintirile pe care le vei avea va vor ramane toata viata!
DeletedUser431
Ma gandesc la cum ar fi daca as putea sa nu gandesc. Apoi ma intreb la ce oare ma gandeam cand eram copil. La mama? La bomboane? La cuburile LEGO? Sau la prietenul meu cu care imi petreceam o zi intreaga jucandu-ne cu indienii si cu masinutile armatei? Parca Doru il chema... Sau George? Ma gandesc pe unde o fi el acum? Dupa ce m-am mutat de acolo nu am mai auzit nimic de el. Oare o mai sta si el tot acolo? Ma gandesc daca o mai avea placa de fotbal pe care ne jucam cu jetoanele. Si portile de fier sudate de tata la servici si cu plasa tesuta de bunica. Ma gandesc cati nasturi am pierdut din cauza acelui joc. De fiecare data furam altul din trusa mamei, si mama ma fugarea prin casa si cand ma prindea ma gadila pana ii spuneam unde sunt. Si eu nu puteam sa-i spun pentru ca nu stiam. Si cand am crescut mai mare? Am trecut la jocurile video. Aveam SEGA, cine se mai juca Mario Bros. toata ziua? Ehe, eram si eu un pui de smecher, cu doi de "sm"! Imi aduc aminte cand am gasit caseta cu Parazitii a lui frate-meu. Si am ascultat-o impreuna cu Doru/George. Atunci am auzit primele cuvinte urate. Si le spuneam si noi ca sa fim "tari". Insa cine ne auzea pe noi? Stateam toata ziua in casa si ne jucam Mario Bros.. Dupa aia a trecut vremea jocurilor video. Era la moda sa iesi afara in parc sa te joci "V-ati ascunselea". Si eu eram cel mai inteligent. Cand altul/a se "punea", eu ma duceam si ma asezam pe o bancuta si asteptam. Si dupa ce vedeam ca i-a "scuipat" pe toti, ma ridicam si eu de pe bancuta si fugeam sa "scap turma". Si nu ma vedea nimeni. Dar a trecut si asta, ne jucam "Leapsa". Pe culori! Prima oara cand am invatat jocul, am fugit in casa si m-am apucat sa ma uit in dictionar dupa culori (invatasem sa citesc!). Cine mai stia de "bej" sau "lila" inafara de mine si Doru/George. Ca nu puteam sa-l uit si pe el, ii spuneam si lui cateva, dar le tineam pe cele mai bune pentru mine. El era mai mic ca mine cu 3-4 ani. Si acum este! Dar nu stiu pe unde...
Ma gandesc cum o arata acum... Tot blond si cret? Eu sigur m-am schimbat..
Si-apoi mi-aduc aminte ca am 19 ani. Ca a trecut timpul cand jucam "V-ati ascunselea" sau "Leapsa" in parculetul din fata blocului. Si ma uit la copii de 13-14 ani de acum. Stau si ii intreb daca stiu jocurile astea, si tot ce primesc este un ridicat din umeri si o privire de genul "Tu ce-ai mai baut?". Nu-i mai intreb de "Frunza", "Castelul" sau "Pasi pe jos".
Si totusi nu inteleg cum isi ocupa ei timpul toata ziua. Totusi ii vad in fata blocului, grupuri de cate 5-6 omuleti, dar nu inteleg ce fac, cum se distreaza.
Apoi ma gandesc la ce faceam cand eram mic. Si cum ar fi daca as putea sa nu gandesc. Oare mi-ar fi mai bine?
Ma gandesc cum o arata acum... Tot blond si cret? Eu sigur m-am schimbat..
Si-apoi mi-aduc aminte ca am 19 ani. Ca a trecut timpul cand jucam "V-ati ascunselea" sau "Leapsa" in parculetul din fata blocului. Si ma uit la copii de 13-14 ani de acum. Stau si ii intreb daca stiu jocurile astea, si tot ce primesc este un ridicat din umeri si o privire de genul "Tu ce-ai mai baut?". Nu-i mai intreb de "Frunza", "Castelul" sau "Pasi pe jos".
Si totusi nu inteleg cum isi ocupa ei timpul toata ziua. Totusi ii vad in fata blocului, grupuri de cate 5-6 omuleti, dar nu inteleg ce fac, cum se distreaza.
Apoi ma gandesc la ce faceam cand eram mic. Si cum ar fi daca as putea sa nu gandesc. Oare mi-ar fi mai bine?
DeletedUser8343
A fost o data ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost o data o fata de imparat frumoasa si gingasa ca o floare. Poate tocmai de aceasta parintii sai o numisera Florentina. Si mai era ceva, in ziua in care o nascuse, moasa ii spusese imparatesei, au inflorit toate florile din gradina. De mica printesa Florentina arata ca isi merita numele, jucandu-se tot timpul prin gradina castelului, vorbind si glumind cu florile si copacii.
Pe masura ce crestea, in loc sa se ocupe cu cele impartesti, ea incepu sa stea tot mai mult in gradina, lucrand cot la cot cu gradinarii; nici macar de invatat nu prea voia decat daca profesorii se duceau dupa ea in gradina. Vazand acestea, imparatul si imparateasa, zambindu-si cu subanteles (vezi ce copil bun si iubitor de frumos avem!), dara porunca sa i se construiasca fiicei lor in mijlocul gradinii un foisor in care sa-si petreaca viata pana cand va veni vremea sa se marite. Vezi, draga Doamne, era singurul lor copil si nu-l puteau supara pentru nimic in lume. Astfel ca printesa fara cel mai mic efort de convingere a parintilor sai se muta in gradina cu totul si incepu sa-si reverse dragostea nemasurata asupra florilor din jurul ei. Interesul ei pentru flori deveni cunoscut in toata imparatia si chiar si in afara hotarelor ei, astfel ca, pentru a intra in gratiile parintilor si mai ales a tinerei fete, care mai de care, de la printi la oameni de rand incepura sa-i trimita la curte cele mai frumoase si nemaivazute pana atunci flori. In cativa ani printesa ajunse sa aiba toate florile pamantului. In fiecare dimineata, printesa de cum se trezea alerga in gradina pentru a-si saluta vechile si noile prietene, povestindu-le ce visase. Incetul cu incetul inceta sa mai vorbeasca cu parintii sai, cu slujitorii, iar pe dadaca ei o trimisese inapoi la palat de indata ce putu sa se descurce singura.
