Pastila albastra

[DeletedUser1079]

Convins ca nimic nu ma va mai uimii vreodata am plecat cu greu de la han sa-mi vad de treaba.
Din nou doar eu si gandurile mele. La adapostul intunericului curgeam spre destinatie.
Coroanele copacilor erau de smoala proiectate pe un cer impartit in doua: de o parte negru, de cealalta negru cu multe puncte de argint. Aerul umed prevestea ploaie. In departare fulgere sporadice despicau intunericul. Poate zeii duceau lupte titanice in inalturi, incercand sa-mi hotarasca soarta.
Iarta-ma, Doamne, ca nu stiu ce zic! Auzi, zei!
Calul alerga inghitind pamantul. Mai orb decat mine alerga din instinct, iar eu ma incredeam in animal, mai mult decat ma incredeam in oricare din virtutile mele.
Am zis virtuti? M-am grabit. Sunt mai degraba un amalgam de defecte mai mari sau mai mici. Inalt, slab, cu pletele mai tot timpul naclaite, cu haiunele tocite de atata purtare, nu sunt nici fizic o prezenta placuta. De calitati morale ce sa mai zic, ar fi suficient sa povestesc cuiva cum mi-am vandut un tavaras ca sclav pe o galera tunisiana, sau cum fugeam ca un las la orice confruntare, sau cum nu dau eu nici o ceapa degerata pe ce crede o femeie atata timp cat nu tipa prea tare cand, stiti voi...
Poate odata cu trecerea timpului imi va veni si mie mintea la cap.
Pana atunci insa, diii, calule, ca jar mananci!

 

[DeletedUser1079]

"- Tu nu intelegi ca soarta unor nobili gentilomi depinde de scrisoare? Sunt lucruri grave care nu trebuie sa ajunga sub ochii Regelui. Ar fi prea usor sa traga concluzii gresite nestiind tot dedesubtul planului. Vestea buna este ca stim ce drum va parcurge. Vestea rea este ca stie si Ducele de Alsacia iar cel care o livreaza este vai de mama lui. E o victima sigura in fata spadasinilor pusi sa o racupereze.
- Dar de ce nu o recuperam si s-o ducem noi?
- Nu trebuie sa fim implicati. Daca totul se duce de rapa mai bine sa nu avem nici un amestec. Totusi cred ca trebuie sa avem grija de terminat. Imbraca-te cat mai simplu si vegheaza-l sa-si indeplineasca misiunea. Insa ai grija sa nu realizeze importanta scrisorii.
- Am inteles!
- Du-te si ai grija ce faci, bunul meu prieten! "

 

[DeletedUser]

am ajuns la concluzia ca este mai usor sa compui poezie decat proza!! de ce zic asta? pentru ca poezii fac oricand despre orice si in orice forma, proza mai greu, la proza ma lasa imaginatia exact atunci cand am nevoie de ea! ) oricum, vroiam sa iti spun ca apreciez ceea ce faci, am citit tot ce ai scris pana acum, si astept cu nerabdare continuarea!

 

[DeletedUser1079]

