"Ploua. Dumnezeii ei de apa! (Nu va impacientati ca am licenta poetica)! De trei zile am apa in bocanci. Fluvii intregi imi siroiesc pe sira spinarii pana in chiloti. E un fel de a spune pentru ca nu port. Oricum, ati prins ideea. Sunt satul de atata apa. Oricand prefer sangele. E mai personal."
Cu astfel de ganduri marsaluiam spre urmatorul jaf. Deasupra aceeasi luna argintie veghea asupra mea. Fiare salbatice spintecau intunericul cu urletele lor prevestitoare de moarte. Moarte! E atat de prezenta in lumea asta brutala ca a devenit ceva banal. << Am pierdut 100 de sulitasi>>, <<Mi-a murit Paladinul>>, ei , si? Aveti idee cati mor zilnic? Nici nu vreau sa-mi imaginez!
Pe langa noi trec siruri de daco-geti. Probabil si ei spre o batalie a lor. Nu intervenim. Avem alta misiune si chiar daca ar trece pe langa noi nu am face nimic. Oricum daca ataca un sat de-al nostru vor intalni dama in negru cu coasa! Asa ca: drum bun, sinucigasilor!