Animalelor nu le permise sa se apropie de gradina de teama sa nu o strice, iar pasarile erau gonite de slujitori in permanenta din acelasi motiv. Numai insectele erau admise, dar aceasta numai pentru ca erau necesare polenizarii. Pe masura ce trecea timpul frumusetea printesei disparea; avea aceleasi trasaturi, dar caldura din ochi disparuse treptat. De altfel, cu timpul inceta sa mai viseze noaptea, ba chiar nici ziua nu se mai gandea decat la cum ar putea sa dobandeasca o noua floare, imperechindu-le intre ele pe cele pe care le avea.
Apoi incepu sa nu-i mai placa nimic, tristetea o invalui treptat, iar florile incepura sa-si piarda frumusetea. Parca totul era de carton - frumos colorat, dar fara miros si fara sentimente. Intr-o dimineata, cand se trezi ca de obicei si se duse in balcon sa isi verifice florile, ramase pentru o clipa incremenita, necrezandu-si ochilor, apoi o lua la fuga palida la fata si tipand cat o tinea gura: - Ridica-te, ridica-te, ai sa le omori! In mijlocul florilor dormea cineva. Fosnind bland, florile se trasera in laturi si lasara sa se vada un batran calugar, care deschise ochii si netezindu-si lin straiul si parul se ridica catre fata si ii spuse: - Buna dimineata, fata frumoasa! Sa multumim Bunului Dumnezeu pentru noaptea care a trecut si pentru ziua care va sa vina! Cum creste floarea iubiriiFlorentina ramase pe loc la marginea rasadurilor; nu mai auzise o voce de om de atata timp; slujitorii care goneau pasarile nu-i adresau nici un cuvant caci nu se cuvenea, iar cu timpul pentru ca pasarile invatasera sa ocoleasca locul se retrasesera la castel cu alte treburi. Nici nu-si daduse seama cat timp trecuse. Si apoi mai erau ochii preotului - albastri si clari, calzi si putin aspri totodata. Privind in ei o napadira o multime de ganduri: cum a reusit sa ajunga acest om aici, unde nici macar un animal nu poate ajunge, apoi i se facu dor de parintii ei, de dadaca, de pasari si animale. Apoi o cuprinse rusinea - toate erau ale lui Dumnezeu si ea il uitase cu totul, rugaciunile invatate cand era mica fusesera date uitarii cu desavarsire. Frumusetea florilor - acum statea si se gandea daca chiar meritase - parca ii luase mintile. Ca si cand nu ar fi observat zbuciumul sufletului fetei, batranul continua unduitor si bland:
- Frumoasa gradina! Frumoase flori! Pacat ca nu se poate bucura nimeni de ea! Dar si mai pacat ca este incompleta! Sunt sigur ca ii lipseste o floare, as putea spune ca este chiar regina lor! Florentina ramase muta in continuare. Brusc revenise la stare de dinainte - grija deosebita pentru florile ei; va sa zica eforturile ii erau apreciate, florile ei erau cele mai frumoase. Apoi ingheta. Cum sa-i lipseasca o floare; va sa zica gradinarii o mintisera?! Si tocmai regina - va sa zica cea mai frumoasa? O sa porunceasca sa li se taie capul! Cum indraznisera? De asta data furia puse stapanire pe ea si ochii incepura sa-i scapere schimonosindu-i trasaturile. O lacrima ii tasni din ochi si nu spuse decat: - Unde?! Calugarul continua sa o priveasca si zambi catre ea. O unda de iubire fu transmisa spre fata si persista pana cand furia acesteia disparu. - Nici unul dintre gradinarii sau slujitorii tai nu ti-ar fi put-o aduce! Trebuie sa o gasesti singura si sa o sadesti in gradina ta! Nimeni nu poate face asta in locul tau! Ce ciudat, calugarul ii citise gandurile si ii raspunsese la intrebare.
Pacea o cuprinse si realiza ca aceasta era lipsa pe care o resimtea, care o facuse sa devina atat de trista.
- Calugarule, daca stii unde o pot gasi, spune-mi imediat! Voi poruncii slujitorilor tatalui mei sa mearga intr-un suflet sa o aduca!
- Fetita draga, se vede treaba ca nu m-ai ascultat cu atentie si mai ales ca nu ai inteles! Tu trebuie sa mergi in cautarea ei! Daca vrei as putea sa te insotesc o vreme. Apoi scoase dintr-o traisa care aparu de niciunde o rochie alba, simpla, de lana, o curelusa din piele de miel si o pereche de opinci. - Acestea-ti vor fi suficiente pentru drum, cat pentru restul sa ne lasam in Voia Domnului! Daca te-ai hotarat ar fi bine sa o pornim, caci este cale lunga de batut si nu este vreme de stat. Era mai mult decat putea asculta! Singura?! Si cu straiele astea? Dadu sa tipe la calugar, dar cand ochii ei ii intalnira pe ai lui, albastrul acela parca se largi in toata zarea si ii dadu o putere nebanuita.
- Fie! Sa mergem! Imbracata cu hainele de la calugar, aproape alergand pe langa acesta caci nu putea tine pasul cu pasii de urias pe care el ii facea (abia cand pornira la drum remarca ce inalt era si mai ales ce sprinten pentru varsta lui), redeveni copil. Parca o perdea i se ridicase de pe ochi, totul parea nou si nu mai prididea cu intrebarile, iar calugarul zambind continuu cauta sa o lamureasca si sa o invete cat mai mult: despre anotimpuri, despre cate in luna si in stele, despre ceea ce este in ceruri si ceea ce este pe pamant, despre oameni, despre animale, despre plante si cate si mai cate. O vreme chiar uitase de ce pornise la drum, iar cand indraznise sa-l intrebe daca mai este mult pana la ea, el zise doar atat:
- Fii fara grija, a imbobocit deja, ne apopiem, are radacina cam subtirica, asa ca mai dureaza! Printesa uita in scurt timp de rangul pe care il avea si cu draga inima incepu sa-l ajute pe calugar in ceea ce facea - ea avusese o inima buna si inainte dar parca abia acuma si-o descoperea ... Facea mancare, ajuta oamenii in nevoie - si chiar animalele - pe care ii intalneau in cale, luand mereu aminte la gesturile si vorbele calugarului, ba chiar cu vremea prinse a-i purta de grija si batranului, care in acele momente zambea parca mai larg.