Cale de cateva poste un grup de calareti ma urmarea. Incercau sa pastreze distanta si aparentele insa nu pot insela un extraordinar de foarte atent calator ca mine. Cum ma opream chipurile sa dau apa calului cum si ei nu mai inaintau. Ramaneau ascunsi printr-un desis sau dupa o colina, insa cum reluam drumul cum apareau si ei. Mana mi se crispa pe spada. Nu erau mai mult de cinci persoane si desi instinctul ma facea sa fug disperat ceva ma indemna sa-i infrunt. Probabil doar gandul ca i-as speria cu vorbele uitand poate si cateva pungi cu galbeni in urma ma facea sa coc un plan total necaracteristic mie. Dupa un ceas de alergare prin codru ma opresc, scot spada si astept. Si astept. Si pasarile nu mai se auzeau desi parca inainte cantau de zor. Dupa inca un ceas de asteptare apare un calaret. Unul singur? Ce cacat! Adica,merde! Suparat ca nu pot sa-mi etalez cunostintele razboinice ma hotarasc sa-l atac pe asta. Oricum , daca stau sa judec putin, cred ca unul singur e de preferat celor cinci!
Fara introducere, fara avertizare, doar cu un racnet parca prea pitigaiat sarjez. Idiotul insa in loc sa fuga cum ma asteptam marii pasul calului venind spre mine. Me ques que c'est ca? Racnetul devenea din ce in ce mai penibil pe masura ce ma apropiam si realizam ca idiotul nu era impresioanat. Ajuns langa el lovesc cu toata puterea data de disperare si nu mai stiu ce se intampla. M-am dezmeticit undeva langa un copac cu un foc pocnind, cu o manta peste mine si cu o durere care pleca din crestet si se oprea in talpi.
Idiotul era langa foc. Vazand ca mi-am revenit a crezut ca imi datoreaza explicatii:
- Stimate cavaler, imi cer scuze ca v-am lovit asa tare, insa in fata maiestriei dumneavoastra in manuirea spadei nu aveam de ales. Am bagat de seama ca sunteti cu desaga Mesageriei si mi-am dat seama ca sunteti o persoana importanta si doar o confuzie v-a determinat sa ma atacati.
Gadilat in orgoliu afisez o fata cat mai oficiala si declar:
- Da sunt in misiune oficiala. Am crezut ca esti un raufacator. Insa in ultimul moment am vrut sa-ti crut viata iar tu m-ai lovit.Cred!
- Asa este. Inca o data imi cer scuze. Drept compensatie pentru neplacerea provocata imi ofer serviciile atat timp cat drumurile noastre sunt comune. Eu ma indrept spre Toulouse.
- Ce coincidenta si eu trebuie sa ajung acolo. ma bucur eu sincer, nu atat pentru faptul ca am un tovaras de drum cat pentru faptul ca pana la destinatie voi avea cine sa-mi adape calul, sa-mi tocmeasca locul la hanuri, sau alte activitati de genul asta. Plus ca paream mai important daca aveam si un servitor.
- Minunat. Eu sunt Pierre. In slujba dumneavoastra... si lasa o pauza semn ca trebuie sa ma prezint si eu.
- Cavalerul de... Bouvois. mint eu cu nerusinare si total neinspirat.

VA URMA

 

[DeletedUser]

VA URMA

Nu am m-am putut abtine asa ca am sarit cateva pagini pentru a saluta initiativa ta si faptul ca de peste un an de zile incanti userii triburile.ro cu minunatele tale povestioare, asa ca daca nu`i cu suparare ma voi intoare 7 pagini inapoi pentru a revenii acolo unde am ramas.

Ma gandeam sa scriu ceva filozofic sau cel putin simandicos, dar am realizat ca oricum in comparatie cu ale tale creatii, as fi poate mai mult decat penibil.

Mult succes (si inspiratie) in continuare si iti multumesc ca m-ai facut sa ma pierd in povestioarele tale.


LE : La multi ani !!

 

[DeletedUser1079]

Cateva cuvinte de bine trebuie sa va zic si eu si am considerat ca aici este cel mai indicat, pentru ca aici, la Pastila Albastra, prietenii nu-mi lipsesc.