Printesa florilor Printesa Florentina incepu sa se transforme, frumusetea pe care o avuse la inceput revenind pe chipul si in toate trasaturile sale. Cu timpul asprimea si goliciunea din ochi disparu cu desavarsire, fiind inlocuite cu iubirea si blandetea. Intr-una din zilele peregrinarii lor se oprira intr-o padure foarte frumoasa. Un fior ii trecu prin suflet printesei si prinse a lacrima. Batranul calugar o privi cu multumire ascunsa si plecand usor ochii o intreba: - Fata draga, ce ti s-a intamplat? - Of, draga Mosule, locurile astea mi-s tare cunoscute, parca ar fi padurea de la mine de acasa ... Mi s-a facut dor de mama si de tata, de doica si de prietenii din copilarie, de palat si de toate cele din imparatia tatalui meu ... Mi-e atat de dor ca a inceput sa ma doara inima! - Eee, draga mea, iata ca a inflorit cu desavarsire! zise calugarul parca fara noima. De-acum esti gata, te poti duce acasa! Si sa stii ca ai avut dreptate - asta este padurea de la marginea castelului. Va sa zica batranul o dusese incet, incet, pe nesimtite inapoi pe plaiurile natale. Lacrimile de tristete se transformara in lacrimi de bucurie.
- Acasa? La tatuca si la mamuca mea? Parinte drag nu-ti rade de mine! Daca-i pe asa eu am sa te rog sa ma ierti, dar plec indata catre ei! Abia in cele din urma tanara printesa realiza cele spuse de batran.
- Unde a inflorit? Va sa zica regina florilor a fost tot timpul in padurea tatalui meu? Daca nu dureaza prea mult poate mi-o arati si mie, si-apoi oi veni eu din nou sa culeg ...
- Nu o vezi? Nu o simti? intreba calugarul mustacind un zambet. Eu am numit-o intotdeauna FLOAREA IUBIRII. Ea infloreste intotdeauna in sufletul fiecaruia si chiar daca se ofileste, sa stii, fetita draga, ca radacina nu piere oricat de firava si subtirica ar ramane. Ar trebui sa fie acolo de cand ne nastem si pana murim, plina de flori si puternica, dar vezi tu ca noi prin felul nostru de a fi de cele mai multe ori o lasam fara lumina si apa, o ingropam sub spini si ciulini si ea se ofileste. O floare ca aceasta nu ramane niciodata neobservata; este atat de pura si are un miros atat de imbietor incat atrage pe toti din jur. Intotdeauna Iubirea va atrage iubire. Cand am venit la tine floarea ta aproape murise; desi erai inconjurata de flori foarte frumoase dar moarte caci nu mai exista Iubire. Te poti intoarce acum in gradina ta, caci o ai pe cea mai importanta si radacina ei este puternica, iar mirosul ei te imbie de la mare distanta. Nu am nici o grija ca ar putea sa pateasca ceva de pe urma unor patimi. De acum te las!
Ma duc pe unde mai este nevoie de mine! Vezi tu, draga mea, eu gradinaresc printre oameni asa cum faceai tu cu florile in gradina ta. Sa nu uiti niciodata ca Iubirea invinge orice, dar mai ales iubirea de Dumnezeu caci aceasta este cea mai importanta. Caci daca il iubesti pe El, ii vei iubi toate creatiile sale si nu vei putea sa faci nimic care sa incalce Legile Sale. Fetei i se tulbura privirea de atatea lacrimi in care se amestecau iubirea cu recunostinta si cu dorul. Chiar in acele momente batranul calugar se intoarse si pleca pierzandu-se parca in soare pe cararea luminata de razele sale. Cand se dezmetici, printesa se vazu singura si isi dadu seama ca nu apucase sa ii multumeasca batranului, apoi se gandi ca daca va multumi Bunului Dumnezeu pentru toate prin care trecuse si pe care le primise ii va multumi mult mai bine si calugarului
- Dumnezeu sa-l rasplateasca pentru fapta cea buna. Astfel ca ingenunche in luminis, chiar acolo unde se afla, si inalta o rugaciune de multumire si recunostinta. Apoi, de parca picioarele sale prinsera aripi, o lua la fuga spre castel unde isi gasi cu bine parintii si carora le povesti de-a fir a par toate prin care trecuse si pe care le invatase. Dupa aceasta le ceru iertare pentru toate supararile pe care le pricinuise prin felul ei de-a se purta. De atunci frumoasa gradina primi din nou in mijlocul ei toate animalele de toate felurile care ar fi voit sa vina. Ba chiar mai mult, pe langa foisor printesa ruga sa se construiasca mai multe camere in care de-a lungul anilor adaposti o multime de oameni aflati in suferinta atat sufleteasca cat si trupeasca, pe care ii tamadui cum stiu ea mai bine, cu sfaturile primite de la Bunul Dumnezeu si cu ceea ce invatase de la batranul calugar cat fusesera impreuna. Ca sa-si aminteasca mereu de timpurile petrecute cu calugarul, Florentina pastra toata viata rochia si curelusa (caci opincile se rosesera pe drumurile batute) si lasa cu limba de moarte sa fie inmormantata cu ele cand o veni sorocul, caci ramasesera parca neatinse - rochia alba si moale, cu o stralucire blanda. Iar floarea Iubirii a ramas tot frumoasa, cu radacini viguroase in inima sa, tot inflorita pana la moartea printesei. Ba chiar mai mult, pana la ultima sa suflare Florentina a reusit sa sadeasca semintele acestei minunate flori in multe inimi pierdute.
Pe masura ce crestea, in loc sa se ocupe cu cele impartesti, ea incepu sa stea tot mai mult in gradina, lucrand cot la cot cu gradinarii; nici macar de invatat nu prea voia decat daca profesorii se duceau dupa ea in gradina. Vazand acestea, imparatul si imparateasa, zambindu-si cu subanteles (vezi ce copil bun si iubitor de frumos avem!), dara porunca sa i se construiasca fiicei lor in mijlocul gradinii un foisor in care sa-si petreaca viata pana cand va veni vremea sa se marite. Vezi, draga Doamne, era singurul lor copil si nu-l puteau supara pentru nimic in lume. Astfel ca printesa fara cel mai mic efort de convingere a parintilor sai se muta in gradina cu totul si incepu sa-si reverse dragostea nemasurata asupra florilor din jurul ei. Interesul ei pentru flori deveni cunoscut in toata imparatia si chiar si in afara hotarelor ei, astfel ca, pentru a intra in gratiile parintilor si mai ales a tinerei fete, care mai de care, de la printi la oameni de rand incepura sa-i trimita la curte cele mai frumoase si nemaivazute pana atunci flori. In cativa ani printesa ajunse sa aiba toate florile pamantului. In fiecare dimineata, printesa de cum se trezea alerga in gradina pentru a-si saluta vechile si noile prietene, povestindu-le ce visase. Incetul cu incetul inceta sa mai vorbeasca cu parintii sai, cu slujitorii, iar pe dadaca ei o trimisese inapoi la palat de indata ce putu sa se descurce singura.
Animalelor nu le permise sa se apropie de gradina de teama sa nu o strice, iar pasarile erau gonite de slujitori in permanenta din acelasi motiv. Numai insectele erau admise, dar aceasta numai pentru ca erau necesare polenizarii. Pe masura ce trecea timpul frumusetea printesei disparea; avea aceleasi trasaturi, dar caldura din ochi disparuse treptat. De altfel, cu timpul inceta sa mai viseze noaptea, ba chiar nici ziua nu se mai gandea decat la cum ar putea sa dobandeasca o noua floare, imperechindu-le intre ele pe cele pe care le avea.
Apoi incepu sa nu-i mai placa nimic, tristetea o invalui treptat, iar florile incepura sa-si piarda frumusetea. Parca totul era de carton - frumos colorat, dar fara miros si fara sentimente. Intr-o dimineata, cand se trezi ca de obicei si se duse in balcon sa isi verifice florile, ramase pentru o clipa incremenita, necrezandu-si ochilor, apoi o lua la fuga palida la fata si tipand cat o tinea gura: - Ridica-te, ridica-te, ai sa le omori! In mijlocul florilor dormea cineva. Fosnind bland, florile se trasera in laturi si lasara sa se vada un batran calugar, care deschise ochii si netezindu-si lin straiul si parul se ridica catre fata si ii spuse: - Buna dimineata, fata frumoasa! Sa multumim Bunului Dumnezeu pentru noaptea care a trecut si pentru ziua care va sa vina! Cum creste floarea iubiriiFlorentina ramase pe loc la marginea rasadurilor; nu mai auzise o voce de om de atata timp; slujitorii care goneau pasarile nu-i adresau nici un cuvant caci nu se cuvenea, iar cu timpul pentru ca pasarile invatasera sa ocoleasca locul se retrasesera la castel cu alte treburi. Nici nu-si daduse seama cat timp trecuse. Si apoi mai erau ochii preotului - albastri si clari, calzi si putin aspri totodata. Privind in ei o napadira o multime de ganduri: cum a reusit sa ajunga acest om aici, unde nici macar un animal nu poate ajunge, apoi i se facu dor de parintii ei, de dadaca, de pasari si animale. Apoi o cuprinse rusinea - toate erau ale lui Dumnezeu si ea il uitase cu totul, rugaciunile invatate cand era mica fusesera date uitarii cu desavarsire. Frumusetea florilor - acum statea si se gandea daca chiar meritase - parca ii luase mintile. Ca si cand nu ar fi observat zbuciumul sufletului fetei, batranul continua unduitor si bland:
- Frumoasa gradina! Frumoase flori! Pacat ca nu se poate bucura nimeni de ea! Dar si mai pacat ca este incompleta! Sunt sigur ca ii lipseste o floare, as putea spune ca este chiar regina lor! Florentina ramase muta in continuare. Brusc revenise la stare de dinainte - grija deosebita pentru florile ei; va sa zica eforturile ii erau apreciate, florile ei erau cele mai frumoase. Apoi ingheta. Cum sa-i lipseasca o floare; va sa zica gradinarii o mintisera?! Si tocmai regina - va sa zica cea mai frumoasa? O sa porunceasca sa li se taie capul! Cum indraznisera? De asta data furia puse stapanire pe ea si ochii incepura sa-i scapere schimonosindu-i trasaturile. O lacrima ii tasni din ochi si nu spuse decat: - Unde?! Calugarul continua sa o priveasca si zambi catre ea. O unda de iubire fu transmisa spre fata si persista pana cand furia acesteia disparu. - Nici unul dintre gradinarii sau slujitorii tai nu ti-ar fi put-o aduce! Trebuie sa o gasesti singura si sa o sadesti in gradina ta! Nimeni nu poate face asta in locul tau! Ce ciudat, calugarul ii citise gandurile si ii raspunsese la intrebare.
Pacea o cuprinse si realiza ca aceasta era lipsa pe care o resimtea, care o facuse sa devina atat de trista.
- Calugarule, daca stii unde o pot gasi, spune-mi imediat! Voi poruncii slujitorilor tatalui mei sa mearga intr-un suflet sa o aduca!
- Fetita draga, se vede treaba ca nu m-ai ascultat cu atentie si mai ales ca nu ai inteles! Tu trebuie sa mergi in cautarea ei! Daca vrei as putea sa te insotesc o vreme. Apoi scoase dintr-o traisa care aparu de niciunde o rochie alba, simpla, de lana, o curelusa din piele de miel si o pereche de opinci. - Acestea-ti vor fi suficiente pentru drum, cat pentru restul sa ne lasam in Voia Domnului! Daca te-ai hotarat ar fi bine sa o pornim, caci este cale lunga de batut si nu este vreme de stat. Era mai mult decat putea asculta! Singura?! Si cu straiele astea? Dadu sa tipe la calugar, dar cand ochii ei ii intalnira pe ai lui, albastrul acela parca se largi in toata zarea si ii dadu o putere nebanuita.
- Fie! Sa mergem! Imbracata cu hainele de la calugar, aproape alergand pe langa acesta caci nu putea tine pasul cu pasii de urias pe care el ii facea (abia cand pornira la drum remarca ce inalt era si mai ales ce sprinten pentru varsta lui), redeveni copil. Parca o perdea i se ridicase de pe ochi, totul parea nou si nu mai prididea cu intrebarile, iar calugarul zambind continuu cauta sa o lamureasca si sa o invete cat mai mult: despre anotimpuri, despre cate in luna si in stele, despre ceea ce este in ceruri si ceea ce este pe pamant, despre oameni, despre animale, despre plante si cate si mai cate. O vreme chiar uitase de ce pornise la drum, iar cand indraznise sa-l intrebe daca mai este mult pana la ea, el zise doar atat:
- Fii fara grija, a imbobocit deja, ne apopiem, are radacina cam subtirica, asa ca mai dureaza! Printesa uita in scurt timp de rangul pe care il avea si cu draga inima incepu sa-l ajute pe calugar in ceea ce facea - ea avusese o inima buna si inainte dar parca abia acuma si-o descoperea ... Facea mancare, ajuta oamenii in nevoie - si chiar animalele - pe care ii intalneau in cale, luand mereu aminte la gesturile si vorbele calugarului, ba chiar cu vremea prinse a-i purta de grija si batranului, care in acele momente zambea parca mai larg.