Sa aveti sanatate in primul rand, atat voi cat si familiile voastre, pentru ca , desi a devenit un cliseu, este mai buna decat toate.
Pe toate planurile sa aveti impliniri in anul care vine (urez si pentru Anul Nou pentru ca nu stiu daca voi avea timp) , criza financiara sa va ofere oportunitati de imbogatire, dieta sa faceti doar daca doriti cu tot dinadinsul nu din cauza lipsei banilor, sefii sa va remarce si sa va aprecieze munca, 2-3 subalterni sa inceapa sa va idolatrizeze, timiditatea si conservatorismul sa va paraseasca si cel putin trimestrial sa aveti experiente sexuale din cele mai indraznete, pe plan sentimental sa vi se consolideze relatiile, iar daca nu aveti inca sa va dea Dumnezeu dragoste de nu o puteti duce, conturile de pe triburi sa creasca exploziv, in acelasi timp cu skilurile, cel putin 98 % din ce v-ati propus sa realizati sa va reuseasca, sa aveti o contributie efectiva la limitarea efectelor incalzirii globale, sa salvati cel pution o specie aflata pe cale de disparitie, zilnic sa contribuiti la pacea mondiala, optimismul sa nu va paraseasca niciodata, fiecare zi sa va rezerve un spectacol din tot ceea ce inseamna viata!
Sarbatori Fericite si La Multi Ani!

 

[DeletedUser]

am descoperit relativ tarziu pastila albastra dar micile tale povestioare m-au fascinat ,maistre balieca, le citeam cu ochii pironiti in fata monitorului cuprinsa de un sentiment atat de tainic si ciudat, pentru prima oara pierdusem ratiunea timpului si tot universul devenise o banalitate , gandurile mele se se indreptau doar spre lumea zidita de tine,e atat de frumos taramul nascut de puterea cuvintelor tale , de as putea as renunta la realitate si as hoinari vesnic in el!
Ma gandesc si nu gasesc cuvinte prin care as putea sa-ti multumesc pentru clipele
magice ce mi leai daruit,astept cu nerabdare ca intr-o zi mainile mele sa atinga
cartea ta!
Unul dintre cei mai mari fani ai tai

 

[DeletedUser1079]

Las putin minunata aventura a postasului meu pentru o scurta evadare in intimitatea plina de sensibilitate a unui indragostit. In cele ce urmeaza voi posta cateva pastile dintr-un demers inceput pe un forum intern numit " Scrisorile imaginare ale unui indragostit"!

 

[DeletedUser1079]

Scumpa mea,

A trecut ceva timp de cand ochii mei nu s-au mai bucurat de lumina chipului tau. Iti simt lipsa. Sunt singur pe lume chiar daca sute de indivizi roiesc in jurul meu. Nu-mi cunosc dorul deci sunt niste straini pentru mine. Doar tu ai putea sa-mi inseninezi ziua, chiar prin simpla prezenta. Recitesc zilnic ultima ta scrisoare si de fiecare data gasesc noi si noi intelesuri, noi si noi mangaieri. Doar gandul ca nu peste mult timp vei reveni nu ma face sa cad in depresie. Nu ai idee cat imi lipsesc atingerile tale, plimbarile noastre, rasul tau inocent, privirea ta pasionala. M-ai intrebat odata cat te iubesc de mult. Beat de fericire ca esti langa mine nu am stiut ce sa-ti raspund. Acum insa stiu. Te iubesc atat de mult incat as trai pentru tine. Moartea pe care o folosesc unii sa defineasca imensa lor iubire este folosita gresit. Pentru persoana iubita trebuie sa traiesti. Si te mai iubesc atat de mult incat cuvintele nu pot descrie. Te iubesc dincolo de cuvinte, spre necuvinte, spre cuvintele nenascute inca. Si te mai iubesc atat de mult incat timpul l-as oprii, as suspenda secunda, sa fim amandoi pana dincolo de "pentru totdeauna". Si te mai iubesc atat de mult incat daca nu te-as fi intalnit atunci as fi asteptat viata dupa viata sa te intalnesc. Si te mai iubesc atat de mult incat daca nu ai fi nu as fi nici eu, ar fi doar o iubire mare, iubire care ar ocupa un spatiu definit in univers care s-ar roti in jurul ei insasi si s-ar transforma intr-o intreaga lume plina de iubire.
Te astept, draga mea! Te astept sa ne iubim pamanteste, ca doi pagani, ca doi atei fara frica de cele sfinte. Vino!