Printesa florilor Printesa Florentina incepu sa se transforme, frumusetea pe care o avuse la inceput revenind pe chipul si in toate trasaturile sale. Cu timpul asprimea si goliciunea din ochi disparu cu desavarsire, fiind inlocuite cu iubirea si blandetea. Intr-una din zilele peregrinarii lor se oprira intr-o padure foarte frumoasa. Un fior ii trecu prin suflet printesei si prinse a lacrima. Batranul calugar o privi cu multumire ascunsa si plecand usor ochii o intreba: - Fata draga, ce ti s-a intamplat? - Of, draga Mosule, locurile astea mi-s tare cunoscute, parca ar fi padurea de la mine de acasa ... Mi s-a facut dor de mama si de tata, de doica si de prietenii din copilarie, de palat si de toate cele din imparatia tatalui meu ... Mi-e atat de dor ca a inceput sa ma doara inima! - Eee, draga mea, iata ca a inflorit cu desavarsire! zise calugarul parca fara noima. De-acum esti gata, te poti duce acasa! Si sa stii ca ai avut dreptate - asta este padurea de la marginea castelului. Va sa zica batranul o dusese incet, incet, pe nesimtite inapoi pe plaiurile natale. Lacrimile de tristete se transformara in lacrimi de bucurie.
- Acasa? La tatuca si la mamuca mea? Parinte drag nu-ti rade de mine! Daca-i pe asa eu am sa te rog sa ma ierti, dar plec indata catre ei! Abia in cele din urma tanara printesa realiza cele spuse de batran.
- Unde a inflorit? Va sa zica regina florilor a fost tot timpul in padurea tatalui meu? Daca nu dureaza prea mult poate mi-o arati si mie, si-apoi oi veni eu din nou sa culeg ...
- Nu o vezi? Nu o simti? intreba calugarul mustacind un zambet. Eu am numit-o intotdeauna FLOAREA IUBIRII. Ea infloreste intotdeauna in sufletul fiecaruia si chiar daca se ofileste, sa stii, fetita draga, ca radacina nu piere oricat de firava si subtirica ar ramane. Ar trebui sa fie acolo de cand ne nastem si pana murim, plina de flori si puternica, dar vezi tu ca noi prin felul nostru de a fi de cele mai multe ori o lasam fara lumina si apa, o ingropam sub spini si ciulini si ea se ofileste. O floare ca aceasta nu ramane niciodata neobservata; este atat de pura si are un miros atat de imbietor incat atrage pe toti din jur. Intotdeauna Iubirea va atrage iubire. Cand am venit la tine floarea ta aproape murise; desi erai inconjurata de flori foarte frumoase dar moarte caci nu mai exista Iubire. Te poti intoarce acum in gradina ta, caci o ai pe cea mai importanta si radacina ei este puternica, iar mirosul ei te imbie de la mare distanta. Nu am nici o grija ca ar putea sa pateasca ceva de pe urma unor patimi. De acum te las!
Ma duc pe unde mai este nevoie de mine! Vezi tu, draga mea, eu gradinaresc printre oameni asa cum faceai tu cu florile in gradina ta. Sa nu uiti niciodata ca Iubirea invinge orice, dar mai ales iubirea de Dumnezeu caci aceasta este cea mai importanta. Caci daca il iubesti pe El, ii vei iubi toate creatiile sale si nu vei putea sa faci nimic care sa incalce Legile Sale. Fetei i se tulbura privirea de atatea lacrimi in care se amestecau iubirea cu recunostinta si cu dorul. Chiar in acele momente batranul calugar se intoarse si pleca pierzandu-se parca in soare pe cararea luminata de razele sale. Cand se dezmetici, printesa se vazu singura si isi dadu seama ca nu apucase sa ii multumeasca batranului, apoi se gandi ca daca va multumi Bunului Dumnezeu pentru toate prin care trecuse si pe care le primise ii va multumi mult mai bine si calugarului
- Dumnezeu sa-l rasplateasca pentru fapta cea buna. Astfel ca ingenunche in luminis, chiar acolo unde se afla, si inalta o rugaciune de multumire si recunostinta. Apoi, de parca picioarele sale prinsera aripi, o lua la fuga spre castel unde isi gasi cu bine parintii si carora le povesti de-a fir a par toate prin care trecuse si pe care le invatase. Dupa aceasta le ceru iertare pentru toate supararile pe care le pricinuise prin felul ei de-a se purta. De atunci frumoasa gradina primi din nou in mijlocul ei toate animalele de toate felurile care ar fi voit sa vina. Ba chiar mai mult, pe langa foisor printesa ruga sa se construiasca mai multe camere in care de-a lungul anilor adaposti o multime de oameni aflati in suferinta atat sufleteasca cat si trupeasca, pe care ii tamadui cum stiu ea mai bine, cu sfaturile primite de la Bunul Dumnezeu si cu ceea ce invatase de la batranul calugar cat fusesera impreuna. Ca sa-si aminteasca mereu de timpurile petrecute cu calugarul, Florentina pastra toata viata rochia si curelusa (caci opincile se rosesera pe drumurile batute) si lasa cu limba de moarte sa fie inmormantata cu ele cand o veni sorocul, caci ramasesera parca neatinse - rochia alba si moale, cu o stralucire blanda. Iar floarea Iubirii a ramas tot frumoasa, cu radacini viguroase in inima sa, tot inflorita pana la moartea printesei. Ba chiar mai mult, pana la ultima sa suflare Florentina a reusit sa sadeasca semintele acestei minunate flori in multe inimi pierdute.
Ultima editare de un moderator:
DeletedUser26904
frumoasa creatia ta, ingerasa! ce te-a inspirat?
DeletedUser
Mie imi plac pozele cel mai mult
ps: frumoasa povestea ta ingerasa.. desi e cam lunga :|
ps: frumoasa povestea ta ingerasa.. desi e cam lunga :|
DeletedUser8343
Nu este creatia mea proprie, este primita de la o prietena buna care a publicat-o. si care mi s-a parut de-a dreptul frumoasa.. m-am gandit sa o postez aici sa o citeasca si cei care ...mai cred in povesti
LE: da Cata ea este, de pe pagina ei am pus si pozele
LE: da Cata ea este, de pe pagina ei am pus si pozele
Ultima editare de un moderator:
DeletedUser
Are talent prietena ta...Gheorghiu Monalisa Livia, ea este nu? Daca mai are si alte povesti frumoase poate ni le arati si pe acelea.
Ultima editare de un moderator:
DeletedUser431
Atunci cand pleci...
Deschid ochii speriat şi cu un zgomot infernal în cap. Apoi îi mijesc şi aştept să văd dacă se mai aude zgomotul. Da! Se aude din nou. Offf, fir-ar mama ei de sonerie! Mă ridic din pat, cu greutate, caut papucii, nu-i găsesc. Mă ridic şi mă îndrept spre uşă. Ridic piedica, dau lanţul la o parte, întredeschid uşa:
- Da.
- Bună dimineaţa, se aude dincolo de uşă.
Vocea parcă mă zgâria pe creier, ştiam că vine, dar nu credeam că vine aşa de dimineaţă.
- Bună dimineaţa, şi închid uşa.
Mă îndrept spre baie şi aud cum, în spatele meu, uşa de la intrare se deschide iar şi ea intră în casă. Intru în baie, mă spăl şi după ce ies, intru in dormitor. Patul făcut, draperiile trase, geamul deschis. Ea, cu fundul în sus, caută ceva în sertarul de la şifonier. După ce contemplez priveliştea cu ochii cât puteam de deschişi, mă aşez pe pat şi încep să mă îmbrac. Ciorapii, pantalonii trei-sferturi din denim, tricoul alb şi ceasul la mână. Sunt gata. Mă ridic şi mă îndrept spre bucătărie, în timpul acesta ceaiul este gata făcut. Intru în bucătărie, mă uit la ceaiul de pe masă, mă îndrept spre frigider şi iau o gură de Pepsi.
- Ţi-am făcut ceai! spune ea, intrând în bucătărie.
- Mă doare capul, răspund, fără să mă întorc spre ea.
- Ce-ai făcut aseară?
- Am fost acolo.
- Şi?
- Şi ce? mă întorc spre ea, nedumerit.
- Ce-ai făcut acolo? continua să mă interogheze, ţintuindu-mă, cu privirea, de frigider.
Mă simţeam de parcă eram bătut în cuie de frigiderul ăla. Ştia să se impună atunci când voia, chiar şi dintr-o singură privire.
- Am băut, şi ies repede din cameră.
În drum spre uşă, mâneca tricoului se agaţă de mânerul unui bufet. Uşa bufetului vine după mine, bufetul se înclină şi 3 pahare se împrăştie pe jos.
- Unde fugi? aruncă ea o întrebare în urma mea, având grijă să se ferească de cioburi.
Dar eu nu mai auzeam. Eram deja pe uşă afară şi în faţa blocului. Mă uit la ceas: 11.00. Încep să mă îndepărtez de bloc şi ies în stradă. Acolo măresc pasul şi încep să alerg. Un aer rece intră în plămâni, a venit toamna.
Mă opresc la ghereta din staţia de autobuz, iau un ziar şi mă îndrept spre părculeţul de vizavi. O masă acoperită, doi bătrânei şi un joc de şah. Dau bineţe şi mă aşez. Încep să răsfoiesc ziarul, deocamdată citesc doar titlurile. Urmează să citesc articolele mai încolo. Aştept, însă, ca ea să plece. Ajung şi la ultima pagină, asta înseamnă că a venit timpul să mă duc acasă. Mă uit la ceas: 11.40. Oftez şi arunc o privire spre jocul de şah al bătrâneilor. "Aştept să termine şi ei partida şi apoi mă duc acasă", îmi spun. Sună telefonul, uşor jenat că i-am deranjat pe cei doi, mă ridic şi mă îndepărtez de masă. Scot telefonul din buzunar şi mă uit la apelant. El. Răspund:
- Da.
- Bă, vezi că e ea acasă, se aude de cealaltă parte a firului
- Ştiu, şi zâmbesc. Sunt în parc, dacă mai are mult te aştept să mi te alături, şi încep să râd.
- Stai acolo! Vin imediat!
- Hai.
Închid telefonul şi mă îndrept spre altă bancă, de data asta fără masă. Vine şi el şi se aşează lângă mine. Amândoi stăm pe bancă în tăcere şi aşteptăm să treacă timpul. După o perioadă mă uit la ceas: 12.30.
- Hai acasă!
Deschid ochii speriat şi cu un zgomot infernal în cap. Apoi îi mijesc şi aştept să văd dacă se mai aude zgomotul. Da! Se aude din nou. Offf, fir-ar mama ei de sonerie! Mă ridic din pat, cu greutate, caut papucii, nu-i găsesc. Mă ridic şi mă îndrept spre uşă. Ridic piedica, dau lanţul la o parte, întredeschid uşa:
- Da.
- Bună dimineaţa, se aude dincolo de uşă.
Vocea parcă mă zgâria pe creier, ştiam că vine, dar nu credeam că vine aşa de dimineaţă.
- Bună dimineaţa, şi închid uşa.
Mă îndrept spre baie şi aud cum, în spatele meu, uşa de la intrare se deschide iar şi ea intră în casă. Intru în baie, mă spăl şi după ce ies, intru in dormitor. Patul făcut, draperiile trase, geamul deschis. Ea, cu fundul în sus, caută ceva în sertarul de la şifonier. După ce contemplez priveliştea cu ochii cât puteam de deschişi, mă aşez pe pat şi încep să mă îmbrac. Ciorapii, pantalonii trei-sferturi din denim, tricoul alb şi ceasul la mână. Sunt gata. Mă ridic şi mă îndrept spre bucătărie, în timpul acesta ceaiul este gata făcut. Intru în bucătărie, mă uit la ceaiul de pe masă, mă îndrept spre frigider şi iau o gură de Pepsi.
- Ţi-am făcut ceai! spune ea, intrând în bucătărie.
- Mă doare capul, răspund, fără să mă întorc spre ea.
- Ce-ai făcut aseară?
- Am fost acolo.
- Şi?
- Şi ce? mă întorc spre ea, nedumerit.
- Ce-ai făcut acolo? continua să mă interogheze, ţintuindu-mă, cu privirea, de frigider.
Mă simţeam de parcă eram bătut în cuie de frigiderul ăla. Ştia să se impună atunci când voia, chiar şi dintr-o singură privire.
- Am băut, şi ies repede din cameră.
În drum spre uşă, mâneca tricoului se agaţă de mânerul unui bufet. Uşa bufetului vine după mine, bufetul se înclină şi 3 pahare se împrăştie pe jos.
- Unde fugi? aruncă ea o întrebare în urma mea, având grijă să se ferească de cioburi.
Dar eu nu mai auzeam. Eram deja pe uşă afară şi în faţa blocului. Mă uit la ceas: 11.00. Încep să mă îndepărtez de bloc şi ies în stradă. Acolo măresc pasul şi încep să alerg. Un aer rece intră în plămâni, a venit toamna.