Al tau

 

[DeletedUser]

prea belea...bine ai revenit maestre balieca, abia asteptam postarile tale frumoase si pline de "dor" romanesc de cea mai buna calitate

 

[DeletedUser12196]

sper ca nu ne mai faci sa cersim o continuare.
felicitari.

 

[DeletedUser1079]

Viata mea,

Cand noaptea se lasa alungand oamenii pe la casele lor, eu sar in saua calului si merg la locul nostru. Locul nostru unde, copii fiind, ne juram dragoste fara a stii macar ce inseamna asta. Este locul unde ti-am furat primul sarut. Ce stangaci am fost. Ce prostut am fost ca aveam teama sa nu fiu respins. Nu intelesesem ca si tu ardeai de nerabdare. Ehh naivitati infantile. Eram doar doi copii care se iubeau fara a sti macar ce inseamna. Ti-am promis in acelasi loc al nostru ca nu te voi parasi niciodata. Desi tu esti ceea care a plecat atat de departe vina imi apartine: te-am lasat sa pui atata distanta intre noi. Cine ma mai dezmiarda in locul nostru secret? Cine mai imi cuprinde fata in palme si privindu-ma in ochi sa ma sarute. Cu ochi deschisi. Ce ciudat mi s-a parut la inceput. E adevarat ca se intampla rar insa si cand o faceam parca ceva pervers se nastea instantaneu. Mi-e dor de pielea ta, mi-e dor de ochii tai, mi-e dor de apucaturile tale cand nu esti cuminte, mi-e dor de tine cea inocenta, mi-e dor de tina cea autoritara, mi-e dor de tine cea fara de care soarele rasare in zadar. Cand vii?

Al tau

 

[DeletedUser]

mai scrie:X esti genial don balieca

 

[DeletedUser1079]

Draga mea

Iarta-ma ca te cert inca de la inceputul scrisorii. De ce ai pus distanta asta intre noi? Chiar credeai ca fugind de destin gasesti linistea? Dupa tot ce a fost intre noi ar fi trebuit sa realizezi ca locul tau este langa mine. Doar eu pot sa-ti dau alinare, doar eu pot sa te ridic atunci cand cazi, doar eu pot sa te fac sa vibrezi ca o vioara in mainile unui artist. Nu ai realizat ca "barbatii iti vor spune multe, ca te iubesc si cum si cat, iti vor spune mai frumos ca mine, insa nu te vor iubi atat"? Ai pus distanta asta intre noi cautand liniste? Poate tu ai gasit-o insa eu mor in fiecare zi cate putin. Am invatat sa te uit in fiecare zi si in fiecare zi imi revi in minte ca un vis obsedant. Nu realizezi ca fiecare zi care trece e una pierduta pentru noi? Nu vreau o viata ca un lung sir de asteptari. Te vreau langa mine sa putem pastra linistea , sa ne atingem, sa adormim si sa ne trezim unul langa altul, sa ma certi pentru nimicuri, sa ma ierti doar pentru ca ma iubesti, sa ne dezmierdam, sa ne maimutarim, sa ne zambim, sa radem, sa mancam, sa bem, sa respiram, sa facem dragoste renuntand la tigara de dupa, sa-ti cant atat de fals incat vecinii sa protesteze, sa-ti dai cu parerea despre fotbal desi nu ai habar, sa ma inveti orice, sa te invat cum sa te aperi, sa ne plimbam pe strazile aglomerate simtindu-ne singuri, sa-ti incalzesc picioarele inghetate, sa te bat cu bulgari fara mila, sa-mi faci ceaiuri, sa te imbratisez si in somn, sa te mint ca esti cea mai frumoasa cand te trezesti desi esti ciufulita, sa ma crezi, sa ne sarutam pana ne dor buzele, sa-ti sarut fiecare centimetru patrat din corp, sa culegem flori, sa furam cirese, sa-ti fac coronite si sa-ti fac orice ti-ar mai trece prin minte ca eu am obosit sa tot enumar. Ideea este ca fara tine viata e ca triburile fara forum, fara farmec.
Eu inca te mai astept. Nu lasa zilele sa treaca pentru ca trec din timpul nostru.

Al tau

 

[DeletedUser1079]

Draga mea

M-ai intrebat odata ce as face daca tu nu ai fi. Am ras convins fiind ca asa ceva nu se va intampla niciodata. In naivitatea mea chiar credeam ca te pot tine langa mine in ciuda oricarei razvratiri a destinului. Nu stiam atunci, draga mea, ce inseamna sa duc dorul buzelor tale. Nu stiam atunci ca voi putea uita mirosul tau. Am plans ieri cand am realizat ca nu-mi mai amintesc parfumul tau. Uit incet tot ce a fost fizic, raman cu amintirea, raman cu inima sfasiata. Mi-as taia mana care te-a atins ultima oara sa simt si fizic durerea care o am in inima. Ma zbat in patul gol si tanjesc dupa imbratisarile noastre nocturne. Adorm cu tine in gand si ma trezesc mahnit ca nici macar nu te mai visez. Astept o scrisoare de la tine de atata timp si ma amagesc singur spunandu-mi ca poate nu ai timp. E greu sa-mi scrii macar un rand? Nu suntem oare aceiasi doi indragostiti care se izolau de lume cu zilele doar pentru a face dragoste pana la epuizare? Nu suntem tot aceia cere-si jurau credinta pana dincolo de moarte? Nu suntem tot aceiasi care imparteam viata in doi? Eu sunt tot acelasi, iar daca "noi doi" nu ar mai fi as astepta viata dupa viata sa te mai intalnesc o data.

Al tau

 

[DeletedUser1079]

Draga mea

Un mare om spunea ca in viata ai parte de intamplari carora nu le supravietuiesti. Sunt intamplari in urma carora nu mai esti aceiasi persoana. O astfel de intamplare a fost si cea in urma careia ai aparut in viata mea. Paunescu spunea la un moment dat: " Stiu unde, nu stiu de unde, nu stiu de ce, si nu stiu pentru ce merit Dumnezeu te-a adus pe buzele mele". Aceasta dilema o am si eu. Nu pot decat sa-I multumesc pentru ca te-a adus langa mine, nu pot decat sa-ti multumesc pentru clipele frumoase petrecute impreuna si, sperand ca vei reveni pe buzele mele, sa ne hranim cu amintirea pentru ca indiferent ce se va intampla aceasta ne va ramane.

Al tau

 

[DeletedUser12196]

de ce suna trist ca un final?

 

[DeletedUser1079]

de ce suna trist ca un final?

Cineva chiar pleca si-mi crease starea asta!

 

[DeletedUser1079]

Ziua indragostitilor! Nu consider ca merita sa-i dai o importanta prea mare. Persoana iubita trebuie rasfatata in fiecare zi. Fiecare zi este ziua noastra, a celor care iubesc. Totusi, pentru fani , voi posta ceva frumos, scris acum multi ani pe cand eram mai departe de realitate.