Mă opresc la ghereta din staţia de autobuz, iau un ziar şi mă îndrept spre părculeţul de vizavi. O masă acoperită, doi bătrânei şi un joc de şah. Dau bineţe şi mă aşez. Încep să răsfoiesc ziarul, deocamdată citesc doar titlurile. Urmează să citesc articolele mai încolo. Aştept, însă, ca ea să plece. Ajung şi la ultima pagină, asta înseamnă că a venit timpul să mă duc acasă. Mă uit la ceas: 11.40. Oftez şi arunc o privire spre jocul de şah al bătrâneilor. "Aştept să termine şi ei partida şi apoi mă duc acasă", îmi spun. Sună telefonul, uşor jenat că i-am deranjat pe cei doi, mă ridic şi mă îndepărtez de masă. Scot telefonul din buzunar şi mă uit la apelant. El. Răspund:
- Da.
- Bă, vezi că e ea acasă, se aude de cealaltă parte a firului
- Ştiu, şi zâmbesc. Sunt în parc, dacă mai are mult te aştept să mi te alături, şi încep să râd.
- Stai acolo! Vin imediat!
- Hai.
Închid telefonul şi mă îndrept spre altă bancă, de data asta fără masă. Vine şi el şi se aşează lângă mine. Amândoi stăm pe bancă în tăcere şi aşteptăm să treacă timpul. După o perioadă mă uit la ceas: 12.30.
- Hai acasă!
DeletedUser
noemi
- tati ,sirenele pot sa vorbeasca ? ma intreaba micuta faptura de langa mine..
patul nostru,in care de cele mai multe ori incapem toti , e impartit in teritorii bine delimitate :Sotia doarme in partea stanga ,fiindca de acolo ajunge cel mai repede spre usa dimineata , fara sa o trezeasca pe zana, eu dorm in dreapta ,iar Noemi ,la mijloc ,la picioare , pe mami, pe mine ,...
in dimineata aceea ,eram concentrat la laptopul din fata mea ,pe care incercam sa schitez un proiect pe care sa il propun la servici.
micuta ,se trezise ca de obicei , la 7 dimineata si si-a pus desenele preferate ,micuta sirena ...
-tati ,sirenele pot sa vorbeasca ? ma intreba ,cu vocea ei somnoroasa,
- in mod normal... nu ,ii spun incercand sa scap mai repede de alt tir de intrebari ...
- inseamna ca Ariel nu este normala , veni si concluzia...
am ras, am ras zgomotos ,atat de tare incat a trebuit chiar sa ma justific in fata ei ca nu rad de ea ci de ce a spus si mi-am dat seama ca habar nu am cum sa ii explic asta...
am dat laptopul la o parte cu tot cu proiect si mi-am luat fetita in brate, manutele ei mici mi-au cuprins gatul si m-a strans tare ,tare '' atat de tare te iubesc tati''.
iubesc aceasta faptura mica ,cu ochii ei albastri ,sinceri ,usor incruntati atunci cand rad ,rautacios. iubesc copilul de langa mine, ce sforaie usor ca un soricel ,chiar si acum cand scriu aceste randuri ...
de dimineata , trebuie sa pregatesc un sandwich '' cel mai bun , cu crema de branza ,rosii si ardei dar neaparat fara cojitza ,tati ''
felicitari [player]ANDICATA71[/player] esti tata de fetita . acum are o zi, dar in curand va creste mare ...
- tati ,sirenele pot sa vorbeasca ? ma intreaba micuta faptura de langa mine..
patul nostru,in care de cele mai multe ori incapem toti , e impartit in teritorii bine delimitate :Sotia doarme in partea stanga ,fiindca de acolo ajunge cel mai repede spre usa dimineata , fara sa o trezeasca pe zana, eu dorm in dreapta ,iar Noemi ,la mijloc ,la picioare , pe mami, pe mine ,...
in dimineata aceea ,eram concentrat la laptopul din fata mea ,pe care incercam sa schitez un proiect pe care sa il propun la servici.
micuta ,se trezise ca de obicei , la 7 dimineata si si-a pus desenele preferate ,micuta sirena ...
-tati ,sirenele pot sa vorbeasca ? ma intreba ,cu vocea ei somnoroasa,
- in mod normal... nu ,ii spun incercand sa scap mai repede de alt tir de intrebari ...
- inseamna ca Ariel nu este normala , veni si concluzia...
am ras, am ras zgomotos ,atat de tare incat a trebuit chiar sa ma justific in fata ei ca nu rad de ea ci de ce a spus si mi-am dat seama ca habar nu am cum sa ii explic asta...
am dat laptopul la o parte cu tot cu proiect si mi-am luat fetita in brate, manutele ei mici mi-au cuprins gatul si m-a strans tare ,tare '' atat de tare te iubesc tati''.
iubesc aceasta faptura mica ,cu ochii ei albastri ,sinceri ,usor incruntati atunci cand rad ,rautacios. iubesc copilul de langa mine, ce sforaie usor ca un soricel ,chiar si acum cand scriu aceste randuri ...
de dimineata , trebuie sa pregatesc un sandwich '' cel mai bun , cu crema de branza ,rosii si ardei dar neaparat fara cojitza ,tati ''
felicitari [player]ANDICATA71[/player] esti tata de fetita . acum are o zi, dar in curand va creste mare ...
Ultima editare de un moderator:
DeletedUser28078
Intr-o zi de gratie, sotul meu s-a uitat adinc in ochii mei si cu un glas grav a rostit: Dana, imi iau bicicleta! Am clipit des si vroiam sa inteteg daca este vorba de ochelari sau de lucrul acela cu 2 roti total strain mie! M-am dumirit cind a continuat: Trebuie sa facem miscare! Dupa jumatate de ora l-am gasit la poarta rosu la fata, tinindu-se cu o mina de ficat, cu alta frecindu-si gastrocnemienii si gifiind de mama focului: Uite-o , n-avea decit rosie! Dupa-amiaza mergem in parc! Dupa cum arata dupa 400 de metri citi erau de la magazin pina acasa nu am crezut ca o sa ajunga in parcul aflat la 2 km , cu bicicleta. Si totusi am ajuns ,eu alergind in urma bicicletei ca un ciine in spatele carutei. Facem un tur de lac si gata ajunge pentru azi! El cu bicicleta eu cu limba scoasa de 2 coti in urma lui. Uitindu-se la mine si ingrozindu-se probabil de ce vedea zice amabil: hai si tu cu bicicleta! Ti-am spus ca nu stiu ! Si se incapatineaza: nu se poate, hai urca, te tin eu. Ma urc cu chiu cu vai, de fapt e un fel de a spune "ma urc" ptc intr-o fractiune de secunda ar fi trebuit sa ma hotarasc ce vreau, sa stau in sa sau sa ajung cu picioarele la pedale ... si pentru ca nu m-am hotarit in timp util in urmatoarea fractiune de secunda eram pe jos , plina de praf dar miscam si nu aveam nici un os rupt. Ma scutura grijuliu si se abtine sa-mi spuna in fata tot ce gindea, ii scapa printre dinti doar un:" cum e posibil?". Scuip ceva gazon pe care il aveam in gura si incep sa pling dind vina pe el ca e inalt iar eu sunt mica .....si ca nu imi ajung picioarele.... . Da saua mai jos si constatam amindoi ca inca nu s-a inventat bicicleta pt. mine dar totusi apuc sa dau de vre-o 15 ori din pedale si tragedie ... se termina aleea si eu uitasem sa-i spun ca de aia nici nu am avut bicicleta vre-odata ca nu am fost in stare sa invat sa intorc , ca sa o fac trebuia sa am un bulevard la dispozitie nu o amarita de alee, asa ca ma grabesc sa mai musc din tarina inca o data si am grija sa incep sa pling chiar inainte de a lua contactul cu solul , in asa fel incit sa inteleaga clar ca numai el este de vina, eu avind la activ citeva tururi ale Frantei cistigate. Verifica ingrozit daca totul este intreg in mine si pentru ca era, ne hotarim sa plecam acasa pina nu este prea tirziu. Tavalita, murdara si cu miinile zdrelite ajung acasa si numai ce aud : miine mergem in Mamaia! N-ati vrea sa auziti cite as fi avut eu de spus.
DeletedUser28078
Desi nu ma citeste nimeni ...eu insist
Continuare....aia cu bicicleta a fost prologul...abia acum urmeaza e este mai interesant.
O saptamina intreaga m-a haituit prin parcuri si m-a hamesit in casa , ca de...trebuia sa facem miscare si sa slabim ( acum 3 zile mi-a luat gantere)....subit ,intr-o zi, s-a inchis in birou si a inceput sa butoneze net-ul. Iar se uita in ochii mei si rosteste doct: Dana, imi iau motor! De abia apuc in cadere sa prind marginea unui scaun , ma asez si rid satisfacuta: n-ai carneeeet! Raspunsul vine promt :lasa ca vad eu cum fac acum hai la Tg. Mures! Daca e rost de plimbare eu sunt foarte fericita. Se spune ca Titulescu a invatata engleza in drum spre Londra , e bine eu am devenit doctor in motoare in drum spre Tg. Mures, nici muzica nu am ascultat, ca nu cumva sa-mi scape vre-un amanunt despre carburator sau mai rau sa nu aflu cum se face racirea. Cu creierii tandari ajungem unde trebuie, isi alege motorul " de incepator" si ne intoarcem acasa ca doar aveam multa treaba....trebuia sa gasim un motociclist dispus sa se duca la Tg. Mures si sa vina de acolo cu motorul lui Marian ?!!!! Va urma ....
...eu insistContinuare....aia cu bicicleta a fost prologul...abia acum urmeaza e este mai interesant.
O saptamina intreaga m-a haituit prin parcuri si m-a hamesit in casa , ca de...trebuia sa facem miscare si sa slabim ( acum 3 zile mi-a luat gantere)....subit ,intr-o zi, s-a inchis in birou si a inceput sa butoneze net-ul. Iar se uita in ochii mei si rosteste doct: Dana, imi iau motor! De abia apuc in cadere sa prind marginea unui scaun , ma asez si rid satisfacuta: n-ai carneeeet! Raspunsul vine promt :lasa ca vad eu cum fac acum hai la Tg. Mures! Daca e rost de plimbare eu sunt foarte fericita. Se spune ca Titulescu a invatata engleza in drum spre Londra , e bine eu am devenit doctor in motoare in drum spre Tg. Mures, nici muzica nu am ascultat, ca nu cumva sa-mi scape vre-un amanunt despre carburator sau mai rau sa nu aflu cum se face racirea. Cu creierii tandari ajungem unde trebuie, isi alege motorul " de incepator" si ne intoarcem acasa ca doar aveam multa treaba....trebuia sa gasim un motociclist dispus sa se duca la Tg. Mures si sa vina de acolo cu motorul lui Marian ?!!!! Va urma ....
DeletedUser
Desi nu ma citeste nimeni
Te inseli, eu cel putin te citesc si imi place modul tau de a povesti. Recunosc ca astept cu multa nerabdare si placere povestirile tale.
Deabia astept sa vad ce s-a mai intamplat cu "motorul".
DeletedUser18063
Iam simtit mirosul intro zi pe cand ma intorceam acasa de la servici,putin obosit si cu gandurile aiurea.Ma pocnit direct in amintiri mirosul "ei" de frunze rosiatice arse amestecat cu struguri copti,mai puternic am stiut cand am ajuns acasa si am vazut borcanele de zacusca,pregatite de mama,puse pe masa si asteptanduma pe mine sa le dau acceptul.Atunci am stiut ca "roscata"a venit.....
Da,a venit toamna,stiam de cateva zile dar nu am vrut sa cred ca a venit.Adevarul e ca o asteptam,.....mie dor de un pahar cu must si de ultimii mici care se vor face pe gratarul din spatele curtii,cu prietenii.Dar cel mai mult mie dor sa tin o gutuie in mana,mie dor sa bat nucul din curte,mie dor sa sar iar gardul la vecini si sa fur struguri de la ei,chit ca si noi aveam in curte,mie dor sa fiu iarasi la scoala si sa ma intalnesc cu colegii ,sa ne povestim amintirile si nazbatiile din vacanta de vara care a trecut asa repede.Adevarul e ca mie dor de copilarie dar si ca ma bucur ca a venit......"roscata".
Da,a venit toamna,stiam de cateva zile dar nu am vrut sa cred ca a venit.Adevarul e ca o asteptam,.....mie dor de un pahar cu must si de ultimii mici care se vor face pe gratarul din spatele curtii,cu prietenii.Dar cel mai mult mie dor sa tin o gutuie in mana,mie dor sa bat nucul din curte,mie dor sa sar iar gardul la vecini si sa fur struguri de la ei,chit ca si noi aveam in curte,mie dor sa fiu iarasi la scoala si sa ma intalnesc cu colegii ,sa ne povestim amintirile si nazbatiile din vacanta de vara care a trecut asa repede.Adevarul e ca mie dor de copilarie dar si ca ma bucur ca a venit......"roscata".