POVESTE DE DRAGOSTE

Odata cu venirea toamnei toti devenim mai romantici. Toamna strecoara melancolie in sufletele noastre. Totul rugineste, totul moare, totul se acopera cu un strat subtire de nefiinta. Toamna este momentul cand ne amintim de fostele iubiri, cand rememoram clipele care, altadata, ne-au umplut viata de fericire. Nu voi vorbi de fostele mele iubiri , nu va temeti, ci despre o poveste pe care o stiu de la un mos albit de ani de la mine din sat, o poveste de dragoste dintre doua frunze.
S-au cunoscut intr-o primavara. La inceput nu se observasera, deci nici vorba de dragoste la prima vedere. Desi erau la doar o palma departare nu s-au remarcat. Adevarul este ca inca erau prea mici pentru a realiza ce se intampla. Pe masura, insa, ce timpul trecea, distanta dintre ei devenea tot mai mica : cresteau. Nu a durat mult si El, fermecat de persoana pe care o avea alaturi, si-a luat inima in dinti si a inceput conversatia. A fost foarte uimit cand a vazut ca Ea este receptiva. (nici Ea nu ramasese indiferenta fata de vecinul sau). Zilele au devenit mult mai frumoase. Aveau acum cui sa se destainuie, aveau acum cui sa impartaseasca din visele, aspiratiile, gandurile fiecaruia. Treptat si-au dat seama ca se petrece ceva cu ei. Au devenit atat de intimi incat parca au inceput sa se contopeasca, sa devina dependenti unul de altul. El a facut si urmatorul pas: a materializat in vorbe ceea ce simteau amandoi. Odata toate spuse au inceput sa pluteasca. Faceau abstractie de totul , tot ce conta era persoana pe care o aveau alaturi. Se aveau unul pe altul si asta era tot ce era mai important pe lume. Au inceput sa priveasca impreuna la stele, sa viseze impreuna, sa traiasca unul pentru celalalt. Vara s-a intamplat ceva deosebit: s-au atins pentru prima data. Distanta dintre ei se micsorase enorm. O adiere calda a facut ca trupurile lor sa se atinga. Un fior fantastic i-a fulgerat pe amandoi. Nu mai simtisera niciodata asa ceva. Nu banuiau ca poate exista atata voluptate intr-o singura atingere. Natura se oprise o clipa in loc pentru a saluta perfectiunea.
Timpul, pervers, parea ca tine cu ei. Nu stiau sarmanii ca acesta galopa, condamnandu-le iubirea la eternitate. Cand a venit toamna au realizat si ei cat de efemera este viata. Pentru prima data s-au gandit la viitorul lor tinand cont de apropiatul sfarsit. Ti se rupea inima cand auzeai cum isi jurau dragoste pana la moarte. Dumnezeu ii binecuvantase cu fericire , iar ei se dovedeau demni de darul Lui. Timpul zbura imbatranindu-i.
Intr-o zi inevitabilul s-a produs: o adiere de vant i-a despartit. Ea plangea inabusit privind cum El este dus de vant spre pamantul rece. De atunci pentru ea nu mai exista nimic. Toata fiinta ei tanjea dupa El. Dorea sa fie cu El, acolo jos, sa-l incalzeasca cu imbratisarile ei.
Intr-un final, cum Dumnezeu nu distruge perfectiunea, chinul ei a luat sfarsit. Intr-o planare ireala a cazut peste trupul lui, imbratisandu-l pentru ultima data. Aceasta ultima atingere a fost ca si prima, doar ca acum era pentru eternitate.
Acum, la atatia ani de la intamplare, realizez cat de fantastica este. Sunt convins ca Dumnezeu i-a rasplatit pentru puritatea iubirii lor daruindu-le iubire nesfarsita.

 

[DeletedUser1079]

Draga mea

Nopti la rand incerc sa lupt cu uitarea. Timpul imi sterge chipul tau din minte. Nu vreau sa uit ochii tai! Nu vreau sa fi o imagine falsa a celei care imi luminai fata doar zambindu-mi! Incet-incet chipul tau se estompeaza si golurile sunt umplute de imaginatie. O sa ajung sa visez la alta femeie, spre perfectiune, idilica, utopica, ireala. Si eu nu vreau sa iubesc o himera, te vreau pe tine, cea cu tenul aspru cateodata, cea cu cearcane cand pierzi nopti in fata monitorului, cea ciufulita dimineata. Vreau sa iubesc pe cea de care m-am indragostit.

Al tau